Revistă culturală finanțată cu ■ „Un popor nu se caracterizează atât prin oamenii

sprijinul Ministerului Culturii mari pe care îi are, ci mai ales prin felul în care îi
recunoaşte şi îi stimează pe aceştia.”
Friedrich Nietzsche

Revista apare sub egida Academiei Române

Revistă naţională de cultură, politică şi ştiinţă Anul XXXIII · Nr. 10 (847) • Octombrie 2022

Centenarul Încoronării (1922-2022)

Regele Ferdinand I Întregitorul şi Regina Maria a României
■ Nicolae Breban. Dumnezeu e just
cu toată lumea

■ Ioan-Aurel Pop. „Unirea cea Mare”

■ Răzvan Theodorescu. Două specificități istorice
românești: latinitatea și statalitatea
■ Academia Română. Despre performanța românească

■ Mircea Dumitru. „O moştenire culturală trebuie conservată, păstrată și dezvoltată”

■ Marius Andruh. „Domeniul pe care l-am dezvoltat este profund interdisciplinar”
■ Constantin Toader. Răzbunarea istoriei. Când lecțiile trecutului sunt ignorate

■ Ediție specială sub Auspiciile Familiei Regale a României. Regina Maria a României
■ Comentarii critice de Iulian Boldea, Ștefan Borbély, Marian Victor Buciu,
Constantina Raveca Buleu, Theodor Codreanu, Marius Miheț, Mircea Platon,
Adrian Dinu Rachieru, Victor Ravini, Maria-Ana Tupan
■ Gabriela Melinescu, sărbătorită de ICR Stockholm

■ Aura Christi. Tornada de grație

 În loc de editorial
NICOLAE BREBAN ● DUMNEZEU E JUST CU TOATĂ LUMEA/ 3
Evenimente • Academia Română
ACADEMICIAN RĂZVAN THEODORESCU, VICEPREŞEDINTE AL ACADEMIEI

S
ROMÂNE, ALES MEMBRU DE ONOARE AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI/ 4
VALENTINA COJOCARU ● DESPRE PERFORMANŢA ROMÂNEASCĂ/ 4
Cronica literară
ŞTEFAN BORBÉLY ● ALIENARE/ 5
Modele Revista apare sub egida
Academiei Române
MIRCEA PLATON ● ADOLESCENTUL GHERVASIE HULUBARU/ 6
Director – Nicolae Breban
Ziua Limbii Române
RĂZVAN THEODORESCU ● DOUĂ SPECIFICITĂŢI ISTORICE ROMÂNEŞTI: Senatul Contemporanul:
LATINITATEA ŞI STATALITATEA/ 7
Ştefan Borbély, Nicolae Breban,
POEME • TORNADA DE GRAŢIE
Aura Christi, Victor Ivanovici,
AURA CHRISTI/ 9 Virgil Nemoianu, Basarab Nicolescu,
Cronica de carte Ioan‑Aurel Pop, Dumitru Radu Popescu,
CONSTANTINA RAVECA BULEU ● O CARTE POSTUMĂ A LUI ANDREI Eugen Simion, Răzvan Theodorescu,
MOLDOVAN/ 10 Eugen Uricaru, Victor Voicu

U
Din arhivele demnităţii naţionale
IOAN‑AUREL POP ● „UNIREA CEA MARE”/ 11 Redacţia:
Modele Aura Christi (redactor‑şef)
THEODOR CODREANU ● CANONUL LITERAR ŞI AVATARURILE POLITICII/ 13 Andrei Potlog (director administrativ)
Aniversări Mihaela David (director economic)
IULIAN BOLDEA ● MIRCEA BORCILĂ • 80/ 14 Carmen Dumitrescu (redactor tehnic)
Din viaţă în viaţă Adrian Ionuţ Preda (director distribuţie)
Alina Ionescu‑Preda (redactor)
MARIUS MIHEŢ ● DESPRE A CUPRINDE ŞI CUPRINDERE/ 15
Marginalii Corespondenţi din străinătate:
MARIAN VICTOR BUCIU ● MELANCOLIA FAMILIARĂ (II)/ 16
Clubul Ideea Europeană Angela Bratsou (Grecia)
Hans Dama (Austria)
POMPILIU CRĂCIUNESCU ● MIŞCAREA DE REPLIERE A IMAGINARULUI/ 17
Ding Chao (China)
Polemice Dragoş Nelersa (Israel)

M
CONSTANTIN TOADER ● RĂZBUNAREA ISTORIEI. CÂND LECŢIILE TRECUTULUI Roxana Pavnotescu (SUA)
SUNT IGNORATE/ 18 Maria Floarea Pop (Spania)
Clubul academicienilor Violeta Popa (Italia)
MIHAELA HELMIS ÎN DIALOG CU MIRCEA DUMITRU Victor Ravini (Franţa)
„O MOŞTENIRE CULTURALĂ TREBUIE CONSERVATĂ, PĂSTRATĂ ŞI Irina Ţurcanu‑Francesconi (Italia)
DEZVOLTATĂ”/ 21
Rubrici:
MIHAELA HELMIS ÎN DIALOG CU MARIUS ANDRUH
„DOMENIUL PE CARE L‑AM DEZVOLTAT ESTE PROFUND INTERDISCIPLINAR”/ 23 Luiza Barcan, Iulian Boldea,
Eveniment • Corespondenţă din Suedia Ştefan Borbély, Marian Victor Buciu,
GABRIELA MELINESCU, SĂRBĂTORITĂ DE ICR STOCKHOLM/ 25 Constantina Raveca Buleu,
Theodor Codreanu, Dana Duma,
Evenimente • Academia Română
Adrian Majuru, Dragoş Nelersa,
ACADEMIA ROMÂNĂ ÎN DIALOG CU TINERII/ 26 Boris Marian, Miruna Olteanu,
Ideologii contemporane Dana Oprica, Mircea Platon,
MIREL TALOŞ ● CORECTITUDINE POLITICĂ, CENZURĂ ŞI LIBERALISM/ 27 Dana Pocea, Adrian Dinu Rachieru,

A
Cartografii simbolice Maria‑Ana Tupan, Magda Ursache
ADRIAN MAJURU ● UN RĂSĂRIT TOT MAI DIFICIL DE CARTOGRAFIAT/ 28
Vremea în schimbare a muzicii clasice Viziune grafică – Mircia Dumitrescu
SORANA MĂNĂILESCU ÎN DIALOG CU GIOVANNI DINELLO
2 ENERGIA CARE MIŞCĂ SUFLETUL/ 29
Imprimat la Dea Print
Math Express srl
Polemice
MAGDA URSACHE ● IDEI NEPRIMITE/ 30
(Con)texte Editor: Asociaţia Contemporanul
MARIA‑ANA TUPAN ● UN „SĂLBATIC”, DOI „SĂLBATICI”.../ 31 Cod fiscal: 26718854
Profil Cont Lei: RO61RNCB0072115479360001
BCR Filiala Sector 1 Bucureşti
ADRIAN DINU RACHIERU ● CASSIAN MARIA SPIRIDON – UN POET METAFIZIC/ 32
ISSN print 1220‑9864
Corespondenţă din Viena ISSN online 1841‑0685
ANTON STERBLING ● LECŢIILE ISTORIEI/ 33
Lecturi

R
ION PRICĂ ● O CARTE DE REFERINŢĂ PENTRU TIMPURILE NOASTRE/ 34 Revista este înregistrată la Oficiul de Stat
Film pentru Invenţii şi Mărci (OSIM)
DANA DUMA ● DIVERTISMENTUL CU PRETENŢII/ 35 Adresa: Asociaţia Contemporanul
O. P. 22, C. P. 113, Sector 1, Bucureşti
Cronica plastică
Cod 014780
LUIZA BARCAN ● FRESCA BISERICEASCĂ ÎN ACTUALITATE/ 36 Tel./Fax: 021. 212 56 92
Corespondenţă din Franţa Tel.: 021. 310 66 18
VICTOR RAVINI ● SIMBOLURI ÎN PORTRETUL CIOBANULUI DIN MIORIŢA/ 37 Sediul central: Casa Academiei,
Cultură, imagine, civilizaţie Calea 13 Septembrie, nr. 13
DALINA BĂDESCU ● ARTA GRATIS – NIMIC NOU SUB SOARE/ 38 Bucureşti, sector 5, 050711
Teatru • FITS 2022
DANA POCEA ● VIZIUNI POETICE INTEGRATOARE/ 39
Revista este membră a Aso­ciaţiei
Publicaţiilor literare şi Editurilor
din România (APLER)
E‑mail: office@contemporanul.ro
www.contemporanul.ro

Contemporanul. Ideea europeană

are 40 de pagini
CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ

Revista Contemporanul. Ideea europeană

publică articole semnate de colaboratorii
ei, articole ce reprezintă punctul lor
de vedere; responsabilitatea pentru
conţinutul fiecărui text, conform legii
civile şi penale în vigoare, revine exclusiv
autorilor.

Revista Contemporanul. Ideea europeană

este indexată în următoarele baze de date
şi biblioteci din ţară şi din străinătate:
EBSCO, WorldCat, MLA (MLA
International Bibliography – Modern
Language Association), Biblioteca
Academiei Române (BAR), Biblioteca
Naţională a României, în cataloagele
BCU Bucuresti, BCU Cluj, BCU Iaşi,
BCU Timişoara, Harvard Library,
British Library, University of Washington
Libraries, Harvard College Library –
Cambridge, Deutsche Nationalbibliothek,
Die Deutsche Bibliothek – Leipzig,
Universitätsbibliothek Erwerbung-
sabteilung – Wien ş.a.
Încoronarea de la Alba Iulia. 15 octombrie 1922

Anul XXXIII t Nr. 10 (847) t 2022

 Lecţia Brătianu ne spune că
n Polemice resursele României sunt ale
României, nu ale companiilor
străine, nici ale UE, ele trebuind să
fie valorificate de români, pentru
Constantin Toader români, cu ajutorul unei industrii şi
agriculturi puternice, a unui sistem
Răzbunarea istoriei. Când lecţiile energetic bine pus la punct

trecutului sunt ignorate

Pericolele ignorate
de occidentali

„Istoria îşi bate joc de cei care

nu o cunosc, repetându‑se.”

C
Nicolae Iorga

rizele fuzionate şi războiul din

Ucraina obligă la schimbarea con-
cepţiilor şi atitudinilor de până
acum. Încă din 2014 s‑a văzut că
„sfârşitul istoriei” şi pacea eternă sunt simple ilu-
zii ideologice. Asistăm deja la o adevărată răzbu-
nare a istoriei, după decenii de ignorare a ei de
către liderii occidentali. Concepte precum „naţi-
une”, „independenţă”, „suveranitate”, „război al
întregului popor” au ajuns să fie din nou folosite.
Este reconsiderată importanţa creştinismului,
a ortodoxiei. Au luat o scurtă pauză dezbaterile
aprinse despre relaţia dintre sex şi gen, despre
cum definim femeia şi bărbatul, despre părinte
unu şi părinte doi, ori despre introducerea în bule-
represiune. În fapt, fără NATO, Polonia şi statele acesta este un lucru greşit”. Da, invazia rusească
tin a celei de‑a treia opţiuni, genul neutru. Au fost
baltice ar fi riscat să se găsească „în aceeaşi situa- este un lucru greşit, dar des întâlnit în istorie. Ast-
uitate spontan multilateralismul conciliat cu dic-
ţie teribilă în care se află acum Ucraina”, sublinia fel de agresiuni pot uimi şi consterna doar atunci
tatorii, pacifismul miop, teoria graniţelor fluide şi
Kotkin, lucru valabil şi pentru România. Inva- când studiul istoriei nu prezintă importanţă, con-
darea Ucrainei nu s‑a produs pentru că Putin a siderându‑se imposibilă, în vremurile noastre de
înnebunit brusc, în noaptea de 23 spre 24 februa- progres şi pace, repetarea catastrofelor din trecut.
Patriotismul faptelor ne obligă, rie a acestui an. El a rămas acelaşi dictator, din În acest context, merită scoase din uitare cam-
în vremuri de război şi de criză momentul în care a acaparat puterea. Planul său paniile militare româneşti de altădată, pentru a
18 energetică, să considerăm gazul a vizat mereu destabilizarea Vestului şi recon- descoperi învăţăminte utile pentru crizele prezen-
struirea imperiului rus, fie şi pe baze diferite faţă tului. Aproape eliminaţi din manualele şcolare,
românesc o resursă pe care statul de cele sovietice. Liderii UE nu au văzut ceea ce împreună cu întreaga istorie militară, voievozii
are obligaţia să o protejeze şi era de văzut şi au repetat, cu Putin, erorile conci- români ne oferă şi astăzi, dacă avem răbdarea
exploateze în regie proprie, pentru liatorismului anglo‑francez faţă de Hitler. Atunci, redeschiderii cronicilor, exemple de forţă, curaj şi
a salva România de la faliment şi asistând pasivi la Anschluss şi la ocuparea regi- înţelepciune, necesare pentru depăşirea provocă-
depopulare, de la foamete şi sărăcie unii sudete a Cehoslovaciei, conciliatorii au spe- rilor războiului de lângă noi.
rat zadarnic în salvarea păcii, reuşind involuntar În Evul Mediu, unitatea europeană era
să grăbească războiul prin încurajarea rapturilor realizată prin creştinism. Asaltul otomanilor a
teritoriale. Practicând o nouă formă de concilia- transformat Europa într‑o cetate asediată, Ţările
torism, Europa a ajuns tot la război, pentru că Române jucând timp de două secole rolul de
a nocivităţii naţiunilor. Au devenit, tot spontan,
multă vreme ea a rămas divizată, inertă, inca- poartă, scut, fortăreaţă în calea turcilor. Această
demne de luat în seamă patriotismul, iubirea de
pabilă de reacţii adecvate după invazia Georgiei realitate istorică, contestată de unii pseudo‑isto-
neam şi ţară, chiar dacă numai pentru spaţiul
din 2008 şi ocuparea Crimeei din 2014. Pasivita- rici adepţi ai „demitizării”, este probată de nume-
ucrainean. Ororile războiului au obligat întreaga
tea indusă de multilateralismul conciliatorist şi roase dovezi, încât a o nega înseamnă a urma o
lume să redescopere eroismul şi sacrificiul pentru
complicitatea cu Rusia putinistă, prin conductele agendă politică de falsificare sistematică a tre-
apărarea patriei. Sub presiunea crizei energetice,
Nord Stream, au fost dezastruoase şi ne‑au adus cutului. Poate nu întâmplător, domnii români au
Green Deal‑ul a mai pierdut din viteză, hidrocar-
unde suntem. Mult lăudata înţelepciune a multi- fost numiţi de papalitate „atleţi ai creştinătăţii”.
burile şi cărbunii fiind trecute de la categoria peri-
lateralismului, a conlucrării cu regimuri autocra- Parcurgând epopeea românească a cruciadelor
col planetar apocaliptic la cea a resurselor vitale.
tice şi totalitare, precum cele din Rusia, China şi târzii, constatăm că aceşti voievozi‑cavaleri au
Autonomia energetică şi cea agricolă au devenit
Iran, de dragul unor câştiguri comerciale efemere, dus împotriva otomanilor, secole la rând, un „con-
imperativele momentului. Până de curând, pro-
se află la originea situaţiei actuale. Când gazele flict asimetric”, fiind campionii unui tip de război
blemele majore ale UE erau dacă poţi sărbători
ieftine ruseşti alimentau preferenţial „motorul” de uzură, urmărind rezistenţa în faţa unui adver-
Crăciunul fără să fie ofensate diverse comunităţi
german, două au fost pericolele ignorate de occi- sar puternic şi silirea acestuia să accepte o pace,
gingaşe, dacă persoanele transgender pot concura
CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ

dentali: alimentarea maşinii de război a Rusiei şi fie şi de compromis, prin care să fie salvate fiinţa
la probele sportive numite, retrograd, feminine,
intrarea într‑o zodie a dependenţei energetice faţă statului şi credinţa. Aşa cum Ucraina trebuie să
ori dacă masculinitatea toxică poate fi ţinută în
de o putere autocratică revizionistă. Însă profitul facă faţă invaziei unei superputeri‑militare pre-
frâu prin măsuri speciale. Din nou, realitatea a
Germaniei a fost considerat mai important decât cum Rusia, Ştefan ce Mare a reuşit să respingă
dictat luarea în serios a unei noi agende de prio-
securitatea europeană. Cunoscătorii istoriei au două invazii succesive, în anii 1475 şi 1476, lup-
rităţi.
avertizat, în 2014, asupra pericolului repetării, cu tându‑se tot cu o superputere militară a vremii şi
De ce trebuie să cunoaştem istoria? Are
Putin, a ascensiunii lui Hitler. Nu au fost auziţi, cu un comandant de talia lui Mahomed al II‑lea,
studiul acesteia vreo utilitate practică în secolul
ajungând astfel să culegem roadele ignoranţei şi cuceritorul Constantinopolului. Efectivele arun-
XXI? Câteva răspunsuri au fost date, cu o duri-
ale intereselor meschine. cate de turci în luptă în cei doi ani de invazii suc-
tate extremă, de războiul din Ucraina. S‑a văzut
cesive depăşeau 200.000 de soldaţi, fiind compara-
clar în acest context că, ignorând istoria, riscăm
bile cu cele folosite astăzi de Rusia în Ucraina. Cu
să nu înţelegem lumea în care trăim şi să igno-
răm pericole grave. Omiţând studiul istoriei, unii Invaziile de ieri şi de astăzi. o armată de câteva ori mai mică, Ştefan a obţinut
mari victorii şi, în ciuda înfrângerii tactice de la
lideri politici apreciau că Rusia a declanşat răz- Lecţia rezistenţei româneşti Războieni, a ieşit victorios în 1476, sultanul nere-
boiul pentru că ar fi fost provocată de extinde-
rea NATO. Dar cum bine arăta istoricul Stephen
antiotomane uşind să cucerească cetăţile Moldovei, eşuând în
a determina trădarea măcar a unei părţi a boieri-
Kotkin, Rusia nu a fost şi nu este deloc surprin-
O distinsa doamnă, Kamala Harris, ne mii, pentru a‑şi impune propriul candidat pe tron,
zătoare, poate doar pentru analfabeţii în mate-
explica recent tâlcul războiului de la graniţele ajungând să se retragă după câteva luni în mare
rie de istorie, atât de numeroşi în rândul elitelor
noastre: „Rusia este o ţară mai mare. Rusia este viteză şi cu mari pierderi (oastea otomană a par-
occidentale. Rusia a urmat un model istoric secu-
o ţară puternică. Rusia a decis să invadeze o ţară curs în trei zile peste 150 de kilometri!), fără atin-
lar, cu militarism, expansionism, autocraţie şi
mai mică, numită Ucraina. Astfel că, rezumând, gerea vreunui obiectiv militar sau politic. Ştefan

Anul XXXIII t Nr. 10 (847) t 2022

 Nu există stat din Uniunea
Europeană, cu excepţia statului
nostru, care să‑şi concesioneze pe
nimic resursele, ori să le lase să fie
exportate, pentru a le cumpăra apoi
la preţuri de speculă de pe piaţa

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ

liberă

cel Mare a demonstrat astfel că o ţară mică poate

rezista invaziei unei superputeri. Acest miracol
a fost posibil prin pregătirea teritoriului pen-
tru război, prin consolidarea cetăţilor şi dotarea
armatei cu artilerie, o armă abia apărută; trupele
micii boierimi şi răzeşimii erau bine organizate şi
antrenate periodic în cetăţile slujind drept cen-
tre de apărare, concentrare şi instrucţie militară.
Această lecţie a rezistenţei româneşti din Evul
Mediu merită reamintită, pentru că, de‑a lungul
timpului, doar Afganistanul şi Vietnamul de Nord
au reuşit înfrângerea unor superputeri militare.
În războiul asimetric, succesul era condiţio-
nat de îndeplinirea simultană a mai multor condi-
ţii, el depinzând de forţa militară pusă în joc, de
angajarea tuturor factorilor interni în efortul de
apărare (trădarea unei părţi a boierimii putând
duce la dezastru, aşa cum s‑a întâmplat în cam-
paniile lui Petru Rareş din 1538 şi Ioan Vodă cel
Viteaz din 1574, Moldova ajungând să fie prădată
cumplit de turci), de sprijinul extern din partea
marilor puteri („parteneri strategici” fiind atunci
Ungaria şi Polonia). Ultima condiţie a fost rar rea-
lizată, Ţările Române aflându‑se deseori singure
în faţa forţelor otomane, mult superioare numeric,
ajutorul cerut lipsind sau nefiind la nivelul aştep-
tat, din cauza disensiunilor dintre marile puteri
ale epocii şi incapacităţii practice a unora dintre
ele de a acţiona militar. Pentru atingerea scopu-
rilor propuse, diplomaţia şi rezistenţa armată au
fost folosite alternativ, Ţara Românească şi Mol-
dova reuşind să‑şi salveze existenţa statală, iden-
titatea religioasă şi continuitatea unei vieţi poli-
tice româneşti.
În lupta lor tenace, voievozii români au reu-
şit ceea ce încearcă Ucraina astăzi, să facă faţă
invaziilor unei superputeri militare, în condiţiile
unei mari disproporţii de forţe şi a lipsei unui
sprijin extern major. Cercetând trecutul ignorat
al istoriei militare româneşti, constatăm că inva-
zia de astăzi a Rusiei în Ucraina prezintă multe
similitudini cu dubla invazie otomană a Moldo-
vei din anii 1475 şi 1476: la distanţă de peste o
jumătate de mileniu, observăm două superputeri
militare care invadează două state mici, acestea
fiind obligate de disproporţia raportului de forţe
să folosească tactici specifice războiului asimetric.
Armatele invadatoare, în ambele cazuri, au folo-
sit peste 200.000 de combatanţi, în cazul Moldo-
vei efectivele angajate în apărare fiind mult mai
reduse, comparativ cu cele ucrainene de astăzi.
În materie de tactici folosite, soluţia utilizată în
prima fază a conflictului de armata ucraineană
a fost aproape identică cu aceea folosită de Şte-
fan cel Mare: apelul la o apărare mobilă cu mici
unităţi pe direcţii interioare, pentru hărţuirea,
prinderea în ambuscade şi interzicerea aprovizi-
onării trupelor adverse. Succesul românesc împo-
triva unei superputeri militare de talia Imperiului
Otoman ne apare astăzi cu atât mai remarcabil,
având în vedere nu numai disproporţia de forţe,
ci şi obţinerea lui în lipsa oricărui sprijin extern.
Tactica pământului pârjolit
Când Nicolae Iorga spunea despre bătălia
de la Vaslui, din 10 ianuarie 1475, că a fost un
„Termopile al românilor”, nu se înşela cu privire
la importanţa bătăliei, ci a comparaţiei, la Vas-
lui având un „Maraton”, iar la Războieni o bătălie
de importanţa şi eroismul celei de la „Termopile”.
Urmărind campania militară din 1476, observăm
nu numai geniul lui Ştefan cel Mare, ci şi erois-
mul colectiv, spiritul de sacrificiu ieşit din comun
al românilor. Pentru a rezista unui atac masiv
turco‑tătar dat pe mai multe direcţii, Ştefan a
decis aplicarea manevrei pe direcţii interioare,
nimicirea inamicului pe părţi şi folosirea în anu-
mite situaţii a apărării mobile cu mici unităţi. El
a realizat o excepţională organizare şi amenajare
a terenului pentru bătălia de apărare, asigurând
şi dotarea armatei cu artilerie, o armă modernă
pentru acele timpuri. Folosirea tacticii pământu-
lui pârjolit a fost combinată cu rezistenţa cetăţi-
lor, cu acţiuni ofensive, cu realizarea urmăririi în
spaţii mari a inamicului înfrânt. Nu trebuie să
uităm nici faptul că victoriile de atunci au avut
un preţ cumplit, au implicat mari pierderi umane
şi pagube materiale, cu atât mai mult cu cât tac-
O ţară mică, tratată cu superioritate
arogantă de vecini, s‑a ridicat
împotriva unui imperiu şi a câştigat.
Este un exemplu de neignorat, mai
ales astăzi
tica pământului pârjolit reclama mari sacrificii,
ea presupunând evacuarea şi pustiirea teritoriu-
lui prin care înaintau trupele agresoare. În aceste
condiţii, forţa morală a românilor, unitatea lor de
acţiune, combativitatea şi voinţa de luptă sunt cu
adevărat impresionante, mai ales dacă le compa-
răm cu ţipetele de groază şi bocetele de jale auzite
astăzi la noi, când se face evidenţa militară a cetă-
ţenilor încorporabili, eroismul contemporanilor
noştri manifestându‑se în contestarea ordinelor
de chemare la centrele militare judeţene pentru
clarificarea situaţiei în caz de mobilizare. Apără-
torii patriei de astăzi, destui obezi şi analfabeţi
funcţional, fără altă instrucţie militară în afară
de aceea oferită de jocurile video, ignoranţi în
materie de istorie, se dovedesc insensibili la gla-
sul datoriei patriotice, nereacţionând prea bine
la chemarea: „Du‑te la oştire! Pentru ţară mori!/
Şi‑ţi va fi mormântul coronat cu flori!” Prin
alungarea invadatorilor, Ştefan a obţinut o vic-
torie clară, a doua campanie împotriva Moldovei
încheindu‑se, la fel ca prima, cu un eşec usturător
pentru turci. Dacă succesul a fost evident după
criteriile artei militare, de ce nu a fost remarcat
ca atare de istoricii străini şi români, rezultatul
campaniei fiind practic ignorat? O explicaţie este
legată de percepţia subiectivă a situaţiei de Şte-
fan, puternic marcat de pierderile de la Războ-
ieni, când foarte mulţi boieri din Sfatul domnesc
şi luptători de elită au căzut pe câmpul de luptă,
în paralel cu tăcerea cronicarilor turci asupra dez-
nodământului, ei având tot interesul să facă uitat
eşecul. Altfel spus, preţul victoriei a fost atât de
mare, încât Ştefan nu a simţit nevoia să vorbească
despre ea, în timp ce înfrângerea evidentă a deter-
minat tăcerea turcilor. Astăzi, putem aprecia că
un succes similar al ucrainenilor cu cel al români-
lor din 1476 ar însemna o alungare a ruşilor din
teritoriile cucerite, inclusiv din Crimeea, în decurs
de o săptămână.
Ştefan cel Mare a fost un geniu militar şi
politic, care a reuşit să transforme o înfrângere
într‑o victorie, fapt rar întâlnit pentru acea peri-
oadă tulbure a Evului Mediu. Lipsit de ajutorul
real al unor aliaţi practic inexistenţi, a încercat,
prin forţe proprii, să pună stavilă expansiunii
otomane şi, pentru o scurtă perioadă de timp, a
reuşit imposibilul: o ţară mică, tratată cu supe-
rioritate arogantă de vecini, s‑a ridicat împotriva 19
unui imperiu şi a câştigat. Este un exemplu de
neignorat, mai ales astăzi.
Actualitatea politicii „Prin
noi înşine”. Casa părintească
nu se vinde, resursele nu se
înstrăinează
O altă lecţie de mare actualitate este aceea
a părinţilor Marii Uniri. După 1918, România se
confrunta cu o mulţime de probleme grave: pier-
derile uriaşe de vieţi omeneşti şi distrugerile
materiale imense provocate de războiul mondial,
epidemia de tifos exantematic din anii 1916‑1919
şi pandemia de gripă spaniolă din anii 1918‑1919.
Doar epidemia de tifos a făcut nu mai puţin de
300.000 de victime, mai mult decât în 10 mari
bătălii, după cum remarca Constantin Kiriţescu.
Tifosul a ucis 350 de medici, adică o cincime din
corpul medical, şi 1.000 de sanitari. Pe lângă aces-
tea, căile de transport erau ruinate, inflaţia galo-
pantă, deficitele tindeau să devină endemice, cir-
culaţia monetară era dificilă din cauza existenţei
leului emis de ocupanţi, a coroanei austro‑ungare,
a celor două feluri de ruble. Să mai adăugăm şi
ameninţările reprezentate de Ungaria Sovietică
şi Uniunea Sovietică, problemele numeroase ridi-
cate de unificarea provinciilor, crizele multiple
din anii de după război. Altfel spus, problemele
erau atunci cu mult mai mari decât acelea cu care
ne confruntăm astăzi, ele fiind rezolvate printr‑o
politică adecvată, gândită şi aplicată de politici-
eni vizionari, precum Ionel I.C. Brătianu. Spunem
vizionari, pentru că Ionel Brătianu a fost printre
foarte puţinii politicieni europeni care au intuit
că războiul va fi foarte lung (majoritatea credeau
că va dura câteva săptămâni!) şi a decis în 1914
neutralitatea, pentru a nu risca existenţa naţiunii
şi a statului prin intrarea prematură a României
într‑un război pentru care nu era pregătită.
Guvernarea liberală din anii 1922‑1926
reprezintă o experienţă excepţională, din ð
Octombrie 2022
 nefericire ignorată astăzi. Sub conducerea
ð lui Ionel I.C. Brătianu s‑au realizat refa-
cerea economiei, unificarea legislaţiei şi
reabilitarea infrastructurii, toate provinciile fiind
legate între ele prin căi ferate şi şosele. În ace-
laşi timp, Brătianu a implementat marile reforme
amânate de război: a votului universal (1919),
agrară (1921, cea mai radicală din Europa), con-
stituţională (1923). Politica lui Ionel I.C. Brătianu
urmărea încurajarea industriei prin muncă, iniţi-
ativă şi capital românesc, prin întărirea creditu-
lui, prin utilizarea eficientă a resurselor interne,
a folosirii ştiinţei şi tehnicii în producţie, a stimu-
lării iniţiativei private.
Strategia Brătianu a dezvoltării se baza pe
trei piloni: asigurarea infrastructurii, a surselor de
energie şi colaborarea capitalului străin. În acele
vremuri dificile, elita politică a avut inteligenţa de
a urmări crearea unei puternice baze energetice,
care să fie folosită în interes naţional de o indus-
trie naţională competitivă, eficientă. Nu poate fi
Aproape eliminaţi din manualele
şcolare, împreună cu întreaga
istorie militară, voievozii români ne
oferă şi astăzi, dacă avem răbdarea
redeschiderii cronicilor, exemple de
forţă, curaj şi înţelepciune, necesare
pentru depăşirea provocărilor
războiului de lângă noi
decât revelatoare compararea Legii minelor din
1924, un model prin formă, claritate şi expresie a
interesului naţional şi privat românesc, cu Legile
minelor 61/ 1998 şi 85/ 2003, ori cu Legile petrolu-
lui 134/ 1995 şi 238/ 2004. Ionel Brătianu arăta că
industrializarea nu este o „mizerabilă chestiune
20 de stomac”, ci una de dezvoltare şi securitate. Nu
putea exista progres fără valorificarea surselor
de energie în interes naţional, apărarea avuţiilor
ţării, utilizarea eficientă a resurselor interne (de
muncă şi creativitate). În dezbaterile pe marginea
Legii energiei din vara anului 1924, deputatul
liberal Ion Ionică făcea câteva observaţii profetice,
care ar fi trebuit cunoscute de parlamentarii noş-
tri, înainte de votarea modificărilor la Legea offs-
hore: „Producerea şi procurarea energiei este baza
CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ
înfiinţării oricărei industrii şi nimeni nu va putea
înfiinţa vreo uzină sau fabrică dacă nu are asi-
gurat izvorul de energie1”. În strânsă legătură cu
industrializarea era şi problema forţei de muncă,
Vintilă Brătianu întrebându‑se, în cursul dezba-
terilor legate de legea amintită: „Unde trimitem
mâine această populaţiune? Slugi în fabrici stăpâ-
nite de străini? La petrol, înainte de război, li se
cereau românilor certificate de la profesorii de la
München, ca să poată intra într‑o fabrică”2. Peste
decenii, ignorându‑se pericolele despre care se
vorbea în vara anului 1924, s‑a promovat o politică
1
Dezbaterile Adunării Deputaţilor, 18 iunie 1924, p. 2958.
2
Ibidem, p. 2983
Anul XXXIII t Nr. 10 (847) t 2022
Cum bine arăta istoricul Stephen
Kotkin, Rusia nu a fost şi nu este
deloc surprinzătoare, poate doar
pentru analfabeţii în materie de
istorie, atât de numeroşi în rândul
elitelor occidentale
de dezindustrializare, care a sărăcit şi depopu-
lat România. Putea dezindustrializarea avea un
alt efect în afară de emigraţie? O ţară care se de­-
populează mai ceva decât în timpul invaziilor tătă-
răşti şi al războaielor mondiale, care pierde în ritm
incredibil forţa de muncă activă şi o bună parte din
inteligenţa sa creatoare poate avea viitor?
Greşeli strategice uriaşe
Guvernarea liberală ne‑a arătat că politica
de industrializarea este importantă pentru valo-
rificarea resurselor ţării, a inteligenţei, forţei de
muncă şi a capitalului naţional. Ea este legată şi
de siguranţa naţională, prin industria de arma-
ment. Trăgând învăţăminte dureroase din Războ-
iul Reîntregirii, Ionel I.C. Brătianu a pus pe pri-
mul plan industrializarea României, arătându‑ne
calea de urmat. Din această perspectivă, dezin-
dustrializarea şi cedarea unor resurse strategice,
precum petrolul şi gazele, unor entităţi străine au
reprezentat greşeli strategice uriaşe, care ar tre-
bui corectate urgent printr‑o nouă strategie a sta-
tului. Agricultura şi industria energetică devin, în
contextul actual, sectoare strategice, interesând
direct siguranţa naţională. Este o mare vulnera-
bilitate controlul rezervelor noastre de petrol şi
gaze de către OMV (vedem astăzi ce uriaşă eroare
s‑a făcut în 2004!), o companie austriacă înfră-
ţită cu Gazprom şi legată prin mii de fire invizi-
bile de Rusia lui Putin. În vremuri de crize fuzi-
onate şi război, politicile promovate în economie,
de liberalizare a preţurilor în domeniul energiei,
de concesionare şi înstrăinare a resurselor (mai
nou, a pământului), de aşa‑zisă privatizare a
unor întreprinderi strategice, ar trebui regândite
sau abandonate. Poate nu întâmplător Franţa şi
Germania trec în prezent la renaţionalizarea com-
paniilor din energie. PNRR‑ul trebuie regândit şi
renegociat, el neavând prevăzut un euro pentru
agricultură, pentru irigaţii, iar exigenţele legate
de revoluţia verde au ajuns să ruineze producţia
de petrol, gaze şi cărbuni, spre fericirea Rusiei. Se
pare că invazia rusă din Ucraina a avut şi un efect
neintenţionat pozitiv, dăruind mintea cea de pe
urmă ecologiştilor occidentali, Ian Timmermans,
creatorul neghiobiei numită Pactul |Verde euro-
pean şi a pachetului de măsuri absurde „Fit for
55”, schimbându‑şi radical poziţia. După ce, pe 23
februarie 2021, recomanda României să renunţe
total la cărbuni, poruncă pusă în practică fără
să fie gândite soluţii alternative, la exact un an,
domnul Timmermans revine spectaculos şi cere
României, la fel de energic, să reia producţia de
energie electrică din cărbuni. Nici nu a apucat să
fie bine implementată, că revoluţia verde eşuează
spectaculos, din Olanda în Sri Lanka.
Energia reprezintă piatra unghiulară a eco-
nomiei naţionale, ca să‑l parafrazăm pe Kogăl-
niceanu. Economia românească nu a apărut din
spuma mării, ci este rezultatul muncii multor
generaţii, iar sistemul energetic nu a fost creat de
corporaţiile străine, hidrocentralele, termocentra-
lele şi centralele nucleare fiind ridicate de români
înainte de 1989. Eolienele şi fotovoltaicele recente
nu au o mare contribuţie la mixul energetic, pro-
duc energie scumpă, subvenţionată, intermitentă,
afectând serios şi mediul înconjurător. Să obser-
văm că strategia Brătianu ne arată că domeniile
strategice trebuie să rămână ale statului, atât din
considerente de securitate naţională, cât şi econo-
mice. Patriotismul faptelor ne obligă, în vremuri
de război şi de criză energetică, să considerăm
gazul românesc o resursă pe care statul are obli-
gaţia să o protejeze şi exploateze în regie proprie,
pentru a salva România de la faliment şi depopu-
lare, de la foamete şi sărăcie. Nu există stat din
Uniunea Europeană, cu excepţia statului nostru,
care să‑şi concesioneze pe nimic resursele, ori să
le lase să fie exportate, pentru a le cumpăra apoi
la preţuri de speculă de pe piaţa liberă. Bursa de
la Viena poate tranzacţiona cu voioşie pe piaţa
liberă gaz austriac, însă cel românesc ar fi trebuit
tranzacţionat pe bursa de la Bucureşti. Politicie-
nii noştri nu au aflat că România a putut, încă de
acum un secol, să exploreze, să foreze, să extragă
şi să prelucreze petrol şi gaze, având specialişti,
În Evul Mediu, unitatea europeană
era realizată prin creştinism.
Asaltul otomanilor a transformat
Europa într‑o cetate asediată, Ţările
Române jucând timp de două secole
rolul de poartă, scut, fortăreaţă în
calea turcilor
muncitori şi o experienţă uriaşă în acest domeniu.
Şi cum toate acestea nu erau suficiente, ne tre-
zim şi cu Manfred Weber (PPE) afirmând că este
inacceptabil ca ţările „norocoase” din UE, care au
resurse naturale, să folosească acele resurse în
interes propriu, propunând „obligatoriu” o „distri-
buţie echitabilă” a gazelor naturale.
Lecţia Brătianu ne spune că resursele
României sunt ale României, nu ale companiilor
străine, nici ale UE, ele trebuind să fie valorificate
de români, pentru români, cu ajutorul unei indus-
trii şi agriculturi puternice, al unui sistem ener-
getic bine pus la punct. Da, petrochimia trebuie
de urgenţă repornită, pentru a evita importurile
de miliarde de euro, producătoare de deficit, când
putem produce în ţară mai ieftin, cu gaz româ-
nesc, realizându‑se şi numeroase locuri de muncă
pentru români, ceea ce va mai diminua emigraţia.
Casa strămoşească nu se vinde, iar resursele
nu se înstrăinează! Oare de ce statul nu exploa-
tează în regie proprie imensele resurse ale ţării?
Înainte de 1989 cum putea, iar acum nu? Dacă
nu vom reuşi să reluăm activitatea de producţie,
având resursele, forţa de muncă şi inteligenţa
necesare, vom fi condamnaţi la subdezvoltare şi
faliment, naţiunea şi statul fiind puse în pericol.
Experienţa istorică ne‑a arătat că singura cale
de exploatare a resurselor este „prin noi înşine”,
statul fiind chemat să facă acest lucru, nu firmele
şi fondurile speculative străine. Statul român are
nevoie de viziune şi curaj. Trebuie să învăţăm din
experienţa proprie şi a altora. Românii au demon-
strat că pot să‑şi exploateze şi singuri resursele.
Ducând mai departe valoroasa moştenire a guver-
nului Brătianu de acum un secol, avem datoria să
folosim posibilităţile oferite de UE pentru moder-
nizarea şi dezvoltarea României .
▪ Scriitor, profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica”
din Brăila