Sunteți pe pagina 1din 2

Riga Crypto si lapona Enigel

de Ion Barbu
Ion Barbu este un poet modernist, ca și Tudor Arghezi sau Lucian Blaga,
aparținând perioadei interbelice a literaturii. El este considerat un poet fără
precursori și fără urmași, unic, statut dobândit în urma realizării unei sinteze inedite
între poezie și geometrie, poetul susținând că „există undeva, în domeniul înalt al
geometriei, un loc luminos unde se întalnește cu poezia”. Poezia lui Ion Barbu se
încadrează în ermetism prin solicitarea dimensiunii reale a condiției umane.
Poemul „Riga Crypto si lapona Enigel” este publicat în volumul „Joc secund”
(1930) și aparține etapei baladică și orientală ca și alte creatii precum „Dupa melci”,
„Isarlac”, „Domnisoara Hus”. Este subintitulat baladă, constituindu-se, de fapt, ca o
viziune parabolică asupra existenței.
Balada „Riga Crypto si lapona Enigel” este o poezie modernistă, fiind
rezultatul unei sinteze inedite între două domenii pe care poetul le consideră
înrudite, geometria și poezia. Modernistă este și încălcarea convențiilor ce
teoretizează genurile și speciile: balada preia o formulă specifică epicului în proză,
aceea de povestire în cadru, dar pastrează intact filonul liric (lirismul). În spiritul
poeziei moderniste, printre ale cărei caracteristici de limbaj se numără și
ambiguitatea, balada poate fi citită atât ca o legendă despre nașterea ciupercilor
otrăvitoare, cât și la un nivel superior de interpretare, ca alegorie a ființei. Insuși
poetul afirmă că opera este “un Luceafăr întors”, drama incompatibilității dintre două
lumi.
Tema poemului este iubirea, prezentată ca o cale de cunoaștere eșuată, căci
cei doi protagoniști aparțin unor lumi diferite.
Viziunea despre lume pe care o propune balada “Riga Crypto și lapona
Enigel” se înscrie în paradigma modernismului prin sugestia limitărilor Erosului ca
modalitate de cunoaștere a lumii. Menestrelul, văzut ca o ipostază a poetului, spune
povestea unei nunți eșuate din cauza încălcării statutului antologic al ființei, urmată
de o nuntire in „cercul plantelor nebune”. Cântecul menestrelului “trist” are valoare
de memento, anunțând că hybrisul nu poate rămâne nepedepsit.
Titlul prezintă în manieră romantică numele “personajelor”, aducând și
semnificații ale acestora. Denumirea arhaică pentru rege, „riga”, este insoțită de
apelativul Crypto, care sugerează făptura sa criptică, adică incifrată, ascunsă.
Enigel, nume propriu care în limba suedeză înseamnă „înger”, este „lapona”, viețuind
în țările nordice.
Din punct de vedere structural, balada are două părți: rama care prezintă o
nuntă împlinită, din planul real și povestirea propriu-zisă care prezintă o nuntă
inițiatică aparținând planului imaginar.
Incipitul este o invocație a „menestrelului”, artistul medieval ambulant,
caracterizat prin trei epitete: „trist și aburit”, “mult îndărătnic”. Cântărețul este un
inițiat, posesor al unor taine și legi dincolo de fire, pe care le transmite într-o
atmosferă adecvată. Cântecul său „larg” este unul încăpător pentru înțelesurile
ascunse, nerevelate oricui.
Crypto este regele ciupercilor, blestemat de-o “vrăjitoare mânătarcă” să nu se
1

poată însoți cu cei asemeni lui, trăind în spațiul impur și întunecat („în pat de râu și
Page

humă unsă”). El iese din firesc în stil romantic, fiind „sterp și nărăvas”, refuzat de
propriul regn. Metafora „inimă ascunsă” denotă închiderea în sine.
Poemul continuă cu prezentarea laponei Enigel, care este o ființă superioară
(“mică”, “liniștită”) aspirând spre lumina și căldura soarelui. Ea vine din „țări de
gheață urgisită”, gheața fiind un simbol al gândirii pur raționale.
Se explica astfel călătoria de transhumanță spre „sud”, spre un alt spațiu al
sentimentului. Întâlnirea celor doi se produce în visul fetei, care marchează trecerea
spre o lume fantastică, unde cele două principii se pot întâlni.
Crypto lansează trei chemări la nuntire, succedate de trei refuzuri motivate ale
fetei. Dorința lui de împlinire prin iubire îl determină să-i ofere „fragi”, „dulceață”,
elemente ale vegetalului. A doua chemare evocă sacrificiul suprem: „Dacă pleci să
culegi / Începi, rogu-te, cu mine”. Dar aspirația lui este prea înaltă, raportată la
mediul inferior din care provine: „Teamă mi-e, te frângi curând. / Lasă. Așteaptă de
te coace”.
Ultima chemare îi pretinde fetei sacrificiul, prin renunțarea la ideal, drumul
către soare. Răspunsul laponei relevă importanța soarelui; sufletul omului se află în
directă corelație cu acesta, iar umbra este cauza principală a morții sufletului uman.
Trecerea timpului este implacabilă, iar Crypto este surprins de soare și
blestemul se împlinește. Încercarea de a-și depăși condiția este sever sancționată
pentru că „Sufletul nu e fântână / Decât la om, fiară bătrână”. Dupa această
experiență inițiatică eșuată, Crypto nuntește în ipostaze degradante: „cu măsălarita
mireasă”, fiind pedepsit pentru încercare („pahar e gândul /Cu otravă”).
Tensiunea lirică este menținută și prin relațiile de opoziție și de simetrie,
identificabile la mai multe niveluri ale textului. O evidentă relație de opoziție se
remarcă încă din titlu, fiind ilustrată pe trei direcții: nonuman-uman, masculin-feminin,
regal-comun. Lumea vegetală întâlnește lumea umană. Opoziția se realizează și
între două simboluri fundamentale: Soare si umbră.
Simetria este ilustrată prin evocarea, la începutul și la sfârșitul textului poetic,
a două nunți: cea umană, consumată și împlinită și cea din lumea plantelor
otrăvitoare din epilog. Între ele se intercalează o nuntă eșuată, imposibilă. Simetria
are menirea de a dezvălui o lege cosmică: nuntirea se poate realiza numai între cei
care au același statut antalogic.
Cel mai important element de recurență, care devine și motiv structurant al
textului, este nunta. Opera valorifică două mituri fundamentale: al soarelui și al
nunții. Drumul spre sud al laponei are semnificația unui drum inițiatic, iar popasul în
ținutul rigăi este o probă trecută prin respingerea nunții pe o treaptă superioară.
Poetul consideră că există trei etape cosmice, trepte ale ințierii până la desăvârșirea
spirituală, nuntirea cu Soarele.
Astfel, chemările lui Crypto sunt ale primei trepte, cercul Venerei (în care
iubirea este senzorială), iar Enigel, prin aspirația ei solară, mai urcă o treaptă, în
cercul lui Mercur, al intelectului. Frigul ținutului polar configurează rațiunea pură, în
timp ce impuritatea din cercul Venerei îi este asociată lui Crypto.
Prin urmare, prin intermediul acestui poem, Barbu neagă o întreagă tradiție
literară, înlocuind ideea impusă în literatură, că dragostea este un miracol în sine;
poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii.
2
Page

S-ar putea să vă placă și