ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·  Septembrie 2013  · Gratis

În acest
număr
„Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față”
Alegerea lui Konrad
Cu capul în nori
Cel ce poartă de grijă în mod providențial
A lucra împreună în pace
 Sămânţa adevărului
Cuprins
Publicată lunar de:
Christian Aid Ministries Rubrica Editorului
O. P. 1 - Gh. P.1, „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față”. . . . . . . . . . . . . . . . . 3
C. P. 1 Suceava 720300
samantaadevarului@icamro.org Rubrica învăţătorului
România Păcat și mântuire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Creștinism autentic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Comitetul executiv:
Alegerea proprie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
David Troyer
Paul Weaver
Rubrica părinţilor
Roman B. Mullet
James R. Mullet Taina căsătoriei - Unirea celor doi (partea I) . . . . . . . . . . 12
Eli Weaver Țineți-i ocupați. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Philip Troyer Cum să faci față unei conștiințe prea sensibile. . . . . . . . . 16

Comitetul de Rubrica istorică

îndrumare: Contribuția evreiască la cultura lumii. . . . . . . . . . . . . . . . 19
Ernest Hochstetler Alegerea lui Konrad. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Perry Troyer
Johnny Miller Rubrica practică
James Mullet Cu capul în nori. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Clay Zimmerman
O istorie aromată (Partea I). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Editor: Rubrica tineretului
Alvin Mast
Adevărul m-a făcut liber. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Cel ce poartă de grijă în mod providențial. . . . . . . . . . . . 29
Editor adjunct:
Dacă Îl iubim pe Hristos, vom face ce Îi place Lui . . . . . 30
James K. Nolt

Rubrica pentru copii

Grafica:
Cuvinte neplăcute. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
Gicu Cotleţ
Un fiu se întoarce acasă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Kristi Yoder
A lucra împreună în pace . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Coordonator traduceri
Rubrica ”O carte în serial”
Mihaela Sveduneac
Martirul din Catacombe (Partea a IX). . . . . . . . . . . . . . . 35
Foto copertă:
Pagină publicitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
CAM Photo (Liberia, Africa)

© 2013 Toate drepturile rezervate. O poezie pentru azi

Este interzisă orice reproducere de text
sau fragmente din text fără aprobarea
Armătura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
prealabilă a editurii. Excepţie se poate face
numai pentru citate scurte sau concluzi Coperta din spate
generale ale unui pasaj.
Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu? . . . . . . . . . . . . . . 44
 „Nu vă scriem altceva decât ce citiți și
cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți
cunoaște, cum ați și cunoscut în parte, că noi
suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda
noastră în ziua Domnului Isus.” 2 Cor. 1:13, 14

Rubrica
Editorului
„Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față”
—Gicu Cotlet

O legendă veche spune că un om oarecare Meditând la această povestire m-am gândit

a ajuns să fie acceptat să cânte în orchestra
imperială din China, prin ajutorul unui prieten
foarte influent. Acest om pretindea că este un
flautist excelent dar în realitate nu cunoștea
nici măcar notele muzicale. Pentru o vreme el
participa la toate concertele și de fiecare dată își
lua locul său în orchestra imperială. În timpul
concertelor el își lua instrumentul și mima foarte
dibaci cântatul partiturilor. Într-o zi împăratul îi
anunță pe toți membri formației orchestrale că
vrea să asculte pe fiecare membru cântând un
solo la instrumentul preferat. Cuprins de panică
omul care pretindea că știe să cânte la flaut a
încercat să ia lecții de cântat, dar toate acestea
nu l-au ajutat prea mult. Timpul trecea foarte
repede și se apropia ziua când trebuia să stea în
fața împăratului și să cânte la instrumentul său.
La început se gândi că poate ar putea să aranjeze
cu medicul presupunând că este bolnav, dar se
temea că acesta va raporta împăratului intenția
lui și atunci situația se va agrava și mai mult.
Pentru a nu fi descoperit de înșelătoria sa, omul
a luat o doză letală de otravă și astfel și-a încheiat
prezența în orchestra imperială. I-a fost frică să fie
confruntat cu muzica pe care el o cânta.
la ziua când fiecare om va trebui să-și prezinte
”recitalul” în față tronului lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel ne spune că ”lucrarea fiecăruia
va fi dată pe față: ziua Domnului o va face
cunoscută, căci se va descoperi în foc. Și focul
va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” (1 Cor.
3:13) În ziua aceea se va vedea ce mărturie am
lăsat în urma noastră, se v-a vedea ce am clădit
pe temelia credinței, se va vedea cum am slujit pe
Creatorul nostru.
Astăzi mulți oameni trăiesc în nepăsare, după
bunul lor plac fără să se gândească la consecința
faptelor lor. Mulți nici nu vor să se gândească la
veșnicie. Foarte puțini sunt cei care se gândesc că
va fi o zi când fiecare om pământean va trebui
să dea socoteală în fața Marelui Judecător de
viața trăită pe pământ. Apostolul Pavel ne spune
că toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de
judecată a lui Hristos și fiecare din noi are să dea
socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. (vezi
Rom. 14:10-12) Daniel de asemenea ne spune
că ”Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului
se vor scula: unii pentru viața veșnică, alții pentru
ocara și rușinea veșnică.” (Daniel 12:2) Ziua și
ceasul când vom sta față în față cu faptele noastre

“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9) 3
 este mai aproape ca oricând și de aceea trebuie să
fim pregătiți în fiecare zi. Trebuie să ne numărăm
bine pași, să ne cântărim bine vorbele, să trăim ca
și cum astăzi ar fi ultima zi pe pământ.
Mulți dintre noi nu ne dăm seama ce lăsăm în
urma noastră. Influența noastră poate schimba
viața unora în bine sau în rău. Vorbele noastre,
cântările noastre, comportamentul nostru din
familie, din biserică, de la locul de muncă, de pe
stradă pot influența viața celor din jurul nostru.
Așa cum viața Domnului Isus și a ucenicilor
Lui a influențat viața noastră așa și noi suntem
chemați să infuențăm înspre bine pe cei cu care
intrăm în contact zilnic. Mesajele noastre scrise
sau vorbite vor sta ca mărturie în ziua judecății.
Nimeni nu va avea puterea să șteargă ceva din
zapisul lui Dumnezeu. Timpul și anii nu vor
avea puterea să decoloreze cerneala folosită. Abia
atunci ne vom da seama de mărturia și infuența
faptelor noastre asupra celor din jur, dar s-ar
putea ca pentru unii să fie prea târziu. Atunci
vom afla dacă am cântat după partitura scrisă sau
doar ne-am jucat de-a pocăința.
Astăzi încă mai este timp să ne analizăm
faptele și viața și să vedem ce melodie cântăm și
ce mărturie lăsăm în urma noastră. Este cântarea
noastră în ton cu muzica cerului? Influența
noastră este demnă de urmat? Este viața noastră
o lumină pe cărarea întunecată a lumii în care
trăim sau ducem o viață duplicitară? Încercăm
doar să mimăm că suntem creștini sau suntem
creștini autentici? Întrebările ar putea continua
la nesfârșit dar nu trebuie să amânăm nici o clipă
fără să corectăm ce se poate corecta până nu e
prea târziu. Să nu lăsăm ca influența televizorului
și a lumii din afară să pună stăpânire pe viața
noastră. Să nu lăsăm mai jos standardul Sfintelor
Scripturi. Să nu neglijăm timpul de părtășie din
familie și de la Biserică. Să-i dăm Domnului
tot ce avem mai bun, tot ce avem mai prețios
ca să putem ține capul sus în ziua judecății.
Apostolul Petru ne spune să ”Lepădați dar orice
răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie,
de pizmă și de clevetire; și, ca niște prunci născuți
de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat,
4  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați
gustat într-adevăr că bun este Domnul.” (1 Petru
2:1-3)
Se spune că o familie oarecare era plină de
bucurie când aflase că unul dintre fiii lor se întoarce
acasă după o lipsă îndelungată. Una din surorile
mai mici ale acestui tânăr a început să sară în sus
de bucurie când a auzit că fratele ei se va întoarce
în curând acasă. Fără să piardă prea mult timp
se îmbrăcă cu cele mai frumoase haine pe care le
avea. Timpul trecea încet iar fratele ei nu sosea.
I se făcuse foame și pentru a-și stâmpăra foamea
luă un pahar de cacao cu lapte și câțiva biscuiți.
Agitată cum era din neatenție vărsă paharul cu
cacao pe hainele ei frumoase. Uitându-se la rochia
ei murdară începu să plângă și alergă în grabă la
dulapul cu haine ca să se schimbe. Tocmai în acel
moment auzi glasul lui Bob: ”Mary, Mary unde
ești?” După câteva clipe de căutare o găsi ascunsă
în dulapul de haine plângând. Privind-o drept
în ochi Bob o întrebă: ”Ce faci tu aici surioară
dragă?” Rușinată ridică capul și se uită țintă la
fratele ei, apoi spuse: ”M-am pregătit toată ziua
să te aștept. M-am îmbrăcat cu cele mai frumoase
și curate haine dar uite ce murdară sunt acum...”
Venirea Domnului Isus este mai aproape ca
oricând și nimeni nu știe nici ziua nici ceasul când
acest eveniment supranatural va avea loc. Atunci
nu vom mai avea timp să ne schimbăm de hainele
murdare. Fiecare din noi va trebui să ne prezentăm
recitalul vieții noastre. Nu va mai fi timp pentru
nici o repetiție, ci va trebui să fim gata să cântăm
ce am practicat toată viața altfel nu vom putea fi
acceptați în oastea cerească a Mielului. Atunci se
va vedea ce mărturie am lăsat în urma noastră. Se
va vedea cui am slujit când am trăit pe pământ.
Înțeleptul Solomon ne spune ”Să ascultăm
dar încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de
Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este
datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce
orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va
face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie
rău.” (Ecl. 12:13-14) Zic ca Domnul să ne ajute
ca faptele și cântările izvorâte din inimile noastre
să fie în acord cu voia lui Dumnezeu.
 „Învățăturile Tale sunt minunate: de
aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea
cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor
fără răutate.” Psalmul 119:129-130

Rubrica
Învăţătorului
Învăţături privitoare la viaţa creştină şi
calitatea de membru în biserică

Păcat și mântuire
Introducere
Cuvântul păcat poate părea, ca termen din
vocabular, mic și neînsemnat. Ca fapt, totuși,
păcatul are consecințe grave, ce se întind
până foarte departe. Apostolul Ioan afirmă:
„Toată lumea zace în cel rău”. Păcatul pare
să fie prezent peste tot. Îl vedem, îl auzim și
îl simțim în lumea din afară. Înăuntru, ne
luptăm cu ispita păcatului. Păcatul îi orbește
pe oameni, îi separă de Dumnezeu și, în cele
din urmă, ruinează viața oamenilor și îi duce
la judecată.
Mulți au abordat problema păcatului în
diferite moduri. Adam și Eva au încercat să
se ascundă de Dumnezeu. Cain a încercat
să evite responsabilitatea păcatului. Unii au
încercat să mintă în privința lui. Toate fără
succes însă. Păcatul e un lucru foarte serios
de care fiecare trebuie să dea socoteală.
Această lecție ne va învăța să înțelegem
natura păcatului și să apreciem mai bine
planul de mântuire. De asemenea, vom
aborda și problema ispitei în experiența
creștină, subliniind faptul că doar în Hristos
există victorie împotriva ispitei și păcatului.
Versete de studiat
Romani 5:12, 18 „De aceea, după cum
printr-un singur om a intrat păcatul în
lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel
moartea a trecut asupra tuturor oamenilor,
din pricină că toţi au păcătuit… Astfel, dar,
după cum printr-o singură greşeală a venit o
osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa,
printr-o singură hotărâre de iertare a venit
pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire
care dă viaţa.”
Romani 5:6 „Căci, pe când eram noi încă
fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a
murit pentru cei nelegiuiţi.”
Ioan 5:24 „Adevărat, adevărat vă spun că
cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel
ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la
judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”
1 Corinteni 15:57 „Dar mulţumiri fie
aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin
Domnul nostru Isus Hristos!”
Adevăruri de luat în seamă
Natura păcatului
Sunt multe întrebări care se ridică, de

“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9) 5
 exemplu, de ce au păcătuit Adam și Eva? A
fost înșelată Eva? Chiar s-a așteptat ea să
ajungă mai înțeleaptă mâncând din fructul
oprit? A respins Adam orice fel de judecată și a
mâncat din fructul oprit doar pentru că soția
lui a făcut acest lucru? Vezi 1 Timotei 2:14
Cea mai importantă întrebare nu e „De
ce a păcătuit Adam?”, ci „De ce păcătuiesc
eu?” Răspunsul îl găsim în Scriptură. De
vreme ce de la primii părinți am moștenit o
natură pervertită, voința noastră se opune voii
lui Dumnezeu. „Căci toți au păcătuit și sunt
lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Vezi Romani
3:23; Isaia 53:6.
Păcatul înseamnă răzvrătire împotriva lui
Dumnezeu. Nu implică doar opoziție față de
adevărata cunoaștere, ci rezistență față de voia
lui Dumnezeu. Împăratul Saul e un exemplu
ilustrativ în acest sens. El, ca toți ceilalți,
a disprețuit fățiș voia lui Dumnezeu. Asta
înseamnă păcat. Vezi 1 Samuel 15:19, 23.
Același lucru se întâmplă în experiența
noastră prin natura lucrurilor. Poate ne
gândim că a ne croi singuri drumul nu e chiar
așa de rău. Toți o fac și par să se descurce foarte
bine. Dar păcatul înseamnă răzvrătire, iar
răzvrătirea e păcat. „Sufletul care păcătuieşte,
acela va muri.” Vezi Eclesiastul 8:11; Ezechiel
18:4.
Efectele păcatului
Păcatul lui Adam și al Evei a avut rezultate
imediate și de durată în viețile lor. Dumnezeu
a afirmat foarte clar: „în ziua în care vei mânca
din el [pomul cunoștinței binelui și răului] vei
muri negreşit”. Vezi Genesa 2:17
Moartea înseamnă separare. La moartea
fizică, sufletul se separă de trup; în consecință,
trupul este mort. În cazul morții spirituale,
sufletul este separat de Dumnezeu.
Semnele morții fizice – boală, degradare,
îmbătrânire – au apărut imediat în trupurile
primilor noștri părinți. Din acea zi au început
6  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
să îmbătrânească. Omul nu poate face nimic
pentru a împiedica acest proces.
În prima familie, moartea spirituală a fost
poate mai evidentă decât moartea fizică.
Un prim semn al separării spirituale a fost
încercarea lui Adam și a Evei de a se ascunde
de Dumnezeu. Pasajul biblic care relatează
acest episod pune în evidență frica, rușinea,
regretul, condamnarea și, în cele din urmă,
separarea de Dumnezeu a celor doi, conduși
în afara prezenței Sale. Cât de adevărate s-au
dovedit a fi cuvintele lui Dumnezeu: „Veți
muri negreșit!”.
Scriptura ne descoperă faptul că păcatul
ne separă de Dumnezeu nu doar temporar,
ci pentru eternitate. Ca rezultat al păcatului,
omenirea întreagă n-a mai putut aștepta
altceva decât separare eternă, întristare,
suferință și lipsă de speranță. Biblia numește
această stare „moartea a doua”. Vezi Matei
25:46; Apocalipsa 21:8; Apocalipsa 20:6, 14.
Mântuirea prin Isus Hristos
Dumnezeu nu l-a lăsat pe om în această
stare deznădăjduită. Imediat după cădere,
Dumnezeu le-a promis lui Adam și Evei un
Răscumpărător. Această promisiune a fost
îndeplinită atunci când „la vremea cuvenită,
Hristos a murit pentru cei nelegiuiți”. Hristos
a pregătit calea pentru iertarea păcatelor. Vezi
Romani 5:6, 8.
Darul divin este pentru toți cei care îl
doresc. Ultimul verb trebuie accentuat.
De vreme ce păcatul înseamnă răzvrătire
și respingerea lui Dumnezeu, este evident
că singura cale către Dumnezeu este
refacerea drumului înapoi spre El. Regretul,
căința, renunțarea, supunerea și încrederea
copilărească, inocentă, în Dumnezeu sunt
elemente esențiale ale întoarcerii totale către
El. Sunt acestea evidente și în viața ta? Vezi
Apocalipsa 22:17, 2 Corinteni 7:9
Nu există o cale mai ușoară de mântuire.
Evanghelia lui „crede doar” tratează superficial fi atât de prezentă în viața creștinului, încât
mântuirea și eliberarea pentru că nu firea veche va fi îndepărtată complet. Nu, ea
accentuează responsabilitatea zilnică a omului rămâne acolo și, la fel ca în cazul avionului,
de a trăi o viață sfântă. Vezi Evrei 12:14 „gravitatea” îl va trage cu furie înapoi, de
îndată ce energia va fi tăiată. Vezi Matei 6:11-
Ispita în viața de zi cu zi
14
Când o persoană acceptă darul lui Hristos,
În mod evident, creștinul trebuie să
scopul principal al diavolului este s-o tragă
depună eforturi pentru a se desprinde de
înapoi. El încearcă să îmbrace în strălucire
ispita păcatului. Pentru a avea putere în vasta
vechea viață păcătoasă și s-o facă foarte
experiență a vieții de zi cu zi e nevoie de citirea
atrăgătoare. Noi numim această încercare
Bibliei și rugăciune personală. Isus a respins
ispită.
ispite grele citând adevăruri din Biblie. Ne
Ispita în sine nu este păcat. Isus Însuși a fost
putem limita ispitele făcând un legământ
ispitit în multe feluri. De fapt, ispitele pot să
cu ochii noștri, selectându-ne prietenii,
ne facă mai puternici dacă le învingem prin
orientându-ne gândurile către lucruri sfinte
puterea lui Dumnezeu. Uitați-vă la un stejar
și frecventând acele locuri care sunt prielnice
viguros. E puternic și de neclintit în fața
creșterii spirituale. Doar atunci putem invoca
furtunilor care îi scutură crengile și îi testează
credincioșia lui Dumnezeu care ne poate oferi
rezistența. Totuși, dacă cineva se expune de
o cale de scăpare. Vezi Matei 4:1-11, Iov 31:1;
bună voie ispitei sau cedează ei, ispita devine
Filipeni 4:8; 1 Corinteni 10:13
păcat. Vezi Matei 4:1-11; Evrei 4:15; Marcu
1:12-15 Verset de memorat
Numai păstrarea unei strânse relații cu Cel 1 Corinteni 10:13 „Nu v-a ajuns nici o
care a spus: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea
te poate ajuta să nu cedezi ispitei. Vezi Romani omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios,
8:13; Ioan 16:33 nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile
Zborul avioanelor poate oferi o imagine voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi
a ceea ce înseamnă victorii constante. Să mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”
ne gândim la avion ca fiind creștinul de
Întrebări și sarcini de lucru:
toate zilele, la motoare ca fiind puterea lui
1. Dați cel puțin trei definiții biblice ale
Dumnezeu în viața creștinului, iar la legea
păcatului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
gravității ca fiind forța vechii firi. Observați cu
...................................
ce mișcări line decolează avionul, parcă sfidând
...................................
legea gravității. O greutate uriașă plutește în
...................................
aer: multe tone de fier. Dar, deși nevăzută,
...................................
legea gravitației continuă să acționeze asupra
...................................
avionului. Dacă motoarele s-ar opri, avionul
s-ar prăbuși la pământ.
2. Explicați expresia „morţi în greşelile şi în
La fel este și în viața creștinului. Forța vechii
păcatele voastre” (Efeseni 2:1). . . . . . . . . . . .
firi exercită mereu presiune și nu dispare
...................................
niciodată. Numai dacă ne bazăm pe puterea
...................................
lui Dumnezeu, puterea gravitației va fi învinsă.
...................................
Unii consideră că puterea lui Dumnezeu va

“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9) 7
 ...................................
...................................
...................................
3. Dați un exemplu biblic de păcat prin
omitere. (Iacov 4:17) . . . . . . . . . . . . . . . . . .
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
4. Explicați înțelesul expresiei „moartea a
doua”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
5. Cum poate scăpa cineva de povara
păcatului? (Include cel puțin o referință
biblică în răspunsul tău.) . . . . . . . . . . . . . . .
...................................
...................................
...................................
...................................
9. Scrie litera corectă în spațiul lăsat liber.
a. Primul păcătos
b. A plâns cu amar din cauza păcatului
c. Consecința finală a păcatului
d. Toți o au
e. O cerință pentru mântuire
f. Un rezultat al mântuirii
g. Ne poate face mai puternici
h. E importantă pentru a învinge ispita
i. Va crește ispita
j. Un rezultat al credinței noastre
8  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
...................................
6. De vreme ce Isus a murit pentru toți,
sunt toți oamenii salvați? De ce da sau de ce
nu? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
7. Cu ce ispite te confrunți? . . . . . . . . . . .
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
8. Numește câteva căi practice prin care
creștinul își poate limita ispitele . . . . . . . . . .
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
...................................
___ moartea a doua
___ căință
___ gânduri nesfințite
___ ispita
___ Satan
___ sfințenia
___ rugăciunea
___ răbdarea
___ Petru
___ natura pervertită
 Subiecte de discutat
1. Ce înseamnă păcat de neiertat și cum îl
poate comite o persoană? . . . . . . . . . . . . . . .
..................................
..................................
..................................
..................................
..................................
2. Invocarea sângelui lui Hristos este
doar o experiență singulară sau continuă,
repetabilă?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
..................................
..................................
..................................
..................................
..................................
Creștinism autentic
La origini, cuvântul creștin era eticheta
pusă unui urmaș sau ucenic al lui Isus
Hristos. Între creștini și stăpânul lor, Isus
Hristos, exista o legătură foarte strânsă. Au
trăit ceea ce au fost învățați. Astăzi, chiar
și un cititor ocazional și neinițiat al Bibliei
poate observa că mulți creștini care își spun
așa, nu urmează învățăturile lui Hristos.
Despre Gandhi, liderul hindus al Indiei
naționaliste, se spune că, deși avea un mare
respect pentru Isus Hristos, nu simțea
același lucru față de creștini. Fără îndoială
că și alte religii ar putea spune același lucru.
Una din cele mai severe critici aduse
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
3. Comparați momentul de căință a lui
Iuda cu cel al lui Petru. (Matei 26:74-27:4)
De ce i-a părut rău lui Iuda? Ce a provocat
întristarea și regretele lui Petru?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
..................................
..................................
..................................
..................................
4. E normal să-l învinovățim pe Satan
pentru toate ispitele noastre sau unele vin
din cu totul alte surse?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
..................................
..................................
..................................
Articol luat din Instructions for Christian Living
and Church Membership
Eastern Mennonite Publications
Ephrata PA 17522
Tradus și folosit cu permisiune.
creștinilor de către necredincioși este că
ei spun lucruri frumoase duminica, dar în
timpul săptămânii trăiesc ca toți ceilalți –
sau chiar mai rău. De exemplu, procentajul
căsătoriilor care sfârșesc prin divorț a
ajuns să fie la fel de mare printre creștinii
practicanți ca printre necredincioși. Într-o
anchetă desfășurată în 2007, peste jumătate
dintre bărbații creștini intervievați
au recunoscut că sunt dependenți de
pornografie. Deci prea adesea creștinismul
e redus la ceva ce o persoană reține în
minte, nu și în inimă. Prin urmare, nu-i
afectează deloc stilul de viață. În loc de
9
 asta, urmează curentul general și merge în
același pas cu cei necredincioși.
Mai e vreo mirare că trăim acum într-o
societate post-creștină sau că cea mai
mare amenințare vine de la non-creștinii
care își au religia foarte în serios? Sarea
creștinismului este pe cale de dispariție din
societatea noastră.
Uneori, când sunt provocați cu acest
lucru, creștinii spun că creștinismul e o
religie a harului și că ascultarea și disciplina
sunt doar o preferință personală, nu o
necesitate.
Biblia prezintă totuși lucrurile diferit.
E adevărat că suntem salvați prin harul
lui Dumnezeu și nu prin faptele noastre.
Suntem mântuiți prin credința în Isus,
Fiul lui Dumnezeu, care a venit în această
lume și Și-a dat viața pentru a face ispășire
pentru păcatele noastre. Acesta e harul lui
Dumnezeu. Totuși, salvarea aceasta, dacă e
autentică, îl va transforma pe credincios.
Harul lui Dumnezeu îl va ajuta pe
credincios să se ridice deasupra păcatului,
pe lângă salvarea propriu-zisă. Aici intră în
scenă condiția de ucenicie. Este o chestiune
de cauză și efect – ascultarea este rezultatul
credinței și pocăinței, și toate împreună
constituie ingredientul mântuirii.
Mai mult, Duhul lui Dumnezeu
pătrunde în conștiința credinciosului și
acționează ca un ghid moral, conducându-l
înspre ascultarea de Hristos. Aceasta e o
parte inseparabilă de întoarcerea la Hristos
și este numită nașterea din nou.
Ucenicia mai este descrisă în Biblie ca
dragoste de Dumnezeu. Isus nu e doar
Mântuitor, El e și Domnul. Și-a câștigat
acest drept. E tipic pentru vremurile
în care trăim ca oamenii să proclame
beneficiile credinței creștine fără obligații.
Dar adevăratul creștin rămâne un ucenic și
10  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
un urmaș al lui Hristos. Observați legătura
între următoarele pasaje biblice din Noul
Testament.
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin
credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci
este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte,
ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem
lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus
pentru faptele bune, pe care le-a pregătit
Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în
ele.” (Efeseni 2:8-10)
„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce
mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat
și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și
cu poftele lumești și să trăim în veacul de
acum cu cumpătare, dreptate și evlavie.”
(Tit 2:11,12)
„Nu știți că trupul vostru este Templul
Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe
care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi
nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați
cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în
trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui
Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:19, 20)
Din Star of Hope, aug.2011
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
Suntem mântuiți prin
credința în Isus,
Fiul lui Dumnezeu,
care a venit în această
lume și Și-a dat viața
pentru a face ispășire
pentru păcatele noastre.
 Alegerea proprie
Flăcările se înălțau din ce în ce mai sus,
înroșind parcă cerul la asfințit. Pompierii se
luptau din răsputeri ca să salveze casa, dar
limbile de foc mușcaseră deja din acoperiș.
Văzând că încep să piardă bătălia, s-au
oprit un moment ca să reevalueze situația.
Deodată, la o fereastră de la etaj s-a ivit un
chip. Din mulțimea de oameni adunată în
față casei se auzi strigătul unei femei:
— E domnul Jones!
Cât ai bate din palme, Jim și Sam, doi din
pompierii aflați foarte aproape de foc, au
intrat în acțiune. Având pe ei echipamentul
de protecție, cei doi s-au năpustit în clădirea
ce ardea ca o vâlvătaie. În casă, fumul și
căldura aproape că i-au doborât, dar Jim,
urmat de Sam, și-a croit drum până la
casa scării, carbonizată deja. Auzeau focul
trosnind în jurul lor, dar au continuat să
urce până la al doilea etaj. Tușeau, înecați
de fum, și încercau să-și croiască drum pe
dușumeaua care începea să cedeze, până la
un hol mic, pe partea stângă a casei, neatins
încă de foc. Odată aflați pe teren sigur, cei
doi au străbătut holul în viteză și au încercat
ușa de la capătul lui. Era încuiată. Pompierii
s-au privit uimiți unul pe altul și într-o clipă
s-au apucat să dărâme ușa. Sub loviturile
grele, ușa a cedat în curând. Aerul oarecum
proaspăt din cameră le-a fost binefăcător
pentru plămânii puși la grea încercare. Jim și
Sam s-au năpustit în cameră, dar s-au oprit
brusc la vederea scenei ce se desfășura în fața
ochilor. Domnul Jones stătea într-un fotoliu
și citea ziarul. Când i-a văzut pe cei doi,
acoperiți de funingine, i-a întrebat iritat:
— Ce căutați în casa mea?
În ciuda surprizei de care au avut parte,
Jim i-a răspuns grăbit.
— Veniți cu noi! Casa dumneavoastră e în
flăcări!
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
—Melvin Burkholder
— Ba nu, le răspunse domnul Jones
neîncrezător. Încercați voi să mă speriați.
Oricât au încercat, cei doi pompieri nu au
reușit să-l convingă pe domnul Jones să vină
cu ei, nici măcar când fumul a început să
pătrundă în cameră. El insista neclintit:
— O să rămân aici, sperând că totul va fi
bine.
Văzând că nu reușesc să-l convingă, Jim și
Sam au fugit ca să-și scape viața, lăsându-l
pe domnul Jones cu soarta pe care singur
și-o alesese. Fumul și căldura deveniseră
aproape de nesuportat. Cu usturimi în ochi
și plămânii intoxicați, au reușit să iasă din
clădire.
— Unde e domnul Jones? întrebă neliniștit
pompierul-șef. Profund mâhniți, bărbații i-au
explicat că toate rugămințile și avertizările lor
au fost zadarnice. Domnul Jones a refuzat
posibilitatea de a se salva.
Ți se pare ridicolă această povestire
imaginară despre domnul Jones? Este ridicolă!
Și totuși, exact asta fac mulți oameni din
zilele noastre. Ei refuză șansa de a scăpa de
focul veșnic al judecății lui Dumnezeu.
„Iar cerurile și pământul de acum sunt
păzite și păstrate, prin același Cuvânt,
pentru focul din ziua de judecată și de pieire
a oamenilor nelegiuiți.” (2 Petru 3:7)
Isus Hristos este singura noastră șansă de
salvare. El a spus în Ioan 14:6: „Eu sunt
calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la
Tatăl decât prin Mine”. Aștepți și speri și
tu într-un bine relativ, după cum spera și
domnul Jones? Acesta din urmă a respins
singura speranță de salvare și a pierit. Calea
ta e încă deschisă. Nu vrei să-L primești pe
Domnul Isus Hristos acum?
Din Star of Hope, dec.2010
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
11
 „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să
le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor
tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei
pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei
scula.” Deuteronom 6:6, 7

Rubrica
Părinţilor
Taina căsătoriei

Unirea celor doi —Isaac D. Martin

Partea I
Taina unirii celor doi
„Şi cei doi vor fi un singur trup.” (Efeseni
5:31) „Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur
trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul
să nu despartă.” (Matei 19:6) Dumnezeu îi
uneşte pe soţ şi soţie împreună pentru toată
viaţa. Cuplul care crede lucrul acesta şi îl ia
în serios poate pleca împreună la drum cu
potenţialul reproducerii neamului omenesc.
De obicei, Dumnezeu le dă celor doi
capacitatea de a aduce suflete nemuritoare pe
lumea aceasta.
Pentru cei fricoşi şi timizi acest lucru
pare îngrozitor. În schimb, pentru sufletele
temătoare de Dumnezeu, venirea pe lume a
urmaşilor este o ocazie binevenită şi aşteptată
cu drag. Cuplurile de credincioşi temători de
Dumnezeu vor copii. În vremurile biblice,
incapacitatea de a zămisli şi a naşte copii era
considerată ca blestem. Astăzi mai credem că
fiii şi fiicele primite de la Dumnezeu sunt o
mare binecuvântare în familiile noastre. În
general, noi încurajăm cuplurile fără copii să
înfieze.
Dacă este bine hrănită şi satisfăcută, dorinţa
sexuală este cel puţin o parte a „lipiciului”
uniunii din căsnicie. Fiecare cuplu căsătorit
are în domeniul acesta multe lucruri de
învăţat, care merg dincolo de satisfacerea
egoistă a acestei nevoi. Apostolul Petru îi
îndeamnă pe soţi să se poarte cu înţelepciune
cu soţiile lor. (1 Petru 3:7) Soţul primeşte
înţelepciunea aceasta în urma comunicării cu
soţia lui.
Într-o seară un frate creştin se pregătea să
meargă la culcare când a găsit o carte pe perna
lui. Şi-a ridicat privirea s-o vadă pe soţia lui
zâmbind, dar pe faţa ei curgeau lacrimi. Ea
îi spuse: „Ar fi trebuit să-ţi cumperi tu cartea
aceasta”. Titlul cărţii era What Every Wife
Wishes Her Husband Knew [Ce îşi doreşte
orice soţie ca soţul ei să ştie, n.t.]. El ştia că
avea multe lucruri de învăţat. Ei erau căsătoriţi
deja de mulţi ani, dar el nu ştia lucruri pe care
ar fi trebuit să le cunoască. Fratele s-a apucat
de citit cartea respectivă şi a încercat să înveţe
tot ce trebuia din ea. I-a fost de mare ajutor,
deoarece nimeni nu îl învăţase cum să se
poarte ca soţ cu soţia lui.
Soţii nu ştiu în mod natural tot ce trebuie

12  Sămânța adevărului • Septembrie 2013

să cunoască despre soţiile lor. Ei înţeleg că au
nevoie de soţii, şi au dorinţa aceasta naturală
care îi conduce la căsătorie. Dar ei nu ştiu
prea multe despre caracteristicile feminine,
care fac din soţie un partener potrivit de viaţă.
Dumnezeu a pus atâtea lucruri tainice atât în
caracterul masculin, cât şi în cel feminin. În
căsnicie intrăm în acele taine şi le descoperim
împreună cu soţul/soţia noastră.
Taţii pot să-şi instruiască fiii oferindu-
le cunoştinţe minime în acest domeniu.
Prezbiterii şi pastorii pot să împărtăşească
unele adevăruri de bază cu noile cupluri care
s-au format. Soţule, ar trebui să ştii că soţia ta
are în mod natural nevoia de a se bucura de
actul conjugal la fel de mult ca şi tine. Este
responsabilitatea ta să înveţi de la ea ce îi face
plăcere. Discută cu ea şi fă-ţi timpul necesar ca
să descoperi tainele reacţiei sale feminine. Fii
conştient de diferitele dispoziţii în care se află
şi fii înţelept şi respectuos cu ea.
Când iubim ca Hristos, punem bucuriile şi
plăcerile soţiei înaintea noastră. Facem lucrul
acesta în mod consecvent, amintindu-ne că
relaţia noastră de căsnicie este una care ţine
douăzeci şi patru de ore pe zi şi şapte zile pe
săptămână. Pe tot parcursul zilei facem pentru
soţiile noastre acele lucruri care transmit
dragoste şi respect.
Soţia ar trebui să fie răbdătoare şi
înţelegătoare. Ea trebuie să interpreteze corect
dragostea soţului ei. Soţia ar trebui să-şi dea
seama cât de valoroasă este pentru soţul ei. El
are nevoie de o soţie care îi înţelege nevoile.
Ea trebuie să înţeleagă prin ce ispite trece el
când soţia lui nu îşi îndeplineşte „datoria” de
soţie. (1 Corinteni 7:3) Indiferenţa ei faţă de
soţ creează frustrare în viaţa soţului când el
face tot ce e cu putinţă ca s-o facă fericită.
O soţie are de câştigat când soţul ei se
bucură din plin de relaţia lui de căsnicie. Soţie,
dacă te simţi înşelată sau folosită, vorbeşte cu
Dumnezeu despre asta. Alege un timp când
nu ai tensiune în relaţia cu soţul tău şi discută
problema. Caută ajutor la mama sau tatăl tău
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
sau la soţia pastorului/prezbiterului, dacă ai
nevoie de mai multe sfaturi şi ajutor.
Subiectul acesta este delicat şi greu de
discutat, dar este bine şi corect să procedăm
astfel când este nevoie. Dumnezeu a pus puteri
şi posibilităţi uimitoare în uniunea căsătoriei.
Este o experienţă revelatoare care implică tot
mai multă participare pe măsură ce timpul
trece – chiar conceperea unei vieţi noi. Ne
dăm seama de potenţialul ei extraordinar când
renunţăm la egoismul nostru şi ne împlinim
reciproc datoria conjugală.
Potenţialul uniunii celor doi
Tinerii soţi creştini care se uită în ochii
pruncului lor născut de curând sunt uimiţi
de darul pe care l-au primit de la Dumnezeu.
Lunile de pregătire şi aşteptare au făcut ca
atenţia lor să fie asupra altor lucruri. Legea
măreaţă a lui Dumnezeu este luată acum mai
mult în considerare: „Pentru că oricine va
vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine
îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.”
(Matei 16:25)
Lumea nu îi priveşte pe copii ca pe nişte
daruri de la Dumnezeu. Auzim chiar de unele
cupluri creştine că amână în mod voit sosirea
copiilor în familia lor. De obicei atitudinea
aceasta este egoistă. Uneori, după ce s-au
hotărât că vor copii, descoperă că Dumnezeu
i-a socotit nevrednici de darul acesta.
Copiii sunt o binecuvântare în căminul
creştin. Venirea lor adaugă la taina familiei
şi cresc satisfacţiile părinţilor lor. Prezenţa
copiilor în familie cere sacrificiu din partea
părinţilor, şi cu cât părinţii învaţă mai mult
despre valoarea sacrificiului, cu atât sunt mai
mari bucuriile lor. O, acestea sunt tainele lui
Dumnezeu!
Se poate spune că şi numai inocenta
copilăriei aduce binecuvântare în vieţile
părinţilor creştini. Copiii sunt sinceri. Ei îşi
reprezintă altora părinţii cu atâta inocenţă.
Odată un om şi-a schimbat părerea cu privire
la ceva şi a folosit proverbul pe care mama sa îl
spunea deseori: „Omul înţelept învaţă lucruri
13
 noi, dar prostul niciodată nu învaţă nimic.”
Fiul său cel mic a ridicat din sprânceană şi a
spus în inocenţa lui: „Omul înţelept?” Uneori
taţii trebuie să se smerească. Suntem noi aşa
de înţelepţi precum ne credem?
Un mare avantaj pe care părinţii îl primesc
de la copii este smerenia care însoţeşte uneori
povăţuirea şi îndrumarea copilului. Cineva a
făcut observaţia aceasta: „Copiii, în timp ce
cresc mari, îşi fac de râs părinţii; mai târziu
părinţii îi fac de râs pe copiii lor adolescenţi.”
Evangheliile ne arată concepţia deosebită
a lui Isus privitoare la copii. Ucenicii s-au
gândit că un om aşa de important ca Isus nu
ar trebui deranjat de copii. Dar El i-a luat
pe braţele Sale şi i-a binecuvântat. Cântecul
următor redă foarte bine lucrul acesta: „Isus
pe copii iubeşte, pe toţi cei mici din lume.”
„Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi
cu ei!” (Psalmul 127:5) Căsniciile creştine
sunt într-adevăr foarte binecuvântate când
Dumnezeu le dăruie copii.
Mângâierea uniunii celor doi
Uniunea căsătoriei nu este doar pentru
procreaţie. Căsnicia este împărtăşirea oricărei
experienţe posibile. Vrem întotdeauna ca
tovarăşul nostru de căsnicie să fie fericit. Cei
doi împărtăşesc orice lucru în mod intim
– bucuria reciprocă, necazurile, durerile şi
plăcerile. Cuplurile care învaţă să comunice
îndeaproape la orice nivel orice experienţă
se vor bucura de căsnicie aşa cum a vrut
Dumnezeu. Într-adevăr, cineva poate trece
uşor printr-o situaţie foarte grea, dacă ştie că
are un partener de viaţă înţelegător.
De multe ori sunt aşa de nerăbdător să mă
întâlnesc cu soţia mea ca să împărtăşesc cu ea
unele veşti sau întâmplări care au avut loc.
Când vin acasă, am convingerea că soţia are
ceva de împărtăşit cu mine. Ea este o cititoare
pasionată şi deseori împărtăşeşte cu mine ce a
citit peste zi. Noi aşteptăm să ne împărtăşim
nu doar bucuriile, ci şi necazurile.
Lumea aceasta nu este întotdeauna un loc
prietenos. De fapt, poate fi foarte ostilă. Dacă
14  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
relaţia de căsătorie nu este bună, soţul ar putea
veni acasă cu scopul de a înrăutăţi şi mai mult
relaţia cu soţia lui, sau s-ar putea ca soţia să
se teamă de venirea soţului acasă. Conflictul
constant cauzează în cele din urmă tulburări
emoţionale.
Ce se poate face într-o astfel de situaţie? În
lume cuplurile divorţează; dar printre creştini
divorţul nu este o opţiune. În ocazii rare, cei doi
s-ar putea separa pentru o vreme, dar aceasta
provoacă deseori o frustrate şi mai mare.
Ce bine este când cuplul păstrează o unitate
sfântă! Ei pot veni oricând acasă la un loc de
odihnă şi mângâiere. Dumnezeu a vrut ca
familia să fie tocmai aceasta – un loc de odihnă
şi pace.
Naomi a spus nurorii sale văduve: „Fiica
mea, aş vrea să-ţi dau un loc de odihnă, ca să
fii fericită.” (Rut 3:1) Căsnicia aduce odihnă
când unitatea funcţionează cum se cuvine.
Adaugă puţin egoism şi relaţia dintre cei doi
este ameninţată să se destrame. Ameninţarea
este întotdeauna alungată când este iertare. Dar
dacă egoismul nu este confruntat şi cel vinovat
nu se pocăieşte, căsnicia va fi în impas. În loc
de odihnă va fi tulburare. În loc de aşteptări
plăcute va fi respingere. În loc de entuziasm
va fi suferinţă. Ce trist este să împiedici ca
potenţialul bucuriei, păcii şi odihnei să nu se
concretizeze, contrar planului lui Dumnezeu!
Va urma...
Din The Mystery of Marriage
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Yineyi-i ocupayi
Ieri, micuța Ellen, în vârstă de patru ani, și
Nathan, de trei, au fost tare plictisiți și certăreți
toată ziua. În această dimineață i-am cerut
soțului meu câteva sugestii cu privire la ce ar
putea să-i țină ocupați.
— Dă-le mai mult de lucru, mă încurajă el.
În secret însă eram mai mult de partea
copiilor. Soțul meu nu realiza cât de multe
sarcini de lucru aveau deja copiii. Întotdeauna
erau jucării de strâns, cartofi de adus din beci
și vase de spălat.
Imediat după micul dejun, am vrut să mai
pun pe foc în cele două sobe și am descoperit că
nu mai aveam niciun lemn, cutiile erau goale.
Oare să încerc? m-am întrebat eu. O fi având
dreptate soțul meu? Adunându-mi curajul ca să
fac față protestelor, am spus:
— Ellen și Nathan, vă rog frumos să aduceți
fiecare dintre voi câte un lemn mai gros și câte
trei brațe de surcele.
Încet, dar încă veseli, au început să-și caute
hăinuțele de iarnă și mănușile. În timp ce își
încheiau capsele, i-am lăudat pentru că nu au
bombănit. Mi-au zâmbit oarecum stânjeniți,
după care, cu viteza unor preșcolari, și-au găsit
cizmulițele și s-au îndreptat către magazia cu
lemne. La ușă au discutat despre cât de tare
să închidă ușa fără s-o zăvorască. Trei minute
mai târziu, Nathan intră în casă și îmi spuse că
Ellen mă cheamă.
— Spune-i să vină în casă dacă are nevoie de
ceva, i-am răspuns.
Puțin mai târziu, Ellen intră în casă cu o
privire nedumerită.
— Ce vrei, mama?
— Păi, bine, am crezut că tu vrei
ceva, am replicat eu.
Acestea fiind spuse, fetița ieși din
nou afară și, pentru că Denis, de
un anișor, se târa pe jos, ușa rămase
deschisă. Focul din sobă n-a rezistat
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
curentului de aer rece, iar cinci minute mai
târziu, Nathan reapăru plângându-se:
— Ellen spune că nu pot căra paisprezece
surcele în mână, dar eu pot.
După ce l-am certat și i-am cerut să facă pace,
a ieșit din nou afară, cu Denis pe urmele lui.
Au lăsat din nou ușa deschisă. Și niciun lemn
în casă.
Mi-am luat haina și am început să spăl vasele.
O fețișoară roz, zâmbitoare se ivi de după o
bucată groasă de lemn.
— O, ăsta e un buștean serios, am remarcat
eu și l-am îndesat peste cărbunii încinși. Urmară
două brațe de surcele și, în cele din urmă,
căldura răzbi frigul ce venea prin ușa deschisă.
Când copiii au adus fiecare cantitatea de
lemne cerută, focul abia începea să trosnească,
iar în lăzi erau doar câteva surcele într-un
colț. Le luase jumătate de oră, în bucătărie era
încă frig, iar lemnele pe care le aduseseră ei cu
siguranță urmau să ardă foarte repede. Oare a
meritat efortul?
Da, a meritat. Scena de mai târziu, din
bucătărie, era dovada perfectă. Toți trei copiii
se jucau mulțumiți și fericiți. Erau mulțumiți
pentru că îndepliniseră misiunea pe care le-o
dăduse mama și fericiți pentru că exercițiul le-a
redeschis apetitul pentru jucăriile lor. Aproape
că le interzisesem privilegiul acesta. Poate că
mulțumirea lor va dura doar jumătate de oră,
dar atunci s-ar putea să fie cartofi de adus de
la subsol sau vase de șters sau poate chiar mai
multe lemne de cărat din șopron.
Dragi mame, haideți să alegem să
fim mulțumitoare și fericite în
mijlocul treburilor pe care le
avem, pentru că în felul acesta îi
vom învăța și pe copiii noștri
să fie la fel.
Din Family Life, ianuarie 2012
Pathway Publishers
Tradus și folosit cu permisiune.
15
 Cum să faci faţă unei
conwtiinye prea sensibile
„Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în
ce găseşte bine.” (Romani 14:22b) Înăuntrul
omului este un glas blând care înştiinţează o
ureche ascultătoare. Cugetul sau conştiinţa este
o înzestrare complexă a fiecărei persoane. Acest
dar dumnezeiesc creează o conştiinţă a prezenţei
lui Dumnezeu, îi atrage pe oameni la puterea
mântuitoare a lui Isus Hristos şi asigură o călăuzire
morală în viaţă.
Conştiinţa ne arată ce este bine şi ce este rău.
Ea este puterea stăruitoare care îl face pe om să
aleagă în favoarea binelui. Procedăm corect când
ascultăm de glasul ei.
Trebuie să ne păzim conştiinţa ca să putem
avea rezultate bune, consecvente. Aceasta se
realizează prin păstrarea unui standard biblic cu
privire la ce este bine şi ce este rău. Trebuie să
dăm altora „învăţătură peste învăţătură, poruncă
peste poruncă”, să cerem copiilor să fie ascultători
şi să împlinească ce e bine. Când tratăm cum se
cuvine problemele de comportament ale copiilor,
ajutăm ca „apele să nu fie tulburate.” O concepţie
corectă despre Dumnezeu, Cuvântul Său, Biserică
şi disciplina biblică constituie baza unei adevărate
convingeri privitoare la ce este bine şi ce este rău.
Dorim cu înfocare ca fiii şi fiicele noastre să aibă
conştiinţe sensibile şi preţuim clipele când ei
urmează cu credincioşie învăţăturile noastre şi dau
atenţie cu mult har sfaturilor noastre.
Definirea unei conştiinţe prea sensibile
Uneori conştiinţa copilului poate deveni destul
de încărcată ca rezultat al sensibilităţii exagerate.
O conştiinţă exagerat de sensibilă poate avea drept
cauze diferiţi factori – precum un temperament
foarte sensibil care implică o durere emoţională
extremă. Expunerea prematură la rău poate de
asemenea să declanşeze sensibilitatea exagerată.
Un alt factor ar putea fi părinţii iraţionali care sunt
16  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
—James Gehman
iritabili şi greu de mulţumit.
Odată un băiat, când se deplasa cu bicicleta
de la şcoală, s-a oprit, a luat de jos un măr căzut
din copacul vecinului care se afla la marginea
drumului şi a mâncat cu atenţie ce mai rămăsese
din el. După câteva zile s-a confruntat cu
sentimente de vinovăţie. Nu furase el mărul
acela? Un alt copil s-a neliniştit pentru că
răspunsul lui dat la ora de citire fusese diferit
de cel al învăţătorului. Nu fusese răspunsul lui
destul de bun? Un alt copil, cu o altă ocazie, se
simţea vinovat pentru că păstra un bănuţ pe care
îl găsise pe jos, în parcarea de la magazinul local.
Nu furase bănuţul acela?
Uneori, un copil este tulburat
frecvent în legătură cu detaliile
din viaţa de fiecare zi. Vărsarea
unui pahar de apă la masă,
neglijenţa de a închide geamul de
la microbuz înainte de venirea unei
furtuni sau călcarea unui pisoi în timpul căratului
unui balot de paie pot constitui probleme foarte
grele pentru un copil foarte sensibil.
Un copil cu o conştiinţă prea sensibilă poate
să mărturisească în mod repetat şi să-şi ceară
iertare pentru lucruri pe care el le percepe ca
eşecuri. Deseori aceste „eşecuri” nu sunt lucruri
rele pentru care trebuie să-şi ceară iertare, ci mai
degrabă păreri nerealiste cu privire la cum ar
trebui să fie lucrurile. Acestea pot cauza probleme
mai ales când copilul învaţă să facă o treabă
nouă, precum cusutul unei rochii sau îngrijitul
grădinii. Dificultatea de-a face o cusătură dreaptă
şi strânsă sau prăşirea cu grijă a firelor de mazăre
ale mamei pot constitui o problemă destul de
mare pentru acel copil.
Uneori, un copil se poate simţi vinovat pentru
eşecurile altora. Un băiat de şcoală şi-a cerut
scuze de la profesor pentru vorbirea lipsită de
respect la care a fost martor în timp ce călătorea
cu autobuzul la şcoală, împreună cu unii din
colegii lui. Profesorul l-a întrebat: „Ai luat parte şi
tu la discuţie?” „Nu”, a fost răspunsul lui. Băiatul
se simţise pe drept stânjenit de discuţia la care
fusese martor. Totuşi, el nu ar fi trebuit să se simtă
vinovat în mod personal.
Cum să faci faţă unei conştiinţe prea
sensibile
Cum putem ajuta un copil să facă faţă unei
conştiinţe exagerat de sensibile? Cu siguranţă,
nu ar trebui să minimalizăm problema lui. El se
confruntă într-adevăr cu o problemă. Conştiinţa
este strâns legată de sentimentele privitoare la ce
este bine şi ce este rău. Ar trebui să căutăm să-l
înţelegem şi să avem compasiune faţă de copilul
acesta.
Ar trebui să ne facem timp să discutăm
despre problemă. Mărul vecinului – da, a căzut
din pom. La o cercetare mai atentă, am putea
concluziona că vecinul ar fi fost foarte bucuros
să împartă merele sale lovite, căzute în şanţul
de la marginea drumului. Copilul nu încălcase
dorinţele vecinului său şi nici nu luase lucruri de
valoare de la el. Astfel, mâncatul unui măr căzut
nu a însemnat furt. Dacă ar fi umplut un coş cu
mere bune, atunci ar fi fost o cu totul altă poveste.
Cu privire la problema legată de ora de citire,
am putea întreba: „Răspunsul dat de tine afirmă
aceleaşi lucruri?” Dacă răspunsul este „da”, chiar
dacă pare diferit, atunci ajungem la concluzia că
nu trebuie să ne facem probleme. Ajută-l pe copil
să-şi instruiască modul de gândire reformulând
cu alte cuvinte mai realiste situaţia care pare
problematică.
Ar trebui, de asemenea, să-i ajutăm pe copii să
înţeleagă limitele omeneşti. Indiferent cât de mult
ne străduim să facem toate lucrurile bine, se mai
întâmplă să greşim. Abilităţile şi circumstanţele
noastre variază şi trebuie să ne acceptăm pe noi
înşine aşa cum ne-a creat Dumnezeu. Facem tot ce
putem mai bine şi lăsăm restul în seama altora. De
asemenea, oamenii au preferinţe diferite în viaţă.
Lucrul acesta poate fi contradictoriu în mintea
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
copilului şi poate să-l facă să se simtă vinovat. De
fapt, adevărul nu a fost încălcat. Ajută-l să facă
diferenţa dintre preferinţe şi judecăţi cu valoare
morală. Uneori, părinţii trebuie să fie conştiinţa
copiilor lor până când conştiinţa lor este educată
cum se cuvine.
Câteodată, copiii doresc să fie creştini înainte
de a fi destul de maturi ca să poată înţelege ce
înseamnă naşterea din nou. Părinţii înţelepţi nu
vor descuraja interesul acesta, ci îi vor ajuta pe
copii să găsească împlinire în ascultare. Ar trebui
să-i asigurăm că Dumnezeu nu-i va trece cu
vederea. O experienţă a convertirii, când copilul
este încă imatur, poate cauza multă frustrare mai
târziu.
Chiar şi un copil mai în vârstă care a devenit
creştin va avea nevoie de călăuzire ca să lămurească
trecutul şi să lase ce este de lăsat în urmă. El trebuie
să înţeleagă că Dumnezeu doreşte foarte mult ca
el să trăiască o viaţă de creştin biruitoare şi că îl va
susţine cu răbdare pe drumul acesta. „Bunătatea
Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare,
întoarce-Ţi privirile spre mine.” (Psalmul 69:16b)
„Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta”
Conştiinţa este strâns legată
de sentimentele privitoare la
ce este bine şi ce este rău. Ar
trebui să căutăm să-l înţelegem
şi să avem compasiune faţă de
copilul acesta.
şi „Mari sunt îndurările Tale, Doamne!” (Psalmul
119:64, 156) „Cum se îndură un tată de copiii
lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.”
(Psalmul 103:13) Astfel de versete Îl descriu pe
Dumnezeu ca pe o persoană interesată de fiecare
din copiii Lui.
Când siguranţa mântuirii devine nesigură, îi
reamintim copilului să-şi cântărească sentimentele
în lumina adevărului şi a dovezilor. „În orice ne
osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este
mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate
17
 lucrurile. Prea iubiţilor, dacă nu ne osândeşte
inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.”
(1 Ioan 3:20, 21) Dumnezeu se uită la dovezi;
El cunoaşte totul. Dacă condiţiile lui Dumnezeu
sunt respectate cum se cuvine, putem să ne
încredem pe deplin în promisiunile Cuvântului
Său. Diavolul lucrează ca să aducă îndoială în
inima noastră şi să ne conducă la necredinţă.
Credinţa în promisiunile lui Dumnezeu,
împreună cu ascultarea atentă, are ca rezultat
încredere în Tatăl nostru ceresc. „Să ne apropiem
cu o inimă curată, cu credinţă deplină.” (Evrei
10:22a)
Formarea unei conştiinţe sănătoase
Care sunt acele practici parentale care pot
contribui la conştiinţa sănătoasă a copiilor
noştri? Trebuie să le asigurăm o viaţă de familie
stabilă. Ei ar trebui să fie în stare să anticipeze
felul nostru de a fi. De asemenea, trebuie să le
oferim călăuzire. Aşteptările în privinţa copiilor
noştri trebuie să fie moderate şi realizabile. Viaţa
ordonată de familie şi somnul suficient reduce
din stresul copilului. Comunicarea liberă dintre
tată, mamă şi copii este importantă. Trebuie să
acceptăm contribuţia fiecărui copil şi să-l lăsăm
pe copil să ştie când suntem mulţumiţi. Când
îl certăm, el devine foarte nesigur pe sine. Deşi
câteodată mustrarea este necesară, n-ar trebui
să trecem cu vederea cuvintele de preţuire şi
încurajare pe care ar trebui să le spunem copiilor.
Părinţii trebuie să caute călăuzire divină şi
înţelegere prin rugăciune. Mijlocirea pentru
copiii noştri este un privilegiu. Prea des, în iureşul
vieţii, neglijăm resursa aceasta indispensabilă.
Amintiţi-vă de mărturia Anei: „Pentru copilul
acesta mă rugam.” (1 Samuel 1:27) Dumnezeu
îi binecuvântează pe cei ce caută ajutorul Lui.
Dimensiunea eternă a creşterii unui copil ar
trebui să ne facă să venim zilnic în rugăciune.
Trebuie de asemenea să dăm dovadă de o
loialitate nestrămutată faţă de Hristos şi de
biserică. Arătând respect faţă de convingerile
altora şi de autorităţile bisericii constituie un
model de călăuzire pentru copil. Vorbirea fără
de respect va duce în confuzie o conştiinţă
18  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
tulburată. Atitudinea noastră faţă de principiile
biblice şi valorile tradiţionale scripturale va avea
un impact foarte mare asupra concepţiei copilului
cu privire la ce este bine şi ce este rău.
Răbdarea este vitală atunci când ajutăm
un copil exagerat de sensibil. Doar faptul că
ne facem timp să ascultăm nevoile copilului
tulburat este de o mare importanţă. Îl putem
ajuta să-şi limpezească gândurile. Sentimentele
sunt greu de exprimat. Uneori, ar trebui să iniţiem
o discuţie şi să-l întrebăm cum mai merg lucrurile.
Când îl trimitem în grabă pe copil să-şi vadă de
treburile lui, arătăm un spirit de nerăbdare, ceea
ce cauzează şi mai multă frustrare atât pentru
părinte, cât şi pentru copil. Dacă nu suntem în
stare să ne adresăm problemei în acel moment, ar
trebui să-l asigurăm pe copil că ne vom ocupa mai
târziu de problema lui şi ne ocupăm de aceasta
cu promptitudine când se iveşte momentul.
Indiferent de cât de banală poate părea problema,
dacă este destul de mare încât să-l tulbure pe copil,
merită atenţia noastră. Şi Domnul aude cel mai
slab strigăt după ajutor!
În concluzie, o conştiinţă delicată se bucură
de multe avantaje şi răsplăţi. Apostolul Pavel a
declarat: „De aceea mă silesc să am totdeauna
un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea
oamenilor.” (Faptele Apostolilor 24:16) O
conştiinţă sensibilă are ca rezultat o ascultare
atentă. „Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem
încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne
purtăm bine în toate lucrurile.” (Evrei 13:18)
Dumnezeu binecuvântează o astfel de grijă cu
pace şi odihnă. În general, un copil sensibil este
deschis la a fi învăţat şi preţuieşte sfatul părinţilor
lui, fiind exact opusul celui care este indiferent şi
rece.
„Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu
fie întuneric. Aşa că, dacă tot trupul tău este plin
de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi
în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când
te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.” (Luca
11:35, 36)
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Adu-ți aminte de zilele din vechime,
Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de
oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe
bătrânii tăi, și îți vor spune.” Deuteronom 32:7

Rubrica
Istorică
Contribuţia evreiască
la cultura lumii
Partea 1
Fundalul iudeo-creştin pe care mulţi
dintre noi îl pretind este o moştenire
bogată. Prin Israel, Dumnezeu a adus
mântuire şi binecuvântare întregii lumi.
Dumnezeu i-a promis lui Avraam că
„toate neamurile pământului vor fi
binecuvântate în sămânţa ta” (Genesa
22:18a). Binecuvântarea spirituală a fost
salvarea adusă prin Isus Hristos.
Istoria ne oferă o serie de etici şi idei care
au fost ecoul influenţei evreieşti în lume.
Binecuvântarea venită prin sămânţa lui
Avraam a avut efect în mod firesc în măsura
în care popoarele au fost influenţate de
Cele Zece Porunci.
Diaspora (evreii împrăştiaţi) au răspândit
Scripturile Vechi Testamentale de la
Oceanul Atlantic până în India. În anul
70 d. Hr., generalul roman Titus a distrus
în mod violent Ierusalimul. O mulţime
de evrei au fost ucişi, vânduţi ca sclavi şi
alungaţi din Ierusalim. Fără protecţia lui
Dumnezeu, ei au experimentat profeţia
—Elvin K. Stauffer
din Deuteronom 28:65, fiind persecutaţi
şi ucişi de popoare.
Iudaismul şi studiul Legii au fost
păstrate în ieşive sau şcoli de lege iudaică.
În 35 d. Hr., la ultima revoltă evreiască
sub Bar Kochba, evreii au fost alungaţi din
Ierusalim. Centrul evreiesc de educaţie
s-a mutat în Babilon, unde evreii au
locuit din timpul exilului babilonian. Aici
Talmudul a fost definitivat în anul 500
d. Hr. Talmudul conţine cele cinci cărţi
ale lui Moise (Tora), Mişna şi Gemara
(comentarii la Tora).
Când Constantin a legalizat creştinismul
şi acesta a devenit religia statală romană,
evreii au întâmpinat persecuţii. În
secolul al şaselea, oricine se convertea
de la creştinism la iudaism era pedepsit
cu moartea. Pe măsură ce persecuţia s-a
accentuat, mulţi evrei s-au refugiat în estul
Arabiei. Alţii au plecat la vest de Italia,
Spania şi Portugalia, unde au prosperat
timp de un mileniu până spre sfârşitul

“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9) 19
 secolului al cincisprezecelea, când au fost
alungaţi.
Legea evreiască, pe care evreii au luat-o
cu ei în Arabia, a făcut ca ştiinţa şi
economia să înflorească. Arabii îi numeau
pe evrei „poporul cărţii”. Evreii au fondat
Medina şi au transformat satele în centre
mercantile. Mulţi arabi au remarcat
caracterul civilizat, corect şi virtuos al legii
evreieşti.
În jurul anului 600 d. Hr., un
conducător de cămile pe nume Mahomed
a unit închinarea păgână, evreiască şi
creştină şi a numit noua lui religie, islam.
Când evreii au refuzat să îl accepte, el le-a
confiscat averea, a echipat o armată de zece
mii de oameni şi a intrat în Medina. După
ce arabii s-au retras în oraş, el a masacrat
comunitatea evreiască. După această faptă
îngrozitoare, oraşul a capitulat în faţa lui
Mahomed.
După moartea lui Mahomed, persecuţia
evreilor a scăzut, iar aceştia s-au bucurat
de o perioadă de aur sub musulmani. Unii
evrei au ajuns în poziţii guvernamentale
înalte. Evreii cosmopolitani, care vorbeau
fluent câteva limbi, au tradus multe
lucrări greceşti în limba arabică. În timp
ce Europa se cufunda în Evul Mediu
Întunecat, Arabia a cunoscut iluminarea şi
abundenţa erudită. (500-1000 d. Hr.)
În acest timp, multe ţări din Europa nu
apreciau prea mult contribuţia evreiască
la cultura lor. Frecvent îşi făceau apariţia
ucigaşii de evrei, numiţi „pogromi”,
instigaţi de Biserica Catolică. Când
cruciaţii au ajuns la Ierusalim, au ars din
temelii sinagogile împreună cu evreii din
oraş. În orice caz, ei au început în Europa,
ucigând evreii „infideli”. Biserica Catolică
a declarat: „Deus Vult” (Este voia lui
Dumnezeu). Mentalitatea vine dintr-o
interpretare greşită a versetului: „Sângele
Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor
20  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
noştri”. Răspunsul corect este dragostea şi
înţelegerea faţă de ei. (Romani 11:25-29)
Regi şi învăţaţi luminaţi din Europa au
auzit despre realizările evreieşti în Arabia.
Ei i-au invitat pe oamenii de ştiinţă evrei
să traducă lucrările evreieşti, greceşti şi
arabice în limba latină, limba vorbită din
Europa. În jurul secolului al XIII-lea, unul
dintre aceşti imigranţi, Ibn Daud, a tradus
lucrările filosofilor, poeţilor, astronomilor
şi matematicienilor arabi. El a introdus
numerele arabe şi conceptul de „0” în
matematica europeană.
Evreii, prin morala şi înclinaţia lor spre
învăţătură, au avut parte de o educaţie
înaltă şi au fost căutaţi ca sfătuitori şi
funcţionari în slujbe înalte. Venise vremea
magistraţilor evrei. Ei au făcut uşor
trecerea între culturi. Deşi deseori au fost
alungaţi din politică, ei nu au reprezentat
o ameninţare pentru conducători, ci au
slujit cu loialitate.
În Spania, în secolul al XV-lea, s-a
încheiat un mileniu de cultură evreiască.
Inchizitorul general al Bisericii Catolice,
Torquemada, a instigat poporul şi a făcut
presiuni asupra conducătorilor să alunge
toţi evreii din Spania şi apoi din Portugalia.
Un evreu, om de stat proeminent, Isaac
Abravanel, şi-a condus poporul în exod.
Abravanel fusese înălţat la poziţia de
trezorier al curţii şi consilier al Regelui
Alfonso al Portugaliei. Când a murit
regele, fiul acestuia i-a confiscat averea
lui Abravanel şi a încercat să-l omoare.
Abravanel a fugit la evreii din Toledo,
Spania. Aici era o criză financiară, sub
regele Ferdinand şi Regina Isabella.
Regele Ferdinand l-a pus pe Abravanel
în controlul finanţelor Spaniei. Până în
1492, el a scos Spania din faliment.
În 1492, Christopher Columbus a reuşit
să-l convingă pe Ferdinand şi Isabella să
finanţeze o călătorie de cercetare trans-
atlantică. Evreii erau făuritori de hărţi şi
l-au slujit pe Columbus ca marinari.
În ianuarie 1492, Granada a căzut în
mâna Spaniei „creştine”, alungând ultimii
musulmani din Peninsula Iberică. Succesul
acestui război „sfânt” l-a inspirat pe Marele
Inchizitor să alunge evreii „infideli”. Până
în martie 1492 au fost convinşi, deşi cu
mari regrete, să alunge toţi evreii din
Spania.
Alte ţări europene i-au exilat pe evrei
în ghetourile din oraşe. Aici, separaţi de
societate, au ţinut lumina cunoaşterii
aprinsă. O astfel de izolare i-au ajutat, de
fapt, să scape de Evul Mediu Întunecat.
Pentru că, prin lege, erau ţinuţi departe de
multe slujbe, ei au făcut negoţ cu bunuri
şi bani. Evreul magistrat a devenit evreul
bancher.
Evreii ca o clasă de comercianţi au
devenit indispensabili conducătorilor care
aveau nevoie să-şi finanţeze desfătările şi
războaiele. Evreii răspândiţi prin Europa,
Africa de Nord, Orientul Mijlociu, India
şi China au devenit baza comerţului
internaţional.
Bancherii evrei au introdus metode
bancare moderne care erau considerate
rele în cultura romană şi medievală.
Alegerea lui Konrad
Întâmplările din povestirea aceasta au avut
loc în iarna anului 1525 spre 1526. Trecuse
un an de când Conrad Grebel, Felix Manz
şi George Blaurock întemeiaseră mişcarea
Fraţilor Elveţieni. Acum se aflau împreună
cu alţi anabaptişti în închisoarea turn a
oraşului Zürich. Un ţăran neştiutor de carte,
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
Chezăşia negociabilă, cecurile, finanţarea
şi creditarea erau considerate activităţi
ciudate şi rele. Orice dobândă era
considerată cămătărie şi biserica o
interzicea. De vreme ce nu se supuneau
conducătorilor bisericii statale, evreii
puteau practica liber aceste metode.
În mod frecvent, evreii au jucat un rol
vital în guvernele europene. Benjamin
Disraeli era prim-ministrul Reginei
Victoria şi Moses Montefiori era consilierul
ei financiar. Rufus Isaacs, un preşedinte de
tribunal din Anglia, a fost mai târziu făcut
cavaler şi guvernator al Indiei. Rothschild a
finanţat măreţe iniţiative guvernamentale.
Toţi aceştia au fost evrei.
Un rege alunga evreii, iar altul,
observând stagnarea economică, îi chema
înapoi. Evreii au avut rolul principal în
domeniul ştiinţific în Europa. Spania, care
a susţinut alungarea evreilor, nu a avut
nicio contribuţie ştiinţifică majoră.
Va urma...
Resurse:
Dimont, Max. Jews, God, and History
Kamm, Josephine. Leaders of the People
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și tipărit cu permisiune.
—Joanna F. Martin
Konrad Winkler, se afla şi el închis acolo.
Konrad Winkler, în vârstă de douăzeci
şi cinci de ani, îşi zgribuli umerii şi îşi
puse mâinile sub braţ într-un efort de
a se încălzi. Luna februarie în Elveţia
era întotdeauna friguroasă, iar a petrece
21
 timpul la închisoare în luna aceasta era
şi mai neplăcut. Konrad încercă să curme
senzaţia de frig concentrându-şi atenţia
asupra conversaţiei celorlalţi tovarăşi de
temniţă.
— Adevăratul botez nu poate fi separat
de credinţa mântuitoare în Dumnezeu,
declară Conrad Grebel. Biblia spune că
cel ce crede şi se botează va fi mântuit.
Pruncii nu pot să-şi exprime credinţa.
Felix Manz încuviinţă din cap cele spuse
de Grebel.
Konrad îşi dori să uite tot ce a auzit
despre botez. Controversa aceasta despre
botez mi-a dat toată viaţa peste cap, se
gândi el cu amărăciune. Încă mai cred
că anabaptiştii au dreptate, dar a trăi o
viaţă aşa de persecutată de către autorităţi
este ceva prea greu pentru mine. Îşi aminti
când l-a auzit predicând pentru prima
dată pe George Blaurock. Am fost convins
că spunea adevărul. Am simţit în inima
mea că botezul la adulți era răspunsul la
problemele din biserica de stat.
Apoi gândurile lui se duseră în trecut, la
o zi de duminică a lunii iunie. Nu ştiu de ce
m-am grăbit să fac un astfel de gest. Konrad
îşi plecă fruntea în timp ce amintirile îl
năpădeau. Fusese la biserica din Zürich,
ascultând predica pastorului asistent.
Acesta declarase: „Botezul pruncilor este
pentru noi ce a fost circumcizia pentru
israeliţi. Israeliţii îşi tăiau împrejur pruncii
şi toţi erau incluşi în asta.”
Şi apoi am făcut gestul acela prostesc, îşi
aminti Konrad. M-am ridicat în picioare
şi am zis: „Nu aţi vorbit adevărul în ce
priveşte botezul”.
Konrad a fost cuprins de un fior de
teamă. Încă mai simţea privirile fixe pe
care enoriaşii şi le aţintiseră asupra lui.
Din cauza tulburării create, fusese arestat
şi apoi sancţionat, înainte de a i se da din
nou drumul.
22  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
Konrad oftă în timp ce amintirile
acestea neplăcute continuau să îl tulbure.
Dar pentru că anabaptiştii păreau să
trăiască după adevăr, am continuat să
merg la întâlnirile lor, iar apoi autorităţile
m-au arestat din nou. Aşa că iată-mă aici,
tremurând în închisoarea aceasta.
Zi de zi, gândurile lui Konrad îl
tulburau. Uneori, încurajările fraţilor îl
ajutau pentru o clipă, dar curând avea să
cadă din nou în deznădejde.
Două săptămâni mai târziu, Konrad
cobora împreună cu tovarăşii de temniţă
pe treptele turnului. Stând înaintea
sfatului orăşenesc, Konrad a observat
că feţele lui Conrad Grebel, Felix Manz
şi George Blaurock străluceau cu o pace
deplină. Mie pur şi simplu îmi lipseşte
ce au ei, încercă el să se convingă. Sunt
prea confuz şi nu mai pot îndura viaţa de
temniţă.
— Veţi renunţa la erezie şi veţi înceta să
mai rebotezaţi? îi întrebă oficialitățile.
— Nu, răspunseră fraţii cu fermitate.
Totuşi, Konrad deschise gura şi spuse:
— Eu nu am botezat pe nimeni şi nici
nu am învăţat pe alţii despre botez. Vreau
să mă supun domniilor voastre şi nu mă
voi mai gândi niciodată la botez.
Oficialitățile au exprimat un amestec de
triumf şi încuviinţare.
— Vei fi sancţionat şi eliberat, declară
el. Dar în privinţa celor încăpăţânaţi, ei îşi
vor petrece restul zilelor în temniţă.
Peste două săptămâni, în timp ce se
plimba prin Zürich, a trecut pe lângă un
grup de oameni. Discuţia lor aprinsă i-a
atras atenţia.
— Anabaptiştii care erau închişi în turn
au evadat… Konrad se opri ca să asculte.
În ciuda hotărârii lui de a uita, gândurile
despre botez îi tot veneau în minte. …
unul din ei a descoperit că oblonul de la
fereastra turnului nu era încuiat, continuă
vorbitorul. Întemniţaţii au coborât din
turn cu ajutorul unei frânghii. Se întrebau
cum aveau să treacă peste şanţul cu apă al
turnului, dar podul era deja lăsat, aşa că
au putut trece pe el fără nicio problemă.
Konrad îşi văzu de drum, dar cuvintele
lui Conrad Grebel îi mai veneau în minte:
„Cel ce crede şi se botează va fi mântuit.
Cel ce crede şi se botează va fi mântuit.”
Mesajul este clar, gândi Konrad. Un
prunc nu poate crede, dar un adult poate.
Prin urmare, adulţii sunt cei care trebuie
să se boteze. Dar Zwingli… el îi va urmări
pe anabaptişti din nou, sunt sigur de asta.
Konrad îşi aminti de zidurile cenuşii ale
turnului temniţă şi simţi răcoarea lor
până în măduva oaselor. Nu merită. N-am
de gând să mă mai gândesc la botez. Sunt
tânăr şi vreau să mă bucur de viaţă.
Primăvara a trecut şi a sosit vara.
Konrad şi-a petrecut zilele călduroase
pe câmp, la cosit iarba. În unele zile,
Konrad era convins că botezul pruncilor
era un lucru bun şi că el, neştiutor de
carte, ar trebui să fie mulţumit să asculte
de stăpânul Zwingli. Dar tot mai des era
tulburat de gândurile adevărului biblic. Şi
tot de atâtea ori era convins că preţul pe
care îl avea de plătit ca să fie rebotezat era
prea mare. Botezul adulţilor avea să aducă
prigonire şi chiar moartea.
Într-o zi de noiembrie, Konrad auzi
despre o întâlnire a anabaptiştilor, care
se ţinea în pădure. Voi merge din nou, se
hotărî el. Poate că voi afla răspunsul la
întrebările care mă tulbură aşa de tare.
Konrad ascultă cu atenţie, în timp ce
George Blaurock cita din Scriptură:
— „Cărora Dumnezeu a voit să le
facă cunoscut care este bogăţia slavei
tainei acesteia între Neamuri, şi anume:
Hristos în voi, nădejdea slavei.” Prezenţa
lui Hristos în noi ne dă nădejdea vieţii
veşnice în ceruri. Nădejdea cerului ne
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
dă curaj să îndurăm suferinţele din viaţa
aceasta. Prezenţa lui Hristos în inimile
noastre ne dă pace şi bucurie în mijlocul
suferinţelor trupeşti.
Faţa lui George Blaurock strălucea în
timp ce vorbea, şi Konrad ştia că George
Îl avea pe Hristos în inima lui. Ce mai
conta dacă venea prigoana şi viaţa lui
era curmată? Hristos era al lui, nădejdea
slavei.
Acesta este răspunsul, îşi dădu seama
Konrad. Fraţii au o nădejde pe care Zwingli
nu mi-a dat-o niciodată. Ei au o nădejde pe
care moartea nu le-o poate lua. Vreau din
nou să am nădejdea aceasta în mine.
În seara aceea, după ce a mărturisit şi
s-a pocăit de greşeala dezicerii de fraţi,
Konrad a fost botezat şi s-a întors acasă cu
inima fericită. Hristos locuia în inima lui
şi el primise nădejdea slavei.
Epilog: După ce s-a dedicat lucrării de
înaintare a Împărăţiei cerurilor, Konrad
a slujit ca învăţător, predicator şi a oficiat
numeroase botezuri. Viaţa lui nu a fost
lipsită de suferinţe. În timp ce slujea la
Basel, a fost arestat. A fost osândit de către
autorităţile oficiale la stâlpul infamiei,
adică să stea cu capul şi mâinile înţepenite
în găurile unei scânduri. În timp ce sta în
această poziţie incomodă, orăşenii puteau
arunca în el cu ouă şi legume stricate. A fost
de asemenea condus pe străzile oraşului şi
bătut cu nuiele.
Pe 20 ianuarie 1530, Konrad a mers plin
de bucurie la moarte în râul Limmat. Slava
Domnului a strălucit pe faţa lui în timp ce
cânta pentru ultima dată un vers sau două
dintr-un psalm. Râul Limmat a fost locul
în care fusese înecat şi Felix Manz în urmă
cu trei ani.
Luat din Konrad’s Choice
Eastern Mennonite Publications
Ephrata, PA 17522
Tradus şi folosit cu permisiune.
23
 „Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți
de treburi, și să lucrați cu mâinile voastre,
cum v-am sfătuit.” 1 Tesaloniceni 4:11

Rubrica
Practică
Cu capul ‘n nori
Sunt fascinat de stele. Îmi place să ies afară din
casă înainte de culcare şi să privesc cerul când
este senin.
„Cât de sus e cerul?” m-am întrebat eu odată în
copilărie. Ca adult, nu cred că întrebarea acesta
este lipsită de importanţă, fiindcă răspunsul ei ne
oferă o idee a măreţiei bunătăţii lui Dumnezeu.
„Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât
este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem
de El.” (Psalmul 103:11)
Viteza luminii este de aproximativ 300.000
km/s (aceasta înseamnă că ar ocoli pământul
cam de şapte ori într-o secundă). Luminii îi
trebuie doar opt minute să călătorească de la
soare la pământ. Dacă am putea călători pe o rază
de lumină pe cea mai apropiată stea, Proxima
Centauri, ne-ar lua patru ani şi patru luni.
Ca să ne facem o idee cât de sus sunt unele
stele, ne vom folosi de unitatea de măsură
care se numeşte an lumină – distanţa pe care
călătoreşte lumina într-un an, adică aproximativ
9.500.000.000.000 km. Steaua Nordului
(Polaris) se află la o depărtare de aproximativ
300 de ani lumină. Orion se află la o depărtare
de 1600 de ani lumină. Pleiadele se află la o
depărtare de aproximativ 20.000 de ani lumină.
Nebuloasa Andromeda se află la o depărtare de
aproximativ 2.000.000 de ani lumină. Iov nu
a avut habar de aceste cifre, dar a avut dreptate
—Howard G. Bean
când a spus: „Nu este Dumnezeu sus în ceruri?
Priveşte vârful stelelor, ce înalt este!” (Iov 22:12)
Distanţa dintre stele demonstrează îndurarea
şi credincioşia Creatorului lor. „Îndurarea are
temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia
Ta!” (Psalmul 89:2) De asemenea, ele au ceva
de spus despre adevărul lui Dumnezeu. „Căci
mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai presus
de ceruri, iar credincioşia Ta până la nori.”
(Psalmul 108:4) Pe lângă acestea, căile lui
Dumnezeu sunt net superioare faţă de cele
ale omului. „Ci cât sunt de sus cerurile faţă
de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de
căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile
voastre.” (Isaia 55:9)
Data viitoare, când te vei uita la cerul înstelat,
încearcă să înţelegi ceva despre distanţa dintre
stele şi măreţia îndurării, credincioşiei şi
adevărului lui Dumnezeu.
Sunt fascinat nu numai de distanţa dintre
stele, dar şi de numărul lor. În trecut, criticii au
considerat că Biblia era incorectă din punct de
vedere ştiinţific când spunea lucruri ca acestea:
„Ca oştirea cerurilor, care nu se poate număra,
şi ca nisipul mării, care nu se poate măsura, aşa
voi înmulţi sămânţa robului Meu David, şi pe
Leviţii care-Mi slujesc.” (Ieremia 33:22)
Hipparchus, care a trăit cu câteva secole
înainte de Hristos, a afirmat: „În ceruri nu

24  Sămânța adevărului • Septembrie 2013

sunt decât 1.056 de stele. Le-am numărat eu.”
Ptolomeu, faimosul astronom şi matematician,
care a trăit cu aproximativ un secol înainte de
Hristos, a fost de acord cu Hipparchus. Tycho
Brahe, un om de ştiinţă faimos, care a trăit în
secolul al XVI-lea, a numărat 777 stele. Asistentul
lui, Kepler, mai târziu a numărat 1.005 stele. În
realitate, numărul stelelor care sunt vizibile cu
ochiul liber pe cer este în jur de 4.000.
Dar numerele acestea erau mult inferioare.
Acum, în epoca telescoapelor de mare precizie,
ne dăm seama că afirmaţia referitoare la
incapacitatea noastră de a număra stelele a fost
făcută în mod supranatural. În trecut, citeam
că sunt 200 miliarde de miliarde de stele. Mai
recent, am citit estimări care afirmă că ar fi o sută
de milioane de miliarde de miliarde (1026). În
Calea Lactee, galaxia în care trăim noi, sunt peste
400 miliarde de stele, iar astronomii estimează că
ar fi peste 100 miliarde de galaxii. Într-adevăr,
este imposibil de numărat stelele.
Dacă fiecare om de pe pământ ar fi să socotească
stelele începând din ziua naşterii lui până în ziua
morţii, nicio stea nu va putea fi numărată de
două ori. Sau să ne exprimăm altfel, dacă ar fi să
O istorie aromatq
Partea I
„Legătura conţinea portocale mici.” Aceasta
este prima menţionare a portocalului, aproape
cu patru mii de ani în urmă, şi este luată dintr-o
carte scrisă ca omagiu unui împărat chinez. Deşi
este menţionat aici, au trecut sute de ani până
ce portocalul a fost cultivat pentru fructele lui
comestibile.
Vorbeşte Biblia despre portocal? Cercetătorii
încă dezbat dacă termenul evreiesc hadar din
Leviticul 23:40, se referă la un con de cedru
sau este vorba de o lămâie. În timpul Sărbătorii
Corturilor, evreii încă mai poartă mirt, salcie şi
frunze de palmier cu lămâi, legate de ele. Nu
ştim dacă practica aceasta a fost de la început sau
dacă este un obicei care s-a instituit la o dată mai
târzie. Simon Macabeul (136 î.Hr.) a imprimat
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
ţii sus cu mâna o monedă de un bănuţ şi te-ai
uita la ea, în spatele ei s-ar ascunde în jur de 15
milioane de galaxii. Câte stele sunt în cea mai
mică parte a cerului numai Dumnezeu ştie cu
adevărat.
Psalmul 147:4 spune: „El socoteşte numărul
stelelor, şi le dă nume la toate.” Este uimitor că
Dumnezeu are nume pentru toate stelele. El ştie
şi numele tău şi împrejurările în care te găseşti.
„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările
voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru
5:7) Nu ştiu cine a scris poemul acesta, dar îmi
place.
Nenumăraţi sori se mişcă tot mereu în cerc
Prin al spaţiului nelimitat tărâm
Şi Dumnezeul care le-a făcut pe toate
Păstrează orbita fiecăruia la locul ei.
Toate se învârt în ordine desăvârşită
Vedem ce înseamnă o completă armonie,
Şi totuşi, Dumnezeul a cărui voie o împlinesc
Este acelaşi care se gândeşte la mine.
Midwest Mennonite Focus
Editor: Howard Bean
Tradus şi folosit cu permisiune.
—JFM
imaginea unei lămâi pe moneda evreiască.
Un scriitor grec, Theophrastus, oferă în
jurul anului 310 î.Hr. următoarea descriere a
portocalului: „Fructul lui nu este comestibil, dar
are un parfum deosebit şi de asemenea, frunzele
sunt folosite ca protecţie împotriva moliilor din
haine. Se crede că o fiertură a pulpei fructului
său este un antidot la otravă şi de asemenea,
îndulceşte respiraţia.”
În primele secole după Hristos, portocalele
acre s-au răspândit pe tot cuprinsul Europei.
Ele erau servite la masă cu peşte sau carne şi
nu erau servite ca fructe proaspete. Pe la anul
1400, cultivatorii foloseau case speciale încălzite,
construite din mică, pentru a creşte portocali
şi a-i proteja de îngheţ. Acestea erau numite
25
 oranjerii şi au fost precursoarele serelor din zilele
noastre. Francezii şi-au cultivat portocalii în cutii
prevăzute cu roţi ca să poată scoate pomii din
oranjerii în zilele calde şi însorite.
Pe la 1500, portughezii desfăşurau un comerţ
înfloritor cu Asia, aducând acasă varietăţi noi de
portocali. Comerţul acesta a fost aşa de prosper
încât termenul Portugal (Portugalia, n.t.) a
devenit sinonim cu portocala, şi până în zilele
noastre, portocalele sunt cunoscute ca portugal în
unele locuri din Orientul Mijlociu.
Au fost oare printre seminţele pe care le-a adus
Columb în cea de a doua călătorie în Lumea
Nouă, şi seminţe de portocali? Este greu de
dovedit, dar pe la 1547 portocalii din Haiti „erau
fără număr.”
Bernal Diaz del Castillo ne oferă cea
de a doua consemnare privitoare la
plantele citrice din Guatemala.
În 1586 scria: „Au răsărit foarte
bine, căci se pare că papas
[preoţii], când au văzut că erau
plante diferite de cele pe care le
cunoşteau ei, le-au protejat şi udat,
le-au prăşit de buruieni şi toţi portocalii
din provincia aceasta sunt descendenţi ai acestor
plante.”
Grimston, scriind despre Indiile de Vest în
1604, a spus: „În zilele noastre, în unele părţi sunt
păduri întregi de portocali; lucru care părându-
mi-se ciudat, am întrebat cine a plantat câmpurile
cu atâţia portocali? Ei m-au făcut să înţeleg că
au apărut din întâmplare, căci portocalele care
au căzut pe jos au putrezit, iar seminţele lor au
răsărit, şi din cele pe care le-au luat apele şi le-au
dus în diverse părţi, au crescut păduri aşa de dese,
ceea ce mi s-a părut o explicaţie foarte potrivită.”
A trecut un număr destul de mare de ani
până când primii colonişti au ajuns în Florida.
Ei au găsit aici pădurici de portocali sălbatici în
apropierea drumurilor şi a movilelor de scoici.
Probabil că indienii au primit portocale de la
oamenii albi, le-au plăcut şi le-au răspândit
seminţele în jurul satelor lor.
Industria citrică a înflorit după cedarea Floridei
26  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
către Statele Unite în 1812. În 1824, Dl. Kingsley
– plantator de trestie de zahăr, proprietar de
sclavi, scriitor, patriot şi probabil pirat – a plantat
în jur de patru pogoane de portocali la gura de
vărsare a râului St. John. Pe la 1835, St. Augustine
producea cincisprezece mii de butoaie cu portocale
pe an. Pentru mulţi plantatori, expedierea mărfii
s-a dovedit a fi un mare obstacol. Dar apariția
căilor ferate, în jurul anului 1860, i-a ajutat la
soluţionarea acestei probleme, şi industria citrică
a crescut vertiginos.
Cum au fost aduse portocalele în California? Pe
la 1769, primii călugări franciscani s-au stabilit în
San Diego. Ei au plantat grădini la Misiunea San
Gabriel, pe la 1803. Preoţii ţineau foarte mult
la portocalele lor şi nu au voit să le împartă cu
nimeni timp de aproape treizeci de ani.
Pe la 1833, industria a crescut încet,
dar sigur; pe la 1867, Departamentul
pentru Agricultură a consemnat că în
zona oraşului Los Angeles erau 15.000
de portocali.
Portocalele fără seminţe, de soi
Washington, au fost introduse pe la
1873 şi au devenit repede faimoase, dar pe
la 1882 cultivatorii aproape că au dat faliment
în urma supraproducţiei. Apariția căii ferate
transcontinentale a deschis uşa pentru expedierea
portocalelor pe tot cuprinsul Statelor Unite şi a
stimulat industria. În 1889, una dintre primele
izoterme mobile a ajuns la New York. Negustorii
au văzut fructele şi au declarat că „se vor face
bucăţele şi se vor strica imediat ce au fost scoase
din frigider.” Din fericire pentru cultivatori, aceste
portocale au fost foarte dorite de consumatori.
Patru ani mai târziu, portocalele erau expediate
din New York la Londra pentru regina Victoria.
Care au fost câteva din utilizările primelor
portocale? Ce diferenţe sunt între portocalele de
Florida şi cele de California şi ce anume cauzează
diferenţa aceasta? Citeşte articolul următor din
seria aceasta şi vei afla răspunsurile.
Va urma...
Din The Christian School Builder, iunie 2011
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.

filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina
oamenilor, după învățăturile începătoare ale
lumii, și nu după Hristos” Coloseni 2:8
Rubrica
Tineretului
“Adevărul m-a făcut liber”
Când soţul meu mi-a spus că L-a primit pe
Hristos, am crezut că a înnebunit. El a încercat
să-mi explice ce a simţit, dar eu am protestat,
amintindu-i că obiceiurile şi credinţa mea erau
cele adevărate. Am crezut că biserica în care
crescuserăm amândoi era biserica lui Hristos.
Niciodată nu mi-am imaginat că José sau eu o
vom părăsi. Gândul era aşa de ciudat la început,
încât nici nu îl puteam înţelege.
— Nu, tu nu înţelegi, zise el. Aş dori să pot
picta un tablou care să arate ce simt, ca să poţi
vedea şi tu.
— Nu, tu eşti cel care nu înţelege, i-am răspuns
eu, pentru că nici nu puteam să mă gândesc la
schimbare. Învăţăturile pe care le primiserăm
amândoi, din frageda copilărie, erau prea adânc
sădite în mine.
José nu a încercat să mă convingă să cred.
Mi-a spus doar că se va ruga ca Dumnezeu să-mi
lumineze inima.
— Mă voi ruga şi eu pentru tine, că te va aduce
înapoi pe calea cea dreaptă, am spus eu.
După ce José a luat hotărârea de a-L urma pe
Hristos, a început să frecventeze serviciile bisericii
şi studiile biblice într-un sat, cam la nouă kilometri
depărtare.
— Vino cu mine la biserică, m-a rugat el. Mi-ar
plăcea s-o am şi pe soţia mea cu mine acolo.
Aşa că am mers. Mi-au plăcut cântecele
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
„Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu
frumoase şi predica, dar îmi părea rău de oamenii
aceia care se înşelau. Nu mi-am dat seama atunci
că eu eram cea care se înşela!
După cea de a doua vizită, m-am hotărât să nu
mai merg din nou.
Eu practicam religia părinţilor mei şi nu era
bine pentru mine să particip la serviciile unei
biserici evanghelice. Pe lângă acestea, ce ar fi spus
oamenii? Ei începuseră deja să vorbească.
— Ah, mi-au zis ei, acum vei fi şi tu membră în
biserica aia evanghelică, la fel ca José.
— Eu? Nu! am jurat eu. José putea crede ce
voia, dar eu nu mă voi schimba niciodată.
— Poţi să mergi la biserica aia, i-am spus eu
lui José, dar eu trebuie să fac ce este cel mai bine
pentru sufletul meu. Tu îţi alegi propria-ţi cale. Eu
trebuie să fac ce cred că e bine.
Credeam că mântuirea depindea de credincioşia
cu care frecventam liturghiile şi participam la
sacramentul Sfintei Împărtăşanii.
Cu înţelepciune, José nu m-a împins niciodată
să mă hotărăsc pentru Hristos. Nu ştiu ce s-ar fi
întâmplat dacă ar fi făcut aceasta. I-am spus că,
dacă m-ar certa sau încerca să mă determine să mă
schimb, va trebui să ne despărţim. Îl iubeam ca
soţ, dar nu puteam fi de acord cu credinţele lui.
După cea de a doua vizită la biserică, am evitat
pe ceilalţi membri cât de mult am putut. Când
creştini din biserica lui José au venit la noi acasă ca
să facă studiu biblic, am încercat să termin toată
27
 treaba mai devreme, pentru ca atunci când vor veni
ei, să pot pleca. Deseori m-am întâlnit cu ei în timp
ce plecam. Pastorul se oprea şi stătea de vorbă cu
mine, întrebându-mă unde mă duc şi invitându-mă
şi pe mine la studiu. „Nu, eu merg la sărbătoarea
bisericii mele”, îi explicam eu, şi mă grăbeam. Dar
ceva în legătură cu ei m-a făcut să nu am pace.
Uneori, nu puteam termina toată treaba la
timp. Eu lucram la bucătărie, hodorogind tigăile
şi făcând larmă, sau stăteam liniştită în casă, dar
ascultam tot timpul. Învăţătura pastorului mă
interesa, dar în mintea mea credeam că era greşită.
Dar nu puteam să nu-mi pun întrebări despre
lucrurile pe care le auzeam în mod repetat. Ca să
pot răspunde propriilor întrebări am încercat să
memorez trimiterile biblice ca să le pot verifica mai
târziu. Am citit pasajele în Biblia mea şi
am descoperit că unele din ele spuneau
exact opusul a ceea ce fusesem învăţată
să cred. De ce ignora biserica mea aşa de
multe din adevărurile acestea?
Am mai văzut şi cum se schimba José.
El se jertfea ca să audă Cuvântul lui
Dumnezeu. Uneori parcurgea distanţe
lungi pe întuneric, sosind acasă ud leoarcă de la
ploaie. Când am protestat, el mi-a răspuns că
învăţătura pe care o primise era aşa de frumoasă.
Faţa lui strălucea de schimbarea aceea lăuntrică.
Apoi a început bătălia mea spirituală. Timp de trei
luni am studiat Biblia, m-am rugat, am plâns. Când
José era plecat, am găsit hârtiile lui de la studiul
biblic şi m-am uita pe ele. Mi-era greu să cred ce
citeam. Dacă ceea ce spune Biblia era adevărat,
multe din lucrurile pe care eu le învăţasem erau
false! Mintea mea era plină de întrebări şi îndoieli.
Nu ştiam unde eram, ce mai credeam sau ce mai era
adevărat. Nesiguranţa mă cuprinsese; mă simţeam
ca şi cum n-aş fi fost nimic.
„De ce, Isuse?” mă rugam eu. „De ce am aceste
îndoieli? Biserica pe care părinţii mei m-au învăţat să
o frecventez este biserica Ta; Tu ai întemeiat-o. Aşa
că de ce am simţămintele acestea? Îndepărtează de
la mine toate întrebările acestea şi dă-mi statornicia
pe care o aveam mai înainte.” Nu mi-am dat seama
că, în loc să mă îndepărtez de Dumnezeu, cum
28  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
crezusem eu, El mă trăgea mai aproape de Sine zi
de zi.
Singură acasă, m-am gândit, m-am întrebat
şi m-am rugat până când am simţit că mă înec,
luptându-mă în ape adânci, în care nu era nimeni
care să mă salveze şi nu era scăpare. Nimeni, nici
măcar soţul meu, nu ştia prin ce treceam eu. Nu
mai puteam dormi bine şi mi-am pierdut pofta
de mâncare. Uneori simţeam că înnebunesc.
Deseori mă aruncam pe pat şi plângeam ore în
şir. Gândurile continuau să nu-mi dea pace în
mintea mea. Era biserica părinţilor mei greşită?
Era o greşeală să botezi copiii mici? Era păcat să
te încrezi în sfinţi şi în mama lui Isus? Versiunea
latino-americană a lui Isaia 45:20 îmi vorbea clar
când afirma că cine urmează procesiunea idolilor
de lemn, rugându-se la dumnezei care nu-i
pot izbăvi, sunt neştiutori şi proşti.
Gândul că aş fi putut avea convingeri greşite
era groaznic. Eram o persoană devotată, nu ca
acei oameni doar pe jumătate religioşi. Eram
chiar şi o catequista, una care învăţa pe copii
doctrinele bisericii. Din copilărie Îl iubisem
pe Dumnezeu şi voisem să-I fiu pe plac. Cum
se făcea că credinţele mele nu erau corecte, că toate
lucrurile bune pe care le făcusem ca să-I fiu pe plac
lui Dumnezeu erau un afront pentru El?
Când, în cele din urmă, am recunoscut că
lucrurile pe care le învăţasem de la părinţii mei,
inclusiv plecarea capului când trecea procesiunea
purtării crucii, nu mă puteau mântui, m-am simţit
mică şi neimportantă ca o furnicuţă. Am strigat la
Dumnezeu şi L-am rugat să mă ierte.
Acum luasem hotărârea, dar nu aveam destul
curaj să spun nimănui. Teama de ce ar fi spus
oamenii m-a ţinut pe loc. În mai multe rânduri,
am încercat să spun ceva în timpul studiului
biblic al bărbaţilor, dar mi se punea un nod în gât,
oprindu-mă să nu rostesc nimic. Aproape timp de
o lună am păstrat tăcerea, dorind să spun cuiva ce
simţeam, dar fără să am îndrăzneală.
Întoarcerea mea la Dumnezeu a avut loc târziu,
într-o noapte, în urma unui serviciu la biserică.
Nepotul lui José voia să stea de vorbă cu pastorul,
iar noi l-am însoţit. Ei vorbiră împreună câteva
minute. După ce terminară, pastorul ne invită să ne
rugăm împreună cu el.
După ce a spus „Amin”, s-a întors şi s-a uitat la
mine. Am încercat să-i evit privirea, uitându-mă
în altă parte, dar nu am reuşit. Ochii lui păreau să-
mi străpungă inima şi să vadă toate tainele ascunse
acolo.
— Când vei lua hotărârea de a-L urma pe Isus,
Maria? mă întrebă el.
Am simţit ca şi cum cineva ar fi turnat o găleată
de apă rece ca gheaţa pe capul meu.
— Ah, …eu …, am îndrugat eu. Nu puteam
vorbi. Degetele îmi tremurau. Dar încetul cu
încetul, am început să-mi deschid inima şi să-i spun
despre toate îndoielile şi confuzia pe care o simţeam.
Când am terminat, pastorul mă invită să mă rog
şi să-I spun lui Dumnezeu ce îi spusesem lui.
— Dacă nu ştii ce să te rogi, mă voi ruga eu şi tu
poţi repeta după mine, zise el.
Mi-am plecat capul şi m-am rugat, spunându-I
lui Dumnezeu că mă pocăiesc de păcatele mele şi că
Cel ce poartă de grijă în mod providențial
O relaţie specială între fluture şi floare,
descoperită în regiunile aride din America de
Nord, i-a făcut pe biologii din întreaga lume să
rămână uimiţi. Fluturele yucca foloseşte nişte
unelte unice ca să ajute la polenizarea plantei
yucca, ce îi întoarce acest favor prin faptul că-i
hrăneşte larvele.
Dumnezeu se îngrijeşte de făpturile Sale în
moduri minunate. Unul din cele mai fascinante
moduri este relaţia specială dintre floarea yucca
şi fluturele yucca. Ei nu ar putea supravieţui
unul fără celălalt.
Floarea yucca invită fluturele yucca
(Tegeticula) să se ospăteze din nectarul ei,
excluzând toate celelalte insecte. Cum face
aceasta? Floarea, deschisă la culoare sau albă, nu
atrage alte insecte. Ca rezultat, fluturele yucca
nu are multă competiţie ca să-şi depună ouăle.
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
Îl primesc pe Isus ca Mântuitorul meu personal.
Apoi am tăcut şi a aşteptat ca pastorul să continue.
— Nu mai e nimic de spus, zise el. Ai spus totul!
După ce mi-am predat viaţa lui Isus, toată
fiinţa mea s-a schimbat într-un mod deosebit.
Am simţit ca şi cum aş fi intrat într-o altă lume,
necunoscută până atunci. Acum nu trebuia să mă
mai îngrijorez cu privire la cât efort depusesem
sau cât mă jertfisem în îndeplinirea penitenţelor
ca să pot obţine iertarea păcatelor mele. Numai
sângele lui Isus Hristos îmi putea curăţi sufletul şi
şterge păcatele. Am descoperit că tot ce făcusem
pentru a câştiga mântuirea au fost ca nişte cârpe
murdare. Faptele bune nu vor putea niciodată
plăti îndeajuns pentru păcatele mele, după cum
ne învaţă Tit 3:5. Acum am nădejdea vieţii veşnice
în Hristos Isus şi promisiunea Duhului Sfânt care
mă călăuzeşte în viaţă.
Din Alight, martie - aprilie 2011
Christian Light Publications, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune
—Heather M. Brinson
Ca să returneze „favoarea”, fluturele adună
şi împrăştie polenul florii yucca. Părţi din
gura specializată a fluturelui femelă îi permit
acesteia să facă o minge de polen şi să o care
apoi la altă floare potrivită.
După aceea, ea îşi depune ouăle în ovarul
plantei. Apoi, instinctiv, ea îndeasă mingea
de polen în tubul staminei ca să se asigure de
dezvoltarea reuşită a seminţelor yucca, pe care
puii ei le vor mânca imediat ce prind viaţă.
Nici un alt fluture nu mai procedează astfel.
Dacă prea multe femele depun ouăle în
aceeaşi floare, planta va muri alături de cea
mai mare parte a larvelor. Astfel că fluturele
femelă va căuta până va găsi o floare care nu
are sau are prea puţin miros de femelă. Apoi
îşi depune ouăle şi polenizează floarea. Acest
comportament remarcabil face ca fiecare floare
29
 să producă destule seminţe pentru
hrana acestor larve, rămânând
şi cu destule seminţe ca să dea
naştere unei alte plante.
O astfel de relaţie
simbiotică perfectă nu
este rezultatul şansei
oarbe. Dumnezeu a creat
vieţuitoarele şi plantele să
fie foarte flexibile într-o
lume radical schimbată după
Potop. Probabil că strămoşii
fluturelui şi ai plantei yucca nu
arătau exact ca astăzi. Dar, după
Potop, ele deţineau informaţia genetică
dată de Dumnezeu ca să restabilească relaţia
mutual benefică.
Dacă Îl iubim pe Hristos,
vom face ce Îi place Lui
Dacă Îl iubeşti pe Isus va fi plăcerea ta să-I fi
pe plac. Întotdeauna este o mare plăcere pentru
noi să fim pe placul celor pe care îi iubim.
Nu ai observat cât de bucuroşi sunt părinţii
când prietenii tăi apropiaţi vin în vizită? Ei
arată aceasta prin înfățișarea, privirea şi tonul
vocilor lor, şi în tot ce fac. Ei îi conduc în cea
mai frumoasă cameră din casă. Îi servesc cu
cea mai bună mâncare. Discută despre cele
mai plăcute subiecte. Îi însoţesc acolo unde
vor să ajungă şi încearcă să le fie pe plac în
orice privinţă.
Prin urmare, dacă Îl iubeşti pe Isus te vei
strădui să-I fi pe plac. În ce fel I-ai putea fi
pe plac? Faptul că ţii poruncile Lui nu se
datorează faptului că Îl iubeşti? Isus a zis:
„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul
Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la
el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23b)
Dacă un copil îşi iubeşte părinţii va dori să
fie ascultător de ei. Degeaba le-ar spune un
copil, „Vă iubesc”, dacă în mod constant i-ar
30  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
Şi astăzi, planul minunat, dinainte
stabilit de Dumnezeu, face ca atât
fluturele, cât şi planta yucca să
supravieţuiască. Dacă Lui Îi
pasă aşa de mult de fluturii
şi florile deşertului, cu
cât mai mult veghează El
asupra copiilor Săi? „Nu vă
îngrijoraţi dar de ziua de
mâine; căci ziua de mâine
se va îngrijora de ea însăşi.
Ajunge zilei necazul ei.” (Matei
6:34)
Din Answers oct.-dec. 2010
Answers in Genesis
www.answersingenesis.org
Tradus și folosit cu permisiune.
întrista prin neascultarea lui. De exemplu,
dacă ai auzi un copil vorbind cu ură despre
părinţii lui, şi ţi-ar spune că îşi iubeşte părinţii
foarte mult, dar că nu vrea să asculte de ei, şi ai
vedea cum îşi întristează aşa de mult părinţii,
vei putea crede că îi iubeşte cu adevărat?
Dacă, dimpotrivă, copilul acesta ar
fi întotdeauna ascultător de părinţi, ar
face întotdeauna ce i se spune şi ar căuta
întotdeauna să fie pe placul părinţilor, atunci
ai putea crede că el îşi iubeşte cu adevărat
părinţii.
Isus spune tuturor celor ce zic că Îl iubesc,
dar nu păzesc poruncile lui, „De ce-Mi ziceţi:
«Doamne, Doamne!», şi nu faceţi ce spun
Eu?” (Luca 6:46)
De asemenea, El ne spune că îi acceptă pe cei
ce sunt ascultători de El ca pe cei mai apropiaţi
prieteni ai Lui, căci spune: „Căci oricine face
voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi
este frate, soră şi mamă.” (Matei 12:50)
Luat din Love for the Savior
 „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și
nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-
le necurmat la inimă, atârnă-le de gât.”
Proverbele 6:20-21

Rubrica
pentru copii
Cuvinte neplăcute
—Raquel Z. Duarte

— O, Susan! Uite ce ai făcut cu patul meu!
se răsti Jean la sora ei mai mică, ce stătea pe
patul ei, care acum era şifonat. De ce ai făcut
atâta mizerie?
— Îmi pare rău, Jean! spuse Susan. Stăteam
pe patul tău şi răsfoiam cartea asta. Am uitat...
adăugă Susan, dar a fost întreruptă de mama
care intră în camera lor.
— Ce se întâmplă aici? Care este problema?
întrebă mama.
— Tocmai îmi terminasem de aranjat patul
aşa de frumos. Acum priveşte cum arată!
începu Jean să spună. I-am zis lui Susan să nu
se mai atingă de el.
— Jean, spuse mama, vreau să te calmezi.
Ascultaţi-mă amândouă!
Mama se aşeză pe marginea patului, alături
de Susan.
— Susan, a fost frumos din partea ta să
deranjezi patul lui Jean când ştiai că ei îi place
să-l ţină curat şi bine aranjat?
— Nu, mamă, răspunse Susan netezind
cearşaful şifonat de lângă ea.
— Asta înseamnă că ar fi trebuit să-ţi
respecţi sora. Ţi-ai dori să umble şi ea prin
lucrurile tale şi să-ţi facă dezordine?
— Nu, mamă, spuse din nou Susan.
— Vreau să-ţi ceri scuze de la Jean, zise
mama, întorcând-o cu blândeţe pe Susan cu
faţa spre Jean.
— Îmi pare rău de tot ce-am făcut, Jean,
rosti Susan sincer.
— O, nu-i nimic, răspunse Jean.
— Acum, Jean, vreau să-ţi ceri şi tu scuze
de la Susan, spuse mama.
— Dar, mamă… răspunse Jean.
Mama le făcu semn să tacă.
— Nu, Jean. Ai vorbit urât cu sora ta, ştii
şi tu bine asta. Tu trebuie să fii un exemplu
bun pentru ea, nu unul rău. Biblia spune:
„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele
şi păzeşte uşa buzelor mele!” A pune strajă
înseamnă a-ţi păzi gura să nu rostească vorbe
neplăcute, precum spune versetul acesta.
— Îmi pare rău, Susan, rosti Jean, ruşinată
de fapta ei. Nu ar fi trebuit să mă răstesc la
tine.
— Te iert, răspunse Susan bucuroasă.
— Acum, sugeră mama, ce ar fi dacă aţi
face amândouă patul?
Fetele îşi zâmbiră reciproc şi se apucară să
aranjeze şi să întindă bine cearşaful şifonat.
Din Wee Lambs, ian. 2012
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.

“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9) 31
 Un fiu se întoarce acasă —Marilyn Senterfitt
În Luca 15:11-24, Isus ne spune despre un tânăr care își lasă familia și casa. Când ajunge să
nu mai aibă deloc bani, așa încât nu mai are ce să mănânce și trăiește cu porcii, hotărăște să se
întoarcă acasă. Pornește-o de la Start și descoperă drumul corect către Tatăl. Citește semnele.
Dacă fac parte din povestire, rămâi pe drum. Dacă nu, alege altul.

Din Story Mates, Dec. 2011

Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.

Doi
fii
cunună

Foame

Câinii
Porci

curcan Orez

ina
Ha

lul
Ine

piep-
tene

Fiul
vițel găsit

32  Sămânța adevărului • Septembrie 2013

 A lucra împreună în pace
—Romaine Stauffer
prosopul mamei. Ar trebui să întinzi pe sârmă
— Fetelor, strigă mama în timp ce ieşi din
mai întâi toate prosoapele împreună şi apoi
spălătorie şi puse coşul greu cu rufe ude pe
rufele celelalte.
căruciorul construit special pentru acest scop.
— Eu le pun în ordine pe familii, îi explică
Iată un alt coş de rufe ude pe care trebuie să le
Esther. Prosopul cel mare este al tatălui,
întindeţi pe sârmă.
următorul este al mamei şi apoi ale copiilor.
— Este rândul meu să prind rufele cu cârlige,
Rufa de culoare albastră este a băieţelului lor.
spuse Esther în timp ce îşi lăsă deoparte coarda
Vezi?
de sărit. Lui Esther îi plăcea să întindă pe sârmă
— Hm! pufni Grace. Ai lucra mai repede şi
rufele curate la uscat.
ar arăta mult mai frumos dacă le-ai întinde în
Grace îşi lăsă şi ea deoparte coarda de sărit.
felul meu.
Nu trecu mult după ce Grace trase de cărucior
— Ei bine, eu le întind în felul meu, îi
iar Esther împinse şi ajunseră la sârma de întins
răspunse Esther în timp ce se uită după alt
rufe. Grace avea mai mulţi ani şi era mai înaltă
prosop mare ca să facă o nouă familie.
decât Esther şi putea ajunge la sârma de rufe din
— Încetează cu joaca! îi porunci Grace răstit.
picioare, dar Esther trebuia să se urce în cărucior
Împinse căruciorul mai departe aşa de iute încât
ca să poată prinde rufele pe sârmă cu cârlige.
Esther se clătină şi căzu la pământ.
Esther trase un prosop mare de baie din coşul
— Au! se plânse Esther în timp ce îşi freca
de rufe şi îl prinse în cârlige pe sârmă. E prosopul
genunchiul. Priveşte ce ai făcut!
lui tata, se gândi ea. Apoi găsi un alt prosop, care
— Fetelor! strigă mama ieşind din casă pe
era puţin mai mic, şi îl prinse în cârlige lângă
verandă. Ce se întâmplă acolo?
prosopul tatălui. Acesta este al mamei, îşi spuse ea
— Grace m-a făcut să cad din cărucior, se
în gând.
plânse Esther. Grace face pe şefa cu mine.
Grace împinse încet căruciorul puţin mai
— Aşteptaţi o clipă, spuse mama în timp ce
departe. Esther căută prin coşul de rufe şi găsi
veni până la sârma de rufe. Haideţi să ascultăm
un prosop de mâini, de culoare roz. Acesta este al
acum ambele versiuni ale întâmplării acesteia.
surorii mai mari, se gândi ea în timp ce îl prinse
— Ea este…, începură fetele să se acuze
alături de prosopul mamei. Mai găsi alte două
reciproc.
rufe de aceeaşi mărime şi le întinse alături de
Mama ridică mâna şi le făcu semn să facă
prosopul de mâini. Acestea sunt ale gemenelor, se
linişte.
gândi ea.
— Pe rând, zise ea. Grace, poţi începe tu
— Grăbeşte-te! spuse Grace în timp ce împinse
prima.
căruciorul puţin mai departe.
— Esther nu face treabă bună, se plânse
Esther căută printre rufele din coş ca să
Grace. Ar trebui să întindă mai întâi prosoapele
găsească un alt prosop mare, şi începu să întindă
şi apoi celelalte rufe.
o nouă familie pe sârmă. După ce aşeză pe tata şi
— Eu le întind pe familii, explică Esther.
pe mama se hotărî să le dăruiască şi un bebeluş de
Prosoapele cele mari sunt părinţii, iar prosoapele
parte bărbătească. Astfel căută mult timp prin coş
de mâini şi celelalte rufe reprezintă copiii.
ca să găsească o rufă de culoare albastră.
— Înţeleg, zise gânditoare mama în timp
— Le amesteci pe toate! protestă Grace în timp
ce se uită la „familiile” lui Esther formate din
ce Esther întinse o rufă de culoare albastră lângă
prosoape. Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare

“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9) 33
 diferit, adăugă ea în timp ce se întoarse cu faţa
spre fete. Grace este o fată harnică. Ei îi place
să termine treaba repede. Esther are multă
imaginaţie. Ei îi place să facă treaba să fie şi
interesantă.
— Grace, crezi că se vor usca prosoapele mai
bine sau mai repede, în funcţie de cum le întinzi
pe sârmă? întrebă mama.
— Hm, nu cred, răspunse ea.
— Biblia ne spune care sunt lucrurile bune
şi care sunt cele rele, zise mama. Dar anumite
lucruri pot fi făcute în moduri diferite şi un
mod de-a face un lucru este la fel de bun ca şi
altul. Întinsul rufelor pe sârmă este unul dintre
lucrurile acelea. Tu întinzi rufele în felul tău şi
o laşi pe Esther să le întindă în felul ei. A învăţa
cum să lucraţi împreună în pace constituie o
parte importantă a maturizării voastre. Grace,
34  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
trebuie să te străduieşti să ai mai multă răbdare.
Esther, trebuie să-ţi aminteşti că Grace aşteaptă
să terminaţi treaba repede şi nu trebuie să stai
prea mult ca să te hotărăşti câţi copii vei pune
în fiecare familie şi cum vor arăta ei.
— De acord, spuse Esther în timp ce se urcă
din nou în cărucior. Îi voi dărui familiei acesteia
şase copii şi mă voi grăbi să termin treaba mai
repede.
— Şi ce se va întâmpla dacă nu vei mai avea
„copii” pentru ultimele două prosoape? întrebă
Grace.
— Atunci acestea vor fi familii fără copii,
spuse Esther.
— Sau „bunici”, râse Grace cu poftă.
Din Story Mates, oct. 2011
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
 „De altă parte, știm că toate
lucrurile lucrează împreună spre binele
celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume,
spre binele celor ce sunt chemați după
planul Său” Romani 8:28

Rubrica
“O carte în serial”

artirul
din
atacombe
Partea a IX-a — Richard L. Roberts

Capitolul 13
Moartea lui Pollio
Fii credincios până la moarte
şi-ţi voi da cununa vieţii.
Sentinţa dată lui Pollio a fost rapidă
şi sigură. În ziua următoare avea loc un
spectacol la Colosseum. Îngrămădită până
şi pe terasele de la nivelul cel mai de sus,
mulţimea romană însetată de sânge vedea
aceeaşi succesiune dezgustătoare de orori
care a fost descrisă mai devreme.
Gladiatorii luptară din nou şi se înjunghiară
în lupte de unu la unu şi în grupuri. Avu loc
fiecare mod diferit de luptă specific arenei,
dintre care cele mai sângeroase primiră cele
mai multe aprecieri.
Au fost prezentate din nou frecventele scene
de sânge şi agonie, campionii cei mai fioroşi
ai zilei primind felicitările de moment ale
spectatorilor capricioşi. Din nou se dădură
lupte între bărbaţi şi avură loc confruntări
fioroase cu tigri. Din nou gladiatorii răniţi
căutară cu disperare îndurare, dar văzură
numai semnul morţii, degetul mare al
spectatorilor nemiloşi îndreptat în jos.

“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9) 35
 Pofta nestăpânită a mulţimilor cerea acum
un şi mai mare măcel. Luptele între bărbaţi
potriviţi ca măsură îşi pierdură din atracţie
curând. Se ştia că încheierea spectacolului
era rezervată creştinilor. De aceea apariţia
acestora era cerută cu nerăbdare.
Lucullus stătea printre gărzi aproape
de locul în care şedea împăratul. Totuşi
sprâncenele îi erau încruntate, iar buna
dispoziţie îi dispăru.
Aşezat pe locurile cele mai de sus, înapoia
lui, un om cu o faţă palidă şi încruntată se
făcea remarcat prin privirea încordată fixată
asupra arenei. Avea o îngrijorare profundă
imprimată pe faţă care îl făcea total diferit
de marea mulţime din jur.
Sunetul aspru de grilaj ridicat se auzi
şi un tigru sări în arenă. Cu capul ridicat
şi cu coada lovind în lateral, acesta păşi
furios aruncând priviri fioroase spre imensa
adunare de oameni care-l înconjura.
Curând se înălţă un murmur. Un băiat a
fost aruncat în arenă.
Palid, cu membrele subţiri, forma lui
zveltă nu era nimic în faţa trupului uriaş al
fiarei. În bătaie de joc, el fusese îmbrăcat ca
un gladiator.
Totuşi, în ciuda tinereţii şi a slăbiciunii
lui nu se găsea nimic pe chipul lui sau în
înfăţişarea lui care să trădeze frica. Privirea îi
era calmă şi absentă. Păşi încet înainte, către
centrul arenei, acolo unde, în văzul tuturor,
îşi uni mâinile, îşi ridică ochii spre cer şi se
rugă.
În timpul acesta, tigrul mergea de jur
împrejur ca mai înainte. Văzu băiatul,
dar aceasta nu avu niciun efect asupra lui.
Continua să-şi ridice ochii înroşiţi înspre
ziduri scoţând din când în când câte un
răget.
Bărbatul cu faţa încruntată şi tristă privea
absorbit cu totul de această privelişte.
Se părea că tigrul nu are nicio intenţie de a
ataca băiatul care continua să se roage.
36  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
Mulţimile de oameni deveniră deja
nerăbdătoare. Din ce în ce mai multe ţipete
şi strigăte se auzeau cu intenţia de a enerva
tigrul şi a-l determina să atace.
Dintr-o dată, chiar în mijlocul acestui
tumult, se auzi sunetul unei voci profunde
şi puternice:
Cât, Doamne sfinte şi adevărat,
va mai dura până vei răzbuna sângele
împotriva celor ce locuiesc pe pământ?
Urmă o linişte adâncă. Fiecare privea
surprins la cei de lângă el. Dar liniştea a fost
curând întreruptă de aceeaşi voce ce răsună
cu un accent terifiant:
Cât, Doamne sfinte şi
adevărat, va mai dura
până vei răzbuna sângele
împotriva celor ce locuiesc
pe pământ?
Iată, el vine pe nori,
Şi orice ochi îl va vedea,
Şi cei ce l-au străpuns;
Şi toate neamurile pământului se voi jeli
Din cauza lui. Amin.
Căci tu eşti neprihănit.
Cel ce eşti, ai fost şi vei fi.
Pentru că tu ai judecat.
Pentru că ei au vărsat sângele sfinţilor şi
al profeţilor
Şi tu le vei da sânge să bea;
Pentru că merită.
Da, Doamne Dumnezeule Atotputernice,
Adevărate şi neprihănite sunt judecăţile
tale!
Dar acum murmure şi strigăte se auzeau
de jur împrejur. Curând se află cauza acestei
întreruperi.
— Este un creştin blestemat! Este fanaticul
de Cinna! A fost închis patru zile fără
mâncare. Aduceţi-l afară! Aruncaţi-l la tigru!
Strigăte şi blesteme se înălţară amestecându-
se într-un uriaş vuiet. Tigrul începu să sară
frenetic de jur împrejur. Îngrijitorii, auzind
cuvintele mulţimii, se grăbiră să asculte.
Curând grilajul se deschise. Victima a fost
aruncată înăuntru. Costeliv şi plin de teamă,
groaznic de palid, el păşi înainte clătinându-
se cu paşi tremurători. Ochii lui aveau o lucire
nepământească, obrajii îi ardeau, iar părul
neîngrijit şi barba lungă îi erau încâlcite.
Tigrul îl văzu şi veni sărind spre el. Apoi,
la o mică distanţă, fiara înfuriată se ghemui.
Băiatul se ridică din genunchi şi privi. Dar
Cinna nu văzu niciun tigru. Îşi fixă ochii
asupra mulţimilor, îşi flutură mâna uscată şi
strigă pe acelaşi ton ameninţător:
Vai! Vai! Vai! Voi, locuitorii pământului...
Vocea îi fuse înecată în sânge. Un salt,
prăbuşirea la pământ şi totul se sfârşi.
Acum tigrul se întoarse spre băiat. Setea lui
de sânge fusese pe deplin stârnită, iar acum,
cu părul zbârlit, ochii învăpăiaţi şi măturând
cu coada, stătea privind prada.
Băiatul văzu că sfârşitul era aproape şi
căzu din nou în genunchi. Mulţimea se
linişti aşteptând cu mare interes să vadă
noua scenă de măcel. Omul care privea cu
atâta încordare se ridică acum şi rămase în
picioare, continuând să privească scena.
Strigăte puternice se ridicară din spatele lui
continuând să crească în intensitate:
— Jos! Stai jos! Nu putem vedea din cauza
ta!
Dar bărbatul fie că nu-i auzea, fie că o făcea
intenţionat. În cele din urmă, mulţimea
deveni atât de gălăgioasă încât ofiţerii
din rândurile de jos se întoarseră să vadă
cauza. Lucullus era unul dintre ei. Acesta,
întorcându-se, văzu întreaga scenă. Faţa i se
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
albi şi se făcu palid ca moartea.
— Marcellus! strigă el. Pentru moment
ezită, dar, revenindu-şi, se grăbi spre locul în
care avea loc acea tulburare.
Un murmur puternic izbucni din mulţime.
Tigrul, care până atunci umblase de jur
împrejurul băiatului izbindu-se cu coada şi
devenind tot mai furios, acum se ghemui
pentru a sări.
Băiatul se ridică. Faţa lui avea o expresie
serafică. Ochii lui străluciră de un entuziasm
nemaipomenit. Nu mai vedea arena, pereţii
înalţi ce-l înconjurau şi nici rândurile de
scaune ce se întindeau până departe în sus,
pline de nenumărate feţe; nu mai văzu nici
ochii necruţători ai spectatorilor cruzi sau
forma ameninţătoare a sălbăticiunii.
Deja spiritul lui părea că se ridică şi intră
pe porţile de aur ale Noului Ierusalim, iar
gloria cerului care nu se poate exprima în
cuvinte strălucea în privirea lui.
— Mamă, vin la tine. Doamne Isuse,
primeşte duhul meu!
Căci tu eşti neprihănit.
Cel ce eşti, ai fost şi vei fi.
Pentru că tu ai judecat.
Cuvintele lui răsunară clar şi dulce în
urechile mulţimii, după care tigrul sări. În
momentul următor nu se mai vedea altceva
decât o grămadă amestecată care se zbătea pe
jumătate ascunsă în nori de praf.
Lupta se termină. Tigrul se dădu înapoi
lăsând nisipul înroşit de sânge şi trupul
sfârtecat al credinciosului şi nobilului Pollio.
Atunci, în mijlocul liniştii ce urmă, se auzi
un strigăt care răsună ca o trompetă şi uimi
pe toţi din mulţime:
— O moarte, unde îţi este boldul? O
37
 mormânt, unde îţi este biruinţa? Mulţumiri
fie aduse lui Dumnezeu care ne dă victoria
prin Domnul nostru Isus Hristos.
O mie de oameni se ridicară cu o izbucnire
simultană de furie şi indignare. Zeci de mii
de mâini se întinseră către îndrăzneţul intrus.
— Un creştin! Un creştin! La rug cu el!
Aruncaţi-l la tigru!
— Aruncaţi-l în arenă!
Strigăte ca acestea se ridicară drept răspuns
la strigătul lui.
Lucullus ajunse tocmai la timp pentru a-l
salva pe Marcellus de mulţimea de romani
înfuriaţi ce a fost cât pe ce să-l rupă în bucăţi.
Tigrul de jos nu era mai fioros şi mai setos
de sânge decât ei. Lucullus dădu buzna între
ei, lovind în stânga şi în dreapta precum un
îngrijitor între fiare sălbatice.
Copleşiţi de autoritatea lui, se dădură
înapoi, iar soldaţii se apropiară din urmă.
Lucullus îl predă pe Marcellus acestora,
conducându-l afară din amfiteatru.
Afară, Lucullus îl luă el însuşi în primire
pe prizonier, iar soldaţii îl urmară.
— Vai, Marcellus! Este bine să îţi risipeşti
viaţa în felul acesta?
— Am vorbit mânat de un impuls de
moment. Băiatul acela pe care-l iubeam a
murit în faţa ochilor mei! Nu m-am putut
abţine. Totuşi, nu-mi pare rău. Şi eu sunt
gata să-mi dau viaţa pentru Împăratul şi
Dumnezeul meu!
— Nu pot să mai vorbesc logic cu tine.
Gândirea ta este dincolo de orice argument
raţional.
— Nu intenţionam să mă trădez, dar odată
ce lucrul s-a făcut, rămân împăcat. Sunt
bucuros şi fericit că mi-a venit şi mie rândul
să mor pentru Răscumpărătorul meu.
— Vai, prietene! Nu-ţi preţuieşti deloc
viaţa?
— Îmi iubesc Mântuitorul mai mult decât
viaţa.
—Uite, Marcellus, drumul îţi este liber
38  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
înainte. Poţi fugi repede. Aleargă şi salvează-
te, îi şopti Lucullus repede. Soldaţii erau la
vreo douăzeci de paşi în urma lor. Şansele
erau în întregime favorabile pentru a evada.
Marcellus îl strânse de mână pe prietenul
său.
— Nu, Lucullus. Nu voi câştiga viaţa
dezonorându-te pe tine. Iubesc inima ta plină
de căldură, dar nu pot să îţi creez neplăceri
datorită prieteniei tale faţă de mine.
Lucullus înghiţi în sec şi continuă să
meargă în linişte.
Capitolul XIV
Ispita
Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie,
dacă te vei arunca cu faţa la pământ
şi te vei închina mie.
În acea noapte Lucullus rămase în celulă cu
prietenul său. El căută prin fiecare argument
posibil să-i clatine hotărârea. Apelă la toate
motivele care în mod obişnuit îi pot influenţa
pe oameni. Nu lăsă nefolosit nici un mijloc de
persuasiune. Toate au fost în zadar. Credinţa
lui Marcellus era puternic fixată în inima lui.
Era înrădăcinată în Stânca Veacurilor şi nicio
furtună de ameninţări violente, nici cele mai
tandre cuvinte ale prieteniei nu i-au putut
slăbi hotărârea.
— Nu! spuse el. Direcţia mea este clară,
iar alegerea este făcută. Şi în fericire şi în
suferinţă trebuie să merg înainte până la
sfârşit. Ştiu tot ce-mi stă în cale. Am cântărit
toate consecinţele faptei mele şi în ciuda
tuturor voi continua aşa cum am început.
— Dar este un lucru mic ce-ţi cer, spuse
Lucullus. Nu vreau să renunţi la această
religie pentru totdeauna, ci numai pentru
o perioadă de timp. Acum este dezlănţuită
o persecuţie teribilă şi datorită furiei ei toţi
trebuie să cadă, tineri sau bătrâni, mari sau
neînsemnaţi. Ai văzut că nicio clasă socială
sau vârstă nu este scutită. Pollio ar fi fost
salvat dacă era cu putinţă. A existat destul
de multă compasiune pentru el. Era tânăr şi
abia dacă putea fi socotit responsabil pentru
greşelile lui. De asemenea, era de familie
nobilă, ultimul urmaş dintr-o familie veche.
Dar legea este implacabilă şi a trebuit să
sufere pedeapsa ei. Cinna, de asemenea, ar
fi putut să fie trecut cu vederea. Era nici mai
mult nici mai puţin decât un bătrân nebun.
Dar atât de vehement este zelul împotriva
creştinilor încât nici nebunia lui evidentă nu
l-a putut scăpa, indiferent de starea lui.
— Ştiu bine lucrurile acestea. Prinţul
întunericului se luptă împotriva adunării
lui Dumnezeu, dar ea este întemeiată pe o
Stâncă, iar porţile locuinţei morţii nu o vor
birui. Nu am văzut pe cei buni şi nevinovaţi,
pe cei nobili şi sfinţi suferind la fel? Nu ştiu
că nu este loc de milă pentru creştini? Ştiam
foarte bine aceste lucruri. Dintotdeauna am
fost pregătit să îndur consecinţele, de când
l-am cunoscut pe Isus Hristos ca Domnul şi
Mântuitorul meu.
— Ascultă-mă, Marcellus. Ţi-am spus că
nu îţi cer mare lucru. Nu trebuie să renunţi
la religia asta pe care o preţuieşti atât de
mult. Păstreaz-o dacă trebuie. Dar fă o
excepţie în situaţia de faţă. Pentru că furtuna
urlă, apleacă-te şi las-o să treacă. Ia o decizie
înţeleaptă, nu una fanatică.
— Ce vrei să fac?
— Ascultă-mă. În câţiva ani se va produce
o schimbare. Fie persecuţia se va domoli, fie
va avea loc o revoltă. Fie împăratul va muri şi
vor veni alţi conducători cu alte sentimente.
Atunci vor fi vremuri mai sigure pentru
creştini. Atunci aceşti oameni care sunt acum
persecutaţi vor putea ieşi din ascunzătorile
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
lor, pentru a-şi lua înapoi vechile lor locuinţe
şi li se vor da înapoi demnitatea şi bogăţiile.
Să ştii lucrul acesta. De aceea, nu merită
să renunţi la viaţa ta care poate fi de folos
statului şi îţi poate aduce fericire. Bucură-
te de ea. Uită-te în jur. Ia în considerare
lucrurile acestea. Lasă-ţi deoparte religia
pentru un timp. În felul acesta vei scăpa de
pericolul de faţă, iar atunci când vor veni
vremuri mai bune, vei putea să devii creştin
din nou.
— Este imposibil, Lucullus! Este o
urâciune pentru sufletul meu. Ce, să fiu de
două ori ipocrit? Dacă ai ştii ce s-a petrecut
în viaţa mea nu mi-ai cere să jur strâmb şi
Dintotdeauna am fost
pregătit să îndur consecinţele,
de când l-am cunoscut pe
Isus Hristos ca Domnul şi
Mântuitorul meu.
faţă de lume şi faţă de Dumnezeu. Mai bine
să mor acum în cele mai grele chinuri.
— Tu duci toate lucrurile la extrem, aşa
încât mă disperă încercarea de a te salva.
Nu vrei să priveşti această problemă în mod
raţional? Nu înseamnă să juri fals, nu este
ipocrizie, ci înţelepciune.
— Să mă ferească Dumnezeu să fac acest
lucru şi să păcătuiesc împotriva Lui!
— Priveşte şi mai departe. Nu doar tu vei
profita, ci şi alţii. Aceşti creştini pe care-i
iubeşti vor avea parte de ajutorul tău mult
mai mult decât acum. În situaţia de faţă
ştii prea bine că ei pot trăi numai datorită
compasiunii şi ajutorului pe care li-l acordă
cei ce practică religia de stat, dar în ascuns
preferă religia creştinilor. Îi numeşti pe aceşti
oameni ipocriţi şi mincinoşi? Nu sunt ei mai
degrabă binefăcători şi prieteni?
— Aceşti oameni nu au învăţat niciodată
39
 credinţa şi speranţa creştină aşa cum am
făcut-o eu. Ei nu au cunoscut niciodată
naşterea din nou, natura divină, prezenţa
Duhului Sfânt care rămâne în credincios,
părtăşia cu Fiul Dumnezeului cel Viu aşa
cum le cunosc eu. Ei nu cunosc dragostea
lui Dumnezeu care izvorăşte din inima lor
şi care le dă simţiri noi, speranţe şi dorinţe
noi. Pentru ei, compasiunea faţă de creştini
și ajutatul lor este un lucru bun, dar creştinul
care s-ar coborî atât de mult încât ar ajunge să
se lepede de credinţă şi de Mântuitorul care
l-a răscumpărat, nu ar mai avea niciodată
destulă generozitate în sufletul lui trădător
ca să-şi mai poată ajuta fraţii uitaţi.
— Atunci Marcellus, mai am doar o ofertă
Cei ce-L urmează trebuie
să-L mărturisească în mod
deschis. El spune că „pe oricine
Mă va mărturisi înaintea
oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul
omului înaintea îngerilor lui
Dumnezeu.”
să-ţi fac şi plec. Este o ultimă speranţă. Nu
ştiu dacă va fi posibil sau nu. Voi încerca
oricum să îţi câştig consimţământul tău. Nu
trebuie să te lepezi de credinţă, nu trebuie să
aduci sacrificii zeilor, nu trebuie să faci nimic
cu care să nu fii de acord. Dă uitării trecutul.
Întoarce-te, nu în inima ta, ci în lucrurile
exterioare din ceea ce ai fost înainte. Erai
atunci un tânăr soldat lipsit de griji, devotat
slujbei tale. Nu luai vreodată parte la slujbe
religioase. Arareori intrai în temple. Îţi
petreceai timpul în cazarmă, iar devoţiunea
ta era privată. Îţi adunai învăţătura din
cărţile filosofilor, nu de la preoţi. Fii înapoi
40  Sămânța adevărului • Septembrie 2013
ce ai fost! Întoarce-te la îndatoririle tale!
Vino din nou cu mine în public, participă
la discuţii plăcute şi angajează-te în căutările
tale de mai înainte. Lucrul acesta va fi plăcut
şi uşor şi nu îţi va cere să faci ceva josnic sau
dezgustător. Autorităţile vor trece cu vederea
absenţa ta şi purtarea ta nepotrivită, iar dacă
nu vor fi de acord să ţi se dea rangul militar
înapoi, atunci vei fi trimis înapoi la legiunea
din care ai plecat. Atunci toate vor fi bune
din nou. Va fi nevoie de puţină discreţie,
o tăcere înţeleaptă, o aparentă întoarcere
la îndatoririle tale. Dacă rămâi în Roma se
va crede că veştile despre convertirea ta la
creştinism au fost o greşeală; dacă vei pleca
din Roma nu se va afla despre asta.
— Nu, Lucullus! Chiar dacă aş accepta
planul pe care-l propui, nu ar fi posibil
din mai multe motive. S-au făcut anunţuri
publice despre mine, s-a pus o recompensă
pentru prinderea mea şi pe deasupra ultima
mea apariţie în Colosseum, chiar înaintea
împăratului, a fost suficientă ca să spulbere
orice speranţă de iertare. Nu pot fi de acord
cu ceea ce îmi propui. Mântuitorul meu nu
poate fi slujit în acest fel. Cei ce-L urmează
trebuie să-L mărturisească în mod deschis.
El spune că „pe oricine Mă va mărturisi
înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul
omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu.”
A-l nega în viaţa mea şi în lucrurile exterioare
înseamnă exact acelaşi lucru cu a mă lepăda
de El în mod formal aşa cum cere legea. Nu
pot face acest lucru. Îl iubesc pe Cel ce m-a
iubit întâi şi s-a dat pe Sine însuşi pentru
mine. Cea mai mare bucurie pe care o am
este să-l proclam pe El înaintea oamenilor.
A muri pentru El va fi cel mai nobil act, iar
coroana de martir va fi cea mai glorioasă
răsplată.
Lucullus nu mai spuse nimic deoarece
înţelese că orice încercare de convingere a
fost zadarnică. Restul timpului îl petrecură
în discuţii despre alte lucruri. Marcellus nu
risipi aceste ultime ceasuri preţioase petrecute
cu prietenul său. Plin de recunoştinţă faţă
de sentimentele lui nobile şi generoase,
el încercă să-l recompenseze făcându-i de
cunoscut cea mai mare comoară pe care un
om o poate poseda – credinţa în Isus.
Lucullus îl ascultă răbdător, mai mult din
prietenie decât din interes. Totuşi, în cele din
urmă, cuvintele lui Marcellus se imprimară
în mintea lui.
În ziua următoare avu loc procesul. A fost
scurt şi formal. Marcellus era de neclintit,
primindu-şi condamnarea cu o înfăţişare
calmă. Momentul stabilit pentru chinul
lui era în după-amiaza aceleiaşi zile. Urma
să moară nu sfâşiat de fiare sălbatice, nici
ucis de mâna gladiatorilor, ci prin chinurile
cumplite ale focului.
Urma să-şi pecetluiască credinţa în acelaşi
loc în care atât de mulţi creştini depuseseră
mărturie pentru adevăr. Rugul fuse aşezat în
centrul Colosseumului şi vreascuri şi legături
de lemne au fost îngrămădite în jurul lui.
Marcellus intră condus de îngrijitori
brutali, care adăugau lovituri şi batjocuri la
grozăvia pedepsei iminente. El privi în jur
la imensa masă de feţe, atât bărbaţi cât şi
femei, duri, cruzi şi nemiloşi. Privi la arenă,
gândindu-se la miile de creştini ce l-au
precedat în suferinţă, mergând să se unească
cu nobila armată a martirilor care se vor
închina veşnic în faţa tronului. Se gândi la
acei copii, la a căror moarte fusese martor,
aducându-şi aminte încă odată de cântecul
lor triumfător:
Celui ce ne-a iubit,
Celui ce ne-a spălat de păcate.
Îngrijitorii arenei puseră mâna pe el cu
brutalitate şi, conducându-l la stâlp, îl legară
cu lanţuri puternice, ca să fie imposibil să
scape.
— Sunt gata acum să fiu adus ca jertfă,
“Cine zice că este lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” (1 Ioan 2:9)
murmură el, şi timpul plecării mele a
sosit... Acum mi s-a pus înainte o cunună
a neprihănirii, pe care Domnul, Judecătorul
cel drept mi-o va da în acea zi.
Torţa aprinse rugul, flăcările se ridicară
şi nori negri de fum îl ascunseră vederii pe
martir pentru câteva clipe. Când fumul se
dădu la o parte, a fost văzut stând în mijlocul
flăcărilor cu faţa îndreptată în sus şi pumnii
strânşi.
Flăcările crescură în jurul lui. Se apropiau
tot mai mult de el devorând vreascurile şi
lemnele şi înconjurându-l într-un cerc de
foc. Aruncară asupra lui o perdea groasă de
fum, făcându-l să simtă din plin atingerea
limbilor lor ascuţite.
Dar martirul stătu drept în picioare,
calm în mijlocul suferinţei, singur în
agonia teribilă, agăţându-se prin credinţă
de Mântuitorul lui. Era acolo, chiar dacă
ei nu-L vedeau, brațul Său era în jurul
urmașului Său credincios și Duhul Său îl
întărea.
Flăcările se înteţiră tot mai mult în jurul
lui. Viaţa atacată tot mai violent tremura
în citadela ei, iar spiritul se pregăti să-şi ia
zborul către paradisul odihnei.
În cele din urmă, suferindul a fost zguduit
de convulsii, ca şi cum un junghi ascuţit
străbătu prin el. Dar îşi birui durerea printr-
un efort vizibil. Îşi ridică mâinile în sus şi le
flutură slab. Apoi, cu un ultim efort el strigă
cu voce tare: „Victorie!”
Cu acest strigăt, viaţa părea că se
îndepărtase. Trupul lui Marcellus se prăbuşi
printre flăcările năvalnice, iar spiritul lui
plecase „să fie cu Hristos, căci este cu mult
mai bine.”
Va urma...
Din Martirul din Catacombe
© 1993 Christian Light Publications, INC.,
Harrisonburg, Virginia, U.S.A.
Toate drepturile rezervate
Tradus și folosit cu permisiune.
41
 NOU!
Psalmul 1 – memorați și colorați
– de Arlene Martin – Această carte de colorat este special concepută pentru a-i ajuta pe
copii să memoreze mai uşor Psalmul 1. 32 de pagini. Ro3049...5,5 lei
un frate special pentru filip
– de Rhoda Bontrager – În timp ce Filip mergea cu tatăl lui la spital ca să-l vadă pe
frățiorul nou născut, vorbea cu entuziasm despre toate lucrurile pe care urmau să le facă
împreună. Tatăl oftă adânc şi spuse:
— Filip, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un bebeluş drag, aşa cum ai fost şi tu, dar
Natanael este special şi din alt motiv. S-a născut cu sindromul Down. Probabil că nu va
fi niciodată în stare să facă tot ce poţi tu să faci. El este un dar special de la Dumnezeu.
28 de pagini. Ro3050...5,5 lei
la capătul drumului
– de Lily A. Bear – În luna mai, în anul 1936, familia Kauffman își împachetează toate
NOU! lucrurile, sau mai bine spus cele pe care vor să le ia cu ei, în niște căruțe trase de câte
patru cai și își încep călătoria de 800 de km spre un nou cămin. Citiți despre aventurile
acestei familii creștine și despre mărturia pe care o lasă pe parcursul călătoriei dificile.
194 de pagini. Ro3034...16 lei
familii rodnice
– de Howard Bean – Închinarea zilnică este o parte importantă a vieții de familie, dar
mulți nu prea găsesc o carte devoțională care să fie potrivită pentru toată familia. Cartea
Familii rodnice cu nouăzeci și una de meditații despre roada Duhului Sfânt, a fost scrisă
pentru a împlini această nevoie. Prima parte este în special pentru părinți și adolescenți
(sau tineri), iar partea a doua este pentru copii și constă în citirea unei povestiri în serial,
care are legătură cu tema din săptămâna respectivă. 365 de pagini. Ro2025...20 lei
eliberează-te de mânie
– de John Coblentz – Mânia îi face pe oameni să ajungă robi emoţiilor lor. Aceştia trăiesc
în celulele închisorii create de resentimente şi amărăciune. Unii îşi pregătesc răzbunarea.
Alţii şi-au pierdut orice speranţă, dar sunt unii care vor să fie eliberaţi. Există eliberare
din această stare. Această carte arată cum credinţa, iertarea şi dragostea pot învinge
această plagă. 138 de pagini. Ro2011...9 lei

Cumpără cele 5 cărți la numai 48 de lei

Produs # Cant. Descriere Preţ Total

Va rugăm să ne contactați în
cazul în care doriți un catalog
cu literatura pe care o avem
disponibilă. Oferim reduceri
pentru librării.
Comandă astăzi prin poştă,
Suma totală produse fax, telefon sau e-mail!
Taxe poştale
TAXE POŞTALE
TOTAL 0-20 Lei 4 Lei
Numele şi prenumele ____________________________________ 20,01 Lei-50 Lei 6 Lei
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_________________________ 50,01 Lei-125 Lei 8 Lei
Str. ________________________________________Nr. ________ mai mari de 125 Lei 10%
Bloc _____________ Scara _________ Etaj ________ Ap. _______ Nu expediem comenzi în Moldova şi Ucraina.
Trimitem în EU comenzi plătite în avans.
Cod _____________________ Localitatea ___________________
Plata se face RAMBURS.
Jud./ Sector ____________________ Tel. ____________________
Program de lucru • 8:00 – 16:00 Luni – Vineri
ICAM (CĂRTI) ,
O.P. 1, Gh.P.1, C.P. 1
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 037 • E-mail: comanda@icamro.org Suceava 720300 Romania
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte. 8-13

42  Sămânța adevărului • Septembrie 2013

 Armătura
Apostolul Pavel ne scrie în Scriptură,
Despre o întreagă armătură.
Fără ea nu poți să biruiești
Uneltirile diavolești.
De te-ncingi cu ”adevărul”,
Minciuna tu poți s-o stăpânești
Și atunci fugi-va amăgitorul,
Pe alte văi întunecești.
”Platoșa neprihănirii” de-o îmbraci,
Tu bine chibzuiești ce faci.
Ea îți este astăzi de folos,
Să oprești atacurile șarpelui cel veninos.
”Scutul credinței” te păzește
Și de săgețile otrăvite te ferește,
Cu el poți stinge orice săgeată arzătoare,
Ce zboară ziua în amiaza mare.
”Încălțămintea” să o ai zilnic în picioare,
Chiar dacă ești obosit când mergi pe cale.
Ea te ajută și te protejează,
De necredința care dormitează.
Gândurile de-ți sunt cumva stricate,
Pune-ți ”coiful mântuirii” frate,
Mintea el să ți-o păzească,
De-a lumii putere diavolească.
”Sabia Duhului” să nu-ți lipsească,
Când cugeți la legea cea Dumnezeiască.
Tu zilnic să te hrănești doar din Cuvânt
Și astfel vei ajunge în locul sfânt.
Rugăciunea zilnic să te-nsoțească,
Ea poate focul dragostei să-ți întețească,
Și-atunci cu siguranță tu vei putea primi,
Cununa cea de slavă ce-n veci nu se va vesteji.
de Clim Margareta (adaptată de G.C.)
Notă: Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
 Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?
„Când a fost singur... cei doisprezece, L-au întrebat...” Marcu
4:10
Singuri cu Dumnezeu... Când Dumnezeu ne lasă să rămânem
singuri printr-un necaz, printr-o durere sau ispită, prin
dezamăgire, boală sau printr-o relaţie împotrivitoare, printr-o
prietenie destrămată sau printr-o prietenie nouă – când ne lasă
absolut singuri şi când rămânem uluiţi şi nu mai putem pune
nicio întrebare, atunci El începe să ni Se descopere. Priveşte cum
Îi învăţa Hristos pe cei doisprezece. Cei care au rămas nedumeriţi
au fost cei doisprezece, nu mulţimea de afară. Ei i-au pus tot
timpul întrebări, iar El le-a descoperit mereu lucrurile; dar ei
le-au înţeles numai după ce au primit Duhul Sfânt. (vezi Ioan
14:26)
Din My Utmost For His Highest