Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Capitolul I

Fundamentele teoretico-metodologice ale

analizei economico-financiare
1.1. Obiectul analizei economico-financiare. Necesitatea, importanţa şi rolul analizei
economico-financiare
1.2. Tipologia analizei economico-financiare
1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.4. Studiul factorilor în procesul de analiză economico-financiară
1.5. Sistemul de indicatori ai analizei economico-financiare
1.6. Metodologia analizei economico-financiare
1.7. Sistemul de informaţii – premisă a analizei economico - financiare

1.1. Obiectul analizei economico-financiare. Necesitatea, importanţa şi rolul

analizei economico-financiare
Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în introspectarea fenomenelor şi
proceselor prin descompunerea acestora abordate ca întreg în elemente componente, cu identificarea
factorilor, cauzelor şi condiţiilor care le-au generat.
Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici, procedee
şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării unor
aprecieri pertinente referitoare la situaţia economico-financiară a unei întreprinderi, identificarea
factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat-o, precum şi a rezervelor interne de îmbunătăţire
a acesteia, din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare2.
Cunoaşterea fenomenelor economico-financiare, a caracteristicilor definitorii, a formării şi
manifestării lor, a relaţionării componentelor intrinseci, a mecanismelor cauzale presupune
recurgerea la analiză.
Analiza economico-financiară reprezintă o dezvoltare în plan conceptual şi operaţional a
instrumentarului managerial, menit să amplifice funcţionalitatea, să reducă timpul de reacţie şi să
majoreze eficacitatea răspunsului în scopul majorării rezultatului. În precizarea conţinutului trebuie
pornit de la delimitarea celor două laturi ale analizei: analiza economică şi analiza financiară.
Analiza economică are rolul de a caracteriza fenomenele din punct de vedere al resuselor constituite,
al consumului acestora şi al rezultatelor aferente. Analiza financiară permite măsurarea şi aprecierea
strict financiară a activităţii întreprinderii.
Analiza economico-financiară prezintă un caracter integrator, care impune
pluridisciplinaritate în sistemul metodologic şi îi conferă anumite caracteristici: complexitate,
abordare sistemică, abordare la nivel managerial, abstractizare şi raţionament, modelare, relativizare.

Complexitatea
Complexitatea analizei economico-financiară decurge din caracteristicile fenomenelor, din
multitudinea factorilor în interdependenţe holistice şi dinamică cu amplitudini diferite, de modul şi

2
Niculescu M., Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 22.

1
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

intensitatea reacţiilor la diferiţi stimuli, ca şi de inducerea propriilor modificări asupra altor

elemente, complexităţii endogene adăugându-i-se multiplele legături de condiţionare cu fenomene
exogene, cu dinamisme proprii. Analiza economico-financiară a activităţii întreprinderii presupune
cercetarea tuturor eforturilor angajate în raport cu rezultatele, esenţialul constituindu-l sesizarea
relaţiilor structurale şi a relaţiilor cauză-efect. În caracterizarea fenomenelor economice şi financiare
prin analiza cauzală sunt sesizate următoarele aspecte, care conferă complexitate acestui demers3 :
• acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
• efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni sau forţe;
• complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului
dat ci şi calitatea lui;
• în fenomenul dat pot să apară însuşiri pe care anterior nu le avusese niciunul din
elementele fenomenului;
• în realitatea obiectivă, însuşirile esenţiale se combină cu cele neesenţiale, secundare
sau întâmplătoare.
Complexitatea procesului de analiză este generată de efectul de sinergie, de efectul de
histerezis, de abordarea holonică a întreprinderii.

Abordarea sistemică în analiza

În evaluarea situaţiei economico-financiare este necesară înţelegerea funcţionării în dinamică
a sistemului integrat de activităţi. Conceptualizând comportamentul entităţilor/fenomenelor ca un
rezultat al interacţiunii intra şi inter (în relaţia cu mediul) a componentelor lor, analiza îşi
elaborează raţionamentele pe baza teoriei sistemice, care permite o abordare unitară şi coerentă a
acestor fenomene, afirmând prioritatea întregului asupra elementelor constitutive, dinamice şi
interdependente.
Abordarea sistemică a fenomenelor economico-financiare oferă posibilitatea realizării unor
analize complexe şi riguroase în diferite dimensiuni temporale: istoric, actual, previzional sau
configurale: de stare, strategice, în diverse domenii sectoriale, din perspectiva a trei ipostaze unitare
şi complementare:
1) ca instrument stiinţific de examinare a fenomenelor şi proceselor, în cadrul unui anume
mediu cu care relaţionează dinamic, oferind metodologia generală de abordare şi realizare a
cercetării;
2) ca un complex obiectiv existent de fenomene şi procese care trebuie să fie cercetate şi
analizate, teoria sistemică propunând o metodologie concretă de studiu, adaptată specificităţii
diferitelor tipuri de sisteme/subsisteme;
3) în cadrul sferei circumscrise de un sistem/subsistem, abordarea sistemică permite
utilizarea unui complex de mijloace şi metode intercorelate, preluate, adaptate sau create
pentru atingerea unor scopuri care permit încadrarea fenomenului cercetat într-un cadru
referenţial, delimitarea lui şi analiza detaliată în conformitate cu obiectivele stabilite.
Prin includerea principiilor abordării sistemice, analiza presupune evaluarea impactului
modificărilor endogene sau exogene asupra stării sistemului şi a efectelor, semnificativ fiind nu
starea de echilibru (intra şi inter), ci procesul dinamic al adaptării la schimbări, evitarea
dezechilibrelor şi menţinerea unui trend ascendent prin potenţarea forţelor proprii şi atenuarea sau
eliminarea deficienţelor/slăbiciunilor pentru valorificarea oportunităţilor şi contracararea
constrângerilor de mediu.

3
Al. Gheorghiu (coordonator) – Analiza activităţii economice a întreprinderilor, Ed Didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1982, pag 6

2
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Abordarea la nivel managerial

Analiza reprezintă un proces, o activitate, o artă de a discerne şi evalua prin care se
realizează orientarea şi conducerea unei entităţi în vederea realizării obiectivelor sale.
Analiza se realizează la niveluri superioare ale managementului, de specialişti interni sau
externi sau de echipe mixte.
Preponderenţa anumitor principii şi teorii pot contura, în principal, două curente de abordare
a analizei ca instrument managerial:
- ca sistem tehnicist, care include: analiza funcţională (bazată pe analiza performanţelor la
nivelul funcţiilor entităţii), teoria decizională (bazată pe decelarea cursului de acţiune şi a
deciziilor corespunzătoare, în care toată construcţia managerială este considerată proces
decizional);
- ca sistem bazat pe comportament.

Abstractizarea şi raţionamentul
Abstractizând realitatea, analiza, prin înţelegerea unitară a fenomenului, permite sesizarea
caracteristicilor de bază, a variabilelor semnificative, şi restrângerea raţionamentului la esenţă. În
funcţie de aria de cuprindere, se delimitează categorii şi modele specifice. Abstractizarea permite
stabilirea unor structuri teoretice, care reprezintă un obiect formal de analiză, definit în mod logic
prin proprietăţi şi relaţii. Definirea structurilor abstracte se bazează pe o abordare mentală,
fundamentată pe bază de raţionament. De asemenea, formularea opiniei are la bază raţionamente
logice şi argumente riguroase.

Modelarea fenomenelor
Construcţia analizei economico-financiare se fundamentează pe modele. J.Keynes afirma
într-o scrisoare către Roy Harrod că “economia este o ştiinţă a gândirii cu ajutorul modelelor
combinată cu arta alegerii modelelor relevante pentru lumea de astăzi…pentru că materialul la care
se referă este neomogen în timp….“ şi “că nu se poate ajunge foarte departe decât inventând
modele noi şi îmbunătăţite”. Construcţia modelelor logico-matematice care să structureze lanţuri
cauzal-efectuale ale variabilelor unui fenomen şi a proceselor pe care le implică, a alternativelor de
reacţie sau indiferenţă, ca şi stabilirea interrelaţiilor dintre părţile componente sistemului constituie
fundamentele analizei. Totodată, în orice domeniu (indiferent de scară), orice fenomen are multiple
laturi, care se găsesc în legături de condiţionare cu alte fenomene, şi într-un arbore de legături, într-
un lanţ cauzal-efectual.

Relativizarea
Relativizarea oricărui sistem presupune comparaţia, ca metodă definitorie a cunoaşterii şi
evaluării. Metoda comparaţiei la nivelul sistemelor constituie un demers care asigură dinamica
generalizatoare şi, totodată, exclusivistă de la particular la general, cu scopul de a identifica
universalul, respectiv caracteristicile care pot fi regăsite sub diferite forme în toate sistemele. Rolul
comparaţiei constă în descoperirea elementelor universale în fenomene locale (Mircea Eliade).
Dezvoltarea şi particularizarea metodei comparaţiei se concretizează în analiza comparativă.
Acest demers urmăreşte descrierea intra şi inter a sistemelor, proceselor, fenomenelor, caracterizarea
relaţiilor în timp şi spaţiu între entităţi sau componente ale acestora, elaborarea de enunţuri generale
care să-şi menţină validitatea dincolo de diversitatea în timp şi spaţiu a sistemelor.

Aanaliza economico-financiară se constituie într-un instument important al conducerii

întreprinderii, care are ca principale funcţii:

3
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

- funcţia de diagnoză a activităţii întreprinderii, respectiv cercetarea funcţionării sistemului

sub raport structural şi funcţional-cauzal, pe baza informaţiilor de stare;
- funcţia de reglare a activităţii întreprinderii, respectiv fundamentarea deciziilor corective,
de redresare sau de ameliorare a rezultatelor.
Analiza economico-financiară este necesară atât pentru întreprinderile în dificultate cât şi
pentru întreprinderile cu performanţe normale sau superioare, delimitându-se obiective specifice.

Figura 1. Starea întreprinderii şi obiectivele analizei economico-financiare

Analiza economico-financiară asigură cercetarea realităţii obiective, stabilirea variabilelor

cheie ale proceselor, identificarea cauzalităţilor şi fundamentarea deciziilor în consecinţă.

Sfera utilizatorilor informaţiilor asigurate prin analiza economico-financiară este extrem

de largă. Manifestă interes pentru situaţia economico-financiară a unei întreprinderii, evaluată prin
analiza economico-financiară: furnizorii de capital, managementul, partenerii de afaceri, salariaţii,
statul, precum şi diverse alte categorii.

Figura 2. Utilizatorii informaţiilor furnizate de analiza economico-financiară

4
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Natura informaţiilor generate prin analiza economico-financiară diferă de la un utilizator la

altul, în funcţie de interesul acordat situaţiei întreprinderii ca urmare a raporturilor existente. Astfel:

furnizorii de capital:
 acţionarii/asociaţii sunt interesaţi de informaţii privind evoluţia cursului bursier al
acţiunilor, de abilitatea întreprinderii de a desfăşura activităţi rentabile, de măsura şi
modalitatea în care profiturile sunt repartizate ca dividende, de capacitatea
întreprinderii de a plăti dividende. Complementar informaţiilor necesare evaluării
oportunităţii şi performanţei deciziei investiţionale, acţionarii/asociaţii recurg la
informaţiile furnizate de analiza economico-financiară pentru a aprecia performanţa
managementului în procesul de alocare şi utilizare a resurselor;
 creditorii financiari sunt interesaţi de informaţiile privind performanţa şi poziţia
financiară a întreprinderii care să le permită determinarea capacităţii de rambursare a
anuităţilor scadente;

managementul este interesat de întregul sistem de indicatori ce permite aprecierea eficienţei
proceselor derulate la nivelul întreprinderii, având în vedere rolul acestora în fundamentarea
deciziilor operaţionale şi strategice;

partenerii de afaceri:
 furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de informaţiile referitoare la
lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii, continuitatea activităţii, capacitatea de
dezvoltare;
 clienţii sunt interesaţi de informaţii privind continuitatea activităţii unei întreprinderi,
cu scopul asigurării desfăşurării în condiţii normale a propriei activităţi, de modul de
soluţionare a deficienţelor apărute, de abilitatea de adaptare a întreprinderii, de
condiţiile de creditare, de flexibilitatea în stabilirea preţurilor etc.;

salariaţii sunt interesaţi de starea de stabilitate şi profitabilitate a întreprinderii, de informaţii
privind capacitatea întreprinderii de a plătii salariile cuvenite şi alte avantaje, precum şi
oportunităţile profesionale şi de promovare;

statul:
 guvernul şi instituţiile sale solicită informaţii pentru a reglementa activitatea
întreprinderilor, pentru a determina politica fiscală şi socială, pentru a fundamenta
parametrii specifici contractelor încheiate în diverse sectoare de activitate, ca bază
pentru calculul venitului naţional şi al altor indicatori statistici similari;
 administraţia fiscală este interesată de informaţiile furnizate de analiza economico-
financiară privind volumul de activitate, rentabilitatea, solvabilitatea întreprinderii ca
surse ale determinării veniturilor obţinute prin impozitate (TVA, accize, impozit pe
profit, impozit specific, impozit pe veniturile microintreprinderilor etc.) şi a evaluării
gradului de colectare a acestora. De asemenea, se recurge la analiza economico-
financiară în fundamentarea preţurilor de transfer;
 administraţia locală este intersată cu precădere de activele deţinute, de modul şi
gradul de utilizare a acestora, de solvabilitatea întreprinderii, de asumarea
responsabilităţii sociale;

alte categorii: auditori, consultanţi, avocaţi, evaluatori, organizaţiile profesionale,
organizaţiile patronale etc.

5
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

1.2. Tipologia analizei economico-financiare

În funcţie de specificul activitaţilor desfăşurate de o întreprindere, de complexitatea şi
varietatea fenomenelor şi proceselor economice, de obiectivele analizei economico-financiare, se
pot delimita diferite criterii de clasificare a analizei economico-financiare:
a) după raportul între momentul desfăşurării fenomenului şi momentul realizării analizei:
• analiză post-factum, vizează trecutul, se bazează pe date certe, identificabile în situaţiile
economico–financiare ale întreprinderii. În literatura de specialitate, analiza post-factum este
recunoscută ca instrument de „supraveghere şi reglare” a funcţiunii întreprinderii. Această
analiză recurge cu preponderenţă la modele de tip determinist;
• analiză previzională, presupune emiterea de ipoteze şi scenarii privind evoluţia fenomenului
şi prezentarea principalelor perspective în derularea activităţii, bazându-se pe legături de tip
stocastic. Sursa informaţională de bază pentru analiza previzională o constituie analiza post-
factum. Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în procesul de planificare, în
elaborarea strategiilor de dezvoltare a activităţii întreprinderii. Această analiză recurge cu
preponderenţă la modele de tip stocastic;
b) după nivelul la care se realizează:
• analiză microeconomică, desfăşurată la nivelul agentului economic, a compartimentelor
funcţionale delimitate în cadrul structurii organizatorice. Această analiză vizează procesele
de alocare a capitalului, de utilizare a resurselor, de creare şi fabricare a produselor, de creare
de valoare;
• analiză mezoeconomică, asigură informaţii de bază pentru caracterizarea mediului
concurenţial, permiţând aprecierea poziţiei întreprinderii pe piaţă, a avantajelor sale
concurenţiale;
• analiză macroeconomică, presupune introspecţia fenomenelor la nivel de economie
naţională, operând preponderent cu mărimi agregate (produs naţional brut, produs intern brut
etc).
c) după modul de urmărire în timp a fenomenelor:
• analiză statică, presupune studierea fenomenelor la un moment dat (fără a se pune în
discuţie eventualitatea caracterului „static” al fenomenelor);
• analiză dinamică, presupune studierea fenomenelor în momente diferite ale evoluţiei.
Această analiză permite stabilirea legăturii dintre diferitele poziţii succesive ale fenomenelor
economice, pe baza cercetării factorilor care au generat aceste schimbări;
d) după natura însuşirilor esenţiale sau ale determinărilor cantitative ale fenomenelor:
• analiză calitativă, vizează esenţa fenomenului, permiţând sesizarea caracteristicilor
esenţiale, a variabilelor semnificative, restrângerea raţionamentul la esenţă. Pe această bază
se vor construi modele de reprezentare a fenomenelor economico-financiare, structuri
teoretice care reprezintă un obiect formal de analiză, definit în mod logic prin proprietăţi şi
relaţii;
• analiză cantitativă, presupune cercetarea fenomenelor prin determinări cantitative, făcându-
se apel de cele mai multe ori la modelele matematice. Aprecierea corectă a fenomenului pe
baza rezultatelor analizei cantitative depinde de pertinenţa modelării proceselor pe baza
analizei calitative;
e) după perioada de timp pentru care se realizează:

6
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

• analiză pe termen scurt, cercetează evoluţia fenomenelor pe o perioadă de timp mai mică de
un an, oferind în principal informaţii managementului operativ. Această analiză recurge cu
preponderenţă la modele de tip determinist;
• analiză pe termen lung, vizează studierea evoluţiei fenomenelor pe perioade mai mari de un
an, furnizând informaţii necesare fundamentării deciziilor strategice. Această analiză recurge
cu preponderenţă la modele de tip stocastic;
f) după poziţia analistului faţă de entitatea în care se manifestă fenomenul studiat:
• analiză internă, realizată de persoane din interiorul entităţii în care se manifestă fenomenul.
Obiectivul acestei analize este de a aprecia starea de fapt privind performanţa desfăşurării
activităţii, gradul de îndeplinire a prevederilor bugetare, de a sesiza disfuncţionalităţile
manifestate şi de a oferi informaţiile necesare procesului bugetar al întreprinderii. De regulă,
analiza internă în întreprinderi se bazează pe informaţiile complexe, oferite prin controlul
intern al activităţii sale;
• analiză externă, realizată de persoane din afara entităţii în care se manifestă fenomenul,
interesate de situaţia economico-financiară a întreprinderii. Această analiză se realizează de
către bănci sau alte instituţii de credit - interesate de bonitatea întreprinderilor, la acordarea
împrumuturilor-, investitori financiari – în cazul evaluării oportunităţii plasării
disponibilităţilor finaciare în activele întreprinderii analizate-, instanţele judecătoreşti şi
organele de urmărire penală – în cazul declarării stării de faliment, soluţionării diferitelor
litigii etc.-, furnizori şi clienţi – pentru aprecierea situaţiei partenerilor de afaceri-, alte
organizaţii – în cazul operaţiilor de fuziune, absorbţie etc.

1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiara

Analiza economico-financiara este o metodă de cercetare bazată pe studierea mecanismelor de
formare şi evoluţie a fenomenelor în ordinea inversă producerii lor: se porneşte de la rezultatul
corespunzător modificării unui fenomen, se identifică elementele componenete ale fenomenului,
factorii de influenţă, delimitându-se cauzele care l-au provocat.
Abordarea conţinutului procesului de analiză economico-financiară implică cunoaşterea
principalelor noţiuni utilizate, respectiv: fenomen, elemente componente, factori de influenţă şi
cauze.
Obiectul analizei economico-financiare este regăsit sub denumirea de fenomen. Părţile
componente ale fenomenului analizat reprezintă elementele componente. Factorii de influenţă sunt
forţe motrice cu efect direct sau indirect asupra fenomenelor. Cauzele sunt împrejurările, elementele
care, într-un anumit context, conduc la o anumită stare şi modificare a fenomenului analizat.
Cauzele finale sunt ultimele identificate în procesul de analiză (fiind considerate „finale” datorită
desfăşurării procesului de analiză în sensul invers al evoluţiei reale a fenomenului). Din perspectiva
apariţiei şi evoluţiei fenomenului, cauzele finale constituie cauze primare.
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară poate fi etapizat astfel:
a. delimitarea obiectului analizei: constă în stabilirea anumitor fapte, fenome, rezultate,
exprimate sub forma indicatorilor economico-financiari;
b. identificarea elementelor componente, a factorilor de influenţă şi a cauzelor
fenomenului studiat. Descompunerea fenomenului în elemente impune analiza structurală.
Factorii se stabilesc în mod succesiv, de la cei cu acţiune directă, la cei cu acţiune indirectă,
până la cauzele finale (primare);

7
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

c. determinarea relaţiilor de cauzalitate existente între elementele componente, factori,

precum şi între aceştia şi fenomenul analizat. Este necesară determinarea relaţiei cauză-
efect, respectiv a raporturilor de condiţionare.
Pe baza primelor trei etape se elaborează modele de analiza ale fenomenelor şi proceselor
economico-financiare.
d. măsurarea influenţelor elementelor componente şi a factorilor asupra fenomenului,
prin apelarea la metode şi tehnici ale analizei cantitative;
e. sintetizarea rezultatelor analizei, conturarea concluziilor şi aprecierilor privind evoluţia
fenomenului sau activităţii desfăşurate;
f. emiterea concluziilor şi a măsurilor ce se impun în vederea desfăşurării activităţii în
perioada viitoare în condiţii de eficienţă.

Sinoptic, conţinutul procesului de analiză economico-financiară este prezentat astfel:

Fenomenul X Elemente
1 3
Evoluţia reală a fenomenului

Factori de gr. I
(direcţi)

Ordinea de analiză
Factori de gr. II
(indirecţi)

Cauze
finale

cuantificarea modificărilor şi influenţelor

sintetizarea rezultatelor analizei

emiterea concluziilor şi măsurilor

Figura 3. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

Schema prin care este prezentat conţinutul procesului de analiză economico-financiară

evidenţiază relaţiile existente între fenomen, elemente, factori şi cauze finale, conturează evoluţia
procesului de analiză comparativ cu evoluţia fenomenului, permiţând departajarea a două tipuri de
analiză economico-financiară: analiza structurală şi analiza factorială.

8
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

1.4. Studiul factorilor în procesul de analiză economico-financiară

Cunoaşterea modului de formare a fenomenului, a factorilor ce concură la constituirea
fenomenului, a relaţilor existente între aceştia, constituie o cerinţă esenţială a analizei economico-
financiare. „Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a unui rezultat. Ei acţioneaza de
regulă nu izolat, ci interdependent, corelat, într-un sistem de legături. Identificarea lor necesită
cunoaşterea precisă a căii de formare a rezultatului, a legăturilor cauzale interne ale rezultatului în
accepţiunea de fenomern analizat”4. Înţelegerea esenţei factorilor care influenteaza rezultatele
activitatii economice impune gruparea acestora dupa diferite criterii. Principalele criterii de grupare
a factorilor care explică rezultatele activităţii sunt:
a) după conţinutul (natura) lor:
• factori tehnici;
• factori tehnologici;
• factori organizatorici;
• factori economici;
• factori sociali;
• factori culturali;
• factori politici;
• factori demografici;
• factori psihologici;
• factori biologici;
• factori naturali etc.
b) după caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale:
• factori cantitativi, sunt purtătorii materiali ai factorilor calitativi, constituind condiţia
preliminară şi indispensabilă a acţiunii acestora;
• factori de structură, intervin atunci când fenomenul analizat se referă la mărimi agregate;
• factori calitativi, sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat, dar cu un grad de extensie
diferit.
Acest criteriu prezintă importanţă conceptuală şi metodologică, presupunând cunoaşterea
procesului de formare a fenomenului analizat, a priorităţii relative în acţiunea corelată a
factorilor de influenţă.
c) după modul de acţiune asupra fenomenului:
• factori cu acţiune directă, care îşi exercită nemijlocit influenţa asupra fenomenului analizat;
• factori cu acţiune indirectă (de gradul 2,3…n), care acţionează asupra fenomenului prin
intermediul altor factori;
d) în funcţie de efortul propriu al întreprinderii :
• factori dependenţi de efortul propriu al întreprinderii, generaţi la nivel intern pentru
alocarea şi utilizarea cât mai eficientă a capitalului;
• factori independenţi de efortul propriu al întreprinderii, generaţi de mediul în care
activează întreprinderea;
e) după gradul de sintetizare:
• factori simpli, care nu mai pot fi descompuşi, având în vedere aria procesului de analiză;
4
M. Niculescu, D.Mărgulescu – Analiza economico-financiară în comerţ şi turism, Universitatea Dimitrie Cantemir,
Bucureşti, 1994, pag.10

9
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

• factori complecşi, care pot fi descompuşi, fiind generaţi de o serie de alţi factori simpli sau
complecşi;
f) după modul de previzionare:
• factori previzibili (cerţi sau determinabili), acţionează în cadrul unor procese controlate de
întreprindere, fără să implice riscuri;
• factori imprevizibili (aleatori), acţionează necontrolat, ca urmare a unor abateri de la
desfăşurarea normală a unor procese, sau sub impactul unor factori exogeni, necontrolabili;
g) după intensitatea acţiunii lor:
• factori dominanţi (cheie), decisivi în determinarea fenomenului;
• factori secundari, care nu au o influenţă determinantă asupra fenomenului;
h) după durata de exercitare a influenţei:
• factori de durată şi factori tranzitorii;
sau
• factori continui (cu acţiune continuă) şi factori discontinui;
i) după modul în care contribuie la obţinerea rezultatului:
• factori independenţi, care pot determina rezultatul într-un mod independent;
• factori interdependenţi, care nu pot determina rezultatul decât în interacţiunea lor;
j) după posibilitatea de verificare a acţiunii lor:
• factori controlabili;
• factori necontrolabili.

1.5. Sistemul de indicatori ai analizei economico-financiare

Fenomenele analizate sunt reprezentate de indicatori economico-financiari. Indicatorul
caracterizează un fenomen din punct de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al
legăturii reciproce cu alte fenomene (DEX). Relevanţa indicatorului constă în faptul că acesta este
mai mult decât o simplă dată, el devinind util dacă:
o oferă informaţii suficiente şi relevante, corespunzătoare fenomenului pe care îl circumscrie;
o este prezentat şi determinat corespunzător.
Principalii indicatorilor economico-financiari analizaţi în vederea emiterii de judecăţi de valoare
privind activitatea întreprinderii pot fi structuraţi:
a) după relevanţa intrinsecă:
• indicatori ai resurselor:
- umane;
- materiale;
- financiare;
- informaţionale;
• indicatori ai consumului de resurse;
• indicatori de rezultate (efecte);
• indicatori de eficienţă, determinaţi ca:

efect-E efort-e
efect-E E/E E/e
efort-e e/E e/e

10
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

b) după conţinutul lor:

• indicatori ai potențialului intern:
- indicatori ai potențialului uman (număr, structură, calitate, utilizare a timpului de muncă,
productivitate etc.);
- indicatori ai potențialului material (dimensiune valorică, structură, stare, utilizare,
eficiență etc.);
• indicatori ai consumului de resurse:
- indicatori ai consumului de resurse (cheltuieli totale, cheltuieli de exploatare, cheltuieli
materiale, cheltuieli cu personalul, cheltuieli variabile, cheltuieli fixe, cheltuieli directe,
cheltuieli indirecte, cheltuieli financiare etc.);
- indicatori ai eficienței consumului de resurse (niveluri ale cheltuielilor totale sau pe
categorii de cheltuieli la 100 lei venituri sau cifră de afaceri);
• indicatori ai performanțelor economico-financiare:
- indicatori ai performanței economice (cifra de afaceri, valoarea adăugată, producția
exercițiului, producția marfă fabricată, producția fizică, marja comercială etc.);
- indicatori ai performanței financiare pe baza rentabilității (rezultatul exploatării,
rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul financiar, rezultatul brut al exercițiului,
rezultatul net, rezultatul global, rata rentabilității comerciale, rata rentabilității resurselor
consumate, rata rentabilității economice, rata rentabilității financiare etc.);
- indicatori ai creării de valoare (valoarea economică adăugată, valoarea de piață adăugată,
valoarea lichidă adugată, rentabilitatea totală a acționarilor, rata rentabiltății fluxurilor de
numerar a investiţiei etc.).
• indicatori ai poziției financiare:
- indicatori ai capitalurilor (capitalul social, capitalul propriu, capitalul împrumutat,
capitalul permanent, activul net etc.);
- indicatori ai mijloacelor economice și ai surselor de finanțare (dimensiunea şi structura
activelor şi surselor de finanţare);
- indicatori ai lichidității și solvabilității (rata lichidității curente, rata lichidității rapide,
rata lichidității imediate, rata solvabilității globale, rata solvabilității patrimoniale etc.);
- indicatori ai echilibrului financiar (fondul de rulment, necesarul de fond de rulment,
trezoreria netă, ratele de rotație și de finanțare stabilite pe baza acestora etc.);
- indicatori ai rotației activelor și resurselor financiare (viteza de rotație a activului total,
viteza de rotaţie a activului circulant și a elementelor sale componente, durata de plată a
furnizorilor și a celorlalte surse atrase etc.).
• indicatori ai fluxurilor de trezorerie:
- indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de exploatare (fluxul de numerar din
activitatea de exploatare și ratele financiare aferente acestuia);
- indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de investiții (fluxul de numerar din
investiții și ratele financiare asociate acestuia);
- indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de finanțare (fluxul de trezorerie din
activitatea de finanțare și ratele financiare aferente acestuia).
• corelațiile de echilibru și corelațiile de eficiență:
- principalele corelații de echilibru sunt cele dintre:
 cifra de afaceri și producția marfă fabricată;
 marja comercială și cifra de afaceri;
 valoarea adăugată și producția exercițiului;

11
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

 capitalul propriu și capitalul permanent;

 capitalul permanent și activele imobilizate;
 activele circulante și datoriile pe termen scurt;
 activele totale și datoriile totale;
 datorii financiare și capitaluri proprii;
- corelațiile de eficiență au în vedere corelarea indicatorilor de măsurare a efectului cu
indicatorii de măsurare a efortului corespuzător specificului activității (salariul mediu cu
productivitatea medie a muncii etc.)

1.6. Metodologia analizei economico-financiare

Metodologia analizei economico-financiare circumscrie doctrina acestui sistem, precum şi
metodele, tehnicile şi procedeele utilizate în procesul de cercetare pentru producerea de cunoștințe
specifice. Metodologia reprezintă suportul conceptual care guvernează cunoaşterea fenomenelor şi
proceselor economico-financiare. Metodele, tehnicile şi procedurile incluse în metodologia analizei
economico-financiara sunt specifice acesteia sau comune cu alte ştiinţe, provenind din
epistemologiile diverselor ştiinţe ca urmare a complexităţii domeniului şi a multiplelor interferenţe,
delimitându-se metode ale analizei calitative şi metode ale analizei cantitative.

- selectarea,
ierarhizarea
Analiza calitativă factorilor;
- stabilirea
relaţiilor dintre ei
- evidenţierea Analiza cantitativă

- determinări
comensurative
- testarea validităţii
opţiunilor din prima
fază

Analiza calitativă
Diagnostic
corectii Măsuri

Figura 4. Procesul reiterativ al analizei

1.6.1. Metode ale analizei calitative

Metodele analizei calitative au ca principal obiectiv explorarea, descrierea, înțelegerea
aprofundată şi formalizarea fenomenelor economico-financiare, implicând abstractizarea ştiinţifică.
Cu ajutorul metodelor analizei calitative se identifică elementele şi relaţiile lor structurale, factorii şi

12
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

cauzele care determină fenomenul cercetat şi relaţiile de condiţionare specifice, stabilindu-se

sistemul factorial-cauzal al cunoaşterii fenomenului.
Principalele metode ale analizei calitative utilizate in analiza economico-financiara sunt:
1. modelarea fenomenelor economico-financiare;
2. diviziunea si descompunerea;
3. comparaţia;
4. gruparea.

1. Modelarea fenomenelor economico-financiare

Cu scopul prezentării fenomenului într-o formă simplificată, în analiza economico-financiară
se face apel la modelare. Modelele, în funcţie de modul de reprezentare a fenomenului, pot fi:
imitative, analogice şi simbolice.5
Modelele imitative prezintă proprietăţile caracteristice ale fenomenului prin ele însele, dar la
o altă scară (fotografii, desene, machete etc).
Modelele analogice recurg la evidenţierea anumitor caracteristici ale fenomenului prin
reprezentarea prin alte proprietăţi (histograma, cronograma, diagrama).
Modele simbolice sunt bazate pe utilizarea simbolurilor în reprezentarea fenomenelor şi sunt
regăsite de regulă sub forma unor ecuaţii. Principalele modele simbolice utilizate în analiza
economico-financiară sunt:

modelele aditive;

modelele balanţiere;

modelele multiplicative;

modelele sub formă de raport

modelele combinate.

2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Aprofundarea studierii rezultatelor activităţii întreprinderii, constituirea unui suport concret
al analizei fenomenelor sunt realizabile prin divizarea şi descompunerea indicatorilor prin care sunt
reprezentate acestea.
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor vizează diverse criterii de interes:
• diviziunea în timp, care permite determinarea aportului fiecărei diviziuni de timp la formarea
rezultatului într-o anumită perioadă considerată şi evidenţierea abaterilor de la tendinţa
generală de desfăşurare în timp a rezultatului;
• diviziunea în spatiu sau după locul de formare a rezultatelor, care permite determinarea
aportului fiecărei structuri organizatorice la formarea rezultatului şi evidenţierea locurilor
unde rezultatele nu corespund condiţiilor efective, unde există posibilitatea optimizării
rezultatelor;
• diviziunea pe elemente componente, care permite evidenţierea contribuţiei fiecărui element
la formarea şi modificarea fenomenului.

3. Comparaţia
Comparaţia asigură caracterizarea fenomenului în funcţie de un anumit criteriu, o anumită
bază de comparaţie.
În funcţie de referinţa considerată, se disting:

5
G.Vâlceanu, V.Robu, N.Georgescu – Analiza economico-financiara, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pag 29

13
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

- comparaţii în timp, care presupun analiza aceluiaşi fenomen în momente de timp

diferite sau intervale de timp diferite ale evoluţiei sale;
- comparaţii în spaţiu, respectiv între întreprinderi ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul
aceluiaşi sector, precum şi între subunităţti ale aceleiaşi entităţi;
- comparaţii mixte, realizate în timp şi spaţiu;
- comparaţii făţă de un criteriu prestabilit (valori, rezultate stabilite prin buget, prin
norme, stipulate în contracte).
Pertinenţa acestui demers vizează calitatea datelor, respectiv comparabilitatea acestora printr-un
conţinut omogen, exprimarea într-un etalon unic, determinarea pe baza aceleiaşi metode.

4. Gruparea
Bazată pe o analiză multicriterială a fenomenului cercetat, gruparea constă în împărţirea
acestuia în grupe relativ omogene, care au la bază caracteristici considerate comune, stabilite în
funcţie de scopul analizei, de esenţa fenomenului studiat.

1.6.2. Metode ale analizei cantitative

Metodele analizei cantitative vizează cuantificarea fenonemului şi a variaţiei acestuia, a
influenţelor induse de modificarea elementelor componente şi a factorilor determinanţi.
Principalele metode ale analizei calitative utilizate in analiza economico-financiara sunt:
1. metoda susbstituirilor în lanţ;
2. metoda balanţieră;
3. metoda analizei regresionale;
4. metoda ratelor;
5. metoda scorurilor;
6. diagrama Pareto (metoda ABC);
7. metoda grilelor de evaluare;
8. cercetările operaţionale.

Opţiunea pentru anumite metode este determinată de scopul analizei, de sursele de informaţii, de
tipul de legături funcţional-cauzale specifice fenomenului analizat.

1. Metoda substituirilor în lanţ

Cunoscuta în literatura de specialitate şi sub denumirea de metoda iterării, aceasta se
foloseste atunci când între factorii care influenţează un fenomen există relaţii de tip determinist de
forma produsului şi/sau a raportului.
Aplicarea metodei substituirii în analiza fenomenelor presupune parcurgerea următoarelor
etape:
a. delimitarea fenomenului şi a factorilor de influenţă. Stabilirea sistemului de factori de
influenţă se realizează de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect,
având în vedere caracterul lor în cadrul relaţiei de cauzalitate: factori cantitativi,
structurali şi calitativi;
b. stabilirea variaţiei fenomenului în raport cu baza de comparaţie;
c. cuantificarea influenţelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului.
Aceasta se realizează prin analiza incidenţei fiecărui factor în parte, prin respectarea
următorului sistem de ordonare: factori cantitativi, factori de structură şi factori
calitativi. În acest sens se substituie un factor prin alocarea valorii de stare şi

14
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

compararea cu valoarea sa de referinţă, în condiţiile în care ceilalţi factori rămân

nemodificaţi. Un factor substituit, rămâne la nivelul valorii alocate până la finalizarea
analizei;
d. sintetizarea rezultatelor analizei şi aprecierilor privind evoluţia fenomenului sub
impactul variaţiei factorilor de influenţă;
e. emiterea concluziilor şi a măsurilor ce se impun în vederea optimizării desfăşurării
activităţii.

În aplicarea metodei substituţiei se pot folosi mărimi absolute sau mărimi relative (indici).
Dacă între factorii care influenţează un fenomen ( F ) există relaţii de tip produs:
F = a×b×c
- aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de mărimi absolute se prezintă astfel:
• determinarea variaţiei fenomenului F:
∆F = F1 − F0
unde: 1 - informaţia de stare
0 – baza de comparaţie.

• determinarea influenţelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului F:

influenţa modificării factorului a asupra fenomenului F:
∆F (∆a ) = a1b0 c0 − a 0 b0 c0

influenţa modificării factorului b asupra fenomenului F:
∆F (∆b ) = a1b1c0 − a1b0 c0

influenta modificării factorului c asupra fenomenului F:
∆F (∆c ) = a1b1c1 − a1b1c0

∆F = ∆F (∆a ) + ∆F (∆b ) + ∆F (∆c )

- aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de mărimi relative se prezintă astfel:

• determinarea variaţiei fenomenului F:
∆I F = I F − 100
F abc ia × ib × ic
I F = 1 100 = 1 1 1 100 =
F0 a 0 b0 c0 100 2
• determinarea influentelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului F:

influenta modificarii relative a factorului a asupra fenomenului F:
∆I F (∆ia ) = ia − 100

influenta modificării relative a factorului b asupra fenomenului F:
ia × ib
∆I F (∆ib ) = − ia
100

influenta modificării relative a factorului c asupra fenomenului F:
ia × ib × ic ia × ib
∆I F (∆ic ) = −
100 2 100

∆I F = ∆I F (∆ia ) + ∆I F (∆ib ) + ∆I F (∆ic )

15
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Dacă între factorii care influenţează un fenomen ( F ) există relaţii de tip raport:
-în cazul în care factorul cantitativ se află la numitor:
a
P=
b
unde: b = factorul cantitativ.
a = factorul calitativ.

- aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe baza de marimi absolute se prezintă astfel:

• determinarea variaţiei fenomenului P:
∆P = P1 − P0
• determinarea influenţelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului P:

influenţa modificării factorului b asupra fenomenului P:
a a
∆P(∆b ) = 0 − 0
b1 b0

influenţa modificării factorului a asupra fenomenului P:
a a
∆P(∆a ) = 1 − 0
b1 b1
∆P = ∆P(∆b ) + ∆P(∆a )

- aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe baza de mărimi relative se prezintă astfel:

• determinarea variaţiei fenomenului P:
∆I P = I P − 100
P ia
I P = 1 100 = 100
p0 ib
• determinarea influenţelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului P:

influenţa modificării relative a factorului b asupra fenomenului P:
100
∆I P (∆ib ) = 100 − 100
ib

influenţa modificării factorului a asupra fenomenului P:
ia 100
∆I P (∆ia ) = 100 − 100
ib ib
∆I P = ∆I P (∆ib ) + ∆I P (∆ia )

-în cazul în care factorul cantitativ se află la numărător:

a
P=
b
unde: a = factorul cantitativ.
b = factorul calitativ.

- aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de mărimi absolute se prezintă astfel:

• determinarea variaţiei fenomenului P:
∆P = P1 − P0

16
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

• determinarea influenţelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului P:

influenţa modificării factorului a asupra fenomenului P:
a a
∆P(∆a ) = 1 − 0
b0 b0

influenţa modificării factorului b asupra fenomenului P:

a a
∆P(∆b ) = 1 − 1
b1 b0
∆P = ∆P(∆a ) + ∆P(∆b )

- aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de mărimi relative se prezintă astfel:

• determinarea variaţiei fenomenului:
∆I P = I P − 100
P ia
I P = 1 100 = 100
p0 ib
• determinarea influenţelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului P:

influenta modificării relative a factorului a asupra fenomenului P:
∆I P (∆ia ) = ia − 100

influenţa modificării relative a factorului b asupra fenomenului P:

ia
∆I P (∆ib ) = 100 − ia
ib
∆I P = ∆I P (∆ia ) + ∆I P (∆ib )

2. Metoda balanţieră
Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele fenomenului studiat există relaţii de
tip determinist de forma sumei şi/sau diferenţei.
Se consideră următorul model al fenomenului:
F = a+b−c
• determinarea variaţiei fenomenului F:
∆F = F1 − F0
• determinarea influenţelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului F:

influenţa modificării factorului a asupra fenomenului F:
∆F (∆a ) = a1 − a 0

influenţa modificării factorului b asupra fenomenului F:
∆F (∆b ) = b1 − b0

influenţa modificării factorului c asupra fenomenului F:
∆F (∆c ) = −(c1 − c0 )
∆F = ∆F (∆a ) + ∆F (∆b ) + ∆F (∆c )

17
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

3. Metoda analizei regresionale

Această metodă se aplică atunci când între fenomenul analizat şi factorii de influenţă
identificaţi există relaţii de tip stocastic pentru a determina intensitatea legăturii dintre fenomenul
analizat şi factorii de influenţă.
Principalele etape în aplicarea metodei corelaţei sunt:
 stabilirea conţinutului economic al fenomenului (y) şi al factorilor de influenţă (xi);
 identificarea legăturilor de cauzalitate şi stabilirea ecuaţiei de regresie:
 modelul liniar (regresia simplă),1y = a +2 bx;
 modelul polinomial y = a0 + a1x + a2x + … + akxk;
 modelul logaritmic: y = a + bbxln x;
 modelul exponenţial: yb= a e ;
 modelul putere: y = a x ;
 modelul de tip MA (medii glisante):yn = (xn + xn-1 + … + xn-k+1)/k, unde k
este ordinul modelului;
 calculul valorii parametrilor ecuaţiei de regresie, utilizând metoda celor mai mici pătrate;
 determinarea intensităţii legăturii dintre fenomenul analizat şi factorii de influenţă
(coeficientul de corelaţie):
nΣxy − Σx × Σy
r
yx = ;
nΣx 2 − (Σx) 2 × nΣy 2 − (Σy ) 2
 cuantificarea influenţei factorilor asupra fenomenului analizat (coeficientul de determinaţie):

1
b   Σy × x − x × y
d yx =   r 2
n
y

4. Metoda ratelor
Ratele sunt rapoarte între mărimi comparabile din punct de vedere logico-economic, a căror
asociere are o semnificaţie superioară în caracterizarea fenomenelor economico-financiare, în
comparaţiile în timp şi spaţiu. Informaţiile furnizate prin analiza ratelor sunt mult mai complexe
decât cele rezultate prin analiza separată a fiecărui indicator considerat în calculul ratelor.
Principalele categorii de rate utilizate în procesul de analiza economico-financiară sunt:
• rate de structură, ce exprimă contribuţia părţilor la formarea fenomenului;
• rate de eficienţă, care refelctă corelaţiile efort-efect;
• rate de echilibru financiar, ce evidenţiază corelaţiile dintre resursele economice şi cele
financiare.

5. Metoda scorurilor
Metoda scorurilor are ca obiectiv construirea unui model predictiv de evaluare a riscului.
Se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminante. Funcţia-scor reprezintă o combinare
liniară a unor variabile (indicatori), considerate în baza coeficienţilor de semnificaţie, determinaţi
prin metoda celor mai mici pătrate:
Z = a1 × R1 + a 2 × R2 + .............. + a n × Rn
unde:
Ri = variabile independente;
a i = coeficienţi de corelaţie cu functia scor Z, respectiv variabilitatea marginală a scorului Z
la o variaţie de o unitate a ratei Ri .

18
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Aplicarea metodei presupune observarea pe un interval îndelungat de timp a unui număr

reprezentativ de întreprinderi, grupate în două categorii: cu dificultăţi financiare şi fără dificultăţi
financiare. Selecţia indicatorilor în construirea funcţiei-scor se face pe baza rezultatelor înregistrate
atât de întreprinderile cu funcţionare normală, cât şi de cele cu dificultăţi în funcţionare,
menţinându-se cei relevanţi pentru starea întreprinderii, care realizează cea mai bună discriminare şi
care sunt independenţi. Prin aplicarea analizei discrimante se determină scorul corespunzător
fiecărei întreprinderi. Distribuţia diferitelor scoruri în funcţie de un punct de inflexiune stabilit
permite încadrarea întreprinderilor în zona nefavorabilă, în zona de incertitudine sau în zona
favorabilă.

6. Diagrama Pareto
Diagrama Pareto este utilizată pentru identificarea priorităţilor, a cauzelor primare ale unui
fenomen. Aplicarea acestei metode are la bază stabilirea gradului de importanţă al fiecărui element
în constituirea unui fenomen.
Principalele etape parcurse în aplicarea acestei metode sunt:
 identificarea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;
 determinarea valorilor corespunzătoare parametrului specific;
 includerea elementelor componente ale fenomenului în ordinea descrescătoare a
parametrului specific;
 determinarea valorilor cumulate pentru parametrul specific;
 delimitarea grupelor considerate;
 reprezentarea grafică a curbei reale corespunzătoare eşantionului studiat şi compararea
acesteia cu cea teoretică.
O particularizare a diagramei Pareto o constituie metoda ABC, utilizată în analiza structurală
a stocurilor, analiza structurală a cifrei de afaceri, precum şi în analiza puterii de negociere a firmei
cu clienţii sau furnizorii.

7. Metoda grilelor de evaluare

Metoda grilelor de evaluare este utilizată în diagnosticul global al activităţii întreprinderii, în
analiza potenţialului intern, dar şi în caracterizarea poziţiei strategice a întreprinderii în cadrul
sectorului în care îşi desfăşoară activitatea.
Principalele etape parcurse în aplicarea acestei metode sunt:
 stabilirea criteriilor de evaluare;
 determinarea coeficienţilor de semnificaţie corespunzători fiecărui criteriu de evaluare în
parte ( c si );
 notarea criteriilor de evaluare ( ni );
_
 determinarea notei medii ponderate ( N ):
_ n
N = ∑ c si ni
i =1

8. Cercetări operaţionale
Ramură a matematicii aplicate, cercetarea operațională are ca obiectiv analiza problemelor
complexe de luare a deciziilor. Particularizată la domeniul economico-financiar, cercetarea
operaţională vizează optimizarea proceselor în vederea îmbunătăţirii eficienţei şi performanţei,

19
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

simularea fenomenelor şi proceselor, crearea de modele probabilistice pentru a determina

comportamentul sistemelor.
Cercetările operaţionale sunt aplicate în analiza previzională.

Alegerea metodelor de analiză constituie o problematică importantă în asigurarea pertinenţei

demersului, dependentă de conţinutul fenomenului analizat, scopul analizei, aria de interes, starea
identificată, costurile aplicării.

1.7. Sistemul de informaţii – premisă a analizei economico – financiare

Diversitatea şi complexitatea activităţilor unei întreprinderi impun un sistem de informaţii

necesar în evaluarea stării întreprinderii şi fundamentarea deciziilor. Informaţiile trebuie să permită
o percepere corectă şi completă a fenomenelor, cunoaşterea detaliată a proceselor desfăşurate
precum şi sesizarea condiţionalităţilor.
Având în vedere natura şi rolul informaţiilor furnizate în analiza economico-financiară, se
impune gruparea acestora în funcţie de diverse criterii:
a) după mediul din care provin :
• informaţii interne, generate de procesele interne de alocare şi utilizare a capitalului;
• informaţii externe, generate de mediul în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea;
b) după natura lor:
• informaţii ştiinţifice, tehnologice şi tehnice;
• informaţii economice;
• informaţii financiare;
• informaţii politice;
• informaţii comerciale;
• informaţii sociale şi sociologice;
• informaţii juridice;
c) din punct de vedere funcţional:
• informaţii bugetare, care privesc estimari ale activităţii viitoare a sistemului;
• informaţii efective, care reflectă stările de fapt ale sistemului;
• informaţii normative, care reglementează diferite procese sub formă de norme, reguli;
d) după gradul de accesibilitate:
• informaţii deschise, cele obţinute prin intermediul revistelor, cotidianelor, magazinelor,
periodicelor, conferinţelor, congreselor, expoziţiilor, târgurilor;
• informaţii închise, cele obţinute prin vizite, întâlniri, relaţii directe cu clienţii, furnizorii şi
concurenţii;
e) după direcţia vehiculării:
• informaţii ascendente;
• informaţii descendente;
• informaţii orizontale.

Principala sursa internă la nivelul întreprinderii o constituie raportarea integrată, respectiv

sistemul de raportare coerent care include o gamă largă de rapoarte şi comunicări privind crearea de
valoare necesare părţilor interesate. Se au în vedere aspectele contabile, sociale şi de mediu. O sursă
importantă de informaţii în analiză o constituie contabilitatea. În funcţie de gradul de cuprindere,

20
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

contabilitatea financiară oferă informaţii cu grad ridicat de concentrare, sintetice, detalierea la nivel
de entitate (produs/serviciu/activitate) fiind asigurată prin contabilitatea de gestiune. Complementar,
se utilizează informatii furnizate de contabilitatea fiscală, care vizează gestiunea obligațiile fiscale
ale întreprinderii. Informaţia contabilă trebuie completată cu date furnizate de celelalte structuri
operaţionale şi funcţionale: tehnic, personal, financiar, comercial etc. pentru a putea aprecia
resursele alocate, eficienţa utilizării lor, gradul de valorificare a bunurilor obţinute şi performanţa
activităţii întreprinderii. Schimbarea valorilor societăţii a impus asumarea responsabilităţii unei
dezvoltări sustenabile a întreprinderii prin includerea parametrilor sociali şi de mediu în definirea
misiunii şi viziunii, în obiectivele şi strategiile sale. În acest context, raportările financiare sunt
asociate cu cele nefinanciare, alocându-se importanţă raportărilor privind responsabilitatea socială
corporativă (CSR), raportărilor sociale, de mediu şi de guvernare (ESG). Acestea asigură
transparenţa în ceea ce priveşte atitudinea faţă de angajații, furnizorii, clienții, membrii
comunităților, mediul înconjurător, practicile şi rezultatele obţinute. Raportarea integrată asigură
informaţiile necesare evaluării nivelului de sustenabilitate al afacerii, identificării potenţialelor
riscuri, aprecierii gradului de conformitate cu legislaţia din perspectiva impactului asupra mediului,
societăţii şi economiei, a politicilor de promovare a diversităţii şi incluziunii, permiţând luarea de
decizii creatoare de valoare la nivelul tuturor părţilor interesate. Aceste informaţii permit
diferenţierea întreprinderii de competitori în ceea ce priveşte integrarea principiilor specifice
sustenabilităţii şi consolidarea poziţiei pe piaţă şi în societate.
În analiza economico-financiară, un rol important este atribuit informaţiilor externe, din zona
mediului economic, financiar, monetar, social, politic, geografic, demografic etc. Dinamica mediului
extern impune includerea în raţionamentul analizei a informaţiilor actualizate şi a estimărilor
pertinente.
Relevanţa procesului de analiză economico-financiară a întreprinderii este determinată de
satisfacerea anumitor cerinţe de bază de către informaţie în scopul valorificării eficiente în procesul
decizional:
• asigurarea informaţiei de „calitate”, ce vizează adecvarea, fiabilitatea şi acurateţea;
• asigurarea unei „cantităţi” suficiente de informaţie, care să permită înţelegerea
completitudinii fenomenelor şi proceselor;
• prezentarea informaţiei în momentul „oportun”, respectiv promptitudinea în obţinerea şi
utilizarea sa;
• prelucrarea „corespunzătoare” a informaţiei.

Concepte-cheie:

 analiză  gruparea
 analiza economico-financiară  diviziunea şi descompunerea
 fenomen  metoda susbstituirilor în lanţ
 factori de influenţă  metoda balanţieră
 cauze  metoda corelaţiei
 analiza cantitativă  metoda ratelor
 analiza calitativă  metoda scorurilor
 modelarea fenomenelor economico-  metoda ABC (diagrama Pareto)
financiare  metoda grilelor de evaluare
 comparaţia  cercetările operaţionale

21
 Capitolul I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

BIBLIOGRAFIE:

1. Gheorghiu Al. (coord.), Analiza activităţii economice a întreprinderilor, Editura Didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 1982;
2. Mărgulescu D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii ; metode şi tehnici,
Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994;
3. Mărgulescu D., Stănescu C., David I., Analiza economico-financiară, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 1999;
4. Niculescu M., Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003;
5. Niculescu M., Mărgulescu D., Analiza economico-financiară în comerţ şi turism, Universitatea
Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1994;
6. Petcu M., David-Sobolevschi I.M., Analyse économique et financière, Editura ASE, Bucureşti,
2005;
7. Robu V., Anghel I., Serban e.C., Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică,
Bucureşti, 2014;
8. Vâlceanu G., Robu V., Georgescu N. – Analiza economico-financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 2004.

22