DEPOZITAREA sI PĂSTRAREA MĂRFURILOR

1. Generalitati

         Depozitarea si pastrarea marfurilor, buna gospodarire a fondului de marfa existent si pregatirea adecvata
în scopul vânzarii se realizeaza în spatii special amenajate, si anume, în depozite.

        Spatiile de depozitare sunt:

·    fixe  -  depozite propriu zise;

·    mobile  - mijloace de transport.

         Pastrarea este considerata temporara (cca. 2–20 zile) si este specifica produselor alimentare perisabile
sau de lunga durata, când se depaseste aceasta perioada limita, pentru produse industriale (aparatura electro-
casnica, încaltaminte si îmbracaminte).

         Importanta pastrarii marfurilor în bune conditii este subliniata si de obligativitatea supunerii unor produse
(ex: electronice si electrice) încercarilor de depozitare (încercarea H) în vederea verificarii capacitatii de a
rezista la transport sau depozitare în conditii climatice si mecanice specifice.

         Produsele fiind sensibile la modificarile de microclimat din timpul pastrarii, exista posibilitatea
deprecierii calitative si inevitabil posibilitatea aparitiei litigiilor.

         Efectuarea expertizelor merceologice ale spetelor rezultate presupune cunoasterea aprofundata a

caracteristicilor produselor si, de multe ori,  reconstituirea conditiilor mediului ambiant (considerat cel mai
dificil tip de expertiza merceologica).

Clasificarea depozitelor

         Dupa caracterul operatiilor:

 de achizitie (depozite în care se primesc marfuri pentru completarea sortimentului commercial);

 de repartitie (are loc divizarea loturilor de marfuri pentru transmiterea catre magazine);
 de transbordare (depozite în care se primesc marfuri care ulterior vor fi transferate)
 de pastrare care pot fi:

 dupa durata de pastrare (pentru pastrarea sezoniera si pentru pastrarea de lunga durata)

 dupa constructie (obisnuite si speciale – silozuri, frigorifice)

         Dupa produsele depozitate:

- specializate;
- combinate;
- universale.

         Dupa natura constructiva sunt depozite:

 deschise (platforme neacoperite, depozite pentru materiale pentru constructii)

 semideschise (platforme acoperite, soproane pentru legume-fructe)
1
 închise (constructii speciale cu unul sau mai multe niveluri).

         Dupa gradul de dotare:

 neutilate (simple)
 utilate:

Þ    cu ventilatie mecanica;

Þ    frigorifice;
Þ    cu atmosfera controlata;
Þ    mixta (frigorific + ventilatie mecanica).

         Dupa durata de utilizare:

- pierdute (nerefolosibile);
- de reconditionat;
- ambalaje materiale.

2. Factorii de mediu ai spatiilor de depozitare

         In timpul pastrarii, produsele pot suferi modificari însemnate sub actiunea factorilor interni sau
externi. Dintre factorii interni enumeram: structura, compozitia chimica a produselor, proprietatile fizice,
chimice etc. Factorii externi sunt:

¨   factorii mecanici (comprimarea stivelor, solicitari în timpul transportului, în timpul manipularii);

¨     factori fizico – chimici (temperatura, umiditatea, lumina solara, compozitia si circulatia aerului);
¨     factori biologici (prezenta unor microorganisme, bacterii, rozatoare, insecte).

         Alti factori se refera la regimul depozitarii (igiena din spatiul de depozitare, existenta mirosurilor straine,
respectarea vecinatatii admise a produselor, ambalajul declansator sau nu de interactiuni cu produsul).

         Variatiile acestor factori fizici, chimici sau biochimici produc modificari calitative majore ale unor
produse si din acest motiv implica mentinerea acestora la nivelul prescris de standarde, pentru fiecare tip de
produs. Ca urmare a deprecierii produselor în timpul pastrarii, pentru efectuarea expertizelor merceologice ale
spetelor rezultate este necesara cunoasterea, în amanunt, a tuturor caracteristicilor produselor depozitate si a
implicatiilor acestor factori asupra calitatii si integritatii produselor. Spatiile de depozitare trebuie sa satisfaca
anumite conditii de microclimat pentru pastrarea corespunzatoare a marfurilor. Microclimatul este puternic
influentat de puritatea aerului, concentratia în particole de praf, gaze toxice, temperatura, umiditate sau de
prezenta microorganismelor care pot influenta proprietatile marfurilor în diferite proportii.

2.1. Temperatura

         In timpul pastrarii marfurilor este necesara asigurarea unui regim optim de temperatura. Oscilatiile
temperaturii aerului din depozit sunt influentate de anotimp si chiar de perioada din timpul unei zile, dar nu
exista identitate între  temperatura din interior cu cea din exterior, deoarece iarna se practica încalzirea
depozitului iar vara se realizeaza ventilatia sau conditionarea aerului. Expertul trebuie sa cunoasca si sa
compare conditiile de pastrare prescrise în standarde cu valorile existente în depozit sau cu cele obtinute în
urma reconstituirii. In acest fel poate aprecia daca au fost întrunite conditiile optime de pastrare sau nu si poate
aprecia cauza deprecierii calitative a produselor. Temperatura de condens sau a punctului de roua reprezinta
2
 temperatura la care cantitatea de vapori de apa din aer depaseste cantitativ umiditatea absoluta. La temperaturi
inferioare punctului de roua apar picaturi de apa care umezesc produsele sau ambalajele.
         Trebuie de remarcat ca pentru mentinerea temperaturii din spatiul de depozitare în limite prescrise de
standarde este necesara ventilatia aerului cu un coeficient de circulatie de 7-8 ori/ora. Ventilatia este
considerata normala daca diferenta dintre temperatura aerului introdus si cel evacuat nu este mai mare de 2 0C.
Masurarea temperaturii se face cu termometre obisnuite de camera, cu termografe care înregistreaza variatiile
de temperatura o anumita durata de timp (o zi sau o saptamâna), cu termometre protejate metalic (pentru a
putea fi introduse în interiorul unor marfuri) sau cu teletermometre.

2.2. Umiditatea

         Oscilatiile umiditatii aerului pot, de asemenea, provoca modificari calitative importante ale produselor si
sunt dependente de temperatura si de presiunea aerului. Continutul de vapori de apa poate fi exprimat în felul
urmator:

¨      umiditatea absoluta a aerului (Ua) – masa vaporilor de apa, în grame, continuta în aer, la un anumit moment;
¨      umiditatea relativa (Ur) – raportul dintre masa vaporilor de apa existenti la un moment dat si masa (presiunea)
vaporilor în stare saturata, dintr-un m3 de aer.

         Cresterea temperaturii atrage dupa sine scaderea umiditatii aerului si cresterea presiunii vaporilor de apa.
Faptul ca umiditatea ridicata din spatiile de depozitare provoaca dezvoltarea microorganismelor si umidificarea
produselor, este necesara mentinerea acesteia la un anumit nivel care sa asigure conditiile optime de pastrare.
Pastrarea nivelului optim de umiditate este foarte importanta în depozitele simple, neîncalzite, unde se
depoziteaza marfuri higroscopice (ciment, detergenti). La umiditati ridicate (95 – 100 %) se pot dezvolta
mucegaiuri pe ambalaje sau produse. Nici scaderea umiditatii (temperaturi ridicate) sub anumite limite nu este
avantajoasa deoarece provoaca uscarea pronuntata, în limite nedorite (lemn, piei tabacite).

2.3. Factorii biologici

   In conditii favorabile de temperatura si umiditate, microorganismele se dezvolta rapid, conducând la

degradarea produselor. Dezvoltarea mucegaiurilor este favorizata de lipsa de ventilatie din spatiul de depozitare
si de temperaturi de 20 – 30 0 C. Multi spori rezista chiar si la 0 0 C sau la temperaturi foarte ridicate. Prezenta
ciupercilor afecteaza estetica produselor prin aspect dezagreabil si prin miros neplacut. Exista chiar o
specializare a diferitelor specii de ciuperci care se dezvolta preferential pe anumite substarturi (materiale
plastice, textile etc)
         Impotriva actiunii agentilor biologici se actioneaza prin mijloace fizice sau chimice (aplicarea de
fungicide sau dioxid de sulf), combaterea biologica a insectelor sau prin iradiere.

         Pastrarea produselor trebuie facuta în conditii de igiena deosebite si tinând cont de criteriul de vecinatate,
pentru a nu permite degradarea sau contaminarea acestora.

3. Modificari calitative în timpul depozitarii

 In timpul pastrarii si depozitarii pot avea loc o serie de modificari ale marfurilor datorita diferitilor
factori interni sau externi. Orice modificare a coditiilor recomandate pentru depozitarea produselor poate
conduce la modificarea calitatii acestora, modificari ce trebuie cunoscute în detaliu atât de catre cei care
deservesc depozitul cât si de catre expert.

3
 3.1. Modificari fizice

Temperatura, umiditatea si factorii mecanici influenteaza majoritatea produselor provocând pierderi

însemnate.

         Variatiile de temperatura cauzeaza schimbari de ordin fizic si anume: dilatari, modificari de faze, separari
de emulsii.

         Scaderea temperaturii sub limita prevazuta în standarde duce la modificarea calitatii produselor prin
înghetare, precipitare, modificarea solubilitatii sau a vâscozitatii. Cresterea temperaturii peste limita transcrisa
în standarde duce la dilatare, cresterea presiunii vaporilor în recipiente.

         Materialele plastice, din lemn sau cele metalice sunt influentate de factorii mecanici care produc pierderi
însemnate.

3.2. Modificari chimice

 Ca urmare a faptului ca marfurile industriale sunt pastrate perioade lungi în depozite, pot sa apara
modificari ce schimba proprietatile produselor, facându-le, de multe ori, inutilizabile. Temperatura si
umiditatea pot influenta viteza reactiilor chimice si pot initia procese chimice precum oxidarea, condensarea,
polimerizarea, coroziunea.

         Cresterea temperaturii cu 10 C poate mari cu cca. 10 % viteza de reactie a unor substante ceea ce face ca
perioada de depozitare sa se reduca considerabil. Produsele metalice sufera degradari prin coroziune, proces ce
produce anual pagube însemnate.

3.3. Modificari biochimice

  Modificarile biochimice sunt o consecinta a atacului daunatorilor sau al microorganismelor. Pierderile

provocate de daunatori sunt apreciabile si constau în distrugerea produselor, dar, mai ales, contaminarea
acestora. Produsele de origine organica, naturale (textilele din bumbac, lâna, blanurile, produsele din piele,
lemn) sunt atacate de daunatori (insecte, rozatoare si microorganisme) care produc pagube substantiale.
Microorganismele provoaca pagube însemnate, în special în cazul produselor alimentare (fermentatie si
putrefactie).  O modificare specifica atât produselor alimentare cât si a celor nealimentare o
constituie mucegairea. Acest fenomen se întâlneste în cazul produselor din lemn când, datorita umezelii,
acestea se acopera cu un strat fin de mucegai sub forma de pete rotunde negricioase. De asemenea, mucegairea
ataca produsele din piele si tesaturile apretate.

         Calitatea produselor poate fi influentata în spatiile de depozitare si de ati factori, decât cei amintiti
anterior: compozitia aerului prin componenetele sale oxigen, ozon, bioxid de carbon, particule fine, radiatiile
si ventilarea pasiva sau activa a aerului pentru reglarea temperaturii si umiditatii.

         Factorii fizici, chimici sau biologici sunt foarte importanti deorece atingerea unor valori inacceptabile
duce la modificari calitative ale produselor. Expertiza merceologica are rolul de a elucida motivele care duc la
deprecierea calitativa si a stabili calitatea reala, locul deprecierii, conditiile de aparitie a deprecierilor.
Expertizele, în asemenea cazuri, sunt deosebit de laborioase, fiind necesara reconstituirea parametrilor de
mediu. Reconstituirea presupune masurarea parametrilor din interiorul depozitului într-o perioada identica cu
cea a depozitarii (în anul în ) si apelarea la Institutul Meteorologic în vederea aflarii valorilor exterioare ale
parametrilor urmariti Reconstituirea trebuie sa tina cont de modificarea temperaturilor din interior precum si de
umiditate, de faptul ca se realizeaza încalzirea depozitului sau racirea prin ventilarea aerului.
4
 Corelatia conservare-pastrare-depozitare la produsele alimentare in impact cu asigurarea
stabilitatii lor

Pana la consumatorul individual sau colectiv, alimentele parcurg un circuit complex, atat ca posibilitati
de insalubrizare, cat si ca modalitati de prelucrare tehnologica, conservare si pastrat de pe toata durata
circuitului.

Din momentul in care este stransa recolta iar animalele sunt sacrificate, materia prima de origine
vegetala sau animala este supusa unei deteriorari progresive, care se poate desfasura lent (in cazul nucilor,
spre exemplu) sau atat de rapid (la peste sau la lapte) incat poate provoca alimentului realmente inutilizari in
numai cateva ore.

In ceea ce priveste rezervele alimentare, bacteriile, mucegaiurile, drojdiile, insectele si rozatoarele se

afla intr-o constanta si directa „competitie” cu omul. Produsele alimentare sunt, de asemenea, subiecte ale
distrugerii variabile a factorilor naturali. Temperatura inalta sau joasa, lumina, oxigenul, umezeala sau lipsa
vaporilor de apa p recum si enzimele naturale insele, proprii alimentului, in timp, tind sa le deterioreze.

Controlul proceselor de prelucrare si conservare, de pastrare-depozitare, are rolul de a elimina sau

minimaliza riscurile implicate de existenta acestor factori de natura microbiologica, biologica, chimica sau
fizica.

In functie de perioada de timp in care pot fi mentinute natural, fara a suferi alterari si degradari
calitative, produsele alimentare pot fi clasificate in: produse perisabile, semiperisabile si neperisabile.

Stabilitatea produselor alimentare, ca factor de clasificare, este foarte variabila, ceea ce se reflecta si in
procesele de distributie fizica de la producator la consumator final. Probleme speciale ridica, mai ales,
produsele perisabile care, avand un continut ridicat in apa si, deseori, o valoare nutritiva importanta, sunt
deosebit de atractive pentru microo rganisme.

Cunoasterea diferitilor agenti de degradare si a proceselor pe care le desfasoara, a directiei si a

intensitatii acestora, sub impactul conditiilor de mediu, dirijate sau nedirijate, a dat cercetarii merceologice
clasice posibilitatea de a alege cel mai convenabil interval de stabilitate pentru produsele alimentar e, fara risc
sau cu risc minim, in timpul circulatiei de la producator la consumator. S-a putut stabili, de asemenea, regimul
de pastrare in spatii fixe si mobile de depozitare, cu un grad inalt de specificitate.

Ulterior, cercetarea merceologica si-a intensificat preocuparile in ceea ce priveste esenta, directia,
mecanismul si viteza proceselor de modificare, metodologia de urmarire a celor mai labile proprietati, metode
si tehnici de control si dirijare a agentilor din mediul inconjurator ce potenteaza sau determina modificarile.

Cercetarea stabilitatii alimentelor in procesul distributiei lor fizice este o problema actuala a
merceologiei teoretice si practice, care incearca sa stabilizeze la maximum proprietatile produsului.

Ea constituie o preocupare pe plan national a organismelor competente, dar si pe plan international,

prin activitatea Comisiei Codex Alimentarius.

5
 Complexitatea proceselor degradative a determinat posibilitatea de a aplica o serie de criterii de
clasificare, cum ar fi: categoriile de marfuri; tipurile si nivelurile calitative din cadrul fiecarei categorii; locul
sau veriga din lantul logistic de distributie fizica in care apar degradarile; factorii sau agentii responsabili;
natura proceselor ce determina aceste degr adari; felul si amploarea modificarilor aparute in marfuri.

Procesul tehnico- stiintific a dezvoltat noi tehnologii de fabricare si conservare, o gama larga de
aditivi, noi materiale de ambalat, confectii de ambalaje si metode de ambalare, in tendinta de a

mari stabilitatea marfurilor alimentare (mai ales p entru cele perisabile), eliminand necesitatea unor conditii
rigide, specifice si foarte variate pentru pastrare, depozitare.

Prin conservare se r ealizeaza stabilizarea relativa a proprietatilor unui produs. In domeniul produselor
alimentare, a conserva inseamna a stabiliza anumite proprietati ale unui produs in faza prelucrarii lui.

Pastrarea reprezinta actiunea de mentinere a calitatii unui produs obtinut cu sau fara procesare intr-un
anumit echilibru al interrelatiei cu agentii mediului inconjurator. Este vorba de posibila evolutie controlata a
proprietatilor produsului ca factori interni ai procesului de pastrare.

Influenta factorilor externi ai procesului de pastrare este predominanta si acesti factori trebuie sa se
afle sub control, sa fie monitorizati.

Depozitarea reprezinta toate activitatile legate de amplasarea marfurilor intr-un spatiu fix

(depozite, antrepozite, silozuri) sau mobil (mijloace de transport) din punct de v edere tehnic -; stivuirea,
ordonarea marfurilor dupa anumite reguli de vecinatate; din punct de ved ere organizatoric

-;zonarea interioara a marfurilor, ordinea intrarii/iesirii marfurilor, accesul la marfa, evidenta intrarii/iesirii
marfurilor, caracteristicile depozitelor.

Principiile biologice ale conservarii alimentelor

Numeroase materii prime si produse alimentare se altereaza usor, scurtand considerabil durata lor de
pastrare. Pentru aprovizionarea continua a industriei si a populatiei cu produse agroalimentare si alimentare,
este necesar sa se p relungeasca durata de pastrare a acestor produse, sa se elimine cat mai mult caracterul
sezonier al consumului, sa se apropie zonele producatoare de cele consumatoare si sa se reduca intr-o masura
cat mai mare pierderile produselor alimentare perisabile. In acest sens, se recurge la utilizarea unor procedee
de stabilizare relativa a proprietatilor alimentelor. Utilizarea unui procedeu sau a altuia de conservare a
alimentelor implica unele operatii tehnologice suplimentare, in urma carora produsele sufera modificari fizice,
chimice si chiar biochimice. De obicei, valoarea gustativa si nutritiva se amelior eaza.

Scopul final al conservarii printr-un anumit procedeu sau prin aplicarea conjugata a catorva procedee
de conservare este de a inhiba sau chiar de a distruge enzimele si microor ganismele din produse, astfel incat
stabilitatea la pastrare a produselor alimentare sa fie cat mai mare.

Diagrama influentei temperaturii asupra microorganismelor si temperaturile utilizate de metodele

comune de conservare este prezentata in figu ra 5.1.

6
 Procedeele de conservare au la baza urmatoarele principii biologice: bioza, anabioza, cenoanabioza si
abioza.

Bioza consta in capacitatea organismelor vii, datorata imunitatii lor naturale, de a contracara actiunea
daunatoare a bioagentilor. Dupa intensitatea activitatii vitale, bioza poate fi totala sau eubioza si partiala sau
hemibioza. Eubioza caracterizeaza pastrarea unor produse cu metabolism normal si complet (animale, pasari,
crustacee si moluste vii) care fac obiect de comert. Hemibioza caracterizeaza pastrar ea produselor -
organisme vii (oua, boabe de cereale si leguminoase, radacini, bulbi, tuberculi etc.), capabile de metabolism
redus.

Diagrama influentei temperaturii asupra microorganismelor si temperaturilor utilizate in metodele

comune de conservare

In produsele a caror conservare se bazeaza pe hemibioza se desfasoara in special procesul de

respiratie. Mentinerea respiratiei la intensitati normale, prin asigurarea conditiilor de pastrare optime necesare
fiecarei grupe (de exemplu, continutul normal de apa, temperatura si umiditate relativa a aerului si o
compozitie chimica a aerului optime), precum si o viteza de circulatie a aerului corespunzatoare permit
mentinerea proprietatilor normale ale produselor pe perioade mari de timp.

Metode si tehnici de conservare:

Metodele de conservare mai importante, cu aplicatii in industria alimentara sunt: utilizarea

temperaturilor scazute (refrigerarea, congelarea), utilizarea temperaturilor ridicate (pasteurizarea, sterilizarea),
uscarea, deshidratarea partiala, utilizarea sarii si a zaharurilor, murarea, marinarea, utilizarea substantelor
antibiotice, sulfitarea, afumarea, adaosul de substante antiseptice, antibiotice, fitoncide si utilizarea radiatiilor
(ionizante, ultraviolete)1.

Utilizarea temperaturilor scazute. Temperatura scazuta franeaza, pana la oprirea completa, procesele
vitale ale microor ganismelor si reduce aproape complet intensitatea activitatii enzimelor din produs.

Conservarea la temperaturi scazute se realizeaza prin doua procedee: refrigerare si congelare.

Refrigerarea este mai mult un mijloc de pastrare decat de conservare. Ea este larg utilizata pentru
pastrarea laptelui, carnii si pestelui in stare de prima prospetime pentru o perioada scurta de timp, precum si
pentru pastrarea de durata a legumelor si fructelor, a oualor etc. Temperatura de refrigerare are drept scop sa
reduca la minim procesele biochimice si microbiologice. Ea depinde de particularitatile biologice, structurale
si biochimice ale produselor alimentare. Pentru a nu provoca pierderi insemnate de apa din produs, este
necesar ca umiditatea relativa a aerului sa se mentina la un nivel corespunzator. Temperatura de refrigerare
este d e regula de 0…. +4o C, variabila insa in functie de natura produsului (legume 0.… +1oC, fructe -1…+1
oC, citrice +2…+7 oC, banane

Curbele variatiei temperaturii de congelare lenta si rapida la produsele alimentare

Congelarea este o metoda de conservar e larg folosita in industria alimentara pentru legume, fructe,
carne, peste. Congelarea are loc la temperaturi intre -18 si -;40oC. Proportia de apa inghetata si modificarile
structurale si fizico-chimice in tesuturi depind de temperatura.

7
Stocarea in frigidere casnice

Stocarea in comertul de detail pe perioade scurte

Stocarea in antrepozite

Stocarea in depozite frigorifice intermediare si de tranzit pana la trei luni frigorifice

Lantul frigorific in logistica marfurilor alimentare congelate

Metodele de congelare sunt:

• congelarea lenta - se realizeaza la temperaturi ale mediului de congelare de -18…-20oC si dureaza cca. 80
ore (figura5.2. si 5.3.)

• congelarea semirapida - se realizeaza la temp eraturi ale mediului de congelare intre -20…-400C

(in camere frigorifice sau in tunele de congelare) si dureaza cca. 60 ore.

• congelarea rapida se realizeaza la temperaturi in jur de -;30… -350C si dureaza pana la 24 ore.

• congelarea ultrarapida - este o metoda de congelare care are loc la temp eratur a de -35…-400C si dureaza
cca. 3 ore.

Modificarile structurale care au loc in produsul congelat depind de marimea cristalelor de gheata care
se formeaza. Prin congelare lenta se formeaza cristale mari, care duc la desprinderea si deteriorarea celulelor
si a tesuturilor.

Prin decongelare, coloizii hidrofili din celule nu se mai pot rehidrata la starea initiala, de dinainte de
congelare si se produc pierd eri mari de suc celular. Congelarea rapida si ultrarapida da cele mai bune
rezultate, deoarece formarea cristalelor de gheata are loc chiar in celula, dimensiunile acestora sunt mici,
suprafata de contact dintre cristale si coloizii deshidratati este mare, astfel incat la decongelare imbibarea
coloizilor este intensa.

Pentru mentinerea efectelor pozitive ale congelarii rapide si ultrarapide, este necesar sa se respecte
riguros anumite trepte ale regimului termic (figura 5.4) in verigile de baza ale translatiei produselor din
momentul congelarii si pana in momentul consumului.

Utilizarea temperaturilor ridicate. Prin incalzirea produselor la temperaturi ridicate, enzimele si

microorganismele pot fi distruse partial sau total.

La temperatura de 60…70oC, formele vegetative ale unor microorganisme sunt distruse in timp de 5-
10 minute; la temperatura de +70oC sunt distruse in timp de o ora unele microorganisme nesporulate; la
temperatura de +105…+125oC se distru g atat formele v egetative, cat si sporii microorganismelor.

Se cunosc doua procedee de conservare cu ajutorul caldurii: pasteurizarea si sterilizarea.

Pasteurizarea consta in incalzirea produsului, de regula la temperaturi intre +63 si +85oC, pentru
distrugerea microorganismelor psihrofile si criofile, mezofile si a formelor vegetative de bacterii. In functie de
nivelul termic, pasteurizarea poate fi joasa, medie, inalta si suprainalta.
8
Pasteurizarea este utilizata la conservarea laptelui, a sucurilor, a gemurilor, a berii etc.

Diferitele variante ale pasteurizarii inalte si suprainalte constituie cele mai bune procedee aplicate
frecvent in practica. Acestea se realizeaza in flux continuu, iar durata scurta a tratamentului termic asigura in
cea mai mare masura mentinerea proprietatilor organoleptice si a valorii nutritive initiale, inactivarea
enzimelor din produs si creeaza in recipient un mediu aseptic si lipsit de aer.

Ultrapasteurizarea sau uperizarea este o varianta a pasteurizarii ultrainalte, caracterizata prin soc
termic, adica prin incalzirea lichidelor cu vapori de apa supraincalziti la temperatura de cca.

Sterilizarea consta in tratamentul termic al produselor (inchise in recipiente ermetice) la temperaturi de

+115…+125oC, un timp determinat (20…50 minute) (figura 5.5.). Prin sterilizare se urmareste nu numai
distrugerea formelor vegetative ale microorganismelor, dar si a sporilor acestora, asiguradu-se o inalta
stabilitate a produselor alimentare la pastrare. In timpul sterilizarii au loc diferite modificari in produs:
substantele proteice coaguleaza, se distru g enzimele si intr-o proportie mare si vitaminele, se modifica structu
ra produselor si unele proprietati psihosenzoriale.

Conservele sterilizate pot suferi diferite feluri de alterari chimice si microbiologice, care se manifesta
uneori prin bombaj. Conservele alterate chimic si microbiologic, cu sau fara bombaj, sunt improprii pentru
consum, deoar ece contin substante tox ice. Exista si o forma de bombaj fizic, ca urmare a regimului de
sterilizare incorect. Desi conservele cu bombaj fizic nu sunt toxice, totusi nu sunt admise in comertul de
detaliu, ci numai in alimentatia colectivitatilor, dupa un control riguros de laborator.

Deshidratarea (partiala) sau uscarea este un procedeu de uscare bazat pe reducerea continutului de apa,
respectiv cresterea concentratiei substantelor solubile, pana la valori car e sa atinga stabilitatea produselor
alimentare la pastrare. Prin reducerea umiditatii produselor se incetineste, pana la stagnare, activitatea
enzimatica si se opreste dezvoltarea microorganismelor.

Eliminarea apei din alimente trebuie dirijata in asa fel incat coloizii hidrofili sa-si mentina capacitatea
de rehidratare.

Conditiile principale ale deshidratarii sunt: un nivel de temperatura care sa asigure evaporarea apei, o
suprafata de contact cu aerul maxim posibila si circulatia aerului pentru eliminarea vaporilor de apa rezultati.

Principalele metode de deshidratare sunt: uscarea naturala, deshidratarea dirijata in instalatii speciale la
presiune normala, deshidratarea in pat fluidizat, concentrarea in vid, liofilizarea (criodesicarea sau
criosublimarea).

Produsele alimentare deshidratate, avand substantele utile concentrate pe o unitate de masa, au un

volum micsorat, valoarea energetica sporita, insa pierd o parte din substantele aromatice si se distrug partial
unele vitamine.

Produsele alimentare in prealabil fluidizate sunt deshidratate prin doua metode: peliculara si prin
pulverizare sau atomizare sub forma de pulberi (oua praf, lapte praf etc). Viteza si randamentul rehidratarii
sunt mai bune la produsele pulverulente obtinute prin deshidratare in atomizoare.

9
 O metoda de reducere a continutului de apa este concentrarea, aplicata la unele produse lichide, sucuri
de legume, fructe si lapte. Concentrarea se realizeaza la temperaturi de cca. +65oC si in vid. Sucurile de
legume pot fi concentrate prin con gelare lenta -10…-18oC, urmata de indepartarea prin centrifugare a
cristalelor de gheata.

Utilizarea sarii si a zaharului. Prin adaugar ea de sare in concentratii determinate de produsele

alimentare, presiunea osmotica creste, celulele tesuturilor din produs si ale microorganismelor se d
eshidrateaza treptat, producandu-se plasmoliza acestora. Pentru sarare, se foloseste sare de bucatarie (NaCl)
cat mai pura, lipsita de cloruri sau sulfati de calciu si magneziu (prezenti in special in apa dura), care
impiedica difuziunea sarii in produs.

Consevarea prin acidifiere naturala este o metoda de conservare biochimica, bazata pe principiul
acidocenoanabiozei, adica formarea in mediul de conservare a acidului lactic prin fermentarea zaharurilor
fermentescibile sub actiunea bacteriilor lactice. Aceasta metoda se aplica la obtinerea produselor lactate (iaurt,
lapte batut, smantana fermentata, branza de vaca etc.) si la murarea legumelor si fructelor.

In cazul murarii legumelor si fructelor, in mediul de fermentare se adau ga si clorura de sodium 2-6%,
care are actiune distructiva selectiva asupra microorganismelor, favorizand activitatea bacteriilor lactice.
Acidul lactic, format prin fermentarea glucozei, fructozei (in cazul murarii) si lactozei (in cazul produselor
lactate acide), are actiune antiseptica in concentratii mai mari de 0,5%.

Prin acidificare naturala, concentratia de acid lactic ajunge la 1,8-2%.

Conservarea prin acidifiere artificiala (marinarea). Marinarea este o metoda de conservare prin
acidifiere artificiala, care se face cu ajutorul otetului adaugat in mediu si care se bazeaza pe principiul
acidoanabiozei. Actiunea antiseptica a otetului, in concentratie de peste 2%, este intensificata si prin adaos de
sare 2-3%, iar pentru imbunatatirea gustului se adauga si zahar 2-5%. Daca concentratia in mediu a acidului
acetic este sub 2%, produsul se inchide ermetic si se pasteurizeaza cca. 20 minute la 90-100oC. In concentratii
de 2-3%, acidul acetic are o actiune bacteriostatica, iar la concentratii de peste

4% poate avea si actiune bactericida, insa gustul produselor este prea acru.

Se utilizeaza curent o acidifiere naturala pana la concentratii de acid lactic de 0,5-0,8%, urmata de o
adaugare de acid acetic pana la o concentratie de 3%. Produsele astfel conservate au caracteristici
organoleptice (gust, aroma) superioare celor conservate numai cu acid acetic.

Conservarea cu substante antiseptice. Conservarea produselor alimentare cu conservanti se bazeaza pe

principiul antiseptoabiozei. Folosirea conservantilor chimici, in concentratii optime si tinand seama de
prevederile sanitare, asigura conservarea produselor alimentare cu modificari reduse ale proprietatilor or
ganoleptice si fizico-chimice, chiar in conditiile pastrarii la temperaturi normale.

Principalele substante antiseptice sunt urmatoarele:

- acidul benzoic sau benzoatul de sodiu. Se utilizeaza pentru conservarea produselor de legume si fructe
nesterilizate sau nepasteurizate, in concentratie maxima admisa, exprimata in mg/kg produs; de exemplu, la
gemuri, marmelada - 700, la semifabricate de fructe - 200, la fructe zaharate -; 100.

10
 - acidul asco rbic si sorbatul de potasiu se admit in concentratie maxima (mg/kg produs) la branzeturile topite,
legume si fructe, pasta de tomate - 1000, margarina -; 360.

- acidul sulfuros si SO2. Sulfitarea consta in tratarea fructelor si legumelor (precum si a pulpelor si marcului)
cu acid sulfuros (metoda umeda) sau cu SO2 (metoda uscata). Metoda umeda consta in dizolvarea (si
combinarea) dioxidului de sulf cu apa rece si tratarea produselor cu solutia obtinuta, in doze prescrise. Metoda
uscata consta in gazarea produselor sau in tratarea lor cu sulf sau cu bisulfit de sodiu. Prin sulfitare, in produs
se inactiveaza enzimele si microorganismele, se produce partial depigmentarea, dar se mentine vitamina C.
Acidul sulfuros ramane partial liber, iar o alta parte se combina cu zaharurile si cu alte substante. Desulfitarea
(eliminarea acidului sulfuros) se realizeaza prin incalzirea sau prin tratarea cu apa oxigen ata si carbonat de
calciu (insa numai la sucuri), iar sulf atul de calciu se elimina prin filtrare.

Afumarea este o metoda mixta de conservare, bazata si pe actiunea caldurii care produce deshidratarea
partiala. Din punct de vedere fizic, fumul este un aerosol ce cuprinde cca. 200 de

componenti chimici, dintre care mai importanti pentru conservare sunt: acidul formic, acidul acetic,
aldehidele, cetonele, alcoolii, hidrocarburile aromatice, etc. In functie de temperatura fumului, se deosebesc
urmatoarele tipuri de afumare:

• afumarea la rece, 20-30oC;

• afumarea cu fum cald, 60-70oC;

• afumarea cu fum fierbinte, 90-170oC (sau hituire).

In prezent, se aplica din ce in ce mai mult afumarea in camp electrostatic si afumarea cu lichid de
afumare. Lichidul de fum se obtine prin captarea fractiunii mijlocii a fumului ce rezulta prin arderea
rumegusului, din care se inlatura compusii nedoriti (mai ales cei cancerigeni).

Controlul procesului de pastrare -; depozitare a marfurilor alimentare

In practica, pastrarea normala, corespunzatoare a marfurilor alimentare este asigurata prin asa-numitul
regim optim de pastrare, care repr ezinta un echilibru determinat al actiunii si dependentei reciproce dintre
factorii externi si factorii interni ai marfurilor alimentare supuse pastrarii intr-un spatiu de depozitare. Regimul
optim se exprima prin limite determinate ale parametrilor factorilor interni (calitatea marfii) si factorilor
externi (conditiile si regimul depozitarii). Dezechilibrul dintre acesti factori, provocat de valorile
necorespunzatoare ale parametrilor factorilor externi, conduce intotdeauna la degradari calitative, chiar si la
produsele care aveau initial o calitate normala.

Principalii factori interni sunt:

- compozitia chimica a produsului;

- structura anatomica si gradul de integritate (sau gradul de prelucrare tehnologica) ale produsului;
- proprietatile biologice: starea biologica (eubiotica, hemibiotica, anabiotica, abiotica), imunitatea, natura si
numarul microorganismelor existente in produs in conditiile normale ale proceselor tehnologice etc.;
- proprietatile fizice: starea de agregare (lichida, solida sau stari intermediare), densitatea, masa specifica,
vascozitatea, caldur a specifica, conductibilitatea termica, consistenta etc.

11
 Principalii factori externi sunt:

- solicitarile mecanice in timpul manipularii produselor;

- compozitia aerului atmosferic si din depozit;
- temperatura aerului din depozit;
- umiditatea aerului din depozit;
- lumina si alte radiatii, la car e sunt expuse produsele;
- ambalajul de contact direct cu produsul;
- microorganismele din mediul extern;
- regimul depozitarii (vecinatatea produselor, starea sanitara si de curatenie a depozitului, absenta insectelor si a
rozatoarelor etc. ).

Factorii atmosferici provoaca modificari fizice (pierderi in greutate), psihosenzoriale

(inchideri la culoare, modificarea aspectului, a proprietatilor estetice ale alimentului), dar mai ales modificari
chimice prin schimbari ale continutului de apa, ale aciditatii, degradari si descompuneri ale componentelor
organice cu eliminare de substante mai mult sau mai putin toxice pentru sanatatea umana. De aceea, se acorda
o atentie deosebita respectarii parametrilor factorilor externi: temperatura, umiditate relativa a aerului,
compozitie a aerului si radiatii din spatiile de depozitare.

• Temperatura aerului este un parametru controlat si supravegheat pe toata durata pastrarii, fiind
specific pentru fiecare tip de produse. Orice fluctuatie de temperatura influenteaza negativ echilibrul care
trebuie sa existe intre umiditatea aerului si umiditatea produselor, provocand

umectarea sau uscarea lor. De asemenea, cresterea temperaturii intensifica procesele respiratorii, scurtand
durata pastrarii sau cauzand alterarea legumelor, fructelor etc., cu pierderi cantitative.

Impreuna cu alti factori, temperatura ridicata stimuleaza dezvoltarea microorganismelor si a altor daunatori.
Ridicarea temperaturii accelereaza diferite reactii chimice in produse, influentand vascozitatea si consistenta
produselor.

• Umiditatea relativa a aerului este un factor extern in functie de care produsele pot fi: higroscopice
(cand presiunea vaporilor de apa din atmosfera este mai mare decat presiunea vaporilor de apa din produs si
acesta absoarbe umiditate); in echilibru (cand presiunea vaporilor de apa din atmosfera este egala cu presiunea
vaporilor de apa din produs, fara ca acesta sa primeasca sau sa cedeze vapori de apa); hidroemisive (cand
presiunea vaporilor de apa din atmosfera este mai mica decat presiunea vaporilor de apa din produs si acesta
pierde din umiditate). Umiditatea de echilibru este specifica pentru fiecare tip de produse alimentare si are o
mare insemnatate practica pentru pastrarea optima a acestora. La majoritatea produselor alimentare,
umiditatea de echilibru depinde de temperatura, redu candu-se o data cu cresterea acesteia.

• Compozitia aerului din depozit are rol deosebit prin componentele aerului, care influenteaza calitatea
produselor in timpul pastrarii. Aceste componente sunt: fix e (oxigenul, azotul, argonul, hidrogenul, heliul,
neonul, criptonul, xenonul si radonul); variabile (ozonul, bioxidul de carbon, vaporii de apa); intamplatoare
(biox id de sulf, amoniac, metan, vapori de acizi, particule fine de praf organic si praf mineral, precum si
microorganisme).

12
 Oxigenul favorizeaza desfasurarea normala a proceselor fiziologice in cereale, legume si fructe, insa
are o actiune negativa asupra produselo r prelucrate: oxidarea grasimilor, a vitaminelor, a pigmentilor. Ozonul
este folosit la dezinfectarea si reimprospatarea aerului din depozite, iar bioxidul de carbon este folosit in
anumite conditii la franarea proceselor de incingere. Diferitele componente intamplatoare ale aerului conduc
de regula, la impurificarea, infectarea marfurilor alimentare, respectiv la degradarea sau alterarea lor.

Compozitia aerului din depozitele de marfuri alimentare trebuie sa fie cat mai apropiata de a aerului
atmosferic pur. Prin ventilare, se poate regla atat compozitia aerului, cat si temperatura din depozite, in
limitele valorilor optime pentru fiecare grupa de marfu ri pastrate.

• Radiatiile influenteaza puternic asupra proceselor biochimice din produse si asupra vitalitatii micro si
macrodaunatorilor.

In majoritatea cazurilor, radiatiile luminoase joaca un rol negativ. Lumina declanseaza doua tipuri de
reactii fotochimice: fotoliza si fotooxidarea. Fotoliza este o descompunere fotochimica produsa sub actiunea
radiatiilor din spectrul vizibil sau ultraviolet. Spre deosebire de fotoliza, fotooxidarea se desfasoara intr-un
timp mai indelungat, energia radiatiilor nefiind suficienta declansarii modificarilor chimice la nivelul
produsului. Drept pentru care se completeaza cu energia rezultata din procesele de oxidare externa.

Totusi, lumina si mai ales razele ultraviolete au actiune vatamatoare asupra microorganismelor si
insectelor.

Radiatiile ionizante au actiune distrugatoare asupra organismelor vii, mai ales la doze mari.

Microorganismele responsabile pentru cele mai multe deteriorari sunt: mucegaiurile, drojdiile si
bacteriile.

Mucegaiurile, intr-o mare varietate, se pot dezvolta pe produse alimentare ca: fructe, gemuri,
marmelade, paine, carne. Se dezvolta in locuri intunecoase, la temperaturi inalte, un climat tropical fiind
excelent pentru multiplicare.

Drojdiile se dezvolta foarte rapid la temperaturi de 25-30oC, fiind distruse la temperature inalte. Temperatura,
umezeala si sursa de glucide sunt factori necesari aparitiei si evolutiei lor. Desi diferitele varietati de drojdii
cultivate sunt folositoare in mod curent in industria alimentara (panificatie, bere), drojdiile salbatice pot
contamina si degrada alimentele prin permanenta lor prezenta in atmosfera.

Bacteriile. In afara de bacteriile utile pentru industria alimentara, exista o serie de bacterii patogene ce
cauzeaza intoxicatiile si toxiinfectiile alimentare. Deoarece au conditii foarte diverse de dezvoltare (aliment,
umiditate, temperatura, aer), doar anumite bacterii pot supravietui in anumite alimente. Bacteriile au nevoie de
o mare cantitate de apa, totusi, solutiile concentrate de sare si zahar nu le av antajeaza; drept pentru care cele
mai multe dintre ele nu apar in gemuri, muraturi, produse deshidratate.

Insectele si rozatoarele sunt factori de raspandire a bolilor printre alimente, cauzandu-le pierderi si
alterari. Fiind purtatoare de bacterii patogene, lantul infectarii si contaminarii trebuie rupt prin eliminarea
acestor paraziti.

13
 Ambalajul de protectie mecanica si fizico-chimica are un rol important in asigurarea stabilitatii produselor
alimentare.

Studiile recente privind echilibrul ca rezultat al interactiunii dintre factorii interni si cei externi ai
pastrarii se bazeaza pe o conceptie sistemica, incep and cu sistemul bicomponent marfa ambalaj si continuand
cu sistemul tricomponent marfa- ambalaj -agenti de agresiune din mediul extern (figura 5.6).

In timpul pastrarii, ca urmare a diferitelor procese, la nivelul marfurilor alimentare pot avea loc
urmatoarele modificari:

• modificari fizice (inghetarea, topirea, precipitarea, evaporarea, sublimarea, pulverizarea, aglomerar ea,
desemulsionarea etc.);

• modificari chimice (oxidarea, hidroliza acida, polimerizarea, condensarea, caramelizarea etc.);

• modificari biochimice (hidroliza, descompuneri si formari de substante ca urmare a activitatii

echipamentului enzimatic al produselor sau al microorganismelor incluse in produse in mod necesar sau
accidental).

Modificari de natura fizica. Aceste modificari sunt determinate, in special, de actiunea factorilor mecanici,
precum si de variatia temperaturii si, umiditatii din spatiile de pastrare -; depozitare.

Þ Solicitarile mecanice distrug in primul rand ambalajele si ca un rezultat al acestui fenomen, se inregistreaza
pierderi si la produsele ca atare (oua, bauturi, conserve, produse lactate).

Þ Fluctuatiile de temperatura din spatiile de depozitare mobile sau fixe constituie o sursa principala de
modificari fizice.

• Scaderea temperaturii sub nivelul optim poate determina: inghetarea si contractarea produselor (uneori cu
spargerea recipientelor, p recipitari, modificari ale solubilitatii); destabilizarea emulsiilor (de exemplu,
desemulsionarea maionezei la -;15oC); reducerea stabilitatii unor bauturi alcoolice (separarea tartratului de
vin, a colorantilor din bauturile alcoolice tari); pierderi de greutate prin sublimare (la produsele conservate p
rin congelare).

• Cresterea temperaturii peste optimul stabilit conduce la: dilatarea produselor, cresterea presiunii vaporilor in
recipiente (pericol de explozie la bauturile alcoolice

imbuteliate); topirea produselor (transpirarea grasimii la mezeluri, difuzarea grasimii prin ambalaje la unt si
ciocolata).

- Umiditatea relativa a aerului influenteaza prin modificari calitative importante:

• Cresterea umiditatii aerului determina aglomerarea produselor higroscopice (la lapte praf, faina, bomboane);

• Uscarea produselor din cauza flu ctuatiilor de umiditate si temperatura.

Modificari de natura chimica. Sunt uneori destul de profunde, mergand pana la aparitia unor substante noi
(caramelan, caramelen, melanoidine).

14
In numeroase cazuri, reactiile sunt stimulate de diversi catalizatori anorganici aflati in produse (Fe, Cu, Zn),
chiar si in cantitati mai mici decat doza admisa.

Temperatura ridicata provoaca intensificarea reactiilor chimice de oxidare, coroziune, hidroliza acida,
condensare. Procesele de hidroliza acida a zaharurilor, a lipidelor si a proteinelor au loc sub actiunea acizilor
si sunt favorizate de cresterea temperaturii.

Sub actiunea razelor luminoase si a oxigenului din aer se desfasoara reactii fotochimice ce conduc la
distrugerea unor elemente v aloroase din produs (scaderea continutului sau chiar distrugerea totala a
vitaminelor), afectarea aspectului acestuia (prin schimbarea culorii) sau degradarea lui totala (prin rancezirea
grasimilor).

Modificari de natura biochimica. Cele mai importante modificari care au loc sub influenta enzimelor continute
in produse sunt: respiratia, incoltirea, maturatia si an atoliza. o Respiratia este cel mai important proces de
oxidare din celula vie, datorita caruia unele substante (glucide, lipide) sunt descompuse oxidativ.

Procesul respirator este specific in pastrarea cerealelor, legumelor si fructelor proaspete.

Respiratia poate fi aeroba sau anaeroba si este stimulata de enzimele oxido-reducato are si intensificata de
temperatura si umiditate.

In timpul pastrarii cerealelor, legumelor si fructelor in stare proaspata este necesar ca procesul respiratiei sa fie
aerob si sa decur ga cu o intensitate minima. In caz contrar, produsele se degradeaza sau, in lipsa conditionarii
aerului, ca urmare a cresterii temperaturii si umiditatii, se produc procese biochimice si microbiologice
nedorite. Daca procesul este aerob, insa cu intensitate marita, se consuma o mar e parte din substantele
chimice nutritive. o Incoltirea este un proces fiziologic care implica adanci transformari biochimice provocate
de complexul enzimatic al semintelor (de cereale, leguminoase etc.), in conditii determinate de

umiditate si temperatura. Intensitatea procesului sporeste o data cu cresterea temperaturii si umiditatii relative
a aerului.

Prin incoltire, au loc transformari profunde ale componentilor chimici, intr-o prima etapa predominand
procesul hidrolitic. o Maturarea este un proces biochimic complex, care are loc la unele produse vegetale dupa
recoltare (cereale, leguminoase, diverse fructe) precum si la alte produse prelucrate (faina, branzeturi,
salamuri crude), proces prin care se amelioreaza insusirile organoleptice (in special gustul si aroma),
structurale si tehnologice.

Procesul de maturare variaza dupa n atura produsului si consta in reactii de hidroliza si mai putin de
polimerizare si condensare. Este o varianta a autolizei. o Autoliza este, de asemenea, un proces enzimatic
complex care consta in descompun erea celulelor moarte sub actiunea enzimelor litice (proteaza). Se
manifesta la carne, peste si, intr-o anumita masura, la branzeturi. Este accelerata de prezenta bioxidului de
carbon si inhibata de prezenta oxigenului. Ca urmar e a autolizei, produsele respectiv e isi modifica gustul si
consistenta.
Modificari de natura biochimica au loc si ca urmare a atacului unor daunatori sau al microorganismelor.
Astfel, daunatorii pot provoca pierderi apreciabile produselor alimentare, fie prin distrugerea lor (de catre
rozatoare, molia graului, a fainii), fie prin contaminarea acestora (cu dejectii ale rozatoarelor si infestari ale
produselo r sub forma de boabe: fasole, linte, orez).
15