Titanic vals (1932) de Tudor Mușatescu

Este o piesă de teatru care vă va duce repede pe taramurile comediei  în stilul  I.L.Caragiale.
Astfel reinterpretată, scriitura maestrului clasic, prin intermediul căruia genul dramatic făcuse pasul
maturizării firești, urmând lui Alecsandri și Negruzi, are în teatrul   creat de T.Mușatescu suficient
de mult farmec și originalitate, cât să nu fie în pericolul unei simple imitații.
Ceea ce atrage atenția, încă de la început este, firesc, numele personajelor, care nu are cum
să nu amuze. Apoi, comice de-a dreptul sunt situațiile din care începem să cunoaștem pe fiecare în
parte, cu replicile, slăbiciunile și virtuțile (cei care au așa ceva) lor. Una dintre ele, achiziția pălăriei,
care distrează minunat…
În centrul acțiunii este familia politică românească, dar nu o familie cu tradiție în treburile
statului, cu pregătire și experiență care ar justifica-o într-o astfel de poziție privilegiată, ci una care,
îmbogățită peste noapte, printr-o moștenire importantă, își pierde și bruma de repere de până
atunci.
Un orășel de provincie, în care nu se întâmplă mai nimic, oamenii se plictisesc și își târăsc
existența zilnică între greutăți și frustrări de tot felul. Între aceștia, Spirache Necsulescu și familia
sa, compusă din Dacia (soția), Chiriachita (soacra), Traian și Decebal (fiii minori), Sarmisegetuza
(fiica), Gena (fiica din prima căsătorie).
Totuși, între ambiții mărunte sau mari, familia speră, căci fratele lui Spirache, foarte în vârstă
și bogat, trebuie să-i numesca pe ei moștenitori. Asta, desigur, în cazul în care nu ar tot trăi, de aici
încolo…
Între răutăți la ordinea zilei, “șansa” le surâde: naufragiul Traciei, pe care se imbarcase și
unchiul, aduce doliul în casa lui Spirache și, totodată, milioanele.
Singurul care jelește este capul familiei, în el a lăsat autorul o parte de omenie piesei – la fel
ca Gena – , însă, prea slab în fața unor ariviste ca soacră și soția, nici nu are vreme să-și trăiască
doliul.
În acest moment crucial, familia este însoțită de flașneta care trece pe stradă, intonând 
Titanic vals, cântec prezent și în actul I; îl vom reasculta și cu altă ocazie.
Așa cum era de așteptat, apariția unei bogații fabuloase în sânul familiei, scoate la iveală ce e
mai rău din fiecare membru al acesteia. Răsturnări de situație, comic, surprise și învățăminte.
Tudor Mușatescu (n. 22 februarie 1903, Câmpulung-Muscel – d. 4 noiembrie 1970, București)
a fost  poet, prozator, dramaturg, umorist. Absolvent de litere și filozofie, absolvent de drept, începe
să scrie încă din anii de școală, sub influența înclinațiilor artistice ale mamei.
Publică schițe, române, teatru, ultimul dintre ele fiind cel care îl consacreaza și căruia i se
dedică exclusiv, la maturitate. Între titlurile sale : Focurile de pe comori (1923, debut, Paris),
Sosesc deseară (1931), Visul unei nopți de iarnă (1937), …escu (1933).
Citiți! Citiți Tudor Mușatescu! Citiți Titanic vals!
=
"Votaţi pe tata!", spunea cel mai mic dintre copiii lui Spiridon Necşulescu, Decebal, urcat pe
un stâlp de telegraf. "Votaţi pe tata!", se mai strigă şi astăzi dacă ai urechi să auzi... "Titanic Vals"
este cu atât mai actual în contextul politic şi social de astăzi.
"Votaţi pe tata!", spunea cel mai mic dintre copiii lui Spiridon Necşulescu, Decebal, urcat pe
un stâlp de telegraf. "Votaţi pe tata!", se mai strigă şi astăzi dacă ai urechi să auzi... "Titanic Vals"
este cu atât mai actual în contextul politic şi social de astăzi. Politicianismul, demagogia, corupţia şi
ipocrizia sunt tot atâtea cusururi magistral îngheţate de Tudor Muşatescu în personaje pline de
savoare precum o soacră cicălitoare, o soţie cu dorinţe de parvenire, o fată din prima căsătorie,
urgisită de soartă, şi trei copii din actuala căsnicie, răsfăţaţi până peste poate.

Şi cel mai important personaj, tatăl de familie, omul simplu care se mulţumeşte cu liniştea căsuţei
lui sărăcăcioase dintr-un orăşel de provincie, care nu doreşte să se mânjească cu măriri deşarte. În
cinstea alegerilor din prezent, oferim şansa redescoperirii lui Muşatescu de către tinerii de azi şi o
reîntâlnire specială celor mai vârstnici, care-l aşteptau de atât de mult timp, pentru a-i aduce
necesară reparaţie morală celui al cărui destin a fost serios afectat de instaurarea comunismului.
Tudor Muşatescu era foarte cunoscut în perioada interbelică, dar n-a fost jucat foarte mult timp
1
după schimbarea de regim. În cele din urmă a fost reabilitat datorită faptului că era jucat în Uniunea
Sovietică.
Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, aşa că le
scutură din când în când. Astfel, descopăr o dată la patru ani, când scutur vechiturile mele,
povestea pe care bunica ne-o spunea uneori. Era una despre bătăile din ziua alegerilor. De fiecare
dată rămâneam cu gura căscată, pentru că nu înţelegeam cum era posibil ca oameni în toată
puterea cuvântului, "oameni mari", cum le spuneam noi, să ajungă să se comporte mai ceva că
animalele.
"De ce se băteau, bunico, oamenii la alegeri?", întrebam noi. Iar ea răspundea candid:
"Pentru că atunci când vrei să dai pe unul deoparte îl împingi înainte. Viaţa este atât de preţioasă,
încât trebuie plătită scump". Avea dreptate bunica, mi-am spus atunci când am descoperit în piesa
lui Tudor Muşatescu un rol care chiar aşa era numit - "Un bătătuş electoral". Mi-am dat seama că
era o meserie serioasă. "Atunci când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată
sărbătoare", spunea Muşatescu, şi câtă dreptate avea. Pe această prostie se bazau "viitorii aleşi"
când spuneau că "fiecare votează cu cine vrea şi din urnă iese cine trebuie".
Autorul mult prea binecunoscutei piese "Titanic Vals" a fost unul dintre oamenii cei mai
spirituali din România. A gândit "Titanic Vals" ca pe o dramă, punându-i pe cap o pălărie numită
Comedie, dar care nu a fost cumpărată nici de la Măgeanu, nici de la Stănciulescu. În paranteză fie
spus, Tudor Muşatescu a crezut mereu că pălărierii celebri s-au supărat pe el pentru că le-a dat
numele adevărate în piesa de teatru. A avut însă o surpriză când a intrat în prăvălie la Măgeanu,
smerit, convins că proprietarul o să-l bată, iar acesta a fost fericit să-l vadă pe cel care dusese
vestea pălăriilor lui în toată ţara, primindu-l cu chiseaua cu dulceaţă şi un pahar cu apă rece.
"În 1931, la Paris, mi-am pus în gând să scriu o piesă care să se numească «Titanic Vals» şi
a cărei acţiune să se petreacă în provincie şi, mai exact, în Câmpulungul meu natal, fiindcă,
oriunde aş fi auzit «Titanic Vals» şi în orice stare sufletească m-aş fi gândit la mine, melodia
aceasta însemna Câmpulungul, provincia cu oamenii ei buni şi modeşti sau ridicoli, cu întâmplările
ei vesele sau triste, cu dramele şi comediile ei publice sau familiale (...)", spunea la momentul
premierei din anul 1932 a piesei sale dramaturgul Tudor Muşatescu.
SUBIECTUL
Spiridon Necşulescu este un funcţionar de prefectură, cu leafă mică, copii mari şi soacra prevăzută
de ea însăşi în actul dotal. Aproape în fiecare zi, nea Spirache împătureşte ziarul, îşi ia pălăria
deteriorată de intemperii, cu panglică roasă şi boruri pleoştite, din cuierul în formă de coarne de
bou şi se duce să citească jurnalul în grădina publică. O neaşteptată moştenire de 50 de milioane
de lei îl aruncă în vâltoarea unei lumi cu care nu voia să aibă de-a face, la care nu gândise
niciodată. 
 
Mărturie a acestui fapt este scena în care nea Spirache îşi umple buzunarele cu grăunţe şi
hrăneşte porumbeii din curte. Nu are o bucurie mai mare ca atunci când zburătoarele vin cuminţi şi
îi ciugulesc din palme grâul. Naufragiul vasului cu care fratele lui nea Spirache călătorea pe Marea
Neagră trezeşte energiile mondene ale Daciei şi Chiriachiţei, soţia şi soacra lui Spirache. Dintr-o
dată, funcţionarul modest de la Prefectură se vede forţat să se comporte după regulile unei
categorii faţă de care până atunci se simţea stingher.
Autorul mult prea binecunoscutei piese "Titanic Vals" a fost unul dintre oamenii cei mai
spirituali din România. A gândit "Titanic Vals" ca pe o dramă, punându-i pe cap o pălărie numită
Comedie, dar care nu a fost cumpărată nici de la Măgeanu, nici de la Stănciulescu. În paranteză fie
spus, Tudor Muşatescu a crezut mereu că pălărierii celebri s-au supărat pe el pentru că le-a dat
numele adevărate în piesa de teatru. A avut însă o surpriză când a intrat în prăvălie la Măgeanu,
smerit, convins că proprietarul o să-l bată, iar acesta a fost fericit să-l vadă pe cel care dusese
vestea pălăriilor lui în toată ţara, primindu-l cu chiseaua cu dulceaţă şi un pahar cu apă rece.
"În 1931, la Paris, mi-am pus în gând să scriu o piesă care să se numească «Titanic Vals» şi
a cărei acţiune să se petreacă în provincie şi, mai exact, în Câmpulungul meu natal, fiindcă,
oriunde aş fi auzit «Titanic Vals» şi în orice stare sufletească m-aş fi gândit la mine, melodia
aceasta însemna Câmpulungul, provincia cu oamenii ei buni şi modeşti sau ridicoli, cu întâmplările
2
ei vesele sau triste, cu dramele şi comediile ei publice sau familiale (...)", spunea la momentul
premierei din anul 1932 a piesei sale dramaturgul Tudor Muşatescu.
SUBIECTUL
Spiridon Necşulescu este un funcţionar de prefectură, cu leafă mică, copii mari şi soacra prevăzută
de ea însăşi în actul dotal. Aproape în fiecare zi, nea Spirache împătureşte ziarul, îşi ia pălăria
deteriorată de intemperii, cu panglică roasă şi boruri pleoştite, din cuierul în formă de coarne de
bou şi se duce să citească jurnalul în grădina publică. O neaşteptată moştenire de 50 de milioane
de lei îl aruncă în vâltoarea unei lumi cu care nu voia să aibă de-a face, la care nu gândise
niciodată. 
 
Mărturie a acestui fapt este scena în care nea Spirache îşi umple buzunarele cu grăunţe şi
hrăneşte porumbeii din curte. Nu are o bucurie mai mare ca atunci când zburătoarele vin cuminţi şi
îi ciugulesc din palme grâul. Naufragiul vasului cu care fratele lui nea Spirache călătorea pe Marea
Neagră trezeşte energiile mondene ale Daciei şi Chiriachiţei, soţia şi soacra lui Spirache. Dintr-o
dată, funcţionarul modest de la Prefectură se vede forţat să se comporte după regulile unei
categorii faţă de care până atunci se simţea stingher.
Spirache năzuieşte în taină la o viaţă tihnită, ocrotită de liniştea familială, şi se opune
categoric proiectului de fi aruncat în politică. Cele două femei atât de voluntare îl vor pune, în urma
unor manevre, în faţa faptului împlinit - acela de candidat al unui partid în alegeri.
Atât de mare este lipsa lui de ambiţie politică, încât ea atinge apogeul cu un discurs în care
imploră electoratul: "Fraţilor, viu în faţa voastră pentru prima dată, ca să rog să m-ascultaţi. Nu e
firea mea să fac politică. Prea aş face dreptate multă dac-aş avea putere şi-aş muri asasinat. Aşa
că n-am nici o nădejde de la nimeni. Vă rog să nu mă votaţi! Să nu mă votaţi, fiindcă nu merit să
întru în Parlament, pentru că eu n-am făcut nimic pentru voi şi nici n-am să pot să fac. De ce să vă
mint şi să vă înşel?".
Pe fundalul acestor întâmplări se desfăşoară două poveşti de dragoste ale fetelor lui
Spirache, Sarmizegetusa şi Gena, cu doi tineri la început ezitanţi şi imaturi, Dinu şi Stamatescu.
Finalul oferă soluţia tuturor problemelor, prin vorbele lui nea Spirache: "Ce poate fi mai frumos şi
mai bun în viaţă decât o familie unită... cu soacră, copii, gineri şi nepoţi... trăind într-un colţ de lume
numai cu bucuriile ei mici, aşa cum sunt ele, fără să râvnească lucrurile care n-ar face decât s-o
zbuciume şi s-o fărâmiţeze... Eu aşa judec... Familia şi liniştea în casă sunt cele mai bune lucruri
pe care le-a dat Dumnezeu pe pământ...".
FILMUL
Filmul "Titanic Vals", realizat în 1964, în regia lui Paul Călinescu, surprinde acea viaţă de provincie
atât de bine descrisă de Tudor Muşatescu. Cursul acţiunii ne poartă prin toate iţele societăţii
româneşti, de la problemele sentimentale şi scandalurile de familie până la satira acidă a climatului
politic, privite prin vizorul unui cuget provincial, mai actuale ca niciodată.
Personajul aparent mărunt al lui Spiridon Necşulescu a căpătat o faţetă neaşteptată în
interpretarea lui Grigore Vasiliu Birlic, dovedind ce har de actor tragic avea. L-a încărcat cu revoltă
şi luciditate tragică. Era conştient, dezamăgit de egoismul şi de superficialitatea celor din jurul său.
Când este ales deputat, în fotografia familiei fericite, Birlic are o figură atât de tristă încât îţi vine să
izbucneşti în lacrimi.
În fericirea generală, Nea Spirache apare ca o mască împietrită a tristeţii. Caracterul mărginit
şi stupid al Chiriachiţei, soacra arivistă a lui Spirache, a fost accentuat de Silvia Fulda, care la fel ca
şi maestrul Ion Finteşteanu a realizat un recital de zile mari în acest film. Fiecare dintre actorii
prezenţi pe generic şi-a dat măsura talentului. De la Mihai Fotino, Ion Lucian, Ion Dichiseanu,
Mircea Balaban, Tamara Buciuceanu (peste ani va interpreta excepţional rolul Chiriachiţei), Horia
Căciulescu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Constantin Rauţchi sau Kiti Gheorghiu Muşatescu până la
Coca Andronescu şi Mitzura Arghezi.
Coca Andronescu a dat personajului său, Miza, acea feminitate răsfăţată care-şi piteşte tactic
ghearele în pernuţe şi nu le scoate decât la nevoie, una câte una. Şi-a împrumutat temperamentul
năvalnic şi mofturile de scorpie ca să înţelegem că arma principală a actriţei rămâne adaptabilitatea
la fiecare rol.
3
 Un dramaturg excepţional
Poet, prozator, dramaturg şi umorist, Tudor Muşatescu s-a născut la 22 februarie 1903 la
Câmpulung Muscel. Tatăl său era avocat, iar mama avea înclinaţii artistice, drept urmare Tudor
Muşatescu avea să studieze Facultatea de Litere şi Filozofie şi Dreptul. Dar încă din primii ani de
şcoală microbul scrisului s-a prins de el. Scrie epigrame, versuri, schiţe şi chiar cu o piesă de teatru
intitulată "Ardealul".
Succesul a venit însă o dată cu piesele de teatru. La maturitate, Muşatescu s-a dedicat trup şi
suflet teatrului, ca dramaturg, traducător, director de scenă şi proprietar de teatru. Debutul scenic l-
a avut la Paris, în 1923, în piesa "Focurile de pe comori". Piesele de teatru ale lui Muşatescu,
îndeosebi comediile "Titanic Vals", "...escu" şi melodrama "Visul unei nopţi de iarnă", au avut
succes şi în străinătate. A murit la 4 noiembrie 1970.
Comedie în trei acte  de Tudor Muşatescu
Acţiunea piesei „Titanic vals” se petrece într-un oraş de provincie unde Spirache, funcţionar la
prefectură, duce un trai modest alături de familia sa, alcătuită din soţie (Dacia), doi fii (Traian şi
Decebal), două fiice (Miza şi Gena, provenită dintr-o căsătorie anterioară) şi soacra (Chiriachiţa).
Unica speranţă de îmbogăţire a familiei e reprezentată de moartea unchiului Tache, fratele lui
Spirache. După cum observă Laura Pavel, titlul metaforic face referire la răsturnarea de situaţie
care declanşează „valsul” tribulaţiilor familiale, amoroase şi politice ale piesei: naufragiul vaporului
Tracia (versiune autohtonă parodică a Titanicului), în care moare unchiul Tache. Ca urmare a
moştenirii, familia se înalţă pe sara socială, parvine, adoptă tabieturi de aristocraţi, iar femeile
aspiră la un post de deputat pentru Spirache, fiind gata chiar să cumpere pe ascuns această
funcţie. O clauză testamentară descoperită tardiv menţionează că averea lui Tache nu a fost
direcţionată corect, ci că trebuia acordată primului moştenitor, adică copilului nou-născut al Mizei,
preluat de Gena, pentru a salva onoarea surorii ei. Finalul piesei prezintă, în oglindă, poveştile de
iubire ale celor două fete: Miza se va căsători cu Locotenentul Stamate, iar Gena cu Petru Dinu. De
asemenea, se relevă că Spirache ştiuse din primul moment despre iubirile fetelor lui şi că aranjase
lucrurile în felul cel mai fericit posibil (inclusiv introducând o clauză falsă în testament). Astfel,
personajul aparent cel mai şters şi mai asuprit de familie se dovedeşte a fi cel mai influent, iar
piesa se încheie în cel mai desăvârşit happy-end, cu o fotografie a de-acum fericitei familii.
„În rolul modestului funcţionar prins mereu între pretenţiile din ce în ce mai simandicoase ale
soacrei şi ale nevestei, Puric creează un personaj autentic de un farmec aparte, ţesut din umor şi
tristeţe, exuberanţă şi duioşie. Mimând pe rând naivitatea şi supunerea, blajinul Spirache coace în
gând farsa pe care le-o joacă celor din familie, căci e deţinătorul a două secrete capitale”, se arată
în comunicatul TNB.
Tipuri de comic -Ilustrează, în 60-100 de cuvinte  două categorii de comic, prin referire la
textul dat.
Comicul este o categorie estetică în care sunt incluse toate elementele unui text care stârnesc
râsul: situaţii, caractere, moravuri, limbaj. Prin urmare, comicul poate fi de mai multe feluri: de
situaţie, de caracter, de moravuri, de limbaj.
Fragmentul dat, din "Titanic vals", de Tudor Muşatescu,  ilustrează două tipuri de comic:
comicul de situaţie şi cel de caracter.
Primul tip de comic ce apare în text este comicul de situaţie. Chiriachiţa ascultă slujba de
duminică dimineaţa la radio, în timp ce dă pasienţe. Are cărţile înşirate pe masă. Intră fiica ei,
Dacia, văitându-se nemulţumită că e târziu şi  nu a făcut nimic până la ora aceasta. Chiriachiţa îi
atrage atenţia să facă linişte în timpul slujbei, dar Dacia se supără, spunându-i că nu-i arde de
"popii" ei. Acum are loc confuzia care provoacă râsul. Chiriachiţa crede că Dacia se referă la "popii"
de pe masă - la cărţile de joc - şi îi spune că ea se referea la "popii" adevăraţi, de la biserica
Domniţa Bălaşa. Este o situaţie amuzantă, bazată pe polisemantismul cuvântului "popi".
Al doilea tip de comic este comicul de caracter. Ne provoacă râsul contrastul dintre
aparenţă şi esenţă, în cazul caracterului Chiriachiţei. Ea pare mare credincioasă. Este indignată
când fiica sa, Dacia, o deranjează din timpul slujbei. Dar în realitate, credinţa ei în Dumnezeu este
falsă. În primul rând, un credincios adevărat nu crede în superstiţii, în vrăji şi descântece. Or,
4
Chiriachiţa, chiar în timpul slujbei, dă pasienţe să vadă dacă iese Spirache deputat. În al doilea
rând, Chiriachiţa ascultă slujba la radio, pentru că nu-i place în biserică: este fum de lumânări,
miros de tămâie şi lume de condiţie joasă. Manifestările ei exterioare nu sunt în niciun caz cele ale
unui bun creştin. Ultima replică a Chiriachiţei este de un comic total, dezvăluind adevăratul caracter
al personajului:
"- Opreşte slujba, dragă, că e păcat să stăm de vorbă în biserică."
În concluzie, folosind comicul de situaţie şi de caracter, Tudor Muşatescu reuşeşte să
stârnească râsul, satirizând în acelaşi timp ipocrizia şi falsa credinţă în Dumnezeu.
itanic vals”, piesă scrisă de Mușatescu și ecranizată, în anul 1964, de Paul Călinescu, ne
întâlnim cu o temă atât de actuală românilor - cea a îmbogățiților peste noapte, a căror
cultură și educație sunt mult depășite de ambiții de tot felul. În urma dramei scufundării
Titanicului, familia obișnuită a unui funcționar din Câmpulung Muscel se trezește moștenind o
avere fabuloasă, care trezește în majoritatea membrilor ei cele mai ridicole dorințe. Modestul
funcționar Spirache Necșulescu (jucat în film într-un mod genial de Grigore Vasiliu Birlic) se
trezește deodată împins de soție și mamă către scena politică, deși acesta nu voia decât o viață
liniștită. Se vede însă că banii nu i-au adus fericirea lui Spirache, care deodată a trebuit să îmbrace
haina deputăției, omul acceptând în cele din urmă candidatura. Însă planul său secret era să scape
cu ajutorul sincerității totale, afișate la discursul politic, prin care a recunoscut că nu are nici un fel
de calitate pentru o mare funcție politică. Însă - fatalitate! - auditoriul a apreciat în mod deosebit
sinceritatea omului de rând ajuns candidat și astfel Spirache a adus fericirea, fără să vrea, între
ambițioșii membri ai familiei sale.
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse in scena in
care prezenta autorului se estompeaza ,dialogul fiind principalul mod de expunere .
Textul propus este un text epic in randuri cu un subiect simplu o discutie legata de numele
fetei .Structura textului este actul 1 scena 1 astfel actele schimba decorul iar senele
personajele ,fiind specifice genului dramatic.
Un al 2lea  argument este prezenta dialogului ca mod de expunere .Astfel replica fiecarui
personaj este insotita de numele acestuia urmat de 2 puncte Astfel personajele sunt Chiriachita si
Nitza care au un schimb de replici ,o mica cearta pornind de la utilizarea numelui pretentios al fetei
Replica e unitatea minimala ,avand rol dublu caracterizarea personajelor dezvoltarea actiunii .Astfel
din replica C. reiese educatia pe care o are  multumind-ui Genei .
Un alt argument este prezenta didascaliilor .Acestea sunt instructiuni date de dramaturg
pentru reprezentarea piesei + exemplu adica uitate la ce scrie in text in paranteze .+ incheiere 
In “Titanic vals” umorul este spumos, comicul sarjat si se datoreaza si distriburiii actorilor in
roluri care au legatura cu hiperboloidul.
Personajul principal, Spirache Necsulescu, un functionar marunt de provincie, care in realitate
nu este nici atat de mic si nici bonom: este inzestrat cu putina ipocrizie (“le-am spus sa nu ma
aleaga”), Ionel Mihailescu joaca mai mult indiferenta fata de candidatura sa. Scena celebra a
cumpararii palariei sugereaza cat de imprevizibil este atunci cand este pus la incercare, acest
simplu functionar de provincie cand este transformat peste noapte in candidat la deputatie.
Actritele sunt savuroase si surprinzatoare: Antoaneta Zaharia o joaca pe Dacia, aparent
fragila, dar puternica in drumul ei triumfal spre capitala: cumpara avocatii, aranjeaza treburile
familiei si pastreaza un aer jovial de cumatra provinciala si joviala.
Dorina Lazar este Chiriachita, atat de naturala, spre deosebire de celelalte personaje
feminine aflate in contrast si in situatii ilare in raport cu decorul si profilul personajelor.
Nicoleta Lefter este Miza, personaj de o naturalete cuceritoare, o femeie la moda si
superficiala.
Sabrian Iaschievici este Gena si reuseste sa ii dea personajului sau multa feminitate prin
costumele propuse si prin evolutia realista si convingatoare.
Rodica Mandache are un rol aparte si bizar: cel al avocatului de serviciu destinat sa aduca
vestile rele, rol care surprinde prin aparitia sa, cu un deget bandajat etalat ca un fanion.

5
 Acestora li se adauga Pavel Bartos care smulge aplauze in rolul lui Nercea, chiar daca
aparitia sa este asemanatoare celei unui teatru de revista. Este convingator si seducator.
Umorul negru, accentele suprarealiste si abordarea unor teme de actualitate fac din
spectacolul lui Dabija nu doar o comedie de moravuri, ci un pamflet la adresa multor defecte ale
societatii.
Printre temele abordate de textul lui Muşatescu se numără demagogia politică, parvenitismul,
îmbogăţirea subită, ipocrizia. Paradoxal, personajul principal se situează la polul opus acestor
trăsături. Spirache Necşulescu este un funcţionar mărunt, cumsecade şi cu bun-simţ. În urma morţii
fratelui său, Tache, cauzată de naufragiul vasului cu care călătorea pe Marea Neagră, Spirache
Necşulescu moşteneşte o sumă considerabilă. În acest context, este împins de familie, în special
de nevastă şi de soacră, să candideze pe scena politică, singurul scop urmărit de acestea fiind
acela de a accede pe scara socială.

Complet dezinteresat de politică, Necşulescu le spune alegătorilor "Să nu mă votaţi fiindcă eu nu

merit să intru în Parlament, pentru că n-am făcut nimic pentru voi şi nici n-am să pot fac".
Sinceritatea lui convinge însă electoratul să-l voteze, ironie evidentă la adresa demagogiei
generalizate a celorlalţi candidaţi, Necşulescu devenind deputat.

În ciuda "succesului" politic, Spirache Necşulescu îşi păstrează principiile: "Ce poate fi mai frumos
şi mai bun în viaţă decât o familie unită... cu soacră, copii, gineri şi nepoţi... trăind într-un colţ de
lume numai cu bucuriile ei mici, aşa cum sunt ele, fără să râvnească lucrurile care n-ar face decât
s-o zbuciume şi s-o fărâmiţeze... Eu aşa judec... Familia şi liniştea în casă sunt cele mai bune
lucruri pe care le-a dat Dumnezeu pe pământ...".
Satira socială din 1932 a lui Tudor Muşatescu, Titanic Vals, o variantă de Scrisoare pierdută
(scrisoarea e înlocuită de un testament), cu focus pe universul casnic şi aspiraţiile de parvenire, are
potenţial de dezvoltare în diferite direcţii, de la dramolete familiale, la comedii politice. „Comedie
spumoasă“, cum este de obicei prezentată, Titanic Vals a avut o lungă carieră scenică, iar în 1964
a fost ecranizată de Paul Călinescu
Partea a doua se bazează pe dezvoltarea pînă la caricatură a viciilor inofensive din primul
act. Parveniţi financiar, Necşuleştii nu reuşesc să obţină şi aparenţa burgheză. Definitoriu pentru
asta este un element de decor: interiorul sărăcăcios e înlocuit de o canapea imensă, foarte înaltă,
cu multiple funcţiuni şi pe care familia încearcă să se caţere cu greutate, deseori fără succes, astfel
încît lupta cu sofaua devine o metaforă transparentă a dificultăţii de acces la un statut social pentru
care nu există CV-ul necesar. Îmburghezirea nu se reduce la o moştenire picată din cer, iar puterea
se dovedeşte greu şi scump de cucerit. Matriarhatul se extinde la politică, Dacia şi Chiriachiţa îşi
impun voinţa cu autoritatea şefilor de trib, în faţa unui Spirache depăşit de ambiţiile familiei, dar nu
şi de probleme pe care le rezolvă ca orice bărbat diplomat, fără ştirea cuplului soţie – soacră.
L am asociat cu Vizita sau Domnul Goe
Eu am ales domnul Goe și asemănarea consta în faptul ca acțiunea se petrece la scoala
(membrii familiei încearcă sa ii facă pe copiii/frații lor sa învețe), iar deosebirea este ca Decebal
(sau cum îl chema) este un copil bun și sora lui îl ajuta la teme, pe când în Goe, familia lui îl
răsfață și greșește enorm, deoarece a răsfață pe cineva nu înseamnă al motiva sa învețe.
Dacă alegi Vizita, o asemănare ar fi chiar vizita (în primul caz a domnului Dinu, iar în cel de al
doilea a.....) și deosebirea faptul ca una este legata de școala iar cealaltă nu
Asociez textul literar "Titanic vals" de Musatescu Tudor cu romanul scris de Roald Dahl, si
anume " Matilda ".
Asemănarea este reprezentată de faptul că Gena este o fată deșteaptă si silitoare, asemenea
Matildei din cartea citită. Mai mult decât atat, şi ea are un frate.
Deosebirea este sugerata de lipsa relatiei frate - soră din povestea scrisă de Roald Dahl. In
Titanic Vals se poate observa cât de mult ține Gena la Decebal. Totuși, în celalalt text, cei doi
parcă sunt straini, în ciuda faptului că sunt frați.

6
Fragmentul din „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu mă duce cu gândul la un episod din „Amintiri
din copilărie”, opera capitală a genialului povestitor Ion Creangă.
   În ambele texte, doi băieți de vârstă școlară sunt monitorizați atent de un „superior”. În „Titanic
vals”, Decebal este luat la bani mărunți de Gena, sora lui mai mare, care îl ajută la lecții, dar care
are îi verifică și temele. Când este întrebat de rezolvarea unor probleme la aritmetică, băiatul
găsește imediat o explicație pertinentă: a uitat caietul la școală. În „Amintiri din copilărie”, Nică
este ascultat la lecție de un coleg mai mare, Nic-a lui Costache. Acesta nu se dovedește la fel de
tolerant precum sora lui Decebal din primul text și, însemnând fiecare greșeală a lui Nică, îi
asigură acestuia  călăria lui Balan și de blagoslovenia lui Nicolai (un scaun din lemn și un bici,
instrumentele de pedepsire a școlarilor care nu învățau).
   O diferență evidentă între cele două texte este persoana care monitorizează activitatea școlară
a celor doi copii. În primul text este vorba despre o fată – Gena, sora lui Decebal -, în timp ce în
„Amintiri din copilărie” este vorba despre un coleg mai mare.
Explicație: Asociază cu un alt text literar textul ,,Titanic vals” de Tudor Mușatescu, prezentând, în
50 – 90 de cuvinte, o asemănare și o deosebire dintre ele.
Am ales un fragment din,,Cișmigiu & company”,pentru a-i asocia pe cei doi băieți din cele două
fragmente și dorința lor de a-și face temele: Decebal este un răsfățat leneș,puțin mincinos,dornic
de a scăpa de corvoada temelor,de aceea improvizează pe loc o minciună un orar închipuit de el
despre temele pentru a doua zi.Băiatul din celălalt fragment profită de ajutorul tatălui său la
română,grija lui fiind joaca.
Și totuși cei doi băieți se deosebesc :în momentul în care Gena dorește să rămână Dinu în
vizită,Decebal,răutăcios,spune adevărul despre orarul de a doua zi,dar e fericit că este trimis la
joacă.Băiatul din al doilea fragment își așteaptă tatăl ,este chiar îngrijorat de întârzierea lui,își va
face compunerea,bănuind că va fi ascultat.