Cursuri managementul productiei

Componentele firmei

Componentele firmei ca sistem de producţie sunt: intrările, ieşirile şi procesul de producţie.

Intrări: Ieşiri:
-resurse umane -dorite (bunuri şi
-resurse informaţionale şi Procesul de producţie servicii)
cunoştinţe (Transformări) -nedorite (poluare,
-resurse materiale rebuturi,etc)
-resurse financiare

Feedback

Ciclul de viaţă al produselor

Produsul reprezintă baza unei gestiuni a ciclului de viaţă, în cadrul căruia se

angajează resurse şi se efectuează alegeri tehnice pe mai mulţi ani. Fiecare produs va avea
un ciclu de viaţă, deşi forma şi durata sa nu pot fi cunoscute în avans. În figura 1 este
reprezentat ciclul de viaţă al unui produs cu evidenţierea volumului vânzărilor şi cel al
profiturilor. Ciclul de viaţă are cinci etape distincte:

fig.1

1
 1. Dezvoltarea produsului începe când întreprinderea găseşte şi dezvoltă o idee de
produs/serviciu nou. În timpul dezvoltării produsului vânzările sunt zero, iar costurile
aferente investiţiei cresc.
2. Introducerea este perioada cu o creştere lentă a vânzărilor produsului lansat pe
piaţă. În această etapă, datorită cheltuielilor foarte mari angajate, profiturile nu
există sau sunt foarte mici. În această fază sunt fabricate doar variantele de bază ale
produsului.
3. Creşterea este o perioadă în care piaţa acceptă produsul din ce în ce mai bine, iar
profiturile încep să crească. Pentru a obţine profit, noi competitori vor intra pe piaţă
cu noi caracteristici ale produsului. Astfel piaţa va creşte. Preţurile rămân la acelaşi
nivel sau încep sp scadă. Firma utilizează o serie de strategii pentru a susţine
creşterea rapidă a pieţei.
4. Maturitatea este perioada de calmare a creşterii vânzărilor, deoarece produsul a
atins nivelul de acceptare pe piaţă. Nivelul profitului va fi constant sau va începe să
scadă datorită creşterii cheltuielilor generate de confruntarea cu firmele concurente.
Întreprinderea va căuta noi segmente de piaţă. Întreprinderea poate schimba
produsul prin schimbarea caracteristicilor cum ar fi calitatea, parametrii de
funcţionare pentru a atrage noi utilizatori. Fabricanţii de automobile recurg la
stilizarea autoturismelor pentu a le schimba imaginea.
5. Declinul este perioada când vânzările şi profitul scad. Menţinerea în portofoliu a unor
produse slabe poate conduce la întârzieri în crearea altor produse care să le
înlocuiască pe primele.

Nu toate produsele urmează acelaşi ciclu de viaţă, anumite produse sunt introduse
pe piaţă şi mor rapid. Este necesară examinarea periodică a produselor deoarece strategiile
se schimbă pe măsură ce produsele trec prin ciclul lor de viaţă.

Structura de dezagregare a produselor

Structura de dezagregare a produselor (SDP) este o noţiune utilizată în cadrul produselor de
tip ansamblu. Structura de dezagregare (descompunere) a produsului se prezintă sub forma
unei arborescenţe.
Utilizarea structurii de dezagregare a produsului necesită definirea altor două noţiuni: nivel
de descompunere a produsului şi coeficientul articolului.
Nivelul de descompunere a produsului arată complexitatea produsului şi indică treapta pe
care ne situăm cu descompunerea acestuia la un anumit moment.
Coeficientul articolului precizează numărul de articole identice (componente, piese,
semifabricate) situate pe acelaşi nivel în cadrul structurii de dezagregare a articolului din
care face parte.
Structura de dezagregare a produselor este unul dintre cele mai utilizate documente din
cadrul întreprinderilor. Activităţile cele mai importante sunt:
- definirea produselor
- planificarea şi programarea producţiei
- fabricarea pieselor

2
 - calculul costurilor.

Pentru o înțelegere mai facilă a elementelor prezentate în continuare se va considera un

exemplu constând în fabricarea produsului reprezentat de un pix cu gel fără mecanism cu
arc, vezi figura 2.

Figura 3. Pix cu gel.

Conform dezagregării produsului vom avea următoarea structură:

Pix cu gel

Carcasă (S1) Capac (S2) Mină (S3)

Element superior cilindric (P11) Capac (P21) Cilindru rezervor (P31) Gel (P33)

Element inferior tronconic (P12) Suport pentru vârf (P22) Sferă (P32)

Figura 4. SDP pentru produsul Pix cu gel.

Piesa gel poate fi de asemenea considerată un subansamblu compusă din diferite substanțe
chimice și coloranți, care în cazul de față reprezintă de fapt o nouă arborescență pentru
prezentarea acestor substanțe ca noi piese. Dar pentru a simplifica lucrurile vom considera
că oganizația de producție studiată nu are în componența sa structurile de producție
(resursele) necesare producerii gelului și se află în situația de a cumpăra acest produs. De
asemenea, pentru o organizare și o urmărire simplificată a subansamblelor și pieselor,
acestea au fost codate: S – pentru subansamble și P – pentru piese, precum și numerotate.

Procesul de dezvoltare al produselor noi

Pentru majoritatea produselor inovarea este mai mult o modificare a unui produs existent
decât o schimbare funcţională profundă. Firmele pot realiza produse noi prin două moduri:
(1) prin achiziţionarea unui patent, licenţă sau a unei companii întregi şi
(2) prin realizarea noului produs cu mijloace proprii.
Prin produse noi se înţeleg produse originale, îmbunătăţite, modificate, mărcile noi pe care
firma le dezvoltă prin eforturi de cercetare.
Dezvoltarea unui produs începe cu identificarea nevoilor şi a cerinţelor consumatorilor.
Cauzele care determină crearea de produse noi sau modernizarea celor existente sunt:
creşterea veniturilor, schimbările tehnologice, modificarea stilului de viaţă, reducerea
timpului liber. Procesul de dezvoltare al produselor poate să determine nu numai succesul
produselor, dar şi viitorul firmei. Procesul de dezvoltare al produselor cuprinde următoarele
etape de dezvoltare:

3
 Fig. 10 Etapele procesului de dezvoltare al produselor

Generarea de idei constă în cercetarea sistemică pentru a găsi idei pentru produse noi.
Principalele surse de idei în privinţa produselor noi cuprind sursele interne şi sursele externe
cum sunt consumatorii, competitorii, distribuitorii şi furnizorii. Furnizorii pot transmite
companiei informaţii despre noi concepte, tehnici şi materiale ce pot fi utilizate pentru
dezvoltarea produselor noi.
Folosirea surselor interne înseamnă că o companie poate găsi noi idei prin activităţi de
cercetare dezvoltare. Anumite companii au dezvoltat cu succes programe de antreprenoriat
intern ce încurajează angajaţii să gândească şi să dezvolte idei de produse noi.
A doua etapă a procesului de realizare a produselor noi constă în monitorizarea ideilor. Prin
această activitate se reduce numărul de idei generate numai la cele care prezintă un
potenţial de dezvoltare real.
O idee atractivă trebuie să fie dezvoltată într-un concept de produs. Este important să facem
distincţia dintre ideea de produs, conceptul de produs şi imaginea produsului.
- o idee de produs este o idee pentru un posibil produs pe care compania îl va putea
oferi pe piaţă ;
- un concept de produs este o versiune detaliată a ideii transpusă în termeni care au
semnificaţie pentru consumatori ;
- imaginea unui produs este modul în care consumatorii îl percep.
Analiza afacerii înseamnă specificarea caracteristicilor produsului şi strategia de marketing
necesară pentru comercializarea sa şi realizarea proiecţiilor financiare.
Măsurarea potenţialului pieţei este dificil de realizat deoarece produsul există numai ca o
idee, cu o vagă descriere a trăsăturilor sale de proiectare. Preţul de vânzare şi şi marja de
profit sunt estimate doar aproximativ.
Ideile de produs care reuşesc să răspundă favorabil analizei afacerii urmează să fie
dezvoltate într-un produs. Prin urmare, dacă există o piaţă suficientă pentru un produs,
atunci se trece la realizarea unui proiect al produsului în detaliu. Caracteristicile funcţionale
cerute de consumatori trebuie să fie specificate în mod clar. Pe baza acestor caracteristici
urmează elaborarea specificaţiilor de producţie şi proiectarea procesului (Faza de proiectare
în detaliu a produsului este iterativă.)
Proiectul iniţial al produsului este evaluat pe baza mai multor criterii (evaluare
multicriterială) cum ar fi: realizarea cerinţelor funcţionale şi specificaţiile produsului, nivelul
de calitate dorit şi încrederea în produs, productivitatea şi costul de producţie, impactul
asupra fabricaţiei celorlalte produse ale companiei. După această revizuire, proiectul
produsului şi procesul de producţie planificat sunt aproape întotdeauna modificate. O

4
metodă des folosită la această etapă este prototipul. Un prototip este reprezentarea fizică,
grafică sau simulare pe calculator a produsului.
Testarea pieţei constă în expunerea noului produs potenţialilor clienţi în condiţii reale,
pentru a vedea cum se comportă.
În final, ideea de produs ajunge în faza de comercializare, adică lansarea produsului pe scară
largă în producţie şi vânzări.

Tipologia producţiei industriale

Organizarea proceselor de producţie este în dependenţă directă cu numărul denumirilor de

produse care se fabrică în veriga respectivă, cu volumul producţiei care se fabrică din fiecare
tip de produs.
Tipul de producţie este definit ca fiind totalitatea factorilor tehnico-
organizatorici ce caracterizează stabilitatea nomenclaturii producţiei
fabricate, volumul producţiei, gradul de specializare a locurilor de muncă, a
secţiilor sau firmelor şi modul de mişcare a factorilor de producţie de natură
materială pe locurile de muncă.
În întreprinderile de producţie se deosebesc trei tipuri de producţie:
-producţie în masă
-producţie în serie (serie mare, serie mijlocie, serie mică)
-producţie individuală (unicat)
Existenţa în cadrul întreprinderii a unui tip de producţie sau altul determină alegerea
metodelor de organizare a producţiei şi a muncii, a managementului, a activităţilor de
pregătire a fabricaţiei noilor produse şi a metodelor de evidenţă şi control a producţiei.
Pentru tipul de producţie de serie mare şi de masă, metoda de organizare a producţiei
este sub forma liniilor de producţie în flux, iar pentru tipul de producţie de serie mică şi
individuală organizarea producţiei se face sub forma grupelor omogene de maşini.
Sub acest aspect deosebim următoarele locuri de muncă: locuri de muncă în care se
execută permanent o anumită operaţie la unul şi acelaşi reper (caracteristic pentru
producţia în masă), locuri de muncă la care se execută permanent câteva feluri de operaţii la
mai multe repere şi care se repetă după anumite perioade de timp (caracteristic pentru
producţia în serie), locuri de muncă la care se execută operaţii diferite la o varietate de
repere, care se repetă la perioade de timp nedeterminate sau care nu se repetă niciodată,
desfăşurându-se fără a avea o anumită succesiune (caracteristic pentru producţia
individuală).
Tipul de producţie influenţează nu numai gradul de concentrare al fabricării unuia sau
altuia dintre repere, dar şi mărimea coeficientului de încărcare a locurilor de muncă, care
poate lua următoarele valori: sub 0,1 pentru producţia individuală; între 0,11 şi 0,8 pentru
producţia în serie; între 0,8 şi 1 pentru producţia în masă.
Tipul de producţie exercită o influenţă importantă asupra costurilor de producţie, în
sensul că dacă organizarea producţiei este mai apropiată de tipul în masă, costul este mai
scăzut urmare a reducerii ponderii salariilor ca o consecinţă a creşterii specializării şi
productivităţii muncii. Cu cât organizarea producţiei se apropie mai mult de producţia
individuală, cu atât costurile sunt mai mari.

5
 Fiecare dintre cele trei tipuri de producţie prezintă anumite caracteristici şi condiţii de
organizare:
TIPUL DE PRODUCŢIE ÎN MASĂ
Organizarea acestui tip de producţie are loc numai atunci când se asigură încărcarea
permanentă a fiecărui loc de muncă cu executarea aceluiaşi reper, adică atunci când
volumul producţiei şi cheltuielile de muncă necesare executării producţiei satisfac pentru
fiecare operaţie a procesului tehnologic sau pentru totalul operaţiilor executate de un
executant, în mod succesiv asupra fiecărei unităţi de produs, relaţia:
Unde: Q reprezintă volumul producţiei din reperul respectiv în perioada luată în calcul;
t- timpul necesar executării operaţiei respective sau totalul de operaţii asupra unei
unităţi de produs ;
- fondul de timp al locului de muncă la care se execută operaţia respectivă pentru
perioada luată în calcul.
Atunci când , pentru executarea cantităţii de producţie este suficient un singur loc de
muncă de tipul respectiv.
Dacă , pentru executarea cantităţii de producţie sunt necesare mai multe locuri de muncă
de acelaşi tip.
Caracteristicile acestui tip de producţie sunt:
- specializarea înaltă atât la nivelul locurilor de muncă, cât și la nivelul întreprinderii;
- nomenclatura produselor este redusă, deseori ea cuprinde numai un singur fel de
produs;
- volumul producţiei pe fiecare poziţie a nomenclatorului este foarte mare ;
- forma de mişcare a pieselor şi subansamblelor asigură desfăşurarea rapidă a
procesului tehnologic, transformarea factorilor de producţie de natură materială în
produs finit, în cel mai scurt timp posibil. Executarea continuă a aceluiaşi reper sau
produs evită formarea loturilor de produse, deoarece fiecare produs în parte, după
terminarea unei anumite operaţii, trece imediat la locul de muncă unde se realizează
operaţia următoare.
TIPUL DE PRODUCŢIE ÎN SERIE
Acest tip de producţie este de mai multe feluri în funcție de mărimea lotului de fabricație:
- Tipul de producție de serie mare
- Tipul de producție de serie mijlocie
- Tipul de producție de serie mică
Caracteristica principală este repetarea executării aceleiaşi producţii ca şi la tipul în masă.
Deosebirea esenţială între cele două tipuri de producţie este dată de faptul că volumul

6
cheltuielilor de muncă unitare corelat cu cantitatea de producţie ce trebuie executată într-o
perioadă dată în cazul producţiei în serie, este insuficient pentru a asigura încărcarea
fiecărui loc de muncă numai cu executarea unei anumite lucrări, şi, deci, nu permite
permanentizarea fabcricării unuia şi aceluiaşi o perioadă mai mare de timp. În producţia de
serie trebuie îndeplinită relaţia:
Conform acesteia, cheltuielile de muncă necesare exedcutării volumului de producţie pentru
un anumit fel de produs sunt insuficiente pentru a asigura ocuparea completă a fondului de
timp disponibil al fiecărui loc de muncă de-a lungul întregii perioade considerate. Pentru
folosirea integrală a acestuia, este necesar ca la fiecare loc de muncă să se execute operaţii
tehnologice la mai multe feluri de produse.
Acest tip de producţie are următoarele caracteristici:
- comparativ cu producţia în masă, nomenclatura produselor este mai mare; prezintă
o creştere de la seria mare spre cea mică. În producţia de serie mare nomenclatorul
poate să cuprindă 2-6 produse, în cea mijlocie, 6-10 produse, iar în producţia de serie
mică, 10-20 produse;
- volumul producţiei pe fiecare poziţie a nomenclatorului este mai mic decât cel din
producţia de masă;
- gradul de stabilitate în timp a nomenclaturii, volumului şi structurii producţiei este
relativ redus;
- fluxul tehnologic al diferitelor produse este de cele mai multe ori diferit, fapt pentru
care nici componenţa lucrărilor care se execută pe diferite locuri de muncă nu este
aceeaşi la toate locurile de lucru. De aceea, în secţiile cu producţie în serie, amplasarea
utilajelor se face, de regulă, nu în funcţie de fluxul tehnologic, ci după caracteristicile
omogenităţii constructive şi tehnologice a acestora;
- circulaţia produselor între locurile de muncă se face, de regulă, pe loturi de
producţie sau de transport cu mărimi variabile, folosindu-se executarea succesiva sau
parţial paralelă a operaţiilor tehnologice ale diferitelor produse.

TIPUL DE PRODUCŢIE INDIVIDUALĂ (UNICATE)

Relaţiile care caracterizează tipul de producţie individuală, sunt similare cu cele prezentate
la producţia în serie. Relaţia care reprezintă acest tip de producţie este:
Cheltuielile de muncă necesare executării volumului de producţie pentru un anumit fel de
produs ocupă numai o parte foarte redusă din fondul de timp disponibil de funcţionare a
fiecărui loc de muncă pe perioada considerată.
Pentru încărcarea locurilor de muncă din componenţa întreprinderii este necesar ca la
fiecare dintrea acestea să se execute o gamă foarte variată de produse.
Acest tip de producţie se caracterizează prin următoarele trăsături:

7
 - fabricarea unei nomenclaturifoarte largi de produse, în cantități reduse, chiar
unicate;
- volumul producţiei pe fiecare poziţie a nomenclaturii este excesiv de redus. Uneori
se execută câte un singur exemplar din fiecare produs;
- gradul de stabilitate în timp a nomenclaturii, volumului şi structurii producţiei este
foarte redus;
- este imposibilă specializarea tehnologică a locurilor de muncă sau permanentizarea
unor piese şi detalii pe anumite locuri de muncă;
- deplasarea produselor între locurile de muncă se face bucată cu bucată sau în loturi
mici de fabricație, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare discontinuă;
Producţia individuală, în serie mică şi mijlocie se caracterizează printr-un nivel tehnic şi
organizatoric scăzut. Sistemele de organizare a producţiei, dotările tehnice şi resursele
umane specifice acestor tipuri de producţie determină un grad de eficienţă economică şi de
rentabilitate a activităţii întreprinderii nesatisfăcător, diminuat evident faţă de cel întâlnit în
producţia de masă şi în serie mare.
Tipurile de producţie analizate asigură un nivel ridicat de flexibilitate a întreprinderii.
Aspectele definitorii ale organizării producţiei, corelate cu caracterul universal al
echipamentelor tehnologice şi resurselor umane folosite, permit adaptarea rapidă şi cu
costuri mici a întreprinderii la modificările frecvente care se impun în sfera producţiei.
În contextul cerinţelor mediului concurenţial contemporan, trăsătura de flexibilitate
determină caracterul predominant al producţiei individuale, de serie mică şi mijlocie în
majoritatea sectoarelor de activitate.

Caracteristicile tipurilor de producţie

Specificaţie Tipuri de producţie

În masă În serie Individuală

Indicatori

Volumul producţiei Foarte mare Mare Mic

Nomenclatura Singulară sau foarte Restrânsă Mare

producţiei mică

Rentabilitatea execuţiei Continuă pentru un Regulată pentru cea Neregulată

singur produs sau câteva mai mare parte a
produse producţiei

Gradul de specializare a Înalt specializat Specializat sau Universal

utilajului universal

8
Amplasarea utilajelor În concordanţă cu fluxul Mixt Pe grupe
tehnologic omogene de
utilaje

Ritmicitatea producţiei Foarte precisă Posibilă la procese cu Nedeterminat

grad mare de
repetabilitate

Durata ciclului de Foarte mică Mică Mare

producţie

Organizarea activităţii de întreţinere şi reparare a utilajelor

Pentru executarea reparării utilajelor se folosesc trei sisteme de organizare a acestei
activităţii:
a) sistemul centralizat;
b) sistemul descentralizat;
c) sistemul mixt.
Sistemul centralizat este specific întreprinderilor mici şi mijlocii. În cadrul acestui sistem
toate lucrările de întreţinere şi reparare a utilajelor se execută de către echipe de muncitori
specializaţi, subordonaţi direct compartimentului mecano-energetic.
Sistemul descentralizat este specific acelor unităţi de producţie ale căror utilaje ridică
probleme speciale din punct de vedere al activităţii de întreţinere şi reparare. În acest caz
repararea utilajelor este executată de echipe de muncitori specializaţi în întreţinere şi
reparare subordonaţi direct şefului de secţie în care funcţionează utilajele ce urmează a fi
reparate.
Sistemul mixt constă în executarea reparaţiilor la utilajele speciale din oţelării, forjă sau
cele din secţia de tratamente termice de către echipele de muncitori specializaţi în lucrări de
întreţinere şi reparare subordonate direct acestor secţii, iar celelalte lucrări de către
muncitorii din întreţinere şi reparare din compartimentul mecano-energetic.

Planul de dezvoltare economico-socială al unei întreprinderii de

producţie

Planificarea formală la nivelul întreprinderii de producţie se realizează într-un document

numit „Planul de dezvoltare economico-socială al întreprinderii”.
În cadrul său vor fi cuprinşi:

9
 -principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai întreprinderii
-termenele lor de realizare
-resursele care vor fi alocate
-nivelul costurilor de producţie
Indicatorii cuprinşi în acest plan pot fi grupaţi pe grupe omogene din punct de vedere al
conţinutului acestora; astfel, acestea vor forma ceea ce se numesc secţiunile planului de
dezvoltare economico-socială.
Cele mai reprezentative secţiuni ale acestui plan sunt următoarele:
-secţiunea „Producţie industrială”
-secţiunea „Capacităţi de producţie şi gradul de utilizare a acestora”
-secţiunea „Investiţii – construcţii – reparaţii”
-secţiunea „Marketing – aprovizionare - desfacere”
-secţiunea „Costuri de producţie”
-secţiunea „Comerţ exterior”
-secţiunea „Plan financiar”
Elaborarea planului de dezvoltare economico-social se realizează în mai multe etape, a căror
succesiune se recomandă a fi următoarele :
a) Elaborarea secţiunilor :
-producţie industrială
-capacităţi de producţie
-investiţii – construcţii – reparaţii
b) Elaborarea secţiunilor :
-marketing – aprovizionare – desfacere
-resurse umane
-comerţ exterior
c) Elaborarea secţiunilor :
-costuri de producţie
-planul financiar
Elaborarea secţiunilor trebuie să se facă pe cât posibil în paralel pentru scurtarea perioadei
de elaborare a planului de dezvoltare economico-socială.

10
 Planul de dezvoltare economico-socială al unei întreprinderii de
producţie

Planificarea formală la nivelul întreprinderii de producţie se realizează într-un document

numit „Planul de dezvoltare economico-socială al întreprinderii”. În cadrul său vor fi
cuprinşi:
-principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai întreprinderii
-termenele lor de realizare
-resursele care vor fi alocate
-nivelul costurilor de producţie
Indicatorii cuprinşi în acest plan pot fi grupaţi pe grupe omogene din punct de vedere al
conţinutului acestora; astfel, acestea vor forma ceea ce se numesc secţiunile planului de
dezvoltare economico-socială. Cele mai reprezentative secţiuni ale acestui plan sunt
următoarele:
- secţiunea „Producţie industrială”
- secţiunea „Capacităţi de producţie şi gradul de utilizare a acestora”
- secţiunea „Investiţii – construcţii – reparaţii”
- secţiunea „Marketing – aprovizionare - desfacere”
- secţiunea „Costuri de producţie”
- secţiunea „Comerţ exterior”
- secţiunea „Plan financiar”
Elaborarea planului de dezvoltare economico-social se realizează în mai multe etape, a căror
succesiune se recomandă a fi următoarele :
a) Elaborarea secţiunilor :
- producţie industrială
- capacităţi de producţie
- investiţii – construcţii – reparaţii
b) Elaborarea secţiunilor :
- marketing – aprovizionare – desfacere
- resurse umane
- comerţ exterior

11
 c) Elaborarea secţiunilor :
- costuri de producţie
- planul financiar
Elaborarea secţiunilor trebuie să se facă pe cât posibil în paralel pentru scurtarea perioadei
de elaborare a planului de dezvoltare economico-socială.

Proiectarea noilor produse

Prin activitatea de proiectare a noilor produse se urmăreşte determinarea formei, a

dimensiunilor şi a caracteristicilor calitative a produselor care urmează să fie asimilate în
fabricaţie.
Proiectarea noilor produse cuprinde următoarele faze principale:
• elaborarea temei de proiectare şi a studiului tehnico-economic;
• elaborarea proiectului tehnic;
• elaborarea desenelor de execuţie.
Tema de proiectare şi studiului tehnico-economic cuprind datele de bază care vor servi la
elaborarea proiectului tehnic şi a desenelor de execuţie. Tema de proiectare cuprinde date
referitoare la:
• denumirea produsului;
• destinaţia produsului;
• condiţiile de utilizare;
• caracteristicile constructive şi de calitate ale produsului;
• parametrii de exploatare;
• cantitatea în care se va produce;
• termenele de proiectare pe faze .
Proiectul tehnic cuprinde următoarele lucrări principale:
• întocmirea calculelor necesare dimensionării noului produs şi stabilirea formelor
geometrice ale pieselor componente;
• alegerea materialelor din care va fi prelucrat noul produs;
• efectuarea calculelor tehnico-economice justificative pentru soluţia constructivă
aleasă.
Elaborarea desenelor de execuţie este o lucrare care îşi propune să prezinte în mod detaliat
elementele de ordin constructiv pentru fiecare piesă componentă a noului produs. Pe baza

12
desenelor de execuţie se va elabora tehnologia de fabricaţie necesară prelucrării noului
produs. Desenele de execuţie trebuie să cuprindă şi informaţii tehnice referitoare la modul
de întreţinere a diferitelor elemente componente ale produsului.
Proiectarea noilor produse trebuie să rezolve următoarele probleme:
• lărgirea gamei sortimentale a produselor;
• reducerea costului, paralel cu îmbunătăţirea calităţii noului produs, comparativ cu
produsele similare mai vechi;
• prelungirea duratei de funcţionare a noului produs şi reducerea cheltuielilor de
întreţinere şi reparare.

13