 IMPACTUL DEPOZITELOR DE DESEURI ASUPRA MEDI-

ULUI

Principalele forme de impact si risc determinate de depozitele de deseuri orasenesti si indus-

triale, sunt:
 modificari de peisaj si disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafata;
 modificari ale fertilitatii solurilor si ale compozitiei biocenozelor pe terenurile
invecinate.
Proiectarea depozitelor trebuie să țină cont de:
 categoria şi cantitatea de deşeuri ce vor fi depozitate,
 caracteristicile spațiului
 posibilitățile de reconstrucție şi utilizare terenurilor pe care au fost amplasate depozitele.
Alegerea amplasării depozitelor se face pe baza unei analize, ce cuprinde criterii climatice,
geologice, pedologice şi hidrogeologice, economice şi unele criterii suplimentare, criterii impor-
tante din punct de vedere al reducerii impactului asupra mediului.
Conform EEA(European Environment Agency), impactul depozitelor de deseuri asupra
mediului este reprezentat de:
poluarea solurilor prin emisii de nutrienti, metale grele, compuşi toxici rezultați din levi-
gatul depozitelor de deseuri
reducerea suprafețelor de teren din cauza construcțiilor depozitelor;
poluare prin emisiile de gaze cu efect de sera datorate atat tratarii deseurilor din depozit
cat şi rezultate din diferite tehnici neconforme;
poluarea apelor subterane datorate scurgerilor din depozitele de deşeuri la care se adauga
poluarea terenurilor invecinate
intensificarea utilizării vehiculelor mari pentru transportul deşeurilor.
Depozitarea deseurilor este cea mai poluantă metodă de gestionare a deşeurilor, in ceea ce
priveste potentialul de incalzire globală‐GWP, potențialul de acidifiere‐PA şi potențialul de eu -
trofizare, atat la nivel local, cat si la nivel global, deoarece genereaza emisii de diferite tipuri
( CH4, H2S, HCl, N şi P şi diferiți compuşi anorganici).
 IMPACTUL DEPOZITELOR DE DESEURI INDUSTRIALE SI
URBANE ASUPRA MEDIULUI

In general, ca urmare a lipsei de amenajari si a exploatarii deficitare, depozitele de deseuri se

numara printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact si risc pentru mediu si sanatatea
publica.
Principalele forme de impact si risc determinate de depozitele de deseuri orasenesti si
industriale, in ordinea in care sunt percepute de populatie, sunt:
 modificari de peisaj si disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafata;
 modificari ale fertilitatii solurilor si ale compozitiei biocenozelor pe terenurile invecinate.
Poluarea aerului cu mirosuri neplacute si cu suspensii antrenate de vant este deosebit de
evidenta in zona depozitelor orasenesti actuale, in care nu se practica exploatarea pe celule si
acoperirea cu materiale inerte.
Scurgerile de pe versantii depozitelor aflate in apropierea apelor de suprafata contribuie la
poluarea acestora cu substante organice si suspensii.
Depozitele neimpermeabilizate de deseuri urbane sunt deseori sursa infestarii apelor
subterane cu nitrati si nitriti, dar si cu alte elemente poluante.
Atat exfiltratiile din depozite, cat si apele scurse pe versanti influenteaza calitatea solurilor
inconjuratoare, fapt ce se repercuteaza asupra folosintei acestora.
Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deseuri este un
proces ce poate fi considerat temporar, dar care in termenii conceptului de "dezvoltare durabila",
se intinde pe durata a cel putin doua generatii daca se insumeaza perioadele de amenajare (1-3
ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologica si postmonitorizare (15-20 ani).
In termeni de biodiversitate, un depozit de deseuri inseamna eliminarea de pe suprafata
afectata acestei folosinte a unui numar de 30-300 specii/ha, fara a considera si populatia
microbiologica a solului.
In plus, biocenozele din vecinatatea depozitului se modifica in sensul ca:
 in asociatiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate;
 unele mamifere, pasari, insecte parasesc zona, in avantajul celor care isi gasesc hrana in
gunoaie (sobolani, ciori).
Desi efectele asupra florei si faunei sunt teoretic limitate in timp la durata exploatarii
depozitului, reconstructia ecologica realizata dupa eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va
mai putea restabili echilibrul biologic initial, evolutia biosistemului fiind ireversibil modificata.
Actualele practici de colectare transport /depozitare a deseurilor urbane faciliteaza inmultirea
si diseminarea agentilor patogeni si a vectorilor acestora: insecte, sobolani, ciori, caini
vagabonzi.
Deseurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sanatate datorita
continutului lor in :
 substante toxice precum metale grele (plumb, cadmiu)
 pesticide
 solventi
 uleiuri uzate.
Problema cea mai dificila o constituie materialele periculoase :
 namolurile toxice
 produse petroliere
 reziduuri de la vopsitorii
 zguri metalurgice care sunt depozitate in comun cu deseuri solide orasenesti.
Aceasta situatie poate genera aparitia unor amestecuri si combinatii inflamabile, explozive
sau corozive; pe de alta parte, prezenta reziduurilor menajere usor degradabile poate facilita
descompunerea componentelor periculoase complexe si reduce poluarea mediului.
Un aspect negativ este acela ca multe materiale reciclabile si utile sunt depozitate impreuna
cu cele nereciclabile; fiind amestecate si contaminate din punct de vedere chimic si biologic,
recuperarea lor este dificila.
Problemele cu care se confrunta gestionarea deseurilor in Romania pot fi sintetizate astfel:
 depozitarea pe teren descoperit este cea mai importanta cale pentru eliminarea finala a
acestora;
 depozitele existente sunt uneori amplasate in locuri sensibile (in apropierea locuintelor, a
apelor de suprafata sau subterane, a zonelor de agrement);
 depozitele de deseuri nu sunt amenajate corespunzator pentru protectia mediului, condu-
cand la poluarea apelor si solului din zonele respective;
 depozitele actuale de deseuri, in special cele orasenesti, nu sunt operate corespunzator: nu
se compacteaza si nu se acopera periodic cu materiale inerte in vederea prevenirii incen-
diilor, a raspandirii mirosurilor neplacute; nu exista un control strict al calitatii si cantita-
tii de deseuri care intra pe depozit; nu exista facilitati pentru controlul biogazului produs;
drumurile principale si secundare pe care circula utilajele de transport deseuri nu sunt in-
 tretinute, mijloacele de transport nu sunt spalate la iesirea de pe depozite; multe depozite
nu sunt prevazute cu imprejmuire, cu intrare corespunzatoare si panouri de avertizare.
 terenurile ocupate de depozitele de deseuri sunt considerate terenuri degradate, care nu
mai pot fi utilizate in scopuri agricole; la ora actuala, in Romania, peste 12000 ha de teren
sunt afectate de depozitarea deseurilor menajere sau industriale;
 colectarea deseurilor menajere de la populatie se efectueaza neselectiv; ele ajung pe de-
pozite ca atare, amestecate, astfel pierzandu-se o mare parte a potentialului lor util (hartie,
sticla, metale, materiale plastice);
   Toate aceste considerente conduc la concluzia ca gestiunea deseurilor necesita adoptarea
unor masuri specifice, adecvate fiecarei faze de eliminare a deseurilor in mediu.
Respectarea acestor masuri trebuie sa faca obiectul activitatii de monitoring a factorilor
de mediu afectati de prezenta deseurilor.

. MODIFICARI DE PEISAJ SI DISCONFORT

VIZUAL
    Mineritul aduce mari modificari in peisajul geografic. Saparea de galerii poate pricinui
surpari care apar ca niste incizii in teren. Asemenea surpari au pricinuit dezastre, cum a fost cel
de la Elm (Elvetia), in 1881, care a pus bazele cercetarii deplasarilor de teren. Unele ocne
parasite, au dat prin surpare, un relief specific, cum se poate vedea la nord de Targu Ocna, cu
hauri in forme de doline sau cu lacuri sarate ca la Ocna Sibiului, folosite in scop terapeutic.
  Exploatarile sub cerul liber (in cariera), cu decopertarea stratelor neproductive de deasupra,
care pot atinge zeci de metri grosime, schimba radical aspectul locurilor, distrugand in primul
rand solul fertil. La adancimi mai mari se sapa in palnie, cum se procedeaza la multe exploatari
cuprifere in Utah (U.S.A.), la cele din Shaba (Zair), din Zambia etc. Gropile acestea imense
raman marturie distructiva peste veacuri, dupa ce exploatarile s-au incheiat, producandu-se
surpari, siroiri si acumulari de ape cu mineralizatie extrema. La fel 'padurile de sonde' creeaza
peisaje specifice si chiar aglomerari urbane in vecinatate.
Industria moderna este rezultatul unei transformari radicale a vechii industrii
mestesugaresti, impulsionata de masinism, de noi surse energetice, indroduse de aplicarea
tehnicii în proces rapid (de unde vine expresia de "revolutie industriala"). Daca în Anglia aceasta
începea în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, în Franta ea îsi are începuturile în prima
jumatate a secolului al XIX-lea (odata cu aparitia motoarelor cu vapori si a cailor ferate), iar în
alte tari vest si central-europene abia în a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Legata la început de baza de materii prime si energetice (de unde aglomerarea initiala a
industriei grele în cuprinsul bazinelor de huila din Ruhr, Silezia superioara, Anglia centrala,
Pennsylvania etc.),industria a putut sa se deplaseze în secolul nostru în cuprinsul sau vecinatatea
marilor orase, sprijinita de energia electrica.
A existat o etapa de amplasare a industriilor în munti, lânga hidrocentrale (de pilda în
Alpii francezi, în Alpii italieni). Când dupa primul razboi mondial se gaseste mijlocul de
transport al curentului electric la distanta, prin linii de înalta tensiune, se produce o noua invazie
a industriilor în marile orase din câmpie (Paris, Milano, Londra, Moscova etc.).
Dupa cel de-al doilea razboi mondial apare o noua aglomerare a industriilor, cea portuara,
îndeosebi a ramurilor ce consuma materii prime aduse pe mari (petrol, minereu de fier,
concentrate neferoase etc.). Se dezvolta puternic marea centura industriala de pe tarmul estic al
S.U.A., cea din majoritatea porturilor japoneze, marile rafinarii de petrol de pe tarmurile Angliei,
Germaniei, Frantei de Vest si Italiei de Sud.
Sprijinita astfel în dezvoltarea ei, industria s-a extins teritorial, independent de sursele
energetice sau de cele de materii prime; a trecut de marile aglomerari urbane în suburbiile
acestora, apoi în micile orase si chiar în mediul rural.
În prezent, în multe tari dezvoltate ale lumii, industria s-a generalizat în teritoriu. Dar
aceasta a atras dupa sine mari transformari în peisajul geografic al locurilor, în modificarea
functiilor economice ale multor regiuni, în deplasarea fortei de munca rurale spre diferite centre,
cu consecinta urbanizarii în ritm rapid a multor tari din lume.
Schimbarile de peisaj geografic se datoreaza faptului ca mai toate ramurile industriale
consuma multa apa, de unde necesitatea aductiunilor pe conducte ori a crearii unor mari lacuri de
acumulare în apropiere. Industriile au nevoie de materii prime, de unde construirea unor retele de
transport (feroviare, rutiere, subterane sau aeriene, conducte pentru petrol si gaze naturale,
cabluri electrice etc.). A aparut necesitatea cazarii fortei de munca în apropiere, de unde
constructiile de locuinte, de localitati-dormitor în vecinatate ori înmultirea mijloacelor de
transport în comun de pe anumite areale înconjuratoare spre centrul industrial, zeci de mii de
muncitori deplasându-se spre aceste centre. Toate schimba radical peisajul unor orase, care se
dezvolta vertiginos.
Dar apar si noxele atmosferice ori poluantii apelor. Praful de ciment se asterne pe
acoperisuri, pe frunzisul arborilor si desigur în plamânii oamenilor. Furnalele si otelariile
raspândesc în aer praf cu diferite compozitii, iar industria chimica precum si termocentralele
degaja în împrejurimi fum, praf si gaze toxice.
Dar sunt si alte particule ori gaze aruncate în atmosfera, care nu se vad; li se simte uneori
mirosul. Ele se fac vizibile numai când atmosfera este încarcata de vapori, sub forma unor ceturi
înnecacioase (smog).
La Londra, oras vestit pâna nu demult pentru ceturile cu smog, analizându-se continutul
aerului într-o asemenea perioada (5-8 decembrie 1952), s-au gasit un procent de anhidrida
sulfuroasa de 10 ori mai ridicat decât în vreme obisnuita si particule de praf în suspensie, cu o
densitate de 4,5 miligrame la m³. La acestea se mai adauga, în diferite centre industriale, si alte
emanatii (foarte nocive sunt cele de la topitoriile de plumb ori de alte metale neferoase). Asa se
explica extensiunea tot mai mare de anemii, de boli cardiovasculare, de afectiuni ale aparatului
respirator, de malformatii la nou-nascuti etc. În multe centre industriale, gazele din continutul
aerului, îndeosebi acizii, provoaca pâna si coroziunea zidurilor caselor si chiar ciuruirea
metalelor. În vremea din urma, tot mai raspândite sunt ploile acide, care fac sa se usuce frunzele
arborilor.
Deversarile de reziduuri si chimicale în apele curgatoare sau chiar infiltrarile acestora în
apele freatice au provocat disparitia faunei din multe râuri; acestea nu mai transporta ape curate,
ci curenti de ape cu reziduri urâte si rau mirositoare.
Mari lacuri, care atrageau odinioara multi turisti în statiunile elegante de pe margini, sunt
poluate în diferite gradatii. Lacul Leman de lânga Genova a devenit, dupa expresia unor
cercetatori, o adevarata "cloaca" de substante azotoase organice, de reziduuri de canalizare, de
bacterii primejdioase. Folosindu-se detergenti pentru înlaturarea mirosurilor si bacteriilor, viata
dispare în asemenea ape murdare (de exemplu lacul Erie, între S.U.A. si Canada).

2.1. Depozitele de deşeuri şi impactul lor asupra mediului

Depozitele de deşeuri reprezintă un spaţiu pentru eliminarea finală a deşeurilor. Ele pot fi
proiectate pe sol (construite din beton, forând în sol) sau subteran (minele abandonate). De-
pozitele de deşeuri pot fi clasificate după tipurile de deşeuri ce trebuiesc eliminate:
 depozite pentru deşeuri periculoase
 depozite pentru deşeuri nepericuloase
 depozite pentru deşeuri inerte.
În conformitate cu normele impuse de UE, depozitele de deşeuri trebuiesc să îndeplin-
ească anumite condiţii în vederea obţinerii beneficiilor ecologice şi economice, în ceea ce
priveşte: proiectarea, amplasarea, construcţia, exploatarea, închiderea ţi monitorizarea post-
închidere.
Cu toate acestea, depozitele de deşeuri sunt din ce în ce mai puţin acceptate în strategiile
de management, în special datorită faptului că ele reprezintă o eliminare finală a deşeurilor, adică
pierderea definitivă a resurselor, de aceea se impune cu ajutorul diferitelor instrumente eco-
nomice (taxe mai mari pe cantităţile depozitate), legale (Dir.1999/31/CE ) adoptarea altor strate-
gii.
De asemenea se promovează avantajele construirii depozitelor cu recuperare de biogaz,
care ar reduce semnificativ emisiile gazelor cu efect de seră şi ar contribui astfel la economisirea
resurselor.
Conform cercetărilor ICIM, proiectarea depozitelor trebuie să ţină cont de categoria şi
cantitatea de deşeuri ce vor fi depozitate, de caracteristicile spaţiului şi de posibilităţile de recon-
strucţie şi utilizare a terenurilor pe care au fost amplasate depozitele.
Alegerea amplasării depozitelor se face pe baza unei analize ce cuprinde: criterii geolog-
ice, pedologice, şi hidrogeologice, climatice, economice şi unele criterii suplimentare, criterii im-
portante din punct de vedere al reducerii impactului asupra mediului.
În construcţia unui depozit intră: birourile administrative, echipamente pentru curăţarea
roţilor vehiculelor, garaje, spaţii de parcare a vehiculelor, instalaţii pentru tratarea levigatului şi
pentru colectarea şi evacuarea gazului de depozit, zone pentru depozitarea deşeurilor, drumuri in-
terioare, facilităţi pentru verificarea deşeurilor şi laboratoare, echipament de cântărire şi de re-
cepţie, poartă de acces şi sistem de pază.
Pentru exploatarea depozitelor sunt condiţii specifice care trebuiesc îndeplinite în legătură
cu 24 următoarele: procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare, metodele de descărcare şi
de depozitare (cele mai utilizate fiind depozitarea de suprafaţă şi depozitarea prin înaintarea fron-
tului de lucru) nivelarea şi compactarea, acoperirea zilnică, delimitarea zonelor de lucru, prin
celule de descărcare şi prin marcaje temporare, auto-monitorizarea tehnologică (verificarea per-
manentă a stării componentelor), auto-monitorizarea emisiilor şi controlul lor (a levigatului şi a
gazului de depozit).
Închiderea depozitelor de deşeuri şi monitorizarea post-închidere se referă la sistemul de
acoperire, format din: stratul pentru acoperirea deşeurilor (geotextil), stratul pentru colectarea şi
evacuarea gazului de depozit, stratul de impermeabilizare (din argilă sau geomembrana), stratul
pentru colectarea şi evacuarea apelor pluviale, stratul de sol vegetal.
Sistemul de monitoring post-închidere cuprinde: analiza calităţii şi cantităţii levigatului, a
gazului de depozit, a apelor de suprafaţă şi subterane, a concentraţiilor specifice de polunţi din
sol.
La prima vedere, respectarea acestor norme pare să fie de eficienţă mare în ceea ce
priveşte beneficiile de mediu, însă aceasta depinde de o serie de alţi factori, printre care tipul de
depozit, care are o importanţă semnificativă.
Cu toate acestea, „este imposibilă eliminarea depozitelor de deşeuri, deoarece unele mate-
riale sunt termodinamic imposibil sa se recicleze” (Hanandeh şi ElZein, 2010).
De asemenea, depozitarea deşeurilor se dovedeşte a fi cea mai avantajoasă metodă în
cazul deşeurilor constituite din mase plastice, deoarece nu sunt biodegradabile, nu pot fi tratate
eficient prin alte metode şi în plus depozitarea lor produce emisii de gaze în cantităţi mult mai
mici în comparaţie cu incinerarea (Finnveden şi colab. 2007).
Potrivit cercetătorilor Hanandeh şi El-Zein (2010), dezvoltarea noilor tehnologii,
proiectează depozitele de deşeuri în vederea stabilizării deşeurilor, reducerea riscurilor de polu-
are şi pentru producerea energiei electrice din biogazul colectat-depozitele de tip bioreactor.
Aceştia, consideră două tipuri de depozite, depozitele tradiţionale, care presupun izolarea
şi stabilizarea deşeurilor, utilizând două mecanisme de gestionare: depozitarea simplă şi depoz-
itarea cu recuperare de biogaz; depozitele tip bioreactor, care implică grăbirea procesului de
degradare al deşeurilor, prin recircularea levigatului pentru a reţine microorganismele, creşte
conţinutul de umiditate în deşeuri şi implicit creşterea cantităţii de biogaz recuperat.

2.2. Depuneri de steril

Activitatea miniera este una din principalele surse de poluare a mediului, prin extragerea
minereului și prelucrarea acestuia. Gestionarea
deșeurilor generate în cadrul exploatării ridică probleme de mediu. Sterilul rezultat în urma
extragerii și prelucrării primare a cărbunelui este depozitat în halde de steril. Este important în
amplasarea unei halde de steril ca suprafața de teren să fie cât mai mică și cu o importanță
economică redusă. Transportarea sterilului se realizează
cu ajutorul funicularului -  este asemenea unei cai ferate prin cablu, în care acesta este atașat la o
pereche de cărucioare, le mută de sus în jos pe o pantă abruptă, iar vehiculele ascendente și
descendente se contrabalansează reciproc. Poate fi format și din unul sau din mai multe cabluri
suspendate pe stâlpi, pe care circulă cărucioarele cu materiale si este folosit în regiunile
muntoase greu accesibile.
Haldele de steril prezintă instabilități, au impact asupra peisajului (fiind vizibile de la
distanțe mari), morfologiei și hidrologiei; ridicarea corpurilor de haldă a permis formarea de
lacuri prin bararea unor cursuri de apă sau prin acumularea apei din precipitații. Sterilul modifică
starea ecosistemelor, apărând în zona de depozitare a acestuia ecosisteme noi, slab dezvoltate.
 Sterilul este partea nefolositoare a unui zăcământ de minereu sau a unui produs minier,
fără valoare industrială, parte îndepărtată la finalul procesului de prelucrare.
Problemele și pericolele asociate haldelor de roci sterile, generate de exploatările miniere,
includ următoarele:
 instabilitatea taluzurilor;
 generarea de ape acide și descărcarea de substanțe toxice, conducând la contaminarea
apelor de suprafață și subterane din aval;
 poluarea cu praf și eroziune;
 degradarea terenurilor.
Iazurile de decantare, haldele de steril minier, haldele de zgură şi cenuşă afectează mediul
înconjurător sub diferite aspecte:
 scoaterea unor mari suprafeţe de teren din activitatea sectorului agro-silvic;
 distrugerea solului vegetal, a florei şi faunei de pe suprafeţele ocupate;
 pericol posibil de alunecare şi pierderea stabilităţii haldelor, pericol de a provoca
alunecări de teren;
 distrugerea suprafeţelor scufundate, inclusiv a construcţiilor şi lucrărilor de artă;
 pulberile şi praful acoperă şi înăbuşă vegetaţia, având urmări nefavorabile datorate com-
poziţiei lor chimice sau reacţiilor la care dau naştere în contact cu umezeala şi atmosfera;
degradează aspectul natural al regiunii şi murdăresc clădirile, influenţează negativ posi-
bilităţile de recreere şi turismul.
Datorită grosimii mari a haldelor şi a depozitelor din iazuri, nu mai este posibilă o
regenerare naturală, terenurile ocupate de aceste materiale sunt şi rămân pustiuri artificiale.
Reziduurile minerale şi substanţele toxice din acestea, depuse pe sol, sunt foarte greu şi
foarte puţin degradabile de microorganisme sau prin dizolvare, deci solul, spre deosebire de ape
şi atmosferă, nu are putere de dispersare, iar degradarea lui se produce imediat şi ireversibil.
Exfiltraţiile de la iazurile de decantare distrug sau modifică nefavorabil flora bacteriană şi
fauna solului. Sterilul rezultat în urma prelucrării minereurilor în uzinele de preparare este
transportat prin intermediul sistemelor de hidrotransport şi depozitat în iazuri de decantare, care
realizează o epurare mecanică şi, în unele cazuri, în amestec cu apele de mină, şi o epurare
chimică.
Unul din cele mai controversate proiecte din țară este cel de la Roșia Montană,unde, în
urma activităţilor miniere, vor rezulta două tipuri de deşeuri: cele rezultate în urma extragerii
aurului şi argintului , numite : deşeuri extractive şi deseuri neextractive.
Cea mai mare cantitate de deşeuri generate de proiectul Roşia Montană sunt deşeurile ex-
tractive şi anume sterilul de carieră şi sterilul de procesare.
Sterilul de carieră este roca de cariere care nu conţine aur şi argint ce pot fi procesate în
condiţii economice. Sterilul de carieră va fi depozitat la începutul proiectului în două halde de
steril, respectiv halda Cetate (la vest de cariera Cetate) şi halda Carnic (la sud-est de cariera Car-
nic).
 Sterilul de procesare este reprezentat de materialul fin măcinat rezultat în urma extragerii
aurului şi argintului din minereu, în uzina de procesare. Acest steril, înainte de a părasi uzina de
procesare, va trece printr-o instalaţie de denocivizare, care va reduce cantitatea de cianură până
la o concentraţie de 5-7 mg/l, după care va fi depozitat într-un iaz de decantare situat în valea
Corna.
În Romania , în perioada comunistă, sterilul a fost deversat direct în natură. La Rosia
Poieni a fost construit un sistem de deversare a sterilului care pornea de la exploatarea minieră și
ducea deșeurile în lacul de la Geamăna, printr-o rețea de conducte. Halda fostei exploatări
miniere Teliuc acaparează zilnic mai multe hectare de vegetație de la marginea Hunedoarei.
Acumulările au transformat o porțiune întinsă a dealurilor Silvașului din Tara Hategului
într-un adevărat deșert, încins de soare, care sub bătaia vântului se extinde treptat, acoperind
pădurile și pajiștile din împrejurimi, iar norii ce vin dinspre dealurile de steril aduc ploi acide,
care ard florile și frunzele pomilor.

2.2.1.Masuri care vizează fundamentul haldelor:

Pentru haldele amplasate pe versanți sau vai:
 curățirea zonelor cu alunecări active;
 realizarea treptelor de înfrățire pentru inclinări ale fundamentului mai mari de 100, inclinate
cu 20-30 spre spațiul haldat, corespunzător fiecărui intrand (fasie de haldare);
 executarea de lucrări hidrotehnice in fundamentul haldei, amplasate de-a lungul văilor, pen-
tru colectarea si transferul apelor in afara haldei;
 executarea de drenuri sub halda, pentru dirijarea apelor infiltrate spre lucrările hidrotehnice
din fundament;
 excavarea si îndepărtarea stratelor superficiale sau a rocilor argiloase neconsolidate, pentru
evitarea refulărilor si a cedărilor plastice;
 haldarea ascendenta, pentru asigurarea consolidării rocilor din treptele inferioare, in scopul
construirii treptelor superioare.

Pentru haldele interioare:

 îndepărtarea materialului argilos, cu tendințe de alunecare sau cedare plastica, de pe vatra
carierelor;
 executarea de drenuri sub halda prin umplerea vechilor canale de gospodărire a apelor cu bal-
ast, care asigura, pe de o parte, drenarea apelor din halda, iar pe de alta parte, creșterea coefi-
cientului de frecare dintre rocile haldate si fundamentul haldei;
 scarificarea vetrei carierei, pentru o inclinare mai mica sau egala cu 100, in scopul unei mai
bune conlucrări intre materialul halat si fundamentul haldei; scarificarea se va realiza perpen-
dicular pe direcția de avansare a treptelor de halda;
 respectarea elementelor geometrice ale treptelor de halda si a decalajului intre trepte;
 realizarea programelor de haldare in concordanta cu dezvoltarea lucrărilor de excavare.

2.2.2. Masuri care vizează depozitul de steril

Masuri de ordin constructiv:
  respectarea elementelor geometrice ale treptelor de halda si a decalajului dintre trepte;
 respectarea tehnologiei de Haldane prin depunere uniforma a rocilor in halda;
 evitarea sortării materialului halat si acumularea bulgarilor argiloși la baza treptelor, prin
dirijarea depunerii si a înălțimii de depunere si asigurarea unor șpanuri de grosime redusa
la excavarea rocilor;
 evitarea formarii zonelor depresionare in procesul de haldare si nivelarea treptelor de
halda după avansarea fronturilor;
 executarea eventualelor lucrări de compactare a materialului halat in scopul îmbunătățirii
caracteristicilor de rezistenta ale acestuia si reducerea infiltrării apei in treptele de halda;
 asigurarea unei pante de scurgere a apelor de 20/00-30/00 spre canalele colectoare sau
spre stațiile de pompe;
 in situațiile in care este posibil, sa se realizeze un strat drenant la baza haldei prin ex-
tragerea selectiva a rocilor granulare.

2.3 Depuneri de zgura

Termocentralele mari consumatoare de combustibili şi mai ales cele care funcţionează pe
cărbuni inferiori şi păcură cu conţinut ridicat de sulf, pot influenta mediul înconjurător,
conducând uneori chiar la afectarea echilibrului ecologic din zonele unde sunt amplasate.
Instalaţiile energetice prezintă un impact complex asupra tuturor factorilor de mediu
(atmosferă, apă, sol, floră, faună), sectorul energetic fiind considerat ca o principala sursă de
poluare.
Aprecierea mediului dintr-o zonă, la un moment dat, este dată deci de calitatea aerului,
apei, solului, starea de sănătate a populatiei, deficitul de specii de plante şi animale înregistrat.
Fiecare dintre aceşti factori se pot caracteriza prin indicatori de calitate reprezentativi
pentru aprecierea gradului de poluare şi pentru care exista limite admisibile stabilite.
Solul este factorul de mediu care integrează toate cerinţele poluării, el prezentând cea mai
redusă variabilitate în timp.
Gazele evacuate prin coşul de fum, datorită arderii cărbunilor, se depun pe sol, sub formă
de pulberi sedimentabile.
Haldele de zgură şi cenuşă produc şi ele poluare, prin spulberarea cenuşii (fenomenul de
deflaţie), comparabilăşi chiar depăşind poluarea produsă prin cenuşa evacuată la coş.
Se poate afirma că haldele de zgură şi cenuşă poluează nu numai solul ci şi atmosfera,
prin antrenarea de către vânt a particulelor de praf (cenuşă uscată) de pe suprafaţa depozitului şi
transportul lor prin aer, la distanţe apreciabile.
Haldele de zgură - cenuşă de la termocentralele ce folosesc combustibil solid (cărbune),
aflate în exploatare sau după încetarea exploatării şi abandonarea lor, au impact direct asupra
mediului sau un impact postum, ca o continuare a formelor de impact viager:
 ocuparea terenului pe care se află amplasată halda (deturnarea destinaţiei originale a
terenului);
  impactul estetic perceptibil (manifest): peisaj modificat, disarmonic de cele mai multe ori
cu cel natural, forma nouă de relief apărută (deal, podiş) producând impresia de deşertifi-
care, fiind lipsită de vegetaţie sau cu o vegetaţie săracă;
 impactul produs de spulberările de cenuşă nefixată asupra zonelor limitrofe: reducerea
vizibilităţii, prăfuirea clădirilor şi a echipamentelor amplasate în aer liber, necrozarea
parţială a ţesuturilor vegetale ca urmare a impactului mecanic cu particule grosiere de
cenuşă spulberată de vânturile puternice, acoperirea suprafeţelor foliate cu pulbere de
cenuşă şi reducerea capacităţii de fotosinteză, creşterea frecvenţei căderii florilor şi a
fructelor tinere nemature ale pomilor fructiferi, jena respiratorie la animale.
Formele mascate ale impactului haldelor abandonate asupra celorlalţi factori de mediu,
mai grave decât cele manifestate sunt:
 modificarea compoziţiei şi a calităţii solurilor din vecinătatea haldelor, ca urmare a
depunerilor de particule de cenuşă;
 infiltraţii în subsolul de ape de hidro transport cu înaltă încărcătură salină din
halde, datorită unor drenaje imperfecte sau a unor fisuri în chiuveta haldelor;
 poluarea apelor freatice cu infiltraţii din halde;
 afectarea lanţului trofic, începând de la acumularea de metale grele în plante şi până la
afectarea sănătăţii umane;
 radioactivitatea cenuşilor depozitate în halde.
În ceea ce priveşte poluarea solului datorită activităţii centralelor, se impun următoarele:
 Autorizarea locurilor de depozitare a gunoaielor, unele spaţii folosite în prezent chiar pe
teritoriul termocentralelor, nefiind conforme cerinţelor;
 Reducerea spulberărilor de cenuşă de pe halde;
 Refacerea resurselor de descărcare a reactivilor pentru satisfacerea necesităţilor de
aprovizionare,evitându-se pierderile accidentale.
La C.T.E. Mintia, evacuarea zgurii din focarul cazanului şi a cenuşii captate de
electrofiltre se realizează hidraulic prin intermediul pompelor Bagger în cele două depozite de
zgură - cenuşă:
 Depozitul Mureş (actualmente închis, din 31.12.2010), cu o suprafaţă actuală de 55 ha
având un volum de depozitare de cca 20 milioane m3 (16.000.000 t);
 Depozitul Bejan (în funcţiune), cu o suprafaţă actuală de 142 ha, având un volum de de-
pozitare de cca 30 milioane m3 (23.000.000 t).
Cele două depozite sunt prevăzute cu 39 respectiv 26 puţuri de observaţie piezometrice,
din care se fac măsurători periodice trimestriale de către laboratorul specializat din cadrul
termocentralei.
Problematica radioactivităţii datorată cărbunilor folosiţi în procesul de ardere şi a
cenuşilor evacuate în atmosferă şi pe coşurile de fum de la Termocentrala Mintia, a fost şi încă
este o problemă mult abordată în mass-media din zonă.
Pe parcursul anilor, C.T.E. Mintia a comandat câteva studii unor institute de profil din
ţară (R.A. Metale Rare Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi
Inginerie Nucleară „Horia Hulubei Bucureşti”), care să trateze această problematică.
În urma acestor măsurători, a căror valori măsurate (14÷22 R/h) s-au situat cu ceva
peste valorile fondului natural (10÷14 R/h), s-a constatat că valorile de intensitate natural
detectate se încadrează fără probleme în cele acceptabile, fiind foarte aproape de nivelul fondului
natural din zonă şi fără a prezenta pericol pentru populaţie, personalul muncitor, flora şi fauna
zonei.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 349/2005 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea
deşeurilor, depozitul de zgură şi cenuşă Mal drept Mureş aparţinând S.C. Electrocentrale Deva
S.A. este un depozit neconform şi face parte din categoria: Depozite de deşeuri industriale
nepericuloase şi inerte care sistează/încetează depozitarea până la termenul limită 31 decembrie
2006.
Deoarece, depozitele de deşeuri de zgură şi cenuşă aparţinând S.C. Electrocentrale Deva
S.A. au fost încadrate în categoria „Depozite de deşeuri industriale nepericuloase” fără a fi
determinată compoziţia fizico-chimică a deşeurilor şi fără a fi testată comportarea la levigare
şi/sau a variaţiei caracteristicilor deşeurilor pe termen scurt şi lung, a fost necesară realizarea
“Studiului privind stabilirea categoriei de deşeuri în care se încadrează deşeul de zgură şi cenuşă
depozitat în cadrul Depozitelor de zgură şi cenuşă aparţinând S.C. Electrocentrale Deva S.A.” în
vederea confirmării sau infirmării încadrării depozitelor de deşeuri de zgură şi cenuşă aparţinând
S.C. Electrocentrale Deva S.A. în categoria „Depozite de deşeuri industriale nepericuloase”.
Pentru o mai bună caracterizare a cenuşii şi zgurii din Depozitul de zgură şi cenuşă
aparţinând S.C. Electrocentrale Deva S.A. au fost prelevate probe de cenuşă şi zgură din
depozitele mal drept Mureş, Bejan precum şi din fluxul tehnologic de depozitare al zgurii şi
cenuşii. Având în vedere faptul că compoziţia chimică a cenuşilor de pe depozit se poate
considera asemănătoare, se consideră că probele prelevate sunt suficiente.
La C.T.E. Mintia depozitele de zgură - cenuşă prezintă un impact major nu numai asupra
solului dar şi a atmosferei, prin antrenarea pulberilor fine de zgură-cenuşă în aer şi împrăştierea
lor pe suprafeţe mari în zonele limitrofe.
Pentru a preîntâmpina spulberarea materialului de supraînălţare (zgura şi cenuşa
solidificată din depozit), pe întreaga perioadă de execuţie a supraînălţării digurilor de bază sau de
compartimentare şi pe toată suprafaţa afectată de execuţia lucrărilor se iau măsuri de udare cu
autocisterne, pentru a menţine umedă suprafaţa afectată şi a evita astfel spulberarea cenuşii
suprafeţei aflate în lucru.
În timpul acestor lucrări există riscul unei poluări cu praf din depozit doar în situaţia când
nu sunt respectate condiţiile tehnice impuse de către proiectant, prin instrucţiunile tehnice de
realizare a lucrărilor de supraînălţare.
Un alt aspect al poluării aerului cu praf de cenuşă, este fenomenul de deflaţie, când
particulele solide de zgură cenuşă sedimentată în zonele din depozit care nu se află în exploatare
sunt spulberate şi antrenate în atmosferă, datorită unor temperaturi ridicate, umiditate redusă şi
vânturi foarte puternice.
Pentru evitarea unor astfel de fenomene mai puţin controlabile, chiar din faza de
proiectare a supraînălţărilor depozitelor s-au conceput metode de stopare a spulberării, în primul
rând prin acoperirea suprafeţei libere şi uscate cu o peliculă de silicat de sodiu - silicatizare,
metodă care de altfel este utilizată la câteva termocentrale.
Această soluţie tehnică, nu a dat rezultate datorită unor inconveniente majore: costuri
ridicate ale materialelor de lucru, rezistenţa mecanică a peliculei şi practic dispariţia acesteia
după prima ploaie.
Având în vedere că timpul necesar protejării suprafeţei depozitului este foarte scurt, de
ordinul a 1÷20 zile/an, în vara anului 2003 s-a experimentat metoda peliculizării cu emulsie
bituminoasă - bitumizare, asimilată de la Termocentrala Timişoara şi adaptată condiţiilor
specifice Termocentralei Mintia.
În Planul de Implementare pentru Directiva 1999/31 CE privind depozitarea deşeurilor,
adoptat de Guvernul Romaniei prin H.G. nr. 349 din 2005 privind depozitarea deşeurilor, în
cadrul perioadei de tranziţie, se prevede ca în viitorul apropiat termocentrala să utilizeze
tehnologia de evacuare a cenuşii în fluid dens. Modificarea sistemului de evacuare a deşeurilor
de ardere este una din măsurile pentru conformare, cuprinse în planul de acţiuni aferent
Autorizaţiei Integrate de Mediu.
Noua tehnologie de preparare, transport şi depozitare a şlamului dens de zgură şi cenuşă
necesită puţină apă, iar apa rămasă în porii masei de şlam depus se consumă în reacţiile chimice
de solidificare sau se evaporă în atmosferă.
Şlamul rezultat nu prezintă apă în exces care să se infiltreze în apa freatică.
Apa utilizată în procesul de obţinere a şlamului este apă uzată industrială rezultată în
procesele tehnologice desfăşurate pe amplasamentul centralei.
Surplusul de debit de apă industrială uzată, convenţional curată (de la răciri auxiliare),
este evacuată la canalule evacuare apă industrială al centralei, parametrii acestei categorii de apă
fiind în conformitate cu limitele stabilite de NTPA 001/2002.
În cadrul lucrărilor de realizare a instalaţiilor de preluare, preparare, evacuare şi
depozitare a zgurii şi cenuşii vor rezulta emisii de poluanţi care pot afecta calitatea aerului: praf
de la demolări, gaze de eşapament de la utilajele auto.
După finalizarea instalaţiei valorile emisiilor de substanţe poluante din gazele de ardere
evacuate de centrală în atmosferă nu se modifică faţă de situaţia actuală.
Soluţia tehnologică de evacuare a zgurii şi cenuşii în şlam dens previne spulberarea
cenuşii de către vânt în zona depozitelor de zgură şi cenuşă, reducând astfel impactul asupra
aerului.
Instalaţia de transport a zgurii şi cenuşii în fluid dens nu constituie o sursă de poluare a
solului. Mai mult prin trecerea la această tehnologie se minimizează efectul depozitelor de zgură
şi cenuşă mal drept Mureş şi mal stâng Mureş asupra solului prin:
 reducerea riscului ruperii digurilor de contur, prin eliminarea presiunii exercitate asupra
suprafeţei interioare a taluzurilor de apa în exces din depozitul de zgură şi cenuşă;
 reducerea zonelor afectate de eventualele scurgeri de hidroamestec din conductele de
transport prin modificarea caracteristicilor fizice a hidroamestecului (limitarea capacităţii
de curgere) şi prin realizarea unei instalaţii noi de transport;
  reducerea semnificativă a riscului apariţiei unor spulberări de zgură şi cenuşă prin
creşterea gradului de coeziune a particulelor de zgură şi cenuşă.
În zona centralei şi a depozitelor de zgură şi cenuşă nu se găsesc rezervaţii naturale sau
specii protejate.
Schimbarea tehnologiei de evacuare şi depozitare a zgurii şi cenuşii nu va avea un impact
negativ asupra biodiversităţii.
Lucrările de realizare a instalaţiilor de preluare, preparare, evacuare şi depozitare a zgurii
şi cenuşii în şlam dens nu modifică peisajul. Schimbarea tehnologiei de depozitare va conduce la
prevenirea fenomenului de spulberare a deşeurilor de ardere şi implicit la eliminarea impactului
negativ asupra peisajului, generat de depunerea pe suprafeţele adiacente a zgurii şi cenuşii.
Tehnologia şlamului dens va conduce la eliminarea stării de nemulţumire a locuitorilor
din zonă, generată de degradarea factorilor de mediu datorată fenomenelor de spulberare
accidentală a zgurii şi cenuşii din depozit.
Trecerea la tehnologia de evacuare în fluid dens a deşeurilor rezultate în urma arderii
lignitului în instalaţiile energetice va conduce la:
 reducerea riscului apariţiei unor infiltraţii de apă uzată în pânza freatică, prin faptul că în
condiţii normale de exploatare nu va exista apă în exces în depozit, întreaga cantitate uti-
lizată la prepararea amestecului apă/zgură-cenuşă va fi consumată în reacţii chimice de
fixare sau se va evapora;
 reducerea riscului apariţiei unor spulberări de zgură şi cenuşă sub acţiunea vânturilor put-
ernice, prin creşterea gradului de coeziune a particulelor de zgură şi cenuşă;
 reducerea riscului ruperii digurilor de contur, prin eliminarea presiunii exercitate asupra
suprafeţei interioare a taluzurilor de apa în exces din depozitul de zgură şi cenuşă;
 reducerea zonelor afectate de eventualele scurgeri de hidroamestec din conductele de
transport prin modificarea caracteristicilor fizice a hidroamestecului (limitarea capacităţii
de curgere) şi prin realizarea unei instalaţii noi de transport .