Personajul istoric al discului este un distins muzician al secolelor
al
Agostino Steffani (1654-1728)
XVII-lea și al XVIII-lea, Agostino Steffani (1654-1728). Viața și cariera sa, ambele deosebit de vii și încărcate de evenimente, încalecă mai multe domenii, dat fiind că Steffani a fost în același timp și un preot, ajuns în finalul vieții pe culmile ierarhiei eccleziastice, un om politic la curțile princiare din Germania și un diplomat, după toate sursele istorice de mare talent în epocă și folosit ca atare, spre sfîrșitul vieții, de Vatican. Cunoscut specialiștilor și marilor personalități ale veacului al XX-lea amatoare de muzică, de la Romain Rolland și Alfred Einstein, la experții actuali în muzica și istoria epocii Barocului, Steffani a revenit pe scenele de operă și în înregistrările pe disc abia în ultimii zece ani, cînd se poate vorbi de o redescoperire și chiar de o renaștere a muzicii sale, îndeosebi în Marea Britanie, Germania și Franța. Pretenția cunoscutei mezzo-soprane de a-l fi redescoperit ea pe Agostino Steffani, așa cum afirma zilele trecute într-un interviu cu Le Figaro, unul din zecile acordate presei în ultima lună, este mai mult decît exagerată și chiar un neadevăr, ce aduce în discuție un comportament etic, în ultimă instanță sub semnul întrebării. Singurul lucru pe care îl face Cecilia Bartoli este de a propulsa muzica lui Agostino Steffani dincolo de melomanii amatori exclusiv de muzică barocă - și nu este puțin - grație simpatiei de care se bucură în lumea largă și mijloacelor financiare publicitare puse la bătaie de filiala londoneză a casei de discuri Decca. Altfel, cine parcurge livretul discului este înclinat să se gîndească aproape la un plagiat, în măsura în care Cecilia Bartoli, autorea lui, nici măcar nu-l pomenește - pentru a nu mai spune, citează - pe realul exeget al lui Agostino Steffani, muzicologul britanic Colin Timms, profesor la Barber Institute of Fine Arts, din cadrul Universității din Birmingham.