Stefan Vlad-Alexandru

Tipurile de medii terestre pe glob

Sub aspectul conditiilor oferite pentru viata organismelor, principala distinctie este intre mediile din    
domeniul oceanic si cele continentale, numite si de uscat sau terestre (in care sunt incluse,
subordonat, apele continentale - fluvii, rauri, lacuri, delte, estuare si cavitatile subterane, si, ca o
categorie aparte, insulele din largul oceanelor).

Se remaca insa faptul ca, la contactul dintre cele doua domenii majore, conditiile de mediu au fost
inca din vechi timpuri foarte favorabile pentru comunitatile umane, care au posibilitatea sa
beneficieze atat de resursele terestre, cat si de cele oceanice, incepand de la micile comunitati de
pescari si vanatori de animale marine pana la marile orase-porturi si modernele statiuni
balneoclimaterice care se desfasoara astazi de-a lungul tarmurilor continentelor si al insulelor mai
mari sau mai mici de pe toate meridianele Terrei.

Factorii de mediu variaza foarte mult pe intinsul Globului pamantesc, adesea elementele necesare
vietii fiind deficitare pe tot parcursul anului sau pe un interval destul de lung din timpul acestuia.
Totusi organismele vii s-au adaptat astfel incat sa poata folosi orice spatiu disponibil si orice surse
de hrana cu eficienta maxima.

Printre aceste adaptari se numara posibilitatea de a petrece sub diverse forme perioada
nefavorabila a anului, pentru a reveni la viata activa atunci cand exista din nou conditiile necesare.
In acest scop, diverse animale isi fac rezerve de hrana sau petrec in amortire iarna (hibernare) sau
anotimpul secetos (estivatie). Multe plante dispun de organe de rezistenta (bulbi, tuberculi, rizomi,
feriti de uscaciunea excesiva sau de gerul iernii in sol). In cazul altor organisme adultii pier,
perpetuarea speciei fiind asigurata prin seminte, spori, oua, larve adapostite in sol etc.

Se adauga factorul antropic, respectiv gradul si modul de utilizare si de modificare a peisajului de

catre om. Sub acest aspect, se disting peisaje naturale, putin modificate antropic, in care factorii
naturali dau nota dominanta a peisajului (exemple: tundra, sectoare din padurea tropicala umeda sau
unii munti inalti din regiuni greu accesibile); peisaje antropizate (umanizate), in care desi aparent se
mentine dominanta in peisaj componenta naturala, de fapt in mare masura aceasta este transformata
prin inlocuirea vegetatiei initiale cu formatiuni vegetale secundare (pasuni, fanete, paduri gospodarite
in regim silvic si exploatate periodic, cu structura profund modificata) si peisaje antropice, in care
domina componentele introduse de societate (marile orase, conurbatiile, platformele industriale). Intre
aceste tipuri principale exista numeroase forme de tranzitie.

Medii din zona tropicala si subtropicala

Se desfasoara de o parte si de alta a ecuatorului, depasind putin cele doua tropice ( pana la cca. 30-
35o latitudine nordica si sudica). Zona tropicala se caracterizeaza prin temperaturi constant ridicate pe
toata intinderea ei. In schimb, cantitatea anuala de precipitatii si modul de distribuire a acestora pe
parcursul anului prezinta diferente foarte mari, in functie de circulatia generala a maselor de aer si de
configuratia uscatului (inclusiv influenta unor lanturi muntoase, a curentilor oceanici etc.),
evidentiindu-se medii cu clima calda si umeda pe tot parcursul anului, medii caracteristice tinuturilor
in care clima prezinta doua anotimpuri, unul cald si ploios si altul cald si uscat (cu diferentieri majore
determinate de durata anotimpului uscat si de cantitatea totala de precipitatii) si medii cu clima calda
si uscata (semiaride, aride si hiperaride).

Zona subtropicala prezinta de asemenea o mare diversitate in functie de regimul precipitatiilor, de la

medii subtropicale umede, cu precipitatii abundente si mare diversitate floristica (de exemplu, in
Peninsula Florida sau in sud-estul Chinei si sudul Japoniei) si pana la medii aride de semidesert si
desert (in vestul Statelor Unite, Podisul Anatoliei etc.).

Medii tropicale umede

Mediul padurii tropicale umede sempervirescente (numita si padure ecuatoriala) se intinde de o parte

si de alta a ecuatorului, ocupand suprafete foarte mari in bazinul Amazonului, Podisul Guyanelor,
nordul Podisului Brazilian, in vestul Africii (bazinul fluviului Congo, regiunea de coasta a Golfului
Guineei), in arhipelagul indonezian si in Peninsula Malacca si suprafete mai mici in estul
Madagascarului,
nord-estul Australiei, in Noua Guinee si alte insule, pornind de la nivelul marii si ajungand in general
pana la cca. 1000 m altitudine (mai sus padurile avand caracter tropical-montan).

Padurile de aici se mai numesc si paduri pluviale, deoarece caracterul specific al vegetatiei este legat
indeosebi de abundenta precipitatiilor pe tot parcursul anului. Este un mediu foarte prielnic dezvoltarii
lumii vii, cu cele mai mari cantitati de precipitatii si cu temperaturi constant ridicate, cu medii anuale
de 25-32o C. Durata zilei este relativ constanta (variaza cu mai putin de o ora pe parcursul anului), iar
temperaturile medii zilnice sunt aproximativ egale tot timpul anului (variatiile nu depasesc 5 o C).
Precipitatiile medii anuale, repartizate relativ uniform pe parcursul anului, ating valori mari: depasesc
1.500 mm, putand ajunge la peste 3.000 mm anual, maximul pluvial situandu-se in perioada
echinoctiilor. Ploile cad de obicei dupa-amiaza, sub forma de averse scurte, intense. Evapotranspiratia
atinge valori ridicate, la fel si umiditatea atmosferica (umiditatea relativa putand atinge 80-85%).
Reteaua hidrografica este densa si debitele ridicate (inregistrandu-se deseori inundatii de mare
amploare). Pe suprafetele plane, de multe ori terenul este inmlastinit sau acoperit de apa stagnanta; in
unele cazuri, bazinele hidrografice nu sunt despartite prin cumpene de apa, ci legate in retea prin arii
mlastinoase, acoperite cu vegetatie plutitoare.

Medii tropicale si subtropicale uscate

Sunt legate de un deficit pronuntat de precipitatii, care poate fi determinat de un sezon secetos de
lunga durata sau de cantitati foarte scazute de precipitatii pe tot parcursul anului. Exista numeroase
tipuri si subtipuri, care pot fi incluse in doua categorii principale:

paduri si tufarisuri xerofile ghimpoase (in conditiile unui anotimp secetos care dureaza 6-8 luni, cu
precipitatii anuale de 400-900 mm, in general pe soluri superficiale, pietroase). Arborii isi pierd
frunzele in sezonul secetos. Sunt medii prea uscate pentru a permite practicarea agriculturii, fiind
folosite in special pentru cresterea extensiva a vitelor -in vederea extinderii pasunilor, sunt deseori
incendiate. Prin pasunat si incendierea anuala a tufarisurilor, intinse regiuni din Africa au fost puternic
degradate. In prezent se apreciaza ca Africa central-sudica este regiunea in care au loc unele dintre
cele mai ample arderi de biomasa din lume, fiind o sursa importanta de emisii biogene in atmosfera;
in acelasi timp acestea modifica puternic circuitele biogeochimice.

In trecut cresterea animalelor era puternic franata de imbolnavirile in masa provocate de musca tse-
tse. Combaterea eficienta a acesteia dar si explozia demografica au dus la cresterea septelului, ceea ce
a antrenat insa si efecte negative legate de suprapasunat, astfel ca acum multe tari africane se
confrunta frecvent cu perioade de foamete, mai ales in anii secetosi.

Este o categorie larga, cu mari diferente locale, multe dintre subtipuri fiind incadrate de unii autori la
semideserturi. In Africa, astfel de regiuni sunt cunoscute si sub numele de brusa. In America de Sud
sunt numite caatinga (padure alba) si se intalnesc in sectoarele cu clima secetoasa din America
Centrala si din Brazilia, fiind alcatuite indeosebi din specii lemnoase de fabacee (leguminoase), cu sau
fara spini, dar si alte specii ghimpoase, unele specii de palmieri si de cactusi, trecand treptat, pe
masura ce ariditatea este mai mare, spre conditii de semidesert. In Australia sunt numite scrub.

Deserturi si semideserturi. Ocupa suprafete intinse in zona calda a Globului. Datorita caracteristicilor
foarte asemanatoare deserturile tropicale si cele subtropicale pot fi incluse in aceiasi categorie, adesea
tranzitia intre ele fiind aproape imperceptibila. Incadrarea in diverse tipuri (desert, semidesert,
tufarisuri ghimpoase xerofile) este foarte diferita in diversele lucrari de specialitate, datorita
numeroaselor tranzitii si mozaicuri de biotopuri.

Exista deserturi in care precipitatiile pot lipsi ani de zile, dar in cele mai multe cazuri se observa
scurte perioade cu precipitatii. Se considera ca desert propriu-zis un teritoriu in care precipitatiile nu
depasesc 200 mm/an, iar evapotranspiratia potentiala este de peste 2.000 mm/an. Distributia ploilor in
timpul anului este diferita. Exista deserturi cu ploi de iarna, altele cu ploi de vara, deserturi cu doua
anotimpuri, in care se pot inregistra ploi sau cu mici cantitati dispersate pe tot parcursul anului. Se
inregistreaza insa mari diferente de la un an la altul, cu consecinte severe asupra lumii animale si
vegetatiei. Datorita nebulozitatii extrem de scazute si lipsei unui covor vegetal incheiat se produc
variatii foarte mari de temperatura de la zi la noapte (cu temperaturi diurne dintre cele mai ridicate de
pe Glob si nopti destul de reci), ca si pe parcursul anului. Procesele de dezagregare si actiunea
modelatoare a vantului sunt foarte intense. Substanta organica este practic absenta din sol. Multe sunt
teritorii endoreice; lipsesc raurile cu debit permanent, apa rarelor ploi scurgandu-se prin vaile seci,
numite in Sahara ueduri (Wadi).

In semideserturi, solurile sunt foarte sarace in humus (datorita cantitatii foarte mici de materie
organica disponibila pentru procesul de humificare), fiind reprezentate mai ales de soluri brune de
desert bogate in carbonati (calcisoluri). Mari suprafete sunt acoperite de nisipuri, pe cand altele
constituie deserturi de piatra, de pe care vantul indeparteaza mereu materialul fin rezultat din
dezagregare.

Medii subtropicale cu ploi de iarna si cu o vara relativ secetoasa.

Se caracterizeaza prin vegetatie sclerofila (cu frunze tari, mate, pieloase, persistente), de tip
mediteranean. Astfel de conditii climatice se intalnesc dispersat pe Glob, la latitudini de 30-40 o; cea
mai mare suprafata o ocupa in jurul Marii Mediterane (mediul mediteranean propriu-zis), dar mai apar
local in vestul SUA (mai ales in partea centrala si de sud a Californiei), in Chile, Africa de Sud si
sudul Australiei, fiecare dintre aceste tinuturi avand caracteristici distincte.

Mediul mediteranean propriu-zis se caracterizeaza prin temperaturi medii anuale de cca. 15 o C, veri
calde (cu temperaturi medii de 20-25o C) si destul de lungi (4-6 luni), uscate. Iarna este ploioasa, nu
prea rece (cu medii de 5-10o C), dar ocazional pot sa se produca ninsori si ingheturi. Cantitatea anuala
de precipitatii variaza mult de la un loc la altul, fiind cuprinsa in general intre 500 si 1.000 mm.
Plantele infloresc de obicei primavara devreme, continuandu-si ciclul pana la inceputul verii, dupa
care se produce o oarecare stagnare.

Pe langa speciile sclerofile se intalnesc si foioase cu frunze cazatoare si unele conifere (specii
mediteraneene de pin, chiparos). Solurile sunt in general de tip terra rossa, deseori puternic
erodate. In mod normal, profilul cuprinde un strat de litiera, un orizont negricios cu humus, apoi
un orizont de 1-2 m rosu, plastic. In cazul solurilor erodate, orizonturile superioare lipsesc, de
aceea coloritul rosu apare la suprafata. Frecvent, intregul strat de sol a fost indepartat de eroziune,
fiind scoasa la zi roca. Astfel s-au format deserturi de piatra, mai ales pe rocile calcaroase, care au o
mare extindere in Grecia, Croatia, sudul Italiei.

Fiind o regiune de straveche populare, peisajul a fost mult modificat de om, inca din antichitate, prin
exploatarea padurilor (inclusiv pentru construirea de corabii, cele mai multe populatii de aici fiind de
navigatori), pasunat excesiv, in special cu oi si capre, lucrari agricole, ceea ce explica starea avansata
de degradare la care se ajunsese in pragul epocii moderne. De obicei, in trecut, padurile erau taiate
frecvent (in regim de crang), regenerandu-se din lastari, si erau intens pasunate. De aceea, pe locul
celor mai multe dintre ele s-au format tufarisuri de cca. 1,5-2 m inaltime, cu portiuni de luminisuri,
numite macchia sau maquis.

Ulterior, pasunatul intens, mai ales cu capre, a dus la poienirea pronuntata a unora dintre ele, fiind
transformate in formatiuni deschise (o alternanta de vegetatie ierboasa, tufarisuri scunde si portiuni de
teren cu roca la zi), numite in functie de regiune gariga (in Franta), frigana (in Grecia), tomillares (in
Spania), batha (Israel). In aceste formatiuni, ca si in pajistile secundare formate pe locul padurii
defrisate, au o larga raspandire diverse plante aromatice, ceea ce da o nota specifica peisajului
mediteranean.

In prezent, in Europa majoritatea formatiunilor de acest tip nu mai sunt pasunate, constatandu-se un
proces de regenerare a padurii. In schimb, vara padurile sunt frecvent afectate de incendii, favorizate
de cresterea densitatii lor si de uscaciunea puternica din acest anotimp.

Culturi specifice sunt maslinul (se considera ca arealul de cultivare a acestuia contureaza destul de
precis subzona climatului mediteranean), citricele, vita-de-vie (cu vinuri renumite, dar si struguri fara
samburi, din care se obtin stafide), smochinul, migdalul, roscovul, iar mai recent floarea soarelui. In
prezent, datorita iernilor blande si primaverii timpurii si calde, a luat o mare amploare cultivarea de
legume timpurii (in solarii si in aer liber) si de flori, exportate pe pietele din Europa de Vest si
Centrala.

In antichitate se cresteau foarte mult bovinele; ulterior, datorita degradarii terenurilor, s-a extins mai
mult cresterea ovinelor si a caprelor. Caprele sunt singurele animale domestice care reusesc sa se
hraneasca chiar pe terenuri foarte degradate, cu roca la zi si tufarisuri ghimpoase, dar in acelasi timp
ele impiedica regenerarea covorului vegetal si deci contribuie la o degradare tot mai avansata. Ca
animale de povara erau folositi indeosebi magarii si catarii, de asemenea foarte rezistenti la conditii
dificile si multumindu-se cu o hrana saracacioasa.

In stradania de a reduce efectele nocive ale pasunatului, in tarile din UE a existat un program sustinut
de renuntare la cresterea extensiva a caprelor, in schimb, in nordul Africii, acestea continua sa aiba o
pondere mare in septel. Resursele regiunii sunt completate de pescuit si navigatie.

Medii din zona temperata

In linii mari, sunt incluse aici regiuni cuprinse intre 40 si 60 o latitudine nordica, zona fiind bine
reprezentata in emisfera nordica, pe cand in cea sudica apare doar fragmentar si cu aspecte mult
diferite.

Caracteristica principala o constituie existenta celor patru anotimpuri bine determinate, cu contraste
termice evidente intre vara si iarna (amploarea acestora ridicandu-se pe masura ce creste departarea
fata de ocean, deci gradul de continentalism; concomitent se inregistreaza si scaderea tot mai
accentuata a cantitatii anuale de precipitatii).

Se pot diferentia trei categorii mari de medii, si anume

temperat-oceanice (caracterizate prin paduri de foioase nemorale), medii temperat-
continentale (stepe, semideserturi si deserturi temperate) si medii temperat-reci (padurile de conifere
din zona boreala). In cadrul lor se pot identifica numeroase subdiviziuni. Relieful introduce
diferentieri majore in zona temperata, aici intalnindu-se atat intinse campii, cat si regiuni deluroase si
de podis, munti mijlocii si inalti, cu diverse orientari fata de circulatia maselor de aer. In plus, peisajul
poarta amprenta indelungatei activitati antropice, care a modificat atat invelisul vegetal si fauna, cat si
reteaua hidrografica (prin rectificari de cursuri, indiguiri, numeroase amenajari hidrotehnice si
hidroenergetice) si uneori chiar relieful (exploatari in cariera de mare amploare, halde, movile,
ramblee si deblee), a realizat o retea densa de sosele si cai ferate etc.

. Mediul padurilor de foioase nemorale

Sunt paduri cu frunze cazatoare in anotimpul rece al anului; caracterizeaza regiunile in care anotimpul
rece este evident, dar nu prea indelungat (si nu foarte rece, cu temperaturi medii osciland in general in
jur de 0o C in lunile de iarna) si in care vara cantitatea de precipitatii este destul de ridicata pentru a
permite mentinerea umiditatii solului in limite acceptabile (in general, cu o cantitate anuala de peste
550-600 mm). Zona nemorala este bine reprezentata in Europa Vestica si Centrala, pe cand in partea
de est a Europei fasia padurilor de foioase se pierde treptat, pe masura ce in nord este tot mai intinsa
taigaua, iar la sud stepa si silvostepa. Aceste paduri lipsesc aproape total in Siberia, dar reapar in
Extremul Orient.

In America de Nord, acopera portiuni intinse in estul SUA, fiind marginite la nord de padurile de
conifere din zona Marilor Lacuri, in vest de regiunea preeriilor, iar in sud si sud-est de padurile
subtropicale.

Unul dintre cele mai caracteristice tipuri din cadrul lor il constituie mediul padurilor de foioase
central-europene. Sunt paduri mezofile, alcatuite preponderent din foioase cu frunze relativ late; se
intind de fapt din vestul Europei (de la limita cu padurile de tip atlantic, care ocupa doar o fasie destul
de ingusta de-a lungul litoralului Oceanului Atlantic) si pana departe in estul Europei, incluzand si
padurile de foioase din partea europeana a Federatiei Ruse. Desi pe aceasta vasta suprafata se constata
o serie de diferentieri, caracteristicile de baza ale mediului sunt similare. Clima are un caracter
moderat. Iernile sunt reci, adesea cu strat de zapada persistent, dar nu foarte reci si nu foarte lungi, iar
solul nu ingheata in profunzime. Verile nu sunt excesiv de calde si nu se inregistreaza o perioada
semnificativa de seceta. Raurile prezinta variatii de debit (cu ape mari de primavara-vara, datorita
alimentarii pluvio-nivale) si viituri legate de ploi torentiale in diferite perioade ale anului, dar in
prezent acestea sunt mult atenuate datorita numeroaselor lacuri de acumulare si lucrarilor de
regularizare. Multe artere hidrografice au fost canalizate, pentru a fi utilizate in navigatie.

In sol se acumuleaza cantitati mari de humus, indeosebi humus acid, forestier. Frunzele si ramurile
cazute formeaza litiera, care nu poate fi descompusa in intregime, datorita existentei unui sezon
nefavorabil, mentinandu-se astfel de la un an la altul ca rezerva nutritiva.

Caderea frunzelor ca adaptare la frigul de iarna micsoreaza pierderea de apa prin transpiratie si
intrerupe circulatia sevei, reducand pericolul de inghet al trunchiurilor. Mugurii din care apar
primavara noile frunze sunt strans lipiti de crengi si protejati prin solzi de frigul iernii.

In mod natural, padurile nemorale au o structura complexa, observandu-se existenta a doua-trei

straturi de arbori cu varste diferite (structura pluriena), un strat de arbusti, patura erbacee si litiera.
Numarul de specii de arbori care le alcatuiesc este mic. De obicei doar una-doua specii au caracter
dominant (cele mai frecvente fiind fagul, gorunul, stejarul sau carpenul), pe cand altele (tei, ulm,
frasin, artar, cires pasaresc, mar si par paduret) se intalnesc subordonat sau izolat, ca specii de amestec
sau insotitoare. Este caracteristica abundenta florei vernale, care utilizeaza lumina ce ajunge
primavara pana la nivelul solului, inainte de infrunzirea completa a arborilor. In schimb, plantele
agatatoare sunt reprezentate numai prin cateva specii (mai frecvente fiind curpenul de padure si
iedera).
In decursul timpului, aceasta vegetatie a suferit modificari profunde. Multe paduri sunt acum puternic
fragmentate, uneori apar doar ca mici petice intr-un peisaj antropizat. Deoarece majoritatea padurilor
sunt gospodarite silvic si exploatate periodic, au acum o structura echiena (un singur strat de arbori,
de aceeasi varsta, legata de data ultimei taieri rase a padurii). Arborii sunt exploatati inainte de a
atinge varste inaintate; multe specii de amestec si-au redus participarea sau au fost total eliminate;
subarboretul este adesea indepartat prin lucrari silvice, patura erbacee si-a redus drastic diversitatea
floristica si uneori prezinta aspecte de ruderalizare.

Fauna de padure a fost si ea puternic afectata, mai ales de fragmentarea pana la pulverizare a vechilor
masive forestiere. De asemenea, actiunile de igienizare a padurilor prin extragerea arborilor batrani,
scorburosi, au restrans habitatul unor animale care se adaposteau sau cuibareau in scorburi. Dintre
speciile de animale, cele mai caracteristice sunt capriorul, mistretul, pisica salbatica, jderul, parsii,
soarecii de padure, diverse pasari insectivore si granivore.

In regiunile de dealuri, ca si in etajul montan inferior si mijlociu, dupa defrisarea padurilor au luat o
mare extindere pajistile secundare mezofile, folosite ca fanete sau pasuni, deseori cu biodiversitate
ridicata. In vestul Europei, in ultima vreme, si acestea au fost in mare masura transformate in pajisti
artificiale (cu compozitia floristica determinata antropic, prin semanare, si cu biodiversitate mai
scazuta).

In regiuni de campie, de podis si chiar de dealuri cu pante nu prea mari, in tot arealul ocupat in trecut
de paduri de foioase nemorale sunt acum foarte extinse culturile agricole (cereale, cartof, plante
furajere si tehnice), pomicultura si chiar viticultura. Ca animale de tractiune erau folosite in trecut, in
partea de sud in special bovinele, iar in nord cai din rase grele si semigrele; in prezent, agricultura este
intens mecanizata si chimizata.

Cresterea animalelor se face aproape exclusiv in regim de ferma (cu exceptia Romaniei si Bulgariei,
unde se mai pastreaza inca si forme traditionale de crestere in gospodarii taranesti). Totusi se fac
eforturi, in vestul Europei, pentru pastrarea, acolo unde se poate, a unui peisaj traditional specific
(numit peisaj de bocage in Franta), cu alternanta de culturi agricole, garduri vii si perdele forestiere,
pajisti, paduri. O pondere mare o au peisajul urban si cel industrial; reteaua de cai de comunicatie este
foarte densa.

Mediul de stepa

Acest tip de mediu ia locul celui de padure in partea de est a Europei si in Asia, la nord de marile
lanturi muntoase Caucaz-Altai si mai departe prin sudul Siberiei pana in Mongolia. Aici uscaciunea
solului este mai mare, pe de o parte datorita scaderii cantitatii de precipitatii, dar si datorita insolatiei
foarte puternice (legata de nebulozitatea foarte redusa), care determina o intensa evapotranspiratie.
Iernile sunt geroase, cu strat de zapada, iar verile calde si uscate. In sol se formeaza cantitati mari de
humus. In stepele sudice, mai aride, se formeaza predominant soluri castanii (kastanioziomuri), iar in
cele mai umede cernoziomuri, unele dintre cele mai fertile soluri de pe Glob. In august, vegetatia din
stepa se usuca, intrucat rezervele de apa din sol nu mai pot compensa pierderile prin transpiratie. De
aceea, arborii nu pot rezista in aceste conditii, pe cand in cazul gramineelor, desi partile aeriene se
usuca, la nivelul solului, la baza tufei de frunze uscate, mugurii de regenerare sunt protejati atat de
uscaciune, cat si mai tarziu de frigul iernii (cand stratul de zapada le ofera o protectie in plus),
asigurand supravietuirea plantei pana in primavara urmatoare.

Primavara, solul din stepa este bine umezit prin topirea zapezii si prin ploi; o data cu cresterea
temperaturilor, incepe sa se dezvolte o bogata flora de primavara, reprezentata in mare masura de
geofite. Ulterior, numarul de specii creste tot mai mult, atingand stadiul cel mai bogat in flori in iunie,
iar la mijlocul lui iulie plantele incep sa se usuce. Deci sezonul de vegetatie este limitat pe de o parte
de iarna rece, pe de alta de seceta de la sfarsitul verii.

Rozatoarele din stepa sunt in majoritate animale de vizuina; iarna terenul fiind acoperit cu zapada,
multe dintre pasari migreaza, iar rozatoarele tipice de stepa hiberneaza. In trecut, in stepa existau
efective numeroase de ierbivore salbatice (antilope saiga, cai salbatici numiti tarpani, magari
salbatici), ulterior locul lor fiind luat de ierbivore domestice. Mult timp stepa a fost folosita
preponderent pentru pasunat, indeosebi cu ovine, inclusiv cele din rasa karakul, si cai (in Mongolia si
astazi se utilizeaza in mod curent in alimentatie laptele de iapa). Dintre bovine o rasa specifica este
sura de stepa. Frecvent pastoritul avea caracter seminomad sau transhumant; in Mongolia exista chiar
tendinta de revenire la acest mod de viata, locuintele caracteristice fiind iurtele circulare din pasla, pe
un schelet de lemn usor de demontat si de transportat de la un loc de pasune la altul.