It feels like summer

De când a început vara, am dat iama în biblioteca personală (în special, titlurile noi procurate
de curând de la Bookfest) și mi-am propus să nu las nopțile lungi necitite. Și așa căldura
insuportabilă duce la insomnii...
În ultima perioadă, s-au lansat numeroase cărți la edituri care promovează din ce în ce mai
mult scriitorii tineri, formați la diferite școli de creative writing. Mai mult, observ cu bucurie
și o tendință a editorilor de a crea tot felul de colecții ori antologii de proză cu o tematică
anume, care îmi face dificilă, chiar aproape imposibilă, vânătoarea de opere literare. Totuși,
pentru numărul actual am reușit să mă hotărăsc la două romane diferite prin subiect, dar
captivante la nivel stilistic: Instabil de Ruxandra Burcescu (Humanitas, 2022, colecția
Scriitori români contemporani) și Eva și ceilalți de Cristina Ispas (Paralela 45, 2022, colecția
Prima dragoste coordonată de Diana Iepure). Cel dintâi îmi aduce aminte de prozele lui
Eliade și de mult mai actuala Dispariție a lui Cosmin Perța, având un topos situat la granița
dintre două lumi, în care scriitoarea se joacă cu superstițiile populare despre strigoi și
vrăjitoare și despre oameni damnați. Cel din urmă e mai puțin noir, dar nu neapărat mai vesel,
căci protagonista, Eva, o adolescentă ce se luptă din răsputeri să se înțeleagă atât studiindu-se
pe sine, cât și observându-i pe cei de-o seamă cu ea, experimentează cu prea multă luciditate
primii fiori ai iubirii, experiențele sale nefiind deloc asemănătoare cu cele ale unei Lotte
interbelice (să mă ierte Mihai Buzea că-l aduc pe Drumeș în atenția cititorilor) sau cu ale altor
liceene romantice, pierdute în bovarisme alimentate de lecturile sentimentale.
Așa cum o spune și Florin Iaru pe coperta a patra, Instabil e un psycho-noir, de care, cred eu,
Hitchcock ar fi mândru. Romanul Ruxandrei Burcescu, încă de la primele pagini, intrigă,
scriitura având un tempo alert. Deschizându-se cu seara fatidică a nașterii lui Mircea, Instabil
împletește destinele unor oameni care pare că trăiesc între două lumi, personaje cărora le este
imposibil să se integreze în societate pentru că se află sub influența unor blesteme ancestrale.
Titlul este sugestiv din mai multe puncte de vedere: avem, o dată, instabilitatea universului
înconjurător, pătruns de forțe venite din alte spectre, iar pe de altă parte, atât instabilitatea
mintală, cât și cea relațională. Personajele Ruxandrei Burcescu au relații defectuoase cu
membrii familiilor din care fac parte, în special cu mama posesivă, o tipologie care se repetă
obsesiv, dar care capătă diferite fațete de la o generație la alta (n. r. familia lui Lorelei). Din
dorința excesivă de a modela destinul copilului, aceasta uită că la maturitate el e capabil de a
lua decizii singur și intervine aproape abuziv în drumul pe care fiul sau fiica și-l alege. Dorina
îl traumatizează cu ura ei pe Mircea, iar Angela o sufocă pe Lorelei cu sfaturi și cu păreri
despre cum ar trebui să arate viața unei femei mature. Am putea spune că în spatele
conflictelor se află și o referință la lupta dintre generații, reflectată aici prin nemulțumirea
maternă.
Experiențele „paranormale” prin care trec cele două personaje, Mircea și Lorelei, îi
conectează, însă ce le diferențiază este faptul că femeia devine obsedată de sensul acestora.
Pentru că nu înțelege care este conexiunea sa cu Mircea – pe care îl vede pentru prima oară în
portretul de pe piatra sa funerară –, protagonista se întoarce în satul bunicilor, sat în care se
născuse bărbatul și de unde plecase la oraș. Reîntâlnirea cu spațiul copilăriei aduce la lumină
mai multe întâmplări ciudate, pe care Lorelei nu ține minte să le fi experimentat vreodată.
Întâlnirea din final cu țața Selea – femeia care pare nemuritoare în ochii țăranilor – o ajută să
își înțeleagă atât trecutul, cât și prezentul.

„Uneori ni se pare că niciodată nu vom înțelege ce-a fost, cum a fost, de unde a apărut și unde
a dispărut prima dragoste.” Pe acest dicton se sprijină romanul Cristinei Ispas, Eva și ceilalți.
Când ești adolescent, totul căpătă proporții uriașe, mai ales sentimentele și nevrozele. Eva și
prietenii săi nu fac excepție, însă întreaga acțiune fiind narată la persoana întâi, ne bucurăm
doar de viziunea fetei, fără a ști, de fapt, cum sunt cu adevărat ceilalți. Inteligentă și cu spirit
de ironie, femeia-Eva rememorează perioada de zbucium emoțional pe care a trăit-o în liceu și
în facultate, când căuta să înțeleagă ce e dragostea și cum să o primească. Se simte diferită
față de celelalte fete, hainele cu predilecție negre trădează o rock-istă înfocată, iar lecturile o
plasează în rândul visătoarelor, dar Eva nu are deloc o vocație de bovarică. Mai degrabă mult
prea lucidă în relațiile cu băieții, adolescenta se simte zăpăcită de noianul de atenție pe care-l
primește ba de la Edi, ba de la Adrian ori chiar de la Cristi. Nu înțelege dacă o plac sau doar o
doresc, ce înseamnă cu adevărat o relație și cum ar trebui să se comporte un îndrăgostit. Nu-i
place să vorbească despre asta cu prietenele ei prea mult, deși ar vrea să le cunoască opiniile
și toată căutarea asta continuă o epuizează. Pe Edi, care devine cu adevărat prima ei dragoste,
îl tratează mult timp cu răceală pentru a se răzbuna pe o indiscreție de-a sa, însă va avea
mereu remușcări și se va simți vinovată pentru nefericirea lui. Pe Cristi îl ademenește de
Revelion, iar pe Adrian îl vrea în primul de facultate ca prim amant. Învârtindu-se, până la
maturitate, în cercul de prieteni căpătați în adolescență, Eva le observă evoluțiile și realizează
că cei care promiteau să ajungă mari, se pierd și se autodistrug (n. r. Cristi, Leo), iar cei care
păreau să rămână veșnic niște pierde-vară, se căsătoresc cu fata perfectă și trag lozul cel mare
(n. r. Eugen). Cât despre ea, prima iubire nu se uită niciodată și devine, în final, soțul care deși
nu e perfect, e capabil să îi alunge singurătatea.
Atât Instabil, cât și Eva și ceilalți prezintă două personaje feminine lucide, aflate în căutarea
sinelui și a celui sortit. La fel ca Eva, și Lorelei își caută iubirea adevărată și nu vrea să simtă
stări mediocre ori intermediare. Bărbatul ales trebuie să fie cel care să-i trezească întreaga
ființă! Cele două scriitoare aleg diferiți pretendenți pe care protagonistele lor le pun sub lupa
pretențiilor și a așteptărilor. Niciuna nu e mulțumită până la capăt, dar spre deosebire de Eva,
Lorelei preferă singurătatea în locul mediocrității.
Fie că vrem să alegem un psycho-noir, fie o confesiune matură și lucidă a anilor de
adolescență, nu greșim cu nimic, căci și Instabil, și Eva și ceilalți sunt două opere
promițătoare, a căror scriitură nu va dezamăgi niciun cititor, oricât de pretențios ar fi.