Tema 9: Analiza financiară a întreprinderii

Plan:
1. Necesitatea şi rolul analizei financiare ca metodă de cunoaştere în procesul
decizional
2. Sursele date şi organizarea muncii de analiză
3. Sistemul de indicatori utilizaţi în analiza financiară a întreprinderii
4. Indicatorii rentabilităţii
5. Indicatorii lichidităţii şi solvabilităţii
6. Indicatorii de gestionare a activelor
7. Indicatorii de gestionare a datoriilor
8. Valoarea de piaţă a întreprinderii

1. Necesitatea şi rolul analizei financiare ca metodă de cunoaştere în procesul

decizional
Analiza financiară ajută la identificarea activităţii nesatisfăcătoare a întreprinderii şi la
stabilirea măsurilor care vor influenţa rezultatele în viitor. Prin cunoaşterea postfaptică, curentă
şi previzională a activităţii agenţilor economici a rezultatelor interne şi a cauzelor care le-au
generat, analiza contribuie la cunoaşterea continuă a eficienţei utilizării resurselor umane,
materiale şi financiare. Deoarece obiectivul principal al unei întreprinderi îl constituie
maximizarea valorii patrimoniului, eficienţa cu care a fost folosit capitalul investit constituie
obiectivul central al diagnosticului financiar.
Obiectivele de bază ale analizei financiare le constituie:
1. descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne
2. diagnoza şi reglarea activităţii întreprinderii
3. întărirea autonomiei economico – financiare
4. creşterea eficienţei economice
5. fundamentarea deciziilor financiare
6. informarea întreprinderii cu cerinţele standardelor şi cu nivelul concurenţei pe diferite
pieţe.
Îndeplinind o dublă funcţie de diagnoză şi reglare, analiza economico-financiară constituie
un instrument indispensabil al conducerii eficiente a activităţii întreprinderii. Analiza financiară
fundamentează întreaga politică economico-financiară viitoare a întreprinderii, constituie o
condiţie cheie pentru elaborarea şi aplicarea unor decizii raţionale, stă la baza efectuării de
expertize şi negocieri vizînd estimarea valorii întreprinderii în cazul privatizării, reorganizării
sau vînzării activelor.
Analiza financiară îndeplineşte următoarele funcţii:
1) de informare
2) de evaluare a potenţialului tehnico-economic
3) de realizare a gestiunii eficiente a patrimoniului întreprinderii
4) de realizare a relaţiilor cu mediul extern
Reieşind din cele expuse rolul analizei economico-financiare poate fi sistematizat astfel:
 analiza financiară reprezintă un mijloc indispensabil în elaborarea unor planuri
reale, temeinice fundamentate din p. de v. ştiinţific;
 analiza financiară în acelaşi timp este un instrument operativ de cunoaştere şi de
reglare a procesului îndeplinirii planului;
 analizei financiare îi revine rolul de a contribui la asigurarea unui echilibru
permanent la îmbunătăţirea rezultatelor economico-financiare.
 2. Sursele de date şi organizarea muncii de analiză
La nivelul agentului economic sistemul de informare necesar analizei se formează din 2
mari categorii de surse:
I Sursele interne care reflectă funcţia propriu-zisă a întreprinderii, stările acesteia în
anumite momente şi este asigurată de sistemele de evidenţă contabilă. Sursa principală necesară
analizei financiare o constituie raportul financiar care este alcătuit din :
1. bilanţul contabil, care furnizează conducerii întreprinderii elementele de bază necesare
pentru selectarea direcţiilor de dezvoltare, modelelor de optimizare a procesului de producţie şi
de desfacere politicii financiare, investiţionale şi de creditare. Bilanţul contabil creează condiţii
de analiză a proceselor şi fenomenelor din sfera de interes a agenţilor economici sub aspect
dialectic pentru determinarea relaţiei dintre cauze şi efecte în vederea luării măsurilor de reglare
şi de stabilire a unor norme.
2. raportul privind rezultatele financiare, care evidenţiază veniturile şi cheltuielile pentru o
anumită perioadă de timp, grupate în funcţie de natura lor precum şi rezultatul exerciţiului
concretizat în profit sau pierdere. Scopul urmărit de acest raport este de a prezenta rezultatul unei
afaceri comparînd venitul obţinut în decursul unei perioade cu cheltuielile efectuate pentru
obţinerea profitului, oferind posibilităţi de a urmări în evoluţie sarcinile stabilite pentru
întreprindere şi de a furniza informaţii necesare pentru luarea deciziilor.
3. raportul privind fluxul mijloacelor băneşti sintetizează tranzacţiile în numerar pentru o
anumită perioadă de timp. Este destinat să arate modul în care activităţile întreprinderii au afectat
lichiditatea şi solvabilitatea acestuia, relaţia dintre fluxurile de numerar din activitatea
operaţională, investiţională şi financiară. Acest raport oferă informaţii necesare analizei surselor
de încasări şi plăţi în numerar.
4. raportul privind fluxul capitalului propriu furnizează informaţii privind structura
capitalului propriu
5. anexele raportului financiar
II Surse externe sunt necesare orientării activităţii întreprinderii şi adaptării ei la
schimbările ce pot avea loc brusc în mediul economic şi ajută la dimensionarea unor noi
obiective strategice.
Informaţiile externe în funcţie de natura domeniului la care se referă pot fi structurate
astfel:
1) tehnologice
2) economico-financiare
3) juridice
4) fiscale
Informaţiiile utilizate trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
 utilitatea
 profunzimea
 vechimea informaţiei
 costul
 executarea informaţiei
În practica cotidiană munca de analiză economico-financiară necesară procesului
managerial trebuie să parcurgă următoarele etape:
I stabilirea tematicii, care conţine principalele aspecte şi probleme ale activităţii
economico-financiare supuse investigării.
II culegerea şi sistematizarea informaţiei economico-financiare
III prelucrarea şi studierea datelor
IV formularea concluziilor, pe baza cărora se vor stabili şi se vor lua măsuri ce vor permite
îmbunătăţirea rezultatelor activităţii economico-financiare.
 3. Sistemul de indicatori utilizaţi în analiza financiară a întreprinderii
Pe baza informaţiei furnizate de rapoartele financiare se poate determina sistemul de
indicatori necesar evaluării activităţii întreprinderii şi luării deciziilor corespunzătoare.
Indicatorii economico-financiari îndeplinesc următoarele funcţii:
a) de analiză şi sinteză
b) de estimare
c) de reflectare, cunoaştere şi măsurare
d) de comparare
e) de comandă
f) de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei parametrilor utilizaţi
g) de pîrghie economico-financiară

Analiza financiară cuprinde următoarele categorii de indicatori:

1. indicatori ai rezultatelor economico-financiare care sunt orientaţi spre studiul
performanţelor şi evaluarea lor în perioade viitoare.
Principalii indicatori care reflectă rezultatele activităţii desfăşurate sunt:
- volumul vînzărilor
- profitul brut
- rezultatele din activitatea operaţională
- rezultatele din activitatea financiară
- rezultatele din activitatea investiţională
- rezultatele din activitatea excepţională
- profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare
- profitul net
2. indicatorii eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic şi financiar care permit
de a aprecia rezultatele obţinute în raport cu activitatea întreprinderii şi cu mijloacele economice
şi financiare utilizate, măsoară gradul în care utilizarea diverselor resurse aduce profit. Aceşti
indicatori sunt:
- rata rentabilităţii economice
- rata rentabilităţii veniturilor
- rata rentabilităţii financiare
- rata rentabilităţii faţă de resursele consumate
3. indicatorii gestiunii activelor care arată cît de eficient întreprinderea sau firma
utilizează activele sale. Aceşti indicatori sunt:
- nr. de rotaţii a activelor curente
- perioada medie de încasare
- nr. de rotaţii a stocurilor
- nr. de rotaţii a activului total
Pentru ca în cadrul întreprinderii să fie apreciată corect situaţia economico-financiară este
necesar de a se studia următoarele aspecte:
1) situaţia generală a casieriei
2) situaţia asigurării cu disponibilităţile băneşti
3) situaţia solvabilităţii (a capacităţii de plată)
4) situaţia autonomiei financiare
5) situaţia asigurării cu fondul de rulment

4. Indicatorii rentabilităţii
Funcţionarea întreprinderii depinde de capacitatea de a produce profit care poate fi obţinut
cu ajutorul indicatorilor rentabilităţii, care sunt:
1. rentabilitatea producţiei realizate = rezultatele de la realizarea producţiei /
volumul producţiei realizate
- arată ce parte din fiecare leu încasat a fost cheltuită pentru acoperirea cheltuielilor directe.
2. rentabilitatea netă = profit net / volumul producţiei realizate
- caracterizează capacitatea întreprinderii de a genera profit din total volumul producţiei
realizate.
3. rentabilitatea activelor = profit net / valoarea medie a activelor
- reflectă eficacitatea utilizării capitalului de către întreprindere.
4. rentabilitatea financiară = profit net / valoarea medie a capitalului propriu
- reflectă bunăstarea acţionarilor.

5. Indicatorii lichidităţii şi solvabilităţii

În cazul cînd o întreprindere solicită unele credite de la bancă sau împrumuturi de la clienţi
este necesar de a aprecia capacitatea de plată a întreprinderii date. Indicatorii ce caracterizează
strategia întreprinderii din punct de vedere a capacităţii de plată sunt indicatorii lichidităţii.
Aceşti indicatori cuprind:
mijloace băneşti
I L absolută (lichiditatea de gradul I) = datorii pe TS ≤ 0,2
Acest indicator arată în ce măsură întreprinderea poate să-şi achite datoriile pe termen scurt
din contul mijloacelor băneşti.
mijloace băşti + investiţii pe TS + creanţe pe TS
II L intermediară (de gradul II) = datorii pe TS ≤ 0,7-0,8
De asemenea în calculul acestui indicator sunt cointeresaţi creditorii. El ne arată ce parte
din datoriile pe TS pot fi achitate din contul mijloacelor băneşti, hîrtii de valoare, creanţelor care
vor fi plătite de către întreprindere.
III L curentă (de gradul III sau coeficientul total de achitare) =
total active curente
= datorii pe TS ≤ 1 – 2,5
Acest indicatori ne arată dacă întreprinderea dispune de suficiente mijloace pentru a-şi
achita obligaţiunile în perioada raportată. În calculul acestui indicator sunt cointeresaţi de obicei
acţionari.
Aceşti indicatori ai lichidităţii permit de a face concluzii generale privind capacitatea de
plată a întreprinderii şi de asemenea permit avantajul că pot fi calculaţi atît de utilizatorii interni
cît şi exteriori deoarece informaţiile sunt furnizate de bilanţul contabil.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile sale pe TL şi pe
TS.
valoarea reală a patrimoniului
Coeficientul solvabilităţii = datorii totale > 1.
În cazul cînd coeficientul < 1, întreprinderea nu mai poate primi împrumuturi şi situaţia ei
economico-financiară poate fi dezastruoasă.

6. Indicatorii de gestionare a activelor

Analiza activelor prevede examinarea mărimii, componenţei şi corelaţiei între diferitele
elemente patrimoniale aflate la dispoziţia firmei.
Analiza modificărilor structurale se efectuează prin calculul următorilor indicatori:
active pe TL
1. Rata imobilizărilor = total active
La aprecierea acestui indicator este necesar de ţinut cont de nivelul de însuşire al capacităţii
de producţie.
 active curente
2. Rata activelor curente = total active sau 1 – rata imobilizării
Modificările structurale ale patrimoniului în valoarea activelor curente se explică prin
depăşirea ritmului creşterii activelor pe TL.
3. Rata patrimoniului cu destinaţie de producţie =
mijloace fixe + stoc de mărfuri şi materiale
= total active
Această rată reflectă ponderea patrimoniului întreprinderii care poate fi direct utilizată pentru
fabricarea producţiei, prestarea serviciilor şi executării lucrărilor. Dacă acest indicator < 0,5
atunci se consideră o situaţie patrimonială periculoasă.
mjloace fixe
4. Coeficientul compoziţiei tehnice a întreprinderii = active curente

7. Indicatorii de gestionare a datoriilor (indicatorii 19-21, 27-36, ”Recomandări practice

privind întocmirea notei explicative la raportul financiar anual”)
8. Indicatorii valorii de piață (indicatorii 52-56, ”Recomandări practice privind
întocmirea notei explicative la raportul financiar anual”