Teza Doctorat Alina Sirbu

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
ȘCOALA DOCTORALĂ
Domeniul: Psihologie
TEZĂ DE DOCTORAT
Conducător de doctorat:
PROF. UNIV. DR. VINTILĂ MONA
Student doctorand:
NICOARĂ (căs. SÎRBU) ALINA GEORGETA
2020
1 MIHIT LAVINIA DANIELA

2021.03.26 14:34
STAREA DE BINE PSIHOLOGIC ȘI CONDUITE

PROBLEMATICE POSTDIVORȚ LA COPII: DE LA RELAȚII
POZITIVE LA ALIENARE PARENTALĂ
Conducător de doctorat:
PROF. UNIV. DR. VINTILĂ MONA
Student doctorand:
NICOARĂ (căs. SIRBU) ALINA GEORGETA
2020
2
CUPRINS
LISTA PUBLICAȚIILOR…………………………………………………………………...8
INTRODUCERE................................................................................................................10
CAPITOLUL I. Cadru teoretic. Divorțul și caracteristicile sale………………………….. 15

1.1. Proceduri de realizare a divorțului ……………………………………………………....15
1.2. Tipuri de custodie………………………………………………………………………. 16
1.3. Tipologii parentale în funcție de tipul de custodie obținut……………………………... 19
1.3.1. În cazul custodiei comune…………………………………………………… 19
1.3.2. În cazul custodiei unice……………………………………………………... 20
CAPITOLUL II. Cadru teoretic. Relaționarea copil-părinte post divorț………………….. 22

2.1. Cadru general…………………………………………………………………………… 22
2.2. Delimitări conceptuale…………………………………………………………………. 23
2.2.1. Alienarea parentală…………………………………………………………… 23
2.2.2. Sindromul de alienare parentală……………………………………………… 26
2.2.3.Tulburarea de alienare parentală………………………………………………. 30
2.2.4. Copilul alienat………………………………………………………………… 34
2.2.5. Familii cu copil alienat…………………………………………………………35
2.2.6. Relație de dominare…………………………………………………………….36
2.3. Controverse terminologice în literatura de specialitate…………………………………. 38
CAPITOLUL III. Cadru teoretic. Dinamica fenomenului de alienare parentală…………... 42

3.1.Tipologii parentale………………………………………………………………………. 42
3.2. Strategii de alienare parentală…………………………………………………………... 46
3.3. Consecințele alienării parentale………………………………………………………… 49
3.3.1. Consecințele alienării parentale asupra copiilor…………………………….... 50
3.3.2. Consecințele alienării parentale asupra părinților…………………………….. 51
3.3.3. Consecințele alienării parentale asupra adultului care a experimentat alienarea
parentală în copilărie………………………………………………………… 53
3
CAPITOLUL IV. Studiul 1. Analiza literaturii de specialitate cu privire la impactul

divorțului asupra stării de bine a copilului..………………………………....56
4.1. Introducere……………………………………………………………………………… 56
4.2. Obiectivul cercetării…………………………………………………………………….. 59
4.3. Metodologie…………………………………………………………………………….. 60
4.3.1. Lotul investigat………………………………………………………………... 60
4.3.2. Instrumente ale cercetării …………………………………………………….. 60
4.3.3. Procedură……………………………………………………………………… 60
4.4. Rezultate obținute……………………………………………………………………….. 62
4.4.1. Rezultate inițiale………………………………………………………………. 62
4.4.2. Rezultate obținute în urma prelucrării datelor………………………………… 63
4.4.2.1. Evaluarea studiilor…………………………………………………… 65
4.4.2.1.1. Evaluare după conținutul studiilor…………………………………65
4.4.2.1.2. Evaluare după metodologia utilizată……………………………… 69
4.5. Concluzii și discuții …………………………………………………………………….. 78
CAPITOLUL V. STUDIUL 2. Concepere și validare de instrumente de analiză psihologică

referitor la investigarea divorțului asupra stării de bine a copilului……… 82
5.1. Introducere……………………………………………………………………………… 82
5.2. Obiectivul cercetării……………………………………………………………………. 88
5.3. Metodologie……………………………………………………………………………. 88
5.3.1. Studiul A. definirea criteriilor de construire a instrumentului……………...... 89
5.3.1.1. Obiectiv…………………………………………………………..... 89
5.3.1.2. Procedură………………………………………………………..…. 89
5.3.1.3. Rezultate……………………………………………………….…... 92
5.3.2. Studiul B. Evaluarea fidelității interevaluatori……………………..……..…. 93
5.3.2.1. Obiectiv……………………………………………………...…….. 93
5.3.2.2. Procedură……………………………………………………...….....93
5.3.2.3. Rezultate…………………………………………………….….…...93
5.3.3. Studiul C. Analiza factorială exploratorie și analiza factoriala
confirmatorie………………………………………………………………….….... 94
4
5.3.3.1. Obiectiv…………………………………………………………..... 94
5.3.3.2. Procedură………………………………………………………...… 94
5.3.3.3. Rezultate………………………………………………………….... 95
5.3.4. Studiul D. Evaluarea modului în care constructul de alienare parentală corelează
cu alte constructe semnificative (anxietatea și tulburările de comportament)…….. 104
5.3.4.1. Obiectiv…………………………………………………………….104
5.3.4.2. Procedură…………………………………………………………...104
5.3.4.3. Rezultate……………………………………………………………105
5.4. Modalitatea de utilizare a probei elaborate……………………………………………..106
5.5. Concluzii și discuții……………………………………………………………………..108
5.6. Limite și direcții ulterioare de analiză ………………………………………………….109
CAPITOLUL VI. Studiul 3. Studii empirice cantitative cu privire la efectele divorțului

asupra adultului care a experimentat divorțul în copilărie…………………………..111
6.1. Introducere…………………………………………………………………………….. 111
6.2. Obiectivul lucrării……………………….....…….......................……………………... 113
6.3. Ipoteze de cercetare………………………........................……………………............ 114
6.4. Metodologie………………………....................................………………..….............. 114
6.4.1. Eșantion……......................................……………………................................ 114
6.4.2. Procedură ……...................................……………………................................. 114
6.4.3. Instrumente utilizate.............................................................................................114
6.4.4. Rezultate...............................................................................................................115
6.5.Concluzii și discuții...........................................................................................................132
6.6.. Limite ale studiului actual și direcții viitoare de cercetare.............................................139
CAPITOLUL 7. Studiul 4. Efectele divortului si ale alienarii parentale asupra parintelui

alienat – un studiu calitativ asupra alienarii parentale......................................................141
7.1. Introducere.......................................................................................................................141
7.2. Obiectivul lucrării............................................................................................................143
7.3. Metodologie.....................................................................................................................143
7.3.1. Eșantion...................................................................................................................143
7.3.2. Procedura.................................................................................................................145
5
7.3.3. Rezultate..............................................................................................................146
7.3.3.1. Analiza datelor............................................................................................146
7.3.3.2. Constătari....................................................................................................147
7.4. Concluzii și discuții…………………………………………………………………...154
7.5. Limite ale studiului actual și direcții viitoare de cercetare…………………………....156
Concluzii generale și implicații practice………………….…………………….……….158
Bibliografie……………………………………………………………………….……….165
Anexe……………………………………………………………………………..…….….180
6
MULȚUMIRI
În primul rând doresc să îi mulțumesc coordonatorului științific Prof. Univ. Dr. Mona
Vintilă pentru sprijinul științific pe care mi l-a oferit pe tot parcursul programului doctoral,
dar și pentru oportunitatea de a face parte dintr-o școală doctorală care mi-a permis să
valorific provocările cu care mă confrunt în practica clinică într-o cercetare științifică. De
asemenea, le mulţumesc Prof. Univ. Dr. Mihaela Minulescu, Lect. Univ. Dr. Roxana Toma și
Lect. Univ. Dr. Andrei Rusu pentru sugestiile științifice oferite și pentru îndrumările încărcate
de profesionalism.
Le sunt sunt recunoscătoare colegilor din Catedra de Psihologie a Facultății de
Sociologie și Psihologie și colegilor din practica clinică judicară care m-au sprijinit în
realizarea acestei lucrări.
Doresc să le mulțumesc membrilor familiei mele și tuturor prietenilor care m-au
sprijinit, înțeles și susținut în toată această perioadă.
Notes._________________________________________
1) Prin prezenta se certifică de către Sîrbu Alina Georgeta, faptul că:
a) Teza este o cercetare originală realizată de Sîrbu Alina Georgeta (autor) în vederea
obținerii titlului de doctor.
b) Părți ale tezei au fost deja publicate sau trimise spre publicare; citările aferente
acestor publicații au fost incluse în teză.
c) Teza a fost scrisă conform standardelor academice (de ex. referințe și citări adecvate
au fost făcute în text de către autor). Tot textul tezei și rezumatul său au fost scrise de
către Sîrbu Alina Georgeta, care își asumă responsabilitatea pentru scrierea academică.
De asemenea o copie electronică a cercetării a fost trimisă Institutului de Studii
Doctorale.
(electronic) semnătură (____________) pentru certificarea Notelor:
Candidat la titlul de doctor: Sîrbu Alina Georgeta
2) Toate Tabelele și Figurile sunt numerotate în cadrul fiecărui capitol corespunzător al
tezei
7
LISTA PUBLICAȚIILOR
Lista publicațiilor apărute în jurnale de specialitate pe parcursul desfășurării cercetării

doctorale:
1. Sîrbu, A.G., Vintilă, M., Tisu, L., Ștefănuț, A.,M., Tudorel, O.I., Măguran, B.,
Toma, R.A. (2020). Parental Alienation-Development and Validation of a Behavioral
Anchor Scale. Sustainability 2021, 13, 316. https://doi.org/10.3390/su13010316
2. Sîrbu, A. G., Trancă L.M., Toma, R.A., Tudorel O.I. (2020). The Parental
Alienation Construct - A Qualitative Analysis Of The Specialty Literature. Revista de
Asistenţă Socială, anul XIX, nr. 1/2020, pp. 1‑24 1www.swreview.ro
3. Sîrbu, A.,G, Vintilă, M., Toma, R., A., Tudorel, O., I. (2020). Educational aspects
on the phenomenon of parental alienation in the course of a divorce process- qualitative
study. Journal Plus Education, ISSN: 1842-077X, E-ISSN (online) 2068 – 1151 Vol
XXVII (2020, No. 2, pp . 343-365)
4. Sîrbu, A.G., Buică D. (2019). Parental Alienation from perspective of personality
structure and disorders of divorced couple. Agora Psycho-Pragmatica (vol.13, nr 1, 2019)
Lista publicațiilor în curs de publicare în jurnale de specialitate pe parcursul desfășurării

cercetării doctorale:
1. Sîrbu, A.,G, Vintilă, Ștefănuț, A.M., Măguran, B., Tudorel, O., I., Toma, R., A.,
Tudorel, O., I. (2020). Childhood experience of parental alienation and conflicts of
loyalty and their psychological effects on adults. Trimis spre publicare către jurnalul
Child Abuse&Neglect
2. Sîrbu, A.,G, Vintilă, Ștefănuț, A.M., Măguran, B., Tudorel, O., I., Toma, R., A.,
Tudorel, O., I. (2021). Childhood experience of parental alienation and parental
bonding and their psychological effects on adults. Trimis spre publicare către
jurnalul Child Maltreatment
8
Participare la conferințe internaționale:
1. The 2nd International Webinar on Clinical Psychology & Psychiatry" to be held

Online on March 19-20, 2021, Plenary Speaker, " Parental Alienation-Development
and Validation of a Behavioral Anchor Scale"
2. Conferinţa Internaţională - ediţia a – II – a „COPILUL ŞI FAMILIA ÎN

CENTRUL SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ SOCIO - MEDICALĂ
COMUNITARĂ” Timişoara – România, 23 -24 noiembrie 2018. Prezentare în plen a
lucrării Alienarea parentală din perspectiva structurii și tulburărilor de personalitate
la cuplurile divorțate
9
INTRODUCERE
Divorțul este un fenomen social din ce în ce mai prezent în actualitatea cotidiană, iar
un număr semnificativ de copii este expus la efectele sale. Studiile arată că divorțul este
perceput de către copii ca fiind un eveniment stresant (Mazur, Wolchik, Virdin, Sandler &
West, 1999), efectele lui fiind resimțite pe mai multe paliere ale dezvoltării acestora.
Cercetările atestă faptul că reprecusiunile se răsfrâng asupra sănătății copiilor (DeBellis et al.,
1999), asupra reactivității fiziologice la stres și asupra vulnerabilității la boli legate de stres
(Gunnar & Andresson, 2001; Luecken, 2000).
Pe lângă efectele directe pe care divorțul le poate avea asupra copiilor, studiile indică
faptul că, în urma experimentării acestuia, există o serie de factori care pot afecta adaptarea
postdivorț a copiilor. Este vorba despre pierderea unui părinte, implicarea copilului în
conflictul interparental și scăderea calității îngrijirii din partea părintelui custodian (Buchanan,
Maccoby & Dornbusch,1996). Aceeași autori arată că, nivelul calitativ al îngrijirii din partea
părintelui custodian se deteriorează în primii 2 ani după divorț (Buchanan et al. 1996).
Un studiu realizat în anul 2014 de Wikipedia arata că ţările în care se înregistrează cea
mai mare rată de divorţuri se află în Europa (www.descopera.ro). Concluziile raportului
”Evoluția Familiei în Europa 2018”, realizat de Institutul pentru Politici Familiale în anul
2018 arată faptul că divorțul rămâne prima cauză a instabilității familiilor europene, aproape
jumătate din căsătoriile europene terminându-se printr-un divorț. Conform aceluiași raport,
cele mai multe căsătorii se desfac (procentual) în Portugalia (7 divorțuri la 10 mariaje), Belgia
(6 divorțuri la 10 mariaje) și Spania (5 divorțuri la 10 mariaje), iar cele mai puține, în
România, Irlanda și Malta (sub un divorț la 10 mariaje) (www.culturavietii.ro).
Divorțul a devenit un fenomen social semnificativ în Romania în ultimii ani, fenomen
al cărei incidență sporește de la un an la altul. Astfel, conform datelor Institutului Național de
Statistică, daca în anul 1990 rata divorțurilor în România a fost de 20,2%, aceasta a crescut în
fiecare an, astfel încât în anul 2015 numărul divorțurilor pronunțate pe cale administrativă ori
prin hotărâre judecătorească definitivă sau a fost de 31.527, în creștere cu 4.339 divorțuri
comparativ cu anul 2014 ( o rata a divortialitatii de 20-29%) ( www.insse.ro).
Rata divorțialității a crescut de la 1,22 divorțuri la 1.000 locuitori în anul 2014, la 1,42
divorțuri la 1.000 locuitori în anul 2015 (www.insse.ro). Conform datelor Institutului Național
de Statistică, în anul 2017 s-a înregistrat un numar de 31.147 de divorțuri, fenomenul fiind în
10
trend ascendent comparativ cu anul 2016. Rata divorţialităţii a crescut de la 1,37 divorţuri la
mia de locuitori în anul 2016 la 1,40 divorţuri la mia de locuitori în anul 2017 (www.insse.ro).
Numărul copiilor afectați de divorțul părinților (mii de copii, la populația de 0-17 ani) a fost
cea mai ridicată în 2011, atingând un nivel de 5,6%, în scădere ușoară la 4,9% în 2012
(www.insse.ro).
Aceste constatări cantitative, reflectate în date statistice se regăsesc și în realitatea
clinică din activitatea psihologului clinician. Numărul copiilor care se confruntă cu divorț
parental și pentru care este necesară evaluare și intervenție de specialitate este din ce în ce mai
mare. Pe de o parte, este vorba despre faptul că, părinții îngrijorați de efectele pe care divorțul
le are asupra copiilor lor, solicită includerea acestora în programe de consiliere psihologică și
de psihoterapie, iar pe de altă parte, instanțele de judecată solicită din ce în ce mai des
efectuarea unor expertize psihologice pentru spețe de divorț, stabilire custodie și domiciliu
copii sau program de vizitare.
În aceste condiții, pornind de la o realitate clinică concretă (divorțul și efectele sale
asupra copilului), s-a conturat ideea elaborării unei cercetări complexe, concretizată într-o
lucrare de doctorat, care să investigheze principalele elemente care decurg din această
realitate socială. Cercetarea actuală a pornit de la patru teme de interes inspirate de realitatea
clinică:
1. Realizarea unei analize calitative a literaturii de specialitate care să permită o

conceptualizare mai clară a termenilor cu care se operează atunci când apare o afectare
a relației copil-părinte, în urma instalării divorțului sau separării în cadrul cuplului
parental.
În urma divorțului, în foarte multe situații, relația dintre copil și unul dintre cei doi
părinți este afectată. Din practica profesională, s-a constatat că, în realitatea clinică și judiciară
din România nu există încă o terminologie unitară care să descrie acest context. Astfel, am
considerat că o parcurgere minuțioasă a literaturii de specialiate ar putea permite identificarea
termenilor și a conceptelor care descriu afectarea relației părinte copil, motiv pentru care am
apreciat că este necesară realizarea unei analize calitative cu referire la ceea ce înseamnă
divorț și afectare a relației părinte copil. În urma realizării acestui demers, am anticipat că pot
fi identificate conceptele care descriu cel mai bine afectarea relației părinte copil, că se poate
evidenția o definire clară a acestora și, de asemenea, că se identifica existența ori nonexistența
11
unui consens în ceea ce privește utilizarea lor, la nivelul literaturii de specialitate. Termenul
cel mai des întâlnit cu referire la afectarea relației părinte copil este cel de alienare parentală,
dar s-a dorit și investigarea termenilor conecși acestuia, deoarece există anumite controverse
ce referire la respectivul subiect.
2. Construirea şi validarea unui instrument de analiză psihologică care să permită

identificarea copilul supus alienarii parentale in diferite grade (după criteriile propuse
de Gardner in 2004), pe populație românească.
Confruntarea directă cu necesitatea realizării unor expertize psihologice, solicitate de
către instanța de judecată, care îi solicită psihologului clinician să se pronunțe asupra gradului
de afectare a relației părinte-copil, după divorț, a scos în evidență faptul că, numărul
instrumentelor psihologice etalonate și validate pentru astfel de situații este extrem de redus.
Investigarea literaturii de specialitate a evidențiat că, la nivel global, există câteva astfel de
probe psihologice, dar marea lor majoritate se adresează adultului care a experimentat
alienarea parentală în copilărie și nu copilului (Moné&Biringen, 2006; Laughrea,2002, 2008;
Baker & Cambers, 2011; Rowlands, 2018). Excepție face Baker Child Alienation
Questionnaire (BAQ), care este un instrument adresat copiilor (Baker, 2012). În ceea ce
privește probele psihologice etalonate și validate pentru populația românească, la momentul
inițierii acestei cercetări nu existau astfel de probe. Având în vedere aceste aspecte, dar și
necesitatea existenței unor astfel de instrumente pentru psihologul clinician practician, am
considerat necesară demararea unui studiu care să aibă drept rezultat construirea unui
chestionar care să permită identificarea copilului supus fenomenului de alienare parentală,
după divorțul sau separarea părinților.
3. Studierea efectelor pe care conflictul de loialitate, experimentat în copilărie, care

decurge din alienarea parentală, dar și a comportamentelor parentale (de tip grijă și
supraprotecție) îl are asupra funcționalității adultului de mai târziu (din perspectiva
unor dimensiuni psihologice clare, cum ar fi stima de sine, stilul de atașament și modul
de structurare al personalității)
Literatura de specialitate evidențiază faptul că alienarea parentală poate avea efecte
semnificative asupra tutoror celor implicați în experimentarea acestui fenomen. În principal,
cercetările vizează efectele pe care alienarea parentală le are asupra copiilor (Palosan &Aro,
12
1994; Amato, 1994, 2006; Johnston, Walters & Olesen, 2005; Lavadera, Ferracuti, &
Togliatti, 2012), asupra acestor implicații existând mai multe studii. Totuși, studiile care
vizează efectele pe care experimentarea alienării parentale în copilărie le are asupra adultului
de mai târziu sunt mult mai puțin numeroase (Fabricius&Luecken, 2007; Verrocchio&Baker,
2013; Baker&Verrocchio, 2016; Baker & Eichler, 2016; Verrocchio,Marchetti, Carrozzino,
Compare & Fulcheri, 2019). În aceste condiții, am considerat necesară realizarea unui studiu
care să vizeze efectele pe care experimentarea unor elemente specifice ale alinenării parentale
experimentate în coplărie le poate genera asupra adultului de mai târziu. Mai exact, focusul
cercetării a fost îndreptat aupra modului în care conflictul de loialitate și comportamentele
parentale de tip grijă și supraprotecție pot impacta dezvoltarea ulterioară a adultului, în ceea
ce privește stima de sine, stilul de atașament, dar și modul de structurare al personalității.
Dacă relația dintre divorțul conflictual al părinților (care presupune inducerea unui conflict de
loialitate și a unor comportamente de supraprotecție) și felul în care se dezvoltă stima de sine
și atașamentul la vârsta adultă au fost deja studiate (Harman, Bernet, & Harman, 2019 ),
relația dintre conflictul de loialitate, comportamnetele parentale (de tip grijă și supraprotecție)
nu a fost încă investigată. Această întrebare de cercetare s-a evidențiat din necesitățile
realității clinice, obiective, motiv pentru care am decis ca respectivul aspect să fie luat în
considerare. Așteptările legate de acest studiu au fost legate de confirmarea unor rezultate
obținute până în prezent (cum ar fi faptul că, experiementarea conflictului de loialitate și a
comportamentelor de supraprotecție în copilărie vor determina existența unui nivel scăzut al
stimei de sine și instalarea unui atașament de tip temător, evitant, sau dezorganizat la vârsta
adultă), dar și de obținerea unor date noi legate de relația de predicție dintre aceste variabile și
modul de structurare al stimei de sine la vârsta adultă.
4. Examinarea experienței parentalității la mamele și tații alienați, care nu pot

întreține relații firești cu copiii lor, în urma separării sau al divorțului
Acest ultim studiu al cercetării a fost gândit ca o modalitate investigare a modului în
care părinții care nu mai pot întreține relații firești cu copiii lor, în urma divorțului sau
separării, experimentează alienarea parentală. În practica clinică, pe parcursul realizării
procedurilor de expertiză psihologică, au existat numeroase situații în care s-a evidențiat
faptul că, după divorț sau separare copilul sau copiii cuplului refuzau să mai întrețină relații
firești cu unul dintre părinții lor, în absența unor motive obiective (comportament abuziv ori
13
neglijent al acelui părinte). Literatura de specialitate îl numește pe acest tip de părinte părinte
alienat (Harman, Kruk, & Hines, 2018), acel părinte privat de o relaționare firească cu copilul
său, prin intervenția brutală a celuilalt părinte care i-a fost partener de viață. Întrucât la nivel
de cercetare pentru populația din România nu există astfel de studii, am considerat necesară
realizarea lui, rezultatele acestuia putând deveni date care să permită realizarea unor direcții
de acțiune atât pentru practica clinică, dar și pentru cea judiciară.
14
I. CADRU TEORETIC. DIVORȚUL ȘI CARACTERISTICILE SALE

Divorțul este reprezentat de actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În general,
divorțul este permis în toate statele lumii, cu excepția Filipinelor și Vaticanului. În ciuda
acestui fapt, în multe țări este foarte dificil de obținut un divorț, din cauza condițiilor legale, a
costurilor ridicate sau a convingerilor religioase (fiind mai puțin acceptat în țările catolice). În
multe societăți, divorțul este un motiv de stigmatizare socială, aspect care atrage unele
consecințe nefavorabile pentru persoana care și-l asumă. În Malta divorțul s-a legalizat abia în
2011, iar în Irlanda în 1996 ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Divor%C8%9B).
Printre statele fruntaşe la divorţ se numără Belgia, cu o rată de divorţ de peste 70%,
Spania, Portugalia, Ungaria şi Cehia, unde rata de divorţ este de peste 60%. Pe urmatorul loc
se afla Statele Unite Statele Unite, cu un procent de 53%. Rata cea mai mica a divorturilor
este in Chile, unde doar 3% dintre cuplurile căsătorite se despart oficial (www.descopera.ro).
În România, divorțul se poate realiza printr-o acțiune juridică, în conformitate cu
prevederile codului civil al României. Există patru motive de divorț, definite în Art. 373: ”prin
acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț; atunci
când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt
care a durat cel puțin 2 ani; la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face
imposibilă continuarea căsătoriei”. (art914 – 934).
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Divor%C8%9B).
1.1. Proceduri de realizare a divorțului
Există mai multe proceduri de realizare a divorțului:
a) Divorțul pe cale administrativă, este acel tip de divorț în care ”poate fi soluționat prin
acord, indiferent de durata căsătoriei, dacă se îndeplinesc următoarele condiții:
 soții își exprimă liber și neviciat consimțământul, în fața ofițerului de stare
civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților;
 nici unul dintre soți nu este pus sub interdicție;
 soții nu au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați;
În această situație, cererea de divorț se depune de către soți împreună, iar după un termen de
reflecție de 30 de zile de la înregistrarea cererii”, dacă opinia acestora se menține, ofițerul de
15
stare civilă eliberează certificatul de divorț fără vreo mențiune cu privire la culpa soților
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Divor%C8%9B#Divor%C8%9Bul_%C3%AEn_lume) .
b) Divorțul pe cale notarială poate fi realizat dacă se îndeplinesc următoarele condiții:

 soții nu au copii minori,
 soții au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați ,
dar aceștia se pun de acord cu privire la: ”numele de familie pe care să îl
poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți,
stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a
legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii,
stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare,
învățătură și pregătire profesională a copiilor”
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Divor%C8%9B#Divor%C8%9Bul_%C3%A
En_lume) ..
Pentru realizarea acestei proceduri ”competent este notarul de la locul căsătoriei sau al
ultimei locuințe comune a soților. Și în acest caz niciunul dintre soți nu trebuie să fie pus sub
interdicție, iar consimțământul trebuie să fie liber și neviciat. Cererea de divorț se depune de
către soți împreună, dar poate fi depusă și prin mandatar cu procură autentică”. După
parcurgerea termenuului de gândire de 30 de zile, dacă soții își mențin dorința de a divorța,
notarul eliberează certificatul de divorț fără vreo mențiune cu privire la culpa soților
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Divor%C8%9B#Divor%C8%9Bul_%C3%AEn_lume) .
c) Divorțul pe cale judiciară este acel tip de divorț în care soții se adresează direct
instanței de judecată ori dacă divorțul administrativ sau notarial a fost respins. Competentă
pentru realizarea uni astfel de tip de divorț este instanța de tutelă, în condițiile arătate de
Codul de procedură civilă.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Divor%C8%9B#Divor%C8%9Bul_%C3%AEn_lume).
1.2.Tipuri de custodie
Atunci când în urma relației dintre doi adulți (relație concretizată printr-o căsătorie sau
doar printr-o uniune liber consensuală) rezultă cel puțin un copil, este necesară stabilirea unor
măsuri legate de custodia asupra acestuia, în cazul unui divorț sau a unei separări. O
consecință clară a divorțului este constituirea unei familii de tip monoparental, în care copilul
locuiește doar cu unul dintre părinți. Literatura de specialitate arată faptul că în multe dintre
16
cazurile în care există dispute în cazul unui divorț, acestea au ca temă centrală stabilirea
custodiei copilului (Lavadera et al., 2012; Friedlander & Walters, 2010).
În sistemul judiciar există două tipuri de custodie:
a) Custodia comună
”Custodia comună legală (joint legal custody) dă dreptul ambilor părinți (pe lângă
drepturile pe care le are orice părinte care nu a fost decăzut din drepturile părintești de a avea
acces la datele cu privire la educație, sănătate, și alte informații) de a se implica în creșterea
și educarea minorilor prin participarea la deciziile cu privire la copii. În cadrul unui
aranjament de tip custodie comună legală, părinții au drepturi egale în luarea deciziilor cu
privire la bunăstarea copilului. Deciziile de zi cu zi se iau de către acel părinte care îl are în
grijă pe copil la acel moment, în timp ce deciziile importante trebuie luate de comun acord.
Singura diferență între părinții care sunt într-un aranjament de acest tip este aceea că unul
dintre ei (numit părinte rezident) are dreptul și responsabilitatea de a găzdui statornic pe
minor în timp ce celălalt părinte (numit părinte nerezident) va găzdui relativ mai puțin timp
din an pe minor, având însă stabilit un program larg de legături personale, inclusiv
posibilitatea de a accesa pe copil la reședința părintelui rezident. Conform linilor directoare
emise de către guvernul canadian, custodia comună (legală sau fizică) este acea formă de
custodie în care copilul petrece cel puțin 40% din timp la părintele nerezident. Aceași definiție
este utilizată și de către jurisprudența suedeză. Într-un aranjament de tip custodie comună
legală părintele nerezident, fiind totuși părinte custodian are în general drepturi mai largi de a
interacționa cu minorul decât un părinte care nu au primit încredințarea copiilor anterior datei
de 1 octombrie 2011. Aceasta deoarece părintele trebuie să aibă la dispoziție posibilități reale
de a se achita de drepturile și obligațiile pe care i le oferă autoritatea părintească comună”.
(https://ro.wikipedia.org/).
Stabilirea custodiei comune încurajează coparentalitatea, acea relație firească de
colaborare dintre părinți care permite o creștere armonioasă a copilului în baza unor principii
și reguli educaționale solidare și concordante pe care cei doi părinți le utilizează. Biolley arată
că, în cazul divorțului, nu există coparentalitate ideală, deoarece aceasta se înscrie într-un
proces evolutiv în care se amestecă dispute, amărăciuni și frământări. Aceste aspecte pot lua o
dinamică nefastă, motiv pentru care este important să se stabilească termenii care vor permite
respectarea vieții copilului (Biolley, 2014; Sîrbu, Vintilă, Toma&Tudorel, 2020b).
17
În România, de cele mai multe ori instanța optează pentru autoritatea părintească
comună. În România acest tip de custodie se utilizează de la 1 octombrie 2011, momentul la
care a intrat în vigoare noul Cod Civil. Astfel, soţii care divorţează au dreptul să hotărască
amândoi, atât în ceea ce privește educaţia copilului, dar și modul în care acesta petrece
timpului liber şi activităţile extraşcolare în care este implicat (https://www.rfi.ro).
b) Custodia unică
Custodia unică este excepția de la regulă. (Art. 397 și Art. 398, codul civil). La fel ca
în cazul custodiei unice, "celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de
creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia." (Art 398
(2. Legea 272/2004, republicată 2014, Art 36 (7) arată următoarele: "Se consideră motive
întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părinteasca să se exercite de către un
singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența
față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane,
trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice
alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel pîrinte a
autorității părintesti” (https://www.codulcivil.ro/). Când autoritatea părintească este comună,
păriții trebuie sa ajungă la un acord cu privire la copil. În caz contrar, disputele dintre ei pot fi
reglate pe cale juridică conform Art. 486 codul civil, care precizează: "Ori de câte ori există
neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor
părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile
raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile."(
https://www.codulcivil.ro).
Custodia unică sau custodia exclusivă asupra copiilor (”la garde exclusive” în franceză
sau ”sole custody”, în engleză) este acea formă de custodie care, inițial și pentro o lungă
perioadă de timp, a fost cel mai des utilizată de către către instanțele de judecată ca soluție
juridică pentru divorțul sau separarea părinților care aveau cel puțin un copil. Într-o astfel de
situație copilul este încredințat doar unuia dintre părinți, celălat având doar un drept de
supraveghere legat de metodele de creștere și educare a copilului, fără a se putea implica
activ în creșterea acestuia. În România, termenul de custodie unică este echivalent cu
sintagma de ”încredințare a copilului spre creștere și educare” utilizată de către justiția
18
românească anterior datei de 1 octombrie 2011

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Custodie_unic%C4%83).
Acest model al custodiei unice a generat o serie de discriminări în ceea ce îi privește
pe unii părinți. Astfel, se constată faptul că cele mai multe țări europene, în urma pronunțării
divorțului, utilizau practica de a încredința copilul/copiii spre creștere, îngrijire și educare
mamei, în timp ce în țările musulmane, custodia unică le revenea taților. Această situație se
păstrează și în prezent în statele în care nu se utilizează ca practică judiciară custodia unică,
aspect ce contravine Declarației Universale a Drepturilor Omului. În România, această
tendință de acordare a custodiei unice pentru mamă și, implicit, de perpetuare a acestei situații
de discriminare, a fost o realitate concretă până la data de 1 octombrie 2011 (dată până la care
în 85% din cazuri custodia unică revenea părintelui de sex feminin), atunci când a intrat în
vigoare un nou cod civil (https://ro.wikipedia.org/wiki/Custodie_unic%C4%83).
1.3.Tipologii parentale în funcție de tipul de custodie obținut
Din perspectivă juridică, atunci când se stabilește custodia în urma unui proces de divorț,
în funcție de tipul de custodie pe care instanța îl dispune se identifică următoarele tipologii
parentale:
1.3.1. În cazul custodiei comune:
• Părintele rezident (”residential parent” sau ”primary custodial parent”) ”este
acel părinte custodian care are dreptul de a găzdui minorii la domiciliul său cea
mai mare parte a timpului. Noțiunea de părinte rezident și nerezident nu este
relevantă atâta timp cât noțiunea de custodie comună nu a fost implementată în
legislația unei țări. Cu toate acestea legislația altor țări ale Uniunii Europene, SUA
sau Israel permite implementarea custodiei comune, ceea ce pune problema locului
unde minorii vor domicilia. În măsura în care minorii locuiesc o perioadă
semnificativă de timp la domiciliul unui părinte, în conformitate cu hotărârea
instanței sau planul parental propus de către părinți și încuviințat de către instanță,
atunci acel părinte este părinte rezident. Prin opoziție, celălalt părinte este părinte
nerezident” (https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83Părinte_rezident) .
• Părintele nerezident (”non-residential parent”) ”este acel părinte care deși a
primit custodia asupra minorilor, deci este părinte custodian, a primit dreptul de a
găzdui minorii pentru perioade semnificativ mai mici de timp decât celălalt
părinte. În general acest părinte are dreptul de a păstra legăturile personale cu
19
minorul prin intermediul telefonului sau al altor mijloace de comunicare și de

asemenea are stabilit un program de legături personale care îi permite fie să
viziteze pe copil la domiciliul părintelui rezident, fie chiar să găzduiască minorul
la domiciliul său, pentru anumite perioade de timp determinate, în general un
sfârșit de săptămână din două și jumătate din vacanțele școlare ale minorilor. Chiar
și în absența unei hotărâri judecătorești dacă prin înțelegerea părinților un copil
petrece majoritar timpul la unul dintre părinți acesta este numit părinte rezident iar
celălalt este numit părinte nerezident”.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%8/Părinte_nerezident).
1.3.2. În cazul custodiei unice
• Părintele custodian (custodial parent) este acel părinte care a primit
încredințarea copiilor printr-o sentință judecătorească în urma unui divorț sau în
urma separării părinților. În funcție de tipul de custodie comună (custodie comună
legală sau custodie comună fizică) părintele custodian poate fi sau nu și părintele
rezident. Suplimentar față de părintele necustodian, părintele custodian are dreptul
de decizie asupra aspectelor importante cu privire la creșterea și educarea
minorului (schimbarea domiciliului, operații medicale, înscrierea la școală,
grădiniță, etc.) precum si dreptul de a incheia acte juridice in numele copilului.
Dacă este în plus și părinte rezident atunci are dreptul de a găzdui minorul la
domiciliul său perioade semnificative de timp
(https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83Părinte_custodian).
• Părintele necustodian (”noncustodial parent”) ”este acel părinte care nu a
primit încredințarea copiilor prin sentința judecătorească pronunțată în urma unui
divorț sau în urma separării părinților. Deși nu a primit custodia copiilor acest
părinte păstrează dreptul la relații personale cu minorul (în trecut se numea drept
de vizitare, dreptul de a fi informat cu privire la minor (situația școlară, situația
medicală, etc.) precum și dreptul de a veghea la creșterea și educare minorilor,
adică dreptul de supraveghere. Dacă în conformitate cu vechiul Cod al Familiei
instanța de judecată era obligată să acorde custodia doar unuia dintre cei doi
părinți, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil, începând cu data de 1
octombrie 2011, instanța de judecată este obligată să acorde "ca regulă" custodia
asupra copiilor ambilor părinți, cazurile în care doar unul dintre părinți este investit
20
cu autoritatea părintească fiind excepții justificate doar în situațiile în care

autoritatea părintească comună ar putea ridica riscuri asupra minorului”
(https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83Părinte_necustodian).
21
II. CADRU TEORETIC. RELAȚIONAREA COPIL-PĂRINTE POST DIVORȚ

2.1. Cadru general
După cum s-a observat deja, divorțul și separarea în cuplu reprezintă niște realități psiho-
sociale a căror evidență nu poate fi negată. Deși prin frecvența cu care aceste fenomene apar,
există tendința de banalizare a lor, totuși, impactul pe care îl au asupra tuturor persoanelor
implicate (fie că sunt adulți, fie că sunt copii) este, de cele mai multe ori, foarte semnificativ.
Oricât de multe aspecte s-ar cunoaște despre divorț, oricât de amiabilă este relația între cei doi
parteneri care hotărăsc să se separe, nici copiii, dar nici adulții nu sunt pregătiți, în totalitate,
să treacă prin această nouă situație existențială. Astfel, divorțul poate deveni un element de
destabilizare atât pentru copii, dar și pentru adulții care, până la un punct au format un cuplu.
În funcție de nivelul de maturitate emoțională, în funcție de structura de personalitate, în
funcție de istoricul cuplului conjugal și în funcție de o sumedenie de alți factori disoluția
cuplului conjugal se poate realiza în mod civilizat și amiabil, sau, dimpotrivă, printr-o
conflictualitate extremă. Astfel, există cupluri care se separă prin consens, care discută
alternative mai puțin impactante de realizare a divorțului, care pregătesc copilul și pe ei înșiși
în vederea realizării acestuia, dar și cupluri care se separă brutal, abrupt, uneori violent.
În condițiile în care conflictualitatea este marcantă, părinții nu își mai pot realiza în mod
corespunzător funcțiile parentale și nici acompanierea copilului (Biolley, 2014). Capacitatea
părintelui de a acompania copilul se referă capacitatea acestuia de a susține procesul complex
pe care îl presupune creșterea, îngrijirea, educarea, însoțirea și îndrumarea lui pe parcursul
dezvoltării sale, proces extrem de important pentru dezvoltarea mentală și integrarea acestuia
în societate (Munteanu, 2009).
Ca o consecintă firească a divorțului, în familiile în care există unul sau mai mulți copii,
apare problema custodiei copilului/copiilor, aspect în raport cu care de cele mai multe ori
există anumite dispute. În aceste situații, una dintre cele mai mari provocari care îi privește pe
psihologii judiciari, avocați și judecători se referă la situația în care copilul îl respinge pe unul
dintre părinți în urma divorțului.( Lavadera et al., 2012).
Literatura de specialitate consideră că, după realizarea unui divorț sau a unei separări,
relația copilului cu fiecare părinte de-a lungul divorțului poate fi conceptualizată de-a lungul
unui continuum, de la pozitiv către negativ în felul următor: de la relații pozitive ale copilului
cu ambii părinți, afinitate în raport cu un părinte, alianță în raport cu un părinte, înstrăinare în
raport cu un părinte, pînă la copilul alienat (Kelly& Johnston, 2001).
22
În urma separării cuplului conjugal, relațiile dintre copil și părinții săi se prezintă în forma
a doua aspecte diferite: fie copilul pastrează o relație firească cu ambii săi părinti, fie, datorită
implicarii acestuia în conflictualitatea prelungită care persistă între aceștia și post divorț,
ajunge să sufere o afectare a relației cu unul dintre părinți (Sîrbu et al, 2020).
Investigarea literaturii de specialitate arată faptul că raportarea autorilor cu privire la
afectarea relației copil-părinte post-divorț este unitară, chiar dacă există mai mulți termeni
care conceptualizează acest aspect, cum ar fi: sindrom de alienare parentală (Gardner, 1985,
1987, 1992, 1998a, 1998b, 2002, 2004, 2008), tulburare de alienare parentală (Bennet, von
Boch-Galhau, Baker&Morrison, 2010; Walker&Shapiro, 2010; Pepiton, Alvis, Allen&Logid,
2013) copil alienat (Kelly&Johnston, 2001), alienare parentală (Johnston&Kelly, 2001;
Johnston 2003, 2004; Baker, 2005, 2007, 2010; Baker & Darnall,2006, 2007; Baker et al.
2011, 2012; Kelly, 2010; Ben-Ami&Baker, 2012; Godbout & Parent,2012; Viljoen & van
Rensburg, 2014; Lowenstein, 2015, Schwartz, 2015, Baker & Verocchio, 2016; Rowlands,
2018, Balmer, Matthewson & Haines Bernet, 2018), familii cu copil alienat (Lavadera, et al.,
2012; Friedlander & Walters, 2010), relații de dominare (Biolley, 2014).
2.2. Delimitări conceptuale

Așa cum s-a arătat mai sus, afectarea relației copil părinte post-divorț sau post separare a
fost descrisă utilizându-se mai multe terminologii. La nivelul literaturii de specialitate există
anumite controverse cu privire la corectitudinii utilizării sau nonutilizării unor termeni, însă,
parcurgerea acesteia evidențiază existența următoarei terminologii:
2.2.1. Alienarea parentală

Istoria termenului de alienare parentală începe în anul 1976, atunci când Wallerstein și
Kelly au utilizat denumirea de ”aliniere patologică” (pathological alignment), pentru a descrie
afectarea relației dintre copil și părinte sub următoarea formă: "alinierea patologică a unui
părinte şi a unui copil, având drept rezultat respingerea de către copil a părintelui înstrăinat"
(Wallerstein & Kelly, 1976; Lowenstein, 2013).
Investigarea literaturii de specialitate arată că există mai multe definiții pentru conceptul
de alienare parentală. Asfel, aceasta este definită ca fiind o formă distinctă de conflict
parental care se referă la denigrarea persitentă și nejustificată a unui părinte în raport cu
celălalt părinte, în încercarea de a înstrăina copilul de el" (Ben-Ami&Baker, 2012) sau ca
23
"alianța puternică a copilului cu un părinte și respingerea relației cu celălalt părinte fără o

justificare legitimă " (Bernet 2010; Giancarlo&Rottman, 2015).
Garber (2011) definește alienarea parentală ca fiind un concept ce „descrie convergența
dinamicii relațiilor care impulsionează împreună o persoană să exprime reacții negative
nejustificate și disproporționat de negative în raport cu un individ vizat" (Garber, 2011).
Autorul arată că acest concept trebuie să fie pus în legătură cu termenul de "copil înstrăinat"
(Garber, 2011; Johnston, 2004; Kelly & Johnston, 2001) cu cel de sistemele familiale
(Garber, 2011; Minucin, 1974) și cu teoriile de atașament (Garber, 2011).
Există autori care percep alienarea parentală ca fiind o formă de abuz emoțional în care
copilul sau copiii sunt folosiți ca modalitate de răzbunare de către un părinte, împotriva
celuilalt părinte care a fost, cel mai adesea, un părinte bun (Lowenstein, 2015).
Viljoen & van Rensburg (2014) au descris alienarea parentală (PA) ca fiind
„ dezaprobarea nejustificată și chiar ură copiilor față de un părinte pe care l-au iubit și l-au
respectat înainte de separare sau de divorț" (Wallerstein & Kelly,1976; Bruch, 2001;
Viljoen&van Rensburg, 2014), dar și ca pe „încercările intenționate ale unui părinte de
alienare a unui copil în raport cu celălalt părinte prin intermediul unei îndoctrinări negative
(Baker & Darnall, 2006; Brandes, 2000; Viljoen&van Rensburg, 2014; Godbout &
Parent,2012;).
Campbell (2005) arată că alienarea parentală (PA) apare atunci când unul dintre părinți
își înstrăinează permanent copiii de celălalt părinte. Copiii alienați reacționează la părinții lor
în termeni absoluți de "alb și negru". Ei consideră părintele alienant ca fiind părintele bun și
virtuos, în timp ce părintele alienat este considerat incapabil să se schimbe în bine. Copii
alienați sunt conștienți de animozitatea cu care părintele alienator reacționează la părintele
alienat. La rândul lor, copiii se aliniază orbește la atitudinea alienatoare. În timp ce fac acest
lucru, ei, de asemenea, adoptă necritic atitudinea părintele alienant (Campbell, 2005).
Bernet, von Boch-Galhau, Baker & Morrison (2010), definesc alienarea parentală (PA) ca
fiind o condiție mentală în care un copil - de obicei unul al cărui părinți sunt angajați într-un
conflict de mare intensitate într-un divorț-se aliază cu un singur părinte (părintele preferat) și
respinge relația cu celălalt părinte (părintele alienat) fără o justificare legitimă. Principalul
comportament simptomatic este dat de faptul că copilul refuză sau rezistă contactului cu un
părinte sau contactul cu unul dintre părinți, iar atitudinea lui se caracterizează fie prin
retragere extremă, fie printr-un dispreț brutal. Simptomul mental principal este anxietatea
24
irațională a copilului și / sau ostilitate față de părintele respins. Alienarea parentală se referă
la alianța puternică a copilului cu un părinte și respingerea relaționării cu celălalt părinte fără
o justificare legitimă. (Bernet et al., 2010). Aceeași autori arată că termenul de "alienarea
parentală" (PA) este utilizat și pentru a descrie comportamentele părintelui alienator, sau
pentru a descrie orice înstrăinare între copil și părinte, inclusiv situațiile în care părintele era
abuziv (Bernet et al ,2010).
Ellis arată că alienarea parentală (AP) este reprezentată de înstrăinarea unui copil în raport
cu unul dintre părinții săi, pornind de la un contact redus până la niciun contact între aceștia în
viitorul previzibil (Ellis, 2005).
Balmer, Matthewson și Haines (2018) arată că alienarea parentală este un proces prin care
un părinte (părintele alienator) influențează negativ percepția unui copil asupra lui celălalt
părinte (părintele alienat, țintă sau vizat). Acest lucru are ca rezultat faptul că, în mod
irațional, copilul îl denigrează pe părintele alienat în timp ce își exprimă puternică credință
față de părintele alienator. În cele din urmă, acest lucru poate determina eradicarea relației
dintre copil și părintele alienat de către părintele alienator ( Balmer et al., 2018, apud Bernet
et al ,2010; Garber, 2011).
Raportat la ceea ce simt copii în raport cu experimentarea fenomenului de alienare
parentală, Mone, MacPhee, Anderson&Banning (2011) arată că „literatura clinică limitată
indică faptul că copiii ce au experiența alienării parentale prezintă "obsesie și ură "pentru
părintele respins, și simt durerea și pierderea asemănătoare cu moartea lui un părinte” (Mone,
MacPhee, Anderson&Banning , 2011).
Lowenstein arată că, în cercetări realizate de Bow, Gould și Flens (2009), aceștia au
observat că de alienare parentală (PA) a fost recunoscută de profesioniștii din America de
Nord, America de Sud, Europa, Africa, Australia și Asia (Lowenstein, 2013).
Bala, Hunt & McCarney (2010) arată că există o lacună în literatura de specialiate în ceea
ce privește studiile empirice care au ca obiect alienarea parentală, considerând că este nevoie
de mai multe astfel de studii care să ajute la clarificarea termenului de alienare parentală (PA)
(Bala, Hunt & McCarney, 2010).
25
2.2.2. Sindrom de alienare parentală

Conceptul de sindrom de alienare parentală (PAS) a fost introdus de către psihiatrul
american Richard Garner în anul 1985. Astfel, acesta definește respectivul concept ca fiind ca
fiind „o tulburare care apare în contextul disputelor legate de stabilirea condițiilor exercitării
autoritații părintești. Manifestarea sa fundamentală este campania de denigrare față de celalălt
părinte, campanie care nu este justificată. Ea rezultă din combinarea programării (spălarea
creierului) îndoctrinărilor părintelui și propriile contribuții ale copilului de calomniere a
părintelui țintă.” (Gardner, 1998). Gardner propune opt criterii cu ajutorul cărora poate fi
diagnosticat sindromul alienarii parentale: campania de denigrare a părintelui alienat,
argumentele neconvingatoare ale copilului, absența ambivalenței copilului față de părintele
alienat, fenomenul „ganditorului independent”, susținerea necondiționată a părintelui alienator
(denigrator), absența vinovăției, scenarii de împrumut, extinderea animozitații asupra
prietenilor sau familiei părintelui țintă (alienat) (Gardner, 2004).
Gardner afirmă că există trei stadii ale sindromului alienării parentale: ușor, moderat și
sever. În cazul nivelului ușor, Gardner arată că alienarea este relativ superficială, copilul
prezentând doar câteva dintre cele opt simptome ale PAS; tranziția copilului de la părinte la
altul se face destul de ușor, iar dacă apar dificultăți acestea sunt rezolvate atunci când copilul
ramâne doar în prezența părintelui denigrat. În cazul stadiului moderat, alienarea este mai
intensă, sunt prezente aproape toate cele opt simptome, campania de denigrare este demarată,
iar agresivitatea în raport cu părintele denigrat este mai evidentă. În cazul stadiulul sever, cele
opt simptome sunt prezente în totalitate, copilul are o atitudine evident agresivă împotriva
părintelui denigrat, existând o alianță evidentă între acesta și părintele alienator (Gardner,
2004; Biolley, 2014).
Giancarlo&Rottman (2015) arată că Sindromul de Alienare Parentală (PAS) este o
tulburare psihiatrica (Gardner 1985; Giancarlo& Rottman, 2015) care apare atunci când, unul
dintre părinți, postdivorț, îi manipulează pe copii împotriva celuilalt părinte (Gardner 1985;
Giancarlo& Rottman, 2015).
Ben-Ami&Baker (2012) definesc Sindromul de Alienate Parentală (PAS) ca fiind „ un
posibil rezultat al experienței de alienare parentală (PA)" și care se referă „ la o stare în care
copilul a fost controlat și îndoctrinat cu succes de către un părinte alienator (AP) rezultând o
frică nejustificată, o ură și respingera părintelui vizat (TP)" (Ben-Ami&Baker, 2012).
26
Loepez, Iglesias&Garcia (2014) arată că Sindromul de Alienare Parentală (PAS) a fost

definit de Gardner ca fiind „ dificultatea care apare între copii și unul dintre părinți într-o
situație de conflict foarte ridicat într-u cuplu sau acolo unde există o dispută cu privire la
custodie” (Loepez, Iglesias&Garcia, 2014, apud Gardner, 1985).
Viljoen&van Rensburg (2014) au descris Sindromul de Alienare Parentală (PAS) ca
fiind” campania de înstrăinare a unui copil prelungită și intensă, copilul fiind indoctrinat de
părintele alienator pentru a-și vedea părintele alienat ca fiind periculos” (Viljoen&van
Rensburg, 2014), și ca pe „ încercările intenționate ale unui părinte de alienare a unui copil în
raport cu celălalt părinteprin intermediul unei indoctrinări negative (Viljoen&van Rensburg,
2014, Baker & Darnall,2006 ; Brandes,2000; Godbout & Parent,2012).
Nichols (2014) arată faptul că Sindromul de Alienare Parentală (PAS) a fost introdus de
către psihiatrul Richard Gardner pentru a descrie ruptura dintre copil și unul dintre părinți, în
timpul conflictelor părinților pentru custodie. Prima manifestare a acestuia este campania de
denigrare a copilului împotriva unui părinte, campanie care nu are nicio justificare. Acesta
campanie rezultă din combinarea programării (spălarea creierului) și a îndoctrinării copilului
de către unul dintre părinți împotriva părintelui țintă (Gardner, 1985; Nichols, 2014).
Vassiliou&Cartwright (2001) arată că Sindromul de Alienare Parentală (PAS) a fost
definit ca un sindrom în care un părinte (de obicei, părintele custodian) înstrăinează copilul
sau copiii de la celălalt părinte. Sindromul de alienare parentală implică implicarea de către
părinte a copilul într-o serie de tehnici conștiente și subconștiente precum spălarea creierului
în încercarea de a denigra celălalt părinte. Copilul contribuie, de asemenea la denigrarea
părintelui care se presupune că este urât de către copil (Vassiliou&Cartwright 2001;
Gardner,1992, 1998).
Sprujit, Eikelenboom, Harmeling, Stokkers& Kormos (2005) arată că sindromul de
alienare parentală (PAS) a devenit bine cunoscut în special datorită muncii psihiatrului
american Richard Gardner (Sprujit, Eikelenboom, Harmeling, Stokkers& Kormos 2005).
Acest fenomen este descris ca fiind rezultatul unei relații patologice între părintele rezident și
copilul cu excluderea celuilalt părinte.
Autorii observă că Gardner a identificat criterii care permit definirea procesul de alienare
parentală în cea mai gravă manifestare - ca un sindrom patologic (Sprujit, Eikelenboom,
Harmeling, Stokkers& Kormos 2005). De asemenea, Gardner a atras atenția justiției cu privire
la acest fenomen și i-a îndemnat pe reprezentanții acesteia să combine intervenție terapeutică
27
cu o intervenție juridică, cu scopul de a menține contactul dintre părintele nerezident și

copilul său (Sprujit et al., 2005).
Conform definiției lui Gardner, PAS este o tulburare care, în primul rând apare în timpul
unei dispute legale pentru custodia copilului. Principalul simptom este atitudinea nejustificată
de denigrare a copilului față de părintele nerezident (de cele mai multe ori acesta fiind tatăl).
Acest sindrom provine din combinație îndoctrinării copilului de către părintele rezident cu
propria contribuție a copilului în ceea ce privește denigrarea celuilalt părinte. Ori de câte ori
există un caz de abuz real sau neglijarea de către un părinte, animozitatea copilului poate fi
justificată și atunci PAS este nu este o explicație pentru ostilitatea copilului (Gardner, 1998,
Sprujit et al., 2005).
Autorii arată ca Gardner distinge trei niveluri de PAS, nivelul ușor, moderat și sever.În
plus, psihiatrul american a identificat opt simptome majore observate adesea: (1) Există o
campanie continuă de denigrare împotriva celuilalt părinte (în special, împotriva tatălui tatăl).
(2) Argumentele pentru calomniile copilului la adresa părintelui de copii sunt slabe,
inconsnitente și / sau absurde.(3) Copiii nu au sentimente ambivalente prin faptul că îl percep
pe părintele nerezident ca fiind 100% rău , iar părintele rezident ca fiind 100% bun. (4) Copiii
revendică decizia de excludere a părinților nerezidenți ca fiind a lor iar părintele rezident
sprijină această atitudine "independentă" în mod accentuat. (5) Copiii îl sprijină automat pe
părintele lor rezident. Acest lucru ar putea rezulta din faptul că are tendința de a respinge orice
dovezi concludente contrarii atitudinii părintelui rezident. (6) Copiii nu se simt vinovați de
comportamentul de respingere față de părintele nerezident. (7) Copiii, excluzând părintele
nerezident, par să recite scenarii pe care le-au împrumutatu și care sunt destul de neobișnuite
pentru vârsta lor. (8) Ostilitatea se extinde și în raport cu familia părintelui nerezident.
Potrivit lui Gardner, copiii care suferă de un nivel moderat sau sever de la PAS prezintă toate
sau aproape toate aceste simptome Gardner,1998 ; Sprujit et al.,).
Johnston&Kelly (2004) critică viziunea lui Gardner și utilizarea termenului de Sindrom
de Alienare Parentala (PAS), considerând că abordarea acestuia este prea simplistă și nu este
susținută de cercetări recente empirice (Johnston&Kelly, 2004).
Gardner (2004) aduce o replică la critica adusă de Johnnston și Kelly (2004), încercând să
explice faptul că Sindromul de Alienare Parentală poate fi considerat un sindrom psihiatric,
deorece îndeplinește toate criteriile necesare pentru diagnosticarea unui sindrom (Gardner,
28
2004). De asemenea, afirmă că mulți autori recunosc termenul de sindrom de alienare

parentală (PAS), dar preferă să utilizeze termenul de alienare parentală (PA).
Bernet, von Boch-Galhau, Baker & Morrison (2010) arată că sindromul de alienare
parentală (PAS) este un concept mai complex, pe care îl diferențiază de conceptul alienarea
parentală (PA). Astfel, autorii afirmă că PAS se referă de obicei la un copil care prezintă
alienare parentală (PA) și care manifestă unele sau toate următoarele opt comportamente
caracteristice: campania copilului de denigrare împotriva părintelui alienat; afirmații critice
ale copilului față de părintele alienat; lipsa ambivalenței; fenomenul gânditorului
independent; sprijinul reflexiv al părintelui preferat împotriva părintelui înstrăinat; absența
vinovăției față de exploatare și maltratarea părintelui înstrăinat; scenarii împrumutate;
răspândirea animozitatea copilului față de familia extinsă a părinților alienați (Gardner,
1992a; Bernet et al., 2010). Autorii consideră că există diferențe între cele două concepte,
arătând că, față de alienarea parentală (PA), sindromul de alienare parentală (PAS) include de
obicei ideea că unul dintre părinți l-a influențat în mod activ copilul să se teamă și să îl evite
părintele vizat.
Alienarea parentală (PA) poate apărea pur și simplu în contextul unui divorț care prezintă
un nivel înalt în conflict între părinți, care se luptă iar copilul se aliază cu părintele pe care îl
favorizează (Bernet et al., 2010). Bernet et al., 2010) arată că unii autori utilizează termenul
de sindrom de alienare parentală pentru a descrie starea copilului, iar alți autorii acest termen
pentru a descrie respingerea nejustificată a unui părinte de către copil, chiar dacă părintele nu
a fost abuziv) (Bernet et al., 2010).
Finzi-Dottan, Goldblat&Cohen-Masica (2012) susțin definirea alienării parentale propuse
de Richard Gardner (1987), cu referire la copilul care prezintă anumite interferențe în
vizitarea părintelui nerezident, după divorț (Finzi-Dottan et al.,,2012).
Adams (2006), consideră că introducerea termenului de Sindrom de Alienare Parentală
(PAS) de către Gardner (1985) a creat o diviziune conceptuală clară care a fost reprodusă atât
în cultură, cât și în literatura academică (Adams, 2005).
Emery (2005), arată că, în încercarea sa de a demonstra existența Sindromului de Alienare
Parentală într-o accepțiune clinică, critică viziunea propusă de Gardner, afirmând că ideile lui
Gardner nu îndeplinesc nici măcar standardele științifice minime, deorece ipotezele sale nu au
fost susținute de cercetări empirice care să ateste autenticitatea lor (Emery 2005).
29
Ellis (2007) analizând viziunea conceptuală propusă asupra sindromului de alienare

parentală arată că, în formula originală a lui Gardner, acesta s-a concentrat exclusiv pe
părintele alienator (de obicei mama) ca fiind factorul cauzator de inducere a alienării la copii
(Ellis, 2007). În același studiu, Ellis arată că cercetări ulterioare, dintre care cele mai vizibile
au fost cele ale lui Janet Johnston (Johnston, 1993; Ellis, 2007, Johnston & Campbell, 1988;
Kelly & Johnston, 2001) au extins conceptualizarea lui Gardner și au adus mai multă claritate
legat de ce este și nu este sindromul de alienare parentală (PAS). Ellis (2007) arată că acest
grup de clinicieni / cercetători preferă să evite termenul "sindrom" datorită faptului că nu
există date științifice clare care să permită utilizarea acestei sintagme, preferând să utilizeze
termenii de "copil înstrăinat" sau "copiii care refuză vizitele" sau "alinierea părintele-copil"(,
Johnston, 1993; Johnston & Campbell, 1988; Kelly & Johnston, 2001; Ellis, 2007).
Rowen &Emery (2014) abordând o poziție critică, arată că în lipsa unor studii empirice
consistente legate de felul în care comportamentul părintelui poate induce sindromul de
alienare parentală (PAS), utilizarea acestui termen trebuie făcută cu o anumită rezervă
(Rowen &Emery 2014).
Meier (2009) arată că există o anumită suprapunere între termenii alienare parentală (PA)
și sindrom de alienare parentală (PAS), iar acestea nu sunt confirmate de suficiente studii
empirice care să ateste existența lor (Meier, 2009). Autorul face referire la conceptul de
„nonsindrom” introdus de Johnston et al. (2001), a căreor abordare o consideră mai
echilibrată (Meier, 2009).
2.2.3. Tulburare de alienare parentală

Bernet et al., (2010) utilizează termenul de Tulburare de alienare parentală (PAD) și arată
că acest tip de tulburare poate fi conceptualizată ca fiind o tulburare de atașament și, prin
urmare, poate fi inclusă în acest grupul de tulburări mintale din DSM V (Bernet et al., 2010).
Autorii rețin faptul că această tulburare nu este predominant genetică sau constituțională, ci
este cauzată, în primul rând, de ceea ce părinții sau îngrijitorii fac și spun copiilor lor (Bernet
et al.,, 2010). De asemenea, afirmă că tulburarea de alienare parentală poate fi conceptualizată
pur și simplu ca o tulburare mentală a copilului, care are o credință falsă conform căreia unul
dintre părinții săi este un periculos.lor (Bernet et al.,, 2010).
Walker&Shapiro (2010) arată că Tulburarea de alienare parentală (PAD) este o formă
mai nouă a ceea ce, inițial, a fost numit Sindromul de alienare parentală (PAS) de către
30
Gardner (Walker&Shapiro, 2010). Autorii indică că acest construct este cel mai recent termen
într-o serie de propuneri adresate comisiilor care studiază tulburările mintale, propunere care
ar trebui adăugată la secțiunea de tulburări ale copilului , din Manualul de Diagonostic și
Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a cincea (DSM –V) (Walker&Shapiro,
2010).
Bernet et al., 2010) arată faptul că, în ceea ce privește Manualul de Diagnostic și Statistic
al Tulburărilor Mentale, Ediția a cincea (DSM-V), un grup de profesioniști din domeniul
sănătății mintale și al juriștilor au fost invitați să prezinte o propunere formală privind
tulburările DSM-V în copilărie și Grupul de lucru pentru adolescență. Propunerea pentru
DSM-V și ICD-11, a fost concepută utilizându-se termenul de tulburarea de alienare parentală
(PAD), deoarece aceasta este terminologia pentru tulburările mentale în DSM-V.
Propunerea, "Tulburarea de alienare parentală și DSM-V ", a fost înaintată grupului de
lucru în august 2008. Propunerea formală din august 2008 a inclus mai mult de 50 de citări și
citate din literatura de sănătate mintală și peste 90 de citări din lume și literatură juridică.
Autorii au concluzionat că diversitatea acestor publicații a susținut că noțiunea de înstrăinare
parentală este în general acceptată de profesioniștii din domeniul sănătății mintale și al
juriștilor. Propunerea a fost publicată în American Journal of Family Therapy (Bernet et al.,
2010,). Argumentele utilizate de grupul de lucru pentru introducerea Tulburării de Alienare
Parentală în DSM V au fost următoarele:
- Factorii de dezvoltare sunt luați în considerare pentru DSM-V. Atașamentul este un
factor de dezvoltare foarte important, și alienarea parentală (PA) poate ficonceptualizată ca o
tulburare a atașamentului.
- Tulburările relaționale sunt luate în considerare pentru DSM-V și și alienarea
parentală (PA)este un exemplu tipic pentru acest tip de condiție mentală.
- Se iau în considerare diagnozele dimensionale pentru DSM-V și descrierile referitoare
la alienarea parentală (PA)au avut caracteristici dimensionale de la începutul anului 1990.
- Fenomenul alienarii parentale (PA)a fost descris cu mult înainte de sindromul alienării
parentale (PAS) și a fost definită în mod formal.
- alienarea parentală (PA)este un concept valabil. Au existat considerabile cercetări
calitative și cantitative privind alienarea parentală (PA)și sinromul alienării parentale (PAS).
- alienarea parentală (PA) este un concept valabil. În anii 1980 și 1990, fenomenul a
fost recunoscută și descris independent de cel puțin șase cercetători sau grupuri de cercetători.
31
- alienarea parentală (PA) este un concept valabil. După ce sindromul de alienare

parentală (PAS) a fost definit formal, mulțicercetători sau grupuri de cercetători au putut
aplica definiția pentru subiecții lor.
- alienarea parentală (PA) este un concept valabil. În ciuda controverselor privind
terminologia și etiologia, fenomenul este aproape universal acceptat de profesioniștii din
domeniul sănătății mintale care evaluează și tratează copiii implicați în divorțuri unde există
un nivel înalt de conflicti.
- alienarea parentală (PA) este un concept valabil. Alienarea parentală (PA) fost
identificată și studiată în mai multe țări.
- alienarea parentală (PA) este un concept valabil, subiecții implicați în acest fenomen
susțnând argumentul că alienarea părintească este un fenomen real.
- Criteriile de diagnosticare pentru PAS sunt fiabile. Sunt indicate cercetări sistematice
care arată că criteriile de diagnosticare prezintă atât fiabilitatea test-retest.
- Este posibil să se estimeze prevalența alienării părintești. Cercetările sistematice
indică faptul că prevalența alienării parentale (PA) în Statele Uniteeste de aproximativ 1% în
ceea ce îi privește pe copii și pe adolescenți.
- Alienarea parentală (PA) și sindromul de alienare parentală (PAS) au fost discutate de
către profesioniști din organizații.
- Alienarea parentală (PA) și sindromul de alienare parentală (PAS) au fost discutate
extensiv de profsioniștii din domeniul juridic.
- Alienarea parentală (PA) și sindromul de alienare parentală (PAS) au fost discutate
extensiv și cu public general.
- Alienarea parentală (PA) este o condiție mentală gravă. Are un curs previzibil care
poate provoca probleme psihologice serioase, pe termen lung, chiar și la vârsta adultă.
- Stabilirea criteriilor de diagnosticare va face posibilă studierea alienării parentale (PA)
într-o manieră sistematică la scară mai largă.
- Stabilirea criteriilor de diagnostic va fi utilă pentru: clinicienii care lucrează cu familii
divorțate; părinții divorțați, care încearcă să facă ceea ce este mai bine pentru copiii lor;
pentru copii, în cazul unui divorț, deoarece aceștia au nevoie disperată de un tratament
adecvat care se bazează pe un diagnostic corect.
32
- Stabilirea criteriilor de diagnostic va reduce posibilitățile de abuz pentru părinții și

avocații neetici care ar putea să utilizeze în mod greșit conceptul de alienare părintească (PA)
în litigiile legate de custodia copilului.
Autorii afirmă că există critici ai alienării parentale (PA) și ai sindromului de alienare
parentală (PAS) care se opun utilizării acestor concepte ca fiind un diagnostic psihiatric, dar
consideră că argumente lor nu sunt convingătoare (Bernet et al., 2010).
După revizuirea propunerii formale din august 2008, Daniel Pine, MD, președintele
Grupului de lucru pentru tulburări în copilarie și adolescență, a răspuns că propunerea nu avea
suficiente informații despre validitatea alienării parentale ca o condiție mentală distinctă,
fiabilitatea, criteriile de diagnosticare și prevalența acestei afecțiuni. Dr. Pine a oferit critică
constructivă față de autorii propunerii și sugerează efectuarea unor cercetări suplimentare în
legătură cu acest subiect (Bernet et al., 2010).
Walker&Shapiro (2010) consideră că introducerea tulburării de alienare parentală (PAD)
în DSM – V poate creea o serie de probleme, prima problemă majoră fiind etichetarea copiilor
cu probleme psihice (Walker&Shapiro 2010). Autorii arată că diagnosticul poate aduce cu el
rușine și are un impact negativ în relația copil părinte, răcirea relațiilor între aceștia sau
violență în familie (Walker&Shapiro,2010). Autorii afirmă că este inadecvat să se
diagnosticheze cu PAD copii care au fost supuși abuzului sau violenței domestice, dar
susținătorii conceptului de tulburare de alienare parentală (PAD) nu clarifică cum ar trebui
realizat diagnosticul diferențial (Walker&Shapiro 2010). Autorii sugerează că datele empirice
existente sunt insuficiente pentru a diferenția abuzul și copii traumatizați de cei supuși
alienării parentale. Nu există suficiente date științifice pentru a explica alte vulnerabilități ale
copilului, cum ar fi vulnerabilitățile neurologice, imaturitatea, deficitul de atenție, tulburare de
hiperactivitate (ADHD), alte tulburări de anxietate și tulburări de dispoziție sau tulburarea de
comportament sfidător și opoziționist. De asemenea, afirmă că există prea puține comparații
între riscurile și beneficiile existente în cazul în care s-ar adăuga un nou diagnostic în sfera
tulburărilor din copilarie pentru a-si justifica includerea tulburarii de alienare parentală (PAD)
în DSM-V.
Walker&Shapiro ( 2010) arată că există trei motive principale pentru care propunerea lui
Bernet (2010), cu privire la introducerea conceptului de Tulburare de alienare (PAD) ar trebui
respinsă: insuficiente date empirice care să susțină beneficiile adăugării unei noi tulburări din
copilărie, date insuficiente pentru a diferenția, în cazul copiilor, simptomele de traume (în
33
special cele de abuz și violență în familie) în raport cu simptomele tulburării de alienare

parentală (PAD, ) date insuficiente pentru a demonstra necesitatea utilizării de către instanță a
tulburării de alienare parentală (PAD) pentru a forța reunificarea copiilor cu un părinte
alienat, pentru ca ei să crească sănătoși (Walker&Shapiro (2010).
Conceptele de Alienare Parentală, Sindrom de Alienare Parentală sau Tulburare de
Alienare Parentală nu apar în DSM, fiind introduse totuși, diagnosticele de “abuz psihologic
asupra copilului” şi “copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi.”(www.dsm5.org).
Susținătorii PAD afirmă că, copiii care resping timpul petrecut cu un părinte în timpul
separării sau divorțul au o problemă specifică de sănătate mintală care vine ca rezultat al
comportamentelor alienatoare ale părintelui care nu a fost respinse față de părintele respins.
(Walker&Shapiro, 2010, apud Bernet, 2010).
2.2.4. Copil alienat

Kelly& Johnson (2001) propun reformularea termenului de sindrom al alienării parentale,
preferând sintagma „copil alienat”, evitând astfel termenul de sindrom și concentrându-se
asupra experienței copilului. Referindu-se la această tipologie, autorii vorbesc despre acel
copil care exprimă, în mod liber, persistent și nerezonabil sentimente și credințe negative cu
privire la un părinte, sentimente și credințe care sunt în mod semnificativ disproporționate în
raport cu experiența reală și actuală a copilului cu acel părinte (Kelly& Johnston, 2001).
Autorii propun un model concentric în care elemetul central este reprezentat de
răspunsurile emoționale și comportamentale ale copilului. Există și o serie de factori în fundal
care au afectat în mod direct sau indirect copilul și care includ un istoric de conflict marital
intens în care copilul a fost triangulat, o separare umilitoare, conflicte și litigii ridicate în
cadrul divorțului, familia extinsă, noi parteneri, personalitatea fiecărui părinte, vârsta,
capacitatea cognitivă, temperamentul copilului (Kelly& Johnston, 2001).
De asemenea, autorii consideră că relația copilului cu fiecare părinte de-a lungul
divorțului poate fi conceptualizată de-a lungul unui continuum de la pozitiv către negativ în
felul următor: de la relații pozitive ale copilului cu ambii părinți, afinitate în raport cu un
părinte, alianță în raport cu un părinte, înstrăinare în raport cu un părinte, pînă la copilul
alienat (Kelly& Johnston, 2001). Lowenstein amintește de opiniile altor autori cu privire la
respectivele concepte, cum ar fi Kelly & Johnston (2001), care au definit copilul alienat ca
fiind copilul " care exprimă sentimente și credințe negative și persistente nerezonabile (cum
34
ar fi furie, ură, respingere și/sau frică) față de un părinte care sunt semnificative
disproporționate față de experiența reală a copilului cu acel părinte. " (Kelly & Johnston,
2001; Lowenstein, 2013).
Raportat la copilul alienat, au au fost identificate următoarele patternuri relaționale:
înstrăinarea (care se referă la deteriorarea relației părinte-copil ca rezultat al unor probleme
reale în relația copilului cu părintele respins, capturarea (cu referiere la relațiile în care
limitele psihologice între copil și părinte sunt neclare și identitățile lor fuzionează) precum și
situațiile hibrid (o combinație între alienare, înstrainare și capturare) (Friedlander & Walters,
2010; Lavadera et al., 2012,).
Copilul alienat este acel copil care își exprimă în mod liber și persistent convingerile și
sentimentele negative față de un părinte, convingeri și sentimente care sunt semnificativ
disproporționate în raport cu experiența pe care copilul a avut-o în raport cu părintele pe care
îl denigrează (Kelly& Johnson, 2001; Lavadera et al. 2012,).
2.2.5. Familii cu copil alienat

Friedlander și Walters (2010) vorbesc despre familiile cu copil alienat, în raport cu
definirea tiparelor relaționale, așa cum au fost stabilite de către Kelly și Johnston: înstrăinarea,
care se referă la deficiența existentă în relația părinte copil ca urmare a unei probleme reale
existente în relația copilului cu părintele respins (Friedlander & Walters, 2010; Lavaderaet et
al., 2012), ademenirea (enmeshment), care se referă la o relație dintre copil și părinte în care
granițele psihologice sunt incerte iar identitățile lor sunt fuzionale (Friedlander & Walters,
2010; Lavaderaet et al., 2012) și cazurile hibride în care copilul este expus la denigrea
părintelui B de către părintele A, experiența reală de îngrijire a copilului cu părintele B este în
mod real deficitară și copilul este ademenit în mod nepotrivit în această diadă (Friedlander &
Walters, 2010; Lavaderaet et al., 2012). Autorii redefinesc clasificarea lui Kelly& Johnston
(2001) de la alinere (afinitate și alianță) la alienare, ademenire, situații hibride (ademenire și
alienare, ademenire și înstrăinare), instrăinare la neglijare și/sau abuz prin respingerea
părinților (Friedlander & Walters, 2010; Lavaderaet et al., 2012).
35
2.2.6. Relație de dominare

Biolley (2014) arată că după divorț există două tipuri de evoluție în relația copil-părinți:
situația fericită în care copilul poate să își continue dezvoltarea și să-și păstreze libertatea de a
relaționa atât cu tatăl, cât și cu mama sa, dar și situația în care copilul este implicat în relația
conflictuală dintre părinți în asemena măsură încât îi sunt afectare liniștea și libertatea de a
gândi (Biolley, 2014). Autorul utilizează termenul de ”relație de dominare”, relație care apare
în mod frecvent în cazul despărțirilor conflictuale și care poate avea efecte serioase asupra
viitorului copilului. Autorul arată că, în majoritatea cazurilor relația de dominare nu se institue
în mod voit și scopul ei nu este acela de a face rău. Ea se instalează încetul cu încetul, fără
conștientizarea răului provocat, adesea în momentul în care se produce separarea (Biolley,
2014).
Autorul arată că, în confruntarea cu divorțul părinților, copilul experimentează o serie de
stări și își activează anumite mecanisme de apărare (teama de abandon, negarea, refularea,
sentimentele de neputiință și de vinovăție, parentificare). Toate aceste trăiri sunt determinate
de experimentarea unui conflict de loialitate pe care copilul îl resimte în raport cu părinții.
Copilul dezvoltă o fidelitate în raport cu genitorii săi, inițial la nivel biologic, apoi la nivel
relațional. Prin structura sa, copilul caută aprobarea, iar autorul consideră că problema
loialității se declanșează cu o intensitate sporită atunci când părinții se despart. Datorită fricii
de abandon, dar și datorită instalării conflictului de loialitate, copilul are tendința de căuta
alianța cu unul dintre părinți. Alianța în raport cu unul dintre părinți se poate manifesta și în
situația în care copilul îl percepe pe unul dintre părinți ca fiind slab sau destabilizat. În această
situație, el consideră că trebuie să își asume rolul de a-l susține și de a-l salva pe acesta, aspect
care contribuie la instalarea unei alianțe între copil și respectivul părinte (Biolley, 2014).
Odată ce s-a stabilit o alianță între copil și unul dintre cei doi părinți, relația de dominare
se poate evidența mult mai ușor. În cadrul acesteia se identifică două tipuri de îndoctrinare:
îndoctrinarea involuntarea și îndoctrinarea voluntară (Biolley, 2014). În cazul îndoctrinării
involuntare, părintele cu care copilul este aliat nu are intenția de a-l determina pe copil să îi
adopte punctul de vedere. Acest părinte consideră că acționează într-o manieră neutră. Cu
toate acesta, copilul asistă la anumite discuții și manifestări ale părintelul aliat, aspecte care îl
influențează pe copil și care îl pot determina pe acesta să preia convingerile și acestuia
(Biolley, 2014). Practica clinică demonstrează faptul că, în copilărie, procesele afective ale
copilului sunt deosebit de permeabile la influențele exterioare, în special la influențe care au
36
semnificație și sunt valorificate de către copil. Astfel, copilul poate prelua prin imitație
manifestări, atitudini și exprimări emoționale de la persoana sau persoanele de referință, chiar
daca acestea nu reflectă în mod fidel nevoile sale emoționale. Aceste reacții sunt explicabile
prin faptul că la această vârsta copilul nu dispune nici de resursele personale de a-și manifesta
nevoile emoționale reale, dar nici de limbajul potrivit pentru a exprima ceea ce simte cu
adevarat. Mai exact, până la vârsta adolescenței și uneori și atunci, copilul încă poate avea
dificultăți de a-și traduce și exprima sentimentele, emoțiile sau nevoile afective în cuvinte,
fiind mult mai ușor pentru el să preia prin imitație anumite modalități de exprimare. În aceste
condiții, îndoctrinarea involuntară se poate realiza destul de facil.
Îndoctrinarea voluntară (Biolley, 2014) apare atunci când părintele acționează în mod
intenționat, scopul său fiind acela de a fi perceput de către copil ca fiind victimă în raport cu
celălalt părinte. În același timp, prin discreditarea constantă și continuă a celuilalt părinte el își
consolidează statutul de unic părinte fiabil (Biolley, 2014).
Autorul introduce și temenii de regim deschis versus regim închis (Biolley, 2014) pentru a
descrie tipul relațional stabilit stabilit între copil și părinții săi postdivorț. Regimul deschis se
referă la capacitatea părinților de a-i asigura copilului libertatea de a dezvolta o relație
normală cu fiecare dintre ei doi, capacitate pe care adulții o manifestă în situația în care
despărțirea lor este corect asumată (Biolley, 2014). Autorul consideră că această asumare
corectă se concretizează în abilitatea părinților de a manifesta următoarele tipuri de
comportament: realizarea unei distincții clare între nivelul conjugal (aflat în stare de disoluție)
și nivelul parental (aflat în fază de transformare și de reorganizare), maturitate afectivă,
capacitatea fiecărui părinte de a valida rolul celuilalt părinte în viața copilului, viziune
comună asupra viitorului copilului dar și a relației parentale, refuzul de a se victimiza,
capacitatea de a feri copilul de conflictualitate (Biolley, 2014).
Regimul închis este termenul utilizat de autor pentru a descrie sindromul de alienare
parentală, așa cum a fost el descris de către Gardner (Gardner, 1985, 1998; Biolley, 2014),
acea formă severă de afectare a relației copil părinte ce are ca element central campania de
denigrare a unuia dintre părinți de către celălat (Gardner, 1985).
37
2.3. Controverse terminologice în literatura de specialitate

Conceptul Sindromulului de Alienare Parentală este un concept aflat încă în dezbatere în
literatura de specialiate, existând opinii pro (Gardner, 2002, Baker& Damal, 2007) și contra
(Johnson&Kelly, 2004, Spruijt et al., 2005, Emery 2005) cu privire la consitența și
autenticitatea acestui concept.
Teoria lui Gardner a fost criticată pentru supoziții, identificarea criteriilor, diagnosticul
diferențial, lipsa datelor empirice care stau la baza constructului de sănatate mentala și
intervenție juridică (Emery, 2005; Gagné, Drapeau, & Hénault, 2005; Johnston, 2003;
Walker & Shapiro, 2010; Warshak, 2001). Alte critici au fost legate de lipsa validității și a
cercetărilor de referință în ceea ce privește PAS, precum și faptul că acesta nu a fost inclus in
DSM IV (Johnston, 2003; Johnston & Kelly, 2004).
Replica lui Gardner (2002, 2004) a fost legată de faptul că nu a definit PAS pentru a fi
inclus într-un manual statistic, afimând de asemenea că de la fomularea variantei originale din
anul 1980 au fost scrise multe articole cu privire la PAS iar comitetul DSM are în vedere
includerea PAS în editia din 2012 (Bernet et al., 2010; Lavadera et al,, 2012, Fidler 2010).
În 2002 Gardner, arată că, în ceea ce privește sindromul de alienare parentală (PAS) și
nerecunoașterea acestuia ca fiind un sindrom, respingerea realității este o modalitate
neadaptată de a face față unei situații. Autorul afirmă că negarea este considerată a fi un
mecanism de apărare inadecvat, nepotrivit și patologic. Oferă ca exemplu faptul că, în
domeniul medicamentelor, pentru a nega existența unei boli, este compromisă în mod serios
capacitatea medicului de a ajuta pacienții. Dacă un medic nu crede că există o anumită boală,
atunci nu o va lua în considerare atunci când face un diagnostic diferențial și pacientul poate
rămâne netratat. Această abordare este în conformitate cu vechiul principiu medical potrivit
căruia diagnosticarea corectă trebuie să fie precedată de un tratament adecvat. Sau dacă pentru
un motiv extern, medicul recunoaște tulburarea, dar se simte obligat să folosească un alt
nume, atunci, problemele apar, cum ar fi de exemplu, comunicarea necorespunzătoare cu
ceilalți în ceea ce privește exact ceea ce se întâmplă cu pacientul, și, prin urmare, tratamentul
necorespunzător. Gardner consideră că aceasta este abordarea utilizată la momentul respectiv
cu cu sindromul de alienarea parentală (PAS) o tulburare a cărei existență poate fi verificată
în mod corespunzător (Gardner, 2002).
Kelly și Johnston (2001) propun o reformulare a conceptului de sindrom de alienare
parentală, reformulare despre care Gardner consideră că, în anumite aspecte se suprapune cu
38
propria sa abordare în ceea ce privește sindromul de alienare parentală, dar în alte aspecte
diferă (Gardner, 2004). Gardner (2004) arată faptul că, din perspectiva sa, sindromul de
alienare parentală îndeplinește cele trei criterii necesare pentru a fi încadrat în categoria
sindroamelor: nivelul unu- existența unui grup de semne și simptome care apar împreună,
nivelul doi- gruparea acestor semne și simptome într-un sindrom distinct, nivelul trei-
identificarea unui proces patologic particular sau agent cauzal care aduce o constelație
specială de simptome (Gardner, 2004).
Gardner arată că există mai mulți autori care îi împărtășesc opinia legată de faptul că
sindromul de alienare parentală (PAS) poate fi inclus cu suces în categoria sindroamelor
clinice. Dovada, afirmă el, se găsește în lucrările a peste 175 de autori care au publicat cel
puțin 147 de articole despre PAS în reviste de recenzare (Gardner, 2003).
Legat de primul nivel care permite ca PAS să fie considerat un sindrom, Gardner afirmă că
în cazul PAS există o serie de semne și simptome observabile, ceea ce face ca primul nivel să
fie atins.
Deoarece Kelly și Johnston descriu de asemenea grup de simptome observate la copiii
alienați, Gardner consideră că și ei au recunoscut în mod clar nivelul doi al acestui simptom
complex (Gardner, 2004). Deși există diferențe cu privire la ceea ce Gardner numește
etiologia PAS,consideră că viziunea lui este similară cu cea a lui Kelly și Johnston în ceea ce
privește clusterul PAS (Gardner, 2004, Warshak, 2001). În consecință, concluzionează că și
cel de al doilea nivel a fost atins.
În ceea ce privește al treilea nivel, procesele patologice particulare sau agenții cauzali care
duc la această constelație specială de simptome, Gardner consideră că viziunea lui și a lui
Kelly & Johnston se află mai mai mult în acord decât în dezacord. Astfel, opinia lor coinicide
cu privire la faptul că un proces de programare poate fi operativ și că copilul contribuie la
complexul de simptome. Domeniul lor de dezacord se referă la frecvența programării sau
înstrăinării părintelui ca agent de cauzalitate principal și dacă este util ca acesta să fie privit în
termenii unui agent cauzal principal (Gardner, 2004).
Gardner consideră că principalul agent cauzal care duce la instalarea sindromului de
alienare parentală (PAS) este părintele (Gardner, 2004), în timp ce Kelly &Johnston consideră
că și alți factori, cum ar fi furia copilului sau a adolescentului cauzată de divorț, pe care acesta
o îndreaptă asupra părintelui (Gardner, 2004).
39
Gardner argumentează faptul că, sindromul de alienare parentală (PAS) trebuie să fie
recunoscut ca fiind un sindrom autentic nu doar datorită faptului că el poate aduce argumente
științifice în acest sens (existența unor semne și simptome, grupararea acestora într-un
sindrom distinct și identificarea unui proces patologic particular sau agent cauzal care aduce o
constelație specială de simptome), dar și datorită faptului că sunt mai mulți autori care au
abordat acest subiect în literatura de specialitate, cum ar fi recenziile realizate de Ellis (2000),
Warshak (2001) și (Gardner, 2004).
De asemenea, un alt argument pentru recunoașterea PAS ar fi aceea ca mai multe instanțe
au recunoscut acest sindrom, Gardner afirmând că pe site-ul său se află citări de la 74 de
instanțe din Statele Unite, Canada (7 provincii), Australia, Germania, Marea Britanie și Israel
care au recunoscut PAS (Gardner, 2004).
În ceea ce privește includerea sindromului de alienare parentală (PAS) în DSM –IV,
Gardner consideră că acesta nu a fost inclus deorece nu există suficiente studii empirice
realizate cu privire la acest sindrom (Gardner, 2004). Cu toate acestea, Gardner afirmă că
majoritatea diagnosticelor acceptate în DSM-IV nu au fost validate prin studii de fiabilitate
intermediare, aspect de care nu s-a ținut seama în cazul PAS (Garner, 2004). El consideră că
această întârziere de includere a sindromului de alienare parentală într-un manual de
diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale nu este benefică, deoarece există o
nevoie imediată de utilizare a termenului de sindrom din cauza importanței sale în instanțele
de judecată.
Emery (2005) consideră că modul în care Gardner răspunde criticii lui Kelly&Johnston
(2001) cu privire la sindromul de alienare parentală provoacă două reacții: simpatie și
frustrare (Emery, 2005). Simpatie, pentru că ideea lui Gardner a fost publicată postum, iar
frustrare, deorece, prin argumentele pe care le aduce, Gardner face declarații greșite și greșite
despre sindromul de alienare parentală (PAS) și despre știință (Emery, 2005) datorită erorilor
de logică. Autorul este îngrijorat cu privire la faptul că persoanele neavizate pot fi ușor
convinse de către Gardener cu privire la autenticitatea sindromului de alienare parentală
(PAS) mai mult prin tonul pe care acesta îl folosește, decât prin substanța argumentelor
științifice pe care le aduce (Emery, 2005). Emery pune la îndoială existența sindromului de
alienare parentală (PAS), afirmând că Gardner nu a putut dovedi științific, prin măsurători
statistice replicate și de alți cercetători, că sindromul de alienare parentală (PAS) este un
sindrom real (Emery, 2005).
40
Warshak (2002) propune conceptul de înstrăinare patologică, pentru a unifica diferențele

conceptuale din literatură. Autorul identifică, pe langă rolul copilului, rolul părintelui
alienator ca și componentă necesară a problemei. (Lavadera et al., 2012, Warshak 2001).
Folosește conceptualizarea lui Otis (Otis, 2007) in ceea ce privește perturbarea relațională,
categoriile evidențiate fiind de la deziluzionat și alienat la înstrainat (Otis, 2007, citat in
Warshak 2010).
41
III. CADRU TEORETIC. DINAMICA FENOMENULUI DE ALIENARE

PARENTALĂ
Așa cum s-a arătat anterior, alienarea parentală presupune existența unei dinamici aparte
în cadrul sistemului familial, în care fiecare membru are un anumit rol. Prima condiție
necesară, dar nu suficientă, este aceea de apariție a divorțului sau a separării între două
persoane care au fost odată un cuplu, relație din care a rezultat cel puțin un copil. O a doua
condiție este legată de existența,a cel puțin unei triade, formată dintr-un copil și părinții lui,
triadă care se poate extinde la un număr mult mai mare de participanți, în funcție de numărul
de copii existent în familia respectivă. O a treia condiție necesară este existență a unei afectări
a relației dintre copil/copii și unul dintre părinți. Această afectare presupune refuzul
copilului/copiilor de a interacționa cu unul dintre părinți, în absența unor motive reale și
pertinente (cum ar fi un comportament abuziv, neglijent sau periculos al respectivului părinte
față de copil/copii). În această atitudine de respingere a copilului față de unul dintre părinți,
celălalt părinte are un rol determinant, deorece, în mod intenționat, intervine negativ în relația
celor doi cu scopul de a o submina. Astfel, apare situația în care copilul ajunge să respingă un
părinte și să îl prefere pe celălalt, în detrimentul celui rejectat.Intensitatea acestei respingeri
poate varia, de la niveluri ușoare, la niveluri semnificative și până la respingerea totală a
interacțiunii cu respectivul părinte.
3.1.Tipologii parentale
Literatura de specialitate indică existența unor denumiri pentru fiecare dintre cei doi
părinți care sunt angrenați în fenomenul de alienare parentală. Este vorba despre termenii de
părinte alienator (alienant, aliat, preferat) și părintele alienat (respins, țintă).
• Părintele alienator (alienant,aliat, preferat) (Lavadera et al., 2012, Harman
et al, 2018) este acel părinte care, în mod deliberat și intenționat intervine în relația copilului
cu celălat părinte cu scopul de a întrerupe relația dintre cei doi. Gardner consideră că
principala acțiune pe care o realizează părintele alienator este campania de denigrare față de
celalălt părinte, campanie care nu este justificată (respectivul părinte nu a avut un
comportament abuziv sau nu l-a pus în pericol în niciun fel pe copilul care îl respinge). ”Ea
rezultă din combinarea programării (spălarea creierului) îndoctrinărilor părintelui și propriile
contribuții ale copilului de calomniere a părintelui țintă.” (Gardner, 1998). Astfel, în mod
intenționat se realizează o îndoctrinare voluntară a copilului, părintele acționând cu bună
42
știință. Acest părinte este conștient de faptul că dorește să își influențeze copilul, astfel încât
acestă să îl perceapă ca fiind o victimă, dar, în același timp își consolidează și propriul statut
de unic părinte fiabil în raport cu copilul, fiabilitate asigurată prin discreditarea susținută a
celuilalt părinte (Biolley, 2014). În acest fel, părintele alienator încearcă să pună stăpânire pe
copil, raportându-se la acesta ca la un obiect maleabil, considerat ca fiind incapabil să vadă
singur adevărul (Biolley, 2014). Atfel, părintele alienator utilizează o serie de strategii cu
ajutorul cărora îi insuflă copilului ideea că celălalt părinte este rău intenționat și manipulator,
aspect care îl plasează pe micuț în mijlocul unei imposturi în care unul dintre părinți este bun
prin excelență, iar celălalt este rău și trebuie privit cu susupiciozitate (Biolley, 2014).
• Părintele alienat (respins, țintă) (Baker & Darnall, 2006; Baker, 2007; Lavadera et
al, 2012,) este părintele în raport cu care copilul respinge interacțiunea, ca urmare a
intervenției voluntare a celuilalt părinte (Biolley, 2014). Astfel, în mod evident, relația
copilului cu părintele alienat este afectată, iar uneori, iremediabil compromisă, în funcție de
intensitatea la care ajunge alienarea parentală în cazul respectiv. Astfel, se constată faptul că
părintele alienat este deposedat în mod tacit de statutul său de părinte, aspect care îl face să își
piardă în mod treptat stima de sine (Biolley, 2014). Este acel părintele a cărui relație cu
copilul este perturbată, în mod intenționat, de către celălat părinte, în scopul răzbunării sau în
scopul producerii de suferință pentru părintele țintă (Harman, Kruk, & Hines, 2018).
Smith (2016) utilizează, pe lângă termenul de alienare parentală (PA), termenii de
părintele alienant(AP) și părinte respins (RP), arătând felul în care, în momentul în care se
instalează alienarea parentală (PA), eficiența intervenției terapuetice care urmărește reducere
a impactului PA în relația părinte copil este diminuată. Explicația autorului se bazează pe
faptul că părintele alienant (AP) este părintele în raport cu care copilul are o relație foarte
strânsă. Acest tip de părinte (AP) este de multe ori destul de rezistent la orice tip de
reunificare și tratament și nu vrea să facă parte din procesul terapeutic, deoarece el crede că
părintele respins (RP) este de vină pentru orice refuz al copilului. Părinții alienanți (AP) pot
prezenta trăsături asemănătoare unei tulburări clinice sau de personalitate, iar în istoricul lor
familial se pot identifica rupturi în relații, abuzul și / sau neglijare. Părintele alienant (AP)
poate fi un părinte anxios, supraprotectiv sau un părinte cu standardele și așteptări foarte
înalte. Nu există nici un părinte alienant (AP) tipic. Cu toate acestea, o caracteristică care este
universală pare să fie faptul că în cazul unor astfel de părinți se identifică lipsa unui sprijin
real pentru relația copilului cu celălalt părinte (Smith, 2016).
43
Investigarea literaturii de specialitate arată faptul că există anumite particularități

psihologice pe care fiecare tipologie parentală (respectiv, părintele alienator și părintele
alienat) o are. Astfel, Lavadera et al. (2012) arată că, deși niciuna dintre tipologiile parentale
mai sus menționate nu a fost diagnosticată cu nicio formă de psihopatologie pe axa I, s-a
constatat faptul că tații implicați în procesul de alienare parentală prezintă un nivel crescut de
rigiditate, au tendința de a-i constrânge pe ceilalți (overly constraining) și au dificultăți de a-și
exprima afecțiunea, în timp ce mamele sunt nesigure (Lavadera et al, 2012). Aceeași autori
arată că părinții alienatori au un profil psihologic mult mai defensiv în raport cu părinții
nonalienatori. În comparație cu aceștia, părinții alienatori au tendința de a fi mai conformiști
și mai adaptabili social, mai rigizi, mai moraliști și mai puțin capabil să prevadă consecințele
acțiunilor lor (Siegel&Langford, 1998). De asemenea, se observă că în cuplurile în care se
instalează alienarea parentală, părinții au tendința de a se acuza reciproc de faptul că sunt
iresponsabli, criminali sau periculoși (Lavadera et al, 2012).
Summers &Summers (2006) aduc în discuție termenul de părinte narcisic alienator
(NPA). Un astfel de părinte este o persoană extrem de centrată pe propriul Ego, cu dificultăți
de adaptare la normele și la regulile sociale, dar și cu lacune semnificative în manifestarea
unor reacții pozitive empatice față de propriul lor copil. NPA este un termen îl definește pe
acel părinte care în mod sistematic îl amăgește pe copil și îl transformă într-un mic abuzator
(”little abuser proxies”) care acționează în numele lui, acel părinte care minte, manipulează și
transmite mesaje confuze (Summers &Summers, 2006). Autorii arată că astfel de părinți sunt
persoane care nu tolerează limitele și care nu și-au dezvoltat o percepție puternică a propriului
Eu. De asemenea, prezintă un nivel ridicat de imaturitate și prezintă adesea convingeri
iraționale sau dezechilibrate, pentru a primi tratament preferențial, fiind dispuși chiar să se
pună deasupra legii pentru a obține ceea ce își doresc (Summers &Summers, 2006). Prezintă
credința falsă conform căreia el merită copilul, datorită convingerii că este superior și datorită
faptului că merită tot ceea ce este mai bun. Autorii arată că pentru a putea funcționa, un
narcisist are nevoie de ”alimentare narcisică”. Aceasta este reprezentată de oamenii, lucrurile,
situațiile sau emoțiile care îi alimentează sentimentul grandiozității și al importanței. În
general, narcisiștii fac parte din două categorii: cerebralii și somaticii. Cerebralii își
alimentează narcisimul cu ajutorul inteligenței și a rezultatelor academice, în timp ce
somaticii se folosesc de fizicul lor, abilitățile sexuale și cuceririle pe care le fac, pentr a-și
hrăni nevoia de importanță și de grandoare (Summers &Summers, 2006). O astfel de
44
persoană, cel mai probabil, nu va căuta ajutor de specialitate, deoarece este perfect incapabilă
să își recunoască propriul narcisism (Summers &Summers, 2006)., motiv pentru care numărul
real al acestora nu poate fi cunoscut. Literatura de specialitate subliniază faptul că există o
asemănare izbitoare între narcisic și sociopat, acest din urmă fiind aproape întodeauna bărbat
și plasând-și interesul de sine mai presus de orice alte considerații (Nance, 2003; Summers
&Summers, 2006).
Warshak (2001) arată faptul că în procesele pentru stabilirea custodiei acest tip de
părinte încearcă să otrăvească afecțiunea copilului pentru a câștiga custodia și are pretenția ca
instanța să simpatizeze și să înțeleagă această poziție a lui.
Balmer et al. (2018) arată că părinții alienatori au fost descriși ca find narcisici,
paranoici și perturbați cognitiv, dar și ca indivizii care au dificultăți în relațiile cu familia lor
de origine. (Baker, 2005, 2006, Ellis & Boyan, 2010, Kopetski, 1998a, 1998b; Lorandos,
Bernet și Sauber, 2013; Rand, 1997; Balmer et al.,2018).
Părinții alienați sunt descriși ca fiind rigizi și necalificați în ceea ce privește stilul
parental, detașați emoțional, distanți, pasivi și cu anumite probleme în managerierea propriilor
lor emoții (Baker & Andre, 2008; Drodz & Olesen, 2004; Friedlander & Walters, 2010;
Godbout & Parent, 2012; Gottlieb, 2012; Johnston, 2003; Kelly & Johnston, 2001; Rand,
1997; Balmer et al.,2018). Cu toate acestea, un studiu realizat de Balmer et al. (2018) a
obținut rezultate contrarii în raport cu cele prezenate mai sus, arătând că părinții alienați sunt
mulțumiți în ceea ce privește abilitățile lor parentale. Astfel, părinții alienați manifestă o
încredere crescută în ceea ce privește capacitatea lor de a disciplina și de a seta limite pentru
copil, niveluri ridicate în ceea ce privește capacitatea lor de a încuraja autonomia copilului, o
conștientizare ridicată a capacității de a comunica cu copilul și o atitudine consistentă în ceea
ce privește necesitatea de a împărți responsabilitățile parentale (Balmer et al., 2018).
Chiar dacă studii anterioare arată că părinții alienați (țintă) au o atitudine ambivalentă în
ceea ce privește nevoia lor de a avea o relație cu copiii lor (Balmer et al., 2018, Baker &
Andre, 2008; Friedlander & Walters, 2010), arată că părinții alienați prezintă totuși o nevoie
crescută de a se implica în viața copiilor lor (Balmer et al., 2018).
Un studiu realizat de Sîrbu & Buică (2019) arată că nu că nu există diferențe semnificative
la nivel de structură de personalitate, din perspectiva modelului BIG FIVE, în ceea ce privește
părinții de tip alienator și cei de tip alienat. De asemenea, rezultatele indică faptul că, atât la
părinții de tip alienator cât și la cei de tip alienat s-au obținut corelații semnificative cu
45
Tulburarea de Stres Posttraumatic (axa I) și cu Structura de Personalitate de Tip Masochist

(axa II) (Sîrbu & Buică, 2019).
3.2.Strategii de alienare parentală

Balmer et al. (2018) arată că în prezent nu există un acord asupra unui set definitiv de
comportamente care constituie alienarea parentală. Cu toate acestea, alienarea parentală este
înțeleasă ca implicând o serie de tactici utilizate de părintele alienator în încercarea de a-l
programa pe copil să îl respingă pe părintele alienat (Balmer et al., 2018; Bond, 2008,
Gardner, 2002; Hands & Warshak, 2011). De asemenea, atât mamele alienatoare cât și tații
alienatori se angajează într-o serie de tactici de alienare împotriva părintelui alienat (López,
Iglesias, & García, 2014; Lorandos, Bernet, & Sauber, 2013; Balmer et al., 2018).
Vassiliou & Cartwright (2001) arată că procesul de alienare parentală este realizat, în
general de către părintele custodian, care alienează copilul utilizând tehnici ca spalarea
creierului (îndoctrinarea copilului), în încercarea de a-l denigra pe celălat părinte (Vassiliou &
Cartwright, 2001). Părintele custodian este un părinte care are dreptul de a decide aspecte
esențiale pentru viața și existența copilului, fiind, în general, și un părinte care petrece mult
timp cu acesta, având astfel posibilitatea de a-l influența, spre deosebire de părintele
necustodian.
Baker & Darnall (2006) arată că Gardner (1998) a evidențiat existența a patru strategii
identificate în procesul de alienare parentală: spălarea creierului, programarea subtilă, factori
care țin de subiectivismul copilului și factori circumstanțiali. Prima a fost definită ca fiind
”actele conștiente de programare a copilului împotriva celuilalt părinte”incluzând, dar nu
limitându-se la denigrarea celuilalt părinte în fața copilului ci și declarații legate de faptul că
acel părinte a abandonat copii, când, de fapt, scopul divorțului a fost acela de separare a
copilului de adult și de exagerare a defectelor părintelui vizat (alienat). A doua strategie a fost
definită de către Gardner ca fiind un proces subtil de programare inconștientă prin care i se
atribuie părintelui țintă aspecte negative, descurajând, în același timp, vizitele acestuia, prin
inducerea unor sentimente de vinovăție și prin descurajare pasivă. Autorii consideră că deși o
descriere a acestor strategii este utilă, nu este suficientă pentru o validare clinică științifică a
lor. Dintre aceștia, doar primii doi factori îi pot fi atribuiți părintelui alienator, însă aceștia nu
au fost studiați suficient din punct de vedere empiric (Baker&Darnall, 2006).
46
Baker a dezvoltat o listă de strategii de instalare a sindromului de alienare parentală, listă

care a cuprins 32 de astfel de strategii. Este vorba despre:
 Cuvinte urâte (cuvinte urâte, în general, crearea impresiei că părintele țintă este
bolnav sau periculos, denigrarea verbală a celuilalt părinte inducând ideea conform
căreia acesta nu iubește copilul, confidențe către copil cu privire la relația maritală,
confidențe către copil cu privire la problemele de natură juridică și cele legate de
întreținerea copilului, inducerea ideii copilului cum că altcineva ar fi părintele lui,
utilizarea prenumelui părintelui țintă ca modalitate de referiere la acesta în fața
copilului, vorbirea de rău a familiei de origine sau a noii familii a părintelui țintă în
fața copilului, desconsiderarea părintelui vizat în fața copilului, desconsiderarea
valorilor și hobby-uri-lor părintelui vizat în fața copilului) (Baker&Darnall, 2006);
 Limitarea timpului de vizită a părintelui respins sau interferența altor activități cu
timpul de vizită al acestuia (îndepărtarea sau ascunderea copilului, limitarea
timpului de vizitare, organizarea altor activități distractive sau amuzante pentru
copil în timpul orelor de vizită ale părintelui țintă, lăsarea la latitudinea copilului
momentul în care să fie vizitat de către părintele target, solicitarea ca reprezentanții
școlii să limiteze contactul copilului cu părintele țintă, interzicerea vizitelor
copilului la familia extinsă a părintelui țintă, apelarea telefonică sau vizitarea
copilului pe durata vizitei pe care acesta o efectuează la părintele țintă, preluarea
mai rapidă a copilului de la părintele vizat, evitarea momentelor în care copilul
poate să rămână singur cu părintele vizat, limitarea contactului copilului cu familia
extinsă a părintelui vizat) (Baker&Darnall, 2006);
 Limitarea sau interferarea contactului dintre copil și părintele țintă prin poștă și
telefon (blocarea numărului sau oprirea telefonului, interceptarea apelurilor și a
mesajelor, monitorizarea apelurilor și e-mailurilor, aruncarea scrisorilor)
(Baker&Darnall, 2006);
 Limitarea sau interferarea contactului simbolic dintre copil și părintele țintă
(limitarea menționării părintelui alienat și a expunerii fotografiilor acestuia în fața
copilului, limite stricte pentru familia părintelui țintă, nu i se permite copilului să
aducă obiecte din casa părintelui țintă, aruncarea cadourilor pe care copilul le
primește de la părintele țintă, forțarea copilului de a numi pe altcineva ”mamă” sau
47
”tată”, schimbarea numelui copilului, rescrierea trecutului pentru a minimiza /

denatura relația copilului cu părintele vizat) (Baker&Darnall, 2006);
 Interferențe în ceea ce privește informațiile referitoare la copil (neinformarea
părintelui tintă cu privire la activitatea genarală, școlară și cu privire la starea de
sănătate a copilului, nefurnizarea datelor de contact ale părintelui vizat către terțe
persoane, refuzul de a comunica, utilizarea copilului pe post de mesager între cei
doi părinți) (Baker&Darnall, 2006) ;
 Manipularea emoțională (retragerea iubirii față de copil în cazul în care acesta are
o atitudine pozitivă față de părintele vizat, inducerea unor sentimente de vinovăție
copilului pentru relația pe care o are cu părintele vizat, interogarea copilului după
ce l-a vizitat pe părintele țintă, obligarea copilului să aleagă sau să își exprime
loialitatea față de părintele alienator; obligarea copilului să îl respingă pe părintele
vizat, recompensarea copilului pentru respingerea părintelui vizat)
(Baker&Darnall, 2006) ;
 Realizarea unei alianțe nesănătoase între copil și părintele alienator (cultivarea
dependenței copilului față de părintele alienator, montarea copilului spre a-l spiona
pe părintele țintă, utilizarea unui limbaj secret între părintele alienator și copil,
îndemnarea copilului să păstreze secrete față de părintele vizat) (Baker&Darnall,
2006) ;
 Alte aspecte diverse (lovirea părintelui țintă în fața copilului, realizarea de
afirmații conform cărora copilul nu îl iubește pe părintele vizat, construirea unor
situații în care părintele țintă respinge copilul, părintele țintă este vorbit de rău în
fața prietenilor, profesorilor, medicilor, părintele țintă este vorbit de rău în fața
autorităților, realizarea de interferențe de către părintele alienator cu procesul de
consiliere al copilului, încurajarea de către părintele alienator ca apelativul de
”mamă” sau ”tată” să fie utilizat de către părinții vitregi, profesori, medici,
prieteni, subminarea autorității părintelui vizat, copilului nu i se permite să aducă
în casa părintelui țintă obiecte din casa părintelui alienator, privarea părintelui
alienat de funcțiile parentale) (Baker&Darnall, 2006);
Ulterior, s-a constatat că douăsprezece dintre acestea se regăsesc la 20% din populația
eșantionului pe care l-a studiat. Este vorba despre denigrarea verbală a celuilalt părinte,
limitarea contactului actual între copil și celălalt părinte, retragerea afectiunii și/sau
48
manifestarea furiei în cazul în care copilul arată afecțiune față de părintele țintă, denigrarea
verbală a celuilalt părinte inducând ideea conform căreia acesta nu iubește copilul, forțarea
copilului să aleagă între cei doi părinți, denigrarea verbală a părintelui țintă spunând despre
acesta că este periculos, realizarea de confidențe către copil cu privire la relația maritală,
limitarea menționării părintelui alienat și a expunerii fotografiilor acestuia în fața copilului ,
forțarea copilului de a-l respinge pe părintele alienat (țintă), limitarea contactului cu familia
extinsă a părintelui țintă, umilirea părintelui țintă în fața copilului, inducerea conflictului între
copil și părintele țintă (Baker&Darnall, 2006).
Balmer et al. (2018) arată că părinții alienanți se angajează în diferite tactici de alienare
parentală. Astfel, se constată faptul că tații alinenanți au tendința de a-i încuraja pe copii să
adopte atitudini de sfidare în raport cu mama, în timp ce mamele alienante sunt mai
predispuse spre a-l denigra pe tată în fața copilului (Balmer et al., 2018, apud López, Iglesias,
& García, 2014).
Studiul literaturii de specialitate arată că tacticile de alienare sunt utilizate de către ambii
părinți, atât de către mame, cât și de către tați, ceea ce conduce către ideea că aceste strategii
pot fi universale și că nu prezintă particularități în funcție de genul respondentului
(Baker&Darnall, 2006). Utilizarea acestora generează însă consecințe asupra tuturor
persoanelor implicate în experimentarea fenomenului de alienare parentală, indiferent de rolul
pe care îl joacă fiecare participant (fie că este copil, fie că este părinte).
3.3.Consecințele alienării parentale

Odată cu dizolvarea unei căsătorii și începerea procedurilor judiciare pentru obținerea
custodiei probabiliatea existenței unui conflict între părinți este foarte ridicată, situație care
favorizează apariția alienării parentale (Vassiliou & Cartwright, 2001). Conflictul în familie
poate contribui la multe dificultăți pe care le întâmpină în mod individual fiecare membru al
acesteia, cum ar fi probleme în dezvoltarea socială, stabilitatea emoțională și abilitățile
cognitive. Aceste dificultăți pot provoca consecințe pe termen lung care pot persista mult timp
după finalizarea divorțului (Kurdek, 1981; Vassiliou & Cartwright, 2001).
Atunci când conflictul care apare în tr-o familie (divorțată sau intactă) se intensifică, au
fost raportate situații în care membrii individuali ai familiei s-au confruntat cu sentimente de
stima de sine scazută, anxietate crescută și cu o capacitate diminuată de auto-control
(Slater&Haber, 1984;Vassiliou & Cartwright, 2001).
49
Astfel, în funcție de rolul pe care îl joacă, pentru fiecare membru al acestui mecanism pe
care îl reprezintă fenomenul de alienare parentală, există consecințe mai mult sau mai puțin
evidente.
3.3.1. Consecințele alienării parentale asupra copiilor

Din păcate, cei mai expuși la efectele alienării parentale sunt copiii. Datorită
specificului de vârstă și de dezvoltare, de cele mai multe ori copiii nu sunt suficient echipați
pentru a face față unei traume ca cea reprezentată de divorț. Literatura de specialitate arată
faptul că efectele divorțului și ale alienării parentale asupra copiilor vizează mai multe
domenii de dezvoltare ale acestuia.
Investigarea literaturii de specialitate arată faptul că marea majoritate a cercetărilor
existente s-a concentrat pe consecințele pe care le are pentru copii experimentarea alienării
parentale și care este efectul respectivului fenomen pentru aceștia. Astfel, s-a constatat că
vârsta pe care copilul o are la momentul la care se produce divorțul părinților afectează
reacțiile pe termen scurt ale copilului la separare (Palosan&Aro, 1994).
Există multe studii care au vizat explorarea impactului asupra adaptării adolescenților
(Palosaari & Aro, 1994), care au arătat că în timpul fazei de tranziție a adolescenței pot apărea
probleme cauzate de stresul familial anterior. Acest efect întârziat a fost raportat de
Wallerstein & Corbin (1989), care a arătat că fetele care inițial s-au adaptat bine, au dezvoltat
sentimente de anxietate în timpul adolescenței în relațiile cu bărbații. Sentimentele de furie
împreună cu comportamentul agresiv au fost mai frecvente în rândul adolescenților care au
experimentat divorțul părinților în faza oedipală decât în rândul fetelor tinere și mai mari și al
băieților în general (Palosaari & Aro, 1994).
Wallerstein și colaboratorii (1987) au descoperit un comportament antisocial mai
evident printre băieții adolescenți care provin din familiile divoțate. Această constatare este
susținută de studiile privind rezultatul comportamentului antisociale, inclusiv consumul de
alcool și tendințele spre criminalitate în rândul băieților adolescenți (Palosaari & Aro, 1994).
Cu toate acestea, atunci când dezvoltarea sexuală a fost aleasă ca o măsură a rezultatelor la
fete, s-a demonstrat că separarea precoce de la tată a avut mai multe efecte adverse (Palosaari
& Aro). Sentimentele de furie împreună cu comportamentul agresiv au fost mai frecvente în
rândul adolescenților care au experimentat divorțul părinte în faza oedipală decât în rândul
fetelor tinere și mai mari și al băieților în general (Palosaari & Aro, 1994).
50
Pentru copilul supus acestui fenomen, literatura de specialitate arată că acesta prezintă
"obsesie și ură "pentru părintele respins, și simte durerea și pierderea asemănătoare cu
moartea lui un părinte” (Mone, MacPhee, Anderson&Banning,2001; Cartwright, 1993).
Consecințele alienării parentale sunt reprezentate de instalarea depresiei, anxietății, abuzului
de substanțe, tulburări de comportament, până la scăderea perfomamnțelor academice și
scăderea stimei de sine, aspecte care afectează, în mod direct, calitatea vieții copilului
(Verrocchio et al. 2019). Există autori care arată că un copil care a experimentat alienarea
parentală în cadrul familiei are șanse mai mari să devină un criminal la vârsta adolescenței
(Palosaari, Aro, 1994). Studiul literaturii de specialitate arată faptul că copiii implicați
conflictualitate postdivorț poate suferi de intens de sentimente de loialitate împărțită și stres
(Verrocchio&Baker, 2013; Amato și Afifi 2006). Alte studii au descoperit că acești copii
dezvoltă probleme de identitate, dificultăți în relație, tendință spre comportament manipulator
și opinie distorsionată a realității familiei, sentimente de abandon și afectivitate contradictorie
și ambivalentă (Verrocchio&Baker, 2013; Johnston et al. 2005; Lavadera et al. 2012). Acești
copii se pot dezvolta cu un "sine fals" ca reacție adaptivă la situație, prin aceasta sacrificând
autenticitatea dorințelor, nevoilor și caracteristicilor sale (Verrocchio&Baker, 2013, Lavadera
et al. 2012).
După cum arată cercetările, impactul negativ al alienării parentale asupra copiilor se
concretizează în rezultate care variază de la manifestări din sfera psihopatologiei (de
exemplu, depresie, anxietate, abuz de substanțe și tulburări de conduită), până la scădera
performanței academice și a simei de sine, factori care impactează negativ calitatea vieții
(Verrocchio et al, 2019).
3.3.2. Consecințele alienării parentale asupra părinților

Asemenea copilului, și părintele implicat în procesul de alienare parentală suferă
anumite consecințe care înterferează cu starea lui de bine și cu calitatea vieții.
În ceea ce îl privește pe părintele alienat sau părintele target, consecințele confruntării
sale cu alienarea parentale sunt legate instalarea unor probleme cu stima de sine prin tendințe
de autodevalorizare și sentimente de invinovățire în raport cu asumarea rolului parental
(Finzi-Dottan et al, 2011), depresie și scăderea calității vieții (Verrocchio et al, 2019).
În cazul acestuia, sentimentul dominant pe care îl resimte este neputiința, dar și umilința
faptului că este deposedat de statutul său de părinte (Biolley, 2014).
51
Atfel, acesta poate ajunge să trăiască un veritabil ”sindrom de stres posttraumatic”, care
determină apariția unor probleme de ordin fizic sau psihic, la experimentarea unui sindrom
depresiv, sau în cazuri extreme, chiar la sinucidere (Biolley, 2014). Părintele alienat se
autopercepe ca fiind izolat, deoarece anturajul, serviciile sociale, sistemul judiciar par să îi ia
apărarea părintelui alienator (Biolley, 2014).
Literatura de specialitate arată faptul că părinții alienați experimentează diferite niveluri
de afectare a stării de bine. Astfel, Baker (2010) arată faptul că părinții alienați
experimentează niveluri crescute de anxietate și depresie (Baker, 2010), în timp ce Balmer et
al. (2018) arată că acești părinți experimentează niveluri moderate de depresie, anxietate și
stres (Balmer et al., 2018).
Investigarea studiilor care s-au realizat până acum pe această temă arată faptul că
părinții alienați (părinții țintă) experimentează o serie de trăiri emoționale comune care includ
frustrare, stres, teamă, trăiri de pierdere, de slăbiciune, de neajutorare și de furie ca rezultat al
interacțiunii constante cu părintele alienator (Baker, 2010; Balmer et al, 2018; Baker &
Andre, 2008; Baker & Darnall, 2006; Vassiliou & Cartwright, 2001). De asemenea,
parcurgerea acestui proces de alienare parentală îl suspune pe părintele alienat la o serie de
costuri personale care îl pot lăsa epuizat din punct de vedere emoțional și financiar (Balmer et
al., 2018; Walsh & Bone, 1997).
Printre efectele cele mai comune ale divorțului este acela că unul dintre părinți devine
un ”vizitator” căruia i se permite să aibă contact cu copilul doar în anumite situații (Vassiliou
& Cartwright, 2001). Astfel, deși în prezent se agreează custodia comună, părintele nerezident
nu poate participa întodeauna, în viața de zi cu zi, la procesul de luare al deciziilor în ceea ce
îl privește pe copilul său (Turkat, 1994; Vassiliou & Cartwright, 2001). Astfel, părinți care au
fost odată importanți pentru copiii lor, devin simpli vizitatori. În alienarea parentală, scopul
părintelui alienant nu este numai acela de a interveni în relația copilului cu celălat părinte ci și
acela de a elimina atît vizitele pe care părintele țintă le face, dar și vizitele pe care copilul i le
face acestuia (Vassiliou & Cartwright, 2001). Arditti (1992) arată că până la 50% din tații (de
obicei părinții noncustodiali) au reclamat faptul că vizitele lor la copiii lor fuseseră afectate
de fostele soții. (Arditti,1992; Vassiliou & Cartwright, 2001). Mai mult, 40% dintre mamele
custodiene au recunoscut că au refuzat dreptul la vizită al taților ca modalitate de pedepsire a
acestora (Kressel, 1985; Vassiliou & Cartwright 2001).
52
Niveluri ridicate de alienare parentală (părinți predispuși spre a fi alienați) au fost

asociate cu următoarele caracteristci individuale ale părintelui: șomaj, mame singure ai căror
copii sunt fete, cu o rețea de suport socială scăzută (Vassiliou & Cartwright, 2001). Acest
aspect pare să suțină teoria lui Gardner (1998) conform căreia, de obicei, mama este părintele
alienator (Gardner, 1998; Vassiliou & Cartwright, 2001). În situațiile de divorț, mamele se
simt într-o poziție defavorizată, deoarece tații au același drept de a câștiga custodia copilului.
În aceste condiții, mamele folosesc strategii de alienare parentală pentru a recâștiga puterea
(Vassiliou & Cartwright, 2001).
Studiul literaturii de specialitate sugerează că mamele sunt mai predispuse spre a
deveni părinți alienatori, iar tații experimentează o frecvență și un nivel mai ridicat de
expunere la fenomenul de alienare parentală (Balmer et al.2018; Ellis & Boyan, 2010;
Gardner, 2002; Johnston, 2003; Meier, 2009; Nichols, 2013; Rand, 1997; Vassiliou &
Cartwright, 2001, Ellis, 2005). Date recente evidențiate în cadrul unui studiu realizat de
Balmer et al.(2018) arată că mamele sunt mai predispuse să experimenteze o severitate mai
mare a expunerii la alienarea parentală decât tații (Balmer et al., 2018). Același studiu arată
faptul că tații sunt mai agresivi în încercarea de a slăbi autoritatea mamei în fața copilului
(Balmer et al., 2018). Cu toate acestea, autorii atrag atenția asupra faptului că nu se poate
trage concluzia conform căreia în mod general tații sunt mai predispuși spre a deveni părinți
alienatori mai mult decât mamele. Totuși, indiferent de genul părintelui alienator, cu cât
tacticile de alienare parentală sunt mai severe (cu cât copilul îl respinge mai mult, în mod
nejustificat pe părintele target), cu atât impactul aupra stării de sănătate mentală a părintelui
alienat este mai mare (Balmer et al., 2018).
În ceea ce îl privește pe părintele alienator sau alienant, consecințele implicării sale în
procesul alienării parentale îi sporesc problemele pe care deja le are cu anxietatea și cu nevoia
de control (Smith, 2016), aspecte care îi diminuează și lui calitatea vieții.
3.3.3. Consecințele alienării parentale asupra adultului care a experimentat

alienarea parentală în copilărie
Studiile care arată care este impactul experimentării alienării parentale, în copilărie,
pentru adult, sunt destul de limitate. Astfel, există ceretări care arată faptul că tristețea și
depresia au fost simptome comune la adulții tineri care au experimentat divorțul părinților în
latență (Palosaari & Aro, 1994). Ei au descoperit că fetele care au experimentat divorțul
53
părinților la vârsta de la 6 până la 13 ani au fost mai puțin adaptate la vârsta adultă decât
grupurile care au experimentat divorțul parental înainte de 6 ani, sau după 13 ani. În grupul de
6-8 ani, 40% dintre fete s-au descurcat bine, iar în grupul de la 9 la 13, mai puțin de o treime
au avut rezultate bune. Depresia a fost frecventă în rândul celor care a experimentat divorțul
părinților între 5 și 10 ani. Au fost obișnuite încercările de suicid în timpul adolescenței la
această grupă de vârstă (Palosaari &Aro, 1994). Funcționarea internă a băieților în grupul 9-
13 a fost mai slabă decât în rândul fetelor. Jumătate dintre băieți au fost caracterizați ca fiind
nefericiți de relațiile pe care le-au avut la vârsta adultă și îngrijorați pentru viitor.
Funcționarea lor internă a fost caracterizată de o nefericire profundă cu privire la relațiile
actuale și preocupările legate de viitor (Palosaari & Aro, 1994).
Astfel, studiile anterioare sugerează că natura problemelor asociate cu divorțul parental
anterior poate depinde de stadiul de dezvoltare al copilului la momentul respectiv. În această
populație, bărbații și femeile din familii divorțate au prezentat mai multe semne de simptome
psihosomatice la vârsta de 16 ani (Palosaari & Aro, 1994). Ei au fost deprimați la vârsta de
22 de ani, comparativ cu tinerii din familiile nucleare (Aro & Palosaari, 1992). În plus,
traiectoriile de viață ale acestor tineri s-au deosebit în multe privințe (Palosaari & Aro, 1994).
Studiile arată că la adulții care au experimentat divorțul în copilărie, precum și
comportamente de alienare parentală, există un risc crescut de dezvoltare a anxietății și a
depresiei (Baker& Verrocchio; Amato, 2016; Amato & Afiifi, 2006; Cummings, George,
McCoy & Davies, 2012; Emery, Otto, & O’Donohue, 2005; Fabricius, & Luecken, 2007), dar
și o afectare a calității vieții, în general (Verrocchio et al, 2019). Printre condițiile care
determină scăderea calității vieții, experimentarea unui divorț conflictual sau a
comportamentelor de alienare parentală de către copil ocupă un loc semnificativ. Astfel,
cerecetările indică faptul ca scăderea calității vieții este determinată de instalarea depresiei,
anxietății, tulburărilor bipolare, diabetului ori sindromului de colon iritabil (Verrocchio et al,
2019).
Verrocchio & Baker (2013) au studiat modul în care conflictul parental impactează pe
termen lung dezvoltarea copilului expus la acesta, arătând faptul că acesta este un factor
semnificativ de risc pentru bunăstarea adulților de mai târziu (Verrocchio & Baker, 2013).
Literatura de specialitate arată faptul că s-au găsit asociații semnificative pe termen lung între
expunerea copiilor la comportamentele de conflict de loialitate parentală și afectarea
funcționării la vârsta adultă, cum ar auto-suficiență scăzută, tulburare depresivă, stima de sine
54
scăzută, și stil de atașare nesigur (Verrocchio & Baker,2013; Baker și Ben Ami 2011;
BenAmi &Baker 2012; Baker și Elicher, 2016).
Verrocchio și colaboratorii au studiat legătura dintre conflictul de loialitate experimentat
de subiect în copilărie și felul în care acesta a impactat dezvoltarea sa ulterioară, la vârsta
adultă. Concluziile studiului lor arată faptul că expunerea copilului la conflictul de loialitate în
copilărie crește șansele instalării tulburărilor depresive și a scăderii calității vieții la vârsta
adultă (Verrocchio at al, 2019).
Balmer arată că, în cele mai multe cazuri, un adult care a fost crescut în copilărie de un
părinte alienator devine o persoană cu adevărat incapabilă să facă alegeri corecte. Datorită
perioadei îndelungate în care a fost supus acțiunilor părintelui alienator, cum ar fi, spălare
creierului, denigrări și manipulări repetate ale copilului împotriva părintelui țintă, capacitatea
de decizie a copilului este profund afectată datorită daunelor ireversibile care s-au produs
(Balmer et al., 2018).
După cum se observă, conflictul parental pe care îl presupune experimentarea
fenomenului de alienare parentală aduce efecte semnificative atât asupra copilului implicat,
dar și asupra părinților, indiferent de rolul pe care îl joacă acesta în triada alienării parentale.
Indiferent de vârsta la care debutează în viața individului, alienarea parentală lasă urme
adânci, fiecare individ care intră în contact cu acesta reacționând în funcție de resursele sale
personale și de capacitatea sa de reziliență.
55
IV. STUDIUL 1. ANALIZA LITERATURII DE SPECIALITATE CU PRIVIRE

LA IMAPCTUL DIVORȚULUI ASUPRA STĂRII DE BINE A COPILULUI
4.1. Introducere
După cum am evidențiat deja, există un număr destul de mare de studii care se ocupă de
conceptualizarea fenomenului de alienare parentală, dar și de oferirea unor date empirice care
să suțină validitatea acestui concept (Wallerstein & Kelly,1976; Brandes, 2000;
Wakeford,2001; Bruch, 2001; Baker & Darnall,2006; Bernet 2010; Godbout & Parent,2012;
Lowenstein, 2013,2015; Ben-Ami&Baker, 2012; Viljoen&van Rensburg, 2014; Giancarlo,
Rottman, 2015). Prima referire la acest concept apare în anul 1976, atunci când Wallerstein
& Kelly (1976) au descris "alinierea patologică a unui părinte şi a unui copil, având drept
rezultat respingerea de către copil a părintelui instrăinat" (Wallerstein & Kelly, 1976;
Lowenstein, 2013). Alți autori definesc alienarea parentală ca fiind înstrăinarea unui copil în
raport cu unul dintre părinții săi, pornind de la un contact redus până la niciun contact între
aceștia în viitorul previzibil (Ellis, 2005), o condiție mentală în care un copil - de obicei unul
al cărui părinți sunt angajați într-un conflict de mare intensitate într-un divorț-se aliază cu un
singur părinte (părintele preferat) și respinge relația cu celălalt părinte (părintele alienat) fără
o justificare legitimă (Bernet et al., 2010), un concept ce „ descrie convergența dinamicii
relațiilor care impulsionează împreună o persoană să exprime reacții negative nejustificate și
disproporționat de negative în raport cu un individ vizat" (Garber, 2011), „denigrarea
persitentă și nejustificată a unui părinte în raport cu celălalt părinte, în încercarea de a
înstrăina copilul de el" (Ben-Ami&Baker, 2012), „ dezaprobarea nejustificată și chiar ură
copiilor față de un părinte pe care l-au iubit și l-au respectat înainte de separare sau de divorț"
(Bruch, 2001; Viljoen&van Rensburg, 2014; Wallerstein & Kelly,1976), încercările
intenționate ale unui părinte de alienare a unui copil în raport cu celălalt părinte prin
intermediul unei îndoctrinări negative (Viljoen&van Rensburg, 2014; Baker & Darnall,2006;
Brandes, 2000; Godbout & Parent,2012; Wakeford,2001), "alianța puternică a copilului cu un
părinte și respingerea relației cu celălalt părinte fără o justificare legitimă " (Giancarlo,
Rottman, 2015; Bernet 2010).
Pe lângă sintagma de alienare parentală, în 1985 Gardner introduce sintagma de sindrom
de alienare parentală (PAS) (Gardner 1985). Acesta definește respectivul concept ca fiind ca
fiind „o tulburare care apare în contextul disputelor legate de stabilirea condițiilor exercitării
56
autoritații părintești. Manifestarea sa fundamentală este campania de denigrare față de celalălt

părinte, campanie care nu este justificată. Ea rezultă din combinarea programării (spălarea
creierului) îndoctrinărilor părintelui și propriile contribuții ale copilului de calomniere a
părintelui țintă.” (Gardner, 1998).Acesta propune opt criterii cu ajutorul cărora poate fi
diagnosticat sindromul alienarii parentale: campania de denigrare a părintelui alienat,
argumentele neconvingatoare ale copilului, absența ambivalenței copilului față de părintele
alienat, fenomenul „ganditorului independent”, susținerea necondiționată a părintelui alienator
(denigrator), absența vinovăției, scenarii de împrumut, extinderea animozitații asupra
prietenilor sau familiei părintelui țintă (alienat) (Gardner, 2004; Lavadera et al., 2012;
Biolley, 2014).
Introducerea acestui termen cu conotații clinice de către Gardner a dus la apariția unor
controverse referitoare la această temă. Astfel, deși există autori care fac referire la existența
acestui fenomen (Wakeford, 2001; Vassiliou&Cartwright 2001; Cartwright, 1993;
Gardner,1992, 1998; Brandes,2000; Sprujit, Eikelenboom, Harmeling, Stokkers& Kormos
2005; Ben-Ami&Baker, 2012, Finzi-Dottan et al., 2012; Godbout & Parent,2012; Nichols,
2014; Loepez, Iglesias&Garcia, 2014; Viljoen&van Rensburg, 2014; Viljoen&van Rensburg,
2014; Baker & Darnall,2006; Giancarlo &Rottman, 2015), există și autori care critică
introducerea acestui concept. Astfel, Johnston&Kelly (2004) critică viziunea lui Gardner și
utilizarea termenului de Sindrom de Alienare Parentala (PAS), considerând că abordarea
acestuia se realizează în mod lipsit de elaborare și nu este susținută de cercetări recente
cantitative (Johnston&Kelly, 2004). Oponenții lui Gardner i-au criticat teoria pentru lipsa
datelor empirice care stau la baza constructului de sănatate mentală, cum ar fi existența a
multe supoziții, deficiențe în identificarea criteriilor și modul în care se realizează
diagnosticul diferențial, (Emery, 2005; Gagné, Drapeau, & Hénault, 2005; Johnston, 2003
Walker & Shapiro, 2010; Warshak, 2002). Alte critici au făcut referire la de lipsa validității și
a cercetărilor de referință în ceea ce privește sindromul de alienare parentală, precum și faptul
că acesta nu a fost inclus in DSM IV (Johnston, 2003; Johnston & Kelly, 2004). Emery (2005)
manifestă un dezacord profund în raport cu viziunea lui Gardner, afirmând că ideile lui
acestuia nu întrunesc standarde științifice minimale, ipotezele lui nefiind susținute de cercetări
empirice care să le ateste autenticitatea (Emery 2005). Rowen & Emery (2014) arată că
utilizarea termenului de alienare parentală trebuie făcută cu foarte multă precauție,
considerând că, în lipsa unor studii empirice consistente legate de felul în care
57
comportamentul părintelui poate induce sindromul de alienare parentală (PAS), utilizarea

acestui termen nu este concludentă. Autorii prezintă rezerve accentuate în raport cu teoria lui
Gardner, nefiind convinși de existența acestui fenomen.
Kelly și Johnston (2001) au realizat o reformulare a conceptului de sindrom de alienare
parentală, însă Gardner consideră că, din multe puncte de vedere, aceasta se suprapune cu
propria sa abordare legată de sindromul de alienare parentală, însă este de acord că în alte
aspecte diferă (Gardner, 2004).
Meier (2009) consideră că se observă un nivel evident de suprapunere între termenii
alienare parentală (PA) și sindrom de alienare parentală (PAS), însă aceste fenomene nu sunt
confirmate de suficiente studii empirice care să ateste existența lor și veridicitatea lor (Meier,
2009). Autorul preferă terminologia de de „nonsindrom” introdus de Johnston&all (2001), a
căror abordare o consideră mai echilibrată (Meier, 2009).
Pentru a unifica diferențele conceptuale existente în literatura de specialitate, Warshak
(2002) propune conceptul de înstrăinare patologică, termen pe care îl consideră mult mai
potrivit.
Chiar dacă în literatura de specialitate au apărut controverse legate de
utilizarea/nonutilizarea sintagmei de sindrom de alienare parentala (PAS), inventarierea
studiilor legate de alienarea parentală indică apariția unui nou concept și anume, tulburarea de
alienare parentală (PAD) definită ca fiind o altă formă a ceea ce, la început, a fost numit
sindromul de alienare parentală (PAS) de către Gardner (Walker&Shapiro, 2010).
Autorii arată faptul că acest construct este cel mai recent termen propus dintr-o serie
de alte propuneri adresate comisiilor care studiază tulburările mintale, termen care a fost
propus spre adăugare la secțiunea de tulburări ale copilului, din Manualul de Diagonostic și
Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a cincea (DSM –V) (Walker&Shapiro,
2010). În 2008 propunerea "Tulburarea de alienare parentală și DSM-V ", a fost înaintată
grupului de lucru pentru includerea acesteia în DSM –V, având la bază o serie de argumente
susținute (Bernet,2008; Bernet et al., 2010 ). După revizuirea acestei propuneri, președintele
Grupului de lucru pentru tulburări în copilarie și adolescență (Daniel Pine, MD), a considerat
că propunerea nu conținea ”suficiente informații despre validitatea alienării parentale ca o
condiție mentală distinctă, fiabilitatea, criteriile de diagnosticare și prevalența acestei
afecțiuni” (Bernet et al., 2010 ). Comisia a oferit o critică constructivă față de autorii
propunerii sugerând efectuarea unor cercetări suplimentare (Bernet et al., 2010).
58
După cum se observă, inventarierea literaturii de specialitate evidențiază existența

unor controverse în ceea ce privește, pe de o parte, terminologia utilizată, iar pe de altă parte,
acceptarea existenței fenomenului de alienare parentală, conceptualizat sub forma unui
sindrom ori a unei tulburări.
În România, alienarea parentală este recunoscută prin Prevederea Colegiului
Psihologilor din România nr.2 / 2016, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 144 din 25
februarie 2016 (Sîrbu et al, 2020a). Conform acestei prevederi, alienarea parentală este o
formă de abuz emoțional major pentru copil. Alienarea paentală poate fi realizată atît în mod
direct, de către părintele alienator, dar și de către alte persoane. Specifice pentru acest proces
sunt următoarele acțiuni: denigrarea modului în care părintele alienat își exercită drepturile și
obligațiile părintești; împiedicarea intenționată a exercitării autorității părintești, dar și a
realizării unei relații de atașament firesc între părinte și copil; limitarea, până la dispariție a
contactului dintre copil și părintele alienat; obstrucționarea relaționării de familie cu copilul;
împiedicarea intenționată a accesului părintelui alienat în timp util la informații importante
legate de copil (activitate școlară, schimbarea locuinței copilului sau a reședinței acestuia,
starea de sănătate); hărțuirea părintelui alienat, a membrilor familiei lărgite a acestuia sau a
prietenilor ori a cunoscuților părintelui alienat, pentru a înlătura prezența lor din viața
copilului; modificarea nejustificată a reședinței copilului într-un loc îndepărtat, a școlii sau a
medicului de familie pentru a îngreuna relația copilului cu părintele alienat și cu familia
acestuia. (Monitor oficial nr. 144 din 25 februarie 2016).
4.2. Obiectivul cercetării

Scopul principal al acestei cercetări a fost de a efectua o analiză calitativă a literaturii de
specialitate al cărei rezultat să permită o conceptualizare mai clară a termenului de alienare
parentală (PA), sindrom de alienare parentală (PAS) și tulburare de alienare parentală (PAD)
(Sîrbu et al, 2020a). A fost luat în considerare și faptul că există anumite controverse legate
de utilizarea acestor termeni ( Kelly, Johnston, 1993; Johnston & Campbell, 1988; Kelly &
Johnston, 2001; Emery, 2005; Ellis, 2005, 2007; Meier, 2009; Rowen & Emery , 2014),
aspect de care s-a ținut cont. Decizia de focusare în această direcție a pornit de la faptul că, pe
de o parte, nu au fost identificate revizuiri actuale ale literaturii de specialitate legate de tema
alienării parentale și, pe de altă parte, datorită faptului că preocuparea cu privire la acest
fenomen este din ce în ce mai accentuată. Acest interes se datorează faptului că alienarea
59
parentală este un concept în raport cu pe care instanța de judecată solicită din ce în ce mai
multe clarificări psihologilor clinicieni cu specializare în zona judiciară, specialiști care
evaluează situația copiilor care se confruntă cu divorțul / separarea părinților.
4.3. Metodologie
Primul pas în realizarea acestei lucrări l-a constituit realizarea unei evaluări sistematice a
studiilor care investighează conceptele de alienare parentală (PA) și sindrom de alienare
parentală (PAS), modurile de operaționalizare ale acestor concepte, precum și identificarea
modului în care divorțul părinților determină deteriorararea relației copil-părinteși poate duce
la instalarea fenomenului de alienare parentală (PA).
4.3.1.Lotul investigat
 Au fost considerate eligibile studiile realizate pe copii cu vârsta cuprinsă între
3 și 18 ani din familii separate/divorțate care au domiciliul stabil la unul dintre
părinți care au trecut printr-un divorț;
 Au fost considerate eligibile studiile realizate pe adulți cu vârsta cuprinsă între
18 și 65 ani, care au trecut printr-o situație de divorț, au cel puțin un copil și
care prezintă comportamente specifice părintelui alienat sau alienator;
4.3.2. Instrumente ale cercetării

Au fost selectate studii din bazele de date PsychINFO și
Scopus/Ebsco/EMBASE, Criminal Justice Abstracts with Full Text, Social
Sciences Abstracts, Psychology and Behavioral Sciences Collection, Academic
Search Complete, după următoarea schemă:
Pasul 1: (SU) parental alienation OR parental alienation syndrome
Pasul 2 (SU) parental alienation OR parental alienation syndrome OR parental
alienation disorder
Pasul 3 (SU) parental alienation OR parental alienation syndrome OR parental
alienation disorder
4.3.3. Procedură
Căutarea s-a făcut după următoarle criterii:
60
a) Definirea constructelor
 Studiile eligibile trebuie să conțină o formă de evaluare (calitativă
sau cantitativă) a alienării parentale la copii din familiile
separate/divorțate,
 Studiile eligibile trebuie să cuprindă cel puțin o evaluare calitativă
psihologică orientată spre diminuarea aspectelor alienării parentale,
așa cum sunt evidențiate în literatura de specialitate;
 Studiile eligibile trebuie să cuprindă o formă de intervenție care să
vizeze diminuarea efectelor alienării parentale, așa cum sunt
evidențiate în literatura de specialitate;
 Studiile eligibile trebuie să cuprindă un instrument de măsurare a
nivelului de alienare parentală, așa cum sunt evidențiate în literatura
de specialitate;
 Studiile alese pot să include sau nu un grup de control – deoarece se
adresează AP, adică unui fenomen dezvoltat prin intervenție externă
la copii;
 Sunt acceptate studii experimentale pentru intervenții noi, studii
cvasiexperimentale care vizează selectarea precisă a participanților,
studii pretest-posttest intervenție cu sau fără grup de control precum
și studii neexperimentale.
 Sunt acceptate studii calitative.
 Sunt acceptate studii care să includă definirea conceptelor de
Alienare Parentală (PA), Sindrom de Alienare Parentală (PAS),
Tulburarea de Alienare Parentală (PAD), așa cum sunt evidențiate în
literatura de specialitate.
b) Contextul cultural
Conceptul de alienare parentală nu este dependent cultural deci au fost
incluse în analiză toate studiile care îndeplinesc criteriile mai sus menționate
indiferent de spațiul cultural de unde au fost colectate datele.
c) Data publicării
Au fost considerate eligibile doar studiile publicate după anul 2000, deorece
până la acea dată conceptul de Alienare Parentală (PA) a fost definit și
61
studiat preponderent de către Richard Gartner, iar definiri ale acestui concept
și studii care să includă denomenul de Alienare Parentală (PA) de către alți
autori au avut loc după anul 2000.
d) Limba publicării
Analiza a inclus doar studiile publicate în limba engleză. Pentru a elimina
problematica lingvistică, s-a utilizat algoritmul de calcul safe N pentru
identificarea numărul suplimentar de studii care ar fi putea modifica
rezultatul obținut în raport cu numărul de studii eligibile excluse din analiză
din motive lingvistice.
e) Tipul publicației
Au fost incluse doar studiile publicate în jurnale academice, fiind excluse
cele publicate în revistele periodice, deorece s-a constat faptul că acestea nu
conțin date suficiente pentru a aprecia dacă sunt îndeplinite sau nu criteriile
de eligibilitate.
f) Alte filtre relevante
Au fost utilizate doar studiile care pot fi accesate în forma lor completă și nu
sub formă de rezumat (abstract) pentru a se putea determina dacă materialele
utilizate îndeplinesc sau nu criteriile de eligibilitate.
Au fost excluse studiile de tip Review-Book, deorece în acest tip de studiu se
repetă informația existentă în articolele utilzate în studii, apărând astfel
informație redundantă.
4.4. Rezultate obținute

4.4.1. Rezultate inițiale
Căutarea inițială în bazele de date a permis identificarea unui număr de 447 de studii
inițiale. În urma aplicării criteriilor mai sus menționate și după eliminarea dublurilor a fost
eliminat un număr de 327 de studii (studii care au excluse prin aplicarea criteriilor de
eligibilitate mai sus menționate), rămânând astfel un număr de 120 de studii eligibile (Fig.1).
62
Fig. 1. Schema procesului de selecție al studiilor utilizate
Studii identificate și
examinate
n = 447
Dubluri excluse
n = 150
Studii rămase
n= 297
Excluse
n = 74
Abstract n= 6
Review-Book n= 40
Entertainment review n=3
Editorial n=1
Comment/Replay n=17
Letter n=4
Eseu n=1
Editorial n=1
Studii rămase Opinii n=1
n= 223
Excluse
n= 103
Studii medicale n= 9
Studii cu referire la
aspecte juridice și sociale
Studii rămase n= 94
n= 120
4.4.2. Rezultate obținute în urma prelucrării datelor

Se se constată faptul că studiile care au rămas spre studiu pot fi împărțite, în funcție
de conținutul pe care îl prezintă, în următoarele categorii (Fig. 2):
a) Clarificări conceptuale legate de definirea și dimensiunile alienarii
parentale (PA), sindrom de alienare parentală (PAS) și tulburare de alienare parentala
(PAD),cu referire la dimensiunile centrale si criticile aduse acestora ( n= 85);
63
b) Măsura în care constructele de alienare parentala (PA), sindrom de alienare

(PAS) și tulburare de alienare parentală (PAD) trebuie sau nu să introduse în sfera
clinică, respectiv DSM-V și ICD -11 (n = 17);
c) Manierele de de evaluare pentru alienarea parentala (PA), sindromul de
alienare (PAS) și tulburarea de alienare parentală (PAD )(screening inițial pt depistare
precoce, calitativ prin interviu și cantitativ prin chestionar –Relationship Distancing
Qustionnaire - RDQ) (n=18);
Fig. 2. Categorii de studii eligibille după conținutul studiilor:
Conținutul studiilor eligibile

n= 120
Delimitări conceptuale: Argumente pro/contra Evaluare PA, PAS,

Alienare Parentală (PA) Introducerii în sfera PAD
Sindromul Alienării clinică a PA, PAS, PAD n= 18
Parentale (PAS) n = 17
Tulburarea de Alienare
Parentală
n= 85
În funcție de metodologia utilizată, se decelează faptul că studiile eligibile pot fi

împărțite în următoarele categorii (Fig. 3):
a) Studii calitative (n=13).
b) Studii cantitative (n=18).
c) Studii mixte (cantitative și calitative) (n= 2).
d) Articole cu referire la aspecte teoretice în ceea ce privește alienarea
parentală (PA) și sindromul de alienare parentală (PAS) (n= 87).
64
Fig. 3. Categorii de studii eligibile după metodologia utilizată:
Studii eligibile pentru evaluarea

sistematică
n= 120
Studii calitative Studii cantitative Studii mixte Articole referitoare la

n= 13 n = 18 n= 2 aspecte teoretice
n=87
4.4.2.1. Evaluarea studiilor

4.4.2.1.1. Evaluare după conținutul studiilor
a) Articole cu referire la clarificări conceptuale legate de definirea și dimensiunile
alienarii parentale (PA), sindrom de alienare parentală (PAS) și tulburare de
alienare parentala (PAD)
În urma trecerii în revistă a studiilor legate de definirea și dimensiunilor alienarii
parentale (PA), sindrom de alienare parentală (PAS) și tulburare de alienare parentala (PAD)
s-a observat faptul că nu există încă un consens cu privire la utilizarea termenilor de alienare
parentală (AP) și sindrom de alienare parentală (PAS) (Sîrbu et al. 2020a). Marea majoritate a
autorilor preferă să utilizeze conceptul de alienare parentală (PA), deoarece consideră că acest
termen descrie mai bine afectarea relației copil – părinte, postdivorț (Ben-Ami&Baker, 2012,
Lowenstein, 2013, 2015; Giancarlo &Rottman, 2015). Se observă faptul că, în ceea ce
privește conceptul de alienare parentală (PA) există mai multe definiții pe care autorii le dau
acestui concept, definiții care au o serie de elemente comune.
Astfel, alienarea parentală se referă la o perturbare a funcționării normale a relațiilor
copilului cu unul dintre părinți, post divorț. Perturbarea se datorează faptului că apare o
alianță puternică între copil și unul dintre părinții săi, alianță stabilită în scopul de a-l înlătura
pe celălalt părinte din viața copilului. Se observă că acest fenomen al alienării parentale are o
serie de caracteristici: apare pe fondul unei conflictualități marcante între cei doi părinți ai
copilului (post-divorț), presupune stabilirea unei alianțe între copil și unul dintre părinți,
presupune existența unei campanii de denigrare a unui părinte de către celelalt, presupune
65
îndepărtarea copilului de părintele denigrat și o scurtcircuitare a relației copilului cu acesta

(Sîrbu et al. 2020).
Un aspect foarte important care trebuie reținut atunci când se face referire la alienarea
parentală (PA) este acela că, reacțiile de respingere ale copilului în raport cu părintele nu sunt
justificate, în istoricul lor relațional neexistând motive pertinente (situații de abuz, maltratare
sau alte comportamente negative ale părintelui în raport cu copilul) care să justifice tendința
copilului de a se îndepărta de respectivul părinte (Sîrbu et al. 2020). Din acest motiv,
alienarea parentală (PA) poate fi considerată o formă de abuz psihologic asupra copilului,
întrucât printr-o atitudine mai mult sau mai puțin intenționată, unul dintre părinți, (prin
comportamentul de îndoctrinare nejustificată) determină o perturbare importantă a relaționării
copilului cu celălalt părinte (Wallerstein & Kelly, 1976; Brandes, 2000; Bruch, 2001; Baker
& Darnall, 2007; Bernet 2010; Godbout & Parent, 2012; Lowenstein, 2013, 2015; Ben-Ami &
Baker, 2012; Viljoen & van Rensburg, 2014; Giancarlo & Rottman, 2015).
În ceea ce privește conceptul de sindrom de evaluare parentală (PAS), se observă
faptul că autorii nu oferă definiții noi ale acestuia, preluând și prezentând definiția lui Richard
Gardner (1985, 2002), în raport cu care prezintă opinii pro sau contra (Johnston, 1993;
Johnston & Campbell, 1988; Kelly & Johnston, 2001; Emery, 2005; Ellis, 2007; Meier, 2009;
Rowen & Emery (2014).
Complexitatea în definirea acestor concepte, relaționarea cu alte teorii din psihologie
precum aspecte ale atașamentului și dezvoltării, și dezbaterile referitoare la elementele de
factura clinică în definire, susțin considerarea alienării parentale propuse de Gardner ca fiind
inclusă în sfera constructelor, nu doar a conceptelor.
b) Articole cu referire la maniera în care constructele de alienare parentala (PA),

sindrom de alienare (PAS) și tulburare de alienare parentală (PAD) trebuie sau nu să
introduse în sfera clinică, respectiv DSM-V și ICD -11
Studiile care fac referire la acest apect arată faptul că au existat încercări de
introducere a sindromului de alienare parentală (PAS) în DSM –V sub denumirea de tulburare
de alienare parentală (PAD), dar argumentele grupului de lucru constituit în acest sens au fost
considerate insuficiente pentru introducerea acestuia în Manualul de Diagnostic și Statistică a
Tulburărilor Mentale (DSM –V) (Sîrbu et al. 2020a). În schimb, în respectiva ediție, au fost
introduse diagnosticele de “abuz psihologic asupra copilului” şi “copil afectat de stresul
66
relaţiei dintre părinţi.”(www.dsm5.org). Susținătorii conceptului de sindrom de alienare

parentală consideră că acesta ar putea fi un prim pas pentru acceptarea faptului că sindromul
de alienare parentală este o realitate certă și că la următoarea revizuire a Manualului de
Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale acesta va fi inclus pe lista diagnosticelor (Sîrbu
et al. 2020, apud Bernet et. al 2010).
c) Articole cu referire la modalitățile de evaluare pentru fenomenul de alienarea

parentala (PA), sindromul de alienare (PAS) și tulburarea de alienare parentală (PAD)
Analiza literaturii de specialitate arată faptul că există anumite modalități de evaluare a
alienării parentale, cum ar fi :
• Screening inițial pentru depistare precoce a fenomenului de alienare parentală (PA),
în care, un rol important îl au programele de educație publică și profesională, screening
orientat spre următoarele direcții: identificarea precoce a fenomenului de alienare parentală și
implementarea programe de intrevenție eficiente, utilizându-se metode și tehnici adecvate,
printre care menționează o paletă de conduite raportate la gradul de gravitate al situației
constatate prin screening: nonintervenția, educația părinților, terapie individuală și de familie
voluntară, evaluarea și monitorizarea de către instanța de judecată, intervenții specializate
mandatate de instanță, intervenție extremă și intensivă, în cazurile extreme( Jaffe, Ashbourne,
& Mamo, 2010). Screeningul inițial se poate realiza cu ajutorul unor criterii bine stabilite care
să permită stabilirea instalării fenomenului de alienare parentală (Ellis, 2007) ;
• Evaluare calitativă, prin utilizarea interviului
În studiile identificate, se observă că prin utilizarea interviului pot fi decelate următoarele
aspecte cu privire la fenomenul de alienare parentală: identificarea factorilor care contribuie la
instalarea alienării parentale și limitele intervenției de specialitate în această situație (Smith,
2016; Giancarlo&Rottman, 2015; Godbout a & Parent (2012), caracteristicile alienării
parentale (Giancarlo&Rottman, 2015), lipsa unor criterii clare să permită delimitarea
termenilor de alienare parentală (PA) și sindrom de alienare parentală (PAS) (Viljoen&Esme
2014), importanța menținerii cu fermitate a legăturii dintre copil și părintele pe care acesta îl
respinge (Godbout a & Parent 2012), dinamica fenomenului de alienare parentală (Mone et al.
2011; Lee & Olesen, 2001), strategii de alienare parentală (Baker, 2006), pattern-uri
distinctive de alienare parentală (Baker, 2006).
67
• Evaluare cantitativă, prin utilizarea chestionarelor

Studiul literaturii de specialitate arată că există un număr extrem de redus al
instrumentelor cu ajutorul cărora se poate realiza o evaluare cantitativă, măsurabilă, a
conceptului de alienare parentală (Sîrbu et al. 2020a). Astfel, inventarierea studiilor cu
referire la acest aspect a permis identificarea următoarelor instrumente care să permită o
evaluare cantitativă a fenomenului de alienare parentală, după cum urmează (Sîrbu et al.
2020) :
- Alienated Family Scale Relationship (AFRS) (Laughrea (2002, 2008), un instrument de auto-
raportare, pentru a identifica dinamica fenomenului de alienare parentala (PA) din cadrul
familiei, din perspectiva tinerilor adulți (Laughrea (2008).
- Relationship Distancing Questionnaire (RDQ) (Moné&Biringen, 2006), instrument care
permite o evaluare empirică a alienării parentale, instrument care să permită măsurarea
percepțiilor tinerilor adulți cu privire la modul în care au perceput experiența alienării
parentale (PA) în timpul copilăriei (Moné&Biringen, 2006). Pentru construirea acestui
instrument de evaluare autorii au utilizat cele opt criterii propuse de Gardner pentru
identificarea alienării parentale, dar au inclus și o dimensiune noua, care se referă la
„alienarea directă”,scală care reflectă încercările vizibile pe care un părinte le poate face ca să
înstrăineze un copil de la celălalt părinte (Moné&Biringen, 2006).
- Baker Strategy Questionnaire (BSQ) (Baker & Chambers, 2011), un chestionar care
conține 20 de itemi ce cuprind o listă cu 19 comportamente specifice și un comportament
general prin care părinții se angajează în comportamente de alienare parentală (Baker &
Chambers, 2011);
- The Parental Acceptance–Rejection Questionnaire (Bernet, Gregory, Reay, Rohner,
2018), un chestionar cu 60 de itemi pe care copilul îl completează cu referire la mamă și la
tată –instrument care nu a fost dezvoltat în mod expres pentru evaluarea comportamentelor de
alienare parentală, dar care poate fi utilizat în evaluările judiciare cu referire la divorț;
- Parental Alienation Scale (RPAS), (Gena A. Rowlands, 2019), scală creată ca să
surprindă cele opt comportamente de alienare parentală descrise în literatură. (Gena A.
Rowlands, 2019).
- Minnesota Multiphasic Personality Inventory-2 (MMPI-2), care deși nu este un
instrument dedicat evaluării alienării parentale, este considerat de unii autori un instrument
util în investigarea acestui fenomen. Astfel, s-a constatat faptul că aplicarea MMPI – 2
68
permite identificarea, la adult, a defenselor primare care apar în cazul instalării fenomenului
de alienare parentală, iar rezultatele obținute au oferit un sprijin puternic pentru definirea
sindromului de alienare parentală (PAS), așa cum l-a definit Gardner (Gordon, Stoffey, &
Bottinelli, 2008; Siegel& Langford 1998)
4.4.2.1.2. Evaluare după metodologia utilizată

a) Studii calitative
Tabelul 1 prezintă un rezumat al cercetării calitative existente pe tematica alienării
parentale. Acestea au fost investigate în funcție de autorii lor, metodologie, tematica
investigată și concluziile care au fost elaborate după finalizarea acestora. Astfel, se observă
faptul că, în aceste studii, alienarea parentală a fost abordată din următoarele perspective::
strategii de alienare parentală (Baker, 2005), experiența psihologilor care lucrează cu
alienarea parentală (Vilojen & van Rensburg, 2014), dinamica internă a familiilor care se
confruntă cu alienarea parentală (Moné et al., 2011), intervenție și tratament pentru membrii
familiilor care se confruntă cu alienarea parentală (Smith, 2016), modele distincte de alienare
parentală (Baker, 2005), importanța alierii copil-părinte în instalarea fenomenului de alienare
parentală (Johnstone, Kelly 2005), caracteristici în funcționarea psihologică a părinților
alienatori (Baker & Ben Ami, 2012), factori determinanți în apariția alienării parentale
(Godbout & Parent, 2012), experiența maternității la mamele necustodiale (Kruk, 2010),
experiența alienării parentale la părintele țintă/alienat (Agllias, 2015; Balmer et al., 2017),
relația dintre alienarea parentală și abuzul psihologi (Baker & Verrocchio, 2014). Au fost
utilizate eșantioane de subiecți cu vârste cuprinse între vârsta noului-născut și 65 ani, iar în
anumite studii, și subiecți cu vârste peste 65 de ani, iar ca metodă de lucru, preoponderent a
fost utilizat interviul semistructurat și studiul de caz.
Tabel 1. Studii calitative
Nr Autorul și anul publicării Eșantion și metodologie Tematica investigată
. studiului
1 Baker (2005) Human. Male, Female, Strategii de alienare parentală
Adulthood (18 yrs & older)
Young Adulthood (18-29 yrs)
Thirties (30-39 yrs)
Middle Age (40-64 yrs)
2 Vilojen & van Rensburg (2014) Human, South Africa Experiența psihologilor care
69
Adulthood (18 yrs & older) lucrează cu alienarea parentală

Empirical Study; Interview;
Qualitative Study
3 Moné et al. (2011) Human, Male, Female, US Dinamica internă a familiilor
Adulthood (18 yrs & older), care se confruntă cu alienarea
Thirties (30-39 yrs), Middle Age parentală
(40-64 yrs)
Qualitative Study,
4 Smith (2016) Human, Male, Female, Intervenție și tratament pentru
Childhood (birth-12 yrs) membrii familiilor care se
School Age (6-12 yrs) confruntă cu alienarea parentală
Nonclinical Case Study;
Qualitative Study
5 Baker (2005) Human, Male, Female, Modele distincte de alienare
Adulthood (18 yrs & older) parentală
Thirties (30-39 yrs), Middle Age
(40-64 yrs), Aged (65 yrs &
older),
Empirical Study; Longitudinal
Study; Retrospective Study;
Qualitative Study
6 Johnstone (2005) Human, Male, Female, US Importanța alierii copil-părinte
Childhood (birth-12 yrs) în instalarea fenomenului de
Adolescence (13-17 yrs) alienare parentală
Empirical Study; Qualitative
Study
7 Baker & Ben Ami (2012) Human, Male, Female Caracteristici în funcționarea
Adulthood (18 yrs & older) psihologică a părinților
Young Adulthood (18-29 yrs) alienatori
(40-64 yrs), Aged (65 yrs & older)
70

Qualitative Study
8 Godbout & Parent (2012) Human, Male, Female, Factori determinanți în apariția
Adulthood (18 yrs & older) alienării parentale
(40-64 yrs)
Interview; Qualitative Study
9 Kruk (2010) Human, Female, Adulthood (18 Experiența maternității la
yrs & older), Canadian, mamele necustodiale
Qualitative Study
10 Balmer et al. (2017) Human, Male, Female, Experiența alienării parentale la

Adulthood (18–60 years), părintele țintă/alienat
Qualitative Study
11 Agllias (2015) Human Experiența alienării parentale la
Male părintele țintă/alienat
Female
Adulthood (60 yrs & older),
Australian,
Qualitative Study
12 Baker & Verrocchio (2014) Human Relația dintre alienarea
Male parentală și abuzul psihologi
Female
Adulthood (18–66 years), Italian,
Qualitative Study
13 Finzi-Dottan, Goldblatt & Cohen- Human Experiența maternității la
Masica(2011) Female mamele alienate
Adulthood (18–66 years), Italian,
Qualitative Study
c) Studii cantitative
Tabelul 2 prezintă o sumarizare a studiilor cantitative cu referire la alienarea
parentală, după cum urmază: relația dintre abuzul psihologic și alienarea parentală (Baker
71
&Verrochio, 2014; Baker, 2010), relația dintre manipularea emoțională a copiilor și instalarea
sindromului de alienare parentală (Clemente et al., 2015), percepțiile tinerilor adulți cu privire
la fenomenul de alienare parentală (Moné& Biringen, 2012), strategii de alienare parentală
(Baker &, Darnall, 2006), legătura dintre alienarea parentală și competența avocaților care
lucrează cu acest fenomen (Baker, 2013), corelarea alierii copilului cu unul dintre părinți și
respingerea celuilalt părinte (Johnston, Walters& Olesen, 2005); modul în care instalarea
alienării parentale în copilărie influențează relația copilului cu părintele la vârsta adultă
(Hands, Warshak & 2011), conexiunea dintre alienarea parentală și rolurile de gen ale
părinților (Harman et al. (2011), prevalența fenomenului de alienare parentală (Harman et al.,
2016), efectele intervenției terapeutice în cazul copiilor expuși alienării parentale (Toren et
all., 2013), legătura între strategiile de alienare parentală și propriile comportamente ale
copilului în raport cu părintele (Baker&Eichler, 2016), efectele pe termen lung ale alienării
parentale (Ben-Ami et al., 2012), strategii de alienare parentală și efectele acesteia (Baker&
Ben-Ami, 2011), relația dintre expunerea la comportamentele de alienare parentală în
copilărie și depresia la vârsta adultă (Verrocchio et al., 2019), testarea modelului cu patru
factori asupra alienării parentale (Baker, 2018), Relația dintre expunerea copilului la
comportamente de alienare parentală și dezvoltarea depresiei și a anxietății la vârsta adultă
Baker & Verrocchio (2016).
Tabelul 2. Studii cantitative

No Author and year the Sample and methodology Investigated theme
. studies were published
1 Verrochio&Baker (2013) Childrearing & Child Care (2956), Human, Relația dintre abuzul
Female, US psihologic și alienarea
Adulthood (18 yrs & older), Young Adulthood parentală
(18-29 yrs), Thirties (30-39 yrs), Middle Age
(40-64 yrs), Rosenberg’s Self-Esteem Scale,
Center for Epidemiologic Studies Depression
Scale
Empirical Study; Interview; Quantitative Study
2 Baker. (2010) Adulthood (18 yrs & older),Young Adulthood Relația dintre abuzul
(18-29 yrs), Thirties (30-39 yrs), Middle Age psihologic și alienarea
(40-64 yrs), Aged (65 yrs & older), Childhood parentală
Trauma Questionnaire DOI: 10.1037/t02080-
72
000, Conflict Tactics Scales DOI:

10.1037/t02125-000, Family Environment
Scale Child Abuse and Trauma Scale DOI:
10.1037/t02061-000
Empirical Study; Quantitative Study
3 Clemente, M., & Padilla- Childhood (birth-12 yrs), School Age (6-12 relația dintre manipularea
Racero, D. (2015) yrs),Sex Abuse Legitimacy Scale Empirical emoțională a copiilor și
Study; Quantitative Study instalarea sindromului de
alienare parentală
4 Moné & Biringen (2012) Human, Male, Female, US, Adulthood (18 yrs Percepțiile tinerilor adulți
& older), cu privire la fenomenul de
Young Adulthood (18-29 yrs), Thirties (30-39 alienare parentală
yrs), Middle Age (40-64 yrs), Relationship
Distancing Questionnaire, Mother–Father Peer
Scale, Ego Strength Inventory, Guilford–
Zimmerman Temperament Survey,
Primary Emotions and Traits Inventory, Self-
Esteem Inventory, Children’s Perception of
Interparental Conflict Scale, Sexual Abuse
Legitimacy Scale, Family Environmental
Scale, Eysenck Personality Inventory DOI:
10.1037/t02711-000, Tennessee Self-Concept
Scale Inventory of Parent and Peer Attachment
DOI: 10.1037/t04510-000, Ego-Strength Scale
DOI: 10.1037/t06943-000, Empirical Study;
Quantitative Study
5 Baker , Darnall (2006) Human, Male, Female, Adulthood (18 yrs & Strategii de alienare
older), Young Adulthood (18-29 yrs), Thirties parentală
(30-39 yrs), Middle Age (40-64 yrs)
6 Baker (2010) Human, Male, Female, Canada; US, Adulthood Legătura dintre alienarea
(18 yrs & older, Thirties (30-39 yrs), Middle parentală și competența
Age (40-64 yrs), avocaților care lucrează
Aged (65 yrs & older), Rosenberg Self-Esteem cu acest fenomen (
Scale DOI: 10.1037/t01038-000
7 Johnston, J.R., Walters, Male, Female, US, Childhood (birth-12 yrs), Corelarea alinierii
M.J, Olesen, N.W. (2005) Preschool Age (2-5 yrs), School Age (6-12 copilului cu unul dintre
yrs), Adolescence (13-17 yrs), Sponsor: Amini părinți și respingerea
73
Foundation for the Study of Affects, celuilalt părinte

Recipients: No recipient indicated
8 Baker et al. (2013) Human, Male, Female, Italy, Adulthood (18 yrs Relația dintre abuzul
& older), Young Adulthood (18-29 yrs), psihologic și alienarea
Thirties (30-39 yrs), Middle Age (40-64 yrs), parentală
Baker Strategy Questionnaire, Psychological
Maltreatment Measure, Relationship
Questionnaire, Parental Bonding Instrument
Care Scale Temperament and Character
Inventory–125, Symptom Checklist-90–
Revised DOI: 10.1037/t01210-000, Rosenberg
Self-Esteem Scale DOI: 10.1037/t01038-000,
CAGE Questionnaire DOI: 10.1037/t01522-
000
9 Hands, A, Warshak, R Adulthood (18 yrs & older), Young Adulthood Modul în care instalarea
(2011) (18-29 yrs), Thirties (30-39 yrs), Middle Age alienării parentale în
(40-64 yrs), Parental Alienation Behavior Scale copilărie influențează
Empirical Study; Quantitative Study relația copilului cu
părintele la vârsta adultă
10 Harman et al. (2018) Adulthood (18 yrs & older), Gender Equitable Conexiunea dintre
Men Scale-Adapted Version, Gender-Equitable alienarea parentală și
Men Scale DOI: 10.1037/t03149-000 rolurile de gen ale
Empirical Study; Quantitative Study părinților
11 Harman, J., Leder-Elder S, Human, Male, Female, USAdulthood (18 yrs & Prevalența fenomenului
Biringen (2016) older),Young Adulthood (18-29 yrs),Thirties de alienare parentală
(30-39 yrs), Middle Age (40-64 yrs), Aged (65
yrs & older)
12 Toren et al. (2013) Childhood (birth-12 yrs), School Age (6-12 Ffectele intervenției
yrs), Adolescence (13-17 yrs), Bell Object terapeutice în cazul
Relations and Reality Testing Inventory copiilor expuși alienării
Children's Depression Inventory, Revised parentale
Children's Manifest Anxiety Scale DOI:
10.1037/t00514-000
Empirical Study; Interview; Quantitative Study
74
13 Baker & Eichler (2016) Human, Male, Female, USAdulthood (18 yrs & legătura între strategiile
older), Young Adulthood (18-29 yrs), Thirties de alienare parentală și
(30-39 yrs), Middle Age (40-64 yrs), Baker propriile comportamente
Strategy Questionnaire, Baker Child Alienation ale copilului în raport cu
Questionnaire, Psychological Maltreatment părintele
Measure
14 Ben-Ami, N. & Baker, A. Young Adulthood (18-29 yrs), Thirties (30-39 Efectele pe termen lung
J. L. (2012) yrs), Middle Age (40-64 yrs), Aged (65 yrs & ale alienării parentale
older), Inventory to Diagnose Depression-
Lifetime Version, Relationship Questionnaire,
Rosenberg Self-Esteem Scale DOI:
10.1037/t01038-000, CAGE Questionnaire
DOI: 10.1037/t01522-000
Empirical Study; Longitudinal Study;
Retrospective Study; Quantitative Study
15 Baker & Ben-Ami, (2012) Male, Female, USAdulthood (18 yrs & older), Strategii de alienare
Young Adulthood (18-29 yrs), Thirties (30-39 parentală și efectele lor
yrs), Middle Age (40-64 yrs), Aged (65 yrs &
older), Baker Strategy Questionnaire, Daily
Sufficiency Skills Questionnaire,
Ansell–Casey Life Skills Assessment,
Inventory to Diagnose Depression, Lifetime
Version, Relationship Questionnaire,
Rosenberg Self-Esteem Scale DOI:
10.1037/t01038-000, CAGE Questionnaire
DOI: 10.1037/t01522-000
16 Verrocchio,.Marchetti., Male, female, It, Adulthood (18-29 yrs), Baker Relația dintre expunerea
Carrozzino,., Compare., & Strategy Questionnaire (BSQ), Beck la comportamentele de
Fulcheri, M (2019) Depression Inventory – II (BDI-II), Short-Form alienare parentală în
36 (SF-36) health survey, Empirical Study; copilărie și depresia la
Quantitative Study vârsta adultă
17 Baker, (2018) Human, Male, Female, USA Young Adulthood estarea modelului cu patru
(20-39) yrs), Middle Age (40-59 yrs), Aged factori asupra alienării
(60-79), Empirical Study; Quantitative Study parentale
18 Baker & Verrocchio Human, Male, Female, USA Young Adulthood Relația dintre expunerea
(2016) (20-39) yrs), Middle Age (40-59 yrs), Aged copilului la
75
(60-79), Empirical Study; Quantitative Study comportamente de

alienare parentală și
dezvoltarea depresiei și a
anxietății la vârsta adultă
c) Studii mixte
Tabelul 3 prezintă un rezumat al cercetării mixte (calitative și cantitative) cu referire la
alienarea parentală. Acestea au fost investigate în funcție de autorii lor, metodologie, tematica
investigată și concluziile care au fost elaborate după finalizarea acestora. Analiza acestora
relevă faptul că aceste studii au fost centrate pe modul în care utilizarea termenului de alienare
parentală poate contamina perceperea fenomenului de abuz intrafamilial (Lapierre, Côté,
2016), dar și pe factorii care contribuie la instalarea alienării parentale, precum și strategiile
de alienare parentală utilizate (López et al.,2014). Au fost utilizate eșantioane cu subiecți cu
vârste cuprinse între vârsta noului născut și 64 ani, iar ca metodă de lucru a fost utilizat
interviul semistrcturat și colectarea datelor cantitative și calitative cu privire la subiecți.
Tabel 3. Studii mixte

Nr. Autor și anul publicării Eșantion și metodologie Tematica
studiului investigată
Crt.
1. Lapierre, Côté (2016) Human, Modul în care
Male,Female,Canada alienarea parentală
Adulthood (18 yrs & poate contamina
older) Empirical Study; perceperea
Qualitative Study; fenomenului de
Quantitative Study abuz intrafamilial
2. López et al. (2014) Human,Male,Femal,Spain Factori și strategii
Childhood (birth-12 yrs) utilizate în alienare
Preschool Age (2-5 yrs) parentală
Adulthood (18 yrs &
older)
Young Adulthood (18-29
76
yrs)
Middle Age (40-64 yrs)
Semi-Structured
Interviews-Children And
Parents
Empirical Study;
Interview; Qualitative
Study; Quantitative Study
d) Articole cu referire la aspecte teoretice în ceea ce privește alienarea parentală

(PA) și sindromul de alienare parentală (PAS)
În urma studierii articolelor care vizează bazee teroretice care stau la baza definirii
conceptelor de alienare parentală și sindrom de alienare parentală, s-a observat faptul că nu
există încă un consens cu privire la utilizarea termenilor de alienare parentală (AP) și sindrom
de alienare parentală (PAS). Din definițiile date în literatura de specialitate, alienarea
parentală se referă la o perturbare a funcționării normale a relațiilor copilului cu unul dintre
părinți, post divorț. Perurbarea se datorează faptului că apare o alianță puternică între copil și
unul dintre părinții săi, alianță stabilită în scopul de a-l înlătura pe celălalt părinte din viața
copilului (Wallerstein & Kelly; 1976; Brandes, 2000; Bruch, 2001; Baker & Darnall,2006;
Bernet 2010; Lowenstein, 2013; Giancarlo, Rottman, 2015; Lowenstein, 2015; Ben-
Ami&Baker, 2012; Godbout & Parent,2012; Viljoen&van Rensburg, 2014;).
În ceea ce privește conceptul de sindrom de alienare parentală (PAS), părerile sunt
împărțite, existând opinii pro și contra recunoașterii acestui sindrom. Cel care a teoretizat
acest concept, Richard Gardner (1985, 1988, 2002, 2004), este cel mai aprig susținător al
sindromului de alienare parentală (PAS). În lucrările sale a încercat să demonstreze faptul că
sindromul de alienare parentală (PAS) îndeplinește toate criteriile pentru a putea fi considerat
autentic, iar pentru simplul fapt că există anumiți autori care îi contestă veridicitatea, nu
înseamă că acesta nu există (Gardner, 2002, 2004).
Au existat încercări de introducere a sindromului de alienare parentală (PAS) în DSM –V
sub denumirea de tulburare de alienare parentală (PAD), dar argumentele grupului de lucru
constituit în acest sens au fost considerate insuficiente pentru introducerea acestuia în
77
Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM –V) (Bernet et al., 2010).
În schimb, în respectiva ediție, au fost introduse diagnosticele de “abuz psihologic asupra
copilului” şi “copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi.”(www.dsm5.org). Susținătorii
conceptului de sindrom de alienare parentală consideră că acesta ar putea fi un prim pas
pentru acceptarea faptului că sindromul de alienare parentală este o realitate certă și că la
următoarea revizuire a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale acesta va
fi inclus pe lista diagnosticelor (Gardner, 2003).
4.5. Concluzii și discuții

Scopul studiului nostru a fost de a efectua o revizuire a literaturii de specialitate existente
până în acest moment, o revizuire care ar permite o definiție mai clară a conceptelor de
alienare parentală (PA) sindrom de alienare parentală (PAS) și tulburare de alienare parentală
(PAD). Am considerat că este necesar să se facă o separare a termenilor legați de fenomenul
alienării parentale, datorită faptului că, în urma revizuirii literaturii, s-a constatat că există
controverse cu privire la utilizarea acestor termeni ( Sîrbu et al.,2020).
Utilitatea studiului nostru se referă la realizarea unei conceptualizări mai clare a acestor
termeni, alienarea parentală (PA), sindromul de alienare parentală (PAS) și tulburarea de
alienare parentală (PAD), așa cum se găsește în literatură, identificarea argumentelor pro și
contra pentru folosirea unuia sau a altuia dintre termeni, identificând motivația autorilor
pentru preferința utilizării unuia sau altuia dintre acești termeni (alienarea parentală - PA
versus sindromul de alienare parentală - PAS și tulburarea de alienare parentală - PAD), dar
nu în ultimul rând, și identificarea modului în care aceste concepte au fost fundamentate
științific (prin studii calitative, cantitative și mixte) ( Sîrbu et al.,2020 a).
Considerăm că această diferențiere a termenilor în cadrul conceptului de alienare
parentală este necesară pentru a evita confuzia, în domeniile clinic și juridic, unde își găsesc,
de fapt, aplicabilitatea practică ( Sîrbu et al.,2020 a ).
Concluziile acestei lucrări arată că, în urma analizei literaturii, se observă că există
încă unele controverse legate de utilizarea termenilor de alienare parentală (PA) și sindromul
de aliniere parentală (PAS). Cu toate acestea, se remarcă faptul că marea majoritate a autorilor
preferă să utilizeze sintagma Alienare Parentală - Parental Alienation (PA) în loc de Sindrom
de Alienare Parentală - Parental Alienation Syndrome (PAS), deoarece această terminologie
pare să descrie cel mai bine felul în care poate fi afectată relația copil-părinte după divorț
78
(Ben-Ami & Baker, 2012; Lowenstein, 2013, 2015; Giancarlo & Rottman, 2015; O'Donohue,
2016; Baker, 2018). Se remarcă faptul că, în ceea ce privește conceptul de alienare parentală
(PA), există mai multe definiții pe care autorii le dau acestui concept, definiții care au o serie
de elemente comune (Wallerstein & Kelly, 1976; Brandes, 2000; Bruch, 2001; Baker &
Darnall, 2006; Bernet, 2010; Godbout & Parent, 2012; Lowenstein, 2013, 2015; Ben-Ami &
Baker, 2012; Viljoen & van Rensburg, 2014; Giancarlo & Rottman, 2015).
În ceea ce privește conceptul de sindrom de evaluare parentală (PAS), se observă
faptul că autorii nu oferă definiții noi ale acestuia, preluând și prezentând definiția lui Richard
Gardner (1985, 2002), în raport cu care prezintă opinii pro sau contra (Johnston, 1993;
Johnston & Campbell, 1988; Kelly & Johnston, 2001;Emery, 2005; Ellis, 2007; Meier, 2009;
Rowen & Emery (2014).
Complexitatea în definirea acestor concepte, relaționarea cu alte teorii din psihologie
precum aspecte ale atașamentului și dezvoltării, și dezbaterile referitoare șa elementele de
factura clinică în definire, susțin considerarea alienării parentale propuse de Gardner ca fiind
inclusă în sfera constructelor, nu doar a conceptelor ( Sîrbu et al.,2020 a)..
Există însă și autori care susțin veridicitatea conceptului de sindrom de alienare
parentală (PAS), pe care îl consideră o formă extremă a alienării parentale (PAS)(Gardner,
1985, 2002, 2004), existând și încercări de introducere al acestuia în Manualul de Diagnostic
și Statistică al Bolilor Mentale – (DSM V)(Bernet,2008).
La nivel metodologic, abordarea constructului se realizează pe două planuri principale:
colectarea de date referitor la dimensiunile constructului prin analize calitative (interviuri
libere sau semistructurate) și evaluarea inițială și continuă a constructului cantitativ (screening
inițial și chestionar – RDQ, AFRS) (Sîrbu et al, 2020 a).
Dincolo de aspectele legate de delimitările conceptuale, studiul literaturii de
specialitate indică faptul că alienarea parentală este o formă specială de violență domestică, o
formă de violență care provoacă consecințe negative atât pentru copilul care suferă acest
fenomen, cât și pentru părintele țintă (TP ), dar și pentru întregul sistem familial (Harman et
al., 2018; Harman et al.., 2019).
Pe lângă aceste aspecte, se remarcă faptul că în literatura de specialitate există destul
de puține studii empirice care susțin valabilitatea acestor concepte, formându-se astfel un
decalaj considerabil pe acest segment. În plus, în România și Moldova, peste 24 de milioane
de oameni vorbesc limba română, deci este important să existe instrumente valide și robuste
79
pentru a investiga acest concept (Swami, Barron, Tudorel, Goian & Vintila, 2017; Tudorel,
Vintilă, Vlaicu, Bălăuță, Goian & Rusu, 2019). De asemenea, oportunitățile de educație
pentru familii ar putea crește șansele de integrare (Goian, 2013). Acest aspect este același ca
în orice altă țară care nu este vorbitoare de limbă engleză, motiv pentru care considerăm că
este foarte important să avem studii empirice privind fenomenul de alienare parentală pe
eșantioane din astfel de populații (Sîrbu et al, 2020 a).
Pe lângă psiholog, asistentul social ocupă un loc strategic în echipa multidisciplinară
din cadrul sistemului de furnizare de servicii sociale pentru familiile care divorțează. Din
acest motiv, este necesară cunoașterea de către asistentul social a unor infomații cât mai
acurate cu privire la alienarea parentală, mai ales atunci când aceșia trebuie să ofere opinii și
recomandări cu privire la custodia copilului în caz de divorț (Sîrbu et al., 2020 a).
Complexitatea cazurilor de alienare parentală necesită o intervenție care urmărește, în
conformitate cu legislația română (Legea 272/2004), interesul superior al copilului. Pentru o
intervenție optimă a psihologilor și a asistenților sociali, aceștia trebuie să înțeleagă
caracteristicile familiilor care se confruntă cu alienarea parentală, factorii care contribuie la
instalarea acesteia, precum și modalitățile de abordare a riscurilor potențiale de afectare a
drepturilor copilului, pe care le implică alienarea parentală (considerată a fi un abuz
emoțional).
Un obiectiv principal al psihologului și al asistentului social atunci când lucrează cu
familiile este cel de a proteja copiii de impactul pe care stresul familial îl poate avea asupra
vieții lor. Psihologul și asistentul social își propun să se asigure că deciziile părintești nu pun
în pericol dezvoltarea, bunăstarea și siguranța copiilor. Distingând alienarea parentală de alte
probleme familiale, precum și identificând diferitele condiții și indicatori care cresc riscul
apariției unei dinamici de alienare parentală, Lachance & Gagné (2013) a dezvoltat „Trusa de
asistență pentru evaluarea riscului de alienare parentală”, care propune sprijinirea
specialiștilor în evaluarea riscului înstrăinării părintești într-o familie. Acest kit include patru
instrumente (un manual de referință, un ghid de interviu, un inventar al indicatorilor de
alienare parentală, un organizator de decizii) și sugerează o succesiune de utilizare. Autorii
subliniază că acesta nu este un instrument de diagnostic, ci mai degrabă un ghid pentru
evaluarea situației familiale. Acest instrument poate fi utilizat de asistenții sociali, atunci când
există semne că apare o posibilă situație de alienare parentală. După evaluarea inițială
realizată de către asistentul social, acesta referă speța către alți specialiști ai echipei, în
80
principal, către psihologi, pentru realizarea demersurilor de consiliere (individuală, familială

sau de grup). Aceasta poate fi intervenție axată pe emoții pentru cupluri, intervenție
strategică, instruire în programe de sprijin pentru părinți, organizarea programelor de
gestionare a furiei etc. Pentru a dezvolta strategii de intervenție utile care care să ia în
considerare complexitateape care o implică fenomenul de alienare parentală, este necesară o
dezbatere critică asupra valorilor care stau la baza practicilor în curs de dezvoltare (Sîrbu et
al., 2020).
Studiul poate fi relevant pentru echipele multidisciplinare care activează în domeniul
asistenței sociale, formate din specialiști care aplică teoria prevenirii și tratamentului
disfuncțiilor familiale, inclusiv a cazurilor de alienare parentală. Bunăstarea psiho- socială,
emoțională și mentală a beneficiarilor serviciilor sociale este o preocupare constantă pentru
aceste echipe, care activează în diferite domenii cum ar fi: centre de consiliere și sprijin
pentru părinți și copii, centre pentru copii care prezintă risc de separare de părinți, centre
maternale, centre pentru femei însărcinate aflate în dificultate, centre de asistență și protecție a
victimelor violenței, centre de primire de urgență, centre de consiliere pentru prevenirea și
combaterea violenței domestice, centre de asistență pentru agresori, instituții de învățământ,
educație incluzivă centre etc (Sîrbu et al, 2020 a).
Concluziile cercetării noastre arată că numărul studiilor empirice, cantitative, este
semnificativ mai mic în comparație cu studiile care urmăresc aspectele teoretice ale
conceptului de alienare parentală, ceea ce sugerează existența unui decalaj semnificativ în
acest domeniu. În aceste condiții, considerăm că direcțiile viitoare de cercetare ar trebui să se
concentreze pe realizarea de studii cantitative care vizează construirea și validarea
instrumentelor care permit identificarea timpurie a fenomenului de alienare parentală, dar și
efectuarea de cercetări care vizează dezvoltarea de modele de intervenție pentru copii și adulți
care se confruntă cu acest fenomen (Sîrbu et al, 2020a).
81
V. STUDIUL 2. CONCEPERE ȘI VALIDARE DE INSTRUMENTE DE

ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ REFERITOR LA INVESTIGAREA
DIVORȚULUI ASUPRA STĂRII DE BINE A COPILULUI
5.1. Introducere
Așa cum s-a evidențiat, comportamentul de alienare parentală și impactul pe care
acesta îl are asupra copilului a fost evidențiat de mai bine de 60 de ani, după cum arată studiul
literaturii de specialitate (Bernet et al., 2010; Rowlands, 2018 Gardner, 1985; Johnston, 1994;
Johnston, Campbell, & Mayes, 1985; Kopetski, 1998a, 1998b; Myers et al., 2002; Wallerstein
& Kelly, 1976;). Dincolo de controversele existente la nivel teoretic, la nivel practic, concret,
existența sa nu poate fi negată, psihologul clincian practician, care efectuează evaluări
psihologice pentru instanța de judecată, în spețe de divorț ori separare confruntându-se în mod
frecvent cu acest fenomen. În practica clinică, în mod obișnuit, reacția de respingere a
copilului sau refuzul acestuia de a interacționa cu unul dintre părinți, post divorț ori post
separare, se realizează în două situații:
 Copilul refuză interacțiunea cu unul dintre părinți ca urmare a unor
comportamente abuzive sau neglijente ale acestuia în raport cu el, situație în
care apare o reacție justificată de înstrăinare a copilului în raport cu părintele;
 Copilul refuză contactul și relaționarea normală cu unul dintre părinți fără a
avea motive justificate, ba, mai mult, anterior acestui refuz tranșant, copilul
având o relație foarte bună cu respectivul părinte (Lowenstein, 1999).
În cazul copilului din prima categorie, emoția cea mai ușor de identificat în raport cu
părintele respins este emoția de frică și teamă, care de foarte multe ori merge până la angoasă.
Aceste reacții sunt justificate prin istoricul de viață și prin istoricul emoțional al copilului,
deoarece, de cele mai multe ori, relația lui cu respectivul părinte a fost marcată de abuz și
neglijare din partea acestuia, motiv pentru care copilul a învățat că mama sau tatăl său
reprezintă ori o sursă de pericol pentru el, ori este o persoană incapabilă să îi intuiască corect
nevoile și să vină în întâmpinarea lor. În aceste condiții, reacția firească a unui copil este de
evitare și refuz de interacțiune. Cu toate că trăiește aceste emoții negative în raport cu
părintele pe care îl respinge, acestă tipologie de copii manifestă și ambivalență în raport cu
acesta, atitudinea lui fiind oscilantă uneori (Sîrbu, Vintilă, Tisu, Ștefănuț, Tudorel, Măguran,
Toma, 2020c).
82
În cazul copilului din cea de a doua categorie, cea mai frecventă și cea mai ușor de
identificat emoție pe care o resimte copilul în raport cu părintele respins este emoția de furie,
dar și tendințele de denigrare ale respectivului părinte. Însă, spre deosebire de tipologia
copilului prezentată mai sus, care are motive obiective să respingă interacțiunea cu unul dintre
părinți, în cazul acestui copil, motivele de respingere a părintelui sunt perfect nejustificate.
După cum arată Gardner (2003), reacțiile copilului includ un cluster de simptome
reprezentate de campanie de denigrare îndreptate asupra unuia dintre părinți, argumente
absurde legate de motivul respingerii acestuia, lipsa ambivalenței reacțiilor cu privire la
părintele respins, fenomenul „Gânditorului independent” (atunci când copilul dorește să
transmită că deciziile și raționamentele pe care le manifestă sunt doar ale sale, nefiind
influențat de nimeni), acordarea de sprijin reflex și necondiționat păintelui alienator, absența
vinovăției pentru cruzimea și / sau exploatarea părintelui înstrăinat, prezența scenariilor de
împrumut, animozitate manifestată și asupra prietenilor sau familiei extinse a părintelui
alienat. Spre deosebire de copilul abuzat sau maltratat care manifestă ambivalență în raport cu
părintele pe care ăl respinge, copilul alienat nu manifestă acestă ambivalență în niciun
moment, atitudinea lui rejectivă fiind constantă și stabilă în timp.
Aceste aspecte mai sus menționate sunt vizibile cu ajutorul observației clinice, în
momentul interacțiunii directe între psihologul evaluator și copilul evaluat, însă, pentru
realizarea unor evaluări psihologice acurate și valide, este nevoie și de utilizarea unor
instrumente psihologice standardizate și etalonate. Deși în practica clinică curentă se
recunoaște importanța anamnezei, metodei observației și a metodei narative, datele clince
obținute cu ajutorul acestora trebuie să fie susținute și cu ajutorul unor instrumente validate
științific. Validitatea unei probe psihologicese referă la măsura in care aceasta masoara ceea
ce îsi propune să măsoare şi cât de bine realizeaza acest lucru sau la măsura în care testul îşi
îndeplineşte funcţia (Anastasi, 1976).
În acest context se pune problema evaluării comportamentelor de alienare parentală cu
ajutorul unor probe psihologice standardizate, care să ofere date relevante ce pot fi utilizate cu
succes atât în activitatea de cercetare, cât, mai ales, în practica clinică.
După cum am arătat deja în primul studiu al acestei cercetări, investigarea literaturii de
specialitate a arătat faptul că există trei categorii de metode și mijloace prin care
comportamentele de alienare parentală au fost investigate până în prezent și anume:
83
 Screening inițial pentru depistare precoce a fenomenului (Ellis, 2007; Jaffe &
all., 2010);
 Evaluare calitativă, prin utilizarea interviului (Baker, 2006; Moné & all.2011;
Godbout a & Parent, 2012; Viljoen&Esme, 2014; Giancarlo&Rottman, 2015;
Smith, 2016);
 Evaluare cantitativă, prin utilizarea chestionarelor (Siegel& Langford, 1998;
Moné &Biringen, 2006; Laughrea, 2002, 2008; Gordon & all 2008; Baker &
Chambers, 2011, 2006, Rowlands, 2018);
Investigarea literaturii de specialitate ne aratp faptul că, în anul 1998, Siegel&
Langford (1998) au efectuat un studiu în care au utilizat MMPI -2 pentru a evalua părinți
care erau implicați într-un proces de custodie pentru copil. Rezultatele studiului arată că
părinții care au comportamente din zona alienării parentale sunt înclinați să răspundă mult
mai defenisv la întrebările chestionarului decât părinții care nu manifestă astfel de
comportamente. Datele rezultate din studiu au permis formularea concluziei conform
căreia părinții care se angajează în comportamente alienante sunt mai predispuși decât alți
părinți să folosească mecanismele de apărarea ale negării și a proiecției, care sunt asociate
cu acest model de scală. Implicațiile acestei constatări fac referire la posibile tulburări de
personalitate ale părinților care adoptă comportamente de alienare parentală(Siegel&
Langford 1998).
Gordon, Stoffey&Bottinelli, (2008) arată că au utilizat MMPI-2 (Minnesota
Multiphasic Personality Inventory-2) pentru identificarea defenselor primitive care apar în
cadrul instalării alienării parentale, iar rezultatele obținute au oferit un sprijin puternic
pentru definirea sindromului de alienare parentală (PAS), așa cum l-a definit Gardner
(Gordon, Stoffey, & Bottinelli, 2008).
Autorii consideră că sindromul de alienare parentală (PAS) este o tulburare a
copilăriei cauzată de un părinte alienator care împărtășește o apărare primitivă cu un copil
vulnerabil, împotriva unui părinte țintă. Împărtășirea apărării primitive ajută copilul să
mențină o simbioză patologică cu părintele alienator, care este idealizat și văzut ca fiind
bun în timp ce părintele țintă este văzut ca fiind rău. Proiectiv, mecanismul identificării
este folosită pentru a-l învinui și pentru a provoca pe părintele țintă(Gordon, Stoffey, &
Bottinelli, 2008).
84
Primul instrument construit în mod dedicat pentru investigarea fenomenului de

alienare parentală a fost elaborat de către Laughrea în 2002. Acest instrument de auto-
raportare a fost numit "Alienated Family Scale Relationship"(AFRS) și a fost conceput
pentru a identifica dinamica fenomenului de alienare parentala (PA) din cadrul familiei,
din perspectiva tinerilor adulți (Laughrea, 2002, 2008).
AFRS cuprinde trei secțiuni: Conflictul interparental, Atitudinea alienatoare a
tatălui față de mama și a mamei față de tată și Atitudinea alienată a tânărului adult față de
ambii părinți (Laughrea2002, 2008).
Rezultatele au sugerat consistență internă bună precum și existența validității
convergente și de construct. Scopul principal al acestui studiu de a identifica retrospectiv
dinamica fenomenului de alienare a fost realizat.
Rezultatele studiului au demonstrat faptul că cei mai mulți adulți tineri au
perceput alienarea parentală în cadrul familiei, așa cum acest concept a fost definit de
Gardner (Gardner, 1985, 1987; Laughrea 2002, 2008). Subiecții s-au autoevaluat ca fiind
stresați atât ei, cât și părinții lor, dezvoltând în raport cu aceștia sentimente de furie, dar și
un atașament nesigur. Subiecții au raportat o mânie mai intensă față de tatăl lor, în raport
cu mama.
Aceste date sunt în concordanță cu teoria de bază a sindromului de alienare
parentală (PAS). Autorul afirmă că, cu toate acestea, fără o evaluare clinică completă
realizată de către experți din cadrul sistemului familial și fără o cunoașterea sistemului
familial (Laughrea 2008), rezultatele studiului respectiv ar trebui interpretate cu prudență
(Laughrea 2008).
Moné &Biringen au dezvoltat în 2006 un instrument care să permită măsurarea
percepțiilor tinerilor adulți cu privire la modul în care au perceput experiența alienării
parentale (PA) în timpul copilăriei.
Instrumentul, numit Relationship Distancing Questionnaire (RDQ) evaluează
măsura în care un individ s-a simțit înstrăinat de unul sau ambii părinți în timpul copilariei
din cauza alienării parentale (PA). RDQ este primul instrument care permite o evaluare
empirică a alienării parentale. Pentru construirea acestui instrument de evaluare autorii au
utilizat cele opt criterii propuse de Gardner pentru identificarea alienării parentale
(campania continuă de denigrare a copilului împotriva părintelui țintă, argumentele
calomniatoare neconvingătoare și /sau absurde ale copiluluila adresa părintelui țintă, lipsa
85
ambivalenței în ceea ce îl privește pe părintele țină, pe care îl considera ca fiind 100%

rău, fenomenul „gânditorului independent”, susținerea necondiționată a părintelui
alienator, absența vinovăției copilul în raport cu părintele țintă, extinderea animozității
copilului asupra prietenilor și familiei parintelui țintă) (Gardner, 1987; Moné&Biringen,
2006)), dar și percepțiile și sentimentele pe care un părinte, în mod conștient sau
inconștient, le-a utilizat pentru a tensiona relația dintre copil și fostul său soț/soție (Moné
&Biringen, 2006).
Pe langă aceste aspecte, RDQ conține o dimensiune noua, care se referă la
„alienarea directă” ,scală care reflectă încercările vizibile pe care un părinte le poate face
ca să înstrăineze un copil de la celălalt părinte.
În rezumat, RDQ conține elemente referitoare la conceptele lui Gardner precum și
alte aspecte legate de înstrăinarea părinților.RDQ are 30 de întrebări, fiecare fiind evaluat
pe o scară Likert în de 6 puncte, răspunsurile variind de la 1 (foarte des fals) la 6 (foarte
des adevărat).
Rezultatele analizei componentelor principale, fiabilității și validității testului
sugerează că RDQ ca un instrument legitim pentru a testa amintirile adulților tineri în
raport cu experiența alienare parentale (PA)față de unul sau ambii părinți. Aceste aspecte
sugerează că RDQ prezintă calități psihometrice adecvate, indicând faptul că este o
metodă de încredere și de evaluare validă(Moné &Biringen, 2006).
Baker&Cambers (2011) au dezvoltat Baker Strategy Questionnaire (BSQ), care
urmărește măsurarea unor comportamente specifice de alienare parentală pe care părinții
le pot avea în raport cu copii lor. Acest instrument de autoraport este compus din 19 itemi
care descriu comportamente specifice pentru conflictul de loialitate indus de alienarea
parentală și un item care descrie un comportament general. Răspunsurile se dau cu
ajutorul unei scale Likert în 5 puncte, acolo unde ”niciodată” este cotat cu o și
”întodeauna”, cu 4. Există o formă a chestionarului pentru mamă și tată, dar și pentru
părinții vitregi, dacă este cazul (Baker & Chambers, 2011).
Comportamentele descrise de acest chestionar sunt: comentarii negative realizate
de un părinte împotriva celuilalt, limitarea contactului copilului cu celălalt părinte,
blocarea sau reținerea mesajelor adresate copilului de către celălalt părinte, crearea de
dificultăți de comunicare între copil și celălalt părinte, crearea de disconfort celuilat
părinte, manifestări de supărare la adresa copilului dacă acesta arată că îl iubește și pe
86
celălalt părinte, afirmații către copil din care să reiasă că celălalt părinte nu îl iubește,
punerea copilului în postura de a alege între părinți, afirmații referitoare la celălat părinte
conform cărora copilul nu ar fi în siguranță cu el, realizarea de confidențe către copil,
cererea unor favoruri din partea copilului, copilul este pus să îl spioneze pe celălalt
părinte, copilul este pus să păstreze secrete, copilul este pus să își numească celălalt
părinte cu prenumele, solicitarea ca noul partener al părintelui alienator să fie numit de
către copil ”mama” sau ”tata”, încurajarea realizării unei alianțe între copil și părintele
alienator, încurajarea discreditării celuilalt părinte, crearea de dificultăți copilului în a
păstra relații cu familia extinsă a părintelui alienat, furie și nevoie de a-i face rău celuillat
părinte, incitarea copilului împotriva celuilalt părinte (Baker & Chambers, 2011).
Bernet, Gregory, , Reay, Rohner (2017) au dezvoltat Parental Acceptance–
Rejection Questionnaire (PARQ), un chestionar care cuprinde 60 de itemi pe care copilul
îi compltează cu referire la atitudinea și comportamentele părinților săi. Deși acest
instrument poate fi utilizat pentru a diferenția copilul alienat de cel nonalienat, el nu fost
construit special pentru evaluarea psihologică a copiilor cu părinți divorțați, însă poate fi
utilizat și în cazurile de evaluare pentru custodie (Bernet et al, 2017).
Rowlands (2018) a dezvoltat Scala de Alienare Parentală Rowlands, un instrument
construit să surprindă cele opt domenii ale alienării parentale, așa cum sunt ele descrise în
literatura de specialitate şi care poate fi aplicat părinților în procesul de evaluare
psihologică. Chestionarul cuprinde 42 de itemi, iar răspunsurile pot fi oferite cu ajutorul
unei scale Likert în 5 puncte, acolo unde 0 semnifică ”niciodată” și 4, ”aproape
întodeauna”.
Așa cum se observă, numărul instrumentelor cu ajutorul cărora se poate realiza o
evaluare cantitativă, măsurabilă, a fenomenului de alienare parentală este destul de redus.
De asemenea, niciunul dintre aceste instrumente nu a fost validat și etalonat pe populația
românească, până în prezent. În aceste condiții, ami considerat că este necesară
construirea unui nou instrument, care să poată fi utilizat de către specialiștii care activează
în practica clinică judiciară, pentru evaluarea alienării parentale.
87
5.2. Obiectivul cercetării

Scopul acestei cercetări este reprezentat de construirea şi validarea unui instrument de
analiză psihologică care permite psihologului în mod direct, în timpul realizării procesului de
evaluare psihologică, să efectueze o cuantificare a comportamentelor care sunt specifice
instalării fenomenului de alienare parentală. Acest instrument de analiză psihologică permite
identificarea nivelului de alienare parentală la copiii care au fost supuşi acestor relaţii de tip
disfuncţional cu părinţii lor (Lavadera et. al, 2012) , în funcţie de cele trei stadii ale
sindromului alienarii parentale: ușor, moderat și sever (Gardner, 2004).
5.3.Metodologie
Pornind de la aceste aspecte, studiul actual s-a focusat pe realizarea unui astfel de
intrument, care să îi permită psihologului ca, în mod direct, în timpul realizării procesului de
evaluare psihologică, să poată realiza o cuantificare a comportamentelor care sunte specifice
în instalarea fenomenului de alienare parentală.
Baza construirii instrumentului a fost reprezentată de cel opt simptome pe care
Gardner (2004) le-a identificat ca făcând parte din ceea ce el a denumit sindrom de alienare
parentală (Gardner, 2004). Întrucât studiul literaturii de specialitate a indicat faptul că, actual,
temenul de sindrom de alienare parentală (PAS) este încă foarte controversat (Emery, 2005;
Gagné, Drapeau, & Hénault, 2005; Johnston, 2003 Walker & Shapiro, 2010; Warshak, 2002;
Johnston, 2003; Johnston & Kelly, 2004), iar sindromul de alienare parentală (PAS) nu a fost
inclus în nici un manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale (Bernet et al.,
2010), în studiul actual va fi utilizat termenul de alienare parentală și nu sindrom de alienare
parentală.
Facem această specificație deorece, prin utilizarea acestui instrument în practica
clinică, dorim să obținem informații cu privire la existența/nonexistența unei afectări în sens
negativ a relației copil-părinte, nivelul intensității acestei afectări și nu obținerea unui
diagnostic clinic care să ducă la încadrea unui copil într-o anumită categorie de
afecțiuni(Sîrbu et al, 2020c).
Realizarea acestui instrument a presupus parcurgerea a patru etape distincte,
concretizate în patru studii, după cum urmează: definirea criteriilor de construire a
instrumentului (Studiul A), evaluarea fidelității interevaluatori (Studiul B), analiza factorială
exploratorie și analiza factoriala confirmatorie (Studiul C), precum și evaluarea modului în
88
care constructul de alienare parentală corelează cu alte constructe semnificative pentru acest
fenomen, respectiv anxietatea și tulburările de comportament (Studiul D).
5.3.1.Studiul A. definirea criteriilor de construire a instrumentului

5.3.1.1. Obiectiv
S-a urmărit construirea unui instrument de analiză psihologică care permite
identificarea nivelului de alienare parentală la copiii care au fost supuşi relaţiilor de tip
disfuncţional cu părinţii lor ( Lavadera et al, 2012), în raport cu cele opt criterii existente în
literarura de specialitate (Rowlands, 2018), în funcţie de cele trei stadii ale sindromului
alienarii parentale: ușor, moderat și sever (Gardner, 2004). Aceste criterii sunt:
 campania de denigrare a parintelui respins (ţintă);
 argumentele neconvingatoare ale copilului;
 absenta ambivalentei copilului fata de parintele respins (ţintă);
 fenomenul „ganditorului independent”;
 sustinerea neconditionata a parintelui preferat (denigrator);
 absenta vinovatiei;
 scenarii de imprumut;
 extinderea animozitatii asupra prietenilor sau familiei parintelui respins;
5.3.1.2.Procedură
Pentru construirea unor itemi care să reflecte în mod cât mai acurat criteriile propuse
de Gardner, s-a realizat o descriere a acestora pe baza informațiilor identificate în literatura de
specialitate (Kelly& Johnston,2001; Gardner, 2004; Gardner, 2002; Baker& Darnall, 2007;
Ellis, 2007), după cum urmează (Anexa 1):
a) Campania de denigrare a părintelui respins
Această manifestare a copilului se referă la faptul că un părinte care a fost iubit și
apreciat, devine, peste noapte, temut și urât, copilul începând să respingă prezența acestuia
(Baker& Darnall, 2007). Trebuie reținut că acest comportament al copilului apare în lipsa
unor motive obiective și pertinente (cum ar fi un comportament abuziv sau dăunător al
părintelui față de copil), copilul începând să respingă și să critice în mod nejustificat
respectivul părinte (Kelly& Johnston,2001). În cazul în care, în istoria de viață a copilului, nu
se identifică comportamente abuzive ale părintelui respins în raport cu el, comportamente de
89
neglijare și de nonimplicare a părintelui în viața copilului (Ellis,2007), iar copilul se lansează

într-o campanie de denigrare nejustificată împotriva părintelui, se poate considera că este
vorba despre un element care conduce înspre ideea instalării fenomenului de alienare
parentală (Gardner, 2004) .Copilul are tendința de a jigni părintele, de a-i atribui caracteristici
negative, de a refuza interacțiunea cu el, lăsând impresia că între el și părintele respectiv nu au
existat interacțiuni sau experiențe calitative ori pozitive (Gardner, 2004). Copilul refuză să
petreacă timp cu părintele, are tendința de a-l denigra și refuză să i se adreseze acestuia cu
apelativul mama/tata, spunându-i fie pe nume, fie folosind un alt termen de adresare (Kelly&
Johnston,2001).
b) Argumentele neconvingatoare ale copilului
Această manifestare a copilului se referă la faptul că, respingerea părintelui de către
copil se face pe baza unor motive absurde și nefondate (Baker& Darnall, 2007), însă fără ca
acesta să recunoască absurditatea respectivelor argumente. De exemplu, un copil poate refuza
interacțiunea cu părintele pe motivul că nu îi place culoarea părului acestuia, că îl obligă să
mânânce fructe și legume înainte de desert, că nu îi permite accesul la calculator, etc
(Ellis,2007). Obiecțiile pe care le aduce copilul la adresa părintelui nu fac referire, obiectiv
vorbind, la comportamente foarte grave ale părintelui în raport cu copilul (comportament
abuziv sau neglijent), ci se bazează pe argumente, mai degrabă, absurde (de ex: nu merg la
tata/mama pentru că nu îmi place cum soarbe supa) (Baker& Darnall, 2007).
c) Absența ambivalenței copilului față de părintele alienat
Această manifestare a copilului se referă la faptul că opiniile sale sunt clar structurate
în raport cu cei doi părinți, fără existența vreunui anumit nivel de ambivalență (Kelly,
Johnston,2001). Astfel, în timp ce unul dintre aceștia este idealizat (copilul îi vede doar
calitățile și îi oferă sprijin automat, în mod automat), celălalt este contotat exclusiv negativ
(copilul nu recunoaște existența vreunei calități a acestuia). Copilul nu recunoaște existența
vreunor defecte în ceea ce îl privește pe părintele preferat, dar nici existența unor calități în
ceea ce îl privește pe părinele respins (Gardner, 2004; Baker&Darnall, 2007).
d) Fenomenul „ganditorului independent”
Această manifestare a copilului se caracterizează prin faptul că opiniile pe care
copilul le emite cu privire la părintele respins sunt opinii despre care copilul afirmă că îi
aparțin în întregime și că nu le-a preluat de la părintele preferat sau de la altcineva (Gardner,
2004; Baker&Darnall, 2007). Nu există niciun moment în care copilul să recunoască faptul că
90
opiniile sale cu privire la părintele respins sau la conflictul existent între aceștia au fost
influențate de către părintele preferat (Gardner, 2002).
e) Susținerea necondiționată a părintelui preferat (denigrator)
Această manifestare a copilului se referă la susținerea reflexivă și necondiționată a
părintelui preferat, în defavoarea celui respins, copilul având tendința de a găsi justificări în
ceea ce privește eventualele comportamente nepotrivite ale părintelui preferat față de părintele
respins (Ellis,2007). În cadrul conflictului, copilul va avea tendința de a se alia cu părintele
preferat, fără a lua în calcul posibilitatea de a fi neutru sau de a ține cont si de opinia sau
punctul de vedere al părintelui respins (Gardner, 2004; Baker&Darnall, 2007).
f) Absența vinovăției
Această manifestare a copilului se referă la absența oricărui sentiment de vinovăție în
raport cu părintele respins, copilul considerând că respectivul părinte merită tratamentul pe
care i-l aplică părintele preferat sau chiar copilul însuși. Recunoștința copilului pentru
cadouri, favoruri sau sprijin financiar din partea părintelui respins nu există, copilul
minimizând sau chiar negând existența acestor comportamente (Gardner, 2004; Baker&
Darnall, 2007).
g) Scenarii de împrumut
Această manifestare a copilului se referă la faptul că, în discursul copilului se regăsesc
cuvinte, fraze sau chiar scenarii preluate en-gros și nediscriminativ de la părintele preferat
(Gardner, 2004; Baker& Darnall, 2007). Astfel, copilul folosește cuvinte al căror sens nu îl
înțelege, sau prezintă întâmplări sau scenarii de viață la care nu a participat în mod direct, sau,
în raport cu care a avut o vârstă mult prea fragedă ca să își amintească în mod acurat
evenimentul/ele.
h) Extinderea animozitații asupra prietenilor sau familiei părintelui
respins
Această manifestare a copilului se referă la faptul că începe să refuze contactul și
interacțiunea cu familia extinsă, rudele, prietenii părintelui respins, fără niciun motiv obiectiv
(Gardner, 2004; Baker&Darnall, 2007). Copilul refuză atât intercțiunea directă (întalnirile) cu
aceștia, dar și interacțiunea indirectă (convorbiri telefonice, comunicare on line). De
asemenea, refuză să primească atenții sau cadouri din partea acestor persoane, având
tendnința de a aplica comportamentul pe care îl aplică părintelui respins și acestora (jigniri,
refuzul de a comunica sau de a interacționa, tendința de a distorsiona adevărul cu privire la
91
calitatea interacțiunilor anterioare pe care le-a avut în raport cu aceștia). Atunci când prezintă
această manifestare, copilul nu are relații pozitive sau calitative cu familia extinsă/rudele sau
prietenii părintelui respins (Ellis, 2007).
La această etapă a participat un număr de cinci experți,de naționalitate română, patru
de gen feminin (75%) și unul de gen masculin (25%), cu o medie de vârstă de 43,5 ani și cu o
medie în activitatea profesională de 16 ani, psihologi clinicieni, cu treapta de specializare la
nivel de specialist sau principal.
Elementele de la care s-a pornit în construcţia chestionarului au fost aceste opt criterii:
campania de denigrare a părintelui respins/țintă, argumentele neconvingătoare ale copilului,
absența ambivalenței copilului față de părintele respins/ţintă, fenomenul „gânditorului
independent”,susținerea necondiționată a părintelui preferat/denigrator, absența vinovăției
scenarii de împrumut, extinderea animozității asupra familiei părintelui respins (Gardner,
2004). Instrumentul a fost conceput sub forma unui chestionar cu itemii raportați la o scală
Likert, în funcție de frecvența apariției comportamentului (unde 0 se referă la lipsa
comportamentului, iar 4 la apariția lui cu cea mai mare frecvență): Absent – 0, Rar (1-3 ori) –
1, Moderat (3-6 ori) - 2, Des (6-8 ori) - 3, Tot timpul (peste 10 ori) – 4.
După definirea criteriilor care sunt caracteristice alienării parentale (Gardner, 2004), a fost
conceput un număr de 119 itemi (Anexa 2) care să acopere toate cele opt domenii mai sus
prezentate. Acești itemi au fost înaintați spre analiză grupului de experți, în vederea realizării
unei analize calitative a acestora.Sarcina experților a fost aceea de a analiza în ce măsură
conținutul itemilor reflectă criteriile și dimensiunile propuse, utilizând o scală de apreciere de
la 1 la 10, unde 1 reprezintă lipsa totală de relevanță a itemului pentru criteriul/dimensiunea
elaborată, iar 10 reprezintă relevanța absolută a itemului pentru criteriul/dimensiunea
respectivă (Anexa 3).
5.3.1.3.Rezultate
Au fost considerați semnificativi și au rămas în forma finală a chestionarului doar itemii
care au primit un punctaj cuprins între 8 și 10 puncte. În urma analizei realizate de către
experți, numărul de itemi a fost redus de la 119 la 101 (Anexa 4), un număr de 18 itemi fiind
eliminați, deoarece au obținut mai puțin de 8 puncte.
92
5.3.2. Studiul B. Evaluarea fidelității interevaluatori

5.3.2.1. Obiectiv
În cel cel de al doilea studiul s-a urmărit analizarea coerenței de caz inter-evaluatori
pentru a putea fi stabilită fidelitatea instrumentului.
5.3.2.2. Procedură
În cadrul analizei proprietăților psihometrice ale Chestionarului de Alienare Parentală
(CAP) a fost verificată fidelitatea inter-evaluatori prin analiza acordului de evaluare al
acestora pentru un număr de 10 cazuri.
La această etapă a participat un număr de cinci experți, de naționalitate română, patru
de gen feminin (80%) și unul de gen masculin (20%), cu o medie de vârstă de 43,4 ani și cu o
medie în activitatea profesională de 16,2 ani, psihologi clinicieni, cu treapta de specializare la
nivel de specialist sau principal.
Fiecare expert a evaluat, în mod individual, aceleași 10 cazuri ale unor copii aflați în
procedură de evaluare psihologică realizată la solicitarea instanței de judecată pentru procese
de custodie. Cei cinci evaluatori au primit informații despre modalitatea de cotare și de
utilizare a instrumentului apoi s-a studiat coerența analizelor de caz. Pentru măsurarea
fidelității interevaluatori s-a utilizat coeficientul de fidelitate interevaluatori rwg.
5.3.2.3. Rezultate
Rezultatele obținute au indicat existența unei bune coerențe interevaluatori,
indicele rwg indicând existența unor valori cuprinse între intervalele 0,90 -1.00 pentru itemii
acestei scale, ceea ce arată faptul că descrierea instrumentului și a modalității de evaluare s-a
realizat în mod clar, astfel încât evaluatori diferiți obțin rezultate apropiate la cotare. (Tabel
4).
93
Tabel 4. Coerența inter-evaluatori la nivel de itemi

Caz Vârstă Gen Valori rWG pentru 5 evaluatori
independenți la nivel de itemi
Min Max
Caz1 6 ani M 0.94 1.00
Caz 2 8 ani M 0.94 1.00
Caz 3 10 ani F 0.94 1.00
Caz 4 17 ani M 0.94 1.00
Caz 5 12 ani F 0.94 1.00
Caz 6 9 ani F 0.94 1.00
Caz 7 11 ani M 0.94 1.00
Caz 8 7 ani M 0.86 1.00
Caz 9 13 ani F 0.86 1.00
Caz 10 7 ani F 0.86 1.00
5.3.3. Studiul C. Analiza factorială exploratorie și analiza factoriala confirmatorie

5.3.3.1. Obiectiv
Scopul acestui studiu a fost de optimizare a instrumentului propus, prin explorarea şi
confirmarea structurii sale teoretice.
5.3.3.2. Procedură
La această etapă a participat un număr de 267 de subiecți, copii, de naționalitate
română, 157 de băieți (58,80%) și 110 fete (41,20%), cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani
(media de vârstă la fete fiind de 10,94 ani, la băieți de 10,45 ani, iar media de vârstă generală
fiind de 10,74 ani), care provin din familii divorțate/separate/în curs de divorț/ în curs de
separare. Acestora li s-a aplicat Chestionarul de Alienare Parentală (Anexa 4). Aplicarea a fost
realizată de psihologi clinicieni specializați în evaluarea copilului, a situațiilor de abuz și a
situațiilor de divorț, dar și și de psihologi clinicieni/psihoterapeuți specializați în intervenția
psihologică la copil. Toate aceste evaluări sau intervenții psihologice au avut loc în contextul
94
unor proceduri de stabilirea a custodiei sau a domiciliului copilului, la cererea instanței de

judecată, a poliției sau a parchetului.
5.3.3.3.Rezultate
Unul dintre principalele obiective ale studiului a fost de a determina atributele interne
care stau la baza itemilor de alienare parentala prezentați și care influențează evoluția
acestora. Pentru aceasta, am utilizat programul SPSS 20, apeland la analiza factoriala a axelor
principale (principal axis factoring) pentru a extrage factorii comuni.
Înaintea aplicarii acestei analize a fost verificata aplicabilitatea metodei pentru setul de
date considerat. Astfel, rezultatul global pentru testul Kaiser-Meyer-Olkin a fost de 0.97, toate
rezultatele individuale fiind de asemenea mai mari decat 0.9. Conform lui Field (2000) aceste
valori sunt excelente astfel încât se poate concluziona că eșantionul este unul adecvat pentru
aplicarea analizei factoriale. Pentru a verifica în ce măsură avem de a face cu o matrice de
identitate a fost aplicat testul de sfericitate a lui Berlett. Rezultatul semnificativ statistic (p <
.0005) al acestui test a indicat și el că este posibilă aplicarea analizei factoriale. Deoarece
aplicabilitatea metodei a fost verificată cu succes, analiza a fost aplicata pe chestionarul cu
101 de itemi ce măsoara caracteristicile alienarii parentale pentru 267 de respondenți.
În urma realizării analizei factoriale a axelor principale și a rotației oblice Direct
Oblimin a fost obținută soluția factorială. Acest tip de rotație a fost ales deoarece, conform
modelului teoretic prezentat, ne așteptam să existe corelații între factori. Au fost selectati 24
de itemi cu o saturație peste .50 iar pentru obținerea soluției finale pentru aceștia a fost
aplicată o a doua analiză factorială. A fost analizat gradul de comunalitate al fiecarui item
precum și saturația acestora pentru fiecare factor extras.
Gradul de comunalitate al variabilelor este prezentat în Tabelul 5. Observăm că pentru
toți itemii comunalitatea are valori superioare lui .50 aceste valori indicând faptul că fiecare
dintre ei este influențat în măsura mare de factorii extrași.
95
Tabel 5. Gradul de comunalitate al itemilor

Item Comunalitate
Extractie
i01 .92
i02 .91
i05 .88
i22 .89
i25 .91
i26 .90
i30 .91
i31 .95
i32 .94
i40 .94
i41 .93
i44 .88
i53 .92
i54 .94
i55 .93
i66 .91
i67 .95
i68 .90
i83 .86
i84 .94
i85 .92
i95 .95
i96 .96
i97 .94
Note: Extraction method: principal axis factoring
Tabelul 6 prezintă varianţa totală obținută prin analiza factorială a axelor principale.
Rezultatul sugerează o soluție adecvată cu 24 de itemi saturați în opt factori care explică
impreuna 92.47% din totalul dispersiei itemilor. Fiecare factor influențează 76.4%, 4.91%,
3.65%, 2.08%, 1.63%, 1.45%, 1.29% si respectiv 1.07% din varianța totală.
96
Tabel 6. Varianța totală obținută

Component Initial eigenvalues Extraction sums of squared loadings Rotation
Total % of variance Cumulative % Total % of variance Cumulative % Total
1 18.33 76.38 76.38 18.33 76.38 76.38 11.26
2 1.17 4.90 81.29 1.17 4.90 81.29 12.79
3 .87 3.65 84.95 .87 3.65 84.95 8.00
4 .49 2.08 87.03 .49 2.08 87.03 14.29
5 .39 1.62 88.65 .34 1.44 90.10 10.59
6 .34 1.44 90.10 .31 1.29 91.39 11.94
7 .31 1.29 91.39 .25 1.07 92.46 14.60
8 .25 1.07 92.46
9 .21 .90 93.36
10 .19 .80 94.17
11 .16 .69 94.86
12 .16 .68 95.55
13 .13 .57 96.13
14 .12 .53 96.66
15 .11 .46 97.13
16 .10 .43 97.57
17 .09 .41 97.98
18 .09 .38 98.37
19 .08 .35 98.72
20 .08 .34 99.06
21 .06 .27 99.34
22 .06 .25 99.59
23 .05 .21 99.80
24 .04 .19 100.00
97
Incarcarea finala a factorilor este prezentata in Tabelul 7.

Tabel 7. Analiza Factoriala Exploratorie (EFA)- Final Factor Loadings
CAP Incarcarea factorilor
1 2 3 4 5 6 7 8
i01 1.02
i02 0.99
i05 1.00
i22 0.99
i25 1.00
i26 1.00
i30 1.06
i31 1.00
i32 0.98
i40 1.01
i41 0.92
i44 1.00
i53 0.99
i54 1.00
i55 0.96
i66 1.01
i67 1.00
i68 0.99
i83 1.03
i84 0.95
i85 1.00
i95 0.98
i96 1.00
i97 0.95
Nota: CAP- Chestionarul Alienarii parentale
Analiza de conținut indică faptul că trei itemi sunt legați de factorul unu și pun în
evidență argumentele neconvingatoare ale copilului referitor la respingerea părintelui alienat.
Atunci când prezintă aceste argumente copilul are o privire fixă și acuzatoare precum și o
atitudine convingatoare și în același timp încordata și defensivă. Astfel factorul unu poate fi
etichetat ca “argumente neconvingătoare”.
Alți trei itemi sunt legați de factorul doi și exprimă extinderea animozității copilului
asupra prietenilor sau asupra familiei extinse a părintelui respins. Ea se manifestă printr-o
98
mimica de desconsiderare, prin atitudinea corporală defensivă și lipsa sau evitarea contactului
vizual atunci când vorbește despre aceștia. Acest factor poate fi etichetat “extinderea
animozității”.
Trei itemi saturează factorul trei și privesc denigrarea părintelui respins. Copiii afectați
în această direcție au apelative jignitoare la adresa acestuia, îl critică și au un ton tăios când
vorbesc despre el. Astfel, factorul trei se poate numi “denigrarea părintelui respins”.
Absența ambivalenței copilului față de părintele respins se manifestă prin modul
tranșant de a aduce contraargumente dar și prin lipsa verbalizării spontane sau în urma
provocării, a experiențelor pozitive trăite cu acest părinte. Itemii care descriu aceste aspecte
se încarcă în factorul patru care se poate intitula “absența ambivalenței”.
Cei trei itemi legați de fatorul cinci privesc susținerea necondiționată a părintelui
preferat. Cei afectați în această direcție aprobă verbal atitudinea negativă a părintelui în raport
cu celălalt, o justifică și găsesc argumente pentru a o susține. Prin urmare, acest factor se
poate intitula “susținere necondiționată”.
Factorul șase, prin itemii pe care îi încarcă, pare a fi strâns legat de faptul că copilul
afirmă că respingerea părintelui este una personală, bazată pe opinii proprii și, în același timp,
construiește scenarii pentru a susține acest lucru. Acest factor poate fi denumit “fenomenul
gânditorului independent”.
Alți trei itemi exprimă lipsa vinovăției față de părintele respins, manifestându-se prin
afirmații părtinitoare, referitoare la faptul că părintele merită să fie pedepsit astfel dar și prin
verbalizari prin care se consideră că este normal acest comportament față de părinte. Factorul
șapte în care se încarcă acești itemi poate fi etichetat “absența vinovăției”.
Factorul opt este legat de itemii care descriu postura defensivă, tonul convingător și
contactul direct, susținut al copilului atunci când utilizează termeni și cuvinte negative la
adresa părintelui alienat. Acest factor se poate intitula “scenarii de imprumut”.
Prin urmare putem spune ca interpretarea datelor este consistentă cu caracteristicile
alienării parentale, pentru măsurarea cărora a fost conceput chestionarul, iar factorii
“argumente neconvingătoare”, “extinderea animozității”, “denigrarea părintelui respins”,
“absența ambivalenței”, “susținerea necondiționată”, “fenomenul gânditorului independent”,
“absența vinovăției” și “scenarii de împrumut” prezintă încărcări ridicate (Tabelul 7).
99
Consistența internă a factorilor a fost verificată utilizand coeficientul alpha Cronbach.

Așa cum se observă din Tabelul 8 toți cei opt factori prezintă consistență internă, coeficienții
alpha variind intre .94 si .98 ceea ce demonstrează o reliabilitate puternică
Tabelul 8. Alpha Cronbach

Factor Nume factor Itemi Alpha Cronbach
1 argumente neconvingatoare i22, i25, i26 .95
2 extinderea animozitatii i95, i96, i97 .98
3 denigrarea parintelui respins i1, i2, i5 .94
4 absenta ambivalentei i30, i31, i32 .95
5 sustinere neconditionata i53, i54, i55 .96
6 ganditorul independent i40, i41, i44 .94
7 absenta vinovatiei i66, i67, i68 .95
8 scenarii de imprumut i83, i84, i85 .94
Statisticile aferente fiecarei subscale sunt redate in Tabelul 9.

Tabelul 9. Statisticile subscalelor
F1 F2 F3 F4 F5 F6 F7 F8
Medii 6.59 4.97 6.91 6.99 7.11 7.48 6.76 6.66
Abateri standard 4.33 4.51 4.46 4.39 4.44 4.41 4.51 4.19
Nr de itemi 3 3 3 3 3 3 3 3
După finalizarea analizei factoriale exploratorii, pentru testarea ipotezelor a fost utilizată
analiza factorială confirmatorie. Au fost specificate și apoi testate patru modele diferite.
Primul model a avut o structura cu un singur factor care a cuprins toti cei 24 de itemi ai scalei
în timp ce celelate trei modele au avut fiecare o structură cu opt factori conținând câte trei
itemi. Astfel, structura celui de-al doilea model specificat a inclus opt factori necorelați,
structura celui de-al treilea model a inclus cei opt factori corelați între ei iar structura celui de-
al patrulea model a conținut opt factori necorelați și un construct. Figura 4 reprezintă grafic
ultimul model propus.
100
e01
e02 PAQ-PD
e05
e22
e25 PAQ-UA
e26
e30
e31 PAQ-AA
e32
e40
e41 PAQ-IT
e44
e53 alienation
e54 PAQ-US
e55
e66
e67 PAQ-AG
e68
e83
e84 PAQ-BS
e85
e95
e96 PAQ-EA
e97
Figura 4. Reprezentarea grafica a modelului cu 24 de itemi, opt factori necorelati si un

construct; CAP- Chestionarul Alienarii parentale; CD- denigrarea parintelui; AN-
argumente neconvingatoare; AA- absenta ambivalentei; GI- ganditorul independent;
SN- sustinerea neconditionata; AV- absenta vinovatiei; SI- scenarii de imprumut; EA-
extinderea animozitatii.
101
Pentru fiecare dintre aceste modele a fost verificat criteriul t (Baer, 2000) și s-a
constatat că fiecare dintre ele este testabil.
Testarea propriu-zisă a modelelor a fost realizată folosind lavaan versiunea - 0.6-5 in
programul RStudio versiunea 3.957. Se observă că indicatorul χ2 al gradului de potrivire este
semnificativ statistic pentru toate modelele considerate. Cunoscând că acest indicator este
sensibil la volumul eșantionului și tinând cont de numărul mare de date observate (N=267)
acest rezultat a fost interpretat cu precauție și în continuare au fost analizați și ceilalți
indicatori. Atât pentru modelul cu un factor cât și pentru modelul cu opt factori necorelați
aceștia arată o potrivire slabă. O potrivire mai bună a fost obținută pentru modelul cu opt
factori corelați și pentru modelul cu opt factori necorelați și un construct, însă fără ca
indicatorii să atingă valorile optimale. Se observă că aceste doua modele sunt comparabile din
punct de vedere al valorilor indicilor, ultimul model având avantajul că este mai simplu. Prin
urmare, pentru a obține un model optimizat a fost considerat acest ultim model asupra căruia a
fost aplicată procedura de modificare a indicilor. În urma acestui demers a fost obținut al
cincilea model cu o structura cu opt factori, dintre care doi factori (factorul 4 si factorul 5
respectiv factorul 5 si factorul 6 ) și patru itemi (i31-i32; i40-i41; i66-i67; i84-i85) au fost
corelați, și un construct. Rezultatele obținute au fost sumarizate in Tabelul 10.
Tabel 10. Confirmatory Factor Analysis (CFA) Results: Goodness of fit statistics for the
five models of the CAP
Model χ2 df χ2/df CFI TLI RMSEA [90% SRMR ∆χ2 ∆df

CI]
24 items, one factor 2320.621** 252 9.21 .79 .77 .18 [.17, .18] .05 1676.1** 14
a
24 items, eight factors 3562.702** 252 14.14 .67 .63 .22 [.22, .23] .68 2918.2** 14
24 items eight factors 722.937** 224 3.23 .95 .94 .09 [.09, .10] .03 78.385 14
b
correlated
24 items eight 892.261** 244 3.66 .94 .93 .10 [.09, .11] .04 247.71** 6
uncorrelated factors
& 1 constructc
24 items eight 644.552** 276 2.34 .96 .96 .08 [.07, .09] .03
uncorrelated factors
& 1 construct after mid
102
Note. * p < .05; ** p < .01, a = uncorrelated factors, b = correlated factors, c = correlated factors and one
constructs; d = correlated factors and one constructs after modification indices; all models are compared to the
24 items, eight correlated factors & 1 construct after mi d
Remarcăm că cea mai buna potrivire a fost atinsă de soluția cu opt factori dintre care
doi factori și patru itemi corelați și un construct. Pentru acest model toți indicii au atins
valorile optimale. Acest model a fost comparat cu modelele anterioare și s-a constatat ca ∆χ2
a fost semnificativ statistic pentru fiecare dintre aceste comparații, ceea ce îi confirmă
superioritatea față de acestea. Astfel, se pare că ultimul model este cea mai reprezentativă
soluție. În plus chestionarul prezintă invariață de gen (∆CFI< .10), el putând fi astfel aplicat
atât fetelor cât și băieților. Tabelul 11 redă gradul de saturare al itemilor în factori pentru acest
model.
Tabel 11. Matricea modelului factorial cu opt factori dintre care doi factori și patru
itemi corelați
Item CAP- CAP- CAP- CAP- CAP- CAP- CAP- CAP- Alie
CD AN AA GI SN AV SI EA nation
i01 1.02
i02 0.99
i05 1.00
i22 0.99
i25 1.00
i26 1.00
i30 1.06
i31 1.00
i32 0.98
i40 1.01
i41 0.92
i44 1.00
i53 0.99
i54 1.00
i55 0.96
i66 1.01
i67 1.00
i68 0.99
i83 1.03
i84 0.95
i85 1.00
i95 0.98
i96 1.00
103
i97 0.95
CAP-CD 1.00
CAP-AN 0.99
CAP-AA 0.97
CAP-GI 0.94
CAP-SN 0.91
CAP-AV 0.98
CAP-SI 0.95
CAP-EA 0.89
Nota: CAP- Chestionarul Alienarii parentale; CD- denigrarea parintelui; AN- argumente neconvingatoare; AA- absenta
ambivalentei; GI- ganditorul independent; SN- sustinerea neconditionata; AV- absenta vinovatiei; SI- scenarii de imprumut;
EA- extinderea animozitatii
În urma aplicării acestor analize statistice instrumentul propus conține un număr de 24 de

itemi (Anexa 5).
5.3.4. Studiul D. Evaluarea modului în care constructul de alienare parentală

corelează cu alte constructe semnificative (anxietatea și tulburările de
comportament)
5.3.4.1. Obiectiv
Scopul acestui studiu a fost de a analiza calităţile psihometrice ale instrumentului
definit anterior.
5.3.4.2. Procedură
La această etapă a participat un număr de 200 de subiecți, copii, de naționalitate
română, băieți (51,50%) și fete (48,50%) cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani (media de vârstă
la băieți fiind de 11,45 ani, media de vârstă la fete fiind de 11,41 ani, iar media generală de
vârstă fiind de 11,43 ani), care provin din familii divorțate/separate/în curs de divorț/ în curs
de separare.
La etapa de test-retest a participat un număr de 40 de subiecți, de naționalitate română,
23 de băieți (57,5%) și 17 fete (42,5%), cu medie de vârstă de 11,17 ani la băieți, 11,65 ani la
fete și cu o medie generală de vârstă de 11,37 ani.
Pe langa Chestionarul de Alienare Parentala au mai fost aplicate si The Behavior
Rating Index for Children - BRIC (Stiffman et al, 1984) respectiv Scala Spence de Anxietate
pentru Copii (Spence, 1997, 1998, Spence et al, 2002).
104
 The Behavior Rating Index for Children - BRIC (Stiffman et al, 1984)
(Anexa 6)
Chestionarul cuprinde 13 itemi, iar răspunsurile pot fi colectate cu ajutorul
unei scale Likert în 5 puncte, unde 1 corespunde pentru ”rar” sau ”niciodata”,
iar 4, pentru ”aproape întotdeauna” sau ”întodeauna”.
 Scala Spence de Anxietate pentru Copii (Spence, 1997, 1998; Spence,
Barett, Turner& 2002) (Anexa 7)
Este un instrument de auto-raport al copilului concepută pentru a evalua
simptome legate de anxietate de separare, fobie socială, tulburare obsesiv-
compulsivă, agorafobie, anxietate generalizată și teama de rănire fizică. Proba
are trei versiuni: versiunea pentru copii, versiunea pentru părinți și versiunea
pentru vârsta preșcolară. În cazul studiului de față a fost utilizată versiunea
pentru copii, cu acordul autorului. Această scală conține 45 de itemi pentru
care răspunsurile pot fi colectate prin intermediul unei scale Likert în patru
puncte, având opțiunile de răspuns ”Niciodată”, ”Uneori”, ”Deseori”,
”Întotdeauna”.
Chestionarele au fost aplicate de psihologi clinicieni specializați în evaluarea copilului
și a situațiilor de divorț, la cererea instanței de judecată, a poliției și a parchetului și de
psihologi clinicieni/psihoterapeuți specializați în intervenția psihologică la copil.
5.3.4.3. Rezultate
Validitatea predictivă a fost determinată utilizând corelații Pearson între Chestionarul
de Alienare Parentală și The Behavior Rating Index for Children respectiv Scala Spence de
Anxietate pentru Copii. Majoritatea acestor corelații au fost semnificative statistic cu o
mărime a efectului medie spre mare. Valorile acestor corelatii s-au incadrat intre r=0.31,
p<0.01 (asocierea dintre fobia sociala si fenomenul ganditorului independent) si r=0.53,
p<0.01 (asocierea dintre simptomele obsesiv compulsive si extinderea animozității). Excepție
fac doar corelațiile obținute între subscala anxietate de separare a Scalei Spence de Anxietate
pentru Copii și subscalele susținere necondiționată (r=0.11, p>0.05) respectiv scenarii de
împrumut (r=0.11, p>0.05) ale Chestionarului de Alienare Parentală pentru care corelațiile au
fost nesemnificative statistic. De asemenea, subscala anxietate de separare a Scalei Spence
de Anxietate pentru Copii a corelat semnificativ cu restul subscalelor Chestionarului de
105
Alienare Parentală, însa mărimea efectului a fost una mică. Valorile acestor corelatii s-au
incadrat intre r=0.14, p<0.05 (asocierea dintre anxietatea de separare si fenomenul
ganditorului independent respectiv dintre anxietatea de separare si argumente
neconvingătoare) si r=0.17, p<0.05 (asocierea dintre anxietatea de separare si lipsa
ambivalentei). Astfel, așa cum a fost anticipat, Chestionarul de Alienare Parentală a prezis în
mod semnificativ prezența anxietatii la copii precum și existența problemelor de
comportament.
Reliabilitatea test-retest a fost determinată calculând corelația Pearson între scorurile
obținute la cele doua aplicări succesive ale Chestionarului de Alienare Parentală. Rezultatul
obținut a fost semnificativ statistic cu o mărime a efectului mare (r=.84, p<0.01).
Rezultatele acestor analize sunt prezentate in Tabelul 11.
5.4. Modalitatea de utilizare a probei elaborate

Acest instrument de analiză psihologică este gândit ca fiind o modalitate care să îl ajute pe
psihologul clinician să obțină date relevante cu privire la tipul de relație existent între copil și
părinții săi, la momentul realizării evaluării psihologice, într-un mod cât mai rapid, economic
106
și complet. Este un instrument pe care psihologul îl utilizează în mod direct și personal și care
îi permite să culeagă informațiile necesare pentru a ajunge la niște concluzii valide.
Pentru ca informațiile obținute în urma aplicării instrumentului de analiză psihologică
să fie cât mai acurate, vor fi parcurși următorii pași:
a) Întâlnire comună între psihologul evaluator și părinții copilului care urmează să fie
evaluat;
b) Întâlnirea psihologului evaluator cu copilul care urmează să fie evaluat (ședința 1), în
care obiectivul principal va fi realizarea unei alianțe terapeutice cu copilul (obișnuirea
copilului cu persoana psihologului și cu mediul de evaluare);
c) Întâlnirea psihologului evaluator cu copilul care urmează să fie evaluat (ședința 2) și
completarea de către psiholog a unui chek-list (Anexa 8) cu referire la existența/nonexistența
unor comportamente cu referire la fenomenul alienării parentale;
d) Întâlnirea psihologului evaluator cu mama copilului evaluat și obținerea unor
informații relevante cu ajutorul interviului (Anexa 9) focusat pe identificarea unor
comportamente cu referire la fenomenul alienării parentale, anamenzei, observației clinice,
metodei narative;
e) Întâlnirea psihologului cu tatăl copilului evaluat și obținerea unor informații relevante
cu ajutorul interviului (Anexa 9) focusat pe identificarea unor comportamente cu referire la
fenomenul alienării parentale,anamnezei, observației clinice, metodei narative;
f) Întâlnire comună psihologul evaluator, mama, copilul evaluat în care vor fi utilizate ca
metode de investigație psihologică observația clinică, meoda narativă, experimentul
(experimente construite prin utilizarea a două scenarii, jocul de colaborare între părinte și
copil și jocul de competiție între părinte și copil);
g) Întâlnire comună psihologul evaluator, tata, copilul evaluat în care vor fi utilizate ca
metode de investigație psihologică observația clinică, meoda narativă, experimentul
(experimente construite prin utilizarea a două scenarii, jocul de colaborare între părinte și
copil și jocul de competiție între părinte și copil);
h) Întâlnire comună psihologul evaluator, mama, tata, copilul evaluat în care vor fi
utilizate ca metode de investigație psihologică observația clinică, meoda narativă,
experimentul (experimente construite prin utilizarea a două scenarii, jocul de colaborare între
părinti și copil și jocul de competiție între părinți și copil);
107
i) Completarea instrumentului de analiză psihologică (Anexa 5) cu ajutorul informațiilor

obținute pe parcursul celor opt ședințe care au avut loc între psihologul evaluator și
participanții la situația de evaluare psihologică).
După cum se observă, completarea instrumentului de analiză psihologică se va realiza doar
finalul întregului demers de evaluare psihologică, atunci când psihologule evaluator deține
informații cât mai complexe, obținute din întâlnirile cu copilul și cu părinții (întâlniri grupate
în așa fel încât să poată fi surprinsă dinamica relațională existentă între aceștia), cu ajutorul
metodelor de investigație psihologică (anamneza, observația clinică, interviul, metoda
narativă, experimentul).

Obiectivul studiului a acela fost de a dezvolta, administra și de a testa calitățile
psihometrice ale unui chestionar - Chestionarul Alienarii Parentale (CAP), prin care
psihologii să analizeze în mod direct conduitele copiilor, conduite care semnalează prezența
alienării parentale (prin cele trei trepte: ușor, moderat și sever).
Atât rezultatele analizei factoriale exploratorii, cât și rezultatele analizei factoriale
confirmatorii sunt promițătoare. În urma consultării specialiștilor în domeniu au rezultat 101
itemi care apoi au reprezentat un criteriu de analiză pentru un numar de 267 de copii. Prin
aplicarea analizei factoriale exploratorii au fost extrași opt factori care incarcau 24 de itemi și
care explicau 92.47% din totalul dispersiei itemilor. Factorii puși în evidență au menținut
structura inițială propusă de Gardner (2004) și au fost etichetați astfel: “argumente
neconvingătoare”, “extinderea animozității”, “denigrarea părintelui respins”, “absența
ambivalenței”, “susținere necondiționată”, “fenomenul gânditorului independent”, “absența
vinovăției”, “scenarii de împrumut”. Acești factori sunt consistenți cu criteriile propuse de
Gardner (2004) pentru măsurarea alienării parentale. Analiza factorială confirmatorie a
confirmat faptul că Chestionarul Alienarii Parentale poate fi utilizat pentru măsurarea alienarii
parentale la copii prezentând invarianță de gen (Sîrbu et al, 2020c).
Toți factorii prezintă o consistență internă mare și o validitate predictivă ridicată în ceea ce
privește anxietatea și problemele de comportament la copii. Validitatea predictivă pusă în
evidență pentru acest chestionar este concordantă și cu cele observate în literatura de
specialitate. Astfel, după cum arată cercetările, impactul negativ al alienării parentale asupra
copiilor se concretizează în rezultate care variază de la manifestări din sfera psihopatologiei
108
(anxietate, depresie, abuz de substanțe și tulburări de conduită), până la scădera performanței

academice și a stimei de sine, factori care impactează negativ calitatea vieții (Verrocchio et al,
2019). Reliabilitatea test-retest a fost de asemenea foarte bună, astfel încât se poate spune că
proprietățile psihometrice ale chestionarului par a fi solide(Sîrbu et al, 2020c).
Validitatea predictivă ridicată referitor la anxietate și problemele de comportament este
relevantă pentru practica clinică deoarece arată ca posibilă direcție de intervenție prevenirea
alienarii parentale în scopul prevenirii anxietății și a problemelor de comportament ale
copiilor. (Sîrbu et al, 2020c).
În plus, dezvoltarea acestui instrument standardizat poate contribui la acceptarea clinică și
judiciară a alienării parentale. Acest instrument poate fi de ajutor evaluatorilor în procesele de
custodie, profesioniștilor din sănatatea mentala dar și tuturor celor ce contribuie la deciziile
referitoare la tratamentul și custodia copiilor și familiilor (Sîrbu et al, 2020c).
5.6. Limite și direcții ulterioare de analiză

Ca orice instrument de analiză CAP are și anumite limite. Instrumentul a fost testat doar pe
cazuri din populația românească și nu cunoaștem încă compatibilitatea inter-culturală a
instrumentului, fapt care poate fi de asemene averificat de studii ulterioare.
La nivel de predicție a fost identificat faptul că rezultatele CAP prezic tulburările de
comportament și anxietatea însă nu au fost studiate efectele asupra contextului dezvoltării
cognitive sau a abilităților sociale, fapt care poate fi investigat în studii ulterioare.
Pe lângă aplicabiliatea clinică pusă în evidență, dezvoltarea acestei scale poate încuraja
dezvoltarea unei noi linii de cercetare care să exploreze relația dintre alienarea parentală si
alte procese psihologice la copii.
Studii ulterioare pot avea ca obiectiv în ce masură acest instrument este potrivit și pentru
măsurarea severității alienarii parentale parentale și a efectului acesteia pe termen lung asupra
dezvoltării și stării de bine a copilului. De asemenea cercetari viitoare ar putea avea în vedere
includerea unui eșantion mai eterogen reprezentând atât copii ce pot fi considerați a priori
alienați, cât și copii ce a priori pot fi considerați nealienați. În măsura în care vor apărea și alte
chestionare destinate măsurarii alienarii parentale la copii, cercetari ulterioare ar putea să
analizeze validitatea convergentă.
109
Rezultatele au pus în evidență calitățile psihometrice bune ale chestionarului. Chestionarul

Alienarii Parentale (CAP) pare a fi un instrument promițător pentru practica clinică și
judiciară, dar și pentru cercetare (Sîrbu et al, 2020c).
110
VI. STUDIUL 3. STUDII EMPIRICE CANTITATIVE CU PRIVIRE LA

EFECTELE DIVORȚULUI ASUPRA ADULTULUI CARE A
EXPERIMENTAT DIVORȚUL ÎN COPILĂRIE
6.1. Introducere
Lucrarea de față a arătat până acum că divorțul și efectele sale au efecte impactante asupra
tuturor persoanelor implicate în acest proces. Din nefericire, cel mai expus în toată această
situație este copilul, deoarece acesta deține un arsenal limitat de resurse, iar mecanismele sale
de coping sunt în formare. Analizând literatura de specialitate, se constată faptul că efectele
divorțului asupra copilului sunt numeroase, efectele acestuia resimțindu-se atât pe termen
scurt, cât și pe termen lung. După cum arată cercetările, impactul negativ al alienării parentale
asupra copiilor se concretizează în rezultate care variază de la manifestări din sfera
psihopatologiei (de exemplu, depresie, anxietate, abuz de substanțe și tulburări de conduită),
până la scădera performanței educaționale și a simei de sine, factori care impactează negativ
calitatea vieții (Verrocchio et al, 2019).
Această influențare negativă a stării de bine este determinată și de faptul că implicarea
copiilor în conflictualitatea părinților, pe parcursul divorțului sau după acea, determină
apariția unui nivel intens de suferință provocat de trăirea unor sentimente de loialitate și stres,
(Amato & Afifi, 2006).
Sudiile arată că există o legătură directă între alienarea parentală și conflictul de loialitate.
Generic vorbind, loialitatea poate fi definită ca fiind un concept ce se referă la aducerea unor
avantaje. Conform lui Boszormenyi-Nagy (Ducommun-Nagy, 2012), ”loialitatea implică
angajamentul copilului față de părinții care i-au dat viață. Din această perspectivă loialitatea
este mai mult decât un sentiment de apartenență și înseamnă mai mult decât o relație
aducătoare de avantaje. Astfel, în relația părinte-copil, loialitatea este un fapt existențial și își
menține această funcție pe tot parcursul vieții” (https://www.paginadepsihologie.ro/despre-
loialitate-si-familie/).
Odată ce alienarea parentală este instalată, unul dintre părinți încercă influențeze negativ
relația copilului cu celălalt părinte, utilizând o serie de comportamente specifice cum ar fi:
denigrarea celuilalt părinte, limitarea contactului copilului cu celălalt părinte, relizarea de
interferențe în comunicarea copilului cu celălalt părinte. Astfel de comportamente determină
apariția unui conflict de loialitate pe care copilul îl experimentează, situație în care acesta se
simte presat să se alieze cu părintele preferat. El începe să respingă interacțiunea cu părintele
111
țintă, fără a avea o justificare legitimă, arătându-se înspăimântat și neîncrezător în raport cu

acesta (Verrocchio et al, 2019). Conflictul de loialitate apare atunci când unul dintre părinți
face afirmații neadevărate și negative cu privire la celălat părinte, cerându-i copilului să
păstreze secrete față de acesta (Verrocchio & Baker, 2014). Există mai multe comportamente
care sunt caracteristice pentru experimentarea conflictului de loialitate, comportamente care
au fost cuantificate de către Baker și Chambers (2011) într-un instrument care permite
măsurarea nivelului conflictului de loialitate în care a fost implicat copilul (Baker &
Chambers, 2011).
Mai multe studii au descoperit că, expunerea copiilor la conflictul de loialitate, determină
dezvoltarea de către aceștia a unor probleme de identitate, dificultăți de relaționare,
tendințelor spre comportament manipulativ și a percepțiilor distorsionate asupra realității
familiei, sentimente de abandon și afectivitate ambivalentă (Johnston, Walters, & Olesen,
2005).
Cercetările sugerează că părinții care care au o calitate scăzută a relației de cuplu și un
conflict marital ridicat au tendința de a avea un stil parental caracterizat de o nevoie mai
ridicată de control psihologic (Verrocchio & Baker, 2013), aspect care poate să îi predispună
spre comportamente de tip supraprotectiv. Această nevoie de control psihologic incurajează
dependența și inhibă exprimarea emoțională a copiilor (Verrocchio & Baker, 2013).
Respectivele caracteristici pot deveni factori de risc pentru dezvoltarea unor manifestări și
efecte negative la vârsta adultă copiilor (Verrocchio & Baker, 2013). Literatura de specialitate
arată că legăturile parentale stabilite între copii și părinți pot varia, de la parentingul optim
(îngrijire ridicată și protecție scăzută), până la parenting-ul neglijent (protecție scăzută și grijă
scăzută (Parker, Tupling & Brown, 1979).
Multe dintre studiile care vizează efectele alienării parentale și ale divorțului, sunt
efectuate pentru a măsura care sunt efectele acestora pe termen scurt, în special în ceea ce
privește dezvoltarea copilului (Palosan &Aro, 1994). Totuși, realitatea clinică concretă, a
evidențiat nevoia realizării unor studii suplimentare în ceea ce privește impactul pe care
experimentarea divorțului și a conflictului de loialitate aferent experimentării alienării
parentale, în copilărie, le poate avea asupra adultului de mai târziu (Finzi-Dottan et al, 2011;
Verrochio&Baker, 2013; Baker & Verrocchio, 2016; Baker& Eichler, 2016; Verrocchio et al
2019; Godbout & Parent, 2012).
112
Cercetările asupra adultilor tineri care au experimentat in copilarie divortul conflictual al

parintilor în perioada de latență (între vârsta de șase ani și pubertate) arată că aceștia au
prezentat simptome de tristete accentuată sau chiar depresie la vârsta adultă (Palosaari & Aro,
1994). Alte studii indică riscul crescut de dezvoltare a anxietății și a depresiei (Amato, 1994;
Amato & Afiifi, 2006; McCoy, George, & Cummings, 2013; Fabricius, & Luecken, 2007,
Cummings& Davies, 2010 ), dar și o afectare a calității vieții, în general ( Verrocchio et al,
2019). Cercetările mai arată existența unui nivel scăzut al stimei de sine și nivel crescut al urii
în raport cu propria persoană (Harman, Bernet, & Harman, 2019), atașament nesigur, abuz de
substanțe, sentimente de vină, anxietate și depresie (Harman et al, 2019), frici și fobii,
probleme de atașament, probleme de comunicare cu proprii lor copii (Harman et al 2019,),
lipsă de încredere în sine și în ceilalți (Harman et al, 2018, Harman et al,2019).
Literatura de specialitate arată faptul că s-au găsit asociații semnificative pe termen lung
între expunerea copiilor la comportamentele de conflict de loialitate parentală și afectarea
generală a funcționării lor la vârsta adultă, respectiv auto-suficiență scăzută, tulburare
depresivă, stima de sine scăzută, și stil de atașare nesigur (Baker & Ben Ami 2011; BenAmi
&Baker 2012; Baker și Elicher, 2016, Verrocchio et al,2019).
Literatura de specialitate consemnează necesitatea investigării mai aprofundate a influenței
pe care aspectele negative ale divorțului parental conflictual (conflictul de loialitate și
alienarea parentală) le au asupra copilului la vârsta adultă (Aro & Palosaari, 1992; Verrocchio
& Baker, 2014; Verrocchio at al,2019).
6.2. Obiectivul lucrării

Acest studiu isi propune sa studieze efectele pe termen lung ale conflictului de loialitate si
comportamentelor parentale (grijă și supraprotectie) experimentate în copilărie la vârsta
adultă. Au fost studiate efectele celor două conditii asupta stimei de sine, stilului de atasament
si personalității la vârsta adulta.
113
6.3. Ipoteze de cercetare

Au existat șase întrebări de cercetare care au vizat următoarele aspecte:
H1. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice stilul de atașament la
vârsta adultă;
H2. Conflictul de loialitate prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă;
H3. Comportamentul de grijă și supraprotecție exercitat de către părinți asupra
copilului prezice stilul de atașament dezvoltat de acesta la vârsta adultă;
copilului prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă;
H5. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice modul se structurare al
pesonalității la vârsta adultă;
copilului prezice modul se structurare al pesonalității la vârsta adultă;
6.4. Metodologie
6.4.1. Eșantion
La acest studiu au participat un număr de 507 subiecți, dintre care femei 275
(52,2%), bărbați 232 (45,8%,) majoritatea acestora fiind studenți ai Universității
de Vest din Timișoara, România. Vârsta participanților a fost cuprinsă între 18 și
60 ani (MV = 23.90, SD = 8.71).
6.4.2. Procedură
Participanții au fost rugați să completeze un formular de înscriere în care erau
înștiințați cu privire la obiectivul studiului. Cei care au fost de acord cu
participarea, au semnat apoi un acord informat care le-a fost prezentat în scris
online. Toți participanții au participat voluntar la acest studiu, fără a fi
remunerați, studenții primind bonus pentru participare, puncte la examen.
Anterior aplicării probelor psihologice standardizate, aceștia au completat un
formular care conține date personale relevante pentru cercetare (Anexa 10)
114
6.4.3. Instrumente utilizate

 Chestionarul referitor la relații – RQ (Bartholomew & Horowitz,
1991) (Anexa 11)
Chestionarul care evaluează stilul de atașament, este structurat sub forma a
patru scurte paragrafe care descriu cele patru prototipuri de atașament specifice
adultului, din care respondentul îl selectează pe cel care descrie cel mai bine
relațiile sale interpersonale. Cele patru stiluri de atașament sunt: atașamentul
securizant, evitant, anxios și neimplicat. Răspunsurile au fost codate cu sigur
(scor 1) și nesigur (scor 0). Cercetările anterioare au arătat că există o asociere
statistică semnificativă între alienarea parentală și stilul de atașament (Ben Ami
& Baker,2011), alienarea parentală fiind un predictor pentru instalarea unui stil
nesigur de atașament (Verrocchio & Baker,2014). În cazul acestui instrument nu
se poate calcula consistența internă, deoarece operaționalizarea fiecărui stil de
atașament se realizează prin intermediul unui singur item.
 Parental bonding instrument (PBI) (Parker & al., 1979) (Anexa 12)
Este un instrument care conține 25 de itemi, împărțiți în două scale: "îngrijire"
(care conține 12 itemi) și "supraprotecție" sau "control" (care conține 13 itemi).
Chestionarul evaluează felul în care subiectul a perceput stilurile parentale
fundamentale utilizate de către părinții săi, atunci când era copil. Aceste stiluri
parentale sunt următoarele: constrângere afectuoasă (fiind ridicat atât nivelul de
grijă, cât și cel de supraprotecție), control lipsit de afecțiune (protecție ridicată și
grijă scăzută), parenting optim (îngrijire ridicată și protecție scăzută) și parenting
neglijent (protecție scăzută și grijă scăzută). Evaluarea este retrospectivă, ceea ce
înseamnă că persoanele cu vârsta de peste 16 ani evaluează felul în care își
amintesc de părinții lor în primii 16 ani de viață. În cazul cercetării noastre
coeficientul Cronbach afla este egal cu . 76 , reflectând o consistență internă
bună.
 Scala stimei de sine Rosenberg – RSE (Rosenberg, 1965) (Anexa 13)
A fost construită de către Rosenberg (1965) pentru a stabili autoraportarea la
valoarea personală și la autoacceptare. Scala are 10 itemi cu 4 modalități de
răspuns (între total dezacord-1 punct si total acord- 4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9
sunt itemi retroversi. Scorurile se află în intervalui 10 si 40; scorurile ridicate
115
indică o stimă de sine scazută. Coeficientul Alpha Cronbach stabilit de autor este
de 0,89, în cazul cercetării noastre coeficientul Cronbach fiind egal cu .84 ,
aspect care reflectă o consistență internă bună.
 Chestionarul de strategii Baker – BSQ (Baker și Chambers, 2011)
(Anexa 14, Anexa 15)
Este un chestionar care cuprinde 19 comportamente specifice și un
comportament general în care părinții se pot angaja pentru a induce conflictul de
loialitate copiilor lor. Scorurile totale pot fi cuprinse între 0 și 20 (medie = 6,1,
SD = 5,9), alfa Cronbach = .94. A fost identificată existența unei semnificații
statistice importante între scorurile generale ale scalei și alte studii cu referire la
stima de sine, abuz și auto-suficiență (Baker & Ben Ami 2011). Instrumentul are
o conistență internă bună, iar în cauzul cercetării noastre coeficientul Cronbach
afla este egal cu. 99 , reflectând o consistență internă excelentă.
 Inventarul de personalitate HEXACO (HEXACO–PI–R) (Lee &
Ashton, 2004; Ion, Iliescu, Aldhafri, Rana, Ratanadilok, Widyanti,
Nedelcea, 2016 ) (Anexa 16)
Este un inventar de personalitate construit pe modelul a șase factori de
personalitate, vizând următoarele dimensiuni: emoționalitate, extraversie,
agreabilitate, conștiinciozitate, deschidere, ostilitate și umilință (factor care a
fost introdus în plus, comparativ cu modelul BIG FIVE). Instrumentul a fost
definit de către Ashton și Lee (Lee & Ashton, 2004). În cercetarea de față am
utilizat versiunea HEXACO–PI–R, versiune care a fost adaptată pe populație
românească, alături de populația pentru alte patru țări - India, Indonesia, Oman,
Thailanda (Ion al al, 2016). S- a folosit un model ierarhic incluzând 200 de itemi
structurați pe 24 de fațete și 6 dimensiuni mari, fiecare dimensiune incluzând
patru scale de fațetă. HEXACO – PI – R folosește o scală Likert în 5 puncte,
unde 1 reprezintă dezacord puternic și 5 acord puternic. Instrumentul are o
consistență internă bună, iar în cazul cercetării noastre coeficientul Cronbach
afla este egal cu .90 , reflectând o consistență internă excelentă.
116
6.4.4. Rezultate
Datele au fost analizate cu ajutorul programului R versiunea 3.6.2. (R Core Team, 2019).
Pentru a investiga relațiile dintre variabile pentru ipoteza 1,3,4 și 6 am utilizat regresia
liniară multivariată, iar pentru testarea ipotezelor 2 și 5 s-a recurs la utilizarea regresiei
liniare univariate, utilizând funcția lm în R. La regresia multivariată pentru testarea ipotezei
nule pentru modelul ca întreg s-a utilizat funcția Anova. În cazul regresiei liniare univariate
in urma verificării asumpțiilor deoarece graficele nu erau standard corespunzătoare s-a
recurs la eliminarea a 6 extreme (outlier) in cazul ipotezei 2 și a 3 extreme in cazul ipotezei
5.
H1. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice stilul de atașament la vârsta
adultă;
Pentru testarea acestei întrebări de cercetare s-a utilizat o regresie liniară
multivariată între variabilele Conflict de loialitate și Stilul de Atașament. Rezultatele obținute
(Tabel 12) arată că experimentarea conflictului de loialitate în copilărie poate inflenta
manifestarea atasamentului si prezice existenta unui anumit tip de atasament la varsta adulta.
Astfel, existența unui conflict de loialitate indus de mamă în copilărie prezice instalarea unui
stil de atașament temător (fearful) (p=.01, R2= 0.01), preocupat (preoccupied) (p<.005, R2=
0.039) și dezangajat (p<.02, R2= 0.009). În ceea ce privește conflictul de loialitate indus de
către tată în copilărie, prezice instalarea unui stil de atașament securizant (secure) (p=.01, R2=
0.01), temător (p=.010, R2= 0.01) și preocupat (p≤.05, R2= 0.01). În cazul subiecților care au
experimentat conflict de loialitate în copilărie în raport cu părinții vitregi, rezultatele cercetării
arată că inducerea conflictului de loialitate de către mama vitregă determină apariția stilului
de atașament securizant (p=.01, R2= 0.006), iar cel indus de tatăl vitreg prezice instalarea unui
stil de atașament securizant (p=.002, R2= 0.003), temător (p<.05, R2= 0.058), preocupat (<.05,
R2= 0.09) și dezangajat (p=.04, R2= 0.03).
Tabel 12. Regresie liniară multivarită între variabilele Conflict de loialitate și Stilul de
Atașament
Stil de 95% CI
Effect Estimate SE p
atașament LL UL
Securizant Intercept 4.06 0.098 3.87 4.25
117
Stil de 95% CI
atașament LL UL
Conflict de loialitate
0.003 0.003 -0.002 0.009 0.24
cu mama
Temator Intercept 3.62 0.104 3.41 3.82
0.007 0.003 0.001 0.01 0.01
cu mama
Preocupat Intercept 3.07 0.09 2.88 3.26
0.01 0.003 0.007 0.19 <0.001
cu mama
Dezangajat Intercept 3.80 0.099 3.61 4.00
0.006 0.003 0.09 0.01 0.02
cu mama
0.009 0.003 0.001 0.01 0.01
cu tatăl
0.007 0.003 0.001 0.01 0.01
cu tatăl
0.008 0.002 0.002 0.01 0.005
cu tatăl
0.003 0.003 -0.002 0.009 0.24
cu tatăl
0.01 0.004 0.002 0.02 0.01
cu mama vitregă
118
Stil de 95% CI
atașament LL UL
0.009 0.005 -.001 0.001 0.06
cu mama vitregă
0.001 0.005 -0.008 0.01 0.70
cu mama vitregă
-0.001 0.004 -0.01 0.007 0.77
cu mama vitregă
0.01 0.004 1.39 0.03 0.02
cu tatăl vitreg
0.01 0.005 3.93 0.023 0.006
cu tatăl vitreg
0.01 0.005 7.87 0.028 <0.001
cu tatăl vitreg
0.009 0.004 6.15 0.01 0.04
cu tatăl vitreg
Tabel 13. Anova pentru testarea rezultatelor ca intreg

Variabilă F Levene p
Mama 7.47 < 0.001
Tata 5.35 < 0.001
Mama vitregă 4.38 < 0.001
Tată vitreg 5.24 < 0.001
119
H2. Conflictul de loialitate prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă
Pentru testarea acestei ipoteze s-a utilizat o regresie liniară univariată între variabilele
Stima de sine și Conflictul de loialitate. Rezultatele studiului (Tabel 14) arată că, cu cât
subiectul experimentează în copilărie un conflict de loialitate mai ridicat în raport cu părinții
naturali sau vitregi, cu atât stima sa de sine este mai redusă, la vârsta adultă (p<.05, mama R2=
0.03, tata R2= 0.02,mama vitregă = 0.08, tată vitreg = 0.08
Tabel 14. Regresie liniară univariată între variabilele Stima de sine și Conflictul de
loialitate
95% CI
LL UL
Intercept 26.74 0.13 26.47 27.00

-0.01 0.004 -0.025 -0.008 < 0.001
cu mama
Intercept 26.19 0.25 25.61 26.62
-0.024 0.007 -0.03 -0.01 < 0.001
cu tata
Intercept 26.66 0.12 26.41 26.91
-0.01 0.004 -0.023 -0.006 < 0.001
cu mama vitregă
Intercept 26.17 0.25 25.66 26.67
-0.020 0.006 -0.03 -0.007 < 0.001
cu tată vitreg
H3. Comportamentul de grijă și supraprotecție exercitat de către părinți asupra copilului

prezice stilul de atașament dezvoltat de acesta la vârsta adultă
Pentru testarea acestei întrebări de cercetare s-a utilizat o regresie liniară multivarită între
variabilele Parental Bonding și Stilul de Atașament. Rezultatele studiului (Tabel 15) indică
faptul că, un nivel ridicat al grijei mamei față de subiect în copilărie, prezice manifestarea
unui atașament de tip securizant la vârsta adultă (p<.05, R2= 0.01). Un nivel scăzut de grija al
120
mamei în copilărie, determină manifestarea stilurilor de atasament disfunctionale (temator

(p<.05, R2= 0.02), preocupat (p<.05, R2= 0.01) si dezangajant (p<.05, R2= 0.02). Un
comportament de supraprotecție ridicat al mamei în copilărie prezice apariția unui nivel mic
de atașament securizant (p<.05, R2= 0.01), în schimb prezice instalarea unui stil de atașament
temător (p<.05, R2= 0.04) și inhibat (p<.05, R2= 0.02).
O grijă crescută a tatălui în copilărie, prezice instalarea unui atașament securizant (p<.05, R2=
0.01 ), în timp ce o grijă scăzută a acestuia prezice manifestarea unui atașament de tip temător
(p<.05, R2= 0.03 ), preocupat (p<.05, R2= 0.03) și dezangajat (p<.05, R2= 0.02).
Un comportament de supraprotecție ridicat al tatălui, prezice la fel ca în cazul mamei, apariția
unui stil de atașament temător (p<.05, R2= 0.02), preocupat (p<.05, R2= 0.05) și dezangajat
(p<.05, R2= 0.01).
Tabel 15 . Regresie liniară multivarită între variabilele Parental Bonding și Stilul de

Atașament
Stil de 95% CI
atașament LL UL

Grija mamei 0.02 0.009 0.10 0.04 < 0.001
Grija mamei -0.03 0.009 -0.05 -0.06 < 0.001
Grija mamei -0.26 0.009 -0.04 -0.006 0.007
Grija mamei -0.03 0.009 -0.04 -0.01 0.001
Supraprotecția
-0.28 0.10 -0.04 -0.007 0.008
mamei
Temator Intercept 2.13 0,31 1.69 2.97
Supraprotecția
0.05 0.01 0.30 0.07 < 0.001
mamei
121
Stil de 95% CI
atașament LL UL
Supraprotecția
0.03 0.01 0.01 0.05 < 0.001
mamei
Supraprotecția
0.01 0.01 -0.009 0.03 0.29
mamei
Grija tatălui 0.21 0.008 0.004 0.038 0.014
Grija tatălui -0.03 0.009 -0.05 -0.02 < 0.001
Grija tatălui -0.03 0.008 -0.05 -0.01 < 0.001
Grija tatălui -0.028 0.008 -0.04 -0.01 0.001
Supraprotecția
0.001 0.10 -0.01 0.02 0.85
tatălui
Supraprotecția
0.039 0.01 0.01 0.06 < 0.001
tatălui
Supraprotecția
0.053 0.01 0.03 0.07 < 0.001
tatălui
Supraprotecția
0.024 0.01 0.003 0.04 0.021
tatălui
122

Grija mamei 7.85 < 0.001
Supraprotecția mamei 7.65 < 0.001
Grija tatălui 10.15 < 0.001
Supraprotecția tatălui 9.53 < 0.001
H4. Comportamentul de grijă și supraprotecție exercitat de către părinți asupra copilului

prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă
Pentru testarea ipotezelor s-a utilizat o regresie liniară univariată între variabilele
Stima de Sine și Parental Bonding. Rezultatele studiului (Tabel 17) indică faptul că o grijă
crescută a mamei în raport cu subiectul în perioada copilăriei prezice un nivel ridicat al stimei
de sine la sine la vârsta adultă (p<.05, R2= 0.06). În același timp, un nivel ridicat de
supraprotecție exercitat de mamă în raport cu copilul prezice un nivel scăzut al stimei de sine
la vârsta adultă (p<.05, R2= 0.06).
În ceea ce îl privește pe tată, un nivel ridicat de grija manifestat de acesta în raport cu copilul
prezice la fel ca în cazul mamei un nivel ridicat al stimei de sine al acestuia la vârsta adultă
(p<.05, R2= 0.09), în timp ce un nivel ridicat al comportamentelor supraprotective ale tatălui
prezice un nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă (p<.05, R2= 0.02).
Tabel 17. Regresie liniară univariată între variabilele Stima de Sine și Parental Bonding
95% CI
LL UL
Intercept 23.60 0.50 22.62 24.59

Grija mamei 0.07 0.01 0.04 0.09 < 0.001
Intercept 28.75 0.41 27.93 29.57
Supraprotecția
-0.08 0.01 -0.11 -0.05 < 0.001
mamei
Intercept 23.53 0.41 22.71 24.39
Grija tatălui 0.08 0.01 0.060 0.10 < 0.001
123
95% CI
LL UL
Intercept 27.80 0.39 27.03 28.58
Supraprotecția
-0.05 0.01 -0.08 -0.02 < 0.001
tatălui
H5. Conflictul de loialitate experimentat în copilărie prezice modul se structurare al

pesonalității la vârsta adultă;
Pentru testarea întrebărilor de cercetare s-a utilizat o regresie liniară multivarită între
variabilele Conflict de loialitate și dimensiunile de personalitate. Rezultatele cercetării (Tabel
18) arată că, un nivel crescut de loialitate indus de mamă prezice un nivel scăzut de Onestitate
(p<.05, R2= 0.08), Emoționalitate (p<.05, R2= 0.01), Extroversiune (p<.05, R2= 0.01),
Agreabilitate (p<.05, R2= 0.09), Conștiinciozite (p<.05, R2= 0.05) și Deschidere spre nou
(p<.05, R2= 0.01), în ceea ce privește modul de structurare al personalității la vârsta adultă.
Un nivel ridicat de conflict de loialitate indus de tată prezice un nivel scăzut de Onestitate
(p<.05, R2= 0.06), Extravesiune (p<.05, R2= 0.01) , Conștiinciozitate (p<.05, R2= 0.02) și
Deschidere spre Nou (p<.05, R2= 0.01). În ceea ce privește dimensiunile Agreabilitate și
Emoționalitate, nu s-au obținut date semnificative din punct de vedere statistic.
Un nivel ridicat al conflictului de loialitate indus de către mama vitregă prezice un nivel redus
la Onestității (p<.05, R2= 0.1) și al Emoționalității (p<.05, R2= 0.08), pentru celelalte patru
dimensiuni neevidențiindu-se existența unei relații statistice cu conflictul de loialitate.
Un nivel ridicat al conflictului de loialitate indus de către tatăl vitreg prezice existența unui
nivel scăzut de Onestitate (p<.05, R2= 0.2), Emoționalitate (p<.05, R2= 0.08), Extarvesiune
(p<.05, R2= 0.03), Conștiinciozitate (p<.05, R2= 0.07), Deschidere spre Nou (p<.05, R2= 0.04)
în ceea ce privește structurarea personalității. Pentru dimensiunea Agreabilitate nu s-au
obținut date semnificative din punct de vedere statistic.
124
Tabel 18. Regresie liniară multivarită între variabilele Conflict de loialitate și

dimensiunile de personalitate
Dimensiune de 95% CI
personalitate LL UL
Onestitate Intercept 42.46 0.39 41.69 43.23

Conflict de
-0.086 0.01 -0.11 -0.05 <0.001
loialitate cu mama
Emoționalitate Intercept 55.33 0.49 54.39 56.30
Conflict de
-0.04 0.01 -0.07 -0.01 0.003
loialitate cu mama
Extraversiune Intercept 51.98 0.49 51.01 52.96
Conflict de
-0.04 0.01 -0.07 -0.01 0.007
loialitate cu mama
Agreabilitate Intercept 52.43 0.50 51.43 53.42
Conflict de
-0.35 0.01 -0.06 -0.004 0.02
loialitate cu mama
Conștiinciozitate Intercept 55.83 0.44 54.97 56.70
Conflict de
-0.07 0.01 -0.10 -0.04 <0.001
loialitate cu mama
Deschidere spre
Intercept 55.18 0.49 54.22 56.15
nou
Conflict de
-0.04 0.01 -0.07 -0.01 <0.001
loialitate cu mama
Conflict de
-0.07 0.01 -0.09 -0.04 <0.001
loialitate cu tatăl
Conflict de
-0.02 0.01 0.05 0.007 0.13
125
personalitate LL UL
Conflict de
-0.03 0.01 -0.06 -0.005 0.021
Conflict de
-0.02 0.01 -0.05 0.009 0.17
Conflict de
-0.04 0.01 -0.07 -0.02 <0.001
Deschidere spre
Intercept 54.93 0.46 54.01 55.86
nou
Conflict de
-0.03 0.01 -0.05 -0.009 0.009
Conflict de
loialitate cu mama -0.08 0.22 -0.12 -0.03 <0.001
vitregă
Conflict de
loialitate cu mama -0.08 0.02 -0.13 -0.03 0.001
vitregă
Conflict de
loialitate cu mama -0.01 0.02 -0.06 0.02 0.43
vitregă
Conflict de -0.06 0.02 -0.06 0.02 0.47
126
personalitate LL UL
loialitate cu mama
vitregă
Conflict de
vitregă
Deschidere spre
Intercept 53.98 0.02 51.93 56.02
nou
Conflict de
vitregă
Conflict de
loialitate cu tatăl -0.122 0.02 -0.17 -0.08 <0.001
vitreg
Conflict de
loialitate cu tatăl -0.09 0.26 -0.14 -0.03 <0.001
vitreg
Conflict de
loialitate cu tatăl -0.05 0.02 -0.10 -0.002 0.03
vitreg
Conflict de
loialitate cu tatăl -0.02 0.02 -0.06 0.02 0.35
vitreg
Conștiinciozitate Intercept 52.94 0.81 54.55
127
personalitate LL UL
51.34
Conflict de
vitreg
Deschidere spre
Intercept 54.81 1.03 52.75 58.86
nou
Conflict de
vitreg
Tabel 19. Anova pentru testarea rezultatelor ca întreg

Mama 11.45 < 0.001
Tata 7.07 < 0.001
Mama vitregă 3.05 < 0.001
Tată vitreg 6.66 < 0.001

copilului prezice modul se structurare al pesonalității la vârsta adultă
Pentru testarea ipotezelor de cercetare s-a utilizat o regresie liniară multivarită între
variabilele Parental Bonding și Dimensiuni de personalitate. Rezultatele studiului (Tabel 20)
arată faptul că o grijă crescută a mamei în copilărie prezice existența unui nivel ridicat de
Onestitate (p<.05, R2= 0.02), Extraversiune (p<.05, R2= 0.02) și Agreabilitate (p<.05, R2=
0.02) și al unui nivel scăzut de Conștiinciozitate (p<.05, R2= 0.02) în modul de structurare al
personalității la vârsta adultă. În ceea ce privește dimensiunea Emoționalitate și Deschidere
spre Nou nu s-au obținut date semnificative din punct de vedere statistic.
Un nivel ridicat al comportamentelor de supraprotecție al mamei prezice un nivel scăzut de
Onestitate (p<.05, R2= 0.02), Extraversiune (p<.05, R2= 0.01), Agreabilitate (p<.05, R2=
128
0.006), Conștiinciozitate (p<.05, R2= 0.02) în modul de structurare al personalității la vârsta

adultă. Pentru dimensiunile Emoționalitate și Dechidere spre Nou nu s-au obținut date
semnificative din punct de vedere statistic.
Un nivel crescut de grijă manifestat de tată în raport cu copilul prezice apariția unui nivel
ridicat de Onestitate (p<.05, R2= 0.01), Extraversiune (p<.05, R2= 0.006), Agreabilitate
(p<.05, R2= 0.01) și Conștiinciozitate (p<.05, R2= 0.01) în modul de structurare al
personalității la vârsta adultă. Pentru dimensiunile Emoționalitate și Dechidere spre Nou nu s-
au obținut date semnificative din punct de vedere statistic.
Un nivel ridicat al al comportamentelor de supraprotecție al tatălui prezice un nivel scăzut de
Onestitate (p<.05, R2= 0.03), Agreabilitate (p<.05, R2= 0.009) și Conștiinciozitate (p<.05, R2=
0.005) în modul de structurare al personalității la vârsta adultă. Pentru dimensiunile
Emoționalitate, Extraversiune și Dechidere spre Nou nu s-au obținut date semnificative din
punct de vedere statistic.
Tabel 20. Regresie liniară multivarită între variabilele Parental Bonding și Dimensiuni
de personalitate
Dimensiuni de 95% CI
personalitate LL UL
Grija mamei 0.14 0.03 0.068 0.21 < 0.001
Grija mamei 0.05 0.04 -0.03 0.15 0.21
Grija mamei 0.15 0.04 0.06 0.24 < 0.001
Grija mamei 0.16 0.04 0.06 0.25 < 0.001
Grija mamei 0.19 0.04 0.11 0.27 < 0.001
Deschidere spre
Intercept 54.57 1.83 0.96 59.19
nou
129
Grija mamei -0.006 0.04 -0.09 0.08 0.88

Supraprotecția
-.15 0.04 -0.24 -0.71 < 0.001
mamei
Supraprotecția
0.03 0.05 -0.07 0.14 0.52
mamei
Supraprotecția
-0.16 0.05 -0.26 -0.05 0.003
mamei
Supraprotecția
-0.09 0.05 -0.20 0.01 0.07
mamei
Supraprotecția
-0.17 0.04 -0.27 -0.07 < 0.001
mamei
Deschidere spre
Intercept 55.14 1.54 52.10 58.17
nou
Supraprotecția
-0.03 0.05 -0.13 0.07 0.58
mamei
Grija tatălui 0.10 0.03 0.038 0.03 0.002
Grija tatălui 0.024 0.04 -0.06 0.11 0.58
Grija tatălui 0.25 0.04 0.16 0.33 < 0.001
Grija tatălui 0.12 0.04 0.03 0.21 0.005
130
Grija tatălui 0.10 0.03 0.027 0.18 0.008

Deschidere spre
Intercept 55.97 1.57 52.86 59.06
nou
Grija tatălui -0.04 0.04 -0.13 0.03 0.28
Supraprotecția
-0.18 0.04 -0.26 -0.09 < 0.001
tatălui
Supraprotecția
0.03 0.05 -0.07 0.13 0.56
tatălui
Supraprotecția
-0.05 0.05 -0.15 0.05 0.31
tatălui
Supraprotecția
-0.11 0.05 -0.22 -0.01 0.03
tatălui
Supraprotecția
-0.24 0.04 -0.33 -0.15 < 0.001
tatălui
Deschidere spre
Intercept 54.61 1.42 51.82 57.40
nou
Supraprotecția
-0.01 0.05 -0.11 0.09 0.82
tatălui

Grija mamei 7.88 < 0.001
Supraprotecția mamei 4.77 < 0.001
Grija tatălui 9.75 < 0.001
Supraprotecția tatălui 6.85 < 0.001
131

Studiul actual a fost realizat pentru a se observa care sunt efectele, pe termen lung, în
etapa de adult, a experimentării conflictului de loialitate și a legăturilor parentale (de tip grijă
și supraprotecție) în copilărie. Rezultatele studiului au confirmat rezultatele existente deja în
literatura de specialitate, studii care au demonstrat că s-au găsit asociații semnificative pe
termen lung între expunerea copiilor la comportamentele de conflict de loialitate parentală și
afectarea funcționării la vârsta adultă, respectiv stima de sine scăzută și stilul de atașare
nesigur (Harman et al. 2019; Baker & Ben Ami 2011; BenAmi & Baker 2012; Baker &
Elicher, 2016). Aceste cercetări arată că experimentarea comportamentelor de alienare
parentală și a conflictului de loialitate generează un stres considerabil pentru copil (Amato &
Afifi, 2006; Verrocchio & Baker), stres care determină instalarea unor trăiri de nesiguranță și
de insecuritate emoțională. Astfel, copilul care este supus acestor realități psihologice și
existențiale poate dezvolta o serie de dificultăți în plan emoțional, dificultăți care se
repercutează și în dezvoltarea ulterioară a adultului.
Deși există studii care militează pentru egalitate în rolurile parentale (Lowenstein, 2015)
trebuie menționat că rezultatele arată o pondere mai crescută a repercursiunilor (pozitive și
negative) pe termen lung, a conduitei de alienare parentală/conflict de loialitate induse de
mamă față de cea indusă de tată (Bowlby, 1958). Rezultatele studiului nostru indică faptul că
un conflict de loialitate generat de mamă prezice instalarea unui stil de atașament temător
(fearful) (p=.01), preocupat (preoccupied) (p<.005) și dezangajat (p<.02). În ceea ce
privește conflictul de loialitate indus de către tată în copilărie, prezice instalarea unui stil de
atașament securizant (secure) (p=.01), temător (p=.01 și preocupat (p≤.05). În cazul
subiecților care au experimentat conflict de loialitate în copilărie în raport cu părinții vitregi,
rezultatele cercetării arată că inducerea conflictului de loialitate de către mama vitregă
determină apariția stilului de atașament securizant (p=.01) și temător (p=.06), iar cel indus de
tatăl vitreg prezice instalarea unui stil de atașament securizant (p=.002), temător (p<.05),
preocupat (<.05) și dezangajat (p=.04).
Observăm că, în situația în care mama îi induce copilului un conflict de loialitate, acesta
nu are șansele de a dezvolta un atașament sigur la vârsta adultă. Dimpotrivă, stilurile de
atașament dezvoltate sunt cele de tip temător, preocupat și dezangajat. Situația este diferită în
cazul tatălui și a părinților vitregi, deoarece rezultatele arată că, și în situația în care aceștia
132
induc un conflict de loialitate copilului, acesta poate dezvolta un atașament sigur la vârsta
adultă, dar și alte tipuri de atașament (temător, preocupat și dezangajat). Aceste rezultate pot
fi explicate prin faptul că, în general, mama este figura primară de atașament a copilului,
relație care își are fundamentul în copilăria timpurie, iar bazele atașamentului copilului se pun
în primele lui luni de viață. Bowlby (1958) observa faptul că, atunci când au fost separați de
mame, copiii au experimentat o suferință intensă, anxietatea lor nefiind diminuată chiar dacă
ei au fost îngrijiți și hrăniți de alte persoane. Astfel, în momentul în care mama devine pionul
central existențial al copilului, influența celorlalte figuri cu relevanță în existența sa nu
reușesc să mai influențeze în mod decisiv harta emoțională a acestuia. Cercetările sugerează
faptul că stilul parental al mamei are o importanță mai mare în prezicerea stilului de atașament
la vârsta adultă (Wilhelm, Gillis & Parker, 2016). Aceste aspecte teoretice vin ca o confirmare
a rezultatelor obținute în cadrul studiului nostru, conform cărora existența unui conflict de
loialitate indus de mamă în copilărie determină existența unui stil de atașament temător la
vârsta adultă.
După cum se observă, în construirea stilului de atașament al copilului, figura principală de
atașament are un rol determinant. Astfel, dacă dacă persoana de referință are anumite
particularități psihologice care influențează negativ copilul, acesta are șanse ridicate să
dezvolte un tip de atașament mai puțin adaptat. Revenind la conflictul de loialitate, acesta îi
este indus copilului în situația în care unul dintre părinți intervine în mod voluntar și negativ
în relația copilului cu celălalt părinte, indiferent dacă acest părinte este mama sau tata (Ben-
Ami&Baker, 2012; Verrocchio & Baker, 2013; Harman et a.l, 2018). În cele mai multe
situații, acest comportament este adoptat de către părintele alienator, sau alienant. Literatura
de specialitate arată că acest tip de părinte poate prezenta trăsături asemănătoare unor
tulburări clinice sau de personalitate, iar în istoricul lui familial se pot identifica rupturi în
relații, abuzul și/sau neglijare. Părintele alienant (AP) poate fi un părinte anxios,
supraprotectiv sau un părinte cu standardele și așteptări foarte înalte (Ben-Ami&Baker, 2012;
Harman et al., 2018). De asemenea, un astfel de părinte poate fi un narcisist , o persoană cu
un Ego extrem de evidențiat, care îl minte și îl manipulează pe propriul copil, în favoarea
interesului personal (Summers &Summers, 2006). Narcisistul are trăsături similiare cu cele
ale sociopatului ( despre care studiile arată că, acesta este, aproape întodeauna, bărbat), cel
care își plasează întodeauna interesul personal deasupra tuturor. Prin comportamente de tip
manipulatorii și abuzive, cel puțin din perspectivă emoțională, un astfel de părinte îi poate
133
induce copilului un conflict de loialitate, care devine o sursă semnificativă de disconfort

pentru acesta și îi afectează calitatea vieții. În aceste condiții, considerăm că un astfel de
părinte nu poate construi cadre de referință echilibrate și securizante din punct de vedere
emoțional. Dimpotrivă, prin propriul său nivel de anixetate cu care se confruntă, creează
premisele instituirii unei incertitudini existențiale pentru copil, incertitudine care poate duce la
formarea unui atașament nesigur în copilărie și a unui stil de atașament nesigur la vârsta
adultă. Există studii care arată că există o legătură directă între conflictul de loialitate și
maltratarea psihologică a copilului (Verrocchio & Baker,2013), dar aceasta nu a făcut obiectul
studiului norstru.
Rezultatele pe care le-am obținut sunt în concordanță cu studiile anterioare (Baker & Ben
Ami 2011; BenAmi & Baker 2012; Baker &Elicher, 2016; Verrocchio & Baker,2013), care
demonstrează faptul că experimentarea comportamentelor de alienare parentală și a
conflictului de loialitate în copilărie determină apariția unui atașament nesigur la vârsta adultă
(Baker & Ben Ami 2011; Verrocchio & Baker,2013; BenAmi & Baker 2012; Baker &
Elicher, 2016;).
În ceea ce privește relația de predicție existentă între conflictul de loialitate experimentat
în copilărie și stima de sine la vârsta adultă, rezultatele pe care le-am obținut indică faptul că,
cu cât subiectul experimentează în copilărie un conflict de loialitate mai ridicat în raport cu
părinții naturali sau vitregi, cu atât stima sa de sine este mai redusă, la vârsta adultă (p<.05).
La nivelul influenței asupra stimei de sine se poate observa ca efectele negative ale
comportamentelor sunt aceleasi indiferent de care părinte este vorba. Aceste rezultate se
raliază cercetărilor anterioare (Verrocchio, 2019), care arată că expunerea copilului la
comportamente de alienare parentală, care decurg din conflictul de loialitae, determină
instalarea unui nivel scăzut de stimă de sine (Verrocchio, 2019).
Aceste rezultate pot fi explicate prin faptul că, conflictul de loialitate reprezintă, de fapt, o
formă de abuz psihologic, iar consecințele expunerii copilului la acest tip de comportament ar
putea avea ca rezultat faptul că el se simte lipsit de valoare, defavorizat, nedorit, sau având
valoare doar în raport cu dorințele și nevoile celorlalți" (Verrocchio & Baker,2014). Toate
aceste trăiri stau la baza constuirii unui Eu fragil, slab și cu posibile probleme de structurare,
ceea ce duce la o încredere de sine deficitară și o stimă de sine scăzută. Adultul care prezintă
un nivel redus al încrederii și al stimei de sine, este un adult care are o calitate scăzută a vieții
și un nivel redus de mulțumire existențială, după cum arată studiile deja existente (Verrocchio
134
et al., 2019). Potrivit lui Verrocchio și colab. indivizii expuși la comportamente de alienare
parentală au o probabilitate mai mare de a dezvolta o stimă de sine scăzută, de a percepe
numai aspecte negative ale situațiilor și au o capacitate scăzută de a face față situațiilor
stresante (Verrocchio et al, 2019).
În ceea ce privește relația de predicție existentă între comportamentele parentale (de tip
grijă și supraprotecție) exercitate de părinte asupra copilului și stilul de atașament pe care
acesta îl dezvoltă la vârsta adultă, rezultatele cercetării noastre indică următoarele aspecte:
O grijă ridicată pe care mama o manifestă în raport cu copilul prezice instalarea unui
atașament de tip sigur (p<.05), în timp ce un nivel scăzut de grijă din partea mamei prezice
instalarea unui atașament de tip temător, preocupat și dezangajat (p<.05). Aceste rezultate
sunt concordante cu cele obținute de către Gittleman, Klein, Smider și Essex (1998), care
arată că persoanele cu atașament sigur recunosc un nivel mai ridicat de grija maternă în raport
cu cei care prezintă atașament de tip temător.
În același timp, un nivel ridicat de supraprotecție și de control din partea mamei
prezice instalarea unui nivel redus al atașamentului securizant, în schimb prezice instalarea
unui atașament temător (p<.05) și preocupat (p<.05). Se observă exitența unei concordanțe
între aceste rezultate și cele obținute de către Gittleman et al. (1998) care evidențiază faptul că
bărbații pentru care s-a identificat existența unui atașament de tip sigur sau dezangajat
(dismissing) percep niveluri mai scăzute de supraprotecție și control maternal decât cei pentru
care s-a identificat atașament de tip temător (fearful) sau preocupat (preoccupied). De
asemenea, Matsuoka, Uji, Hiramura, Chen, Shikai (2006) și Liu, Shono, Kitamura (2008)
arată faptul că un nivel scăzut al controlului din partea mamei prezice instalarea unui
atașament de tip securizant pentru ambele genuri.
În ceea ce îl privește pe tată, rezultatele cercetării arată că, o grijă crescută a tatălui
prezice instalarea unui atașament de tip securizant (p<.05), în timp ce o grijă mică a acestuia
prezice instalarea unui atașament de tip temător (p<.05), preocupat (p<.05) și
dezangajat(p<.05). Aceste rezultate confirmă datele obținute de către Matsuoka et al. (2006)
și Liu et al. (2008) care arată că o grijă paternă ridicată indică instalarea atașamentului
securizant pentru ambele genuri. În ceea ce privește comportamentul de supraprotecție al
tatălui, rezultatele studiului nostru arată că o supraprotecție și un nivel ridicat de control al
acestuia prezice instalarea unui atașament de tip temător (p<.05), preocupat (p<.05) și
dezangajat (p<.05), în timp ce pentru atașamentul de tip securizant nu s-au obținut date
135
semnificative din punct de vedere statistic. Aceste rezultate susțin concluziile la care au ajuns
Matsuoka, et al. (2006) și Liu et al (2008) care evidențiază faptul că un nivel ridicat de
supraprotecție și control din partea tatălui nu poate prezice instalarea unui atașament de tip
sigur pentru niciunul dintre cele două genuri.
În ceea ce privește relația de predicție dintre comportamentele parentale (de tip grijă și
supraprotecție) și stima de sine, rezultatele studiului nostru arată următoarele aspecte: cu cât
grija mamei față de copil este mai ridicată, cu cât acest aspect prezice un nivel mai ridicat al
stimei de sine la vârsta adultă (p<.05). În schimb, cu cât mama este mai hiperprotectoare și are
o nevoie de control mai mare, cu atât acest aspect prezice un nivel mai redus al stimei de sine,
la vârsta adultă (p<.05). Rezultatele obținute sunt similare și pentru tată, în sensul că un nivel
ridicat de grijă al acestuia în raport cu copilul prezice un nivel ridicat al stimei de sine la
vârsta adultă (p<.05), în timp ce un nivel ridicat al comportamentelor de supraprotecție ale
acestuia prezice un nivel scăzut al stimei de sine, la vârsta adultă (p<.05). Aceste date sunt
confirmate de concluziile studiilor lui Gittleman et al. (1998) care indică apariția unei imagini
pozitive de sine, în lipsa unui nivel ridicat de control (cel puțin din partea mamei), dar ale lui
Wilhelm et al. (2016), care arată că niveluri scăzute ale controlului maternal și paternal indică
o imagine pozitivă de sine.
Ca un element de noutate, studiul nostru își propune să investugheze relația de
predicție dintre conflictul de loialitate experimentat de subiect în copilărie și modul de
structurare al personalității la vârsta adultă, dar și relația de predicțe dintre comportamentul
parental (de tip grijă și supraprotecție) și modul de structurare al personalității. Rezultatele
studiului nostru arată că existența unui conflict de loialitate crescut indus de către mamă
prezice aspecte ale personalității adultului, respectiv un nivel scăzut de onestitate (p<.05),
emoționalitate (p<.05), extroversiune (p<.05), agreabilitate (p<.05), conștiinciozitate (p<.05)
și de deschidere spre nou (p<.05). Aceste rezultate sugerează că un copil care experimentează
un conflict de loialitate ridicat indus de către mamă poate deveni un adult predispus spre
utmătorul tip de structurare: manipulare facilă a celorlalți, încălcare facilă a regulillor și
legilor pentru câștigul personal, accent pe bunurile materiale; nu este deranjat de posibilitatea
pericolului, este deconectat emoțional de ceilalți; evită situațiile sociale datorită faptului că nu
se simte confortabil să fie în centrul atenției și prezintă un nivel scăzut de optimism; este
ranchiunos și își susține în mod rigid punctul de vedere; evită sarcinile dificile și provocările,
este mulțumit cu o lucrare care conține greșeli și erori și ia decizii impulsive; prezintă o
136
gândire convențională, având curiozități intelectuale limitate și puține interese legate de artă
(Lee &Ashton, 2005).
Datele obținute inidcă faptul că un conflict de loialitate ridicat indus de tată prezice un
nivel scăzut de onestitate (p<.05), extraversiune (p<.05), conștiinciozitate (p<.05) și
deschidere spre nou (p<.05), pentru dimensiunile agreabilitate și emoționalitate neobținându-
se date semnificative din punct de vedere statististic. Conflictul de loialitate indus de către
mama vitregă prezice un nivel scăzut de onestitate și de emoționalitate (p<.05), iar cel indus
de către tatăl vitreg prezice un nivel scăzut de onestitate, emoționalitate, extraversiune,
conștiinciozitate șe deschidere spre nou (pentru toate aceste dimensiuni obținându-se valori
p<.05). Analizând aceste rezultate putem observa că intensitatea conflictului parental indus de
către mamă are impactul cel mai mare în ceea ce privește modalitatea de structurare a
personalității copilului la vârsta adultă, exitând relații de predicție semnificative (p<.05) între
acesta și fiecare dintre cele șase dimensiuni de personalitate. Considerăm că, din punct de
vedere clinic, acest aspect poate fi explicat prin faptul că, în general, persoana principală de
atașament a copilului este mama, iar acesta este un punct de referință pentru copil, în raport cu
care se creionează dezvoltarea sa ulterioară. Astfel, după cum arată Bowlby, în raport cu
această figură primară de atașament, copilul își dezvoltă ”modelul de lucru intern” (internal
working model) care îi permite să exploreze lumea, să își modeleze propria capacitate de
autoreglare emoțională și să își internalizeze ideea de ”eu” (self) (Bowlby, 1969, 1973).
În ceea ce privește relația de predicție dintre comportamentul parental (de tip grijă și
supraprotecție) și modul de structurare al personalității, rezultatele studiului nostru
evidențiază că un nivel ridicat de grijă maternă experimentat în copilărie prezice un nivel
ridicat de onestitate (p<.05), extraversiune (p<.05), agreabilitate (p<.05), dar un nivel scăzut
de conștiinciozitate. Astfel, aceste rezultate sugerează o structurare în sfera următorului
registru: lipsa tendințelor manipulatorii pentru atingerea scopurilor personale, respectarea
regulilor și a normelor sociale, lipsă de interes pentru valorile materiale și statutul social;
încredere și stăpânire de sine, interes pentru interacțiunile sociale, entuziasm, pozitivism și
nivel ridicat de energie; iartă cu ușurință și este indulgent cu greșelile altora, este cooperant și
își controlează ușor starea de spirt, în schimb sunt predispuși spre o abordare superficială a
sarcinilor și o slabă manageriere a acestora, dezorganizare și decizii impulsive (Lee &Ashton,
2005).
137
Un nivel ridicat de supraprotecție maternă prezice un nivel scăzut al onestității

(p<.05), extraversiunii (p<.05), agreabilității (p<.05) și conștiinciozității (p<.05), aspect care
evidențiază faptul că tendințele de supraprotecție și cele de control ridicat al mamei pot
prezice o structurare inversă a dimeniunilor de personalitate în raport cu dimensiunile prezise
de comportamentele de grijă ale acesteia. Excepția este reprezentată de dimensiunea
Conștiinciozitate, care este dezvoltată minimal în condițiile în care grija și supraprotecția
mamei sunt ridicate. Raportat la stilurile parentale descrise de către Bartholomew & Horowitz
(1991), grija ridicată și supraprotecția ridicată corespund stilului parental ”constrângere
afectuoasă” (affectionate constraint), acel stil parental în care copilului îi sunt permise puține
inițiative și acțiuni pe care să le realizeze singur. În aceste condiții, este puțin probabilă
dezvoltarea unui nivel optim de conștiinciozitate, în condițiile în care o mamă foarte grijulie și
hiperprotectoare monitorizează tot ceea ce copilul are de făcut.
În ceea ce îl privește pe tată, o grijă crescută a acestuia în raport cu copilul prezice un
nivel ridicat de onestitate (p<.05), extraversiune (p<.05), agreabilitate (p<.05) și de
conștiinciozitate (p<.05). Supraprotecția ridicată a tatălui prezice un nivel scăzut de onestitate,
agreabilitate, conștiinciozitate (toate având valori semnificative ale p<.05).
Literatura de specialitate evidențiază faptul că, un control parental crescut reprezintă
un risc scăzut pentru apariția tulburărilor de externalizare la subiecții de gen masculin, în timp
ce un control maternal crescut reprezintă un risc ridicat pentru apariția acestor tulburări.
Efectele controlului maternal ridicat pot fi contrabalansate de de un nivel crescut de grijă din
partea mamei (Wilhelm et al., 2016, apud Enns et al. 2002).
Studiul nostru vine să completeze lista cercetărilor care arată cât de mare este impactul
pe care îl are experimentarea unui divorț sau a unei separări conflictuale de către copil.
Disfuncționalitatea divorțului se traduce prin comportamente de alienare parentale la care
copilul este supus, dar și prin experimentarea, de către acesta, a unui conflict de loialitate care
poate deveni precursorul instalării fenomenului de alienare parentală ( în diferite stadii).
Aceste efecte au un impact pe termen lung, astfel încât copilul alienat de astăzi, poate deveni
adultul disfuncțional de mâine, cu perturbări în sfera emoțională și nu numai. Așa cum am
arătat, acest adult va avea un nivel scăzut de stimă sine, un stil de atașament nesigur, dar și un
nivel scăzut al calității vieții (Verocchio et al, 2019).
Rezultatele studiului nostru pot avea anumite implicații și pentru psihologii
practicieni, care au ca domeniu de activitate psihologia clinică și psihologia judiciară.
138
Rezultatele acestuia atestă faptul că este nevoie de programe de prevenire a situațiilor în care
copilul este implicat în mod necorespunzător în gestionarea separării părinților, dar și de
programe de intervenție pentru copiii care au fost supuși deja acestui fapt.
Considerăm că elementul de noutate pe care îl aduce studiul nostru este acela legat de
demonstrarea existenței unei legături între experimentarea conflictului de loialitate și a
comportamentelor parentale (de tip grijă și supraprotecție) experimentat în copilărie pe de o
parte și o anumită tendință de structurare a personalității la vârsta adultă pe de altă parte, dar
și faptul că este primul studiu de astfel realizat pentru populația românească.
6.6. Limite ale studiului actual și direcții viitoare de cercetare

Un aspect pe care l-am observat este structurarea diferită a manifestărilor copilului în în
urma conduitelor de alienare/conflict de rol în funcție de genul/rolul părintelui respectiv.
Astfel, în anumite situații, conduitele mamei au un efect mai puternic pe termen lung asupra
starii generale de bine a copilului. Am considerat ca atare rolul de mamă și de tată în mod
tradițional considerând mama biologică figura primară de atașament însă nu am identificat
conduita mamei pe perioada primului an de viață.
De asemenea în studiul de față am studiat doar cupluri heterosexuale atăt ca părinți
biologici cât și ca părinți vitregi.
Datele au fost colectate online prin chestionare de autoraport și nu în laborator, deci este
posibil să apară un efect al dezirabilității sociale la respondenți. De asemenea, nu a existat o
balansare a grupurilor participante în funcție de genul lor pentru a putea studia efectele
conflictului de loialitate/ alienării experimentate în copilărie pentru persoanele de gen
feminin/masculin.
Limitele identificate în studiul prezent deschid posibilitatea unor aprofundări și clarificări
în cercetarile ulterioare. O primă linie de cercetare ar putea fi investigarea impactul pe care
conflictul de loialitate și comportamentele parentale (de tip grijă și supraprotecție) îl au asupra
modului de structurare a personalității la adultul tânăr, din perspectiva instalării unor posibile
perturbări la nivel de structură de personalitate (dezvoltarea unor pattern-uri clinice de
personalitate sau chiar a patologiei severe de personalitate).
O altă direcție de cercetare ar putea fi și studierea impactului pe care conflictul de
loialitate și comportamentele parentale (de tip grijă și supraprotecție) îl au asupra dorinței de
139
asumare a rolului de părinte, a stilului parental și al legăturilor parentale pe care îl are adultul
(care a experimentat conflictul de loialitate în propria sa copilărie) cu propriul său copil/copii.
În concluzie, considerăm că studiul nostru contribuie la oferirea unor informații suplimentare
cu privire la efectele pe care le are experimentarea conflictului de loialitate în copilărie,
consecințe cu termen lung asupra adultului care a fost supus acestui fenomen, pe parcursul său
existențial.
140
VII. STUDIUL 4. EFECTELE DIVORȚULUI ȘI ALE ALIENĂRII

PARENTALE ASUPRA PĂRINTELUI ALIENAT - UN STUDIU
CALITATIV ASUPRA ALIENĂRII PARENTALE –
7.1. Introducere
Investigarea literaturii de specialitate, dar și practica clinică arată faptul că, în urma
separării cuplului conjugal, relațiile dintre copil și părinții săi se prezintă în forma a doua
aspecte diferite: fie copilul pastrează o relație firească cu ambii săi părinti, fie, datorită
implicarii acestuia în conflictualitatea prelungită care persistă între aceștia și post divorț,
ajunge să sufere o afectare a relației cu unul dintre părinți (Sîrbu el al. 2020a). Așa cum am
arătat prin studiile realizate anterior, se observă faptul că, forma cea mai gravă pe care o poate
îmbrăca această afectare a relației copil-părinte este alienarea parentală.
Fenomenul se instalează în momentul în care, un copil care până la divorțul sau la
separarea părinților a avut relații firești și normale cu aceștia, începe să refuze în mod
sistematic, hotărât și vehement interacțiunea cu unul dintre ei, fără să aibă un motiv real. Mai
precis, în absența unui comportament neglijent sau abuziv al părintelui, copilul are o reacție
de rejecție extremă la adresa lui. Această reacție nejustificată are la bază intervenția directă și
la fel de nejustificată a celuilalt părinte, având ca singur scop atragerea copilului de partea lui
și îndepărtarea totatlă a acelui părinte.
În acel moment se crează o dinamică particulară, în care se produce o alianță, sau, mai
bine spus, o coaliție între copil și unul dintre părinți, coaliție îndreptată spre celălalt părinte.
Astfel, homeostazia relațională de la nivelul structurii familiale se modifică în mod extrem,
apărând un raport de forțe inechitabil între participanți.Se constată faptul că părintele respins
este plasat într-o poziție de inferioritate, în timp ce părintele manipulator se situează pe o
poziție de forță și de dominare.
Literatura de specialitate introduce termenii de părinte alienator sau alienant și părinte
alienat, țintă sau respins (Smith, 2016). Astfel, părintele alienator este acel părinte care, în
mod intenționat, folosind diferite strategii tactici, unele subtile, altele, de-a dreptul brutale,
intervine în mod direct în relația copilului cu celălalt părinte, influențând-o profund și negativ,
uneori până la disoluție. Părintele alienat este acel părinte care nu mai poate întreține relații
firești cu copilul său, întrucât se lovește de refuzul categoric al acestuia de a relaționa cu el
(fiind influențat de către celălalt părinte), aspect care duce la afectarea iremediabilă a legăturii
emoșionale dintre cei doi, de cele mai multe ori.
141
Literatura de specialitate ne arată faptul că fiecare tipologie parentală deține anumite

particularități psihologice, nefiind întâmplătoare asumarea unui astfel de rol. Astfel, în timp ce
părintele alienator prezintă elemente de narcisism, sociopatie (Summers&Summers, 2006),
perturbare la nivel cognitiv și dificultăți de a relaționa cu familia de orgine (Balmer et al.
2018), părintele alienat este descris ca fiind pasiv și cu anumite probleme în managerierea
propriilor lor emoții (Balmer et al., 2018).Cercetările arată că ambele tipologii au și elemente
comune, cum ar fi predipsoziția spre structurare de personalitate de tip masochist și
predispoziția spre dezvoltare a tulburării de stres posttraumatic (Sîrbu& Buică, 2019).
Efectuarea acestui studiu a fost determinată de confruntarea, în practica clinică, cu situații
tot mai evidente în care unul dintre părinți, în mod nejustificat, este împiedicat de celălalt
părinte să întrețină relații firești cu copilul său. Astfel, deși respectivul părinte nu a fost un
părinte abuzator, deși, din perspectivă legală modul de a păstra relaționarea cu copilul a fost
reglementată în justiție (fiind numeroase cazurile în care părintele este nu doar custodian, ci și
părinte rezident), în mod concret acesta nu își putea exercita rolul de părinte în mod firesc.
Această imposibilitate se datora intervenției foarte clare a celuilalt părinte în relația cu copilul,
determinându-l pe acesta să refuze o relație normală cu mama sau cu tatăl său.
Această imposibilitate de a face parte, în mod firesc, din viața copilului, lasă urme adânci
în viața părintelui respins. Astfel, acesta poate să sufere de stres posttraumatic (Biolley, 2014),
să prezinte tulburări depresive sau anxioase (Baker, 2010, Balmer et al., 2018), să
experimenteze trăiri de frustrare, teamă, pierdere, slăbiciune, neajutorare și de furie (Balmer
et al, 2018; Baker & Andre, 2008; Baker & Darnall, 2006; Vassiliou & Cartwright, 2001), dar
și să fie epuizat din punct de vedere finaciar și emoțional (Balmer et al., 2018).
A existat ideea că, în general, mamele sunt mai predispuse spre a fi părinți alienatori, în
timp ce tații sunt victime ale acestei alienări (Balmer et al., 2018). Realitatea clinică
demonstrează că, cel puțin în România, numărul taților care devin părinți alienatori este din ce
în ce mai ridicat. Cu toate acestea, literatura de specialiate arată faptul că mamele expuse la
expeimentarea unei severități mai mari a expunerii la alienarea parentală decât tații, în timp
ce aceștia sunt mai agresivi în încercarea de a slăbi autoritatea mamei în fața copilului
(Balmer et al., 2018).
Există puține studii care să ateste care sunt efectele pe care alienarea parentală le are
asupra părintelui care se confruntă cu respingerea nejustificată din partea copilului (Vassiliou
142
& Cartwright, 2001; Kruk, 2010; Finzi-Dottan et al. 2011), iar acestea sunt centrate, de
obicei, pe experiențele mamelor (Kruk, 2010; Finzi-Dottan et al. 2011).
În aceste condiții am considerat necesară relizarea unui astfel de studiu pentru ambele
categorii de părinți, atât mamele, cât și tații, pentru a putea indentifica modul în care, în
condițiile instalării alienării parentale, acești își trăiesc experiența de părinte.
7.2. Obiectivul lucrării

Acest studiu calitativ își propune să examineze experiența maternității și a paternității la
mamele și tații alienați care, deși dețineau custodie comună împreună cu celălalt părinte, nu
au mai putut să întrețină relații firești cu copiii lor, izbindu-se de refuzul categoric al copiilor
de a mai interacționa cu ei.
7.3. Metodologie
7.3.1. Eșantion
În studiu a fost cuprins un număr 20 de subiecți, de naționalitate română, (medie de vârstă
de 37,5 ani), 10 mame și 10 tați. Condițiile pentru includerea în studiu a fost:
• Să provină din cupluri divorțate sau în curs de divorț;
• Să facă parte din familii care aveau cel puțin un copil;
• Să se identifice ca trecând printr-o situație de alienare parentală (imposibilitatea
relaționării firești cu propriul copil datotită intervenției intenționate a celuilalt părinte);
Dintre cei 20 de părinți, 18 dintre ei au fost custodieni (9 bărbați și 9 femei, 90%), pentru
doi dintre ei (1 bărbat și o femeie, 10%) nestabilindu-se încă măsura custodiei copilului/
copiilor deoarece procesul de divorț se afla în curs de derulare. 18 părinți au fost rezidenți
(4 tați și 14 mame, 90%), pentru doi subiecți (10%) nestabilindu-se încă măsura rezidenței
copilului/ copiilor deoarece procesul de divorț se afla în curs de derulare.
Subiecții de gen feminin au reprezentat un procent de 50% din totalul subiecților
(medie de vârstă de 35,9 ani), cu următoarele caracteristici ale eșantionului:
• Stare civilă: 9 mame divorțate (90%), una în proces de divorț (10%);
• Număr de copii; 5 mame - un copil (50%), 3 mame - 2 copii ( 30%), 2 mame 3 copii
(20%);
• Vârsta copiilor: între 1 și 17 ani.
143
• Custodie: 9 mame custodiene (90%), în cazul uneia dintre ele custodia nefiind stabilită
deoarece se afla în proces de divorț (10%).;
• Domiciliul copilului: 5 mame (50%) rezidente (dar copiii nu locuiau cu ele, chiar dacă
exista o hotărâre de instanță în acest sens), 4 mame (40%) nerezidente, iar în cazul uneia
dintre ele (10%) domiciliul copilului nu era stabilit prin hotărâre de instanță la niciunul
dintre părinți, deoarece procesul de divorț în că nu era finalizat.
Subiecții de gen masculin au reprezentat un procent de 50% din totalul subiecților, (medie
de vârstă de 39,1 ani), cu următoarele caracteristici ale eșantionului:
• Stare civilă: 9 tați divorțați (90%), unul (10%) se afla în proces de divorț;
• Număr de copii: 9 tați - un copil (90%), un tată - 2 copii (10%);
• Vârsta copiilor: între 4 și 12 ani;
• Custodie: 9 tați custodieni (90%), în cazul unuia dintre aceștia (10%) custodia nefiind
stabilită deoarece se afla în proces de divor;
• Domiciliul copilului: 9 tați (90%) nerezidenți, iar în cazul unuia dintre ei (10%)
domiciliul copilului nu era stabilit prin hotărâre de instanță la niciunul dintre părinți,
deoarece procesul de divorț în că nu era finalizat.
Cei 20 se subiecți au avut împreună 28 de copii, 16 băieți și 12 fete. Femeile au avut 17
copii, 11 băieți și 6 fete, iar bărbații au avut 11 copii, 5 băieți și 6 fete.
Toți cei 20 de părinți au indicat niveluri crescute de implicare în viața copiilor înainte de
divorț, mamele considerându-se figuri primare de atașament în raport cu copilul/copiii lor,
în timp ce tații s-au declarat ca fiind participanți activi în viața copiilor, prin implicare
directă în tot ceea ce înseamnă creșterea și îngrijirea acestora.
Toți cei 20 de părinți au raportat că, post-divorț, nu au mai avut contact cu copiii lor,
aceștia refuzând contactul cu ei în intervale de timp cuprinse între șase luni și trei ani.
Niciunul dintre părinți nu a avut contact cu copilul în perioada desfășurării cercetării, nici
în mod direct (prin intreacțiuni față în față) și nici indirect (telefonic sau on-line).
Subiecții au fost selectați dintre persoanele care au participat la un proces de expertizare
psihologică solicitat de instanță în vederea stabilirii desfacerii căsătoriei (divorț), stabilirii
cusodiei și /sau stabilirii domiciliului copilului/copiilor. Evaluarea psihologică realizată în
cadrul demersului de expertiză psihologică a arătat faptul că, din punct de vedere al
structurii de personalitate, 13 subiecți (65%, 6 bărbați și 7 femei) au prezentat o
144
structurare de tip compulsiv, iar 7 subiecți (35 %, 3 femei și 4 bărbați) au prezentat o

structurare de tip mixt histrionic și compulsiv.
Toți subiecții și-au exprimat acordul scris de a participa la această cercetare, datele
necesare pentru realizarea ei fiind culese pe parcursul realizării procedurii de expertiză
psihologică.
7.3.2. Procedură
Metoda de lucru utilizată a fost cea calitativ-fenomenologică, utilă în special pentru
cercetarea subiectelor sensibile (Renzetti & Lee 1993; Thoresen & Overlien 2009) și
domenii în care există puțin sprijin teoretic și care necesită o dezvoltare suplimentară
(Rosenblatt & Fischer 1993). A fi o un părinte alienat, care și-a pierdut contactul cu
propriii copii, implică trăiri profunde de durere și de nonsens existențial, fiind în același
timp și un motiv pentru care societatea are tendința de a stigmatiza. Studiul literaturii de
specialitate arată că acest domeniu a fost prea puțin studiat până în prezent. Cercetările de
acest gen bazează pe mici eșantioane țintite, compuse dintr-un număr limitat de
informatori „bogați în informații”, unde reprezentativitatea se află în prim plan, în
detrimentul profunzimii (Patton, 2002; Creswell, 2007).
Datele au fost colectate cu ajutorul metodei narative și al interviului semistructurat, în
mod direct, față în față cu subiectul, ca etapă distinctă a procedurii de expertiză
psihologică. Fiecare subiect a fost intervievat separat de către un psiholog clinician
principal, răspunsurile acestuia fiind transcrise verbatim. Durata interacțiunii cu fiecare
subiect a fost de două ore.
Prima etapă a fost cea în care s-a utilizat metoda narativă (Anexa 17), etapă în care
subiectul a relatat, în mod liber, informații referitoare la propria sa copilărie, la relația de
cuplu (felul în care s-a constituit și s-a destrămat cuplul conjugal), precum și informații
referitoare la procesul de alienare parentală la care subiectul a fost supus și la deteriorarea
relației sale cu copilul/copiii pe care îi are.
Cea de a doua etapă a fost cea a interviului semistructurat (Anexa 18), etapă pentru
care s-a realizat un ghid de interviu, pornind de la cercetărie realizate de Vassiliou &
Cartwright, (2001) și Finzi-Dottan et al. (2011 ). Structura acestui ghid de interviu a fost
construită pornindu-se de la nouă categorii de subiecte regăsite în literatura de specialitate
145
(Vassiliou & Cartwright, 2001, Finzi-Dottan et al., 2011 ), dar și în practica clinică, după
cum urmează:
1. Caracteristici comune pe care le au persoanele care se confruntă cu fenomenul de
alienare parentală (experimentarea divorțului, a violenței sau a alienării parentale în
propria familie de origine);
2. Teme sau probleme comune care apar în relația de cuplu care contribuie la disoluția
acestuia;
3. Teme comune în percepția participanților referitoare la procesul de alienare parentală;
4. Nevoile copilului pentru a face față mai bine situației pe care o implică experimentarea
situației de divorț a părinților;
5. Percepția subiectului asupra procesului care a determinat refuzul copilului de a
relaționa cu părintele;
6. Sentimentele subiectului față de copilul înstrăinat;
7. Impactul alienării parentale asupra sentimentului său de identitate ca părinte;
8. Modul în care percepe viața lui viitoare, în calitate de părinte;
9. Schimbări pe care subiectul le-ar realiza în cazul în care ar avea oportunitatea de a
proceda altfel în relația de cuplu, astfel încât să nu mai ajungă la același rezultat;
7.3.3. Rezultate
7.3.3.1. Analiza datelor
Analiza datelor a fost efectuată inductiv, în conformitate cu paradigma
fenomenologică (Moustakas 1994), urmărind să înțeleagă experiența trăită de către de
părinte alienat. Doi psihologi clinicieni au citit fiecare interviu transcris ca pe un întreg
pentru inducția analitică. Datele au fost organizate pe baza temelor apărute din relatările
descriptive, iar autorii și-au păstrat notele interpretative separat. Respectarea acestei
proceduri a sporit credibilitatea studiului (Lincoln & Guba, 1985).
Pentru a crește credibilitatea codificatorilor interconectați, analiza tematică a
conținutului a fost realizată separat de fiecare psiholog (Schwandt 2007), atât în funcție de
conținut cât și de interpretările pentru diferitele cazuri. Ulterior, aceștia au examinat
comparativ analizele individuale, discutând discrepanțele și căutând punctele în comun,
sporind astfel coerența inter-evaluatori. Analiza sistematică a datelor bazate pe narațiunile
participantelor a menținut caracterul credibil al studiului (Lincoln & Guba 1985).
146
Analiza calitativă este o metodă importantă care permite evidențierea experienței

trăite de o persoană, punctul ei de vedere asupra situației dincolo de aspumpțiile externe
(Sutton&Austin, 2015). Fenomenologia este preocupată de studiul experienței din
perspectiva individului, presupuneri luate de la sine și moduri obișnuite de a percepe.
Epistemologic, abordările fenomenologice se bazează într-o paradigmă personală pe
cunoștințe și subiectivitate și subliniază importanța perspectivei și interpretării personale.
Ca atare, acestea sunt importante pentru a înțelege experiența subiectivă, obținând
cunoștințe despre oameni, motivații și acțiuni și părerea pe care ei o experimentează prin
mulțimea presupunerilor asumate și înțelepciune conventionala (Lester, 1999).
7.3.3.2. Constatări
Rezultatele studiului pun în evidență următoatele aspecte:
a) Persoanele care se confruntă cu alienarea parentală în familiile lor după destrămarea
cuplului conjugal sunt persoane care s-au confruntat în familiile de origine, copii fiind, cu:
divorțul (85%), conflictualitatea propriilor părinți (70%), alienarea parentală (70%), violența
fizică dintre aceștia (60%,);
b) Temele sau problemele comune care apar în relația de cuplu care contribuie la
disoluția acestuia sunt: conflictualitatea marcantă ante și post divorț (100%), , amânarea
deciziei de a dizolvare a cuplului conjugal (100%), intervenția soacrei (90%), infidelitatea
(75%), violența fizică (55%);
c) Temele comune în percepția participanților referitoare la procesul de alienare
parentală sunt: transformarea copilului într-un aliat de către părintele alienator (100%),
sentimente de neputiință ale părintelui alienat în raport cu propriul lui copil (100%),
sentimentele negative (furie și nevoie de răzbunare) ale părintelui alienator în raport cu cel
alienat (100%) și permisivitatea excesivă a sistemului judiciar din România în raport cu
acțiunile părintelui alienator și insuficienta cunoaștere a fenomenului de către specialiștii din
domeniul sănătății mentale și a celui de protecție socială (90%)
d) Nevoile copilului, percepute de către părintele alienat, pentru a face față mai bine
situației pe care o implică experimentarea situației de divorț a părinților sunt: custodie comună
(90%), relație nonconflictuală între cei doi părinți (85%), menținerea rezidenței copilului la
domiciliul cu care acesta este obișnuit (80%);
147
e) Percepția subiectului asupra procesului care a determinat refuzul copilului de a

relaționa cu părintele arată că motivele considerate de a fi responsabile de această reacție a
copilului sunt: intervenția evidentă a părintelui alienator în relația dintre copil/copii și
părintele alienat (100%) și intervenția soacrei (90%);
f) Sentimentele subiectului față de copilul înstrăinat sunt: iubire necondiționată (80%)
și ambivalență (20%);
g) Impactul alienării parentale asupra sentimentului său de identitate ca părinte arată
experimentarea unor trăiri ca: nivel scăzut al stimei de sine și al încrederii în sine (90%),
sentiment de dezamăgire în raport cu prestația ca părinte (85%), trăiri de tristețe, deznădejde,
lipsa energiei și a încrederii, tulburări de somn și tulburări de apetit alimentar, gânduri
pesimiste asupra scenariului de viață viitor, dar și dificultăți în proiectarea acestui viitor
(85%), auto-învinovățire și autoblamare, trăirea lipsei valorii personale și a celei de eșec
foarte mare în rolul de părinte (85%), incapacitatea de a se opune mai devreme influențării
negative a copilului lor de către celălalt părinte (75%), etichetarea negativă și calomnierea din
partea societății (50%, exclusiv la subiecți de gen feminin) .
h) Modul în care percepe viața lui viitoare, în calitate de părinte, arată că părintele
alienat își proiectează relația cu copilul într-un mod pesimist (85%), datorită unei epuizări
emoționale, fizice și finaciare, dar că nu renunță la demersurile pe care le realizează în
vederea reluării unei relații normale cu copilul/copii lor - continuarea unor acțiuni juridice,
vizitarea copilului la școală, trimiterea de scrisori și de mesaje, încercări de contactare
telefonică și vizitarea acestuia la locurile de joacă (100%);
i) Schimbările pe care părintele alienat le-ar realiza în cazul în care ar avea
oportunitatea de a proceda altfel în relația de cuplu, astfel încât să nu mai ajungă la același
rezultat sunt: nu s-ar mai căsători cu acelși tip de partener (100%) și o inițiere mai timpurie a
separării de fostul partener (90%), căutarea de suport psihologic timpuriu (85%);
Analiza rezultatelor studiului arată că acesta evidențiază existența a patru teme care
guvernează existența părinților implicați în procesul de alienare parentală, din perspectiva
părintelui alienat. Este vorba despre (a) experimentarea eșecului ca părinte și trăirea unor
emoții negative care interferează cu starea de bine a acestuia, (b) pierderea relației cu copilul
prin intervenția brutală a părintelui alienator, (c) intruziunea familiei de origine a partenerului
și subminarea rolului parental, (d) percepția existenței unor lacune importante în sistemul
148
judiciar din Romania, dar și a insuficientelor cunoștințe cu referire la alienarea parentală a

specialiștilor care lucrează în sistemul de sănătate mentală și în cel de protecție socială.
(a) Experimentarea eșecului ca părinte și trăirea unor emoții negative care

interferează cu starea de bine a acestuia
Rezultatele studiului indică faptul că părintele alienat experimentează un sentiment de
neputiință în raport cu propriul copil/copii, indiferent de genul căruia îi aparține, dând dovadă
de permisivitate excesivă în raport cu acesta, din teama de a nu-l supăra și de a pierde relația
cu el. Astfel, copilul este cel care fixează termenii interacțiunii cu părintele alienat, iar acesta
acceptă tratamentul impus de copil. De asemenea, studiului actual arată că părinții, indiferent
de genul lor, experimentează dezamăgire în raport cu prestația lor ca părinți, considerând că
au fost incapabili să pună limite, la momentul potrivit, în raport cu copilul/copiii, din teama
de a nu fi considerați părinți neiubitori, ceea ce i-a făcut incapabili să se opună mai devreme
influențării negative a copilului de către părintele alienator. Aceste rezultate sunt similare cu
rezultatele obținute de Finzi-Dottan et al (2011), dar și de Vassiliou & Cartwright (2001).
Rezultatele studiului arată și faptul că părintele alienat experimentează un nivel scăzut al
stimei de sine și al încrederii în sine, rezultate concordante cu constatările lui Warner (2005)
și Middleton (2006), dar și că părinții alienați prezintă trăiri depresive, cu dificultăți de
proiectare a unui viitor și cu experimentarea unui sentiment de tristețe constant (în
concordanță cu cercetările lui Baker (2010), (Biolley, 2014) și Balmer et al (2018). Se mai
observă faptul că părinții alienați au tendințe de auto-învinovățire și auto-blamare, aspecte
concordante cu cele indicate de Finzi-Dottan et al. (2011), dar și cu etichetarea negativă și cu
ostracizarea socială, din nou concordante cu rezultatele obținute de către Finzi-Dottan et al
(2011).
Cuvintele care descriu cel mai bine această temă în cadrul studiului sunt: eșec,
dezamăgire, teamă, regret, depresie, tristețe, incapacitate, lipsă încredere, lipsă valoare,
părinte rău, lipsă limite.
D-na P. descrie experiența de părinte, după ce nu a mai relaționat firesc cu fiul ei în
vârstă de 9 ani de aproximativ trei ani, în felul următor: ” Nu vrea să mă mai vadă și eu nu
pot face nimic. Merg în fiecare săptămână la școală și stau afară, privindu-l prin gardul de la
curtea școlii cum se joacă cu colegii lui. Dacă mă vede, strigă la mine și mă face proastă,
spunându-mi că nu mai vrea sa ma vadă niciodată. Mă simt total neputincioasă. Când
149
reușesc să îl văd mai de aproape, îi spun doar că îl iubesc. Și când plec de acolo, plâng. Mă
simt o mamă ratată, mă întreb unde am greșit. Știu că nu e vina lui, că el e puiul meu și îl
iubesc și știu că taica-său și mama lui îi spun tot felul de lucruri urâte despre mine. Mă doare
sufletul și viața mea nu mai are rost de când mi l-au luat.”
Domnul N. descrie în felul următor experiența de părinte alienat: ”Nu am strâns-o în
brațe pe Ana de când avea trei ani. Acum are cinci. De câte ori merg să o văd la grădiniță,
pune privirea în pământ și refuză să scoată vreun cuvânt. Nu spune nimic și eu nu știu ce să
fac. Dacă mă apropii prea mult de ea, fuge și plânge, dar nici educatoarea nu mă lasă, că a
primit ordin de la fosta soție și spune că ea nu vrea probleme. Degeaba am dus hârtie la
direcțiune, ca sa arăt că avem custodie comună. Mă simt trist, dezamăgit și, uneori, depresiv.
Nu mai am încredere în mine și nu mai știu dacă am fost un tată bun. Înainte de divorț, când
veneam de la lucru, sărea în brațele mele și se bucura să ma vadă. Acum se pare că omul de
care se teme cel mai mult pe lume sunt eu.”
(b) Pierderea relației cu copilul prin intervenția brutală a părintelui alienator

Rezultatele studiului arată că părinții alienați percep faptul că instalarea fenomenului de
alienare parentală se datorează în măsura cea mai mare intervenției intenționate a părintelui
alienator, dar și a sentimentelor și nevoilor acestuia, sentimente reprezentate de furie și
nevoie de răzbunare. O altă intervenție a părintelui alienator este reprezentat și de
transformarea copilului, de către acesta într-un aliat care dermină și el ruperea relației cu
părintele alienat. Aceste rezultate ale studiului sunt concordante cu cele obținute de către
Vassiliou și Cartwright (2001) și Finzi-Dottan et al (2011). Astfel, studiile efectuate de către
aceștia arată faptul că părintele alienator intervine în mod brutal și intenționat în relația
copilului/copiilor cu părintele alienat, determinând o ruptură adâncă în relația celor doi
(Vassiliou & Cartwright, 2001; Finzi-Dottan et al ,2011).
Cuvintele descriptive pentru această temă, în studiu, sunt: influență, pierdere control,
răzbunare, aliat, neputiință, neajutorare, furie, copil folosit.
D-na M. Descrie felul în care fostul soț a intervenit in relația ei cu fiul său, acum în
vârstă de 17 ani: ” Am fost mamă casnică, nu am lucrat niciunde pentru că aveam trei copii.
Alex a este cel mai mare, am avut întodeauna o relație specială cu el. Îi iubesc pe toți la fel,
dar el a fost cel care a trezit în mine maternitatea. Cât a fost mic, totul a fost O.K., deși
fostul meu soț mă denigra mereu în fața copiilor. El nu părea să bage în seamă asta, dar
150
când a mai crescut, a început să folosească exact expresiile tatălui său. Mă făcea proastă,
incultă, necivilizată, mamă denaturată (pentru că nu i-aș fi dat medicamentele când era mic
și bolnav) și totul a culminat cu momentul în care a venit să îmi spună că el și tatăl lui
divorțează de mine. Avea 14 ani când a spus asta. Fostul soț mă trata foarte rău, nu mă
bătea, dar mă jignea urât, iar Alex a început să facă la fel. După divorț, mi-a spus că eu nu
mai sunt mama lui, că tata are dreptate și că eu sunt o ratată, că nu mai vrea să ma vadă. Și
așa a făcut. De trei ani nu mai știu aproape nimic de el, nu vrea sa mai vorbească cu mine.
Și tatăl lui spune că bine îmi face, că nu îmi merit copiii.”
Domnul A. relatează în felul următor experiența sa în relația cu copilul, după divorț:
”Tibi nu vrea să se apropie de mine. Are șase ani acum, dar refuză să mă vadă pentru că
știe că sigur vreau să îl omor. Așa i-a spus mama lui. Că am vrut să îl omor înainte să se
nască. Că din cauza mea a murit și bunicul lui. Că sunt un criminal și că nu mă las până nu
îi omor pe toți. Înainte de divorț îi plăcea să ne plimbăm cu bicicleta, să construim LEGO și
să dormim împreună somnul de prânz. Acum mă face criminal. Doamnă, astea nu sunt
cuvintele unui copil de 6 ani. Mi-a spus mama lui că nu se lasă până nu mă distruge de tot.
Copilul este al ei, ea este mama lui și eu trebuie să dispar din viața lor.”
(c) Intruziunea familiei de origine a partenerului și subminarea rolului parental

În raport cu această temă, rezultatele studiului arată că aceasta este percepută de către
participanții la studiu ca un factor important în ruperea relației părintelui alienat cu copilul.
Astfel, soacrele sunt percepute ca fiind extrem de intruzive, atât de către subiecții femei cât
și de către subiecții bărbați, intruziune care favorizează apariția alienării parentale. Indiferent
dacă această intervenție se realizează în mod subtil, cu motivația afișată de ajutare a cuplului
conjugal, sau într-o manieră brutală, prin criticarea și devalorizarea rolului de părinte, actul
respectiv favorizează instalarea alienării parentale. Această constatare susține rezultatele
obținute de către Finzi-Dottan et al (2011), care arată că soacrele, prin subminarea rolului
matern al mamei intervin în relația acesteia cu copilul, nepermițând realizarea unei legături
firești între mamă și copilul ei, aspect care favorizează implicit apariția alienării parentale.
Cuvintele care reliefează această temă în cadrul studiului sunt: soacră intruzivă,
intervenție, suferință, durere, pierdere.
Doamna P. arată că relația sa cu fiica sa a fost profund influențată negativ de fosta
soacră: ”După ce am născut, sub pretextul că mă ajută, s-a mutat la noi. Eu nu am vrut, dar
151
soțul meu a adus-o. A stat la noi trei luni, zi și noapte, apoi a venit în fiecare zi, până când
am divorțat. Pe Sofia a învățat-o să îi spună Mama Bună. Nu mă critica direct în fața ei, dar
avea un stil subtil prin care să ma facă să mă simt o incapabilă. În fiecare zi simțeam că îmi
pierd, puțin câte puțin, copilul. Sofia s-a atașat mult de ea și, după divorț, nu a vrut să vină
cu mine. A rămas cu tata și cu bunica, în fosta casă. Nu am putut să o iau nicicum. Acum nu
vrea sa ma vadă. Spune că eu l-am părăsit pe tata și că sunt o mama rea. În șase luni am
văzut-o doar o dată, și atunci la o zi de naștere a unor prieteni comuni. A fugit de mine în
brațe la bunica, care mi-a spus de față cu ea că traumatizez copilul, să plec de acolo.”
Domnul I. arată felul în care s-a schimbat dinamica relației cu copilul după ce fosta
soacră s-a mutat în locuința lui: „Făcea pe victima tot timpul, dar îi făcea toate voile lui
Vlad. El avea doi ani și soția a trebuit să se reîntoarcă la lucru. Copilul nu avea nicio
limită, făcea doar ce voia, iar cand eu încercam să îi pun limite, fosta soacră intervenea și
îmi submina autoritatea. A făcut-o și pe nevasă-mea să creadă că sunt încurcat cu o vecină.
De acolo a pornit tot necazul. Nu am avut nimic cu femeia aia, dar fosta soție era foarte
influențabilă și a crezut tot ce îi spunea mama ei. Uneori cred că scopul fostei soacre a fost
să îmi distrugă familia. Nu am mai rezistat și m-am mutat de acasă. Acum nu l-am mai văzut
pe Vlăduț de aproape un an. Are cinci ani, am câștigat custodie comună, dar mama lui
spune că nu vrea să ma vadă. Am încercat să îl iau cu executor judecătoresc, dar fosta
soacră era acolo, m-a lovit și m-a făcut criminal, în prezența copilului care s-a speriat
foarte tare. Nu știu ce să mai fac.”
(d) Percepția existenței unor lacune importante în sistemul judiciar, de sănătate

mentală și de protecție socială din Romania
O teamă importantă care reiese din acest studiu este dezamăgirea părinților alienați
provocată de existența unor lacune severe în sistemul judiciar din România. Astfel, deși
marea majoritate a participanților la studiu deținea custodie comună, o parte fiind și părinți
rezidenți, totuși, niciunul nu putea avea relații firești cu propriul/ proprii copil/copii.
Frustrarea acestora pornea de la faptul că, deși obținuseră în instanță drepturi care legiferau
modul în care părintele alienat poate relaționa cu copilul, datorită intervenției părintelui
alienator această relaționare nu avea loc, în fapt, justiția nesancționând în niciun fel acest
comportament. O altă dezamăgire este legată de insuficienta informare a specialiștilor din
sistemul de sănătate mentală și al celor care activează în serviciile sociale cu privire la
152
alienarea parentală. Astfel, în momentul în care părintele alienat caută ajutor în cadrul
acestor servicii se lovește de multă rigiditate și lipsă de suport. Aceste constatări sunt
concordante cu cele obținute de către Gardner, 1991, 1992; Clawar & Rivlin, 1991; Dunne
& Hedrick, 1994; Girdner, 1985), Vassiliou & Cartwright (2001).
Cuvintele descriptive pentru această temă, în cadrul studiului, sunt: neîncredere,
nedreptate, pesimism, epuizare, specialiști nepregătiți.
Doamna H. Își arată dezamăgirea în raport cu justiția românească: ”Nu știu ce să mai
fac. Sunt epuizată din toate punctele de vedere: psihic, emoțional, finaciar. Am câștigat
toate procesele, la toate instanțele: Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel. Am custodie și
domiciliul copilului. Nu pot să îl iau de trei ani de la tatăl lui. Și nimeni nu face nimic. Nu
mă ajută cu nimic. Avea șase ani când am divorțat. M-a înșelat cu secretara și eu nu am
vrut să îi stau în cale. Am luat copilul cu mine, dar i l-am dat în vizită după o săptămână, că
mi s-a părut normal să aibă copilul legături și cu tatăl lui. De atunci nu mi l-a mai adus. Nu
l-am mai văzut și nu am mai stat singură cu el de trei ani. Acum copilul se teme de mine. Am
fost la Protecția Copilului, la Primărie, la ONG-uri, nimeni nu poate face nimic. Sunt
disperată. Mor cu legea în mână, nimeni nu îi face nimic. Îmi râde în nas și mă sfidează. Am
hotărâre definitivă și irevocabilă și degeaba. În trei ani i-a spălat creierul copilului meu
care mă vede acum ca pe un monstru.”
D-nul L. arată că experiența cu sistemul juridic și cu cel de servicii sociale i-a lăsat un
gust amar: ”Sunt scârbit, nu mai știu pe ce cale să o apuc. Am o hotărâre definitivă de
custodie comună și program de vizită stabilit de instanță și de un an și jumătate nu mi-am
văzut copilul. E scandalos. Nu vrea să mă lase să îl văd, că zice că cel mic nu dorește să ma
vadă. Am fost la poliție, am fost la Protecția Copilului, am făcut memorii la Ministerul de
Justiție. Nimeni nu face nimic. Și eu văd cum trec anii și copilul meu nu mă cunoaște. Avea
trei ani cand ne-am despărțit. Acum are patru ani și jumătate și nu știe despre mine decât ce
îi spune mama lui. Nu mi se pare corect. Dar nu mă las. Copilul meu trebuie să știe că are
un tată care îl iubește!”
153

Acest studiu și-a propus să examineze experiența parentalității la mamele și la tații care se
află în imposibilitatea de a avea relații firești cu proprii lor copii datorită instalării
fenomenului de alienare parentală. Analiza rezultatelor studiului arată că acesta evidențiază
existența a patru teme care guvernează existența părinților implicați în procesul de alienare
parentală si în perspectiva părintelui alienat. Este vorba despre experimentarea eșecului ca
părinte și trăirea unor emoții negative care interferează cu starea de bine a acestuia, pierderea
relației cu copilul prin intervenția brutală a părintelui alienator, intruziunea familiei de origine
a partenerului și subminarea rolului parental, percepția existenței unor lacune importante în
sistemul judiciar din Romania, dar și a insuficientelor cunoștințe cu referire la alienarea
parentală a specialiștilor care lucrează în sistemul de sănătate mentală și în cel de protecție
socială.
Astfel, în ceea ce privește experimentarea eșecului ca părinte și trăirea unor emoții
negative care interferează cu starea de bine a acestuia, rezultatele studiului indică faptul că
părintele alienat experimentează o serie de trăiri negative cum ar fi: nivel scăzut al stimei și al
de al încrederii în sine, tristețe constantă, depresie, auto-blamare și autoînvinovățire, dar și
dezamăgire în raport cu prestația lor ca părinți. Această dezamăgire vine atât din
imposibilitatea de a fixa limite clare de comportamnet pentru copil, din teama de a nu-l supăra
pe acesta, dar și din incapacitatea de a se opune, mai devreme, influențării negative a copilului
de către părintele alienator. Toate aceste rezultate sunt concordante cu rezultatele obținute în
literatura de specialitate (Vassiliou & Cartwright, 2001; Warner, 2005; Middleton, 2006;
Baker, 2010; Finzi-Dottan et al, 2011; Biolley, 2014; Balmer et all, 2018).
În ceea ce privește pierderea relației părintelui alienat cu copilul, datorită intervenției
brutale a părintelui alienator, rezultatele studiului arată că părinții alienați percep faptul că
instalarea fenomenului de alienare parentală se datorează în măsura cea mai mare intervenției
intenționate a părintelui alienator, dar și a sentimentelor și nevoilor acestuia, sentimente
reprezentate de furie și nevoie de răzbunare, însă și datorită transformării copilului, de către
părintele alienator într-un aliat care dermină și el ruperea relației cu părintele alienat
(rezultate concordante cu cele ale lui Vassiliou & Cartwright, 2001).
În ceea ce privește intruziunea familiei de origine a partenerului și subminarea rolului
parental, rezultatele studiului arată că aceasta este percepută de către participanții la studiu ca
un factor important în ruperea relației părintelui alienat cu copilul. Astfel, soacrele sunt
154
percepute ca fiind extrem de intruzive, atât de către subiecții femei cât și de către subiecții
bărbați, intruziune care favorizează apariția alienării parentale. Rezultatele obținute sunt
concordante cu cele obținute de către Finzi-Dottan et al, (2011) și Gardner (1992, 1998).
O teamă importantă care reiese din acest studiu este dezamăgirea părinților alienați
provocată de existența unor lacune severe în sistemul judiciar din România. Astfel, (90%,
dintre subiecți au arătat faptul că deși sunt părinți custodieni, prin hotărâre definitivă de
instanță, nu reușesc să întrețină relații firești cu proprii lor copii, datorită instalării
fenomenului de alienare parentală, fără ca justiția sau serviciile de asistență socială, ori
specialiștii în sănătate mentală să identifice soluții constructive în această direcție. Mai mult
decât atât, 50% dintre subiecți arată că deși sunt atât părinți custodieni cât și și părinți
rezidenți (calități dobândite printr-o hotărâre judecătoarească definitivă), în fapt nu au niciun
fel de relație cu copilul/copii lor (de la intervale de timp cuprinse între 6 luni și 3 ani), fără a
mai avea pârghii legale care să reglementeze respectiva situație. Toți acești părinți arată faptul
că s-au adresat atât justiției, dar și reprezentanților serviciilor sociale care se ocupă de
protecția drepturilor copilului, dar că nu au primit sprijin eficient în vedera remedierii situație.
Aceste instituții care oferă servicii sociale invocă un vid legislativ care nu le permite să
intervină eficient pentru prevenirea și combaterea fenomenului de alienare parentală. Astfel,
în momentul în care părintele alienat caută ajutor în cadrul acestor servicii se lovește de multă
rigiditate și lipsă de suport. Aceste constatări sunt concordante cu cele obținute de către
Gardner, 1991, 1992; Clawar și Rivlin, 1991; Dunne și Hedrick, 1994; Girdner, 1985),
Vassiliou și Cartwright (2001).
Concluziile studiului arată că nu există diferențe semnificative legate de modul în care
mamele și tații percep și trăiesc alienarea parentală din rolul de părinte alienat. Experiența este
devastatoare pentru fiecare dintre ei, având efecte asupra auto-percepției și încrederii în sine,
asupra felului în care își percep calitățile parentale, dar, mai ales asupra felului în care simt
cum, cu fiecare zi în care acestă postură se prelungește, pierd încet și sigur conexiunea cu
copilul/copiii lor, dar și șansele de a avea o relaționare firească cu aceștia.
Campania de denigrare pe care părintele alienator o exercită asupra lor, modul brutal și
intruziv în care acesta se interpune între părintele alienat și copilul/copiii lui fac ca imaginea
pe care acest părinte să fie din ce în ce mai distorsionată, răpindu-i în același timp
acestuia/acestora șansa de a construi și de a trăi o relație autentică cu mama sau cu tatăl lor.
Toate aceste realități sunt cu atât mai frustrante pentru părintele alienat, cu cât în spatele
155
acestor denigrări nu există motive întemeiate. Acești părinți alienați au fost, până la un punct,
persoane de referință pentru copiii lor, care s-au implicat corespunzător în creșterea și în
educarea acestora, nemanifestând comportamente periculoase sau abuzive în raport cu copiii
lor.
Una dintre cele mai mari suferințe pe care o trăiesc acești părinți este accea a faptului că ei
conștentizează că golul lăsat de lipsa lor în viața copilului/copiilor lor, dar și imaginea
negativă pe care aceștia o au despre ei pot avea un impact negativ substanțial pentru
dezvoltarea ulterioară a micuților.
Acest studiu calitativ evidențiază existența unor teme și percepții comune pe care părinții
alienați le împărtășesc, deși, în viața de zi cu zi nu s-au cunoscut niciodată și nu și-au
împărtășit experiențele personale. Este un aspect care indică faptul că există anumite elemente
comune care sunt caracteristice fenomenului de alienare parentală, elemente care pot contribui
la definirea și evidențierea acestui fenomen, atât în scop de identificare, dar și în scop de
prevenire.
7.5. Limite ale studiului actual și direcții viitoare de cercetare

Acest studiu este prima cercetare românească care studiază, din punct de vedere calitativ,
impactul pe care alienarea parentală îl are asupra părintelui alienat analizând situația obiectivă
și colectând răspunsurile a 20 de persoane aflate în situația de alienare în relația cu propriul
copil. De asemenea, raportat situația de gen, este un studiu calitativ care colecteză în egală
măsură răspunsurile taților și mamelor alienate, în încercarea de a surprinde existența unor
eventuale diferențe de percepție a fenomenului în funcție de gen. Anterior au existat cercetări
care s-au concentrat exclusiv pe persoanele de gen feminin, a mamelor (Kruk, 2010, Finzi-
Dottan et al, 2011), iar cele care au luat în considerare ambele genuri (5 tați și o mamă,
Vassiliou & Cartwright, 2001) nu au avut o balansare a numărului de participanți pe cele două
grupe de gen.
Deși rezultatele obținute în studiul actual nu au indicat apariția unor diferențe notabile în
ceea ce privește felul în care mamele și tații percep efectele alienării parentale asupra lor,
acesastă lucrare deschide calea spre alte eventuale cercetări care să studieze aspectele
referitoare la diferențele perceptive ale alienării în funcție de genul părintelui.
Una dintre limitările semnificative ale studiului este legată de mărimea eșantionului,
aspect care ne obligă să folosim precauția în intepretarea rezultatelor și în generalizarea
156
acestora. Datorită sensibilității temei, a fost destul de dificilă identificarea și obținerea

acordului de participare pentru un număr foarte mare de participanți.
Fiind un studiu calitativ, nu beneficiază de obiectivitatea studiilor empirice cantitative,
care ar fi putut permite realizarea unor comparații cu subiecți care și-au finalizat relațiile de
cuplu în mod nonconflictual și amiabil, astfel încât să se stabilească dacă pot fi identificate
diferențe semnificative între aceste două categorii de subiecți. O altă limitare este reprezentată
de faptul că subiecții eșantionului au fost extrași exclusiv din populația românească, și au
suferit consecințele custodiei comune impuse de legislația românească aspect care necesită o
precauție extremă legată de raportarea acestor rezultate la populația generală.
Acest studiu poate repreznta o bază de plecare pentru alte viitoare studii care să aibă drept
obiectiv studierea impactului pe care alienarea parentală îl are asupra părintelui alienat la
nivel de efecte ale acesteia asupra stării de bine psihologic, deoarece, cel puțin la nivel de
realitate practică concretă, astfel de situații sunt din ce în ce mai prezente și mai numeroase pe
teritoriul României.
157
CONCLUZII GENERALE ȘI IMPLICAȚII

În ultimii ani problematica divorțului a devenit o realitate din ce în ce mai prezentă
atât pentru persoanele care se confruntă cu acest fenomen, cât și pentru specialiștii care
activează în domeniul sănătății mintale, a serviciilor sociale și în domeniul juridic. Incidența
divorțului crește de la un an la altul și, chiar dacă România nu se află printre țările fruntașe la
acest capitol, în Europa sau în lume, numărul cazurilor de divorț este suficient de mare încât
să necesite o preocupare aparte.
Până în anul 2011, atunci când a fost introdus noul cod de procedură civilă,
problematica divorțului de tranșa mai mult în instanță, deoarece, până la respectivul moment,
se agrea ca soluție judiciară, acordarea custodiei unice. De cele mai multe ori mama era
părintele care primea custodia copilului, și, implicit domiciliul acestuia, rolul tatălui
reducândus-se mai mult la cel de vizitator al copilului său (atunci când situația o permitea,
conflictualitatea post divorț între părinți nefiind prea gravă).
Rolul psihologului începea, în mod mai evident, doar după pronunțarea divorțului,
acordarea custodiei și stabilirea programului de vizitare pentru copil, atunci când efectele
modului în care divorțul ori separarea s-au produs determinau anumite manifestări în cazul
copilului. În respectivele situații, psihologul era solicitat mai mult pentru partea de intervenție
(consiliere psihologică sau psihoterapie), și nu pentru etapa de realizarea a unor evaluări
psihologice ori expertize psihologice. În aceste condiții psihologul putea să participe prea
puțin la etapa de prevenție, rolul lui fiind mai mult acela de a încerca sa diminueze efectele
divorțului asupra copiilor sau asupra părinților, însă numai după ce acestea se instalaseră deja.
Până în anul 2011, în situațiile în care instanța de judecată considera necesară
realizarea unei evaluări psihologice a coplului sau a familiei aflată în situație de
divorț/separare, aceste demersuri erau realizate de către Direcțiile Județene de Asistență
Socială și Protecție a Copilului (Fostele Direcții de Protecție a Copilului) care o realizau o
evaluare psiho-socială, concretizată într-un Raport de Evaluare Psiho-Socială, document ce
conținea informații cu caracter social și unele informații legate de dezvoltarea psiho-
emoțională a copilului. Aceste documente erau lipsite însă de consistența și de acuratețea
rapoartelor de expertiză psihologică judiciară care se realizează în prezent, documente care
răspund unor obiective psihologice stabilite de către instanța de judecată și care reprezintă
probe solide prin care justiția poate lua o decizie în interesul superior al copilului.
158
Odată cu introducerea noului cod de procedură civilă a fost instalată, ca regulă

primordială, acordarea custodiei comune, atribuțiile parentale fiind împărțite între ambii
părinți. Astfel, chiar dacă un părinte este rezident (domiciliul copilului este stabilit la el), atât
mama cât și tatăl au aceleași drepturi în ceea ce privește creșterea și îngrijirea copilului. Deși
acest tip de soluție juridică este considerat a fi mult mai avantajoasă, atât pentru copil, cât și
pentru părinți, de la momentul aplicării acesteia intensitatea și frecvența disenesiunilor între
cuplurile care se separă conflictual, a devenit din ce în ce mai semnificativ. De asemenea,
pentru a putea lua decizii în deplină cunoștință de cauză, instanța de judecată a început să aibă
nevoie de informații cât mai acurate în ceea ce privește particularitățile psihologice ale
copilului și nevoile sale de dezvoltare în funcție de acestea și de specificul de vârstă.
Astfel, instanța a început să solicite, din ce în ce mai frecvent, psihologilor clinicieni
cu competență în expertiza judiciară, opinii avizate legate de specificul psiho-emoțional al
copiilor, de nevoile lor de dezvoltare, de tiparul relațional stabilit între copil și fiecare părinte
în mod distinct, de tipul de atașament satbilit între aceștia, informații necesare pentru a lua
decizii legate de stabilirea domiciliului copilului la unul dintre părinți, dar și pentru
reglementarea dreptului de vizitare a părintelui nerezident. Aceste solicitări sunt cele mai
fecvente în situațiile în care divorțul este foarte conflictual, părinții nu se înțeleg, iar relația
copilului cu unul dintre aceștia se detriorează foarte grav, pundu-se ajunge până la alienare
parentală.
Pe măsură ce componenta psihologică a încept să fie luată în considerare din ce în ce
mai mult în situațiile de soluționare sau a unei separări în instanță, s-a acordat o atenție mai
sporită și alinierii legislației românești la normele și la directivele europene. În aceste condiții,
în România, alienarea parentală a fost recunoscută în anul 2004, fiind definită ca ,,orice
acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de
autoritate față de copilul minor, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală,
spirituală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului”, cadrul
legal care reglementează acest fenomen fiind Legea nr. 272/ 2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului (https://legalup.ro/alienarea-parentala/).
Lucrarea de față s-a concretizat pornind de la o nevoie firească a psihologului clincian
practician de practică judiciară, care se confruntă în activitatea profesională cu necesitatea
realizării unor evaluări și expertize psihologice judiciare pentru instanța de judecată, dar și cu
realizarea unor programe de intervenție pentru copiii care resimt traumele divorțului. Ideea de
159
cercetare a venit în urma existenței unor lacune în literatura de specialitate românească a

informațiilor legate de alienarea parentală, dar și datorită absenței studiilor empirice realizate
pentru populația românească, cu referire la acest aspect.
Astfel, pornind de la anumite exigențe practice, s-a dorit obținerea mai multor
informații legate de fenomenul alienării parentale, referitor la dinamica realizării acestuia, dar
și la consecințele pe termen scurt, mediu și lung pe care un astfel de fenomen le exercită
asupra celor implicați în experimenatea lui.
Principalele scopuri urmărite au fost: definirea și delimitatea conceptuală clară a
fenomenului de alienare parentală, construirea unui instrument care să permită identificarea
instalării acestui fenomen în cazul copiilor care se confruntă cu prezența acestuia în existența
lor, ca urmare a separării ori a divorțului părinților, investigarea efectelor pe care dimeniuni
specifice ale alienării parentale (cum ar fi conflictul de loialitate) experimentate în coplărie le
au asupra adultului de mai târziu, dar și felul în care alienarea parentală impactează experiența
parentalității la părinții care ajung să fie respinși de copiii lor, datorită instalării aceluiași
fenomen.
În acest scop, au fost derulate patru studii empirice, după cum urmează:
Primul studiu a avut drept obiectiv efectuarea unei analize calitative a literaturii de
specialitate al cărei rezultat să permită o conceptualizare mai clară a termenului de alienare
parentală, dar și a termenilor conecși acestuia, respectiv cel de sindrom de alienare parentală
și tulburare de alienare parentală. În acest scop s-a realizat o evaluare sistematică a studiilor
care investighează respectivele concepte, dar și modalității prin care divorțul părinților paoate
determina deteriorararea relației copil-părinte, ducând astfel la instalarea fenomenului de
alienare parentală.
Ca modalitate de lucru, au fost realizate căutări în din bazele de date PsychINFO și
Scopus/Ebsco/EMBASE, Criminal Justice Abstracts with Full Text, Social Sciences
Abstracts, Psychology and Behavioral Sciences Collection, Academic Search Complete, după
o anumită schemă de căutare și după anumite criterii. Parcurgerea acestor pași a returnat un
anumit număr de studii găsite, iar filtrarea lor a permis păstrarea ceretărilor relevante pentru
tema propusă.
Concluziile acestei cercetări arată faptul că, la nivel de literatură de specialitate, există
încă anumite controverse cu privire la acceptarea unor termeni cum ar fi ”sindrom de alienare
parentală” și ”tulburare de alienare parentală”, preferându-se cel de ”alienare parentală”. De
160
asemenea, numărul instrumentelor care permit evaluarea acestui instrument este destul de
redus, la fel și numărul studiilor empirice care să suțină și să demonstreze existența alienării
parentale. Deși căutarea a returnat un număr suficient de cercetări pe această temă, s-a
observat faptul că marea lor majoritate se axează pe investigarea fenomenului de alienare
parentală din perspectivă teoretică și nu practică, aspect care face ca susținerea lui, din punct
de vedere empiric, să fie destul de fragilă.
Pornind de la acestă constatare, s-a concretizat nevoia de realizare al celui de al doilea
studiu, care a avut ca principal obiectiv construirea unui instrument de analiză psihologică
care să permită identificarea nivelului de alienare parentală la copiii care au fost supuşi
relaţiilor de tip disfuncţional cu părinţii lor, în funcție de anumite criterii existente în literatura
de specialitate. Această cercetare a presupus, la rândul ei, realizarea a alte patru studii separate
dar putenic intercorelate între ele, după cum urmează:
1. Definirea criteriilor de de construire a instrumentului (în care au fost descrise și
definite cele opt criterii definite în literatura de specialitate - Gardner, 2004;
Rowlands, 2018 – pe baza cărora au fost construiți itemii instrumentului);
2. Evaluarea fidelității interevaluatori (în care a fost urmărită analizarea coerenței de
caz inter-evaluatori pentru a putea fi stabilită fidelitatea instrumentului).
3. Analiza factorială exploratorie și analiza factoriala confirmatorie (în care s-a
urmărit optimizare a instrumentului elaborat, prin explorarea şi confirmarea
structurii sale teoretice).
4. Evaluarea modului în care constructul de alienare parentală corelează cu alte
constructe semnificative - anxietatea și tulburările de comportament ( în care s-a
urmărit analiza calităţile psihometrice ale instrumentului construit în etapele
precedente).
Rezultatele au pus în evidență faptul că instrmentul dezvoltat prezintă calități
psihometrice bune, putând să fie utilizat cu succes atât în practica clinică și judiciară, dar și
pentru cercetare.
Cel de al treilea studiu și-a propus să investigheze modul în care elemente specifice
ale alienării parentale, precum conflictul de loialitate și comportamentele parentale de tip grijă
și supraprotecție experimentate în copilărie pot influența dezvoltarea psihologică la vârsta
adultă. Mai exact, acest studiu a avut drept obiectiv investigarea relației de predicție dintre
161
conflictul de loialitate și comportamentele de grijă și supraprotecție experimentate în copilărie

și tipul de atașament, stima de sine și modul de structurare a personalității la vârsta adultă.
Rezultatele au evidențiat faptul că există o relație de predicție între aceste dimensiuni,
observându-se faptul că experimentarea conflictului de loialitate indus de către mamă în
copilărie determină instalarea unui atașament temător, preocupat și dezangajat la vârsta
adultă. De asemenea, s-a constatat fatul că inducerea unui conflict de loialitate de către mamă
în copilărie are efecte mai pregnante asupra dezvoltării atașamentului viitorului adult. În ceea
ce privește stima de sine, s-a evidențiat faptul că inducerea unui conflict de loialitate de către
ambii părinți în copilărie, determină dezvoltarea unui nivel redus al stimei de sine la vârsta
adultă. De asemenea, s-a observat faptul că impactul cel mai mare asupra modului în care se
structurează personalitatea la vârsta adultă îl are tot conflictul de loialitate indus de către
mamă în copilărie, subiectul adult obținând cote minimale la toate cele șase dimensiuni de
personalitate măsurate cu ajutorul probelor psihologice utilizate în cadrul cercetării.
În ceea ce privește comportamentele de grijă și suprasupraprotecție, se observă faptul
că un nivel ridicat de grijă pe care părinții îl manifesă în copilăria subiectului prezice
instalarea unui atașament de tip securizant la vârsta adultă, în timp ce un nivel redus de grijă
din partea acestora determină insalarea atașamentului temător, preocupat și dezangajat la
vârsta adultă. În schimb, un nivel ridicat de supraprotecție din partea acestora în copilărie,
determină de asemenea, structurarea atașamentului temător, preocupat și dezangajat la vârsta
adultă.
În ceea ce privește comportamentele parentale și stima de sine, rezultatele cercetării
arată că un nivel ridicat de grjă arătat de mamă și de tată în copilărie prezice un nivel crescut
al stimei de sine la vârsta adultă, în timp ce un nivel crescut de supraprotecție arătat de aceștia
prezice dezvoltarea unui nivel scăzut al stimei de sine la vârsta adultă.
Investigarea legăturii dintre conflictul de loialitate și modul de structurare al
personalității la vârsta adultă indică faptul că, inducerea unui conflict de loialitate de către
mamă are consecințele cele mai putenice asupra dezvoltării personalității adultului de mai
târziu, acesta putând deveni o persoană cu un nivel scăzut de onestitate, capacitate de
autoreglare emoțională, conștiinciozitate și agreabilitate, cu interese inelectuale scăzute și cu
structură de tip introvert și interiorizat.
Relația de predicție dintere comportamentele parentale de tip grijă și supraprotecție
manifestate de mamă cu referiere la copil, arată că, dacă atât grija, cât și hiperprotecția sunt
162
ridicate, acel copil se va structura ca un adult cu un nivel scăzut de conștiinciozitate, chiar

dacă grija ridicată a mamei prezice un nivel ridicat onestitate, extarvesiune și agreabilitate.
Concluziile acestui studiu arată faptul că aceste comportamente specifice fenomenului
de alienare parentală experimentate în copilărie au un imapct clar asupra structurării adultului
de mai târziu, aspect care poate deschide calea spre noi cercetări suplimentare în această
direcție.
În ceea ce privește cel de al patrulea studiu, acesta a avut ca obiectiv examinarea
experienței maternității și paternității la părinții care se confruntă cu alienarea parentală din
perspectiva părintelui alienat. Studiul a cuprins un număr egal de mame și de tați care nu au
mai putut interacționa firesc cu copiii lor, aceștia refuzând cu obstinație orice contact cu ei, ca
urmare a instalării fenomenului de alienare parentală. Metoda utilizată a fost cea calitativ-
fenomenologică, optându-se pentru aceasta deoarece am considerat că alienarea parentală face
parte din categoria subiectelor sensibile. Rezultatele studiului indică faptul că există patru
teme importante care influențează existența părinților implicați în procesul de alienare
parentală, din perspectiva părintelui alienat. Este vorba despre experimentarea eșecului ca
părinte și trăirea unor emoții negative care interferează cu starea de bine a acestuia, pierderea
relației cu copilul prin intervenția părintelui alienator, intruziuni ale familiei de origine a
partenerului și subminarea rolului parental, în special de către soacră și percepția existenței
unor lacune importante în sistemul judiciar din Romania, dar și a insuficientelor cunoștințe cu
referire la alienarea parentală a specialiștilor care lucrează în sistemul de sănătate mentală și
în cel de protecție socială.
Pe baza rezulatelor obținute cu ajutorul acestor patru studii, se poate extrage concluzia
că afectarea relației copil-părinte post divorț sau post separare este cât se poate de reală,
indiferent termenul utilizat pentru denumirea acesteia. Când acestă afectare se realizează în
mod direct și intenționat de către celălalt părinte, printr-o intruziune subtilă sau brutală,
efectele asupra copilului și întregului sistem familial care tocmai ce a trecut printr-un proces
de disoluție sunt extrem de evidente. Consecințele acestei afectări pot fi imediate, sau pot fi pe
termen lung, impactul alienării parentale având efecte atât asupra copilului, cât și asupra
adultului care va deveni.
Ca orice cercetare, și aceasta are limitele ei. Întrucât toate studiile s-au realizat
exclusiv pe populație românească, rezultatele obținute nu pot fi extrapolate la nivel global, al
populației generale. Cu siguranță, există și limitări la nivel de metodologie și abordare de
163
cercetare. Fiind însă un studiu de pionierat în cercetările realizate în România pe acestă temă,
cu siguranță că poate deschide calea spre alte studii și cercetări empirice care să investigheze
din punct de vedere științifică dinamica fenomenului de alienare parentală și consecințele ei.
Pornind de la tot ceea ce s-a realizat până acum în acestă lucrare, o primă direcție de
cercetare care urmează să fie dezvoltată va fi aceea de construire a unui instrument de auto-
raport pentru adulții tineri din populația românească, care au experimentat alienarea parentală
în copilărie, pornind de la instrumentul pentru copii, dezvoltat în cadrul acestei cercetări.
Considerăm că prezenta lucrare, prin rezultatele obținute, contribuie la o mai bună
înțelegere a fenomenului de alienare parentală și a implicațiilor acestuia, atât din perspectivă
teoretică cât și din perspectivă empirică și de cercetare. De asemenea, prin realizarea acesteia
s-a dorit atât extinderea cunoașterii teoretice în domeniul alienării parentale, dar și oferirea
unor informații utile specialiștilor care lucrează în domeniul sănătății mentale, al celui de
protecție socială, dar și în domeniul juridic.
164
BIBLIOGRAFIE
Adams, M. (2006). Framing Contests in Child Custody Disputes: Parental Alienation
Syndrome, Child Abuse, Gender and Fathers’ Rights. Family Legal Quarterly.
https://doi.org/10.2307/25740570
Agllias, K. (2015). Difference, choice, and punishment: Parental beliefs and understandings
about adult child estrangement. Australian Social Work, 68(1), 115-129.
doi:http://dx.doi.org/10.1080/0312407X.2014.927897
Amato, P. R. (1994). Life-span adjustment of children to theirparents’ divorce. Future of
Children, 4, 143–164.
Amato, P. R., & Afifi, T. D. (2006). Feeling caught between parents:Adult children’s
relations with parents and subjective wellbeing.Journal of Marriage and Family, 68, 222–235.
Anastasi, A. (1976). Psychological testing (4th ed.). Macmillan.
Arditti, J. A. (1992). Factors related to custody, visitation, and child support for divorced
fathers: An exploratory analysis. Journal of Divorce and Remarriage, 17(3–4), 23–42.
Baer, D. Latent variable structural equation models. In A Student’s Handbook at ICPSR
Summer Program; Publisher : Ann Arbor, MI, USA, 2000.
Balmer, S., Matthewson, M., Haines, J (2018). Parental alienation: Targeted parent
perspective. Australian Journal of Psychology 2018; 70: 91–99 doi: 10.1111/ajpy.12159
Baker, A. J. L. (2005). Parent alienation strategies: A qualitative study of adults who
experienced parental alienation as a child. American Journal of Forensic Psychology, 23(4),
41–63. https://doi.org/10.1080/01926180500301444
Baker, A. J. L. & Darnall, D. C. (2006). Behaviors and Strategies Employed in Parental
Alienation. Journal of Divorce & Remarriage 45(1-2):97-124
https://www.researchgate.net/publication/233228321_Behaviors_and_Strategies_Employed_i
n_Parental_Alienation
Baker, A. J. L., & Darnall, D. C. (2007). A construct study of the eight symptoms of severe
parental alienation syndrome. Journal of Divorce & Remarriage, 47(1–2), 55–
75.doi:10.1300/J087v47n01_04
Baker, A. J. L. (2007). Knowledge and attitudes about the parental alienation syndrome: A
survey of custody evaluators. American Journal of Family Therapy, 35(1), 1–20.
doi:10.1080/01926180600698368
165
Baker, A (2010). Adult Recall of Parental Alienation in a Community Sample: Prevalence

and Associations With Psychological Maltreatment. Journal of Divorce &Remarriage. Jan.
2010, ol. 51 Issue 1, p16-35. 20p.7 Charts. DOI: 10. 1080/10502550903423206
Baker, A. J. L., & Andre, K. (2008). Working with alienated children and their targeted
parents: Suggestions for sound practices for mental health professionals. Annals of the
American Psychotherapy Association, 11, 10–17.
Baker, A. J. L. & Chambers, J (2011) . Adult Recall of Childhood Exposure to Parental
Conflict: Unpacking the Black Box of Parental Alienation .January 2011Journal of Divorce &
Remarriage 52(1):55-76 DOI: 10.1080/10502556.2011.534396
Baker, A. J. L., Burkhard, B., & Albertson-Kelly, J. (2012). Differentiating Alienated
From Not Alienated Children: A Pilot Study. Journal of Divorce & Remarriage, 53(3), 178–
193. https://doi.org/10.1080/10502556.2012.663266
Baker, A. J. L., & Verrocchio, M. C. (2014). Parental bonding and parental alienation as
correlates of psychological maltreatment in adults in intact and non-intact families. Journal of
Child and Family Studies, doi:http://dx.doi.org/10.1007/s10826-014-0108-0Bala, N., Hunt,
S., & McCarney, C. (2010). Parental Alienation: Canadian Court Cases 1989-2008. Family
Court Review, 48(1), 164–179. https://doi.org/10.1111/j.1744-1617.2009.01296.x
Baker, A. J. L., & Verrocchio, M. C. (2016). Exposure to parental alienation and
subsequent anxiety and depression in Italian adults. American Journal of Family Therapy,
44(5), 255-271. doi:10.1080/01926187.2016.1230480;
Baker, A. J. L., & Eichler, A. (2016). The linkage between parental alienation behaviors
and child alienation. Journal of Divorce and Remarriage, 57(7), 475-484.
doi:10.1080/10502556.2016.1220285;
Baker, A. J. L., Verocchio M.A. (2016). Exposure to Parental Alienation and Subsequent
Anxiety and Depression in Italian Adults. The American Journal of Family Therapy 2016, vol.
44, no. 5, 255–271, http://dx.doi.org/10.1080/01926187.2016.1230480
Bala, N., Hunt, S., & McCarney, C. (2010). Parental Alienation: Canadian Court Cases
1989-2008. Family Court Review, 48(1), 164–179. https://doi.org/10.1111/j.1744-
1617.2009.01296.x.
Balmer, S., Matthewson, M., Haines, J (2018). Parental alienation: Targeted parent
perspective. Australian Journal of Psychology 2018; 70: 91–99 doi: 10.1111/ajpy.12159
166
Bartholomew, K. & Horowitz, L. M. (1991). Attachment styles among young adults: A test
of a four- category model. Journal of Personality and Social Psychology, 61, 226-244.
Ben-Ami, N., & Baker, A. J. L. (2012). The Long-Term Correlates of Childhood Exposure
to Parental Alienation on Adult Self-Sufficiency and Well-Being. The American Journal of
Family Therapy, 40(2), 169–183. https://doi.org/10.1080/01926187.2011.601206
Bernet, W., von Boch-Galhau, W., Baker, A. J. L., & Morrison, S. L. (2010). Parental
Alienation, DSM-V, and ICD-11. The American Journal of Family Therapy (Vol. 38).
https://doi.org/10.1080/01926180903586583
Bernet, W., Gregory, N., Reay, K. M. & Rohner, R. P. (2017). An objective measure of
splitting in parental alienation: The parental Acceptance–Rejection questionnaire. Journal of
Forensic Sciences, 63(3), 776-783. doi:10.1111/1556-4029.13625
Biolley,J.(2014). Copilul și Divorțul. Cum ne protejăm copiii de efectele divorțului. Editura
Philobia. ISBN 978-606-8560-19-9
Biringen, Z & Mone, J (2006). Perceived Parent-Child Alienation. Journal of Divorce &
Remarriage 45(3-4):131-156.
https://www.researchgate.net/publication/254367975_Perceived_ParentChild_Alienation
Field, A. (2000). Discovering Statistics using SPSS for Windows. London: Sage Publication
Bond, R. (2008). The lingering debate over the parental alienation syndrome phenomenon.
Journal of Child Custody, 4(1-2), 37–54. doi:10.1300/J19 0v04n01_02
Bowlby, J. (1969). The nature of the childs tie to his mother. International Journal of
Psychoanalysis, 39, 350-371.
Bowlby, J. (1969) Attachment and Loss Volume I: Attachment. The Hogarth Press, London.
Bowlby, J. (1973) Attachment and Loss Volume II: Separation, Anxiety and Anger. The
Hogarth Press, London
Buchanan, C. M., Maccoby, E. E., & Dornbusch, S. M. (1996). Adolescents after divorce.
Harvard University Press: Cambridge, MA.
Brandes, J (2000). PARENTAL ALIENATION. NEW YORK LAW JOURNAL.
https://www.fact.on.ca/Info/pas/brande00.htm
Bruch, C (2001). Parental Alienation Syndrome and Parental Alienation: Getting It Wrong
in Child Custody Cases. Family. Law Quarterly, Volume 35, Number 3, Fall 2001
167
Campbell, T. W. (2005). Why Doesn’t Parental Alienation Occur More Frequently? The
Significance of Role Discrimination. The American Journal of Family Therapy, 33(5), 365–
377. https://doi.org/10.1080/01926180500274567
Clemente, M., & Padilla-Racero, D. (2015).Are children susceptible to manipulation?
Thebest interest of children and their testimony.Children and Youth Services Review,51,101–
107.
Creswell, J.W. (2007). Qualitative Inquiry and Research Design: Choosing among Five
Traditions, 2nd edn. Sage, Thousand Oaks, CA.
Cummings, E. M., George, M. R. W., McCoy, K. P., & Davies, P. T. (2012). Interparental
conflict in kindergarten and adolescent adjustment: Prospective investigation of emotional
securityas an explanatory mechanism. Child Development, 83(5), 1703–1715.
doi:10.1111/j.1467-8624.2012.01807.x
De Bellis, M.D., Zisk A. (2014). The Biological Effects of Childhood Trauma. NIH Public
Access. Child Adolesc Psychiatr Clin N Am. 2014 April ; 23(2): 185–222.
doi:10.1016/j.chc.2014.01.002.
Drozd, L.M, Olesen, N.W. (2004). Is It Abuse, Alienation, and/or Estrangement? A Decision
Tree.https://www.researchgate.net/publication/254367439_Is_It_Abuse_Alienation_andor_Es
trangement/link/54de15ff0cf23bf2043a2667/download
Ducommun-Nagy, C. (2012). Understanding Family Loyalty trough the Work of Ivan
Boszormenyi-Nagy. In Infance&Psy, Volume 65, Issue 3 (2012). https://cairn-int.info/article-
E_EP_056_0015-- understanding-family-loyalty- trough.htm#
Dunne, J., & Hedrick, M. (1994). The parental alienation syndrome: An analysis of sixteen
selected cases. Journal of Divorce & Remarriage, 21(3-4), 21–38.
https://doi.org/10.1300/J087v21n03_02
Ellis (2005). Help for the Alienated Parent. The American Journal of Family Therapy,
33:415–426, 2005 Copyright © Taylor & Francis, Inc. ISSN: 0192-6187 print / 1521-0383
online DOI: 10.1080/01926180500274518
Ellis (2007). A Stepwise Approach to Evaluating Children for Parental Alienation Syndrome.
https://www.researchgate.net/publication/233443342_A_Stepwise_Approach_to_Evaluating_
Children_for_Parental_Alienation_Syndrome
168
Ellis, E. M., & Boyan, S. (2010). Intervention Strategies for Parent Coordinators in Parental
Alienation Cases. The American Journal of Family Therapy, 38(3), 218–236.
https://doi.org/10.1080/01926181003757074
Emery, R. E. (2005). PARENTAL ALIENATION SYNDROME: Proponents Bear the Burden
of Proof. Family Court Review, 43(1), 8–13. https://doi.org/10.1111/j.1744-
1617.2005.00002.x
Emery, R. E., Otto, R. K., & O’Donohue, W. T. (2005). A critical assessment of child
custody evaluations. Psychological Science in the Public Interest, 6, 1–29.
doi:10.1111/j.1529-1006.2005.00020.x
Erlangsen, A., Andersson, G. (2001). The impact of children on divorce risks in first and
later marriages.
https://www.researchgate.net/publication/4778911_The_Impact_of_Children_on_Divorce_Ri
sks_in_First_and_Later_Marriages/link/54817f2c0cf20f081e727fa4/download
Fabricius,W.V, Luecken, L. (2007). Postdivorce Living Arrangements, Parent Conflict, and
Long-Term Physical Health Correlates for Children of Divorce. Journal of Family
Psychology · July 2007. DOI: 10.1037/0893-3200.21.2.195 · Source: PubMed
Fidler, B. (2010). Children resisting postseparation contact with a parent: Concepts,
controversies, and conundrums January 2010Family Court Review 48(1):10 – 47 DOI:
10.1111/j.1744-1617.2009.01287.x
Finzi-Dottan, R., Goldblatt, H., & Cohen-Masica, O. (2012). The experience of
motherhood for alienated mothers. Child and Family Social Work, 17(3), 316–325.
https://doi.org/10.1111/j.1365-2206.2011.00782.x
Friedlander, S., & Walters, M. G. (2010). When a child rejects a parent: Tailoring the
intervention to fit the problem. Family Court Review, 48, 98–110.
Gagné, M.-H., Drapeau, S., & Hénault, R. (2005). L'aliénation parentale: Un bilan des
connaissances et des controverses [Parental alienation: An overview of research and
controversy]. Canadian Psychology/Psychologie canadienne, 46(2), 73–87.
https://doi.org/10.1037/h0087007
Garber, B. D. (2011). Parental Alienation and the Dynamics of the Enmeshed Parent-Child
Dyad: Adultification, Parentification, and Infantilization. Family Court Review, 49(2), 322–
335. https://doi.org/10.1111/j.1744-1617.2011.01374.x
169
Gardner, R. A. (1985). Recent trends in divorce and custody litigation. The Academy
Forum, 29(2), 3–7. New York: The American Academy of Psychoanalysis.
Gardner, R.(1987). The Parental Alienation Syndrome and the Differentiation between
Fabricated and Genuine Child Sex Abuse. Creative Therapeutics. © 1987
Gardner, R. (1992). The parental alienation syndrome: A guide for mental health and legal
professionals. Creskill, NJ: Creative Therapeutics.
Gardner, R. A. (1998a). The parental alienation syndrome: A guide for mental health and
legal professionals (2nd ed.). Cresskill, NJ: Creative Therapeutics.
Gardner, R. A. (1998b). “The parental alienation syndrome: What is it and what data
support it?”: Comment509. Child Maltreatment, 3(4), 309–312.
doi:10.1177/1077559598003004001
Gardner, R. (2002a). Parental Alienation Syndrome vs. Parental Alienation: Which
Diagnosis Should Evaluators Use in Child-Custody Disputes? The American Journal of
Family Therapy, 30(2), 93–115. https://doi.org/10.1080/019261802753573821.
Gardner, R. A. (2002b). Denial of the parental alienation syndrome also harms women. The
American Journal of Family Therapy, 30(3), 191–202.
https://doi.org/10.1080/019261802753577520
Gardner, R. (2004). The relationship between the parental alienation syndrome and the
false memory syndrome. The American Journal of Family Therapy, 32, 79–99.
doi:10.1080/01926180490424181.
Gardner, R. (2008). Recommendations for Dealing with Parents who Induce a Parental
Alienation Syndrome in their Children. Journal of Divorce & RemarriageISSN: 1050-2556
(Print) 1540-4811 (Online) Journal homepage: https://www.tandfonline.com/loi/wjdr20
Giancarlo, C., & Rottmann, K. (2015). Kids Come Last: The Effect of Family Law
Involvement in Parental Alienation. International Journal of Interdisciplinary Social Sciences:
Annual Review, 9(May), 27--42.
Girdner, L. K. (1985). Strategies of conflict: Custody litigation in the United States. Journal
of Divorce, 9(1), 1–15. https://doi.org/10.1300/J279v09n01_01
Gittleman MG, Klein MH, Smider NA, Essex MJ (1998). Recollections of parental
behaviour, adult attachment and mental health: mediating and moderating effects. Psychol
Med 28: 1443-1455.
170
Godbout, E., & Parent, C. (2012). The Life Paths and Lived Experiences of Adults Who
Have Experienced Parental Alienation: A Retrospective Study. Journal of Divorce &
Remarriage, 53(1), 34–54. https://doi.org/10.1080/10502556.2012.635967
Gottlieb, L. (2012). The Parent Alienation Syndrome: A Family Therapy and Collaborative
Systems Approach to Amelioration. Springfield, Illinois: Charles C Thomas, xxiv + 277 pp.
$64.95 (hard cover), $44.95 (paperback and eBook).
Gordon, R. M., Stoffey, R., & Bottinelli, J. (2008). MMPI-2 Findings of Primitive Defenses
in Alienating Parents. The American Journal of Family Therapy, 36(3), 211–228.
https://doi.org/10.1080/01926180701643313
Hands, A, Warshak, R (2011). Parental Alienation Among College Students. The American
Journal of Family Therapy, 39:431–443, 2011 Copyright © Taylor & Francis Group, LLC
ISSN: 0192-6187 print / 1521-0383 online DOI: 10.1080/01926187.2011.57533
Harman, J., Leder-Elder S, Biringen, Z. (2016). Prevalence of parental alienation drawn
from a representative poll. Children and Youth Services Review journal homepage:
www.elsevier.com/locate/childyouth
Harman, J. J., Kruk, E., & Hines, D. A. (2018). Parental alienating behaviors: An
unacknowledged form of family violence. Psychological Bulletin, 144(12), 1275-1299.
doi:10.1037/bul0000175
Harman, J. J., Bernet, W., & Harman, J. (2019). Parental alienation: The blossoming of a
field of study. Current Directions in Psychological Science, 28(2), 212-217.
doi:10.1177/0963721419827271
Ion, A. , Iliescu, D., Aldhafri, S., Rana,N., Ratanadilok, K., Widyanti, A., Nedelcea,
C.2016. A Cross-Cultural Analysis of Personality Structure Through the Lens of the
HEXACO Model, Journal of Personality Assessment, 2016
Johnston, J. R. (1993). Children of divorce who refuse visitation. In C. Depner & J. H. Bray
(Eds.), Non-residential parenfing: New vistas in family living (pp. 109-135). Newbury Park,
CA: Sage
Johnston, J. R., & Campbell, L. E. G. (1988). Impasses of divorce: The dynamics and
resolution of family conflict. Free Press.
Johnston, J. R. (2003). Parental alignments and rejection: An empirical study of alienation
in children of divorce. Journal of the American Academy of Psychiatry and the Law,31(2),
158–170.
171
Johnston, J. R. (2004). Rejoinder to Gardner’s “Commentary on Kelly and Johnston’s ‘The

Alienated Child: A Reformulation of Parental Alienation Syndrome.’” Family Court Review,
42(4), 622–628. https://doi.org/10.1177/1531244504268658
Johnston, J. R., Walters, M. G., & Olesen, N. W. (2005). The psychological functioning of
alienated children in custody disputes: An exploratory study. American Journal of Forensic
Psychology, 39(3), 39–64.
Kelly, J. B. & Johnston, J. R. (2001). The alienated child: A reformulation of parental
alienation syndrome. Family Court Review, 39(3), 249–266. doi:10.1111/j.174-
1617.2001.tb00609.x.
Kelly, J. B. (2010). Commentary on “Family Bridges: Using Insights From Social Science To
Reconnect Parents and Alienated Children” (Warshak, 2010). Family Court Review, 48(1),
81–90. https://doi.org/10.1111/j.1744-1617.2009.01289.x
Kopetski, L. M. (1998a). Identifying cases of parental alienation syndrome—Part I. The
Colorado Lawyer, 27(2), 65–68. Retrieved from http://www.fact.on.ca/ Info/pas/kopet98a.pdf.
Kopetski, L. M. (1998b). Identifying cases of parental alienation syndrome—Part II. The
Colorado Lawyer, 27(3), 61–64. Retrieved from http://www.canadiancrc.
com/Parental_Alienation_Syndrome_Canada/kopet98b.pdf.
Kressel, K. (1985). The process of divorce. New York: Basic Books.
Kruk, E. (2010). Collateral Damage: The Lived Experiences of Divorced Mothers Without
Custody. Journal of Divorce & Remarriage, 51(8), 526–543.
https://doi.org/10.1080/10502556.2010.504103
Kurdek, L. A. (1981). An integrative perspective on children’s divorce adjustment. American
Psychologist, 36(8), 856–866.
Lapierre, S, Côté, I. (2016). Abused women and the threat of parental alienation: Shelter
workers' perspectives. Children and Youth Services Review, 2016, vol. 65, issue C, 120-126
Laughrea, K. (2002). Alienated Family Relationship Scale: Validation with young adults. J.
Coll. Stud. Psychother. 2002, 17, 37–48. [CrossRef]
Laughrea, K. (2008). Alienated Family Relationship Scale Alienated Family Relationship
Scale.Journal of College Student Psychotherapy http://www.tandfonline.com/loi/wcsp20
Lavadera, A. L., Ferracuti, S. & Togliatti, M. M. (2012). Parental Alienation Syndrome in
Italian legal judgments: An exploratory study. International Journal of Law and Psychiatry,
35(4), 334-342. doi:http://dx.doi.org/10.1016/j.ijlp.2012.04.005.
172
Lee, K., și Ashton, M. C. (2005). Psychopathy, Machiavellianism, and Narcissism in the

Five-Factor Model and the HEXACO model of personality structure. Personality and
Individual Differences, 38, 1571-1582.
Lester, S. (1999). An introduction to phenomenological research.
https://www.rgs.org/CMSPages/GetFile.aspx?nodeguid=7ad9b8d4-6a93-4269-94d2-
585983364b51&lang=en-GB
Lincoln, Y.S. & Guba, E.G. (1985). Naturalistic Inquiry. Sage, Newbury Park, CA.
Middleton, A. (2006). Mothering under duress: examining the inclusiveness of feminist
mothering theory. Journal of the Association for Research on Mothering, 8 (1–2), 55–71.
Liu Q, Shono M, Kitamura T (2008). The effects of perceived parenting and family
functioning on adult attachment: A sample of Japanese university students. The Open Family
Studies Journal 1: 1-6.
López, T. J., Iglesias, V. E. N., & García, P. F. (2014). Parental Alienation Gradient:
Strategies for a Syndrome. The American Journal of Family Therapy, 42(3), 217–231.
https://doi.org/10.1080/01926187.2013.820116
Lorandos, D., Bernet, W., & Sauber, S. R. (2013). Parental alientation:The handbook for
me ntal health and legal professionals. Springfield, IL: Charles C Thomas Publisher, Ltd.
Lowenstein, L. F. (1999). Problems Suffered by Children due to the effects of Parental
Alienation Syndrome. Justice of the Peace, 166(24), 464–466.
Lowenstein, L. F. (2011). What if the Custodial Parent Refuses to Cooperate With Child
Contact Decisions? Journal of Divorce & Remarriage, 52(5), 322–325.
https://doi.org/10.1080/10502556.2011.585088
Lowenstein, L. (2013). The long term effect of Parental Alienation in Childhood.
www.parental-alienation.info
Lowenstein, L. (2015). How Can the Process of Parental Alienation and the Alienator Be
Effectively Treated? Journal of Divorce & Remarriage, 56:657–662, 2015 Copyright ©
Taylor & Francis Group, LLC ISSN: 1050-2556 print/1540-4811 online DOI:
10.1080/10502556.2015.1060821
Luecken, L. (2000). Parental caring and loss during childhood and adult cortisol responses
to stress.
https://www.researchgate.net/publication/247533135_Parental_caring_and_loss_during_chil
dhood_and_adult_cortisol_responses_to_stress
173
Lavadera A., Ferracuti, S., & Togliatti, Malagoli M. (2012).Parental alienation syndrome
in Italian legal judgments: An exploratory study. International Journal of Law and Psychiatry,
35, 334–342.
Matsuoka N, Uji M, Hiramura H, Chen Z, Shikai N (2006). Adolescents’attachment style
and early experiences: a gender difference. Arch Womens Ment Health 9: 23-29.
Mazur, E. , Wolchik, S. A., Virdin, L., Sandler, I.N., West, S.G. (1999). Cognitive
Moderators of Children's Adjustment to Stressful Divorce Events: The Role of Negative
Cognitive Errors and Positive Illusions. Child Development Vol. 70, No. 1 (Jan. - Feb.,
1999), pp. 231-245 Published by: Wiley on behalf of the Society for Research in Child
Development https://www.jstor.org/stable/1132026
Meier, J. S. (2009). A Historical Perspective on Parental Alienation Syndrome and Parental
Alienation. Journal of Child Custody, 6(3–4), 232–257.
https://doi.org/10.1080/15379410903084681
Minucin, S (1974). Families and Family Therapy. Harvard University Press, 1974
Moné, J. G., MacPhee, D., Anderson, S. K., & Banning, J. H. (2011). Family Members’
Narratives of Divorce and Interparental Conflict: Implications for Parental Alienation.
Journal of Divorce & Remarriage, 52(8), 642–667.
https://doi.org/10.1080/10502556.2011.619940
Moné, J. G., & Biringen, Z. (2006). Perceived Parent-Child Alienation: Empirical
Assessment of Parent-Child Relationships Within Divorced and Intact Families. Journal of
Divorce & Remarriage, 45(3–4), 131–156. https://doi.org/10.1300/J087v45n03
Moné, J. G., & Biringen, Z. (2012). Assessing Parental Alienation: Empirical Assessment of
College Students’ Recollections of Parental Alienation During Their Childhoods. Journal of
Divorce & Remarriage, 53(3), 157–177. https://doi.org/10.1080/10502556.2012.663265
Moné, J. G., MacPhee, D., Anderson, S. K., & Banning, J. H. (2011). Family Members’
Narratives of Divorce and Interparental Conflict: Implications for Parental Alienation. Journal
of Divorce & Remarriage, 52(8), 642–667. https://doi.org/10.1080/10502556.2011.619940
Munteanu, A (2009). Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, 2009
Moustakas, C.E. (1994). Phenomenological Research Methods. Sage, Thousand Oaks, CA.
Nance, J. (2003). Conquering Deception: Know What Anyone in any Conversation is
Really Saying. Irvin Benham Group, LLC, Kansas City, MO.
174
Nichols, A. M. (2013). Toward a Child-Centered Approach to Evaluating Claims of

Alienation in High-Conflict Custody Disputes. Mich. L. Rev., 112(May), 663–688.
O’Donohue, W., Benuto, L.T., Bennett, N. (2016). Examining the validity of parental
alienation syndrome. JOURNAL OF CHILD CUSTODY2016, VOL. 13, NOS. 2–3, 113–125
http://dx.doi.org/10.1080/15379418.2016.1217758
Official Monitor No. 144 of February 25, 2016, https://legeaz.net/monitorul-oficial-144-
2016/dispozitie-copsi-2-2016-alientare-parentala
Palosaari, U.; Aro, H. (1994) . Effect of timing of parental divorce on the vulnerability of
children to depressioninyoung...,https://www.masader.om/eds/detail?db=sxi&an=9411072721
Parker, G, Tupling, H &. Brown, L.B (1979). A Parental Bonding Instrument. A Parental
Bonding Instrument. https://onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1111/j.2044-
8341.1979.tb02487.x?casa_token=51cO0haDTqoAAAAA:ZAnxyvCHJuRaskfPSqaRk1DaIU
IWgxarY_E2DlvSCopqJ8sgf8zAyHJQqF-pHBOvuhQtZ-I6HLq
Patton, M.Q. (2002) Qualitative Evaluation and Research Methods, 3rd edn. Sage, Thousand
Oaks, CA.
Pepiton, M. B., Alvis, L. J., Allen, K., & Logid, G. (2012). Is Parental Alienation Disorder
a Valid Concept? Not According to Scientific Evidence. A Review of Parental Alienation,
DSM-5 and ICD-11 by William Bernet. Journal of Child Sexual Abuse, 21(2), 244–253.
https://doi.org/10.1080/10538712.2011.628272
R Core Team (2019). R: A language and environment for statistical computing. R
Foundation for Statistical Computing, Vienna, Austria. URL https://www.R-project.org/.
Rand, D. (1997). The spectrum of parental alienation syndrome.
https://www.researchgate.net/publication/295187466_The_spectrum_of_parental_alienation_
syndrome_part_I
Renzetti, C.M. & Lee, R.M. (1993). The problems of researching sensitive topics: an
overview and introduction. In: Researching Sensitive Topics. (eds C.M. Renzetti & R.M. Lee)
pp. 3–13. Sage, Newbury Park, CA.
Richards, M. and Dyson, M. (1982) Separation, divorce and the Development of Children:
a Review for the DHSS, unpublished.
Rosenberg, M. (1965). Society and the adolescent self-image. Princeton, NJ: Princeton
University Press.
175
Rosenblatt, P.C. & Fischer, L.R. (1993). Qualitative family research. In: Sourcebook of
Family Theories and Methods:A Contextual Approach (eds P.G. Boss, W.J. Doherty, R.
LaRossa, W.R. Schumm & S.K. Steinmetz), pp. 167–177. Plenum
Rowen, J., & Emery, R. (2014). Examining parental denigration behaviors of co-parents as
reported by young adults and their association with parent--child closeness. Couple and
Family Psychology: Research and Practice, 3(3), 165. https://doi.org/10.1037/cfp0000026
Rowlands, G.A. (2018). Parental Alienation: A Measurement Tool. Journal of Divorce &
Remarriage, DOI: 10.1080/10502556.2018.1546031
Siegel, Jeffrey C. & Langford, Joseph S (1998) .MMPI-2 Validity Scales and Suspected
Parental Alienation Syndrome (1998).American Journal of Forensic Psychology, Volume 16,
Number 4, 1998, p. 5-14,
https://canadiancrc.com/Parental_Alienation_Syndrome_Canada/MMPI
2_Validity_Scales_and_Suspected_Parental_Alienation_Syndrome.aspx
Schwandt, A.T. , 2007. Analyzing Qualitative Data.
https://dx.doi.org/10.4135/97814129862681.n7
Schwartz, Kelly (2015). The kids are not all right: Using the best interest standard to prevent
parental alienation and a terapeutic intervention approach to provide relief. Boston College
Law Review. 2015. Vol 56 Issue 2, p803-840.38 p. Database: Academic Search Complete
Sîrbu, A.G., Buică, D. (2018). Parental alienation from the perspective of personality
structure and disorders of divorced couples. Agora Psycho-Pragmatica, pp. 248-262.
https://www.uav.ro/jour/index.php/app/article/view/1296
Sîrbu, A. G., Trancă, L.M., Toma, R., Tudorel, O.I. (2020a). The Parental Alienation
Construct A Qualitative Analysis Of The Specialty Literature. Revista de Asistenţă Socială,
anul XIX, nr. 1/2020, pp. 1‑24 www.swreview.ro
Sîrbu, A. G., Vintilă, M., Toma, R.A., Tudorel O.I. (2020b). Educational aspects on the
phenomenon of parental alienation in the course of a divorce process- qualitative study.
Journal Plus Education, ISSN: 1842-077X, E-ISSN (online) 2068 – 1151 Vol XXVII (2020,
No. 2, pp . 343-365
Sîrbu, A.G., Vintilă, M., Tisu, L, Ștefănuț A.M, Tudorel O.I., Măguran, B., Toma, R.A.
(2020c). Parental Alienation-Development and Validation of a Behavioral Anchor Scale.
Sustainability 2021, 13, 316. https://doi.org/10.3390/su13010316
176
Smith, L. S. (2016). Family-Based Therapy for Parent-Child Reunification. Journal of

Clinical Psychology, 72(5), 498–512. https://doi.org/10.1002/jclp.22259
Stiffman, A.R, Orme, J.G., Evans, D.A., Feldman, R.A., Keeney, P.A.(1984). A Brief
Measure of Children’s Behavior Problems: The Behavir Rating Index for
Children./https://www.resarchegate.net/publication/232565287
Summers, D. M., Summers, C.C.(2006). Unadulterated Arrogance: Autopsy of the
Narcissistic Parental Alienator. The American Journal of Family Therapy, 34:399–428,
2006Copyright © Taylor & Francis Group, LLC ISSN: 0192-6187 print / 1521-0383 online
DOI: 10.1080/01926180600817885
Sîrbu, A, Vintilă, M, Toma, R, Tudorel, O. (2020). The effects of divorce and parental
alienation on the alienated parent - A qualitative study of parental alienation
Siegel, Jeffrey C. & Langford, Joseph S. (1998). MMPI-2 Validity Scales and Suspected
Parental Alienation Syndrome (1998).American Journal of Forensic Psychology, Volume 16,
Number 4, 1998, p. 5-
https://canadiancrc.com/Parental_Alienation_Syndrome_Canada/MMPI2_Validity_Scales_an
d_Suspected_Parental_Alienation_Syndrome.aspx
Slater, E. J., & Haber, J. D. (1984). Adolescent adjustment following divorce as a function
of familial conflict. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 52(5), 920–921.
Spence, S.H.(1997). Structure of Anxiety Symptoms Among Children: A Confirmatory
Factor-Analytic Study. Journal of Abnormal psychology, 1997, Vol. 106, no 2. 280-297
Spence, S.H.(1998). Behavior Research and Therapy. 36 (1998). 545-566
Spence, S.H., B, Barett, P.M, Turner, C.M. (2002). Journal of Anxiety Disorders, 17(2003)
605-625
Spruijt, E., Eikelenboom, B., Harmeling, J., Stokkers, R., & Kormos, H. (2005). Parental
Alienation Syndrome (PAS) in the Netherlands. American Journal of Family Therapy, 33(4),
303–317. https://doi.org/10.1080/01926180590962110
Summers, D. M., & Summers, C. C. (2006). Unadulterated Arrogance: Autopsy of the
Narcissistic Parental Alienator. The American Journal of Family Therapy, 34(5), 399–428.
https://doi.org/10.1080/01926180600817885
Sutton, J, Austin, Z., (2015). Qualitative Research: Data Collection, Analysis, and
Management. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4485510/
177
Swami, V., Tudorel, O., Goian, C., Barron, D., Vintilă, M. (2017). Factor structure and
psychometric properties of a Romanian translation of the Body Appreciation Scale-2. Body
image, 23, 61-68.
Toren &All (2013). Sixteen-Session Group Treatment for Children and Adolescents With
Parental Alienation and Their Parents. American Journal of Family Therapy 41(3) DOI:
10.1080/01926187.2012.677651
Thoresen, S. & Øverlien, C. (2009). Trauma victim: yes or no? Why it may be difficult to
answer questions regarding violence, sexual abuse, and other traumatic events. Violence
Against Women, 15, 699–719.
Tudorel, O. I., Vintilă, M., Vlaicu, L., Balauta, D., Goian, C., Rusu, A. (2018). Romanian
version of the Internet Addiction Test: Psychometric properties and cross-gender invariance.
International Journal of Mental Health and Addiction. doi: 10.1007/s11469-018-0014-6.
Turkat, I. D. (1994). Child visitation interference in divorce. Clinical Psychology Review,
14, 737–742.
Vassiliou, D., Cartwright, G. F., & Gardner, R. A. (2001). The Lost Parents’ Perspective
on Parental Alienation Syndrome THE NATURE OF PARENTAL ALIENATION
SYNDROME. The American Journal of Family Therapy, 29, 181–191.
https://doi.org/10.1080/019261801750424307
Verrocchio, M.C., Baker, A. J. L. (2013). Italian Adults’ Recall of Childhood Exposure to
Parental Loyalty Conflicts, Journal of Child and Family Studies, DOI: 10.1007/s10826-013-
9816-0
Verrocchio, M. C., Marchetti, D., Carrozzino, D., Compare, A., & Fulcheri, M. (2019).
Depression and quality of life in adults perceiving exposure to parental alienation behaviors.
Health and Quality of Life Outcomes, 17(1) doi:10.1186/s12955-019-1080-6;
Viljoen, M., & van Rensburg, E. (2014). Exploring the Lived Experiences of Psychologists
Working With Parental Alienation Syndrome. Journal of Divorce & Remarriage, 55(4), 253–
275. https://doi.org/10.1080/10502556.2014.901833
Wallerstein, J.S.,Kelly, J.B. (1976). The effects of parental divorce: Experiences of the child
in early latency. American Journal of Orthopsychiatry, 46(1), 20–32.
Wallerstein, J.S., Corbin, S.B. (1989). DAUGHTERS OF DIVORCE: Report From a Ten‐
Year Follow‐Up. https://doi.org/10.1111/j.1939-0025.1989.tb02749.x
178
Walker, L. E., & Shapiro, D. L. (2010). Parental Alienation Disorder: Why Label Children
with a Mental Diagnosis? Journal of Child Custody, 7(4), 266–286.
https://doi.org/10.1080/15379418.2010.521041
Walsh, M. R., & Bone, J. M. (1997). Parental alienation syndrome: An age-old custody
problem. The Florida Bar Journal, 1, 93–96. Retrieved from
http://www.fact.on.ca/Info/pas/walsh.htm.
Warshak, R. (2001). Divorce Poison: Protecting the Parent-Child Bond from a Vindictive
Ex. HarperCollins, New York.
Warshak, R. A., & Otis, M. R. (2010). Helping Alienated Children With Family Bridges:
Practice, Research, and the Pursuit of “Humbition.” Family Court Review, 48(1), 91–97.
https://doi.org/10.1111/j.1744-1617.2009.01290.x
Wilhelm,K., Gillis, I., Parker, G.(2016). Parental Bonding and Adult Attachment Style: The
Relationship between Four Category Models. Int J Womens Health Wellness 2016, 2:016
Volume 2 | Issue 1. https://www.researchgate.net/publication/313291747
https://www.codulcivil.ro/
www.descopera.ro
www.insse.ro
https://legalup.ro/alienarea-parentala/
https://www.paginadepsihologie.ro/despre-loialitate-si-familie/
https://www.rfi.ro
https://ro.scribd.com/document/405033961/Chestionar-HEXACO
https://ro.wikipedia.org/wiki/Divor%C8%9B
179
ANEXE
Anexa 1. Definirea criteriilor specifice pentru alienarea parentală (Kelly&
Johnston,2001; Gardner, 2004; Gardner, 2002; Baker& Darnall, 2007; Ellis, 2007)
N
Denumirea Descrierea criteriului
r
criteriului
.
c
r
t
.
1 Campania de denigrare a Această manifestare a copilului se referă la faptul că un
părintelui alienat părinte care a fost iubit și apreciat, devine, peste
noapte, temut și urât, copilul începând să respingă
prezența acestuia. Trebuie reținut că acest
comportament al copilului apare în lipsa unor motive
obiective și pertinente (cum ar fi un comportament
abuziv sau dăunător al părintelui față de copil), copilul
începând să respingă și să critice în mod nejustificat
respectivul părinte. Copilul are tendința de a jigni
părintele, de a-I atribui caracteristici negative, de a
refuza interacțiunea cu el, lăsând impresia că între el și
părintele respectiv nu au existat interacțiuni sau
experiențe calitative ori pozitive. Copilul refuză să
petreacă timp cu părintele, are tendința de a-l denigra și
refuză să i se adreseze acestuia cu apelativul
mama/tata, spunându-I fie pe nume, fie folosind un alt
termen de adresare.
2 Argumentele Această manifestare a copilului se referă la faptul că,
neconvingatoare ale respingerea părintelui de către copil se face pe baza
copilului unor motive absurde și nefondate, însă fără ca acesta să
recunoască absurditatea respectivelor argumente. De
180
exemplu, un copil poate refuza interacțiunea cu

părintele pe motivul că nu îi place culoarea părului
acestuia, că îl obligă să mânânce fructe și legume
înainte de desert, că nu îi permite accesul la calculator,
etc.
3 Absența ambivalenței Această manifestare a copilului se referă la faptul că
copilului față de părintele opiniile sale sunt clar structurate în raport cu cei doi
alienat părinți, fără existența vreunui anumit nivel de
ambivalență. Astfel, în timp ce unul dintre aceștia este
idealizat (copilul îi vede doar calitățile și îi oferă
sprijin automat, în mod reflex), celălalt este contotat
exclusiv negativ (copilul nu recunoaște existența
vreunei calități a acestuia). Copilul nu recunoaște
existența vreunor defecte în ceea ce îl privește pe
părintele preferat, dar nici existența unor calități în
ceea ce îl privește pe părinele respins.
4 Fenomenul „ganditorului Această manifestare a copilului se caracterizează prin
independent” faptul că opiniile pe care copilul le emite cu privire la
părintele respins sunt opinii despre care copilul afirmă că
îi aparțin în întregime și că nu le-a preluat de la părintele
preferat sau de la altcineva. Nu există niciun moment în
care copilul să recunoască faptul că opiniile sale cu
privire la părintele respins sau la conflictul existent între
aceștia au fost influențate de către părintele preferat.
5 Susținerea necondiționată Această manifestare a copilului se referă la susținerea
a părintelui alienator reflexivă și necondiționată a părintelui preferat, în
(denigrator) defavoarea celui respins, copilul având tendința de a găsi
justificări în ceea ce privește eventualele comportamente
nepotrivite ale părintelui preferat față de părintele respins.
În cadrul conflictului, copilul va avea tendința de a se alia
cu părintele preferat, fără a lua în calcul posibilitatea de a
181
fi neutru sau de a ține cont si de opinia sau punctul de

vedere al părintelui respins
6 Absența vinovăției Această manifestare a copilului se referă la absența
oricărui sentiment de vinovăție în raport cu părintele
respins, copilul considerând că respectivul părinte merită
tratamentul pe care i-l aplică părintele preferat sau chiar
copilul însuși. Recunoștința copilului pentru cadouri,
favoruri sau sprijin financiar din partea părintelui respins
nu există, copilul minimizând sau chiar negând existența
acestor comportamente.
7 Scenarii de împrumut Această manifestare a copilului se referă la faptul că, în
discursul copilului se regăsesc cuvinte, fraze sau chiar
scenarii preluate en-gros și nediscriminativ de la părintele
preferat. Astfel, copilul folosește cuvinte al căror sens nu
îl înțelege, sau prezintă întâmplări sau scenarii de viață la
care nu a participat în mod direct, sau, în raport cu care a
avut o vârstă mult prea fragedă ca să își amintească în
mod acurat evenimentul/ele.
8 Extinderea animozitații Această manifestare a copilului se referă la faptul că
asupra prietenilor sau începe să refuze contactul și interacțiunea cu familia
familiei părintelui țintă extinsă, rudele, prietenii părintelui respins, fără niciun
motiv obiectiv. Copilul refuză atât intercțiunea directă
(întalnirile) cu aceștia, dar și interacțiunea indirectă
(convorbiri telefonice, comunicare on line). De asemenea,
refuză să primească atenții sau cadouri din partea acestor
persoane, având tendnința de a aplica comportamentul pe
care îl aplică părintelui respins și acestora (jigniri, refuzul
de a comunica sau de a interacționa, tendința de a
distorsiona adevărul cu privire la calitatea interacțiunilor
anterioare pe care le-a avut în raport cu aceștia). Atunci
când prezintă această manifestare, copilul nu are relații
182
pozitive sau calitative cu familia extinsă/rudele sau

prietenii părintelui respins.
183
Anexa 2.
CHESTIONAR DE ALIENARE PARENTALĂ

- Listă inițială de itemi -
I. Campania de denigrare a părintelui alienat

1. Copilul are un apelativ jignitor pentru părintele respins (de exemplu, spune despre
acesta ca este "prost”, “urat”, “nebun”)
2. Copilul îl critică pe părintele respins, evidențiind defecte și caracteristici negative ale
acestuia
3. Copilul refuza sa vorbeasca despre părintele respins total sau partial. (de exemplu “Nu
vreau sa vorbesc despre el”)
4. Copilul nu verbalizează spontan experiente pozitive cu părintele respins
5. Copilul refuză să i se adreseze părintelui respins cu apelativul mama/tata, folosind
prenumele/numele de familie al acestuia/poreclă, termen peiorativ(acela, aia, etc.)
6. Copilul nu verbalizează experiente pozitive cu părintele respins atunci când este
provocat.
7. Copilul refuza sa vorbeasca despre părintele respins total sau partial. (de exemplu “Nu
vreau sa vorbesc despre el”)
8. Modificarea tonului vocii copilului cand vorbește despre părintele respins (ton tăios,
arțăgos, răstit).
9. Distanta la care se aseaza în raport cu părintele (copilul se așează la distanță mare în
raport cu părintele – partea opusă a încăperii)
10. Postura corpului: Copilul sta cu spatele/ usor intors , cu umerii cazuti, capul in jos sau
intr-o parte în raport cu părintele respins
11. Contact vizual: Copilul nu il priveste pe părinte/îl priveste in sus pe sub sprancene/ îl
privește de sus
12. Copilul refuza atingerea fizica a părintelui respins (luare de mana, imbratisare,
atingere pe umar)
13. Copilul refuza ajutorul părintelui respins intr-o sarcina
14. Copilul îl impinge / loveste pe părinte respins
15. Copilul nu vorbește cu parintele in mod spontan/ nu ii adreseaza solicitari
184
16. Copilul nu ii raspunde la intrebari părintelui respins

17. Copilul afirmă că părintele respins are un aspect fizic dezagreabil (de exemplu este
urât/neîngrijit/are defecte sau handicapuri fizice/se îmbracă urât sau necorespunzător)
II. Argumente neconvingătoare ale copilului
18. Copilul afirmă că părintele respins i-a pus în pericol integritatea fizică (ex: l-a aruncat
trei metri în aer, în timpul jocului, i-a dat mâncare cu viermi)
19. Copilul afirmă că părintele i-a pus în pericol integritatea emoțională (ex: s-a
transformat în vrăjitor și l-a speriat)
20. Alte argumente lipsite de consistență sau absurde (ex: nu l-a așezat niciodată în
picioare pe canapeaua lui, îi dă să mănânce legume înainte de desert)
21. Copilul nu recunoaste absurditatea motivelor invocate (de exemplu, pot visa urât cu
părul lui/ei foarte roșu)
22. Copilul utilizează un ton ridicat/accentuat/certăreț atunci când prezintă argumentele
neconvingătoare la adresa părintelui respins
23. Copilul utilizează sunete și onomatopee cu conotație negativă atunci când verbalizează
prezintă argumentele neconvingătoare la adresa părintelui respins
24. Copilul refuză să aibă contact vizual cu părintele respins
25. Contact vizual modificat (privire fixă și acuzatoare sau, dimpotrivă, evitarea
contactului vizal) atunci când prezintă argumentele neconvingătoare la adresa
părintelui respins
26. Copilul refuza interacțiunea directă cu părintele respins (ex: Copilul refuză să se
apropie de părinte/ să se joace cu părintele)
27. Copilul se retrage în partea opusă a spațiului (a încăperii) în raport cu care se găsește
părintele respins
28. Copilul are o atitudine încordată/ defensivă atunci când prezintă argumentele
29. Copilul are o atitudine convingătoare atunci când când prezintă argumentele
III. Absența ambivalenței copilului
30. Copilul identifică multiple caracteristici negative ale părintelui respins (ex: este
prost/urât/dezgustător,etc)
185
31. Copilul prezintă o privire fixă și acuzatoare atunci când prezintă argumentele
32. Copilul exacerbează în sens negativ caracteristicile negative ale părintelui respins (ex.
Copilul afirmă că nu are amintiri plăcute sau pozitive în raport cu părintele respins/ că
părintele nu are nicio calitate/ enumeră foarte multe defecte ale acestuia)
33. Copilul identifică multiple caracteristici pozitive ale părintelui preferat (ex: este
bun/frumos/iubitor/deștept, etc)
34. Copilul exacerbează în sens negativ caracteristicile negative ale părintelui respins (ex:
Copilul afirmă că părintele este periculos pentru el)
35. Copilul refuză cadouri/atenții din partea părintelui respins
36. Copilul are o postură închisă/defensivă atunci când vorbește despre caracteristicile
negative ale părintelui respins
37. Copilul este foarte transant verbal atunci când aduce contraargumente la adresa
părintelui respins
38. Copilul refuză să verbalizeze spontan experiențe pozitive cu părintele respins
39. Copilul folosește un ton ostil (autoritar/ agresiv/arțăgos/acuzator/defensiv) în raport
cu părintele resins
40. Copilul se poziționează la distanță în raport cu părintele respins (de exemplu: în partea
opusă a încăperii, de partea celaltă a mesei, etc)
41. Copilul nu verbalizează experiențe pozitive cu părintele respins atunci când este
provocat
42. Copilul evită/refuză contactul vizual cu părintele respins
43. Copilul are o postură deschisă și pozitivă atunci când vorbește despre caracteristicile
pozitive ale părintelui preferat
44. Copilul are o postură închisă/defensivă atunci când vorbește despre caracteristicile
negative ale părintelui respins, folosind un ton ton ostil (autoritar/
agresiv/arțăgos/acuzator/defensiv) în raport cu părintele resins
45. Copilul are o postură deschisă și pozitivă atunci când vorbește despre caracteristicile
pozitive ale părintelui preferat , folosind un ton conotat pozitiv atunci când vorbește
despre caracteristicile pozitive ale părintelui
46. Copilul folosește un ton conotat pozitiv atunci când vorbește despre caracteristicile
pozitive ale părintelui
186
47. Copilul se poziționează în proximitatea cu părintelui preferat (de exemplu: în partea

opusă a încăperii, de partea celaltă a mesei, etc)
48. Copilul respinge fără echivoc interacțiunea cu părintele respins (refuză
jocul/activitatea propusă)
49. Copilul are contatct vizual bun/prezent cu părintele preferat
50. Accentuarea tendinței copilului de a respinge contactul cu părintele alienat în prezența
evaluatorului)
51. Accentuarea tendinței copilului de a respinge părintele respins în prezența părintelui
preferat
52. Copilul prezintă manifestări neuro-vegetative atunci când interacționează cu părintele
respins (de exemplu tremor/paloare/micțiuni sau defecații spontane/necontrolate)
IV. Fenomenul ”Gânditorului independent”
53. Copilul afirmă că decizia de a-l respinge pe părintele este decizia sa personală (ex: Nu
vreau sa ma întalnesc cu el pentru ca asa cred eu ca este cel mai bine pentru mine)
54. Copilul respinge ideea conform căreia opiniile sale au fost preluate de la celălat
părinte (de exemplu: Asa cred eu, nu m-a învățat mama/tata)
55. Copilul folosește expresii sau apelative jignitoare la adresa părintelui respins, despre
care afirmă că îi aparțin în întregime
56. Copilul emite judecăți de valoare și convingeri negative fără o cauzalitate reală la
adresa părintelui respins(de exemplu: Tata/Mama a fost un depravat/ă înainte de a se
căsători….)
57. Copilul construiește scenarii care să demonstreze faptul că ideile pe care le are în
raport cu părintele respins îi aparțin în întregime (de exemplu, prezintă raționamente
despre care afirmă că sunt proprii pentru a demonstra autenticitatea gandirii sale)
58. Copilul folosește un ton ferm și convingător atunci când face verbalizări negative la
adresa părintelui respins
59. Copilul are o atitudine corporală de respingere a părintelui respins
(încordată/defensivă/agresivă/temătoare)
60. Copilul se plasează la distanță fizică în raport cu părintele respins (în celălalt capăt al
încăperii)
61. Copilul evită contactul vizual cu părintele respins
187
62. Copilul manifestă trăiri emoționale intens conotate negativ la adresa părintelui
(devine livid/ plânge/ tremură/)
63. Copilul fuge/se ascunde de părinte, refuzând interacțiunea directă sau indirectă
(mediată) cu acesta
64. Copilul are atitudine de sfidare la adresa părintelui respins
65. Copilul afișează o atitudine mult mai matură în raport cu vârsta lui, dorind să fie
convingător în argumentele sale (de exemplu: copilul abordează subiecte de discuție
cu ajutorul cărora dorește să își etaleze cunoștințele și maturitatea)
V. Susținerea necondiționată a părintelui preferat
66. Copilul aprobă verbal atitudinea negativă a părintelui în raport cu celălalt(susținere
automată, reflexivă și idealizată; de exemplu: mama/tata știe ce este mai bine)
67. Copilul găsește justificări pentru atitudinea părintelui în raport cu celălalt (de exemplu:
mama/tata se comportă în acest fel pentru că tata/mama știe cel mai bine)
68. Copilul aduce argumente prin care susține atitudinea părintelui, în defavoarea celuilalt
(de exemplu: mama/tata procedează în acest fel pentru că altfel, tata mi-ar face rău)
69. Copilul identifică puncte forte ale comportamentului părintelui respins prin care
argumentează atitudinea de susținere a acestuia (de exemplu: mama/tata este foarte
inteligent și știe ce este mai bine pentru mine)
70. Ton pozitiv al copilului cand vorbește despre părinte (ton firesc/cald/aprobator).
71. Distanta la care se aseaza de părinte (copilul se așează la distanță mică în raport cu
părintele preferat – în proximitatea acestuia sau chiar în brațele lui)
72. Postura corpului: Copilul are o postura deschisă în raport cu părintele preferat
73. Contact vizual: Copilul il priveste pe părintela preferat /caută contactul vizual
74. Copilul folosește cuvinte laudative la adresa părintelui preferat (de exemplu:
tata/mama este bun/ă, : tata/mama este frumos/oasă)
75. Copilul acceptă interacțiunea verbală cu părintele preferat
76. Copilul verbalizează spontan experiențe pozitive cu părintele preferat
77. Copilul verbalizează experiențe pozitive cu părintele preferat atunci când este
provocat
78. În conflictul părinților, copilul se poziționează, în mod evident, de partea părintelui
preferat
79. Copilul nu ia in calcul posibilitatea de a fi neutru în conflictul părinților
188
IV. Absența vinovăției copilului

80. Copilul afirmă că părintele respins merită să fie pedepsit pentru felul în care se poartă
cu el (de exemplu, că merită să fie obraznic cu el)
81. Copilul face verbalizări din care reiese că acest comportament față de părinte este
unul normal (ex: tata/mama merită sa il/o fac prost/ă)
82. Copilul face afirmații părtinitoare cu privire la părinte în defavoarea celuilalt
(tata/mama este mult mai bun/inteligent/frumos decât părintele respins)
83. Copilul utilizează un ton hotărât/convins atunci când face verbalizări cu privire la
atitudinea sa în raport cu părintele respins
84. Contact vizual: Copilul nu il priveste pe părintela respins /nu caută contactul vizual
85. Copilul utilizează un ton horărât/convins atunci când face verbalizări cu privire la
86. Distanta la care se aseaza de părinte (copilul se așează la distanță mare în raport cu
părintele respins – în celălat capăt al încăperii)
87. Copilul nu ia în considerare punctul de vedere al părintelui respins
88. Copilul are o postura închisă în raport cu părintele respins (de exemplu: retragere
corporală, brațe și picioare încrucișate,se întoarce cu spatele,etc)
89. Copilul nu il priveste pe părintela respins /nu caută contactul vizual
90. Copilul nu manifestă recunoștință pentru comportamentele pozitive pe care părintele
le are în raport cu el (cadouri/favoruri/sprijin financiar)
91. Copilul are o atitudine ostilă în raport cu părintele respins
92. Copilul are o atitudine obraznică în raport cu părintele respins
VI. Scenarii de împrumut
93. Copilul folosește cuvinte/expresii/fraze superioare nivelului de dezvoltare psiho-
somatică atunci când îi aduce acuze părintelui care se regăsesc în mod evident și în
limajul părintelui preferat (ex: tata/mama a devalizat conturile familiei)
94. Copilul utilizează un ton hotărât/convins atunci când face verbalizări cu privire la
95. Copilul aduce acuze părintelui în raport cu situații de viață la care nu a participat în
mod direct (ex: tata/mama a vrut să mă omoare de dinainte de a mă naște)
189
96. Copilul aduce acuze părintelui în raport cu situații de viață în raport cu care avea o
vârstă mult prea fragedă încât să și le mai amintească (de exemplu: mama/tata m-a
lăsat să înghit insecticid când aveam un an)
97. Copilul verbalizează scenarii și acuze împotriva părintelui care se regăsesc și în
limbajul părintelui preferat (ex: tata/mama ne-a furat bijuteriile)
98. Copilul utilizează termeni și cuvinte negative și acuzatoare la adresa părintelui
respins,pe care pare să nu le înțeleagă, dar care se regăsesc cu fidelitate în limbajul
părintelui preferat (ex: tata/mama este un infractor; dacă este pus să explice ce
înseamnă respectivul terme, nu știe)
99. Copilul utilizează gesturi pentru sublinierea nonverbală a argumentelor sale, atunci
când prezintă scenariile de împrumut (de exemplu, gesticulează cu mâinile, bate din
picior, etc)
100. Copilul folosește un ton convingăror atunci când utilizează termeni și cuvinte
negative la adresa părintelui respins
101. Copilul are o postură defensivă atunci când utilizează termeni și cuvinte
negative la adresa părintelui respins (de exemplu: pumnii strânși, brațele încrucișate,
prezintă mișcări bruște sau nervoase)
102. Copilul prezintă contact vizual direct, susținut, convingător atunci când
utilizează termeni și cuvinte negative la adresa părintelui respins
103. Copilul folosește un ton convingător atunci când utilizează termeni și cuvinte
104. Copilul îi aduce părintelui respins acuze fondate pe scenariile împrumutate (de
exemplu: mama/tata, tu ai vândut bijuteriile pe care le-am primit de la bunica)
105. Copilul prezintă manifestări conflictuale, la adresa părintelui respins,
manifestări pe care și le susține cu ajutorul scenariilor împrumutate (de exemplu:
Copilul se certă cu părintele pentru ca i-ar fi vândut bijuteriile)
106. Copilul prezintă un comportament de aprobare și complicitate în raport cu
părintele preferat, în mod spontan, atunci când acesta verbalizează (în prezența
copilului) anumite informații cu referire la părintele respins, informații pe baza cărora
s-au construit scenariile de împrumut (de exemplu: mama/tata a vrut ca eu să mor
înainte de a mă naște, l-a plătit pe doctor pentru asta)
190
107. Copilul prezintă un comportament de aprobare și complicitate în raport cu

părintele preferat, când este provocat, atunci când acesta verbalizează (în prezența
copilului) anumite informații cu referire la părintele respins, informații pe baza cărora
s-au construit scenariile de împrumut (de exemplu: Părintele preferat spune, Andrei, e
adevărat că tata/mama (părintele respins) nu se ocupă bine de tine atunci când ești la el
și că îți dă mâncare stricată/te lasă prea mult la televizor sau telefon/ te lasă cu
bunicul/a care a consumat alcool? )
VIII.Extinderea animozității asupra familiei părintelui țintă

108. Copilul face verbalizări negative la adresa familiei extinse/prietenilor
părintelui respins(ex: afirmă că sunt proști/urâți/neimportanți,etc.), deși anterior
refuzului a avut o interacțiune pozitivă și frecventă cu aceștia (din anamneză reiese
existența unor experiențe pozitive anterioare care pot fi verificate, fără elemente
abuzive)
109. Copilul refuză să vorbească cu/despre rudele/ prietenii părintelui, deși anterior
refuzului a avut o interacțiune pozitivă și frecventă cu aceștia (din anamneză reiese
existența unor experiențe pozitive anterioare care pot fi verificate, fără elemente
abuzive)
110. Copilul refuză să relateze spontan experiențe pozitive cu privire la
interacțiunea lui cu rude/prieteni ai părintelui respins
111. Copilul refuză să relateze experiențe pozitive cu privire la interacțiunea lui cu
rude/prieteni ai părintelui atunci când este provocat
112. Copilul folosește un ton tăios atunci când vorbește cu evaluatorul despre
rudele/prietenii părintelui respins
113. Copilul are o mimică de desconsiderare (privire batjocoritoare/expresie de
dezgust) atunci când vorbește cu evaluatorul despre rudele/prietenii părintelui
114. Copilul are o atitudine corporală defenisvă atunci când vorbește cu evaluatorul
despre rudele/prietenii părintelui
115. Copilul nu are contact vizual sau are contact vizual evitant /parțial atunci când
vorbește cu evaluatorul despre rudele/prietenii părintelui
116. Copilul refuză interacțiunea directă cu rudele/prietenii părintelui respins
191
117. Copilul prezintă o atitudine ostilă în prezențarudelor/prietenilor părintelui

respins
118. Copilul refuză interacțiunea indirectă cu rudele/prietenii părintelui respins
(comunicarea telefonică/on-line)
119. Copilul refuză să participe la evenimente importante care au loc în familia/cu
prietenii părintelui
192
Anexa 3.
- Itemi prezentați experților -
În tabelul de mai jos aveti o listă cu itemi care descriu comportamente specifice fenomenului
de alienare parentală. Vă rugăm ca, folosind note de la 1 la 10 (unde 1 se referă la lipsa
totală a specificității itemului pentru criteriul desemnat, iar 10, specificitate totală pentru
acesta), să acordați fiecărui item un punctaj, în funcție de modul în care acesta este descriptiv
sau nu pentru crieriile care sunt specifice fenomenului de alienare parentală (campania de
denigrare a părintelui respins, argumente neconvingătoare ale copilului, absența
ambivalenței copilului, fenomenul gânditorului independent, susținerea necondiționată a
părintelui preferat, absența vinovăției, scenarii de împrumut, extinderea animozității
copilului asupra familiei/prietenilor părintelui respins).
Nr Criteriu Itemi descriptivi pentru criteriu Punctaj

. expert
1. Campania Copilul are un apelativ jignitor pentru părintele
de denigrare respins (de exemplu, spune despre acesta ca este
a părintelui "prost”, “urat”, “nebun”)
Copilul îl critică pe părintele respins, evidențiind
țintă
defecte și caracteristici negative ale acestuia
Copilul refuza sa vorbeasca despre părintele respins
total sau partial. (de exemplu “Nu vreau sa vorbesc
despre el”)
Copilul nu verbalizează spontan experiente pozitive
cu părintele respins
Copilul refuză să i se adreseze părintelui respins cu
apelativul mama/tata, folosind prenumele/numele
de familie al acestuia/poreclă, termen
peiorativ(acela, aia, etc.)
Copilul nu verbalizează experiente pozitive cu
părintele respins atunci când este provocat.
193

despre el”)
Modificarea tonului vocii copilului cand vorbește
despre părintele respins (ton tăios, arțăgos, răstit).
Distanta la care se aseaza în raport cu părintele
(copilul se așează la distanță mare în raport cu
părintele – partea opusă a încăperii)
Postura corpului: Copilul sta cu spatele/ usor intors
, cu umerii cazuti, capul in jos sau intr-o parte în
raport cu părintele respins
Contact vizual: Copilul nu il priveste pe părinte/îl
priveste in sus pe sub sprancene/ îl privește de sus
Copilul refuza atingerea fizica a părintelui respins
(luare de mana, imbratisare, atingere pe umar)
Copilul refuza ajutorul părintelui respins intr-o
sarcina
Copilul îl impinge / loveste pe părinte respins
Copilul nu vorbește cu parintele in mod spontan/ nu
ii adreseaza solicitari
Copilul nu ii raspunde la intrebari părintelui respins
Copilul afirmă că părintele respins are un aspect
fizic dezagreabil (de exemplu este urât/neîngrijit/are
defecte sau handicapuri fizice/se îmbracă urât sau
necorespunzător)
2. Argumente Copilul afirmă că părintele respins i-a pus în
neconvingăt pericol integritatea fizică (ex: l-a aruncat trei
oare ale metri în aer, în timpul jocului, i-a dat mâncare
copilului cu viermi)
Copilul afirmă că părintele i-a pus în pericol
integritatea emoțională (ex: s-a transformat în
vrăjitor și l-a speriat)
Alte argumente lipsite de consistență sau
194
absurde (ex: nu l-a așezat niciodată în picioare

pe canapeaua lui, îi dă să mănânce legume
înainte de desert)
Copilul nu recunoaste absurditatea motivelor
invocate (de exemplu, pot visa urât cu părul
lui/ei foarte roșu)
Copilul utilizează un ton
ridicat/accentuat/certăreț atunci când prezintă
argumentele neconvingătoare la adresa
părintelui respins
Copilul utilizează sunete și onomatopee cu
conotație negativă atunci când verbalizează
prezintă argumentele neconvingătoare la adresa
părintelui respins
Copilul refuză să aibă contact vizual cu
părintele respins
Contact vizual modificat (privire fixă și
acuzatoare sau, dimpotrivă, evitarea contactului
vizal) atunci când prezintă argumentele
Copilul refuza interacțiunea directă cu părintele
respins (ex: Copilul refuză să se apropie de
părinte/ să se joace cu părintele)
Copilul se retrage în partea opusă a spațiului
(a încăperii) în raport cu care se găsește
părintele respins
Copilul are o atitudine încordată/ defensivă
atunci când prezintă argumentele
Copilul are o atitudine convingătoare atunci
când când prezintă argumentele
195

3. Absența Copilul identifică multiple caracteristici
ambivalenței negative ale părintelui respins (ex: este
copilului prost/urât/dezgustător,etc)
Copilul prezintă o privire fixă și acuzatoare
Copilul exacerbează în sens negativ
caracteristicile negative ale părintelui respins
(ex. Copilul afirmă că nu are amintiri plăcute
sau pozitive în raport cu părintele respins/ că
părintele nu are nicio calitate/ enumeră foarte
multe defecte ale acestuia)
Copilul identifică multiple caracteristici
pozitive ale părintelui preferat (ex: este
(ex: Copilul afirmă că părintele este periculos
pentru el)
Copilul refuză cadouri/atenții din partea
părintelui respins
Copilul are o postură închisă/defensivă atunci
când vorbește despre caracteristicile negative
ale părintelui respins
Copilul este foarte transant verbal atunci când
aduce contraargumente la adresa părintelui
respins
Copilul refuză să verbalizeze spontan
experiențe pozitive cu părintele respins
Copilul folosește un ton ostil (autoritar/
196
agresiv/arțăgos/acuzator/defensiv) în raport cu
părintele resins
Copilul se poziționează la distanță în raport cu
părintele respins (de exemplu: în partea opusă a
încăperii, de partea celaltă a mesei, etc)
Copilul nu verbalizează experiențe pozitive cu
părintele respins atunci când este provocat
Copilul evită/refuză contactul vizual cu
părintele respins
Copilul are o postură deschisă și pozitivă atunci
când vorbește despre caracteristicile pozitive
ale părintelui preferat
ale părintelui respins, folosind un ton ton ostil
(autoritar/ agresiv/arțăgos/acuzator/defensiv) în
raport cu părintele resins
ale părintelui preferat , folosind un ton conotat
pozitiv atunci când vorbește despre
caracteristicile pozitive ale părintelui
Copilul folosește un ton conotat pozitiv atunci
ale părintelui
Copilul se poziționează în proximitatea cu
părintelui preferat (de exemplu: în partea opusă
a încăperii, de partea celaltă a mesei, etc)
Copilul respinge fără echivoc interacțiunea cu
părintele respins (refuză jocul/activitatea
propusă)
197
Copilul are contatct vizual bun/prezent cu

părintele preferat
Accentuarea tendinței copilului de a respinge
contactul cu părintele alienat în prezența
evaluatorului)
părintele respins în prezența părintelui preferat
Copilul prezintă manifestări neuro-vegetative
atunci când interacționează cu părintele respins
(de exemplu tremor/paloare/micțiuni sau
defecații spontane/necontrolate)
4. Fenomenul Copilul afirmă că decizia de a-l respinge pe
”Gânditorul părintele este decizia sa personală (ex: Nu
ui vreau sa ma întalnesc cu el pentru ca asa cred
independent eu ca este cel mai bine pentru mine)
”
Copilul respinge ideea conform căreia opiniile
sale au fost preluate de la celălat părinte (de
exemplu: Asa cred eu, nu m-a învățat
mama/tata)
Copilul folosește expresii sau apelative
jignitoare la adresa părintelui respins, despre
Copilul emite judecăți de valoare și convingeri
negative fără o cauzalitate reală la adresa
părintelui respins(de exemplu: Tata/Mama a
fost un depravat/ă înainte de a se căsători….)
Copilul construiește scenarii care să
demonstreze faptul că ideile pe care le are în
raport cu părintele respins îi aparțin în
întregime (de exemplu, prezintă raționamente
198
despre care afirmă că sunt proprii pentru a

demonstra autenticitatea gandirii sale)
Copilul folosește un ton ferm și convingător
atunci când face verbalizări negative la adresa
părintelui respins
Copilul are o atitudine corporală de respingere
a părintelui respins
Copilul se plasează la distanță fizică în raport
cu părintele respins (în celălalt capăt al
încăperii)
Copilul evită contactul vizual cu părintele
respins
Copilul manifestă trăiri emoționale intens
conotate negativ la adresa părintelui (devine
livid/ plânge/ tremură/)
Copilul fuge/se ascunde de părinte, refuzând
interacțiunea directă sau indirectă (mediată) cu
acesta
Copilul are atitudine de sfidare la adresa
părintelui respins
Copilul afișează o atitudine mult mai matură în
raport cu vârsta lui, dorind să fie convingător în
argumentele sale (de exemplu: copilul
abordează subiecte de discuție cu ajutorul
cărora dorește să își etaleze cunoștințele și
maturitatea)
5. Susținerea Copilul aprobă verbal atitudinea negativă a
necondiționa părintelui în raport cu celălalt(susținere
tă a automată, reflexivă și idealizată; de exemplu:
părintelui mama/tata știe ce este mai bine)
199
preferat
Copilul găsește justificări pentru atitudinea
părintelui în raport cu celălalt (de exemplu:
mama/tata se comportă în acest fel pentru că
tata/mama știe cel mai bine)
Copilul aduce argumente prin care susține
atitudinea părintelui, în defavoarea celuilalt (de
exemplu: mama/tata procedează în acest fel
pentru că altfel, tata mi-ar face rău)
Copilul identifică puncte forte ale
comportamentului părintelui respins prin care
argumentează atitudinea de susținere a acestuia
(de exemplu: mama/tata este foarte inteligent și
știe ce este mai bine pentru mine)
Ton pozitiv al copilului cand vorbește despre
părinte (ton firesc/cald/aprobator).
Distanta la care se aseaza de părinte (copilul se
așează la distanță mică în raport cu părintele
preferat – în proximitatea acestuia sau chiar în
brațele lui)
Postura corpului: Copilul are o postura deschisă
în raport cu părintele preferat
Contact vizual: Copilul il priveste pe părintela
preferat /caută contactul vizual
Copilul folosește cuvinte laudative la adresa
părintelui preferat (de exemplu: tata/mama este
bun/ă, : tata/mama este frumos/oasă)
Copilul acceptă interacțiunea verbală cu
părintele preferat
Copilul verbalizează spontan experiențe
pozitive cu părintele preferat
200
Copilul verbalizează experiențe pozitive cu

părintele preferat atunci când este provocat
În conflictul părinților, copilul se poziționează,
în mod evident, de partea părintelui preferat
Copilul nu ia in calcul posibilitatea de a fi
neutru în conflictul părinților
6. Absența Copilul afirmă că părintele respins merită să fie
vinovăției pedepsit pentru felul în care se poartă cu el (de
copilului exemplu, că merită să fie obraznic cu el)
Copilul face verbalizări din care reiese că acest
comportament față de părinte este unul normal
(ex: tata/mama merită sa il/o fac prost/ă)
Copilul face afirmații părtinitoare cu privire la
părinte în defavoarea celuilalt (tata/mama este
mult mai bun/inteligent/frumos decât părintele
respins)
Copilul utilizează un ton hotărât/convins atunci
când face verbalizări cu privire la atitudinea sa
în raport cu părintele respins
Contact vizual: Copilul nu il priveste pe
părintela respins /nu caută contactul vizual
Copilul utilizează un ton horărât/convins atunci
așează la distanță mare în raport cu părintele
respins – în celălat capăt al încăperii)
Copilul nu ia în considerare punctul de vedere
al părintelui respins
Copilul are o postura închisă în raport cu
părintele respins (de exemplu: retragere
201
corporală, brațe și picioare încrucișate,se

întoarce cu spatele,etc)
Copilul nu il priveste pe părintela respins /nu
caută contactul vizual
Copilul nu manifestă recunoștință pentru
comportamentele pozitive pe care părintele le
are în raport cu el (cadouri/favoruri/sprijin
financiar)
Copilul are o atitudine ostilă în raport cu
părintele respins
Copilul are o atitudine obraznică în raport cu
părintele respins
7. Scenarii de Copilul folosește cuvinte/expresii/fraze
împrumut superioare nivelului de dezvoltare psiho-
somatică atunci când îi aduce acuze părintelui
care se regăsesc în mod evident și în limajul
părintelui preferat (ex: tata/mama a devalizat
conturile familiei)
Copilul aduce acuze părintelui în raport cu
situații de viață la care nu a participat în mod
direct (ex: tata/mama a vrut să mă omoare de
dinainte de a mă naște)
situații de viață în raport cu care avea o vârstă
mult prea fragedă încât să și le mai amintească
(de exemplu: mama/tata m-a lăsat să înghit
insecticid când aveam un an)
Copilul verbalizează scenarii și acuze
202
împotriva părintelui care se regăsesc și în

limbajul părintelui preferat (ex: tata/mama ne-a
furat bijuteriile)
Copilul utilizează termeni și cuvinte negative și
acuzatoare la adresa părintelui respins,pe care
pare să nu le înțeleagă, dar care se regăsesc cu
fidelitate în limbajul părintelui preferat (ex:
tata/mama este un infractor; dacă este pus să
explice ce înseamnă respectivul terme, nu știe)
Copilul utilizează gesturi pentru sublinierea
nonverbală a argumentelor sale, atunci când
prezintă scenariile de împrumut (de exemplu,
gesticulează cu mâinile, bate din picior, etc)
Copilul folosește un ton convingăror atunci
când utilizează termeni și cuvinte negative la
Copilul are o postură defensivă atunci când
utilizează termeni și cuvinte negative la adresa
părintelui respins (de exemplu: pumnii strânși,
brațele încrucișate, prezintă mișcări bruște sau
nervoase)
Copilul prezintă contact vizual direct, susținut,
convingător atunci când utilizează termeni și
cuvinte negative la adresa părintelui respins
Copilul folosește un ton convingător atunci
Copilul îi aduce părintelui respins acuze
fondate pe scenariile împrumutate (de exemplu:
mama/tata, tu ai vândut bijuteriile pe care le-
am primit de la bunica)
203
Copilul prezintă manifestări conflictuale, la

adresa părintelui respins, manifestări pe care și
le susține cu ajutorul scenariilor împrumutate
(de exemplu: Copilul se certă cu părintele
pentru ca i-ar fi vândut bijuteriile)
Copilul prezintă un comportament de aprobare
și complicitate în raport cu părintele preferat, în
mod spontan, atunci când acesta verbalizează
(în prezența copilului) anumite informații cu
referire la părintele respins, informații pe baza
cărora s-au construit scenariile de împrumut (de
exemplu: mama/tata a vrut ca eu să mor înainte
de a mă naște, l-a plătit pe doctor pentru asta)
și complicitate în raport cu părintele preferat,
când este provocat, atunci când acesta
verbalizează (în prezența copilului) anumite
informații cu referire la părintele respins,
informații pe baza cărora s-au construit
scenariile de împrumut (de exemplu: Părintele
preferat spune, Andrei, e adevărat că tata/mama
(părintele respins) nu se ocupă bine de tine
atunci când ești la el și că îți dă mâncare
stricată/te lasă prea mult la televizor sau
telefon/ te lasă cu bunicul/a care a consumat
alcool? )
8. Extinderea Copilul face verbalizări negative la adresa
animozității familiei extinse/prietenilor părintelui
asupra respins(ex: afirmă că sunt
familiei proști/urâți/neimportanți,etc.), deși anterior
părintelui refuzului a avut o interacțiune pozitivă și
204
țintă frecventă cu aceștia (din anamneză reiese

existența unor experiențe pozitive anterioare
care pot fi verificate, fără elemente abuzive)
Copilul refuză să vorbească cu/despre rudele/
prietenii părintelui, deși anterior refuzului a
avut o interacțiune pozitivă și frecventă cu
aceștia (din anamneză reiese existența unor
experiențe pozitive anterioare care pot fi
verificate, fără elemente abuzive)
Copilul refuză să relateze spontan experiențe
pozitive cu privire la interacțiunea lui cu
rude/prieteni ai părintelui respins
Copilul refuză să relateze experiențe pozitive
cu privire la interacțiunea lui cu rude/prieteni ai
părintelui atunci când este provocat
Copilul folosește un ton tăios atunci când
vorbește cu evaluatorul despre rudele/prietenii
părintelui respins
Copilul are o mimică de desconsiderare (privire
batjocoritoare/expresie de dezgust) atunci când
părintelui
Copilul are o atitudine corporală defenisvă
atunci când vorbește cu evaluatorul despre
rudele/prietenii părintelui
Copilul nu are contact vizual sau are contact
vizual evitant /parțial atunci când vorbește cu
evaluatorul despre rudele/prietenii părintelui
Copilul refuză interacțiunea directă cu
Copilul prezintă o atitudine ostilă în
205
prezențarudelor/prietenilor părintelui respins

Copilul refuză interacțiunea indirectă cu
rudele/prietenii părintelui respins (comunicarea
telefonică/on-line)
Copilul refuză să participe la evenimente
importante care au loc în familia/cu prietenii
părintelui
206
Anexa 4.

- Itemi prezentați experților -
În tabelul de mai jos aveti o listă cu itemi care descriu comportamente specifice fenomenului
de alienare parentală. Vă rugăm ca, folosind note de la 1 la 10 (unde 1 se referă la lipsa
totală a specificității itemului pentru criteriul desemnat, iar 10, specificitate totală pentru
acesta), să acordați fiecărui item un punctaj, în funcție de modul în care acesta este descriptiv
sau nu pentru crieriile care sunt specifice fenomenului de alienare parentală (campania de
denigrare a părintelui respins, argumente neconvingătoare ale copilului, absența
ambivalenței copilului, fenomenul gânditorului independent, susținerea necondiționată a
părintelui preferat, absența vinovăției, scenarii de împrumut, extinderea animozității
copilului asupra familiei/prietenilor părintelui respins).
Nr Criteriu Itemi descriptivi pentru criteriu Punctaj

. expert
1. Campania Copilul are un apelativ jignitor pentru părintele
de denigrare respins (de exemplu, spune despre acesta ca este
a părintelui "prost”, “urat”, “nebun”)
Copilul îl critică pe părintele respins, evidențiind
țintă
defecte și caracteristici negative ale acestuia
despre el”)
Copilul nu verbalizează spontan experiente pozitive
Copilul refuză să i se adreseze părintelui respins cu
apelativul mama/tata, folosind prenumele/numele
de familie al acestuia/poreclă, termen
peiorativ(acela, aia, etc.)
Copilul nu verbalizează experiente pozitive cu
207
părintele respins atunci când este provocat.

despre el”)
Modificarea tonului vocii copilului cand vorbește
despre părintele respins (ton tăios, arțăgos, răstit).
Distanta la care se aseaza în raport cu părintele
(copilul se așează la distanță mare în raport cu
părintele – partea opusă a încăperii)
Postura corpului: Copilul sta cu spatele/ usor intors
, cu umerii cazuti, capul in jos sau intr-o parte în
Contact vizual: Copilul nu il priveste pe părinte/îl
priveste in sus pe sub sprancene/ îl privește de sus
Copilul refuza atingerea fizica a părintelui respins
(luare de mana, imbratisare, atingere pe umar)
Copilul refuza ajutorul părintelui respins intr-o
sarcina
Copilul îl impinge / loveste pe părinte respins
Copilul nu vorbește cu parintele in mod spontan/ nu
ii adreseaza solicitari
Copilul nu ii raspunde la intrebari părintelui respins
Copilul afirmă că părintele respins are un aspect
fizic dezagreabil (de exemplu este urât/neîngrijit/are
defecte sau handicapuri fizice/se îmbracă urât sau
necorespunzător)
2. Argumente Copilul afirmă că părintele respins i-a pus în
neconvingăt pericol integritatea fizică (ex: l-a aruncat trei
oare ale metri în aer, în timpul jocului, i-a dat mâncare
copilului cu viermi)
Copilul afirmă că părintele i-a pus în pericol
integritatea emoțională (ex: s-a transformat în
vrăjitor și l-a speriat)
208
Alte argumente lipsite de consistență sau

absurde (ex: nu l-a așezat niciodată în picioare
pe canapeaua lui, îi dă să mănânce legume
înainte de desert)
Copilul nu recunoaste absurditatea motivelor
invocate (de exemplu, pot visa urât cu părul
lui/ei foarte roșu)
Copilul utilizează un ton
ridicat/accentuat/certăreț atunci când prezintă
părintelui respins
Copilul utilizează sunete și onomatopee cu
conotație negativă atunci când verbalizează
prezintă argumentele neconvingătoare la adresa
părintelui respins
Copilul refuză să aibă contact vizual cu
părintele respins
Contact vizual modificat (privire fixă și
acuzatoare sau, dimpotrivă, evitarea contactului
vizal) atunci când prezintă argumentele
Copilul refuza interacțiunea directă cu părintele
respins (ex: Copilul refuză să se apropie de
părinte/ să se joace cu părintele)
Copilul se retrage în partea opusă a spațiului
(a încăperii) în raport cu care se găsește
părintele respins
Copilul are o atitudine încordată/ defensivă
Copilul are o atitudine convingătoare atunci
209
când când prezintă argumentele

3. Absența Copilul identifică multiple caracteristici
ambivalenței negative ale părintelui respins (ex: este
copilului prost/urât/dezgustător,etc)
Copilul prezintă o privire fixă și acuzatoare
(ex. Copilul afirmă că nu are amintiri plăcute
sau pozitive în raport cu părintele respins/ că
părintele nu are nicio calitate/ enumeră foarte
multe defecte ale acestuia)
Copilul identifică multiple caracteristici
pozitive ale părintelui preferat (ex: este
(ex: Copilul afirmă că părintele este periculos
pentru el)
Copilul refuză cadouri/atenții din partea
părintelui respins
ale părintelui respins
Copilul este foarte transant verbal atunci când
aduce contraargumente la adresa părintelui
respins
Copilul refuză să verbalizeze spontan
experiențe pozitive cu părintele respins
210
Copilul folosește un ton ostil (autoritar/

agresiv/arțăgos/acuzator/defensiv) în raport cu
părintele resins
Copilul se poziționează la distanță în raport cu
părintele respins (de exemplu: în partea opusă a
încăperii, de partea celaltă a mesei, etc)
Copilul nu verbalizează experiențe pozitive cu
părintele respins atunci când este provocat
Copilul evită/refuză contactul vizual cu
părintele respins
ale părintelui preferat
ale părintelui respins, folosind un ton ton ostil
(autoritar/ agresiv/arțăgos/acuzator/defensiv) în
ale părintelui preferat , folosind un ton conotat
Copilul folosește un ton conotat pozitiv atunci
ale părintelui
Copilul se poziționează în proximitatea cu
părintelui preferat (de exemplu: în partea opusă
a încăperii, de partea celaltă a mesei, etc)
Copilul respinge fără echivoc interacțiunea cu
părintele respins (refuză jocul/activitatea
211
propusă)
Copilul are contatct vizual bun/prezent cu
părintele preferat
contactul cu părintele alienat în prezența
evaluatorului)
părintele respins în prezența părintelui preferat
Copilul prezintă manifestări neuro-vegetative
atunci când interacționează cu părintele respins
(de exemplu tremor/paloare/micțiuni sau
4. Fenomenul Copilul afirmă că decizia de a-l respinge pe
”Gânditorul părintele este decizia sa personală (ex: Nu
ui vreau sa ma întalnesc cu el pentru ca asa cred
independent eu ca este cel mai bine pentru mine)
”
Copilul respinge ideea conform căreia opiniile
sale au fost preluate de la celălat părinte (de
exemplu: Asa cred eu, nu m-a învățat
mama/tata)
Copilul folosește expresii sau apelative
jignitoare la adresa părintelui respins, despre
Copilul emite judecăți de valoare și convingeri
negative fără o cauzalitate reală la adresa
părintelui respins(de exemplu: Tata/Mama a
fost un depravat/ă înainte de a se căsători….)
Copilul construiește scenarii care să
demonstreze faptul că ideile pe care le are în
raport cu părintele respins îi aparțin în
212
întregime (de exemplu, prezintă raționamente

despre care afirmă că sunt proprii pentru a
demonstra autenticitatea gandirii sale)
Copilul folosește un ton ferm și convingător
atunci când face verbalizări negative la adresa
părintelui respins
Copilul are o atitudine corporală de respingere
a părintelui respins
Copilul se plasează la distanță fizică în raport
cu părintele respins (în celălalt capăt al
încăperii)
Copilul evită contactul vizual cu părintele
respins
Copilul manifestă trăiri emoționale intens
conotate negativ la adresa părintelui (devine
livid/ plânge/ tremură/)
Copilul fuge/se ascunde de părinte, refuzând
interacțiunea directă sau indirectă (mediată) cu
acesta
Copilul are atitudine de sfidare la adresa
părintelui respins
Copilul afișează o atitudine mult mai matură în
raport cu vârsta lui, dorind să fie convingător în
argumentele sale (de exemplu: copilul
abordează subiecte de discuție cu ajutorul
cărora dorește să își etaleze cunoștințele și
maturitatea)
5. Susținerea Copilul aprobă verbal atitudinea negativă a
necondiționa părintelui în raport cu celălalt(susținere
tă a automată, reflexivă și idealizată; de exemplu:
213
părintelui mama/tata știe ce este mai bine)

preferat
Copilul găsește justificări pentru atitudinea
părintelui în raport cu celălalt (de exemplu:
mama/tata se comportă în acest fel pentru că
tata/mama știe cel mai bine)
Copilul aduce argumente prin care susține
atitudinea părintelui, în defavoarea celuilalt (de
exemplu: mama/tata procedează în acest fel
pentru că altfel, tata mi-ar face rău)
Copilul identifică puncte forte ale
comportamentului părintelui respins prin care
argumentează atitudinea de susținere a acestuia
(de exemplu: mama/tata este foarte inteligent și
știe ce este mai bine pentru mine)
Ton pozitiv al copilului cand vorbește despre
părinte (ton firesc/cald/aprobator).
așează la distanță mică în raport cu părintele
preferat – în proximitatea acestuia sau chiar în
brațele lui)
Postura corpului: Copilul are o postura deschisă
în raport cu părintele preferat
Contact vizual: Copilul il priveste pe părintela
preferat /caută contactul vizual
Copilul folosește cuvinte laudative la adresa
părintelui preferat (de exemplu: tata/mama este
bun/ă, : tata/mama este frumos/oasă)
Copilul acceptă interacțiunea verbală cu
părintele preferat
Copilul verbalizează spontan experiențe
214
pozitive cu părintele preferat

Copilul verbalizează experiențe pozitive cu
părintele preferat atunci când este provocat
În conflictul părinților, copilul se poziționează,
în mod evident, de partea părintelui preferat
Copilul nu ia in calcul posibilitatea de a fi
neutru în conflictul părinților
6. Absența Copilul afirmă că părintele respins merită să fie
vinovăției pedepsit pentru felul în care se poartă cu el (de
copilului exemplu, că merită să fie obraznic cu el)
Copilul face verbalizări din care reiese că acest
comportament față de părinte este unul normal
(ex: tata/mama merită sa il/o fac prost/ă)
Copilul face afirmații părtinitoare cu privire la
părinte în defavoarea celuilalt (tata/mama este
mult mai bun/inteligent/frumos decât părintele
respins)
Contact vizual: Copilul nu il priveste pe
părintela respins /nu caută contactul vizual
Copilul utilizează un ton horărât/convins atunci
așează la distanță mare în raport cu părintele
respins – în celălat capăt al încăperii)
Copilul nu ia în considerare punctul de vedere
al părintelui respins
Copilul are o postura închisă în raport cu
215
părintele respins (de exemplu: retragere

corporală, brațe și picioare încrucișate,se
întoarce cu spatele,etc)
Copilul nu il priveste pe părintela respins /nu
caută contactul vizual
Copilul nu manifestă recunoștință pentru
comportamentele pozitive pe care părintele le
are în raport cu el (cadouri/favoruri/sprijin
financiar)
Copilul are o atitudine ostilă în raport cu
părintele respins
Copilul are o atitudine obraznică în raport cu
părintele respins
7. Scenarii de Copilul folosește cuvinte/expresii/fraze
împrumut superioare nivelului de dezvoltare psiho-
somatică atunci când îi aduce acuze părintelui
care se regăsesc în mod evident și în limajul
părintelui preferat (ex: tata/mama a devalizat
conturile familiei)
situații de viață la care nu a participat în mod
direct (ex: tata/mama a vrut să mă omoare de
dinainte de a mă naște)
situații de viață în raport cu care avea o vârstă
mult prea fragedă încât să și le mai amintească
(de exemplu: mama/tata m-a lăsat să înghit
insecticid când aveam un an)
216
Copilul verbalizează scenarii și acuze

împotriva părintelui care se regăsesc și în
limbajul părintelui preferat (ex: tata/mama ne-a
furat bijuteriile)
Copilul utilizează termeni și cuvinte negative și
acuzatoare la adresa părintelui respins,pe care
pare să nu le înțeleagă, dar care se regăsesc cu
fidelitate în limbajul părintelui preferat (ex:
tata/mama este un infractor; dacă este pus să
explice ce înseamnă respectivul terme, nu știe)
Copilul utilizează gesturi pentru sublinierea
nonverbală a argumentelor sale, atunci când
prezintă scenariile de împrumut (de exemplu,
gesticulează cu mâinile, bate din picior, etc)
Copilul folosește un ton convingăror atunci
Copilul are o postură defensivă atunci când
utilizează termeni și cuvinte negative la adresa
părintelui respins (de exemplu: pumnii strânși,
brațele încrucișate, prezintă mișcări bruște sau
nervoase)
Copilul prezintă contact vizual direct, susținut,
convingător atunci când utilizează termeni și
Copilul folosește un ton convingător atunci
Copilul îi aduce părintelui respins acuze
fondate pe scenariile împrumutate (de exemplu:
mama/tata, tu ai vândut bijuteriile pe care le-
217
am primit de la bunica)
Copilul prezintă manifestări conflictuale, la
adresa părintelui respins, manifestări pe care și
le susține cu ajutorul scenariilor împrumutate
(de exemplu: Copilul se certă cu părintele
și complicitate în raport cu părintele preferat, în
mod spontan, atunci când acesta verbalizează
(în prezența copilului) anumite informații cu
referire la părintele respins, informații pe baza
cărora s-au construit scenariile de împrumut (de
exemplu: mama/tata a vrut ca eu să mor înainte
de a mă naște, l-a plătit pe doctor pentru asta)
și complicitate în raport cu părintele preferat,
când este provocat, atunci când acesta
verbalizează (în prezența copilului) anumite
informații cu referire la părintele respins,
informații pe baza cărora s-au construit
scenariile de împrumut (de exemplu: Părintele
preferat spune, Andrei, e adevărat că tata/mama
(părintele respins) nu se ocupă bine de tine
atunci când ești la el și că îți dă mâncare
stricată/te lasă prea mult la televizor sau
telefon/ te lasă cu bunicul/a care a consumat
alcool? )
8. Extinderea Copilul face verbalizări negative la adresa
animozității familiei extinse/prietenilor părintelui
asupra respins(ex: afirmă că sunt
familiei proști/urâți/neimportanți,etc.), deși anterior
218
părintelui refuzului a avut o interacțiune pozitivă și

țintă frecventă cu aceștia (din anamneză reiese
existența unor experiențe pozitive anterioare
care pot fi verificate, fără elemente abuzive)
Copilul refuză să vorbească cu/despre rudele/
prietenii părintelui, deși anterior refuzului a
avut o interacțiune pozitivă și frecventă cu
aceștia (din anamneză reiese existența unor
experiențe pozitive anterioare care pot fi
verificate, fără elemente abuzive)
Copilul refuză să relateze spontan experiențe
pozitive cu privire la interacțiunea lui cu
rude/prieteni ai părintelui respins
Copilul refuză să relateze experiențe pozitive
cu privire la interacțiunea lui cu rude/prieteni ai
Copilul folosește un ton tăios atunci când
părintelui respins
Copilul are o mimică de desconsiderare (privire
batjocoritoare/expresie de dezgust) atunci când
părintelui
Copilul are o atitudine corporală defenisvă
atunci când vorbește cu evaluatorul despre
rudele/prietenii părintelui
Copilul nu are contact vizual sau are contact
vizual evitant /parțial atunci când vorbește cu
evaluatorul despre rudele/prietenii părintelui
Copilul refuză interacțiunea directă cu
219
Copilul prezintă o atitudine ostilă în

prezențarudelor/prietenilor părintelui respins
Copilul refuză interacțiunea indirectă cu
rudele/prietenii părintelui respins (comunicarea
telefonică/on-line)
Copilul refuză să participe la evenimente
importante care au loc în familia/cu prietenii
părintelui
220
Anexa 5.
CHESTIONAR DE ALIENARE PARENTALA
Alienarea Parentală reprezintă procesul prin care un părinte intervine, în mod intenționat, în relația
copilului cu celălalt părinte. Acest set de enunțuri se referă la instalarea fenomenului de alienare
parentală în relația copil-părinte. Apreciați fiecare item prin bifarea variantei care apreciați că se
potrivește cel mai bine, în cazul în care respectivul comportament este prezent la copilul evaluat.
Încercați să utilizați întreaga scală atunci când dați note itemilor. Aceasta înseamnă că unele din
răspunsurile dumneavoastră este probabil să fie la nivelul inferior al scalei, unele la mijloc, și altele
să fie la capătul superior al scalei. (0 -cel mai mic scor, 4-cel mai mare scor).
Initialele copilului:
Varsta copilului:
Gen: feminin
masculin
altele
Nivel de școlarizare (grupa/clasa) _______________________
Existenta anterioara a unei situatii de abuz (fizic, emotional, sexual, neglijare) din partea parintelui
respins asupra copilului:
Da
Nu
Altele
Evaluator (initiale)____________
Treapta de specializare:
Practicant in supervizare
Autonom
Specialist
Principal
1. Copilul are un apelativ jignitor pentru părintele respins (de exemplu, spune despre acesta ca
este "prost”, “urat”, “nebun”)
0 1 2 3 4
2. Copilul îl critică pe părintele respins, evidențiind defecte și caracteristici negative ale acestuia
0 1 2 3 4
221
3. Copilul își modifică tonul atunci cand vorbește despre părintele respins (ton tăios, arțăgos,
răstit).
0 1 2 3 4
4. Copilul prezintă o privire fixă și acuzatoare atunci când prezintă argumentele neconvingătoare
la adresa părintelui respins
0 1 2 3 4
5. Copilul are o atitudine încordată/ defensivă atunci când prezintă argumentele neconvingătoare
0 1 2 3 4
6. Copilul are o atitudine convingătoare atunci când când prezintă argumentele neconvingătoare
0 1 2 3 4
7. Copilul este foarte transant verbal atunci când aduce contraargumente la adresa părintelui
respins
0 1 2 3 4
8. Copilul refuză să verbalizeze spontan experiențe pozitive cu părintele respins
0 1 2 3 4
9. Copilul nu verbalizează experiențe pozitive cu părintele respins atunci când este provocat
0 1 2 3 4
10. Copilul afirmă că decizia de a-l respinge pe părintele este decizia sa personală (ex: Nu vreau
sa ma întalnesc cu el pentru ca asa cred eu ca este cel mai bine pentru mine)
0 1 2 3 4
11. Copilul respinge ideea conform căreia opiniile sale au fost preluate de la celălat părinte (de
exemplu: Asa cred eu, nu m-a învățat mama/tata)
0 1 2 3 4
12. Copilul construiește scenarii care să demonstreze faptul că ideile pe care le are în raport cu
părintele respins îi aparțin în întregime (de exemplu, prezintă raționamente despre care afirmă
că sunt proprii pentru a demonstra autenticitatea gandirii sale)
0 1 2 3 4
13. Copilul aprobă verbal atitudinea negativă a părintelui în raport cu celălalt(susținere automată,
reflexivă și idealizată; de exemplu: mama/tata știe ce este mai bine
222
0 1 2 3 4
14. Copilul găsește justificări pentru atitudinea părintelui în raport cu celălalt (de exemplu:
mama/tata se comportă în acest fel pentru că tata/mama știe cel mai bine)
0 1 2 3 4
15. Copilul aduce argumente prin care susține atitudinea părintelui, în defavoarea celuilalt (de
exemplu: mama/tata procedează în acest fel pentru că altfel, tata mi-ar face rău)
0 1 2 3 4
16. Copilul afirmă că părintele respins merită să fie pedepsit pentru felul în care se poartă cu el (de
exemplu, că merită să fie obraznic cu el)
0 1 2 3 4
17. Copilul face verbalizări din care reiese că acest comportament față de părinte este unul
normal (ex: tata/mama merită sa il/o fac prost/ă)
0 1 2 3 4
18. Copilul face afirmații părtinitoare cu privire la părinte în defavoarea celuilalt (tata/mama este
mult mai bun/inteligent/frumos decât părintele respins)
0 1 2 3 4
19. Copilul are o postură defensivă atunci când utilizează termeni și cuvinte negative la adresa
părintelui respins (de exemplu: pumnii strânși, brațele încrucișate, prezintă mișcări bruște sau
nervoase)
0 1 2 3 4
20. Copilul prezintă contact vizual direct, susținut, convingător atunci când utilizează termeni și
0 1 2 3 4
21. Copilul folosește un ton convingăror atunci când utilizează termeni și cuvinte negative la
0 1 2 3 4
22. Copilul are o mimică de desconsiderare (privire batjocoritoare/expresie de dezgust) atunci

când vorbește cu cu evaluatorul despre rudele/ prietenii părintelui
0 1 2 3 4
23. Copilul are o atitudine corporală defensivă atunci când vorbește cu cu evaluatorul despre
rudele/ prietenii părintelui
0 1 2 3 4
223
24. Copilul nu are contact vizual sau are contact vizual evitant/parțial atunci când vorbește cu
evaluatorul despre rudele/ prietenii părintelui
0 1 2 3 4
224
Anexa 6.
BRIC
Varsta copilului:
Gen: feminin
masculin
altele
Existenta anterioara a unei situatii de abuz (fizic, emotional, sexual, neglijare) din partea
parintelui respins asupra copilului:
Da
Nu
Altele
Autonom
Specialist
Principal
Pentru fiecare item, vă rugăm să înregistrați numărul care se apropie cel mai mult de
observațiile dvs. despre copil. Înregistrați răspunsul dvs. în spațiul din stânga fiecărui item,
folosind următoarea scală:
1 = rareori sau niciodată
2 = uneori
3 = în mod frecvent
4 = foarte des
5 = aproape întotdeauna sau întodeauna
1. Se simte fericit sau relaxat?

2. Își ascunde gândurile față de alte persoane?
3. Spune sau face lucruri cu adevărat ciudate?
225
4. Nu este atent/ă atunci când ar trebui?

5. Renunță la o muncă sau la o sarcină fără să o finalizeze?
6. Se înțelege bine cu alți oameni?
7. Lovește, împinge sau rănește pe cineva?
8. Se înțelege prost cu alți oameni?
9. Se supără foarte tare?
10. Complimentează sau ajută pe cineva?
11. Se simte rău?
12. Trișează?
13. Își pierde cumpătul?
226
Anexa 7.
SCALA SPENCE DE ANXIETATE PENTRU COPII
Varsta copilului:
Gen: feminin
masculin
altele
Existenta anterioara a unei situatii de abuz (fizic, emotional, sexual, neglijare) din partea
parintelui respins asupra copilului:
Da
Nu
Altele
Autonom
Specialist
Principal
Vă rugăm să încercuiți cuvântul care arată cât de des vi se întâmplă aceste lucruri. Nu există
răspunsuri corecte sau greșite.
1. Îmi fac griji pentru lucruri. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna

2. Întunericul mă sperie. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
3. Când am o problemă, am o senzație ciudată în stomac. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
4. Îmi este frică. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
5. Mi-ar fi frică să fiu singur/ă acasă. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
6. Sunt speriat atunci când trebuie să dau un test. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
7. Îmi este frică atunci când trebuie să folosesc o toaletă
publică. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
8. Îmi fac griji când sunt departe de părinții mei. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
9. Îmi este teamă că mă voi face de râs în fața oamenilor. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
10. Îmi fac griji că nu mă voi descurca la școală. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
227
11. Sunt popular printre ceilalți copii de vârsta mea. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
12. Îmi fac griji că i se va întâmpla ceva îngrozitor cuiva din
familia mea. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
13 Deodată simt că nu pot respira, fără vreun motiv anume. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
14. Trebuie să verific întruna dacă am făcut lucrurile bine
(de exemplu dacă am stins lumina, sau am încuiat ușa). Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
15. Sunt speriat dacă trebuie să dorm singur/ă. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
16. Am probleme să merg la școală dimineața pentru că mă
simt agitat/ă sau mi-e teamă. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
17. Sunt bun la sport. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
18. Îmi este frică de câini. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
19. Mi se pare că nu-mi pot scoate din cap gânduri rele sau
absurde. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
20. Atunci când am o problemă, inima îmi bate cu putere. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
21. Brusc încep să tremur sau să mă scutur fără vreun motiv
anume. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
22. Îmi fac griji că mi se va întâmpla ceva rău. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
23. Îmi este frică să merg la medici sau la dentist. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
24. Atunci când am o problemă mă simt nesigur/ă. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
25. Sunt speriat/ă în locurile înalte sau în lifturi
(ascensoare). Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
26. Sunt o persoană bună. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
27. Trebuie să mă gândesc la anumite lucruri pentru a
împiedica să se întâmple ceva rău (de exemplu numere
sau cuvinte). Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
28. Sunt speriat/ă atunci când trebuie să călătoresc cu
mașina sau cu autobuzul sau cu trenul. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
29. Îmi fac griji despre ce gândesc alții despre mine. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
30. Mă tem să fiu în locuri aglomerate (precum centre
comerciale, la cinema, în autobuz, în locuri de joacă
aglomerate). Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
31. Sunt fericit/ă. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
32. Deodată mă simt foarte speriat/ă, fără nici un motiv. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
33. Îmi este frică de insecte sau de păianjeni. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
228
34. Deodată am o senzație de amețeală sau leșin când nu

există nici un motiv pentru asta. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
35. Îmi este frică dacă trebuie să vorbesc în fața clasei. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
36. Inima începe să-mi bată prea repede fără nici un motiv. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
37. Îmi fac griji că o să mă simt brusc speriat/ă atunci când
nu va exista nici un motiv pentru asta. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
38. Îmi place de mine. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
39. Îmi este frică să fiu în spații mici și închise, precum
tuneluri sau spații mici. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
40. Trebuie să fac repetat anumite lucruri (de exemplu să mă
spăl pe mâini, să curăț sau să pun lucrurile într-o
anumită ordine). Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
41. Mă deranjează imagini sau gânduri rele sau absurde din
mintea mea. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
42. Trebuie să fac unele lucruri absolut corect pentru a
împiedica să se întâmple lucruri rele. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
43. Sunt mândru de activitatea mea școlară. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
44. Mi-ar fi frică să rămân departe de casă peste noapte. Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
45. Mai este ceva de care îți este frică cu adevărat? Da Nu
Ce anume: ____________________________________
_____________________________________________
_____________________________________________
Cât de des îți este frică de acest lucru? Niciodată Uneori Deseori Întotdeauna
© 1994 Susan H. Spence
229
Anexa 8.
Chek List Alienare Parentală
Varsta copilului:
Gen: feminin
masculin
altele
Existenta anterioara a unei situatii de abuz (fizic, emotional, sexual, neglijare) din partea parintelui
respins asupra copilului:
Da
Nu
Altele
Autonom
Specialist
Principal
Nr. Criteriu Dimen Comportament observabil Prezent Absent

Crt. siune
1. Campan Verbal 1. Copilul are un apelativ jignitor pentru
ia de părintele respins (de exemplu, spune
denigrar despre acesta ca este "prost”, “urat”,
ea “nebun”)
părintel 2. Copilul refuza sa vorbeasca despre
ui părintele respins total sau partial. (de
alienat exemplu “Nu vreau sa vorbesc despre el”)
3. Copilul nu verbalizează spontan
experiente pozitive cu părintele respins
4. Copilul nu verbalizează experiente

pozitive cu părintele respins atunci când
230
este provocat.
Non 1. Modificarea tonului vocii copilului
verbal cand vorbește despre părintele respins
(ton tăios, arțăgos, răstit).
2. Distanta la care se aseaza în raport cu
părintele (copilul se așează la distanță
mare în raport cu părintele – partea
opusă a încăperii)
3. Postura corpului: Copilul sta cu
spatele/ usor intors , cu umerii cazuti,
capul in jos sau intr-o parte în raport
4. Contact vizual: Copilul nu il priveste
pe părinte/îl priveste in sus pe sub
sprancene/ îl privește de sus
Interac 1. Copilul refuza atingerea fizica a
țiune părintelui respins (luare de mana,
imbratisare, atingere pe umar)
2. Copilul refuza ajutorul părintelui
respins intr-o sarcina
3. Copilul îl impinge / loveste pe părinte

respins
4. Copilul nu vorbește cu parintele in

mod spontan/ nu ii adreseaza
solicitari
2. Argume Verbal 1. Copilul afirmă că părintele respins

ntele are un aspect fizic dezagreabil (de
neconvi exemplu este urât/neîngrijit/are
ngatoar defecte sau handicapuri fizice/se
e ale îmbracă urât sau necorespunzător)
copilulu
231
i
2. Copilul afirmă că părintele
respins i-a pus în pericol integritatea fizică
(ex: l-a aruncat trei metri în aer, în timpul
jocului, i-a dat mâncare cu viermi)
3. Copilul afirmă că părintele i-a pus în
pericol integritatea emoțională (ex: s-a
transformat în vrăjitor și l-a speriat)
4. Alte argumente lipsite de
consistență sau absurde (ex: nu l-a așezat
niciodată în picioare pe canapeaua lui, îi
dă să mănânce legume înainte de desert)
Nonve 1. Copilul utilizează un ton
rbal ridicat/accentuat/certăreț atunci când
prezintă argumentele neconvingătoare
2. Copilul utilizează sunete și
onomatopee cu conotație negativă atunci
când verbalizează prezintă argumentele
neconvingătoare la adresa părintelui
respins
3. Copilul refuză să aibă contact
vizual cu părintele respins
4. Contact vizual modificat (privire
fixă și acuzatoare sau, dimpotrivă,
evitarea contactului vizal) atunci când
prezintă argumentele neconvingătoare la
Interac 1. Copilul refuza interacțiunea
țiune directă cu părintele respins (ex: Copilul
refuză să se apropie de părinte/ să se joace
cu părintele)
2. Copilul se retrage în partea opusă
a spațiului (a încăperii) în raport cu care
232
se găsește părintele respins

3. Copilul are o atitudine încordată/
defensivă atunci când prezintă
părintelui respins
4. Copilul are o atitudine convingătoare
atunci când când prezintă argumentele
neconvingătoare la adresa părintelui
respins
3. Absența Verbal 1. Copilul identifică multiple
ambival caracteristici negative ale părintelui
enței respins (ex: este
copilulu prost/urât/dezgustător,etc)
i 2. Copilul exacerbează în sens
negativ caracteristicile negative ale
părintelui respins (ex. Copilul afirmă că
nu are amintiri plăcute sau pozitive în
raport cu părintele respins/ că părintele nu
are nicio calitate/ enumeră foarte multe
defecte ale acestuia)
3. Copilul identifică multiple
caracteristici pozitive ale părintelui
preferat (ex: este
5. Copilul exacerbează în sens
pozitiv caracteristicile negative
ale părintelui respins (ex: Copilul
afirmă că părintele este perfect,
nu are niciun defect)
6.
7. Copilul refuză cadouri/atenții din
partea părintelui respins
Nonve 1. Copilul are o postură
233
rbal închisă/defensivă atunci când vorbește

despre caracteristicile negative ale
părintelui respins
2. Copilul folosește un ton ostil
(autoritar/
agresiv/arțăgos/acuzator/defensiv) în
3. Copilul se poziționează la distanță în
raport cu părintele respins (de exemplu: în
partea opusă a încăperii, de partea celaltă
a mesei, etc)
4. Copilul evită/refuză contactul vizual
5. Copilul are o postură deschisă și

pozitivă atunci când vorbește despre
preferat
6. Copilul folosește un ton conotat
7. Copilul se poziționează în proximitatea
cu părintelui preferat (de exemplu: în
partea opusă a încăperii, de partea celaltă
a mesei, etc)
8. Copilul are contatct vizual bun/prezent
cu părintele preferat
Interac 1. Copilul respinge fără echivoc

țiune interacțiunea cu părintele respins (refuză
jocul/activitatea propusă)
2. Accentuarea tendinței copilului de
a respinge contactul cu părintele alienat în
prezența evaluatorului
234
3. Accentuarea tendiței copilului de

a respinge părintele respins în prezența
părintelui preferat
4. Copilul prezintă manifestări
neuro-vegetative atunci când
interacționează cu părintele respins (de
exemplu tremor/paloare/micțiuni sau
4. Fenome Verbal 1. Copilul afirmă că decizia de a-l
nul respinge pe părintele este decizia sa
„Gândit personală (ex: nu vreau sa ma întalnesc cu
orului el pentru ca asa cred eu ca este cel mai
Indepen bine pentru mine)
dent” 2. Copilul respinge ideea conform
căreia opiniile sale au fost preluate de la
celălat părinte (de exemplu: Asa cred eu,
nu m-a învățat mama/tata)
3. Copilul folosește expresii sau
apelative jignitoare la adresa părintelui
respins, despre care afirmă că îi aparțin în
întregime
4. Copilul emite judecăți de valoare
și convingeri negative fără o cauzalitate
reală la adresa părintelui respins(de
exemplu: Tata/Mama a fost un depravat/ă
înainte de a se căsători….)
Nonve 1. Copilul folosește un ton ferm și
rbal convingător atunci când face verbalizări
2. Copilul are o atitudine corporală
de respingere a părintelui respins
(încordată/defensivă/agresivă/temătoare
3. Copilul se plasează la distanță fizică în
raport cu părintele respins (în celălalt
235
capăt al încăperii)
4. Copilul evită contactul vizual cu
părintele respins
Interac 1. Copilul manifestă trăiri
țiune emoționale intens conotate negativ la
adresa părintelui (devine livid/ plânge/
tremură/)
2. Copilul fuge/se ascunde de
părinte, refuzând interacțiunea directă sau
indirectă (mediată) cu acesta
3. Copilul are atitudine de sfidare la
4. Copilul afișsează o atitudine mult mai
matură în raport cu vârsta lui, dorind să
fie convingător în argumentele sale (de
exemplu: copilul abordează subiecte de
discuție cu ajutorul cărora dorește să își
etaleze cunoștințele și maturitatea)
5. Susținer Verbal 1. Copilul aprobă verbal atitudinea
ea negativă a părintelui în raport cu
necondi celălalt(susținere automată, reflexivă și
ționată a idealizată; ex: mama/tata știe ce este mai
părintel bine)
ui 2. Copilul găsește justificări pentru
preferat atitudinea părintelui în raport cu celălalt
(ex: mama/tata se comportă în acest fel
pentru că tata/mama știe cel mai bine)
3. Copilul aduce argumente prin
care susține atitudinea părintelui, în
defavoarea celuilalt (ex: mama/tata
procedează în acest fel pentru că altfel,
tata mi-ar face rău)
4. Copilul identifică puncte forte ale
comportamentului părintelui respins prin
236
care argumentează atitudinea de susținere

a acestuia (de exemplu: mama/tata este
foarte inteligent și știe ce este mai bine
pentru mine)
Nonve 1. Ton pozitiv al copilului cand
rbal vorbește despre părinte (ton
firesc/cald/aprobator).
2. Distanta la care se aseaza de părinte
(copilul se așează la distanță mică în
raport cu părintele preferat – în
proximitatea acestuia sau chiar în brațele
lui)
2. Postura corpului: Copilul are o
postura deschisă în raport cu
părintele preferat
3.
4. Contact vizual: Copilul il priveste pe
părintela preferat /caută contactul vizual
Interac 1. Copilul folosește cuvinte
țiune laudative la adresa părintelui preferat (de
exemplu: tata/mama este bun/ă, :
tata/mama este frumos/oasă)
2. Copilul acceptă interacțiunea verbală
cu părintele preferat
3. Copilul verbalizează spontan

experiențe pozitive cu părintele
preferat
4. Copilul verbalizează experiențe

pozitive cu părintele preferat atunci când
este provocat
6. Absența Verbal 1. Copilul afirmă că părintele
vinovăți respins merită să fie pedepsit pentru felul
237
ei în care se poartă cu el (de exemplu, că

merită să fie obraznic cu el)
2. Copilul face verbalizări din care
reiese că acest comportament față de
părinte este unul normal (ex: tata/mama
merită sa il/o fac prost/ă)
3. Copilul face afirmații părtinitoare
cu privire la părinte în defavoarea celuilalt
(tata/mama este mult mai
bun/inteligent/frumos decât părintele
respins)
4. Copilul nu prezintă sentimente de
vinovăție în raport cu atitudinea lui față de
părintele respins
Nonve 1. Copilul utilizează un ton
rbal hotărât/convins atunci când face
verbalizări cu privire la atitudinea sa în
2. Distanta la care se aseaza de
părinte (copilul se așează la distanță mare
în raport cu părintele respins – în celălat
capăt al încăperii)
3.Postura corpului: Copilul are o postura
închisă în raport cu părintele respins (de
exemplu: retragere corporală, brațe și
picioare încrucișate,se întoarce cu
spatele,etc)
4. Contact vizual: Copilul nu il priveste pe
părintela respins /nu caută contactul
vizual
Interac 1. Copilul nu ia în considerare punctul de
țiune vedere al părintelui respins
2.Copilul nu manifestă recunoștință
238
pentru comportamentele pozitive pe care

părintele le are în raport cu el
(cadouri/favoruri/sprijin financiar)
3. Copilul are o atitudine ostilă în raport
4. Copilul are o atitudine obraznică

7. Scenarii Verbal 1. Copilul folosește

de cuvinte/expresii/fraze superioare nivelului
împrum de dezvoltare psiho-somatică atunci când
ut îi aduce acuze părintelui care se regăsesc
în mod evident și în limajul părintelui
preferat (ex: tata/mama a devalizat
conturile familiei)
2. Copilul aduce acuze părintelui în
raport cu situații de viață la care nu a
participat în mod direct (ex: tata/mama a
vrut să mă omoare de dinainte de a mă
naște)
3. Copilul aduce acuze părintelui în
raport cu situații de viață în raport cu care
avea o vârstă mult prea fragedă încât să și
le mai amintească (de exemplu:
mama/tata m-a lăsat să înghit insecticid
când aveam un an)
4. Copilul verbalizează scenarii și
acuze împotriva părintelui care se
regăsesc și în limbajul părintelui preferat
(ex: tata/mama ne-a furat bijuteriile)
5. Copilul utilizează termeni și
cuvinte negative și acuzatoare la adresa
părintelui respins,pe care pare să nu le
239
înțeleagă, dar care se regăsesc cu

fidelitate în limbajul părintelui preferat
(ex: tata/mama este un infractor; dacă este
pus să explice ce înseamnă respectivul
terme, nu știe)
Nonve 1. Copilul folosește un ton convingăror
rbal atunci când utilizează termeni și cuvinte
2. Copilul are o postură defensivă atunci
când utilizează termeni și cuvinte negative
la adresa părintelui respins (de exemplu:
pumnii strânși, brațele încrucișate,
prezintă mișcări bruște sau nervoase)
3. Copilul prezintă contact vizual direct,
susținut, convingător atunci când
utilizează termeni și cuvinte negative la
4. Copilul utilizează gesturi pentru
sublinierea nonverbala a argumentelor
sale, atunci când prezintă scenariile de
împrumut (de exemplu: gesticulează cu
mâinile, bate din picior, etc.)
Interac 1. Copilul îi aduce părintelui respins
țiune acuze fondate pe scenariile împrumutate
(de exemplu: mama/tata, tu ai vândut
bijuteriile pe care le-am primit de la
bunica)
2. Copilul prezintă manifestări
conflictuale, la adresa părintelui respins,
manifestări pe care și le susține cu
ajutorul scenariilor împrumutate (de
exemplu: Copilul se certă cu părintele
240
3. Copilul prezintă un comportament de

aprobare și complicitate în raport cu
părintele preferat, în mod spontan, atunci
când acesta verbalizează (în prezența
copilului) anumite informații cu referire la
părintele respins, informații pe baza
cărora s-au construit scenariile de
împrumut (de exemplu: mama/tata a vrut
ca eu să mor înainte de a mă naște, l-a
plătit pe doctor pentru asta)
4. Copilul prezintă un comportament de
aprobare și complicitate în raport cu
părintele preferat, când este provocat,
atunci când acesta verbalizează (în
prezența copilului) anumite informații cu
referire la părintele respins, informații pe
baza cărora s-au construit scenariile de
împrumut (de exemplu: Părintele preferat
spune, Andrei, e adevărat că tata/mama
(părintele respins) nu se ocupă bine de
tine atunci când ești la el și că îți dă
mâncare stricată/te lasă prea mult la
televizor sau telefon/ te lasă cu bunicul/a
care a consumat alcool? )
8. Extinde Verbal 1. Copilul face verbalizări negative
rea la adresa familiei extinse/prietenilor
animozi părintelui respins(ex: afirmă că sunt
tații proști/urâți/neimportanți,etc.), deși
asupra anterior refuzului a avut o interacțiune
prietenil pozitivă și frecventă cu aceștia (din
or sau anamneză reiese existența unor experiențe
familiei pozitive anterioare care pot fi verificate,
părintel fără elemente abuzive)
ui țintă 2. Copilul refuză să vorbească
241
(alienat) cu/despre rudele/ prietenii părintelui, deși

anterior refuzului a avut o interacțiune
pozitivă și frecventă cu aceștia (din
anamneză reiese existența unor experiențe
pozitive anterioare care pot fi verificate,
fără elemente abuzive)
3. Copilul refuză să relateze spontan
experiențe pozitive cu privire la
interacțiunea lui cu rude/prieteni ai
părintelui respins
4. Copilul refuză să relateze
experiențe pozitive cu privire la
interacțiunea lui cu rude/prieteni ai
Nonve 1. Copilul folosește un ton tăios
rbal atunci când vorbește cu cu evaluatorul
despre rudele/ prietenii părintelui respins
2. Copilul are o atitudine corporală
defensivă atunci când vorbește cu cu
evaluatorul despre rudele/ prietenii
părintelui
3. Copilul nu are contact vizual sau
are contact vizual evitant/parțial atunci
când vorbește cu evaluatorul despre
4. Copilul are o mimică de
desconsiderare (privire
batjocoritoare/expresie de dezgust) atunci
când vorbește cu cu evaluatorul despre
Interac 1. Copilul refuză interacțiunea
țiune directă cu rudele/prietenii părintelui
respins
242
2. Copilul prezintă o atitudine ostilă

în prezența rudelor/prietenilor părintelui
respins
3. Copilul refuză interacțiunea
indirectă cu rudele/prietenii părintelui
respins (comuincarea telefonică/on-line
4. Copilul refuză să participe la
evenimente importante care au loc în
familia /cu prietenii părintelui
243
Anexa 9.
GHID DE INTERVIU
I.D. (Inițiala numelui și a prenumelui copilului):______________________________
Data nașterii și vârsta:___________________________________________________
Gen:_______________
Nivel de școlarizare (grupa/clasa)__________________________________________
Situație familială:_______________________________________________________
Evaluator:______________________________________________________________
1. Date anamnestice ale persoanei intervievate
Gradul de rudenie în raport cu copilul (mama/tata)/altă rudă):
ID persoană intervievată (inițiala numelui și a prenumelui):
Data și locul nașterii/Vârsta:
Gen:
Nivel de școlarizare:
Ultima instituție de învățământ absolvită:
Profesie:
Loc de muncă:
Stare civilă
2. Informații cu privire la familia de origine:
a) Mama
b) Tata)
c) Frați/Surori
d) Alte relații semnificative
3. Informații cu privire la starea de sănătate personală și antecedente heredocolaterale:
Consumator de alcool/ tutun/alte substanțe:
Religie:
A. Informații generale
1. Descrieți relația dumneavoastră cu copilul.
2. Enumerați câteva calități ale copilului dumneavoastră.
244
3. Enumerați câteva aspecte care vă nemulțumesc la comportamentul sau la felul de a fi

al copilului dumneavoastră.
4. Relatați câteva experiențe plăcute petrecute alături de copilul dumneavoastră.
5. Relatați câteva experiențe neplăcute petrecute alături de copilul dumneavoastră.
6. Relatați care sunt modalitățile de discipinare pe care le utilizați în educația copilului
dumneavoastră.
7. Relatați dacă au existat/există episoade de violență domestică
(fizică/verbală/emoțională/sexuală în familia dumneavoastră).
8. Relatați care este opinia/ care sunt reacțiile copilului dumneavoastră vis-a-vis de
separarea/divorțul de parterul/a dumneavoastră.
B. Alienare Parentală
I. Campania de denigrare a părintelui alienat
1. Care este atitudinea copilului față de dumneavoastră?
2. Care este atitudinea copilului față de celălalt părinte?
3. Copilul are senzația că este persecutat de către unul dintre cei doi părinți? Daca da,
oferiți cîteva exemple.
4. Copilul dumneavoastră a fost supus vreunei forme de violență sau de maltratare din
partea dumneavoastră, a celuilalt părinte sau a unui alt membru al familei? Daca da, oferiți
cîteva exemple.
5. Copilul vă denigreaza, refuză să vi se adreseze cu apelativul mama/tata sau refuză să
aibă experiențe pozitive cu dvs.?
6. Copilul refuză să peteracă timp cu dumneavostră? Dacă da, oferiți câteva exemple.
7. Cât de des face copilul afirmații pozitive despre dumneavostră?
II. Argumentele neconvingatoare ale copilului
1. Copilul dumneavoastră refuză să relaționeze firesc cu dumneavoastră sau cu celălalt
părinte? Dacă da, oferiți câteva exemple și posibile motive pentru acest tip de reacție.
2. Ce fel de argumente aduce copilul dumneavoastră pentru a refuza interacțiunea cu
dumneavoastră sau cu celălalt părinte? Oferiți câteva exemple.
3. În cazul în care copilul refuză să interacționeze cu dumneavoastră, cât de realiste sunt
aceste motive?
4. În cazul unor motive absurde pe care le invocă, cum argumentează copilul această
respingere a dumneavoastră?
245
III. Absența ambivalenței copilului

1. Cum se raportează copilul la dumneavoastră, din perspectiva calităților și defectelor pe
care le sesizează?
2. Are copilul tendința de observa doar calități sau doar defecte la dumneavoastră sau are
o abordare echilibrată din această perspectivă?
3. Au fost momente în care copilul a reușit să admită că aveți atât calități cât și defecte?
IV. Fenomenul „Gânditorului Independent”
1. Cum argumentează copilul atitudinea pe care o are în raport cu dumneavoastră?
2. Recunoaște copilul că atitudinea/opiniile pe care copilul le are în raport cu
dumneavoastră au fost influențate de altcineva?
V. Susținerea necondiționată a părintelui preferat
1. Când există un dezacord între dumneavoastră și celălalt părinte, care este atitudinea
copilului, ce face el?
1. Când există un dezacord între dumneavoastră și celălalt părinte, copilul are o atitudine
neutră sau se poziționează de partea unuia dintre părinți?
2 Când există un dezacord între dumneavoastră și celălalt părinte, copilul are tendința de
a vă judeca sau este receptiv și la punctul dumneavoastră de vedere?
VI. Absența vinovăției
1. Are copilul remușcări despre felul în care se poartă cu dumneavoastră? Dacă da/nu
oferiți câteva exemple.
VII. Scenarii de împrumut
1. Atunci când face reproșuri, în limbajul copilului dumneavoastră se regăsesc
cuvinte/expresii împrumutate din limbajul adulților sau a unei anumite persoane? Daca da,
oferiți câteva exemple.
VIII. Extinderea animozitații asupra prietenilor sau familiei părintelui țintă (alienat)
1. Copilul dumneavoastră are o relație pozitivă și iubitoare cu unul sau mai mulți
membri ai familiei dumneavoastră extinse?
2. A avut copilul dumneavoastră câteva momente pozitive cu cel puțin un membru al
familiei tale extinse?
246
Anexa 10.
DATE DE IDENTIFICARE
Vă rugăm să completaţi rubricile următoare. Aceste informaţii sunt necesare doar pentru
analiza statistică a datelor şi vor fi utilizate cu deplina asigurare a confidenţialităţii.
1. Data testării (ziua / luna / anul) :
2. Inițiale:
3. Gen:
1 Masculin 2 Feminin
4. Vârsta:
5. Opcupație:
6. Educație:
1 10 clase/școală profesională 2 Liceu/Școală postliceală 3 Studii
Universitare/postuniversitare
7. Naționalitate:
1 Română 2 Maghiară 3 Germană 4 Rromă 5 Altele
8. Familia de origine (familia de proveniență):

1 Cuplu parental integru 2 Părinți divorțați 3 Părinți separați 4 Altele
9. În cuplul parental al părinților dumneavoastră a existat conflict?

1 Da 2 Nu
10. În cazul existenței conflictului parental, cât a durat acesta:

1 ≤ 1 an 2 1-3 ani 3 ≥ 3 ani
247
11. Actual, sunteți într-o relație?

1 Da 2 Nu
12. Dacă da, cum apreciați actual nivelul de satisfacție pe care vi-l oferă relația
dumneavoastră?
1 Deloc satisfăcătoare 2 Satisfăcătoare 3 Foarte satisfăcătoare
13. Câți prieteni apropiați aveți?

1. Niciunul/ una 2 un prieten 3 doi sau trei 4 patru sau mai mulți
14. De câte ori pe săptămână vă întâlniți cu prietenii dumnevoastră pentru a diferite

activități (în afara școlii sau al locului de muncă)?
1. Mai puțin de o dată 2. O dată sau de două ori 3. De trei sau de mai multe ori
248
Anexa 11.
CHESTIONAR REFERITOR LA RELAȚII (RQ)
Scală:
Există patru stiluri de relații generale pe care oamenii le raportează adesea. Bifați litera care
corespunde stilului care vă descrie cel mai bine sau este cel mai apropiat de modul dvs. de a
fi.
A. Este ușor pentru mine să devin apropiat emoțional de ceilalți. Mă simt confortabil
să depind de ei și ei să depindă de mine. Nu îmi fac griji că sunt singur sau că alții nu mă
acceptă.
B. Mă simt inconfortabil să mă apropii de ceilalți. Vreau relații apropiate din punct de
vedere emoțional, dar constat că îmi este greu să am încredere deplină în ceilalți sau să depind
de ei. Îmi fac griji că voi fi rănit dacă îmi dau voie să devin prea apropiat de ceilalți.
C. Vreau intimitate totală cu ceilalți, dar adesea constat că ceilalți nu doresc o
apropiere atât de mare cât mi-aș dori eu. Mă simt inconfortabil fără relații apropiate, dar
uneori mă îngrijorez că alții nu mă apreciază atât de mult cât îi apreciez eu pe ei.
D. Mă simt confortabil fără relații emoționale apropiate. Este foarte important pentru
mine să mă simt independent și autosuficient, și prefer să nu depind de alții sau alții să
depindă de mine.
Acum evaluați fiecare din stilurile de relații de mai sus pentru a indica cât de mult sau cât de
puțin corespunde fiecare descriere cu stilul dvs. relațional general.
Stilul A
1 2 3 4 5 6 7
Dezacord Neutru/ Acord
puternic mixt puternic
Stilul B
249
1 2 3 4 5 6 7
Stilul C
1 2 3 4 5 6 7
Stilul D
1 2 3 4 5 6 7
250
Anexa 12.
INSTRUMENTUL LEGĂTURILOR PARENTALE (PBI)

BLACK DOG INSTITUTE
FORMULAR MAMĂ
Acest chestionar enumeră diferite atitudini și comportamente ale părinților. În funcție de
cum v-o amintiți pe MAMA în primii dvs. 16 ani de viață, bifați caseta cea mai adecvată din
dreptul fiecărei întrebări.
Foarte Moderat Moderat Foarte
mult da nu puțin
1. Vorbea cu mine cu o voce caldă și prietenoasă □ □ □ □
2. Nu m-a ajutat cât aș fi avut nevoie □ □ □ □
3. Mă lăsa să fac lucrurile care-mi plăceau □ □ □ □
4. Părea rece emoțional față de mine □ □ □ □
5. Părea să-mi înțeleagă problemele și grijile □ □ □ □
6. Era afectuoasă cu mine □ □ □ □
7. Îi plăcea ca eu să iau propriile mele decizii □ □ □ □
8. Nu dorea ca eu să cresc □ □ □ □
9. Încerca să controleze tot ce făceam □ □ □ □
10. Îmi invada intimitatea □ □ □ □
11. Îi plăcea să discute cu mine □ □ □ □
12. Îmi zâmbea adesea □ □ □ □
251
13. Avea tendința să mă dădăcească □ □ □ □

14. Nu părea să-mi înțeleagă nevoile sau dorințele □ □ □ □
15. Mă lăsa să îmi iau propriile hotărâri □ □ □ □
16. Mă făcea să mă simt nedorit/ă □ □ □ □
17. Putea să mă facă să mă simt mai bine atunci când □ □ □ □
eram supărat/ă
18. Nu vorbea cu mine foarte mult □ □ □ □
19. Încerca să mă facă să mă simt dependent/ă de ea □ □ □ □
20. Mi se părea că nu mă descurc decât dacă ea era în □ □ □ □
preajmă
21. Mi-a dat toată libertatea pe care o doream □ □ □ □
22. Mă lăsa să ies cât vroiam de des □ □ □ □
23. Era supraprotectoare cu mine □ □ □ □
24. Nu mă lăuda □ □ □ □
25. Mă lăsa să mă îmbrac oricum îmi plăcea □ □ □ □
252

FORMULAR TATĂ
Acest chestionar enumeră diferite atitudini și comportamente ale părinților. În funcție de cum
vi-l amintiți pe TATA în primii dvs. 16 ani de viață, bifați caseta cea mai adecvată din dreptul
fiecărei întrebări.
Foarte Moderat Moderat Foarte
mult da nu puțin
1. Vorbea cu mine cu o voce caldă și prietenoasă □ □ □ □
2. Nu m-a ajutat cât aș fi avut nevoie □ □ □ □
3. Mă lăsa să fac lucrurile care-mi plăceau □ □ □ □
4. Părea rece emoțional față de mine □ □ □ □
5. Părea să-mi înțeleagă problemele și grijile □ □ □ □
6. Era afectuos cu mine □ □ □ □
7. Îi plăcea ca eu să iau propriile mele decizii □ □ □ □
8. Nu dorea ca eu să cresc □ □ □ □
9. Încerca să controleze tot ce făceam □ □ □ □
10. Îmi invada intimitatea □ □ □ □
11. Îi plăcea să discute cu mine □ □ □ □
12. Îmi zâmbea adesea □ □ □ □
13. Avea tendința să mă dădăcească □ □ □ □
14. Nu părea să-mi înțeleagă nevoile sau dorințele □ □ □ □
15. Mă lăsa să îmi iau propriile hotărâri □ □ □ □
253
16. Mă făcea să mă simt nedorit/ă □ □ □ □

17. Putea să mă facă să mă simt mai bine atunci când □ □ □ □
eram supărat/ă
18. Nu vorbea cu mine foarte mult □ □ □ □
19. Încerca să mă facă să mă simt dependent/ă de el □ □ □ □
20. Mi se părea că nu mă descurc decât dacă el era în □ □ □ □
preajmă
21. Mi-a dat toată libertatea pe care o doream □ □ □ □
22. Mă lăsa să ies cât vroiam de des □ □ □ □
23. Era supraprotector cu mine □ □ □ □
24. Nu mă lăuda □ □ □ □
25. Mă lăsa să mă îmbrac oricum îmi plăcea □ □ □ □
254
Anexa 13.
SS
Vă prezentăm mai jos 10 propoziţii care descriu sentimente despre propria dumneavoastră
persoană. Vă rugăm citiţi cu atenţie fiecare propoziţie şi notaţi răspunsul care vi se potriveşte cel mai
bine.
1 = Sunt în total dezacord

2 = Nu sunt de acord
3 = De acord
4 = Sunt perfect de acord
Sunt în Nu sunt De acord Sunt

total de acord perfect de
dezacord acord
1 Simt că am mai multe calităţi bune.
2 Câteodată mă simt nefolositor (nefolositoare).

3 Simt că sunt o persoană de valoare cel puţin la egalitate cu
ceilalţi.
4 Aş dori să am mai mult respect faţă de mine însumi.
5 Sunt capabil să fac lucruri la fel de bine ca şi ceilalţi oameni.

6 Câteodată mă gândesc că nu sunt bun (bună) deloc.
7 Am o atitudine pozitivă faţă de persoana mea.
8 Simt că nu prea am motive să fiu mândru (mândră) de
persoana mea.
9 În general sunt satisfăcut(ă) de mine însumi.
10 În general sunt înclinat(ă) să cred despre mine însumi că dau
greş în ceea ce întreprind.
255
Anexa 14.
CHESTIONAR BAKER - Mama
Următoarele întrebări sunt despre anumite comportamente ale părinților dvs. / părinții dvs.
vitregi. Vă rugăm să răspundeți separat pentru mama (inclusiv pentru partenerul său) și pentru
tata (și partenera sa).
Vă rugăm să răspundeți folosind următoarele opțiuni: 0 = Niciodată, 1 = Rareori, 2 = Uneori,
3 = Deseori, 4 = Întotdeauna, 5 = NA= Nu știu.
Mama Partenerul
mamei
1. Îmi adresa comentarii care inventau sau exagerau însușiri
negative ale celuilalt părinte, rareori spunând ceva pozitiv _____ _____
despre acesta.
2. A limitat sau s-a amestecat în legăturile mele cu celălalt
părinte, astfel încât am petrecut mai puțin timp cu el/ ea decât ar _____ _____
fi trebuit sau aș fi putut.
3. A ascuns sau blocat mesaje telefonice, scrisori, cărți poștale
_____ _____
sau cadouri de la celălalt părinte care mi-au fost adresate.
4. A făcut să fie dificil pentru mine și pentru celălalt părinte să
_____ _____
luăm legătura și să comunicăm între noi.
5. A manifestat disconfort/ nemulțumire atunci când vorbeam
sau puneam întrebări despre sau aveam fotografii ale celuilalt _____ _____
părinte.
6. Devenea supărat/ă, rece sau detașat/ă atunci când manifestam
_____ _____
afecțiune sau vorbeam pozitiv despre celălalt părinte.
7. A spus și/ sau a sugerat că celălalt părinte nu mă iubea cu
_____ _____
adevărat.
8. A creat situații în care era probabil sau era de așteptat să îl/ o
_____ _____
aleg pe el/ ea și să îl resping pe celălalt părinte.
9. A spus lucruri care indicau că celălalt părinte era periculos
_____ _____
sau nesigur.
256
10. Mi-a făcut confidențe despre "probleme de adulți" pe care

probabil că nu ar fi trebuit să mi le spună (cum ar fi preocupări
_____ _____
conjugale sau dispute financiare), ceea ce m-a făcut să mă simt
protector față de el/ea sau supărat pe celălalt părinte.
11. A creat situații în care m-am simțit obligat să-mi arăt
favoritismul față de el/ea și să-l resping sau să-l ignor pe celălalt _____ _____
părinte.
12. Mi-a cerut să-l/ să o spionez sau să obțin în secret informații
_____ _____
de la sau despre celălalt părinte și să-i raportez apoi acest lucru.
13. Mi-a cerut să păstrez secrete față de celălalt părinte lucruri
despre care acesta ar fi trebuit să fie informat (de ex. planuri _____ _____
viitoare, pe unde am umblat etc.).
14. Vorbea despre celălalt părinte spunându-i pe nume și părea
_____ _____
că vrea să fac și eu același lucru.
15. Vorbea despre noul său soț/ soție numindu-l tata/ numind-o
_____ _____
mama și părea că vrea să fac și eu același lucru.
16. Mă încuraja să mă bazez pe opinia și aprobarea lui/ ei mai
_____ _____
presus de orice.
17. Mă încuraja să ignor sau să depreciez regulile, valorile și
_____ _____
autoritatea celuilalt părinte.
18. A făcut să-mi fie greu sau mă simt prost pentru că am
_____ _____
petrecut timp cu familia extinsă a celuilalt părinte.
19. A creat situații în care era foarte probabil să fiu furios pe
_____ _____
celălalt părinte sau ca acesta să mă rănească.
20. A încercat să mă întoarcă împotriva celuilalt părinte. _____ _____
257
Anexa 15.
CHESTIONAR BAKER - Tata
Următoarele întrebări sunt despre anumite comportamente ale părinților dvs. / părinții dvs.
vitregi. Vă rugăm să răspundeți separat pentru mama (inclusiv pentru partenerul său) și pentru
tata (și partenera sa).
Vă rugăm să răspundeți folosind următoarele opțiuni: 0 = Niciodată, 1 = Rareori, 2 = Uneori,
3 = Deseori, 4 = Întotdeauna, 5 = NA= Nu știu.
Tata Partenera
tatei
1. Îmi adresa comentarii care inventau sau exagerau însușiri
negative ale celuilalt părinte, rareori spunând ceva pozitiv _____ _____
despre acesta.
2. A limitat sau s-a amestecat în legăturile mele cu celălalt
părinte, astfel încât am petrecut mai puțin timp cu el/ ea decât ar _____ _____
fi trebuit sau aș fi putut.
3. A ascuns sau blocat mesaje telefonice, scrisori, cărți poștale
_____ _____
sau cadouri de la celălalt părinte care mi-au fost adresate.
4. A făcut să fie dificil pentru mine și pentru celălalt părinte să
_____ _____
luăm legătura și să comunicăm între noi.
5. A manifestat disconfort/ nemulțumire atunci când vorbeam
sau puneam întrebări despre sau aveam fotografii ale celuilalt _____ _____
părinte.
6. Devenea supărat/ă, rece sau detașat/ă atunci când manifestam
_____ _____
afecțiune sau vorbeam pozitiv despre celălalt părinte.
7. A spus și/ sau a sugerat că celălalt părinte nu mă iubea cu
_____ _____
adevărat.
8. A creat situații în care era probabil sau era de așteptat să îl/ o
_____ _____
aleg pe el/ ea și să îl resping pe celălalt părinte.
9. A spus lucruri care indicau că celălalt părinte era periculos
_____ _____
sau nesigur.
258
10. Mi-a făcut confidențe despre "probleme de adulți" pe care

probabil că nu ar fi trebuit să mi le spună (cum ar fi preocupări
_____ _____
conjugale sau dispute financiare), ceea ce m-a făcut să mă simt
protector față de el/ea sau supărat pe celălalt părinte.
11. A creat situații în care m-am simțit obligat să-mi arăt
favoritismul față de el/ea și să-l resping sau să-l ignor pe celălalt _____ _____
părinte.
12. Mi-a cerut să-l/ să o spionez sau să obțin în secret informații
_____ _____
de la sau despre celălalt părinte și să-i raportez apoi acest lucru.
13. Mi-a cerut să păstrez secrete față de celălalt părinte lucruri
despre care acesta ar fi trebuit să fie informat (de ex. planuri _____ _____
viitoare, pe unde am umblat etc.).
14. Vorbea despre celălalt părinte spunându-i pe nume și părea
_____ _____
că vrea să fac și eu același lucru.
15. Vorbea despre noul său soț/ soție numindu-l tata/ numind-o
_____ _____
mama și părea că vrea să fac și eu același lucru.
16. Mă încuraja să mă bazez pe opinia și aprobarea lui/ ei mai
_____ _____
presus de orice.
17. Mă încuraja să ignor sau să depreciez regulile, valorile și
_____ _____
autoritatea celuilalt părinte.
18. A făcut să-mi fie greu sau mă simt prost pentru că am
_____ _____
petrecut timp cu familia extinsă a celuilalt părinte.
19. A creat situații în care era foarte probabil să fiu furios pe
_____ _____
celălalt părinte sau ca acesta să mă rănească.
20. A încercat să mă întoarcă împotriva celuilalt părinte. _____ _____
259
Anexa 16.
Chestionarul de personalitate HEXACO-PI-R
https://ro.scribd.com/document/405033961/Chestionar-
HEXACO
260
Anexa 17.
GHID DE INTERVIU CU AJUTORUL METODEI NARATIVE ÎN LUCRUL CU

PĂRINTELE ALIENAT
I. Date anamnestice
Nume și prenume:
Data nașterii:
Studii:
Loc de muncă:
Stare civilă:
Număr de copii:
Familia de origine:
a) Părinți (vârstă, ocupație, stare de sănătate):
b) Frați/Surori (vârstă, ocupație, stare de sănătate, stare civilă, număr de copii):
Stare de sănătate:
Fumător:
Consumator de alcool:
Consumator de alte substanțe:
II. Informații cu privire la copilărie
a) Relația cu mama îm copilărie
b) Relația cu tata în copilărie
c) Relația cu frații/surorile în copilărie
d) Relația cu familia extinsă în copilărie (bunici, verișori/verișoare, alte rude,
prieteni, vecini)
e) Relația cu mediul instituțional în copilărie (grădiniță, școală)
III. Informații cu privire la relația de cuplu
a) Informații cu privire la începutul relației de cuplu
b) Informații cu privire la imixtiunea familiilor de origine în relația de cuplu
c) Informații cu privire la impactul profesiei asupra relației de cuplu
d) Informații cu privire la felul în care s-a derulat relația de cuplu
e) Informații cu privire la motivele care au determinat disoluția cuplului
IV. Informații cu privire la deteriorarea relației cu copilul/copiii pe care îi are
261
a) Momentul la care a început deteriorarea relației părinte-copil

b) Modalități de încercare de remediere a relației părinte-copil
c) Factorii principali care au contribuit la deteriorarea relației părinte-copil
d) Factorii secundari care au contribuit la deteriorarea relației părinte copil
262
Anexa 18.
GHID INTERVIU PENTRU EXAMINAREA IMAPCTULUI ALIENĂRII PARENTALE

ASUPRA PĂRINTELUI ALIENAT
Inițiale:
Vârsta:
Gen:
Studii:
Ocupație:
Domiciliu:
o mediu urban
o mediu rural
Stare civilă:
o necăsătorit
o căsătorit
o divorțat
o în divorț
o altele_______________
Număr de copii:
Tipul relației cu copilul/copiii:
o funcțională (interacțiuni firești, calitative între părinte și copil)
o nefuncțională (contact limitat ori inexistent între părinte și copil)
În cazul în care intreacțiunea dintre copil și părinte este întreruptă, durata întreruperii este cuprinsă
între:
o sub 3 luni
o 3 luni - 6 luni
o 6 luni-1 an
o 1 an -2 ani
o 2 ani -3 ani
o peste 3 ani
I. Caracteristici comune pe care le au persoanele care se confruntă cu fenomenul de

alienare parentală (număr de căsătorii, experimentarea divorțului, a violenței sau a
alienării parentale în propria familie de origine);
263
1. În calitate de copil, v-ați confruntat cu divorțul sau cu separea părințior?

2. Cum ați descrie calitatea relației dintre părinții dumneavoastră ante și post divorț?
3. În calitate de copil, v-ați confruntat cu violența existentă între părinții dumneavoastră?
4. Dacă da, ce tip de violență era utilizată, în mod preponderent, între părinții dumneavoastră?
5. În calitate de copil, ați fost pus în dificultatea de a relaționa în mod firesc cu vreunul dintre
părinții dumneavoastră, de către celălalt părinte?
6. Dacă da, cum ați trăit această experiență a imposibilității unei relaționări firești între
dumneavoastră si unul dintre prinți?
7. Câte mariaje ați avut până în prezent?
II. Teme sau probleme comune care apar în relația de cuplu care contribuie la disoluția
acestuia;
1. Cum ați caracteriza, din punct de vedere al calității interacțiunii, relația de cuplu din care au
provenit copilul/ copiii dumneavoastră?
2. În relația dumneavoastră de cuplu v-ați confruntat cu vreun anumit tip de violență și daca da,
ce fel de violență a fost utilizată în mod preponderent?
3. În afara factorilor care țin de relația directă dintre cei doi parteneri, care sunt factorii externi
despre care considerați că au contribuit la destrămarea cuplului dumneavoastră?
4. Cum considerați că ar fi trebuit să manageriați problemele apărute în relația de cuplu astfel
încât acestea să nu vă afecteze relația pe care o aveți în prezent cu copilul/ copiii?
III. Teme comune în percepția participanților referitoare la procesul de alienare

parentală;
1. Cum ați descrie, în prezent, relația dumneavoastră cu copilul/copiii pe care îi aveți?
2. Care considerați că sunt principalii factori care au contribuit la deteriorarea relației
dumneavoastră cu copilul/copiii pe care îi aveți;
3. Care considerați că este modalitatea sau modalitățile prin care celălalt părinte ar fi putut
interveni în relația cu copilul/copiii dumneavoastră?
4. Care este motivul/motivele pebntru care celăllat părinte ar fi putut interveni în relația
dumneavoastră cu copilul/copiii pe care îl, îi aveți?
IV. Nevoile copilului pentru a face față mai bine situației pe care o implică
experimentarea situației de divorț a părinților;
264
1. Care este opinia dumneavoastră cu privire la stabilirea custodiei comune și în ce măsură

considerați că această măsură este benefică, în condițiile actuale, pentru copilul/copiii
dumneavoastră?
2. Ce tip de relaționare considerați că ar trebui să existe între dumneavoastră și celălalt părinte,
raportându-vă la situația actuală și la intersul superior al copilului?
3. Din perspectiva stării de bine a copilului, unde considerați că ar trebui menținut, din punct de
vedere fizic, domiciliul copilului?
4. Care considerați că sunt cele mai importante nevoi ale copilului/copiilor dumneavoastră care
ar trebui sa fie satisfăcute pentru ca acesta să facă față cât mai bine divorțului/separării
părinților?
V. Percepția subiectului asupra procesului care a determinat refuzul copilului de a

relaționa cu părintele;
1. Care este motivul principal pentru care considerați că copilul/ copiii dumneavoastră refuză să
relaționeze firesc cu dumneavostră?
2. Care ar fi alte motive, în afara motivului principal, pentru care copilul/copiii dumneavoastră
refuză relaționarea firească cu dumneavoastră?
3. Care considerați că este propria dumneavoastră contribuție în ceea ce privește refuzul
copilului/copiilor dumneavoastră de a relționare normală?
VI. Sentimentele subiectului față de copilul înstrăinat;

1. Ce simțiți față de copilul/ copiii dumneavostră în situația actuală?
2. Ce sentimente considerați că are/au copilul/copiii dumneavoastră în raport cu persoana
dumneavoastră?
3. Care considerați că este modalitatea cea mai adecvată prin care puteți să îi împărtășiți
copilului/copiilor sentimentele pe care le aveți în raport cu el/ei?
VII. Impactul alienării parentale asupra sentimentului său de identitate ca părinte;

1. Care este părerea dumneavoastră în ceea ce privește eficiența cu care vă îndepliniți rolul de
părinte?
2. Care sunt trăirile pe care le experimentați în legătură cu sentimentul de identitate ca părinte?
3. Care sunt sentimentele pe care le trăiți, la momentul actual, legat de imposibilitatea de a avea
o relație firească cu copilul/copiii dumneavoastră?
4. Cum resimțiți felul în care societatea vă privește, dată fiind imposibilitatea de a avea relații
firșești cu copilul/copiii dumneavoastră?
265
VIII. Modul în care percepe viața lui viitoare, în calitate de părinte;

1. Cum considerați că se va desfășura, în viitor, relația cu copilul/copiii dumneavoastră?
2. Care sunt demersurile pe care considerați că le-ați putea efectua pentru a putea relua legătura
cu copilul/copiii dumneavostră și pentru a avea o relație firească cu acesta/aceștia?
IX. Schimbări pe care subiectul le-ar realiza în cazul în care ar avea oportunitatea de a
proceda altfel în relația de cuplu, astfel încât să nu mai ajungă la același rezultat;
1. Dacă ați avea opotunitatea, care sunt modificările pe care le-ați efectua, la nivel de
comportament sau de decizii, astfel încât să nu mai ajungeți în imposibilitatea de a avea relații
firești cu copilul/ copiii dumneavoatră?
2. Dacă ați avea oportunitatea, care sunt modificările pe care le-ați realiza, la nivel de cuplu,
pentru a nu mai ajunge la același rezultat?
3. Dacă ați avea oportunitatea, care ar fi instituțiile sau organizațiile la care ați apela pentru a
preveni instalarea unei situații similare?
266

Teza Doctorat Alina Sirbu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teza Doctorat Alina Sirbu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

1 MIHIT LAVINIA DANIELA

STAREA DE BINE PSIHOLOGIC ȘI CONDUITE

CAPITOLUL I. Cadru teoretic. Divorțul și caracteristicile sale………………………….. 15

CAPITOLUL II. Cadru teoretic. Relaționarea copil-părinte post divorț………………….. 22

CAPITOLUL III. Cadru teoretic. Dinamica fenomenului de alienare parentală…………... 42

CAPITOLUL IV. Studiul 1. Analiza literaturii de specialitate cu privire la impactul

CAPITOLUL V. STUDIUL 2. Concepere și validare de instrumente de analiză psihologică

CAPITOLUL VI. Studiul 3. Studii empirice cantitative cu privire la efectele divorțului

CAPITOLUL 7. Studiul 4. Efectele divortului si ale alienarii parentale asupra parintelui

Lista publicațiilor apărute în jurnale de specialitate pe parcursul desfășurării cercetării

Lista publicațiilor în curs de publicare în jurnale de specialitate pe parcursul desfășurării

Participare la conferințe internaționale:

1. The 2nd International Webinar on Clinical Psychology & Psychiatry" to be held

2. Conferinţa Internaţională - ediţia a – II – a „COPILUL ŞI FAMILIA ÎN

1. Realizarea unei analize calitative a literaturii de specialitate care să permită o

2. Construirea şi validarea unui instrument de analiză psihologică care să permită

3. Studierea efectelor pe care conflictul de loialitate, experimentat în copilărie, care

4. Examinarea experienței parentalității la mamele și tații alienați, care nu pot

I. CADRU TEORETIC. DIVORȚUL ȘI CARACTERISTICILE SALE

b) Divorțul pe cale notarială poate fi realizat dacă se îndeplinesc următoarele condiții:

românească anterior datei de 1 octombrie 2011

minorul prin intermediul telefonului sau al altor mijloace de comunicare și de

cu autoritatea părintească fiind excepții justificate doar în situațiile în care

II. CADRU TEORETIC. RELAȚIONAREA COPIL-PĂRINTE POST DIVORȚ

2.2. Delimitări conceptuale

2.2.1. Alienarea parentală

"alianța puternică a copilului cu un părinte și respingerea relației cu celălalt părinte fără o

2.2.2. Sindrom de alienare parentală

Loepez, Iglesias&Garcia (2014) arată că Sindromul de Alienare Parentală (PAS) a fost

cu o intervenție juridică, cu scopul de a menține contactul dintre părintele nerezident și

2004). De asemenea, afirmă că mulți autori recunosc termenul de sindrom de alienare

Ellis (2007) analizând viziunea conceptuală propusă asupra sindromului de alienare

2.2.3. Tulburare de alienare parentală

- alienarea parentală (PA) este un concept valabil. După ce sindromul de alienare

- Stabilirea criteriilor de diagnostic va reduce posibilitățile de abuz pentru părinții și

special cele de abuz și violență în familie) în raport cu simptomele tulburării de alienare

2.2.4. Copil alienat

2.2.5. Familii cu copil alienat

2.2.6. Relație de dominare

2.3. Controverse terminologice în literatura de specialitate

Warshak (2002) propune conceptul de înstrăinare patologică, pentru a unifica diferențele

III. CADRU TEORETIC. DINAMICA FENOMENULUI DE ALIENARE

Investigarea literaturii de specialitate arată faptul că există anumite particularități

Tulburarea de Stres Posttraumatic (axa I) și cu Structura de Personalitate de Tip Masochist

3.2.Strategii de alienare parentală

Baker a dezvoltat o listă de strategii de instalare a sindromului de alienare parentală, listă

”tată”, schimbarea numelui copilului, rescrierea trecutului pentru a minimiza /

3.3.Consecințele alienării parentale

3.3.1. Consecințele alienării parentale asupra copiilor

3.3.2. Consecințele alienării parentale asupra părinților

Niveluri ridicate de alienare parentală (părinți predispuși spre a fi alienați) au fost

3.3.3. Consecințele alienării parentale asupra adultului care a experimentat

IV. STUDIUL 1. ANALIZA LITERATURII DE SPECIALITATE CU PRIVIRE

autoritații părintești. Manifestarea sa fundamentală este campania de denigrare față de celalălt

comportamentul părintelui poate induce sindromul de alienare parentală (PAS), utilizarea

După cum se observă, inventarierea literaturii de specialitate evidențiază existența

4.2. Obiectivul cercetării

4.3.2. Instrumente ale cercetării

4.4. Rezultate obținute

Fig. 1. Schema procesului de selecție al studiilor utilizate

4.4.2. Rezultate obținute în urma prelucrării datelor

b) Măsura în care constructele de alienare parentala (PA), sindrom de alienare