Nursing in Urgentele Pediatrice

Nursing în urgențele
pediatrice
Iulie 2022
Autor Nyilas Carmen
Nursing în urgențele pediatrice
Scop și obiective
Scop
- Îmbunătățirea cunoștințelor și sintetizarea intervențiilor asistentului
medical, cu privire la cele mai bune practici de ingrijire a copilului, în
situația unei urgente pediatrice
Obiective
- Consolidarea cunostințelor teoretice moderne din domeniul urgentelor
pediatrice frecvent intâlnite în practica medicală
- Formarea notiunilor legate de etiologia si tratamentul urgențelor pediatrice
frecvente la copil
- Dezvoltarea nivelului de cunoastere a intervențiilor autonome, în functie
de urgența pediatrică
- Dezvoltarea nivelului de cunoastere a tehnicilor de îngrijire specifice
copilului
CUPRINS
● Evaluarea în pediatrie
- Evaluarea inițială
- Evaluarea primară
- Evaluarea secundară
● Stopul respirator și circulator
● Insuficiența respiratorie acută
● Criza de astm bronșic
● Aspirația de corp străin
CUPRINS
● Laringitele
- Laringita striduloasă
- Laringita edematoasă subglotică
- Epiglotita
● Insuficiența cardiacă
● Șocul
● Insuficiența renală acută
● Insuficiența hepatică acută
●Convulsiile
●Intoxicațiile
Evaluarea în pediatrie- stabilirea statusului pacientului pediatric
Evaluarea în pediatrie
Se face în vederea stabilirii statusului pacientului

pediatric, având trei etape:
- Evaluarea inițială
- Evaluarea primară
- Evaluarea secundară
Evaluarea inițială- Triunghiul evaluării pediatrice

Se face rapid, în maxim 60 sec și vizează trei
componente: aspect, respirație și circulație
În vederea evaluării aspectului se urmărește:
Formula mnemotehnică Evaluare Evaluare
Tonus Mișcă spontan Hipoton
Interactivitate Atent, alert Apatic
Consolabilitate Poate fi consolat Nu poate fi consolat
Privire Urmarește cu Privire fixă
privirea
Limbaj Vorbește, plânge Nu vorbește, plâns
slab
Evaluarea respirației- se urmarește dacă pacientul prezintă:

• Efort respirator, respectiv tiraj intercostal, suprasternal, balans
toraco-abdominal, mișcarea de piston a capului, bătaia
aripioarelor nazale
• Tahipnee/bradipnee
• Zgomote respiratorii: stridor, geamăt, wheezing
• Poziție patognomonică
Evaluarea circulației:
• Culoarea tegumentelor:paloare, marmorare, cianoză
• Temperatura
• Timp de reumplere capilară – v.n. 2-3 sec
Evaluarea primară – urmărește algoritmul

ABCDE
A- calea aeriană
B- respirație
C- circulație
D- neurologic
E- expunere
Evaluarea primară- ABCDE

A- calea aeriană:
• Deschisă
• Permeabilă
• Poate fi menținută deschisă (poziție neutră la sugar)
• Nu poate fi menținută deschisă

B- respirație: maxim 10 sec
- Rata respiratorie – tahipnee/bradipnee/apnee
- Efort respirator – bătaia aripioarelor nazale, tiraj
suprasternal, intercostal, înfundare sternală, balans
toraco-abdominal, mișcare de piston a capului, etc
- Zgomote respiratorii – stridor, wheezing, geamăt
- Monitorizare : pulsoximetrie, rată respiratorie,
frecvență respiratorie

C- circulatie
• Semne de viață și pulsul central – maxim 10 secunde
• Frecvența cardiacă – tahicardie/bradicardie
• Tensiunea arterială!!
• Culoarea tegumentelor
• Timpul de reumplere capilară
• Perfuzia cerebrală
• Perfuzia renală – diureza
• Temperatura

D-neurologic
- Reacția pupilară
- AVPU:
A = “awake” - conştient (nu obligatoriu orientat); deschide ochii
spontan, răspunde cu voce la stimul verbal (deşi poate fi confuz), are
mişcări spontane
V = “verbal” - prezintă un tip de răspuns la stimul verbal (deschide
ochii, grimasă, geamăt, mişcări ale membrelor)
P = “pain” - prezintă un tip de răspuns la stimulare dureroasă: pacientul
conştient sau parţial conştient localizează durerea şi îndepărtează
stimulul dureros; pacientul comatos poate prezenta retracţie la durere
sau flexie/extensie involuntară a membrelor
U = “unresponsive”- inconştient; nu răspunde deloc la stimuli dureroşi

Scorul Glasgow pediatric

E- expunere
- Arsuri
- Leziuni traumatice, sângerări
- Erupții cutanate
- Abuz
- Temperatură
Evaluare secundară
S- Semne/simptome
A- Alergii
M- Medicație
P- Antecedente personale patologice
L- Ultima masă solidă/lichidă
E- Evenimentele care au dus la leziune sau boală
Stopul respirator și circulator

Definiție
Oprirea bruscă şi neașteptată a ventilatiei pulmonare şi
circulației sangvine.
Spre deosebire de adult, la care initial este stopul circulator, la
copil, de cele mai multe ori, se opreşte initial respirația, cauza
cea mai frecventă fiind obstrucția căilor respiratorii sau hipoxia
severă.
În condiții de stop respirator, oxigenul existent în sânge este
suficient pentru structurile nervoase pe o perioadă de 4 minute.
Instituirea măsurilor de resuscitare în acest interval asigură
şanse de supraviețuire. După 6 minute, se produc leziuni la
nivelul creierului, deseori ireversibile.
Etiologie
1. Boli ale aparatului respirator cu hipoxie severă, rapid instalată (
laringită obstructivă;astm bronşic, pneumonie, boala membranelor
hialine; aspirație de corp strain.
2. Şocul.
3. Boli neurologice:traumatism cranio-encefalic, hipertensiune
intracraniană, meningită, status convulsiv
4. Intoxicaţii cu substanţe deprimante ale SNC (oxid de carbon,
medicație care produce disritmie, organofosforice).
5. Perturbări metabolice severe (hipoglicemie, hipocalcemie,acidoza,
hiperpotasemia etc.).
6. Submersie, electrocutare.
7. Postoperator precoce.
8. Complicații ale unor tehnici de diagnostic şi tratament (bronhoscopie,
intubatie traheală, aspirația secrețiilor traheo-bronşice).
DIAGNOSTIC
- Absenţa mişcărilor respiratorii

- Absența pulsului la arterele mari
- Pupile dilatate și areactive
- Absența tonusului
-Tegumente palid- cianotice
TRATAMENT: Resuscitarea cardio- respiratorie

● Prognostic nefavorabil- resuscitarea prelungită şi
resuscitarea copilului care deja este în stop cardiac
● Prognostic mai bun dacă:
- RCP se începe imediat după instalarea stopului
- Stop respirator neînsoţit de stop cardiac
- Bradicardie nu asistolă
• Creşterea numărului de compresiuni toracice duce

la scăderea timpului “mort” dat de trecerea de la
compresiuni la ventilaţii
• Întreruperea compresiunilor toracice duce la
scăderea marcată a fluxului sangvin în coronare,
fluxul va reveni la acelaşi nivel după câteva
compresiuni
Stopul respirator și circulat
Scopul suportului vital de bază( SVB)

- Asigurarea substratului metabolic la nivel tisular –
mai ales miocard şi creier
- Aport de oxigen
- Debit cardiac corespunzător
Suportul vital de bază( SVB)

Se evaluează starea de conştienţă a pacientului
- Se mişcă uşor victima şi se vorbeşte cu aceasta
- Există mişcări active ale victimei? Plânge sau
respiră spontan?
- Verificarea stării de conștiență prin aplicarea
unor stimuli nociceptivi (apăsarea regiunii
supraorbitare sau preauriculare)
Poziţionarea victimei inconştiente

• Cu faţa în sus – supinaţie
• Pe suprafaţă tare, solidă, rezistentă
• Dacă victima trebuie întoarsă şi există
suspiciunea de traumă – capul, gâtul şi
trunchiul vor fi rotite în acelaşi timp
Deschiderea căilor aeriene

• Extensia capului
• Ridicarea mandibulei
• Subluxaţia mandibulei
• La pacientul traumatizat – subluxaţia mandibulei –
poate fi completată cu uşoara extensie a capului
dacă un al doilea salvator stabilizează coloana
cervicală
• Sugar – sul sub umeri
Verificarea respiraţiei
• În timp ce căile aeriene sunt menţinute deschise
• Evaluarea se face în maxim 10 sec
– Vezi - mişcările ritmice ale toracelui şi abdomenului
– Auzi – zgomotele produse de victimă în expir la
nivelul nasului şi cavităţii bucale
– Simţi – aerul expirat pe obrazul salvatorului
Verificarea respiraţiei
• Copilul respiră şi nu există suspiciune de

traumă:
– Poziţie de siguranţă
– Oxigenoterapie pe mască
– Monitorizare: SatO2,PP, FR, AV, TRC, TA, T°C
– Linie venoasă
– Se anunţă medicul de gardă
Copilul nu respiră/gasp-uri – ventilaţia pe mască

şi balon
• Se menţin deschise căile aeriene
• Se aspiră secreţiile din cavitatea bucală
• Se îndepărtează corpii străini vizibili din
cavitatea bucală
• Se utilizează adjuvanţi ai căilor aeriene
• Se efectuează 5 ventilaţii iniţiale
Aspirarea secreţiilor de la nivelul cavităţii bucale

• Cu sondă de aspiraţie rigidă Yankauer – permite aspirarea
rapidă a secreţiilor vâscoase, sânge, lichid de vărsătură
care pot obstrua cavitatea bucală
Îndepărtarea corpilor străini vizibili – pensa

Magill
Adjuvanţi ai căilor aeriene

Ventilaţia pe mască şi balon

• Volumul balonului de resuscitare – 450-500ml pentru a putea
asigura un volum Tidal suficient şi un timp inspirator
suficient de lung
• Se poate folosi
– Aer atmosferic
– Supliment de oxigen 10l/min , fără rezervor – conc.
O2=30-80%
– Cu rezervor şi oxigen( 10l/min pentru balonul pediatric şi
15l/min pentru cel adult)- conc O2=60-95%
Ventilaţia pe mască şi balon

Se efectuează de către 2 persoane:
• Primul resuscitator - cu ambele mâini

– Menţine deschise căile aeriene
– Fixează masca pe faţa pacientului
• Al doilea resuscitator
– Efectuează compresiunea balonului de resuscitare
• Ambii resuscitatori trebuie să urmărească expansiunile
toracice
• Ventilaţiile sunt eficiente dacă expansiunile toracelui

pacientului sunt egale cu cele din timpul respiraţiilor
normale ale pacientului
• Dacă ventilaţiile nu sunt eficiente:
– Se deschide gura pacientului şi se îndepărtează doar
corpii străini vizibili, se aspiră
– Se redeschid căile aeriene – atenţie la hiperextensia
capului (produce obstrucţie)
– Se repetă 5 ventilaţii pe mască şi balon – dacă nu sunt
eficiente se trece la compresiunile toracice
• Manevra Sellick- presiunea pe cartilajul cricoid deplasează

traheea posterior comprimând esofagul pe coloana vertebrală
– Previne distensia gastrică
– Reduce riscul de aspiraţie de conţinut gastric
– Realizată doar de persoane cu pregătire medicală
– Doar dacă sunt prezenţi 2 salvatori
• Doar la victima inconştientă
• Presiunea excesivă pe cartilajul cricoid poate duce la
obstrucţia traheei
Verificarea circulaţiei- 10sec

• palpează pulsul la a. Brahială (sugar), a. femurală sau
a. Carotidă (copil)
• Monitorizare: SatO2,PP, FR, AV, TRC, TA, T°C
• La artera brahială
– Pe faţa medială a braţului
– Se palpează cu indexul şi mediusul
• La artera carotidă
– Localizaţi cartilajul tiroid(mărul lui Adam) cu 2 sau
3 degete
– Deplasaţi uşor degetele lateral
– Artera carotidă se palpează în şanţul dintre trahee şi
muşchiul sternocleidomastoidian
• Dacă nu există puls – se efectuează compresiuni

toracice
• Dacă există dubii în ceea ce priveşte prezenţa
pulsului şi nu există semne ale prezenţei circulaţiei
– se continuă resuscitarea cu compresiunile toracice
• Prezenţa unui traseu ECG (activitate electrică) nu
presupune prezenţa unei circulaţii eficiente
(activitate mecanică a inimii)
• Dacă pulsul este prezent, ≥60/min dar pacientul nu

respiră
– Se continuă ventilaţiile timp de 1 minut apoi
– Se cheamă echipa de resuscitare.
– Se continuă ventilaţiile până la sosirea echipei de
resuscitare, cu o frecvenţă de 12-20/min,
– Monitorizare: SatO2,PP, FR, AV, TRC, TA, T°C
– Montarea unui cateter venos periferic
• Absenţa pulsului sau puls<60/min cu semne clinice de

perfuzie deficitară – se iniţiază compresiunile toracice
– Se localizează unghiul dintre apendicele xifoid şi ultima
coastă, compresiunile se efectuează pe stern, la 1 deget
deasupra acestui reper (se evita compresiunile la nivelul
abdomenului)
– 1/2 inferioară a sternului
– Frecvenţa=100/min
– Profunzimea compresiunilor=1/3 din înălţimea toracelui
– Între compresiuni toracele trebuie să revină la poziţia
iniţială
Compresiunile toracice
• Copilul trebuie poziţionat în decubit dorsal, pe o
suprafaţă tare şi plană
– Podea
– Masă
– Targă
– Antebraţul şi palma salvatorului – capul copilului
cade puţin pe spate deschizând căile aeriene. Capul
copilului nu trebuie să fie mai sus decât toracele
– Degetele salvatorului – ambele mâini
Se continuă RCP 15:2 timp de 1 min, apoi se cheamă

echipa de resuscitare
Continuă RCP 15:2 până la sosirea echipei de
resuscitare
Monitorizare SatO2,PP, FR, AV, TRC, TA, T°C
Cateter venos periferic
INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ
- dacă este necesară, trebuie efectuată cât mai
precoce posibil
- va fi efectuată de cea mai experimentată
persoană din echipa medicală
- dacă nu se reuşeşte intubaţia în cel mult de 30 de
secunde se va întrerupe manevra şi se va ventila
pacientul cu mască şi balon
ETAPELE INTUBAŢIEI ENDOTRAHEALE
• pregătirea echipamentului
• preoxigenarea pacientului
• administrarea medicaţiei
• intubaţia endotraheală cu efectuarea manevrei Sellick şi
umflarea balonaşelor
• încetarea manevrei Sellick
• ventilaţia
• auscultaţia toracelui pentru verificarea corectitudinii
intubaţiei
• plasarea capnografului (dacă este disponibil)
• fixarea canulei de intubaţie şi introducerea (de preferat) a
unei pipe orofaringiene
• radiografie toracică pentru verificarea poziţiei canulei de
intubaţie (recomandată)
Pregătirea pentru intubaţia endotraheală:

- aspirator pregătit şi funcţional
- sondă rigidă Yankauer
- sondă de aspiraţie flexibilă
- pensă Magill– pentru eventuala extracţie a corpilor străini sau
în cazul intubaţiei nazotraheale
- se va alege o canulă de intubaţie de dimensiuni potrivite
pacientului
- se vor pregăti încă două canule, una mai mică şi una mai mare
(cu 0,5 mm) decât cea aleasă pentru intubaţie
- mandren (opţional) şi seringă (pentru umflarea balonaşului)
- laringoscop cu lamă curbă sau dreaptă: se alege cea mai mare
lamă de laringoscop potrivită pentru pacient
- verificarea echipamentului: becul laringoscopului, sistemul de
balonaşe a canulei de intubaţie
- balon de ventilaţie cu mască – legate la oxigen
- medicaţie necesară – pregătită în seringi etichetate
- stetoscop
Alegerea dimensiunii canulei de intubaţie:

- se alege cea mai mare sondă de intubaţie care să poată
fi introdusă confortabil în laringe
- formule orientative:
● diametrul extern al canulei trebuie să corespundă
cu diametrul degetului mic
● diametrul canulei în funcţie de vârstă se
estimează după formula:
(16 + vârsta în ani)/4
- pentru intubaţia nazotraheală se va alege o sondă de
intubaţie cu diametrul cu 0,5-1mm mai mic decât cel
care s-ar utiliza pentru intubaţia orotraheală
Poziţia de siguranţă
• La pacientul
– Inconştient
– Care respiră spontan
– Fără suspiciune de traumatism cervical
• Se cheamă medicul de gardă
• Se reevaluează periodic pacientul
Poziția de siguranță- avantaje
– Menţine căile aeriene deschise

– Scade riscul de aspiraţie
– Lichidele din cavitatea bucală drenează liber
– Stabilă
• Salvatorul se aşează în genunchi, de o parte a victimei

• Se întind picioarele victimei
• Braţul victimei (cel de lângă salvator) – în unghi drept faţă
de trunchi, cotul la 90°, palma în sus
• Celălalt braţ al victimei se aduce peste torace, aşezând

palma acestuia lângă obrazul victimei, aproape de salvator
• O mână a salvatorului ţine mâna victimei pe obrazul acesteia

• Cealaltă mână a salvatorului aşezată sub genunchi, ridică piciorul
victimei situat de partea opusă salvatorului menţinând însă talpa
pe sol
• Se roteşte victima uşor spre salvator aşezând-o în poziţie laterală
• Poziţia piciorului de deasupra se modifică astfel încât atât

şoldul cât şi genunchiul să fie în unghi drept
• Capul se împinge uşor pe spate pentru a menţine deschise
căile aeriene
• Repoziţionaţi , la nevoie, mâna de sub obrazul victimei
pentru a rămâne capul în extensie
• Verificaţi regulat respiraţiile

• Modificaţi poziţia(pe cealaltă parte) după maxim
30min pentru a reduce presiunea exercitată asupra
membrului inferior- risc de compresiune a vaselor şi
nervilor
• Nu se va aşeza nimic pe toracele victimei pentru a nu
împiedica respiraţia
• Sugar:
– Poziţia trebuie să fie stabilă
– Necesită un suport (pătură sau scutec rulat) aşezat
în spatele sugarului pentru a-şi menţine poziţia
Insuficiența respiratorie acută
INSUFICIENȚA RESPIRATORIE ACUTĂ

Definitie:
Incapacitatea aparatului respirator de a asigura oxigenarea
adecvată a sângelui (hipoxemie) şi eliminarea CO₂
(hipercapnie).
Hipoxemia reduce aportul de oxigen la nivelul
mitocondriei celulare(hipoxie). Hipoxemia (scăderea PaO₂) este
modificarea obligatorie, în timp ce hipercapnia (creşterea
PaCO₂) nu este constant prezentă.
În funcție de modificarea gazelor sangvine există

două tipuri de insuficienţă respiratorie (IR):
1. IR parțială (tip I sau insuficienţă de oxigenare
arterială), în care există doar hipoxemie, PaCO₂ fiind
normală sau scăzută;
2. IR globală (tipul II sau insuficienţă ventilatorie), în
care hipoxemia se asociază cu hipercapnie.
Etiologie
1. Boli respiratorii obstructive în care rezistența la fluxul
de aer este crescută
2. Boli pulmonare restrictive în care scade amplitudinea
respirațiilor
3. Boli în care scade transferul de gaze prin membrana
alveolocapilară, secundar alterării mecanismelor de
control ale respirației, sau prin reducerea difuziunii
Semne și simptome
1.Modificări respiratorii:
- creșterea frecvenței respirațiilor( polipnee, tahipnee), tiraj, bătăi ale
aripioarelor nazale, mișcarea de piston a capului
- modificări de amplitudine ale mişcărilor ventilatorii de tipul hiperpnee
(amplitudine crescută) în bolile respiratorii obstructive sau de tipul
hipopnee (amplitudine redusă), în bolile pulmonare restrictive;
- mişcări respiratorii paradoxale, consecinţa oboselii
- tulburări respiratorii de tip central: bradipnee, apnee sau respirație tip
,,gasp", în care mișcările de inspirație și expirație se produc brusc și se
succed imediat una după alta, fiind urmate de o pauză, după care ciclu se
reia;
- tulburări de deglutiție, datorate perturbărilor de coordonare dintre
respirație și deglutiție, ceea ce face dificilă alimentația şi hidratarea orală,
existând riscul aspirației.
Semne și simptome
2.Modificări cardio-circulatorii:
- tahicardie;
- creşte tensiunea arterială sistemică;
- hipertensiune pulmonară care se poate complica cu cordul
pulmonar acut (jugulare turgescente, hepatomegalie de stază,
reflux hepato-jugular);
- tulburări de ritm cardiac.
Semne și simptome
3.Modificări cutanate:
- cianoza, semnifică valori ale Hb reduse > 5 g%, este mai evidentă la
lumina naturală, uneori lipsește, în condiții de anemie gravă, sau
poate fi evidentă şi în absenţa insuficienței respiratorii la bolnavii cu
policitemie;
- extremități calde;
- hipersudorație, uneori cianoză cu tentă roşie, consecința
vasodilatației produsă de hipercapnie
Semne și simptome
4.Modificări neuro-psihice
- tulburări psihice: iritabilitate, euforie, perioade de
agitație, stare confuzională;
- tulburări de conştienţă: somnolență, obnubilare,
comă
Tratament- Oxigenoterapie
Echipamente necesare:
• Sursa de oxigen: butelii fixe sau mobile cu oxigen sub
presiune, sursă fixă de oxigen în perete provenit de la stația
centrală, concentrator de oxigen
• Umidificator de oxigen
• Dispozitive de administrare a oxigenului
Dispozitive de administrare a oxigenului

a. Canula nazală(ochelarii nazali):
• Nazofaringele are rol de rezervor de oxigen
• FiO2 inspirat variază funcţie de volumul curent al pacientului:
• pentru nou-născut – flux maxim de O2: 0,5-1l/min – FiO2 24%
• pentru sugar – flux maxim de O2: 3l/min – FiO2 34%
• tip pediatric – flux maxim de O2: 4l/min – FiO2 36%
• FiO2 administrat este variabil – se modifică odată cu modificarea
volumului curent al pacientului
• Greu de fixat la nivelul narinelor mai ales la sugarul mic
• Fixarea prea strânsă a ansei sub bărbie poate produce obstrucţia căii
aeriene superioare
• Ineficientă în caz de secreţii nazale importante sau deviaţie de sept
b. Masca simplă de oxigen
• rezervor din PVC care se adaptează anatomiei feţei şi care acoperă nasul şi
gura pacientului
• Prevăzută pe ambele părţi cu orificii prin care, în expir se elimină în atmosferă
aerul expirat, iar în timpul inspirului aerul din mediul ambiant pătrunde în
mască pentru a se asigura volumul curent al pacientului alături de oxigen
• Aportul de oxigen este constant, fluxul de aer din mediul ambiant este variabil
funcţie de volumul curent şi pattern-ul respirator
• Greu tolerată de sugar
• Împiedică alimentaţia per os
• Risc de aspiraţie în caz de vărsătură
• FiO2 variază în funcţie de etanşeitatea măştii de oxigen, volumul curent al
pacientului şi pattern-ul respirator al pacientului
• Asigură FiO2 = 35-60% la un flux de oxigen de 6-10l/min
• Necesită un flux minim de 5l/min pentru a îndepărta CO2 expirat din interiorul
măştii

c. Masca fără reinhalare/cu reinhalare parțială
• utilizează un balon rezervor ca și concentrator de O₂. balonul
rezervor trebuie umplut cu O₂ înainte de atașarea măștii pe fața
pacientului.
• așezată etanș - asigură o FiO2 până la 97-98% la un flux de 10
l/min.
• necesită un flux minim de 6 l/min pentru a evita reinhalarea CO₂.

d. Izoleta
• sistem de administrare a oxigenului care acoperă complet capul

pacientului
• se utilizează la nou-născut şi sugar
• oxigenul umidificat se administrează în flux continuu în
interiorul izoletei
• asigură un FiO2 de 80-90% la un flux al O2 de 10-15l/min
• fluxul mare de oxigen este absolut necesar pentru a îndepărta
CO2 expirat din interiorul izoletei
Alegerea dispozitivului de administrare a oxigenului se face:

- în funcţie de necesarul de oxigen şi caracteristicile
pacientului
- după evaluarea primară a pacientului
- pe parcursul internării sistemul de administrare a
oxigenului poate fi înlocuit în funcţie de necesităţile
pacientului, pacientului i se va administra continuu oxigen
chiar dacă sistemul de administrare va fi schimbat
Tehnica administrării oxigenului

1. Se explică procedura pacientului şi aparţinătorilor
2. Se asamblează dispozitivul de administrare a oxigenului şi
se cuplează la tubulatura pentru oxigenoterapie ataşată
umidificatorului şi debitmetrului
3. Se reglează fluxul de oxigen; mască cu reinhalare parţială
sau fără reinhalare – fluxul se reglează astfel încât
rezervorul să nu se golească în inspir
4. Se fixează dispozitivul pe faţa pacientului (ochelarii nazali,
masca simplă/cu reinhalare parţială/fără reinhalare)
5. Evaluarea confortului pacientului şi toleranţa dispozitivului
utilizat
6. Evaluarea eficienței: ameliorarea semnelor clinice de
hipoxemie, îmbunătățirea SpO2, ameliorarea gazelor
sanguine.
Complicații ale administrării oxigenului

• Uscăciunea mucoaselor nazală şi faringiană
• Atelectazia pulmonară
• Aspirarea lichidului de vărsătură
• Leziuni tegumentare de decubit sau reacţii alergice locale
• Blocarea valvei măştii fără reinhalare cu lichid de vărsătură şi
scăderea consecutivă a FiO2
• Incendiu şi explozie
Ameliorarea ventilației prin:

1. Permeabilizarea căilor respiratorii
2. Ventilația artificială
Permeabilizarea căilor respiratorii
a. Metode de combatere a obstrucției severe de la nivelul cavitătii nazale
sau faringe
- Pipa oro-faringiană se introduce în cavitatea bucală cu porțiunea
concavă în sus, după care se va roti cu 180°, în așa fel încât vârful să
ajungă deasupra orificiului glotic;
- Poziția de decubit ventral (poziție de siguranţă) se foloseşte în special la
bolnavul comatos sau la cei cu abolirea reflexului dedeglutiție,
favorizează drenarea secrețiilor din cavitatea bucală şi degajarea
hipofaringelui de baza limbii;
- Aspirația mecanică a secrețiilor.
b. Metode de combatere a obstrucției severe de la nivelul laringelui

(laringita, malformații, tumori, aspirație decorp străin) necesită uneori
scurtcircuitarea căilor respiratorii superioare prin intubație traheală sau
traheostomie.
- Intubația traheală este metoda care se preferă, datorită unor avantaje
față de traheostomie: execuţie rapidă, relativ uşoară şi puțin
traumatizantă; suprainfecția bacteriană este mai rară; cuplarea la
aparatul de ventilație artificială este mai ușoară.
- Indicațiile traheostomiei: imposibilitatea efectuării intubației traheale
(malformații de laringe sau trahee, obstacole care nu fac posibil
accesul la glotă, fracturi ale masivului facial); fracturi ale coloanei
cervicale care contraindică mobilizarea regiunii cervicale; aspirație de
corp străin în condițiile în care bronhoscopia nu este posibilă
c. Metode de combatere a obstrucției severe de la nivelul arborelui

traheo-bronșic
1. Îndepărtarea secrețiilor:
- tusea terapeutică la solicitare (pentru copilul care cooperează)
- fluidificarea sputei: prin hidratare generală pe cale orală sau prin
perfuzie la cei cu tulburări de deglutiție; terapie de umidificare a
aerului; drenajul bronşic postural; fizioterapia pulmonară se asociază
cu drenajul bronșic postural în special dacă secrețiile sunt vîscoase;
aspirația mecanică a secrețiilor
c. Metode de combatere a obstrucției severe de la nivelul

arborelui traheo-bronșic
2. Asigurarea unui calibru adecvat al căilor respiratorii
- combaterea bronhospasmului
- combaterea edemului
- se folosesc bronhodilatatoare (aminofilina, amine
simpatomimetice) și antiinflamatoare(cortizon), administrate pe
cale parenterala, orala sau prin aerosoli
- aerosoloterapia este o metodă de administrare a medicamentelor
la nivelul tractului respirator, care realizează efecte terapeutice
locale maxime și limitează efectele sistemice, nedorite
Nebulizarea
• mod de administrare a medicației pe cale inhalatorie.
• medicamente administrate: bronhodilatatoarele, adrenalina, soluție
salină 0,9%, cortizon sau anumite antibiotice, preparate dedicat
pentru nebulizare.
• Poate fi considerată O2 terapie dacă soluția are ca vehicul oxigenul
Tehnica de efectuare a nebulizărilor

1. Așează pacientul într-o poziție care să-i asigure o ventilație optimă.
2. Evaluează și notează zgomotele respiratorii, existența efortului
respirator, monitorizează funcțiile vitale: RR, FC, SpO₂
3. Explică aparținătorilor procedura.
4. Pregătește echipamentul (nebulizatorul, sursa de oxigen sau
compresorul)
5. Verifică medicația prescrisă și pregătește doza de administrat.
6. Introduce medicația în nebulizator.
7. Atașează masca/piesa bucală
Tehnica de efectuare a nebulizărilor

8. Oferă nebulizatorul aparținătorului pentru a-l atașa copilului sau
dacă aparținătorul nu este familiarizat cu acest lucru atașează masca
pacientului.
9. Pornește nebulizarea urmărind zgomotul scos de nebulizator și
aburul care se formează. Fluxul barbotorului va fi setat la 6-8 l/min
10. Se continuă până la nebulizarea întregii cantități de substanță.
11. Postnebulizare se reevaluează pacientul respirator, notând
eventualele modificări care pot să apară și anunțând medicul, în
vederea unei noi indicații.
12. Evaluează și notează apariția posibilelor reacții adverse: tremor,
tahicardie, cefalee, greață, bronhospasm
Administrarea terapiei inhalatorii cu ajutorul dispozitivului

Babyhaler
-se foloseste la copiii mici, care nu reușesc să folosească piesa bucală
Se tine copilul așezat într-o poziție stabilă. Înainte de administrare se
agita flaconul și se adaptează la Babyhaler. Se pune masca
dispozitivului conform imaginii, ușor dar sigur, pe nasul și gura
copilului și se elibereaza o doză de medicament. Mențineți această
poziție până când copilul a respirat de 5-10 ori. Scoateți apoi masca de
pe fața copilului
Administrarea terapiei inhalatorii cu ajutorul unui spacer cu

supapă
Asemeni Babyhalerului, acesta este o cameră de retenţie cu supapă,
al căror rol este acela de a reţine aerosolul o scurtă perioadă de timp.
Supapele se deschid pentru a elibera medicamentul atunci când
inspiri. Pentru a utiliza o piesă bucală în mod eficient, copilul
trebuie să-şi poată fixa ferm dinţii şi buzele în jurul piesei bucale,
inspirând lent profund şi ţinându-şi respiraţia câteva secunde. Copiii
care nu pot face acest lucru trebuie să utilizeze o mască facială.
Ingrijirile acordate pacientului cu IRA

1. Se monitorizează copilul și se observă
- frecvența respirației; valori normale ale FR la nou-născut si sugari
sunt 30 – 50 resp. / minut; 1-3 ani: 25 – 35 resp. / minut; 3-6 ani: 22-34
resp/ min.;6-12 ani: 15 – 25 resp. / minut; peste 12 ani 16 -18 resp /
minut
- amplitudinea: atestă volumul de aer care pătrunde si se elimină cu
ocazia fiecarei respirații, poate sa fie profundă sau superficială
- zgomotele respiratorii
- simetria mișcărilor respiratorii
- tipul de respirație
- mucozitățile
- tusea
Se monitorizează copilul și observă

- efortul respirator
- bătăi ale aripioarelor nazale
- weezing
- frecvența cardiacă
- saturația în oxigen
- hidratarea: semnele de deshidratare sunt fontanela deprimată, ochi
infundați în orbite, turgor diminuat, absența lacrimilor, urini
concentrate și reduse cantitativ
- temperatura
- perfuzia periferică –pulsul, culoarea si temperatura
extremitatilor, timpul de recolorare capilară.
Interventiile autonome efectuate copilului cu IRA

- Menține copilul în poziție favorabilă respirației
- Evită hiperextensia sau flexia capului.
- Schimbă poziția copilului pentru a favoriza drenajul bronșic.
- Aplică măsuri de tapotaj toracic la nevoie.
- Asigură hidratarea eficientă pentru a fluidiza secrețiile
- Încurajează alimentația orală când starea clinică o permite
- Observă răspunsul la medicația administrată
- Se asigura conditiile optime de temperatura, luminozitate și se
aeriseste salonul
- Aspirarea secrețiilor la nevoie
- Se aplică comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheață in caz de
febra
Criza de astm bronșic
CRIZA DE ASTM BRONȘIC

DEFINIȚIE
Boală caracterizată prin hiperiritabilitate traheobronşică la numeroşi
stimuli, ceea ce determină îngustarea reversibilă a lumenului bronşic şi care
se manifestă clinic prin dispnee expiratorie paroxistică.
Semne și simptome
1. Tuse productivă paroxistică, însoțită la copilul mai mare de expectorație
vâscoasă
2. Dispnee preponderent expiratorie cu polipnee (uneori, la copilul mare,
polipneea este înlocuită de bradipnee)
3. Wheezing- în formele grave poate lipsi
4. Hipersonoritate pulmonară
5. Expir prelungit
TABLOUL CLINIC
1.Criza de astm bronșic, poate debuta la orice vârstă dar mai frecvent sub vârsta de 5
ani, rar sub vârsta de 1 an.
●Debutul crizei de astm bronsic: rinoree, tuse, senzaţie de presiune toracică, agitație.
Ulterior apare, preponderent nocturn, dispnee expiratorie, tuse, expectoraţie, respirație
șuieratoare ( wheezing), ortopnee, cianoza perioronazală. Cel mai frecvent acuzele
survin în afebrilitate.
2.Starea de rău astmatic: criză severă de astm bronșic, cu durată mai mare de 6 ore.
●Este favorizată de: contactul cu alergeni, infecţia respiratorie acută, cel mai adesea de
natura virusală, uneori de utilizarea excesiva a medicatiei bronhodilatatoare.
●Se manifesta ca o criză de astm bronșic dar mult mai severă. Semnele de
insuficiență respiratorie sunt marcate (bradipnee, cianoza, tiraj intercostal si
subcostal), deshidratare, semne de șoc.
TRATAMENT
1. Oxigenoterapia.
2. Pentru cuparea crizei de astm se folosesc β2 Agonistii cu durată
scurtă de actiune, medicamentul preferat initial este Salbutamolul sub
forma de aerosoli sau pufuri. Se poate administra, de asemenea,
adrenalina sistemic, subcutan, trei doze la interval de 20 minute
3. Corticosteroizii - au efect antiinflamator. Se utilizeaza de regula
Hemisuccinat de hirdocortizon 4mg/kg, la 4-6 ore, apoi Prednison
2mg/kg corp/ 24 ore
4. Anticolinergicele- asociate terapiei au o eficiența mai crescută la
copii. Ca și terapie adjuvanta, efecte benefice se pot obține la pacienții
astmatici în urma hidratării și a reechilibrării hidroelectrolitice
Îngrijirile acordate pacientului în criză de astm bronșic

Se monitorizează copilul și se observă
- perfuzia periferică –pulsul, culoarea si temperatura
extremitatilor, timpul de recolorare capilară.
- statusul respirator –notează frecvența si profunzimea
respirației, culoarea patului unghial și al mucoaselor, simetria
mișcărilor respiratorii, tirajul intercostal
- noteză prezența tusei și caracterul acesteia
- apariția sau accentuarea insuficienței respiratorii
- saturația în oxigen utilizând pulsoximetrul

- parametrii ASTRUP (la indicația medicului).
Etapele tehnicii de recoltare parametrii ASTRUP din sânge
capilar la copil:
1. Pregătirea materialelor necesare
2. Pregătirea copilul și a aparținătorului→ creșterea cooperării
reduce frica, odată ce procedura începe, distragerea atenției
pacientului de la procedura, printr-o conversaţie ocazională
3. Alegerea locului de punctionare
NU se puncționează: zona posterioară a călcâiului/curbura
călcâiului, pulpa degetului la nou născuți, sugari, zone în care s-au
mai realizat puncționări anterioare recente, tegumente inflamate,
tumefiate, edemațiate, leziuni suprainfectate, arii cianotice și slab
vascularizate
3. Alegerea locului de puncționare

- copii < 1 an - zonele laterale ale călcâiului( puncționarea în lateral
duce la evitarea arterelor și venelor, reduce riscul de formare a țesutului
cicatricial
- copii > 1 an - deget picior( zone laterale haluce), degete mână( zone
laterale ale degetului 3 sau 4)
4. Pre-încălzirea locului de puncționare timp de 3-5 minute prin

aplicarea de comprese (temperatura de pre-încălzire să nu
depășeasca 42°C) sau masajul. Acest lucru se datorează faptului
că încălzirea straturilor capilare crește fluxul sanguin din zonă de
aproximativ șapte ori, sângele capilar va avea un conținut apropiat
de sândele arterial, recoltarea va fi ușoara, stoarcerea excesiva,
poate duce la hemolizarea probei și determină contaminarea
probei cu sânge venos sau limfă
5. Poziționarea pacientului- țineți degetul sau călcâiul ferm pentru
a preveni mișcările bruște. Sugarii și copiii pot sta în brațele
părintelui. Studiile arată că poziționarea copilului într-o
îmbrățișare parentală, promovează sentimentul de control al
copilului, sau expunerea acestora la desene animate scade nivelul
de stres.
6. Efectuarea puncției: izolăm locul puncției folosind mâna non-

dominantă, se efectuează puncționarea tegumentului cu ajutorul mâinii
dominante, în unghi de 90° față de tegument, folosind o mișcare rapidă,
fermă. Se umple tubul capilar. Se amestecă prin inversiune blândă de 5-10
ori. Proba trebuie analizată în 10-15 minute de la recoltare la temperatura
camerei sau până la 60 minute dacă este păstrată la 4ᵒC. Se acoperă locul
puncției cu un tampon de vată/tifon curat, prin aplicarea unei presiuni
directe și ridicarea locului de puncționare în scopul reducerii fluxului
sanguin în zonă. Aplicați o presiune de 2-3 minute până când sângerarea
s-a oprit și se aplică leucoplast.
Erori de recoltare: valori eronate ale K, pH-ului și gazelor saguine
(neîncălzirea tegumentelor înainte, cantitate insuficientă de sânge,
hemolizarea sângelui sau strângerea zonei puncționate pentru a facilita
circulația)
Interventiile autonome efectuate copilului în criză de astm bronșic

- Menține copilul în poziție favorabilă respirației
- Schimbă poziția copilului pentru a favoriza drenajul bronșic.
- Aplică măsuri de tapotaj toracic la nevoie.
- Asigură hidratarea eficientă pentru a fluidiza secrețiile
- Observă răspunsul la medicația administrata
- Se asigură conditiile optime de temperatura, luminozitate
- Se aplică comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheață in caz de
febra
Pulsoximetria
● Este importantă poziționarea corectă a acestui dispozitiv, zona
trebuie să fie suficient de perfuzată pentru a se putea face
cuantificarea saturației și a pulsului. Cele mai comune zone folosite
sunt degetele de la mână, picior și lobul urechii. Hipotermia poate
afecta rezultatele. La copiii agitați există riscul să apară erori de
cuantificare.
Aspirația de corp străin
ASPIRAȚIA DE CORP STRĂIN
Este un accident grav, care se poate însoți de asfixie severă şi

evoluție spre deces, în cazul localizării laringiene sau traheale.
Corpul străin localizat într-o bronșie produce o simptomatologie
mai puțin severă,dar poate fi mobilizat supratraheal prin
schimbarea poziției bolnavului sau chinte de tuse.
• 90% din decesele prin aspiraţie de corp străin sunt la copilul
< 5 ani
• 65% din decese sunt sugari – predomină aspiraţia de lapte
• Copilul mic şi preşcolar – jucării, seminţe, alune, boabe de
fasole, porumb
Factori favorizanţi:
1. Vârsta mică (incidență maximă 1-4 ani), când copilul are

tendința să introducă diferite obiecte în gură;
2. Existența unor jucării inadecvate, de dimensiuni mici;
3. Alimente necorespunzător pregătite pentru vârstă (sâmbure de
nucă, coajă de pâine, fragment de os de pasăre);
4. Vorbitul, râsul, jocul în timpul alimentației.
Semne și simptome
Stadiul inițial sau sindromul de penetrație, dominat de fenomene de
asfixie acută:
a. Debut brusc, în plină stare de sănătate
b. Tuse chintoasă, spasmodică (uneori prin accesul de tuse se eli-mină
corpul străin din căile respiratorii);
c. Cornaj;
d. Hiperpnee, tiraj;
e. Cianoză
f. Anamneză evocatoare: accident produs în timpul alimenta-ției, sau
când copilul se juca cu un obiect de dimensiuni mici.
Tratament
1. Diagnosticul de certitudine sau suspiciunea necesită examen
endoscopic (laringotraheobronhoscopie).
2. Cortizon hemisuccinat i.v. 5 mg/kg/doză pentru combaterea
edemului care amplifică obstrucția.
3. Conduită diferențiată în funcție de amploarea insuficienţei
respiratorii
a. Dacă bolnavul este echilibrat respirator (lipsește cianoza,
senzoriul este clar, dispnee moderată) examen endoscopic
într-un serviciu ORL;
b. Se vor efectua manevre neinvazive, pentru îndepărtarea de
urgență a corpului străin
Trei manopere efectuate pentru îndepărtarea corpului străin

Loviturile interscapulare
Compresiunile toracice
Compresiunile abdominale – nu la sugar şi copil mic
Mecanismul de dezobstrucţie = creşterea presiunii intratoracice
ar putea duce la eliminarea corpului străin din căile aeriene
Nici o manoperă nu este mai eficientă decât cealaltă
Nu contează ordinea în care sunt aplicate
Odată eliminat corpul străin nu se mai continuă cu următoarea
manoperă
Copil conştient, tuse ineficientă

Sugar:
- 5 lovituri interscapulare urmate de 5 compresiuni toracice
- Nu se efectuează compresiuni abdominale datorită riscului
de leziuni hepatice
- Se continuă până când corpul străin este eliminat, se
solicită sprijin de specialitate; Copilul devine inconştient –
RCP
Loviturile interscapulare la sugar- tehnica

- Se poziţionează sugarul în pronaţie,cu capul mai jos decât
corpul, pe antebraţul salvatorului (sprijinit pe coapsa acestuia) –
gravitaţia ajută la eliminarea corpului străin
- Capul sugarului se susţine între police-plasat în spatele
unghiului mandibulei şi index şi medius plasate de asemenea în
spatele unghiului mandibulei de partea opusă – realizează
deschiderea căilor aeriene
- Se va avea grijă să nu se comprime ţesuturile moi
submandibulare
- Se aplică 5 lovituri interscapulare, cu podul palmei (eminenţele
tenară şi hipotenară)
- Dacă este eliminat corpul străin se întrerup loviturile
interscapulare (nu trebuie administrate toate 5)
Compresiunile toracice la sugar

- Se întoarce sugarul în supinaţie plasând mâna liberă de-a lungul
spatelui sugarului, iar cu palma se susţine occiputul astfel încât căile
aeriene să fie deschise
- Mâna pe care este susţinut sugarul se sprijină pe coapsa salvatorului
- Cu mâna liberă se efectuează 5 compresiuni toracice în acelaşi loc în
care se efectuează şi cele din timpul resuscitării, dar sunt mai bruşte şi
mai rare
- Se verifică prezenţa corpului străin în cavitatea bucală – dacă este
vizibil se scoate
- Se repetă secvenţa 5 lovituri interscapulare- 5 compresiuni toracice
până când:
- Corpul străin este eliminat
- Devine inconştient
Loviturile interscapulare la copil

- Dacă este mic – se pot efectua ca la sugar
- Sunt mai eficiente dacă extremitatea cefalică este mai jos decât corpul
- Copil mare – se sprijină copilul într-o poziţie “de adulmecare” şi se
aplică 5 lovituri interscapulare orientate uşor în sus
Compresiunile abdominale la copil

- Salvatorul stă în spatele victimei şi se poziţionează braţele pe
sub cele ale salvatorului, îmbrăţişând victima
- Se plasează pumnul unei mâini între ombilic şi stern, iar
cealaltă mână se plasează peste prima
- Cu ambele mâini salvatorul efectuează compresiune
abdominală bruscă, orientată înapoi şi în sus
- Se repetă secvenţa de 5 ori
- Braţele nu se vor amplasa pe cutia toracică sau apendicele
xifoid datorită riscului de leziune hepatică
Copil inconştient – RCP cu verificarea cavităţii bucale înainte

de fiecare ventilaţie
• Se poziţionează cu faţa în sus pe o suprafaţă tare
• Se deschide gura şi se îndepărtează corpii străini vizibili
• Se deschid căile aeriene prin extensia capului + ridicarea
mandibulei
• 5 ventilaţii de prim-ajutor
• Dacă nu se expansionează cutia toracică – se repoziţionează –
încă 5 ventilaţii – se trece la compresiunile toracice
• Evaluarea semnelor prezenţei circulaţiei – mişcări, respiraţii sau

tuse ca răspuns la ventilaţiile de prim ajutor
• Absenţa acestor semne – 15 compresiuni toracice
• 15:2 timp de 1 min
• Se solicită echipa de resuscitare
• Continuă 15:2
• Înainte de fiecare ventilaţie de prim-ajutor se va verifica prezenţa
corpilor străini în cavitatea bucală
• Continuă RCP până când:
– Respiră spontan – poziţie de siguranţă – evaluare periodică
– Vine ajutor medical specializat
– Se epuizează salvatorul
• Se vor îndepărta doar corpii străini vizibili
Laringitele acute
Laringitele acute
Reprezintă urgențe, formele de laringită însoțite de dispnee:

- laringita striduloasă
- laringita edematoasă subglotică
- epiglotita
În orice formă de laringită cu dispnee se impune diagnosticul
diferenţial cu aspiraţia de corp străin.
Laringitele acute- Laringita striduloasă
LARINGITA STRIDULOASĂ (LARINGITA ACUTĂ

SPASMODICĂ)
Semne și simptome:
- debut brusc (de obicei nocturn);
- tuse lătrătoare, disfonie, cornaj;
- dispnee inspiratorie de tip obstructiv cu tiraj preponderent
superior;
- ameliorarea rapidă până la dispariţia simptomatologiei în
decurs de câteva ore;
- caracter recidivant.
Laringitele acute- Laringita striduloasă
Tratament:
1. Dacă medicul examinează copilul după ce simptomatologia
laringo-obstructivă a dispărut (situația cea mai frecventă),
internarea nu este obligatorie;
2. Nu este necesar tratamentul cu antibiotice;
3. Atmosferă umedă;
4. Instilații nazale cu vasoconstrictoare
5. Comprese calde în regiunea anterocervicală;
6. Sedative (fenobarbital 5-7 mg/kg/24 ore, în 2-3 prize);
7. Dacă în antecedente au existat episoade similare se va
aprecia oportunitatea adenectomiei.
Laringitele acute- Laringita edematoasă subglotică
LARINGITA EDEMATOASĂ SUBGLOTICĂ
Semne și simptome
1. Debut progresiv, în continuarea unei rinofaringite sau
angine acute;
2. Tuse lătrătoare, cornaj:
3. Dispnee inspiratorie tiraj;
4. Intensitatea maximă a insuficienţei respiratorii se
înregistrează după 24-48 de ore de la debutul laringitei.
Laringitele acute- Laringita edematoasă subglotică
Tratament
1. Microclimat cu atmosferă umedă şi temperatura de 20-23°C.
2. Aport crescut de lichide sub formă de ceai.Dacă nu primeşte lichidele per
os, necesarul hidric se va completa sau se va asigura integral pe cale
endovenoasă.
3. Antibioticul este indicat deoarece, deși majoritatea laringitelor edematoase
subglotice sunt primitiv virusale, nu există criteriu de diferenţiere de cele
bacteriene.
4. Cortizon, doze mari şi cură scurtă, sub formă de hidrocortizon hemisuccinat
10-30 mg/kg/24 ore i.v., în 3-4 prize, timp de 36-48 ore. Se pot folosi și alte
preparate injectabile în doze echivalente(dexamethasona, metilprednisolon).
5. Aerosoli cu aminé simpaticomimetice: adrenalină 1% (0,01 ml/kg/doză)
6. Oxigenoterapie, dacă insuficienta respiratorie este severă.
7. Combaterea agitaţiei
8. Antitermice (paracetamol, aspirină).
9. Scurtcircuitarea laringelui prin intubație traheală (preferabil) sau
traheostomie
Laringitele acute- Epiglotita
EPIGLOTITA
Este relativ rară, dar are evoluție rapidă și netratată corespunzător
poate evolua spre deces.
Semne și simptome
1. Manifestările de obstrucție laringiană (cornaj, dispnee
inspiratorie,tiraj superior) se instalează rapid în decurs de câteva ore;
2. Hipertermie;
3. Alterarea stării generale;
4. Dureri atroce localizate în hipofaringe;
5. Disfagie cu imposibilitatea deglutiţiei;
6. Extremitatea cefalică în hiperextensie cu gura deschisă și
limbaproiectată în afară;
7. Sialoree.
Laringitele acute- Epiglotita
Tratament
1. Se va respecta poziția de confort respirator pe care o adoptă
copilul.
2. Se evită examenul cavității bucale întrucât există riscul
supraadăugării unui spasm glotic fatal.
3. Aprecierea intensității insuficienței respiratorii, în funcție de
care se decide momentul în care este necesară intubația traheală
sau
4. Antibiotice i.v. Durata tratamentului este de 7-10 zile.
5. Hidrocortizon hemisuccinat timp de 2-3 zile.
6. Aerosoli cu amine simpaticomimetice: adrenalină, izoprenalina.
7. Oxigen;
Laringitele acute
Îngrijirile acordate pacientului cu laringită acută

- Temperatura
- Prezența dispneei inspiratorie
- Statusul respirator: de regula polipnee, se urmăreste frecvența și
profunzimea respirației, culoarea patului unghial și al mucoaselor, simetria
mișcărilor respiratorii tirajul intercostal
- Apariția sau accentuarea insuficienței respiratorii
- Tusea: prezenta, caracterul; caracteristic tuse spastică
- Disfonia
- Stridorul inspirator
- Se observă perfuzia periferică (pulsul, culoarea și temperatura
extremităților, timpul de recolorare capilară)
- Starea de hidratare: fontanela deprimată, ochi înfundați în orbite, turgor
diminuat, absența lacrimilor, urini concentrate și reduse cantitativ
- Starea generală
Laringitele acute
Intervențiile efectuate copilului cu laringită acută

- Se umezește aerul din încăpere, se asigura conditiile optime de
temperatura, luminozitate și se aerisește
- Se asigură hidratarea eficientă pentru a fluidiza secrețiile
- Se aplică comprese reci, împachetări reci, in caz de febră
- Menține copilul în poziție favorabilă respirației cu gâtul în ușoară
extensie.
- Se evită hiperextensia sau flexia capului
- Se verifică periodic starea copilului
Laringitele acute
Intervențiile efectuate copilului cu laringită acută
- Recomandăm pacientului repaus vocal

- Favorizăm modalități de comunicare nonverbală
- Se încurajază copilul și aparținătorul
- Se administrează medicația prescrisă având în vedere ca
medicamentul să fie ingerat în totalitate de copil
- Încurajam pacientul să consume lichide
- Se încurajează alimentația orală când starea clinică o permite
Insuficiența cardică
INSUFICIENȚA CARDIACĂ
DEFINIȚIE
Sindrom caracterizat prin incapacitatea inimii de a asigura un
debit sanguin adecvat necesităţilor periferice, în condiţiile unei
întoarceri venoase normale sau crescute.
Criterii de diagnostic:
- anamneza
- semne fizice
- date paraclinice (radiografia toracică, ECG, ecocardiografia,
măsurarea PVC, NTproBNP).
ETIOLOGIE
1. Cauze cardiace
- la nou-născut și sugar - cardiopatii congenitale, tulburări de ritm şi
conducere, miocardită acută, cardiomiopatii, pericardite, boli metabolice
(glicogenoza tip II), tulburări de ritm şi conducere.
- la copilul mare: - cardita reumatică, valvulopatii reumatismale,
pericardite, endocardite, tumori cardiace, HTA, cardiopatii congenitale.
2. Cauze extracardiace
Simptomatologie
1. Simptome constante:
a. Dispneea are inițial caracter de tahipnee şi apare în condiții de
efort (supt, plâns); ulterior devine permanentă și se asociază cu tiraj,
tuse;
b. Hepatomegalie dureroasă, asociată cu turgescența jugularelor şi
reflux hepatojugular;
c. Tahicardie (> 160/minut la sugar, > 100/minut la copilul mare).
2. Simptome inconstante:
a. Puls alternant (intensitate variabilă de la o bătaie la alta);
b. Galop protodiastolic;
c. Raluri bronşice, wheezing (la sugar);
d. Edeme (de obicei palpebrale), creştere anormală în greutate;
e. Paloare, extremități reci și umede (consecința eliberării de
catecolamine).
Tratament
1. Poziţie semişezând, în special dacă este prezent edemul pulmonar
acut.
2. Regim alimentar cu restrângerea volumului de lichide şi sodiu:
a. Dacă dispneea este intensă şi alimentația per os nu este posibilă,
se va efectua alimentație parenterală cu glucoză, volumul total de
lichide nu va depăşi 50 ml/kg/24 ore.
b. Pentru alimentația per os a sugarilor se vor folosi preparate de
lapte cu conţinut redus de sodiu.Volumul total de lichide nu va depăşi
100-120 ml/kg/24 ore.
c. După vârsta de 1 an, vor fi evitate alimentele cu conținut crescut
de NaCl şi se va restrânge aportul de lichide la50-70 ml/kg/24 ore.
3. Tonicardiace (Digoxina)
a. Farmacocinetică: Efectul maxim se obține după 4 ore de la administrare. Se
elimină după 48-72 ore. Nivelul seric este foarte apropiat de cel toxic
b. Tratament de atac (preferabil pe cale i.v.): Doze: prematur: 0,035 mg/kg/24 ore2
săptămâni-2 ani: 0,05 mg/kg/24 ore< 2 săptămâni şi > 2 ani: 0,04 mg/kg/24 ore(2)
Ritm de administrare: 1/2 iniţial, câte 1/4 la 8 şi respectiv 16 ore.
c. Tratament de întreținere (i.v. sau per os): Doza: 1/3-1/4 din doza de atac; Ritm de
administrare: în 2 subdoze (la 12 ore).
d. Per os doza va fi mai mare cu 25-30% comparativ cu cea parenterală
e. Posologia se va adapta în funcție de toleranţă şi efectul terapeutic obţinut; Se vor
administra doze mai mici la cei cu insuficienţă renală, miocardită sau cardiopatie
obstructivă stângă severă
f. Eficienta tratamentului se va aprecia în funcţie de: reducerea tahicardiei,
ameliorarea dispneei, regresia hepatomegaliei şi a cardiomegaliei (apreciată
radiologic).
4. Diuretice
a. Furosemidul are efect rapid şi se foloseşte pentru terapia de început.
Doză:1mg/kg/doză, i.v. sau i.m., se poate repeta de 2-3 ori dacă după prima
doză nu se obține un debit urinar de3-5 ml/kg/oră, nedepăşind doza maximă de
3-4 mg/kg/zi.După ce s-a obţinut compensarea se foloseşte calea orală(2-5
mg/kg/zi
b. Tiazidicele, diuretice mai puțin energice, se folosesc pentru terapia de
durată.Doză:clorotiazidă 20 mg/kg/zi, hidroclorotiazidă 2 mg/kg/zi.
c. Spironolactonă, diuretic de asociație (al doilea diuretic), în special în
insuficienţa cardiacă refractară, în care se asociază frecvent
hiperaldosteronismul secundar. Efectul diuretic se obține după 2-3 zile. Doza:
2-4 mg/kg/zi, în 2-3 prize.
5. Oxigenoterapie.
6. Corectarea anemiei, dacă Ht< 2000, cu masa eritrocitară5-10 ml/kg, în 4-8
ore.
Îngrijirile acordate pacientului cu insuficiență cardiacă

Se monitorizează copilul și se observă:
● Apariția sau accentuarea insuficienței cardiace prin
- monitorizarea frecvenței cardiace
- monitorizarea SatO2
- jugulare turgescente, hepatomegalie
● Semnele de insuficiență cardiacă:
- dispnee
- polipnee
- tahicardie
- hepatomegalie
- edeme
- cianoză

● Statusul respirator:
- frecvența și profunzimea respirației
- prezența tirajului, geamătului respirator
- culoarea patului unghial și al mucoaselor
● Monitorizarea diurezei
● Monitorizarea greutății prin cântărirea zilnică, în aceeași perioadă a
zilei.

● Aprecierea perfuziei periferice:
-pulsul
-culoarea și temperatura extremităților, timpul de recolorare
capilară, presiunea arterială.
● Monitorizarea la 1-2 ore a functiilor vitale
● Monitorizarea lichidelor ingerate- aport de lichide strict
controlat
● Observarea copilului în timpul alimentației
Valori normale ale frecvenței cardiace și tensiunii arteriale la copil

● Efectuarea EKG-ului
Pacientului asezat in decubit dorsal, i se vor aplica electrozii dupa cum urmeaza:
Pentru derivatiile standard bipolare ale membrelor (D1, D2, D3) si derivatiile unipolare
ale membrelor (aVR, aVL, aVF): antebratul drept (treimea inferioara) – electrod rosu;
gamba stanga (treimea inferioara) – electrod verde ; antebratul stang (treimea inferioara) –
electrod galben; gamba dreapta (treimea inferioara) – electrod negru
Pentru derivatiile precordiale (V1-V6): V1 in spatiul IV intercostal parasternal drept –
culoare rosie; V2 in spatiul IV intercostal parasternal stang – culoare galbena; V3 in spatiul
V intercostal stang la jumatatea distantei dintre V2 si V4 – culoare verde; V4 in spatiul V
intercostal stang pe linia medioclaviculara (varful inimii) – culoare maro; V5 in spatiul V
intercostal stang pe linia axilara anterioara – culoare neagra; V6 in spatiul V intercostal
stang pe linia medioaxilara – culoare mov
Spatiile intercostale se reperează prin palpare pornind din zona sublaviculara, unde se
gaseste spatiul II intercostal.Tinand cont de configuratia cordului la nou nascut si sugarul
mic, electrozii precordiali vor fi plasati pe aceleasi repere verticale, dar cu un spatiu mai sus
fata de reperele orizontale prezentate.

Efectuarea EKG-ului

Tratamentul digitalic- Recomandări de tratament
- măsurarea FC timp de 1 minut înainte de administrare
- monitorizarea ECG, monitorizarea K seric
- nu se administrează concomitent Ca (produce aritmii grave)
- a nu se modifica doza fără acordul medicului
- a nu se administra dacă pulsul la sugar este sub 100/min
- a se administra cu 1h înainte sau 2h după masă
- dacă copilul prezintă vărsături în mai puțin de 15min de la administrarea
dozei, acesta se poate repeta
- dacă prezintă vărsături numeroase, a se adresa medicului (semn de
intoxicație)
● Alimentația
- Alimentație frecventă, în cantitate redusă
- Limitarea duratei mesei la 15-20 minute
- Reducerea aportului de sare
- Alimentație pe sondă nazogastrică la nevoie
● Efortul fizic
- Evitarea mișcărilor inutile
- Comasarea unor manevre de îngrijire în același timp
- Alimentație frecventă, în cantitate redusă
● Suport emotional
●Alte îngrijiri
- poziţionarea copilului cu trunchiul ridicat la 45º
- aspiraţia secreţiilor orale şi nazale la nevoie
- urmărirea semnelor de intoxicație digitalică
Șocul
Definiție
Sindrom clinic în care se produce perturbarea acută a

circulației cu perfuzie tisulară deficitară, ceea ce modifică
mecanismele homeostaziei. În toate formele de şoc este
redusă sau perturbată utilizarea substratului celular şi
modificată funcția celulară.
Șocul
Forme patogenetice de șoc:

1. Hipovolemic - caracterizat de un volum intravascular inadecvat ca
rezultat al unei deshidratări sau al unei hemoragii.
2. Distributiv – caracterizat de migrarea volumului intravascular
către ţesuturile extravasculare şi apariţia unei vasodilataţii periferice.
Ex: anafilaxie, arsuri.
3. Cardiogen – disfuncţie miocardică, în prezenţa unui volum
intravascular normal sau crescut. Apare în boli cardiace congenitale,
aritmii, miocardite.
4. Obstructiv – obstrucție a marilor vase sau a cordului. Apare în
patologii ca tamponada cardiacă, trombembolism pulmonar masiv,
pneumotorace sufocant.
5. Șocul septic - poate să prezinte componentele oricărui tip de șoc!
Șocul
Semne şi simptome- stadiul precoce (şoc compensat)

(majoritatea sunt expresia vasoconstricției compensatorii):
a.Tahicardie;
b. TA în limite normale, dar oscilantă;
c. Modificarea ortostatică a TA (scade) şi a pulsului (crește);
d. Tegumente palide şi reci (cu excepţia şocului septic);
e. Gradientul temperatură cutanată - temperatură centrală> 4°C;
f. Umplere capilară întârziată (timp de recolorare > 3 sec);
g. Tahipnee cu hiperpnee
h. Scade debitul urinar (excepție șoc septic şi în unele boli renale, în care
şocul este cauzat de poliurie)
i. Agitaţie
Șocul
Semne și simptome- stadiul tardiv (şoc decompensat)

(majoritatea reflectă scăderea brutală a perfuziei în toate țesuturile şi organele):
a. Cianoză, persistentă și în condiții de oxigenoterapie;
b. Timp de reumplere capilară foarte prelungit;
c. Gradient temperatura periferică> 6°C (uneori >10°C);temperatură centrală
d. Hipotensiune arterială;
e. Puls periferic slab bătut, greu perceptibil
f. Amplificarea tahicardiei, zgomote cardiace asurzite;
g,. Amplificarea tahipneei, hipopnee
h. Anurie
i. Sângerări la locul injecțiilor, hemoragii cutaneo-mucoase spontane
j. Distensie abdominala, uneori ileus
k. Obnubilare, coma, uneori convulsii
Șocul
Tratament
1. Corectarea volemiei- se utilizează solutii cristaloide, sânge în șocul
hemoragic, plasmă proaspată dacă sunt semne de coagulare
intravasculară diseminată, soluții coloidale
2. Terapia cu medicație inotropă și vasoactivă. Medicația inotropă are și
efecte vasoactive. Este indicată în situația în care după corectarea
volemiei se menține deficitul de perfuzie tisulară sau dacă sunt semne
de insuficiență cardiacă, contraindicată în prezența
disritmiilorcardiace.Preparate inotrope si vasoactive: Dopamina,
Isoproterenolul, Adrenalina
3. Corectarea acidozei și diselectrolitemiei- prin administrarea de
soluții antiacide pentru corectarea acidozei dacă pH-ul< 7,2; se
folosește bicarbonatul de sodiu amestecat în parți egale cu glucoză
Șocul
4. Corectarea hipoxiei- oxigenoterapie

5. Tratamentul coagulării intravasculare diseminate prin administrarea de
sânge proaspăt ori plasmă proaspătă.
6. Cortizolul- are eficiență incertă dar se folosește curent în șocul
infecțios și anafilactic
7. Antibiotice- la șocul infecțios
8. Tratamentul insuficiențelor organice- insuficiența respiratorie
respectiv insuficiența renală
9. Cauzele eșecului terapiei: insuficiență pluriorganică,leziuni
miocardice severe, tamponament cardiac, CID, septicemie necontrolată,
persistența hemoragiei
Șocul
Intervențiile asistentului medical

- Monitorizarea semnelor vitale la 1-2 ore maxim
- Aprecierea perfuziei periferice:pulsul, frecvență și amplitudine,
culoarea și temperatura extremităților, timpul de reumplere capilară
(normal mai mic de 3 secunde), presiunea arterială.
- Statusul respirator: frecvența și profunzimea respirației, prezența
tirajului, geamătului respirator, culoarea patului unghial și al
mucoaselor
- Monitorizarea debitului urinar orar.
- Oxigenoterapia și urmărirea răspunsului la oxigenoterapie (SaO2)
- Monitorizează temperatura - 1 h – dacă este febril, administrează
antitermice la indicația medicului
Șocul

- Se urmărește răspunsul la medicația administrată la indicația
medicului
- Se efectuează cateterizarea unei sau mai multor vene pentru
administrarea tratamentului și efectarea recolarilor de sânge
necesare
- Se pregatesc materialele necesare pentru inserția cateterului
venos central la nevoie
- Conform ERC 2015, în cazul unui pacient critic la care nu se
reușește acces venos periferic în maxim 90 secunde, abordul
intraosos este calea de elecție.
Șocul
Abordul intraosos
- Alternativă rapidă, sigură şi uşor realizabilă a abordului
vascular. Permite accesul la un plex venos central aflat în
măduva hematogenă a oaselor lungi, necolababil.
- Nu este o cale de abord definitivă, permite recoltarea de probe
de laborator, administrarea medicamentelor (cu excepția
chimioterapicelor), fluidelor și a produselor de sânge.
- Procedura este realizată de medic sau de o persoană instruită în
utilizarea dispozitivului, asistentul medical având rolul de a
pregăti materialele necesare.
Șocul
Abordul intraosos
• La sugar, locul de inserție utilizat frecvent este tibia proximală
• la 1-2 cm de tuberozitatea tibială
• evitându-se cartilajul de creștere.
• Alte locuri: tibia distală, femurul distal.
Șocul
Abordul intraosos- materiale necesare

• mănuşi, cîmpuri, comprese sterile
• betadină
• dispozitive de fixare
• dispozitiv de montare a acului intraosos, verificat
• ace intraosoase de mărime corespunzătoare vârstei și greutății
pacientului
• seringi
• trusă de perfuzie
• soluţii de perfuzat
Șocul
Abordul intraosos- complicații

- penetrarea ambelor cortexuri osoase
-obstrucția acului cu măduvă sau resturi /fragmente de țesut osos
- infiltrare subcutan sau subperiost
- lezarea cartilajelor de creștere
- extravazarea sau crearea unui sindrom de compartiment
- fractura osului
- infecție locală
- hematom local
- embolie grăsoasă, osoasă.
Insuficiența renală acută
INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ
DEFINIŢIE:
Întreruperea brutală a funcţiei renale, caracterizată prin:
- oligo-anurie (sub 180-240 ml/mp/24 ore)
- retenţie azotată
- hiperpotasemie şi acidoză metabolică
ETIOLOGIE
1. IRA prerenală: hipovolemie (pierderi digestive, hemoragii,

plasmoragii, peritonite), scăderea debitului cardiac (IC severă),
scăderea perfuziei renale (tromboze renale, şoc anafilactic sau
infecţios, policitemii).
2. IRA renală: GN, SHU, pielonefrite acute severe, tumori
renale
3. IRA post-renală: litiază urinară, uropatii obstruc
TABLOU CLINIC
1. Oligo-anurie: sub 180-240 ml/mp/24 ore (sau 10 ml/kg/24 ore)
2. Edeme
3. Paloare (anemie de diluţie)
4. Polipnee (acidoza metabolică)
5. Manifestări cardio-vasculare: aritmii cardiace, IC, uneori HTA
(hipotensiune arterială în hipovolemii)
6. Manifestări digestive: greţuri, vărsături, dureri abdominale
7. Manifestări neurologice: convulsii, comă.
Evoluţie clinică: debut -> faza anurică ->faza poliurică -> faza de
convalescenţă.
PARACLINIC
1. Retenţie azotată: uree şi creatinină crescute
2. Diselectrolitemie: scădere Na – Ca, creştere K-Mg (K
peste 6 mEq/l, risc de aritmie cardiacă)
3. Acidoză metabolică
4. Eventual ITU asociată
5. Ecografic : rinichi mari sau mici (funcţie de etiologie)
6. Evidenţierea complicaţiilor: EKG, radiologie.
TRATAMENT
1. Rehidratare (soluţii saline sau macromoleculare)
2. Repaus la pat
3. Aport lichide: 400 ml/mp/24 ore + diureza + ml pierduţi
pe cale digestivă: glucoză 33% (oral sau parenteral preferabil
pe vas central) tamponată cu insulină (1U insulină la 4 g
glucoză)
4. Asigurare aport caloric (300 cal/mp/24 ore): glucoză 33%
+ Lipofundin
TRATAMENT
5. Tratamentul hiperpotasemiei:
- sub 7 mEq/l -> răşini schimbătoare de ioni (Kayexalate) 1
g/kg/doză oral sau în clismă + sorbitol (oral sau în clismă)
- peste 7 mEq/l -> secvenţial: Ca gluconic 10% 0,5 ml/kg lent i.v. ->
NaHCO 2,5 mEq/kg i.v. -> glucoză 33% 1.6 ml/kg i.v. -> dializă
3
6. Tratamentul hipocalcemiei: Ca 1-2 mEq/kg/zi

++
7. Tratamentul hiponatremiei: restricţie de lichide, eventual NaCl

(sub 120 mEq/l)
8. Tratamentul acidozei metabolice: NaHCO i.v.
3
TRATAMENT
9. Terapie diuretică (după refacerea volemiei la IRA prerenală):
Furosemid 1-2 mg/kg/doză, Manitol 20% 0,2-0,5g/kg/doză unică,
dopamină 5
mcg/kg/min
10. Terapia HTA: diuretice, beta-blocante, vasodilatatoare rapide
(diazoxid,
aldomet, rezerpină).
11. Alte terapii: anticonvulsivante (Diazepam), antibiotice, transfuzie
12. Dializă- indicaţii clinice: semne de uremie, edem pulmonar, HTA
severă
- indicaţii de laborator: uree > 150-200 mg/dl, creatinina > 9-10
mg/dl, NaHCO3 sub 10 mEq/l refractar la PEV cu bicarbonat, K peste
7 mEq/l refractar la alte tratamente, hipercalcemie severă.

- Monitorizarea parametrilor vitali (ritm respirator și cardiac, puls, tensiune
arterială, etc)
-Aprecierea semnelor clinice de : insuficiență cardiacă congestivă
(tahicardie), edem pulmonar (detresă respiratorie), acidoză metabolică
(hiperventilație).
–Monitorizarea statusului neurologic.
- Monitorizarea strictă la intervale regulate a greutății, a ingestiei de lichide
si diurezei (intervale precizate de medic). Adaptarea dietei și ingestiei de
lichide la faza de evoluția bolii.
-Cateterizarea vezicii urinare în timpul fazei acute conform indicațiilor
medicului.
- Monitorizarea parametrilor serici solicitați de medic (Na, K, Ca, fosfor,
Astrup, uree, acid uric, creatinină, hematocrit). Transport imediat la
laborator a probelor.

- Semnalare cefalee, vertij, tulburări devedere, vărsături.
- Asigurarea (împreună cu specialistul în nutriție) a unei diete
adaptate bolii: hipoproteică, hiposodată și săracă în K.
- Adaptarea ingestiei de lichide la faza de evoluție a bolii.
- Evaluare perfuzie periferică, semn de congestie circulatorie
(edem cerebral).
Insuficiența hepatică acută
INSUFICIENȚA HEPATICĂ ACUTĂ
Definiție:
Insuficiența hepatică acută se produce în condițiile
necrozei rapide şi masive a hepatocitelor, la un bolnav fără
boală cronică hepatică în antecedente. Sunt afectate de
necroză cel putin 80% din totalul hepatocitelor.
Etiologie
1. Hepatite acute:
a. Hepatita virusală B şi C (cele mai frecvente cauze infecțioase);
b. Hepatita cu v. herpetice, v. citomegalic, rubeola, adenovirusuri,v. Coxackie,
mononucleoza;
c. Leptospiroza, infecția cu clostridium perfringens, lues, toxoplasmoză;
2. S. Reye;
3. Intoxicații:
a. Tetraclorura de carbon, fosfor etanol;
b. Paracetamol
c. Ciuperci (Amanita phalloides).
4. Idiosincrazie medicamentoasă (rar)
a. Rifampicină;
b. Halothan.
5. Boli de metabolism: Galactozemie, Intoleranță la fructoză, Tirosinemie.
Semne şi simptome:
a. Icter (lipseşte în s. Reye)
b. Reducerea dimensiunilor ficatului (apreciată palpator și
percucutor);
c. Semne de encefalopatie: apatie, insomnie, obnubilare, stare
confuzională, semne piramidale (Babinski, clonus), sindrom
cerebelos (tremurătura intențională, ataxie), sindrom extrapiramidal
(rigiditate, mişcări coreo-atetozice, flapping tremor manifestat prin
tremurătura involuntară a degetelor în extensie)
d. Fetor hepatic;
e. Hemoragii cutaneo-mucoase;
f. Hipotermie.
Investigații de laborator:
a. Transaminazele, foarte crescute la începutul bolii, scad când apare
encefalopatia (modificare sugestivă pentru diagnostic);
b. Timpul de protrombină, prelungit cu cel puțin 7 sec., este cel mai
fidel indicator prognostic;
c. Amoniemie crescută, prezentă la aproximativ 90% dintre bolnavii cu
insuficienţă hepatică acută;
d. Hipoglicemie;
e. Albumine serice scăzute (în stadii mai tardive ale bolii);
f. Alfa-feto-proteina scăzută în faza acută. Creşterea acesteia inevoluţia
bolii este un indiciu de regenerare hepatică.
Tratament:
1. Evitarea unor factori agravanți: hipoglicemia, perturbări acido-bazice,
hipovolemie, hemoragie digestivă, infecția, unele medicamente (sedative,
diuretice), aportul de proteine;
2. Asigurarea confortului termic (există tendința la hipotermie);
3. Hidratare şi alimentație parenterală:
a. Lichide 70% din necesarul zilnic, cantitate ajustată în funcţie de pierderi;
b. Glucoză 10-33%, sub controlul glicozuriei și glicemiei (care va fi
menținută între limitele 100-150 mg%);
c. Fără aport proteic. Dacă există hipoalbuminemie, se va administra albumină
umană hiposodată pentru a menține proteinemia > 6 g%;
d. Potasiu 2-3 mEq/kg/zi. Se administrează doar dacă nu se asociază
insuficienţă renală;
e. Reducerea aportului de sodiu (excreţia renală este scăzută).

4. Reducerea producției și absorbției de amoniac:
a. Sterilizarea colonului cu antibiotice (neomicină);
b. Lactuloză 2-3 tb de 3-4 ori/zi, reține amoniacul în colon,datorită pH
acid realizat la acest nivel. Doza se va adapta pentru a se obține un pH
fecal de 5-6 și un număr de 3-4 scaune lichide/zi;
c. Clisme.
5. Corectarea tendinței la hemoragii:
a. Vit. K 5-10 mg/kg i.v. în primele 3 zile sau pe perioada prelungirii
timpului de protrombină. Dacă terapia se prelungeștemai mult de 3 zile, se
reduce doza la jumătate
b. Crioprecipitat, pentru aportul factorilor de coagulare, dacă există
sindrom hemoragipar;
c. Cimetidina, 10 mg i.v. la 2-6 ore, ar preveni hemoragiile digestive.
6.Corticoterapia nu şi-a dovedit eficiența și ar agrava evoluția. Este

indicată doar dacă există edem cerebral.
7. Metodele de epurare ameliorează temporar modificările
biochimice,encefalopatia, dar nu influențează mortalitatea
8. Alte metode:
a. Arginina și glutamina, în perfuzie, reduc nivelul sangvin
alamoniemiei;
b. Insulina şi glucagonul administrate în vena portă ar avea efect
hepatotrop.
9. Tratamentul complicațiilor (edem cerebral acut, insuficienţă renală).

Se monitorizează și se observă
- temperatura,
- culoarea sclerelor şi a tegumentelor (icterizarea sau dezicterizarea),
- pruritul,
- culoarea scaunelor,
- culoarea şi cantitatea urinei,
- edemele,
- modificările de comportament,
-aportul de lichide,
- greutatea corporală;

- Efectuează evaluarea statusului neuropsihic şi monitorizarea clinică a
bolnavului cu insuficienţă hepatică
1. Răspuns verbal: normal, confuz, neinteligibil, absent
2. Contracția pupilelor: rapidă, întârziată, absentă
3. Deschiderea ochilor: spontană, la stimuli verbali, la stimuli nociceptivi
4. Răspuns oculo-vestibular: normal, parţial, neconjugat, absent
5. Lipsa reflexelor: conjunctival, corneean
6. Răspuns motor: normal, de retragere sau localizat, flexie anormală,
extensie anormalá,absent
7. Respiraţie: normală, rapidă, rară, neregulată

- Asigurarea conditiile optime de microclimat: temperatură, umiditate,
luminozitate, aerisire
- Asigura confortul termic
- Încălzește pacientul în caz de hipotermie
- Monitorizează semnele vitale la 1-2 h, măsurarea respirației, pulsului,
tensiunii arteriale și le notează în foaia de observație
- Observă perfuzia periferică – pulsul, culoarea și temperatura extremităților,
timpul de recolorare capilară.
- Observă semnele de deshidratare: fontanela deprimată, ochi înfundați în
orbite, urini concentrate și reduse cantitativ
- Calculează cantitatea de lichide perfuzate și pe cea eliminată

- Urmarește apariția semnelor de hemoragie cutanată sau de mucoase
-Administrează medicația prescrisă și urmărește efectul medicamentelor
- Asigură schimbarea de poziție prin mobilizare periodică la 2-3 ore
- Verifică periodic starea tegumentelor
- Asigură confortul și menținerea bolnavului într-o stare de igienă
perfectă
Convulsiile
CONVULSIILE
DEFINIŢIE:
a) CONVULSII – contracturi tonice, clonice sau tonico-
clonice însoțite sau nu și de tulburări ale stării de conştienţă
b) EPILEPSIE – crize bruște și repetate de perturbări a
unor funcții cerebrale:
- motorii
- senzoriale
- vegetative
- psihice
c) STATUS EPILEPTIC - peste 20 – 30 min
Convulsiile
ETIOLOGIE:
A) CRIZE ACCIDENTALE SAU OCAZIONALE
1. BOLI ACUTE ALE S.N.C- meningite, encefalite, hemoragie
cerebrală, tromboflebită cerebrală
2. BOLI EXTRACEREBRALE
a). CONVULSIILE METABOLICE- hipo Ca, hipo Mg, Na, hipo
glicemie, deficit de B hipoxice
6,
b). CONVULSII DIN INTOXICAŢIILE ACUTE ŞI / SAU

CRONICE
c). CONVULSII DIN CADRUL ENCEFALOPATIEI
HIPERTENSIVE
3. CONVULSII FEBRILE
Convulsiile
ETIOLOGIE:
B)CRIZE NEACCIDENTALE RECURENTE,
EPILEPTICE
a). EPILEPSIA ESENŢIALĂ
- boli degenerative ale SNC
- T.U. cerebrale
- leziuni posttraumatice
b). EPILEPSIA ORGANICĂ
Convulsiile
SEMIOLOGIA CONVULSIILOR- 3 categorii, generalizate, parțiale
cu semiologie aparte și unilaterale
A. Convulsii generalizate- 4 forme:
1. Convulsii tonico-clonice generalizate
2. Spasmul infantil( în flexie, Sindrom West)
3. Absențele
4. Crizele atonice
B. Convulsiile parțiale
a. crize motorii localizate;
b. crize sensitivo-senzoriale;
c. crize cu simptomatologie viscerală (echivalenţe)
C. Convulsii unilaterale
Convulsiile
CONVULSIILE FEBRILE au debut între 3 luni şi 5 ani

(incidența maximă 18 luni – 3 ani), se produc în context
febril (> 38,50 C), cu caracter repetitiv
Forme clinice
1. Convulsii febrile simple :durată scurtă; caracter
generalizat; în primele 24 h de febră; examen neurologic
normal;EEG intercritic normal.
2. Convulsii febrile atipice: durată peste 15 min; au caracter
focal; urmate de pareze şi paralizii; anterior sunt prezente
modificări neurologice; antecedente de epilepsie.
Convulsiile
TRATAMENT
A. Tratamentul crizei convulsive
a). măsuri generale;
b). medicaţie anticonvulsivantă:Diazepan i.v sau intrarectal → Desitin
c). asigurarea substanţelor energetice pentru S.N.C.
d). combaterea hiperpirexiei
B Tratament etiologic
C. Profilaxia unei noi crize
- în condiţiile apariţiei infecţiilor însoţite de febră →DESITIN – diazepam
intrarectal
- tratament continuu → convulsii atipice→ convulsii repetitive
cu FENOBARBITAL p.o, timp de 1 an de la ultima criză.
Convulsiile

- Se asigură liniștea și se îndepartează persoanele straine
- Se împiedică autotraumatizarea, pacientul să fie departe de
surse de foc, de obiecte ascutite, să nu cadă din pat
- Se înlatură îmbrăcămintea în exces
- Se mențin căile respiratorii permeabile asezând pacientul în
poziția decubit lateral cu fața într-o parte, la nevoie se aspiră
secrețiile
- Administrare de oxigen pe mască (3-5 l/min).
Convulsiile

- Monitorizarea semnelor vitale la 1-2 h, temperatura, respirația,
pulsul, tensiunea arterială, increta și excreta
- Observă perfuzia periferică – pulsul, timpul de recolorare
capilară
- Observă statusul respirator – notează simetria și amplitudinea
mișcărilor respiratorii
- Monitorizează copilul și observă reapariția convulsiilor
- Încălzește pacientul în caz de frisoane, aplică comprese reci,
împachetări reci, pungă cu gheață la pacientul cu febră
- Raportează medicului temp. > 38,5o C
Convulsiile
- Administrează la indicație antibiotice și antipiretice
- Observă răspunsul la medicația antipiretică
- Raportează dezechilibrele
- Observă semnele de deshidratare: fontanelă deprimată, ochi
înfundați în orbite, turgor diminuat, absența lacrimilor, urini
- Adminstrează lichide perfuzabil iv – la recomandarea medicului
- Încurajează pacientul să consume lichide
- Informează părintii despre posibilitatea apariției unei noi convulsii
și intervențiile pe care le pot face în caz de convulsie la domiciliu
Intoxicațiile
DEFINIŢIE:
Pătrunderea în organism, accidental sau voluntar a unor
substanțe toxice
↓
Interacţiune între organism şi toxine
↓
Rezultă – tulburări funcţionale, lezarea diferitelor ţesuturi sau
organe → stare patologică
Intoxicațiile
CLASIFICARE: - din punct de vedere juridic

a. intoxicaţii accidentale (involuntare)- vârsta 1 – 5 ani (18 – 24
luni);
b. intoxicaţii intenţionate (voluntare)- peste 10 ani
c. intoxicaţii iatrogene (depăşirea dozei terapeutice fie prin
prescriere, fie prin administrare eronată).
FACTORI IMPLICAŢI:
a. subiectul;
b. mediul;
c. toxicul.
Intoxicațiile
TOXICUL - extrem de divers

– medicamente;
– substanţe chimice folosite în scop menajer, industrie sau agricultură;
– toxice vegetale.
Toxicitatea depinde de:
- cantitatea ingerată;
- starea fizică a toxicului;
- calea de pătrundere în organism;
- starea funcţională a diferitelor organe care intervin în metabolizare şi
eliminare ( ficat, rinichi);
- sensibilitatea individuală la toxic.
Intoxicațiile
Intoxicaţii accidentale → vârsta 1 – 5 ani (18 – 24 luni);

Intoxicaţii voluntare → peste 10 ani.
Particularitățile vârstei
- curiozitate;
- elemente de negativism;
- tendința de a imita;
- incapacitatea de a deosebi un aliment de o substanţă toxică;
- obiceiul de a duce la gură diferite obiecte.
Intoxicațiile
CĂILE DE PĂTRUNDERE ÎN ORGANISM:

a. pe cale digestivă (cel mai frecvent);
b. pe cale respiratorie pentru toxice;
c. pe cale cutanată pentru toxicele solubile în grăsimi sau foarte
volatile;
d. pe cale parenterală, prin ingerare, în intoxicaţii iatrogene.
CĂILE DE ELIMINARE
- cel mai frecvent prin rinichi (cale ineficientă dacă toxicul
produce leziuni tubulare renale),
- toxicele volatile şi gazoase se elimină preponderent pe cale
respiratorie;
- pe cale digestivă.
Intoxicațiile
TABLOU CLINIC
I. La poarta de intrare (tegumente, mucoase) – iritaţie, inflamaţie,
necroză
II. Reacţii sistemice (datorită difuzării toxicului pe cale hematogenă)
a. Manifestări neurologice → foarte diverse, de la somnolență,
agitație, până la coma şi convulsii
b. Manifestări respiratorii → diverse, de la fenomene iritative, la
insuficienţă respiratorie;
c. Simptome digestive → greţuri, vărsături, scaune diareice
d. Manifestări cardio-vasculare → colaps, tulburări de ritm cardiac
insuficienţă cardiacă
e. Insuficiență renală
f. Insuficiență hepatică acută
Intoxicațiile
TERAPIA GENERALĂ A INTOXICAŢIILOR- OBIECTIVE:

1. Prevenirea sau limitarea absorbţiei la poarta de intrare;
a. Emeza- mijloace mecanice;ingestie de apă
caldă+muştar+sare;medicaţia emetizantă;SIROP IPECA
b. Spălătura gastrică- în poziție de securitate, cu apa + ser fiziologic
10 ml/kg corp, sifonaj 10-15 ori, la sfârșit cărbune activat
c. Cărbune activat = antidot general, pe sondă
d. Decontaminarea tegumentelor şi mucoaselor
Intoxicațiile
TERAPIA GENERALĂ A INTOXICAŢIILOR-

OBIECTIVE:
2. Scăderea dozei toxice a substanţei deja absorbite;
- antidotul specific
- epurare renală
- epurare extrarenală
- exsanguinotransfuzie
- Manitol- în perfuzie
- Furosemid
Intoxicațiile
TERAPIA GENERALĂ A INTOXICAŢIILOR- OBIECTIVE:

3. Menţinerea funcţiilor vitale.
- Tratamentul colapsului
- Tratamentul I.R.A.
- Tratamentul insuficienţei renale
- Tratamentul convulsiilor
- Tratamentul edemului cerebral
- Tratamentul perturbărilor metabolice
- Terapia cu antibiotice în: - coma
- petrol
- organofosforice
Intoxicațiile
Intervențiile asistentului medical:

- Aprecierea gradului de intoxicație:
- Identificarea substanței toxive, obținute de la pacient,
aparținători, etc.
- Stabilirea cantității de substanță pătrunsă în organism
- Identificarea căii de pătrundere a toxicului
- Aprecierea timpului scurs de la agresiune
- Evaluarea modificărilor sistemului nervos, respirator,
cardiovascular, digestive, a tegumentelor, a organelor de simț
- Depistarea elementelor de gravitate imediată
Intoxicațiile

- Așezarea copilul în pozitie de siguranță(decubit lateral semipronație),
- Curățarea cavității bucale,
- Verificarea permeabilității căilor respiratorii, pipa Guedel, aspirarea
secrețiilor, la nevoie
- Pregătește materialele și medicamentele necesare pentru intubație sau
traheostomie la nevoie
- Ajută medicul să intubeze pacientul
- Puncționarea unei vene și recoltare de sânge, urină sau conținut gastric
pentru determinarea etiologiei
- Menține copilul în poziție favorabilă respirației cu gâtul în ușoară
extensie
- Evită hiperextensia sau flexia capului.
Intoxicațiile

- Administrează oxigen după permeabilizarea căilor respiratorii
- Supraveghează atent pacientul pe durata administrării oxigenului
- Apreciează răspunsul terapeutic al administrării oxigenului
- Monitorizarea semnelor vitale la 1-2 h
- Observă statusul respirator – notează frecvența și profunzimea
respirației, culoarea patului unghial și al mucoaselor,
- Monitorizează copilul și observă apariția sau accentuarea
insuficienței respiratorii, verifică periodic culoarea tegumentelor,
starea de conștiență sau scãderea reacției la excitanți dureroși externi
- Asigurarea conditiile optime de microclimat: temperatură,
umiditate, luminozitate, aerisire
Intoxicațiile

- Observă perfuzia periferică – pulsul, culoarea și temperatura
extremităților, timpul de recolorare capilară.
- Pregătește pacientul pentru investigații: EKG, ecocardiografie
- Monitorizează numărul și caracterul vărsăturilor și a scaunelor, pe
care le notează în foaia de observație
- Calculează cantitatea de lichide ingerate,perfuzate și pe cea
eliminată
- Observă semnele de deshidratare: fontanela deprimată, ochi
înfundați în orbite, turgor diminuat, absența lacrimilor, urini
- Îl liniștește din punct de vedere psihic (îl încurajează)
- În cazul intoxicațiilor involuntare, face educație sanitară părinților
în vederea prevenirii accidentelor de acest fel
Intoxicațiile

- Administrează medicația prescrisă: cardiotonice, diuretice, etc.și
urmărește efectul medicamentelor
- Asigură schimbarea de poziție prin mobilizare periodică activă sau
pasivă – la 2-3 ore
- Asigură starea de nutritive adecvată, prin alimentație și hidratare
corespunzătoare
- Verifică periodic starea tegumentelor
- Evaluează riscul apariției escarelor
- Aplică tehnici de favorizare a circulației:exerciții active,pasive, masaj
- Asigură confortul și menținerea bolnavului într-o stare de igienă
perfectă
- Recomandă spălarea frecventă a mâinilor
BIBLIOGRAFIE
● Lucreția Titirica. Ghid de Nursing cu Tehnici de evaluare și îngrijiri

corespunzătoare nevoilor fundamentale. Vol. 1 Editura Viața Medicală Românească;
2008.
● Lucreția Titirică. Tehnici de evaluare și îngrijire acordate de asistenți medicali.
Ghid de nursing. Vol.II. Editura Viața Medicală Românească; 2008.
● Mircea Nanulescu si Adrian Georgescu. Urgente in pediatrie. Boli cronice in
pediatrie. Editura Amaltea 2015
● Universitatea de Medicina si Farmacie ,, Iuliu Hateganu. Îngrijiri calificate în
pediatrie. Editura Medicală Universitară
”Iuliu Haţieganu”. 2016
●Mircea V Nanulescu. Urgențe în pediatrie. Editura Dacia
● Manasia R. Pediatrie practică – Ghid pentru studenţi - Editura U.M.F.
“IuliuHaţieganu” Cluj-Napoca, 2013.
● Ginghină C. Mic Tratat de Cardiologie, Ed.Academiei Române București, 2010

Nursing in Urgentele Pediatrice

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nursing in Urgentele Pediatrice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nursing în urgențele

Se face în vederea stabilirii statusului pacientului

Evaluarea inițială- Triunghiul evaluării pediatrice

Evaluarea respirației- se urmarește dacă pacientul prezintă:

Evaluarea primară – urmărește algoritmul

Evaluarea primară- ABCDE

Evaluarea primară- ABCDE

Evaluarea primară- ABCDE

Evaluarea primară- ABCDE

Evaluarea primară- ABCDE

Evaluarea primară- ABCDE

Stopul respirator și circulator

- Absenţa mişcărilor respiratorii

TRATAMENT: Resuscitarea cardio- respiratorie

• Creşterea numărului de compresiuni toracice duce

Scopul suportului vital de bază( SVB)

Suportul vital de bază( SVB)

Poziţionarea victimei inconştiente

Deschiderea căilor aeriene

• Copilul respiră şi nu există suspiciune de

Copilul nu respiră/gasp-uri – ventilaţia pe mască

Aspirarea secreţiilor de la nivelul cavităţii bucale

Îndepărtarea corpilor străini vizibili – pensa

Adjuvanţi ai căilor aeriene

Ventilaţia pe mască şi balon

Ventilaţia pe mască şi balon

Se efectuează de către 2 persoane:

• Primul resuscitator - cu ambele mâini

• Ventilaţiile sunt eficiente dacă expansiunile toracelui

• Manevra Sellick- presiunea pe cartilajul cricoid deplasează

Verificarea circulaţiei- 10sec

• Dacă nu există puls – se efectuează compresiuni

• Dacă pulsul este prezent, ≥60/min dar pacientul nu

• Absenţa pulsului sau puls<60/min cu semne clinice de

Se continuă RCP 15:2 timp de 1 min, apoi se cheamă

ETAPELE INTUBAŢIEI ENDOTRAHEALE

Pregătirea pentru intubaţia endotraheală:

Alegerea dimensiunii canulei de intubaţie:

Poziția de siguranță- avantaje

– Menţine căile aeriene deschise

• Salvatorul se aşează în genunchi, de o parte a victimei

• Celălalt braţ al victimei se aduce peste torace, aşezând

• O mână a salvatorului ţine mâna victimei pe obrazul acesteia

• Poziţia piciorului de deasupra se modifică astfel încât atât

• Verificaţi regulat respiraţiile

INSUFICIENȚA RESPIRATORIE ACUTĂ

În funcție de modificarea gazelor sangvine există

Dispozitive de administrare a oxigenului

Dispozitive de administrare a oxigenului

Dispozitive de administrare a oxigenului

• sistem de administrare a oxigenului care acoperă complet capul

Alegerea dispozitivului de administrare a oxigenului se face:

Tehnica administrării oxigenului

Complicații ale administrării oxigenului

Ameliorarea ventilației prin:

b. Metode de combatere a obstrucției severe de la nivelul laringelui

c. Metode de combatere a obstrucției severe de la nivelul arborelui

c. Metode de combatere a obstrucției severe de la nivelul

Tehnica de efectuare a nebulizărilor

Tehnica de efectuare a nebulizărilor

Administrarea terapiei inhalatorii cu ajutorul dispozitivului

Administrarea terapiei inhalatorii cu ajutorul unui spacer cu

Ingrijirile acordate pacientului cu IRA

Se monitorizează copilul și observă