(Continuare, Terțul păgubit – moștenitorii terțului păgubit –

moștenitorii asuguratului)

Deși terțul nu este parte în contractul de răspundere civilă, legea îi

recunoaște acestuia o acțiune directă, ca păgubit, împotriva asigurătorului. S-a pus
problema dacă asiguratul de răspundere civilă poate dobândi statutul de terț
păgubit în contextul legislativ actual1. Ca regulă, răspunsul este negativ, cele două
calități nu pot fi cumulate, dar acest principiu presupune și anumite excepții.
Astfel, instanța a decis: în privința noțiunii de terță persoană
păgubită, conducătorul autovehiculului, vinovat de producerea accidentului, nu are
o asmenea calitate. Prin urmare, nici acesta și nici moștenitorii săi nu pot obține de
la sigurător, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere civil, repararea
pagubelor suferite. O interpretare contrară ar conduce la transformarea unui
contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă într-un contract de asigurare
de persoane2. În privința acestei probleme, o instanță a reținut că
persoana care a încheiat polița de asigurare, asiguratul, nu este exclusă de la
dreptul de a primi despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare producerii unui
risc acoperit prin contractul de asigurare de răspundere civilă. Practic, reclamantul
este un terț păgubit, însă noțiunea de terț nu trebuie să fie definită doar prin
raportare la părțile semnatare ale contractului de asigurare – asigurat și asigurător, -
așa cum neîntemeiat susține pârâtul. Terțul este reprezentat de persoana păgubită,
care poate fi chiar asiguratul, cum este cazul de față3.
Prin urmare, ,,asiguratul de
răspundere civilă nu poate să cumuleze și calitatea de terț păgubit în raporturile
juridice de asigurare izvorâte din același contract de asigurare, însă, în acele situații
în care autovehicul este condus de către o altă persoană decât asiguratul, aceasta
provoacă survenirea cazului asigurat, iar asiguratul suferă anumite prejudicii
materiale sau morale, atunci asiguratul dobândește calitatea de terț păgubit în
accepțiunea legii4, chiar în propriul contract de asigurare5,,.
În practica judiciară s-a
1
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 139
2
Trib. Suceava, s. civ., sent. civ. nr. 2215 din 18 decembrie 2014, www.rolii.ro, Vasile Nemeș, op. cit. p.
139.
3
C.A. Cluj, s. a II-a civ., dec. civ. nr. 6415 din 15 septembrie 2014, www.rolii.ro, Vasile Nemeș, op. cit.
p. 139.
4
Legea nr. 132 /2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse
terților prin accidente de vehicule sau tramvaie
5
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 140.

1
pus întrebarea, dacă moștenitorii asiguratului de răspundere civilă, vinovat de
producerea riscului asigurat (accident auto), pot fi calificați drept terți păgubiți,
calitate în care să fie îndemnizați de către compania de asigurare pentru decesul
autorului lor6. În acest caz soluția instanțelor este negativă. Astfel,
moșetnitorii, respectiv persoanele care se află în relație de rudenie sau afinitate cu
asiguratul de răspundere civilă, vinovat de producerea accidentului, pot solicita
despăgubiri, dar numai pentru prejudiciile directe suferite ca urmare a accidentului,
însă nu și pentru decesul conducătorului auto asigurat7.
4.2. Moștenitorii terțului păgubit
Terțul păgubit nu este parte în contractul de asigurare de răspundere
civilă, prin urmare această calitate nu o au nici moștenitorii 8 acestuia. Cu toate
acestea, moștenitorii terțului păgubit sunt implicați în raporturile de asigurare, dar
numai după producerea riscului asigurat, în caz de deces al autorului lor care avea
calitatea de terț păgubit.
Astfel, riscul asigurat, spre exemplu, decesul autorului, poate
cauza: prejudicii materiale moștenitorilor, cheltuieli cu spitalizarea, medicație,
tratamente de recuperare, cheltuieli cu eventuale deplasări, pomeniri, inclusiv,
prejudicii morale. Moștenitorii, făcând dovada prejudiciilor materiale sau morale
menționate mai sus, au legitimare procesuală activă împotriva autorului faptei
delictuale ce avea calitatea de asigurat, dar și împotriva asigurătorului de
răspundere civilă. În calitatea lor, moștenitorii terțului păgubit pot invoca și
dispozițiile art. 1391 cod civil. În acest sens, potrivit art. 1391 Cod
civil, (1),,În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi
acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și
socială. (2) Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri
ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată
prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane car, la rândul ei ar putea
dovedi existența unui asemenea prejudiciu. (3) Dreptul la despăgubire pentru
atingerile aduse drepturilor inerente personalității oricărui subiect de drept va putea
fi cedat numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre
judecătorească definitivă. (4) dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit
dispozițiilor prezentului articol, nu trece la moștenitori. Aceștia însă îl pot exercita,
dacă acțiunea a fost pornită de defunct. (5)dispozițiile art. 253-256 Cod civil rămân
6
C. A. București, s. a V-a civ., dec, nr. 493 din 17 iunie 2014, www.rolii.ro, A se vedea, Vasile Nemeș,
op. cit. p. 140.
7
A se vedea, Vasile Nemeș, despre ,,Efectele contractului de asigurare față de terți,, op. cit. p. 140
8
A se vedea, L. Stănciulescu, Moștenirea. Doctrină și jurisprudență, Editura Hamangiu, București, 2017.

2
aplicabile. Ca urmare a prejudiciilor suferite de
moștenitori, prin decesul autorului lor, aceștia dobândesc calitatea de terți
păgubițiîn cadrul asigurărilor de răspundere civilă9.
4. 3. Moștenitorii asiguratului
Moștenitorii asiguratului nu sunt nici părți în contractul de asigurare,
dar asupra lor se produc efectele raporturilor de asigurare, la fel ca și moștenitorii
terțului păgubit, după producerea riscului asigurat.
În asigurările de persoane, la survenirea cazului asigurat al
decesului, îndemnizația de asigurare se plătește moștenitorilor asiguratului. Astfel,
Codul civil, precizează că în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un
beneficiar, îndemnizația de asigurare se plătește moștenitorilor legali ai
asiguratului. În asigurările de răspundere civilă, asupra moștenitorilor
asiguratului, se produc efectele raporturilor de asigurare, în caz de deces al
asiguratului autor al faptei delictuale ce a generat producerea riscului. Dacă
îndemnizația de asigurare nu acoperă prejudiciul încercat de terțul păgubit, iar
asiguratul a decedat, terțul se poate îndrepta împotriva moștenitorilor asiguratului
de răspundere civilă pentru diferența neacoperită de societatea de asigurare10.

4. 4.
Întermediarii în
asigurări Majoritatea contractelor
de asigurare, indiferent de formele, clasele de asigurare sau riscurile asigurate, se
încheie prin mijlocirea intermediarilor în asigurări.
Intermediarii în asigurări
au un rol deosebit la încheierea asigurărilor, prin consilierea potențialilor asigurați
în alegerea societăților de asigurare, în încheierea formelor de asigurare, acordarea
asistenței pe parcursul derulării contratului, la încetarea și la reînnoirea lui.
Intermediarul este terț
față de contractul de asigurare încheiat între asigurat și asigurător, este un
mijlocitor între cele două părți.
II. Condițiile de fond (de validitate) ale contractului de asigurare
Contractul de asigurare este supus normelor dreptului comun în materie
(Codul civil), care se completează cu regulile specifice raporturilor de asigurare,
privința aspectelor particulare.
1. Capacitatea de a contracta
9
C. A. București, s. a V-a civ. dec. nr. 493 din 17 iunie 2014, www.rolii.ro
10
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 142

3
 Capacitatea de a contracta privește atât capacitatea juridică a
asigurătorului cât și a asiguratului.
◦ Capacitatea asigurătorului
Asigurătorul poate fi doar o persoană juridică, și
anume: societățile, societățile mutuale, societățile europene de asigurare.
Persoanele juridice dispun de organe de conducere și administrare, prin urmare,
problema capacității de a contracta - care presupune capacitate deplină de exercițiu
- nu ridică probleme. Potrivit legii nr. 237/2015,
activitatea de asigurare se grupează în asigurări de viață și asigurări de persoane,
iar un asigurător poate desfășura numai una dintre cele două categorii de asigurări.
Astfel că, potrivit legii, capacitatea de exercițiu a asigurătorilor este specializată
în raport de obiectul de activitate propus, adică de asigurările practicate.
◦ Capacitatea
asiguratului Capacitatea
asiguratului este prevăzută de art. 1180 Cod civil, care dispune: ,,poate contracta
orice persoană ce nu este declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie
anumite contracte,,.
Dacă asiguratul este o persoană juridică, aceasta este reprezentată de o
persoană fizică cu capacitate deplină de exercițiu, prin urmare nu ridică probleme.
Dacă asiguratul este o persoană fizic, în doctrina de specialitate 11 sunt
prezentate condițiile încheierii contractului de asigurare de către minori:
- persoanele fizice care au împlinit vârsta de 14 ani pot încheia singure
contracte de asigurare, fără încuviințarea reprezentanților legali,
- pentru minorii sub vârsta 14 și pentru persoanele puse sub
interdicție, se susține că și aceștia pot încheia contracte de asigurare, valabilitatea
lor depinzând de acțiunea în anulare a celor în cauză sau a reprezentanților lor
legali12. Aceste opinii sunt justificate, deoarece contractul
de asigurare face parte din categoria actelor de administrare a patrimoniului 13.
Pe linia acestei opinii, Codul civil consacră
așa-numita capacitate juridică anticipată în cazul minorilor căsătoriți (art. 39 Cod
civil) și în situații speciale (art. 40 Cod civil).
În sprijinul acestei opinii vin și
dispozițiile art. 43 alin. 3 Cod civil, potrivit cărora ,,persoana lipsită de capacitatea
de exercițiu poate încheia singură actele anume prevăzute de lege, actele de

11
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit., subsol 2 și operele citate acolo, p. 143.
12
A se vedea, I. Sferdian .........p. 126 și urm.
13
A se vedea, D. Popescu, I. Macovei....p. 103; C. Iliescu....p. 41; R. N. Catană...op. cit. p. 108

4
conservare, precum și actele de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și
care se execută la momentul încheierii lor,,. De asemenea, tot în baza
caracterului de administrare al contractului de asigurare, în literatura de
specialitate14 s-a precizat, că în baza madatului reciproc tacit de reprezentare
(potrivit art. 345 Cod civil), în principiu, oricare dintre soți poate încheia singur un
contract de asigurare a bunurilor comune. Un asemenea contract este un act de
administrare, chiar și în ipoteza subscrierii unui contract de asigurare de viață de
către un singur soț în favoarea unui terț beneficiar, altul decât celălalt soț. Astfel,
potrivit art. 345 alin. 2 Cod civil, prevede că ,,fiecare soț poate încheia singur acte
de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune,
precum și acte de dobândire a bunurilor comune,,. ◦
Consimțământul
Consimțământul specific contractului de asigurare trebuie să îndeplinească
următoarele cerințe prevăzute de dreptul comun: să provină de la o persoană cu
discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie
exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ15.
Condițiile de validitate ale consimțământului sunt prevăzute de Codul
civil, în acest sens art. 1204 Cod civil, prevede. ,,Consimțământul părților trebuie
să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză,,.
Viciile de consimțământ sunt rare în materia asigurărilor16.
◦ Obiectul
Definirea noțiunii de obiect al contractului de
asigurare presupune următoarele opinii, în sensul că acesta este reprezentat de:
- bunul sau persoana care sunt expuse unui anumit
pericol, - interesul asigurării,
- risul asigurat17.
Obiectul asigurării nu trebuie confundat cu
obiectul contratului de asigurare. Astfel, prin obiectul asigurării se înțelege ceea
ce s-a asigurat: bunuri, viața, capacitatea de muncă, insolvabilitatea debitorului,
falimentul, perderile financiare etc18.
Codul civil face distincție între
obiectul contractului și obiectul obligației. Aplicând regula prevăzută de Codul
14
A se vedea, R. N. Catană......op. cit. p. 109
15
A s evedea, I. C. Iliescu..........................p. 42
16
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 145 și urm.
17
A se vedea, R. N. Catană……op. cit. p. 116
18
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 153

5
civil, înseamnă că: - obiectul contractului de
asigurare îl constituie forma sau tipul de asigurare concret pe care părțile l-au avut
în vedere la încheierea contractului, spre exempli, asigurarea de bunuri, asigurarea
de viață, de răspundere civilă etc; - obiectul obligației din
contractul de asigurare, din perspectiva asiguratului, este efectuarea plății primelor
de asigurare și comunicarea producerii riscului asigurat, iar pentru asigurător este
plata îndemnizației de asigurare la momentul producerii riscului asigurat.
Bunurile și persoanele
din contractul de asigurare reprezintă în spiritul Codului civil obiect derivat al
acestuia. În contractul de
asigurare răspundere civilă obiectul îl reprezintă: - pentru asigurător,
obligația de despăgubire a prejudiciilor pe care le produce în activitatea sa
asiguratul, persoană fizică sau juridică. Prin urmare, în această formă de asigurare,
obiectul asigurării îl reprezintă răspunderea civilă, iar obiectul contractului etse
reprezentat de forma de asigurare contractată de către părți.
Obiectul, atât al contractului de asigurare, cât și al obligațiilor părților
trebuie să îndeplinească condițiile de drept comun, și anume:
- trebuie să existe
- să fie determint (e) ori determinabil (e),
- să fie posibil (e),
- să fie licit (e) și moral (e)19.
De menționat că sunt bunuri sau
valori sociale care nu pot constitui obiect al asigurării, spre exemplu: bunurile
rezultate din săvârșirea unei infracțiuni, amenzile, activitățile ilicite etc20.
◦ Cauza
În materia asigurărilor, cauza este considerată ca fiind scopul urmărit
de părțile contractante. Prin urmare:
- scopul imediat este șansa de câștig sau pierdere pe care părțile o pot
avea în urma producerii evenimentelor incerte și viitoare ce au fost asigurate,
- scopul mediat este motivul determinant al încheierii
contractului este diferit pentru fiecare dintre părțile contractante.
Pentru asigurat, scopul mediat este dorința
acestuia de a obține acoperirea eventualelor pagube pe care le-ar putea suferi el
însuși sau pe care le-ar crea terților păgubiți. De asemenea, doctrina de specialitate
19
A se vedea, D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Editura științifică, București, 1969, p.
212; Vasile Nemeș, op. cit. p. 153, subsol 3 operele citate acolo.
20
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 153

6
consideră că interesul direct sau indirect în realizarea riscului poate constitui cauza
unei asigurări21. În ceee ce privește pe asigurător, scopul
mediat este acela de acumulare a cât mai multor sume de bani și fructificarea lor în
vederea obținerii de profit22. Se poate vorbi despre o cauză ilicită
în împrejurarea în care asiguratul încheie asigurarea cu intenția vădită de a cauza
survenirea cazului asigurat sau, în materia rspunderii civile, cu intenția de a
produce o pagubă prin fapta sa delictuală unui terț. În situațiiile în care asiguratul
avea intenția producerii unor pagube în momentul încheierii contractului de
asigurare, constituind motivul pentru care s-a încheiat asigurarea, se poate susține
că suntem în prezența unei cauze imorale. Prin urmare, dovedindu-se o astfel d
eintenție frauduloasăm contractul de asigurare este lovit de nulitate, producerea
cazului asigurat nu va naște niciun fel de obligație în sarcina asigurătorului. În
aceste situații, sarcina probei revine asigurătorului, deoarece buna credință
operează în favoarea asiguratului23.
5. Condițiile de formă și forma contractului de asigurare
Codul civil prevede reglementează atât forma cât și proba contractului de
asigurare.
Astfel, potrivit art. 2200 Cod civil, ,,(1) Pentru a putea fi dovedit,
contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat
cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă.dacă documentele
de asigurare au dispărut prin forță majoră sau caz fortuit și nu există posibilitatea
obținerii unui duplicat, existența și conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc
de probă. (2) Încheierea contractului de asigurare s econstată prin polița de
asigurare sau certificatul de asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de
acoperire amisă și semnată de brokerul de asigurare. (3) documentele care atestă
încheierea unei asigurări pot fi semnate și certificate prin mijloace electronice,,.
Prin urmare, forma scrisă a contractului este cerută
pentru probă, și nu pentru valabilitatea24 acestuia.
Astfel, dovada contractului de asigurare se
face cu polița de asigurare sau cu certificatul de asigurare emis de către asigurător
sau de către intermediarul care a mijlocit asigurarea. În practică, asigurătorii sau
intermediarii de asigurări, emit asiguratului documentele menționate, însoțite de
,,condiii generale de asigurare,,, iar după incheierea contractului, cu ăprilejul
21
A se vedea, R. N. Catană, op. cit. p. 112
22
A se vedea, C. Iliescu, op. cit. p. 44; R. N. Catană, op. cit. p. 111
23
A se vedea, D. Gherasim, Buna-credință în raporturile juridice civile, Ed. R.S.R., București, 1981.
24
Trib. București, s. a. VI-a civ., dec. civ. nr. 2162 din 26 mai 2014, www.rolii.ro, p. 126.

7
survenirii cazului asigurat, asigurătorii invocă motive/cauze de excludere la
plată/despăgubire prevăzute în ,,condițiile generale de asigurare, sau în ,,condițiile
speciale de asigurare,, dar care de multe ori nu sunt comunicate asiguratului sau
sunt comunicate ulterior perfectării raporturilor de asigurare.
Într-o speță, înstanța a
constatat că asiguratul nu a semnat condițiile generale indicate de apelantă
(societatea de asigurare) astfel încât acestea nu îi sunt opozabile. Polița de
asigurare din data de 4 august 2011 nu prevedea, în mod expres, că asiguratul și-a
însușit ,,condițiile generale privind asigurarea locuinței,, și conținutul acestui act.
Acesta fiind doar un act intern al asigurătorului, nu este opozabil asiguratului, cu
atât mai mult cu cât poate fi modificat oricând de asigurător. Astfel, instanța a
observat că la filele dosarului s-au depus atât actul ,,Condiții generale,, , fără dată
și număr de înregistrare, cât și alte condiții generale, cu mențiunea că acestea din
urmă ar fi valabile începând cu data de 01.08. 2012, ceea ce dovedește că
asigurătorul le putea modifica oricând în detrimentul asiguratului25.
Într-o altă cauză s-
a stabilit că în condițiile lipsei semnăturii părților din cuprinsul poliței, aceasta nu
poate avea valoarea probatorie a înscrisului sub semnătură privată26, astfel încât
instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată27.
6. Principalele
reguli privind încheierea contractului de asigurare
Încheierea contratului de asigurare este guvernată de Codul civil și Legea nr.
237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și
reasigurare, precum și de normele emise de Autoritatea de Supraveghere
Financiară.
6. 1. Etapa precontractuală. Informarea
reciprocă a părților asupra elementelor esențiale ale contractului de asigurare
Faza precontractuală se referă, în principal,
la obligații ce revin atât asigurătorului cât și asiguratului, acestea având în vedere,
obligațiile de informare reciprocă a părților contractante28.
Astfel, potrivit art. 107 din Legea nr.
25
Trib. Bacău, s. aII-a civ. și de cont adm. și fisc. dec. nr. 137 din 13 mai 2014, www.rolii.ro; A se vedea, Vasile
Nemeș, op. cit. p. 156
26
,,Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material,, ,
potrivit art. 272 Codul de procedură civilă
27
Trib. București, s. a VI-a civ., dec. civ. nr. 997 din 17 noiembrie 2014 www.rolii.ro; A se vedea, Vasile Nemeș, op.
cit. p. 156
28
A se vedea, M. Fontaine,…………………………p. 131

8
237/2015, asigurătorii informează potențialii contractanți, persoane fizice, cu
privire la următoarele: a) legea aplcabilă contractului în cazul
în care părțile nu au libertatea de alegere; faptul că părțile au libertatea de a alege
legea aplicabilă, precum și, în acest caz, legea pe care asigurătorul își propune să o
aleagă; b) modalitatea de soluționare a
petițiilor, inclusiv cu privire la dreptul de a se adresa A.S.F., fără a aduce atingere
dreptului de a sesiza instanțele competente; În cazul asigurărilor de viață,
informațiile prezentate potențialilor asigurați cu prilejul negocierii contractului de
asigurare sunt următoarele: a) denumirea sa, forma
juridică, adresa sediului central și datele de contact ale sucursalei sau ale altor sedii
secundare care emit contractul de asigurare; b) modalitatea de
accesare a raportului privind solvabilitatea și stabilitate financiară menționat al art.
39, ce permite deținătorului poliței de asigurare un acces ușor la aceste informații.
Art. 108
alin. 2, prevede că, în ceea ce privește contractul de asigurare, asigurătorul
comunică potențialilor contractanți următoarele: a)
descrierea fiecărei opțiunicontractuale și a fiecărui beneficiu;
b) durata contractului;
c) modalitățile de încetare a contractului;
d) modalitățile și termenele de plată a primelor;
e) metoda de calculare și de sistribuire a beneficiilor;
f) valoarea de răscumpărare totală a sumelor
asigurate reduse și a nivelului până la care acestea sunt garantate,
g) informațiile despre primele
aferente beneficiilor principale sau suplimentare;
h) pentru contractele unit-linked,
definiția unităților care stau la baza beneficiilor și informații privind natura
activelor care le acoperă; i) modalitățile de aplicare a clauzei
privind renunțarea la contract fără penalizări;
j) informațiile generale privind
regimul fiscal aplicabil tipului de contract respectiv;
k) modalitatea de
soluționare a petițiilor, inclusiv cu privire la dreptul de a se adresa ASF, fără a
aduce atingere dreptului de a sesiza instanțele competente; l) legea
aplicabilă contractului în cazul în care părțile nu au libertataea de alegere; faptul că
părțile au libertatea de a alege legea aplicabilă, precum și, în acest caz, legea pe
care asigurătorul ăși propune să o aleagă; m)

9
informațiile specifice pentru înțelegerea adecvată a riscurilor incluse în contractul
de asigurare și pe care potențialii contractanți ar urma să și le asume. În
ceea ce privește primele de asigurare Codul civil dispune în art. 2206 alin. 5, că
asigurătorul este obligat:
- să-l informeze pe asigurat despre consecințele neplății primei la termenele
de plată și
- să prevadă aceste consecințe în contrractul de asigurare.
Referitor la obligația de informare ce revine asiguratului, art.
2203 Cod civil, prevede că o persoană care contractează asigurarea este obligată să
răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum și să declare, la data
încheierii contractului, orice înformații sau împrejurări pe care le cunoaște și care,
de asemenea, sunt esențiale pentru evaluarea riscului.
Astfel, în sistemul legislativ al asigurărilor, asigurătorul și
potențialul asigurat trebuie să se informeze reciproc în procesul de negociere și
închiere al contractului de asigurare. Obligația de informare poartă asupra
elementelor esențiale ale contractului de asigurare și este guvernată de principiul
bunei-credințe în negocierea contractului.
În acest sens, art. 1183 Cod civil, prevede: ,,Partea care
se angajează într-o negociere este ținută să respecte exigențele bunei credințe.
Părțile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligații,,. Potrivit art. 1183
alin. 3 ,,este contrară exigențelor bunei-credințe, între altele, conduita părții care
inițiază sau continuă negocieri fără intenția de a încheia contractul,,.
Efectele obligației de informare se produc după
încheierea contrractului de aasigurare și diferă în funcție de persoana care și-a
încălcat obligația de informare. Dacă asiguratul este cel care dezinformează,
adică oferă informații nereale, sau ascunde aspecte esențiale ale asigurării pe care a
încheiat-o, asigurătorul poate solicita anularea contractului de asigurare pentru dol
prin reticență29,iar în cazul în care s-a produs riscul asigurat, poate refuza
acordarea despăgubirilor. În sprijinul celor afirmate vin dispozițiile Codului civil,
care în art. 2204, precizează că, ,,în afară de cauzele de nulitate, contractul de
asigurare este nul în caz de declarație inexacta sau de reticență facută cu rea-
credință de către asigurat ori contractantul asigurării cu privire la împrejurări care,
dacă ar fi fost cunoscute de către asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu-și
dea consimțământul ori să nu îl dea în aceleași condiți, chiar dacă declarația ori
reticența nu a avut influență asupra producerii riscului asgurat.
Bineînțeles că
29
A se vedea, R. N. Catană, op. cit. p. 154

10
pentru nulitatea contractului de asigurare, ținând seama de cele spuse anterior,
asigurătorul va trebui să facă proba relei-credințe a asiguratului cu prilejul
declarațiilor sau comunicării datelor și informațiilor privind riscul asigurat.
Dacă
părțile convin, pot adapta contractul de asigurare la aspectele esențiale ale
asigurării pe care asigurătorul nu le-a cunoscut anterior, mai ales cînd asiguratul
este de bună-credință.

11