Scopul vieții

Textul biblic: Eclesiastul 5:1-20

Versetul cheie: Proverbe 14:27
Ideea centrală a lecției: Cumpătarea care conduce la ascultare și încredere în Dumnezeu este cheia unei vieți
plăcute înaintea Lui.
Scopul lecției: Să te motiveze să trăiești o viață cumpătată, în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu și în respect față
de semeni.

1. Fii cumpătat în vorbire (5:1-7)

Spune: Această lecție continuă lecția precedentă legată de sensul vieții noastre pe acest pământ. Dacă în
pasajul trecut Solomon ne-a prezentat faptul că împlinirea se găsește doar într-o viață plăcută lui Dumnezeu,
acum întrebarea din capitolul cinci este cum să trăiesc în așa fel încât prin ceea ce fac să am o viață echilibrată,
cumpătată. Tema este cu atât mai importată cu cât lumea în care trăim este caracterizată de dezechilibre și
inechități majore în plan economic, politic, militar sau social, toate având aceeași rădăcină: cel spiritual.
Întreabă: Sunt viețile noastre plăcute lui Dumnezeu? Solomon prezintă în acest text un mod prin care ne
putem trăi viața. Acesta poartă numele de cumpătare. Termenul este un sinonim al înțelepciunii dar înseamnă și
moderație, măsură. De altfel, Eclesiastul este scrisă de un om înțelept, pentru oameni care vor să devină mai
înțelepți, iar una din trăsăturile de bază ale unui om înțelept este cumpătarea. Prin urmare învățătura despre
cumpătare nu putea să lipsească din această carte.
Întreabă: Contează oare numai fondul sau și forma închinării noastre înaintea lui Dumnezeu? Mulți
creștini din zilele noastre spun că nu contează cum vii la biserică să te închini înaintea lui Dumnezeu atât timp
cât inima ta este dornică să se închine. Ceea ce contează, spun ei, este doar să vii, pentru că Dumnezeu se uită
doar la inima omului. O asemenea interpretare, deși corectă parțial, nu este corectă în întregime. Într-adevăr,
Dumnezeu Se uită la inima omului, dar dacă inima lui este curată, lucrul acesta ar trebui să se reflecte și în
atitudine, în ținută, în comportament sau în limbaj.
Când studiem închinarea poporului Israel înaintea lui Dumnezeu în Vechiul Testament, cuvântul de
ordine este „reverență”. Evreii au înțeles că Dumnezeu este sfânt și că nu se pot apropia oricum de El.
Atitudinea de reverență s-a transmis și în închinarea nou-testamentală. Ea nu are nimic de-a face cu formalismul
religios, ci cu așteptările pe care Dumnezeu le are atunci când o persoană sau un grup de persoane se apropie de
El în închinare.
Spune: Una din expresiile care se repetă de multe ori în această carte este „mai bine... decât”. Solomon o
folosește pentru a compara două aspecte, două realități, cu scopul de a scoate în evidență pe cel mai bun dintre
ele. În versetul întâi el ne spune că este mai bine să asculți, decât să aduci „jertfa nebunilor”. Jertfa este asociată
în Vechiul Testament cu închinarea iudeilor la Templu. Atunci când oamenii veneau să se închine înaintea lui
Dumnezeu erau cinci tipuri de jertfe diferite pe care ei le aduceau: arderea-de-tot, darul de mâncare, jertfa de
mulțumire, jertfa de ispășire și jertfa pentru păcat.
Cele cinci tipuri de jertfe fuseseră poruncite de Dumnezeu pentru a acoperi toate stările și căutările
omului după Dumnezeu (laudă, păcat, mulțumire, recunoștință, adorare); totodată ele erau singurele jertfe care
aveau voie să fie aduse pe altar în Templu. Scopul jertfei era obținerea iertării și exprimarea recunoștinței și a
mulțumirii. Ea însemna recunoașterea slăbiciunii omului dar și a măreției, sfințeniei și îndurării lui Dumnezeu.
O jertfă adusă exact așa cum Dumnezeu o poruncise era bine primită înaintea Lui și avea rolul de a-l împăca pe
omul vinovat cu Dumnezeul cel sfânt și de a favoriza apropierea lui de Dumnezeu.
Spune: Aici Solomon vorbește despre o altă jertfă, intitulată de el „jertfa nebunilor”. Jertfa omului fără
Dumnezeu sau nesocotindu-L pe El este jertfa unui nebun. O închinare necorespunzătoare, o atitudine
ireverențioasă, o dorință de slavă deșartă este jertfa unui nebun. Nebunia în Vechiul Testament este asociată în
primul rând cu nesocotirea și negarea lui Dumnezeu. Ea nu face referire în primul rând la o afecțiune
patologică, ci la una spirituală.
În Noul Testament, jertfa capătă o nouă semnificație. Fiecare credincios este chemat să se aducă pe sine
ca jertfă pe altarul slujirii lui Dumnezeu. O inimă curată, o atitudine plină de reverență și un duh smerit sunt
cheile unei jertfe bine primite înaintea Lui.
Un ultim aspect pe care Solomon îl evidențiază legat de vorbirea noastră este cel al cumpătării în felul
nostru de vorbire: Căci, dacă este deșertăciune în mulțimea visurilor, nu mai puțin este și în mulțimea vorbelor
(v. 7). O vorbire necugetată, lipsită de cumpătare este un izvor de multe greșeli. Apostolul Iacov ne îndeamnă în
acest caz să facem tot posibilul ca să ne înfrânăm vorbirea, ca să nu păcătuim înaintea lui Dumnezeu. Drumul
desăvârșirii vieții duhovnicești implică controlul vorbirii (vezi Iacov 3:2).
Versetul 7 se încheie cu cuvintele: de aceea, teme-te de Dumnezeu. În viața credinciosului care are o
reală temere de Dumnezeu domnește cumpătarea în vorbire, pentru că el este conștient de faptul că vorbirea
poate deveni o pricină de păcătuire și de condamnare.

2. Fii cumpătat în strângerea averii (5:8-17)

Spune: În acest paragraf Solomon trage un semnal de alarmă în privința acumulării de bogății. Bogățiile
pot deveni o cursă pentru inima omului.
Poți să pornești discuția cu participanții de la afirmațiile din versetele 10 și 11: „Cine iubește arginții...”
și „Când se înmulțesc bunătățile...”. Sunt cuvinte rostite de cineva care a avut bogății greu de egalat chiar și-n
zilele noastre. Atunci când averile se înmulțesc în inima omului apare pericolul unei noi iubiri, iubirea de
„arginți”, adică de bogății. Solomon semnalează realitatea pericolului din spatele acestei iubiri: cine iubește
bogăția multă, nu trage folos din ea (v. 10).
Întreabă: În ce sens trebuie înțelese aceste cuvinte? Viața pe acest pământ este scurtă iar cei care iubesc
bogățiile acestei lumi nu au timp foarte mult la dispoziție să se bucure de ele. După moarte aceste bogății nu
mai sunt de niciun folos. Pentru Împărăția lui Dumnezeu ai nevoie să aduni cu totul alte bogății.
Spune: Învățătura Cuvântului lui Dumnezeu subliniază pericolul iubirii bogățiilor. Este adevărat că acest
pericol poate fi prezent și-n inima celor săraci, dar el devine tot mai puternic pe măsură ce începi să acumulezi
avere și începi să-ți legi inima de acele posesiuni, încrezându-te în ceea ce ai și crezând că mulțimea bogățiilor
sunt o sursă de fericire și împlinire în viață. Apostolul Pavel ne atenționează că iubirea de bani este rădăcina
tuturor relelor (1 Timotei 6:10), iar Domnul Isus ne-a îndemnat să nu ne strângem comori pe pământ, ci în cer
(Matei 6:19, 20). Ca să putem împlini aceste cerințe trebuie să ne păzim inima de iubiri care ne pot conduce la
păcat.
Iubirea de bani este o mare cursă în zilele noastre. Sunt mulți creștini care s-au împotrivit altor păcate,
dar au căzut în această cursă. Rădăcina iubirii de bani este lăcomia, dorința nestăpânită de a acumula averi.
Pentru unii creștini acesta este singurul scop în viață, acela de a se compara cu alții mai bogați decât ei și de a
încerca să adune cât mai mult în timpul vieții. Mulți dintre ei sunt gata să-și sacrifice familia, relațiile de
prietenie, părtășia cu biserica și în cele din urmă chiar și sufletul, de dragul banilor.
Spune: Biblia ne învață că pentru un copil al lui Dumnezeu acumularea de bogății nu trebuie să fie o
prioritate. Este la fel de adevărat că Biblia ne învață să fim harnici și că binecuvântarea muncii cinstite este un
dar din partea lui Dumnezeu. Avem nevoie de bani și de lucruri, dar strângerea lor nu trebuie să devină scopul
principal al vieții noastre. Domnul Isus ne-a lăsat o altă prioritate, de natură spirituală nu materială: Căutați mai
întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra (Matei 6:33).

3. Fii cumpătat în modul în care trăiești (5:18-20)

Spune: Lumea în care trăim este înclinată tot mai mult în direcția următoarei filozofii de viață: „E bine și
e frumos ceea ce-mi place mie. Nimeni nu are voie să-mi spună ce e bine și frumos.” Auzim tot mai mult
expresii de genul: „Îmi place să fac cutare lucru, de aceea îl fac” sau „Nu mă interesează ce zic sau cred alții atât
timp cât mie îmi place”. Această filozofie de viață este modelul lui Samson de gândire și acțiune (vezi
Judecători 14:1-3). Drumul acesta este periculos și alunecos și din punct de vedere spiritual. Această abordare
este greșită, pentru că dorința și plăcerea nu trebuie să devină norme pentru acțiunile mele.
Întreabă: Cum trebuie să trăim? Norma pentru trăirea mea pe acest pământ este și trebuie să rămână
Cuvântul lui Dumnezeu. Cumpătarea în viață denotă înțelepciune, iar adevărata înțelepciune, cea care ne ține
aproape de Dumnezeu și ne păzește de păcat, este frica de El și ascultarea de poruncile Lui.