IMPORTANȚA CONSIMȚĂMÂNTULUI PENTRU PRELEVAREA

DE ORGANE

Vlad SOLTAN1
Coordonator ştiințific: Conf. Univ. Dr. Roxana MATEFI

Rezumat
Mii de oameni sunt anual salvați de practica transplantului
de organe, însă în continuare există un deficit de organe
pentru oamenii în listele de așteptare. Acest studiu
urmărește să prezinte reglementările legale în materie și să
identifice soluții pentru creșterea numărului de donatori
din țara noastră, în special prin dezvoltarea unui subiect
de actualitate și anume forma consimțământului pentru
prelevarea de organe de la persoanele decedate.

Cuvinte cheie: consimțământ, donare, transplant, prelevare,

organe

I.Introducere

Transplantul de organe este acea activitate medicală prin care, în

scop terapeutic în organismul unui pacient este implantat sau grefat
un organ, țesut sau celulă [1]. În ultima jumătate de secol,
transplantul de organe a devenit o practică medicală din ce în ce mai
cunoscută la nivel global, fiind în multe cazuri singurul remediu
posibil pentru situații precum insuficiența în stadiu terminal a unor
organe ca inima, ficatul sau plămânii.

Prelevarea și transplantul de organe destinate utilizării la om

trebuie să întrunească un nivel înalt de securitate și calitate pentru
a asigura protecția sănătății precum și respectarea voinței
potențialului donator. Din aceste considerente, astfel de intervenții
medicale sunt reglementate de legiuitorul român în Codul Civil și în
Legea nr. 95 din 14.04.2006 privind reforma în domeniul sănătății,
dar și de legislația UE (Directiva 2010/45/UE). În materia formei de
consimțământ este relevant subiectului și doctrina, practica restul
statelor member UE și evaluarea capacității sistemului medical din
România.

În ultimii ani tot mai multe state europene fac reforme în domeniul
transplantului și prelevării de organe (Marea Birtanie în anul 2020,
Franța în 2017, Olanda în 2020), însă România a făcut puține schimbări
substanțiale de la reforma din 2006. Această cercetare urmărește
identificarea lacunelor ce justifică numărul mic de donatori și
descrierea unei potențiale soluții la această problemă.

II. Cadrul legal actual în România

1 Anul I licență, Facultatea de Drept, Programul de studii Învățământ cu

frecvență,
E-mail: vlad-r.soltan@student.unitbv.ro
Practica donării de organe are la bază principiul donării voluntare.
Nimeni nu poate fi constrâns să doneze organe fără consimțământul său.
Potrivit Codului Civil prelevarea și transplantul de organe de la
donatori în viață se face cu acord scris, prealabil și expres al
acestora [2]. Există și cazul în care primitorul se află în
imposibilitatea de a-și da consimțământul, adesea din cauza stării de
sănătate. În astfel de cazuri consimțământul poate fi dat de unul
dintre membrii familiei, de o altă rudă sau de reprezentantul legal
al acestuia, resepctându-se această ordine. Pentru minorii cu vârsta
de cel puțin 10 ani sau persoanele lipsite de discernământ, părinții
sau reprezentatul legal își vor da acordul. Dacă nu a împlinit vârsta
de 10, minorul își va da consimțământul în fața președintelui
tribunalului din circumscripția teritorială a centrului unde se
efectuează transplantul în urma efectuării unei anchete de către
autoritatea tutelară competentă [3].

Există două tipuri de donatori, vii și decedați, cei decedați salvează

mai multe vieți datorită posibilitățiii de a dona mai multe organe,
inclusiv cele vitale. În România operează un sistem de consimțământ
explicit atât pentru donatorii vii cât și pentru donatorii decedați.
În privința consimțământului din partea persoanelor decedate, acesta
poate fi dat în mai multe moduri. Cazul general este cel acordat din
partea unuia dintre membrii majori ai familiei sau rudelor respectând
această ordine ierarhică: soț, părinte, copil, frate, soră.
Consimțământul poate proveni și din partea defunctului dacă în timpul
vieții și-a exprimat opțiunea în favoarea donării prin încheierea unui
act autentic la notar sau prin înscrierea sa în Registrul Național al
donatorilor de organe, țesături și cellule [4]. În antiteză, dacă
defunctul și-a exprimat categoric opțiunea împotriva prelevării,
aceasta nu se poate efectua.

Datorită necesității mari de organe în lume și a condițiilor

riguroase ce trebuie împlinite pentru a putea dona organe, a apărut o
piață neagră a organelor obținute prin practici inacceptabile și
contrare dispozițiilor legale. Aceste practici includ traficul cu
organe, care este uneori legat de traficul de ființe umane în vederea
prelevării de organe, care constituie “o violare gravă a drepturilor
fundamentale și, în special, a demnității umane și a integrității
fizice”[5]. Legiuitorul român pedepsește conform legii penale
prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană pentru orice
alt scop decât cel terapeuti, iar pentru lipsa consimțământului se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani [6]. Desigur și constrângerea
unei persoane de a dona constituie infracțiune a cărei sancțiune este
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

III. Teoria consimțământului presupus

Un donator decedat, care spre deosebire de unul viu, poate să doneze

și organe vitale, poate salva sau îmbunătăți în jur la 8 vieți, spun
statisticile făcute de organdonor. În întreaga lume 17 oameni mor în
fiecare zi, pe listele de așteptare din cauza peneuriei de organe [7].
Indiferent de progresul remarcabil al dezvoltării acestei practici și
a medicinii în general, această problemă nu se poate rezolva decât
prin mărirea numărui de donări voluntare.

2
La momentul actual în lume există două sisteme în privința
consimțământului la donarea de organe: pe de o parte consimțământul
explicit (cunoscut ca și opt-in) ce constă în acordarea de către
donator a consimțământului direct prin înregistrarea corespunzătoare
(cum este cel din România), iar pe de altă parte consimțământul
prezumat (opt-out), care nu presupune consimțământul direct al
donatorului sau al rudelor apropiate, acesta fiind prezumat. Cu alte
cuvinte orice persoană care nu a refuzat consimțământul de a dona este
donator la momentul decesului. Există și sisteme mixte precum cel din
Țara Galilor, în care se cere consimțământul familiei și rudelor
apropiate după decesul persoanei.

Privind problema în spiritul principiilor democratice, în cazul în

care majoritatea populației UE a arătat că și-ar dona organee la
momentul decesului (55% în favoare, 18% nu știu) [8] s-ar putea prezuma
că este o practică îmbrățișată de societate iar minoritatea poate
oricând să se opună prin retragerea din registre sau să comunice
familiei sale dorința de a nu-și dona organele, acesta fiind în
continuare un mod de exprimare a propriei voințe.

Atunci când comandați o ceașcă de cafea, vi se pun mereu două pliculețe

de zahăr lângă cafea. Dumneavoastră decideți dacă le veți folosi sau
nu, este în continuare o alegere, însă operează o prezumție că
majoritatea vor folosi zahărul. În teori exact același principiu se
aplică acestui sistem de consimțămât presupus pentru donarea de
organe.

Motivele pentru care multe state europene au recurs la un sistem de

consimțământ prezumat se explică prin faptul că majoritatea
cetățenilor europeni susțin donarea de organe și ar fi de acord cu
donarea după deces, dar nu o fac în realitate pentru că nu reușesc să
treacă prin pasul efectiv de înregistrare înaintea morții. Acest lucru
ar putea fi rezolvat printr-un sistem opt-out, în care mult mai mulți
oameni ar fi înregistrați ca donatori, iar doar cei care se opun
consimțământului la donație ar trebui excluși de pe lista donatorilor.

Doar 7 state membre UE mai folosesc în continuare sistemul opt-in

printre care România, iar țara noastră este a-3-a de la capătul
clasementului de donatori pe milion de locuitori (doar Bulgaria și
Cipru înregistrează numere mai mici) [9].

Un studiu realizat pentru a determina dacă schimbarea politicii de

sănătate la un presupus sistem de consimțământ ar ajuta la creșterea
donatorilor, a demonstrat o creștere de 20 până la 30% în rândul
țărilor care și-au schimbat sistemul de consimțământ. De exemplu,
Germania, care folosește un sistem opt-in, are o rată a
consimțământului pentru donarea de organe de 12% în rândul populației
sale, în timp ce Austria, o țară cu o cultură și o dezvoltare economică
foarte asemănătoare, dar care folosește un sistem opt-out, are o rată
de consimțământ de 99,98%. [10]

IV. Problemele sistemului consimțământului explicit din România și a

sistemului medical

Eurobarometrul 333a din 2009 privind donarea și transplantul de organe

în statele membre ale UE este cea mai recentă cercetare ce include
date concrete despre consimțământul și motivele donatorilor de a
3
efectua sau refuza o astfel de operație. Din nefericire la majoritatea
statisticilor România se clasează sub media europeană. Doar 2 din 10
români au vorbit în familie despre donarea de organe după deces (media
europeană este de 4 din 10) [11]. Un motiv pentru care familiile
refuză prelevarea de organe a celui decedat este pentru că nu știu
care ar fi fost inteția sa. În ipoteza în care întreagă populație s-
ar afla automat pe un registru de donare, devine un lucru evident
discutarea acestei opțiune în familie și în societate, astfel se aduce
la cunoștință familiei și rudelor apropiate despre intenția persoanei
decedate.

O problemă majoră a consimțământului explicit este că acesta are o

reglementare complexă ce trebuie cunoscută pentru a conduce cu succes
o astfel de operație. Desigur o reglementare cât mai amânunțită este
benefică pentru a acoperi cât mai multe situații întâlnite în
practică, însă statistica arată că doar 18% din cetățenii români
cunosc sau au auzit cel puțin despre dispozițiile legale naționale
ale prelevării și transplantului de organe (30% media europeană). O
mai bună informare și educare a societății trebuie implementată,
indiferent de tipul de consimțământ.

Aceleași statistici arată că doar 34% din cetățenii români ar dona

organele unei persoane apropiate sau membru de familie, după momentul
morții (53% media europeană). Motivele pentru care se refuză donarea
de organe de către membrii familiilor românești nu este unul foarte
clar. Răspunusl la întrebarea “De ce ați refuza să donați propriile
organe ori cele a unui membru al familiei după deces?” 48% au răspuns
“Nu știu/ Nu știu voința reală a membrului de familie”. 25% au refuzat
din frica de manipulare a trupului și lipsa încrederii în sistemul
medical iar aproximativ 17% din cetățenii români refuză donarea de
organe din motivele religioase (cel mai mare procentaj din UE) [12].

V. Obstacole pentru implementarea sistemului de consimțământ presupus

Unele țări cu un sistem opt-out, cum ar fi Spania, Croația și Belgia

au rate mari ale donatorilor, însă nu trebuie exclus că în unele țări,
precum Grecia, s-a menținut o rată scăzută a donatorilor chiar și cu
acest sistem [13]. Acest fapt se explică prin insuficiența de a
implimenta acest sistem fără a dispune de practici, tehnologii și
tehnici moderne ce pot face față unui număr mare de donatori. În
România există doar 13 centre acreditate [14] de a efectua o asemenea
operație. Ar fi nevoie de un personal calificat mai numeros și de mai
multe centre dacă s-ar introduce sistemul opt-out.

Mai mult decât atât, în rândul populației, în special a celei

vârstnice, există suspiciuni asupra acestei practici medicale. Există
preocupări cu privire la compromiterea libertății de alegere a
donației, conflicte cu credințele religioase existente și
posibilitatea unor încălcări postume ale integrității corporale, ceea
ce deasemenea ar fi un argument contra acestui tip de consimțământ.
Totuși nu pot fi negate avantajele pe care le-ar putea aduce sistemul
opt-out și anume că se vor salva mult mai multe vieți și se va ușura
suferința oamenilor care sunt pe lista de așteptare de foarte mult
timp.

4
VI. Concluzii

În concluzie, transplantul organe, celule și țesuturi umane este un

domeniu din medicină care înregistrează o creștere puternică, oferind
posibilități importante de tratament al unor boli considerate
incurabile până în prezent, dar pe cât este de benefică această
practică, pe atât este de complexă. Legiuitorul a prevăzut condiții
clare și imperative pentru desfășurarea prelevării și transplantului
de organe de origine umană a căror încălcare se pedepsește penal chiar
și cu privarea de libertate. Totuși legile nu impun donarea de organe,
aceasta fiind o acțiune voluntară din solidaritate și altruism pentru
cei care au nevoie de un transplant pentru a rămâne în viață. Există
și măsuri mai radicale de a spori numărul donatorilor și anume
consimțământul presupus, însă la momentul actual România ar trebui să
să se axeze pe o schimbare de mentalitate prin informarea și educarea
societății despre avantajele transplantului de organe.

VI. Bibliografie

1. Legea 95 14/04/2006 privind reforma în domeniul sănătății art. 142

lit. u)
2. Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul Civil art. 68
3. Legea 95 14/04/2006 privind reforma în domeniul sănătății Art. 145
(2) lit. b)
4. Legea 95 14/04/2006 privind reforma în domeniul sănătății Art. 147
(5)
5. Directiva 2010/45/UE aa Parlamentului European și a Consiliului
din 7 iulie 2010 privind standardele de calitate și siguranță
referitoare la organele umane destinate transplantului obiectivul
(7)
6. Legea 95 14/04/2006 privind reforma în domeniul sănătății Art.
154 (1)
7. Health Resources & Services Administration “Organ Donation
Statistics” Organ Donation Statistics | organdonor.gov
8. Eurobarometrul 33a din 2009 privind donarea și transplantul de
organe în statele membre ale UE, pag. 15 Organ donation and
transplantation - European Commission - Europa (yumpu.com)
9. Nicole Scholz “Organ donation and transplantation Facts, figures
and European Union action” 2020 pag. 4,5 Organ donation and
transplantation (europa.eu)
10. Eric J. Johnson and Daniel Goldstein “Do defaults save lives?”
2003
11. Eurobarometrul 333a din 2009 privind donarea și transplantul de
organe în statele membre ale UE, pag. 8 Organ donation and
transplantation - European Commission - Europa (yumpu.com)
12. Eurobarometrul 333a din 2009 privind donarea și transplantul de
organe în statele membre ale UE, pag. 28 Organ donation and
transplantation - European Commission - Europa (yumpu.com)
13. Global surgery initiative in Greece: more than an essential
initiative pag. 957, 2016 Organ donation during the financial crisis
in Greece (thelancet.com)
14. Lista de Așteptare din Registrul Național de transplant al ANT
din 2020_LA 2020af.pdf (transplant.ro)