Promovarea profesionala si educatia continua in nursing

1. Conceptul de educaţie profesională. Raportul educaţiei

Profesionale cu educaţia tehnologică şi educaţia politehnică

Problema formării şi educării profesionale este de mare actualitate în condiţiile societăţii

moderne. Tânărul trebuie să fie pregătit nu pentru a face faţă numai unei anumite profesiuni,ci
pentru întreaga sa carieră profesională în mecanismul schimbărilor care se vor produce.”Educarea
carierei „reclamă o muncă educativă susţinută, pe temeiul unei pregătiri temeinice teoretice şi
practice. Pregătirea temeinică a tânărului este indispensabilă, indiferent de aspiraţia lui profesională,
pentru a putea face faţă schimbărilor, înnoirilor, salturilor din societate. Este nevoie de o mai bună
corelare între pregătirea teoretică şi instruirea practică.
Prin formarea profesională se înţelege” devenirea individului datorată celor mai diverse
influenţe şi acţiuni care marchează personalitatea sub unghiul de incidenţă cu activitatea
profesională”.
Prin educaţie profesională se înţelege orice formă de pregătire sau perfecţionare în vederea
unei activităţi profesionale, care cuprinde însuşirea cunoştinţelor teoretice, formarea deprinderilor,
priceperilor şi transmiterea valorilor etnice şi de comporta-
ment social necesare unei asemenea activităţi. Esenţa educaţiei profesionale constă în
„formarea unui orizont cultural şi tehnologic cu privire la o anumită profesiune, concomitent cu
dezvoltarea unor capacităţi, priceperi şi deprinderi necesare exercitării ei”.Educaţia profesională
cuprinde atât iniţierea în profesie, cât şi perfecţionarea, specializarea şi se realizează atât în şcoală
(după terminarea şcolii generale), cât şi în întreprinderi.
Educaţia profesională se fundamentează pe toate celelalte dimensiuni(compo-
nente, laturi) ale educaţiei:
 pe cunoştinţele, priceperile, deprinderile, competenţele dobândite în plan intelectual;
 pe deprinderile, priceperile, competenţele în plan moral, acţional;
 pe comportamentele morale şi estetice;
 pe calitatea dezvoltării şi funcţionării corpului (pe sănătatea acestuia).
Noţiunea de educaţie profesională nu este sinonimă nici cu cea de educaţie tehnologică şi nici cu
cea de politehnică. Educaţia tehnologică formează elevii pentru acţiune, pentru a fi apţi să
explice cunoaşterea ştiinţifică în acţiune. Ea este legată de educaţia intelectuală, deoarece
tehnologia este o dimensiune a cunoaşterii ştiinţifice, dimensiunea sa praxiologică.
Educaţia politehnică vizează pregătirea profesională pentru tehnică în calitate de domeniu
distinct al activităţii umane.

2.Obiectivele educaţiei profesionale

2.1. Formarea orizontului cultural-profesional

Acest aspect cuprinde ansamblul cunoştinţelor necesare executării unei profesiuni sau a unui
grup de profesiuni. Orizontul profesional se constituie p fondul culturii intelectuale, pe cunoştinţele,
priceperile, deprinderile, competenţele dobândite în plan intelectual.
 Interdependenţa dintre cultura intelectuală şi cea profesională asigură o pregătire de
specialitate de profil larg, care asigură omului posibilităţile de adaptare la schimbări şi mutaţii în
ştiinţă şi tehnică, în producţie şi profesiuni.
Orizontul profesional se constituie ca unitate dintre cunoştinţele ştiinţifice şi cele
tehnologice, tehnologia fiind o dimensiune a cunoaşterii ştiinţifice, dimensiunea sa praxiologică.
Aceasta înseamnă că, activitatea de predare-învăţare, noţiunile,principiile, legile şi teoriile ştiinţifice
fundamentale să fie ordonate din punct de vedere al aplicabilităţii lor. Predarea ştiinţei în şcoală
trebuie să se facă în scopul educării tehnologice a elevilor. Pe de o parte, să se urmărească
înţelegerea şi însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice de către elevi, a semnificaţiei şi legăturilor reciproce
dintre ele şi pe de altă parte, formarea, în activităţi distincte de primele, a capacităţii de a le folosi,de
a le explica într-o realizare.

2.2.Formarea unor priceperi, deprinderi, capacitaţi şi competenţe în plan acţional în vederea

desfăşurării unei activităţi productive

Acest obiectiv formativ-psihomotor (practic) se realizează preponderent în cadrul pregătirii

practice, în laboratoare şi ateliere didactice corespunzătoare cerinţelor comportamentale, în cadrul
practicii de specialitate în unităţile de pofil-producţie, cercetare, proiectare. În cadrul pregătirii
practice, cunoştinţele teoretice, capacităţile intelectuale, modelele informaţional-operaţionale sunt
puse în lucru, elevul se va exersa în activităţi tehnologice astfel încât acţiunile sale să nu se integreze
funcţionării mecanismelor, dispozitivelor, utilajelor în vederea realizării unor rezultate determinante.

Prin exersare în procesul desfăşurării activităţilor practice elevii îşi formează priceperi şi
deprinderi practice cum ar fi : priceperea de a citi o schiţă, un plan, o diagramă; priceperea de a
demonta un aparat sau o maşină; priceperea de a folosi diferite unelte şi instrumente de muncă în
vederea efectuării operaţiilor de măsurare, tăiere, de control şi verificare în condiţii şi situaţii noi.
În categoria capacităţilor pe care le are în vedere educaţia profesională se includ:gândirea
tehnică, aptitudinea tehnică, capacităţile senzoriomotorii.
Gândirea tehnică este o formă specifică a gândirii ce se diferenţiază în funcţie de conţinutul
său, de domeniul în care se aplică. În cadrul ei distingem, pe de o parte, materialul cu care operează,
reprezentări din domeniul tehnicii, iar pe de altă parte, operaţiile pe care le foloseşte în vederea
rezolvării anumitor sarcini tehnice.
Materialul este asigurat prin întocmirea schiţelor, planurilor, diagramelor, schemelor diferitor
obiecte şi mecanisme tehnice care facilitează apariţia reprezentărilor şi imaginilor care vor fi supuse,
la rândul lor, prelucrării pe plan mintal pentru a se ajunge la descoperirea unor soluţii.
Aptitudinea tehnică presupune elaborarea prealabilă, pe plan mintal, a unor soluţii optime
care apoi vor fi aplicate în vederea rezolvării sarcinilor din domeniul tehnic.
Aptitudinea tehnică reprezintă complexul de însuşiri psihice – în special o gândire tehnică
conturată – capacităţi perceptivo – spaţiale evoluate şi abilităţi motorii dezvoltate, precum şi de
însuşiri fizice – îndeosebi o rezistenţă fizică necesară în anumite profesiuni – care asigură succesul
în domeniul tehnicii.
Capacităţi senzoriale – motorii. În această categorie pot fi incluse percepţiile spaţiale,
sensibilitatea analizatorilor, aptitudinea motrică, dexteritatea manuală.
În cadrul instruirii practice elevii îşi formează şi competenţe practice care nu sunt doar
rezultatul aplicării cunoştinţelor teoretice, ci provin şi din transferul a ceea ce se numeşte „savoir
faire” (a şti să faci).
2.3. Formarea şi dezvoltarea intereselor de cunoaştere, a dragostei faţă de profesia în care se
pregăteşte tineretul

Interesul apare şi se dezvoltă în cadrul activităţii, fiind expresia înţelegerii şi adeziunii la

anumite domenii şi forme de activitate. El reprezintă satisfacerea unor nevoi şi trebuinţe individuale.
Este un stimul intern al orientării spre anumite domenii de cunoaştere şi de activitate, generând şi
întreţinând motivaţia necesară.
Concomitent cu familiarizarea elevilor cu anumite profesiuni, cu formarea interesului pentru
acestea, se formează şi o anumită atitudine faţă de munca intelectuală şi cea productivă.

3.Orientarea şcolară profesională

Orientarea şcolară şi profesională este definită ca „un ansamblu de acţiuni şi influenţe

pedagogice, sociale, medicale etc. ce se exercită în mod continuu cu scopul realizării de către
indivizi a opţiunilor şcolare şi profesionale în concordanţă cu particularităţile personalităţii lor şi cu
cerinţele contextului social la care se raportează”.
Educaţia şi orientarea sunt două laturi complementare ale aceluiaşi proces. În procesul
orientării sunt implicate trei categorii de fenomene psihologice aflate în interdependenţă. Cele
intelectuale se referă la dezvoltarea aptitudinilor generale şi speciale, a calităţilor proceselor psihice
de cunoaştere, la formarea unui stil individual de muncă, la aprofundarea cunoştinţelor elevilor
despre un domeniu al realităţii. Cele afectiv – motivaţionale includ tot ceea ce ar putea constitui un
mobil în realizarea opţiunii: interese, năzuinţe, înclinaţii, preferinţe, aspiraţii, atracţii, atitudini, ideal
pro-
fesional. Cele volativ – caracteriale sunt indispensabile pentru mobilizarea personalităţii în vederea
realizării scopurilor, dorinţelor şi aspiraţiilor sale.
Orientarea şcolară şi profesională trebuie să se facă în funcţie de individ şi cerinţele
societăţii.
Orientarea şcolară şi profesională se cere să fie privită în totalitatea componentelor ei
structurale: cunoaşterea elevilor, pregătirea lor psihologică pentru o autocunoaştere plauzibilă;
informarea asupra domeniilor de activitate, asupra grupelor de profesiuni înrudite, asupra diversităţii
profesiunilor şi asupra profilurilor de licee, şcoli profesionale şi asupra celor postliceale; instruirea
profesională incipientă; stabilizarea aspiraţiilor şi cristalizarea opţiunilor privind drumul de urmat în
viaţă; cultivarea unor interese, înclinaţii şi aptitudini speciale.
Toate acestea înlesnesc procesul de autoorientare, printr-un sfat de orientare competent şi
corect acordat.
Pregătirea tineretului pentru opţiunea profesională trebuie să aibă în vedere următoarele:
 domeniul activităţii de pregătire a tineretului pentru opţiunea şcolară/profesională aparţine
educaţiei şi se implică în toate compartimentele şi la toate nivelurile învăţământului;
 caracterul interdisciplinar al activităţilor de orientare şcolară şi profesională;
 rolul personalului didactic în procesul orientării şcolare şi profesionale, în accelerarea
maturizării profesionale a tânărului;
 acţiunea de orientare şcolară şi profesională presupune extinderea câmpului educaţional la tot
ceea ce poate îmbogăţii şi favoriza o dezvoltare complexă, globală şi mai ales creatoare;
 sub aspectul metodologiei orientării şcolare ţi profesionale, se pune problema selecţionării şi
combinării metodelor prin care fiecare tânăr poate fi ajutat să realizeze concordanţa
aspiraţiilor sale profesionale cu cerinţele domeniului vizat ;
 un cadru instituţional, un personal specializat şi o anume organizare şi dotare a şcolilor,
care să corespundă obiectivelor propuse.

Problema formării şi educării profesionale este importantă în societatea contemporană.

Pregătirea profesională temeinică este indispensabilă pentru a putea face faţă schimbărilor,
înnoirilor din societate.
Finalitatea acestei laturi constă în formarea omului pentru o anumită meserie. Educaţia
profesională trebuie să-i ofere omului cunoştinţele necesare practicării unei meserii şi să-i
formeze capacitatea de a înţelege sensul şi rezultatele muncii sale.

4. Bibliografie

1. Cerghit, Ioan, Determinaţiile şi determinările educaţiei, în Curs de pedagogie, Universitatea

Bucureşti, 1998.
2. Cozma, Teodor, Educaţia formală, nonformală şi informală, în Psihopedagogie, Editura
Spiru Haret, Iaşi, 1997.
3. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996.
4. Dubesse, Maurice, Etapele educaţiei, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1981.
5. Niculescu, Rodica, Pedagogie generală, Editura Scorpion, Bucureşti, 1996.