Povestea lui Harap-Alb este un basm cult în care autorul reorganizează tiparul stereotip al basmului

conform viziunii sale artistice şi stilului personal.Acţiunea ,plasată în atemporalitatea lui illo tempore(“era
odată”) şi aspaţialitate(“într-o ţară”), se desfăşoară linear prin înlănţuirea secvenţelor narative conform
succesiunii momentelor subiectului.
Drumul pe care-l va parcurge fiul cel mic al craiului ca urmare a “cărţii” primite de la Împăratul Verde este
unul iniţiatic.Pentru a i se da dreptul de a porni în această călătorie de acumulare a experienţei, acesta ( neofitul)
trebuie să treacă proba curajului la care este supus de tatăl său.Spre deosebire de fraţii săi,mezinul îşi dovedeşte
superioritatea, ajutat fiind însă de Sfânta Duminică (mistatogul) pe care o milostovise . La sfatul
acesteia,împrumută hainele,armele şi calul tatălui-simboluri ale experienţei ce se transmite de la o generaţie la
alta –obiecte magice care-l vor însoţi pe tot parcursul călătoriei.
Prima probă din călătoria de iniţiere se consumă în spaţiul pădurii,statutul personajului definindu-se acum
prin abatere de la tiparul basmului popular : el este nonerou pentru că eşuează în această primă probă,rătăcindu-
se în pădurea labirintică. Pădurea devine un simbol cu o dublă semnificaţie:ea reflectă întunericul,necunoscutul
existente în lumea interioară a personajului , dar şi în lumea exterioară a acestuia-materializate sub forma
malefică a Spânului.
Ajungând la fântână,fiul craiului , “boboc în felul său la trebi de aieste ”, este supus prin vicleşug de Spân
care îl închide în aceasta.Coborârea în fântână echivalează cu un botez, intermediat însă de forţele răului ,
reprezentate de Spân-acum primeşte un nume (Harap-Alb),conţinând o structură oximoronică ce evidenţiază
schimbarea statutului personajului : din fiu de crai devine slugă a Spânului,dar şi existenţa în interiorul
personajului atât a binelui , cât şi a răului.Această probă mai înseamnă şi întâlnirea personajului cu sine ,
autocunoaşterea , autoscopia fiind provocată de reprezentantul răului (Spânul) care primeşte astfel şi anumite
valenţe pozitive; aceasta este o condiţie necesară şi obligatorie în tentativa de cunoaştere a lumii exterioare.
A treia şi a patra probă se desfăşoară la curtea Împăratului-Verde : Harap-Alb trebuie să aducă la început
“salăţile “ din Grădina Ursului şi mai apoi capul de cerb cu pietrele preţioase. Depăşirea acestor probe
marchează accesul la esenţele vegetale,animale şi minerale ale lumii,numite şi ”marile mistere” ale
universului.Aceste probe sunt trecute cu ajutorul Sfintei Duminici şi a obiectelor magice: licoarea de
somnoroasă pentru urs , obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot pentru cerb.
Proba aducerii fetei Împăratului Roşu este trecută cu ajutorul unor personaje supranaturale , himerice şi
animaliere : Gerilă, Flămânzilă,Setilă,Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, furnicile şi albinele ; cu ajutorul lui Gerilă ,
Harap-Alb trece proba focului, ospăţul pantagruelic -cu mâncare şi vin- este desăvârşit cu ajutorul lui Fămânzilă
şi al lui Setilă, straja nocturnă ,dar şi prinderea fetei de împărat sunt depăşite cu ajutorul lui Ochilă şi a lui
Păsări-Lăţi-Lungilă,iar separarea macului de nisip şi ghicitul fetei se realizează cu ajutorul furnicilor şi a
albinelor. Trecerea acestor probe indică accesul personajului la “micile mistere” ale universului.Alături de
aceste personaje, Harap-Alb învaţă sentimentul prieteniei,al solidarităţii umane, i se dezvoltă dorinţa de
cunoaştere a tainelor existenţei, dar învaţă şi să fie cumpătat şi să descopere esenţele dincolo de aparenţe.
Pesonajele fantastice sunt umanizate : ele reprezintă calităţi (setea de cunoaştere,dorinţa de a afla adevărul), dar
şi defecte umane (lăcomia,excesul bahic), pesonajul învăţând de la acestea să construiască un echilibru între
ele,dar şi legea cumpătării.
Ultima probă , a douăsprezecea, este proba morţii :aceasta marcheză sfârşitul unei etape din viaţa
personajului, aceea de novice, şi începutul alteia, de mistagog, de fiinţă experimentată. Statutul personajului va
fi restabilit : devine împărat, calificativul de nonerou fiind substituit prin acela de erou . Eroul reintră aşadar în
posesia paloşului obţinut temporar de Spân şi îşi primeşte recompensa –pe fata împăratului şi împărăţia-
refăcându-se astfel echilibrul iniţial.
Numărul probelor la care este supus Harap-Alb este unul simbolic :douăsprezece sunt lunile anului, dar şi
muncile lui Hercule din mitologia universală. Ca şi personajul mitologic, Harap-Alb parcurge un circuit închis,
la sfârşitul acestuia el putându-şi ocupa locul în ierarhiile prestabilite ale lumii basmului - textul este un
bildungsroman, urmărind parcursul devenirii spirituale a protagonistului.

Protagonistul nu are puteri supranaturale sau însuşiri excepţionale aşa cu se întâmplă în basmele populare,
probele –care depăşesc sfera realului- fiind trecute cu ajutorul personajelor cu puteri supranaturale. Spre
deosebire de protagoniştii din creaţiile populare, el este iniţial un nonerou:plânge când îl dojeneşte părintele
său ,se mânie şi îl loveşte cu frâul în cap pe calul ce se îndrepta spre tava cu jăratic , este slab de înger ,se lasă
înşelat de Spân pentru că este “boboc în felul lui la trebi de aieste”. El dobândeşte cu ajutorul adjuvanţilor şi a
donatorilor (mistagogii) o serie de calităţi morale , etice : mila , generozitatea, pritenia, curajul etc. necesare
unui împărat . Numele său, care conţine un oximoron, reflectă dualitatea personajului : slugă (harap) însă de
origine nobilă (alb), care devine mai apoi o fiinţă experimentată prin iniţiere.
Eroul este sprijinit de adjuvanţi şi donatori : fiinţe supranaturale (Sfânta Duminică), animale fabuloase
(calul furnicile, albinele) sau obiecte miraculoase (smicelele de măr, apa vie, apa moartă etc).Cele cinci
personaje himerice (Gerilă, Flămânzilă,Setilă,Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă) ilustrează o particularitate a
fantasticului lui Creangă : acesta este umanizat , personajele amintind pin comportament ,gesturi , psihologie ,
mentalitate şi limbajul folosit de protagoniştii din Amintiri din copilărie. Un element surprinzător este
localizarea fantasticului - din perspectivă geografică :personajele amintesc de ţăranii din Amintiri din copilărie
şi vorbesc un grai moldovenesc (”Măi ,fetişoara împăratului ne-a tras butucul!”).