ROMANTISMUL – ,,Floare Albastra” de Mihai Eminescu

Romantismul este un curent literar dezvoltat în Europa la sf. secolul 18 și în primele decenii ale secolului
19, apărut ca o reacție împotriva clasicismului rigid și a raționalismului. Acesta reprezintă ultima mare
tradiție de până la modernitate care domină prima jumătate a sec. 19.

Considerat ultimul mare poet romantic European, Mihai Eminescu face parte din directia noua a poeziei
romanesti fiind sustinut de Titu Maiorescu si de cenaclul cultural literar ,,Junimea”.

Titu Maiorescu il considera ,,un poet in adevaratul sens al cuvantului”, singurul volum al
acestuia ,,poesii” (1883) fiind publicat sub egida maioresciana.

Poezia ,,Floare Albastra” reprezinta ,,un nucleu de virtualitati pentru cretiile viitoare” asa cum spune
Vladimir Streinu.

In opera ,,Floare Albastra” de Mihai Eminescu ilustreaza dialogul fiintei telurice cu geniul in incercarea sa
de a tinde spre absolut alaturi de sufletul sau pereche, cu toate ca imposibilitatea pentru iubire a
geniului si diferentele dintre cei doi puneau o bariera intre iubirea lor.

Creatia literara a lui Mihai Eminescu apartine romantismului deoarece intruneste particularitatile acestui
curent literar: prezenta antitezei, viziunea romantica vizionara a eului liric, retorta genurilor si a
speciilor, teme, motive, superioritatea geniului si inclinatia sa catre absolut.

In poezia ,,Floare Albastra” remarcam tema iubirii strans legata de tema timpului (fugit irreparabile
tempus), versul ,,inc-o gura – si dispare…” ilustrand trezirea eului liric din reverie, unde este intampinat
de crudul adevar unde absolutul iubirii fiintei de geniu nu se coboara la nivelul fiintei telurice deoarece
este superior si totodata incapabil de a darui si primi dragoste. In opera apare si motivul florii albastre ce
semnifica metaforic iubirea pierduta, dragostea si visul simbolizand concomitent infinitul si seninul,
Eminescu reusind sa ii atribuie conotatia de simbol al conditiei umane si cosmice.

Principala figura de stil este reprezentata de aparitia antitezei ce isi face aparitia constant pe durata
operei: soare-luna (diurn-nocturn), aproape-departe, geniu-fiinta telurica, efemer-etern (“S-a murit
iubirea noastra”); aceasta oferind o alta perspectiva operei unde se pot remarca diferentele ce despart
cele doua fiinte si imposibilitatea de a avea impreuna o iubire eterna.

Eul liric este surprins in opera gravitand de o parte si de alta a celor doua planuri (terestru-cosmic),
acesta imprumutand pe rand vocea sa intr-un ,,lirism al mastilor” constituind astfel un dialog ,,al
efemerului cu eternul” asa cum spune Vladimir Streinu. Creatia eminesciana are 14 strofe, fiecare avand
cate 4 versuri, dintre care a patra strofa si ultimele doua sunt ale fiintei de geniu si celelalte ale fiintei
telurice, suprinzand astfel un dialog al celor doi in incercarea de a se implini prin iubire.

Elementele de prozodie au rolul de a oferi muzicalitate și cadență melodioasă versurilor. Structura

creaţiei suport este de 14 strofe, fiecare având cate 4 versuri. Masura este constantă, versurile având
măsura de 8 silabe. Ritmul este iambic, iar rima este îmbrătişată.

In concluzie, opera ,,Floare Albastra” de Mihai Eminescu apartine curentului romantism deoarece
intruneste toate particularitatile acesteia, fapt sustinut de argumentele aduse mai sus.
 SIMBOLISMUL – ,,Plumb” de George Bacovia

Simbolismul este un curent literar afirmat la sf. sec. 19, mai întâi în Franța și în Belgia, marcând
începutul modernității estetice. A apărut ca o reacție împotriva poeziei retorice a romanticilor, a
naturalismului și a impersonalității reci a parnasienilor (= atitudine impersonală, rece, excluzând orice
formă de sentimentalism).

Asa cum spune si Jean Moreas ,,poezia simbolista este o poezie a sensibilitatii pure”, opera
bacoviana ,,Plumb” publicata in volumul cu acelasi nume in anul 1916, este considerata o arta poetica
deoarece tema ei o reprezinta conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii in care eul poetic se
simte inadaptat si izolat.

Poezia este construita din doua secvente simetrice (plan exterior-plan interior), iar din cele 8 versuri ale
sale, 6 contin motivul central al poeziei si anume plumbul (devenind totodata si laitmotiv). Creatia
bacoviana este ilustrata de 2 strofe, dintre care prima reprezinta planul izolarii si al claustrarii eului liric,
al obiectivitatii, ,,sicriele de plumb”, ,,flori de plumb”, ,,cavoul”, ,,vantul” si ,,coroanele de plumb”
ilustrand elemente stihiale, adancind sentimentele sumbre si infernale ale mortii, constituind o
desacralizare a paradisiacului. A doua strofa constituie trecerea la planul interior, al subiectivitatii, unde
se poate observa lirismul subiectiv cu ajutorul marciilor lexico-gramaticale ,,meu”, ,,am inceput”, ,,sa
strig” si ,,stam”, surprinzand eul liric drept un martor pasiv al imposibilitatii salvarii sale, pierzand
speranta si sperand la moarte. De asemenea, s-a remarcat pe parcursul poeziei paralelismul sintactic din
primele versuri ale celor doua strofe ce ilustreaza o relatie stransa intre cele doua planuri.

Elementele de prozodie au rolul de a oferi muzicalitate și cadență melodioasă versurilor. Structura

creaţiei suport este de 2 strofe, fiecare având cate 10 versuri. Masura este constantă, versurile având
măsura de 8 silabe. Ritmul este iambic, iar rima este îmbrătişată.

Termenul de plumb ce isi face aparitia inca din titlu, face trimitere la poemul lui Paul Verlaine ,, Poemele
saturniene”, plumbul fiind un element saturnian asociat cu disolutia universului si dezintegrarea eului
poetic, simbolizand angoasa, cenusiul existential, greutatea sufocanta, monotonia. Metafora ,,flori de
plumb” suprinde desacralizarea paradisiacului si elementele artificiale, ieftine si definitoare ale micii
burghezii. Alaturi de aceasta, metafora ,,aripile de plumb” suprind imposibiliatea deplasarii line spre
lumea exterioara, ilustrand captivitatea si singuratatea, tristetea. Aceste figure de stil se potrivesc cu
descrierile luciferice ale scriitorului, acesta fiind definit ca ,,un inger cazut din inaltul aspiratiilor sale”,
pierzand astfel speranta salvarii sale din infernul in care a cazut.

In concluzie, opera ,,Plumb” de George Bacovia apartine curentului simbolism deoarece intruneste toate
particularitatile acesteia, fapt sustinut de argumentele aduse mai sus.