Curs 2015-1016: Dreptul Proprietății intelectuale

Tema I. Tema II

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Definiție: dreptul proprietății intelectuale cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează
raporturile privind protecția proprietății intelectuale în domeniul industrial, științific, literar și
artistic, precum și semnele disctinctive ale actelor de comerț.

D.P.Intelect. este format din:

 dreptul de proprietate industrială

 drepturile de autor: totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la realizarea
și valorificarea operelor literare, științifice și artistice.

Izvoare

 Interne:

 Legea 64/1991 privind brevetele de invenție

 Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile georgrafice
 Legea 31/1990 privind societățiile
 Legea 26/1990 privind registrul comerțului
 Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe

 Internaținale:
 Convenția de la Paris pentru protejarea proprietății industriale
 Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice
 Convenția pentru instituirea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale
 Aranjamentul de la Paris din 1991 privind înregistrarea internațională a mărcilor
 Convenția internațională de la Roma din 1961

DREPTURILE DE AUTOR

Instituție juridică: ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile sociale decurgând din
crearea și valorificarea operelor artistice, literare și științifice sau a altor opere de creație intelectuală.

Drept subiectiv: posibilitatea recunoscută și garantată titularului de a folosi și dispune de o creație

intelectuală, în condițiile prevăzute de lege.

Subiectele dreptului de autor

1
 AUTOR al unei opere intelectuale poate fi doar persoana fizică. Acest fapt decurge din crearea unei
opere, chiar în formă nefinalizată. Se prezumă că e autor, până la proba contrară, persoana sub numele căruia
opera a fost adusă la cunoștiință publică prima dată. !!! Prezumția poate fi demontată cu orice mijloc de probă.

Prin faptul realizării operei și în baza legii, creatorul dobândește calitatea de subiect al drepturilor de
autor. Calitatea de autor rezultă dintr-un fapt juridic, în timp ce calitatea de subiect al drepturilor de autor
constituie o problemă de drept care decurge din lege/act juridic. Cele două calități nu presupun întotdeauna o
indentitate de persoană.

Subiect primar al drepturilor de autor este persoana fizică care a creat opera.

Calitatea de autor o are persoana care a creat în mod nemijlocit opera.

Subiecte secundare: persoana fizice sau persoana juridică care beneficiează de anumite prerogative, fără
a fi creatoarea operei.

Subiecte derivate:

 moștenitorii autorului
 cesionarii drepturilor patrimoniale de autor
 persoana fizică sau juridică care face publică opera, având consimțământul autorului, dacă acesta
nu-și dezvăluie indentitatea
 persoana fizică sau juridică sub numele, la inițiativa și sub responsabilittaea căreia a fost creată
opera colectivă.

PLURALITATEA DE AUTORI

Operele literare sau științifice care sunt rezultatul creator al mai multor persoane, realizate prin aportul
mai multor creatori. (opere comune si opere colective)

I. OPERELE COMUNE

Sunt create de mai mulți autori, în colaborare. Drepturile de autor aparțin tuturor coautorilor, între care
unul poate fi autor principal, după cum se poate individualiza sau nu contribuția fiecăruia coautor (opera
divizibilă/opera indivizibilă).

1. Opera comună divizibilă

 contribuția fiecărui coautor este distinctă, ea realizându-se separat;

 datorită comunității de concepție, contribuția coautorilor formează un tot unitar;
 fiecare coautor e autor al părții sale, dar și coautor al operei, în ansamblu.

2. Opera comună indivizibilă

 activitatea creatoare a fiecărui coautor nu poate fi stabilită

 utilizarea operei e guvernată de principiul unanumității
 coautorii pot utiliza opera doar de comun acord

2
 Renumerația se cuvine fiecărui coautor, în proporția cuvenită prin convenție. În lipsa unei convenții,
renumerația se împarte proporțional cu contribuția fiecărui dintre coautori. Atunci când contribuția nu se poate
stabili, se aplică sistemul cotelor egale.

II. OPERELE COLECTIVE

Creația în care contribuția autorilor formează un tot, fără a fi posibil, dat fiind natura operei, să se
atribuie un drept distinct unuia dintre coautori asupra ansamblului operei.

În lipsa unei convenții, dreptul de autor aparține persoanei fizice sau juridice sub numele, la inițiativa și
sub răspunderea căruia opera a fost creată. Deși contribuția persoanlă a fiecăruia dintre coautori poate fi
indentificată, niciunul nu beneficiază de un drept asupra întregii opere (e.g.: ziare, enciclopedii, soft-uri, etc.). În
lipsa unei convenții contrare, drepturile de autor revin inițiatorului, care poate valorifica drepturile patrimoniale
asupra operei colective.

OBIECTUL drepturilor de autor = Este format din creațiile în domeniul literar, artistic sau științific.

CONDIȚII DE PROTECȚIE A OPEREI

Conform doctrinei

a) opera trebuie să fie rezultatul unei acțiuni creatoare a autorului

Aceasta este o condiție esențială:

 opera trebuie să poarte amprenta personalității autorului

 opera trebuie să reflecte însușirile spirituale, talentul și personalitatea autorului

opera trebuie să fie protejată chiar dacă e inspirata de o creație anterioară

b) opera trebuie să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simțurilor

semnifică faptul că opera trebuie să aibă o existență obiectivă.

exteriorizarea operei, prin detașarea de gândirea care i-a dat naștere.

forma de exprimare nu implică în mod necesar și fixarea pe un suport material.

c) opera trebuie să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoștința publicului

legat de forma de exprimarea a operei

numai în măsura în care opera susceptibilă de a fi adusă la cunoștința publicului, se poate

răspândi prin expunere, reproducere, executare, etc.

3
CATEGORII DE OPERE PROTEJATE

1. După criteriul contribuției autorului

 opere originale
 opere derivate

1. OPERELE ORIGINALE sunt create fără utilizarea unor opere preexistente.

 scrierile literare și publicațiile

 conferințele, prelegiriile, etc
 operele științifice (scrise/orale)
 compozițiile muzicale, cu sau fără text
 operele dramatice
 operele coreografice
 operele cinematografice
 operele fotografice
 operele de artă plastică
 operele de arhitectură

2. OPERELE DERIVATE sunt realizate prin folosirea uneia sau mai multor opere preexistente.

 traducerile
 adaptările
 adnotările
 lucrările documentare
 orice transformare a unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă
intelectuală de creație
 culegeriile de opere literare, artistice sau științifice: enciclopediile, colecțiile, compilațiile

!!! Creațiile EXCLUSE de la protecția legii:

Ideile, teoriile, conceptele, descoperiile științifice, invențiile conținute într-o operă, indiferent de
modul de preluare, scriere, reprezentare, redare, etc.

Textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale
acestora.

Simbolurile oficiale ale statului, autoritățiilor publice și organizațiilor.

Mijloacele de probă.

Știriile și informațiile de presă.

Simplele fapte și date.

4
CONȚINUTUL DREPTURILOR DE AUTOR

Conținut complex:

 elemente personale, nepatrimoniale

 elemente patrimoniale

DREPTURILE MORALE  sunt legate de persoana autorului și sunt inalienabile, imprescriptibile și

insesizabile.

Dreptul de divulgare al operei = dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la
cunoștința publicului.

Dreptul de paternitate al operei = dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei

Dreptul la nume = dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publicului.

Dreptul la integritatea operei = dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune

oricărei modificări, atingeri aduse operei, care prejudiciază onoarea sau reputația sa.

Dreptul de retractare = dreptul de a retrage opera, despăgubind pe titularii drepturilor de utilizare,

prejudiciați prin exercitarea retractării, dacă e cazul.

1. DREPTUL DE DIVULGARE

Atribut de ordin moral și intelectual, cu privire la aducerea operei la cunoștința publicului. Dreptul este
absolut și strâns legat de persoana autorului. Divulgarea operelor comune > în lipsa unei convenții contrare se
poate face de coautori, de comun acord. Divulgarea operelor colective > aparține inițiatorului. Divulgarea
operelor postume > opera este postumă dacă a fost adusă la cunoștința publicului după moartea autorului

dreptul de divulgare se transmite moștenitorilor pe durată nelimitată

dacă nu există moștenitori, dreptul de divulgare se transmite organelor de gestiune colectivă care a
administrat drepturile autorului sau organelor de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membrii din
domeniul de creație al operei respective.

dreptul de divulgare al operei postume nu va putea fi exercitat dacă autorul și-a manifestat (în mod
expres), în timpul vieții, dorința ca opera sa să nu fie divulgată.

2. DREPTUL LA PATERNITATEA OPEREI

Prezintă două aspecte:

 pozitiv: dreptul autorului de a pretinde, de a revenida în orice moment calitatea sa de autor;

5
 negativ: dreptul autorului de a se opune oricărui act de uzurpare, de contestare a calității sale de
autor, venit din partea terțiilor.

Se transmite prin moștenire, pe durată nederminată.

3. DREPTUL LA NUME

Este dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publicului. Autorul poate hotărâ ca
opera sa să fie adusă la cunoștința publicului sub numele său, sub un pseudonim sau în formă anonimă.
Anonimatul sau pseudonimul care nu permite identificarea autorului are drept consecință faptul că drepturile
de autor se exercită de persoana fizică sau juridică care aduce opera la cunoștința publicului, având
consimțământul autorului, dacă acesta nu-și dezvăluie identitatea.Exercitarea dreptului la nume nu se transmite
prin moștenire.

4. DREPTUL LA INVIOLABILITATEA OPEREI

Drepturile autorului de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări,

precum și oricărei atingeri, dacă prin acestea se prejudiciază onoarea sau reputația sa. Se mai numește și dreptul
la integritatea/respectarea operei. Cesionarii dreptului de reproducere/difuzare trebuie să respecte conținutul
operei așa cum a decis autorul (!!! corectura gramaticală, reparațiile tehnice/materiale, etc sunt permise). Acest
drept are un carcater absolut și inalienabil, transmisibil, pe durată nelimitată.

5. DREPTUL DE RETRACTARE A OPEREI

Permite autorului să oprească difuzarea operei. Posibilă numai după ce opera a fost adusă la cunoștința
publicului. Autorul are obligația să despăgubească pe titularii drepturilor de utilizare, care au fost prejudiciați
prin exercitarea retractării. Analizarea motivelor se face doar în situația unui diferent între o pluralitate de
autori, respectiv instanța analizează temeinicia motivului celui care dorește să retracteze fără acordul celorlalți.
Nu este un drept transmisibil.

DREPTURILE PATRIMONIALE (de utilizare si de suita) sunt temporare, ele durează toată viața
autorului, iar după moartea sa se transmit prin moștenire, pe o perioadă limitată de timp.

Caractere:
 cesibile : pot fi transmise prin acte între vi sau pentru cauză de moarte.
 exclusive : conferă autorului prerogativa de a decide cu privire la utilizarea operei sale.
 limitate în timp.

1. DREPTUL DE UTILIZARE

Prerogativa de a hotărâ dacă, în ce mod, când va fi utilizată opera, inclusiv de a consimți la utilizarea
operei de către alții. Pentru punerea în valoare a operei, autorul are la dispoziție mai multe posibilități:

6
 a) Reproducerea  realizarea, integrală sau parțială, a uneia sau mai multor copii ale unor opere, direct
sau indirect, prin orice mijloc și sub orice formă, temporar sau permanent, inclusiv prin realizarea înregistrărilor
sonore/audio-vizuale, sau prin stocarea permanentă sau temporară a acestora, prin mijloace electronice.

b) Distribuirea reprezintă vânzarea sau oricare alt mod de transmitere, cu titlu gratuit sau cu titlu
oneros, a originalului sau copiilor unei opere.

c) Importul  introducerea pe piața internă, cu scopul comerializării, a originalului sau copiilor legale
realizate, fixate pe orice fel de suport.

d) Închirierea  punerea la dispoziție, spre utilizare, pentru un timp limitat și pentru un avantaj
economic sau comercial, direct sau indirect, a unei opere.

e) Împrumutul  punerea la dispoziție, spre utilizare, pentru un timp limitat și fără un avantaj
economic sau comercial, direct sau indirect, a unei opere, prin intermediul unei instituții care permite accesul
publicului în acest scop.

f) Comunicarea publică  reprezintă orice comunicarea a unei opere, realizată direct sau prin orice
mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice alt loc în care se aduncă un număr de
persoane, care depășește cercul normal al membrilor unei familii sau al cunoștințelor acesteia.

g) Radiodifuzarea  emiterea unei opere de către un organ de radiodifuzare sau televiziune, prin orice
mijloace care servesc la propagarea fără fir a semnalelor, sunetelor sau imaginilor, inclusv comunicarea ei
publică, prin satelit, în scopul recepționării de către public.

h) Retransmiterea prin cablu  retransmiterea simultană, nealterată și integrală de către un operator

prin for, prin cablu sau prin fibră optică sau orice procedeu similar, în scopul recepționării de către public.

i) Realizarea de opere derivate  traducerea, publicarea, adaptarea și orice altă modalitate de

transformare a operei preexistente, dacă aceasta consituie creație intelectuală.

2. DREPTUL DE SUITĂ

Acest drept se fundamentează pe principiul echității. Constă în dreptul autorului operei (artă grafică,
plastică, fotografică), o prerogativă de a realiza un beneficiu economic din vânzările succesive ale creației sale.

Vânzări succesive = vânzări care intervin după înstrăinarea operei de către autor, iar din prețul
acestora, autorul va încasa o anumită cotă, prevăzută de lege.

În reglementarea românească vânzarea succesivă se individualizează prin două elemente:

 dreptul creatorului de a încasa o cotă din prețul net de vânzare obținut la orice revânzare
ulterioară primei înstrăinări;
 dreptul autorului de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa.

Suma datorată autorului în temeiul dreptului de suită se calculează potrivit unor cote prevăzute de lege.
Dreptul de suită se aplică tuturor actelor de revânzare a unei opere originale de artă grafică sau plastică sau a

7
unei opere fotografice sau care implică în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari saloane, galerii de
artă, precum și orice comerciant de operă de artă. !!! Copiile operelor de artă sau a operelor fotografice,
făcute într-un număr limitat de însuși autorul operei sau cu aprobarea acestuia, sunt considerat opere
originale. Vânzătorii au obligația să comunce autorului informații referitoare la revânzare, prețul obținut și locul
unde se află opera, în termen de 2 luni de la data vânzării. Ei vor răspunde de reținerea cotelor din prețul de
vânzare și plata sumelor cuvenite către autor.

Beneficiarul dreptului de suită poate solicita în termen de 3 luni de la data revânzării, vânzătorilor,
cumpărătorilor sau intermediarilor saloane, galerii de artă, precum și oricărui comerciant, informații necesare în
vederea plății sumelor datorate, în temeiul dreptului de suită. Proprietarul sau posesorului unei opere e dator să
permită accesul autorului operei și să o pună la dispoziția acestuia, dacă acest fapt e necesar pentru exercitarea
drepturilor de autor, cu condiția ca prin aceasta să nu aducă atingere intereselor legitime ale proprietarului sau
posesorului operei. Proprietarul originar al unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a plăti autorul, la
prețul de cost al materialelor.

Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări. Dreptul de suită se transmite
prin moștenire și durează toată viața autorului.

Durata drepturilor morale de autor

 au caracter perpetuu, fiind strâns legate de persoana autorului;

 nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări și se transmit prin moștenire, pe durată
nelimitată, cu 2 excepții (caracter viager):

dreptul la nume

dreptul de retractare.

Durata drepturilor patrimoniale de autor

 sunt limitate temporar datorită rațiunii care privește interesul social și prevenirea unui monopol
excesiv al creaților intelectuale.
 durează pe tot timpul vieții autoului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire pe
durată de 70 de ani, oricare ar fi data la care creația a fost adusă la cunoștința publicului.
 în cazul operelor aduse la cunoștința publicului sub peseudonim sau anonime, durata
drepturilor patrimoniale e de 70 de ani de la data aducerii operei la cunoștința publicului.
 în cazul operelor realizate în colaborare, drepturile patrimoniale sunt de 70 de ani de la
data decesului ultimului coautor.
 în cazul operelor colective, durata drepturilor patrimoniale este de 70 de ani de la data
aducerii operei la cunoștința publicului.

Modul de calcul al termenelor = se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor

decesului sau aducerii operei la cunoștința publicului.

Efectele expirării duratei de protecție

8
  la împlinirea termenului, deși drepturile morale subzistă, opera trece în domeniul public 
drepturile patrimoniale de autor se sting, astfel încât opera poate fi utilizată în mod liber, de orice
persoană.

Tema III

TRANSMITEREA DREPTURILOR DE AUTOR

Opera de creație intelectuală se poate valorifica direct sau prin contract.

Valorificarea directă se face de către autor, prin proprile sale mijloace. Actele concrete prin care autorul
aduce opera sa la cunoștința publicului depinde de natura operei create (ex.: recitare, expunere, citire, etc.)

Valorificarea prin contract se face prin intermediul unei persoane care deține mijloace materiale
necesare pentru comunicarea și distribuirea operei.

Legea 8/1996 pune în discuție chestiunea drepturilor patrimoniale ale autorului și unele contracte de
valorificare a drepturilor de autor. Legea constituie modalitatea de reglementare în ceea ce privește valorificarea
prin contract.

Drepturile patrimoniale de autor se transmit drepturile patrimoniale de autor de către autor sau titularul
drepturilor de autor ăn schimbul unei renumerații.

Caractere juridice:

 contract bilateral,
 contract consensual,
 contract intuitu personae,
 contract cu titlu oneros,
 contract comutativ
 contract cu executare succesivă în timp.

CONTRACTUL DE CESIUNE A DREPTURILOR DE AUTOR

 Cesiunea exclusivă: titularul drepturilor de autor nu mai poate utiliza opera în modalitatea, în
termenul și pe teritoriul convenit cu cesionarul și nu mai poate transmite dreptul respectiv către alte
persoane.(!!! această dispoziție trebuie prevăzută expres în contract).

 Cesiunea neexclusivă: titularul drepturilor de autor poate utiliza el însuși opera și poate
transmite drepturile neexclusive și altor persoane.
!!! titularul drepturilor neexclusive nu poate transmite aceste drepturi unei alte persoane
decât cu consimțământul expres al cedentului).
Excepție: cesionarul este o persoană juridică care se află în proces de transfomare a
persoanei juridice, ergo consimțământul cedentului nu e necesar.

9
 Obiectul contractului de cesiune a drepturilor de autor  drepturile patrimoniale pe care
autorul/titularul drepturilor de autor la transmite altor persoane. Cesiunea poate fi limitată la anumite drepturi,
pentru o anumită durată sau pe un anumit cesionar.

Condiții:

 Obiectul să existe;
 Obiectul să fie posibil;
 Obiectul să fie determinat/determinabil;
 Obiectul să fie în circuitul civil;
 Obiectul să fie licit și moral.

Cesiunea drepturilo patrimoniale trebuie menționată expres în contract și dacă nu s-a convenit altfel,
cesiunea unui anumit drept patrimonial nu are niciun efect cu privire la celelalte drepturi patrimoniale.
Excepție: cesiune dreptului de reproducere a unei opere naște prezumția că și dreptul de distribuire a copiilor
unei asemena opere a fost cesionat.

Forma și conținutul contractului de cesiune

Contractul de cesiune îmbracă forma scrisă ad probationem și nu ad validitatem.

Clauze obligatorii:

 drepturile patrimoniale transmise;

 modalitățiile de utilizare;
 durata și întinderea cesiunii:
 renumerația titularului drepturilor de autor.

Absența unei clauze dă dreptul părții interesate să solicite rezilierea contractului. Excepție:
renumerația poate să fie stabilită de către instanță.

Remunerația autorului se stabilește prin acordul părților și se calculează fie proporțional cu încasările
provenite din utilizarea operei, fie într-o sumă fixă sau în orice alt mod.

În situația în care remunerația e stabilită de instanță, determinarea se va face avându-se în vedere sumele
plătite uzual pentru aceași categorie de opere, durata și întinderea utilizării, precum și celelalte circumstanțe ale
cauzei. Dacă ulterior încheierii contractului apare o disproporție evidente între renumerație și beneficiul obținut
de cesionar, cedentul se poate adresa instanței competente pentru ca aceasta să dispună revizuirea contractului
sau mărirea convențională a renumerației. !!! Nu se poate renunța la dreptul de adaptare a contractului.

Desființarea  autorul poate solicita desființarea contractului de cesiune, când cesinarul nu-l utilizează
sau îl utilizează insuficient și datorită acestei situații interesele sale justificate sunt afectate considerabil. Nu se
poate solicita desființarea înainte de expirarea a 2 ani de la data cesionării dreptului patrimonial asupra unei
opere.Când neutilizarea sau utilizarea insuficientă se datorează propriei culpe a autorului, faptei unui terț sau
cazului fortuit sau unui caz de forță majoră, autorul nu poate solicita desființarea contractului. Autorul nu poate
renunța anticipat la acest drept.

10
 CONTRACTUL DE EDITARE

Se încheie între titularul drepturilor de autor, prin care acesta cedează editorului drepturile de
reproducere și distribuire a operei în schimbul unei remunerații.

Caractere juridice:

 contract bilateral;
 contract consensual;
 contract intuitu personae;
 contract comutativ;
 contract cu titlu oneros;
 contract cu executare succesivă în timp.

Părțile contractului: Titularul drepturilor de autor și Editorul.

TITULARUL DREPTURILOR DE AUTOR poate fi autorul sau succesorul său în drepturi.

Pot încheia contracte de editare, fiind titularii drepturilor de autor, și:

 cesionarii drepturilor patrimoniale de reproducere și distribuire a operei;

 angajatorul, pentru opera creată în cadrul unui C.I.M., dacă există cluază de cesiune a
drepturilor patrimoniale de autor;
 unitatea angajatoare/angajatorul pentru drepturile patrimoniale asupra programelor de
calculator create de angajații săi, în absența unei clauze contrare.

Editorul este persoana care are drepturi în temeiul contractului de editare, de a reproduce și distribui
opera pusă la dispoziție de titularul drepturilor de autor.

Obiectul contractului de editare îl reprezintă dreptul de a reproduce și distribui o operă de creație

intelectuală, în schimbul unei renumerații primite de autor sau titularul drepturilor de autor.

Remunerația poate fi stabilită fie prin acordul părțiilor, fie pe cale judecătorească, titularuldrepturilor
de autor având la dispoziție două acțiuni:

-acțiunea pentru anularea contractului;

-acțiunea pentru stabilirea de către instanță a remunerației.

Forma și conținutul: C.E. se încheie în formă scrisă, ad probationem.

Clauze obligatorii:

*durata cesiunii
*întinderea cesiunii
*natura (ne)exclusivă
*numărul minim de exemplare
*remunerația autorului
*numărul minim de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit
11
 *termenul limită pentru aprobarea și difuzarea a fiecărei ediții sau tiraj
*termenul de predare a operei originare de către autor
*procedura de control al nr. de exemplare prod. de editor.

Obligațiile titularului drepturilor de autor

-obligația de predare: punerea la dispoziția editorului a originalului operei

-obligația de garanție: exercitarea drepturilor cedate de autor/titularul drepturilor de autor, care îl

garantează pe editor de orice tulburare provenită din fapta proprie sau din fapta unui terț.

Obligațiile editorului

-Obligația de a publica opera

 trebuie exercitată ( atunci când nu e menționat în C.E.) în maxim 1 an de la data acceptării

acesteia;
 autorul poate solicita desființarea contractului și daune-interese pentru neexecutare, având
dreptul să păstreze remunaerația plătită, sau, după caz, să solicite plata remunerației integrale
prevăzută în C.E.

*publicare = comunicarea operei către public (reprodusă și distribuită);

*reproducerea se face cu respectarea condiților de utilizare și nr. de exemplare stabilite în contract;

*editorul e obligat să respecte metoda de utilizare prevăzută în C.E.;

*neprevederea expresă în C.E. a metodei de utilizare, duce la folosirea unor criterii, astfel utilizarea se
face în acord cu natura operei, publicul căruia i se adresează și uzanțele editurii.

-Obligația de a distribui opera

transmiterea către public a unei lucrări;

în funcție de genul operei se face prin: vânzare, închiriere, împrumut;
presupune și informarea clientelei » editorul trebuie să aducă opera la cunoștința publicului,
urmărind și informarea și atragerea clientelei prin: cataloage, anunțurii, oferte, afișe, etc;
în cazul unei ediții noi, editorul trebuie să permită autorului să aducă
îmbunătățiri/modificări operei;
dacă în C.E. nu se prevede altfel, modificările nu trebuie să mărească esențial costurile
editorului și nici să să schimbe caracterul operei.

-Obligația de plată a remunerației

 în cuantumul și la termenele prevăzute în C.E.

prin acordul părților
se calculează proporțional cu încasările cuvenite din:
*utilizarea operei
*sumă fixă
*alte modalități
12
 *când între renumerația autorului și beneficile editorului există o disproporție evidentă, autorul se poate
adresa instanțelor judecătorești pentru a se dispune revizuirea C.E. sau pentru mărirea convențională a
remunerației.

-Obligația de restituire a originalului operei

 incumbă editorului după publicarea operei;

 presupune înapoierea către autor a originalului operei, ilustrațiilor sau orice alte documente
primite pt publicare.

-Obligația de a oferi autorului copiile rămase în stoc

semnifică o ofertă de vânzare făcută autorului;

autorul are dreptul de preemțiune.

Transmiterea contractului de editare

C.E. e un contract intuitu personae » nu poate fi transmis către alte persoane decât cu consimțământul
scris al autorului operei.

Încetarea contractului de editare

În lipsa unei clauze contrare, la data expirării drepturilor sale sau după epuizarea ultimei ediții
convenite.

*epuizarea ultimei ediții convenite = părțile și-au executat obligațiile asumate

Ediția/tirajul se consideră epuizat(ă) atunci când nr. de exemplare nevândute e mai mic de 5% din nr.
total de exemplare și în orice caz e mai mic de 100 de exemplare.

CONTRACTUL DE REPREZENTARE TEATRALĂ

CONTRACTUL DE EXECUȚIE MUZICALĂ

Def.: convenția prin care titularul drepturilor de autor cedează către o persoană fizică sau juridică
dreptu de a reprezenta sau executa în public o operă actuală/viitoare, care poate fi literară, teatrală, muzicală,
coreografică sau o pantomimă, în schimbul unei remunerații, iar cesionarul se obligă să o reprezinte/execute în
condițiile convenite.

Cesionarul = persoană fizică sau juridică având calitatea de întreprinzător de spectacole.

Forma.Conținutul.Durata

-forma scrisă, ad probationem

-clauze:
13
 *durata contractului
*nr. de comunicări publice
*termenul în care va avea loc premierea/singura reprezentare sua execuție a operei
*caracterul (ne)exclusiv al operei
*teritoriul pentru care s-a cedat drepturile de reprezentare teatrală/execuție muzicală
*remunerația autorului
*perioada de comunicare de către cesionar a nr. de reprezentări/execuții muzicale
*situația încasărilor

-durata:

*este limitată, în mod obligatoriu;

*determinată sau nr. determinat de comunicări publice.

*nr. determinat = reprezentarea/execuția trebuie să fie comunicată cel puțin odată pe an.

TEMA IV

DREPTUL DE AUTOR

Obligațiile autorului: obligația de predare a operei și obligația de garanție.

Obligațiile cesionarului: obligația de a utiliza opera, care implică reprezentarea sau executarea operei în
termenul convenit.

Obligația de a permite cedentului să controleze derularea contractului. Această obligație implică

susținerea în mod adecvat a realizării condițiilor tehnice pentru interpretarea lucrării. De asemenea, dacă nu s-a
prevăzut altfel în contract, cesionarul are obligația să remită cedentului programul, afișele și alte materiale
tipărite despre spectacole. De asemenea, cesionarul are obligația să comunice cedentului periodic informațiile
referitoare la nr. de reprezentații și situația încasărilor. Obligația privind remunerația autorului: cesionarul
trebuie să achite, la termenele prevăzute iîn contract, sumele în cuantumul cuvenit.

Transmiterea contractului: cesiunea contractului de reprezentare teatrală sau interpretare muzicală,

este posibilă numai cu consimțământul scris al autorului. Forma scrisă este obligatorie ad probationem.

Încetarea contractului: Contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală poate înceta la
expirarea duratei stabilite în contract sau la epuizarea numărului de comunicări publice convenite în contract.

Cauze de încetare specifice:

1. Dacă cesionarul nu reprezintă sau nu execută opera la termenul convenit, autorul poate solicita
rezilierea contractului și daune-interese pentru neexecutare. Autorul are dreptul de a păstra remunerația primită,
respectiv are dr. de a solicita plata integrală a remunerației prevăzută în contract.

14
 2. Întreruperea reprezentărilor sau execuțiilor timp de 2 ani consecutivi, dacă nu s-a convenit un alt
termen în cuprinsul contractului. Autorul poate solicita rezilierea contractului și daune-interese pentru
neexecutare.

Contractul de închiriere: se încheie între autor și orice persoană fizică sau juridică, prin care autorul se
obligă să permită utilizarea, pe un timp determinat, a cel puțin unui exemplar al operei sale, în original sau
copie. Legea 8/1996 -> se aplică pt acest contract dispozițiile din dr. comun pt contractul de locațiune.

Dacă nu s-a convenit altfel, locatorul păstrează dr. de autor asupra operei, cu excepția dreptului la
distribuire, dacă nu s-a convenit altfel în cuprinsul contractului. Locatarul se obligă să plătească o remunerație
pe toată durata cât folosește opera.

Contractul de comandă-> convenția prin care o persoană, în calitate de beneficiar, comandă unui autor
o operă viitoare. Obligația autorului, în temeiul acestui contract, este aceea de executare de lucrări, în timp ce
beneficiarul va avea dreptul de a utiliza opera, ceea ce presupune o valorificare a drepturilor patrimoniale de
autor. Acesta trebuie să cuprindă obligatoriu termenul de predare a operei si termenul de acceptare a operei.
Între aceste 2 termene, beneficiarul are dreptul să verifice măsura în care condițiile prevăzute în contract au fost
respectate. În situația în care opera nu îndeplinește condițiile stabilite, persoana care comandă lucrarea are
dreptul să denunțe contractul.

Contractul de adaptare audio-vizuală> acest contract este convenția prin care titularul dreptului de
autor asupra unei opere preexistente transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare și includere a
respectivei opere într-o operă audio-vizuală. Convenția se încheie în scris ad probationem și va trebui să
menționeze, în mod expres, condițiile producției, difuzării și proiecției operei respective.

În cuprinsul contractului, în lipsa unei clauze contrare, se prezumă că autorul îi cedează producătorului
și dr. de a utiliza dublarea și subtitrarea, în condițiile plății unei remunerații echitabile. Producătorul este obligat
să remită autorului periodic situația încasărilor percepute după fiecare mod de utilizare. În situația în care
producătorul nu finalizează opera în timp de 5 ani de la data încheierii contractului sau nu procedează la
difuzarea acesteia în termen de 1 an de la data finalizării, autorul poate solicita rezilierea contractului.

LIMITELE EXERCITĂRII DREPTULUI DE AUTOR

Instituirea unor limite privind exercitarea dreptului de autor au fost impuse de interesele generale
ale societății, de imposibilitatea de a se controla folosirea unei opere și de necesitatea utilizării operei
conform destinației sale. Limitările sunt justificate pt folosința publică, legea admite utilizarea unei opere
fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații în următoarele situații: reproducerea unei
opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative, ori pt scopuri de siguranță publică ;
utilizarea de scurte citate dintr-o operă în scop de analiză, comentariu sau critică, ori cu titlu exemplificativ în
masura în care, folosirea lor justifică întinderea citatului; utilizarea de articole izolate sau scurte extrase din
operă în publicații, emisiuni radio/ televiziune/ înregistrare sonoră destinate învățământului precum și
reproducerea pt. învățământ în cadrul instituției de învățământ în măsura justificată de scopul urmărit;
reproducerea specifică realizată de biblioteci, accesibile publicului, de instituțiile de învățământ sau de muzee
ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj economic direct sau indirect;
reprezentarea sau executarea unei opere în cadrul activităților instituțiilor de învățământ, exclusiv în scopuri
specifice, cu condiția ca atât executarea și reprezentarea, cât și accesul publicului să se facă fără plată.

15
 Limitările pentru folosință privată

-potrivit legii nu constituie o incalcare a dreptului de autor reproducerea unei opere fara consimtamantul
autorului pt uz personal sau pt cercul normal al unei familii, cu conditia ca opera sa fi fost adusa anterior la
cunostinta publicului, iar reproducerea sa nu contravina utilizarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe
titularul drepturilor de utilizare.

Prin notiunea de sfera cercului normal al unei familii se intelege persoanele intre care exista relatie de
rudenie sau de afinitate, la care se adauga persoanele care ii frecventeaza in mod obisnuit fara a fi simple
cunostinte.

CONFORMAREA OPEREI- fara consimtamant si fara remuneratie in anumite situatii.

Transformarea operei fara consimtamantul autorului si fara plata unei remuneratii este posibila in
urmatoarele situatii:

 Daca transformarea este una privata, care nu este destinata si nu este pusa la dispozitia publicului.

 Daca transformarea este o parodie sau o caricatura, cu conditia ca rezultatul sa nu creeze confuzie in cee
ace priveste opera originala.

 Daca transformarea este impusa de scopul utilizarii premise de catre autor

 Daca rezultatul transformarii este o prezentare rezumativa, facuta in scop didactic, cu mentionarea
autorului operei.

Prin parodie se intelege lucrarea in care se preiau termene, motivele si mijloacele artistice ale unei opere
literare sau musicale ori a unui autor, pt a obtine efecte satirice sau umoristice.

Prin caricatura se intelege reprezentarea, mai ales cu mijloace grafice, a unei persoane sau a unei situatii,
prin exagerarea unor trasaturi in deosebi negative cu intentie umoristica sau satirica.

DREPTURILE CONEXE DREPTURILOR DE AUTOR

Titularii:

 Artistii interpreti sau executantii, pentru propriile interpretari ori executii

 Producatorii de inregistrari sonore

 Producatorii de intregistrari audio-vizuale

 Organismele de radio-difuzare sau televiziune, pentru propriile emsiuni si servicii de programe.

16
 Obiectul: urmatoarele prestatii:- interpretarile sau executiile artistilor, interpreti sau executanti, pentru
propriile interpretari sau executii

- Inregistrarile sonore sau hologramele

- Inregistrarile audio-vizuale

- Emisiunile sau serviciile de programe ale organismelor de radio-difuziune si televiziune

DREPTURILE ARTISTILOR, INTERPRETI SAU EXECUTANTI

Legea considera ca sunt artisti, interpreti sau executanti, urmatoarele persoane: actorii, cantaretii,
muzicienii, dansatorii si alte persoane care canta, danseaza, interpreteaza dirijeaza sau executa in alt mod o
opera literara sau artistica, un spectacol de orice fel, incluziv unul folkloric.

Drepturi: morale si patrimoniale

Dr. morale: dreptul de a pretinde recunoasterea propriei interpretari sau executii, dreptul de a pretinde
ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat la fiecare spectacol si la fiecare utilizare a inregistrarii acestuia,
dreptul de a pretinde respectarea calitatii prestatiei sale si de a se opune oricarei deformari, falsificari sau alte
modificari substantiale a interpretarii ori executii sale sau a oricarei incalcari a drepturilor sale, care ar
prejudicia grav onoarea si reputatia sa.

Comparativ cu drepturile morale ale autorului, artistii interpreti si executanti nu beneficiaza de dreptul la
divulgare si dreptul la redactare. Absenta acestor drepturi se explica prin natura drepturilor conexe. Astfel, orice
act de executie sau de interpretare se realizeaza de catre artistul interpret sau executant numai prin divulgarea
creatiei sale.

De asemenea, realizarea actului de interpretare atrage imposibiliatea de a exercita retractarea. Drepturile

morale ale artistilor i. sau e. nu pot face obiectul vreunei instrainari sau renuntari.dupa moartea artistului sau
executantului exercitiul acestor drepturi se transmite prin mostenire pe durata nedeterminata.

Drepturile patrimoniale: dreptul exclusive de a autoriza sau interzice urmatoarele:

 fixarea interpretarii sau a executiei sale

 Reproducerea interpretarii sau a executiei fixate.

 Distribuirea interpretarii sau a executiei fixate, inchirierea, importul, radio-difuzarea si

comunicarea publica a interpretarii sau executiei sale, punerea la disp. Publicului a interpretarii
sau executiei sale fixate.

Fixare= se considera fixare incorporarea sunetelor, imaginilor, ori a sunetelor si imaginilor sau a
reprez. Digitale a acestora, care permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publica cu ajutorul
unui dispozitiv.

17
 Durata dr. patrimoniale ale artistilor este de 50 de ani de la data interpretarii sau executiei.

DREPTURILE PRODUCĂTORILOR DE ÎNREGISTRĂRI SONORE

Înregistrare sonoră (hologramă) = fixarea sunetelor provenite dintr-o interpretare sau executare a altor
sunete sau a reprezentării digitale a acestora, alta decât o încorporare fixată într-o operă cinematografică sau
într-o altă operă audio-vizuală. Titularul este producătorul de înregistrări sonore.

Producătorul = p.f./p.j. care are inițiativa și își asumă responsabilitatea organizării și finanțării realizării
primei fixări a sunetelor.

Fără a menționa natura, lg. 8/1996 prevede că în cazul reproducerii și distribuirii înregistrării sonore,
producătorul are dreptul să înscrie pe suportul acestora, pe lângă mențiunile privind autorul și artistul interpret
sau executant, or titularul operei și numele sau denumirea producătorului. Această prerogativă a producătorului
s-a considerat de doctrină că reprezintă un drept moral la nume.

Drepturile patrimoniale ale producătorului de înregistrări sonore constau în drepturi de a

autoriza/interzice:

-dreptul de a autoriza reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări
sonore;
-distribuirea înregistrărilor sonore;
-închirierea producerii de înregistrări sonore;
-împrumutul producerii de înregistrări sonore;
-importuri;
-radiodifuzarea;
-comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore;
-retransmiterea prin cablu.

Durata drepturilor patrimoniale: 50 de ani de la data primei fixări a sunetului.

DREPTURILE PRODUCĂTORILOR DE ÎNREGISTRĂRI AUDIOVIZUALE

Înregistrările audivizuale/videograma = orice fixare a unei opere audivizuale sau secvențe de imagine în
mișcare însoțite sau nu de sunete, oricare ar fi modalitatea și suportul utilizării pt. această fixare.

Producătorul de înregistrări audiovizuale = p.f./p.j. la inițiativa și sub responsabilittaea căreia are loc
organizarea și realizarea primei fixări a unei opere audiovizuale/secvențe de imagini în mișcare, însoțite ori nu
de sunete și care în această calitate furnizează mijloacele tehnice și finanțarea necesară. Drepturilor
producătorului de înregistrări audiovizuale sunt similare cu cele prevăzute pt. producătorul de înregistrări
sonore

18
DREPTUL ORGANIZĂRII DE RADIODIFUZIUNE ȘI TELEVIZIUNE

Este un drept patrimonial exclusiv de autor. Fixarea de emisiuni și servicii de programe sau TV,
reproduse sub orice mijloc și sub orice formă. Distribuirea prop. emisiuni și servicii de programe, importul,
retransmiterea, reemiterea, împrumutul, punerea la dispoziția publicului a prop. emisiuni și program. Durata:
50 de ani și curge de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima radiodifuziune a emisiunii sau
a serviciului de programe, organizat de radio sau TV.

APĂRAREA DREPTURILOR DE AUTOR ȘI A DREPTURILOR CONEXE

Legea 8/1996 prevede măsuri și mijloace care formează un sistem de protecție a drepturilor de autor și a
drepturilor conexe. Încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe poate atrage răspunderea civilă,
contravențională sau penală.

Mijloace tehnice de protecție

 utilizarea oricărei tehnici, a unui dispozitiv sau computer care în cadrul funcționării sale
normale e destinat să împiedce sau să limiteze acțiuni care nu sunt autorizate de titularul
drepturilor recunoscute de lege.
 eficiente când utilizarea unei opere sau al oricărui alt ___ e controlată de titularul
dreptului prin accesarea unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție precum
criptarea, codarea, bruierea sau a unui mecanism de control al bruierii, dacă M.T.P. indică
obligația de asigurare al prot.

Mijloace de drept civil

Titularii drepturilor recunoscute și protejate de lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor
organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora precum și
acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

La stabilirea despăgubirilor, instanța de judecată va lua în considerare una din următoarele soluții:

- să recurgă la anumite criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat,
beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și atunci când este cazul alte elemente în afara factorilor economici,
cum sunt daunele morale cauzate titularului dreptului;
- să acorde despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut
obiectul faptei ilicite, în cazul în care prejudiciul nu poate fi determinat prin aplicarea criteriilor menționate.

Titularii drepturilor încălcate pot solicita instanței să dispună aplicarea oricăreia dintre măsurile
reparatorii:

- remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit
- distrugerea echipamentelor și a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinație unică sau
principală a fost aceea ce producere a actului ilicit
- scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare și distrugere, a copiilor efectuate ilegal
- răspândirea informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, inclusiv afișarea hotărârii, precum și
publicarea sa integrală sau parțială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta.

Măsuri provizorii și asigurătorii

19
- în cazul încălcării unor drepturi recunoscute și protejate de lege, persoanele îndreptățite pot cere instanței de
judecată sau altor organe competente să dispună de îndată luarea unor măsuri pentru a preveni producerea
iminentă a unei pagube sau pentru a asigura repararea pagubei
- titularii de drepturi pot solicita instanței de judecată chiar și înainte de introducerea unei acțiuni pe fondul
cauzei, luarea unor măsuri de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stări de fapt atunci când există un
risc de încălcare a drepturilor prevăzute de lege și dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă.

Acțiunea civilă ar un dublu obiect: autorul care a suferit o atingere în drepturile personale patrimoniale
poate cere instanței încetarea faptelor care lezează drepturile sale, ceea ce poate conduce la obligarea de către
instanță a persoanei vinovate să săvârșească anumite acte de reparație.

Măsuri:

 publicarea hotărârii
 retragerea exemplarelor operei din tipografie/librărie
 rev. la txt. autorului
 înscrierea/retificarea numelui autorului.

Răspunderea civilă

În situația încălcării drepturilor morale și drepturilor patrimoniale de autor, persoanele îndreptățite pot
recurge la următoarele acțiuni civile:

- acțiunea în răspundere civilă delictuală

- acțiunea în răspundere civilă contractuală

Acțiunea civilă are un dublu obiect: autorul care a suferit o atingere în drepturile personale
nepatrimoniale poate cere instanței încetarea săvârșirii faptelor care lezează drepturile sale și poate să oblige
persoana vinovată la restabilirea drepturilor încălcate.

Mijloace de drept administrativ

Încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe poate atrage răspunderea contravențională.

Constituie contravenție, fapte precum:

 încălcarea prevederilor referitoare la dr. de suită și obligațiile vânzătorului unei opere de artă
plastică;
 nerespectarea de către utilizator a obligației de a transmite informații și documente necesare
pentru determinarea cuantumului remunarației și informațiilor privind opera utilizată;
 fixarea, fără consimțământul autorului sau a titularului drepturilor de autor, a interpretărilor sau
execuțiilor artistice, ori a programelor de radiodifuziune sau TV.

Mijloace de drept penal

20
 Obiectul juridic general al infracțiuniilor prevăzute de legea 8/1996 e constituit din relațiile sociale care
se formează și se desfășoară în domeniul protecției creațiilor intelectuale.

Art. 1396 » Constituie infracțiune faptele de:

a)realizarea, in scopul distribuirii, fara a se urmari direct sau indirect un avantaj material, cu orice
mijloace si in orice mod, de marfuri-pirat;
b)plasarea marfurilor-pirat sub un regim vamal definitiv de import sau de export, sub un regim vamal
suspensiv ori in zone libere;
c)orice alta modalitate de introducere a marfurilor-pirat pe piata interna.

Obiectul material: mărfurile-pirat (=copiile, indiferent de suport, realizate fără consimțământul

titularului drepturilor de sau al persoanei legal autorizate de acesta și care sunt executate (in)direct, total sau
parțial, de pe un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

Subiecul pasiv: titularul drepturilo de autor/titularul drepturilo conexe de autor.

! Când opera este adusă la cunoștința publicului sub forma anonimatului, subiectul pasiv poate să fi
p.f./p.j. care exercită dr. de autor, având consimțământul acestuia.

Subiecul activ: orice persoană.

Participația penală: sub orice formă.

Vinovăția: intenție directă sau indirectă.

Acțiuni pregătitoare/tentativa: posibile, dar neincriminate.

Consumare: realizarea acțiunii care formează elementul material al laturii oiective.

Art. 1398 » punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare,
fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de
drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel incat
publicul sa le poata accesa in orice loc sau in orice moment ales in mod individual.

Obiectul material: operele de creație intelectuală sau a produselor purtatoare de drepturi conex sau
copiile acestora.

Subiectul activ: orice persoană care îndeplinește condițiile de răspundere penală.

Participația penală: coautorat, instigare, complicitate.

Subiect pasiv: titularul drepturilor de autor/drepturilo conexe.

Vinovăția: intecție directă sau indirectă.

Consumarea infracțiunii: realizarea faptei care formează elementul material al laturii obiective.

Art. 140» constituie infracțiune săvârșirea faptei comise fara autorizarea sau consimtamantul titularului
drepturilor recunoscute de prezenta lege:
a)reproducerea operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe;
21
 b)distribuirea, inchirierea sau importul pe piata interna a operelor ori a produselor purtatoare de drepturi
conexe, altele decat marfurile-pirat;
c)comunicarea publica a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe;
d)radiodifuzarea operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe;
e)retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe;
f)realizarea de opere derivate;
g)fixarea, in scop comercial, a interpretarilor sau a executiilor artistice ori a programelor de
radiodifuziune sau de televiziune;

Obiectul material: operele originale de creație intelectuală sau produsele purtătoare de drepturi conexe.

Subiectul activ: orice persoană care îndeplinește condițiile de răspundere penală.

Participația penală: coautorat, instigare, complicitate.

Subiect pasiv: titularul drepturilor de autor/drepturilo conexe.

! săvârșirea infracțiunii presupune executarea unei opere de creație intelectuală sau a unor produse
purtătoare de drepturi conexe (=interpretăriile sau execuțiile artistice fixate, hologramele, videogramele, propri.
emise sau programe de radiodifuzare sau TV).

Vinovăția: intecție directă sau indirectă.

Acțiuni pregătitoare/tentativa: posibile, dar neincriminate.

Consumarea infracțiunii: realizarea faptei care formează elementul material al laturii obiective.

Art. 141» fapta persoanei care isi insuseste, fara drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta
persoanei care aduce la cunostinta publica o opera sub un alt nume decat acela decis de autor.

Subiectul activ:

 orice persoană (varianta tip).

 persoană juridică (varianta asimilată).

Participația penală: instigare, complicitate.

Subiect pasiv: autorul operei sau coautorii.

! săvârșirea infracțiunii presupune executarea unei opere de creație intelectuală sau a unor produse
purtătoare de drepturi conexe (=interpretăriile sau execuțiile artistice fixate, hologramele, videogramele, propri.
emise sau programe de radiodifuzare sau TV).

*Există operă de creație intelectuală:

 varianta tip: acțiune de însușire a calității de autor trebuie să se facă fără drept; făptuitorul
săvârșește anumite acte pentru a lăsa impresia că a contribuit la crearea operei, deși opera nu îi
aparține, el își asumă calitatea de autor.

22
  varianta asimilată: acțiunea de a aduce la cunoștința publicului se face sub alt nume decât acel
decis de autor; voința autorului nu e respectată de făptuitor care induce ideea că o altă persoană
ar fi creatorul operei.

Vinovăția: intecție directă sau indirectă.

 varianta tip: tentativa/actele premergătoare: nu sunt posibile

 varianta asimilată: tentativa/actele premergătoare: sunt posibile, dar neincriminate.

Când aceași persoană săvârșește ambele fapte materiale  concurs ideal de infracțiuni.

TEMA 5

MĂRCILE

Marca este un semn distinctiv care diferențiază produsele sau serviciile unei persoane fizice sau unei
persoane juridice, ei aparținând altor persoane prin garanția unei calități determinate și constate. Marca
constituie un bun mobil incorporal. Semnele care constituie mărci se referă la cuvintele, inclusiv numele de
persoane, de literele, cifrele, elementele figurative, formele tridimensionale, forma produsului sau a ambalajului
sau, combinații de culori, precum și orice alte combinație a acestor semne.

Numele ca element de identificare a unei persoane, este un drept personal și nepatrimonial, inalienabil,
inprescriptibil, utilizarea numelui ca marcă atribuie titularului un drept exclusiv, întrucât numele poate aparține
mai multor persoane, dreptul exclusiv nu privește numele în sine, ci forma sa specială. Forma specială a
numelui se obține prin combinarea cu elemente figurative, prin culoarea sau așezarea literelor. Sunt excluse de
la înregistrare mărcile care conțin fără consimțământul titularului imaginea sau numele patronimic a unei
persoane, care se bucură de nume în țara noastră.

Denumirile –sunt cuvinte luate din limbajul curent sau inventate , pentru a constitui o marcă, denumirile
trebuie să fie arbitrare sau de fantezie

Sloganurile -pentru a forma o marcă sloganurile trebuie să fie arbitrare sau de fantezie

Titlul de publicații- pot fi protejate fie ca mărci, fie ca obiect a dreptului de autor

Desenele –desenul este un semn care poate fi folosit ca marcă cu condiția să aibă un caracter distinctiv

Literele și cifrele – acestea pentru a constitui o marcă trebuie să aibă o formă grafică distinctă

Elementele figurative – cuprind mai multe forme respectiv emblema, vigneta, eticheta și imaginile

Emblema constituie un semn figurativ simplu reprezentând un obiect real sau imaginar care
simbolizează o anumită idee, pentru a fi protejată ca marcă, emlema trebuie să aibă o formă specială sau
caracteristică.

Linieta -este un ansamblu de figure, o dispozitie de linii sau un desen. Linia constituie o ilustrație de
mici dimensiuni, cu sau fără un subiect precis care se lipește pe produs. Eticheta este un suport de hârtie sau un
23
carton de mărimea redusă care conține indicații , referitoare la produs, regimul acesteia este asemănător cu al
celelaltor liniete.

Imaginile pot forma obiectul unei mărci ( de exemplu portretul sau fotografia). Nu pot fi utilizate ca
imagini mărcile care cuprind reproduceri sau imitații de desene, drapele, emleme de stat, semne sau blazoane,
aparținând țărilor Uniunii. Niciun cerc, pătrat sau triunghi nu se pot înregistra ca mărci, deoarece acestea sunt
inexpresive. Pentru a putea fi înregistrate ca marcă, în mod obligatoriu, trebuie să fie însoțite de alt element
distinctive.

Forma produsului: pt a fi protejată ca marcă , forma produsului trebuie să nu fie necesară , ceea ce
înseamnă că, nu pot fi utilizate ca mărci semnele constituite din forma pațiala a unui produs, dacă aceasta
reprezintă forma necesară a produselor respective

Forma ambalajului : pt a fi înregistrată trebuie să aibă caracter distinctive culoarea produselor sau
ambalajului. Mărcile pot fi formate și din combinații de culori ale produsului sau ambalajului, o singură culoare
nu poate constitui o marcă, reticența față de folosirea unei singure culori ca marcă este determinată de numărul
limitat al culorilor și de imposibilitatea consumatorului de a distinge cu claritate nuanțele.

Prezentarea sonoră- conținutul unei mărci poate fi alcătuit și din semne sonore sau melodii; majoritatea
legislațiilor la care s-a aliniat și legislația românească nu recunosc mărcile sonore. Reticența manifestată față de
acestea a fost determinată de lipsa unei legături cu produsul și imposibilitatea realizării unui depozit material.

Combinațiile de semne- mărcile pot fi constituite și din unele combinații de semne diferite, verbale sau
figurative.

CLASIFICAREA MĂRCILOR

În funcție de destinația lor economică, mărcile se împart în: mărci de fabrică și mărci de comerț.
- marca de fabrică se folosește de producător sau fabricant, în domeniul activității industriale,
agricole, meșteșugărești și artizanale. Marca de fabrică diferențiază produsele unei persoane fizice sau
juridice de alte produse similare. (coca-cola)
- marca de comerț este utilizată de comerciant sau distribuitor, prin aplicarea ei pe produsele pe
care le vinde. Marca de comerț arată că distribuirea produselor se face de o societate comercială.(metro,
selgros)

Din punct de vedere al obiectului se disting mărcile de produse și mărcile de servicii.

-mărcile de produse cuprind mărcile de fabrică și mărcile de comerț care se aplica si identifica anumite
produse fabricate sau naturale, marcile de servicii, se utilizeaza pt a deosebi servicile unei persoane fizice sau
juridice de servicile prestate de alte persoane

-mărcile de servicii se întrebuințează pentru a deosebi serviciile unei persoane fizice sau juridice de cele
prestate de către alte persoane.

Având în vedere titularul dreptului: mărcile pot fi mărci individuale și mărci colective.
- mărci individuale, private sau ordinare aparțin și se utilizează de o anumită persoană fizică sau juridică

24
 - mărcile colective se folosesc în comun de mai multe persoane juridice.
in mod obisnuit marcile colective se aplica impreuna cu marca individuala fiind o garantie a calitatii si origine
produsului

În funcție de natura normelor care le reglementează: mărcile pot fi mărci facultative și mărci obligatorii.

În sistemul mărcii facultative, utilizarea mărcii, precum și produsele pe care se aplica se hotaraste de
producator sa de catre comerciant in cazul marcii obligatorii a numite produse trebuie sa fie in mod obligatoriu
marcate acesta marcare reprezentand un mijloc de control administrativ

în sistemul mărcii obligatorii, anumite produse trebuie să fie marcate. De obicei, marcarea se aplică
produselor executate din metale prețioase și produselor a căror fabricare constituie monopol de stat.

Sub aspectul numărului semnelor utilizate, există mărci simple și mărci combinate.
Mărcile simple sunt formate dintr-un singur semn.
Mărcile combinate sunt alcătuite dintr-un număr de semne diferite, verbale sau figurative. Mărcile combinate
pot fi:
- mărci compuse care sunt constituite din semne diferite, dintre care numai unele au caracter distinctiv.
- mărci complexe care sunt alcătuite din semne diferite care au caracter distinctiv prin ele însele.

În funcție de natura lor, mărcile sunt:

- mărcile verbale sunt formate din semne scrise.
- mărcile figurative sunt alcătuite din reprezentări grafice.
- mărcile sonore sunt compuse din sunete.

După efectul sau impresia produsă asupra cumpărătorilor:

- mărcile auditive sunt destinate să atragă atenția prin intermediul unui sunet
- mărcile vizuale urmăresc să scoată în evidență un aspect sau o imagine
- mărcile intelectuale sugerează o anumită idee.

Mărcile speciale pot fi supuse unor regimuri juridice distincte. Din această categorie fac parte:

Marca notorie se caracterizează printr-un renume deosebit, având o valoare internațională, notorietatea
este o problema de fapt care tine seama de vechimea marcii, intensitatea publicitatii , identificarea
interprinderea sau cu idea de calitate .

Potrivit legilor române, înregistrarea unei mărci va fi refuzată dacă aceasta este identică sau similară cu o
marcă notorie în România, pentru produsele sau serviciile identice sau similar.

Marca agentului este marca folosită sau înregistrată de distribuitorul unor produse importate și
expediate cu marca producătorului

Marca națională individualizează produsele care provin dintr-o anumită țară, constituind o garanție de
calitate și proveniență.

Funcțiile mărcii:

25
 Principale funcții îndeplinite de marcă sunt următoarele :

-Funcția de diferențiere a produselor

-Funcția de concurență
-Funcția de organizare a pieței
-Funcția de monopol

Funcția de diferențiere a produselor : marca permite diferențierea produselor și serviciilor care sunt identice
sau similare. Diferențierea se realizează prin informațiile pe care marca le oferă cumpărătorului despre originea
produselor, datorită valorii pe care o dobândește pe piață, marca nu mai este dependentă de proveniența
produsului și permite fixarea clientelei.

Funcția de concurență : se bazează pe sistemul de atragere a clientelei și se realizează prin diferențiere și

publicitate. Diferentierea produselor se realizează prin multiplicarea modelelor , tipurilor, și culorilor,
publicitatea mărcii determină o creștere a vânzării.

Funcția de organizare a pieței - marca reprezintă și un mijloc de organizare a pieței prin corelarea cererii cu
oferta. Funcția de organizare a pieței își exercită influența asupra formelor distribuției, marca asigură realizarea
vânzărilor și reducerea cheltuielilor de desfacere, folosirea propriilor mărci de comerț și de servicii, de către
comercianți, în procesul de organizare și distribuție a produselor.

Funcția de monopol: Diferențierea mărcilor și exclusivitatea distribuției are ca rezultat transformarea

concurenței într-un instrument monopol, iar datorită acestui fenomen, funcția de garanție a calității produsului
este înlocuită cu o funcție de protecție a cumpărătorului.

Condiții privind protecția mărcilor

Protecția juridică a mărcilor presupune îndeplinirea unor condiții de fond și de formă ale protecției
mărcilor. Condițiile de formă se referă la modul de folosire a mărcii. Condițiile de fond privesc:

- distinctivitatea

-disponibilitatea

-liceitatea semnului ales ca marcă

Distinctivitatea – protecția unui semn ca marcă este condiționată de existența caracterului distinctiv, un
semn are caracter distinctiv dacă nu este necesar, uzual sau descriptive. Distinctivitatea este o problemă de fapt
care în caz de litigiu va fi apreciată în concret de către instanțele de judecată. Semnele utilizate ca mărci trebuie
să fie distinctive prin ele însele sau prin modul de prezentare. Potrivit Legii 84/1998 nu pot fi înregistrate
mărcile care sunt compuse exclusiv din indicații sau semne putând servi în comerț pentru a desemna specia ,
calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produselor sau alte
caracteristici ale acestora (de ex : nu ar putea fi înregistrate ca mărci “ulei combustibil”, “gem de prune”). În
absența caracterului distinctiv nu pot forma mărci semnele vizibile, uzuale, generice, sau necesare.

Disponibilitatea: un semn poate fi apropiat ca marcă dacă nu aparține unei alte persoane.
Indisponibilitatea unui semn este generată de existența unor drepturi anterioare. Cauzele de indisponibilitate se
referă la drepturile personale nepatrimoniale ale părților și la actele de apropiere, care constituie anterioritățile
propriu-zise. Un semn protejat ca marcă nu poate fi utilizat de o terță persoană atâta timp cât dreptul titularului
nu s-a stins prin abandon sau decădere. Un spațiu în marcă este protejat pe întregul teritoriu al țării în care a fost

26
înregistrat, pentru evitarea oricărei confuzii aceeași marcă nu poate fi folosită într-o industrie identică sau
similară în două localități diferite. Este problemă de fapt care se apreciază de instanța de judecată ținând seama
de posibilitatea producerii unei confuzii pentru publicul consumator , cercetarea anteriorității se face prin
verificarea semnelor înregistrate ca mărci, în registrul național al mărcilor. Pentru a constitui o marcă, un semn
nu trebuie să conțină indicații false sau înșelătoare, să nu fie contrare ordinii publice sau bunelor moravuri, nu
pot fi validate deoarece urmăresc să îl inducă în eroare pe consummator.

Potrivit Legii 84/ 1998 nu pot fi înregistrate mărcile care sunt de natură să inducă în eroare
consumatorul cu privire la originea geografică a produselor , calitatea sau natura produsului sau seviciului.
Mărcile ilegale care nu pot fi protejate întrucât aduc atingerii ordinii sociale sau politice.

TEMA VI

Condițiile de formă se referă la modul de folosire a mărcii. Folosirea mărcii se realizează prin aplicare
sau atașare. Aplicarea / atașarea se poate face pe produse, ambalaje , imprimate care însoțesc produsele, insigne,
prospecte, cataloage precum și alte produse. Aplicarea/atașarea trebuie să se facă în așa fel încât să împiedice
înlăturarea mărcii în timpul circulației.

Subiectul dreptului la marcă:

*subiectul dr. la marcă individuală: poate aparține unei persoane fizice sau juridice, care efectuează un
comerț cu o industrie sau prestează un serviciu. Dreptul la marcă individuală poate să aparțină mai multor
persoane, ca urmare a asocierii în exercitarea unei activități economice sau ca urmare a transmisiunii prin acte
între vii sau mortis causa.

*subiectul dreptului la marcă colectivă: dreptul la marca colectivă aparține poersoanelor juridice, care
nu exercită în mod nemijlocit o activitate comercială sau industrială. Dreptul de folosire a mărcii colective se
acordă membrilor asociației, în condițiile stabilite de Regulamentul de folosire. Marca colectivă asigură
diferențierea produselor sau serviciilor, garantând o anumită calitate.

Procedura de înregistrare a mărcii

Înregistrarea unei mărci implică parcurgerea mai multor etape :

o depozitul național reglementar

o Examinarea formală a cererii de înregistrare

o Examinarea de fond a cererii de înregistrare

o Înregistrarea și publicarea mărcii

Depozitul National Reglementar se constituie prin înregistrarea cererii la Oficiul de Stat pentru
Invenții și Mărci. Cererea de înregistrare va trebui să conțină solicitarea expresă de înregistrare a unei mărci,
date cu privire la identitatea solicitantului, o listă cuprinzând produsele sau serviciile pt care se solicită
înregistrarea mărcii, precum și o reprezentare suficient de clară a mărcii a cărei înregistrare se solicită. Cererea
de înregistrare se depune la registratura OSIM sau se poate transmite prin poștă cu scrisoare recomandată.
Primirea cererii este confirmată solicitantului. După înregistrarea cererii, aceasta se examinează de către OSIM
27
sub aspectul îndeplinirii condițiilor necesare pt constituirea depozitului național reglementar. Aceasta se face in
temen de o lună de la data înregistrării. În cazul îndeplinirii condițiilor, OSIM atribuie data de depozit cererii.
Dacă cererea nu îndeplinește cerințele, OSIM va notifica solicitantului înscrisurile pe care acesta trebuie să le
completeze în termen de 3 luni. În caz contrar, cererea se respinge. În cazul constituirii legale a depozitului,
cererea de înregistrare este supusă examinării în fond , care se realizează în termen de cel mult 6 luni de la data
achitării taxei de înregistrare. În situația în care cererea îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, OSIM va
decide înregistrarea mărcii și înscrierea acesteia în Registrul Național al Mărcilor. În termen de 2 luni de la data
deciziei de înregistrare marca se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. În situația în care
cererea nu îndeplinește condițiile pt înregistrarea mărcii, OSIM trasmite solicitantului un aviz de recurs
provizoriu, acordându-i un termen de 3 luni în care să își prezinte punctul său de vedere sau să își retragă
cererea. La expirarea termenului acordat OSIM va decide dacă observațiile solicitantului sunt întemeiate,
înregistrarea mărcii și înscrierea ei în Registrul Național al Mărcilor, în caz contrar OSIM va respinge cererea
sau va lua act de retragerea cererii de înregistrare a mărcii. Solicitantul poate în orice moment să își retragă
cererea de înregistrare a mărcii sau să limiteze lista de produse sau servicii. Înregistrarea mărcii conferă
titularului un drept exclusiv asupra ei. Protecția acestui drept exclusiv este asigurată pe o perioadă de 10 ani de
la data depozitului Împlinirea termenului de protecție determină stingerea dreptului la marcă.

Înregistrarea unei mărci poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu plata taxelor
corespunzătoare.

Trăsăturile dreptului la marcă:

-caracter absolut (conferit de exclusivitatea folosirii acestui semn distinctiv. Dreptul la marcă nu poate
fi invocat decât împotriva concurenților titularului, adică a celor care exercită o industrie identică sau similară)

- caracter temporar(are în vedere faptul că titularul mărcii beneficiază de protecție doar pt o perioadă
limitată de 10 ani de la data depozitului național reglementar. Prin reînnoirea mărcii acest drept poate dobândi
un caracter delimitat, având vocație la perpetuitate)

- caracter accesoriu (are în vedere legătura sa cu întreprinderea sau fondul de comerț. Având în vedere
faptul că marca reprezintă un mijloc de fixare a produselor, legătura dintre marcă și întreprindere s-a diminuat)

- caracter teritorial (are în vedere faptul că protecția dreptului la marcă este asigurată numai în țara pe
teritoriul căreia a fost înregistrată. Datorită dezvoltării economice internaționale, dreptul la marcă are și o
vocație de universalitate)

Conținutul dreptului la marcă: conferă titularului un drept exclusiv de folosire și un drept de prioritate.

Dreptul de folosire cuprinde 2 aspecte: un aspect pozitiv, care constă în dreptul exclusiv de a folosi
semnul distinctiv și un aspect negativ, care se referă la dreptul de a interzice altor persoane folosirea semnului
distinctiv. În exercitarea acestui drept, titularul mărcii poate solicita instanței de judecată competente să
interzică terților să folosească în activitatea lor comercială fără consimțământul său un semn identic cu marca,
pentru produse sau servicii identice cu acela pt care marca a fost înregistrată.

Titularul mărcii poate solicita instanței să interzică terților în special următoarele acte: aplicarea
semnului pe produse sau ambalaje, oferirea prodeselor sau deținerea lor în acest scop sau comercializarea,
importul sau exportul produselor sub acest semn, folosirea semnului pe documente sau pt publicitate.

28
 Dreptul de prioritate- potrivit legii aparține persoanei fizice sau juridice care a depus prima cererea de
înregistrare.

Transmiterea dreptului la marcă-

- prin cesiune sau prin licență oricând în cursul duratei de protecție a mărcii

- drepturile asupra mărcii se pot transmite și în cazul urmăririi silite a debitorului .

Cesiunea : marca se poate transmite în temeiul unui contract de cesiune, care poate să fie totală sau
parțială. În cazul cesiunii totale, transmiterea drepturilor cu privire la marcă este integral, astfel cesionarul
dobândește toate drepturile privitoare la marcă, iar cedentul devine un simplu tert. In caul cesiunii partiale,
transmiterea drepturilor se face numai pt unele dintre produsele sau serviciile pt care este folosită
marca.Contractul de cesiune trebuie încheiat în scris și semnat de către părți sub sancțiunea nulității. Efectele
cesiunii se produc față de părți din momentul realizării acordului de voință, iar față de terț de la data înscrierii
cesiunii în Registrul Național al Mărcilor. Forma obișnuită de cesiune este cesiunea voluntară.

Licența- prin contractul de licență, licențiatul obține dreptul de a folosi marca titularului pt produsele sau
serviciile sale. Tipuri de licență: licența de exploatare, în temeiul căreia beneficiarul are dreptul să aplice marca
transmisă și să fabrice produsele respective. Licența de folosire constă într-o autorizare de aplicare sau atașare a
mărcii pe produsele livrate de licențiator.

În funcție de întinderea drepturilor, licența poate fi: exclusivă, neeclusivă și reciprocă.

Licență exclusivă- beneficiarul obține dreptul de a folosi exclusiv marca respectivă, licențiatorul
renunțând la posibilitatea de a mai acorda și alte licențe.

Prin licența neexclusivă licențiatorul are dreptul de a utiliza și transmite marca , iar licențiatul de a folosi
semnul distinctiv în condițiile convenite.

Prin licența reciprocă- părțile contractante își acordă reciproc dreptul de a fabrica un produs, care va fi
pus în circulație cu aceeași denumire; fiecare parte își va păstra dreptul asupra mărcii sale.

După caracterul lor, pot fi : licențe nelimitate și limitate

În cazul licenței nelimitate – licențiatul beneficiază de exclusivitate pe întreaga perioadă de valabilitate a

contractului. În cazul licenței limitate, dreptul de folosire, deși este exclusiv, poate să prezinte unele îngrădiri,
respectiv doar pt o parte a teritoriului țării sau pt o parte a produselor sau serviciilor pt care a fost înregistrată.

Prin contractul de licență se transmite numai dreptul de folosință a mărcii. Licențiatorul are obligația să
asigure libera folosire a mărcii, precum și obligația de garanție contra evicțiunii. Licențiatul are obligația să
exploateze marfa, să plătească prețul licenței și să mențină calitatea produselor sau serviciilor furnizate pe baza
contractului.

Stingerea dreptului la marcă: drepturile cu privire la marcă se sting în următoarele condiții:

 Renunțarea titularului (titularul poate să renunțe la marcă pt toate sau doar pt o parte a
produselor și serviciilor pt care a fost înregistrată.Trebuie să fie expresă și se face printr-o cerere
scrisă).

29
  Decăderea titularului din drepturile conferite de marcă

 Anularea cererii de înregistrare a mărcii

 Expirarea termenului de ocrotire fără a se efectua cererea de reînnoire.

Declarația de renunțare trebuie să conțină următoarele elemente: nr. înregistrării mărcii, numele sau
denumirea și adresa sau sediul titularului ( dacă a fost desemnat un mandatar- numele sau denumirea și adresa
sau sediul mandatarului), în situația în care renunțarea vizează numai o parte din produsele și serviciile pt care a
fost înregistrată lista cu produsele și serviciile pt care se declară renunțarea.

Declarația se adresează către OSIM de către titularul mărcii sau mandatarul acestuia. Drepturile asupra
mărcii se sting la data înscrierii renunțării în RNM. Renunțarea se publică în BOPI.

În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, OSIM acordă persoanei care a solicitat
renunțarea, un termen de 3 luni pt remedierea acestor lipsuri. În situația în care acestea nu sunt înlăturate, OSIM
decide respingerea înregistrării renunțării.

Decăderea din dreptul la marcă: cauzele de decădere sunt următoarele:

- în cazul în care, fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul
României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pt produsele sau serviciile pt care a fost înregistrată.

-dacă după data înregistrării și ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimțământul
acestuia, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau
proveniența geografică a produselor sau serviciilor pt care a fost înregistrată.

Decăderea poate fi solicitată de orice persoană interesată, care va adresa o cerere în acest sens
Tribunalului București. Cererea de decădere va trebui să cuprindă următoarele elemente: datele de identificare
ale solicitantului, indicații privind marca, cauza/ cauzele de decădere, motivele în susținerea cererii.

În ceea ce privește efectele decăderii, aceasta produce efecte numai de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătorești. Aceasta va fi publicată în BOPI și va fi menționată și în RNM.

Anularea înregistrării mărcii: nulitatea reprezintă o cauză de invalidare a mărcii, având efect retroactiv.
Cererea de anulare poate fi formulată de orice persoană interesată și se adresează Tribunalului București. Ca
motive, pt care se poate solicita, sunt situații precum: înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine
sau numelui patronimic al unei persoane; înregistrarea aduce atingere unor drepturi anterior dobândite, cu
privire la dr. de proprietate industrială protejat sau cu privire la autori.

În privința cererii de anulare, aceasta va trebui să conțină: datele de indentificare ale celui ce formulează
cererea, indicații cu privire la marca ce formează obiectul cererii, cauzele de nulitate și motivele în susținerea
cererii de anulare.Hotărârea rămasă definitivă se va publica în BOPI și va fi menționată în RNM.

Expirarea duratei de protecție a mărcii: Împlinirea termenului de ocrotire a mărcii fără să se efectueze
formalitățile de reînnoire constituie o cauză de stingere a dreptului titularului. Taxa de reînnoire trebuie achitată
la data înregistrării cererii, în caz contrar are drept consecință pierderea datei de constituire a depozitului.

30
TEMA VII

APĂRAREA DREPTULUI LA MARCĂ

Drepturile cu privire la marcă sunt apărate prin mijloacele de drept administrativ, de drept civil și de
drept penal. Mijloacele de drept administrativ sunt opoziția și contestația și se soluționează de Comisia de
Examinare din cadrul OSIM. Opoziția- în termen de 3 luni de la data înregistrării pot fi formulate opoziții; În
scris, motivat și cu plata taxei prevăzute de lege.

1. Opoziția: poate fi formulată în termen de 3 luni de la data publicării mărcii admise la înregistrare în
BOPI.
Opoziția trebuie formulată în scris, motivat și cu plata taxei prevăzute de lege. OSIM notifică
solicitantului opoziția indicând numele persoanei care a formulat-o și motivele opoziției privind înregistrarea
mărcii.

În termen de 3 luni de această notificare se poate adresa : Opoziția formulată cu privire la marca
publicată se va soluționa de către o comisie de examinare din cadrul OSIM, formată din 3 specialiști, desemnați
de șeful serviciului Mărci.
În cazul în care opoziția este întemeiată comisia decide respingerea înregistrării mărcii, care dacă rămâne
definitivă, va fi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

2. Contestația

 Împotriva deciziilor OSIM se pot face contestații în cazurile care privesc:

 cererea de înregistrare a unei mărci
 modificarea cererii sau a înregistrării mărcii
 modificarea numelui sau a adresei titularului ori a mandatarului
 Reînnoirea înregistrării;
 transmiterea drepturilor asupra mărcilor
 radierea sau modificarea înregistrării licențelor sau a altor drepturi
 înscrierea renunțării la o marcă
 orice decizii cu privire la cereri de înregistrare sau la mărci înregistrate, în situația în care nu a
fost formulată o opoziție.

Contestația se face în termen de 3 luni de la comunicarea deciziei de către OSIM. Se poate formula de
către solicitantul înregistrării mărcii sau de către titularul mărcii. Se va formula în scris și va conține
următoarele elemente:

 numele și domiciliul sau denumirea și sediul persoanei care a formulat contestația;

 obiectul contestației
 motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază contestația
 prezentarea dovezilor pe care se sprijină contestația
 semnătura persoanei care a formulat contestația.

Contestația se soluționează de comisia de examinare din cadrul OSIM ca organ administrativ.

În soluționarea contestației, comisia de examinare poate lua una dintre următoarele măsuri:

31
  admiterea contestației, dispunând desființarea sau modificarea deciziei OSIM;
 respingerea contestației cu consecința menținerii deciziei OSIM.

Hotărârea comisiei de examinare poate fi atacată cu apel la Tribunalul București.

Mijloace de drept civil

Acțiunea civilă poate să aibă ca obiect solicitarea încetării faptelor care aduc atingere dreptului de
folosire a mărcilor, precum și reparării prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegală a mărcilor se soluționează de
către instanța de judecată.

Ea poate fi formulată și separat, adresată instanței civilă sau poate fi formulată în cadrul procesului
penal.

Mijloace de drept penal

1. Infracțiunea de contrafacere a mărcilor

 Contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci, în scopul inducerii în eroare
a publicului asupra calității bunului sau serviciilor la care se referă marca;
 Punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o
marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare ... pe titularul mărcii înregistrate.

Contrafacerea trebuie să fie fără drept aducând atingere prerogativelor ce rezultă din înregistrarea unei
mărci;

Actiunea în contrafacere se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate;

Acțiunea în contrafacere poate fi promovată de titularul mărcii numai după data înregistrării în Registrul
Național al Mărcilor;

Titularul mărcii poate solicita instanței competente să dispună măsura confiscării și, de asemenea,
măsura distrugerii produselor care poartă mărci contrafăcute.

2. infracțiunea de concurență neloială

a. constă în folosirea unei mărci de natură să producă confuzie cu ce le folosite în
mod legitim către un alt comerciant
b. producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare
sau vânzarea unor mărfuri ori servicii purtând mențiuni false privind mărcile, în scopul de a-i
induce în eroare pe ceilalți comercianți și beneficiari.

Sunt considerate fapte de concurență neloială în special următoarele:

 Orice fapte de natură să creeze o confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu

activitatea comercială sau industrială a unui .
 De asemenea indicațiile sau afirmațiile a căror utilizare în exercitarea comerțului pot
induce în eroare publicul cu privire la caracterul, natura sau modul de fabricație al mărfurilor

32
 Acțiunea se pune în mișcare la plângerea părții vătămate a persoanelor împuternicite din cadrul Oficiului
Concurenței, a organizărilor profesionale sau a Camerelor de Comerț și Industrie în a cărei rază teritorială își are
sediul persoana vătămată.

INDICAȚIILE GEOGRAFICE

Indicaţia geografică este denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune
sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod
esenţial atribuite acestei origini geografice. Este un semn distinctiv care conferă un drept de folosință. Acest
drept este însă colectiv, teritorial, inalienabil și imprescriptibil. Indicațiile geografice pot fi folosite numai de
persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care indicațiile au fost înregistrate. Poate fi
înregistrată în aceleași condiții de către o altă asociația.

Sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate indicațiile geografice care:

 nu sunt conforme dispozițiilor prevăzute de lege;

 reprezintă denumiri generice ale produselor;
 induc publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obținere și calității
produselor;
 contravin bunelor moravuri sau ordinii publice.

Dobândirea dreptului asupra indicațiilor geografice

Înregistrarea cererii poate fi solicitată de o asociație de producători care desfășoară activitate în zona
geografică pentru producsele indicate în cerere. Se depune de către solicitant sau de către un mandatar la
Registratura generală a OSIM. Cererea de înregistrare a unei indicații geografice va conține următoarele
elemente:

 solicitarea expresă cu privire la înregistrarea unei indicații geografice și la acordarea

dreptului de utilizare a acesteia;
 denumirea și sediul asociației de producători care solicită înregistrarea indicațiilor
geografice;
 lista cuprinzând persoanele autorizate să utilizeze indicația geografică;
 indicația geografică ce formează obiectul cererii;
 tipul de produse la care se referă indicația geografică, precum și indicarea locului de
fabricație și a limitelor ariei geografice de producție.

Înregistrarea indicației geografice implică obținerea unui certificat din partea Ministerului Agriculturii și
Dezvoltării Rurale, respectiv al autorității competente cu privire la indicația geografică a produsului ce urmează
a fi înregistrată, produsele care urmează a fi comercializate sub respectiva indicație geografică, aria geografică
de producție și caracteristicile și condițiile de obținere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a
putea fi comercializate sub respectiva indicație geografică.

33
 Osim va proceda la verificarea condițiilor pentru obținerea indicației geografice în termen de 3 luni de la
înregistrarea cererii. Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, OSIM va dispune admiterea
cererii și înregistrarea indicației geografice în Registrul Național al Indicațiilor Geografice și acordarea
asociației de producători solicitante a dreptului de utilizare.

În termen de 2 luni de la înregistrare OSIM va proceda la publicarea deciziei de inregistrare a indicației

geografice și a listei persoanelor îndreptățite să o utilizeze în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

În termen de 3 luni de la publicare, orice persoană interesată poate formula o declarație de opoziție
pentru nerespectarea dispozițiilor legale. Această declarație poate fi introdusă de o persoană care are un interes
legitim, întemeiat pe un drept de proprietate industrială anterior protejat și cu care indicația geografică ar intra
în conflict. Declarația de opoziție va fi comunicată solicitantului înregistrării care va fi invitat să prezinte
punctul său de vedere. În situația în care opoziția este întemeiată, OSIM decide respingerea cererii de
înregistrare a indicației geografice. În caz contrar, OSIM înregistrează indicația geografică în Registrul Național
al Indicațiilor Geografice și eliberează asociației de producători un certificat de înregistrare și acordare a
dreptului de utilizare cu obligația acesteia de achitare a taxei prevăzute de lege.

Drepturile conferite asupra indicațiilor geografice

Prin înregistrarea unei indicații geografice perioada sa de protecție a fost nelimitată și începe să curgă
de la data depunerii cererii de înregistrare a indicației geografice la OSIM.

Dreptul de utilizare a indicației geografice se obține pe o perioadă de 10 ani, iar în măsura în care
condițiile privind dobândirea dreptului se mențin înregistrarea indicației poate fi reînnoită nelimitat, cu plata
taxelor prevăzute de lege.

Cererea de reînnoire va fi însoțită de un certificat de atestare din partea Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale referitor la menținerea caracteristicilor produselor.Dreptul de folosire a indicației geografice
aparține membrilor asociației înscriși în lista comunicată către OSIM și nu poate să formeze obiectul niciunei
transmisiune. Indicația geografică poate fi folosită de persoanele autorizate fie prin aplicarea pe produse a unor
documente însoțitoare, reclame sau prospecte.

Încetarea drepturilor asupra indicațiilor geografice intervine în următoarele cazuri:

 anularea înregistrării indicației geografice

 decăderea din drepturile conferite de indicația geografică
 expirarea perioadei de utilizare a indicației geografice fără a se efectua formalitățile de
reînnoire a dreptului acordat.

Orice persoană interesată poate solicita pe întreaga durată de protecție anularea înregistrării indicației
geografice în situația în care dreptul de folosire a fost obținut cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege.
Hotărârea judecătorească rămasă definitivă de anulare a înregistrării se comunică către OSIM și este publicată
în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Decăderea poate fi solicitată de partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum și de orice
persoană interesată în situația în care condițiile de calitate și caracteristicile specifice produselor din zona la care
se referă indicația geografică nu au fost respectate de persoanele autorizate să folosească indicația respectivă. În

34
baza hotărârii rămase definitive, OSIM va înscrie decăderea în Registrul Național al Indicațiilor Geografice și
va publica hotărârea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

NUMELE COMERCIAL

Denumirea sub care o întreprindere este cunoscută și sub care își desfășoară activitatea. Este un element
al fondului de comerț, încorporat. Numele comercial corespunde noțiunii de firmă.

În cadrul societăților de persoane, firma se compune din numele cel puțin unuia din asociați, cu
mențiunea privind forma juridică a societății. În cazul societăților de capitaluri, firma se compune dintr-o
denumire proprie la care se adaugă o mențiune referitoare la forma juridică a societății. În cazul SRL firma se
compune dintr-o denumire proprie la care se poate adăuga numele unuia dintre asociați și mențiunea formei
juridice a societății.

Condițiile necesare înregistrării firmei:

Pentru a fi înregistrată în ORC, firma trebuie să fie disponibilă, distinctivă și licită;

Disponibilitatea înseamnă că o firmă nu a fost anterior apropriată de un comerciant, respectiv atunci

când nu aparține unei alte persoane printr-o înregistrare anterioară în Registrul Comerțului, pentru același obiect
de activitate și aceeași arie teritorială. Această verificare se face de către personalul registrului Comerțului;

Distinctivitatea presupune că denumirea firmei trebuie să nu fie generică sau uzuală și nici identică sau
similară cu alte firme înregistrate anterior în Registrul Comerțului.

Liceitatea înseamnă că nu poate fi înregistrată o firmă care ar încălca o dispoziție imperativă a legii.

Dobândirea și transmiterea firmei

Dreptul la firmă se dobândește prin prioritate de înregistrare. În ceea ce privește transmiterea, firma nu
se poate transmite decât împreună cu fondul de comerț la care este întrebuințată.

35