Miu Simona Eugenia – Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Rm.

Vâlcea

Particularităţi ale unui text poetic studiat aparţinând lui George Bacovia

”Plumb”, de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

Poezia simbolistă „Plumb” de George Bacovia deschide volumul (de debut) cu

același titlu, publicat în anul 1916, și îl definește.
Simbolismul este curentul literar apărut în Franța, la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca
reacție împotriva romantismului. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moréas în
articolul-manifest, „Le symbolisme”. Precursor al simbolismului în Franța este considerat
Charles Baudelaire, prin volumul de versuri ,,Florile răului”. Poezia „Corespondenţe” este
esenţială pentru înţelegerea principiilor curentului simbolist.
În România, simbolismul a apărut sub influența revistei „Literatorul” a lui Alexandru
Macedonski, care s-a evidențiat mai mult ca teoretician al acestui curent și mai puțin ca
simbolist. Publicate în perioada interbelică, volumele lui Bacovia aparțin unei faze târzii a
simbolismului, cu deschidere spre modernism.
Poezia „Plumb” este o elegie (exprimă sentimentul de tristețe și spaima de moarte) și
se încadrează în lirica simbolistă prin: teme și motive, cromatică, simboluri, sugestie,
tehnica repetițiilor, stări și atitudini specifice.
Tema centrală a poeziei o constituie condiția nefericită a eului liric care trăiește într-
o societate superficială, limitată, ce nu reușește să-l înțeleagă. O temă secundară este
moartea, sugerată prin folosirea cuvintelor din aceeași sferă semantică: „sicriu”, „mort”,
„somn”, „dormeau adânc”, „cavou”, „coroane”, „veșminte funerare”, „era vânt” etc.
Apare și tema naturii, cadrul natural este trist, dezolant, mohorât, la fel ca sufletul eului
liric.
Viziunea despre lume este sumbră, fără speranță și tragică, lumea fiind imaginată ca
un imens cimitir. Lirismul subiectiv este redat prin exprimarea directă a sentimentelor și
prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: forme verbale și pronominale la persoana I
singular: ,,stam singur", ,,am început", ,,să strig", ,,meu".
Miu Simona Eugenia – Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Rm.Vâlcea

Titlul poeziei este un simbol întrucât un termen concret sugerează o serie de stări
sufletești abstracte. Plumbul este un metal greu, maleabil, de culoare cenușie ce
simbolizează: apăsare sufletească, monotonie, angoasă, singurătate, captivitate, moarte.
Cuvântul ,,plumb”, apare de șase ori în poziții simetrice și devine laitmotiv prin
repetare. George Bacovia afirmă: ,,În plumb văd culoarea galbenă. Compușii lui dau
precipitat galben. Temperamentului meu îi convine acestă culoare. [...]. Plumbul ars e
galben. Sufletul ars e galben.”
Cromatica este doar sugerată în această poezie, prin prezența elementelor funerare -
griul contribuie la reliefarea unui decor sumbru, pustiu, fără viață.
Poezia este construită pe baza unei confesiuni lirice, fiind alcătuită din două catrene
și două planuri ale existenței: unul exterior – evidențiat prin elementele de decor (sicrie,
coronae, flori, cavou, veșminte funerare) și unul interior – sugerat de sentimentul de iubire
care îi provoacă poetului: nevroză, deprimare, disperare, dezolare.
Prima strofă exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăiește
poetul. Starea de solitudine (singurătate) a eului liric este exprimată de sintagma ,,stam
singur”, care alături de celelalte simboluri creează pustietate sufletească. Sicriele de plumb,
veșmintele funerare, coroanele, florile, cavoul sunt elemente ale decorului funerar ce
evidențiază iminența morții.
Totul este împietrit, încremenit (,,Dormeau adânc sicriele de plumb”), singurul
element care sugerează mişcarea este vântul, însă produce efecte reci, ale morţii: „Şi
scârţâiau coroanele de plumb".
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
Lumea obictuală este și ea marcată de împietrire. Florile transmit ideea de frumusețe,
gingășie, culoare, viață, însă asociate cu plumbul sugerează moartea, degradarea tristețea:
,,flori de plumb”.
Stofa a II-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de moartea iubirii.
Cuvântul „întors" constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de
întoarcerea mortului cu faţa spre apus: ,,Dormea întors amorul meu de plumb".
Metafora ,,amorul meu de plumb" sugerează sentimente apăsătoare, moartea
afectivității. Disperarea poetului este ilustrată prin verbul strig, iar starea de solitudine este
accentuată de repetarea sintagmei ,,stam singur”. Încercarea de salvarea este iluzorie: ,,și-am
început să-l strig”. Metafora ,,aripi de plumb” semnifică imposibilitatea înălțării, zborului,
prăbușire, cădere surdă și grea.
Verbele, aproape toate la imperfect: „dormeau”, „stam”, scârțâiau”, „atârnau”
prelungesc, parcă, într-un timp infinit starea poetului și agonia naturii.
Ambiguitatea, o caracteristică a limbajului poetic modern, este produsă de multiplele
semnificații ale simbolului plumb: sicrie de plumb –împietrire, flori/coroane de plumb –
moarte, degradare, amor de plumb – înstrăinarea iubirii, aripi de plumb – zbor în jos.
Miu Simona Eugenia – Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Rm.Vâlcea

Sugestia este folosită pentru a crea impresia de coșmar, prin imagini auditive, vizuale,
tactile. Poezia „Plumb” are construcție riguroasă, cu rimă îmbrățișată și măsură fixă de 10
silabe.
În concluzie, poezia „Plumb” se încadrează în lirica simbolistă, dar realizează și
trecerea la modernitate prin: simboluri, cromatică, sugestie, ambigutate, repetarea obsedantă,
condiția artistului într-o lume ostilă, monotonă, rece și sufocantă.