Strategii pentru rezolvarea situatiilor conflictuale dintre prescolari

Conflictul este o parte fireasca a procesului de comunicare cu cei din jur. Aparitia
frecventa a conflictelor duce insa la deteriorarea prieteniilor. La varsta prescolara sunt mai
multe conflicte, si, chiar de aceea, copiii trebuie sa isi dezvolte, de acum, abilitatea de
rezolvare eficienta a acestora, pentru a fi pregatiti sa faca fata, in viitor, unor astfel de
situatii.

Situatiile conflictuale intre copiii de la gradinita genereaza multa furie si frustrare

acestora. Medierea unor astfel de situatii presupune ascultarea copiilor implicati in
situatiile conflictuale respective si clarificarea emotiilor simtite in astfel de situatii dificile.

Situatiile conflictuale apar, cel mai fecvent, datorita abilitatilor reduse ale copiilor in
rezolvarea unor probleme. Tocmai de aceea, abordarea unor astfel de situatii confictuale
trebuie sa constituie un prilej de a-i invata pe copii cum sa genereze mai multe solutii la o
problema. Inainte de a alege solutia adecvata pentru rezolvarea conflictelor, educatorii
trebuie sa ii lase pe copii sa exprime variante de solutionare, chiar daca sunt
inacceptabile, apoi sa le elimine in urma analizarii. A-i lasa pe copii sa exploreze, sa caute
solutii alternative pentru a solutiona o problema si sa le discute, constituie un pas
important, atat in relationarea acestora cu educatorii, cat si in dezvoltarea controlului
asupra propriului comportament.
Conflictele la varsta prescolara sunt legate de modul in care se desfasoara un joc,
de exemplu, de rolurile pe care copiii si le asuma in cadrul jocului, de impartirea jucariilor,
de asteptarea dului sau de alegerea temei unui joc. Conflictul poate lua forma unor acte
agresive, a unui schimb de eplici sau izbucniri in lacrimi. Daca un conflict nu se rezolva
rapid, acesta poate duce la intreruperea jocului, la trairi emotionale ample, de tip
furie/frustrare.
In rezolvarea conflictelor, prescolarii pot aborda mai multe posibilitati: copiii care se
joaca mai mult timp impreuna cu ceilalti, pot invata, prin incercare si eroare, ce
functioneaza si ce nu in rezolvarea acestor neintelegeri.
De asemenea, acesti copii ajung sa-si dea seama de modul cum ceilalti copii pot
solutiona conflictul.
Pentru a fi eficienti in rezolvarea conflictelor, copiii pot respecta urmatorii pasi: vor
scri faptele, fara a-i invinovati pe ceilalti, isi vor exprima sentimentele fata de ceea ce s-a
intamplat si vor identifica altenative referitoare la cum anume cred ca ar putea face fata
pentru a rezolva situatia. Daca sunt copii care rezolva conflictele frecvent prin agresivitate,
pot fi pusi sa observe o situatie conflictuala intre mai multi copii si apoi sa fie discutata,
pentru a identifica si alte moduri de rezolvare posibile.
 Educatorii trebuie sa inteleaga cauzele diverse ale comportamentelor nedorite,
pentru a aborda strategii adecvate de prevenire a conflictelor dintre copii. Astfel, educatorii
pot utiliza doar metode pozitive de disciplinare, fara a se recurge la comportamente
violente sau etichetari. Se pot intreprinde masuri de preventie pentru a evita aparitia
comportamentelor nedorite si, in consecinta, a conflictelor intre copii, la nivel de grupa.
Daca educatorii observa o situatie in care copilul manifesta comportamente
agresive, este bine sa-l intrebe pe acesta care sunt consecintele acelui comportament. Cei
mai multi copii refuza sa se mai joace cu cei care se comporta agresiv si nu-i vor mai lasa
nici in spatiul lor de joaca, deci pot experimenta pe “pielea lor” consecintele propriilor
manifestari, dar isi pot modifica acele comportamente. Pentru un copil care intra frecvent
in conflict cu ceilalti, educatorii pot folosi un joc de rol cu doua jucarii care redau acel tip de
interactiune ineficienta, punand in scena una dintre situatiile conflictuale. In momentul in
care cele doua personaje ajung sa se certe, jocul se intrerupe. Acest tip de activitati poate
fi realizat cu un grup de 2-3 copii, dar se recomanda ca acei copii care se comporta
agresiv sa fie spectatori, pentru a avea ocazia sa inteleaga mai bine comportamentele
personajelor si consecintele pe care aceste comportamente le au.

Rutinele

Organizarea ineficienta a mediului din gradinita poate deveni cauza unor

comportamente inadecvate la copii(un spatiu in care copiii isi desfasoara activitatile
didactice, dar tot acolo servesc si masa, dorm si isi depoziteaza hainele si gentutele). In
schimb, organizarea unui mediu securizant, atrctiv in sensul posibilitatilor de valorificare a
optiunilor copiilor, dar bine strucuturat, cu destinatie bine definita, poate ajuta la
mentinerea comportamentelor dorite si la manifestarea lor in mod frecvent.
Fiecare moment al ziei reprezinta o oportunitate de invatare si cu cat contextele de
invatare sunt mai clare cu atat sunt mai valoroase experientele traite si achizitiile
dobandite in urma lor.
Activitatile cu caracter rutinier se deruleaza pe parcursul intregii zile si au un rol
deosebit de important pentru dezvoltarea personala a copilului. Fiecare moment trait de
copil este o ocazie de a invata ceva, iar acestor activitati, prin care ii sunt satisfacute
copilului nevoile primare, trebuie sa le acordam aceeasi atentie pe care o acordam
activitatilor didactice, in organizare, planificare si desfasurare.
Formarea rutinelor si respectarea lor mentin copilul implcat in actiuni adecvate si
scade frecventa situatiilor in care copiii pot manifesta comportamente inadecvate.
Din punct de vedere psihologic, rutinele au rolul de a oferi sentimentul de control si
de predictibilitate asupra evenimentelor. Prin participarea la aceste activitati desfasurate
ritmic, copiii invata despre momentele zilei, succesiunea lor si activitatile specifice
acestora, li se formeaza sentimentul de apartenenta la grup, iar ei se simt in siguranta.
Rutinele includ urmatoarele tipuri de activitati:
-sosirea si plecarea copilului din gradinita;
-salutul;
 -gimnastica de inviorare
-intalnirea de dimineata;
-gustarile;
-micul dejun si masa de pranz;
-igiena, spalatul si toaleta;
-somnul/perioada de relaxare dupa-amiaza.
Rutinele pot fi discutate cu copiii. De exemplu, dimineata li se pot prezenta copiilor:
orarul zilei, succesiunea activitatilor si modul de trecere de la o activitate la alta. Astfel, se
reduce refuzul copiilor de a trece de la o activitate la alta. Comportamentele specifice unor
rutine pot fi exersate si prin jocuri de rol (de exemplu, servitul mesei in jocul “ De-a
musafirii”).

Regulile
Prin instituirea unor reguli la nivelul grupei se faciliteaza invatarea unor
comportamente dorite, se reduc situatiile problematice si se stabilesc limitele acceptate ale
comportamentelor copiilor.
Stabilirea de reguli si formularea permanenta a asteptarilor in legatura cu
comportamentele adecvate sunt principalele metode de management comportamental la
prescolari. Respectarea unei reguli presupune dezvoltarea capacitatii copiilor de a
planifica si de a inhiba un comportament, atunci cand li se cere. Copiii invvata de mici ca
fiecare context social are anumite reguli(ca sa se joace cu jucaria altui copil, intai va trebui
sa i-o ceara), iar respectarea acestora faciliteaza adaptarea noastra sociala.
Regulile se formuleaza in termeni de comportamente care se pot observa si care
sunt clar definite, nu sub forme generale(exemplu:” Sa fiti cuminti!”).
De asemenea, regulile trebuie formulate in termeni afirmativi, evitandu-se
formularea lor in termeni de interdictie. De exemplu, educatorii, in loc sa spuna copiilor ce
sa nu faca, ar fi de dorit sa le comunice ceea ce au voie sa faca si ceea ce se asteapta de
la ei, punand deci accent pe ce se poate face. Interdictiile sunt percepute ca un element
de presiune, constrangere si amenintare, generand non-complianta copiilor la reguli.
Regulile trebuie discutate cu copiii, acestia fiind incurajati sa le propuna chiar ei, sa
le ilustreze prin desene si sa le expuna in sala de grupa. Copiii trebuie familiarizati cu
regulile prin verbalizarea permanenta a acestora, dar trebuie pusi si in situatia de a invata,
prin incercare-eroare, ceea ce se asteapta de la ei. Cea mai buna modalitate prin care
copiii invata regulile este sa le testeze, observand consecintele acestora. Uneori, dupa ce
educatoarea comunica o regula, copiii vor incerca sa o incalce, fortand limitele (daca
regula este ca in sala de grupa sanu se ridice tonul vocii, unii copii vor striga), pentru a
vedea daca este intr-adevar necesar ca aceasta sa fie respectata, pentru ca au intalnit
situatii in care au incalcat reguli si nu au suferit nicio consecinta.
Educatorii trebuie sa repete regulile, astfel incat copiii sa le poata interioriza.
Interiorizarea regulii apare in momentul in care copiii transpun regula in comportament.
 Mai eficient este ca educatorii sa prezinte si sa sustina un set de reguli simple si
clare care sa le fie comunicat copiilor, reamintit si revizuit periodic. Un astfel de set de
reguli se poate crea din primee zile de gradinita(de exemplu: 1. Copilul trebuie sa ridice
mana pentru a pune o intrebare sau a da un raspuns; 2. Cand se joaca are grija sa nu
deranjeze jocul colegilor; 3. Pentru a obtine o jucarie aflata la alt copil, aceasta este
ceruta). Acesta este primul pas spre a se asigura ordinea dorita in grupa.
Orice regula presupune doua componente: stabilirea comportamentului adecvat,
urmat de consecinte pozitive, si stabilirea administrarii consecvente a penalizarilor atunci
cand comportamentul nu este urmat.
Numarul de reguli se stabileste in functie de varsta copilului, mai exact un numar de
3-4 reguli pentru copiii de 3-4 ani si un numar de 5-6 reguli pentru copiii de 5-7 ani. Pentru
copiii foarte mici, de 2-3 ani, este indicat sa fie utilizate reguli generale de comportament
precum: “adunati jucariile”, “ascultati cand cineva vorbeste”, iar pentru copiii mai mari de 5
ani se pot stabili reguli referitoare la comportamentul social ( de ex.” cereti voie pentru a va
juca cu jucaria altcuiva”).
Dupa cum mentionam anterior, pe langa stabilirea regulilor este importanta si
stabilirea consecintelor acestora. Pentru ca respectarea regulilor reprezinta un proces de
invatare, comportamentele pe care copiii le respecta trebuie apreciate de educatori si
recompensate prin intariri sociale. In schimb, daca prescolarii ignora regulile, educatorii
trebuie sa stabileasca consecinte logice sau naturale care sa ii ajute in intelegerea rolului
si importantei pe care acestea le au pentru adaptarea sociala si la mediul gradinitei.

Modificari comportamentale
Abordarea comportamentala este fundamentata pe ideea ca toate
comportamentele, adecvate sau inadecvate, se invata. Din fericire, orice comportament
dorit poate fi consolidat, iar un comportament nedorit poate fi modificat: redus sau chiar
dezvatat.
a) Cand copilul invata un comportament nou

Pentru a invata n comportament nou, copilul trebuie sa parcurga mai multe etape.
Inn primul rand, este necesara definirea clara a comportamentului care urmeaza a fi
invatat. Atunci cand comportamentul care se doreste a fi invatat este prea complex, inainte
de o abordare globala, se poate recurge la descompunerea lui in componente. De
exemplu, pentru a invata cum se mananca la masa, copiii trebuie sa invete urmatoarele
componente: intai se aseaza la masa, deschid gentuta, scot servetelul, apoi pachetul cu
mancare si sticla cu apa, desfac folia de pe gustare, mananca usor inclinati deasupra
mesei, la sfarsit se sterg cu servetelul de hartie si beau apa.
Se poate folosi de catre educatoare ghidajul verbal, fizic sau se poate realiza prin
modelare.
In procesul de invatare a unui comportament nou, se retrage treptat indrumarea de
catre educatori. Pentru fixarea comportmentului nou invatat in repertoriul comportamental
trebuie acordate recompense, la intervale neregulate.
b) Cande se consolideaza un comportament
 Tehnicile care duc la consolidarea comportamentelor invatate sunt manipularea
intaririlor pozitive sau recompensele si controlul mediului.

RECOMPENSELE
Un rol important in aceasta consolidare a comportamentelor revine recompenselor,
care sunt consecinte pozitive, crescand astfel posibilitatea de reaparitie a acestui
comportament.
Sunt mai multe tipuri de recompense: recompense materiale precum: alimente,
cadouri, bani, etc; recompense sociale: lauda, incurajarea, aprecierea, etc; activitati
preferate: jocul pe calcilator, desene animate, etc.
De regula, educatorii intaresc prin lauda si apreciere comportamentele adecvate ale
copiilor. Uneori insa, ei acorda o atentie deosebita unor comportamente inadecvate ale
copiilor, intarind social reaparitia acestora, chiar daca nu doresc aceasta.
Este bine sa se stie ca pentru a descuraja un comportament inadecvat este
important sa fie incurajat cel dorit si opus acestuia.
Recompensele nu se acorda oricand si oricum. Pentru ca acestea sa fie eficiente
este necesar ca educatorii sa respecte un set de reguli de aplicare:
-Sa defineasca specific comportamentul caruia doresc sa ii creasca durata,
frecventa, intensitatea;
-Sa identifice care sunt pentru copil recompensele perfecte;
-Sa utilizeze recompensele disponibile;
-Sa se treca treptat de la recompensele materiale, folosind mai mult recompensele
sociale;
-Sa se descrie comportamentul in momentul cand se aplica recompensa;
-Sa respecte regula e care se bazeaza recompensarea;
-Copilul este invatat sa-si identifice si sa-si autoadministreze recompense;
-Se trece de la recompensele aplicate imediat la cele aplicate neregulat, in faza de
consolidare a unui comportament.
CONTROLUL MEDIULUI

Mediul din gradinita influenteaza modul de manifestare a comportamentului. Unele

comportamente apar doar intr-un anumit mediu sau in prezenta anumitor
persoane( alearga in prezenta instrutorului de dans). Mediul comunica un anumit mesaj si
favorizeaza un anuit comportament. Daca in camera copilului este un raft cu carti este
probabil ca acesta sa fie curios de continutul acestora, daca este doar televizor, va fi
interesat de acesta si va butona telecomanda pentru a gasi emisiunile de desene animate.
Controlul mediului favorizeaza aparitia unui comportament deja invatat.
Cand se aplica metoda controlului mediului este indicat sa:
 -Se identifice comportamentul care se doreste a fi stimulat(ex: se vrea colaborarea
cu colegii de grupa).
-Se observa in ce context apare comportamentul vizat( comportamentul apare in
contextul vizitellor la prieteni).
-Se reproduce cat mai bine situatia din acel mediu(Se organizeaza jocuri de rol cu o
astfel de tema).
-Se recompenseaza comportamentul(este laudat copilul pentru colaborarea buna
cu colegii)
REFUZUL DE A REALIZA UN COMPORTAMENT

La varsta prescolara exista situatii cand copilul refuza categoric sa realizeze unele
comportamente.
A recurge la pedepse dupa manifestarea refuzului nu va determina invvatarea sau
manifestarea compotamentelor dorite. De aceea, este indicata folosirea de catre educatori
a unor metode prin care acesti copii sa devina constienti si responsabili fata de propriul
comportament, fara a se simti constransi sau amenintati sa manifeste unele
comportamente ca urmare a aplicarii unor pedepse.
Atunci cand copiii refuza sa manifeste/adopte un comportament dezirabil( alegand,
in schimb, sa adopte un comportament inadecvat, de o gravitate evidenta: loveste, musca,
etc.) aceste comportamente se cer a fi abordate prin excluderea copilului de la activitate
sau li se pot retrage unele privilegii.
In situatiile de refuz se pot folosi, ca metode de interventie, metoda consecintelor
logice si naturale, ignorarea( daca striga pentru a atrage atentia educatoarei, va fi ignorat
cand ridica tonul) sau excluderea. Aceste metode vor fi descrise in detaliu in cele ce
urmeaza.
Consecinte naturale sau logice

Comportamentele noastre au anumite consecinte. Unele consecinte apar in mod

natural, neplanificat. Aceste consecinte decurg din comportamentul copilului, fara ca
educatorul sau parintele sa intervina in vreun fel si se numesc consecinte naturale(ex:
daca isi uita manusile acasa, va suporta frigul).
Consecintele logice sunt si ele actiuni care decurg din comportamentele copiilor,
dar sunt alese de parinte sau educator si sunt prezentate ca alternative la consecintele
naturale(ex: daca se joaca cu platilina pe tableta, nu va mai avea acces la tableta pentru
un timp). Pentru ca aceste consecinte sa aiba efectul scontat, este recomandat sa existe o
relatie logica intre comportamentul inadecvat si consecinta, relatie pe care copilul sa o
poata observa.
Metoda consecintelor logice si naturale ajuta in a dezvolta copiilor
responsabilitatea, capacitatea de a lua decizii potrivite in legatura cu ceea ce vor face, de
a fi cooperanti cu ceilalti copii, dar si cu educatorii si parintii.
Pentru a ajunge la rezultatele dorite in legatura cu manifestarea unor
comportamente dorite:
-Se stabileste a cui este problema si pe cine afecteaza consecintele ei;
 -Se explica prescolarului de ce trebuie sa faca un anumit comportament si care
sunt consecintele acelui comportament.
-Este incurajat copilul cand realizeaza comportamentul dorit;
-Sunt lasate consecinte naturale sa intervina in situatia cand acel comportament nu
este realizat.
-In cazul in care nu intervin consecintele naturale, acestea pot fi inlocuite cu
consecinte logice.
-Se exprima verbal relatia dintre comportament si consecinta logica sau naturala.
Ignorarea
In contextul managementului comportamental a ignora pare a fi egal cu a neglija un
comportament, desi nu este deloc asa. Ignorarea se aplica in mod intentionat, cu scopul
de a realiza extinctia, adica stingerea sau reducerea frecventei intensitatii si duratei unui
comportament. Este o metoda eficienta, dar destul de dificil de aplicat.
Cand se doreste a se elimina sau reduce un comportament, folosirea ignorarii de
catre educatori va scadea posibilitatea de manifestare a acelui comportament, prin
privarea copilului de atentie si incurajare.
In faza initiala a aplicarii ignorarii, frecventa, durata sau intensitatea
comportamentului nedorit creste, inainte de a scadea. Altfel spus, inainte de o imbunatatire
a comportamentului, are loc intai o inrautatire/crestere a intensitatii acelui comportament.
Pentru a aplica ignorarea in mod corect, pentru a realiza extinctia unui
comportament, trebuie sa se tina seama de urmatoarele:
-Se alege un comportament-tinta pentru a fi modificat si sunt identificate
recompensele care intaresc acel comportament;
-Se elimina recompensele cand apare acel comportament;
-Se manifesta intensificarea comportamentului inadecvat;
-Se aplica extinctia, in mod consecvent;
-Se formuleaza regula, atunci cand se aplica extinctia;
-Se utilizeaza extinctia, in paralel cu tehnicile utilizate pentru stimularea
comportamentului dorit; adica se intareste/incurajeaza prin recompensare comportamentul
opus si dorit, atunci cand el apare;
-Se evita polemica si negocierile cu copilul atunci cand se aplica ignorarea in scopul
de a stinge un comportament.
Excluderea
Exista unele comportamente precum agresivitatea fizica sau verbala, non-
complianta extrema la reguli(ex: copilul musca, injura, nu ii lasa pe ceilalti sa doarma,
etc.), care nu pot fi ignorate. In aceste cazuri, cel mai indicat este sa se apeleze la
trimiterea lui in pauza, realizand excluderea din mediul in care manifesta comportamentul.
Excluderea reprezinta o tehnica eficienta in a stopa comportamentele nedorite. Prin
aplicarea acesteia, copiilor li se acorda timpul necesar sa se calmeze si sa reflecteze.
Excluderea este o tehnica de disciplinare si management comportamental, adecvata
copiilor intre 2 si 12 ani in conditiile in care:
-copilul nu se comporta adecvat, desi a fost avertizat in legatura cu consecintele
comportamentului nedorit;
-comportamentul nu este adecvat pentru varsta copilului.
Tehnica excluderii poate fi folosita doar pentru anumite comportamente persistente,
impulsive, incarcate emotional sau ostile( crize de furie, aruncatul jucariilor, etc.). Ea nu
reprezinta o solutie cand vorbim de nerealizarea sarcinilor, dependenta, izolare, schimbari
de dispozitie.
Scopul excluderii este sa il priveze pe copil de consecintele pozitive ce
acompaniaza un comportament nedorit, astfel incat sa stopeze manifestrea
comportamentului.
Educatoarea trebuie sa aleaga un loc oarecum izolat in care copilul sa nu fie in
centrul atentiei, sa nu se poata juca cu jucariile sau sa desfasoare alte activitati, dar unde
sa poata fi supravegheat. Copilul trebuie condus si asezat cu calm in locul ales, iar
educatoarea trebuie sa foloseasca cuvintele care denumesc tehnica pentru a eticheta
evenimentul(ex: “Cand iti lovesti colegii, trebuie sa parasesti jocul!”). Dupa ce regulile
pentru aplicarea excluderii au fost facute cunoscute copilului, excluderea trebuie aplicata
fara negocieri. Copilul va sta in locul de excludere un numar de minute egal sau
corespunzand varstei lui cronologice).
O problema foarte frecventa care poate aparea in aplicarea excluderii este
interactiunea cu copilul. In timpul acesta, copilul trebuie ignorat, trebuie evitata orice
interactiune cu acesta.
Ce se poate face daca copilul refuza sa stea in pauza? Copilul poate fi usor
imobilizat in locul de time-out printr-o actiune ferma, dar blanda, care transmite gestual
necesitatea respectarii acestei excluderi. Gestul va fi insotit de instructiune:”Pentru ca nu
stai pe locul de time-out, sunt nevoita sa te ajut sa stai”. De asemenea, daca prescolarul
paraseste locul de time-out, el trbuie condus inapoi in acest loc. Cand agitatia copilului
scade in intensitate, educatoarea slabeste imobilizarea, spunand:” Acum stai si termina-ti
pauza”. Aceasta procedura se repeta de cate ori este necesar.
In mod obisnuit, aplicarea de cateva ori a excluderii este suficienta pentru a invata
copilul sa stea in time-out. Excluderea reprezinta o metoda convenabila si sigura pentru a-l
invata pe copil ca a incalcat o regula importanta.
Pedeapsa
Pedeapsa consta fie in administrarea unor stimuli aversivi, care survin dupa
efectuarea unui comportament inadecvat, fie in eliminarea unor privilegii de care copilul a
beneficiat anterior, cu scopul de reducere a comportamentului nedorit vizat.
Chiar daca sunt eficiente in reducerea comportamentelor inadecvate, pedepsele pot
avea consecinte negative. Mai exact, pedepsele pot produce reactii emotionale
negative(furie). Copilul poate percepe pedeapsa ca pe o frustrare sau un pericol la adresa
propriei persoane si de aceea poate reactiona agresiv si dezvolta reactii emotionale
negative fata de cel care administreaza pedeapsa(ura).
 De asemenea, pedeapsa poate produce comportamente evitative din partea celui
pedepsit. De exemplu, un copil aspru pedepsit poate incepe sa fie mai putin comunicativ,
sa minta, sa fie duplictar, sa ascunda anumite fapte pentru a evita pedeapsa, sa
invinovateasca pe altii.
Penalizand un comportament nedorit/inadecvat are loc uneori doar o anulare
temporara a acestui comportament, fara a-l modifica(de ex: un copil continua sa il
tachineze pe colegul sau, chiar daca a fost dezaprobat, pentru ca reactia de ras a
celorlalti, fata de cel tachinat determina o satisfactie care depaseste neplacerea generala
de pedeapsa). din acesta situatie, de a fi pedepsit, copilul invata ca prin aplicarea unei
pedepse se pune capat, pentru moment, unei situatii, dar nu este invatat ce sa faca in
viitor pentru a fi aprobat si pentru a nu mai fi pedepsit.
Aplicarea frecventa a pedepselor are consecinte negative pe termen lung asupra
comportamentelor. Penalizarea poate modela comportamentul celui pedepsit. Acei copii
care au fost martorii sau au fost tinta unor pedepse excesive/indelungate, recurg ei insisi
la penalizari ca si adulti, intrucat pedepsirea este pentru ei un model, pe care-l
interiorizeaza si il reproduc ulterior.