Cls. a X-a B.

Medris Radu
ARGUMENTARE BASM CULT
Ion Creangă s-a născut la Humulești în 1839 și a murit în 1889. Aparține epocii marilor clasici,
alături de M. Eminescu, I. Slavici, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu. A scris manuale școlare, basme
(„Povestea lui Harap Alb”), povești didactice („Acul și cămașa”), nuvele („Capra cu trei iezi”),
nuvele („Moș Nichifor Coțcariul*” ) și romanul autobiografic („Amintiri din copilarie”). Lucrarea
a fost publicată în anul 1877 în revista „Convorbiri literare”, și are ca sursă de inspirație basmul
popular din care autorul trage motivele (căsătoria, încercarea de a ajunge la putere, petitul,
repetițiile), personajele fabuloase. , ajutoarele care vin în sprijinul eroului și formulele tipice.
Acesta este cel mai cunoscut basm al lui Ion Creangă, fiind inclus în genul basmelor culte.
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare de valori
simbolice cu o acțiune care implică fabulosul și înfățișează călătoria de maturitate a eroului. Are
următoarele caracteristici: autor cunoscut, se transmite în scris, fiind publicat în reviste literare
sau volume de proză, are o singură versiune, are caracter oral, are caracter sincretic. Din punct
de vedere estetic, opera lui Creangă se înscrie în realismul popular, deoarece în spatele
fantasticului autorul valorifică scene din viața reală precum transmiterea unei moșteniri, situația
petitului și cursul maturizării unui tânăr. Pentru aceasta Ion Creangă folosește lumea satului
humulestean ca sursă de inspirație, construind personajele într-un mod tipic, la fel ca în satul
tradițional patriarhal.
„Povestea lui Harap Alb”, scrisă de Ion Creangă, este o fabulă de cult in opinia mea,
deoarece prezintă toate particularitățile acestei specii.
În primul rând, textul operei este scris în proză, având dimensiuni relativ mari.
Modalitatea expozitivă dominantă este narațiunea care unește dialogul și descrierea.
Narațiunea este realizată la persoana a III-a, de un narator anonim, omniscient și omniprezent
care adoptă o perspectivă narativă nu neapărat obiectivă, deoarece intervine cu evaluări
personale în timpul narațiunii, demonstrând un aparent caracter subiectiv. În lucrare se regăsesc
următoarele teme și motive literare, tema dominantă este bătălia dintre bine și rău susținută de
span, motivul animalelor fantastice, motivul personajelor ajutătoare, motivul supremației
binelui, iar pe lângă această temă mai găsim și tema dragostei, tema maturizării si tema familiei
Titlul lucrării este analitic, creând un oximoron din punct de vedere stilistic. Substantivul
„Poveste” se referă la viața personajului principal, avertizând cititorul că evenimentele povestite
urmează formarea unei personalități. Cu numele „Harap Alb”, se anunță condiția personajului
principal, care și-a pierdut statutul de fiu de crai, devenind slujitor, iar adjectivul „Alb” subliniază
puritatea, inocența și naivitatea. a personajului. Subiectul este construit liniar și cronologic, pe
un singur fir narativ, autorul folosind tehnica narativă a înlănțuirii astfel, în acest basm se
spune:Împăratul Verde, care a condus un imperiu de cealaltă parte a pământului, îi scrie fratelui
său, craiul, să-i trimită pe cel mai capabil dintre fiii săi să-l lase pe tron, Împăratul Verde avand
numai fiice. Regele îi supune pe cei trei fii ai săi, înainte de a pleca la drum, unei încercări de
curaj și îi așteaptă îmbrăcați într-o piele de urs sub un pod. Cei doi fii mai mari se întorc acasa
speriati. Mezinul insa, care o miluise pe Sfanta Duminica cu un banut cand ii aparuse in ipostaza
unei batrane cersetoare, este sfătuit de aceasta să ia hainele tatălui ei, armele și calul Nazdravan
din tinerețea tatalui sau și să plece în călătorie. Cu ajutorul calului Nazdravan, fiul craiului
traversează podul străjuit de așa-zisul urs .Inainte de a pleca la drum, craiul il sfatuieste sa nu
aiba de-a face cu omul span si cu omul ros. Ajungand intr-o padure fara iesire, tanarul tocmeste
ca sluga un span. Spanul ademenește pe fiul craiului într-o fântână pentru a se răcori, îl închide
acolo, îl obligă să-și schimbe identitatea, îi dă numele de Harap-Alb și îl face să jure pe palos că îi
va asculta până va muri și va învia din nou. La curtea Împăratului Verde, Spanul îl supune pe
Harap-Alb la trei probe: aducerea salatilor din Grădina Ursului, aducerea pielii de cerb bătută cu
pietre prețioase și sa o peteasca pe fiica imparatului Rosu. Harap-Alb trece de primele două
probe cu ajutorul Sfantei Duminici și a calului Nazdravan. Al treilea test este mai complicat și,
pentru a o finaliza, eroul are nevoie de mai mult ajutor: albine și furnici, pe care fiul craiului le
salvează , dar și niște ființe fabuloase - Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-
Lungila.După mai multe încercări, fiica împăratului Ros acceptă să-l urmeze pe Harap-Alb. Pe
parcurs, cei doi se îndrăgostesc. Când ajung la curtea Împăratului Verde, el dezvăluie că Harap-
Alb este adevăratul nepot al împăratului. Spanul îi taie capul lui Harap-Alb, eliberându-l de
jurământul său, iar fiica Împăratului Roșu îl învie cu ajutorul unor obiecte magice. Spanul este
pedepsit, fiind ucis de calul Nazdravan. Harap-Alb se căsătorește cu fiica împăratului Ros și
rămâne conducătorul imperiului unchiului sau. În acest basm sunt prezente următoarele
conflicte: conflict exterior de natura sociala , conflict exterior de natura familiala , conflict
exterior de natura morala , conflict exterior de natura erotica.
În al doilea rând, în acest text literar autorul valorifică o serie de personaje care pot fi
clasificate după diferite criterii: eroul (Harap Alb); antieroul (Spanul); personaje fantastice (calul
care mananca jaratic si poate zbura , albinele , furnicile); personaje fabuloase (Gerila, Setila,
Flamanzila, Ochila, Pasarile-Lati-Lungila); personaje miraculoase (Sfânta Duminica).
Protagonistul este caracterizat într-un mod complex prin mijloace directe și indirecte de
caracterizare. Acentul este pus pe portretul moral, deoarece craiul trebuie să acumuleze o serie
de intamplari care să-l pregătească pentru viață, să poată întreține o familie și, în același timp,
să devină conducătorul unui imperiu. Rolul celui mai mic dintre frați subliniază că este naiv,
inocent, fără experiență, statutul său social este subliniat direct de naratorul textului. La
întâlnirea cu Sfanta Duminica, acesta îl numește „luminate craisor”, anticipând destinul
personajului și în același timp împlinirea destinului său de împărat. La fel, povestitorul anonim îl
numește: „un boboc de felul lui”, pentru a sublinia că tânărul este nevinovat, lipsit de experiență
și nu cunoaște adevăratele provocări ale vieții, pentru că a trăit mereu în umbra protectoare a
familiei. Acest personaj își demonstrează evoluția acumulând detalii cu ajutorul caracterizării
indirecte care reiese din fapte, din comportament, din relația cu celelalte personaje și din nume.
Etapa supremă a maturizării eroului este trecerea pragului dintre viață și moarte. Spanul este un
personaj secundar și negativ, nu atât pentru atributele supranaturale, cât în basmele populare,
ci mai presus de toate pentru autenticitatea sa umană. Ca personaj de basm, Spanul
întruchipează forțele răului, un fel de zmeu, care seamănă cu teroarea, răul și violența din lume.
Ca personaj real, el întruchipează individul trădător, obișnuit să obțină avantaje și bogății prin
înșelăciune. Falsificarea unui statut social, la care altfel nu ar fi avut aces, este, prin naștere, un
om rău și de slabă condiție socială.Personajul este conturat atat prin caracterizarea directa
facuta de narator sau de celelalte personaje, cat si prin caracterizare indirecta, comportamentul
și relațiile sale cu ceilalți alcătuiesc un portret uman înspăimântător. Timpul și spațiul acțiunii
sunt fixate de la începutul textului prin formula inițială: „Amu cica era odata, intr-o tara
departata”. Prin adverbul de timp „odată”, autorul se referă la un timp neprecizat, îndepărtat,
un timp de ficțiune, iar prin locul „într-o țară îndepărtată”, acțiunea este plasată într-un spațiu
nedeterminat, formule mediane precum: „ si merg ei o zi , si merg doua si merg patruzeci si
noua”; „si mai merge el cat mai merge”; „Dumnezeu mă cunoaște, ca și cuvântul din istorie,
înainte de a fi mult mai mult” și formula finală: „Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine
inca ; cine se duce acolo be si mananca..” . În lucrare sunt trei figuri cu valoare simbolică: „trei
fii”; cinci: „cinci creaturi” ;; doisprezece: „douăsprezece căruțe cu pâine și douăsprezece butoaie
de vin”, iar ca obiecte magice ni se prezintă: apă vie, apă moartă și felii de măr dulce. De obicei
în basme se manifestă categoria estetică a fantasticului, aceasta fiind o categorie estetică legată
de fabulos și de miraculos, prin care sunt prezentate elemente specifice imaginației. Creangă
exploatează un tip de fantastic umanizat, mai ales că eroul operei literare nu are puteri
supranaturale, dar posedă calități morale care îl ajută să învingă forțele răului. În această operă
literară, Ion Creangă își demonstrează talentul de povestitor, pentru că stilul operei sale este
marcat de oralitate, pentru că preia în scris aspecte ale limbii vorbite, precum regionalismele,
proverbele și zicalele moldovenești: „Lac de-ar fi,broaste sunt destule” ; „La placinte inainte , la
razboi inapoi”.
În concluzie, „Povestea lui Harap Alb”, scrisă de Ion Creangă, este o fabulă de cult,
reprezentand unul dintre cele mai cunoscute basme ale autorului. Ovidiu Barlea afirmă că:
„Harap Alb este, fără îndoială, cea mai frumoasă poveste a lui Creangă și din toată literatura
noastră.