Realismul politic sau politica

de putere

Cursul nr. 5 29.03.2021

Precursorii realismului clasic

 Tucidide
 Sun Tzu
 Chanakya (Kautilya)
 Augustin
 Ibn Khaldun
 Machiavelli
 Hobbes
 Metternich
 Clausewitz
 Bismarck etc.
Teoreticienii realismului clasic

 Edward Carr
 Reinhold Niebuhr
 Hans Morgenthau
 Herman Kahn
 George Kennan
 Nicholas Spykman
 Raymond Aron
 Henry Kissinger etc.
Practicieni ai realismului politic

➢ Lorenzo de Medici
➢ Henric al VIII-lea Tudor
➢ Elisabeta I Tudor
➢ Cardinalul de Richelieu
➢ Klemens von Metternich
➢ Otto von Bismarck
➢ Lloyd George
➢ I.V. Stalin
➢ Winston Churchill
➢ Henry Kissinger
➢ Barrack Obama
➢ Vladimir Putin
Caracteristici generale

➢ Realiştii consideră că descrierea (imaginea) lor este

cea mai apropiată de cea a lumii politice reale
(cea cu care se confruntă la modul real oamenii de
stat);
➢ Şcoala dominantă a relaţiilor internaţionale şi cea
mai îndelungată tradiţie de analiză a politicii
internaţionale;
➢ Asociat adesea cu Real-Politik-ul, politica de
putere şi raţiunea de stat (raison d’etat);
➢ Realismul a modelat şi definit, fără încetare, nu
numai disciplina RI, ci şi practica politicii
internaţionale.
Asumpţiile realismului politic
 Punctul de plecare: natura umană (mai este
denumit şi realismul naturii umane) – omul este
egoist şi lipsit de etică în urmărirea ţelurilor sale;
păcatul originar face ca omul să se nască cu
impulsul de a se baza aproape exclusiv pe sine
însuşi;
 Dintre toate păcatele, cel mai grav este reprezentat
de instinctul pentru putere şi dorinţa de a-i
domina pe ceilalţi – posibilitatea de a-l eradica este
utopică;
 Politica internaţională este „războiul tuturor
împotriva tuturor” (viziune hobbesiană);
Asumpţiile realismului politic

• Principala obligaţie a oricărui stat - şi faţă de care

toate celelalte obiective naţionale se subordonează -
este promovarea interesului naţional şi
achiziţionarea de putere în acest scop;
• Natura (anarhică) a sistemului internaţional impune
statelor necesitatea de a achiziţiona suficientă putere
militară care să poată descuraja inamicii
potenţiali;
• Economia este mai puţin relevantă pentru securitatea
naţională decât puterea militară; ea este un mijloc
pentru a creşte puterea şi prestigiul naţional;
Asumpţiile realismului politic

• Politica alianţelor poate creşte abilitatea unui stat de a

se apăra, dar încredea în şi loialitatea aliaţilor sunt
dubitabile;
• Statele nu trebuie să încredinţeze propria lor protecţie
organizaţiilor de securitate internaţională sau dreptului
internaţional şi trebuie să reziste eforturilor de a
reglementa conduita internaţională;
• Dacă toate statele urmăresc să-şi maximizeze puterea,
stabilitatea va rezulta din menţinerea balanţei de
putere şi va fi întărită din sistemele de alianţe.
• Moralitatea în relaţiile internaţionale trebuie privită cu
scepticism (tensiunea moralitate- acţiune politică)
Critica idealismului (Carr)
 Apelativul “idealism” sau „utopism” îi aparţine lui E.H.
Carr (The Twenty Years Crisis, 1939).
 "Realizările" idealiştilor: Liga Naţiunilor şi
sistemul economic internaţional liberal
 Carr porneşte de la constatarea eşecului
acestora în anii ’30 – principiile (precum
interesul universal al păcii şi beneficiile pieţei
libere) erau eronate sau în cel mai bun caz
dependente de distribuţia de putere favorabilă
puterilor status quo-ului (cele învingătoare în
WWI)
The Twenty Years Crisis

 Carr respinge atât idealismul, cât şi

realismul extremist (machiavellic)
 Favorabil unei abordări pragmatice a
politicii
 Puterea = principala forţă motrice a
politicii internaţionale
 Natura egoistă a statelor, dorinţa lor
imperioasă de putere şi influenţă,
caracterul conflictual al politicii
Puterea

Carr o divide în:

 Putere militară – cea mai importantă, de
vreme ce războiul e oricând posibil
 Putere economică
 Putere ideologică (asupra opiniei)
Moralitatea
 Carr discută problema moralităţii – ea nu este
întruchipată în codul abstract al filosofului utopic
(idealist)
 Moralitate realistă: reflectată în comportamentul real
al statelor care se recunosc reciproc ca membre ale
aceleiaşi comunităţi, cu ţeluri şi sentimente similare
 Moralitatea este relativă, nu universală
 Limitele acesteia: preocuparea pentru auto-
prezervare
 Standardele pe baza cărora sunt evaluate politicile
sunt produsul circumstanţelor şi intereselor
(relativism)
Dreptul internaţional
 Statele nu se supun legii pentru că este bună
sau pentru că este impusă
 Ele se supun pentru că legea aduce cu sine
certitudine şi regularitate într-o măsură care
reflectă atât distribuţia sistemică de putere, cât
şi consimţământul participanţilor la sistemul
internaţional
 Principala provocare pentru un sistem care
trece printr-o redistribuire a puterii:
transformarea paşnică a ordinii legale prin
prezervarea principalelor sale principii morale
(pierdută în 1939).
Armonia intereselor

 Bazată pe noţiunea că fiinţele umane pot să

recunoască raţional că au interese comune şi
cooperare devine astfel posibilă
 Carr opune acestei idei realitatea conflictului
de interese
 ordinea se bazează pe putere, nu pe moralitate
 Valorile idealiştilor (pacea, justiţia socială,
prosperitatea şi ordinea internaţională) sunt
noţiuni ale status quo-ului (ordinea,
aranjamentul pus la cale de Marile Puteri)
Moştenirea lui Carr

 Credinţa că teoria şi istoria nu pot fi

complet separate niciodată
 Carr refuză să considere argumentele
sale în modele mecanice aplicabile
universal
 Gândirea politică îşi are rădăcinile în
politică şi este o formă de acţiune politică
 Teoriile = încercări de rezolvare a
problemelor din epocile lor
Reinhold Niebuhr (1892-1971)

 Teolog protestant, considerat

ideologul şcolii realiste de studiu al
relaţiilor internaţionale
 Realismul crestin
 Numit the George Kennan, “the
father of us all”.
 A criticat filosofia de politică externă
liberală, bazată pe optimism şi
individualism
Moral Man and Immoral Society
(1932)
 Concepţie pesimistă cu privire la natura
umană
 Omul este corupt prin păcat
 Fiinţele colective care constituie statele
sunt mai rele decât fiinţele individuale
 Dacă indivizii practică ocazional virtuţile
creştine, statele nu o fac niciodată
(vezi Augustin din Hippo)
Moral Man and Immoral
Society (1932)
 Imoralitatea statelor aflate în conflict cu altele este cu
atât mai mare cu cât cetăţenii pot avea sentimentul
legitim că acţionează moral atunci când se sacrifică
ocazional pentru stat.
 Dar de vreme ce statul este fundamental imoral şi
violent, cetăţenii rămân prizonierii egoismului tribal
chiar şi atunci când servesc colectivitatea.
 Luând ca termen de referinţă şi criteriu al valorilor
etice comportamentul lui Chriantinomiei radicale între
virtuţile creştine şi acţiunea politicăstos, Niebuhr
insistă asupra, în particular cea a diplomatului.
Nici un stat nu a fost creat sau s-a
menţinut fără folosirea forţei; corupţia
omului prin păcat care se manifestă în
cursul violent al istoriei este ignorată de
filosofii contractualişti care cred în pace
prin lege (drept internaţional) sau cei
care condamnă orice recurs la forţă.
 REALISMUL NATURII UMANE (Human
Nature Realism)
 The Children of Light and the Children of
Darkness (1944)

“Capacitatea omului de a face dreptate

face democrația posibilă; dar înclinația
omului spre nedreptate face democrația
necesară”.
 Atacă utopismul pentru ineficacitatea sa
în tratarea realității.
Hans Morgenthau

 Discipol al lui Reinhold

Niebuhr (teoretician al
realismului crestin)
 Cel mai important teoretician
al realismului politic
 A fost consultant politic in
timpul administratiei Kennedy
 S-a opus războiului din
Vietnam
Hans Morgenthau – cele 6 principii ale
realismului politic
Politica între naţiuni. Lupta pentru putere şi lupta pentru pace, 1948

1.Politica, precum societatea, este guvernată de legi

obiective înrădăcinate în natura umană
2.Conceptul central al politicii internaţionale este
interesul definit în termeni de putere care induce
ordine rationala in politica, facand astfel intelegerea
teoretica a politicii posibila. R.P. evita preocuparile legate
de motivele si ideologia oamenilor de stat. R.P. evita
reinterpretarea realitatii pentru a se potrivi politicii. O
politica buna minimizeaza riscurile si maximizeaza
beneficiile.
Hans Morgenthau – cele 6
principii ale realismului politic
3. Realismul afirmă că interesul definit în termeni de
putere este o categorie obiectivă universal validă, dar
nu atribuie conceptului o semnificaţie fixă şi perenă.
Determinarea interesului national depinde de contextele
politice si culturale diferite.
4.R.P. recunoaste semnificatia morala a politicii.
Cunoaste tensiunea dintre comandamentul moral si
cerintele unei actiuni politice de succes. Principiile
morale universale nu pot fi aplicate acţiunii statelor în
formularea lor abstractă universală, ci trebuie filtrate prin
circumstanţele concrete de timp şi spaţiu.
Hans Morgenthau – cele 6 principii ale
realismului politic
5.Realismul politic refuză să identifice aspiraţiile
morale ale unei naţiuni particulare cu legile morale
care guvernează universul
6.Diferenţa între realismul politic şi alte şcoli de gândire
este reală şi profundă. R.P. sustine autonomia sferei
politice. R.P. arata cand interesele nationale difera de
perspectivele moraliste si legaliste.
Morgenthau – elementele componente
ale puterii nationale
 Teritoriul
 Capacitatea industriala
 Capacitatea militara
 Populatia
 Caracterul national
 Moralul national
 Calitatea societatii si a guvernarii
 Calitatea diplomatiei
 Echilibrul resurse nationale – politice
 Suportul popular pentru politica guvernului propriu
4 postulate ale realismului:

1. Statul este actorul central al

relaţiilor internaţionale, nu liderii sau
organizaţiile internaţionale;
2. Sistemul internaţional este anarhic
(nu există o entitate supranaţională
care să impună regulile sistemului în
afara voinţei suverane a statelor);
4 postulate ale realismului:

3. Statul este un actor raţional (îşi promovează

propriul interes în SI) şi unitar (este perceput de
către ceilalţi actori ca o unitate distinctă,
indiferent de liderii care îl reprezintă);
4. Problemele de securitate naţională se
situează deasupra tuturor celorlalte probleme
ale statului (high politics). Statul urmăreşte să-şi
crească puterea pentru a-şi asigura auto-
prezervarea.
Sugestii bibliografice:

GUZZINI, Stefano, Realism şi relaţii internaţionale,

Institutul European, Iaşi, 2000.
MORGENTHAU, Hans, Politica între naţiuni: lupta
pentru putere şi lupta pentru pace, ed. Polirom, Iaşi,
2006.
ORSI, Davide, AVGUSTIN, J.R., NURNUS, Max
(eds.), Realism in Practice: An Appraisal, E-
International Relations Publishing, 2018. Disponibilă
în format electronic: https://www.e-ir.info/wp-
content/uploads/2018/01/Realism-in-Practice-E-
IR.pdf