Idei politice în lumea românească în perioada interbelică

În România interbelică a existat un spectru larg de orientări politice:

1. Liberalism:
Lideri: Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu, Ion Gh. Duca, Dinu Brătianu
Principalul partid de guvernământ în perioada 1919 – 1927
Burghezia industrială și comercială.
Viza consolidarea sistemului de alianțe pentru apărarea integrității României Mari.
2. Național-Țărănism
Lideri: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod.
A condus România în timpul crizei economice.
Reprezenta interesele țărănimii;
Susținea dezvoltarea cooperației și încurajarea industriei țărănești, dezvoltarea micii
gospodării țărănești.
3. Social – democrație
Lideri: Constantin Titel-Petrescu, Iosif Jumanca, Ion Fluieraș
Nu a format niciodată guvernul.
Reprezenta interesele muncitorilor industriali.
Ideologie: socialismul; susținea democrația parlamentară.
4. Extrema dreaptă
Lideri: A.C. Cuza, Corneliu Zelea‐Codreanu, Horia Sima
Se defineau drept mișcări politico‐religioase, ortodoxe.
Urmăreau desființarea democrației parlamentare.
Ideologie: naționalism, xenofobie, antisemitism, asasinat politic.
1940 – ianuarie 1941, când a fost la putere, Mișcarea Legionară a comis asasinate ale căror
victime au fost populația evreiască și lideri ai partidelor democratice.
5. Extrema stângă
Lideri: Gheorghe Cristescu, Elek Köblös, Ștefan Foriș
Era controlat de Uniunea Sovietică, prin Internaționala a III‐a Comunistă.
Principii: lupta de clasă, instaurarea dictaturii proletariatului prin revoluție, naționalizarea
proprietăților, exproprierea integrală a pământurilor și „autodeterminarea națională“.