Sunteți pe pagina 1din 3

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

De Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturi române din perioada interbelică, alături de Testament de Tudor Arghezi și
Joc secund de Ion Barbu. Poezia este așezată în fruntea primului său volum, Poemele luminii
(1919), și are rol de program (manifest literar) realizat însă cu mijloacele poetice.
Este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă crezul liric (propriile convingeri despre
arta literară). Este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la
tehnica poetică, la relația poet-lume și poet-creație.
Relația dintre viziunea autorului asupra poeziei și expresionism se concentrează în jurul
unor aspecte: exacerbarea eului creator, sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea
peisajului, tensiunea lirică.
Ideile poetice ale acestei creații lirice se vor regăsi și în lucrarea Cunoașterea luciferică
(1933), volum integrat în Trilogia cunoașterii. Textul operei Eu nu strives corola de minuni a
lumii nu comține un șir de raționamente, ci este un text poetic, cu limbaj metaforic, având un
plan filozofic secundar.
Lucian Blaga face distincția între cunoașterea paradisiacă (pe calea rațiunii), misterul
fiind parțial redus cu ajutorul logicii, al intelectului și cunoașterea luciferică (din care face
parte și cunoașterea poetică), misterul fiind sporit cu ajutorul imaginației poetice, al trăirii
interioare, al intelectului extatic. Optând pentru al doilea tip de cunoaștere, poetul desemnează
propria „cale”: adâncirea misterului și protejarea tainei prin creație,
Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potența prin trăirea interioară.
Rolul poeziei este acela că, prin mit și simbol, elemente specific imaginației, creatorul sporește
misterele lumii.
Creația este un mijlocitor între eu și lume. Sentimentul poetic este acela de contopire cu
misterele universale, cu esența lumii. Actul poetic transfigurează misterul, nu îl reduce.
Autorul își exprimă în mod direct concepția despre poezie și despre rolul poetului (relația
poet-inspirație, raportul poetului cu lumea sau cu divinitatea).
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului:
cunoașterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire (comunicarea afectivă
totală).Tema poeziei este arta poetică.
Lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și, la nivelul
expresiei, prin mărcile subiectivității (mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiază eul liric):
pronumele personal la persoana I sg, adjectivul posesiv la persoana I, verbele la prezent,
persoana I singular, alternând spre diferențiere cu persoana a III-a; topica afectivă ( inversiuni și
dislocări sintactice), pauza afectivă/cezura.
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice. Plasarea la
începutul titlului a pronumelui personal exprimă atitudinea poetului-filozof de a proteja
misterele lumii, atitudine izvorâtă din iubire. Verbul la forma negative „ nu strivesc” exprimă
refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru cunoașterea luciferică/poetică. Metafora
revelatorie „corola de minuni a lumii, imagine a perfecțiunii, a absolutului semnifică misterele
universale, iar rolul poetului este de adâncire a tainei.
Titlul este reluat în incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul său se întregește cu versurile
finale: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…/ Căci eu iubesc și flori și ochi și buze și
morminte. Poezia este un act de creație, iar iubirea o cale de cunoaștere a misterelor. Metaforele
enumerate surprind temele majore ale creației blagiene, imaginate ca petalele unei corole uriașe:
flori-viața, ochi- cunoașterea, buze-iubirea și morminte-tema morții/eternitatea.
Compozițional, poezia are trei secvențe marcate prin scrierea cu initiale majuscule a
versurilor. Prima secvență exprimă concentrate, cu ajutorul verbelor la forma negative- „nu
strivesc”, „nu ucid”- atitudinea poetică față de tainele lumii- refuzul cunoașterii logice, raționale.
Verbele se asociază metaforei calea mea care semnifică destinul poetic asumat.
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție:eu-alții,
„lumina mea”-„lumina altora. Metafora luminii sugerează cunoașterea. Lumina altora reprezintă
cunoașterea de tip rațional, logic; și lumina mea” semnifică cunoașterea poetică, de tip intuitiv.
Verbele la timpul present ( prezentul etern și prezentul gnomic, dispuse în serii antonimice
plasează eul poetic într-o relație cu lumea, care stă sub semnul misterului: poetul optează
pentru cunoașterea poetică. Antiteza redă fluxul ideatic și afectiv. În poziție mediană sunt plasate
cel mai scurt(„dar eu”) și cel mai lung vers al poeziei(„eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”.
Ampla comparatie așezată între linii de pauză funcționează ca o construcție explicativă a ideii
exprimate în versul median:„și-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează ci
tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții….
A treia secvență- finalul poeziei- are rol concluziv. Cunoașterea poetică este un act de
contemplație și de iubire(„căci eu iubesc”).
Elementele de recurență (care se repetă) în poezie sunt: misterul și motivul luminii, care
implică întunericul. Discursul liric se organizează în jurul acestor elemente.
Sursele expresivității se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel
morfosintactic, plasarea pronumelui personal eu în poziție initială și repetarea de șase ori în
poezie, susține caracterul confesiv. Conjuncția „și”, prezentă în zece enunțuri conferă cursivitate
discursului liric.
La nivel lexico-semantic se observă terminologia abstractă, cuvinte împrumutate din sfera
cosmicului și a naturii. Câmpul semantic al misterului este realizat prin termeni cu valoare de
metafore revelatorii: tainele, nepătrunsul ascuns, a lumii taină, întunecata zare, sfânt mister, ne-
nțeles, ne-nțelesuri și mai mari.
În poezia lui Lucian Blaga, limbajul artistic și imaginile artistice sunt puse în relație cu un
plan filozofic secundar. O particularitate stilistică a textului este cultivarea metaforei
revelatorii, care presupune potențare unui mister, dar și metafora plasticizantă, care dă
concretețe faptului, fiind considerată mai puțin valoroasă.
Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere ( cu metrică variabilă și cu măsură inegală), al
căror ritm interior redă fluxul ideilor și frenezia sentimentelor.
Forma modernă a textului este o cale directă de transmitere a ideilor și a sentimentului poetic.
Concluzia
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru
că interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relația poet-lume și poet-
creație. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale, cu esența lumii.
Actul poetic transfigurează misterul , nu îl reduce. Misterul este substanța originară și esențială a
poeziei.

Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii


şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

(1919)
Cerințe de examen: Temă și viziune într-un text poetic scris de Lucian Blaga( studiat la clasă)
Temă și viziune într-un text poetic modernist( Blaga/ Arghezi/ Ion Barbu- la alegere)
Exercițiu de înțelegere a textului:
Comentați în cinci rânduri prima secvență a textului( de la Eu nu strivesc până la morminte)
N. B. Pentru înțelegerea textului este recomandat să fie memorate versurile!

S-ar putea să vă placă și