Dumbrava minunată de Mihail 

Sadoveanu
Copilăria petrecută în mijlocul unei naturi feerice, cu bucuriile sau tristeţile caracteristice vârstei,
constituie problematica multor povestiri de neuitat scrise de Mihail Sadoveanu.
Desfăşurarea epică simplă evidenţiază drama unei fetiţe orfane, tiranizate de mama vitregă,
temă întâlnită în numeroase alte basme şi povestiri. Cadrul de desfăşurare a acţiunii este
conceput într-o simetrie perfectă, în prim-plan apărând :

a) Salonul doamnei Mia Vasilian, populat de personaje caragialiene, ale căror trăsături de caracter,
deliberat îngroşate, luminează, prin con¬trast frumuseţea morală a Lizucăi;
b) „împărăţia minunilor” din feerica dumbravă a Buciumenilor, pe care o străbate fetiţa însoţită de
prietenul ei Patrocle;
c) episodul final în care se prezintă împlinirea aspiraţiei eroinei, de a trăi fericită în casa
bunicilor, lângă cei dragi.
Părţile menţionate sunt pretexte pentru o incursiune cu adânci şi multiple semnificaţii în
universul vieţii copiilor lipsiţi de copilărie. Tehnica transferului între planul real şi cel fantastic se
întrevede printr-o continuă alternare a imaginilor care oglindesc:
- o natură picturală văzută în dimensiuni obişnuite.
- o natură transfigurată de imaginaţia copilului.
Pentru doamna, Mia Vasilian, femeie frivolă, ca si pentru slujnica acesteia, Lizuca este „o
ruşine si o nenorocire”, „gânganie”…, „dihanie şi soi rău” etc. Succesiunea de epitete si metafore
depreciative sugerează prăpastia dintre mama vitregă si fetiţa orfană, imposibilitatea comunicării
lor pe plan afectiv.
Pentru rezolvarea acestei cerinţe, aveţi în vedere faptul că imaginaţia copilei, înaripată cu
imagini feerice si personaje din lumea basmului, însufleţeşte si animă totul în jur, atribuind plantelor
şi micilor vieţuitoare însuşiri omeneşti; prietenul ei, Patrocle, este un căţel năzdrăvan; Sora-
Soarelui se apleacă parcă spre a o mângâia; „împărăteasa furnicilor” le oferă un dar miraculos;
Sfânta Miercuri şi-a lăsat acasă căţeluşa „cu dinţii de fier şi eu măselele de oţel”; un mierloi este
dojenit pentru nişte injurii etc. Lăsarea treptată a nopţii, printr-un măiestrit joc de umbre si lumini,
pregăteşte trecerea de la starea de veghe la ce-a de somn, ca si apariţia domniţei, a prichindeilor,
precum si a altor personaje din lumea fermecată a basmului. „Şi cu toate că spre răsărit se înroşea
luna şi creştea lumina peste pâcla ogoarelor, în pădure o umbră tainică şi deasă se întindea,
izvorând din văi şi cotloane necunoscute… Dumbrava rămase iar tăcută în fumul ei de lumină, ca
într-un vis. Şi duduia Lizuca înţelegea că în farmecul acela are să se-ntâmple ceva deosebit…”
Scriitorul nu se limitează numai la înfăţişarea măiestrita a comuniunii dintre om şi natură, ci,
folosind simbolul miniatural; ca şi procedeul transferului, plasează în plan fantastic, alături de
suferinţele Lizucăi, şi pe cele ale morarului Statu-Palmă sau pe ale lui Făt-Frumos, îndrăgostit de o
himeră.
Acest miracol Sadoveanu – ceahlăul, scriitor de geniu în opera căruia este concentrată ca într-un
focar întreaga noastră istorie și formează o piramidă a neamului, situată în afara timpului.
Mia Vasilian, botezată Maria, este căsătorită cu Jorj, devenind astfel mama vitregă a duduii
Lizuca de numai şase ani. Lizuca era o fetiţă plinuţă, dar mărunţică şi voinică; nu era deloc
frumuşică: Numai ochii căprii, umbriţi de gene negre, aveau în ei câte-o mică floare de lumină. Viaţa
micuţei copile era tare grea alături de servitoare şi de mama sa vitregă; zi de zi micuţa era bătută iar
singurul ei prieten, în faţa căruia putea să-şi deschidă sufletul era Patrocle un boldei roşcat, cu
picioarele scurte şi strâmbe şi cu capul mare.
Sătulă de traiul greu din casă, Lizuca a luat hotărârea de a pleca la bunici. Fără o vorbă şi cu
un codru de pâine într-un buzunar şi cu cenuşă în altul, fetiţa şi căţelul pornesc la drum, un drum
lung, plin de obstacole şi peripeţii.
De-a lungul drumului fetiţei îi ieşi în cale Sora-Soarelui, o plantă înaltă şi frumoasă. Lizuca i-a
povestit acesteia viaţa sa, de la moartea mamei sale şi până în prezent, iar drept alinare pentru
copila greu încercată de viaţă, planta lăsă să-i cadă două petale ca nişte fluturi de lumină.
Patrocle a descoperit un muşuroi de furnici pe care l-a deranjat cu boticul; câinele a fost
întâmpinat de micile vieţuitoare cu înţepături, însă Lizuca fiindu-i aproape l-a ajutat să scape de

1
furnicuţele rămase pe nas, eliberându-le în iarbă, după care cei doi şi-au continuat drumul spre
bunici.
Şi Sfânta Miercuri i-a ieşit copilei în cale. Sufletul curat şi sincer al fetiţei au determinat-o pe
aceasta să nu-i fie teamă de bătrânică şi chiar s-o trateze cu respect.
Pe cei doi drumeţi, noaptea i-a prins în dumbravă. Singuri, cei doi au început să caute o căsuţă
pentru înnoptat. O scorbură de răchită bătrână a fost locul ideal pentru fetiţă şi căţel. Muşchii le-au
ţinut loc de saltea şi de pernuţă. Deşi se afla într-o situaţie limită, Lizuca nu a uitat să-i ceară voie
mătuşii răchite s-o primească în scorbura sa. Noaptea nu s-a desfăşurat în linişte, cu somn şi vise
plăcute, ci cu vizita Domniţei mici şi bălaie şi a altor neamuri ale dumbravei. Cu toţii au început să-i
spună Lizucăi fel de fel de poveşti care mai de care mai frumoase şi mai interesante.
Dimineaţa, somnul fetiţei din casa bunicilor a fost spulberat de zarva creată în curte: mama
vitregă împreună cu slujnica veniseră s-o ia înapoi pe micuţă, însă bunicul nu a acceptat, susţinând
că vrea să oprească cele două sufleţele fără apărare, pe Lizuca şi pe Patrocle. Pe lângă refuzul
bunicului, cele două musafire nepoftite au fost întâmpinate de albinele bătrânului. Înţepăturile
administrate de acestea le-au obligat să plece mâncând pământul. Fetiţa şi căţelul au rămas în
continuare în grija bunicilor, bucurându-se de prezenţa celor doi bătrânei ce o iubeau nespus de
mult.
Opera „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu pune accentul pe inocenţa copilei Lizuca;
aceasta vorbeşte cu tot ce-i iese în cale, de la plante până la animale. Relaţia de prietenie dintre
aceasta şi patruped se bazează pe o iubire necondiţionată şi chiar pe înţelegere. Cei doi au o
comunicare roditoare care contribuie foarte mult la desfăşurarea lucrurilor în direcţia cea bună.
Mi-a plăcut mult această filă de poveste, filă cu o încărcătură emoţională peste limitele
normalului. O recomand în special copiilor s-o citească, dar şi întregii familii. „ Dumbrava minunată”
poate fi încadrată cu uşurinţă în lista operelor nemuritoare.
=
Dumbrava minunata” este descrierea peripetiilor prin care a trecut o fetita Lizuca si cainele ei
Patrocle pe parcursul drumului pe care l-au strabatut de la casa fetitei pana la casa bunicilor fetitei.
Dupa moartea mamei Lizucai , tatal acesteia, domnul Vasilian s-a recasatorit cu o doamna pe
care o chema Maria Papazoglu, si care nu o agrea deloc pe fetita.
Lizuca fusese crescuta de bunicii ei din partea mamei,insa dupa casatorie tatal sau a luat-o
acasa si nu i-a mai dat voie sa-si vada bunicii, deoarece mama vitrega spunea ca a fost porost
crescuta de bunici si nu a primit o educatie corespunzatoare cu pozitia lor sociala.
Intr-o zi in timp ce tatal fetitei era plecat la Bucuresti, mama vitrega a primit vizita a doua
doamne si mai tarziu a unui domn locotenent Micus. Lizuca in timpul acestor vizite a intrat in salon
si si-a bagat degetul in chiseaua cu dulceata.A fost certata de mama vitrega si apoi batuta foarte rau
de servitoare pentru acest gest. Pentru ca nu era prima oara cand manca bataie ci acest lucru se
intampala in fiacre zi, Lizuca a considerat ca este deajuns tot ce a patimit de la moartea mamei ei si
a rugat cainele sa o insoteasca la bunicii ei.
S-au furisat din casa si au plecat in marea aventura care consta in traversarea dumbravei
Buciumenei. Fetita stia din povestile pe care i le spunea bunica ca trebuie sa lasi un semn pe unde
treci, asa ca si-a umplut buzunarul cu cenusa pe care a lasat-a sa curga pana s-a terminat
De aici inainte tot ce se intampla in povestire pare ireal deoarece,ca intr-o poveste ,florile
vorbesc, animalele vorbesc si tot ce se intampla in dumbrava pare a fi dintr-o poveste.
In drumul lor pana sa ajunga in Dumbrava intalnesc o floare mare pe care Lizuca din povestile
pe care i le spunea bunica a numit-o Sora-Soarelui si pe care a intrebat-o ce mai face,si i-a spus
unde merge ea si Patrocle. Floarea i-a raspuns ca face foarte bine si le-a spus ca drumul pe unde
au luat-o spre casa bunicii este bun.Au coborat printre livezi unde au intalnit multe ganganii marunte
si rosii, punctate cu negru pe care Lizuca le-a numit vacile Domnului.
Au ajuns in Dumbrava unde au intalnit o batrana. Si despre aceasta batrana Lizuca i-a spus lui
Patrocle ca este Sfanta Miercuri,si au vorbit cu ea .In dumbrava si-au continuat drumul vorbind cu
toate pasarelele pana s-a intunecat si nu au mai vazut drumul.
Lizuca a considerat ca este mai bine sa-si caute un adapost pana se face ziua si l-a rugat pe
Patrocle sa caute un loc unde s-a doarma.

2
 Parocle a gasit o scorbura intr-o rachita, iar Lizuca a cerut gazduire rachitei.In timpul noptii au
aparut stelele, iar Lizuca a crezut ca in cer Dumnezeu a aprins lumanarile.Pana sa adoarma in
scorbura Lizuca i-a spus lui Patrocle ca singurul de care se teme in padure este bursucul, deoarece
ea stie din povestile bunicii ca este foarte rau. Chiar in clipa aceea in fata scorburii a aparut o umbra
neagra de care Lizuca s-a speriat, insa Patrocle i-a spus sa nu se teama deoarece rezolva el si a
inceput sa fugareasca umbra. Cand s-a intors la scorbura i-a spus Lizucai ca nu era decat un iepure
care se speriase si el de ei.
In lumina lunii Lizuca a vazut cum apar dintr-o scorbura niste omusori mititei sapte la numar. In
fruntea lor se afla un batranel si o batranica, iar Lizuca le-a spus ca-i recunoaste deoarece i-a vazut
la bunica intr-o carte.Omusorii i-au spus ca ei stiau ca o sa vina la ei deoarece au pus la panda la
marginea padurii pe tancul pamantului care le-a dat de stire cand au intrat cei doi in padure.Ei au
povestit Lizucai ca ei ies de multe ori noaptea si petrec cu vietatile care fug de om.
Domnita prichindeilor a invitat toate vietatile sa petreaca cu ei.I-au povestit fetitei ca traiau si ei
demult in lumina zilei,dar cand au inceput oamenii sa se inmulteasca un batran al lor a vrut sa
traiasca cu ei in pace.El avea o moara si cand oamenii veneau sa macine il necajeau pe batranel
care se numea Statu-Palma si de atunci lui nu i-au mai fost dragi oamenii si a fugit departe de
ei.Deasemenea i-a mai povestit domnita si despre zmeii din povesti si despre Stramba-
Lemne,Sfarma-Piatra si alti uriasi din stravechi timpuri. I-a mai spus domnita lui Lizuca ca desi viata
lor e lunga si isi numara anii cu miile o sa le vina si lor sfarsitul. Toate acestea se intampla i-a spus
domnita pentru ca oamenii iubesc tot mai putin povestile si-si uita usor prietenii.
Batranelul i-a mai spus fetitei ca in primavara trecuta dumbrava lor a fost in primejdie deoarece
tatal ei a venit la bunic indemnat de mama vitrega si a cerut sa vanda dumbrava, pentru ca avea
nevoie de bani. Bunicul s-a opus pentru ca padurea a spus el este a lui Lizuca.Batranelul a spus ca
ei au in aceasta padure pesteri tainice in care se inchid cand incep sa cada frunzele pana trece
iarna.
Si domnita le-a spus o poveste petrecuta demult in aceasta dumbrava.Cu multi ani in urma s-a
zvonit ca in padure se afla o zana frumoasa cu parul de aur si auzind lumea despre ea multi feciori
de crai au cautat-o insa nici unul nu a gasit-o nici pe ea nici palatul.S-a gasit totusi un Fat-Frumos
care a auzit de zana si care credea in existenta ei. In fata lui pentru ca el credea in ea, zana i s-a
aratat si l-a invitat pe Fat-Frumos sa vina si a doua seara.El a venit in mai multe seri, insa curtenii si
vracii l-au urmarit , dar ei nu vedeau nimic in afara de Fat-Frumos langa un izvor.Ca sa il creada ei i-
au cerut acestuia sa aduca inelul zanei.A cerut baiatul inelul zanei, dar ea i-a spus ca inelul este un
lucru pamantesc si ea nu porta podoabe desarte.Venind cu acest raspuns vracii i-au dat o foarfeca
si i-au cerut lui Fat-Frumos sa le aduca o suvita din parul ei de aur.Flacaul i-a taiat zanei o suvita de
par pe care a bagat-o in san, insa cand a vrut sa o scoata pentru a o arata, in san nu mai era nimic.
Atunci toti vracii, curtenii si carturarii l-au convins pe Fat-Frumos ca zana nu exista cu adevarat, ci
era numai o inchipuire. Flacaul s-a intors la imparatia lui si a fost mahnit multa vreme murind cu
sufletul uscat si batran.
Batranica care era cu domnita a inceput sa planga pentru ca povestea a fost foarte frumoasa si
ea o uitase .
Duduia Lizuca s-a intors catre batranel si l-a intrebat de ce omusorii mici si barbosi nu spun nici
o poveste , insa acesta i-a raspuns ca ei nu au timp sa se gandeasca la povesti deoarece sunt
mesteri fauri si ei lucreaza si ziua si noaptea.
Batranica si-a adus aminte ca si ea stie o poveste.Ea le povesteste ca langa dumbrava este o
casuta de razesi pe care o vizita foarte des si intr-o zi a vazut o femeie tanara si frumoasa care
mangaia o fetita careia ii spunea ca tatal fetitei o uita si o lasa sinu mai are mult de trait, insa cand
ea o sa moara fetita sa nu planga si sa nu-si uite jocurile, iar atunci cand va dori sa o vada fetita sa
fie singura si sa se gandeasca la ea si ea o sa fie doar o umbra dar va veni si o va mangaia si
imbratisa.
Lizuca a adormit gandindu-se ca ea era acea fetita, iar cea care ii vorbea era mama ei.
Batranelul dupa ce copila a adormit se intreba ce sa faca cu ea pentru ca nu o pot lasa in
padure dar nu o pot duce nici la ei in pestera.Batranica a propus sa o duca la casuta de langa
dumbrava, iar domnita a fost de acord.

3
 Cand Lizuca s-a trezit a descoperit ca se afla in patutul ei din casa bunicilor si langa ea pe jos
dormea Patrocle catelu ei. De afara se auzeau glasuri si fetita a inteles ca era mama vitrega care
venise sa o i-a inapoi.Mama vitrega il certa pe bunicul lui Lizuca pentru ca seara cand au cautat-o
batranul a spus ca nu era acolo si dimineata a gasit-o acolo.Bunicul i-a spus ca a cautat-o si a gasit-
o in padure si fetita nu o sa mai plece de la ei chiar de ar fi sa ajunga la judecata.
Vorbind cu bunicul fetitei pe mama vitrega si pe servitoarea acesteia Elena care o batu-se pe
fetita le-au muscat albinele de ochi si au plecat tipand.
Lizuca i-a spus bunicii ca se bucura si ea si Patrocle ca au fost muscate de albine, iar atunci
cand tatal ei o sa vina o sa-i spuna ca mai bine moare decat sa mai plece de la bunici si deasemeni
o sa-I spuna tatalui sau ca ea a auzit-o pe mama vitrega cum radea in salon cu domnul Micus.
Lizuca era o fetita „maruntica, voinica, plinuta, imbracat aintr-o rochita de doc albastru ce ii
venea stramb, cu botinele pline de praf si cu sireturile desfacute, cu coltunii cazuti si cu piciorusele
parlite de soare iar cu genunchii nu tocmai curati”.„Nu era deloc frumusica si delicata duduia Lizuca.
Numai ochii caprui, umbriti de gene negre, aveau in ei cate o mica floare de lumina”. Ea face de ras
in fata musafirilor pe Doamna Mia, deoarece serveste serbetul din chesea cu degetele, refuzand
lingurita. Daca pentru Mia Vasiliu fetita este „o rusine si o nenorocire”, servitoarea o numeste cu
vulgaritate „gangania dracului”, o ameninta ca-i „spanzura chelea pe bat”, considerand-o „dihanie si
soi rau”. Intristat, copilul ii marturiseste singurului sau prieten, cainele Patrocle, ca „m-au batut si
ieri, m-au batut si azi, ma bat in fiecare zi”. Ea hotaraste sa plece la bunici si face pregatirile
necesare pentru o asemenea calatorie: fura o bucata de paine pentru prietenul sau, isi ia o bereta si
o hainuta, aduna cenusa pentru a o presara pe drum.
                
Ea paraseste casa tatalui „spre toaca”. Copil inzestrat cu o bogata imaginatie, ea se intalneste
in Dumbrava cu personaje din povestile bunicilor: cei sapte pitici care insotesc pe o Domnita in jurul
careia se aduna jivinele si pasarile padurii pentru a asculta povestea trista a lui Statu-Palma,
morarul. De asemenea, Lizuca asculta povestea Zanei inchipuirii, cea „subtire si alba”, cu ochii
albastri si cu „parul de aur pana la pamant”, de care se indragosteste Fat-Frumos, caruia i se arata,
deoarece: „ai crezut in mine si m-ai avut in sufletul tau, de aceea cand m-ai chemat, eu am venit. Si
de acum dragostea mea are sa-ti incalzeasca viata si nacazurile tale vor avea rascumparare, si-ti
vor aduce mangaieri in ceasul mortii”.
Expeditia fetitei se incheie in casa bunicilor care afland de plecarea ei o cauta si o gasesc
adormita intr-o scorbura de copac din padure. Dimineata, mama vitrega insotita de servitoare vin sa
ia fetita acasa, numai ca bunicii refuza sa o mai lase in grija acesteia.
                  
In povestirea lui Mihail Sadoveanu nu numai Lizuca este victima lacomiei si rautatii Miei Vasiliu,
ci si Dumbrava minunata de la Buciumeni. Fetita afla in noaptea minunata petrecuta in padure, de la
Statu-Palma ca oamenii s-au inrait si nu mai protejeaza natura si vietatile ei. De asemenea, istoria
Zanei inchipuirii o invata ca fantezia poate atribui lumii reale o imagine magica, mai atragatoare si
convingatoare.
                  
Personajele negative ale povestirii sunt mama vitrega si servitoarea rea. Mia Vasiliu este o
femeie tanara care s-a casatorit cu un barbat mai in varsta cu 15 ani. Ea nu se sfieste sa cocheteze
cu tinerii ofiteri iar pentru placerile ei mondene are nevoie de multi bani. De aceea averea Lizucai
devine tinta acestei femei lacome. Insensibila la farmecul naturii, ea este pedepsita de vietuitoarele
acesteia, devenind victima albinelor din prisaca bunicilor Lizucai.
                
Pentru a sugera atmosfera dintr-un targ de provincie, prozatorul apeleaza la modelul naratiunii
sentimental-romantice: un barbat vaduv si matur se recasatoreste cu o femeie mult mai tanara care
ajunge sa-i porunceasca si sa-i nedreptateasca fata din prima casatorie. Este schitat aici conflictul
traditional al unui basm in care mama vitrega alunga din casa copiii din prima casatorie a sotului.
Expeditia fetitei este evocata cu ajutorul feeriei romantice. Lizuca se refugiaza in mijlocul
dumbravii minunate, pentru a se salva de rautatea oamenilor mari. Copila devine la randul ei

4
ocrotitoarea acestui loc minunat, solidarizandu-se cu bunicii care refuza sa vanda padurea in care
salasuiesc vietuitoare miraculoase.
Descrierile de natura urmeaza modele romantice: natura este infratita cu omul bun si mai ales
cu cei mici carora le deschide portile ei fermecate.
 
Vietuitoarele sunt pasnice si protectoare, copacii devin gazde primitoare: „Duduia Lizuca
deschise ochii. Acuma vedea soborul de langa scorbura mai departat, ca printr-o sticla fumurie.
Domnita facu semn cu varguta-i subtirica. Unul din prichindeii carunti se ridica si trase de la brau un
ciocanel de argint. Apoi alese cu graba un clopotel cu pai inalt si, asezand in cupa florii un licurici,
porni repede cu faclioara aceea spre rapa paraului. Luminita luci in negura vaii, apoi sui coasta
dimpotriva.
 
Aparea si disparea printre tufisuri. Dumbrava parcai nghetase in tacere, ca intr-un cristal. Peste
parau se auzi deodata limpede ciocanelul de argint, batand de trei ori in fereastra pamantenilor.
Faclioara se arata iar in negura paraului. Si prichindeii ramasi, ridicand soborul de sub rachita,
zambira cu prietenie duduii Lizuca si se trasera iar spre pestera fermecata. Usa tainica se deschise
la apropierea lor, apoi se inchise nesimtit in urma-le. Licuricii se stinsera. Jivinele se trasera in
intunecimea sihlei. Pasarile palpaira spre stele. Si Lizuca, cu ochii inchisi, auzi langa ea pe Patrocle
latrand cu manie de trei ori” .
In literatura romana pentru copii povestea expeditiei Lizucai Vasiliu si a prietenului sau Patrocle
in Dumbrava minunata este o replica autohtona a cartii Aventurile Alisei inTara Minunilor, publicate
in anul 1865 de Lewis Carroll.
 Cartea ne-a trezit stări diverse: tristețe, uimire, curiozitate, iar în final și bucurie.
Ne-am întristat la începutul cărții, când am aflat că mama Lizucăi a murit, iar mama vitregă –
Mia Vasilian nu o iubește și se poartă destul de urât cu ea (uneori, chiar o bate).  În plus, mama
vitregă a reușit să-l convingă pe tatăl Lizucăi să nu o mai lase pe fetiță să-și viziteze bunicii, pe care
aceasta îi iubea foarte mult.
Singurul lucru care ne-a bucurat în acest început trist al cărții a fost faptul că Lizuca nu este
singură, ci îl are alături pe cățelul Patrocle – prietenul ei de nădejde, care o însoțește atunci când ea
decide să plece din locul în care are parte doar de umilinţe și să se întoarcă în casa bunicilor de
lângă dumbravă.
Ne-am minunat de călătoria Lizucăi prin lumea feerică din dumbravă, care la ceas de seară
este populată de vietăţi minunate și personaje de basm, care o primesc pe fetiță cu multă căldură.
Ne-am distrat copios când Mia Vasilian și servitoarea ei au fost atacate de albine în curtea
bunicilor și ne-am bucurat alături de Lizuca de faptul că în sfârșit cele două cucoane rele au fost
puse la punct.
Ne-am bucurat și mai tare de faptul că Lizuca a reușit să ajungă în siguranță la bunicii ei dragi,
pe care îi îndrăgea atât de mult!
Asocierea lumii mărunte cu universul copilăriei continuă logica miniaturizării ce a dat naștere, în
industria jucăriilor, caselor de păpuși.
„Este normal ca și «povestea» spusă celor mici, o creație la fel de «reală» ca și păpușa,
ursulețul, trenulețul, să respecte aceste legi ale miniaturalului.” (Bârlea, 2006: 91-92)
Astfel, o posibilă lectură descoperă în topos-ul „lumii mărunte” din literatura pentru copii o formă de
adecvare geometrică la perspectiva celor mici, prin decuparea, în „lumea mare”, a unor coordonate
pe măsura lor, dar proporționale cu acelea ale universului adult (așa cum se întâmplă, de exemplu,
în Degețica lui Hans Christian Andersen, unde eroina drăgălașă se
învelește cu o „plapumă” făcută dintr-o petală de floare și navighează pe o „plută” alcătuită dintr-o
frunză de nufăr).
În același timp, însă, există și cazul „lumilor pe dos”, în continuă schimbare, în care ordinele de
mărime ale universului ficțional sunt instabile prin definiție. Exemplul cel mai elocvent este, desigur,
cel al „tărâmului minunat” pe care pășește Alice, personajul lui Lewis Carroll, o fetiță îmbibată de
prejudecăți victoriene și cunoștințe școlare din științele exacte, dar având un fond de puer aeternus,
misterios și imprevizibil.
5
 Supusă interacțiunii permanente cu standardele (morale, comportamentale, „raționale”) ale
adulților, Alice se confruntă, în lumea „de minune” unde a ajuns – și care poate fi privită ca o
alegorie a propriului ei corp în continua metamorfoză indusă de dezvoltarea biologic „miraculoasă” -
cu un absurd total.
Coborârea fetiţei începe cu o vizuină de iepure (în lb. engleză, rabbit-hole are şi sensul de
„fundătură”, „situaţie fără ieşire”, „impas”), apoi se transformă în cădere (asemănătoare miticei
„descinderi infernale”).
Etapa aceasta se încheie în holul cu mai multe uşi, de unde încep dilemma alegerii şi jocul cu
dimensiunile. Folosind diferite obiecte cu funcţii de a o mări sau micşora magic (băutură, prăjitură,
ciupercă, evantai), Alice pare mereu, oriunde s-ar duce, prea mică sau prea mare. Problema ei este
una de adecvare/ împăcare cu schimbările pe care le suferă ea însăşi.
„Mi-e teamă că nu mă pot explica pe mine însămi, domnule”, i se adresează ea impozantului domn-
Omidă, „pentru că, vedeți, eu nu sunt eu”.
„Nu văd”, răspunde domnul-Omidă.
„Este foarte derutant să crești și să scazi de atâtea ori în aceeași zi”, vorbește Alice mai
departe.
„Ba nu este”, o contrazice domnul-Omidă (Carroll, 1993: 50).
Spre deosebire de Alice, duduia Lizuca, eroina lui Sadoveanu din Dumbrava minunată, este în
echilibru cu universul imaginat pe care-l suprapune unui spațiu natural, apropiat de paradisurile
bucolice. Lumea ei nu este, însă, inteligibilă adulților, ci constituie o alternativă existențială în care
„timpul pierdut” al copilei orfane este recuperat magic, prin credința în substanțialitatea (și
spațialitatea) imaginarului, concretizată, în meandrele narative propuse de povestitor, în persoana
Zânei Închipuirii.

Este semnificativ faptul că Sadoveanu începe povestea Lizucăi din perspectiva adultului. În ochii
Miei Vasilian, mama ei vitregă, fetița este un copil lipsit de maniere, care-i maculează imaginea de
boieroaică de neam mare eșuată, prin căsătorie, într-un „târg nenorocit”. Intrarea Lizucăi în camera
unde doamna Vasilian își primea musafirii, cu rochița boțită ale cărei mâneci erau folosite la
ștergerea nasului, este un argument grăitor în favoarea gazdei scandalizate de proasta creștere a
fetiței, imputată bunicilor de la țară.
După ce-și înfige degetele în borcanul cu șerbet și este alungată de mama vitregă și bătută de
slujnică, eroina se hotărăște să fugă la incriminații bunici, împreună cu Patrocle, cățelul ei
credincios. În grădina casei de la oraș, „Globuri de sticlă colorată, înălțate în bețe, răsfrângeau
imaginile diforme ale copilului și cățelului” (Sadoveanu, 2013: 14).
Din acest punct în continuare, narațiunea se desfășoară din perspectiva copilei.
Plecând la bunici, Lizuca se pregătește ca și cum ar pleca într-o poveste. Își ia cenușă în buzunar,
ca să poată însemna drumul și să nu se rătăcească. Patrocle vorbește cu ochii și ea îl înțelege.
Grăiește și cu Sora- Soarelui; într-un mușuroi de furnici scurmat de Patrocle știe că stă împărăteasa
furnicilor. Când intră în dumbravă „Ca și cum erau așteptați, păsărele mărunte apărură legănându-
se pe vârfuri mlădioase de sânger. Priveau pe Lizuca cu ochișori ca vârfuri de ace și-o întrebară
toate deodată ce caută în împărăția lor.” (Sadoveanu, 2013: 21)
Noaptea, în scorbura din trunchiul răchitei, după ce Patrocle îi liniștește teama de iepurele
confundat cu bursucul, Lizuca se simte ca în poveștile pe care i le spunea mama ei. Fetița nu
doarme și vede „șapte prichindei” luminați de licurici, cu straie de mușchi. Sunt personaje dintr-o
carte veche din casa bunicilor, pe care o citea mama ei când era mică. În lumina lunii, în poiana din
dumbravă, în fața scorburii unde se adăpostiseră Lizuca și Patrocle, sosesc toate jivinele pădurii:
iepuri, guzgani, chiar bursucul, dansând vesel ca un ursuleț, gângănii, fluturi de noapte, păsări
necunoscute. Urmează un turnir sadovenian de povești, culminând cu aceea a „domniței”, despre
Zâna Închipuirii cea frumoasă, care se arată numai celor care cred în ea.
Totodată „«Copilul» înseamnă ceva ce crește în independență. El nu poate evolua, dacă nu se
desprinde de origine: abandonul e deci o condiție necesară, nu doar un sindrom.” Duduia Lizuca se
încadrează în coordonatele acestui arhetip, căci ea „alege să fie copil rătăcit, fugit de acasă”, în
drum spre „adevăratul acasă”, coliba bunicilor (Constantinescu, 2006: 72), locul unde feericul care-I
hrănește copilăria prinde viață.
6
 Dumbrava minunată poate fi considerată povestire şi basm deopotrivă, cu personaje reale şi imaginare, în care
întreaga natură se află în concordanţă cu stările sufleteşti ale Lizucăi (aplecarea plantei asupra căpşorului fetiţei,
căderea celor două petale asemenea unor „fluturi de lumină” au însemnat pentru Lizuca participarea plantei la dialog,
aprobarea călătoriei fetiţei către bunici şi confirmarea faptului că acela era drumul cel bun).
Caracterul de basm este evident şi prin tema comună (fetiţa oropsită de mama vitregă) şi prin finalul fericit în
care forţele răului îşi primesc pedeapsa: înţeparea de către albine a mamei vitrege şi a servitoarei. Scrierile lui Mihail
Sadoveanu despre copii au fost apropiate de romanele lui Charles Dickens prin tema comună a copiilor orfani, de
scrierile lui Anatole France, care în „Petit Pierre a dezvăluit geniul metafizic al primei copilării”.
Semnificatia titlului,,Dumbrava Minunata'' este urmatoarea:
in cautarea bunicilor o fetita si un caine au trecut printr-o dumbrava.ei au ramas si peste noapte,nu s-a intamplat
nimic,si ziua cand s-a trezit fetita s-a vazut in casa bunicilor chiar daca stia ca a dormit intr-o dumbrava.
(se numeste,,Dumbrava minunata deorece s-a intamplat minunea de a ajunge teferi la bunici trezindu-se in casa lor)

Titlul numește moștenirea eroinei  principale, lizuca vasiliu, o fetită de șase ani, orfană de mamă ea devine
victima noii sotii a tatălui său, care își propune să vandă Dumbrava din pădurea Buciumeni, singurul bun rămas Fetei
după moartea mamei sale.

Motivul central din Dumbrava minunată transferă în societatea modernă o dramă pe care copiii o cunosc încă din
basme/ drama Fetitei orfane, oropsite de mama vitregă. Prozatorul împletește două fire narative/ unul inspirat din
viata nefericită a fetitei obligată a suporta răutătile unei femei fără suflet și un altul fantastic, în care se evocă expeditia
copilei în dumbrava  bunicilor.
Necazurile de copil orFan, lipsit de draGostea mamei, modul în care lumea se reFlectă în mintea ei de copil
primesc relieF în drumul spre bunici, în dialogul cu Patrocle și cu FloareaSoarelui. Ca toti copiii, Lizuca vede animalele și
plantele în chip antropomorfizant. Patrocle este prietenul ei căruia i se destăinuie ca unui alt copil și care o întelege.
Florii-Soarelui i se atribuie, prin personiicări, de asemenea calităti omenești: