„FORMA POVEŞTII”

Prof. univ. dr. habil. Dorin Herlo

Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad

Proiectarea didactică, după cum este acreditat termenul în literatura de specialitate,

reprezintă actul prin care educatorul previzionează activitatea pe care o va propune
educabililor, constând în „creionarea” obiectivelor (operaţional-factuale) şi strategiei
didactice (alegerea metodologiei, resurselor şi formelor de organizare a grupului
educaţional), selectarea conţinuturilor, descrierea activităţilor şi nominalizarea formelor şi
instrumentelor de evaluare.

În toate programele de studii pentru pregătirea în profesia didactică cursanţilor li se spune

că în proiectarea „lecţiilor/activităţilor” şi unităţilor de învăţare trebuie mai întâi să
ordoneze obiectivele, apoi să selecţioneze conţinuturile şi resursele materiale, apoi să
aleagă metodele cele mai adecvate, apoi să gândească activităţile şi modalităţile de grupare
a educabililor iar în final să decidă asupra procedurilor de evaluare a lor.

Întrebarea este însă dacă acest tip (poate chiar stereotip) de abordare al proiectării didactice
conduce la un model mecanicist, la un model „doctrinar” mai puţin „svelt” pentru formarea
şi dezvoltarea cunoştinţelor, deprinderilor, abilităţilor şi aptitudinilor educabililor? Dacă
da, este o alternativă la acest model consacrat de proiectare?

Altă întrebare care se poate pune ar fi: ţine cont acest mod de proiectare şi de
„instrumentul” cel mai puternic pe care-l aduc educabilii în şcoală – imaginaţia?

Dar ce este imaginaţia? „Actul sau puterea de a forma imagini mentale despre ceva ce nu
este prezent!” sau „Actul ori puterea de a crea imagini mentale despre ceva ce nu a fost
experimentat niciodată” sunt înscrisurile regăsite în dicţionarul explicativ de termeni.

În educaţie se recunoşte importanţa imaginaţiei dar nu sunt programe de cercetare axate pe

imaginaţie care să alimenteze practica educaţională. Fiecare proiectant de curriculum este
mai mult sau mai puţin influenţat de anumite studii, cercetări şi teorii. În cele din urmă
marşează pe imaginile dezvoltate în baza unei game largi de teorii şi descoperiri filtrate
însă prin propria-i experienţă.

Se consideră deci justă ideea reconstruirii curriculum-ului – în care includem şi actul

proiectării didactice – în lumina educatorului dar mai ales a educabilului văzut „ca un
gânditor imaginativ şi totodată logico-matematic” şi nu cum este în prezent considerat,
un „incapabil”. Ceea ce se numeşte imaginaţia educabilului este posibil a fi folosită ca
instrument puternic de învăţare, mai ales în anii de debut educaţional (preşcolar), dar nu
numai. Aprecierea capacităţilor intelectuale ale educabililor înseamnă şi respectarea
imaginaţiei lor furnizându-le informaţii la care ei să reflecteze şi să le stimuleze
creativitatea gândirii.

Capacităţile imaginative ale educabililor puse în valoare şi „iluminate” de educatori

creativi pot conduce la regândirea curriculum-ului, a practicilor de învăţare şi deci la o
schimbare a paradigmei proiectării didactice.
Unul din autorii mai puţin vehiculat în arealul nostru, Kieran Egan, prezintă în cartea sa
„Predarea ca o poveste” (este adevărat, pentru învăţământul primar dar oare numai pentru
acesta?) un model alternativ de „planificare a învăţării ca set de întrebări ale căror
răspunsuri vor furniza un proiect de activitate/lecţie sau de unitate de învăţare. Scopul este
acela de a modela lecţia/activitatea sau unitatea de învăţare astfel încât să se utilizeze
puterea imaginaţiei educabilului şi structura povestirii pentru a fi comunicate cele mai
importante conţinuturi. Iată deci că structura povestirii este preluată ca algoritm pentru
realizarea unei predări pline de înţeles.”

Modelul alternativ de proiectare propus de K. Egan oferă cadrelor didactice calea

redobândirii puterilor „povestitorului” în comunităţile tradiţionale, inserând elemente
practice prin care „poveştile grădiniţei/şcolii” pot fi făcute să atragă educabilii spre
învăţarea naturală, plăcută şi eficace. O metaforă pentru acest proces este cea a „pânzei de
paianjen”. Educabilul, persuadat de educator, porneşte pe cercurile concentrice ale pânzei,
de-a lungul razelor, din ce în ce mai depărtate de punctul de pornire influenţând trasarea
curriculum-ului şcolar.

Sarcina pedagogică este aceea de a descoperi cum se poate organiza conţinutul despre
lumea reală în aşa fel încât să încurajăm educabilii, obişnuiţi să-şi folosească imaginaţia,
să-şi pună în valoare abilităţile intelectuale şi instrumentele conceptuale pentru a învăţa.

„Modelul formei poveştii” în proiectarea didactică, cum îl numeşte K. Egan, porneşte de la

ceea ce l-ar putea implica afectiv pe educabil dar şi pe educator într-o anume temă, într-un
anume conţinut, subiect, modelul comportând cinci etape:
1. Identificarea importanţei temei:
a. Ce este cel mai important lucru în legătură cu tema….?
b. De ce ar conta pentru educabili?
c. Care sunt părţile temei care-i implică afectiv pe educabili?
2. Identificarea opoziţiilor binare:
a. Care din opoziţiile binare puternice înglobează cel mai bine importanţa
temei?
3. Organizarea conţinutului în forma „poveştii” (narativă):
a. Ce conţinut înglobează în modul cel mai dramatic opoziţiile binare pentru a
da semnificaţie temei?
b. Ce conţinut pune cel mai bine tema într-o formă de poveste (naraţie)?
4. Concluzie:
a. Care este cea mai bună modalitate de rezolvare a conflictului dramatic
conţinut în opoziţiile binare?
b. Ce grad al medierii acelor opoziţii ar trebui să căutăm?
5. Evaluare:
a. Cum poate cineva şti dacă tema a fost înţeleasă, dacă importanţa sa a fost
percepută şi dacă a fost învăţat conţinutul?

Prima etapă este definitorie pentru construirea unui asemenea demers. Ea relevă dacă ne
poate, dar mai ales, dacă îi poate implica afectiv pe participanţi iar dacă nu, atunci nu
trebuie mers mai departe cu/pe acest model. Altfel spus, prima etapă furnizează un criteriu
pentru includerea sau excluderea acestui model de proiectare didactică din curriculum-ul
educatorului.
Se întâlnesc practici pentru toate ariile curriculare – nu numai pentru limbaj şi comunicare
sau educaţie pentru societate - de atragere a educabililor spre spaţiul narativ al grădiniţei
reducând dominaţia spaţiului narativ al televiziunii, divertismentului ori chiar al
internetului.

Exemplul ar putea veni dinspre domeniul „Dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii”,

obiectivul cadru 12: „Dezvoltarea capacităţii de a observa şi descrie caracteristicile
Pământului şi Cosmosului”, obiectivul de referinţă: „Să descrie importanţa apei, aerului
pentru viaţă şi a modalităţilor de protecţie pentru a evita poluarea lor” din „Programa
pentru educaţia timpurie a copilului de la 3 la 6/7 ani” deci „programa de grădiniţă” cum o
cunoaşte lumea.

În general învăţarea ştiinţelor are scopul de a introduce educabilii în metodologia ştiinţifică

– observare, colectare, determinare, măsurare, experiment –, în cunoaşterea conceptelor
ştiinţelor dar mai ales în aplicarea lor în viaţa de zi cu zi. Actuala preocupare este de a găsi
un echilibru între conceptele relevante ale ştiinţelor (ştiinţa pură) şi metodologia ştiinţifică
care induce formarea unei gândiri ştiinţifice, ambele conducând la separarea ştiinţei de
magie. Se poate însă pleca de la aventura umană care a început în magie şi mit şi care,
gradat, prin curajul, credinţa şi speranţele indivizilor, a devenit ştiinţă.

Pentru un copil de grădiniţă este mult, este puţin? Cum s-ar proiecta o unitate de învăţare
precum „Apa vieţii, viaţa apei” care să răspundă nevoilor de cunoaştere şi formare ale
copilului de 6/7 ani folosind „Modelul Formei Poveştii” a lui Egan? Poate suntem prea
„ştiinţifici” ori prea „docţi” şi mai puţin pe placul educatorilor specializaţi în munca cu
aceşti copii, poate se va spune, după acest articol, că este necesar în primul rând un glosar
de termeni, dar .... merită de încercat şi o altă perspectivă asupra posibilităţilor de adaptare
ale educatorilor la tematica de faţă şi mai ales a celor care aşteaptă şi poveşti „reale”,
izvorâte din ceea ce beau sau cu ce se spală zi de zi. Poveştile copilăriei pot fi şi poveştile
„vieţii”!

1. Identificarea importanţei temei:

a. Ce este cel mai important lucru în legătură cu tema „Apa vieţii, viaţa apei”?
o Proprietăţile bazale ale apei ar fi de dorit a fi cunoscute şi de copiii de 6/7
ani pentru a explica şi, de ce nu, a-şi explica multitudinea aplicaţiilor sale
în viaţa de zi cu zi.

b. De ce ar conta pentru educabili?

o Omul trebuie să consume apă de o anume calitate cu anumite proprietăţi
pentru a supravieţui.
o Apa stă la baza existenţei; este mediu de viaţă pentru plantele şi
organismele acvatice;
o Apa este moderatorul temperaturii ambiante;

c. Care sunt părţile temei care-i implică afectiv pe educabili?

o Apa este viaţă şi dă viaţă.
o Ştiinţele şi tehnologiile au progresat mult, dar şi populaţia globului,
exploatarea resurselor şi poluarea au crescut continuu, astfel că asigurarea
cantitativă şi calitativă a apei pentru colectivităţile umane, în ciuda
eforturilor deosebite pe plan naţional şi internaţional, nu este nici pe
departe "rezolvată" şi nici măcar aproape de rezolvare.
2. Identificarea opoziţiilor binare:
a. Care din opoziţiile binare puternice înglobează cel mai bine importanţa temei?
o Apa este în natură sub formă lichidă-solidă-gazoasă!
o Opozitul (contrarul) cunoaşterii proprietăţilor apei este, evident,
necunoaşterea lor şi deci folosirea incorectă a diversităţii tipurilor şi
formelor de ape precum şi a utilizării lor.
o Alte opoziţii binare pentru apă ar putea fi: existenţa apei/ viaţă – lipsa
apei/moarte; apa cu anumite proprietăţi/calităţi menţine viaţa – apa
poluată produce moartea.

3. Organizarea conţinutului în forma „poveştii” (narativă):

a. Ce conţinut înglobează în modul cel mai dramatic opoziţiile binare pentru a da
semnificaţie temei?
o Prezenţa indubitabilă a apei în univers, atât în formă gazoasă (vapori), cât
şi în formă solidă (gheaţă, zăpadă). Pe Terra apa este însă în toate formele
sale de agregare – lichidă, solidă şi gazoasă.

SE POATE SELECTA/IMAGINA O POVESTE „A ALTEI LUMI”,

ADECVATĂ OPOZIŢIILOR BINARE!

b. Ce conţinut pune cel mai bine tema într-o formă de poveste (naraţie)?
o Anticii considerau apa ca origine a tuturor lucrurilor, fruct al dragostei
dintre pământ şi cer. Leonardo da Vinci o numea “seva vieţii pe pământ”.
o Până nu demult se credea că apa există numai pe planeta noastră. Apa
apare însă şi în norii interstelari. Apa este un constituent important al cozii
unor comete (de exemplu Halley) şi apare în sistemul nostru solar şi pe alte
planete, de exemplu pe Marte, în calotele polare.
o Pe Terra se susţine că ea exista de la începutul formării sale dar nu în
formă lichidă şi nici ca vapori în atmosferă, ci “legată” în roci. Ea a fost
eliberată treptat ca vapori de rocile fierbinţi. Când răcirea scoarţei a
progresat destul, apa s-a condensat, au apărut ploile şi s-au format mările.
Pământul este unicul loc cunoscut în care apa apare cert şi în formă
lichidă. Apa de pe Terra se consideră a fi o cantitate în general constantă,
97,42 % fiind sub formă lichidă, din care doar 2,57% este “dulce” şi din
aceasta doar 4% este prelevabilă pentru consumul uman, 2,57% în stare
solidă şi 0,01% în stare gazoasă. Teoretic ar fi deci destulă apă pe pământ
pentru prezentul şi viitorul omenirii. Ţinând cont însă de creşterea
puternică a consumului de apă în ultimele decenii şi variaţia sezonieră şi
cea geografică a surselor de apă, ea este şi va fi o problemă. Ştiinţa
demonstrează că dacă abuzăm de cantitatea şi calitatea apei în dauna altor
specii sau echilibrului din mediu e de fapt un rău care ni-l facem nouă
înşine şi mai ales generaţiilor viitoare. Pentru a avea apa dorită fără a
compromite generaţiile viitoare şi natura va trebui mai întâi să o
cunoaştem şi să o înţelegem, deoarece aparent banala apă este de fapt un
întreg univers.
o Apa este substanţa aparent cea mai comună şi totuşi ieşită din comun prin
proprietăţile de excepţie, din care derivă consecinţe importante practice în
lumea vie:
• Apa este incoloră, are gus şi miros;
• Apa ţine de” sete”, umplând celulele vii ale corpului;
 • Apa din ţesuturi amortizează şocurile termice, preluând sau cedând
căldură cu modificări relativ reduse ale temperaturii, prevenind astfel
degerăturile şi arsurile;
• Apa se foloseşte la păstrarea igienei personale având în combinaţie cu
săpunul efect de spălare;
• Întinderile de apă au caracter moderator pentru temperatura ambiantă.
Nu întâmplător oceanul absoarbe peste 99% din căldura venită de la soare
şi e astfel principalul reglator al climei Terrei!
• Apa are proprietăţi importante în circulaţia substanţelor din organismele
vii, în absorbţia substanţelor prin rădăcinile plantelor aşa încât ele să se
dezvolte şi să producă seminţe sau fructe;
• Apa are proprietăţi „miraculoase” şi prin faptul că poate să susţină pe
suprafaţă insecte, polen, să fixeze praful etc.
• Mărirea volumului la îngheţ a apei produce fisurarea stâncii în care s-a
infiltrat apa, deschizând calea pentru rădăcinile plantelor.
o Apa nu apare în natură în stare pură, ci are diverse substanţe precum şi
microfloră şi faună. Desigur proporţia lor variază mult între apele dulci şi
cele sărate, oceanice sau din lacurile sărate.
o Prin îngheţare apa formează gheaţa, al cărui volum este mai ridicat cu 9%
decât cel al apei lichide, permiţând gheţii să se formeze şi să plutească la
suprafaţa apei şi realizând astfel un strat protector sub care viaţa poate
continua. Gheaţa pură e transparentă, incoloră, rezistentă mecanic (se
explică patinajul). Gheaţa formată din apa de mare e mai poroasă şi mai
fragilă, asigură oxigenarea verticală a apei cu efecte benefice asupra vieţii.
O altă formă pentru apa solidă este zăpada. Un fulg de zăpadă are peste 1
milion de cristale distincte în compoziţia sa de aceea probabil este atât de
« mirific »
o Prin fierbere sau evaporare apa devine gazoasă având proprietatea de a
ocupa mult mai mult spaţiu decât apa din care provine. De aici utilizarea
vaporilor de apă la punerea în mişcare a unor mobile (locomotiva cu aburi,
turbinele de generare a curentului electric etc.)

SE POT SELECTA/INVENTA POVEŞTI ADECVATE FIECĂREI

PROPRIETĂŢI SAU MAI MULTORA DEODATĂ!

4. Concluzie:
a. Care este cea mai bună modalitate de rezolvare a conflictului dramatic conţinut în
opoziţiile binare?
o În cazul de faţă conflictul dramatic între necunoscut şi cunoscut este
soluţionabil prin „poveştile despre apă şi proprietăţile ei”. Găsiţi povestea
potrivită grupului educaţional!
o Se poate explica diversitatea aplicaţiilor apei (în cele trei forme de
agregare) în viaţa de zi cu zi, pe baza proprietăţilor ei. Propuneţi-vă şi
oferiţi-le mici experimente!
o Totodată se pot sublinia şi pericolele ce rezultă din „exploatarea”
nejudicioasă a proprietăţilor apei!
b. Ce grad al medierii acelor opoziţii ar trebui să căutăm?
o Medierea dintre cunoaşterea, cercetarea şi aplicarea proprietăţilor apei şi
ignorarea lor se poate realiza prin exemple de beneficii ale apei şi exemple
de orori produse de apă:
  are energie utilizabilă pentru om şi necesară naturii dar şi
dăunătoare omului şi naturii (ex. energie electrică – inundaţii);
 e principalul agent de modelare sau distrugere a reliefului;
 e agent de răcire în tehnică şi în natură;
 e materie primă în economie;
 e cale de transport (cel mai ecologic şi eficient energetic!) pentru
ambarcaţiuni dar şi pentru substanţe dizolvate (uneori nocive);
 e mijloc de igienă şi agent terapeutic (băi, cure de ape minerale...),
 e elementul central al climei prin capacitatea de înmagazinare şi
transport a căldurii solare...

5. Evaluare:
a. Cum poate cineva şti dacă tema a fost înţeleasă, dacă importanţa sa a fost
percepută şi dacă a fost învăţat conţinutul?
o Este dificil de verificat, măsurat şi de emis o judecată de valoare asupra
cunoştiinţelor, aptitudinilor şi atitudinilor educabililor (mai ales de o
asemenea vârstă) la tema în discuţie, după parcurgerea ei, prin modelul
formei poveştii.
o Totuşi ne putem gândi la sarcini de lucru date educabililor cum ar fi:
▪ concepeţi o poveste la tema „Apa vieţii, viaţa apei” pentru concursul de
naraţie!
▪ realizaţi un „microexperiment / microproiect”, care să reflecte atât cele
învăţate în timpul „poveştii”, cele aplicate în natură (dacă este posibil)
cât şi cele achiziţionate ulterior sub imboldul ei, urmând ca verificarea să
se facă după un timp convenit de comun acord (educator-educabil).

Orice poate fi adaptat dar mai ales oricine... dacă ... se respectă și se responsabilizează

Bibliografie:
- Egan, K., (2007), Predarea ca o poveste, Didactica Press, Bucureşti
- *** MEdCT – Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă
între naştere şi 6/7 ani - 2008