TAXONOMIE VEGETALĂ 
I
 

NOMENCLATURA TAXONILOR

Specia este unitatea fundamentală a sistematicii

Fiecare plantă are un nume alcătuit din două cuvinte
(denumire binara):
• primul reprezintă genul; se scrie cu literă mare, ca
substantiv la cazul nominativ
• secundul reprezintă specia; se scrie cu literă  mică, 
substantiv sau adjectiv la nominativ, sau la cazul genitiv
Ex: Achillea millefolium – coada șoricelului 

Uneori denumirea de specie este formată din două cuvinte, un

substantiv, un adjectiv sau ambele contopite.
 

Grup
Încrengătură  Terminaţiile „ae", „ta" şi „psida” 
Ex. Euchlorophyceae,
Subîncrengătură 
 Lycopsida, Spermatophyta
Clasă  etc.
Subclasă 
Ordin
Terminaţia „ales“ 
Subordin Ex. ordinul Ranales 
Familie Terminaţia „ae" (sau „eae") –  
Subfamilie Ex. familia Labiatae sau familia Apioideae 
Gen
Subgen
Specie
subspecie
varietate
 

Grupul Thallophyta (plante inferioare)

•încrengătura Virophyta (virusuri)
•încrengătura Bacteriophyta (bacterii)
•încrengătura Flagellophyta (flagelate)
•încrengătura Cyanophyta (alge albastre)
•încrengătura Chlorophyta (alge verzi)
•încrengătura Heteroflagellatae (Heterokontae)
•încrengătura Bacillariophyta (diatomee)
•încrengătura Phaeophyta (alge brune)
•încrengătura Rhodophyta (alge roşii) 
•încrengătura Myxophyta (mixomicete)
•încrengătura Mycophyta (ciuperci)
•încrengătura Lichenophyta (licheni)
Grupul Cormophyta (plante superioare)
•încrengătura Bryophyta (muşchi) 
•încrengătura Pteridophyta (ferigi)
•încrengătura Spermatophyta (plante cu seminţe) 
 

GRUPUL THALOPHYTA
(Plante inferioare)

Sunt plante  puţin structurate, mergând de la forme unicelulare,

 până la forme cu structuri apropiate cormofitelor, însă  fără 
meristeme şi fără organe (rădăcini, tulpini etc.).

Talofitele se împart în mai multe încrengături, care vor fi etalate şi 

detaliate, de la inferior la superior, de la simplu la complex, aşa 
cum se presupune că au apărut filogenetic pe arena evoluţiei.
 

 ÎNCRENGĂTURA VIROPHYTA (VIRUSURI) 

Mulţi sistematicieni consideră  că virusurile ar trebui clasificate

 într-un regn aparte, care să se numescă  Virobionta, deoarece,
probabil, ar reprezenta primul stadiu de organizare a materiei vii.

Virusurile sunt strict parazite şi provoacă viroze.

 

 ÎNCRENGĂTURA BACTERIOPHYTA (BACTERII) 

Sunt organisme unicelulare,  fără  nucleu diferenţiat (au un

nucleoid).
Peretele celular este constituit dintr-o mucopeptidă (nu din
celuloză).
Au dimensiuni cuprinse între O, 5 microni şi 6 microni.
Au forme diferite, care se grupează în patru tipuri de  bază: coci,
bacili, vibrioni şi spirochete.
Forma de rezistenţă este sporul.
Forme de bacterii
A. bacili;
B. spirochete;
C. coci;
D. vibrioni.
 

 ÎNCRENGĂTURA FLAGELLOPHYTA (FLAGELATE) 

Sunt organisme unicelulare primitive, cu organizare celulară  şi cu

un organ locomotor numit flagel.
Întrucât flagelatele au caractere de plante şi animale în acelaşi 
timp, se pot considera că stau la baza celor două mari regnuri:
vegetal şi animal.
Cele mai multe flagelate sunt autotrofe, datorită  prezenţei clo-
rofilei fotosintetizante. Se formează un polizaharid numit
paramilum (niciodată amidon) şi picături de ulei.
Se amintesc:  Euglena viridis, E. geniculata (Fig. 68),  E. sanguinea
(plantă  bogată în hematocromi de culoare roşie),  Urceolus sp. şi 
Peranema sp. (plante saprofite). Nu au mare importanţă pentru
medicină.
 

 Euglena geniculata (după Schnell): 

a. stigma;
b. fotoreceptor;
c. vacuole;
d. olefaroplast;
e. citoplasmă; 
f. paramilum;
g. cromatofor;
h. cuticulă striată;
i. dictiozom;
 j. Nucleu;
k. cromozomi.
 

 ÎNCRENGĂTURA CYANOPHYTA (ALGE ALBASTRE) 

Sunt organisme vegetale cu structura cea mai simplă. Celula este

formată numai dintr-un perete, citoplasmă  şi un nucelu
neindividualizat. Periferia citoplasmei este mai verde (nu există 
cromatofori) din cauza aglomerării de clorofilă, iar centrul este
practic incolor.
Partea  periferică a citoplasmei colorată în verde se numeşte 
cloroplasmă. în afară de clorofilă, singurul pigment fotosintetizant,
cianofitele mai conţin  ficocianină (pigment albastru care dă 
culoarea specifică acestor alge), ficoeritrină (de culoare roşie)şi 
carotină (de culoare galbenă); prin amestecarea  pigmenţilor, algele
pot căpăta variaţii de culori de la verde la albastru.
Prin fotosinteză se formează glicogen.
 

Exemple: Gloeocapsa sp., Nostoc sp.,  Rivularia sp., Oscillatoria

erythraea (colorează în roşu Marea Roşie),  O. rubescens
(colorează în roşu lacurile alpine).
 Nostoc sp. şi  Rivularia sp. sunt simbionte cu ciupercile, formând
licheni.
Algele albastre acvatice, bogate în caroteni, sunt consumate de
 peşti, în corpul acestora carotenii convertindu-se în vitamina A, ce
se depozitează în ficat. De aici, vitamina A ajunge să fie extrasă  şi 
folosită în medicină.

Oscillatoria rubescens
 Nostoc commune
 

 ÎNCRENGĂTURA CHLOROPHYTA (ALGE VERZI) 

Sunt taxoni monocelulari sau pluricelulari filamentoşi. Este cea

mai mare grupă de alge, care conţin în principal clorofilă, dar şi 
xantofilă  şi carotenoizi. Se întâlnesc în mediul acvatic, în apele
dulci sau sărate (marine), apoi în solurile umede, pe zidurile
caselor etc.
Înmulţirea lor poate fi vegetativă (prin diviziunea celulelor solitare
sau prin fragmentări ale talurilor), asexuată (prin spori) şi  sexuată 
(prin gameţi: macro - şi microgameţi, care în ultimă instanţă duc la
formarea zigotului).
Zigotul, prin diviziune normală,  cariochinetică,  asigură formarea
unei plante diploide (generaţia  diploidă), pe care se structurează 
gameţii, care, ulterior, prin contopire, duc la apariţia zigotului.
Există o alternanţă de generaţii  (generaţia  sporofitică este urmată 
de cea gametofitică, aceasta din urmă de generaţia  sporofitică  ş. a.
m. d.).
 

Interesează trei clase:

 Euchlorophyceae,
•

Conjugatae
•

Charophytae. 
•
 

CLASA EUCHLOROPHYCEAE

Este reprezentată de volvocale (Volvox globator) constituie în

colonii cu mii de indivizi, apoi de Pleurococcus vulgaris (verdeaţa 
zidurilor), Chlorella vulgaris (foarte  bogată în proteine, fiind un
foarte bun furaj şi un posibil aliment al cosmonauţilor), 
Scenedesmus caudatus (la fel de bogată în proteine ca şi precedenta
algă),  Ulotrix zonata (cu principii active vomitive de tip central -
pentru câini) şi alte alge.

Chlorella vulgaris Cultivarea algei

Chlorella vulgaris
 

CLASA CONJUGATAE

Cuprinde alge care au caracteristică  înmulţirea  sexuată prin

conjugarea unor celule din filamentele alăturate, producându-se în
felul acesta zigoţi.
Există forme unicelulare, cu membrane impregnate cu săruri -
Cosmarium botrytis din apele stătătoare  uşor  acide, Closterium
moniliferum (ca o semilună,  conţinând în citoplasmă cristale de
sulfat de calciu).
Ca forme filamentoase, se amintesc  Zygnema sp. şi Spirogyra sp.
(mătasea broaştei).

Spirogyra
 

CLASA CHAROPHYTAE

Cuprinde alge verzi evoluate. Interesează într-o oarecare măsură 

genurile Chara şi  Nitella.

Algele verzi sunt foarte importante pentru viitorul omenirii atât

pentru faptul că  asigură hrana animalelor şi a oamenilor, mai ales
Chlorella sp., Scenedesmus sp. etc., cât şi pentru că au un rol
pozitiv (în cantităţi desigur normale), prin  producţia lor de oxigen
 în apă.

|Nitella flexilis
 

 ÎNCRENGĂTURA HETEROFLAGELLATAE 
(HETEROKONTAE)

Se mai numesc şi alge verzi-gălbui 

Sunt mai ales unicelulare
Există şi forme fllamentoase, care se întâlnesc prin locurile umede.
Membrana lor  bogată în  pectină se gelifică. Reprezentant este
 Botrydium granulatum, cu aspect de veziculă fixată pe sol.
Sunt plante autotrofe, care depozitează ca substanţe de rezervă 
uleiuri grase, leucozină şi volutină.
Momentan, nu prezintă importanţă pentru medicină.

 Botrydium granulatum 
 

 ÎNCRENGĂTURA BACILLARIOPHYTA (DIATOMEE) 

Sunt plante unicelulare, de mediu acvatic, unite în colonii.

Peretele celular este pectic şi se impregnează cu bioxid de siliciu
Au o formă  caracteristică,  semănând cu o cutie cu capac (două 
valve îmbucate - una superioară = epivalvă sau epitecă, alta
inferioară = hipovalvă sau hipotecă). Citoplasmă iese afară pe la un
capăt  şi  intră, circulând pe la celălalt  capăt al celulei, astfel
diatomeea se mişcă alunecând.

Schema unei diatomee (după Kursanov): 

a. epivalvă (epitecă); b. brâu; c. hipovalvă;
d. nucleu; e. citoplasmă. 
 

Se cunosc depozite din Cretacic, cu diatomee fosile bogate în

bioxid de siliciu, acumulările fiind cunoscute sub numele de
 pământ kiesselgur.
Diatomeele au valoare filogenetică, considerându-se că fac
trecerea spre algele brune, datorită   prezenţei feofilului (care
maschează clorofila).
Ca exemple se pot da: Pinnularia sp., Gomphonema sp. şi 
Cymbella sp. 

Pinnularia viridis
 

 ÎNCRENGĂTURA PHAEOPHYTA (ALGE BRUNE) 

Se numesc astfel întrucât conţin  fucoxantină  (brună), care

maschează clorofila.
Sunt plante macroscopice, chiar uriaşe - de exemplu,  Macrocystis
 pyrifera de până la 400 metri lungime - întâlnite mai ales în mările 
reci.
Sunt plante autotrofe, produsul de asimilaţie fiind polizaharidul
laminarina, alături de manitol şi ulei (niciodată amidon).
Algele brune reprezintă un important izvor de hrană pentru
animalele acvatice.

 Macrocystis pyrifera 
 

 Exemple:
 Laminaria cloustoni, care are un corp cauloid (formă asemănătoare 
unei tulpini), ce se măreşte în grosime în  prezenţa apei (după 
uscare), prin imbibiţie, de circa 10 ori (de aceea are utilizări în
ginecologie, pentru lărgirea netraumatizantă a cervixului uterin);
 L. flexicaulis, bogată în iod;
 L. saccharina cu mare valoare alimentară;
Genul  Agarum, cu specia  A. gmelini, care stă la baza producerii
agar-agarului (se constată  că  există  şi la alge roşii, cu aceeaşi 
calitate);
Sargassum sp., care este o algă ce acoperă  suprafeţe enorme de
apă, ducând chiar la crearea unor dificultăţi  şi pericole pentru
navigaţie (în Marea Sargaselor); genul are însă şi taxoni cu valoare
medicinală,  datorită  prezenţei unui derivat fenolic numit sargalină 
(hipotensiv şi antihelmintic).
 

Sargassum

Sargassum depus pe litoral

 

 ÎNCRENGĂTURA RHODOPHYTA (ALGE ROŞII) 

Se cunosc peste 1. 100 de specii de alge roşii, care trăiesc în

special la mari adâncimi.
Conţin un pigment numit ficoeritrină, care maschează clorofila şi 
imprimă culoarea roşie.
Mai au un pigment albastru - ficocianina - şi unul galben-carotină.
Aceşti  pigmenţi permit ca algele roşii  să se dezvolte la adâncimi
marine mari, de peste 100 m, unde nu  pătrund decât radiaţiile verzi
ale spectrului solar.
De aceea, algele respective îşi  secretă un pigment asimilator
complementar verdelui, care este ficoeritrina.
 

Algele roşii sunt tot plante autotrofe, sintetizând ca materie de

rezervă o formă  specială de amidon numit rodamilon (care se
aseamănă cu glicogenul). Algele roşii mai sunt bogate în iod, brom
etc.
Membrana lor celulară este foarte  bogată în pectine, care pot
deveni mucilagii abundente.
Talul este pluricelular, filamentos simplu sau ramificat, masiv etc.
Conţine chiar nişte  „ţesuturi" cu funcţii bine delimitate, inclusiv
funcţia de înmulţire.
Înmulţirea se face asexuat, prin spori mobili formaţi dintr-un
sporange, şi sexuat, printr-o oogamie avansată - carpogamie -
(după numele elementului sexual feminin - carpogon -, care
conţine o oosferă).
 

Diagrama ciclului de viaţă la Porphyra spp. – A –  Porphyra yezoensis;

B –  Porphyra haitanensis. 1. ta;, 2. spermagonie; 3. sperm; 4. carpogon;
ou fertilizat; 6. carposporangiu; 7. carpospor; 8. concoceli filamentoşi; 
9. ramua sporangică a concocelilor; 10. concospori eliberaţi; 11. concospor;
12 tal tânăr; 13. monospor şi tal tânăr. 
 

CLASA FLORIDEAE

Cuprinde alge roşii cu o evidentă  alternanţă de

generaţii. După  importanţa lor în medicină, se
descriu:

• Ordinul Gelidiales. Familia Gelidiaceae 

• Ordinul Gigartinalis. Familia Gigartinaceae. 

• Ordinul Cryptonemiales. Familia Corallinaceae.

 

Ordinul  Gelidiales. Familia Gelidiaceae. Sunt de amintit

Gelidium corneum şi  G. cartilagineum, din care se extrage, de
asemenea, agar-agarul (numit altfel şi gelatina sau cleiul de Japonia
sau geloza).
Agar-agarul este un mediu de cultură solid pentru bacterii, ciuperci
şi alge unicelulare, el fiind utilizat şi în terapie ca laxativ. Drogul
fiert în apă, în  părţi egale, după  răcire  dă un gel foarte consistent;
dacă se adaugă 1% apă  (după  răcire), se formează un gel moale,
utilizabil cum s-a arătat.
 

Ordinul  Gigartinalis. Familia Gigartinaceae.în această familie, se

clasifică  Gigartina mamillosa şi  Chondrus crispus, plante din care
se  prepară carrageenul, identic cu agar-agarul (alga din urmă se
mai numeşte  şi  muşchi de Irlanda). Carrageenul se utilizează ca
antidiareic, expectorant etc. Din cele două alge mai sus arătate, se
 prepară  şi mucilagiul vegetal numit coreină, utilizat în combaterea
colitelor.
 

Ordinul Cryptonemiales. Cuprinde cele mai evoluate alge roşii.

Familia Corallinaceae. Fac parte mai multe specii de alge cu tal
filamentos ramificat, impregnat cu calciu. Genul  Lithothamnion are
un tal asemănător  coralilor (care sunt însă animale); a lăsat 
numeroase depozite calcaroase în decursul erelor geologice. Genul
Corallina are reprezentanţi care se folosesc în medicină ca plante
vermifuge şi tonice.
 

 Importanţa algelor  roşii. Pentru medicină, pe scurt, s-a arătat deja

această  importanţă a lor. Din punct de vedere filogenetic, există 
 puţine dovezi de înrudire cu algele albastre sau cu cele verzi
coleochete; unii autori susţin înrudirea algelor roşii cu flagelatele.
 

 ÎNCRENGĂTURA MYXOPHYTA (MIXOMICETE) 

Sunt plante de mediu umed bogat în materii organice. Cu alte

cuvinte, sunt deci organisme heterotrofe. Nu au membrană, 
prezentându-se ca o masă  abundentă  citoplasmatică,  diformă, 
numită plasmodiu, care se deplasează cu ajutorul pseudopodelor
(de aceea, unii autori le consideră animale). Există mixomicete care
conţin  pigmenţi  roşii - de exemplu,  Lycogala sp.  —  , altele au
 pigmenţi bruni - de exemplu,  Reticularia sp. -, iar altele  posedă 
 pigmenţi galbeni - de exemplu, Fuligo septica. 
Plantele fac tranziţia spre ciuperci, întrucât  posedă sporangi cu
spori.