LP 3.

NOŢIUNEA DE pH

3.1. pH: definiție, formulã de calcul, intervale de viraj

pH (“power of hydrogene”=“pouvoir d’hydrogene”) este parametrul care arată caracterul acid, bazic sau neutru
al unei soluţii.
La 0ºC şi în apa pură, produsul ionic al apei (Kw) este:
Kw = [H3O+] x [HO-] = 10-14 moli2/l2
KW KW
[H3O ] = ———
+
[HO-] = ——— [H3O+] = [H+]
[HO-] [H3O+]
pH = - log [H ]; pH Є [0, 14]
+

scala de pH
0 7 14
soluții acide ↓ soluții bazice
soluții neutre
daca [H+] > 7 → pH < 7 → solutii acide
daca [H+] = 7 → pH = 7 → solutii neutre
daca [H+] < 7 → pH > 7 → solutii bazice
Măsurarea pH-ului unei soluţii se face prin 2 metode:
1. Metoda colorimetrică:
 asigură o măsurare aproximativă a pH-ului;
 foloseşte indicatori de culoare sau acido-bazici care sunt compuşi organici naturali sau de sinteză – acizi sau
baze slabe – care disociază în soluţie şi a căror culoare este dependentă de caracterul chimic al soluţiei; ei
virează (îşi schimbă culoarea) în funcţie de pH-ul soluţiei.
Modificarea culorii indicatorului nu se produce ĩn acelaşi interval de pH pentru toţi indicatorii.
Noțiunea de interval de viraj are 2 definiții acceptate:
a. intervalul de viraj este intervalul de pH ĩn interiorul cãruia indicatorul ĩşi schimbã culoarea, adicã
vireazã;
b. intervalul de viraj este intervalul de pH ĩn afara cãruia nu se mai produce nici o modificare a culorii
indicatorului.
Exemple de indicatori de pH:
fenolftaleina vireazã de la incolor – roşu la un pH între 8,3 – 10,00 ;
albastru de brom-timol vireazã de la galben – albastru la un pH între 6,0 – 7,6 ;
metiloranj vireazã de la roşu – galben la un pH între 3,1 – 4,4 ;
galben de alizarină vireazã de la galben – violet la un pH între 10,1– 12,00 ;
albastru de brom-fenol vireazã de la galben- albastru la un pH între 3,0 – 4,6.
Există şi indicatori al căror interval de viraj acoperă întreaga scală de pH, de la 0 la 14; ei se numesc indicatori
universali.
Tipuri de indicatori :
a) de culoare;
b) de fluorescenţă;
c) de adsorbţie;
d) turbidimetrici.
2. Metoda electrometrică (potenţiometrică) :
- asigură o măsurare exactă a pH-ului unei soluţii;
- foloseşte pH-metre care măsoară forţa electromotoare a unei celule formate dintr-un electrod de referinţă, soluţia
test şi un electrod sensibil la concentraţia în ioni H+.

1
 3.2. UTILITATEA NOŢIUNII DE pH ÎN BIOCHIMIE ŞI MEDICINĂ

Multe procese biochimice din organism depind de concentraţia în ioni de hidrogen: transportul oxigenului în sânge,
reacţiile biochimice catalizate de enzime, generarea energiei metabolice prin respiraţie.
Determinările de pH sunt utile pentru diagnosticarea unor maladii şi pentru aprecierea funcţionării diverselor
organe.
Exemple de valori ale pH-ului unor lichide şi medii biologice:
 saliva are un pH slab acid (5,5-6,5) – dacă este pera bazic predispune la formarea tartrului, iar dacă este prea
acid – la apariţia cariilor; se măsoară dimineaţa, pe nemâncate, deoarece pe parcursul zilei poate varia în
funcţie de alimentele consumate;
 sucul gastric are un pH puternic acid: 0,8-2 sau 0,8-1,2; pH-ul lui este determinat de conţinutul în HCl care, în
condiţii fiziologice, este de 160mmol/l; creşterea concentraţiei HCl peste valorile normale conduce la o
hiperaciditate gastrică; consumul de alcool şi tutun şi alimentele nesănătoase duc la alterarea mucoasei
stomacului, condiţii în care sucul gastric ajunge la peretele stomacului care începe să se erodeze ducând la
gastrite, ulcer ;
 sucul intestinal are un pH alcalin, ca urmare a concentraţiei ridicate de bicarbonaţi;
 sucul pancreatic are un pH neutru spre alcalin, iar bila un pH alcalin;
 media pH citoplasmatic celular la animale este aproximativ neutru (6,8 la 37ºC);
 lichidul extracelular este, în condiţii fiziologice, slab alcalin (pH=7,4);
 pH-ul plasmei depinde de raportul bicarbonat de sodiu – acid carbonic;
 pH-ul fiziologic al sângelui este cuprins între 7,35-7,45; scăderea valorii lui sub 7,35 determină instalarea stării
de acidoză (ex: diabet zaharat), iar creşterea peste 7,45 conduce la alcaloză (ex: afecţiuni renale);
 pH-ul urinei este slab acid: 5,5-6,6;
 părul şi pielea au un pH de 5,5.

3.3. SOLUŢII TAMPON

Pentru menţinerea constantă a pH-ului mediului intern organismul foloseşte 3 mecanisme funcţionale:
1. neutralizarea acizilor şi bazelor de către sistemele tampon;
2. eliminarea renală a excesului de acizi;
3. eliminarea pulmonară a CO2.

Definiţie: Soluțiile tampon sunt amestecuri de substanţe sau mai rar combinaţii care împiedică modificarea bruscă a
pH-ului unei soluţii la adăugarea unor cantităţi mici de acizi sau de baze.
Componenţi:
a) un acid slab + o sare a sa: acid acetic/acetat de sodiu; acid carbonic/carbonat neutru de sodiu;
b) o bază slabă + o sare a sa: hidroxid de amoniu/clorură de amoniu; hidroxid de amoniu/ acetat de amoniu;
c) exemple în care nu apare influenţa ionului comun: acid boric/carbonat de sodiu; acid citric/fosfat disodic;
d) fosfat monosodic/fosfat disodic;
e) aminoacizii şi proteinele.
La un sistem tampon care conține un acid slab şi o sare a sa, pH-ul nu depinde practic de temperatura, ĩnsã pH-
ul unei soluții care conține un amestec format dintr-o bazã slabã şi o sare a sa, variazã ĩn mod apreciabil cu temperatura,
deoarece mãrimea Kw variazã mult cu temperatura.
Diluarea soluțiilor tampon nu influențeazã semnificativ valorile pH-ului, deoarece volumul total este acelaşi, dar,
prin diluare, scade capacitatea de tamponare a amestecului sau indicele de tamponare care se defineşte prin puterea
de a reduce variațiile pH-ului.
Indicele de tamponare are expresia:
dA dB
j= ——— = ———
dpH dpH

2
 unde: j = indice de tamponare
dA = adaosul de acid
dB = adaosul de baza
dpH = variația pH-ului la adãugarea acidului sau bazei
Soluţia tampon necesară unui experiment particular trebuie aleasă cu grijă, deoarece unele rezultate ale
experimentului pot fi modificate de influenţa ionului comun şi nu de pH.
Sângele prezintă 4 sisteme tampon care contribuie la menţinerea constantă a pH-ului său:
1. carbonat neutru – carbonat acid; bicarbonat –acid carbonic (NaHCO3-Na2CO3) ĩn plasmã
2. tampon fosfat: KHCO3-K2CO3, ĩn eritrocite
3. tampon hemoglobina: hemoglobinat alcalin-oxihemoglobinã: KhbO2-HhbO2)
4. aminoacizi şi proteine.
Aceste sisteme împiedică modificarea bruscă a pH-ului sanguin şi contribuie la menƫinerea homeostaziei
mediului intern. Modificarea acestui echilibru poate duce la scăderea pH-ului sanguin sub 7,35 cu apariƫia stării de
acidoză sau creşterea lui peste 7,45, cu apariƫia starii de alcaloză. Ambele tipuri de stari pot avea cauze metabolice sau
respiatorii.