Povestea lui Harap-Alb-Caracterizare protagonist

Scriitor reprezentativ pentru ,,epoca marilor clasici,, , alaturi de Mihai Eminescu, Ioan Slavici,
I.L.Cragiale si Titu Maoirescu, Ion Creanga este considerat unul dintre cei mai valorosi
povestitori ai literaturii romane. Operei sale fundamentale, scrierea memorialistica ,,Amintiri din
copilarie”, i se adauga basmele culte, care proiecteaza in fabulos lumea taraneasca apropiata de
sufletul sau intr-o maniera originala de exprimare.

Unul din basmele sale reprezentative, ,,Povestea lui Harap-Alb”, este un basm cult, care a fost
publicat in revista ,,Convorbiri literare” in 1877, sintetizand filozofia noastra populara situata
intre fatalitatea rauului si ideala cautare a binelui .

Harap-Alb este un personaj reprezentativ pentru basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb”,
simbolizand tipul eroului care isi asuma destinul, in toata complexitatea sa, acest fapt contribuind
la ilustrarea unei individualitati, ale carui fapte raman in limita umanului.

Construcția personajului principal se desfășoară pe trei planuri distincte. Statutul social al eroului
se modifică radical pe parcursul intregii acțiuni. Inițial, acesta este fiu de crai, mezinul familiei,
nepotul imparatului Verde, însă din momentul coborârii în fântână, statutul sau se modifică
fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt subliniat de fraza:
„Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga mea”. Deznodământul basmului
prezintă încă o modificare a statutului social, când eroul moare, iar prin renaștere își recapătă
statutul de fiu de crai și avansează pe plan social, devenind succesor al Împăratului Verde.

Din punct de vedere al statutului moral, Harap-Alb nu straluceste nici prin vitejie, nici prin curaj.
Principalele lui calitati sunt mila, bunatatea, altruismul, loialiatea fata de Span din momentul
schimbului de identitate, demnitatea care ii subliniaza eroului caracterul nobil-trasaturi ce apartin
mai putin tipului eroic si mai mult tipului uman. De asemenea, este de remarcat faptul ca nu
vitejia ,curajul sau forta, ci frumusetea caracterului constituie virtutea eroilor lui Creanga. Chiar
Imparatul Verde ii cere fratelui sau, Craiul, ,,pe cel mai vrednic dintre nepoti”, si nu pe cel mai
viteaz-semn ca treburile esentiale pentru o imparatie sunt, in viziunea lui Ion Creanga, cele ale
gospodariei si nu cele ale razboiului.
Statutul psihologic al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării acțiunii. Inițial,
acesta are atât calități, cât și defecte, precum impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului
părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei de experiență ,care duce la căderea lui pe plan
social, prin acordarea încrederii spânului. Acest gest denotă și incapacitatea personajului de a
distinge minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază aceeasi lipsa de
experiență, necesară pentru obținerea înțelepciunii. De asemenea, firea eroului este una sociabila,
vesela intrucat reuseste sa se imprieteneasca cu cele cinici personaje fabuloase , prin intermediul
carora este suprinsa viziunia asupra folclorului romanesc . Prin parcurgerea tuturor probelor
menite sa il duca la pierzanie, Harap-Alb devine in cele din urma, mai puternic, evidentiindu-se
caracterul inteligent al eroului, cat si iscusinta acestuia, calitati indispensabile pentru un viitor
imparat.

În basmele populare, protagonistul este caracterizat doar prin calități, însă în „Povestea lui
Harap-Alb” acesta are și defecte, aceasta aflandu-se intr-o continua evolutie .

Un episod semnificativ pentru ilustrarea naivitatii eroului este cel al coborârii fiului de crai în
fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Acesta se lasa însoțit de Spân pentru a trece de
primul obstacol –pădurea labirint-,, un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”,
nerespectand sfaturile parintesti. Naiv si lipsit de experietenta, craisorul sfarseste a fi prins in
fantana datorita vicleniei omului span care recurse la umilinta si lingusire pentru a-l atrage in
capcana. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului, boboc
în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență
în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră
răul. Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele oximoronic
dobândit, oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul dintre esență și aparență. Jurământul
pe ascuțișul palosului-simbol heraldic cavaleresc- închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea
din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale,
care il vor pregati pentru maturizare.

Un alt episod ilustrativ pentru evolutia protagonistului este cel final, în care are loc pedepsirea
răufăcătorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit
îndurător și tolerant, a învățat ce inseamna prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să
ocolească vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, o duce pe fata împăratului Roș Spanului,
respectandu-si până la sfârșit cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și ”icnește în
sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de calul nazdravan in înaltul
cerului și ucis. Harap-Alb, înviat in mod simbolic de apa vie și apa moartă a fetei împăratului
Roș, este pregătit să conducă împărăția, recapatandu-si statulul nobiliar. Triumful moral al
binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.

De asemenea, pentru o caracterizare cat mai corecta a protagonistului, este importanta analiza
catorva elemente de compozitie, de structura.

„Povestea lui Harap-Alb” anunta inca de la inceput cititorul, prin substantivul comun „poveste”,
ca va asista la o serie de evenimente care au conturat existenta unui erou semnificativ numit
Harap-Alb.
Semnificaţia titlului „Harap-Alb” reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să
intre în fântână. Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul
din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a Spânului: „D-acum înainte să ştii că te cheamă
Harap-Alb, aista ţi-i numele, şi altul nu”. Numele pe care il capata mezinul este un oximoron,
prin care Spanul ii fixeaza, onomastic, noul statut social, acela de rob (Harap), alb insa, pentru ca
eroul isi pastreaza in permanenta esenta princiara. Astfel, acest nume sugereaza dubla
personalitate a protagonistului : identitatea reala ( fiu de crai) si identitatea aparenta ( sluga
Spanului).

Un alt element compozitional important este conflictul atat de natura externa, cat si interna.
Conflictul exterior al basmului cult pastreaza trasaturile basmului popular prin faptul ca
personajele apartinand fortelor binelui si raului se confrunta , pentru ca la finalul naratiunii,
binele sa triumfe. In textul lui ion Creanga, conflictul exterior se desfasoara intre mezinul
craiului si Span , avand ca punct de plecare schimbul de indentitate dintre protagonisti. Evolutia
conflictului se bazeaza pe toate probele la care este supus Harap-Alb, menite sa il duca la
pierzanie, dar care in cele din urma, il fac mai puternic. Acest conflict ia sfarstit odata cu
demascarea si moartea Spanului , cu recapatarea statului nobiliar al mezinului prin moartea si
invierea sa de catre fata imparatului Ros.
Nota de originalitate pe care autorul o aduce acestui element structural consta in prezenta
conflictului intern ce domina personalitatea mezinului, evidentiind evoluatia spirituala a acestuia.
Craisorul experimenteaza o gama larga de sentimente care il individualizeaza in cadrul
personajelor operei. De la mahnire si deznadejde (,,facandu-se rosu cum ii gotca, iese afara in
gradina si incepe a plange in inima sa “) acesta ajunge sa fie indraznet si increzator in propriile
forte, infatisandu-se astfel in fata tatalui sau pentru a-i spune ca doreste sa-si incerce norocul
asemenea fratilor sai care au dat gres (,,venindu-i inima la loc si plin de incredere in sine”). De-a
lungul operei, Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat ce
inseamna prudența, compasiunea, curajul, loialitatea, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să
ocolească vicleșugurile, ajungand astfel la maturitate.

Asadar, Harap-Alb parcurge o fascinanta aventura initiatica, depasind limitele realului si ale
imposibilului, invingand, in fond, propria neputinta de a stapani timpul si spatiul, si fortele
demonice reprezentate de Span si Imparatul Ros.