Regimul Politic

Democraţia în Grecia antică

Problema organizării şi în mod deosebit a

conducerii politice a societăţii a constituit o preocupare
permanentă atât a factorilor politici cât şi a
cetăţenilor, deoarece de aceasta depindea înmare
măsură realizarea în practică a intereselor şi
aspiraţiilor lor.Primele societăţi închegate şi
structurate au apărut în Antichitate. Dintre acestea,
prin gradul dezvoltării materiale şi spirituale inclusiv al
politicii s-a detaşat ca importanţă Grecia Antică şi
lumea romană.

În Grecia Antică vom asista la o multitudine de

forme de organizare social-politice şi cu exercitarea
puterii. Acest proces va genera şi o pluritate de idei,
opinii, concepţii despre politică, putere, forme de
guvernare, toate având ca finalitate interesele
cetăţenilor, ale binelui comun.Primele informaţii despre
organizarea social politică şi formele de guvernare în
vechea eladă le avem de la Homer în poemele sale
„Iliada” şi „Odiseea”. Acestea descriu o societate
aflată în plin proces de descompunere a societăţilor
gentilice şi de constituire a celei sclavagiste. Autorul ne
vorbeşte de existenţa a trei forme de guvernare :
aristocratică, monarhică, democratică, evident cea din
urmă fiind incipientă.Secolele următoare vor aduce
consolidarea şi dezvoltarea materială şi spirituală a
societăţii antice greceşti. Apar noi forţe sociale cum ar
fi negustoria, liberii profesioniştii, care vor forma
demosul(poporul) şi care pentru a-şi realiza propriile
aspiraţii şi interese vor intra în conflict cu aristocraţii
care urmăreau să-şi menţină vechile privilegiile.

Evoluţia societăţii greceşti impunea reformarea

acesteia, a aspectului său politic.Pentru a diminua
tensiunile şi conflictele ce tindeau să cuprindă
societatea.

Doi magistraţi,Solon şi Dracon vor decide în anul

600 î. Hr. să înceapă un proces de reformarea vechiului
sistem de organizare şi de conducere a societăţii. Ei
încercau să realizeze un compromis între vechea
arostocraţie şi demos, care se afirmau şi devenea tot
mai important în viaţa socială şi economică.Prima
reformă a lui Solon a fost impunerea legii scrise faţă
de vechile obiceiuri. Legea devine supremul judecăţilor;
ei, trebuiau să i se supună toţi cetăţenii indiferent
destatutul şi locul lor în societate.Pentru a calma
demosul, a-i da satisfacţie, Solon acceptă ca din cadrul
acestuia să poată fi aleşi magistraţi care să rezolve
problemele curente ale comunităţii. În felul acesta, se
puneau primele baze ale viitoarei democraţii atât ca
regim politic cât şi formă de guvernare.Dintre formele
ce au dat un nou aspect democraţiei ateniene, amintim:

-Schimbarea statutului cetăţenilor. Acesta s-a extins

asupra tuturor cetăţenilor ce se năşteau în Atena. Din
acel moment toţi erau egali în faţa legii.

-O nouă împărţire administrativă a Atenei, creându-se

noi municipalităţi care dădeau posibilitatea participării
directe a cetăţenilor la conducerea treburilor
comunitare.

-Primii susţinători şi promotori ai democraţiei au fost

sofiştii. Ei au susţinut legile edictate,acestea find
supremul judecăţii în cadrul cetăţii. Sofiştii erau un fel
de avocaţi care apărau interesele cetăţenilor în
judecată, urmăreau să îi înveţe pe aceştia să
beneficieze de democraţie. Ei considerau că democraţia
este cea mai bună formă de guvernare deoarece
exprimă voinţa majorităţii cetăţenilor.

Un alt promotor al democraţiei a fost Democrit.El

a trăit la Atena fiind un partizan deschis al
democraţiei, participând activ la lupta contra
aristocraţiei. El era adeptul formei republicane; el a
încercat să clarifice rolul politicii în societate văzând în
aceasta unica ştiinţă care să îi educe pecetăţeni în
spiritul respectării legilor şi îndatoririlor. El a fost şi un
ateist convins întrucât considerăcă democraţia este
produsul acţiunilor umane şi nu al zeităţilor. El a văzut
în democraţiei mijlocul de realizare al binelui comun.

Democraţia ateniană nu a fost una perfectă, nici

nu putea fi în acele condiţii.Totuşi, ea a creat viitoarea
formă de guvernare care avea în vedere majoritatea
cetăţenilor, a intereselor şi aspiraţiilor acestora.
 Dreptul juridic

Statutul juridic al persoanei era diferit în

majoritatea orașelor polise .În Atena societatea era
formată din:

– Eupatrizii(aristocrația gentilică),dar în urma

reformelor lui Solon au fost lipsiți de privilegii,

-Demos(oameni de rînd), cu drepturi depline.

-Meteci,persoane libere care locuiau teritoriile din

jurul Atenei,achitau impozit anual ,dar nu avea voie să
participe la Adunarea Populară.

-Sclavii,persoane absolut dependente .

Organizarea politică a influențat statului fiecărei

categorii sociale:

-În Atena familiile erau întemeiate doar cu aprobarea

tatălui, însă dacă erau persoane care doareau singuri să
întemeieze familie, fără aprobarea taților această
căsătorie nu era legală,și ei trăiau în concubinaj.Nu se
permitea căsătoria cetățenilor cu necetățeni.

-Copiii erau considerați legitimi dacă erau recunoscuți

de tată.

În sec IV în.Hr legile vechi în mare parte au fost

anulate, a început legalizarea familiilor obișnuite
monogame.

Tirania

Tirania era o formă antică de guvernământ a unor

cetăți grecești caracteristică epocii de trecere de la
oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă.
Puterea unui tiran era obținută de cele mai multe ori
prin uzurpare și stăpânire nedreaptă bazată pe asuprire
și violență.
Cea mai timpurie atestare a termenului tyranos o avem
de la Arhilon din Paros,la mijlocul veacului al VII-lea.
Acest fapt nu este lipsit de semnificatie.Tirania
greaca nu este o institutie,ci mai degraba o realitate
extrainstitutionala,tiranii suprapunandu-se
institutiilor.Ei inlatura monopolul aristocratic,al
puterii,substituinde-se deciziei colective a elitei.
 Primul tiran grec ar fi fost, după Aristotel,
Pheidon din Argos, rege legitim care şi-a depăşit însă
atribuţiile tradiţionale:e un paradox al acestei forme
prin excelenţă nelegitime de putere să fie inaugurată
de un exces de legitimitate. Toate acestea nu fac, în
fond, decât să reflecte faptul că o definiţie formală a
tiraniei este cu neputinţă de propus, şi că ne aflăm mai
degrabă în faţa unei pluralităţi de manifestări
particulare cu unele elemente comune decât în faţa unui
fenomen unitar. Sfârşitul epocii arhaice este o vreme a
tiranilor iar conceptul de tiranie aparţine secolelor
clasice și filosofiei politice post-antice.
Regimul tiraniei a fost specific oraselor foarte
evoluate din punct de vedere politic, economic si social,
nu   a fost raspandit in intreaga Grecie si a avut
caracteristici particulare de la un oras la altul. In ciuda
acestor diferente, au existat unele trasaturi comune
ale tiraniei in lumea greaca. Tiranii nu schimbau
constitutia existenta a orasului-stat, nici pe magistratii
alesi, desi puterea efectiva era in mainile lor.
Aristocratii sunt mai ales cei care i-au urat pe tirani,
deoarece li se luasera privilegiile, oamenii de rand, intr-
o oarecare masura, s-au bucurat de unele avantaje.
 Concluzionand,putem deduce ca tiranul reprezinta
un personaj marginal pentru cetate deoarece nu se afla
niciodata in spiritul real al valorilor coeziunilor civice.