V CURS 1

Formularea de întrebări

Este posibil ca niciodată să nu-ne fi pus problema dacă este bine sau nu să ne mirăm,
dacă este bine sau nu să avem întrebări. Aceste lucruri le facem oricum în mod
obișnuit. Le fac și copiii. Ce nu știm este că numărul de întrebări pe care le avem
acum, este mult mai mic decât al celor pe care le aveam la patru sau la cinci ani. Cu
cât creștem, capacitatea noastră de a pune întrebări scade. Dacă ne gândim că nu este
important numărul de întrebări pe care ni le punem într-o zi, trebuie să știm că ne
înșelăm. Întrebările sunt ca o cheie magică: ele deschid porțile zăvorâte ale
cunoașterii.

Toți marii savanți mărturisesc că mirarea și întrebările potrivite i-au dus spre marile
lor descoperiri. Astăzi copiii fac propriile descoperiri, ghidați de curajul de a pune
întrebări și de atenția față de ceea ce se întâmplă în jur. Accesând linkuri ne putem
informa despre invențiile făcute de adolescenți, unii dintre aceștia având vârsta
apropiată de a unui copil.

Referitor la copii, trebuie să știe că au dreptul de a pune oricât de multe întrebări.

Acest drept îi face o persoană respectată de cei din jur. Vocea lor se poate face auzită,
iar ceilalți trebuie să țină cont de curiozitățile, îndoielile și punctele lor de vedere.
Copiii nu au avut dintotdeauna acest drept. În Roma antică, infantia (copilăria) era
etapa vieții în care nu puteai vorbi. Credința vremii era că un copil nu știe să vorbească
și nici să se exprime corect. Din acest motiv, întrebările copiilor treceau neobservate.
Astăzi copiii își fac vocea auzită. Ei au puterea de a schimba lumea prin dreptul lor de
a se exprima liber. Deci, vocea lor contează!

La 20 noiembrie 1989, majoritatea statelor lumii au adoptat Convenția cu privire la

drepturile copilului. În acest acord se precizează că, indiferent de vârstă, copilul are
dreptul la informare și la exprimarea opiniei proprii. Aceasta înseamnă că este liber să
pună întrebări.

Trebuie să le spunem copiilor că pot :

 Să adreseze întrebări potrivite la momentul potrivit.

 Să înțeleagă că este important să adreseze întrebări, fără să le fie teamă.
 Să formuleze răspunsuri potrivite, în funcție de situație.
 Să formuleze, în situații variate, întrebări și răspunsuri cu privire la drepturile și
responsabilitățile lor.

1
 Valoarea întrebărilor

Întrebările sunt importante pentru că te ajută: să înțelegi și să afli lucruri noi; să obții
informații; să înveți eficient; să gândești; să lămurești anumite confuzii; să afli ce
gândesc ceilalți; să eviți greșelile și pericolele; să-i convingi pe ceilalți; să ceri ajutor;
să negociezi; să stabilești legături cu alte persoane; să te împrietenești; să te împaci cu
cineva; să colaborezi eficient în grup; să afli lucruri despre tine și ceilalți; să fii corect
cu tine și cu ceilalți.

ÎNTREBAREA = enunț verbal sau scris adresat cuiva cu scopul de a primi un răspuns.
O întrebare este mai bine înțeleasă dacă este însoțită de mimica, tonul, poziția corpului
și gesturile potrivite

CARACTERISTICI

 unică: nu conține mai multe întrebări;

 clară: este ușor de înțeles și nu produce confuzii;
 neutră: nu sugerează răspunsul;
 etică: respectă drepturile omului; deschisă: stimulează interlocutorul.

CLASIFICARE

1. ÎNTREBĂRI ÎNCHISE permit obținerea unor răspunsuri clare, simple: Da/ Nu;
întrerup sau limitează discuția; Exemple: Vei merge …? Ai văzut …? Câți ani ?
2. ÎNTREBĂRI DESCHISE permit obținerea unor răspunsuri neașteptate (opinii,
sentimente, cunoștințe); stimulează conversația; Exemple: De ce …? Cum …?

Capacitatea de a ne mira

 MIRARE = nedumerire, surprindere plăcută sau neplăcută, stare de uimire

pricinuită de ceva neașteptat, extraordinar; a găsi că ceva este curios, ciudat, de
neînțeles;
 CURIOZITATE= dorință de a cunoaște amănunțit ceva nou sau neobișnuit;
manifestare a interesului pentru un lucru deosebit; interes, sete de cunoaștere,
dorința de a afla;
 MOTIVAȚIE = totalitatea motivelor care determină pe cineva să facă o anumită
acțiune ori să tindă spre anumite scopuri, imbold; impuls, stimul pentru
mobilizare;
 A AVEA UN DREPT = a avea o nevoie sau o trebuință pentru care sunt
stabilite norme juridice care urmăresc asigurarea acesteia, cum ar fi : nevoia de
educație/dreptul la educație, nevoia de sănătate/dreptul la sănătate, nevoia de
odihnă/dreptul la odihnă, nevoia de protecție/dreptul la protecție etc

2
  ÎNTREBARE = enunț prin care se cer informații, lămuriri, puncte de vedere;
solicitare de informații primite apoi sub forma unui răspuns;
 A ÎNTREBA = a cere o informație, a cere vești, a cerceta, a interoga, a se
interesa, a se informa;
 INTEROGARE = acțiunea de a pune întrebări;
 CERCETARE = investigație sistematică, controlată; activitate care urmărește
descoperirea adevărului sau dobândirea unor noi cunoștințe;
 GÂNDIRE CRITICĂ = modalitate de gândire care pune accentul pe analiză,
înțelegere, clarifi care, evaluare, explicare; efortul de a nu lua nimic de-a gata,
de a nu accepta opinii sau idei fără a le înțelege, fără a le analiza, fără a încerca
să ne dăm seama dacă sunt corecte sau nu, adevărate sau false.

Copiilor le putem spune :

Întrebările lor sunt importante. Ele îi vor ghida într-o lume încă necunoscută. Noi
credem că explorările lor vor fi uluitoare și pline de reușite. Dar trebuie să fie și
sigure, să nu îi pună niciodată în pericol. De aceea, este important să știe care sunt
partenerii în care pot să aibe încredere în explorările lor. Cea mai mare încredere o
poate acorda, în primul rând, persoanelor care trebuie să vegheze asupra lor pentru a fi
permanent în siguranță. Părinții au datoria să îi ajute să se informeze corect. Atunci
când au o curiozitate, ei trebuie să îi ghideze să descopere ceea ce se potrivește vârstei
și nivelului său de înțelegere. Pe lângă părinți, mai sunt responsabili de informarea lor
corectă și alți adulți: profesori, alți membri sau prieteni ai familiei lor, angajați ai unor
instituții care se ocupă de respectarea drepturilor lor, cum sunt Direcția Generală de
Asistență Socială și Protecția Copilului, Organizația Salvați Copiii, Telefonul
Copilului, Poliția etc. În al doilea rând, pot avea încredere în grupul său de prieteni și
de colegi. Și ei le pot fi parteneri în explorările lor. În al treilea rând, ar putea să își
caute singuri răspunsuri la întrebări: în cărțile din bibliotecă, în manual, pe internet.
Dacă informația pe care o caută este pe internet, trebuie să învețe cum să folosească
internetul în siguranță.

Sfaturi pentru copii:

 Nu pune întrebări persoanelor necunoscute decât dacă sunt angajați ai unor

instituții sau localuri publice, precum: școală, poliție, librărie, bibliotecă sau
altele din această categorie.
 Nu-ți dezvălui niciodată în mediul on-line identitatea, adresa, școala, e-mailul
sau parola.
 Întrebările tale trebuie să fie respectuoase.

3
  Pentru a afla cât mai multe lucruri despre o situație, folosește întrebări care
încep cu: De ce? Cine? Ce? Cum? Când? Unde? Ele se numesc întrebări
deschise și permit căutarea unui răspuns cât mai bun.
 Dacă ții cont de toate acestea, îți dorim mult succes în găsirea răspunsurilor

Comunicarea dintre oameni presupune formularea de întrebări și răspunsuri. Este

important ca răspunsurile să fie adecvate, în funcție de persoanele cărora te adresezi,
de locul în care te afli, de tipul conversației sau de conținutul întrebării.

RĂSPUNSUL = comunicare orală sau scrisă, generată de o întrebare adresată de

cineva. Răspunsul poate fi transmis și prin gesturi, mimică, poziția corpului, atitudini
care însoțesc vorbele sau se pot constitui separat într-un răspuns.

CARACTERISTICI : corelat cu întrebarea; bine dimensionat: conține un număr

suficient de cuvinte, dar nu atât de multe încât să devină plictisitor; clar: este ușor de
înțeles și nu produce confuzii; realist: este susținut de fapte, dovezi, documente, opinii
personale; adaptat situației: folosește un limbaj potrivit situației în care este furnizat.

CLASIFICARE

1. RĂSPUNSURI SPUSE se transmit direct, față în față, prin telefon, prin

intermediul altei persoane.
2. RĂSPUNSURI SCRISE se transmit în forme diferite: scrisoare, mesaj text pe
telefon, e-mail, postare pe o rețea de socializare, drept la replică în ziar.

Recapitulare: Dreptul la informare. Formularea de întrebări

Importanța întrebărilor și a mirării

 Mirarea și întrebările sunt importante pentru că îți permit să descoperi lucruri

noi.
 Întrebările bune conduc la soluții bune.
 Toți copiii pot să formuleze întrebări, pentru că au dreptul la informare.
 Să pui întrebări în unele situații înseamnă să îți asumi responsabilitatea pentru
tine și ceilalți copii.

Cui îi punem întrebări?

 Adulților în care putem avea încredere: părinți, profesori, angajați ai

instituțiilor publice (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția
Copilului, Salvați Copiii, Telefonul Copilului, Poliția etc.).
 Colegilor și prietenilor.
 Căutăm răspunsuri în cărți sau pe internet.

4
Cum formulăm întrebări?

 Ele trebuie să arate respect față de cel întrebat.

 Este de preferat să folosim întrebări deschise, și nu închise

Câteva recomandări referitoare la modul de adresare a întrebărilor: a) Adresează câte o

singură întrebare; b) Oferă-i celuilalt timpul necesar pentru a răspunde; c) Formulează
întrebări simple, clare; d) Nu formula întrebări stânjenitoare! e) Încurajează
răspunsurile clare, cât mai complete; f) Revino cu întrebări prin care soliciți precizări
sau lămuriri; g) Ai grijă ce întrebi, fi i atent la tonul folosit, la felul în care întrebi! h)
Asigură-te că celălalt a înțeles perfect întrebarea; i) Încearcă să îți stăpânești emoțiile;
j) Nu uita niciun moment de problema pusă în discuție sau de ceea ce vrei să afl i; k)
Urmărește reacțiile celuilalt; l) Fii atent la dorința lui de a comunica; m) Nu uita că nu
există întrebări perfecte; cele mai bune întrebări sunt cele care te ajută cel mai bine să
primești răspunsurile dorite

Argumentarea unui punct de vedere personal. Fapte și opinii

De fiecare dată încearcă să deosebești ceea ce este un fapt, ceva real, care poate fi
verificat, de ceea ce este o opinie referitoare la acel lucru.

Enunțurile despre fapte sunt: √ Afirmații/declarații care pot fi dovedite. √ Pot fi

adevărate sau false. √ Nu se bazează pe opinii personale.

Enunțurile care exprimă opiniile: √ Sunt afirmații/declarații care nu pot fi dovedite cu

certitudine. Ele sunt păreri personale. √ Ele pot convinge când sunt argumentate, fără a
fi sigur adevărate. √ Poți fi de acord sau nu cu opiniile unei alte persoane.

FAPT = întâmplare, acțiune, împrejurare, lucru petrecut în realitate.

OPINIE = părere, judecată, idee, punct de vedere; opiniile sunt exprimate prin
enunțuri sau propoziții declarative, care spun ceva despre un anumit lucru, inclusiv
despre alte opinii.

DEZBATERE = discuție amănunțită, de regulă pro și contra, asupra unei probleme.

Uneori, opiniile noastre nu corespund faptelor, realității. Trebuie să analizăm opiniile

diferite și să încercăm să stabilim care sunt cele corecte, potrivite cu faptele reale.
Uneori putem căuta probe (imagini, înregistrări video, documente etc.). Alteori, ne
putem baza pe ceea ce spun cei care au fost de față, dar trebuie să ne asigurăm de
onestitatea lor. De multe ori, faptele nu mai pot fi verifi cate (cum sunt cele din trecut).
Putem apela atunci la dovezi, la probe sau la argumente. Gândirea ne poate ajuta să
facem cât de cât lumină, să ne apropiem astfel de adevăr cu privire la anumite fapte
sau întâmplări. Opiniile noastre trebuie să fi e un fel de oglindă a realității: privind la

5
ele, analizându-le să putem vedea ce este real. Putem greși în efortul nostru de a
stabili cele mai bune opinii despre fapte, dar nu ne putem mulțumi cu opinii neverifi
cate, despre care nu ne-am întrebat dacă se potrivesc sau nu faptelor. Dezbaterea sau
discuția polemică poate avea loc între două persoane sau între două tabere, în general
între cei care susțin o idee și cei care sunt împotriva acesteia. Scopul dezbaterii este
acela de a convinge că argumentele unei părți sunt mai puternice decât argumentele
părții adverse.

REGULILE UNEI DEZBATERI

• Subiectul dezbaterii este enunțat clar, fără echivoc, sub forma unei idei
sau a unui punct de vedere, cum ar fi : Temele pentru acasă nu sunt utile;
Copiii nu ar trebui să muncească; Școala nu încurajează gândirea critică;
Pedepsele nu au valoare educațională; Elevii nu ar trebui să folosească
telefonul mobil în timpul orelor; Ar trebui mărit numărul orelor de
educație fi zică etc.;
• Subiectul dezbaterii trebuie să fi e o idee care nu întrunește acordul
tuturor și pentru care pot fi formulate argumente pro și contra;
• Discuția trebuie să se rezume la schimbul de idei și numai la acele idei
legate de subiectul acesteia;
• Fiecare aduce în sprijinul a ceea ce susține argumente, teorii, fapte
concrete relevante, potrivite pentru problema discutată;
• Nu se apelează în acest sens la opinii sau convingeri personale care nu
pot fi argumentate, dovedite;
• Fiecare poate adresa întrebări părții adverse pentru a clarifi ca sau
înțelege mai bine o idee sau un argumente;
• Nimeni nu se referă la caracterul, temperamentul sau trecutul
adversarului;
• Nimeni nu se abate și nu distrage atenția de la problema discutată;
• Fiecare îl lasă pe celălalt să vorbească, sa-și prezinte ideile și
argumentele, fară să-l întrerupă;
• Fiecare combate ideile și argumentele celuilalt, nu persoana.

6
V CURS 2

Compararea opiniilor. Schimbul de opinii

 A COMPARA = a confrunta două sau mai multe lucruri sau idei, pentru a
stabili asemănările și deosebirile dintre ele.
 CRITERIU (în cazul comparării opiniilor) = normă, regulă, punct de vedere în
funcție de care se stabilesc asemănările și deosebirile dintre două sau mai multe
opinii.
 OBIECTIV = însușirea de a reda fi del, netrunchiat, independent de părerile sau
convingerile personale un anumit lucru sau împrejurare reală.
 SUBIECTIV = însușirea de a reda un anumit lucru sau împrejurare în funcție de
părerile sau convingerile personale, de dorințele tale, de impresiile tale, fără a
ține cont de realitate.
 APTITUDINE = pricepere, înzestrare, capacitatea de a face ceva.
 STRES = factor care provoacă o tensiune, un dezechilibru.

De ce comparăm opiniile între ele?

1. DIVERSITATEA OPINIILOR = Două persoane pot avea opinii diferite, chiar

opuse față de același lucru sau împrejurare.
2. COMPARAREA OPINIILOR = Opiniile diferite pot fi comparate între ele în
funcție de mai multe aspecte sau criterii.
3. CU CE SCOP = Comparăm opiniile pentru: a înțelege mai bine; a alege cele
mai bune opinii; a decide cum să acționăm.

Criterii ale opiniilor :

1. Claritatea : Opiniile trebuie să fi e clar exprimate, prin cuvinte cunoscute, prin

expresii cu un singur sens. Opiniile trebuie să descrie fi del faptele, lucrurile,
detașat de părerile și convingerile personale.
2. Obiectivitatea = Opiniile nu trebuie să conțină evaluări, aprecieri ale situației
respective sau ale persoanelor implicate. Opiniile trebuie să fi e neutre,
dezinteresate, să arate cum stau lucrurile, nu cum ne-am dori noi.
3. Susținerea = Opiniile trebuie să corespundă realității, lucrurilor la care se referă,
să fi e adevărate sau, cel puțin, probabil adevărate. Opiniile trebuie să se
sprijine pe fapte reale, pe dovezi, probe, să fi e argumentate.

Atunci când îți susții propriile opinii sau păreri nu trebuie să apelezi la: • idei
preconcepute (prejudecăți); • așa-zise probe sau dovezi neverificate, fără legătură cu
subiectul sau la idei false; • forță, putere; • trăsături pozitive sau negative ale celuilalt;
7
• interesele celuilalt; • ignoranța celuilalt; • diferențele de vârstă, de gen, de etnie,
convingeri religioase, situație materială, starea de sănătate etc.; • repetarea cu
insistență a unei idei; • faptul că o idee este susținută de foarte multă lume; • milă; •
încredere, loialitate; • la false presupuneri, cum ar fi : aceasta este singura soluție, nu
există o altă soluție mai bună etc.; • încercarea de a-ți convinge adversarul cu orice
preț; • expresii jignitoare; • înfumurare, aroganță

De ce avem nevoie de argumente

AVEM NEVOIE DE ARGUMENTE, DE RAȚIUNE:

Nu ne putem lăsa păcăliți, înșelați. Trebuie să gândim noi înșine! Scuzele nu justifică
faptele rele. Ne susținem ideile prin mijloace raționale. Vrem să ne justificăm alegerile
sau acțiunile! Nu putem lua ideile altora de-a gata. Nu apelăm la ținută, gestică,
prejudecăți, forță. Vrem să fim siguri! Respectăm capacitatea celuilalt de a gândi.
Vrem să obținem sprijin pentru a ne fi respectate drepturile. Vrem ca ceilalți să
accepte în mod liber, conștient ideile noastre. Nu apelăm la informații mincinoase, nu
vrem să-i păcălim pe ceilalți. Nu vrem să convingem cu orice preț, incorect. Trebuie să
dovedim că avem dreptate! Apelăm la capacitatea celuilalt de a înțelege. Vrem să
convingem prin mijloace raționale.

 ARGUMENT = probă, dovadă adusă în sprijinul unei opinii sau păreri.

 ARGUMENTARE = acțiunea de a argumenta; totalitatea dovezilor aduse în
sprijinul unei opinii sau păreri.
 RAȚIONAMENT = modalitate de argumentare în care o părere, o idee se
sprijină pe o altă idee sau pe mai multe.
 RAȚIONAL = care respectă cerințele sau principiile gândirii corecte; potrivit
rațiunii, logic.
 LOGICĂ = știință care studiază cerințele sau principiile gândirii corecte; știința
demonstrației, a legilor sau regulilor gândirii corecte.
 ADHD = afecțiune comportamentală care se manifestă prin imposibilitatea unor
copii de a se concentra asupra unui lucru, a unei îndeletniciri, prin lipsa sau defi
citul de atenție, agitație excesivă sau hiperactivitate și impulsivitate; copiii care
au această afecțiune au nevoi sau cerințe educaționale speciale.

Raționamentele sunt formate din două sau mai multe propoziții. Una dintre aceste
propoziții se numește concluzie – este ideea, opinia pe care o susținem. Un
raționament are o singură concluzie. Un raționament poate avea una sau mai multe
premise – acestea sunt propozițiile care vin în sprijinul ideii, opiniei pe care o
susținem. De obicei, concluzia este însoțită de cuvinte precum rezultă, deci, prin
urmare, așadar etc. La rândul lor, premisele, propozițiile pe care se bazează concluzia
sunt însoțite de obicei de cuvinte precum deoarece, pentru că, întrucât etc
8
Argumentarea este acțiunea prin care susținem o anumită idee, încercăm să dovedim
că avem dreptate ori să obținem ceea ce ne dorim. Putem apela la un raționament, dar
și la alte mijloace sau modalități, cum ar fi :

 Oferim un exemplu
 Oferim un contraexemplu (un exemplu care contrazice)
 Oferim o probă concretă
 Apelăm la calcule sau demonstrații matematice
 Apelăm la documente
 Apelăm la mărturii credibile
 Indicăm consecințe sau urmări nedorite, de neacceptat

Un comportament civilizat, demn presupune respectarea reciprocă a drepturilor. De

exemplu, ai dreptul de a-ți exprima propriile opinii, dar și ceilalți copii au acest drept.
Părerile tale contează, la fel și părerile lor. Bunul plac, lipsit de orice regulă, de orice
argument nu este potrivit pentru viața în societate, împreună cu ceilalți. Apelul la
emoţii, folosirea expresiilor neclare, gesturile teatrale, tonul hotărât, tonul ridicat etc.
nu reprezintă probe sau dovezi în favoarea unei opinii, dar ne pot ajuta să-i convingem
pe ceilalţi.

Argumentele noastre trebuie să respecte două tipuri de condiții sau reguli de bază:

1. Condiții care se referă la ceea ce spunem, la cuvintele și propozițiile folosite, la

probele pe care le oferim, la conținutul acestora.

2. Condiții care se referă la modul în care argumentăm (cum facem legătura dintre
probe și ceea ce susținem).

3. Condiții care se referă la cum argumentăm și în ce condiții, în ce mediu.

Imaginează-ți un robot sau un telefon mobil. Vom spune despre ele că sunt bune dacă:

a) Toate piesele lor sunt bune;

b) Toate piesele lor sunt legate corect între ele. Pe de altă parte, ne putem folosi de
ele, vor fi eficiente pentru noi, dacă le utilizăm în anumite condiţii (de exemplu, fără
să le lovim), într-un mediu potrivit (de exemplu, unul care le oferă toate resursele
necesare, cum ar fi energia electrică), într-un mediu în care nu există factori
perturbatori (care pot împiedica buna lor funcţionare).

În mod asemănător, o argumentare este bună dacă:

a) Toate ,,piesele” folosite sunt bune;

b) Toate ,,piesele” sunt corect legate între ele.

9
 O argumentare va fi utilă, efi cientă, de folos dacă argumentăm civilizat, respectându-
i pe ceilalți și drepturile lor, fară a ridica tonul, fără a țipa, fără a jigni, în împrejurări
în care ea este necesară sau folositoare, în împrejurări în care nu apar factori
perturbatori (apelul la forță, violența, agresivitatea, atacul la persoană, jignirile, lipsa
de dialog, lipsa dorinței de a accepta alte idei, refuzul de a comunica, lipsa efortului de
a înțelege ce vrem să spunem etc.).

Orice raționament în care concluzia este o propoziție falsă, deși toate premisele (ideile
pe care se sprijină) sunt adevărate, este incorect! Acesta este un semn, un indiciu. Acel
argument este incorect deoarece a fost făcută cel puțin o greșeală! În viața de zi cu zi,
apelăm la argumente pentru a convinge pe cineva, pentru a obține ceva (să ne ajute, să
facă o anumită acțiune, să fi e de acord cu părerile noastre, să fi e de partea noastră
într-o dezbatere).

Unele reguli se referă la structura sau forma argumentelor noastre. Gândește-te că vrei
să obții o pâine rotundă și ai la dispoziție 3 forme (una dreptunghiulară, una
triunghiulară și una rotundă). Dacă vei alege primele două forme, chiar dacă vei folosi
cea mai bună făină din comerț, cea mai bună drojdie și vei pune toată priceperea, nu
vei putea obține o pâine rotundă. Rezultatul nu va fi cel dorit, deoarece ai folosit o
formă greșită, nepotrivită. La fel se întâmplă și cu argumentele: uneori greșim
deoarece folosim forme nepotrivite. Unele argumente încalcă în același timp două sau
mai multe reguli sau condiții.

O ARGUMENTARE BUNĂ ȘI UTILĂ SE BAZEAZĂ PE:

ADEVĂR, CLARITATE, CONSECVENȚĂ, NECIRCULARITATE, DOVEZI

SUFICIENTE LEGĂTURA DINTRE PROBE ȘI TEZĂ, ALTE CONDIȚII.

 CONSECVENȚĂ = (cu referire la utilizarea cuvintelor și a propozițiilor) a te

exprima consecvent, statornic, a folosi pe parcursul unei argumentări același
cuvânt sau aceeași propoziție fără a modifi ca înțelesul.
 CLARITATE = limpezime, precizie; calitate a gândirii, a argumentării, a
exprimării (este precisă, deslușită, limpede).
 SUFICIENT = atât cât trebuie, de ajuns; (cu referire la argumentare) calitatea
unei probe, a unei dovezi (este de ajuns, satisfăcătoare).

Formularea răspunsurilor. Modalităţi alternative de a formula răspunsuri

 RĂSPUNS = informație, explicație, clarifi care oferită în urma unei întrebări;

soluție pentru rezolvarea unei probleme; reacție față de o provocare, obstacol
sau problemă.
 MIMICĂ = modifi cări ale trăsăturilor feței unei persoane, prin care se transmit,
se exprimă stări interioare (emoții, sentimente, gânduri).
10
  NONVERBAL = care se exprimă fără ajutorul cuvintelor, prin gesturi,
intonație, poziția mâinilor, mișcările capului etc

Răspunsurile pot fi orale sau scrise. Putem răspunde verbal, cu ajutorul cuvintelor, sau
nonverbal, prin gesturi. Uneori, putem întâmpina dificultăți: nu am înțeles întrebarea,
nu cunoaștem răspunsul, nu găsim cuvintele potrivite pentru a formula răspunsul etc.

Pentru a afla unele răspunsuri este nevoie de timp, de studiu, de cercetare și chiar de
răbdare. Pentru unele întrebări este posibil să nu găsim niciodată un răspuns potrivit.
De multe ori trebuie să învățăm să ascultăm întrebările, să fim atenți la modul în care
sunt formulate, la ceea ce suntem întrebați, dar și la ceea nu suntem întrebați explicit.
Trebuie să fim atenți la gesturile celuilalt, la mimica și la tonul pe care îl folosește, la
modul în care ne adresează întrebările. De asemenea, trebuie să ne întrebăm de ce
suntem întrebați, care este scopul întrebărilor care ni se adresează. Răspunsurile
noastre, modul în care le formulăm și le transmitem este influențat de ... răspunsul la
asemenea întrebări.

Stereotipii și prejudecăți

 STEREOTIPIE = (referitor la idei, la opinii) idee fi xă despre anumite categorii

de persoane sau, mai rar, despre categorii de lucruri; opinii preluate fără a fi
analizate, supuse unui examen critic. Notă: În locul cuvântului stereotipie se
folosește de multe ori, cu același înțeles, cuvântul stereotip (pl. stereotipuri).
 PREJUDECATĂ = idee preconcepută, de cele mai multe ori eronată, formată în
general cu privire la o persoană, fără o cunoaștere directă a acesteia; se bazează
doar pe aparteneța acelei persoane la un anumit grup sau categorie (femei,
bărbat, rrom, evreu, medic, avocat etc.) și pe opiniile stereotipe despre acel grup
sau categorie.
 GÂNDIRE STEREOTIPĂ = a gândi folosind clișee, stereotipii și prejudecăți,
fără o analiză a realității; este opusul gândirii critice.
 INDEZIRABIL = care nu este de dorit; neplăcut.
 INTOLERABIL = care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit

STEREOTIPIILE ȘI PREJUDECĂțILE:

 Cele mai multe au o puternică încărcătură negativă, depreciativă, subliniază

ceea ce este indezirabil, intolerabil
 Pot fi combătute prin toleranță, respect, înțelegere, apreciere, acceptarea
diversității, prin gândire critică
 Nu au la bază valori morale
 Sunt opinii neargumentate
 Pot duce la atitudini de respingere sau discriminare
11
  Nu au la bază temeiuri sau motive reale
 Sunt fenomene culturale
 Nu se bazează pe o cunoaștere reală

După formă, stereotipiile și prejudecățile sunt enunțuri universale, se referă la toți cei
care aparțin unui anumit grup (toți medicii, toți profesorii, toți rromii etc.). Pretenția că
ceea ce spun se aplică la toți, fără nicio excepție este eronată dintr-un motiv foarte
simplu: nimeni nu a verifi cat dacă ceea ce spune o stereotipie sau o prejudecată se
aplică tuturor persoanelor sau lucrurilor la care ea se referă.

Persuasiunea

 ARTĂ = (în sintagma ,,arta de a convinge”) tehnică, pricepere, îndemânare.

 AFECTIVITATE = totalitatea proceselor afective (emoții, sentimente, pasiuni).
 ONEST = cinstit, de treabă, corect.

Argumente

 Apelează îndeosebi la mijloace raționale

 Apelează doar la mijloace argumentative (raționamente, probe, dovezi)
 Își propune să convingă că ceva este adevărat sau corect.
 Se plasează mai ales în sfera gândirii.
 Se referă îndeosebi la analiză, înțelegere, explicare, dovedire, justifi care.
 Convingerea este scopul, iar acțiunea doar urmarea faptului de a fi convins.
 Arta de a convinge prin mijloace raționale.
 A convinge, de exemplu, că cineva nu este vinovat, doar prin apelul la probe
sau dovezi care susțin ideea nevinovăției.

Argumentare și persuasiune

 Se apelează la mijloace dezirabile, acceptabile, oneste pentru a convinge.

 A convinge, dar respectându-l pe celălalt și drepturile sale.
 Urmărește înțelegerea, acceptarea liberă, conștientă.

Manipulare

 Se apelează la mijloace indezirabile, inacceptabile; nu convingerea este scopul,

ci obținerea rezultatului dorit.
 A convinge cu orice preț.
 Urmărește obținerea unui lucru, chiar și prin informații false, mincinoase,
intimidare,lacrimi de crocodil, amenințare, abuz verbal etc.

12
Argumentarea, persuasiunea și manipularea sunt procese sau comportamente care au
ca scop obținerea unui lucru. Dincolo de cele trei tipuri de comportamente se situează
cele agresive: violența, forța brută, folosirea puterii, situații în care nu mai este vorba
de a convinge și nici de respectarea vreunui drept.

Persuasiv – care are puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să

acționeze într-un anumit fel. CONVINGE! Tehnici pentru a fi convingător/
convingătoare

 C Concepe o întrebare/frază „șocantă” cu rolul de a stimula atenția și gândirea

audienței.
 O Opune rezistență contraargumentelor.
 N Nu uita să te adresezi direct (pe nume, dacă este permis) celor care te ascultă.
 V Verifică dacă vorbele tale au transmis emoție. Spune mici povești care
impresionează.
 I Include cel puțin trei argumente în favoarea ideii principale (exemple,
statistici, surse de informare).
 N Nu exclude din prezentare experiențele personale și opiniile proprii. Vei fi cu
atât mai credibil/ credibilă.
 G Grupează cuvinte care încep cu aceeași literă într-un enunț. Vei reatrage
atenția celor care au pierdut-o pe parcurs.
 E Exagerează! Repetă de mai multe ori cuvinte sau propoziții importante, pentru
a atrage atenția și a genera acțiune din partea audienței.

13
 V CURS 3

Drepturi și responsabilități ale copilului

Pentru ca toți oamenii să știe care sunt drepturile copilului, Organizația Națiunilor
Unite, ce cuprinde aproape toate statele lumii, a întocmit o listă cu drepturile de care
trebuie să se bucure fiecare copil. Această listă, care se numește Convenția cu privire
la drepturile copilului, a fost adoptată la 20 noiembrie 1989. Toate drepturile precizate
în convenție se bazează pe valori sau principii foarte importante pentru creșterea și
dezvoltarea sănătoasă a copiilor.

CONVENȚIA ONU PENTRU DREPTURILE COPILULUI:

 Este un ACORD internațional adoptat în anul 1989 în Adunarea Generală a

ONU
 Sunt prevăzute drepturile tuturor copiilor
 Prin aceste drepturi se recunosc demnitatea și egalitatea tuturor copiilor
 Aceste drepturi se referă la nevoile de bază ale copiilor
 Scopul principal este dezvoltarea armonioasă a oricărui copil
 Toate drepturile prevăzute sunt importante și necesare
 Toți avem obligația de a respecta aceste drepturi
 Statul trebuie să creeze condițiile necesare pentru respectarea acestor drepturi
 Copiii nu se pot apăra singuri; ei trebuie să fie protejați împotriva abuzurilor,
violenței, discriminării
 Familia are principala responsabilitate pentru îngrijirea și protecția copilului

Caracteristicile DREPTURILE COPILULUI :

 UNIVERSALE – se referă la toți copiii

 INALIENABILE – niciun copil nu poate renunța la drepturile sale
 NEVOI – exprimă nevoi fundamentale pentru dezvoltarea copilului
 OBLIGAȚII – trebuie să fi e respectate de toți, pentru toți copiii
 SCOP FUNDAMENTAL – pregătirea copilului pentru a trăi independent în
societate
 DREPTURILE COPILULUI VALORI – pacea, libertatea, toleranța,
demnitatea, egalitatea, solidaritate

PRINCIPIILE CONVENȚIEI ONU PENTRU DREPTURILE COPILULUI:

 NON-DISCRIMINAREA - toți copiii, indiferent de etnie, culoare, sex, limbă,

religie, naționalitate, origine socială, situație materială, stare de sănătate etc.,
14
 trebuie să se bucure de toate drepturile; - statul este obligat să protejeze copiii
împotriva oricăror forme de discriminare;
 INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI – în toate acțiunile care privesc
copiii prevalează, predomină interesele acestora; - statul trebuie să ia toate
măsurile corespunzătoare pentru a asigura bunăstarea copiilor, protecția și
îngrijirea lor adecvată;
 SUPRAVIEȚUIREA ȘI DEZVOLTAREA – copiii au dreptul la dezvoltarea
potențialului lor în toate aspectele vieții: fi zic, psiho-emoțional, cognitiv, social
și cultural; - statul trebuie să facă tot ce este posibil pentru a asigura
supraviețuirea și dezvoltarea copilului și să-l protejeze împotriva oricărei acțiuni
care ar putea dăuna supraviețuirii și dezvoltării sale;
 PARTICIPAREA – orice copil are dreptul de a-și exprima liber opiniile asupra
oricărei probleme care îl privește, opiniile sale urmând să fi e luate în
considerare ținându-se seama de vârsta sa și de gradul său de maturitate; - orice
copil are dreptul de a fi ascultat, direct sau printr-un reprezentant, în orice
acțiune, situație sau procedură care îl privește; - orice copil are dreptul de a
participa la întruniri, la activități culturale și artistice, la activități potrivite
vârstei sale;

DREPT = regulă, normă cu caracter juridic care reglementează comportamentul

oamenilor în societate, relațiile dintre ei.

PRINCIPIU = element fundamental, idee principală, de bază.

CONVENȚIE = înțelegere, acord, tratat între două sau mai multe state, instituții sau
persoane cu privire la anumite probleme sau obiective.

DECLARAȚIE (cu referire la drepturi) = document ofi cial în care sunt afi rmate
anumite drepturi; de regulă, acele drepturi devin obligatorii și capătă valoare juridică
atunci când mai multe state își exprimă acordul asupra acestora printr-o Convenție.

ONU = Organizația Națiunilor Unite; fondată în anul 1945, formată în prezent din 194
de state. România este stat membru al ONU din 1955.

A RATIFICA (referitor la un stat) = a-și manifesta acordul de a fi parte a unui tratat

internațional sau al unei Convenții; în acest fel tratatul sau Convenția respectivă este
asumată, capătă valabilitate și în acel stat.

COPIL (în înțelesul Convenției cu privire la Drepturile Copilului) = orice fi ință

umană sub vârsta de 18 ani, cu excepția statelor în care vârsta majoratului este mai
mică.

15
  1919 – Englantyne Jebb înfi ințează în Marea Britanie Fondul pentru ,,Salvați
Copiii”
 1920 – Se înfi ințează la Geneva Organizația Internaționala Salvați Copiii
 1924 – Liga Națiunilor Unite adoptă Declarația Drepturilor Copilului (Carta
Bunăstării Copilului)
 1950 – Consiliul Europei elaborează Convenția Europeană a Drepturilor
Omului
 1959 – Adunarea Generală a ONU adoptă Declarația Drepturilor Copilului
 1989 – Adunarea Generală a ONU adoptă Convenția cu privire la Drepturile
Copilului
 1990 – România ratifi că Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului
 1994 – România ratifi că Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Drepturi ale copilului. Exemplificarea unor drepturi în contexte concrete

Convenția ONU cu privire la drepturile copilului:

 A fost adoptată la 20 noiembrie 1989 și urmărește ca toți copiii:

• să fie protejați de orice abuz
• să se bucure de toate drepturile recunoscute
• să-și cunoască toate drepturile

Principiile care stau la baza Convenției cu privire la drepturile copilului :

 Interesul superior al copilului / Doar binele și drepturile copilului contează.

 Dreptul la viață, supraviețuire, dezvoltare / Copiii beneficiază de condiții bune

de viață.

 Nediscriminarea / Toți copiii au aceleași drepturi.

 Participarea / Părerile copiilor trebuie să conteze în luarea deciziilor.

 DREPTURI FUNDAMENTALE ALE COPILULUI :

1. Identitate: a avea un nume, o naționalitate, o cetățenie, a-și cunoaște părinții, a

avea documente de identitatei

2. Familie: a avea un mediu stabil și prielnic în care să crească și să se dezvolte

3. Educație: a avea acces la învățământ obligatoriu gratuit și de calitate

4. Joc: a avea acces la activități recreative, respectarea timpului liber

5. Protecție împotriva violenței: a fi protejat împotriva oricărei forme de

violență, fizică sau emoțională, neglijență, abandon sau exploatare
16
 6. Protecție socială: a fi protejat în situație de sărăcie, boală, deficiențe, astfel
încât orice copil să se poată bucura de drepturi

7. Protecția mediului: a avea un mediu ambiant sigur și condiții de ocrotire a

sănătății și de securitate a vieții

RESPONSABILITĂȚI ALE COPILULUI CU PRIVIRE LA DREPTURILE

SALE:

1. Identitate: să aibă grijă de documentele sale de identitate, să nu-și dezvăluie pe

internet elementele de identitate

2. Familie:  să-și iubească și să-și respecte familia, să-și asume anumite activități
în familie

3. Educație: să frecventeze școala, să-și îndeplinească sarcinile școlare, să

respecte regulamentul școlar, să-și respecte profesorii

4. Joc: să respecte regulile jocului, să-și respecte colegii de joacă, să nu-și pună
viața în pericol, să-și calculeze bine timpul, stabilind prioritățile

5. Protecție împotriva violenței: să nu ascundă abuzurile asupra sa sau asupra

altor copii, să nu aibă o conduită violentă în raport cu alți copii, să contacteze, în
caz de abuz, un adult de încredere sau o instituție care se ocupă cu protecția
împotriva violenței

6. Protecție socială:  să sesizeze autoritățile care se ocupă cu protecția socială

atunci când nu are condiții normale de trai, să învețe să se ajute și singur

7. Protecția mediului: să aibă un comportament responsabil față de mediu, să

păstreze curățenia în natură, să nu arunce deșeurile la întâmplare, să
economisească apa, energia electrică, alimentele, să sesizeze autoritățile pentru
protecția mediului când se încalcă regulile protejării mediului

● Copiii, promotori ai propriilor drepturi 

Promotori ai drepturilor copiilor – persoane care inițiază acțiuni de apărare a

drepturilor copiilor. Copiii au dreptul de a-și apăra și promova drepturile în măsura în
care acțiunile lor nu încalcă drepturile altor persoane.

17
Exemple de modalități de implicare:

 Campanii de informare / Acțiuni care urmăresc cunoașterea drepturilor copiilor

 Acțiuni de sprijinire a altor copii / Acțiuni de solidarizare cu copii din țări unde
sunt încălcate drepturile copiilor

 Acțiuni care îi privesc pe ei înșiși / Solicitări pentru îmbunătățirea condițiilor de

studiu și recreere Sesizări către autorități când le sunt încălcate drepturile
Campanii de promovare a drepturilor

Forme de recompensare a copiilor cu merite deosebite în activitatea de promovare a

drepturilor copiilor: Premiul Internațional al Copiilor pentru Pace,  Premiul Nobel
pentru Pace

Școala ca spațiu de exprimare, exercitare și asumare de către copii a drepturilor

și a responsabilităților. Cum îmi apăr drepturile în școală – dreptul la participare
Școala este primul loc în care puteți să vă apărați drepturile și să vă exercitați
dreptul la participare prin:

Consiliul elevilor

 Descoperă, cu ajutorul elevilor din școală, dacă există situații de încălcare a

drepturilor copiilor.

 Inițiază acțiuni, proiecte și campanii în scopul apărării drepturilor copiilor.

 Contactează parteneri din afara școlii pentru aplicarea ideilor de proiecte.

 Urmărește modul în care se desfășoară proiectele.

 Intermediază întâlniri între profesori și elevi.

 Dreptul de participare aparține fiecărui elev, ales sau nu ca reprezentant în

Consiliul elevilor!
18
V CURS 4
DREPTURI ALE COPILULUI

Explicații și argumentări

1.DREPTUL LA IDENTITATE

 Orice ființă umană are o anumită identitate, un ansamblu de caracteristici care o

fac să fie unică, diferită de ceilalți, o anumită persoană.

 Din punct de vedere juridic principalele atribute ale identității sunt: cetățenia,
numele, relațiile de familie (în principal, părinții). Aceste atribute sunt
înregistrate în documente oficiale ale statului, cum ar fi certificatul de naștere și
cartea de identitate.

 Statul trebuie să asigure protecția identității copiilor și să o restabilească cât mai

repede posibil atunci când este cazul.

2.DREPTUL LA FAMILIE

Familia reprezintă un grup de persoane, adulţi şi copii, care trăieşte respectând norme
şi valori şi care are la bază relaţii de rudenie. Părinţii au rol egal în creşterea, îngrijirea
şi educaţia copiilor şi sunt responsabili pentru dezvoltarea armonioasă a acestora. Cu
sediul în New York, SUA, UNICEF (Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor
al Naţiunilor Unite) oferă asistenţă umanitară şi pentru dezvoltarea copiilor şi mamelor
lor în ţările în curs de dezvoltare. Două dintre priorităţile agenţiei sunt programe care
privesc drepturile copiilor precum Copilăria pentru copii şi Familia. UNICEF a primit
în anul 1965 Premiul Nobel pentru Pace.

 Familia este unitatea de bază a societății și mediul natural pentru creșterea și

bunăstarea copilului. Familia are principala responsabilitate pentru protecția și
îngrijirea copilului.

 Orice copil trebuie să crească într-un mediu familial, care să-i asigure fericire,
dragoste și înțelegere. Niciun copil nu poate fi separat de părinții săi, cu
excepția cazurilor când acest lucru este necesar pentru bunăstarea sa. Copilului
lipsit de mediul familial trebuie să i se asigure protecția și îngrijirea necesare.

 Statul trebuie să respecte drepturile și responsabilitățile familiei pentru creșterea

și dezvoltarea copilului. Statul trebuie să asigure protecție și asistență familiei.

3.DREPTUL LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE / DREPTUL LA

LIBERTATEA DE GÂNDIRE
19
Libertatea de exprimare reprezintă un drept fundamental al oricărei persoane de a
spune ceea ce gândeşte. Fără libera exprimare, nu am putea vorbi de schimburi de idei,
de opinii şi de informaţii, nu am putea face alegeri. În absenţa libertăţii de exprimare,
demnitatea umană ar fi grav afectată. Lucrurile pe care decidem să le spunem,
activităţile pe care le facem, hainele pe care le purtăm, locurile în care mergem,
reprezintă diverse moduri în care ne exprimăm. Asupra tuturor acestor aspecte avem
dreptul la opinie, dreptul de a ne face auziţi şi de a fi ascultaţi. Copiii au dreptul să-şi
exprime liber ideile şi punctele de vedere în toate problemele care îi privesc, iar adulţii
din jurul lor au obligaţia de a le permite şi de a-i încuraja să facă aceste lucruri. În
funcţie de vârsta pe care o au şi de nivelul lor de înţelegere, copiii au dreptul să fie
ascultaţi în cadrul procedurilor juridice care au legătură cu ei. Ca orice alt drept, şi
dreptul la opinie este însoţit de nişte responsabilităţi precum respectarea regulilor de
comportament, acceptarea şi tolerarea opiniilor diferite. De multe ori, opiniile noastre
nu coincid cu ale celor din jur. Fiecare dintre noi este unic şi priveşte lumea în felul
său, însă nu trebuie să uităm că fiecare are aceleaşi drepturi ca şi noi. Avem
responsabilitatea să dăm ocazia celuilalt să-şi expună punctul de vedere, să ascultăm
ceea ce spune, să îl respectăm, să îi răspundem civilizat şi politicos.

 Orice copil are dreptul de a căuta, de a primi și de a difuza sau exprima

informații și idei, oral sau în scris, prin orice fel de mijloace, atât timp cât nu
încalcă drepturile celorlalți.

 Orice copil are dreptul de a gândi liber, de a avea propriile sale idei și
convingeri, de a avea propria sa religie.

 Statul trebuie să protejeze libertatea de gândire și libertatea de exprimare a

copilului, dar și drepturile și libertățile celorlalți. Libertatea de gândire și
libertatea de exprimare au limite, pot fi restricționate pentru protejarea:

1. drepturilor și libertăților celorlalți;

2. securității naționale, a ordinii publice, a sănătății publice, a bunelor moravuri.

REŢINE! Fiecare copil are dreptul să se exprime liber şi să îşi spună opiniile în toate
domeniile care îl privesc, într-un mod care nu este jignitor pentru alte persoane.

4. DREPTUL LA PROTECȚIE ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI ȘI ABUZULUI ŞI

EXPLOATĂRII

Toţi copiii au dreptul de a fi protejaţi împotriva violenţei, exploatării şi abuzului. Cu

toate acestea, milioane de copii din întreaga lume suferă din aceste cauze în fiecare zi.

Violenţa se referă la diversele tipuri de rele tratamente aplicate copilului care produc
vătămarea sănătăţii acestuia şi care îi pun în pericol dezvoltarea, demnitatea şi uneori
20
chiar viaţa. Copilul poate fi expus la violenţă în mediul familial, în cel şcolar, în
mediul online sau pe stradă. Abuzul, neglijarea, exploatarea şi traficul de copii
constituie forme de violenţă asupra copilului şi sunt sancţionate prin lege.

Violenţa, exploatarea şi abuzul sunt de obicei practicate asupra copiilor de către

persoane cunoscute – părinţi, alţi membri ai familiei, cadre didactice, alţi copii. Doar o
mică parte a actelor de violenţă sunt raportate şi investigate. Violenţa are consecinţe
imediate şi pe termen lung asupra sănătăţii şi dezvoltării copilului. În România, Legea
nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului – republicată şi
actualizată în 2016, prevede obligaţia cadrelor didactice de a semnala serviciilor de
asistenţă socială cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă
asupra copilului (art. 52(4)). „Violenţa poate fi prevenită, dacă refuzăm ca ea să
rămănă ascunsă.“ (Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF)

Nu de puţine ori, copiii sunt puşi în situaţia de a se proteja singuri de efectele

comportamentelor agresive ale celor din jur. Este bine ca, de fiecare dată,
manifestările violente să fie sesizate unei persoane de încredere. Evitarea situaţiilor
conflictuale şi integrarea într-un grup de prieteni îi pot ajuta pe elevi să se protejeze de
agresivitate în mediul şcolar.

 Având în vedere vârsta și dezvoltarea sa fizică și mentală, orice copil este

vulnerabil în fața unor probleme, împrejurări, acțiuni. Unii copii sunt vulnerabili
din cauza unor situații particulare (mediu social, dizabilități, abandon etc.).

 Pentru a crește și a se dezvolta armonios și deplin, orice copil are nevoie de

protecție, de sprijin, de ocrotire. Orice formă de violență sau de rele tratamente
are efecte negative asupra creșterii și dezvoltării copilului.

 Statul trebuie să protejeze copilul împotriva abuzului, neglijării, exploatării și

oricărei forme de violență sau rele tratamente. Statul trebuie să asigure
condițiile și mijloacele necesare pentru protecția copilului, pentru prevenirea
relelor tratamente, pentru sancționarea acestora si pentru sprjinul copiilor
victime.

REŢINE! Violenţa este o problemă majoră a omenirii. Din cauza vulnerabilităţii lor,
copiii sunt expuşi abuzurilor, atât în familie, pe stradă, în şcoală, cât şi în mediul
online. Pentru asigurarea respectării dreptului la protecţie împotriva violenţei, abuzului
şi exploatării, statele civilizate au înfiinţat instituţii care se ocupă de această
problematică.

Vocabular

21
  ABUZ = acțiune prin care este pusă în pericol viața, dezvoltarea fizică sau
mentală a copilului, integritatea lui corporală; formele principale: abuzul fizic,
emoțional, psihologic, sexual, economic.

 NEGLIJARE (a unui copil) = omisiune a unei responsabilități sau obligații cu

privire la creșterea și îngrijirea copilului; poate fi vestimentară, alimentară,
neglijarea igienei, a sănătății etc. Părăsirea sau abandonul copilului este cea mai
gravă formă de neglijare.

 VIOLENȚĂ = faptul de a folosi forța, de a obliga, de a sili; agresivitate,

brutalitate.

 RELE TRATAMENTE = acțiuni care au efecte negative, uneori ireparabile

asupra creșterii și dezvoltării copilului, cum ar fi privarea de unele drepturi,
abuzul, neglijarea, exploatarea, violența, răpirea, traficul de persoane etc.

5. DREPTUL LA PROTECȚIE ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

 Drepturile unui copil trebuie respectate indiferent de țara în care s-a născut, de
limba maternă, de cultură, rasă, etnie, religie, situație materială, fie că este băiat
sau fată etc.

 Orice acțiune prin care un copil este tratat diferit, preferat, respins sau exclus
din cauza limbii, culturii, etniei, naționalității, religiei, categoriei sociale, a unei
dizabilități etc. reprezintă discriminare.

 Statul trebuie să ia toate măsurile împotriva oricărei forme de discriminare a

copilului.

6. RESPONSABILITĂȚI ASOCIATE DREPTURILOR COPILULUI

DREPTURI ALE OBLIGAȚII ȘI

COPILULUI RESPONSABILITĂȚI

Copiii au numeroase nevoi sau Toate drepturile copilului trebuie să

trebuințe. Unele dintre ele sunt fie respectate de stat și de ceilalți.
esențiale pentru creșterea și Statul are principala responsabilitate
dezvoltarea lor armonioasă.
în asigurarea respectării drepturilor
Trebuințele respective trebuie să fie
asigurate, respectate, devin copilului. Fiecare om și fiecare copil
obligații și responsabilități ale au responsabilitatea fundamentală a
statului și ale celorlalți. respectării drepturilor celorlalți.

Vocabular

22
 1. RESPONSABILITATE = obligația de a face ceva, de a răspunde, de a da
socoteală; răspundere.

2. OBLIGAȚIE = datorie, sarcină, îndatorire.

RESPONSABILITĂȚILE MEL

FAȚĂ DE CEILALȚI
FAȚĂ DE MINE ÎNSUMI Să-i respect pe ceilalți,
Să am grijă de mine însumi, de drepturile și libertățile lor.
FAȚĂ DE MEDIU
creșterea și dezvoltarea mea Să fiu atent le nevoile lor, la
Să fiu atent cu lucrurile
armonioasă. dorințele lor, la modul lor de a
din jurul meu.
Să fiu atent la educația mea, la se exprima, de a acționa, de a
Să am grijă de mediul
sănătatea mea, la comportamentul gândi.
înconjurător.
meu (cum mă exprim, cum Să nu aduc niciun prejudiciu
Să protejez păsările și
acționez, ce fac, ce gândesc), să dreptului la viață, la sănătate,
animalele.
respect regulile care îmi protejează la liberă exprimare, la
sănătatea și viața etc. educație etc. niciunui alt copil,
niciunei alte ființe umane.

Expresiile următoare descriu situații sau acțiuni referitoare la responsabilitățile

noastre: sunt politicos; mă spăl pe dinți; îmi ajut colegii; fac sport; nu stau mult la
calculator; mă port frumos cu ceilalți; mă port frumos cu un coleg, chiar dacă are o
dizabilitate; respect regulile de circulație; nu stric mobilierul din parc; nu vorbesc
tare; am grijă de lucrurile mele; nu beau sucuri și nu mănânc dulciuri fără măsură;
respect orele de somn; arunc gunoiul la coș; nu tratez diferit un alt copil, deoarece
este de altă etnie.

7.DREPTUL LA EDUCAȚIE

 Educaţia este cea mai puternică unealtă pe care o poţi folosi pentru a schimba
lumea. (Nelson Mandela)

Oamenii au nevoie să înveţe pentru a se adapta mediului în care trăiesc. Din cele mai
îndepărtate timpuri, prin învăţare, oamenii au înţeles tainele naturii şi ale lumii
înconjurătoare, fapt care i-a ajutat să îşi procure hrană, adăpost şi să se ferească de
pericole. Cu timpul, învăţarea a condus la descoperirea unor noi resurse şi la invenţii
menite să ne ajute în viaţa de zi cu zi. Astăzi, există şcoli specializate pe domenii de
activitate, care îi pregătesc pe elevi şi pe studenţi pentru profesii din ce în ce mai
diverse. În 1994, UNESCO a stabilit Ziua Mondială a Educatorilor, pentru a
comemora semnarea, în 1966, a Recomandării UNESCO şi OIM. Ziua Mondială a

23
 Educaţiei – 5 octombrie UNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie,
Ştiinţă şi Cultură. OIM – Organizaţia Internaţională a Muncii

Omul învaţă pe întreg parcursul vieţii sale. Această învăţare, în familie, în comunitate
sau în şcoală, îi permite omului să îşi dezvolte gândirea, inteligenţa, deprinderile, să se
adapteze la mediul înconjurător, să ia decizii potrivite pentru prezentul şi viitorul său.
Rolul şcolii în procesul de educaţie Şcoala reprezintă un mediu caracterizat de norme
(reguli), valori şi modele de comportament menite să îl ajute pe elev să devină
conştient de sine şi de rolul său în cadrul unui grup. Şcoala este o instituţie de
învăţământ, un spaţiu de educaţie şi de formare; locul în care elevul, cu sprijinul
profesorilor săi, îşi dezvoltă cunoştinţe şi priceperi, realizând obiectivele de învăţare
adecvate potenţialului său.

Exemple de responsabilităţi ale elevului:

 Să respecte orarul clasei sale
 Să participe activ la activităţile şcolare
 Să poarte o ţinută îngrijită şi decentă
 Să aibă o atitudine cuviincioasă, colegială
Şcoala este un mediu de toleranţă şi de respect pentru toţi cei care îi deschid porţile,
indiferent care sunt diferenţele dintre aceştia.

REŢINE! Respectarea dreptului la educaţie reprezintă o condiţie esenţială a formării

pentru viitor a tinerilor responsabili şi pregătiţi pentru viaţă.

RESPONSABILITĂȚI
Asigurarea unei educații de calitate pentru toți copiii.
Asigurarea accesului la educație tuturor copiilor, fără nicio
RESPONSABILI
discriminare.
Statul și instituțiile statului (școli,
Asigurarea condițiilor și resurselor necesare (umane, materiale,
primării, inspectorate școlare,
financiare).
Ministerul Educației).
Asigurarea cadrului legislativ corespunzător (legi, regulamente,
Alte instituții și organizații,
norme, instrucțiuni).
asociații ale elevilor, ale părinților,
Formarea și dezvoltarea competențelor necesare copiilor (pentru
familia, profesorii, societatea în
cunoaștere, participarea la viața socială, învățarea pe tot parcursul
ansamblul ei.
vieții etc.). Cultivarea respectului pentru drepturile
celorlalți.Educarea copilului în spiritul respectului față de mediul
natural.

V CURS 5
DESCOPERĂ INFORMAŢII NOI
24
  Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului a fost
adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Până
în prezent, Convenţia a fost adoptată de 194 de ţări, membre ale Naţiunilor
Unite.

I. Istoric Ideea elaborării unui document special care să cuprindă drepturile copilului îi
aparţine lui Eglantyne Jebb. În 1919, la Londra, aceasta a fondat prima organizaţie
neguvernamentală numită Salvaţi Copiii, care îşi propunea să intervină şi în zonele în
care protecţia copilului nu era aplicată, iar drepturile copilului nu erau respectate.
Programele create în acea vreme urmăreau în special combaterea foametei şi
asigurarea asistenţei medicale a copiilor. Mişcarea de promovare a drepturilor
copilului a început în anul 1924, odată cu adoptarea de către Liga Naţiunilor Unite a
Declaraţiei Drepturilor Copilului. România a fost printre primele state care au ratificat
Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie
1990.

Îmi amintesc ...

 Drepturile fundamentale ale copilului cuprinse în Convenţie: ● Dreptul la viaţă;

● Dreptul la un nume şi o naţionalitate; ● Dreptul la educaţie; ● Dreptul de a-şi
exprima liber ideile; ● Dreptul la îngrijire medicală; ● Dreptul de a fi protejat
împotriva oricărei forme de violenţă, abuz sau neglijenţă; ● Dreptul la joacă şi
timp liber.

II. Principii generale ale Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului La baza
Convenţiei ONU cu privire la drepturile copiilor stau câteva principii fundamentale
pentru respectarea tuturor drepturilor copiilor.

1. Nediscriminarea şi egalitatea de şanse. Toţi copiii au aceleaşi drepturi,

indiferent de rasă, gen sau religie, indiferent de familia din care provin, de
starea lor materială sau de abilităţile lor. Acestora trebuie să li se asigure şanse
egale în atingerea potenţialului maxim de dezvoltare (art. 2).

2. Interesul superior al copilului. Principala preocupare a adulţilor care iau decizii

cu efecte asupra copiilor trebuie să fie urmărirea celor mai bune interese ale
acestora (art. 3).

3. Viaţa, supravieţuirea şi dezvoltarea. Copiii au dreptul la viaţă. Guvernele

trebuie să asigure copiilor condiţii pentru supravieţuire şi dezvoltare sănătoasă
(art. 6).

4. Participarea. Copiii au dreptul să se exprime şi să-şi facă auzite opiniile.

Convenţia încurajează adulţii să asculte părerile copiilor şi să-i implice pe

25
 aceştia în luarea deciziilor, ţinând cont de nivelul lor de dezvoltare şi maturizare
(art. 12)

În România, copiii din mediul rural au şanse egale cu cei din mediul urban.

Știați că...

 15 Mai – Ziua Internaţională a Familiei Începând din anul 1995 se sărbătoreşte

în întreaga lume Ziua Internaţională a Familiei. Scopul acestui eveniment este
de a sublinia rolul pe care familia îl are în societate şi de a sensibiliza opinia
publică cu privire la dreptul copiilor la iubire şi îngrijire din partea părinţilor
biologici sau adoptivi. În ţara noastră a fost înfiinţată, prin HG nr. 1385/2009,
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului.

8. DREPTUL LA SĂNĂTATE

 Articolul 24 din Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului

precizează: ,,Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate
posibilă şi de a beneficia de servicii medicale şi de recuperare.“

Sănătatea este o stare de bine fizică (sănătatea corpului), psihică (sănătatea mintală) şi
socială (relaţii armonioase cu ceilalţi). Sănătatea fizică presupune să ai un corp
sănătos. Responsabilităţi: Îţi poţi menţine sănătatea fizică având o alimentaţie corectă,
bogată în fructe şi legume proaspete, practicând un sport etc. Sănătatea psihică
presupune să ne simţim bine cu noi înşine şi cu ceilalţi pentru a putea face faţă
situaţiilor la care suntem expuşi. Responsabilităţi: Îţi poţi menţine sănătatea psihică
învăţând să gestionezi emoţiile şi având comportamente adecvate. Sănătatea socială
presupune capacitatea de a iniţia şi de a dezvolta relaţii cu alte persoane.
Responsabilităţi: Îţi poţi menţine sănătatea socială învăţând să interacţionezi cu
ceilalţi.

 Pentru a sublinia importanţa acestui drept, a fost înfiinţată Organizaţia Mondială

a Sănătăţii (OMS), organizaţie internaţională ce are rolul de a identifica strategii
de combaterea a bolilor cu scopul menţinerii în cea mai bună stare a sănătăţii
populaţiilor de pe glob. Importanţa dreptului la sănătate este recunoscută şi prin
numeroasele acte în care acesta se regăseşte: ● Constituţia Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii; ● Pactul internaţional asupra drepturilor economice,
sociale şi culturale ale omului (art. 12); ● Convenţia ONU cu privire la
Drepturile Copilului (art. 24); ● Carta Socială Europeană; ● Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului; ● Constituţia României (art. 34); ● Legea
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Secţiunea 3).

Ziua Mondială a Sănătăţii se sărbătoreşte în fiecare an pe 7 aprilie.

26
 REŢINE! Dreptul la sănătate este un drept complex care include servicii de sănătate şi
accesul la acestea. În ţara noastră, serviciile medicale şi medicamentele pentru copii
sunt gratuite.

9. DREPTUL LA ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Explicaţii suplimentare

1. Alocaţie financiară – sumă de bani care se alocă de către stat cu scopul de a

sprijini o categorie de persoane.

2. Persoană defavorizată – persoană care întâmpină dificultăţi în respectarea unui

drept.

În România, măsurile de protecţie şi de asistenţă socială sunt asigurate de Direcţia

Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), printr-un
departament care cuprinde următoarele servicii:

 Serviciul de ajutoare sociale (alocaţii financiare pentru persoanele defavorizate)

 Serviciul adopţie şi postadopţie (în special adopţii pe teritoriul ţării noastre)

 Serviciul pentru situaţii de urgenţă (pentru copiii victime ale abuzurilor din
familie – tel. de urgenţă)

 Servicii de evaluare complexă (măsuri de protecţie a copiilor cu dizabilităţi)

Părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă un copil le revine în primul rând
responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare,
condiţiile de viaţă necesare în vederea dezvoltării copilului. Autorităţile administraţiei
publice locale trebuie să-i sprijine pe părinţi sau, după caz, pe reprezentantul legal al
copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil. În acest scop, aceste
instituţii trebuie să dezvolte şi să asigure servicii accesibile şi de calitate,
corespunzătoare nevoilor copilului. 

Tipuri de servicii sociale pentru copii (Serviciile sociale pentru copiii din
România sunt reglementate prin Legea 272/2004.)

 SERVICII DE ZI  SERVICII DE  SERVICII

TIP FAMILIAL REZIDENŢIALE
centre de zi creşterea şi îngrijirea  centre de plasament
copilului separat
temporar sau definitiv de
părinţi, la domiciliul
unei persoane fizice/
familii
27
centre de consiliere şi sprijin   centre de primire a
pentru părinţi copilului în regim de
urgenţă
centre de asistenţă şi de sprijin   centre maternale
pentru readaptarea copiilor cu
nevoi speciale şi a celor aflaţi în
dificultate
servicii de asistenţă şi sprijin  
pentru viitoarele mame
predispuse să-şi abandoneze
copilul
Serviciile sociale oferite de statul român sunt completate prin activitatea unor
organizaţii nonprofit care urmăresc prin programele lor acordarea de sprijin
suplimentar copiilor aflaţi în dificultate.

REŢINE! Dreptul la protecţie şi asistenţă socială din partea statului este un drept
esenţial pentru copiii aflaţi în situaţii dificile, care nu au părinţi sau ai căror părinţi nu
le pot asigura condiţiile necesare dezvoltării.

10. DREPTUL LA ODIHNĂ ŞI VACANŢĂ

 Principiul numărul 7 din Declaraţia Drepturilor Copilului (1959) precizează:

Copilul are dreptul să beneficieze de învăţământ gratuit şi obligatoriu, cel puţin
în cadrul ciclului primar. Copilul va primi o educaţie care să îi stimuleze cultura
generală şi să-l ajute, pe baza unor şanse egale, să îşi dezvolte capacităţile,
judecata individuală şi simţul de responsabilitate morală şi socială şi să devină
un membru util al societăţii. Interesul superior al copilului va fi principiul de
bază după care se vor ghida cei care sunt responsabili de educaţia şi îndrumarea
copilului; această responsabilitate aparţine în primul rând părinţilor copilului.
Copilul va avea toate oportunităţile pentru joacă şi recreere, care vor avea
aceleaşi scopuri ca şi educaţia; societatea şi autorităţile publice vor face tot ce le
stă în putinţă pentru a stimula exercitarea acestui drept.

Timp liber înseamnă, deconectare, distracţie și dezvoltare.

REŢINE! Pentru a respecta dreptul copiilor la odihnă şi timp liber, statul are datoria să
pună la dispoziţia acestora spaţii de joacă şi de recreere.

ŞTIAŢI CĂ… În Italia şi Lituania vacanţa de vară durează 13 săptămâni, iar în Marea
Britanie doar 6 săptămâni. În majoritatea ţărilor europene elevii se bucură de 9
săptămâni de vacanţă în timpul verii.

Durata anului şcolar în lume

28
 Japonia *243 de zile
China 22*1 de zile
Coreea de Sud *220 de zile
Olanda, Scoţia, Thailanda *200 de zile
Canada, Noua Zeelandă *194 de zile
Anglia, Ungaria *192 de zile
Finlanda *190 de zile
Franţa *185 de zile
SUA *180 de zile
România *176 de zile
11. DREPTUL LA VIAŢĂ PRIVATĂ

 Nimic nu stârneşte mai mult curiozitatea oamenilor decât treburile care nu-i
privesc. (Victor Hugo)

Oamenii au fost dintotdeauna curioşi, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie indiscreţi.
Dreptul la respectarea vieţii private reprezintă dreptul la intimitate, de a trăi aşa cum îţi
doreşti, dincolo de privirile indiscrete ale celorlalţi, în liniştea propriei familii şi a
spaţiului personal. Noţiunea de viaţă privată reprezintă viaţa intimă a fiecărei persoane
desfăşurată în spaţiu privat. Numele, fotografia (imaginea), adresa, numărul de telefon,
seria şi numărul paşaportului, a cărţii de identitate, CNP-ul, adresa de e-mail etc. sunt
date cu caracter personal. Aceste date ţin de viaţa privată a fiecăruia dintre noi.

Spaţiul privat/personal este definit ca un spaţiu propriu, intim, în care tu alegi pe cine
inviţi şi în care trăieşti după propriile tale reguli (de exemplu: casa ta, camera ta,
curtea ta).

Dreptul la viaţa privată garantează secretul corespondenţei (scrisori, conversaţie

telefonică, trimiterea sau primirea de email-uri). Citirea corespondenţei adresate unei
altei persoane este un amestec în viaţa privată a acesteia, chiar şi atunci când este
vorba de persoane din familie sau de prieteni.

Spaţiul public este acel spaţiu în care oricine are acces (de exemplu: străzi, parcuri,
staţii de metrou, spitale, şcoli, magazine etc.). Chiar şi atunci când eşti într-un spaţiu
public, ai dreptul la viaţă privată. Ceea ce faci în spaţiul public ţine tot de viaţa ta
privată. De exemplu, eşti la magazin. Scopul cu care ai mers şi ce faci acolo nu
priveşte pe nimeni, decât pe tine. Dreptul la viaţă privată se referă mai degrabă la
acţiunile unei persoane decât la locurile în care aceasta se află la un moment dat. Acest
drept trebuie respectat în orice spaţiu public în care acea persoană se află. În virtutea
acestui drept, sunt interzise fotografierea şi înregistrarea unei persoane, publicarea
datelor de identificare, a datelor de contact sau intrarea pe proprietatea unei persoane
fără acordul acesteia. Este necesar să ştii că există instituţii de stat sau private care
prelucrează date cu caracter personal. Prin Legea nr. 677/2001, statul român ocroteşte
viaţa privată şi familială a cetăţenilor săi, stabilind reguli cu privire la prelucrarea
informaţiilor despre fiecare dintre noi.
29
  28 ianuarie este Ziua Europeană a Protecţiei Datelor.

 La data de 12 mai 2005, a fost înfiinţată Autoritatea Naţională de Supraveghere

a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

REŢINE! Dreptul la viaţa privată încetează atunci când sunt încălcate drepturile
celorlalţi!

12. DREPTUL LA ASOCIERE ŞI LIBERTATEA DE ÎNTRUNIRE PAŞNICĂ

Libertatea de întrunire, alături de libertatea de exprimare, ocupă un loc important în

sistemul Convenţiei europene. Protecţia libertăţii de întrunire paşnică presupune
asigurarea libertăţii schimbului de idei şi a manifestărilor colective. Libertatea de
întrunire priveşte atât întrunirile private, cât şi pe cele publice. Libertatea de asociere
presupune dreptul indivizilor de a se asocia în vederea protecţiei unor interese
comune, prin formarea unei entităţi colective. Autorităţile administraţiei publice
locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau private competente iau
măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a acestor drepturi.

Statele democratice respectă drepturile cetăţenilor la întruniri publice şi private.

Respectarea acestui drept reprezintă o condiţie prin care cetăţenii se asigură că statul
garantează exercitarea celorlalte drepturi şi libertăţi. Copilul are dreptul la libertate de
asociere, în structuri formale şi informale, precum şi dreptul la libertatea de întrunire
paşnică, în limitele prevăzute de lege. O structură formală se referă la un grup de
persoane, cu organizare permanentă, care desfăşoară activităţi pe baza unui set de
reguli scrise în vederea atingerii unui scop comun. O structură informală se referă la
un grup de persoane constituit spontan în vederea atingerii unui scop comun.

REŢINE! Asigurând dreptul la libertatea de asociere, precum şi dreptul la libertatea de

întrunire paşnică, statul oferă posibilitatea copiilor de a deveni participanţi activi,
implicaţi în problemele comunităţii, oferă posibilitatea exprimării şi a asumării
drepturilor şi a responsabilităţilor.

V CURS 6

30
13. DREPTUL LA UN MEDIU CURAT

 Îmi place nespus de mult vacanţa de vară. Fie la mare, fie la munte. În fiecare
an aştept cu nerăbdare să descopăr locuri minunate. Însă, de multe ori, am
observat şi lucruri care m-au întristat. De exemplu, când am trecut pe lângă un
râu. Pe mal erau atât de multe gunoaie, încât simţeam nevoia de a coborî din
maşină şi de a-l curăţa. Altă dată, am trecut printr-o pădure. Printre copaci, se
zăreau diverse obiecte aruncate acolo la întâmplare. Chiar şi pe marginea şoselei
pe care mergeam erau atât de multe lucruri aruncate şi purtate de vânt dintr-o
parte în alta..“. (Jurnal de călătorie – Mara, 12 ani)

Toate imaginile evocate în scurta descriere de mai sus se întâmplă într-un spaţiu pe
care fiecare dintre noi îl putem observa în mod direct şi în care ne desfăşurăm
activitatea zi de zi. Acest spaţiu îl numim mediu sau mediul înconjurător.

Cu siguranţă ştim că pentru a proteja mediul înconjurător putem face gesturi simple
cum ar fi: să nu aruncăm deşeurile decât în locuri special amenajate şi să-i încurajăm
pe cei din jurul nostru să facă acest lucru. În acelaşi timp, este bine să ştim că, dacă
vom trata cu neatenţie sau indiferenţă mediul, vom suferi cu toţii consecinţele poluării.
În general, poluarea are efecte asupra aerului, apei, solului.

Ce este mediul? Mediul, numit şi mediul înconjurător sau mediul natural, se

referă la totalitatea condiţiilor naturale de pe Pământ în care evoluează fiinţele
sau lucrurile. Dintre aceste condiţii fac parte atmosfera, temperatura, lumina,
relieful, apa, solul etc., precum şi celelalte fiinţe şi lucruri. Mediul este
asemenea unui uriaş care ne ocroteşte, atâta timp cât şi noi, oamenii, suntem
atenţi cu el.

Respectarea, apărarea și promovarea drepturilor copilului

Respectarea și apărarea drepturilor copiilor. Categorii de copii în situații de risc și/sau

cu cerințe educative speciale

Categorii de copii în situaţii de risc și/sau cu cerinţe educative speciale

Aflăm :
COPII CU C.E.S.  Copii cu dificultăți de învățare (tulburări de vorbire,
deficiențe fizice, deficiențe mentale, vizuale, de atenție,
auditive, tulburări emoționale sau de comportament)
 Copii în situații de risc (copii ai străzii, copii
delincvenți, copii din medii defavorizate socio-
economic, copii din mediul rural, copii abandonați sau
din familii destrămate)
31
ȘCOLARIZAREA  Învățământ special
COPIILOR CU  Învățământ de masă
C.E.S.
ARGUMENTE  acceptarea diferenței, a diversității; fiecare copil este
PENTRU unic și valoros
ȘCOLARIZAREA  respectarea personalității, a individualității fiecărui
COPIILOR CU copil
C.E.S. ÎN  promovarea drepturilor egale pentru toți copiii
ÎNVĂȚĂMÂNTUL  combaterea discriminării
DE MASĂ  asigurarea egalității de șanse
(ȘCOALA  educația pentru toți; fiecare copil poate învăța
INCLUZIVĂ)  dezvoltarea respectului pentru diversitate, pentru cei
diferiți
 participarea copiilor la un mediu în care sunt egali cu
ceilalți
 dezvoltarea talentelor, a capacităților, la potențialul
maxim
 formarea și dezvoltarea copiilor cu CES în perspectiva
integrării lor, mai târziu, în comunitatea adulților
FORME DE  adaptarea sarcinilor de învățare și a formelor de
SPRIJINIRE A evaluare la potențialul si nivelul fiecarui copil
COPIILOR CU  sprijin financiar suplimentar
C.E.S.  asistență suplimentară din partea profesorului de sprijin
 terapie etc.
RISCURI ALE  marginalizarea
COPIILOR CU  accentuarea unor stereotipii sau prejudecăți
C.E.S.  etichetarea
 neadaptarea la mediul școlar
 dificultăți de relaționare cu ceilalți
 căderea încrederii de sine
 abandonul școlar
 probleme de dezvoltare
 excluderea socială
 respingerea
 supunerea copiilor la rele tratamente

Vocabular

32
  DIFICULTATE DE ÎNVĂȚARE = dificultate a unui copil de a asculta, de a
înțelege, de a vorbi, de a scrie, de a pronunța, de a face calcule matematice
(procese de bază implicate în învățare);

 DEFICIENȚĂ = problemă a funcțiilor sau a structurilor corpului, limitare a

acestora în urma unei boli, a unui accident;

 C.E.S. = cerințe educaționale speciale, derivate dintr-o deficiență sau dintr-o

dificultate de învățare; nevoi suplimentare, adaptate particularităților
individuale, menite să asigure aceleași șanse la educație și la integrarea în viața
socială; sintagma a fost lansată în 1978, în Marea Britanie;

 EDUCAȚIE INCLUZIVĂ = formă de educație care caută să răspundă

nevoilor de învățare ale tuturor copiilor, îndeosebi ale celor vulnerabili, cu
cerințe educaționale speciale, bazată pe includerea, integrarea acestora în
învățământul de masă.

Instituții guvernamentale cu rol în respectarea,apărarea și promovarea drepturilor

copilului

INSTITUȚIILE STATULUI

 DOMENIUL LEGISLATIV: PARLAMENTUL adoptă legi

 DOMENIUL EXECUTIV: GUVERNUL și PREȘEDINTELE -conduce
administrația publică -aplică legile
 DOMENIUL JUDECĂTORESC: CURȚI DE JUSTIȚIE, CSM, TRIBUNALE
etc. -sancționează încălcarea legilor -apără drepturile și libertățile cetățenilor

Una dintre funcțiile statului este garantarea respectării drepturilor și libertăților

cetățenilor săi. STATUL adoptă legi și norme de aplicare a acestora, privitoare la copii
și drepturile lor:

• Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

• Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor
cu handicap;
• Ordonanța 137/200 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare;
• Legea Educației Naționale; • Statutul Elevului;
• Codul Familiei;

STATUL asigură resursele materiale, fi nanciare, umane pentru aplicarea acestor legi,
creează și coordonează instituții specializate (direcții de asistență socială, centre de
plasament, spitale, instituții de învățământ etc.), monitorizează aplicarea legilor,
respectarea drepturilor copilului etc. Instituții specializate din domeniul judecătoresc
33
stabilesc sancțiuni față de cei vinovați de nerespectarea legilor sau a drepturilor
copilului și măsuri reparatorii în benefi ciul copiilor victime etc.

Insitituţii nonguvernamentale cu rol în respectarea, apărarea şi promovarea drepturilor

copilului

SECTORUL PUBLIC

 POLITIC-ADMINISTRATIV – Parlamentul, Președintele României, Guvernul,

Autoritățile judiciare, Administrațiile publice locale
 SECTORUL PUBLIC ECONOMIC (întreprinderi și societăți comerciale;
domeniul afacerilor)
 SOCIETATEA CIVILĂ (instituții neguvernamentale și alte forme de asociere a
oamenilor pentru a participa la viața publică

INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII NEGUVERNAMENTALE

*CARACTERISTICI PRINCIPALE − acționează în mod independent față de guvern,

la nivel național și internațional − se autoguvernează, dețin controlul asupra propriilor
decizii și acțiuni − pot colabora, în calitate de partener, cu instituții guvernamentale −
sunt voluntare − cele mai multe desfășoară activități în interes general sau al unei
colectivități sau comunități locale − formează cel mai important segment al societății
civile

*TIPURI − asociații − fundații − Federații și uniuni (formate din două sau mai multe
asociații sau fundații

*DOMENII DE ACȚIUNE educație, asistență socială, dezvoltare rurală, sănătate,

culte religioase, cultură, turism, protecția copilului, protecția persoanelor vârstnice,
drepturile consumatorului etc.

*FORME DE ACȚIUNE − dezbateri asupra politicilor și măsurilor guvernamentale −

infl uențarea, modifi carea, schimbarea politicilor guvernamentale − asigurarea unor
servicii sociale (prevenire și asistență, consiliere, îngrijire la domiciliu,
integrare/reintegrare socială, cantine sociale) − promovarea și apărarea drepturilor
omului, inclusiv a drepturilor copilului, a drepturilor minorităților − protecția mediului
− acțiuni de informare − acțiuni de prevenire a abuzurilor, a abandonului școlar, a
violenței în familie, a trafi cului de persoane, a consumului de substanțe interzise, a
discriminării − monitorizarea instituțiilor publice − monitorizarea respectării și
încălcării drepturilor omului

34
*IMPLICAREA ÎN ACȚIUNILE ONG-urilor − adeziune − sprijin (de exemplu, prin donații)
− participare la diferite acțiuni pe bază de voluntariat

*ONG-uri în domeniul DREPTURILOR OMULUI − Liga pentru Apărarea Drepturilor

Omului (LADO) − Societatea Română pentru Drepturile Omului (SRDO) − Asociația Pentru
Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR – CH) − Centrul
de Actiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) − Asociația Europeană a
Drepturilor Omului și Protecției Sociale (AEPADO) − Centrul pentru Umanism și Drepturile
Omului din România (CUDOR) − Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii
(Romani CRISS)

*ONG –uri care se adresează copiilor și tinerilor -Salvați Copiii România -UNICEF România
-Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC – RO) -Centrul European
pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) -Asociația Telefonul Copilului -SOS
Satele Copiilor România

*ONG = organizație neguvernamentală, organizație sau instituție care nu aparține și nu

reprezintă guvernul; în unele țări se folosesc alți termeni: organizații nonprofi t, organizații
de caritate, organizații de voluntariat, asociații etc. Sintagma ,,ong neguvernamental” este
pleonastică!

 GUVERN = autoritatea centrală a statului, prin care se exercită puterea executivă.

 SOCIETATE CIVILĂ = ansamblul formelor de asociere și organizare a indivizilor și
a grupurilor de indivizi independente de guvern; este formată din cetățeni care,
asociați sub diferite forme, participă la viața publică; oamenii se pot asocia atât în
cadrul unor instituții înregistrate ofi cial, dar și în asociații spontane, temporare,
neînregistrate ofi cial (mișcări de stradă, grupuri formate în mediul online etc.).
 PUBLIC = care se referă la colectivitate, la societate, în opoziție cu ceea ce este
privat.

În România, la Ministerul Justiției, există un Registru Național al ONG-urilor, în care la

începutul lunii mai 2017, erau înregistrate peste 103.000 de ONG-uri naționale și că numărul
ONG-urilor internaționale era de peste 40.000.

Elaborarea și derularea unui proiect educațional

*Proiectul educațional reprezintă o creație, realizată de regulă în echipă, prin care sunt
corelate acțiuni, obiective concrete, resurse, termene, responsabilități pentru atingerea unui
anumit scop. Orice proiect presupune anticiparea unor rezultate, a realizării unor produse, a
unor schimbări sau transformări. Aceste rezultate trebuie să răspundă unor nevoi, să
reprezinte soluții pentru anumite probleme.

*CONDIŢII INIŢIALE, PREGĂTITOARE − constituirea şi consolidarea echipei de proiect

− alegerea unui coordonator al proiectului − pregătirea membrilor echipei de proiect pentru
elaborarea, realizarea, monitorizarea şi evaluarea proiectului

35
*ALEGEREA TEMEI Proiectul trebuie să răspundă unor nevoi, unor aşteptări ale grupului
ţintă. Cu alte cuvinte, trebuie să identificaţi ori să alegeţi anumite nevoi sau probleme; −
pentru identificarea nevoilor/problemelor puteţi realiza chestionare, interviuri, întâlniri cu
ceilalţi elevi din şcoală, discuţii cu profesorii, cu părinţii etc.; − important este să adunaţi cât
mai multe opinii, să asiguraţi dreptul celor interesaţi de a-şi exprima părerea în mod liber, de
a-şi spune deschis toate părerile şi abia apoi să le analizaţi, să le cântăriţi şi să le alegeţi pe
cele mai potrivite; − nu veţi obţine cele mai bune rezultate decât dacă veţi lucra în echipă,
dacă veţi colabora deschis unii cu ceilalţi, dacă veţi face schimb de opinii într-un mod
civilizat, respectându-vă unii pe ceilalţi, încercând să aduceţi cele mai bune probe pentru
opiniile voastre şi să acceptaţi alte opinii, dacă acestea sunt mai bine argumentate.

*ELABORAREA FIŞEI DE PROIECT

Aceasta este etapa în care, prin completarea unei FIȘE DE PROIECT, descrieți propriu-zis
proiectul, de la nevoile sau problemele inițiale până la fi nalizarea acestuia. În această fi șă
veți preciza: − o serie de date generale (titlul proiectului, tipul, domeniul, grupul țintă, date
despre echipa de proiect și despre parteneri sau colaboratori, informații despre unitatea de
învățământ etc.); − scopurile proiectului, ceea ce urmăriți să realizați; − activitățile prin care
veți încerca să atingeți aceste scopuri; − resursele pe care le veți folosi în aceste activități; −
cine va fi responsabil sau coordonator pentru fi ecare activitate; − ce parteneri sau
colaboratori veți avea în aceste activități; − ce rezultate așteptați (număr de acțiuni, număr de
materiale informative, cât de mult a crescut gradul de informare asupra unei probleme, cum
se vor schimba anumite opinii sau atitudini etc.) − ce produse vă propuneți să realizați
(materiale video, expoziție, spectacol, memoriu etc.) − când vă propuneți să încheiați aceste
activități și să obțineți rezultatele propuse; − ce criterii sau indicatori veți folosi pentru a
stabili dacă ați realizat tot cea ce v-ați propus; − acțiunile și mijloacele folosite pentru
monitorizarea și evaluarea proiectului; − cum veți promova proiectul

*DERULAREA PROIECTULUI În această etapă vor fi realizate activitățile descrise în Fișa

proiectului, la termenele stabilite, sub coordonarea responsabililor pentru fi ecare activitate în
parte etc. În funcție de nevoi, de diferite obstacole pe care nu le-ați prevăzut, de diverse
evenimente puteți aduce unele modifi cări, fără a schimba însă scopurile stabilite inițial.
Schimbarea acestor scopuri ar însemna, de fapt, derularea altui proiect.

*EVALUAREA PROIECTULUI IV. EVALUAREA PROIECTULUI În această etapă, veți

aplica criteriile sau indicatorii stabiliți în Fișa proiectului, pentru a stabili: − dacă ați atins
scopurile propuse; − dacă au fost realizate toate activitațile, la termenele prevăzute; − dacă ați
realizat tot ceea ce v-ați popus; − cum au colaborat membrii echipei de proiect; − cum s-au
implicat colaboratorii și partenerii; − care au fost cele mai importante probleme sau difi
cultăți în derularea proiectului etc

36