Protagonistul poemului “Luceafărul” este însuși personajul eponim sau Hyperion.

Acesta prezintă tipul uman a unui geniu nemuritor “ Nemuritor și rece”, ce are ca temă
condiția sa de geniu.
Luceafărul aparține acestui tip uman, deoarece este unul etern și apolinic “ Eu sunt vie
tu ești mort”, “ Eu sunt luceafărul de sus” prezintă viața veșnică a omului de geniu.
Deasemenea, se confruntă problema dragostei absolute și are o putere de sacrificiu în numele
ei “ O, cere-mi Doamne orice preț Dar dă-mi o altă soartă”.
Hyperion se încadrează în estetica personajului romantic după particularitățile sale.
În primul rând, el se prezintă în diferite ipostaze pentru a cuceri iubirea absolută. Prima
ipostază este cea dionisiacă și transformarea sa în zburător “ o mreajă de văpaie”. Starea lui
de dragoste “ Și cât de viu se aprinde el”, redă bucuria și iubirea înșelătoare pe un timp scurt,
dar îi prezintă emoții arzătoare. O altă ipostază este cea de a-și sacrifica nemurirea în cinstea
dragostei “ O cere-mi Doamne orice preț, Dar dă-mi o altă soartă”. Un personaj asemanator
ce își sacrifică ceva drag în cinstea creației este Meșterul Manole din mitul “ Monastirea
Argeș” ce și-a sacrificat dragostea în cinstea creației sale “ Pe s-o jertfim/ În zid s-o zidim”.
Ultima ipostază este aflarea adevărului și trecerea de la starea dionisiacă la cea apolinică, iar
fata de împărat, Cătălina, devenise din “ Iubit-o” în “ Chip de lut”, iar luceafărul rămase
singur “ Nemuritor și rece”.
O altă caracteristică a personajului romantic este dualismul între mediul celest și
terestru. Luceafărul aparține mediului celest și omului de geniu“ Eu sunt luceafărul de sus”,
iar Cătălina era omul comun și terestru “ Iute coboară pe pământ, Fii muritor ca mine “. Ceea
ce prezintă antiteza ființelor umane incompatibile.
Starea de tristețe a lui Hyperion este redată în secvența “ se stinse cu durere” ceea ce
denotă dezamăgirea în dragostea absolută inexistentă omului de geniu. Fapt reprezentat în
imaginea “ Călăuzind singurătăți de mișcătoare valuri” ce evocă singurătatea lui. În același
timp Luceafărul este indiferent față de Cătălina “ Ce-ți pasă ție ,chip de lut , / Dac-oi fi eu
sau altul” cauzată de înșelarea geniului către omul comun, adică Cătălin și Cătălina.
Semnificația axiologică a lui Hyperion prezintă recunoașterea lumii fiind într-o stare
de singurătate veșnică. Meditația și inteligența acestuia împiedică esența dragostei adevărate
și simple, ci acaparează dorința și neîmplinirea a iubirii absolute.
“ Omul de geniu n-are moarte, nici noroc”.