CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE „Raisa Pacalo”

Catedra disciplini stomatologice şi tehnico-dentare ”

SUPORT ŞTIINŢIFIC
Lecţie teoretică:
Aparatele ortodontice mobilizabile

Pădureţ Galina
profesor discipline
tehnico - dentare
Subiectul : Aparatele ortodontice mobilizabile

Planul lecţiei:
1. Aparatele ortodontice mobilizabile. Descrierea.
2. Avantajele și dezavantajele apratelor mobiliabile.
3. Elementele componente ale aparatelor mobilizabile.

Aparatele mobilizabile
În acestă grupă sunt cuprinse acele aparate ortodontice care se ancorează la
nivelul arcadelor dentare cu ajutorul unor mijloace de retenţie, acestea putând fi
croşete sau gutiere. Aparatele mobilizabile pot fi oricând îndepărtate şi repuse în
cavitatea bucală.
O caracteristică a aparatelor mobilizabile, comună tuturor, este aceia că ele
sunt purtătoare a unor elemente generatoare de forţe ortodontice active. Aceste
forţe acţionează asupra proceselor dento-alveolare provocând modificări
necesare. Din acest motiv se mai numesc şi aparate ortodontice active.
Cele mai reprezentative aparate din această grupă sunt plăcile palatinale şi
linguale.

Avantajele aparatelor mobilizabile:

a) sunt concepute ca aparate active, dar în componenţa lor pot fi întroduse şi
elemente funcţionale ceia ce le măresc eficacitatea lor ca aparate
ortodontice.
b) Aceste aparate se sprijină atât pe dinţi cât şi pe paradonţiu, astfel
pericolul suprasolicitării unor dinţi este redus.
c) Unele elemente active, ex: şurubul ortodontic, pot fi activate de către
pacienţi.
d) Confecţionarea tehnică şi reparaţiile sunt uşor de efectuat
e) Permit respectarea unei igiene riguroase
f) Costul redus al acestor aparate în comparaţie cu altele.

Dezavantajele aparatelor mobilizabile:

a. riscul de a nu fi purtate de către pacienţi
b. apariţia reacţiilor gingivo-paradontale la pacienţi cu prezenţa alergiei la
acrilate
c. riscul deformării unor elemente în cazul pacienţilor neglijenţi.

Elementele componente:
a. baza de acrilat
b. elementele de ancorare (croşete, gutiere)
c. elemente active (şuruburi, diferite arcuri)

1.Baza din acrilat – reprezintă zona de sprijin mucozal a aparatului prin

intermediul căreia se transmit forțe la nivelul oaselor maxilare. La ea se fixează
toate celelalte elemente constructive ale aparatului: croşete, arcurile, şuruburile.
Plăcile aparatelor ortodontice mobilizabile pot fi:
- palatinale
- linguale

La maxilă – placa palatină.

Placa acoperă palatul dur pînă la linia de unire a ultimilor molari erupţi pe
arcadă. Anterior, placa, se extinde pe fețele palatinale ale dinților până în
apropierea marginii incizale.

Distal, baza plăcii se întinde până la o linie care unește fețele distale ale
molarilor primi permanenți, dar uneori poate fi răscroită până la o linie care
unește fețele meziale ale primilor premolari sau primilor molari temporari. În
plan vertical, placa se întinde pe fețele orale ale dinților până aproape de
suprafața ocluzală a acestora.

La mandibulă – placa linguală.

Este în contact intim cu rebordul alveolar, urmărind festonul gingival până la
ultimul molar. Se extinde până la fundurile de sac paralinguale pentru a avea
efect asupra dezvoltării osului mandibular. Anterior se răscroiește pentru a
permite mișcările limbii șia nu produce leziuni de decubit la nivelul planșeului
cavității orale. Grosimea plăcii 2-3mm, faţa orală fiind lustruită.
Baza aparatului poate fi unică sau din fragmente multiple rezultate din secţiunea
ei:
1.La maxilar:
-pe linia mediană - în„L” - în„Y”
- în trapez

2.La mandibulă:
- pe linia mediană - paramedian uni lateral sau bilateral

Forţele care se dezvoltă determină modificări ale poziţiei dinţilor cât şi ale
structurii osului. Aceste forţe sunt dezvoltate de elementele active care intervin
şi asupra bazei aparatului. Aceasta prin intermediul părţilor moi exercită forţă şi
asupra dinţilor şi asupra periostului procesului alveolar.

2.Elementele de ancorare – cu ajutorul lor are loc fixarea plăcii la arcada

dentară.
Cele mai utilizate croşete sunt:
a. Croşetul SCHWARZ(croşetul în săgeată sau în treflă) este un croşet
continuu care ocoleşte premolarii şi molarii, ancorînduse prin prelungiri
în formă de săgeată sau treflă în spaţiile interdentare,vestibulare.Capătul
anterior părăseşte placa la nivelul spaţiului între canin şi primul premolar.
De aici croşetul merge paralel cu procesul alveolar la o distanţă de 0,5 –
1mm avînd 1-3 săgeţi, putînd fi aplicat pe 2,3,4 dinţi.Capătul posterior
intră în placă ocolind ultimul dinte existent la distanţa de 1-2mm.
Caracteristici:
- Oferă o bună stabilitate a aparatelor
- Se aplică numai pe bazele laterale
- Datorită lungimii lui are un grad de elasticitate înalt
- Se deformează uşor,repararea se face numai în laborator
- Din cauza îndoiturilor crează zone retentive pentru alimente
- Se confecţionează din sîrmă de viplă tare,elastică,rotundă în secţiune
0,7mm grosime şi 10cm în lungime.

b.croşetul ADAMS – este un mijloc de ancorare conceput pentru dinţii

izolaţi. Este conceput ca croşet universal. Este alcătuit din două anse ovale,
care vin în contact cu feţele aproximale ale dintelui, unite vestibular cu o
porţiune de sârmă rectilinie, la distanţă de pe faţa vestibulară. Cele două anse
se continuă în sens ocluzal,de-o parte şi de alta, cu câte o buclă, care
traversează planul de ocluzie prin nişele masticatorii şi se termină cu retenţii
în placă . Se confecţionează din sârmă de 0,7mm grosime.

1. ansă 2.buclă 3.retenţie 4.zonă rectilinie

-formă de buton
Caracteristici:
- este foarte larg utilizat în stabilizarea aparatelor ortodontice
- poate fi utilizat pe dinţii laterali, cât şi frontali
- se accidentează relativ greu, repararea se face numai pe model în laborator
- porţiunea de sârmă rectilinie care continuă cele două anse vestibulare poate
prezenta mai multe forme: cârlig, buton.
Activarea se face prin coborârea anselor către coletul dentar, în sens
meziodistal.

c.croşetul DUYZINGS – este un croşet pentru ancorare la dinţii izolaţi.El poate

fi de 2 feluri: - croşet complet şi semicroşet(are un singur braţ).
d.croşetul STAHL se mai numeşte şi croşet ocluzo-interdentar sau croşetul
în”picătură„.Se ancorează în placa la nivelul unui spaţiu interdentar.El trece prin
nişa masticatoare în partea vestibulară a arcadei unde se termină cu o buclă în
spaţiul interdentar.

Caracteristici:
- Dă o bună stabilitate aparatului ortodontic
- Blochează egresiunea dinţilor pe care se aplică
- Necesită existenţa unui spaţiu interdentar
- Avînd puţine îndoituri se fracturează greu
- Trecînd prin nişa masticatoare poate duce la ridicare de ocluzie sau
laterognaţie,este necesar studii pe model
- Grosimea sîrmei 0,7mm

3. Elementele active pot fi diferite. Cele mai utilizate sînt:

- şurubul ortodontic
- arcul vestibular
- arcurile secundare
- dispozitivul de expansiune DUYZINGS

a.şurubul ortodontic este un element activ, cu ajutorul căruia se pot exercita

forţe intermetente asupra arcadelor dento-alveolare. Intensitatea forței poate
fi reglată cu precizie, iar forța declanșată se dispersează la nivelul tuturor
dinților care vin în contact cu placa.
Clasificare:
1.monomaxilare:
- şuruburi clasice
- şuruburi tridimensionale
- şuruburi balama: simetrice şi asimetrice
- şuruburi de mezializare - distalizare
- pentru disjunctoare
2.monodentare:
- clasice
- pentru îndreptarea molarilorsecunzi înclinaţi
3.intermaxilare

1. Șuruburile monomaxilare
a. șuruburile clasice sunt alcătuite din:
- două semirame care intră în placa bază și care prezintă câte un tunel filetat
pe mijloc – în care pătrunde tija filetată – și câte unul sau două tunele netede
la extrimități, în care se culisează tijele de ghidare. Una dintre semirame are
inscripționată o săgeată colorată, care indică sensul de activare al șurubului.
- tija filetată are la exterior un filet care pătrunde în tunelurile filetate ale
celor două semirame, de o parte și de alta. Pasul filetului este egal cu pasul
de activare al șurubului. Tija filetată are în centrul ei un cilindru cu
diametrul mai mare decât cel al tijei. Acesta este nefiletat și are două tunele
perpendiculare unul pe celălalt, astfel încât la suprafața cilindrului apar
patru orificii distanțate între ele la 90. În aceste tunele va pătrunde cheița
de activare.
- două tije de ghidare paralele cu tija filetată. Aceste tije culisează prin cele
două tuneluri de la nivelul semiramelor. Ele transformă mișcarea de rotație
într-o mișcare de translație.
- porțiunea din plastic umple cele patru orificii ale cilindrului tijei filetate
protejându-le astfel de pătrunderea acrilatului în etapele realizării plăcii bază
și servește în același timp la manipularea șurubului și la fixarea acestuia în
momentul confecționării bazei plăcii. Astfel, extremitatea lungă a plasticului
se ține între degete, iar cealaltă extremitate, mai scurtă, se aplică într-un șanț
făcut în modelul de lucru, în dreptul premolarilor superiori sau a molarilor
temporari, unde se fixează cu ceară.
- cheița de activare –o sârmă rigidă cu un diametru ușor mai mic decât cel al
tunelului de la nivelul cilindrului tijei filetate.

Cu ajutorul cheiței se face o activare de 90 săptămânal sau la două

săptămâni, se obține o distanțare de 0,2 -0,25mm a celor două porțiuni ale
plăcii. Printr-o activare completă 360 se obține o distanțare de 0,8 – 1mm
între cele două fragmente de placă.
Acțiunea șurubului depinde de:
- Orientarea lui în placa bază
- Felul în care a fost secționată placa bază

b. Șuruburi pentru mezializare și distalizare

- șuruburi pentru distalizare sunt șuruburi unidirecționale aplicate, de ex.
într-o plăcuță secționată „ în L” astfel încât să producă distalizarea unui
grup de dinți.
- șuruburile pentru mezializare sunt șuruburi destinate special acestui scop.
Șurubul se aplică deschis complet la nivelul plăcuței.

c. Șuruburile balama ( în „V”) pot fi:

- cu tija filetată unită cu balamaua
- cu tija filetată la distanță de balama
Aceste șuruburi sunt folosite în cazul în care arcadele dentare sunt îngustate
în formă de V.

d. Șurubul pentru disjunctor este robust, puternic. Fiecare semiramă

prezintă la fiecare dintre cele două extremități câte o tijă de sârmă care se va
conforma după forma bolții paltine a pacientului. Cele patru tije metalice se
fixează prin sudare la nivelul elementelor de agregare a disjunctorului
(inelele) care se vor cimenta pe dinți. Activările acestui șurub se fac zilnic,
dinainte-înapoi, pentru că aceste activări se fac endo-oral, cu disjunctorul
cimentat.

2. Șuruburile monodentare
Sunt șuruburi speciale, de dimensiuni mici. Tija filetată prezintă filetul
la exterior, iar în interior are un tunel în care pătrunde un arc spiralat și
activarea determină comprimarea acelui arc spiralat, ceea ce produce
deplasarea dentară. Șurubul monodentar are rolul de a corectarea poziția
molarului doi permanent lingualizat.
Șurubul se aplică după ce plăcuța e gata confecționată, semirama
șurubului se întroduce și se fixează într-un șanț frezat în porțiunea distală a
plăcuței, iar cealaltă extremitate a șurubului se aplică direct pe fața linguală
a molarului doi permanent supraecuatorial.

3. Șuruburile intermaxilare
Aceste șuruburi produc propulsia sau retropulsia mandibulei. În acest
scop se confecționează două plăcuțe separat, una palatinală și una linguală,
se aplică pe cele două modele ( superior și inferior) și astfel se aplică în
ocluzor.
 Se stabilește zona în care se va aplica șurubul și se frezează două șanțuri:
- Un șanț în plăcuța superioară unde va pătrunde una din semiramele
șurubului
- Un șanț în plăcuța linguală unde se va fixa cealaltă semiramă a șurubului

Tehnica montării șurubului în placă:

Există două faze distincte: pregătirea șurubului și fixarea propriu-zisă.
1. Pregătirea șurubului: înainte de montare șurubul se prgătește pentru a fi
protejat de pătrunderea acrilatului în orificiile filetului. Dacă șurubul nu prezintă
plasticul de protecție din fabrică, tehnicianul trebuie să acopere cilindrul
filetului cu ceară topită. Șurubul se aplică pe model astfel încât tijele
șisemiramele să fie simterice față de linia mediană și paralele cu fibromucoasa
palatină.
2. Fixarea propriu-zisă a șurubului prin două metode: fie se scurtează porțiunea
mai mică a plasticului de protecție și se lipește pe model, lăsând un spațiu de
aproximativ 2 mm în care să pătrundă acrilatul, fie se sculptează un șanț în
model cu o freză și apoi se lipește porțiunea mică a plasticului de protecție. A
doua metodă este mai indicatgă deoarece conferă șurubului o mai mare
stabilitate pe modelul de lucru.

b.arcul vestibular este format dintr-o porţiune centrală,denumită curbura

principală, şi două bucle laterale,denumite bucle de activare.

Arcul părăseşte placa prin nişa masticatorie dintre canin şi premolarul 1, ocolind
coletul caninului la 0,5-1mm, până la jumătatea feţei meziale (această porţiune
poartă denumirea de buclă de activare), de unde prezintă un traseu paralel cu
planul de ocluzie la jumătatea înălţimii coronare a celor 4 incisivi superiori,
până la faţa mezială a caninului,de partea opusă. La acest nivel, formează
simetric o buclă de activare şi pătrunde în placă prin nişa masticatorie dintre
canin şi primul premolar.
Se confecţionează din sârmă de crom-nichel, elastică, cu diametrul de 0,7mm.
Acţiunea sa principală este de retrudare a incisivilor. Activarea arcului se face
între 7 şi 14zile. În varianta sa clasică, arcul nu este activ la nivelul caninilor;
din această cauză, diverşi autori au modificat forma buclei de activare. Ea poate
fi în formă de :
- deget de mănuşă
- de T
- de M
- cu bucle triunghiulare
c. arcurile secundare ortodontice au punctul de sprijin pe aparatul ortodontic şi
punctul de acţiune pe dinte. Activarea lor se face la 7-10 zile pe distanţe
cuprinse între 1şi 2 mm. Aceste arcuri pot avea acţiune de vestibularizare sau de
deplasare a dinţilor în sens mezial şi distal. Din această categorie fac parte:
- arcul în ”S”- este constituit dintr-o porţiune retentivă (în placă) şi o porţiune
activă, în forma literei „S”. Se confecţionează din sîrmă cu diametrul 0,6-
0,7mm, din wiplă foarte elastică.Trebuie realizat la distanţă de 0,5-1mm de
mucoasa palatinală.
Acţiunea sa este de vestibularizare a dintelui şi de deplasare a lui spre mezial
sau distal.Activarea se obţine prin deschiderea selectivă a buclelor”S”-ului

- arcul în ”8”- este alcătuit dintr-o parte activă în formă de 8 şi câte o

retenţie la capătul fiecărei extremităţi a sârmei. Se confecţionează din
sârmă de wiplă
de 0,4-0,5mm diametru. Arcul are acţiune numai de vestibularizare a
dinţilor. Activarea se obţine prin întinderea buclelor în formă de 8.

- arcul în” ciupercă”- este realizat din sîrmă de wiplă foarte elastică, de
0,6-0,7 mm diametru, acţionînd pe un grup de dinţi(2-4dinţi). El prezintă
o porţiune centrală în contact cu faţa palatinală a dinţilor, în treimea
medie, denumită curbură principală. De o parte şi de alta,se realizează
cîte o buclă de activare ”S”, elastică,după care arcul se angajează în
placă cu două retenţii. Pentru ca arcul să fie suficient de elastic,”S”-ul
trebuie realizat în bucle foarte largi şi strînse. Acţiunea arcului este de
vestibularizare a dinţilor pe care se aplică. Se activează la 7-14 zile prin
deschiderea buclelor în formă de „S”.
d.arcul palatinal Coffin- are formă de liră. Este alcătuit dintr-o buclă
semicirculară, liberă, continuată la fiecare extremitate cu o ansă de
retenţie în placă. Se poate confecţiona din sârmă cu grosimea de 1-
1,5mm. De regulă el se realizează din sârmă foarte elastică, de 1,2 mm
diametru.
Arcul este aşezat pe linia mediană şi va fi realizat la 1mm de mucoasa
pentru a nu da leziuni de decubit. Activarea se face la 10-14 zile cu
ajutorul unui cleşte cu fălci plate, pe distanţe de maxumum 1mm.