Ec. Mon - Note de Curs - 2022-2023

ECONOMIE MONETARĂ
- Note de curs -
Cuprins:
Cap. 1 Moneda și masa monetară
1.1. Abordări conceptuale asupra monedei
1.2. Teorii monetare - considerații generale, evoluții, tendințe
1.3. Clasificarea monedei și caracteristicile acesteia
1.4. Masa monetară, contrapartidele sale, creația monetară
1.5. Circulația monetară
Cap. 2. Organizarea monetară. Evoluții, semnificații și structuri
2.1. Sisteme monetare - concept, elemente constitutive, soluții de
optimizare a plăților
2.2. Sistemul monetar internațional. Organisme reprezentative,
mecanisme de finanțare
2.3. Sistemul monetar european - evoluții, moneda unică,
integrarea europeană
Cap. 3 Creditul, dobânda și inflația
3.1. Creditul - modalitate de finanțare a economiei
3.2. Gestionarea riscului ratei dobânzii - metoda GAP
3.3. Inflația
Cap. 4 Sistemul financiar-bancar din România
4.1. Banca Centrală (BNR) - atribuții, funcții, operațiuni
financiar-contabile, emisiunea de monedă
4.2. Piața asigurărilor din România la 31.12.2020
4.3. Evoluția fondurilor private de pensii la 31.12.2020
4.4. Politici monetare și de credit și efectele acestora asupra
instituțiilor de credit
1
Cap. 1 Moneda și masa monetară

Economia financiară și implicit economia monetară nu produce
plusvaloare ea însăși, dar asigură dreptul de circulație și repartiție a
mărfurilor. În acest sens, moneda este suportul producției și
realizează repartiția acesteia.
În limbajul curent termenul de ”bani” și ”monedă” au accepțiuni
similare.
În legislația din România se prevede că moneda este o piesă de metal,
bătută de autoritatea suverană și servește ca măsură a valorii mărfii,
mijloc de schimb și mijloc de economisire.
Natura monedei este prezentată în literatura de specialitate prin prisma
a trei abordări:
a) Abordarea funcțională - se definește prin funcțiile pe care moneda
le îndeplinește;
b) Abordarea conceptuală - se încearcă să se răspundă la întrebarea ”
Ce este moneda?”
c) Abordarea formală - se prezintă o viziune concretă a termenului de
monedă.
a) Abordarea funcțională
Esența noțiunii de monedă se definește prin intermediul funcțiilor pe
care aceasta le îndeplinește:
► Funcția de etalon a valorii
Este cea mai importantă funcție pentru că permite evaluarea bunurilor
și serviciilor în termeni monetari, iar mărfurile se pot compara între
ele prin intermediul prețurilor.
► Funcția de unitate de cont
Mergând mai departe, pe lângă comparația prin intermediul prețurilor
se pot face înregistrări contabile, se pot efectua analize financiare și
cuantificarea valorii adăugate în cadrul activităților economice.
Prin această funcție moneda ajută la comparații în diferite perioade de
timp.
Exemple:
• argintul și aurul;
• dolarul american
2
• DST - Drepturi Speciale de Tragere, creată de FMI în anul 1969, ca
activ de rezervă al băncii centrale;
• ECU -European Currency Unit - Unitate Monetară Europeană - a
fost unitate de cont a Comunității Europene, apo a Uniunii Europene
înainte de adoptarea numelui de euro în Consiliul European de la
Madrid din decembrie 1995. A fost o monedă de decontare utilizată ca
instrument de plată între băncile centrale și ca unitate de cont a
bugetului Comunității Europene. Nu a fost valabil ca mijloc de plată
legal.
• moneda unică europeană, euro
► Funcția de mijloc de plată, ca intermediar al schimburilor
Spre deosebire de troc, moneda disociază un contract de vânzare-
cumpărare în două operațiuni: furnizorul livrează marfa, iar
cumpărătorul o plătește.
Contractul de vânzare-cumpărare
Fig. 1.1.
Până la bani, în evoluția societății umane au fost o serie de bunuri care

au servit ca monedă. De exemplu, au fost unele mărfuri mai căutate:
ceaiuri, mirodenii, bijuterii, țigările (după cel de-al Doilea Război
Mondial), laptele, hainele, metalele prețioase. Rusia (după 1828) a
încercat să folosească platina.
În prezent, mijloacele de plată folosite sunt bancnotele, moneda de
cont (scripturală) și moneda electronică pentru că au costurile de
administrare cele mai reduse.
► Funcția de rezervă a valorii, mijloc de tezaurizare
Alături de imobile, terenuri, opere de artă, bijuterii, înclinația
populației spre economisire se mai manifestă și în constituirea de
depozite în moneda națională sau în valută.
Avantajul acestei forme de economisire este gradul ridicat de
lichiditate. Dezavantajul major este că atunci când prețurile cresc,
valoarea nominală a acestor plasamente scade pentru că rata dobânzii
nu acoperă pierderile prin inflație.
3
De aceea, pentru a evita astfel de situații s-au găsit alternative cum
este aurul. Această metodă a funcționat în deceniul nouă, secolul XX.
Declinul aurului a apărut la jumătatea anilor ’90 datorită unui proces
dezinflaționist puternic.
În prezent tendința este de a folosi moneda ca intermediar al
schimburilor și nu de a fi păstrată. Banii trebuie să circule!
► Instrument de politică monetară
Rolul principal îl are Banca Centrală (BNR) pentru a controla masa
monetară existentă pe piață, creația monetară în ansamblul ei pentru
îndeplinirea obiectivului său fundamental, stabilitatea prețurilor.
Instrumentele folosite de Banca de Emisiune sunt:
- taxa de scont, dobânda de refinanțare practicată;
- rezervele minim obligatorii pe care băncile comerciale trebuie să le
depună în conturi curente la BNR;
- politica de open-market (piața interbancară);
- în anumite momente, pentru a stopa creația monetară realizată de
bănci, BNR poate practica politica de plafonare a creditelor.
b) Abordarea conceptuală
Prin prezentarea acestei abordări încercăm să răspundem la
următoarea întrebare: ”Ce este moneda?”, iar specialiștii au dat trei
răspunsuri:
Este un bun economic
În decursul istoriei banii au fost bun-marfă, dar și bun-specific.
Dacă admitem că banii sub orice formă au fost folosiți doar pentru a
sprijini tranzacțiile, atunci este bun-specific.
Dacă devine și marfă, adică se tranzacționează, atunci este bun-marfă.
Exemple: bijuterii, mirodenii, aurul, alte metale prețioase.
Este un bun material sau dematerializat
Moneda este un bun material atunci când este folosită concret la
cumpărarea altor bunuri (cash).
În schimb moneda de cont (scripturală sau electronică) reprezintă
monedă dematerializată. Avantajul principal al monedei scripturale
este costul de administrare mult mai scăzut decât în cazul celei
materiale.
Este bun public sau bun privat
Dacă informațiile furnizate de autoritățile competente se referă la
masa monetară existentă pe piață, la agregate, la interdependențele cu
principalele valute, atunci e bun public.
Dacă se folosește ca mijloc de schimb, de plată, e bun privat.
c) Abordarea formală
Din această perspectivă distingem monedă materială și monedă
scripturală (de cont).
4
Moneda materială se prezintă sub două forme în funcție de materialul
din care este confecționată: monedă metalică și monedă de hârtie.
Moneda metalică - s-a folosit încă din antichitate fiind bătută din
metale obișnuite sau metale prețioase. Dar, la un moment dat, a apărut
un dezechilibru între cererea și oferta de monedă, situație care a impus
căutarea unor alternative.
Moneda de hârtie
Are forma biletului de bancă - bancnota. Are la bază o anumită
garanție, adică valoarea nominală care este înscrisă pe aceasta trebuie
garantată cu active reale.
În etape, bancnota s-a pus în circulație prin două modalități: prin
emiterea certificatelor de depozit și prin cambii.
Varianta modernă a bancnotei a apărut în secolul al-XVII-lea
(bancherul suedez Palmstruch), emiterea ei fiind convertită în metal
prețios. Aceasta este moneda fiduciară, care denotă încrederea
utilizatorilor în moneda emisă, în seriozitatea emitenților.
Moneda scripturală (de cont) - este o monedă emisă fără garantare cu
un stoc de aur, se bazează pe încrederea emitentului.
Forme: cecuri, viramente, carduri, monedă electronică.

Teza sau teoria neutralității monedei
John Stuart Mill (sec al-XIX-lea), filozof, logician, economist englez
afirma că nimic nu este mai indiferent ca moneda.
Teoria cantitativă arată astfel: Fluxurile de bunuri și servicii se
echilibrează cu fluxurile de salarii, cu profiturile și dobânzile.
Autoreglarea înseamnă un raport direct proporțional între cantitatea de
monedă și nivelul prețurilor. Astfel, dacă cantitatea de monedă scade,
prețurile scad, iar dacă cantitatea de monedă crește și prețurile cresc.
Această teorie și-a arătat limitele odată cu declanșarea marii crize de
supraproducție din perioada 1929-1933.
Teoria monetaristă
Conform teoriei lui John Maynard Kaynes, prezentată în lucrarea
”Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor”
(1936), statul prin instituțiile sale poate regla circulația monetară și
creditul pentru echilibrarea economiei.
Keynes introduce o ecuație de echilibru economic:
Y=C+I
în care:
Y - producția
C - consumul
I - investițiile
S = Y - C,
5
în care:
S - economiile, adică partea din venit ce rămâne după consum.
Introducând prima ecuație în cea de a doua, rezultă:
S = C + I - C; S = I, adică ce se economisește trebuie investit.
Dacă S ˃ I, forța de muncă nu se folosește integral și va genera inflație
și șomaj.
Keynes nu ia în calcul rata dobânzii. Acesta afirma că primordial este
venitul: dacă venitul crește, populația nu va fi înclinată spre consum ci
spre economisire.
Pentru stoparea șomajului Keynes afirma că e necesar de bani ieftini,
adică credite cu dobândă redusă.
Keynes consideră primordial rolul statului, prin politica Băncii de
Emisiune în a influența economia.
Astfel, dacă cantitatea de monedă crește, crește puterea de cumpărare,
crește producția. Dacă este deficit de forță de muncă, de producție,
crește cererea, cresc prețurile și generează inflație.
Curentul monetarist - Milton Friedman, Școala de la Chicago
Freidman are următoarea teorie:
- flexibilitatea prețurilor asigură echilibrul în economie;
- se realizează o reconsiderare a rolului banilor și a statului în
economie.
În acest fel, circulația monetară este factorul principal care acționează
asupra nivelului general al cheltuielilor, fără ca statul să intervină.
Cantitatea de masă monetară se reglează în funcție de cerere și de
ofertă.
Singura intervenție a statului este cea a Băncii de Emisiune care
stabilește rata de creștere a masei montare. Aceasta este corelată cu
rata de creștere a economiei și variază între 3-5%. Orice creștere peste
acest prag generează inflație. Altfel spus, refuzul guvernului de a
finanța activitățile economice din impozite se acoperă din creșterea
masei monetare.
În prezent în Europa Centrală și de S-E, organismele europene și cele
mondiale au făcut țărilor emergente o serie de recomandări:
- preocupările economiștilor să treacă de la inflație și deficit bugetar
spre economie reală;
- relansarea economică să se facă prin credite ieftine, chiar dacă acest
proces ar genera, la început, inflație și deficit bugetar.
Prin urmare, trebuiesc avute în vedere trei variabile: rata creșterii
economice, rata inflației și rata șomajului. La acestea trebuie avute în
vedere și efectele globalizării.

Clasificarea monedei
6
• În funcție de forma de existență a monedei, se disting două tipuri de
monedă:
a) Moneda materială
Moneda materială este cunoscută încă din antichitate și a fost
confecționată din metale obișnuite și din metale prețioase.
În Egiptul antic, în mileniul III Î.H. se folosea arama, iar mai târziu
aurul. La început se foloseau lingourile, ulterior s-a trecut la piese
metalice, Primele monede au apărut în Grecia antică.
Folosirea monedelor din metal prețios a dus la fluidizarea
schimburilor comerciale, dar în timp s-a dovedit a fi o măsură
insuficientă din cauza cantității limitate, motiv pentru care s-au căutat
alternative. Astfel, apare moneda de hârtie sub două forme:
- moneda de hârtie reprezentativă (biletul de bancă sau bancnota);
- moneda convențională (emisă de stat).
Moneda de hârtie reprezentativă avea la bază o anumită garanție, iar
mărimea, cantitatea și circulația acesteia era precis reglementată.
Valoarea nominală a unei bancnote era garantată cu valori reale,
respectiv cu un stoc de metale prețioase, ceea ce îi dădea posibilitatea
emitentului să o transforme în aur.
Bancnota s-a manifestat sub două forme: certificatul de depozit (China
sec.X) și cambia.
Bancnota modernă apare în Suedia și este legată de numele lui Johan
Palmstrunk (1656), când s-a confecționat bancnota dintr-o hârtie
specială semnată de emitent.
Moneda de hârtie convențională (hârtie monedă) era o monedă fără
acoperire folosită de stat pentru acoperirea unor nevoi ale sale, care se
folosește doar ca mijloc de circulație.
b) Moneda scripturală (de cont) - este o formă a bancnotei bazată pe
încredere.
Forme: cecul, viramentul, cardurile bancare, moneda electronică.
• În funcție de unitatea emitentă
a) Moneda creată de agenții economici
A funcționat în cadrul sistemului monetarist. Agenții economici se
prezentau la bancă cu lingouri de aur și primeau în schimb
echivalentul în monedă-aur.
b) Moneda creată de tezaur - este moneda creată de trezoreria statului
în funcție de nevoile economiei reale.
c) Moneda creată de bănci - cuprinde atât moneda creată de către
banca centrală cât și cea creată de către băncile comerciale (moneda
scripturală).
Moneda scripturală se regăsește în soldul creditor al băncilor
comerciale sub forma creditelor acordate. Moneda creată de banca
centrală se găsește în circulație sub forma numerarului (moneda
7
metalică și bancnota) și se evidențiază în pasivul băncii centrale și al
băncilor comerciale.
• În funcție de obligația pe care și-o asumă banca emitentă
a) Moneda convertibilă
Definiția convertibilității (conform FMI) înseamnă:
- în sens larg, eliminarea restricțiilor și discriminărilor în domeniul
plăților și transferurilor internaționale;
- în sens restrâns, obligația băncilor din fiecare țară de a cumpăra
moneda deținută de alte bănci care provine din operațiuni curente.
În decursul istoriei economice au existat două forme de
convertibilitate:
- convertibilitatea metalică - schimbarea bancnotelor deținute de
populație și de către agenții economici în aur
- convertibilitatea în valută (din anul 1958) - posibilitatea de
transformare a unei monede în altă monedă. În acest fel se pot face
schimburi între moneda națională în devize, precum și plăți în devize.
b) Moneda neconvertibilă - este moneda care circulă în interiorul
granițelor naționale, deținută de către persoane rezidente.
• În funcție de valoarea intrinsecă
a) Moneda cu valoare integrală - este moneda care conține o anumită
cantitate de metal prețios egală cu valoarea nominală atribuită.
b) Moneda - semn (fiduciară) - are trecută o valoare nominală diferită
de valoarea reală a materialului din care este confecționată.
• După capacitatea circulatorie a monedei
a) Moneda legală - este moneda stabilită prin lege (România - leul-
1867) cu 100 de subdiviziuni numite bani, care are capacitate
circulatorie nelimitată în interiorul granițelor naționale.
b) Moneda facultativă
În perioade de inflație și implicit de depreciere a monedei naționale se
folosește o monedă puternică, recunoscută de instituțiile bancare ca
monedă legală.
c) Moneda fracționară
S-a practicat în perioada bimetalismului: moneda de argint a circulat
în paralel cu moneda de aur.
Caracteristicile monedei
a) Accesibilitate
Cu cât o monedă este mai acceptată, cu atât este mai căutată și astfel
folosită în schimburile comerciale internaționale. De aici rezultă și
lichiditatea monedei, costurile de preschimbare fiind reduse.
b) Stabilitate
O monedă stabilă este folosită ca rezervă a valorii și ca standard al
plăților amânate. O depreciere ușoară este acceptată ca urmare a
creșterii graduale a prețurilor.
8
Instabilitatea provine din inflație și duce la pierderea încrederii în
moneda națională.
c) Legalitatea monedei duce la acceptabilitatea acesteia.
d) Etalonul monetar
- etalonul aur, argint și bimetalist;
- în prezent etalonul monetar este puterea de cumpărare.

Masa monetară este definită ca fiind suma, ansamblul mijloacelor
de plată care circulă într-o țară, la un moment dat și care se află în
circulație într-o proporție variabilă.
O caracteristică importantă a masei monetare este lichiditatea acesteia,
adică măsura, timpul în care plata poate fi efectuată.
Pentru a fi lichidă masa monetară trebuie să aibă următoarele
caracteristici:
- să nu-și modifice valoarea nominală;
- să fie transformată rapid în instrument de plată fără costuri sau cu
costuri minime.
Activele monetare sunt următoarele:
a) Numerarul - înseamnă soldurile creditoare ale băncilor creditoare și
ale celorlalte instituții de credit. Se mai numește și lichiditate primară;
b) Moneda de cont - înseamnă disponibilități în conturi curente pe
care titularul le poate folosi în orice moment: cecuri, ordine de plată,
carduri etc;
c) Cvasi-moneda - sunt depuneri la termen pentru economisire. Aceste
plasamente se pot transforma în instrumente de plată, ca cele de la
punctul b) cu un preaviz, dar și cu o penalizare (dobândă la vedere);
d) Plasamente lichide pe termen scurt: cambia, bilet la ordin, cec
bancar, ordin de plată, card,
e) Active financiare pe termen mediu și lung.
Aceste plasamente prezintă o lichiditate nesigură: acțiuni, obligațiuni,
certificate de investiții. Transformarea acestora în lichidități se poate
face pe bursa de valori sau de către instituțiile emitente (BNR,
Trezoreria Statului).
Agregate monetare - accepțiunea acestora pe piața monetară
internațională
M1 - disponibilități monetare propriu-zise: bancnote în circulație și
depozite la vedere fără dobândă deschise la băncile comerciale. Sunt
lichidități primare.
M2 = M1 + depuneri în conturi curente și cvasi-monedă (depuneri la
termen). Sunt lichidități secundare.
M3 = M2 + plasamente pe o perioadă mai mare de cinci ani. Aceste
lichidități sunt mai puțin lichide, sunt stabile. Sunt lichidități terțiare.
9
M4 (L) = M3 + acțiuni, obligațiuni, certificate de investiții. Sunt
lichidități globale.
În plus, se ia în calcul și moneda emisă de băncile comerciale, Banca
de Emisiune și conturile creditoare ale băncilor comerciale deschise la
Banca de Emisiune = M0.
Contrapartidele masei monetare
Masa monetară în circulație are următoarele contrapartide în activul
Băncii Centrale:
- metalul monetar (aur);
- valute și titluri în monedă străină
- credite acordate statului;
- credite acordate băncilor comerciale și altor instituții financiare.
Acoperirea masei monetare se concretizează în aceste patru elemente,
care permit delimitarea între ele a două contrapartide și anume
contrapartida exterioară și contrapartida-credite interne.
Contrapartida exterioară reprezintă expresia contabilă a influenței
schimburilor comerciale internaționale asupra masei monetare. Deci,
importurile și exporturile influențează soldul balanței de plăți externe.
Un import de mărfuri antrenează o diminuare a încasărilor în monedă
națională prin operațiunea de transformare a acesteia în valută. Un
export duce la creșterea încasărilor în valută, care transformate în
monedă națională duc la sporirea cantității de masă monetară.
În acest mod se poate explica cum deficitul/excedentul balanței de
plăți exercită o influență asupra masei monetare și implicit asupra
lichidității interne.
Contrapartida-credite interne
Cuprind:
- credite acordate statului sub forma achiziției de titluri de stat și sunt
creanțe asupra Trezoreriei;
- credite interne acordate de băncile comerciale în economie. Cuprind:
credite acordate companiilor și obligațiuni emise de agenți economici
și deținute de bănci.
Privit la modul general, atunci când o bancă acordă un credit se
produce o creștere a masei monetare atât în activul cât și în pasivul
bilanțului. În cazul în care banca acordă credite din fonduri proprii sau
din resursele atrase, nu sporește cantitatea de masă monetară.
Principala contrapartidă o reprezintă creditele acordate economiei (70-
80%), iar diferența sunt rezervele de aur și devize
Creația monetară
Moneda este creată de:
a) Banca Centrală - BNR;
b) băncile comerciale și alte instituții de credit;
10
c) Tezaurul public;
d) instituțiile financiare non-bancare.
Câteva explicații:
a) Banca Centrală emite monedă sub două forme: bancnote și sumele
în conturile curente deschise de băncile comerciale și alte instituții de
credit ca rezerve bancare.
Banca Centrală poate emite monedă neîmprumutată, independent de
nevoile băncilor comerciale, sau monedă împrumutată băncilor
comerciale.
b) Băncile comerciale pot crea monedă scripturală, de cont.
Potențialul de creditare al băncilor comerciale depinde de volumul
resurselor proprii, de rezervele obligatorii deținute la Banca de
Emisiune, de numerarul în casierie, de rezervele facultative la Banca
de Emisiune.

Importanța monedei în economie este dată de modul în care aceasta
circulă și finanțează tranzacțiile economice.
Se pleacă de la ecuația lui Irving Fisher:
MV = PQ
în care:
M - masa monetară;
V - viteza de circulație a monedei;
P - nivelul prețurilor;
Q - volumul mărfurilor și serviciilor.
Din această ecuație stabilim viteza de circulație a monedei:
V = PQ / M
Rezultă că variațiile masei monetare vor fi rezolvate prin variația
vitezei de circulație până la momentul de echilibru.
Viteza de circulație a masei monetare se determină în funcție de
numărul actelor de comerț pe care le mijlocește un semn bănesc într-
un interval de timp.
Spre deosebire de mărfuri și servicii care se află în sfera circulației
într-un interval relativ scurt de timp, moneda staționează în sfera
circulației o perioadă mai îndelungată, mijlocind mai multe acte de
vânzare-cumpărare. Acesta este și motivul pentru care se calculează
viteza de rotație (Vr).
Vr = R / M
în care:
R - rulajul bănesc
Cu cât rulajul bănesc este mai mare, cu atât un semn bănesc
efectuează mai multe rotații.
Ca durată în zile, viteza de rotație se calculează astfel:
11
dz = Dp / Vr = M x Dp / R
în care:
dz - durata în zile a unei rotații
Dp - durata perioadei de analiză (90 zile sau 360 zile)
Când viteza de rotație crește, durata în zile a unei rotații scade.
Exemplu:
Într-o țară X, într-un interval de un an, s-a constatat un rulaj bănesc în
valoare de 150.400 mld. u.m, iar nivelul masei monetare medii de
40.500 mld. u.m.. În condițiile date, viteza de rotație a masei monetare
este:
Vr = 150.600 mld. / 40.500 mld. = 3,72 rotații
Numărul de zile necesare pentru realizarea unei rotații:
dz = 360 / 3,72 = 96,77 zile/an
Dacă în urma majorării prețurilor rulajul bănesc ar crește la 175.400
mld. u.m. atunci viteza de rotație va cunoaște modificări.
Vr = 175.400 mld / 40.500 mld = 4,33 rotații
dz = 360 / 4,33 = 83,14 zile/an.
Constatăm că la o creștere a rulajului prin creșterea prețurilor, viteza
de rotație crește (de la 3,72 rotații șa 4,33 rotații), iar numărul de zile
necesare pentru realizarea unei rotații scade (de la 96,66 zile/an la
83,14 zile/an).
Este important de urmărit structura masei monetare, respectiv care
este proporția monedei de cont și a numerarului. O economie stabilă
cu o populație care posedă o cultură financiară solidă folosește mai
mult moneda de cont în detrimentul numerarului.
Totuși, specialiștii au surprins factorii care influențează viteza de
rotație a numerarului aflat în circulație:
- creșterea veniturilor populației determină scăderea vitezei de rotație;
- sporirea procesului de economisire duce la scăderea vitezei de
rotație;
- decalajul care apare între momentul obținerii veniturilor și cel al
cheltuirii acestora, diminuează viteza de rotație;
- încrederea/neîncrederea în moneda națională atrage după sine
modificări ale vitezei de rotație.
► De analizat: cum e mai corect? Depozitele fac creditele sau

creditele fac depozite?
Cap. 2. Organizarea monetară. Evoluții, semnificații și structuri
12

Sistemul monetar reprezintă modul de organizare și reglementare
a emisiunii de monedă, precum și circulația acesteia în cadrul
spațiului național, regional sau mondial.
Astfel, sistemul monetar definește un complex de instituții,
mecanisme, instrumente și tehnici care reglementează circulația
monetară.
Elementele unui sistem monetar sunt:
a) Unitatea monetară a statului respectiv (ex: în România leul);
b) Etalon monetar;
Acesta, în evoluție, a fost metalul prețios (aur, argint), valută, devize,
iar acum reprezintă o anumită putere de cumpărare (”coș” de produse
reprezentative) - indice de preț/curs de schimb;
c) Instrumente efective de circulație și de plată:
- cupiu - bilet de hârtie cu valoare nominală;
- plăți cu ordin de plată, bilet la ordin, cec, card etc.
Ponderea lor este importantă, arătând de fapt nivelul de civilizație al
populației. Cu cât formele non-cash sunt predominante denotă un grad
ridicat de cultură financiară a cetățenilor.
d) Emisiunea și baterea monedei;
e) Organizarea și atribuțiile Băncii Centrale de Emisiune;
f) Stabilirea de relații cu alte sisteme monetare pe plan mondial.
Principalele elemente ale unui sistem monetar sunt:
1) Unitatea monetară - este definită, prin lege, de Banca Centrală de
Emisiune. Se caracterizează prin trei elemente:
a) Valoare paritară - este conținutul valoric al monedei și se exprimă
prin mai multe elemente compozite: cantitatea de metal prețios,
raportat la o altă valută, monedă compozită (DST) sau prin puterea de
cumpărare.
b) Paritatea monetară - raportul valoric dintre două monede, două
valori paritare.
c) Curs de schimb/valutar - prețul unei monede exprimat în altă
monedă. Astfel, există un curs oficial, stabilit de Banca de Emisiune și
cursul pieței, cursul liber, stabilit în funcție de cerere și de ofertă.
Ca ordin de mărime, paritatea valutară este similară cu cursul oficial.
13
Cursul de schimb se mai numește cotație. Poate fi cotație directă (”n”
lei la 1 €), sau cotație indirectă (1€ la ”n” lei).
2) Etalon monetar - înseamnă conținutul monedei
Evoluție
- Monometalism - până la jumătatea sec. al XIX-lea s-a folosit
argintul. Apoi aurul, sub formă de aur-monedă și aur-lingouri.
- Bimetalismul - s-au folosit simultan două metale prețioase, aur și
argint, care au servit simultan ca echivalent general și ca mijloc de
circulație.
- Sistemul combinat aur-devize
S-a stabilit la Conferința de Geneva din anul 1922. S-a încercat
monetizarea țărilor baltice, care au fost împrumutate cu lire sterline și
cu dolari americani, bani ce au fost tezaurizați, baterea monedei
naționale făcându-se în funcție de aceste rezerve. Sistemul a eșuat
odată cu declanșarea crizei mondiale 1929-1933.
- Momentul Bretton Woods -1944
Atunci, în plină conflagrație mondială, dolarul american a fost
stabilită ca singura monedă convertibilă în aur în întreaga lune va fi
dolarul american (1 uncie de aur = 35$). Rezervele tuturor țările lumii
trebuiau constituite din aur și dolari americani. Cursurile de schimb
erau fixe, acceptându-se un ecart de +/- 1%.
- Sistemul putere de cumpărare - 1971
Astfel, în acel an, 1971, s-a renunțat la convertibilitatea monedelor
naționale în aur. Aurul devine o marfă și cu această ocazie, se produce
o ruptură între aur și dolarul american. Se suspendă convertibilitatea
în aur a dolarului american, fapt ce a dus la o scădere semnificativă a
capacității dolarului de a îndeplini funcția de etalon monetar universal.
Se produce și prima devalorizare a dolarului american pentru a evita
scurgerea de aur în afara granițelor SUA.
Cursurile de schimb devin flotante. Moneda națională în circulație are
ca etalon bunurile și serviciile create în spațiul național.
În România, prima lege monetară a fost elaborată în anul 1867, leul
era monedă națională, cu reprezentare în argint și indirect în aur.
3. Baterea de monedă, emisiunea și circulația cu/fără valoare
integrală
- Monedele cu valoare integrală erau bani a căror valoare nominală
era egală cu valoarea intrinsecă.
De exemplu, în SUA, în anul 1933, 1$ = 1,5 grame aur și multiplicând
10$ = 15 grame aur. Dacă cererea de dolari creștea, prețul aurului
scădea, posesorii de monadă câștigau, iar deținătorii de aur erau
stimulați să-l transforme în monede. În schimb dacă oferta de dolari
era mai mare decât cererea, adică exista un aflux de monedă pe piață,
prețul creștea până la lipsa de interes a deținătorilor de aur.
14
- ”Mecanismul punctelor aur” - erau punctele de intrare/ieșire în/din
țară.
Moneda care circula pe piață avea o paritate în aur, exista un curs
oficial. Devizele străine circulau/erau cotate pe piață la un curs
peste/sub acest curs oficial în funcție de balanța comercială a țării
respective.
- Dacă balanța comercială era deficitară (importuri ˃ exporturi),
devizele străine erau tot mai rare, valoarea lor creștea până la limita
maximă a punctului de ieșire a aurului din țara respectivă;
- Dacă balanța comercială era excedentară (exporturi ˃ importuri),
cursul devizelor scădea și se prefera plata în aur - punctul de intrare a
aurului în țară.
Aplicații:
1. Să se calculeze soluțiile favorabile pentru un importator francez de mărfuri din
UK. Se cunosc următoarele date:
Valoarea transportului = 20.000 £
1£ = 7,32 gr aur fin;
1€ = 6 gr aur fin;
Cheltuielile de transport, asigurare = 2% din valoarea transportului
Curs valutar pe piața franceză:
a) 1£ = 1,25€;
b) 1£ = 1,2€.
Rezolvare:
• Plata în aur la curs oficial
Cursul oficial - 7,32 / 6 = 1,22 € la o £
Echivalentul a 20.000 £ în €
20.000 x 1,22 = 24.400 €
Cheltuielile de transport = 2% x 24.400 = 488 €
Punctul de ieșire a aurului din țară = 24.400 + 488 = 24.888 €
• Plata în devize
Momentul a) 20.000 x 1,25 = 25.000 €
Momentul b) 20.000 x 1,2 = 24.000 €
Opțiunile importatorului francez în fiecare din cele două momente ale evoluției
cursului valutar se prezintă în tabelul următor:
Momentul Plata prin transfer aur€ Plata în devize € Soluția importatorului

a) 24.888 25.000 avantaj devize 112€
b) 24.888 24.000 avantaj aur 888€
2. 1. Să se calculeze soluțiile favorabile pentru un exportator moldovean de mărfuri
în Franța. Se cunosc următoarele date:
Valoarea transportului = 20.000 €
15
1leu moldovenesc= 0,1 gr aur fin;
1€ = 3,5 gr aur fin;
Cheltuielile de transport, asigurare = 2,5 % din valoarea transportului
Curs valutar pe piața moldavă:
a) 1£ = 33 lei moldovenești;
b) 1£ = 36 lei moldovenești.
Rezolvare:
• Plata în aur la curs oficial
Cursul oficial - 3,5 / 0,1 = 35 lei moldovenești la 1 €
Echivalentul a 20.000 € în lei moldovenești
20.000 x 35 = 700.000 lei moldovenești
Cheltuielile de transport = 2,5% x 700.000 = 17.500 lei moldovenești
Punctul de ieșire a aurului din țară = 700.000 - 17.500 = 682.500 lei moldovenești
• Plata în devize
Momentul a) 20.000 x 33 = 660.000 lei moldovenești
Momentul b) 20.000 x 36 = 720.000 lei moldovenești
Opțiunile exportatorului moldovean în fiecare din cele două momente ale evoluției
cursului valutar se prezintă în tabelul următor:
Momentul Plata prin transfer aur Plata în devize Soluția exportatorului

lei moldovenești
a) 682.500 660.000 avantaj aur 22.500 lei
b) 682.500 720.000 avantaj devize 37.500 lei
Probleme de rezolvat:
1) Importator japonez de mărfuri din UK în valoare de 50.000 £.
1 £ = 7,56 grame aur fin
1 Y = 4,2 grame aur fin
Cheltuielile de transport = 5% din valoarea transportului
Curs valutar:
a) 1£ = 1,9 Y
b) 1£ = 1,6 Y
Explicați rezultatele și selectați varianta optimă pentru importator.
Răspuns: Moment 1) - avantaj devize - 500 Y; Moment 2) - avantaj aur 14.500 Y
2) Exportator român de mărfuri în Elveția

Valoare = 8.000 Ch
Paritate:
1 leu = 0,9 grame aur fin
1 Ch = 1,35 grame aur fin
Cheltuieli de transport = 4% din valoarea transportului
Curs valutar:
1 Ch = 1,6 lei
16
1 Ch = 1,4 lei
Explicați soluțiile exportatorului.
Răspuns: moment 1) - avantaj devize 1.280 lei; moment 2) avantaj aur 320 lei.
- Monedele fără valoare integrală erau monede a căror valoare

intrinsecă era mai mică în raport cu valoarea nominală. Valoarea
nominală nu se calcula în funcție de metalul din care erau
confecționate monedele , ci în funcție de valoarea aurului pe care îl
reprezentau.
4. Convertibilitatea monetară
În cazul monedelor cu valoare intrinsecă (etalon-aur), convertibilitatea
obliga numai la echivalarea în metal prețios.
În cazul etalonului aur-devize, convertibilitatea se materializa și într-o
monedă forte - dolar american, liră sterlină - raportat la rezervele de
aur și la volumul tranzacțiilor internaționale.
Convertibilitatea monetară este însușirea unei monede de a putea
fi preschimbată cu o altă monedă în mod liber, pe piață, în funcție
de cerere și de ofertă, de către oricine și oricând.
Efecte pozitive:
- eficiența comerțului exterior, în sensul că produsele unei țări se află
în concurență cu produse altor țări;
- agenții economici sunt stimulați să producă eficient;
- creșterea productivității muncii;
- specializarea ramurilor de activitate în funcție de cerințele piețelor;
- realizarea echilibrului valutar-financiar;
Dacă convertibilitatea nu se fundamentează corect, apar și efecte
negative:
- diminuarea rezervelor valutare și creșterea datoriei externe,
- falimentul unor firme;
- creșterea șomajului;
- majorarea prețurilor

Sistemul monetar internațional este definit ca un cod de conduită
însușit de către toate țările participante la schimburi comerciale
internaționale.
Reguli ce trebuiesc respectate:
- regim de schimb între monede pentru asigurarea convertibilității;
- asigurarea de lichidități (cash-flow);
- un sistem de rezerve necesar plăților;
- mecanisme de ajustare a balanțelor de plăți.
Sistemul monetar internațional îndeplinește trei funcții:
17
a) Stabilește o monedă sau câteva care vor fi folosite în tranzacțiile
mondiale;
b) Stabilirea unui curs de schimb între moneda națională și moneda
internațională;
c) Reglementează mecanisme de reechilibrare a balanțelor de plăți.
Bazele unui sistem monetar internațional
Conferința Monetară și Financiară Internațională de la Bretton Woods
(SUA) - 01-24.07. 1944
Atunci s-a hotărât înființarea a două organisme specializate ale ONU:
- FMI - Fondul Monetar Internațional;
- BIRD - Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Scopul înființării acestor două organisme a fost pe de o parte o largă
cooperare monetară și pe de altă parte creșterea echilibrată a
comerțului exterior. Ținta au reprezentat-o țările emergente, adică cele
în curs de dezvoltare.
Fondul Monetar Internațional
Obiective:
- acoperirea unui deficit temporar al balanței de plăți. Aceasta se face
prin constituirea de depozite valutare-tampon;
- are buget propriu;
- orientarea către ramurile productive ale economiei debitorului;
- ocuparea forței de muncă;
- folosirea capacităților de producție la nivel ridicat;
- evitarea devalorizării monedei naționale în cazul unor importuri mai
mari decât exporturile - fixarea parității;
- înlătură restricții valutare între țările membre.
Principii:
a) Universalitatea - calitatea de membru este deschisă oricărui stat
care aderă la statutul FMI;
b) Stabilirea cursurilor valutare
- moneda națională se definea în funcție de aur și de dolarul american,
- fluctuarea cursului de schimb a fost între +/- 1%, ulterior +/- 2,5%.
c) Rezerve valutare internaționale aflate la dispoziția FMI, la care
băncile centrale să poată avea acces (aur, $, titluri)
d) Convertibilitatea reciprocă a monedelor țărilor participante prin
intermediul dolarului american, singura monedă convertită în aur.
Prețul oficial: 1 uncie aur = 35$.
S-a menținut etalonul aur-devize, dar dolarul american a fost unica
monedă folosită ca mijloc internațional de plată și rezervă. În acest fel,
Sistemul Monetar Internațional a funcționat până în anul 1971, fiind
un succes pentru SUA.
Totuși, în preajma acelui an s-au înregistrat dezechilibre accentuate
ale balanței de plăți externe a SUA și devalorizarea dolarului american
18
precum și a lirei sterline britanice. S-a declanșat criza Sistemului
Monetar Internațional.
S-a creat o monedă de cont DST- Drepturile Speciale de Tragere,
emisă de FMI. Astfel, 1DST = 1$ (0,888671 grame aur). Apoi
valoarea unui DST s-a stabilit pe baza unui ”coș” de valute.
Deși inițial erau 16 valute, din anul 1981 au rămas doar cinci valute
liber-convertibile, de importanță internațională ( $, £, DM, FF, Y).
Ulterior, odată cu apariția monedei euro, din ”coș” au făcut parte
următoarele valute cu o anumită pondere: $ (39%), € (32%), £ (11%),
Y (18%).
Moneda de cont DST este activ de rezervă, unitate de cont a FMI,
având următoarele caracteristici:
- se poate obține orice orice valută în schimbul DST:
- o țară membră FMI poate vinde și cumpăra DST, cu obligații
ulterioare, în schimbul activelor monetare;
- se pot obține valute de către deținătorii de DST prin schimb valutar.
Țările care au balanțe excedentare pot cumpăra DST de la țările cu
deficit bilanțier.
România a devenit membră FMI în anul 1972. Beneficiază de
următoarele facilități:
- obținerea de DST-uri când FMI face noi alocări;
- obținerea de credite normale, în regim de facilități, în DST și în
valute convertibile;
- participarea la decizii în cadrul FMI;
- 1972 - anul în care România a primit primul acord stand-by. Ulterior
au mai fost și alte acorduri.
Obligațiile statutare ale României:
- subscrierea și virarea cotelor-părți de capital;
- cursul leu-dolar reprezentativ stabilit cu FMI;
- comunicarea indicatorilor economici și financiari.

În esență, pentru protejarea economiilor europene, s-a încercat și într-
o mare măsură s-a reușit crearea unui sistem monetar european
propriu.
S-au identificat trei etape:
a) Sistemul monetar ”șarpele valutar”
b) Sistemul monetar vest-european
c) Tratatul de la Maastricht (Olanda)
La inițiativa cancelarului vest-german Helmuth Schmidt și
președintelui francez Valéry Giscard d´Estaing, în anul 1972,
Consiliul Europei a decis crearea Sistemului Monetar European în
19
vederea stabilizării cursurilor de schimb ale monedelor țărilor
europene. Contextul mondial era propice după devalorizarea dolarului
american față de aur și transformarea aurului într-o marfă, fiind cotată
la bursă.
S-a creat moneda de cont ECU (European Currency Unit - Unitate de
Cont European).
Valoarea ECU s-a stabilit în raport cu dolarul american. ECU nu a fost
niciodată monedă efectivă, ci monedă de cont, concepută ca un ”coș”
de valute în proporții bine delimitate, în funcție de puterea economică
a fiecărei țări.
Exista un curs oficial - 20% din rezervele de aur și devize vărsate de
statele membre și un curs zilnic.
• 1979 s-a înființat Sistemul Monetar European;
• 1985 - Actul Unic al țărilor membre al Consiliului Europei - tripla
libertate de circulație a persoanelor, bunurilor și capitalurilor;
• 1991 - Tratatul de la Maastricht a fost semnat în februarie 1992 și a
intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Se înființează Uniunea
Monetară Europeană.
Această reușită a presupus parcurgerea a trei etape:
1) 1990/1991 - 1994 - liberalizarea completă a mișcării capitalurilor și
prestărilor de servicii financiare;
2) 1994 - 1997 - înființarea Institutului Monetar European pentru o
cooperare strânsă cu băncile centrale ale statelor membre.
Pentru aceasta s-a urmărit ”armonizarea” politicilor economice ale
țărilor membre prin îndeplinirea celor cinci criterii de convergență:
a) Inflația - calculată cu ajutorul indicelui prețurilor de consum.
Aceasta trebuie să fie mai mică de 1,5% din media aritmetică a ratelor
de inflație din primele trei state membre cu rezultatele economice cele
mai bune;
b) Deficitul bugetar în PIB - trebuie să fie sub 3%;
c) Datoria publică - sub 60% din PIB;
d) Cursul de schimb - presupune analiza pe doi ani a marjelor de
fluctuare față de moneda altui stat. Ecartul a fost între - 15% și + 15%
fără devalorizarea monedei analizate.
e) Rata dobânzii pe termen lung - trebuie să fie sub 2% din media
aritmetică, calculată pe 12 luni, a ratelor de dobândă din primele trei
state.
f) În plus, independența Băncii Centrale, care are obligația să nu
finanțeze monetar deficitului public.
A apărut și Banca Centrală Europeană.
3) În perioada 1997 - 1999, au fost urmăriți acești indicatori pentru
adaptarea la moneda unică. De asemenea, a apărut Sistemul European
de Bănci Centrale, care are obligația de a substitui băncile centrale.
20
Moneda euro
Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1995, a stabilit
denumirea monedei unice - EURO - €.
Simbolul s-a stabilit inspirându-se din alfabetul grecesc - litera
epsilon, evocând civilizația greacă și din prima literă a cuvântului
”Europa”. Cele două linii paralele reprezintă stabilitatea monetară.
• 1996 - Consiliul European de la Dublin aprobă machetele pieselor și
bancnotelor euro.
Deși moneda rămâne unul dintre principalele simboluri ale
suveranității naționale, teritoriul național fiind asimilat cu cel monetar,
noutatea monedei euro constă în faptul că un grup de state independente
sunt de acord de a-și înlocui moneda națională și de a transfera
suveranitatea politicii monetare Băncii Centrale Europene ca organism
independent.
La 01.01.1999, moneda unică euro a fost introdusă în 11 din cele 15
state membre ale UE: Austria, Belgia, Olanda, Luxemburg, Finlanda,
Franța, Germania, Irlanda, Italia, Portugalia și Spania.
În această primă etapă au făcut excepție Marea Britanie, Danemarca,
Suedia și Grecia. Marea Britanie, Danemarca și Suedia au refuzat din
motive de politică internă, iar Grecia nu a îndeplinit criteriile de
convergență.
Ulterior, Suedia și Danemarca, prin referendum, au stabilit că nu aderă
la moneda euro, iar Marea Britanie a obținut o clauză de opțiune,
potrivit căreia va trece la moneda euro când consideră de cuviință.
Grecia a aderat în anul 2001.
Cronologic, celelalte 7 state ( în total 19) au aderat după cum
urmează:
- Principatul Monaco - 2002 (se asimilează cu Franța);
- Letonia și Lituania - 2006;
- Slovenia - 2007;
- Cipru și Malta - 2008;
- Slovacia - 2009;
- Estonia - 2011.
Condițiile economice și politice de aderare a țărilor candidate în zona
euro privesc respectarea principiilor de democrație, respectarea
drepturilor omului și o economie de piață funcțională, concurențială.
Economia de piață funcțională presupune:
- sistem financiar-bancar eficient, capabil să orienteze economiile
către investiții productive;
- sistem juridic modern;
- cadru macroeconomic stabil și neinflaționist propice pentru creșterea
economică și ocuparea forței de muncă.
21
Cap. 3 Creditul, dobânda și inflația
3.3. Inflația

Finanțarea economiei se poate realiza prin două metode: prin
intermediere financiară și pe piețele de capital.
Intermedierea financiară este o finanțare indirectă, în sensul că
instituțiile de credit atrag disponibilități bănești temporar disponibile
de la persoane fizice și juridice sub forma depozitelor și o parte din
aceste sume le plasează pe piață sub forma de credite altor solicitanți.
Câștigul instituțiilor financiare provine din diferența de dobândă.
Pe piețele de capital se realizează o finanțare directă. Instituțiile
financiare emit titluri de mare diversitate care pot fi cumpărate de
persoane interesate care dețin venituri temporar disponibile. Aceste
titluri pot fi negociate pe piețe secundare, valoarea lor putând fi
modificată.
Creditul este definit ca fiind disponibilizarea unor sume de bani
de către o instituție financiară (creditor) unei persoane fizice sau
22
juridice (debitor) în schimbul promisiunii de rambursare a
împrumutului printr-un set de clauze (scadență, monedă,
dobândă practicată etc).
De menționat este faptul că suma împrumutată (capitalul împrumutat)
este a creditorului, debitorul doar folosind-o temporar, iar prețul
folosirii este dobânda care trebuie achitată de împrumutat.
3.1.1 O scurtă prezentare a creditelor
Clasificarea creditelor
a) În funcție de durata creditului:
- credite pe termen scurt (de la o zi până la un an);
- credite pe termen mediu (1-5 ani);
- credite pe termen lung (5-25 ani).
b) În funcție de calitatea debitorului:
- credit acordat societăților comerciale, întreprinderilor individuale,
PFA-urilor, CMI- urilor, persoanelor fizice;
- credite acordate în baza bonurilor de tezaur sau a altor titluri.
c) În funcție de calitatea beneficiarului:
- credite furnizor - înseamnă vânzări de mărfuri pe credit, adică
vânzări de mărfuri și prestări de servicii cu plată amânată/ulterioară.
- credite cumpărător - înseamnă plăți în avans. Este de fapt o pre-
finanțare din partea beneficiarilor unor produse sau servicii.
Scopul acestor categorii de credite îl reprezintă în primul rând evitarea
costurilor de depozitare, cucerirea unor noi piețe de desfacere, plată
rapidă, se evită penalități de întârziere și nu în ultimul rând se
formează pentru beneficiar o creanță psihologică (”am de plată suma
de...”).
În general, creditele se împart în cinci categorii:
- creditul comercial;
- creditul obligatar;
- creditul ipotecar;
- creditul de consum;
- creditul bancar.
A) Creditul comercial
Creditul comercial este o vânzare de mărfuri/o prestare de servicii cu
plată amânată, folosindu-se o serie de instrumente de plată: cambia,
biletul la ordin, cecul. Reprezintă aproximativ 10-20% din resursele
de finanțare.
În acest context producătorul sau comerciantul împrumută banii săi în
comparație cu creditul bancar în care banca împrumută banii
deponenților.
a) Creditul de scont
La baza unui astfel de credit stă un efect de comerț: cambie, bilet la
ordin, cec.
23
Efectele de comerț exprimă o promisiune a emitentului de a plăti la
scadență deținătorului (creditorului) valoarea nominală a hârtiei de
valoare care a fost vândută cu discount. Acestea nu sunt garantate de
stat, termenele uzuale fiind de 30-60 de zile, emitenții fiind bănci,
corporații financiare, industriale și comerciale.
Efectele de comerț se află la concurență cu depozitele bancare, fiind
soluții alternative și la credite.
Taxa de scont se calculează după următoarea formulă:
TS = Vn x D x Nz / 360 x 100
în care:
TS - taxa de scont;
Vn - valoarea nominală a titlului;
D - dobânda;
Nz - numărul de zile dintre data scontării și scadență.
Acest tip de credit nu poate fi accesat de unitățile care figurează în
evidența Centralei Incidentelor de Plată (CIP) în ultimele șase luni.
Apar și riscuri la care banca se expune mai ales în cazul cecurilor
postdatate.
b) Factoring - este o tehnică de finanțare prin care un furnizor
(aderent) transferă unui terț (factor) creanțele pe care le are de încasat
dintr-un contract comercial (bunuri și servicii furnizate pe credit)
contra unui comision.
Participanți:
- furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii (aderent);
- bancă sau o societate specializată în operațiuni de factoring
(factorul);
- beneficiarul (debitorul).
Factoringul este de două feluri:
- Factoringul tradițional - factorul plătește imediat creanțele atunci
când ele sunt acceptate. Aderentul încasează contravaloarea facturilor
cedate. Dobânda practicată este superioară celei de pe piață plus
comisionul pentru gestionarea creanțelor preluate.
- Factoringul la scadență - creanțele sunt preluate de factor, ca
mandatar și le achită la scadență.
c) Credite pentru export - sunt destinate pentru a finanța nevoile
clientelei, pe o perioadă de maxim un an, pentru aprovizionarea cu
materii prime și materiale, achiziția de subansambluri, cumpărarea de
energie, combustibil, toate acestea achiziționate din țară sau din
străinătate în vederea realizării unor produse cu desfacere la export.
B) Creditul bancar este principala formă de creditare din economie.
În principal creditul bancar este un credit pe scurt pentru că și
resursele atrase de bancă sunt pe termen scurt și provin de pe piața
24
monetară. Creditul pe termen mediu și lung are ca sursă principală
împrumuturile pe piața financiară.
a) Creditul pe termen scurt
a1) Creditul de exploatare
În decursul timpului noțiunea a îmbrăcat diverse denumiri ajungându-
se în anii 2000 să se intituleze credit revolving, care înseamnă că
dimensiunea acestuia fluctuează în funcție de fluxurile de lichidități
ale debitorului cu rambursări/realocări multiple în limita plafonului
acordat.
a2) Creditul pe obiectiv
Acest tip de credit este specific pentru unitățile care lucrează în
sectorul de construcții și firmelor comerciale care achiziționează
stocuri de mărfuri. Banca creditează lucrările care vor fi executate și
livrările ulterioare de mărfuri stocate.
a3) Creditul pentru finanțarea stocurilor sezoniere
Se acordă în următoarele cazuri:
- existența unor stocuri de materii prime și materiale primite și pe
care unitatea nu le poate folosi imediat din diverse motive: mărfuri
primite în avans, întrerupere de producție, întârzieri în livrarea de
bunuri etc.
- acoperirea cheltuielilor cu stocuri sezoniere agricole vegetale și
animale, perioada de creditare fiind de la trei luni până la un an.
a4) Creditul de trezorerie
Este un credit solicitat de agenți economici pentru acoperirea unui
deficit de lichiditate. Cauzele acestui deficit sunt multiple:
- întârzieri din partea beneficiarilor privind încasarea contravalorii
facturilor emise;
- cerințe de finanțare ca urmare a unor oportunități oferite de piață:
cumpărarea de acțiuni la bursa de valori mobiliare, cumpărarea de
obligațiuni guvernamentale/municipale etc.
În aceeași categorie se include și creditul owerdraft, folosit pentru
acoperirea cash-flow-ului pe o perioadă de maxim 30 de zile.
a5) Creditul de consum - se acordă persoanelor fizice pentru a
procura bunuri și servicii din rețeaua comercială pe termen scurt și
mediu.
Creditul de consum a apărut inițial ca un credit comercial, riscul de
neplată aparținând vânzătorului, dar în timp s-a transformat într-un
credit bancar.
Mărimea creditului depinde de valoarea bunului și de veniturile
familiei, dar în limitele (minim și maxim) impuse de bancă.
Creditul de consum este de fapt un credit cu plată amânată.
b) Creditul pe termen mediu și lung
25
Este un credit care se acordă pentru dezvoltare: investiții,
infrastructură, construcții urbane, amenajări hidrotehnice, construcții
de imobile, leasingul.
În această categorie se includ: creditul de dezvoltare, creditul ipotecar,
creditul imobiliar, creditul de tip leasing.
b1) Creditul de dezvoltare - este un credit pe termen lung (15-20 ani)
care se acordă pentru investiții noi, lucrări de infrastructură,
construcții urbane, amenajări hidrotehnice etc. Deci este un credit
pentru valori mari și cu efect pe termen îndepărtat. Alături de
finanțarea primită prin bancă, investitorul este obligat să contribuie cu
o cotă-parte (cofinanțare).
b2) Creditul ipotecar
Destinația acestui credit este pentru cumpărarea de locuințe (case,
apartamente, terenuri) care au ca garanție o ipotecă, reglementată de
Legea nr.190/1999 privind creditul ipotecar.
Categorii de credite ipotecare:
- Credit pe ipotecă cu rate fixe - presupune o sumă de restituit și o
dobândă fixă.
- Credit pe ipotecă cu dobândă variabilă - dobânda fluctuează în
funcție de un indicator și anume costurile de achiziție pe piața
financiară.
- Credit pe ipotecă cu rambursare progresivă - graficul de rambursare
a creditului arată astfel: la început, ratele sunt mai mici și cresc pe
măsura derulării contractului. Se adresează familiilor cu venituri mici,
în speranța că vor reuși să-și amelioreze situația financiară în viitor.
- Credit de tip ”releu”
O persoană deține un imobil, dar dorește să-și cumpere un altul.
Recurge la un credit până îl vinde pe primul. Valoarea creditului nu
poate fi mai mare de 80% din valoarea imobilului pe care-l va vinde.
Rata de dobândă este superioară celei practicate pe piață, deoarece
riscul băncii este mai mare punându-se în context cazul în care primul
imobil nu va fi vândut în timp real.
b3) Creditul imobiliar
Se solicită acest tip de credit pentru construirea unui locuințe,
garantându-se cu un alt imobil pe care solicitantul îl posedă.
b4) Creditul de leasing
Definiție: este un contract de închiriere care dă posibilitatea
agentului economic/persoanei fizice, care nu dispune de fonduri și
care nu vrea să apeleze la credite bancare, să folosească bunuri
mobile/imobile și pentru care plătește o sumă de bani.
Apar următoarele etape:
a) Utilizatorul se obligă să achite contravaloarea bunurilor închiriate
într-un anumit număr de rate;
26
b) După achitare, utilizatorul poate opta între a deveni proprietar al
bunului sau să continue contractul de leasing;
c) în cazul în care utilizatorul dorește să devină proprietar, se încheie
un contract de vânzare-cumpărare;
d) În cazul în care nu dorește să devină proprietar, utilizatorul poate să
returneze bunul.
Practic, într-un contract de leasing există trei parteneri:
- producătorul bunului (furnizorul terț);
- societatea de leasing, care cumpără bunul, investind capital propriu
(locator);
- beneficiarul bunului, cel care închiriază bunul, exploatându-l, plătind
rate periodic (utilizatorul).
Figura. nr. 3.1. . Leasingul
Apar două contracte:

- contractul de vânzare-cumpărare, prin care societatea de leasing
devine noul proprietar al bunului;
- contractul de leasing între locator și utilizator.
În contractul de leasing apar trei elemente fundamentale:
27
a) Se negociază rata lunară/numărul de rate;
b) Se stabilește ce statut va avea bunul la finalul contractului de
leasing;
c) Modalitatea de plată.
Contractul de leasing se deosebește de contractul clasic de închiriere
prin următoarele elemente:
- pe întreaga durată a închirierii proprietarul de drept este locatorul cu
toate obligațiile fiscale ce-i revin (impozite, taxe, amortizare etc);
- eventuale deficiențe ale bunului sunt suportate de locator;
- bunul care poate fi uzat moral, poate fi schimbat dar în condiții noi
negociate;
- la scadență (după plata ultimei rate), utilizatorul poate opta pentru
cumpărarea bunului, continuarea contractului de leasing sau restituirea
bunului.
Este un contract foarte avantajos pentru firmele care își încep o
activitate și care nu dispun de capital propriu, stimulându-se astfel
producția.
Dacă între furnizor și utilizator nu există o firmă de leasing, apare
contractul de leasing direct, rolul locatorului fiind suplinit de furnizor.
Cadrul legislativ
- Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale;
- Legea nr. 99/1999 privind accelerarea reformei economice.
Tipuri de contracte de leasing
Leasingul financiar
Specific acestui tip de leasing sunt următoarele caracteristici:
- riscurile și beneficiile aparțin utilizatorului;
- la sfârșitul contractului, dreptul de proprietate se transferă
utilizatorului;
- când se optează pentru cumpărarea bunului, valoarea acestuia nu
poate fi mare de 50% din valoarea inițială;
- perioada de folosire a bunului în sistem leasing acoperă cel puțin
75% din durata normală de funcționare.
Leasingul operațional
- părțile pot fi persoane juridice române/străine;
- utilizatorul poate să-și aleagă furnizorul și societatea de asigurare;
- nu e valabilă niciuna dintre condițiile specifice leasingul financiar.
3.1.2. Costul creditului
Este de fapt dobânda. Aceasta depinde de trei factori:
- mărimea creditului;
- perioada de creditare;
- nivelul ratei dobânzii.
a) Dobânda bancară se calculează după următoarea formulă:
D = C x t x i / 100 x 360
28
în care:
D - dobânda;
C - valoarea creditului;
t - perioada de acordare a creditului;
i - rata dobânzii.
Rata dobânzii este prețul unei unități de capital pe unitatea de timp
i = C / Cr ,
în care
Cr - capital rambursat.
b) Dobânda pe piața financiară reprezintă o altă categorie de
dobânzi. Pot fi de mai multe feluri:
b1) Dobânda nominală - este cea înscrisă în contractul de credit.
Poate fi fixă - aceeași pe întreaga durată a contractului și variabilă -
fluctuează în funcție de rata de referință de pe piață.
b2) Dobândă reală - este raportul dintre rata dobânzii și rata inflației.
ir = 1+in / 1+ri - 1
în care:
ir - rata reală a dobânzii;
in - rata nominală a dobânzii;
ri - rata inflației.
Dobânda reală poate fi real pozitivă (ir > ri), sau real negativă (ir < ri).
Exemplu:
Rata dobânzii la un titlu de stat este 5%, iar rata inflației de 3%. Să se
calculeze rata reală a dobânzii.
ir = 1+0,005 / 1+0,003 - 1 = 2%
b3) Dobânda compusă - dobânda se calculează, nu se încasează și
rămâne în cont / depozit pentru a produce la rândul ei dobândă -
capitalizarea dobânzii.
Vn = Va (1+i)n
în care:
Vn - valoarea viitoare a depozitului după ”n” ani;
Va - valoarea actuală a depozitului;
i - rata dobânzii;
1+n - factor de multiplicare.
Exemplu:
Să se calculeze valoarea unui cont de 10.000 € la sfârșitul unei
perioade de 3 ani în care se practică o dobândă de 5% anual.
Perioada Va (€) 1+i Vn (€)

la sfârșitul primului 10.000 1,05 10.500
an
la sfârșitul celui de- 10.500 1,05 11.025
29
al doilea an
la sfârșitul celui de- 11.025 1,05 11.576
al treilea an
V3 = V0 (1+0,05)3 = 10.000 (1+0,05)3 = 10.000 x 1,576 = 11.576 €.

Modificarea ratei de dobândă pe parcursul derulării unui contract de
credit este un risc care poate afecta capitalurile și profiturile.
Diferențele care pot să apară sunt gestionate cu ajutorul metodei GAP,
adică calculul diferențelor dintre activele și pasivele sensibile
bilanțiere ale băncii la rata dobânzii.
Măsurarea activelor și pasivelor bilanțiere are ca scop protejarea
venitului net din dobândă. De aceea, orizonturile de timp analizate
trebuie să fie relativ scurte.
În continuare vom prezenta câteva spețe posibile:

Exemplul 1
Se cunosc următoarele date bilanțiere, activele și pasivele bancare
sensibile la dobânzi - momentul T0
Număr Sensibilitate Active Rata Pasive Rata dobânzii

curent la dobânzi (credite) - dobânzii (depozite) - bonificate
mil. lei încasate (%) mil. lei (%)
1 Rata 500 20 600 15
sensibilă
2 Rata fixă 300 15 250 10
3 Fără 200 - 150 -
influență
- Total 1.000 - 1.000 -
Se vor folosi următoarele formule:

GAP = As - Ps
VNd = (As x ds + Ans x dns) - (Ps x ds + Pns x dns)
Rvnd = Vnd / Av x 100
în care:
GAP - discrepanțe active - pasivele
As - active sensibile la variațiile ratei dobânzii
Vnd - venit net din dobânzii
30
ds - dobânzi sensibile / variabile
Ans - active nesensibile (cu dobândă fixă)
dns - dobână fixă
Rvnd - rata venitului net din dobânzii
Av - active valorificabile.
Folosind datele anterioare avem de calculat discrepanțele active-
pasive, venitul net din dobânzi și rata venitului net.
GAP = 500 - 600 = -100 milioane lei
Vnd = (500 x 20% + 300 x 15%) - (600 x 15% + 250x 10%) = (100 +
45) - (90 + 25) = 145 - 115 = 30 milioane lei
Rvnd = 30 / 800 x 100 = 3,75%
Rezultatul se interpretează astfel: se estimează un venit net din
dobânzi de 3,75 milioane lei la 1.000 milioane lei active.
De la acest moment T0, păstrând GAP negativ, pot apărea două
situații:
- când ratele de dobândă cresc cu același procent față de momentul T0;
- când ratele de dobândă scad cu același procent față de momentul T0.
Exemplul 2 - Momentul T1 - ratele de dobândă cresc cu 2%
Număr Sensibilitate Active Rata Pasive Rata

curent la dobânzi (credite) - dobânzii (depozite) - dobânzii
mil. lei încasate (%) mil. lei bonificate
(%)
1 Rata 500 22 600 17
sensibilă
2 Rata fixă 300 15 250 10
3 Fără 200 - 150 -
influență
- Total 1.000 - 1.000 -

VNd = (500 x 0,22 + 300 x 0,15) - (600 x 0,17 +250 x 0,1) = (110 + 45)
- (102 + 25) = 155 - 127 = 28 milioane lei
Rvnd = 28 / 800 x 100 = 3,5%, adică se estimează 3,5 milioane lei,
venit net din dobânzi la 100 milioane lei active.
Comparând cele două momente se pot trage următoarele concluzii:
Dacă rata dobânzii pe termen scurt crește ( 22% față de 20% - la
active și 17% față de 15% - la pasive), cheltuielile cu dobânzile
sensibile cresc mai mult dacât veniturile cu dobânzi sensibile
Cheltuieli = 102 - 90 = 12 milioane lei;
31
Venituri = 110 - 100 = 10 milioane lei.
În acest context, venitul net scade - de la 3,75 milioane lei la 3,5
milioane lei.
Exemplul 3 - Momentul T2 - ratele de dobândă scad cu 2%

(%)
1 Rata 500 18 600 13
sensibilă
2 Rata fixă 300 15 250 10
3 Fără 200 - 150 -
influență
- Total 1.000 - 1.000 -

VNd = (500 x 0,18 + 300 x 0,15) - (600 x 0,13 +250 x 0,1) = (90 + 45) -
(78 + 25) = 135 - 103 = 32 milioane lei
Rvnd = 32 / 800 x 100 = 4%, adică se estimează 4 milioane lei, venit
net din dobânzi la 100 milioane lei active.
De data aceasta rata dobânzii aferente veniturilor și cheltuielile
sensibile scade fașă de momentul T0 cu 2%, adică de la 20% la 18% -
la active și de la 15% la 13% - la pasive.
În această situație:
- cheltuielile cu dobânda scad, 90 - 78 = 12 milioane lei;
- veniturile cu dobânda scad și ele, 100 - 90 = 10 milioane lei;
- venitul net crește de la 3,75 milioane lei la 4 milioane lei.
Exemplul 4 - Momentul T2 - GAP = 0 și față de un moment inițial
presupunem o majorare a ratelor de dobândă cu 2%
Număr Sensibilit Active Rata Rata Pasive Rata Rata

curent ate la (credite) dobânzii dobânzii (depozite) - dobânzii dobânzii
dobânzi - mil.lei încasate - încasate - mil.lei bonificate I bonificate
I (%) II (%) (%) II (%)
1 Rata 500 20 22 500 15 17
sensibilă
32
2 Rata fixă 300 15 15 250 10 10
3 Fără 200 - - 250 - -
influență
- Total 1.000 - - 1.000 - -
Varianta I
Vnd = (500 * 0,2 + 300 * 0,15) - (500 * 0,15 +250 * 0,1) = (100 + 45)
- (75 + 25) = 145 - 100 = 45 milioane lei
Rvnd = 45 / 800 * 100 = 5,63%
Varianta II
Vnd = (500 * 0,22 + 300 * 0,15) - (500 * 0,17 +250 * 0,1) = (110 +
45) - (85 + 25) = 155 - 110 = 45 milioane lei
Rvnd = 45 / 800 * 100 = 5,63%
Se observă că atât venitul net din dobânzi cât și rata venitului net
rămân constante.
Exemplu 5 - față de momentul T0 se păstrează structura și nivelul
activelor și pasivelor. Crește rata dobânzii active cu 1%, iar rata
dobânzii bonificate la depozite crește cu 2%.

(%)
1 Rata 500 21 600 17
sensibilă
2 Rata fixă 300 15 250 10
3 Fără 200 - 150 -
influență
- Total 1.000 - 1.000 -

VNd = (500 x 0,21 + 300 x 0,15) - (600 x 0,17 +250 x 0,1) = (105 + 45)
- (102 + 25) = 150 - 127 = 23 milioane lei
Rvnd = 23 / 800 x 100 = 2,88%, adică se estimează 2,88 milioane lei,
venit net din dobânzi la 100 milioane lei active.
3.3. Inflația
3.3.1. Conceptul de inflației
33
Inflația este o creștere generalizată și de durată a prețurilor
bunurilor din economie însoțită de o scădere a puterii de
cumpărare a monedei.
Această definiție este valabilă doar în cazul economiilor de piață, unde
prețurile sunt flexibile și se modifică în funcție de cerere și de ofertă.
Un blocaj al prețurilor poate reprezenta o soluție de a împiedica
expansiunea inflației, dar este o măsură de moment, fără a fi eliminată
cauza. Din acest motiv instrumentul folosit pentru controlul prețurilor
este indicele prețului de consum.
În practica economică au existat contestații cu privire la modul de
calcul al indicelui prețurilor de consum: tipul de gospodării alese,
produsele reținute, ponderea acestora, dispersia geografică. În plus,
creșterea nivelului general al prețurilor poate avea și alte cauze:
fiscalitate ridicată, importuri la prețuri în creștere etc.
Eșecul politicii keynesiste (intervenția statului în economie) a
determinat autoritățile să pună în aplicare teoria lui Friedman de
stabilizare monetară, prin politica promovată de băncile centrale.
Printr-o inflație scăzută se creează premisele pentru o viitoare creștere
economică. Aceasta este de fapt o dezinflație, care înseamnă
încetinirea ritmului de creștere a prețurilor.
3.3.2. Calcularea inflației
Rata inflației înseamnă creșterea indicelui prețurilor de consum în
anul curent față de anul precedent.
T0 = 4%
}→ Inflație
T1 = 5%
Dezinflația este o creștere a prețurilor în anul curent într-un ritm mai

lent decât în anul precedent.
T0 = 4%
}→ Dezinflație
T1 = 3%
Deflație înseamnă diminuarea prețurilor în mod continuu.
T0 = 4%
T1 = 3%
T2 = 2%....
Analiza fenomenului inflaționist se poate face prin două metode:
- prețurile cresc diferit de la o ramură de activitate la alta, determinând
un consum disproporționat;
- inflația înseamnă deprecierea monedei.
Măsurarea ratei de inflație se face folosindu-se următoarea formulă:
rinf = Ip1 - Ip0 / Ip0 x 100
34
De exemplu, dacă în anul T0 Ip0 = 5%, iar în anul T1 Ip1 a fost de 7%,
atunci rata anuală a inflației va fi:
rinf = 107% - 105% / 105% x 100 = 2 / 105% x 100 = 1,9%
Pentru determinarea ratei de inflație în România se folosesc doi indici:
a) Indicele prețului de consum - Ipc;
b) Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC).
a) La rândul său, indicele prețului de consum se calculează prin trei
metode:
a1) luna de referință / luna precedentă;
a2) luna de referință / decembrie anul precedent;
a3) luna de referință / aceeași lună din anul precedent.
b) Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC).
Pentru calcularea acestui indice se iau în calcul bunurile și serviciile
structurate pe 12 grupe. Calculul este efectuat de EUROSTAT (Oficiul
de Statistică al Uniunii Europene), iar Banca Centrală Europeană îl
folosește la fundamentarea deciziilor de politică monetară.
3.3.3. Formele ratei inflației
a) Rata lunară a inflației
rli = Ip1 - Ip0 / Ip0 x 100
Rezultatul înseamnă creșterea procentuală a prețurilor într-o lună față
de luna precedentă.
b) Rata medie lunară a inflației - reprezintă creșterea medie a
prețurilor într-o lună față de luna precedentă.
c) Rata medie anuală a inflației - reprezintă creșterea medie a
prețurilor de consum într-un an față de altul.
d) Rata anuală a inflației - semnifică creșterea prețurilor de consum
dintr-o lună din anul curent față de aceeași lună din anul precedent.
Acest indicator se calculează ca raport procentual între indicele
prețurilor de consum dintr-o lună sau dintr-un an curent și indicele
prețurilor de consum din luna/anul precedent minus 100.
e) Rata inflației la sfârșitul anului - înseamnă creșterea prețurilor de
consum din luna decembrie a unui an față de aceeași lună din anul
precedent.
Se calculează ca produs între indicii lunari cu baza în lanț raportați la
100, din care scade 100.
Exemplu:
Se cunosc următoarele date comunicate de către BNR:
Luna 2018 (%) 2019 (%)
Ianuarie 104,32 103,32
Februarie 104,72 103,83
35
Martie 104,95 104,03
Aprilie 105,22 104,11
Mai 105,41 104,1
Iunie 105,4 103,84
Iulie 104,56 104,12
August 105,06 103,89
Septembrie 105,03 103,49
Octombrie 104,25 103,4
Noiembrie 103,43 103,77
Decembrie 103,27 104,04
Rata lunară a inflației (mai 2019)

rl inf = 104,1% - 105,4% / 105,4% x 100 = -1,3% / 105,4% x 100 = -
1,24% - dezinflație;
Rata anuală a inflației
- martie 2019
rinf = 104,03% / 104,95% x100 - 100 = 99,1 - 100 = -0,905% -
dezinflație
- decembrie 2019
rinf = 104,04% / 103,27% x100 - 100 = 100,75 - 100 = 0,75% -
inflație;
Rata inflației la sfârșitul anului
rinf(dec.2019) = (103,32% x 103,08% x 104,03% x 104,11% x 104,1%
x 103,84% x 104,12% x 103,89% x 103,49% x 103,4% x 103,77% x
104,04%) x 100 - 100 = 5.56%
3.3.4. Formele inflației
a) Inflație prin cerere
Se manifestă pe piața bunurilor și serviciilor între cererea de
bunuri/servicii și ofertă.
Dacă oferta este cu mult sub nivelul cererii, efectul este creșterea
prețurilor.
Situațiile în care cererea devansează oferta sunt următoarele:
- creșterea nejustificată a veniturilor populației, în special în sectoare
neproductive (învățământ, administrație, sănătate, MAI, MApN etc.
- creație monetară necorelată cu productivitatea muncii. Aici pot fi
credite neperformante acordate de băncile comerciale, emisiune
nejustificată de monedă de către Banca Centrală.
- creșterea consumului în detrimentul economiilor. Justificarea unei
astfel de situații poate fi lipsa unei culturi financiare a populației.
36
b) Inflație prin costuri
Un exemplu în acest sens ar fi revendicări salariale fără acoperire în
productivitate. Aceste majorări se vor reflecta în costurile produselor
finite/serviciilor și vor genera creșteri de prețuri.
În situația unei corelări între majorările salariale și productivitate,
diferența în plus înseamnă profit pentru companie.
c) Inflație importată
Se manifestă în contextul participării economiei naționale la fluxurile
internaționale. Importurile de materii prime/materiale/servicii
influențate negativ de variațiile cursului de schimb, antrenează o
cantitate mai mare de bani și deci un proces inflaționist.
d) Inflație structurală
Are la bază strategia țării de dezvoltare economică accelerată prin
finanțarea unor sectoare/ramuri de activitate în detrimentul altora.
Finanțarea se face prin fonduri bugetare și/sau credite bancare.
Această situație atrage după sine un aflux monetar în economie care
până în momentul în care va fi contracarat de productivitate generează
o majorare a cererii.
Efectele vor fi următoarele:
- vor exista sectoare viciate care își vor restrânge activitatea și va
determina șomaj;
- în primă fază pentru a susține alocările bugetare vor crește sarcinile
fiscale, iar în cazul creditelor bancare dobânda se va reflecta în
costuri;
- inflație prin venituri.
În funcție de ritmul de creștere a prețurilor, inflația poate fi:
- moderată - 2-3% anual;
- galopantă - peste 10%;
- hiperinflație - peste 50%.
3.3.5. Efectele inflației și corelația cu variabile macroeconomice
Efectele inflației trebuiesc privite din două puncte de vedere: unul
pozitiv și altul negativ.
Efectele pozitive ale inflației
Corelația șomaj-inflație
Teoria lui Philips (teorie keynesistă) spune că în condiții de inflație
moderată cele două variabile se prezintă într-un raport invers
proporțional: atunci când șomajul este ridicat, se va urmări o relansare
economică, iar când inflația scapă de sub control (galopantă), se vor
adopta strategii de creștere a șomajului.
Această teorie a fost infirmată de istoria relativ recentă (1960-1980)
când cele două variabile au crescut simultan, generând stagflație.
De asemenea, Friedman a combătut această teorie, demonstrând că nu
ia în calcul șomajul natural.
37
Corelația inflație-exporturi
Analiza pleacă de la o situație de fapt existentă:
Există o cantitate de masă monetară mai mare pe piață.

↓
Aceasta determină:
- scăderea puterii de cumpărare;
- creșterea cursului de schimb;
- inflație efectivă mai mare decât cea anticipată.
↓
Prin vânzare cresc veniturile din export și se echilibrează balanța de
plăți externe.
Corelația inflație-impozit, efectele asupra finanțelor publice

Odată cu creșterea veniturilor populației, care poate fi o consecință a
revendicărilor salariale, crește masa monetară existentă pe piață. Dacă
această cantitate de monedă nu este corelată cu o creștere
corespunzătoare a productivității muncii, pentru a contracara inflația,
autoritățile publice măresc fiscalitatea prin creșterea impozitelor și
taxelor și/sau sunt o consecință a unei baze de impunere mai mare.
Această metodă se aplică cu preponderență în țările emergente.
Efectele negative ale inflației
Asupra creșterii economice:
- afectează companiile ineficiente;
- favorizează creșterea prețurilor cu consecințe asupra competitivității
companiilor;
- acțiunea de creștere a prețurilor și nu de scădere a costurilor este o
măsură inflaționistă;
- apar dificultăți la export;
-scade rata reală a dobânzilor atât la credite cât și în cazul
economiilor.
Asupra populației
În principiu, dacă inflația crește, cei care au bani plasați în instrumente
de economisire pierd, iar cei care sunt împrumutați câștigă ca urmare
a unei monede depreciate.
Pe de altă parte, proprietarii de bunuri imobiliare și funciare câștigă în
detrimentul celor care au plasat venituri în active financiare.
Asupra companiilor
În primă fază, inflația ar favoriza extensia investițiilor.
Creșterea salariilor mărește ponderea acestora în valoarea adăugată,
micșorând profitul.
38
Apare iluzia unui profit mai mare, dar care antrenează o bază de
impunere majorată.
3.3.6. Politici antiinflaționiste

a) Înghețarea prețurilor - înseamnă interzicerea de către autoritățile
statului a majorării prețurilor pentru diverse bunuri și servicii pe
perioadă de timp determinată. Efectul este de moment, pentru că în
perioada imediat următoare poate să apară o explozie a prețurilor.
Această măsură nu a diminuat niciodată inflația ci doar a împiedicat-o.
b) Politica bugetară și fiscală
Se folosesc două pârghii:
- reducerea cheltuielilor publice ale statului;
- majorarea fiscalității.
c) Limitarea creditului
Măsura constă într-o acțiune de restrângere a livrării produsului-
credit. Este o metodă cu efect de bumerang asupra băncilor dinamice,
care pot practica eludarea regulamentelor prin diferite practici.
d) Politica veniturilor
Varianta de creștere a veniturilor populației ar genera o creștere a
cererii și a costurilor salariale. Condiția necesară este ținerea sub
control a ratei de inflație prin creșterea productivității muncii.
O soluție ar fi țintirea inflației cu sprijinul necondiționat al Băncii
Centrale.
Cap. 4 Sistemul financiar-bancar din România

4.2. Piața asigurărilor din România
4.3. Evoluția fondurilor private de pensii la 31.12.2020
Context
Sistemul financiar-bancar este un ansamblu de instituții, reglementări
și practici cu scopul de a finanța activitățile economice.
Instituțiile financiar-bancare care funcționează în România sunt:
băncile comerciale, societățile de asigurare, fondurile private de
pensii, Bursa de Valori Mobiliare, ASF - Autoritatea de Supraveghere
39
Financiară, BNR - Banca Națională a României, alte instituții
financiare.
Aceste instituții, împreună cu reglementările care le permit
desfășurarea activității formează cadrul permanent necesar aplicării
politicilor financiare, monetare, economice și orientarea economiei
spre investiții.

4.1.1. Prezentare generală
BNR - Banca Națională a României funcționează în baza Legii
nr.312/2004 privind Statutul BNR. S-a înființat în anul 1880. Aceasta
este o instituție independentă, cu un grad ridicat de autonomie,
răspunzând doar în fața Parlamentului României.
Independența BNR este o cerință înscrisă în documentele UE, unde
se menționează că obiectivul principal de menținere a unei stabilități a
prețurilor în economie nu poate fi realizat decât de o instituție deplin
independentă, cu un mandat foarte clar. În acest sens, precizările din
Legea nr. 312/2004, art. 3, al.1 sunt elocvente: ” În îndeplinirea
atribuțiilor, BNR și membrii organelor sale de conducere nu vor
solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice
instituție sau autoritate.”
Consiliul de Administrație al BNR este compus din nouă membrii:
- Guvernatorul BNR - președinte;
- Prim-viceguvernator - vicepreședinte;
- membrii - șapte persoane, din care doi viceguvernatori și ceilalți
cinci membrii aleși din afara structurii BNR.
Aceștia sunt numiți de Parlament, la propunerea comisiilor
permanente de specialitate ale celor două camere. Numirile se fac pe o
peroadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
Sub controlul BNR se află următoarele instituții:
- instituțiile de credit;
- alte componente ale sistemului financiar;
- Centrala Incidentelor de Plăți;
- Centrala Riscurilor Bancare;
- Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar;
- Biroul de Credit;
- TransFond;
- Institutul Bancar Român.
Funcțiile BNR:
a) Emisiunea de monedă
40
Potrivit acestei funcții, BNR creează și pune în circulație monedă
efectivă, ca mijloc unic de plată. Urmărește asigurarea unei acoperiri
monetare reale.
Emisiunea de monedă se realizează în două moduri:
- direct - prin creație de monedă efectivă (bancnotele și monedele);
- indirect - prin determinarea volumului creației de monedă scripturală
la celelalte instituții de credit.
b) Bancă a băncilor - acestă funcție derivă din atribuțiile BNR:
- analizează și autorizează înființarea de noi bănci;
- răspunde de supravegherea prudențială a băncilor;
- elaborează reglementări în domeniul bancar, valutar și de plăți;
- controlul băncilor comerciale;
- transformă moneda scripturală în monedă efectivă;
- deschide conturi curente pentru fiecare bancă pentru compensări
între bănci și decontare finală.
c) Funcția de creditarea - BNR exercită această funcție prin
refinanțarea sistemului bancar fie prin împrumuturi, fie prin
rescontare.
d) Bancă a statului
Această funcție se explică prin următoarele:
- capitalul social este integral de stat;
- are o poziție privilegiată în sistemul bancar;
- promovează politica monetară și de credit a Guvernului;
- are în evidențe contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis
pe numele Ministerului Finanțelor Publice.
e) Gestionarea rezervelor de aur și devize ale României
Exercitarea acestei funcții este în corelație directă cu tranzacțiile
externe ale României.
Rezervele externe ale României sunt:
- aur deținut în Tezaurul țării și în străinătate;
- active externe (€, $, £, CHF, CAD, AUD etc) sub formă de bancnote
sau disponibil în conturi la bănci în străinătate;
- alte active de rezervă - DST;
- cambii, cecuri, bilete la ordin, obligațiuni emise și garantate de
persoane juridice clasificate de agenții de apreciere a riscurilor;
- bonuri de tezaur, obligațiuni și alte titluri de stat garantate de
guverne străine sau instituții financiare interguvernamentale,
exprimate în valută.
BNR intervine pe piețele de schimb pentru reglarea cursului monedei
naționale. Astfel se stabilește cursul de schimb al leului față de
principalele valute.
BNR păstrează o rezervă de aur din cel puțin trei motive:
a) Un prim motiv este de origine istorică. Bancnotele erau emise
41
având în contrapartidă aurul depus la banca de emisiune. În prezent este
menținut ca activ bancar.
b) După Tratatul de la Bretton Woods (1944) și până în anul 1971
când SUA a stabilit neconvertibilitatea dolarului american în aur, acest
metal prețios a devenit pentru băncile centrale o rezervă importantă la
care nu au renunțat
c) Piața aurului a devenit o piață liberă și a înregistrat o tendință de
creștere permanentă. Astfel, activele se reevaluează la sfârșitul fiecărui
semestru, iar valoarea rezultată (în plus/în minus) este neutralizată de un
post de pasiv bilanțier-”Rezerve de reevaluare a averilor publice de aur”.
42
4.1.2. Raportul BNR la 31.12.2020
Statutul Băncii Naționale a României prevede că obiectivul
fundamental al băncii centrale îl constituie asigurarea și menținerea
stabilității prețurilor. Prin acțiunile sale, Banca Națională a României
implementează politica monetară adecvată realizării obiectivului său
fundamental și asigură îndeplinirea celorlalte atribuții prevăzute de
lege, fără a urmări performanțe de ordin comercial cum ar fi
maximizarea profitului. Totuși, în activitatea băncii centrale există o
preocupare permanentă pentru utilizarea eficientă a resurselor aflate la
dispoziția sa, inclusiv prin limitarea cheltuielilor proprii de
funcționare.
În anul 2020, rezultatul operațional total al BNR a fost unul pozitiv și
a crescut cu 24% față de anul precedent. Cheltuielile de funcționare au
fost cu aproximativ 11% sub nivelul bugetat. Raportul dintre
cheltuielile de funcționare și veniturile totale a scăzut la 11,7% în anul
2020 față de 12,3% în anul 2019, ponderea acestora în veniturile totale
scăzând la 11,7% în 2020, față de 12,3% în anul 2019, iar cea a
cheltuielilor totale reducându-se la 20,4% de la 21,3% în anul 2019.
Rezultatul financiar realizat la 31.12.2020 a reprezentat profit în sumă
2.034.776 mii lei, cu 13% mai mare față de cel din anul anterior:
▪ înregistrarea unui profit operațional în sumă de 2.359.579 mii lei, cu
24% peste profitul operațional al anului anterior (1.905.802 mii lei);
▪ înregistrarea de cheltuieli cu diferențele nefavorabile din reevaluare
aferente activelor și pasivelor în valută în sumă de 324.803 mii lei, cu
199% peste nivelul consemnat la 31.12.2019 de 108.510 mii lei.
Reflectarea în contabilitate a operațiunilor de politică monetară
În primele două luni ale anului 2020, BNR a absorbit excedentul net
de lichiditate din sistemul bancar prin următoarele măsuri:
- atragerea de depozite la termen;
- operațiuni repo, adică furnizarea de lichidități instituțiilor de credit;
- cumpărarea de titluri de stat de pe piața secundară.
Rezultatul final aferent operațiunilor de politică monetară pentru anul
2020 a fost profit în sumă de 149.371 mii lei, față de pierderea
înregistrată în anul 2019 de 119.632 mii lei.
Profitul a fost generat de veniturile din operațiuni repo, adică venituri
din cupoane aferente titlurilor de stat în lei achiziționate de către BNR
pentru a atenua impactul pandemiei COVID 19 asupra populației și
companiilor românești.
Veniturile au fost mai mari decât cheltuielile cu dobânzile plătite în
cadrul operațiunilor de politică monetară pentru rezervele minime
obligatorii în lei și pentru depozitele atrase.
Structura bilanțieră sintetică la 31 decembrie 2019 evidențiază
următoarele aspecte:
43
▪ 96,7% din totalul activelor sunt active externe;
• 2,3% din totalul activelor sunt active aferente politicii monetare, în
principal titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară;
▪ 17,8% din totalul pasivelor reprezintă disponibilități atrase de Banca
Națională a României de la instituțiile de credit sub forma rezervelor
minime obligatorii;
▪ 43,3% din totalul pasivelor constituie numerar în circulație;
▪ 17,4% din totalul pasivelor constau în disponibilități ale Trezoreriei
statului la Banca Națională a României;
▪ 6,9% din totalul pasivelor reprezintă pasive externe.
Rezultatul operațional pozitiv al Băncii Naționale a României s-a
înregistrat în condițiile creării premiselor asigurării stabilității
prețurilor pe termen mediu și ale menținerii stabilității financiare,
rezultând la 31 decembrie 2020 structura bilanțieră prezentată.
Fructificarea activelor externe a generat în anul 2020 un randament
contabil anual de 1,6%.
Pentru pasivele băncii (sursele activelor externe) s-au înregistrat, în
general, rate medii anuale ale dobânzii (plătite de BNR) inferioare
randamentului anual al activelor (încasat de BNR), respectiv dobânzi
negative (de încasat), obținându-se astfel profit operațional.
Prin urmare, rezultatul financiar pozitiv al Băncii Naționale a
României a fost influențat în mod direct și substanțial de diferența
favorabilă dintre veniturile nete obținute din administrarea activelor și
pasivelor în valută și costurile nete aferente utilizării instrumentelor de
politică monetară pe piața internă; în anul 2020, veniturile nete din
administrarea activelor și pasivelor în valută au fost de 2.744.295 mii
lei, în timp ce cheltuielile nete cu dobânzile plătite în cadrul
operațiunilor de politică monetară au însumat 149.371 mii lei.
Cheltuielile cu dobânzile plătite în cadrul operațiunilor de politică
monetară reprezintă, implicit, costul urmăririi îndeplinirii obiectivului
fundamental stabilit de lege privind asigurarea și menținerea
stabilității prețurilor.
. Reflectarea în contabilitate a operațiunilor de administrare a activelor
și pasivelor în valută. Valoarea în lei a activelor externe la 31
decembrie 2020 s-a situat la 4.357.971 mii lei, cheltuielile la
1.613.676 mii lei, înregistrându-se un profit de 2.744.295 mii lei.
Existența unui nivel adecvat al rezervelor internaționale reprezintă
unul dintre cele mai importante elemente ale credibilității externe a
unui stat; în cazul Băncii Naționale a României activele externe
reprezentau la 31 decembrie 2019 circa 98,1% din totalul activelor.
Bugetul BNR
- Total venituri - 3.333.640 mii lei;
- Total cheltuieli - 1.298.864 mii lei;
44
- Profit - 2.034.776 mii lei.
Față de veniturile planificate, veniturile realizate au fost mai mari cu
106,4%, creșterea fiind datorată veniturilor din operațiuni valutare, din
operațiuni cu titluri de stat, din taxe și comisioane.
Cheltuielile realizate au fost mai mici decât cele planificate cu 19,4%.
Capitalul propriu al BNR înregistrat la 31.12.2020 a fost de
26.188.677 mii lei, cu 2% mai mare decât la finele anului 2019:
- capital statutar - 30.000 mii lei;
- rezerve proprii create din activitatea băncii - 3.058.835 mii lei;
- contul special de reevaluare - 22.937.060 mii lei;
- profit - 2.034.776 mii lei
Repartizarea profitului:
- majorarea rezervelor valutare cu 244.173 mii lei;
- plata către Bugetul de Stat a unei cote de 80% din veniturile nete ale
băncii - 1.627.821 mii lei.
4.2. Piața asigurărilor din România la 31.12.2021

Activau un număr de 26 de societăți de asigurare autorizate și
reglementate de către ASF, din care 13 societăți au practicat asigurări
generale, șapte societăți numai asigurări de viață și șase activități
compozite.
În luna septembrie 2021, ASF a retras autorizația de funcționare
societății City Insurance SA, societate care practica asigurări generale,
cea mai semnificativă parte a portofoliului fiind axată pe vânzarea de
polițe RCA.
În anul 2021, volumul primelor brute subscrise a fost de 14,2
miliarde lei, în creștere cu 24% față de anul anterior:
- prime brute subscrise din asigurări generale - 11,6 miliarde lei, în
creștere cu 25% față de anul 2020;
- prime brute subscrise din asigurări de viață - 2,6 miliarde lei,
creșterea față de anul 2020 fiind cu 18%;
- ponderea primelor brute subscrise din asigurări generale în total
prime brute subscrise a fost de 82%, diferența (18%) reprezentând
asigurări de viață.
Ca distribuție geografică a subscrierilor din prime de asigurare
semnalăm următoarele:
- cea mai mare concentrare este în zona București - Ilfov;
- regiunile N-V, S-E și Sud se evidențiază prin vânzări de asigurări
generale;
- populația din regiunile N-V, N-E și Centru sunt mai interesate de
asigurări de viață.
Și în anul 2021 piața asigurărilor din România s-a caracterizat printr-
un grad ridicat de concentrare. Astfel, 89% din volumul primelor
45
brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele
existente (inclusiv City Insurance SA).
„Top 10” societăți de asigurare

Tabel nr.
4.1.
Nr. Societatea Cota de piață
crt. (%)
1 Euroins România Asigurare-Reasigurare SA 15,4
2 Allianz-Țiriac Asigurări SA 14,3
3 City Insurance SA 13,0
4 Groupama Asigurări SA 11,4
5 Omniasig VIG SA 11,3
TOTAL 1-5 65,4
6 NN Asigurări de viață SA 6,6
7 Asirom Vienna Insurance Group SA 5,8
8 Generali România Asigurare-Reasigurare SA 5,4
9 BCR Asigurări de viață Vienna Insurance Group 2,9
10 Uniqa Aigurări SA 2,7
TOTAL 1-10 88,8
Sursa: Raport ASF 2021
Prime brute subscrise pentru asigurări generale

Volumul primelor brute subscrise a fost de 11,6 miliarde lei, în
creștere cu 25% față de anul 2020.
Clasamentul primelor 10 companii care au subscris prime de asigurare
aferente asigurărilor generale arată astfel:
Tabel nr.
4.2.
Nr. Societatea Cota de piață
crt. (%)
46
1 Euroins România Asigurare-Reasigurare SA 18,9
2 City Insurance SA 115,9
4 Omniasig VIG SA 13,9
5 Groupama Asigurări SA 13,5
TOTAL 1-5 77,4
6 Asirom Vienna Insurance Group SA 6,3
7 Generali România Asigurare-Reasigurare SA 5,4
8 Uniqa Aigurări SA 3,3
9 Grawe România Asigurare SA 2,1
10 Pool-ul de asigurare PAID 1,5
TOTAL 1-10 96,0
Câteva mențiuni:
- aceste 10 companii care dețin 96% din cota de piață, au subscris
prime de asigurare în valoare de 11,2 miliarde lei;
- ponderea cea mai mare în total structură o dețin asigurările auto
(RCA și CASCO - A3 precum și asigurările de incendiu, calamități
naturale - A7)
Prime brute subscrise pentru asigurări de viață
Valoarea primelor brute subscrise a fost de 2,6 miliarde lei, în creștere
cu 18% față de anul 2020.
Clasamentul primelor cinci companii - prime brute subscrise din

asigurări de viață
Tabel nr. 4.3.

Nr. crt. Societatea Cota de piață
(%)
1 NN Asigurări de viață SA 36
2 BCR Asigurări de viață Vienna Insurance 15,6
Group
3 BRD Asigurări de viață 13,6
47
5 Signal Iduna Asigurare-Reasigurare SA 5,4
TOTAL 1-5 80,7
Scurte observații:
- s-au înregistrat creșteri semnificative la clasa C1 - asigurări de viață,
anuități și asigurări de viață suplimentare, valoarea primelor a fost de
1,66 miliarde lei - 64% și la clasa C3 - asigurări de viață legate de
fonduri de investiții, valoarea primelor 744 milioane lei - 25%.;
- NN Asigurări de viață SA și BCR Asigurări de viață Vienna
Insurance Group, împreună dețin o cotă de piață de aproximativ 42%.
Indemnizații brute plătite de către asigurători

În anul 2021 societățile de asigurare au raportat indemnizații brute
plătite* (exclusiv polițele ajunse la maturitate, răscumpărări parțiale și
totale aferente asigurărilor de viață) în valoare de 6,7 miliarde lei, din
care:
- 6,4 miliarde lei aferente asigurărilor generale;
- 0,3 miliarde lei - indemnizații plătite în cazul asigurărilor de viață.
Rata daunei
Rata combinată a daunei calculată pentru toate clasele de asigurări
generale, s-a situat la 31.12.2021 la aproximativ 121%. Toate cele 13
societăți de asigurare care practică asigurări CASCO au înregistrat o
rată combinată a daunei supraunitară.
Rezervele tehnice
Valoarea rezervelor tehnice la 31.12.2021 a fost de 20.446.063.893 lei,
mai mare cu 6% față de decembrie 2020, din care:
- rezerve tehnice constituite pentru asigurări generale -
11.064.919.002 lei - 54%;
- rezerve tehnice constituite pentru asigurări de viață - 9.381.143.901
lei - 46%.
Reasigurarea
Cedările în reasigurare au scăzut în anul 2021 față de anul precedent,
respectiv la 35% față de 40%. Cele mai multe cedări sunt în cazul
asigurărilor generale pentru că daunele sunt predictibile.
Brokerii de asigurare
La finele anului 2021, în evidențele ASF erau înregistrate 273 de
companii de brokeraj, din care:
- 267 companii active;
*
Datele includ și plățile efectuate de către City Insurance SA până în luna septembrie 2021
48
- patru companii cu activitatea suspendată;
- două companii cu activitatea interzisă temporar.
Intermedierea în cazul asigurărilor generale a atins un procent de 80%,
creșterea față de aceeași perioadă a anului 2020 a fost de 26%. Per
total prime brute subscrise, companiile de brokeraj au intermediat
aproximativ 70% (69,6%) din volumul total de prime.
În structură, intermedierea a fost frecventă în cazul asigurărilor de
răspundere civilă auto (RCA și CMR) - 58,12%, asigurări CASCO
(21%) și asigurări de incendiu și alte calamități naturale - 6,93%.
Clasamentul primelor cinci companii de brokeraj - asigurări
generale
Tabel
nr. 4.4.
Nr. crt. Societatea Cota de piață
(%)
1 Safety broker de asigurare SRL 8,54
2 Destine broker de asigurare-reasigurare SRL 7,01
3 Marsh broker de asigurare-reasigurare SRL 6,46
4 Inter broker de asigurare 6,27
5 Transilvania broker de asigurare 6,21
4.3. Piața pensiilor private din România în anul 2021

La finalul anul 2021, fondurile de pensii private (Pilonul II și Pilonul
III) au cumulat active totale în valoare de 92,52 miliarde lei, cu 19%
mai mult comparativ cu anul 2020.
Ponderea activelor din fondurile private de pensii în PIB s-a situat
la 7,83%.
Caracteristicile fondurilor private de pensii:
- 10 administratori;
- patru depozitari;
- 17 fonduri de pensii private;
- cinci auditori;
- 8,36 milioane de participanți;
- 92, 48 miliarde lei active nete.
Politica investițională în anul 2021 a fost concentrată, în continuare,
pe piața locală de capital. Ponderea investițiilor în instrumente cu
venit fix a reprezentat circa 69% din totalul portofoliului investițional,
în timp ce plasamentele în acțiuni cotate la bursă 25%.
49
Fondurile de pensii au fost influențate de noua variantă de virus
Omicron, volatilizându-se semnificativ, dar cu mult mai puțin decât în
episodul martie 2020.
4.3.1. Pensia obligatorie administrată privat - Pilonul II
La 31.12.2021 erau înscrise în Registrul Electronic al ASF șapte
fonduri de pensii administrate privat. Aceste fonduri au fost
administrate de șapte administratori, activele totale fiind încredințate
spre păstrare unui număr de patru bănci din România cu rol de
depozitari.
Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii
administrate privat s-a ridicat la 89,07 miliarde lei, în creștere cu
19% comparativ cu decembrie 2020.
Numărul participanților s-a situat la 7,79 milioane, față de 7,63
milioane în anul 2020. Distribuția pe grupe de vârstă: 38% erau
participanți până la 35 de ani și 62% participanți peste 35 de ani.
Contribuția medie a fost de 204 lei/participant, iar sumele virate au
fost de 9,77 miliarde lei, cu 10% mai mari decât în anul precedent.
Rata medie ponderată de rentabilitate la decembrie 2021 a fost de
5,79%.
Valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor
administrate privat a fost de 11.434 lei.
În ceea ce privește repartiția pe regiuni se observă că lider este zona
Municipiul București-Ilfov, urmată de de Cluj și Timiș, iar la polul
opus se află zone din sudul țării: Giurgiu, Ialomița, Caraș-Severin,
Teleorman și Călărași.
Plăți efectuate
S-au efectuat plăți în valoare de aproximativ 288 milioane lei către un
număr de 19.000 de participanți sau beneficiari. Din această sumă
86% este aferentă deschiderii drepturilor de pensie, iar diferența de
13% ca urmare a decesului sau invalidității persoanelor.
Investiții efectuate
Se menține același trend ca în anii anteriori, în sensul că ponderea
plasamentelor o dețin titlurile de stat și acțiunile.
Plasamentele în titluri de stat au reprezentat 68%, iar în acțiuni 26%.
Titlurile de stat accesate au fost obligațiuni suverane, corporative și
guvernamentale, fonduri de investiții, depozite bancare etc.
4.3.2. Fondurile de pensii facultative

La 31.12.2021 erau înregistrate în Registrul Electronic al ASF zece
fonduri de pensii facultative. Aceste fonduri erau administrate de
opt societăți de administrare a fondurilor de pensii private, iar
50
activitatea de depozitare și custodie a activelor era realizată de doi
depozitari.
Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor facultative de pensii
a fost de 3,4 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 16% comparativ
cu decembrie 2020.
Numărul de participanți a fost de 564.000 de persoane.
Contribuția medie pe anul 2021 a fost de 207/participant, în creștere
cu 29% față de decembrie 2020. Contribuțiile virate în sistemul de
pensii facultative au fost de 430 milioane lei, mai mult cu 16% față de
aceeași perioadă a anului precedent.
Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii
facultative a fost de 6,42%, mai scăzută față de decembrie 2020
(8,35%).
Valoarea medie a unui cont a fost de 6.047 lei, ,ai mare cu 9% față
anul precedent.
Plățile efectuate s-au ridicat la aproape 100 milioane lei către un
număr de 10.000 de participanți și beneficiari. Din acest total 93,18%
este aferent deschiderii dreptului de pensie, 6,82% ca urmare a
decesului participanților sau a invalidității acestora.
Structura investițiilor fondurilor de pensii facultative
La fel ca și în cazul pensiilor obligatorii și în cazul celor facultative
principalele instrumente financiare folosite au fost titlurile de stat și
acțiunile.
Investițiile fondurilor de pensii facultative în titluri de stat au
reprezentat 61%, în scădere față de anul 2020, iar în acțiuni 29%.
Alături de aceste plasamente, o altă destinație a fost în obligațiuni
corporative și titluri de participare OCPVM - organisme de plasament
colectiv a depozitarilor.

Politica monetară - este un mijloc la dispoziția statului, iar prin
influențele exercitate de masa monetară și de rata dobânzii se
stabilește nivelul inflației, creșterea economică, utilizarea forței de
muncă și tranzacțiile internaționale.
Promotorul principal al politicii monetare este BNR, reprezentantul
autorității publice. Controlul creației monetare exercitat de BNR este
de a împiedica instituțiile de credit să creeze masă monetară care ar
genera inflație.
Pricipalele instrumente de politică monetară promovate de BNR sunt:
51
a) Manevrarea taxei oficiale a scontului și a dobânzii de refinanțare
practicată de BNR.
Prin majorarea taxei/ratei dobânzii se reduce masa monetară existentă
în circulație și în egală măsură și apetitul pentru credit.
Dacă această stare de fapt s-ar corela și cu dobânzile accesibile pe
piața internațională ar fi ideal. Practica a arătat în schimb că dobânzile
pe plan extern sunt ridicate și astfel gradul de îndatorare al țării este
mare.
b) Politica de open-market (piața liberă)
Cumpărarea de titluri publice/private pe piața interbancară, loc unde
poate interveni și BNR cumpărând/vânzând, influențează masa
monetară în circulație , modificând valoarea titlurilor.
c) Sistemul rezervelor bancare minime obligatorii, pe care instituțiile
de credit trebuie să le aibă depuse în conturi curente deschise la BNR.
Majorarea acestora ar reduce ”foamea” de credite și implic ar reduce
și masa monetară existentă pe piață.
d) Plafonarea creditelor la anumite valori raportat la volumul
resurselor atrase
Aplicarea tuturor acestor instrumente au ca scop realizarea
obiectivelor politicii monetare.
Obiectivul final este echilibrul monetar intern care se realizează prin
ținerea sub control a inflației, folosindu-se cele trei pârghii: prin
costuri, prin cerere și prin inflație structurală.
Teoria economică cunoaște trei canale de intervenție pentru ținerea
sub control a inflației:
- reducerea creației monetare - reduce cererea internă;
- creșterea ratei dobânzii - limitează împrumuturile,
- elimină anticipările, amplificarea fenomenului inflaționistă.
Obiective intermediare:
- stabilizarea cursului de schimb - confruntarea cererii cu oferta de
devize în cazul contractelor comerciale și financiare;
- determinarea cantității de monedă în circulație și alegerea
agregatului monetar adecvat;
- nivelul ratei dobânzii.
Atingerea acestor obiective poate avea efecte contradictorii: nivelul
redus al dobânzii stimulează creșterea economică și utilizarea forței de
muncă. În schimb, un nivel ridicat al dobânzii susține moneda și
reglează masa monetară.
Prin toate aceste măsuri se urmărește stabilitate economică, reducerea
deficitului bugetar, un sector financiar-bancar activ și creșterea puterii
de cumpărare.
52
Apariția Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și a Băncii
Centrale Europene (BCE) reprezintă o construcție instituțională pentru
realizarea unui obiectiv major al UE și anume Uniunea Monetară.
BCE este responsabilă de elaborarea și aplicarea politicii monetare în
spațiul european. La momentul actual, din totalul de 27 state membre
ale UE, 19 state au aderat la moneda euro.
Eurosistemul cuprinde BCE și băncile centrale naționale din statele
membre ale zonei euro. Stabilește politica monetară a zonei euro.
53

Ec. Mon - Note de Curs - 2022-2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ec. Mon - Note de Curs - 2022-2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ECONOMIE MONETARĂ

1.1. Abordări conceptuale asupra monedei

Până la bani, în evoluția societății umane au fost o serie de bunuri care

1.2. Teorii monetare - considerații generale, evoluții, tendințe

1.3. Clasificarea monedei și caracteristicile acesteia

1.4. Masa monetară, contrapartidele sale, creația monetară

1.5. Circulația monetară

► De analizat: cum e mai corect? Depozitele fac creditele sau

Cap. 2. Organizarea monetară. Evoluții, semnificații și structuri

2.1. Sisteme monetare - concept, elemente constitutive, soluții de

Momentul Plata prin transfer aur€ Plata în devize € Soluția importatorului

Momentul Plata prin transfer aur Plata în devize Soluția exportatorului

2) Exportator român de mărfuri în Elveția

- Monedele fără valoare integrală erau monede a căror valoare

2.2. Sistemul monetar internațional. Organisme reprezentative,

2.3. Sistemul monetar european - evoluții, moneda unică,

3.1. Creditul - modalitate de finanțare a economiei

Figura. nr. 3.1. . Leasingul

Apar două contracte:

Perioada Va (€) 1+i Vn (€)

V3 = V0 (1+0,05)3 = 10.000 (1+0,05)3 = 10.000 x 1,576 = 11.576 €.

3.2. Gestionarea riscului ratei dobânzii - metoda GAP

În continuare vom prezenta câteva spețe posibile:

Număr Sensibilitate Active Rata Pasive Rata dobânzii

Se vor folosi următoarele formule:

Exemplul 2 - Momentul T1 - ratele de dobândă cresc cu 2%

Număr Sensibilitate Active Rata Pasive Rata

GAP = 500 - 600 = -100 milioane lei

Număr Sensibilitate Active Rata Pasive Rata

GAP = 500 - 600 = -100 milioane lei

Număr Sensibilit Active Rata Rata Pasive Rata Rata

Număr Sensibilitate Active Rata Pasive Rata

GAP = 500 - 600 = -100 milioane lei

Dezinflația este o creștere a prețurilor în anul curent într-un ritm mai

Rata lunară a inflației (mai 2019)

Există o cantitate de masă monetară mai mare pe piață.

Corelația inflație-impozit, efectele asupra finanțelor publice

3.3.6. Politici antiinflaționiste

Cap. 4 Sistemul financiar-bancar din România

4.1. Banca Centrală (BNR) - atribuții, funcții, operațiuni

4.2. Piața asigurărilor din România la 31.12.2021

„Top 10” societăți de asigurare

Prime brute subscrise pentru asigurări generale

Clasamentul primelor cinci companii - prime brute subscrise din

Tabel nr. 4.3.

Indemnizații brute plătite de către asigurători

4.3. Piața pensiilor private din România în anul 2021

4.3.2. Fondurile de pensii facultative

4.4. Politici monetare și de credit și efectele acestora asupra

S-ar putea să vă placă și