ACTIVITATE EXTRAŞCOLARĂ

Revista orală
Limba maternă- floare eternă
 Pagina I „Calendar intercultural”

În Conferinţa Generală UNESCO din 17 Noiembrie 1999, data de 21 Februarie a

fost proclamată Ziua Internaţională a Limbii Materne, prin care se promovează
recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor
grupurilor minoritare. La origine, a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată
în Bangladesh începând din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de către poliţie,
care au militat pentru recunoaşterea limbii Bengali în Pakistan (ce cuprindea pe
atunci statul Bangladesh): la acea dată, un grup de studenţi de la Universitatea din
Dacca au manifestat pentru recunoaşterea limbii Bengali ca una dintre limbile
vorbite pe teritoriul statului Pakistan. Guvernatorul Pakistanului decretase în 1948
că limba Urdu este singură limbă oficială atât în estul cât şi în vestul Pakistanului
dar populaţia din est (teritoriu devenit ulterior statul Bangladesh), care vorbea în
majoritate limba Bengali, a iniţiat o mişcare de protest care a culminat în 21
Februarie 1952 cu manifestaţia studenţilor de la Universitatea din Dacca, încheiată
cu deschiderea focului de către forţele de ordine. Începînd din 2000, ziua de 21
Februarie se marchează drept Ziua Internaţională a Limbii Materne. Statele
membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei
diversităţi culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune
şi înţelegere între popoare diferite. În prezent, potrivit statisticilor oficiale, mai
mult de jumătate din limbile lumii sunt pe cale de dispariţie.

Pagina a II-a „Gânduri despre limbă”

Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.

Limba este măsurariul civilizaţiunii unui popor. Mihai Eminescu

Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul.

S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române. 

Grigore Vieru

Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră. Constantin Noica

A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea.
De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba
iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine,
viaţa se trăieşte.

Nichita Stănescu

Limba este cartea de nobleţe a unui neam. Vasile Alecsandri

Limba este întâiul mare poem al unui popor. Lucian Blaga

A încerca să traduci dintr-o limbă înseamnă să abaţi un pârâu din albia-i de

muşchi; în canalul curat săpat, apa nu mai are murmurul de altădată, nici adierile-i
singuratice. Alecu Russo

Limba română este comoara fără cheie. Ioan Slavici

Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie

această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de
pierzanie. Ion Luca Caragiale

Orice limbă e oglinda sufletului națiunii care o creează. Ion Pillat

Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte
suflet.Fănuş Neagu

Nici o limbă nu este atât de latină ca limba noastră! Dumitru Stăniloae

Limba este unitatea şi haina unei naţiuni. Claudiu Ovidiu Tofeni

Limba este cheia fermecată cu care descui o ţară şi cunoşti un popor. 

Victor Duţă

Limba este pulsul sufletului şi după ea înţelepţii îi ghicesc alcătuirea. După acest
puls se recunoaşte orice mişcare a inimii. Baltasar Gracian

Limbajul este haina gândirii. Samuel Butler

În general, fiecare ţară are limba pe care o merită. Jorge Luis Borges

Adevărata dragoste de patrie este de neconceput fără dragostea pentru limba

ei.Konstantin Georgiyevich Paustovsky
Pagina a III-a „Poezii dedicate limbii române”

Limba Noastră
de Alexei Mateevici 

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec, 

Doina dorurilor noastre, 
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii, 

Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde, 

Zbuciumul din codrii veşnici, 
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic, 

Că vi-i limba prea săracă, 
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri, 
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastră-i limbă sfântâ, 

Limba vechilor cazanii, 
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul, 

Ruginit de multă vreme, 
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată, 
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată. 
 În limba ta
     de Grigore Vieru 

În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
 
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
 
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.

DE PARCĂ TE ASCULTĂ EMINESCU

de Vasile Romanciuc

Asemeni ramului ce ţine

Lumina fructului în pom,

Cuvântu-i osul sfânt pe care

Trăieşte sufletul în om.

În grai istoria încape,

Ne-arată-aşa precum suntem:

Cu tot cu dúşmani, cu prieteni,

Cu ce-am avut, cu ce avem.

Câţi au trecut străini pe-aicea

În veacuri ce au asfinţit,

Ei n-au ochit numai pământuri –

Şi-n graiul nostru au ochit.

De-aceea-n veacuri zbuciumate

(Destinul nu ne-a răsfăţat),

Strămoşii, apărându-şi glia,

Şi graiul şi l-au apărat.

Au poţi să-ţi uiţi pe-o clipă graiul,

Au poţi să-l treci la amintiri?

Fără de grai – ca fără casă:

Cum să trăieşti? Cum să respiri?

Să-ţi fie-atât de drag cuvântul,

Încât, atunci când îl rosteşti,

Să crezi că însuşi Eminescu

Ascultă ce şi cum vorbeşti…

Cu limba noastră

de Dumitru Matcovschi

Este a noastră limba noastră

şi noi suntem cu ea popor, 
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră

şi noi suntem cu ea pământ, 
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră

şi soartă noi suntem cu ea, 
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră

noi am crescut şi creştem, demn, 
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră, 
nemuritori vom fi oricând, 
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

Pagina a IV-a „ Eseuri despre limba română”

Limba română este patria mea

„Între elementele care formează comoara sufletească a poporului român, niciunul

nu cuprinde mai mult şi n-o oglindeşte mai adevărat decât însăşi limba lui”.

Nicolae Iorga

Limba română este componenta fundamentală a etnicităţii noastre. Ea este semnul

că suntem urmaşii daco-romanilor, actul naşterii noastre aici, în acest mirific spaţiu
mioritic, între marile cursuri de ape care închid ca într-un cerc arcul Carpaţilor.
Limba română este dovada cea mai sigură a continuităţii noastre, a vieţuirii
neîntrerupte, încă de dinainte de colonizarea romană, pe teritoriul pe care ne aflăm
astăzi. „Limba română este sufletul nostru sonor peste timp” (Tiberiu Utan).
Întregul popor de cuvinte, mari şi mici, ca şi un pom plin de păsări măiastre, îşi
spune cântecul duios, limpede, nemaiauzit de frumos: „Mama”, „Bună ziua – bună
să-ţi fie inima!”, „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă”, „Pe-un picior de
plai,/ Pe-o gură de rai”, „Ţara”.

Prin limba română vorbim cu părinţii şi străpărinţii noştri şi cu cei care ne vor
urma. Ea este fiinţa care ne face să fim şi după ce nu vom fi. În acest sens
înţelegem ideea poetică cuprinsă în creaţia „Limba noastră” de Alexei Mateevici,
poetul care înflăcăra cu versurile sale inimile luptătorilor de la Mărăşeşti şi care
avea să se numere printre eroii căzuţi la datorie în timpul Primului Război
Mondial: „Limba noastră-i o comoară/În adîncuri înfundată,/Un şirag de piatră
rară/Pe moşie revărsată”. Pentru poetul basarabean, virtuţile expresive ale limbii
române reprezintă o adevărată „comoară”, ce vine din adîncurile trecutului nostru
glorios. Născută odată cu poporul român, limba îngemănează viaţa şi aspiraţiile
oamenilor acestor plaiuri carpato-dunărene, constituind conştiinţa de sine a unui
neam peste care, din zorii istoriei sale milenare, … „vijelii cumplite au trecut, dar
la toate am ţinut piept şi nu ne-am dat ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub
vânt – dar nu ne-am rupt”. (Alexandru Vlahuţă) Într-adevăr, în vremuri de restrişte,
Carpaţii au constituit cetatea naturală a neamului, „Corona muntium”, cum îi
numea Herodot, vatra continuităţii noastre etnice. Este demonstrat că popoarele
migratoare, populaţii de stepă, s-au ferit în înaintarea lor de păduri. În acest
context,, Transilvania – scria Petre P. Panaitescu – a fost „sâmburele” regatului
dacic, al provinciei romane Dacia, al unirii lui Mihai Vodă. Această provincie a
fost menită să ne susţină unitatea, de unde şi acceptarea ideii de „cetate”, în
descrierea Ardealului de către Nicolae Bălcescu. În înflăcăratul său „testament”,
Ienăchiţă Văcărescu asocia dezvoltarea limbii române cu cinstirea patriei:
„Urmaşilor mei Văcăreşti!/Las vouă moştenire:/Creşterea limbii româneşti/Ş-a
patriei cinstire”. Acest mesaj ar trebui scris pretutindeni, pe palmele şcolarilor, pe
frunze, pe cerul senin. Să fie citit, repetat şi visat de tineri şi vârstnici, căci accesul
la valorile culturii, formarea intelectuală şi morală, toate sunt mijloace de
cunoaştere a limbii române, „limba oficială în România” (cf. Constituţia
României).

„Limba română este patria nea”, spunea inspirat şi cu adâncă iubire Nichita
Stănescu, ca o supremă recunoaştere a datoriei faţă de patria cuvintelor noastre
dintâi şi din totdeauna.

Prof. Theodor Radu Popa

Limba – comoara cea mai de preţ a unui popor

Nu există nimic mai de preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta
este plămânul prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se contopeşte
sufletul român. Prin graiul pe care-l vorbeşte fiece popor ajunge să-şi dezvelească
întreaga sa făptură lăuntrică şi spiritul său patriotic în faţa neamurilor străine,
dovedindu-le celor din urmă şi un motiv demn de mândrie şi admiraţie atât pentru
generaţiile actuale, cât şi pentru generaţiile viitoare. Calitatea de nepreţuit a
graiului matern se explică prin harul ei de a oglindi întreaga istorie a neamului, cu
toate bucuriile şi tristeţile ei, victoriile şi înfrângerile trăite, visele realizate şi
speranţele spulberate de împrejurările nesigure prin care i-a fost sortit să treacă. În
graiul matern se-ascunde amintirea trecutului nostru, zestrea noastră strămoşească,
a originilor cu care suntem înfrăţiţi încă de la naştere, iată de ce oamenii au
calificat dintotdeauna limba maternă drept o comoară care nu are vre-un preţ de
vânzare sau cumpărare, dar, în schimb, poate fi moştenită, păstrarea şi cultivată cu
sfinţească dacă nu din respect pentru strămoşii care i-au dat suflu, culoare şi aripi,
măcar din respect pentru tine însuţi, pentru ceea ce eşti azi, graţie zilei de ieri.

În concluzie, graiul matern e şansa fiecărui popor de a fi o personalitate pe arena

mondială, şansa lui la existenţă continuă, precum şi la rezistenţă în faţa uraganelor
devastatoare ale popoarelor barbare, lipsite de identitate şi spirit naţionalist. Să-ţi
preţuieşti, să-ţi iubeşti, să-ţi respecţi limba, e datoria fiecăruia dintre noi atât timp
cât pretindem că suntem o părticică dintr-un popor, căci avem o patrie căreia îi
suntem devotaţi cu tot sufletul.   

CRISTINA POPA

Despre limba română

Limba română acordează inimile la acelaşi ritm de zbatere şi simţire ce ne
absoarbe şi ne contopeşte în matricea străbună.

Prin arborele nostru genealogic, crescut din altoirea mlădiţei latine pe trunchiul
dacic, curge seva limbii române. Suntem români prin datul sorţii, din porunca
rădăcinii. Iar ramul care îşi reneagă rădăcina este sortit pieirii.

Ori de câte ori am fost înstrăinaţi şi răzleţiţi, limba română ne-a fost acea tainică
legătură şi credinţă neconvertită ce nu admit să fie întrerupt firul sângelui. Ea a
fost divina forţă care, de fiecare dată, ne-a redat pe noi nouă înşine.

Neamul românesc din Basarabia, răstignit de atâtea ori în istorie, a supravieţuit

mai cu seamă prin limbă. Irozii mai multor imperii ne-au crucificat fiinţa fizică,
dar n-au reuşit să ne distrugă spiritul, conştiinţa naţională, limba strămoşilor,
tradiţiile, doinele, eresurile. Codul genetic nu poate fi convertit. „Nu-ţi poţi
discuta destinul biologic, spunea Mircea Eliade. Suntem români prin simplul fapt
că suntem vii”.

Limba română este expresia unităţii etnice şi spirituale a neamului românesc. Cu

mici deosebiri de pronunţie, ea este vorbită şi înţeleasă de toţi conaţionalii,
indiferent unde s-ar afla ei, în Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia,
Basarabia ori Bucovina. Acest fenomen face parte din esenţa „miracolului
românesc”.

Limba română este darul suprem lăsat nouă de la Dumnezeu. Noi avem sfânta
datorie de a o cultiva ca pe o „floare eternă” în grădina logosului, de a o vorbi
limpede şi frumos, în expresia ei aleasă, de a o feri de „slinul” şi „mucegaiul
uitării”, cum spune Alexei Mateevici în poezia-imnLimba noastră. Numai aşa
vom reuşi să ne menţinem în elementul propriei identităţi, în expresia noastră
firească. Numai aşa vom reuşi să urmăm îndemnul lui I. L. Caragiale, pe care noi,
la rândul nostru, îl transmitem generaţiilor viitoare: „Fie în veci păstrată cu
sfinţenie această scumpă Carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor
încercări de pierzanie”.

Arcadie Suceveanu

Pagina a V-a „Cântece dedicate limbii române”

Limba românească
de Gheorghe Sion

Mult e dulce şi frumoasă

Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere

Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea Românie

Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce vieţuiți!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte

La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!

Pentru ea
de Grigore Vieru

Pentru ea la Putna clopot bate

Pentru ea mi-i teamă de păcate,

Pentru ea e bolta mai albastră -

Pentru limba noastră.

Dumnezeu prima oară

Când a plâns printre astre,

El a plâns peste ţară

Cu lacrima limbii noastre!

 Pentru ea ninsori se cern din spaţii

Pentru ea puternici sunt Carpaţii

Pentru ea e caldă vatra poamei -

Pentru limba mamei.

Pentru ea noi văruim pereții,

Pentru ea mai sunt răniti poeții,

Pentru ea cresc florile visării -

Pentru limba ţării.