Procesul de îmbătrânire asupra principalelor sisteme de organe

Îmbătrânirea reprezintă un proces fiziologic, progresiv și ireversibil. Procesul de îmbătrânire se

caracterizează printr-un declin funcțional la nivelul tuturor sistemelor de organe și care, de cele mai multe ori,
este accelerat din cauza stilului de viață, regimului alimentar, comportamentului etc. În contextul actual,
îmbătrânirea fiziologică este înlocuită de îmbătrânirea patologică. În majoritatea țărilor, vârsta de 65 de ani a
fost desemnată ca începutul vârstei a treia, care definește termenul de „vârstnic”.

Cele trei mari categorii de vârstă sunt [1]:

 Vârsta cronologică. Vârsta cronologică se bazează exclusiv pe trecerea timpului și reprezintă vârsta
unei persoane măsurată în ani – exprimă ciclul de viață la care a ajuns. Vârsta cronologică are o
semnificație limitată în ceea ce privește starea de sănătate. Cu toate acestea, probabilitatea de a
dezvolta o afecțiune crește odată cu îmbătrânirea. Clasificarea cronologică a vârstnicilor distinge
perioada de vârstnic – între 65-75 de ani, perioada de bătrânețe – între 75-85 de ani și perioada de
longevitate –  peste 85 de ani.
 Vârsta biologică. Vârsta biologică este un termen care se referă la schimbările frecvente ce se produc
în organism, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Diferențele dintre vârsta biologică si vârsta
cronologică sunt cauzate de stilul de viață și de evoluția stării de sănătate și a afecțiunilor medicale.
 Vârsta psihologică. Vârsta psihologică se bazează pe modul în care oamenii acționează, simt și
gândesc. În prezent, ca urmare a afluxului mare de informații, diferența dintre vârsta psihologică și cea
cronologică a crescut foarte mult.
Numeroase schimbări au loc la nivelul fiecărui organ intern, indiferent de patologia asociată și care
influențează procesul de îmbătrânire. De aceea, rata declinului funcțional din cauza vârstei variază de la
individ la individ. Îmbătrânirea este definită ca o diminuare în menținerea homeostaziei interne în condiții de
stres fiziologic. În cazul unei celule normale, stresul oxidativ (teoria radicalilor liberi în îmbătrânire) determină
modificarea expresiei genelor. Astfel se produc schimbări ale fenotipului și îmbătrânirea țesuturilor.

Date demografice
Creșterea accelerată a populației vârstnice la nivel mondial reprezintă o consecință a scăderii populației
fertile și a ratei de mortalitate. În România, conform raportului Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice
(mai 2014), în 2012 ponderea populației vârstnice (16,1%) a depășit populația tânără (15,8%). Îmbătrânirea
populației este mai mare în mediul rural (24%) față de mediul urban (18,5%) cu o distribuție crescută în
regiunea de sud a Munteniei [2].

Îmbătrânirea celulară
Odată cu îmbătrânirea celulară, se produc modificări funcționale și structurale la nivelul tuturor celulelor.
Astfel, îmbătrânirea celulară determină lezarea ADN-ului și totodată scade și capacitatea sa de reparare. Din
cauza acumulării de produse de peroxidare lipidică, scade capacitatea oxidativă. Accelerarea îmbătrânirii
celulelor și creșterea fibrozei reprezintă modificări fiziologice celulare din cauza înaintării în vârstă [3].

Sistemul musculo-scheletic
Oasele tind să piardă din densitatea minerală osoasă odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, rezistența oaselor
scade, iar riscul de producere a fracturilor crește. După menopauză, femeile prezintă o scădere rapidă a
densității mineral osoase din cauza nivelului scăzut de estrogen. Modificările care apar la nivelul vertebrelor
din partea superioară a coloanei vertebrale, tasările vertebrale și artroza produc un declin funcțional cu
implicații medico-sociale importante. Din cauza uzurii și a mișcării, cartilajul care învelește articulațiile osoase
își pierde din elasticitate și poate conduce la apariția osteoartritei. După vârsta de 30 de ani și continuând pe
tot parcursul vieții, masa musculară și forța musculară încep să scadă. Cu toate acestea, atât masa cât și
forța musculară se reduc cu aproximativ 15% în timpul vieții unui adult [4]. Scăderea importantă a masei
musculare se numește sarcopenie și apare din cauza unor afecțiuni sau a lipsei de activitate fizică pe o
perioadă lungă de timp.

Sistemul respirator
Modificările produse la nivelul aparatului respirator odată cu înaintarea în vârstă apar în contextul deteriorării
progresive a țesutului pulmonar, creșterea rigidității cutiei toracice și reducerea rezervei de mușchi
respiratori. Modificările pulmonare produse de vârstă sunt prezente atât la nivel parenchimatos, cât și la
nivelul țesutului interstițial. Emfizemul senil reprezintă o stare de involuție fiziologică, frecvent întâlnită la
persoanele vârstnice.

Sistemul cardiovascular
Îmbătrânirea fiziologică a sistemului cardiovascular constă în apariția modificărilor atât la nivel structural, cât
și funcțional. Modificările structurale precum hipertrofia ventriculară stângă (creșterea în diametru a
miocitelor, a depozitului de amiloid și colagen), calcificări și fibroze valvulare sunt frecvent întâlnite la
persoanele vârstnice. Modificările de tip degenerativ sunt întâlnite la nivelul țesutului excitoconductor [5]. La
nivelul sistemului arterial, apar modificări precum rigiditate, disfuncție endotelială, care conduc la apariția
modificărilor funcționale: creșterea presiunii arteriale, scăderea distensibilității arteriale, afectarea
microcirculației renale.

Sistemul digestiv
La nivelul sistemului digestiv au loc modificări morfo-funcționale care progresează odată cu vârsta.
Majoritatea segmentelor tubului digestiv suferă un proces de hipotrofie involutivă,  scăderea contracției
musculare esofagiene, scăderea secreției de acid gastric și a evacuării conținutului gastric. Motilitatea
colonului este frecvent afectată, ceea ce duce la modificări importante ale tranzitului intestinal și la apariția
constipației cronice.

Sistemul reno-urinar
În îmbătrânirea renală, rinichiul își menține capacitatea de a regla homeostazia mediului intern. Progresiv,
are loc o diminuare a răspunsului la stres. Se produc modificări structurale și modificări funcționale la nivelul
celulei tubulare renale și a răspunsului la factorii hemodinamici și endocrini. Pierderea masei renale apare
din cauza atrofiei progresive a cortexului renal. În cazul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani,
aproximativ 30% din numărul de glomeruli de la nivelul cortexului renal sunt complet sclerozați [6].