Universitatea ” 1 Decembrie” din Alba Iulia

PSIHOLOGIA MULŢIMILOR – GUSTAVE LE BON –

RECENZIE –

Student : Borza Ioana - Daniela

Prof. coord.: Nicola Alina
Specializare : As. Soc., An I
 Psihologia mulţimilor, scrisă de Gustave Le Bon în anul 1895, este
una din primele lucrări autentice de psihologie socială şi, cu siguranţă,
una din cele mai importante. Reprezentativă pentru autorul ei, cartea s-a
impus ca una dintre cele mai citite și mai recomandate printre cei
interesaţi de psihologia socială, dar şi de aspectele vieţii care, din diverse
motive, sunt mai greu de înţeles şi de explicat. Aristotel spunea că „omul
este un animal social” şi, de cele mai multe ori fără a ne da seama, facem
parte şi noi dintr-o mulţime.
Modul în care sunt prezentate argumentele care vin să susţină cele
afirmate de autor, accesibilitatea limbajului prin care ne sunt înfăţişate
aceste argumente, problemele şi situaţiile ce îi privesc în mod direct sau
indirect pe cititori, și multe alte atu-uri fac din Psihologia maselor o lucrare
demnă de luat în seamă chiar şi de către cel mai sceptic cititor. Pe de altă
parte, desele referiri la acţiuni din epoca în care a trăit, fac din cartea lui
Le Bon un element de relaţionare istorică.
Există, în prezent, numeroase opinii referitoare la caracterul epocii în
care trăim. Dintre toate, însă, se remarcă două concepţii principale: cea
conform căreia ne aflăm în era personalităţilor (promovată de Serge
Moscovici), şi cea opusă celei dintâi, concepţia de eră a maselor, pentru
care optează Gustave Le Bon. Cunoaşterea ambelor modalităţi de
abordare socială conduce la înţelegerea destul de profundă a mişcărilor
sociale din epoca modernă.
Ca structură, lucrarea se împarte în trei cărţi.
Prima, Spiritul maselor, se împarte în patru capitole, cea de a doua,
Opiniile şi credinţele maselor este dezvoltată tot în patru capitole, iar
ultima carte, Clasificarea şi descrierea categoriilor de mase, conţine cinci
capitole.
Catalogarea epocii în care trăim drept “era maselor” este atât de
semnificativă pentru autor, încât el intitulează astfel introducerea lucrării,
scrisă de altfel într-o manieră de a atrage cititorul spre a continua lectura.
În această primă parte, autorul afirmă că trăim într-o epocă pe cale de a
se transforma, cei doi factori principali ce determină această schimbare
fiind distrugerea credinţelor religioase, politice si sociale din care derivă
toate elementele civilizaţiei noastre şi crearea unor condiţii de existenţă şi
de gândire complet noi, generate de cuceririle ştiinţei şi industriei. Dreptul
divin regilor este înlocuit de cel nu mai puţin sacru al maselor. Le Bon îi ia
apărarea ştiinţei care nu face altceva decât să ne dezvăluie adevărul, sau
cel puţin să ne îmbunătăţească abilitatea de a face conexiunile accesibile
intelectului nostru, nicidecum să ne promită şi să ne asigure pacea ori
 fericirea. Este cert faptul că masele au un caracter preponderent
distructiv, manifestându-se ca o forţă ce şterge totul din calea sa, însă ar
fi eronat să afirmăm că această caracteristică ar fi integral negativă.
Edificator in acest sens este exemplul microbilor ce au rolul de a distruge
corpurile bolnave, irecuperabile. La fel şi masele: atunci când edificiul
unei civilizaţii este putred, ele sunt cele care conduc la primenirea sau
dispariţia lui.
Cunoaşterea psihologiei maselor este un atu pe care nu toţi îl posedă.
Totuşi, marii conducători de imperii, fondatorii de religii sau liderii
spirituali, au avut, fără a conştientiza acest lucru, capacitatea de a “vorbi
limba maselor”. Istoria ne-a arătat că masele sunt incapabile de a avea
opinii diferite de cele anterior sugerate. Acest “defect” poate fi lesne
speculat, însă numai de către cineva care e conştient că numai impresiile
din sufletul mulţimilor pot să le seducă, şi nu raţiunea. Căci o mulţime de
oameni nu poate fi condusă conform principiilor raţiunii pure.

Cartea I.SUFLETUL MULȚIMILOR

Capitolul I

Primul capitol vorbeşte despre „Caracteristicile generale ale maselor –

legea psihologică a unităţii lor mintale” care constă în faptul că
personalitatea individuală conştientă dispare, sentimentele şi ideile tuturor
au aceeaşi orientare, apare un spirit colectiv, efemer, dar având
particularităţi foarte precise. Atunci colectivitatea devine ceea ce Le Bon
numeşte „o masă organizată”. Or nu este destul să se afle în acelaşi loc
în mod accidental mai mulţi indivizi, pentru a crea o masă organizată.
Urmează o înfăţişare a caracteristicilor maselor. Dintre acestea se
remarcă rasa, prezenţa unui suflet colectiv, dispariţia caracterelor
particulare ale indivizilor care compun masa și apariţia unui “organism”
absolut nou, cu proprietăţi noi şi diferite. După părerea autorului, rasa
este acel element primordial ce determină comportamentul primar care
izvorăşte din instinctul individului, devenit dominant și hipnotizant în
acelaşi timp. În mulţime, indivizii devin egali din punct de vedere al
credinţelor şi caracterului. Din cauza numărului mare, indivizii capătă
sentimentul de invincibilitate, resimt o forţă imensă care, împreună cu
anonimatul conferit de mulţime, le anihilează sentimentul responsabilităţii,
care îi reţine mereu pe oameni.
O altă cauză o constituie contagiunea mintală care acţionează asemenea
unor microbi invizibili ce se răspândesc în rândurile mulţimii. În acest
sens, sociologul american Herbert Blumer introduce sintagma de „reacţie
circulară” conform căreia „indivizii în mulţime îşi reflectă reciproc
sentimentele, uniformizându-le şi intensificându-le prin intermediul
emoţiilor, mimicii, gesturilor”. Individul devine pregătit să se sacrifice în
folosul interesului comun, lucru puţin probabil în condiţii obişnuite, de
individualitate.

Capitolul II

Capitolul doi fundamentează „Sentimentele şi etica maselor”. După

Le Bon, masele sunt de natură feminină, căci femeilor le sunt
caracteristice particularităţi precum impulsivitatea, irascibilitatea,
incapacitatea de a raţiona, absenţa discernământului şi a spiritului critic,
exacerbarea sentimentelor. În urma studiilor s-a demonstrat că masele
sunt conduse, aproape în totalitate, de subconştient, iar măduvei spinale
îi revine un rol mai important decât creierului în determinarea
comportamentului de moment al mulţimilor. Acestea sunt atât de
susceptibile diferitor stimuli încât sunt capabile de a trece într-o secundă
de la ferocitate la generozitate şi apoi la eroism absolut. Masele sunt, sub
influenţa stimulilor de moment, aidoma frunzelor stârnite de vânt şi apoi
lăsate să cadă la întâmplare. Este de notat faptul că Serge Moscovici, în
Epoca maselor, face o analogie similară cu cea a lui Le Bon, el
comparând masele cu o grămadă de cărămizi lipsite de fundament și de
mortar, pe care, din cauza absenţei liantului, orice pală de vânt le poate
nărui. În irascibilitatea, impulsivitatea şi mobilitatea mulţimilor intervin, în
mod obligatoriu, trăsăturile rasei. De exemplu, o mulţime latino-americană
va reacţiona mereu mai dur decât una britanică.
Capacitatea de sugestionare a maselor şi credulitatea lor sunt alte două
trăsături ale mulţimilor. Totul depinde de natura elementului excitant, căci
masele sunt mereu în aşteptarea miturilor, legendelor şi lucrurilor ce
“merită spuse şi altora”. Din cauza credulităţii mulţimilor, cele mai simple
imagini capătă proporţii deformate, generând alte imagini şi mai
exagerate. În asemenea situaţii calităţile intelectuale ale indivizilor îşi
pierd orice importanţă, ei devenind la fel de limitaţi în gândire. Ideea
afirmată anterior este susţinută şi prin câteva exemple concludente. Pe
baza acestor exemple, putem conchide că observaţiile colective sunt cele
mai eronate dintre toate şi sunt de cele mai multe ori simpla iluzie a unui
individ care îi sugestionează prin contagiune şi pe ceilalţi, fapt demonstrat
şi aplicarea metodelor sociologice şi psihologice de investigare.
Este de remarcat şi faptul că de cele mai multe ori masele nu sunt
interesate de viaţa exactă a marilor figuri ce au determinat istoria, ci de
legendele şi miturile legate de acestea. Astfel, din cauza imaginaţiei
maselor, istoria nu poate face să dureze decât miturile, dovadă stând
numeroase consemnări istorice indirecte.
O mulţime dă mereu dovadă de sentimente simpliste şi exagerate. Ea
vede lucrurile global, fără nuanţe, în alb şi negru, totul sau nimic. Astfel,
antipatia devine ură, iar bănuiala – evidenţă incontestabilă. Cu cât e mai
mare grupul, cu atât violenţa creşte. Exagerarea maselor vizează, din
păcate, doar facultăţile emoţionale, nu şi pe cele intelectuale.
Mulţimile sunt întotdeauna intolerante, autoritare şi conservatoare. Cei
care ţin cuvântări ce conţin subiecte contrarii celor aprobate de mase vor
fi imediat înlăturaţi de pe scenă, fără nici o excepţie. În acelaşi timp,
mulţimile au nevoie de lideri carismatici, cu mână de fier care să-i
conducă într-un mod autoritar şi sigur, pe când bunătatea şi indulgență nu
au fost nicicând apreciate de către mase. Dacă am ţine cont de caracterul
conservator al maselor, atunci revoluţiile ar fi total de neînţeles, căci ele
vor să schimbe instituţiile, însă reuşesc să le schimbe doar denumirile,
esenţa lor depinzând prea mult de rasă.
Etica maselor, aparent e o sintagmă contradictorie, privită prin prisma
psihologiei sociale, capătă noi sensuri. Cu toate că fiinţa umană are
instincte de fiară pe care şi le manifestă la vânătoare, de exemplu, când
mai mulţi indivizi hăituiesc un cerb împuşcat şi lipsit de apărare, în cadrul
unei mulţimi, indivizii sunt capabili de gesturi ieşite din comun. Ei sunt sub
influenţa unor sentimente provocate de invocarea gloriei, onoarei, religiei
ori patriei. Dacă acţiunea dezinteresată, resemnarea, devotamentul
absolut faţă de un ideal real sau himeric sunt calităţi morale, se poate
spune că masele posedă aceste calităţi la un grad pe care nici cei mai
mari înţelepţi nu îl ating.

Capitolul III

În capitolul trei al lucrării sunt tratate „Ideile, gândirea şi imaginaţia

maselor”. Ideile maselor se împart în două categorii: în prima, putem
clasa ideile întâmplătoare şi trecătoare, iar în cealaltă, ideile
fundamentale, cărora mediul, ereditatea şi opinia le conferă stabilitate.
Masele sunt aproape total lipsite de spirit critic, ceea ce nu le va permite
să vadă contradicţiile dintre idei. Ideile vor fi traduse în acţiune numai
după ce pătrund adânc în subconştientul indivizilor, devenind sentimente.
Gândirea maselor este una specifică, bazându-se pe raţionamente
şi conexiuni simple. Din aceste motive, un orator care va şti să
înflăcăreze mulţimea va reuşi să o seducă. Şi nu prin raţionamente
complicate, ci prin expresii măreţe.
 Imaginaţia maselor joacă un rol esenţial, căci nimic nu
impresionează masele mai mult decât imaginile memorabile. Nu faptele
în sine tulbură fantezia populară, ci modul în care sunt ele expuse.
Concentrarea faptelor produc o imagine deosebită ce acaparează
spiritele. A cunoaşte arta de a emoţiona mulţimile înseamnă a cunoaşte
arta de a le guverna.

Capitolul IV

Capitolul patru abordează „Convingerile maselor şi formele

religioase pe care le îmbracă acestea”. Convingerile maselor sunt de
natură foarte schimbătoare. Sentimentul religios se caracterizează printr-
un nivel înalt de fanatism şi intoleranţă. Masele au nevoie de cineva în
faţa cărora să tremure, cineva care să le inspire teamă şi respect. Se
menţionează că cea mai absolută putere a monarhului celui mai despotic
nu depăşeşte niciodată pragul unei grăbiri sau amânări a momentului,
deci marile revoluţii iau naştere în spiritul maselor.

Cartea a II-a. OPINIILE SI CREDINTELE MULTIMILOR

Capitolul I

În primul capitol din cartea a doua se vorbeşte despre „Factorii îndepărtaţi

ai credinţelor şi opiniilor maselor” care determină masele să adopte
anumite concepţii şi să le refuze pe altele. Între factorii îndepărtaţi se
disting rasa, tradiţiile, timpul, învăţământul şi educaţia, instituţiile politice
şi sociale. Amprenta de rasă este atât de puternică încât nici un element
al ei nu poate să treacă nealterat de la un popor la altul. Tradiţiile
reprezintă ideile, trebuinţele, sentimentele trecutului. Sunt sinteza
copleşitoare a rasei. Timpul e unul dintre cei mai activi factori în domeniul
social. Instituţiile nu sunt alese după bunul plac de către un popor, căci
sunt un produs al rasei. Ele nu pot fi catalogate. Nu sunt nici bune, nici
rele. Pentru a înţelege ideile, credinţele care germinează la un moment
dat spre a încolţi în viitor, trebuie să ştim cum a fost pregătit terenul.
Învăţământul ce e oferit tineretului unei ţări ne permite să prevedem în
linii mari destinul acelei ţări. Le Bon prezintă modul cum învăţământul
poate să îi transforme în duşmani ai societăţii pe mulţi dintre cei care au
beneficiat de el. În acest sens sunt elocvente spusele marelui istoric
francez din lucrările căruia s-a inspirat mult Le Bon, Hypolite Taine, care
critică şcoala latină: „Intrarea tanărului în lume şi primii săi paşi în
 domeniul activităţii practice nu sunt, cel mai adesea, decât o suită de
căderi dureroase. El rămâne rănit, lovit, estropiat pentru totdeauna”.

Capitolul II

Capitolul doi îşi propune elucidarea „Factorilor imediaţi ai opiniilor

maselor”.
Cei mai importanţi dintre aceştia sunt imaginile, cuvintele, formulele,
iluziile, experienţa şi raţiunea. Imaginile au un efect major asupra
maselor, iar dacă nu putem apela la ele în mod direct, acestea pot fi
evocate prin cuvinte şi formule ce pot căpăta însuşiri magice. Abilitatea
de a stăpâni iluziile a fost mereu decisivă pentru un lider, căci cel ce
reuşeşte să iluzioneze o mulţime devine lesne stăpânul lor, pe când cel
ce le recepționează le cade victimă. Experienţa constituie singura metodă
eficientă de a consolida un adevăr în conştiinţa maselor şi a destrăma
iluziile devenite periculoase. Raţiunea este un factor decisiv în
influenţarea mulţimilor, sau mai bine zis absenţa ei în folosul
sentimentelor. Căci, în pofida raţiunii, s-au format sentimente precum
onoarea, abnegaţia, credinţa, patriotismul, sentimente ce reprezintă de
fapt marile resorturi ale civilizaţiilor.

Capitolul III

În capitolul trei ne sunt prezentate trăsăturile îndrumătorilor maselor şi

mijloacele lor de persuasiune. Din moment ce un grup de fiinţe vii se
găsesc împreună, apare imperios necesitatea unui lider care să le
reprezinte interesele şi punctele de vedere. Aceştia sunt de obicei oameni
simpli în viaţa de zi cu zi, devenind nişte îndrumători abili ai maselor în
situaţiile potrivite. Acest fenomen se întâmplă datorită voinţei lor de fier,
despotismului, efervescenţei acţionale, autorităţii, şi capacităţii lor de a
ajunge „în minţile oamenilor”. Mijloacele folosite de îndrumătorii maselor
sunt afirmaţia, repetiţia şi contagiunea. Cu cât afirmaţia e mai concisă şi
lipsită de argumente, cu atât se va impune mai repede. Înrâurirea afectivă
a afirmaţiei vine, însă, numai în urma repetării constante, căci în acest
mod simpla afirmaţie devine un adevăr demonstrat. Contagiunea, la
rândul ei, se răspândeşte la fel de uşor ca şi microbii. Contagiunea
emoţiilor explică uşurinţa cu care se instalează panica. Toate aceste
modalităţi de impunere a voinţei capătă o şi mai mare forţă atunci când
intervine prestigiul vorbitorului. Acesta se manifestă pe două căi
principale:
 − prestigiul dobândit – conferit de numele, de onoarea, de reputaţia
cuiva;
− prestigiul personal – o calitate fără legătură cu titlurile sau rangul
social. În concluzie, pentru a te face admirat de mase, trebuie să le ţii
la distanţă.
CAPITOLUL IV

În capitolul patru ne sunt prezentate limitele de variabilitate la nivelul

credinţelor şi opiniilor maselor. Acestea din urmă se împart în două
clase distincte:
− marile credinţe perene, perpetuându-se de-a lungul timpului,
adevăraţi piloni ai civilizaţiilor (mentalitatea feudală, ideile creştine,
conceptul de naţionalitate, ideile democratice şi sociale);
− opiniile punctuale şi schimbătoare, derivate din concepţiile generale
ale fiecărei epoci(teoriile literare).
Marile credinţe generale nu sunt foarte multe, însă sunt
reprezentative pentru fiecare popor, pe când cele schimbătoare se nasc
şi dispar în mod constant, fără a dura mai mult decât o generaţie.
Acestea din urmă există din trei cauze: vechile credinţe îşi pierd tăria în
timp ce puterea crescândă a maselor îşi găseşte din ce în ce mai greu o
contrapondere datorită dezvoltării mass-media care vehiculează cele mai
contradictorii păreri. Mobilitatea opiniilor şi indiferenţa maselor faţă de
credinţele perene ar putea deveni salvatoarea civilizaţiei, dat fiind
caracterul pacifist dar şi capricios al maselor.

Cartea a III-a. CLASIFICAREA ȘI DESCRIEREA CATEGORIILOR

DE MULȚIMI

Capitolul I

Primul capitol din cartea a treia ne prezintă o modalitate de

clasificare şi descriere a maselor. După Le Bon, masele pot fi clasificate
în două grupe mari:
− masele eterogene
− masele omogene.
 Cele dintâi se împart în anonime (mulţimea de pe străzi) şi non-
anonime(jurii). Ele se compun din indivizi oarecare cu niveluri de
inteligenţă şi profesii diferite. Masele omogene se divizează în secte,
caste şi clase. Sectele cuprind indivizi uniţi prin credinţă sau convingere,
castele sunt indivizii uniţi prin profesie, iar clasele reprezintă indivizii uniţi
prin interese şi nivel de educaţie similare.

Capitolul II

Capitolul doi ne prezintă „Masele aşa-zis criminale”. Conform

concepţiei autorului, crimele maselor sunt rezultatul unei sugestii
puternice, iar indivizii nu conştientizează actul lor decât, eventual, după
săvârşirea acestuia. Trăsăturile acestor tipuri de mase sunt similare celor
obişnuite: credulitate, mobilitate, exagerare, etc.
Capitolul III

„Juraţii de la Curtea cu Juri” constituie subiectul capitolului trei al

cărţii a treia. S-a constatat că juraţii sunt extrem de influenţabili. Ei sunt
înclinaţi mai mult spre sentimentalism decât spre raţionalism, manifestând
indulgenţă faţă de crimele pasionale în pofida celor care i-ar putea privi.
Totuşi, după cum menţionează şi autorul, ar fi mai indicat să depinzi de
aceştia decât să te laşi pe mana magistraţilor care formează o castă ce
dispune de onoarea şi libertatea cetăţenilor după bunul lor plac, nefiind
controlaţi de nimeni.

Capitolul IV

„Multimile electorale”, descrise în capitolul patru, reprezintă un tip

de mulţime eterogenă ce trebuie să aleagă între diferiţi candidaţi. La fel
ca şi celelalte mulţimi, ea se supune intervenţiilor unor anumiţi lideri, sau
potenţiali lideri care la rândul lor folosesc toate armele posibile pentru a
intra în graţiile populaţiei. Printre acestea sunt linguşeala, denigrarea
adversarilor prin utilizarea unor expresii răsunătoare sau crearea de iluzii.
Totuşi, liderii, guvernele, instituţiile unui popor joacă un rol prea mic în
comparaţie cu spiritul rasei lor.

Capitolul V
 Ultimul capitol din cartea a treia, cel de al cincilea, analizează
„Adunările parlamentare”, mase eterogene non-anonime influenţate
puternic de rasă. Acest tip de mulţime e dovada clară a faptului că un
grup restrâns de oameni sunt capabili să ia decizii mai bune decât un
grup mai extins. Membrii adunărilor parlamentare sunt prea preocupaţi de
generalităţi, astfel încât ei nu observă realităţile de moment, ci tind să şi
impună părerile, deseori eronate, cu orice preţ. Un om aureolat de
prestigiul unei neclintite convingeri şi cu un spirit îngust capătă în
adunările parlamentare o putere uriaşă, căci anume astfel de persoane
se impun drept stăpâni ai maselor. Cu toate că există astfel de persoane
în componenţa parlamentelor, mai sunt şi indivizi care elaborează legi cu
adevărat bune şi importante, e adevărat că în liniştea propriului cabinet.
Parlamentul constituie, pană în prezent, cea mai bună metodă de a se
conduce, cu toate că există două mari pericole: risipa fortuită a finanţelor
şi restrângerea progresivă a libertăţilor individuale.

Concluzie

Gustave Le Bon își încheie lucrarea cu o viziune asupra relaţiei

dintre barbarie şi civilizaţie, două noţiuni care se situează în punctele
extreme ale vieţii unui popor. Mărirea şi decăderea popoarelor sunt
corelate de Le Bon cu evoluţia unui ideal. Apariţia idealului dă măreţie
unei mase de oameni care, în încercarea de a-l îndeplini se transformă în
popor. Poporul care a atins idealul vizat a reuşit să creeze o civilizaţie.
Din acel moment, inevitabil, începe îmbătrânirea poporului respectiv ce
va culmina cu declinul civilizaţie create.
„Saltul de la barbarie la civilizaţie împlinind un vis, apoi declinul şi
moartea când visul şi-a pierdut forţa – iată ciclul de viaţă al unui popor”.
Ideile lansate de Le Bon în această lucrare dar şi în întreaga sa
operă, pe lângă o actualitate continuă, reprezintă elemente de referinţă şi
de inspiraţie pentru mulţi autori contemporani ce studiază societatea din
diferite puncte de vedere.