Romanul realist-balzacian: Enigma Otiliei de G.

Călinescu
I. Eseu despre particularităţile unui roman realist-balzacian studiat
Planul eseului
Context: Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei apare la sfârşitul perioadei interbelice, de
puternică afirmare a speciei, şi este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Călinescu.
1. Încadrarea romanului într-o tipologie, într-un curent cultural/literar, într-o orientare
tematică
 
- Opera literară Enigma Otiliei este roman prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe
planuri, cu un conflict complex, la care participă numeroase personaje.
- Este roman realist de tip balzacian, prin: tema familiei şi prin a moştenirii şi a paternităţii,
narator omniscient, omniprezent şi obiectiv, tehnica detaliului semnificativ, personaje în
legătură cu mediul şi tipice pentru o categorie socială. Depăşeşte modelul realismului clasic,
prin spiritul critic şi polemic, prin elemente ale modernităţii, precum ambiguitatea
personajelor.
 
2. Temele romanului
Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Caracterul citadin este un
aspect al modernismului lovinescian. Frescă a burgheziei bucureştene de la
începutul secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esenţiale, sub
determinare social-economică (istoria moştenirii lui moş Costache
Giurgiuveanu), imaginea societăţii constituie fundalul pe care se proiectează
formarea/maturizarea tânărului, Felix Sima, care, înainte de a şi face o carieră,
trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.
3. Elemente de structură şi de compoziţie
- Titlul iniţial, Părinţii Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternităţii. Autorul schimbă titlul
din motive editoriale şi deplasează accentul de la tema specific realistă a paternităţii la
misterul prin care se caracterizează comportamentul protagonistei.
- Perspectiva narativă: Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a din
perspectiva unui narator omniscient care ştie mai mult decât personajele sale şi omniprezent.
- Structura romanului: Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai
multe planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor:
destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică etc.
- Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui moş
Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/străinul din familia Giurgiuveanu, în momente
diferite, ale existenţei sale (adolescenţă şi aproximativ zece ani mai târziu: „după război”).
Simetria este susţinută şi de replica pe care moş Costache i-o adresează lui Felix, în
momentul în care tânărul apare în poarta casei sale şi pe care doctorul Sima de mai târziu şi-
o aminteşte în finalul romanului: „nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc...”
- Precizarea conflictelor: Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii
înrudite, care sugerează universul social prin tipurile umane realizate. Istoria unei moşteniri
include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii lui moş Costache
(adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al doilea destramă familia Tulea
(interesul lui Stănică pentru averea bătrânului). Conflictul erotic priveşte rivalitatea
adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
- Acţiunea romanului se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: pe de o parte, în
carte este prezentată istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de altă parte,
romanul are în centru destinul tânărului Felix Sima, maturizarea lui (caracterul de
Bildungsroman).
- Construcţia personajelor: Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica
balzaciană a descrierii mediului şi fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter.
4. Opinie: Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea critică a unor
aspecte ale societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX lea, tema paternităţii şi a
moştenirii, structură, specificul secvenţelor descriptive, realizarea unor tipologii,
veridicitatea, utilizarea naraţiunii la persoana a III-a. Cartea depăşeşte modelul realismului
clasic prin spiritul critic şi polemic.
Concluzie:  Enigma Otiliei de G. Călinescu este în egală măsură un roman realist
balzacian, dar şi un roman care sfidează într-o manieră subtilă convenţiile
balzaciene.