Statul român modern de la proiect politic la România Mare (sec XVIII- XX)

Instaurarea domniilor fanariote din 1711 a avut drept urmare un puternic impact asupra
societății românești și anume intrarea mai adâncă a Principatelor în lumea Orientului. Dar, după 1750
s-a dezvoltat conștiința națională a românilor, au apărut tot mai mult idei de redeșteptare națională
și de modernizare prin europenizare.
Proiectul statului roman modern s-a conturat încă din sec XVIII ca merit al boierimii
constituită în partida națională care a adresat memorii marilor puteri. Astfel, în 1772, Divanul Țării
Românești a alcătuit un memoriu, cu ocazia tratativelor de la Focșani, din cadrul războiului ruso-turc
din 1768-1774, în care prezenta pt prima dată ideea unui stat românesc neutru sau tampon, aflat
sub protecția Rusiei și Austriei. Boierii români făceau apel la drepturile istorice ale românilor și
atrăgeau atenția asupra încălcării de către Poartă a privilegiilor Țărilor Române. Între 1716 și 1821,
boierii români au cerut de 40 de ori marilor puteri, la Constantinopol, la Viena sau la Paris, înlocuirea
fanarioților cu domni pământeni și lărgirea autonomiei pe baza vechilor capitulații încheiate cu
Poarta Otomană .

Mișcarea lui Tudor Vladimirescu din 1821, din Țara Românească a atras atenția asupra
modernizării tuturor componentelor societății românești, de aceea istoricii au considerat că deschide
epoca modernă.
În 1821, boierii din Țara Românească l-au însărcinat pe TV – un mic boier cunoscut pt
sentimentele sale antiotomane și antifanariote și pt relațiile sale cu Eteria, organizație secretă pt
eliberarea Greciei de sub Imperiul Otoman- cu organizarea unei revolte pt obținerea vechilor
privilegii ale țării. Cererile norodului românesc, important document al mișcării, conturează un
program amplu de reforme, având în vedere:
- principiul suveranității poporului, reprezentat printr-o adunare a poporului;
- desființarea privilegiilor boierești;
- reformă fiscală, un impozit unic în patru rate;
- armată națională („4000 de panduri cu leafă ușoară”);
- desființarea vămilor interne;
- promovarea în funcții pe merit („caftane pe bani să nu se mai dea”)
Deși mișcarea a fost înăbușită de Poartă, deosebit de important este faptul că sultanul
acceptă restaurarea domniilor pământene. Programul lui TV din 1821 se va îndeplini în deceniile
următoare.

 În 1822, în Moldova, Ionică Tăutu, reprezentant al boierimii mici și mijlocii, a elaborat,

inspirat de ideile Revoluției franceze, Constituția cărvunarilor care susținea:
-guvern constituțional și adunare reprezentativă;
-egalitate în fața legii;
-drepturi cetățenești, dreptul la proprietate.
În 1838, în Țara Românească, boierul liberal Ion Câmpineanu, din fruntea partidei naționale, a
elaborat Act de unire și independență în care cerea:
-înlăturarea suzeranității otomane și a protectoratului rus;
-unirea Principatelor într-un Regat al Daciei;
-domn ereditar.

Cea mai mare parte a revendicărilorde până la 1848 se regăsesc în programele

revoluției de la 1848- 1849 din Țările Române
Revoluția a urmărit ideile de modernizare și libertate, având obiective:
- politice (regim reprezentativ, adoptarea unei constituții, drepturi și libertăți cetățenești)
 - economice și sociale (desființarea iobăgiei, împroprietărirea țăranilor);
- naționale: Petiția Națională din 3-5 mai, de la Blaj, cere „independența națională a națiunii
române”, recunoașterea națiunii române, a limbii române și a bisericii ortodoxe.
Proclamația de la Islaz din 9 iunie 1848, documentul programatic al revoluției din Țara
Românească, cerea: * adunare reprezentativă, * autonomia față de Imperiul Otoman și înlăturarea
protectoratului rus, * iar art 13 cerea emanciparea clăcașilor și împroprietărirea lor cu despăgubire.
Deși revoluția a fost înăbușită, programele sale se vor îndeplini în deceniile următoare. Prin
programul pașoptist, românii și-au afirmat dorința de a se alăturanațiunilor europene moderne.

Unirea Principatelor = formarea statului modern România, la 24 ian. 1859

Unirea Principatelor a fost ideea centrală a perioadei care a urmat revoluției din 1848-
1849. Condițiile interne după 1849 erau defavorabile, din cauza ocupației militare turcești, ruse și
austriece, dar războiul Crimeii (1853- 1856) dintre Rusia și Imperiul Otoman a creat pt români un
context favorabil. Turcii, susținuți de Angia și Franța, au învins, iar Congresul de Pace s-a ținut la Paris,
în 1856. Aici, problema românească a devenit problemă internațională, însuși împăratul Franței,
Napoleon al III-lea, susținând ideea unui stat tampon ca soluție pt problema orientală. Congresul a
hotărât:
- schimbarea statutului politico- juridic internațional al Principatelor române astfel: în locul
protectoratului rus, oficializat în 1829, se instituie o garanție/protecție colectivă a celor
șapte mari puteri europene ( Anglia, Franța, Rusia, Imperiul Otoman, Austria, Prusia și
Sardinia);
- menținerea suzeranității turcești;
- Rusia retroceda Moldovei cele trei județe românești: Cahul, Ismail și Bolgrad din Sudul
Basarabiei;
- consultarea populației din Principate în privința unirii prin intermediul unor adunări
consultative speciale, numite adunări ad- hoc.

Adunările ad-hoc (1857) erau formate din unioniști. În Moldova, caimacamul Nicolae Vogoride a
încercat să falsifice listele pt adunarea ah-hoc; în semn de protest, colonelul Al. I. Cuza și-a dat
demisia din funcția de pârcălab, fapt care l-a adus în atenția publică. Adunările ad-hoc de la Iași și
București au formulat cinci cereri:
1.unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România;
2.prinț străin dintr-o dinastie europeană la conducerea statului;
3.autonomia și 4.neutralitatea statului
5.adunare reprezentativă.

Conferința marilor puteri (1858) a adoptat Convenția de la Paris care, pt Principate, a jucat rol de
constituție, oferindu-le o organizare definitivă. Astfel, marile puteri hotărau:
- o uniune formală sub forma Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, cu domni, Adunări și
guverne separate;
- autoadministarea noului stat, fără amestecul Porții;
- separarea puterilor în stat;
- desființarea privilegiilor boierești, egalitate în fața legilor.

La 5 ian. 1859, alegerile pt tronul Moldovei s-au încheiat cu victoria unioniștilor, care au impus
candidatura lui Al. I. Cuza, ales cu unanimitate de voturi. Cuza provenea dintr-o familie boierească, a
studiat în străinătate și a participat la revoluția din 1848, fiind exilat de domnitorul Mihail Sturdza. El a fost
apreciat pt fermitatea, integritatea sa și farmecul său personal. Cuza era militar de carieră cu funcția de colonel.
El a arămas în istoria noastră ca o figură luminoasă, „domnul Unirii” și fondatorul României moderne. La 24
ian, el este ales cu unanimitate de voturi și la București, realizând o uniune personală; astfel, românii
au inaugurat politica faptului împlinit. Abia în 1861, Poarta recunoaște oficial unirea doar pe durata
domniei lui Cuza; în 1862 s-a format primul guvern unic și prima Adunare unică, iar stemele celor
două țări s-au contopit; în 1863 a fost adoptat oficial numele statului modern România, având
capitala la București.

Consolidarea statului modern Statul modern român, format la 24 ianuarie 1859, s-a consolidat
prin reforme modernizatoare. Principalul colaborator al lui Cuza a fost Mihail Kogălniceanu, prim
ministru din 1863 până în 1865, perioadă numită și „epoca marilor reforme”.
1. Prin legea secularizării averilor mănăstirești (1863), proprietățile mănăstirilor închinate și
neînchinate, cumulând un sfert din suprafața arabilă a României, au intrat în proprietatea
statului.
2. Prin Curtea de conturi și prin legea contabilității erau controlate actele statului.
3. Au fost adoptate Codul penal și Codul civil, după model german și francez, asigurând
libertatea și egalitatea cetățenilor.
4. Întrucât Adunarea era conservatoare și se opunea reformelor, printr-o lovitură de stat, Cuza
dizolvă Adunarea la 2 mai 1864. Imediat după această dată fost aprobată prin plebiscit o
nouă constituție, Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris prin care Cuza încearcă o
guvernare autoritară. Cresc atribuțiile puterii executive; de exemplu, domnul capătă inițiativă
legislativă și poate face numiri în Camera Deputaților și Senat, acesta din urmă fiind nou
înființat de Cuza ca un corp ponderator.
5. În august 1864 este adoptată reforma agrară, prima din istoria României. Țăranii erau
împroprietăriți cu pământul avut în folosințăși erau desființate claca și alte obligații ale
țăranului față de moșier. În schimb, țăranii plăteau o despăgubire. Împroprietărirea se făcea
în funcție de nr. de vite, țăranii fiind fruntași , mijlocași sau pălmași. Exproprierea nu depășea
2/3 din suprafața moșiei, iar pământul nu putea fi înstrăinat 30 de ani. Au fost
împroprietărite aproape o jumătate de milion de familii țărănești cu peste 1.8 milioane ha
pământ. Astfel, s-a consolidat proprietatea țărănească, s-au generalizat relațiile capitaliste la
nivelul întregii societăți și s-a îndeplinit un obiectiv al revoluției pașoptiste, indispensabil
modernizării și consolidării statului.
6. A fost introdus sistemul de unități și măsuri metrice.
7. Prin legea instrucțiunii publice, România devenea, alături doar de Franța, o țară europeană
cu învățământul primar gratuit și obligatoriu. A fost creată o rețea de școli și licee, s-au
înființat Școala de Silvicultură, Școala de drumuri și poduri; în 1860, domnitorul a inaugurat
prima Universitate, la Iași, care îi poartă numele, iar în 1864 Universitatea din București.
8. S-a înființat Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC), în 1864,instituție financiară cu rol
important în economia țării.

Detronat la 11 feb. 1866, Cuza a plecat în exil la Heidelberg, în Germania, unde a murit în 1873,
fiind îngropat apoi la Ruginoasa. „Cât va avea țara aceasta istorie -spunea Mihail Kogălniceanu în
1873 - cea mai frumoasă pagină va fi cea a lui Cuza.”Prin Cuza, ca făuritor de țară, obiectivele
revoluției pașoptiste au devenit realitate, într-o vreme când mai existau tendințe conservatoare
puternice, iar Rusia și Poarta considerau că pot avea drepturi depline asupra românilor.

Carol I (1866- 1914)

După abdicarea lui Cuza, procesul consolidării României moderne a continuat. La 10 mai
1866, domnitor al României a fost proclamat prințul din Prusia, Carol Hohenzollern care avea să
devină cel mai mare rege al românilor. Astfel, marile puteri au fost încă o dată puse, de către români,
în fața faptului împlinit. Prima sa realizare a fost promulgarea Constituției din 1866, inspirată din
Constituția belgiană, cea mai avansată a timpului. Constituția nu menționa suzeranitatea otomană,
fiind considerată astfel un puternic act de independență.
*Caracteristica regimului instaurat în 1866 – monarhie constituțională bazată pe separarea puterilor
în stat (executivă, legislativă și judecătorească)
*Practica politică – alternanța la guvernare a celor 2 partide: liberal (1975) și conservator (1880),
regele fiind astfel un arbitru în viața politică și un garant al stabilității în societatea românească.
 Războiul de independență (1877-1878)
Încă din sec. XVIII, elita politică românescă a solicitat prin memorii, marilor puteri,
statutul politico-juridic de independență. Însăși adoptarea Constituției din 1866 a fost considerată un
act de independență, iar în 1873, domnitorul Carol a susținut deschis independența țării în fața
oamenilor politici români.
În 1873 s-a redeschis criza orientală prin revolta antiotomană a popoarelor din Balcani,
susținute de Rusia. Pentru că exista pericolul transformării încă o dată a teritoriului românesc în
teatru de război, guvernul I.C. Brătianu, cu Mihail Kogălniceanu ministru de externe, a cerut Porții
recunoașterea neutralității, individualității statului român și a numelui de România. Dar sultanul
considera Principatele ca „provincii privilegiate” ale Imperiului Otoman.
La 4 aprile 1877, la București, a fost semnată Convenția româno-rusă privind trecerea
armatei ruse pe teritoriul românesc către teatrul de luptă din Balcani prin care Rusia se obliga să
respecte integritatea teritorială a României. La 9 mai 1877, Kogălniceanu a proclamat în Parlament
independența României. După unele insuccese pe front, marele duce Nicolae, comandantul armatei
ruse, a cerut ajutorul armatei române. Frontul de la Plevna a fost pus sub comanda principelui Carol,
iar armata română a obținut victorii la Plevna, Vidin și Smârdan.
Tratatul de la San Stefano (feb. 1878) recunoaște independența României. României îi
reveneau Dobrogea, după 460 de ani de stăpânire turcească și Insula Șerpilor, dar cele 3 județe din
sudul Basarabiei: Cahul, Ismail și Bolgrad intrau din nou sub stăpânire rusă, prin aceasta eraîncălcată
Convenția din 4 aprilie; în plus, trupe ruse staționau amenințător în București.
România nu a fost invitată la tratativele de pace ruso-turce nici la cel de-al doilea
Congres, de la Berlin. Actul final de la 1 iulie 1878 păstra prevederile de la San Stefano, dar, în plus,
condiționa recunoașterea independenței de modificarea articolui 7 din Constituție care acorda
cetățenia română doar creștinilor.
Urmările războiului / consolidarea statului în timpul domniei lui Carol:
- În 1878, principele Carol primește titlul de Alteță regală, iar la 10 mai 1881 a fost încoronat
rege al României cu o coroană turnată, în mod simbolic, din oțelul unui tun capturat pe câmpul de
luptă, la Plevna;
- Statul român s-a consolidat prin fondarea Băncii Naționale (1880), instituție care emite
bancnota și moneda națională, leul, prin adoptarea de legi pt dezvoltarea industriei. România s-a
integrat în circuitul economic european.
- Au fost inaugurate Academia și Ateneul Român;
- Ca un act semnificativ de politică externă, România a aderat în secret, în 1883, la Tripla Alianță
(Germania, Austro-Ungaria, Italia), evitând o izolare diplomatică a țării.

România la începutul secXX, primului război mondial (1914-1918)

Primul război mondial a izbucnit în 1914, având drept pretext atentatul de la Sarajevo, când
a fost asasinat moștenitorul Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand. În ciuda insistențelor
regelui Carol I, care adezvăluit acum aderarea secretă a României la Tripla Alianță, din 1883, România
a rămas neutră până în 1916. Regele Ferdinand I (1914-1927), influențat de regina Maria și de
majoritatea opiniei publice românești, s-a distanțat de Tripla Alianță și s-a apropiat de Antanta ,
alianță politico-militară a Angliei, Franței și Rusiei. La 4/17 august 1916, I.I.C. Brătianu, prim ministrul
României, a semnat convențiile politice și militare cu reprezentanții Angliei, Franței, Rusiei și Italiei la
București, care recunoșteau dreptul istoric al României asupra teritoriilor din Austro-Ungaria.
Conform acestor tratate, România a declarat război Austro-Ungariei în aceeași zi.
Participarea României la război (1916-1918) a început cu eliberarea Transilvaniei de către
armatele române. Din păcate, românii au suferit înfrângeri la Dunăre, în Dobrogea. Sub deviza „Pe
aici nu se trece!”, generalul Eremia Grigorescu a apărat trecătorile Carpaților Orientali, dar în
decembrie 1916, capitala și 2/3 din țară au fost ocupate de germani. Moldova a rămas, însă, liberă,
iar Iașul a devenit capitală; tezaurul românesc, evaluat la peste nouă miliarde lei aur, a fost trimis la
Moscova pt a fi ferit de capturarea lui de către germani. Armata română, demoralizată și supusă
tifosului, s-a refăcut cu ajutorul unei misiuni militare franceze condusă de generalul Berthelot și, în
vara anului 1917, a obținut victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, unde s-a remarcat Alexandru
Averescu, primul mareșal din istoria românilor.
În 1917, Lenin a preluat puterea în Rusia printr-o lovitură de stat și a încheiat pace cu
inamicul în 1918. România a fost nevoită să încheie Pacea de la București cu Puterile Centrale
(aprilie/ mai 1918) prin care: - România pierdea Dobrogea și crestele Carpaților în
favoarea Puterilor Centrale;
- economia României era subordonată Germaniei;
- Armata română era demobilizată.
Regele Ferdinand I a refuzat să semneze această pace umilitoare și a ordonat reluarea luptelor
împotriva Puterilor Centrale. Astfel, la 11 noiembrie 1918, când a luat sfârșit războiul, România era în
tabăra învingătorilor, dar acest lucru nu a fost recunoscut la Conferința de Pace de la Paris.

Marea Unire (1918)

Sintagma România Mare a fost folosită prima dată de Dimitrie Brătianu la jumătatea sec.
XIX, iar cea de Marea Unire de A.D.Xenopol în 1871 cu ocazia serbărilor de la Putna. Anul 1918 este
momentul de vârf al națiunii române care a beneficiat acum de un context favorabil și anume: *
acceptarea de către Lenin a principiului autodeterminării popoarelor, mergând până la desprinderea
de Imperiul țarist și ** dispariția imperiilor țarist și austro-ungar. Marea Unire a fost înfăptuită prin
voința populației, în cadrul unor mari adunări reprezentative, culminând cu cea din 1 decembrie
1918, de la Alba Iulia, dată la care a fost îndeplinit visul de veacuri al românilor. De aceea, 1
decembrie este ziua națională a românilor.

1. Prima provincie care s-a unit cu Vechiul Regat este Basarabia. Lupta pt unire a fost
purtată de Partidul Național Moldovenesc și de Sfatul Țării, în frunte cu Ion Inculeț. Congresul
ostașilor modoveni de la Chișinău a proclamat * autonomia provinciei, iar în decembrie 1918, Sfatul
Țării a proclamat ** Republica Democrată Moldovenească. În republică exista un haos, forțele
bolșevice amenințau să ia puterea la Chișinău, iar trupele ruse dezorganizate, în retragere, puneau în
pericol securitatea și stabilitatea. La cererea Sfatului Țării, 4 divizii ale Armatei Române au sosit în
Basarabia pt a păstra ordinea. Lenin a hotărât, din acest motiv, ruperea relațiilor diplomatice cu
România și confiscarea tezaurului român de la Moscova. *** După proclamarea independenței
republicii, Sfatul Țării, ca organ reprezentativ, a votat la 27 martie/9 aprilie unirea Basarabiei cu
România, ratificată ulterior de regele Ferdinand.

2. Bucovina intra atât în obiectivele austriecilor, cât și ale ucrainenilor. Consiliul

Național Român, în frunte cu patrioții Sextil Pușcariu și Iancu Flondor, s-a pronunțat pt
autonomia Bucovinei; o idee răspândită era și federalizarea Bucovinei în Imperiul austriac, dar
românii bucovineni doreau unirea cu România.
*Un prim pas a fost unirea bucovinenilor cu ceilalți români din Imperiul austriac, **iar pasul
următor a fost convocarea Congresului General al Bucovinei, organ reprezentativ, care a votat unirea
necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu România (15/28 noiembrie 1918). Și aici o divizie a Armatei
Române a sosit la cererea CNR pt a evita anexarea Bucovinei la Ucraina.

3. Transilvania În octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg a lansat manifestul

„Către popoarele mele credincioase” în care propunea federalizarea imperiului, dar această
soluție a fost respinsă de PNR (Partidul Național Român). PNR a afirmat prin Declarația de la Oradea
dreptul românilor la autodeterminare.
*Lupta românilor pt unire a fost coordonată de CNRC (Consiliul Național Român Cenatral,
cuprinzând 6 membri PNR și 6 membri PSD) care a cerut guvernului maghiar întreaga putere în
Transilvania. Tratativele purtate cu maghiarii au eșuat pt că guvernul de la Budapesta oferea
românilor doar autonomia, în timp ce românii își doreau independența. ** La 1 decembrie 1918, la
Alba Iulia s-a organizat o mare adunare la care au participat peste 1200 delegați din toate colțurile
Transilvaniei. S-au afirmat patrioții: Iuliu Maniu, George Pop de Băsești, Vasile Goldiș. Rezoluția de
Unire, citită de Vasile Goldiș, proclamă Unirea românilor transilvăneni cu România și prevedea:
- respectarea minorităților naționale;
- votul universal;
- reformă agrară. Până la Unirea cu România, conducerea Transilvaniei era încredințată
Consiliului Dirigent (for executiv), în frunte cu Iuliu Maniu, și Marelui Sfat Național (for legislativ).
Regele Ferdinand a emis în aceiași lună decretul de unire.

Consecințe/încheiere:
- la 1 decembrie 1918 s-a format statul național unitar român. România avea 295 049
Kmpătrați și peste 18 milioane locuitori, din care aproape 72% români;
- actele de unire au fost ratificate de regele Ferdinand I, numit de acum înainte Întegitorul și
recunoscute de marile puteri în tratatele semnate între învinși și învingători la Conferința de Pace de
la Paris (1919-1920)
- reformele aplicate după Marea Unire au schimbat radical vechile structuri și au dat naștere
unei Românii noi; de exemplu, în 1919 au avut loc primele alegeri pe baza votului universal; reforma
agrară din 1921, cea mai amplă din această parte a Europei, după primul război mondial, desființa
marea proprietate, transformând România într-o țară de mici proprietari.
- în oct.1922, la Alba Iulia, în curtea Catedralei Încoronării, ridicată între 1921-1922, sub
patronajul monarhiei, regele Ferdinand și regina Maria au fost încoronați ca suverani ai României
Mari.

Crucea de pe Caraiman
În onoarea celor 30 000 de militari căzuți în luptele de pe Valea Prahovei a fost ridicată între
1924-1928, în Bucegi, la peste 2000m altitudine, Crucea eroilor de pe Vârful Caraiman, monument
care are aproape 40 m, estefabricat din oțel de la Uzinele Reșița și este cea mai înaltă cruce din lume
amplasată pe un vârf montan, spre mândria și memoria românilor.