Școala Gimnazială”Prof.

Emil Panaitescu”, Cudalbi, județul Galati

Profesor, Domnițeanu Aurelia

EDUCAȚIA PARENTALĂ ȘI LITERAȚIA ÎN FAMILIE

Educația parentală constituie un set de activități și metode care orientează părinții spre
dezvoltarea abilităților și cunoștințelor despre îngrijirea, alimentația, protecția și educația
copiilor. Dacă este să ne referim la ultima componentă, o noțiune a ajuns foarte des vehiculată-
literația în familie. La baza acestei noțiuni stă concepția că părintele este primul dascăl al
copilului, iar niște părinți educați vor fi capabili să susțină alfabetizarea copiilor și vor ajunge
îmreună să dețină competența care le deschide ușa către un viitor mai bun.

Pentru viața de zi cu zi, pentru dezvoltarea societății în care trăim, este vital să avem o
populație educată. Literația este strâns legată de competitivitatea economică a unei țări. În ultimii
ani ia amploare preocuparea pentru literația în familie, existând și o instituție europeană care se
ocupă de implementarea acestui concept- ELINET( European Literacy Policy Network/ Rețeaua
Europeană de Politici pentru Literație). În acest scop, în anul 2016, România a fost încadrată
într-o investigare comparativă a practicilor literației în familie, alături de Bulgaria, Macedonia,
Portugalia și Slovenia. Studiul a fost determinat de rezultatele îngrijorătoare ale ratelor de
literație la tinerii între 10 și 15 ani, aceștia fiind cititori cu performanțe scăzute, așa cum o arată
testările PIRLS și PISA. S-a dovedit că țările implicate în proiect au motive de îngrijorare,
România având în jur de 35% de tineri cu abilități de lectură scăzute, ei fiind capabili doar să
citească texte simple, să identifice informații explicite din texte și să facă deducții banale, însă nu
sunt capabili să înțeleagă texte lungi și complexe și nu pot interpreta cele citite.

"...În Europa, unul din cinci adolescenți cu vârsta de 15 ani și aproape 55 de milioane de
adulți nu au competențe de literație de bază(Asociația Learn&Vision, 2016, p.4)". Aceste cifre
arată că tocmai idealul școlilor noastre, cel de a pregăti un tânăr pentru viața de adult, pentru
angajare, nu se poate realiza pe deplin. Un tânăr ce nu posedă competențe lectorale nu va fi
capabil să-și poată găsi un loc de muncă, astfel crescând riscul de excludere din societate care
atrage după sine alte consecințe și mai nefaste. Într-o astfel de situație nu mai poate fi vorba de
implicare culturală sau civică eficientă, lucruri ce se așteaptă de la orice absolvent.În ceea ce
privește numărul cărților din casele copiilor români, un studiu extrem de interesant și care a scos
la iveală următoarele:

- Maximum 10 cărți în casă- 38,5%(11,8% media europeană)

- 11-25 cărți în casă- 29%(19,7% media europeană)
- 26-50 cărți în casă- 19,8%(29,4% media europeană)
- 51- 100 cărți în casă- 8,3%(23,4% media europeană)
- Peste 100 cărți în casă- 4,4%(15,7% media europeană)
 Studiul citat remarcă și faptul că părinții au un nivel de educație preponderent
gimnazial(32%) și aceștia citesc mult mai puțin decât media europeană. Pentru că familia este
primul profesor al copilului, s-a ajuns la concluzia că tocmai în familie trebuie intervenit pentru
rezultate mai bune. Părinții sunt cei ce facilitează accesul la cărți al copiilor și sunt cei care le
citesc copiilor cu mult înaintea educatorilor. Succesul școlar ulterior este strict determinat de
capacitatea copilului de a citi conștient un text, iar cercetătorii au demonstrat fără drept de
echivoc faptul că acei copii care cresc într-un mediu favorabil cititului și cărora li se citește de la
o vârstă fragedă, se descurcă mult mai bine la școală și reușita școlară este garantată.
Brandi Bates, inițiatoarea asociației Citim Împreună Romănia(CIR) și Maria Kovacs,
coordonatoarea Asociației Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice
România(ALSDGC) au semnalat faptul că părinții au un rol esențial în dezvoltarea timpurie a
competenței lectorale și s-au oprit asupra indicatorului referitor la atitudinea părinților față de
lectură care a scos în evidență faptul că părinți cărora le place să citească avem 21,3%, în timp ce
media europeană este de 35,3%, iar cei care nu agreează lectura sunt 17,9%, media europeană
fiind de 12,1%. De asemenea, cele două cercetătoare au reliefat și implicarea părinților în diverse
activități relevante pentru dezvoltarea limbajului copiilor, acest lucru constituindu-se chiar într-
un indicator folosit în PIRLS, numit Scala Activităților de Literație Timpurie(SALT). Acest
indicator vizează citirea cărților pentru copii, spusul poveștilor, învățarea unor cântecele, diverse
jocuri cu forme, discuțiile despre ce facem sau ce citim, jocuri lexicale, scrisul unor litere sau
cuvinte, cititul cu voce tare a semnelor și etichetelor.(Bates,2016, p.64)

Frecvența România Media UE

Deseori 38,3% 40,7%
Câteodată 54,1% 57,4%
Niciodată sau aproape 7,6% 1,9%
niciodată
Tabel 1. Frecvența implicării părinților în activitățile de lectură, Sursa: PIRLS 2011

Tabelul 1 de mai sus a fost citat de cele două asociații în special pentru faptul că în România
aproape 8% dintre părinți nu-și implică niciodată sau aproape niciodată copiii în activități atât de
importante pentru dezvoltarea lor. Dintre activitățile pe care părinții trebuie să le facă împreună
cu copiii, un rol extrem de important îl are cititul cu voce tare. Această activitate dezvoltă
limbajul și abilitățile de citit și crește interesul pentru lectură și învățare. Cele două autoare
menționate mai sus citează Comisia pentru Lectură a Departamentului pentru Educație din SUA:
Cititul cu voce tare pentru copii este cea mai importantă activitate pentru a dezvolta deprinderile
necesare unei persoane care va avea succes în a citi(Bates,2016, p.65).

După cum am mai menționat, în situația nou apărută, rolul familiei în dezvoltarea
competenței lectorale trebuie regândit. După ce mult timp rolul familiei fusese afectat de
mutațiile lumii contemporane și școala se ocupa exclusiv de educație, pandemia a readus în joc
familia și statutul socioeconomic al acesteia devine foarte important. Dotarea familiior cu
 mijloace digitale a făcut diferența în această perioadă, iar familiile care se implică în procesul
educațional au contribuit la reușita școlară a copiilor. De asemenea, este important și nivelul de
educație al familiei. Statusul socioprofesional și nivelul de instrucție și educație al părinților
exercită o influență majoră asupra stilului educativ al familiei. Prin interacțiunile membrilor ei,
familia sintetizează influențele pe care diferite instanțe exterioare, cum ar fi școala, mediul
informal și cel profesional, le exercită asupra fiecăruia în parte. Stilul educativ al familiei se
referă la natura și la caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează procesul
educativ. Modul în care se comportă părinții este mai important decât faptul de a locui împreună
cu copiii lor.

Bibliografie:
1. Cartaleanu, Tatiana, Cosovan, Olga, Formarea competențelor profesionale în dezvoltarea
gândirii critice, CE DIDACTICA, 2017
2. Costea, Octavia, Didactica lecturii, Institutul European, Iași, 2006
3. Bates, Brandi, Kovacs, Maria, Citim împreună- părinți și copii: cum și de ce?, articol în volumul
Lecturi specifice. Suporturi și hermeneutici, Casa Carții de Ştiință, Cluj-Napoca, 2016
4. Dumitrașcu, Violeta, coordonator, Citind, învăț să fiu, Chișinău, 2008
5. Marga, Andrei, Educația responsabilă, Editura Niculescu, București, 2019
Resurse Web:
1. Asociația Learn&Vision, Analiza comparativă a practicilor literației în familie, articol disponibil
la http://asociatialearnandvision.ro/images/2019/FLW_1_Analiza%20comparativa_sinteza.pdf
2. Draguța, Oxana, Echitatea sistemului de învățământ din Republica Moldova motivația și
bunăstarea elevilor dezavantajați PISA, Fundația Soros-Moldova, 2018
https://www.soros.md/files/publications/documents/Draguta_compressed.pdf