Nichita Stănescu - „Adolescenți pe mare”

Particularitățile de construcție ale unui text poetic aparținând lui Nichita stănescu
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text
poetic studiat, aparţinând lui Nichita Stănescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă,
într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat;
– analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de
exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de
prozodie etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conţinutul eseului, vei
primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere,
cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3
puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în
pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Introducere Nichită Stănescu reprezintă un reper fundamental al liricii românești postbelice,

asociat cel mai adesea cu estetica neomodernistă, specifică literaturii noastre între
deceniile 60-80, ale veacului XX. Nu poate exista o istorie a literaturii fără ca numele
lui să nu fie menționat la loc de cinste. În lirica sa se împletesc toate liniile de forță ale
epocilor anterioare, de la imagismul eminescian, la bogăția lexicală a lui Arghezi, de la
ermetismul barbian, pănă la tentația metafizicului și vocația filozofică a lui Lucian
Blaga. Dar dincolo de aceste asocieri, Nichita Stănescu rămâne un poet original, prin
forța imaginației, prin magia de a sufla cu praf de stele aupra cuvântului și de a-l
înzestra cu viață ca un Demiurg originar.
Primele două volume, „Sensul iubirii” -1960 și „O viziune a sentimentelor” –
1964, omagiază iubirea ca sentiment tutelarar al ființei, alcătuind o primă etapă a
creației nichitastănesciene.
Adoua etapă se deschide cu volumul „Dreptul la timp” (1965). Este volumul de
trecere către etapa maturității creatoare, când viziunea poetică asupra spațiului și a
timpului se schimbă. Tema iubirii se prelungește și aici, dar este înlocuită treptat de
altele ce vor deveni dominantele universului său liric: timpul, creația, nevoia de
autodefinire. Sursele de inspirație sunt mitologice, biblice, dar rescriind miturile,
poetul le răsucește sau le răstoarnă sensurile, așa cum se întâmplă și în poezia
„Adolescenți pe mare”, care face parte din acest volum.
Punctul de plecare al poemului se regăsește în mitul biblic prea bine cunoscut: Și i-a
văzut pre dânșii că se chinuiesc văslind că era vântul împotriva lor. Și către a patra
strajă a nopții a venit la dânșii umblând prea mare și voia să treacă pe lângă ei, iar lor
văzându-L pe dânsul umblând pre mare li s a părut că este nălucă și au strigat. Căci
toți L- au văzut pe El și s-au tulburat, dar El îndată a grăit cu dânșii și le-a zis:
Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți. ( Marcu 6,48- 50)
Și intrând în corabie mergeau de cea parte de mare la Capernaum. Și, iată, întuneric s-
a făcut și nu venise către ei Iisus. Și marea s-a ridicat, vânt mare suflând. Deci vâslind
 ei ca la douăzeci și cinci sau treizeci de stadia, văd pre Iisus umblând spre mare și
apropiindu-Se de corabie. Ei s-au înfricoșat, iar El a zis lor: Eu sunt. Nu vă temeți!
(Ioan, 6,17- 20)

Evidenţierea a La momentul debutului în volum al lui Nichita Stănescu, mai exact între deceniile 60-
două trăsături 80, în literatura română începe să se afirme o nouă orientare literară cunoscută sub
care permit denumirea de neomodernistă, pentru că acum se reafirmă o generație de poeți ( Ana
încadrarea Blandiana, Marin Sorescu, Cezar Baltag), care va reînnoda firele cu marea poezie
textului poetic interbelică.
studiat într-o Estetica neomodernismului ar putea fi caracterizată prin câteva trăsături: revenirea la
perioadă, într- lirismul poeziei moderniste din perioada interbelică, cultivarea marilor teme
un curent existențiale, intelectualismul, reflecția filozofică, lirismul abstract, ambiguitatea
cultural/literar limbajului și insolitul metaforelor, elemente care se regăsesc și în poemul
sau într-o „Adolescenți pe mare”.
orientare
tematică;
Precizarea La o primă lectură a poemului, tema acestuia ar fi adolescența, sugerată prin titlu și
temei susținută de motivul mării ca metaforă a vieții.
Comentarea a În straturile sale de profunzime însă, descoperim și alte teme specifice liricii
două nichitastănesciene: infinitul, condiția umană.
imagini/idei Viziunea poetică se schimbă acum, Nichita Stănescu optând pentru o poezie de
poetice cunoaștere cu caracter filosofic, meditativ, printr-o formulă originală în
relevante reinterpretarea miturilor.
pentru tema La nivel compozițional, poezia are o structură modernă, gen monobloc, în care este
textului poetic prezentă tehnica ingambamentului, versurile continuându-și ideea din unele în altele
studiat; și scrise cu literă minusculă: Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect/ şi îi
contemplu ca la o debarcare/o flotă infinită de yole. Imaginea adolescenților deschide
și închide textul liric, cuprinzând, la mijloc, pe cea a eului liric.
Plutirea lină, calmă, pe mare, ca un dans cosmic, sub semnul elementelor primordiale:
soarele și marea, conferă acestui poem o importanță pregnantă. Adolescenții, cei care
ies din copilărie, sunt văzuți ca niște năluci ieșite din apă, esența vieții.
În prim-planul poemului se află, pe de o parte, imaginea adolescenților, angajați în
lupta lor cu marea, iar pe de altă parte, imaginea eului liric, în ipostaza
contemplatorului, care-i privește de pe țărm, așteptând parcă o greșeală a lor.
Marea este viața cu valurile ei, îi primește pe ,,adolescenți”, sunt asemenea unor
Mesia demni, curajoși, puri ,,învață mersul în picioare”, sunt acum la vârsta la care se
înalță verticali. ,,Mersul” întâmpină ,,curenți” -ademeniri, devieri, încă sunt cruzi,
neinițiați și caută sprijin, reazem în adevăruri, în lumini, simboluri ale învierii, ale
nemuririi. Cele două verbe sinonime au sensul de a rezista, ei, învățăceii, doresc să
cunoască forța emoțională, ajung să cunoască extazul, transformă concretul în
imponderabil.
Poetul (eul ) îi admiră de ,, pe plaja-ntinsă”, locul unde are o stare emoțională,
unde-și duce traiul, este terenul vieții, locul stabil, îi contemplă ,,ca la o debarcare” –
comparație ce accentuează coborârea din copilărie, din flota ,,yolelor”, din viața lipsită
de griji. Poetul este omul care trăiește ,,-n unghi perfect”, dar neîncrezător, urmărind
lucid minunea transformării, așteptându-se la ,,un pas greșit...o alunecare”, o greșeală
în valurile ușoare, diafane ale vieții, ale tentațiilor. Epitetul „lenta înaintare” semnifică
plutirea lină, calmă, pe mare, ca un dans cosmic, sunt adolescenții cuprinși de
 elanuri impetuoase, impulsionați spre descoperire, cunoaștere de sine, împlinire și
desăvârșire a ființei.

– analiza a Titlul poeziei este format din substantivele nearticulate:,,adolescenți”-copiii ce trec

două elemente spre vârsta marilor încercări,ce-și caută menirea,își lămuresc neliniștile,își aleg
de compoziţie drumul,iar celălalt substantiv cu prepoziție,,pe mare”îndeamnă la calm și reverie,
şi de limbaj, concentrare și liniște interioară, seriozitate, meditație.
semnificative Incipitul poeziei ne introduce brusc într un spațiu acoperit de ape și plin de
pentru textul adolescenți care încearcă să sfideze limitele posibilului citat această mare e acoperită
poetic ales (de de adolescenți care încearcă mersul pe valuri în picioare versul al doilea redă
exemplu: titlu, specificul vârstei adolescenței vârstă la care totul pare realizabil adolescenții au
incipit, relații puterea de a crede cu tărie în visele lor și de aceea le fac să devină posibil e o calitate
de opoziție și pe care oamenii maturi dezamăgiți de viață o pierd adesea pentru a putea merge pe
de simetrie, mare adolescenții se raze mă cu brațul de curenți mai sprijinindu se de o rază țeapănă
motive de soare soarele este un simbol al optimismului al speranței iar razele sale devin
poetice, figuri punct de sprijin pentru tine.
semantice, Finalul, reprezentat de ultimele două versuri reprezintă un fel de concluzie, o
elemente de constatare a întregii poezii, fapt subliniat și prin utilizarea conjuncției adversative
prozodie etc.). „dar”, care stabilește o opoziție cu ideea din versurile anterioare. Spre deosebire de
așteptarea celui care îi contemplă, tinerii au căpătat deprinderea de a „merge pe
valuri”( ca Iisus), semn al puterii extraordinare a acestei vârste mitice și al încrederii
pe care adolescenții o au în ei înșiși. Cele două epitete, „zvelți” și „calmi”, reprezintă
calități ale tinerilor. Adverbul „simultan” evidențiază ideea unei alinieri ca într-o
competiție care-i ajută să se cunoască.
Lirismul. Poezia neomodernistă presupune o reîntoarcere la lirism, la o exprimare
directă a emoției. Eul liric, implicat, se identifică în text prin prezența unor forme
verbale și pronominale ale persoanei întâi: „ Eu stau”, „ contemplu” „aștept”. Acesta
îi privește pe adolescenți cu ochii unui spectator din afară așezându-se pe plaja tăiată
în unghi perfect. Dorința de perfecțiune e specifică adolescenței, tinerii părând- i o
flotă infinită de yole. Sentimentele trăite de eul liric sunt de regret și de nostalgie
pentru adolescența pierdută dovadă faptul că îi urmărește pe adolescenți așteptând
un pas greșit sau o alunecare a acestora care să i facă să intre măcar până la genunchi
în valul diafan. Încercarea de a- și duce visul la îndeplinire îi poate face pe adolescenți
să aibă unele ezități sau poticniri. Dar ei sunt zvelți și calmi, uniți în idealul lor.
Aceștia vor reuși simultan să- și realizeze toate idealurile: „au și deprins să meargă pe
valuri în picioare”. Prin adverbul de întărire și este exprimată mirarea eului liric față
de reușita atât de facilă a tinerilor.
Limbajul
Expresivitatea este una dintre caracteristicile stilului lui Nichita Stănescu, prezentă și
în această poezie și este datorată unui limbaj simplu, firesc, fără multe figuri de stil,
pentru că poezia nu se mai bazează pe reprezentare, ci este ea însăși un act.
Transparența ideii poetice este ilustrată aici de imagini artistice și de prezența eului
liric ca spectator. Cuvintele au muzicalitate, sintaxă dreaptă, calmă, firească, ritmată,
ca o respirație a mării și a pământului, cu rimele venite ,parcă,din întâmplare.
Formula estetică este diferită de la un volum la altul, toate însă situânde-se în nota de
originalitate a poetului, în ceea ce priveşte limbajul poetic. Aceasta a determinat
 critica literară, nu de puţine ori, să vorbească de prezenţa lui Nichita Stănescu în
literatura română ca un moment reprezentativ, dupa Mihai Eminescu şi Tudor
Arghezi.

De la o carte la alta, scriitorul a ajuns şi la un mod propriu de exprimare, la un limbaj

inconfundabil în lirica ultimelor decenii.
Originalitatea poeziilor sale provine, deopotrivă, din imaginaţia patetică, ce reflectă
o adâncă beţie de universul înconjurător, şi din metaforele surprinzătoare, însolite,
uşor de recunoscut.
Nichita Stănescu este poet fantastic şi în acelaşi timp dramatic, un contemplativ şi
un luptator, un sentimental şi un ideolog, un mistic vizionar şi un îndrăgostit de real.
Rareori un poet a recurs la atâtea abstracţiuni, versurile par adesea un catalog de idei
filozofice generale, de noţiuni din fizică, biologie, astronomie sau chimie, de simple
definiţii şi teorii, de numere şi litere. Însă rareori un poet a avut o mare capacitate de
a unifica aceste abstracţii într-un spaţiu atât de concrect, mai real decât priveliştea
unei păduri sau a unei străzi.
Acest foarte original poet pune şi o extrem de interesantă problemă de limbaj
poetic.
Concluzie În concluzie, poezia „Adolescenți pe mare” impresionează prin forța imaginilor, prin
modalitatea inedită de a se raporta la mituri arhicunoscute și de a se folosi de
sensurile connotative ale cuvintelor.