Sunteți pe pagina 1din 23

Andy Szekely şi Eusebiu Burcas

5 STRATEGII DE SUPRAVIEȚUIRE
PE TIMP DE CRIZĂ (ȘI DE CRIZARE)

© 2020 www.bootcamp.ro
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Cuprins

Strategia psiho-emoțională – cum să faci față panicii ............................................................................ 4


Strategia prezervării CASH-ului – cum să îți faci rezerve de bani............................................................ 7
Strategia Scenariilor – cum să proiectezi bugetar în context de criză .................................................. 11
Strategia Adevărului – cum să evaluezi corect realitatea în care te afli ............................................... 15
Strategia reinventării – cum să iei decizii radicale pentru perioada următoare ................................... 18

www.bootcamp.ro 2
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Bun găsit,

Andy Szekely şi Eusebiu Burcaş, creatorii podcast-ului Mastermymoney.ro îţi propun o


serie de 5 strategii psihologice şi pragmatice care te vor ajuta să traversezi această
criză sanitară şi economică.

În paginile acestui e-book înveţi cum să:

1. depăşeşti stresul şi panica ce caracterizează populația în timpul epidemiei


2. aplici cele două strategii esențiale pentru securitate financiară: rezervele de cash
şi accesul la cash
3. faci o proiecţie bugetară realistă şi una pesimistă, însoţită de un plan care
porneşte de la scenariul negativ
4. evaluezi, ordonezi şi organizezi resursele financiare de care dispui în prezent în
cel mai bun mod posibil
5. foloseşti gândirea de oportunitate în maniera inteligenta - numai după ce ţi-ai
"asigurat spatele"

Cele 5 strategii te vor ajuta nu doar pe tine ci ar putea fi un colac de salvare esenţial
pentru prietenii tăi.

De aceea, îţi recomandăm să le faci un bine şi să le dai un SHARE la acest material


gratuit.

Este util şi pentru duşmani", dar îţi recomandăm a începi prin a-l dărui la prieteni… :)

Autorii,

20 martie 2020

www.bootcamp.ro 3
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Strategia psiho-emoțională
– cum să faci față panicii

www.bootcamp.ro 4
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Primul element care merită luat în calcul într-un context atât de nou şi volatil sună în
felul următor: nu poţi să gândeşti limpede când eşti stresat şi mai ales când eşti panicat,
de aceea e important să îți controlezi emoțiile.

Asta nu înseamnă că nu vei simţi emoţii, că nu vei simţi frică sau episoade de anxietate
sau incertitudine.

Viteza cu care îţi controlezi emoţiile şi gândurile te face mai performant sau mai
neperformant în criză. Aici este un citat foarte important al lui Warren Buffet care
spune: „dacă nu îţi poţi controla emoţiile, nu îţi poţi controla banii”.

Acest citat este valabil mai ales pe termen lung.

Să nu uităm că Warren Bufett este un investitor notoriu pentru felul în care îşi
construieşte portofoliul investiţional pe termen lung şi foarte lung.

Dacă te laşi purtat de valul emoţional, probabil o să te uiţi pe bursă, o să vezi cum scade
şi o să zici „trebuie să vând tot şi să plec”.

Majoritatea specialiştilor, chiar dacă nu avem certitudinea acum, susţin că în 3-6-12 luni
lucrurile se vor linişti şi din punct de vedere economic - nu numai din punct de vedere
sanitar. În consecinţă vom asista la un reviriment.

Esenţa este: controlează-ţi emoţiile şi gândurile în această perioadă pentru că atunci


când gândeşti defensiv rişti să strici partea potenţial ofensivă sau de oportunitate, care
ar putea să survină după.

Deci, dacă doar gândeşti pentru protecţie, nu vei mai gândi pentru oportunitate pe
termen lung.

În concluzie: e important să gândeşti pentru protecţie până la un anumit nivel, să te


protejezi până la un anumit nivel rezonabil în funcţie de profilul tău de risc şi după aceea
să nu rămâi anchilozat în acest mod de gândire, adică să îţi reorientezi atenţia pe termen
lung, să îţi reorientezi atenţia pe ce e posibil în viitor şi să îţi orientezi gândirea pentru a
evalua ce vine după criză.

Vor apărea cu siguranţă oportunităţi. Este un fapt istoric dovedit că în criză se


reorientează proprietatea de la unii la alţii. Ea trece de la cei care nu şi-au controlat
emoţiile şi nu au avut rezerve, către cei care şi-au controlat emoţiile şi au avut rezerve.

Această realitate afectează toate categoriile. Vorbim pe de o parte de categorii sociale


cum sunt angajaţii şi antreprenorii care intră în contact ca să creeze valoare adăugată
pentru cei din jurul lor.

Pe de altă parte, vorbim despre freelanceri care într-un fel sunt solitari în momentele
acestea, dar şi ei trebuie să fie sănătoşi ca să poată livra ceea ce se întâmplă.

www.bootcamp.ro 5
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Sunt foarte multe informaţii în jurul nostru, adesea opinii extrem de contradictorii care
se bat cap în cap. Zilele trecute urmăream povestea despre a consuma sau nu vitamina C
în contextul actual ca să ne întărim imunitatea?

O grămadă de experţi pe partea stângă, o grămadă şi mai mare de experţi pe partea


dreaptă, fiecare cu opiniile şi argumentele lor.

La finalul zilei ceea ce este foarte important este să te cunoşti pe tine, să îţi cunoşti
organismul, modul în care tu reacţionezi la factorii de mediu şi cred că asta e foarte
important. Uită-te la tine în contextul ăsta şi uită-te ce competenţe ai, ce ştii să faci şi ce
se întâmplă cu tine.

Același lucru este valabil pentru finanțele personale.

Principiul de bază rămâne însă același:

E foarte important să ne proiectăm în viitor. Să ne proiectăm dacă se poate peste un an de


zile, să ne uităm de acolo retrospectiv la ziua de astăzi şi să vedem care ne-ar place să fie
deciziile bune pe care le luăm.

www.bootcamp.ro 6
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Strategia prezervării CASH-ului


– cum să îți faci rezerve de bani

www.bootcamp.ro 7
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Andy: În urmă cu mulţi ani o vorbă care mi-a plăcut foarte mult de la un om bogat, suna
așa:

„Tine cont de faptul că oamenii bogaţi sunt mai interesaţi de controlul activelor decât de
proprietatea lor. De fapt nu a banilor, ci a activelor.”

Dacă ai control pe un activ cum ar fi o companie, un om prosper nu vine şi spune “ori o


cumpăr pe toată ori dacă nu, nu mă interesează”. Vine şi spune “pot să am 51% de aici,
astfel încât să am control pe decizie”?

Mulţi oameni prosperi stau în chirie, dar deţin locuinţe pe care le închiriază pentru că
asta le dă libertate, le dă flexibilitate, acces mai facil la sume de bani. În loc să aibă
blocaţi bani în parchet sau în locul în care stau, îi fac să circule.

Ceea ce vreau să spun este că în momentul de faţă cuvântul de ordine este C A S H .


Mai exact, acces la cash.

E bine să ai nişte rezerve cash, dar ce te interesează și mai mult este accesul la cash.
Când faci un împrumut bancar, ai acces la cash. De exemplu, în companie la noi nu am
lucrat cu credit până acum, dar acum ne gândim la modul serios să deschidem o linie de
credit, de ce?

Nu pentru a avea acces la cash de supravieţuire, ci pentru că dacă gestionăm în mod


inteligent situaţia actuală, accesul la cash ne poate deschide drum de oportunitate.

Adică poate peste 3 luni de zile se aşează lucrurile şi apar nişte oportunităţi. Deci accesul
la cash este o prioritate pe care în opinia mea orice categorie, salariat, antreprenor,
freelancer, ar trebui să o aibă pe parcursul întregii zile.

O întrebare bună aici este cât timp aloci şi ce resurse aloci focalizării pe cash?

Şi aici intră mai multe aspecte. Aici intră tăierea unor cheltuieli de tip abonamente uitate
pe undeva şi care îţi tot trag bani de pe card, eu îi numesc pe ăştia bani fantomă, ar
trebui să faci un pic de curăţenie acolo, tăierea cheltuielilor operaţionale.

În perioada asta mulţi antreprenori renegociază chiriile la sedii sau chiar renunţă la
sedii pentru că e o perioadă în care multă lume lucrează de acasă, companiile mici şi-au
trimis acasă oamenii, tot felul de surse de venit care pot fi identificate ş.a.m.d.

Deci cuvântul de ordine este cash şi mentalitatea ar trebui să fie una de focus pe
cash.

Riscul cel mai mare în momentul acesta este să te defocusezi de pe ceea ce este prioritar.

Acest subiect e important pentru că unii mici antreprenori sau freelanceri spun „mie nu
îmi place să vând, să cer bani. Eu sunt bun în ceea ce fac, sunt bun în meseria mea şi am
câţiva clienţi care îmi trimit recomandări şi sunt ok.’’.

www.bootcamp.ro 8
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Părerea mea este că în acest moment această atitudine e greşită pentru că e o defocusare
de pe cash. Laşi banii să vină spre tine când or veni, pentru că te descurci, pentru că e ok.
Asta poate a funcţionat acum o lună.

În momentul de faţă vorbim despre prioritizarea a ceea ce este cu adevărat important,


despre a da prioritate priorităţilor.

Acesta este mindset-ul pe care îl recomand, indiferent că este comod sau îţi place
sau nu îţi place.

Brian Tracy are o vorbă faină pe care am auzit-o într-o conferinţă: nature doesn’t care.
Naturii nu îi pasă de sentimentele tale, natura zice: acum dacă vrei să supravieţuieşti
trebuie să te adaptezi.

Acum, dacă tu zici „nu îmi place” sau „nu mă reprezintă” sau „nu e ca mine” sau „ nu îmi
convine” este un moft în situaţia de faţă. Mai este un proverb persan care îmi place şi
care spune „cine face numai ce vrea, face rar ce trebuie”. În momentul de faţă cam aici
suntem.

Ca o concluzie: focus pe ceea ce este cu adevărat prioritar, indiferent că îţi place sau nu
îţi place. În cazul de față CASH-ul este prioritatea.

Eusebiu: În momentul acesta, cred că e foarte important să avem rezerve numărabile de


cash care sunt la dispoziţia noastră. Nu cred că e foarte important faptul că le avem pe
card sau le avem în numerar, ascunse în seiful din casă, ci lucrul cel mai important la
care ţin foarte mult în momentul acesta este că avem nevoie de protecţia riscului, de
diversificare, prin despărţirea sau punerea acestor economii în cel puţin în 2 valute.

Eu sunt susținător al denominării rezervelor noastre financiare în $ americani, în franci


elveţieni, în € ş.a.m.d. Ce s-a întâmplat în ultimele 2 zile, cursul valutar a reuşit să spargă
plafonul de 4,82 şi nu sunt foarte multe premise bune în ceea ce priveşte leul românesc
şi rezistenţa lui în faţa valutelor internaţionale.

O rezervă financiară cel puţin în 2 valute e menită să ne ajute într-un fel sau altul să
trecem peste perioada de după vârful crizei pentru că în momentul acesta lucrurile de
care avem nevoie sunt relativ puţine, avem nevoie de hrană, avem nevoie de conexiune
bună la internet şi un pic de soare şi cam atât.

Andy: Dar dacă eu nu mi-am făcut până acum rezerve de cash şi jobul meu este
ameninţat şi am incertitudine şi îmi vine să ţin de fiecare ban, dar banii de care ţin sunt
foarte puţini pentru că nu am avut această atitudine preventivă, eu ce soluţii am?

Deși pare contra-intuitiv, cred că e un moment foarte bun să iei un împrumut, dacă nu ai
deja un fond de urgenţă, şi o să argumentez imediat de ce, pentru că poate să genereze o
grămadă de controverse.
www.bootcamp.ro 9
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

În primul rând faptul că te duci şi ceri un împrumut îţi va arăta un lucru extrem de
important, cât eşti de solvabil. Acesta este un reality check extraordinar de puternic.

Dacă eşti solvabil într-adevăr, oamenii, şi banca şi cei care pot să genereze un împrumut
pentru tine în momentul acesta, să îţi ofere un împrumut, o să îţi ofere această sumă de
bani. În al 2-lea rând dacă lucrurile merg prost nu o să trebuiască să îi mai dai înapoi
pentru că s-ar putea să primeşti bonificaţii de la stat sau să dea toată lumea faliment şi
se resetează tot sistemul.

Dacă lucrurile merg bine, aşa cum ne aşteptăm şi cum ne dorim cu toţii, înseamnă că vei
avea posibilitatea să returnezi împrumutul la scadenţă sau cu anumite eşalonări ş.a.m.d.

Dar cel mai important în povestea asta este cumva legătura dintre cele 2 puncte. Dacă nu
ai rezerve de cash e musai să iei un împrumut ca să nu cazi în disperare.

Daca te uiţi în portofelul gol, te uiţi în jurul tău şi mai eşti şi bombardat cu sute de mega
de informaţii în fiecare zi pe toate canalele, şansele să cazi în prăpastia asta a
deznădejdii şi a disperării sunt foarte mari.

www.bootcamp.ro 10
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Strategia Scenariilor
– cum să proiectezi bugetar
în context de criză

www.bootcamp.ro 11
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

În dezvoltarea personală există foarte pregnant această idee scoasă din context, că
trebuie să gândim pozitiv, să fim optimişti. Foarte important să ne menţinem o stare de
spirit bună în legătură cu ceea ce urmează în viitor.

Deși acest lucru e perfect adevărat, reprezintă numai jumătate din poveste.

Gândirea negativă înseamnă să anticipezi ce ar putea să meargă prost. Nu doar să


anticipezi viitorul pozitiv, ci şi să te gândeşti scenarial la ce ar putea să meargă prost.
Altfel spus, să nu eviţi gândirea anticipativă a scenariului respectiv doar pentru că nu
vrei să îţi strici starea de spirit.

Atenţie, eu nu spun să gândeşti numai negativ. Ce spun este că trebuie să faci o vizită în
acel ungher al minţii tale în care îţi întâlneşti frica, te uiţi la ea, în ochii ei, şi spui: de asta
mi-e frică, uite ce o să fac dacă acest scenariu se va materializa.

Şi acesta este în opinia mea un exerciţiu extrem de bun de maturitate.

Există studii făcute la Universitatea din Berlin şi la Universitatea din New York de către
autoritatea în domeniu, Gabriel Oettingen. Ele constau in măsurarea tensiunii sanguine
sistolice când omul gândeşte numai pozitiv şi atunci când omul gândeşte pozitiv plus
negativ + ce o să facă dacă scenariul negativ se materializează.

Presiunea sistolică arată cheful de a trece imediat la acţiune, de a te apuca de treabă, de


a pune osul, de a munci. Presiunea sistolică în primul caz e foarte scăzută. Cu alte cuvinte
omul se gândeşte la ce îşi doreşte, fantasează că o să obţină şi se relaxează în acea stare
de bine.

Subconştientul îţi joacă această festă. Dacă tot te simţi bine acum, de ce să te mai apuci ?
Ai realizat ceea ce ţi-ai imaginat. E drept că doar la tine în imaginaţie, dar las-o aşa.

Pe de alta parte, dacă tu spui: mi-aş dori asta, îmi doresc, să zicem, la ieşirea din criză, să
profit de oportunităţile de piaţă, să fac investiţii deştepte, care să aibă un indice de
creştere, un randament de 15% care să îmi permită să am în următorii 10 ani
independenţă financiară totală şi dacă o laşi aşa… rezultatul este că nu o să fii motivat să
faci mai nimic în direcţia aceea.

Dacă însă începi să te gândeşti: dar dacă nu o să am bani? dacă criza se lungeşte? începi
să gândeşti nişte soluţii pentru a contracara respectivul scenariu.

Studiile arată că oamenii au mult mai mult chef să treacă la acţiune şi se simt mult mai
energizaţi în acest al doilea caz. Şi asta ar trebui să ne dea de gândit.

Eu recomand aşa. Dacă ai o oră timp să te gândeşti la ce îţi doreşti, alocă 45 minute dacă
vrei ca să te gândeşti ce bine o să fie, dar alocă măcar 5-10 minute să te gândeşti la ce
poate să meargă prost şi ce o să faci pentru că acesta e un exerciţiu de maturitate.

www.bootcamp.ro 12
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Pentru că nu poţi în imaginaţie să îţi umpli cămara şi să se întâmple şi în realitate… decât


dacă faci ceva, dacă treci la acţiune.

E: E foarte important să fim pozitivi şi să ne păstrăm atitudinea pozitivă în perioada asta,


dar pe de altă parte am spus şi repet, în orice fel de criză, indiferent că vorbim de o criză
sanitară sau financiară sau de orice fel ar fi ea, eu cred că cei care reuşesc să clacheze
sunt cei care nu au alternative.

Şi atunci, încă din momentele acestea e important să vedem care sunt scenariile de lucru
și este musai să avem în vedere şi scenariile negative.

E foarte important să bugetăm, cel puţin în cazul scenariilor, măcar un buget pesimist şi
un buget realist. Varianta ideală ar fi să avem 3 variante de buget: bugetul pesimist,
bugetul realist şi bugetul optimist…

Adică cel în care lucrurile vor merge cel puţin la fel de bine ca până acum sau poate chiar
mai bine.

În tumultul de situaţii în schimbare de la o zi la alta şi de decizii foarte rapide atât ale


autorităţilor cât şi alte instituţiilor financiare, doar cu scenariile în faţă putem să luăm
decizii şi să ne adaptăm.

Deci ca să rezum, este foarte important să avem scenarii, ca sa putem să trecem de la un


buget la altul în funcţie de cum se modifică contextul. Nimic nu este rigid, nimic nu este
bătut în cuie mai ales în perioada asta.

Cea mai mare problemă pe care o avem cu toţii în momentul acesta este adaptabilitatea
şi capacitatea de a genera soluţii la fiecare dintre lucrurile cu care ne confruntăm. Deci
previzionarea nu face altceva decât să anticipeze nişte posibile scenarii şi reacţiile
noastre la scenariile respective.

Andy: Când faci un scenariu bugetar pesimist te gândeşti ce se va întâmpla cu


veniturile şi cheltuielile tale. Când faci unul optimist sau realist te gândeşti la fel.

Unii oameni sunt mai concentraţi pe venituri şi este exemplul tipic al lui Grant Cardone
care spune: nu mă interesează pe mine atât de mult cheltuielile, mă interesează să am
venituri mai mari şi să acopăr cheltuielile. Într-o economie care funcţionează norma pot
să înţeleg abordarea.

Pe de altă parte există şcoala optimizatorilor de cheltuieli care spun așa: În momentul
când eu economisesc 100 €, impozitele pe care le plătesc acolo nu sunt impozitele pe
care le plătesc când încasez 100 € venituri de la clienţi.

Şi atunci suta aia de € economisită îmi rămâne, pe când suta de € încasată de la clienţi e
supusă unor taxe şi impozite.

www.bootcamp.ro 13
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Apare întrebarea: în aceste vremuri ar trebui să ne focusăm mai mult pe cheltuieli, mai
mult pe venituri, când facem bugetul respectiv la ce ne uităm mai întâi într-o situaţie de
criză?

Eusebiu: Ne concentrăm pe amândouă pentru că ne obligă contextul să facem asta.

Pe de o parte este foarte important să anticipăm cum va evolua piaţa, ce se va schimba în


obiceiurile de consum ale oamenilor noştri, pentru că toată perioada asta în care stăm şi
facem business remote, cei care putem, evident, şi #stauacasă ş.a.m.d. funcţionează peste
tot, va schimba radical obiceiurile de consum şi modalitatea în care livrăm business.

Un profesor de la facultatea de ştiinţe economice spunea „fac primele cursuri online din
viaţa mea şi culmea sunt mult mai mulți studenţi live în sesiunile de curs, decât am avut
vreodată în sala de curs” …unul dintre studenții cârcotaşi îi spune „bine, domn profesor,
dar de 10 ani vă cerem chestia asta şi nu aţi făcut-o”.

Ei bine, acum suntem într-un fel forţaţi să ne adaptăm la context, să regândim motorul
de business, modalitatea în care facem bani.

Deci pe de o parte, nu te opri din făcut bani indiferent de context.

Pe de altă parte este foarte important să ne uităm şi la cheltuieli, să recalibrăm costurile


business-ului pentru că în vreme de vară şi de bucurie şi de entuziasm eşti mai puţin
atent la lucrurile astea.

În concluzie, atenţie mare la regândirea canalelor şi a direcţiilor din care banii vor veni
către noi în perioada următoare cât şi la reajustarea, corecţia cheltuielilor pe care le
generează tot ceea ce noi folosim ca resurse ca să generăm banii respectivi.

www.bootcamp.ro 14
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Strategia Adevărului
– cum să evaluezi corect
realitatea în care te afli

www.bootcamp.ro 15
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Când vine vorba de a face curăţenie, de a da cărţile pe faţă, de a face curăţenie în viaţă, în
dulap, în conturi, ce sfaturi dai oamenilor?

Eusebiu: Cred că sunt 2 abordări aici şi e foarte important să trecem de la una la alta.

Pe de o parte vorbim despre lucrurile materiale cu care ne înconjurăm cu toţii şi pe care


ne place să le avem în zona noastră de comoditate.

Întindem mâna şi se întâmplă lucruri. Şi o să îţi dau un singur exemplu.

De 5-7 ani de zile, cochetez cu ideea să îmi fac un cuptor de pâine la casa de vacanţă. Nu
fiindcă nu aş fi avut să cumpăr pâine, ci pentru că îmi place procesul în sine de frământat
aluatul, îmi aduce aminte de bunicii mei şi de vacanţe, de frământat aluatul, pâinea
scoasă din cuptor ş.a.m.d.

Şi uite că într-un fel sau altul, împinşi de necesitate, azi mâine suntem în poziţia asta.
Avem făina, drojdia şi toate celelalte ca să facem pâine în casă. Eu cred că e un lucru din
care cu toţii putem să învăţăm.

Cred că trebuie să ne uităm un pic la toate materialităţile din jurul nostru şi la toate
chestiile „fără de care nu putem trăi”, dulapuri pline de haine, de pantofi, de haine de
marcă de toate felurile etc.

Ei bine acum poţi să stai foarte bine în casă şi fără branduri de super-marcă şi constaţi că
eşti aceeaşi persoană sau poate te simţi mult mai bine şi mai confortabil în pijama decât
în cine ştie ce...

Abordarea asta minimalistă despre care noi am mai discutat în unele din podcasturile
noastre este extraordinar de binevenită în contextul acesta şi cum spuneam atenţie că
asta va schimba puţin obiceiurile de consum pentru perioadele de după criză.

Al doilea aspect este legat de partea de documente şi ordine în hârtii şi alte lucruri de
genul acesta şi de ce spun asta, pentru că majoritatea dintre noi avem dezordine în tot ce
înseamnă acte personale, contracte, carduri, etc.

E un moment bun să ne aşezăm să facem curăţenie, să vedem care sunt acele obligaţii
care generează plimbatul banilor fantomă, contracte deschise de nu ştiu câtă vreme care
merg nestingherite şi pe care nu le-am mai folosit de nu ştiu când etc.

Ce mai accentuez şi asta este foarte important, este musai să facem ordine în
documentele familiei şi în tot ceea ce înseamnă partea de posesiuni, de averi ş.a.m.d.
pentru că oricând din păcate oricare dintre noi suntem susceptibili de a fi căraţi cu
izoleta şi duşi cine ştie pe unde în carantină sau în vreun spital pentru câteva luni de zile
şi atunci cei din jurul nostru trebuie să ştie unde sunt resursele.

www.bootcamp.ro 16
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Trebuie să ştie câte conturi bancare avem, trebuie să ştie unde sunt banii, pentru că aşa
cum am mai discutat, de obicei în familie unul singur se ocupă de treburile astea şi le
gestionează şi atunci aceste lucruri trebuie puse pe masă şi făcute transparente pentru
cei care este posibil să rămână acasă şi culmea să aibă resurse, dar să nu aibă acces la
ele.

Andy: Într-adevăr, cred că şi acesta e un aspect care poate fi îmbunătăţit în perioada asta.
Îmi aduc aminte că am fost şocat în 2001 am petrecut 6 săptămâni în Londra la un
mentor al meu, o mentoriţă care m-a găzduit 6 săptămâni, pentru că ea avea o bibliotecă
imensă, era curator de programe de training în Marea Britanie pentru toată industria.

Aşa că de fiecare dată când cineva scotea un material de training casete audio sau CD-
uri, erau casete încă pe vremea aceea, i le trimitea să facă review. Şi avea câte un
exemplar din ce s-a scos pe ultimii 10 ani, avea o bibliotecă imensă. Şi avea şi o colecţie
de reviste.

Colecţia respectivă de reviste, nu o să uit cât o să trăiesc momentul acela şocant pentru
mine, le punea în nişte cutii. Şi pe fiecare revistă scria „păstrează 6 luni”, „păstrează 1
an”, „păstrează 2 ani”. Câteodată la 6 luni sau la 1 an ea arunca exemplarele vechi din
revistă care expirau conform termenului scris pe cutie.

Deci nu doar ştia unde sunt revistele respective, ci şi ce face cu ele periodic. Şi mi se pare
că e o lecţie aici vizavi de cum ne gestionăm noi casa, hainele, documentele, cărţile şi alte
lucruri pe care le avem în casă ca proces nu doar ca existenţă.

www.bootcamp.ro 17
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Strategia reinventării
– cum să iei decizii radicale
pentru perioada următoare

www.bootcamp.ro 18
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Zero based thinking înseamnă gândire pornită de la 0.

Şi aici o întrebare foarte bună sună cam aşa: dacă într-o dimineaţă, ca antreprenor sau
angajat, ai constata că nu mai există locul tău de muncă, tot ce mai există sunt oamenii cu
care lucrai, colegi, şefi, subalterni etc. şi v-aţi întâlni cu toţii dimineaţă şi aţi constata că s-a
schimbat ordinea mondială şi că nu mai există decât oamenii, nimic altceva.

Atunci te rog să răspunzi în acest scenariu la întrebarea cu cine continui şi ce faci.

Adică dacă eşti într-o echipă de 10 oameni cu toţi mergi mai departe sau doar cu vreo 6
dintre ei, te reinventezi şi mergi mai departe?

E o întrebare dură, dar e o întrebare extrem de utilă şi cred că e adecvată momentului.


Cred că mulţi oameni sunt în această situaţie.

Să nu uităm că se închid business-uri, business-urile de restaurante sunt închise complet


în momentul de faţă, nu parţial, şi atunci această gândire de tip „de la 0” dacă este făcută
periodic şi devine un fel de obicei, s-ar putea să fie pentru noi valoroasă mai ales ca
antreprenori.

Am una şi pentru freelanceri şi pentru oamenii care sunt în altă poziţie decât cea de
antreprenori şi e o întrebare pe care am descoperit-o recent la Daniel Pink unul dintre
autorii mei preferaţi.

Şi ea sună aşa: dacă mâine un tip extrem de capabil pe ceea ce faci tu, extrem de capabil,
super meseriaş pe meseria ta, dacă vine şi îţi ia locul şi zice nu mai face ceea ce faci tu până
acum, cu alte cuvinte elimină din activităţile tale zilnice dacă îţi ia locul, dacă erai IT-ist
undeva vine un super world class IT-ist şi îţi ia locul, ce continuă să facă şi ce nu mai face?

Dar focusul este pe ce nu mai face, la ce renunţă, ce dă jos, ce taie, ce aruncă în trecut, ce
elimină. Se aplică şi la antreprenori, şi la freelanceri şi la oricine.

Dar e acelaşi zero based thinking, gândirea pornită de la 0.

E un fel de reset mental.

Pentru că altfel vom avea tendinţa să ne ţinem cu ghearele şi cu dinţii de trecut şi să


avem impresia că e important tot ce am cărat cu noi până acum şi multe lucruri nu mai
sunt importante sau cel puţin nu mai sunt prioritare.

Deci acestea sunt cele 2 întrebări importante: dacă te trezeşti cu echipa ta în parcare
dimineaţă şi nu mai ai business nu mai ai nimic altceva cu câţi oameni continui şi ce faci?

Şi a doua dacă cineva îţi ia locul care este super bazat super puternic super eficient în
domeniul tău de activitate, ce renunţă să mai facă din ceea ce făceai tu şi ce face în
continuare?

Astea 2 întrebări sunt de contemplat, să zicem aşa.

www.bootcamp.ro 19
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Eusebiu: Testul suprem de leadership din punctul meu de vedere, nu neapărat în


momentele astea, este următorul: îţi anunţi toată echipa că urmează să faceţi o
ascensiune pe Everest începând de mâine şi aveţi întâlnire pe platoul din faţa companiei.

Câţi oameni crezi că vor veni mâine dimineaţă să urce împreună cu tine pe Everest?

Cred că este foarte importantă chestia asta, nu doar tu să îţi alegi oamenii, ci câţi dintre
ei te-ar alege pe tine ca lider pentru vremurile tulburi şi dificile pe care urmează să le
trăim cu toţii în perioada următoare.

Andy: Aş spune că ambele întrebări au validitate şi sunt la capătul unui spectru. În


perioada asta am vorbit şi eu cu mulţi antreprenori, am schimbat multe păreri, şi unul
din lucrurile pe care le-am observat ca pattern este că anumite decizii în legătură cu
oameni, cu lucruri, trebuie luate extrem de rapid şi atunci le vei lua pur şi simplu.

Unii antreprenori deţinători de multe afaceri (să spunem 10 afaceri sau mai multe) au
avut o abordare combinată.

Au văzut impactul, au închis 4 business-uri prin decizie unilaterală, au continuat cu


celelalte 6 într-o manieră de leadership.

Într-o situaţie de criză mi se pare că e esenţial să acţionezi rapid. Dacă ai un pic de timp
de manevră e bine să faci leadership, adică să le spui oamenilor: cine merge cu mine mai
departe, cine e în barcă, cine vrea să vină?

Dacă nu ai astfel de timp, ești pus în situația să iei decizii ultra-rapide.

Asta e în opinia mea o diferenţă importantă între o abordare de tip coaching şi o


abordare de tip consultanţă.

De obicei oamenii ajung la consultanţi în momentul când au o problemă mare.

Vine consultantul şi spune taie aici, modifică aici.

Pe de altă parte pe termen lung cred că e foarte importantă întrebarea de coaching


pentru că ea are un beneficiu imens şi beneficiul este prezervarea culturii grupului.

E foarte interesant, în funcţie de modul de abordare al fiecărui lider, asta trebuie luat în
calcul.

Un alt exemplu este parentingul: pe copilul tău e foarte important să îl creşti în iubire şi
responsabilitate, să îl înveţi autonomia, să îl întrebi „dacă vine cu tine pe Everest”.

Dar dacă copilul tău are 4 ani şi sare înaintea camionului, îl prinzi de gluga de la hanorac
şi îl smulgi din şosea şi îl tăvăleşti pe trotuar.

De ce?

Pentru că nu ai timp să îi explici.

www.bootcamp.ro 20
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Spun asta pentru că e important să înţelegem că în viaţă există un spectru al deciziilor.

Adică nu e întotdeauna bună versiunea 1 sau întotdeauna versiunea 2.

Contextul dictează care versiune e mai bună.

Dragi prieteni, în concluzie ce decizii luăm şi în ce context?

Ca linii directoare, prioritățile în perioada asta sunt legate de supravieţuirea economică


şi de conservarea relaţiilor bune cu oamenii cu care am ajuns până aici.

www.bootcamp.ro 21
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Andy Szekely
– Leading for the best in you –

Andy Szekely inovează de 22 de ani în piaţa de training şi


coaching din România ca antreprenor, autor şi speaker.

El este speakerul român care a vorbit pe aceeași scenă cu


cei mai mulți speakeri de top mondial care au vizitat
România. (Exemple: John Maxwell, Robin Sharma, Martin
Lindstrom, Bob Proctor, Dr. John Gray, Brian Tracy, Dr.
Oz.) A ținut prezentări şi training în 7 țări europene,
China, SUA și Canada.

Este formatorul a peste 40 de speakeri români care astăzi sunt prezenți pe scenele țării
și/sau dezvoltă afaceri de training și coaching (Exemple: Paul Ardeleanu, Raluca
Mohanu, Ovidiu Oltean, Zoia Zărnescu, Eusebiu Burcaș, Marian Drăgulescu, Ilinca Păun,
Urania Cremene, Adrian Erimescu etc.).

Andy este un pionier al pieței româneşti de seminarii deschise pe teme de dezvoltare


personală și leadership, organizând încă din 1995 astfel de conferințe cu peste 40 de
speakeri străini invitați. Experiența sa personală ca speaker și trainer depășește 2.500
de apariții live. Creator al comunității AS, care numără peste 350.000 de membri
consumatori ai materialelor de dezvoltare personală și leadership publicate de echipa
editorială și al unei echipe de traineri şi facilitatori la nivel naţional care astăzi numără 6
Master Traineri, 8 guest traineri şi 40 de facilitatori.

Probabil cea mai importantă contribuție pe termen lung pe care a adus-o Andy este
conceperea a 6 procese de dezvoltare personală originale în cadrul programelor
ultraintensive de tip Bootcamp (5-8 zile).

Andy Szekely a construit trei branduri naționale în educaţie:


• Conferințelor 6C reprezintă un eveniment marca Andy Szekely, în care sunt
dezbătute cele 6 arii importante din viața unui om: Carieră (Leadership &
Performanță), Conectare (Relații Autentice), Cash (Prosperitate &
Bani), Corp (Energie &Vitalitate), Contribuție (Leadership & Public
Speaking), Creștere (Învăţare Accelerată & Evoluție personală)
• Elite School – programe de dezvoltare personală și leadership susținute în top 10
mari orașe ale României, cu formatori acreditați ai metodei Andy Szekely (începând
din 2010)
• Bootcamp University – program de dezvoltare personală și leadership în format
‘‘tabără intensivă - 8 zile‘‘, cu peste 1100 de absolvenți, o echipă solidă formată din
10 traineri asociați și 40 de facilitatori licențiați (începând din 2003).
Andy este autorul cu cele mai multe cărţi și produse multimedia pe teme de
dezvoltare personală şi profesională publicate în România (14 cărți și peste 200 de
ore de material audio-video).

www.bootcamp.ro 22
5 Strategii de supraviețuire pe timp de criză (și de crizare)

Eusebiu Burcaş
Investitor şi trainer pentru independenţă financiară

Eusebiu Burcaş este fondatorul Burcash–program independent de


educaţie financiară, Senior Consultant, Trainer&Financial Coach.

Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice–Cluj, a lansat prima


afacere proprie în anul II de facultate. După absolvire a activat ca
broker pe piaţa de capital și în domeniul vânzărilor ajungând în
scurt timp director de vânzări.

Antreprenor, iniţiator al unor proiecte de succes în domeniul afacerilor online


(www.kestionare.ro, www.salesjobs.ro) Eusebiu este constant preocupat de “creșterea
eficienței în companiile româneşti“. Deține certificarea CMC – Certified Management
Consultant.

O altă coordonată a activităţii profesionale desfaşurate de Eusebiu este lansarea


primului program independent de educaţie financiară din România, în 2008.

Burcash TM – Managementul Banilor. Principala sa preocupare o constituie


îmbunătăţirea comportamentului financiar şi a bunăstării celor care trec prin
programele sale: angajaţi, antreprenori sau investitori. Cu peste 13.000 de participanţi la
sesiunile de workshop şi training, acest program influenţează pozitiv comportamentul
financiar a peste 25.000 de persoane.

În 2013 a lansat proiectul Copil Prosper şi primul CD cu poveşti financiare pentru copii
din Europa. Acest program educaţional provoacă părinţii să introducă educaţia
financiară în viaţa copiilor lor.

www.bootcamp.ro 23

S-ar putea să vă placă și