Ce este salariul?

Salariul reprezinta suma de bani pe care o primeste posesorul fortei de

munca pentru contributia adusa la realizarea muncii ca factor de productie.
De-a lungul timpului s-au dat mai multe explicatii cu privire la semnificatia
salariului. Unii autori il considera ca o plata pentru inchirierea fortei de
munca sau pentru munca, altii, ca pret pentru cumpararea marfii dorita de
munca, iar o a treia categorie de autori sustine ca este o suma platita celui
care isi “inchiriaza serviciile”, dar care formează şi se comportă urmând, în
linii generale , aceleaşi reguli ca preţul oricarei alte mărfi.
Salariul este cost
Privit din punctul de vedere al desfăşurării activitatii economice , adica al
faptului ca activitatea economica presupune combinarea factorilor de
productie din care nu lipseste , salariul reprezinta un cost , o componenta a
consumului total de factori de productie pentru obtinerea unui anumit bun
economic. Daca se are in vedere faptul ca orice activiate se finalizeaza in
bunuri economice , care, prin preturi pe piata, se transforma in bani , in
venit, iar acesta se imparte intre toti care Au contribuit la realizarea sa ,
salariul reprezinta venitul celor care au contribuit, prin munca depusa , la
obtinerea rezultatelor respective.
Salariul este un venit
Din aceasta situatie, in care salariul este pe de o parte , cost, iar pe de alta
parte , venit, se desprinde concluzia ca el depinde de munca, dar si de
rezultatele obtinute, iar marimea sa concreta pentru fiecare salariu se poate
stabili numai la nivelul firmei, pentru ca numai aici se poate cunoaste
concret care este contributia, alaturi de ceilalti factori de productie , la
rezultate, la realizarea venitului.
Salariul este o marime permanent supusa unor procese contradictorii de
diferentiere si de apropiere-egalizare, de la o persoana la alta
Diferentierea are la baza mai intai calitatile, aptitudinile foarte diferite de la
individ la individ ale salariatilor, la care se adauga caracterul muncii-grea
sau usoara, de zi sau de noapte , mediu toxic sau nu- rezultatele obtinute,
cantitatea de munca, raspunderea etc., proprii fiecaruia.
Factorii de diferentiere si apropiere a salariilor
S-a conturat concluzia ca atat marimea salariului, cat si diferentele dintre
salarii trebuie astfel stabilite incat sa pastreze permanent vii incitatia la
munca si aspiratia la ridicarea pregatirii, ca determinare pentru obtinerea
unui salariu mai mare ca urmare a cresterii productivitatii muncii.
Salariul variaza pe tari, domenii, firme si persoane. Pe termen lung, marimea
salariului nominal are tendinta generala de crestere. In aceasta privinta un
rol important revine cresterii cheltuielilor cu instruirea si calificarea,
transportul si hrana, locuinta etc. pe care le au salariatii.
Un alt factor care actioneaza in aceeasi directie este cresterea productivitatii
, a rezulatelor obtinute prin munca salariatilor. Cu cat acestea sunt mai mari,
cu atat posesorii factorului de productie munca se considera mai indreptatiti
sa primeasca un salariu mai mare.
Din punct de vedere al salariatului, suma de bani pe care o primeste atunci
cand lucreaza constituie salariul nominal.
Dupa retinerea impozitului pe salariu si a altor taxe legale , ceea ce ramane
este salariul nominal net. Aceasta este de fapt suma de bani pe care o
primeste efectiv lucratorul salariat pentru munca prestata. Salariul nominal
este o componenta a castigului nominal- alaturi de alte elemente, cum
sunt : veniturile obtinute pentru timpul lucrat suplimentar , sporurile,
premiile etc.
Castigul nominal este format din veniturile banesti totale incasate de un
salariat pentru aportul sau la activitatea economica. De o importanta
deosebita in economie este salariul minum garantat legal. Acesta este
salariul fixat pe cale legala pentru a garanta salariatilor din categoriile
defavorizate un venit nominal care sa corespunda minimului de
subzistenta , determinat concret-istoric, in cadrul unui mediu economico-
social dat. Pe masura ce societatea evolueaza, minimul de subzistenta creste
, si deci salariul minim garantat legal, ce trebuie sa acopere acest minim,
sporeste.
1.1. Geneza noţiunii de salariu 5
1.2. Mărimea şi dinamica salariului 10
1.3. Modalităţi şi forme de salarizare 13
1.4. Politica salarială în ţara noastră în perioada tranziţiei la economia de
piaţă 16
Capitolul II 20
Salariul ca factor stimulativ al forţei de muncă 20
2.1. Concepţii privind salariul 20
2.3. Teorii privind salariul 22
2.4. Salariul – termeni derivaţi, salariul minim, salariul de bază, adaosurile,
sporurile 26
Capitolul III. 31
Contractul de muncă - cadru de reglementare al relaţiilor de muncă 31
3.1. Definiţie şi reglementări 31
3.2. Relaţiile de muncă 32
3.3. Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional 33
3.4. Timpul de muncă şi timpul de odihnă 34
Capitolul 4. Studiu de caz 38
Evoluţia salariilor în România în perioada 2006-2010 38
Concluzii 50
Bibliografie 52
Anexe 54

INTRODUCERE
În multe ţări ale lumii, dezvoltarea managementului resurselor umane trece
printr-o profundă schimbare, în conformitate cu strategiile în domeniul
salarizării, care servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor
salariale, private în general, ca instrumente specifice, operaţionale de
realizare a obiectivelor strategice. Politicile salariale constituie din acest
punct de vedere, un ansamblu de decizii de acţiune direcţionale privind
obiectivele pe care orice organizaţie şi le propune în domeniul salarizării,
precum şi mijloacele de realizare a acestora. Dezvoltarea unei politici
salariale sau abordarea pe baze ştiinţifice a acesteia este o activitate
complexă care impune luarea în considerare a tuturor laturilor de esenţă ale
salariului, a sarcinilor şi funcţiilor de bază ale acestuia, a corelaţiilor acestuia
cu cele mai diferite variabile economice şi sociale, precum şi a implicaţiilor
acestora asupra tuturor intereselor, de cele mai multe ori divergente ale
agenţilor economici.
“Precizăm că nu este suficient să utilizăm un sistem sofisticat, oricare ar fi
acesta. Trebuie, inainte de toate, să definim o politică a remunerării, ea
însăşi componentă a politicii generale a întreprinderii. Sistemele şi tehnicile
nu vor putea niciodată să suplinească absenţa politicii”.(Dimitri Weiss)
În ţara noastră, după cum se apreciază în unele publicaţii de referinţă,
datorită faptului că încă nu s-au modificat simţitor sistemele de salarizare,
că firmele nu şi-au creat încă o politică proprie în materie de remunerare a
muncii, salariul nu operează încă, în mod corespunzător pe piaţa muncii şi
îşi îndeplineşte defectuos funcţiile sale de recompensare a muncii, de
echilibru economic şi social. În perioada actuală, numai o parte din agenţii
economici au dovedit preocupare pentru stabilirea de criiterii specifice
pentru evaluarea performanţei profesionale individuale a personalului. De
regulă şi aceştia s-au limitat la evaluarea rezultatelor în muncă şi cele de
comportament.
În România, lipsa unor prevederi unitare privind salarizarea în sistemul
bugetar a condus la apariţia a tot felul de situaţii care au depăşit demult
pragul normalului. Există, aşadar, pericolul iminent al apariţiei disputelor
între diferite categorii de salariaţi, ceea ce este mult mai grav decât
încercarea de a aduce un minim de echitate în ceea ce priveşte salarizarea.
În lipsa unei astfel de legislaţii unitare au apărut o multitudine de legi care,
separat, au condus la o situaţie de-a dreptul gravă, cu discrepanţe majore în
privinţa salarizării în sistemul public.
Ca remediu la această situaţie de-a dreptul inechitabilă, s-a conturat şi
urmează a se definitiva ceea ce are să se numească Legea unică a salarizării.
Potrivit noilor reglementări, salariile mici vor avea o creştere mai accelerată
(exponenţială) iar retribuţiile mari vor fi îngheţate pentru un timp. Raportul
între salariul de bază minim brut pe economie şi salariul de bază maxim al
personalului plătit din fondurile publice va fi de 1 la 15, la aceasta
ajungându-se pe parcursul a trei ani. Astfel, cel puţin teoretic, bugetarii care
au în prezent un salariu de 600 lei ar putea avea 1.200 sau chiar şi 1.800 lei,
în 2012, Salariul de bază va fi principalul element de câştig salarial, acesta
incluzând şi sporurile cu caracter general.
O altă modificare importantă care poate apărea odată cu intrarea în vigoare
a noii legi este cea referitoare la sporuri, care nu trebuie să depăşească 30%
din salariul de bază, acordarea acestora fiind făcută doar în condiţii speciale.
Salariul de bază ar trebui să devină principalul element atunci când se
stabileşte venitul lunar al unui bugetar, sporurile cu caracter general fiind
incluse aici. Dezbaterile legate de legea unică pentru salarizarea bugetarilor
sunt abia la început astfel încât pare să fie cale lungă pâna vom putea afla şi
înţelege toate necunoscutele acestei ecuaţii care îmbracă forma salariului
unic.
Capitolul I. Salariul – venit fundamental
1.1. Geneza noţiunii de salariu
În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de important.
Termenul ca atare este de origine latină. Salarium era suma ce se plătea
fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării. Soldatul era un om
dependent şi i se acorda salarium în virtutea acestei dependenţe. Un om
liber nu primea salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de
venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic.
Salariul a cunoscut numeroase schimbări în ceea ce priveşte mărimea,
însemnătatea şi formele de realizare. Esenţa şi dinamica salariului decurg
desigur, în mod direct din economia de schimb.
De-a lungul secolelor, noţiunea de salariul şi-a modificat şi diversificat
semnificaţia.
În decursul timpului concepţia despre muncă şi salariul a evoluat. În
Antichitatea greacă şi romană oamenii liberi se consacrau artelor, sportului,
activităţilor politice iar munca în sensul în care o percepem astăzi era lăsată
pe seama sclavilor, fiind considerată o umilinţă, o tortură.
În Evul Mediu - creştinismul priveşte munca ca pe o pedeapsă pentru
păcatul originar din cauza căruia Adam şi Eva au fost izgoniţi din rai şi
condamnaţi să-şi câştige existenţa cu sudoarea frunţii, munca fiind
considerată ca o pedeapsă.
În ţările în care spre sfârşitul Evului Mediu apar curentele reformatoare în
religie – protestantismul, calvinismul – are loc o răsturnare a concepţiilor
anterioare despre muncă promovându-se sacralizarea acesteia. Prin muncă
se caută şi se aşteaptă semne pentru mântuirea oamenilor. Potrivit acestei
concepţii profitul nu poate servi plăcerilor – opere ale Satanei, el trebuind să
fie reinvestit. Lenea, consumul fără muncă sunt privite ca un păcat.
O consecinţă logică a noilor orientări în care s-a răspândit reforma a constat
în faptul că „cel care trebuie respectat nu mai este săracul ci cel care
munceşte” (G. Abraham Frois).
Secolul XVIII în Anglia şi apoi în Franţa este marcat de creşterea populaţiei,
dezvoltarea agriculturii, începuturile industrializării, dezvoltarea mijloacelor
de transport, ceea ce a condus la apariţia clasei întreprinzătorilor şi
răspândirea muncii salariale. Suprimarea în Franţa în anul 1791 a
corporaţiilor care deveniseră o frână în dezvoltarea industriei avea să
permită fiecăruia să-şi aleagă singur profesia.
Proprietatea privată a fost proclamată „inviolabilă şi sacră” prin Declaraţia
Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului adoptată în Franţa anului 1789. În
mod logic, în aceste împrejurări de la sfârşitul secolului XVIII şi începutul
secolului XIX, întemeietorii economiei clasice, au putut să-şi formuleze
teoriile în baza cărora munca este considerată fundamentul valorii.
Clasicii economiei politice considerau salariul un venit ce recompensează
munca, mărimea acestuia oscilând în jurul nivelului natural. Substanţa
salariului şi mărimea lui erau explicate prin ceea ce economiştii clasici - au
numit teoria costului formării resurselor de muncă. Într-o asemenea optică,
salariul este definit ca sumă de bani prin care se asigură strictul necesar
pentru întreţinerea salariatului şi a familiei sale.