Studiu Privind Învăţarea Şi Consolidarea Tehnicii Jocului de Fotbal La Nivelul Juniorilor

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Coordonator Științific:
Lector univ. dr. Păun Dan
MASTERAND:
Roșu Marian
2022
UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
STUDIU PRIVIND ÎNVĂŢAREA

ŞI CONSOLIDAREA TEHNICII
JOCULUI DE FOTBAL LA
NIVELUL JUNIORILOR
Coordonator Științific:
Lector univ. dr. Păun Dan
MASTERAND:
Roșu Marian
2022
PLANUL LUCRĂRII
CAPITOLUL I – INTRODUCERE
1.1. Actualitatea temei / 4
1.2. Motivarea alegerii temei / 7
CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
2.1. Tehnica jocului de fotbal / 9
2.2. Particularităţi psihologice ale copiilor de 12-14 ani / 26
2.3. Aspecte psihologice ale practicării fotbalului la vârsta de 12-14 ani / 29
2.4. Preselecţia fotbaliştilor juniori (12-14 ani) / 31
2.5. Aspecte metodice ale instruirii juniorilor / 33
2.6. Structuri complexe de exerciţii pentru consolidarea şi perfecţionarea tehnicii jocului
de fotbal / 37
CAPITOLUL III – ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI
3.1. Scopul și ipoteza, obiectivele studiului / 43
3.2. Metode de cercetare folosite / 43
3.3. Condițiile cercetării (subiecții, organizarea și desfășurarea studiului) / 46
CAPITOLUL IV – REZULTATELE ȘI INTERPRETAREA DATELOR
4.1. Prezentarea datelor / 51
4.2. Interpretarea rezultatelor / 54
CONCLUZII / 56
BIBLIOGRAFIE / 58
Roșu Marian_____________________________________________________Capitolul 1
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
1.1. Actualitatea temei

Prezenţa zilnică a fotbalului în joaca zilnică a copiilor, constituie un mijloc de
întreţinere a sănătăţii şi valorificarea socială a aptitudinilor sportive ale elevilor, un factor
important care concură la stabilirea relaţiilor de prietenie, de educare a spiritului colectiv şi
responsabilităţi faţă de aceştia.
Răspândirea şi popularitatea fotbalului nemaiîntâlnite la nici un alt joc sportiv ori
sport cunoscut astăzi pe mapamond, rezidă fără îndoială în irezistibila atractivitate a lui.
Se ştie că obţinerea unor performanţe superioare în fotbal este determinată de o
pregătire organizată sistematic, în cadrul căreia să se asigure un antrenament ştiinţific,
neforţat, cu respectarea cerinţelor de ordin biologic şi psiho-pedagogic.
Este foarte greu de precizat cine şi când a adus la noi în ţară prima minge de fotbal.
Cei care revendicau aceasată prioritate nu au putut-o dovedi convingător. Sigur este faptul
că în anul 1893 a apărut prima minge rotundă la Arad şi Bucureşti, simultan fiind adusă de
studenţii care studiau la Budapesta şi Viena. În acest an apar primele echipe de stadă la
Bucureşti, în Arad în oraşele Timişoara, Lugoj şi Arad la început, apoi la Cluj, Oradea,
Sibiu, Tîrgu-Mureş şi Simeria. Treptat, s-au format echipe ce s-au consolidat şi au
desfaşurat o activitate mai consistentă.
„Asociaţia Sporturilor Atletice” din România – primul for de conducere a
fotbalului, a organizat în anul 1909, cel dintâi campionat naţional. Fotbalul a început să
progreseze cu paşi repezi atât din punct de vedere al răspândirii lui în toate regiunile ţării,
cât mai ales din punct de vedere calitativ. Pe plan internaţional, fotbalul românesc îşi
lărgeşte tot mai mult relaţiile; el este prezent la toate competiţiile interenaţionale interţări şi
intercluburi cu caracter oficial şi întreţine nenumărate legături cu ţările europene sau de pe
alte continente.
Cerinţele dezvoltării actuale şi de perspectivă ale societăţii omeneşti conferă
sportului, în general, un rol foarte important în formarea şi dezvolatrea unei generaţii
tinere, pregătite pentru un nou drum în viaţă.
Activitatea sportivă din ţara noastră este chemată să contribuie la dezvoltarea fizică
şi armonioasă a tinerilor, la întărirea sănătăţii şi dezvoltarea personalităţii umane, la
petrecerea în mod plăcut şi util a timpului liber.
4
Alături de această latură recreativă a sportului, sesizăm şi cealaltă latură a

performanţei şi a înaltei performanţe, care necesită foarte multă muncă dar oferă satisfacţii
deosebite practicanţilor şi publicului spectator.
Pentru a ajunge la marea performanţă, pregătirea viitorilor sportivi începe de
timpuriu, într-un sistem bine conturat în ţara noastră. O verigă importantă din sistemul
organizatoric îl reprezintă Cluburile Sportive Şcolare, unde pregătirea se face în mod
gradat pe grupe de vârstă, iar strategiile şi metodele folosite în pregătire au ca scop
obţinerea marii performanţe, urcarea pe cele mai înalte trepte în ierarhia mondială,
olimpică şi europeană.
Aspecte moderne cu privire la tehnica jocului de fotbal la grupele de juniori din
cadrul unui club privat
Jocul de fotbal actual se caracterizează prin alternarea variată şi spontană a
eforturilor maximale, submaximale şi moderate în regim de calităţi motrice prin pauze de
refacere inegale şi frecvent incomplete prin acţiuni diverse şi neprevăzute. Pe acest fond de
solicitări se adaugă atât cele de ordin tehnico-tactic legate de momentul jocului atac-
apărare în concordanţă cu acţiunile coechipierilor sau ale adversarilor, cât şi cele de ordin
psihic. Realizarea sarcinilor duble şi acţionarea frecventă a jucătorilor pe alte funcţii şi alte
liniii decât cele de bază, necesită o capacitate frecventă tot mai mare de efort, indici
superiori ai calităţilor motrice şi cunoştinţelor tehnice mai variate, pentru a putea acţiona
cu randament superior pe orice zonă a terenului în atac şi apărare.
Realizarea jucătorului complet, reclamat tot mai mult de fotvalul de performanță,
impune un drum lung şi anevoios, judicios organizat. Pentru a ajunge la posibilităţile
seniorului de a depune o cantitate mare de efort, printr-un număr crescut de acţiuni pe
diferite distanţe şi intensităţi variabile cu sau fără minge, juniorul, dar mai ales copilul,
trebuie adaptat în primul rând la efort. Pentru aceasta trebuie asigurată dezvoltarea
capacităţilor morfo-funcţionale şi motrice ale acestora. Componenţa instruirii – pregătirea
fizică – trebuie educată astfel încât să devină parte organică şi suport al elementelor
tehnico-tactice. Învăţarea şi perfecţionarea deprinderilor tehnico-tactice impune procesului
de instruire şi educare, aplicarea cu consecvenţă a principiilor pedagogice „de la uşor la
greu”, „de la cunoscut la necunoscut”, „de la simplu la complex”, etc. Elementele şi
procedeele tehnico-tactice se exersează la începutul etapei de instruire în mod izolat,
analitic, sau într-o înlăţuire, în condiţii uşurate. Ulterior, instruirea măreşte formarea şi
stabilizarea relaţiilor de grup cu exerciţii cât mai corecte, ca în ultima parte a perioadei
5
junioratului să se modeleze efortul structurilor de joc la cerinţele reclamante de competiţie.

De-a lungul pregătirii copiilor şi juniorilor, elementul de bază trebuie să fie
elementul de progresie, care determină ca, pe diferite trepte ale procesului instructiv
educativ, să apară obiective intermediare, reclamate în scopul final, stadiul de pregătire şi
particularităţile de vârstă.
Una dintre cele mai importante probleme pentru realizarea marilor performanţe este
selecţia. Selectarea copiilor pentru performanţă, în echipele asociaţiilor, cluburilor,
centrelor de copii şi juniori şi şcolile cu program sportiv este un proces complex şi
cuprinde mai multe etape. Astfel, etapa I – de depistare a elementelor dotate – se realizează
prin următoarele căi şi mijloace:
- urmărirea copiilor la locul de joacă în cartierul în care locuiesc;
- urmărirea copiilor la şcoală, la ora de educaţie fizică, campionate interclase şi
cel al şcolilor generale;
- organizarea de jocuri de selecţie;
- avizul familiei şi al şcolii.
Cea de-a doua etapă, de verificare a copiilor depistaţi, se urmăreşte convocarea
copiilor şi înscrierea la clasele sau secţiile de fotbal şi efectuarea controlului medical.
Urmează verificarea practică prin jocuri bilaterale între echipe de aceeaşi vârstă; trecerea
probelor de control; urmărirea copiilor într-un şir de lecţii de antrenament; întocmirea
fişelor psiho-pedagogice (voinţa de a învinge, stăpânire de sine, emotivitate, finalitate în
acţiuni, situaţia la învăţătură, date biografice, etc.).
A III-a etapă, de încadrare a copiilor în secţia de fotbal, împărţirea copiilor pe grupe
de vârstă, elaborarea planurilor de instruire pe 6-12 luni, trecerea unor norme de control
după anumite etape de instruire, promovarea în alte grupe mai valoroase sau înlocuirea
unora cu alţi copii mai buni, în urma selecţiei continue.
Sistemul organizat de selecţie a valorilor sportive, beneficiează de existenţa
următoarelor condiţii:
- o concepţie clară despre ce este şi cum trebuie făcută selecţia şi pregătirea
copiilor şi juniorilor;
- criterii privind depistarea precoce;
- un sistem de probe şi norme de control stabilit în mod experimental, care
obiectivează menţinerea în pregătire a celor cu certe perspective de progres sau
renunţarea la cei a căror evoluţie nu ţine pasul cerinţelor ;
6
- un sistem de învăţământ sportiv;

- un sistem competiţional adecvat, cu ajutorul căruia se poate verifica stadiul de
pregătire şi măsura în care cei angrenaţi se încadrează cerinţelor pe plan
naţional şi internaţional.
Gradul de actualitate
Coeficientul de actualitate al lucrării rezidă în condiţiile actuale de lucru în cadrul
orelor de antrenament, în vederea alcătuirii şi instruirii unei echipe de juniori. Lucrarea
este de actualitate deoarece:
- atacă o problemă stringentă a instruirii la grupele de juniori;
- caută să creeze şi să modernizeze modele de structuri de exerciţii care urmăresc
să favorizeze învăţarea şi consolidarea tehnicii şi tacticii jocului de fotbal,
grefată de o pregătire fizică adecvată.
Modernizarea procesului instructiv educativ al jocului de fotbal la juniori constituie
o mare problemă de mare importanţă şi actualitate în metodica şi teoria fotbalului.
1.2 Motivarea alegerii temei

Majoritatea tehnicienilor care lucrează în fotbal consideră că, în prezent, acest joc
se află în epoca sa de maturitate în ceea ce priveşte organizarea jocului şi posibilităţile de
exprimare ale jucătorilor.
Primul lucru cu care toată lumea este de acord şi care iese în evidenţă, este faptul că
jucătorii încep să facă faţă din ce în ce mai bine cerinţelor actuale, atât în poziţie de
apărători cât şi ca atacanţi.
Exigenţele crescânde îi obligă pe jucători să se autodepăşească continuu, oferind
din ce în ce mai mult, sub toate aspectele, atât pregătire cât mai ales, prestaţii din ce în ce
mai bune.
Făcând câteva referiri privind factorii antrenamentului am putea sublinia atingerea
unei pregătiri fizice de un înalt nivel privind dezvoltarea capacităţii fizice în ansamblul lor,
aceasta reprezentând suportul pe care se sprijină activitatea complexă a tuturor jucătorilor
ce-şi vor putea valorifica toate calităţile tehnico-tactice şi psihologice.
În ceea ce priveşte tehnica jocului, vom constata evoluţii cu totul şi cu totul
deosebite faţă de trecut, când aceasta era statică. În prezent ea se exprimă prin viteză, în
continuă mişcare, cu opoziţie aproape permanentă asupra adversarului. Aspectele tactice
ocupă o pondere foarte mare în preocupările antrenorilor cu scopul de a descoperii sisteme
7
cât mai viabile care să surprindă adversarii.

Tactica liberă are la bază un fond de aptitudini ale jucătorilor, bazate pe muncă şi
exprimare liberă a creaţiilor personale, pe propria concepţie, precum şi pe inventivitatea
jucătorilor, pe imaginaţia acestora şi puterea lor de adaptare la situaţii noi.
Permanent trebuie stimulată inteligenţa jucătorului, spre a se putea descurca în
situaţii neprevăzute, pentru a putea improviza constructiv şi eficient.
Principalele noutăţi şi tendinţe din fotbalul actual:
- ritmul rapid de joc, în toate fazele de atac şi apărare, dat de o pregătire fizică fără
fisuri privind capacităţile fizice;
- apărare activă cu pressing-marcaj strict după pierderea mingii, în vederea
recuperării acesteia;
- jocul este coordonat şi dirijat de către jucătorul care are mingea în posesie;
- rolul deosebit al jucătorului fără minge, prin demarcările pe care le face, cu scopul
de a creea posibilităţi şi spaţii pentru cel cu mingea;
- jucători polivalenţi care sunt capabili să joace ambele faze foarte bine;
- caracterul tot mai colectiv al jocului în atac şi apărare;
- valorificarea fazelor fixe în procentaje cât mai mari;
- participarea tot mai activă şi conştientă a jucătorilor la antrenamente şi jocuri
pregătitoare.
8
CAPITOLUL 2
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
2.1. Tehnica jocului de fotbal

Orice joc, ca de altfel, orice ramură de sport, pentru a putea fi practicată necesită un
bagaj de deprinderi motrice specifice legate de manevrarea obiectului de joc numit de
terminologia sportivă, tehnică.
Tehnica jocului de fotbal reprezintă modalitatea de executare a unui ansamblu de
deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, în vederea manevrării mingii şi deplasări
jucătorilor în scopul realizării randamentului maxim de în joc.
Prin tehnica jocului de fotbal, ca în orice joc sportiv, constituie fundamentul pe care
se dezvoltă şi se perfecţionează jocul. Importanţa factorului tehnic se reflectă şi în influenţa
pe care o exercită asupra celorlalţi factori şi în special al factorului tactic care este
determinat în foarte mare măsură de stăpânirea la perfecţie a tehnicii.
Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii jocului de fotbal prin specificul lui, necesită o
durată mai mare de pregătire începută cât mai timpuriu. Tehnica jocului de fotbal nu
trebuie considerată ca o componentă izolată ci în strânsă legătură cu celelalte componente
ale pregătirii – componenta tactică, fizică, psihică (moral-volitivă) şi teoretico-metodică,
toate componentele cotrelându-se perfect.
Pregătirea tehnică trebuie să constituie o preocupare permanentă în munca de
instruire şi educare, indiferent de perioadă şi etapă, în strânsă corelaţie cu celelalte
componente ale antrenamentului sportiv.
Caracteristicile tehnicii
Tehnica nu trebuie înţeleasă ca ceva de sine stătător, ci legată de procesul de joc –
în interdependenţă cu tactica şi ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv şi subordonată
scopului principal al jocului – obţinerea victoriei.
Tehnica trebuie să fie ştiinţifică deoarece ea se perfecţionează permanent având un
caracter evolutiv, determinat de perfecţionarea continuă a jocului, creşterea randamentului
în joc, a vitezei de execuţie, de aici rezultând şi caracterul ei dinamic.
Tehnica are un caracter individual determinat de executarea deprinderilor motrice
specifice fiecărui individ caracterizate de constituţia fizică şi tipul de activitate nervoasă.
În aprecierea execuţiei procedeelor tehnice se are în vedere – poziţia corpului şi a
9
segmentelor sale înainte de începerea execuţiei procedeului sau într-un moment oarecare al
executării lui – interacţiunea forţelor în cursul mişcării, traiectoria şi amplitudinea mişcării,
ritm, viteză, tempou (deci, biomecanica). Tehnica este subordonată tacticii şi
regulamentului de joc.
În ceea ce priveşte sistematizarea tehnicii, se poate spune că în jocul de fotbal,
mişcările jucătorilor sunt complexe, unele cu minge altele fără minge. Prin elementul
tehnic se înţelege forma generală a mişcărilor prin care se acţionează în manevrarea mingii
în raport cu sarcinile de jocului şi regulamentul lui.
Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi adaptarea la diferite situaţii specifice
jocului, a elementelor de bază ale tehncii jocului.
ELEMENTELE TEHNICE CU MINGEA
Intrarea în posesia mingii
Preluarea mingii – este un element tehnic foarte important în cadrul jocului de
fotbal, necesitând din partea jucătorilor de fotbal un bagaj motric la un nivel destul de
ridicat pentru a asigura jocului o cursivitate cât mai bună şi o şansă cât mai bună de a
marca.
Preluarea mingii se clasifică astfel:
- rostogolită, cu partea interioară a labei piciorului;
- rostogolită, cu partea exterioară a labei piciorului;
- cu partea interioară a labei piciorului prin amortizare;
- cu şiretul plin, cu amortizare;
- cu coapsa prin amortizare;
- cu capul prin amortizare;
- cu talpa prin amortizare;
- cu ambele gambe cu ricoşare.
Utilizarea lor tactică este foarte bine definită
- intrarea în posesia mingii;
- schimbarea direcţiei de joc;
- mijloc rapid de continuare a acţiunii de joc;
- la mişcarea înşelătoare;
- la finalizarea acţiunilor.
Greşelile frecvente, care se întâlnesc la învăţarea acestor procedee, sunt
următoarele:
10
- poziţia finală a corpului la intrarea în posesie a mingii este greşită;

- rigiditatea segmentelor cu care se face amortizarea;
- aprecierea greşită a vitezei mingii, a traiectoriei sau înălţimii mingii.
Indicaţii metodice: perfecţionarea procedeelor tehnice de preluare poate fi realizată
şi prin legarea mai multor procedee tehnice diferite în structuri globale de exerciţii,
similare cu desfăşurarea concretă a jocului de fotbal sau chiar în condiţii apropiate de joc
sau chiar în joc.
Deposedarea adversarului de minge – reprezintă un element tehnic care are
aplicabilitate preponderent în faza de apărare. Acest element trebuie să se execute cu mare
atenţie, astfel încât să nu se pericliteze integritatea corporală a adversarului şi să nu aibă
repercursiuni disciplinare şi tehnice asupra executantului din partea arbitrului. Prin
deposedare se urmăreşte scoaterea mingii din posesia adversarului. Deposedarea
adversarului de minge se poate face prin trei modalităţi:
- deposedarea adversarului de minge prin atac din faţă.
- deposedarea adversarului de minge prin atac din lateral.
- deposedarea adversarului de minge prin atac din spate( fără periclitarea
integrităţii corporale).
Pentru o deposedare corectă şi eficientă, jucătorul trebuie să tatoneze mişcările
adversarului, să atace mingea(deposedare) intrând în posesia ei, controlând mingea şi
transmiţând mingea unui coechipier.
În vederea unei deposedări reuşite un jucător trebuie să ţină seama de anumite
aspecte, şi anume:
- poziţia fundamentală joasă, greutatea egal repartizată pe ambele picioare pentru a
putea acţiona în acelaşi timp cu adversarul sau chiar mai repede decât el.
- jucătorii trebuie să posede un dezvoltat simţ de discernământ şi anticipaţie,
apreciind distanţa la care este adversarul.
- jucătorul trebuie să găsească cel mai bun moment pentru a realiza deposedarea.
Dintre greşelile frecvente se pot enumera:
- jucătorul nu urmăreşte mingea fiind păcălit de adversar prin mişcările sale.
- jucătorul îşi creează avantaj prin poziţia braţelor, fără să se execute
deposedarea.
- contactul cu adversarul se ia înainte de atacul prin deposedare, atingând
întâi piciorul şi după aceea mingea.
11
- nu se tatonează înainte de deposedare.

Păstrarea mingii în posesie
Protejarea mingii
Protejarea mingii este un element tehnic prin care se încearcă menţinerea mingii în
posesie, ferind-o de intervenţia unui adversar, până la momentul optim de a transmite
mingea unui coechipier demarcat şi de a continua acţiunea de atac.
Protejarea mingii nu se poate realiza singură, ea depinzând şi de alte elemente
tehnice, cum ar fi: conducere, preluare, mişcare înşelătoare.
Protejarea se poate realiza de pe loc sau din deplasare. Ambele sunt utile în vederea
desfăşurării acţiunilor de atac.
Cele mai frecvente greşeli care împiedică o protejare corectă sunt:
- împingerea adversarului neglijând controlul balonului.
- poziţia înaltă care poate foarte uşor destabiliza echilibrul jucătorului.
- conducerea mingii cu piciorul de pe partea adversarului.
Conducerea mingii
Conducerea mingii este un element tehnic realizat de un jucător, atunci când, având
mingea în posesie, o conduce cu piciorul spre poarta adversă.
Un jucător poate conduce mingea prin mai multe procedee, şi anume:
- conducerea mingii cu interiorul labei piciorului
- conducerea mingii cu exteriorul labei piciorului
- conducerea mingii cu şiretul labei piciorului
Poziţia corpului în momentul conducerii mingii este următoarea: indiferent de
procedeul ales, piciorul de sprijin este puţin flexat, iar celălalt conduce mingea; trunchiul
este puţin aplecat înainte; braţele au rol de echilibru; privirea trebuie să fie orientată spre
înainte pe terenul de joc, pentru a găsi cea mai bună soluţie de atac. Jucătorul trebuie să
sincronizeze alergarea cu lovirea mingii.
La acest procedeu greşelile frecvente sunt: privirea este orientată spre minge, ceea
ce duce la imposibilitatea unei acţiuni rapide de atac; rigiditatea loviturii; mingea nu este
menţinută la o distanţă în care poate fi controlată; trunchiul nu este orientat spre înainte;
lovirea mingii se realizează în neconcordanţă cu ritmul de alergare; nu se imprimă
mişcarea dorită, ceea ce poate duce la pierderea mingii; simţul mingii nu este dezvoltat.
Mişcarea înşelătoare
Mişcarea înşelătoare este unul dintre elementele tehnice cele mai importante în
12
jocul de fotbal, care pune în valoare nivelul de tehnicitate al jucătorului.

Evident este faptul că, valoarea unui jucător depide şi de gradul superior al
nivelurilor de manifestare a calităţilor motrice şi a deprinderilor tehnico-tactice de bază.
Pentru ca o mişcare înşelătoare (fenta) să constituie o reuşită, jucătorul trebuie să
aibă o viteză de reacţie foarte bună, o uşurinţă în controlarea balonului, o capacitate de a
anticipa mişcările adversarilor, toate executate pe un spaţiu destul de restrâns.
Mişcarea înşelătoare se prezintă sub forma a trei forme de manifestare:
- mişcarea înşelătoare cu trunchiul, care poate fi din poziţie statică sau din
deplasare
- mişcarea înşelătoare cu piciorul din poziţie statică sau din deplasare
- mişcarea înşelătoare cu capul (privirea)
Ca variante de mişcări înşelătoare cu piciorul, literatura de specialitate prezintă:
- mişcări înşelătoare de lovire a mingii.
- mişcări înşelătoare prin călcarea mingii cu interiorul şi exteriorul tălpii labei
piciorului.
- mişcări înşelătoare de pendulare dublă pe deasupra mingii.
Cele mai frecvente greşeli în cazul mişcărilor înşelătoare sunt:
- poziţia corpului este prea înaltă.
- nu se apreciază corect distanţa faţă de adversar.
- trecerea lentă a centrului de greutate de pe un picior pe celălalt.
- mişcările de păcălire a adversarului nu sunt convingătoare.
- mişcarea înşelătoare (fenta) nu se realizează la momentul oportun.
- privirea trădează intenţia transmiterii mingii.
Transmiterea mingii
Lovirea mingii cu piciorul
Lovirea mingii cu piciorul reprezintă elementul tehnic cel mai des utilizat în timpul
unui joc de fotbal.
Acest element tehnic reprezintă liantul care stă la baza celorlalte elemente tehnice
în care participă piciorul. Se pot enumera: conducerea mingii, deposedarea adversarului de
minge, preluarea mingii, protejarea mingii.
În ceea ce priveşte biomecanica lovirii mingii cu piciorul se prezintă următoarea
structură:
- elanul şi componentele sale (mărimea, distanţa, forţa de lovire).
13
- piciorul de sprijin (se aşază cu vîrful spre direcţia de lovire).

- piciorul de lovire ( pendularea posterioară, momentul lovirii, pendularea
anterioară).
- poziţiile corpului (care depind de traiectoria mingii).
- mişcarea braţelor ( cu rol de echilibru).
- poziţia capului şi privirea (spre minge şi terenul de joc).
Dintre procedeele care se regăsesc în cadrul lovirii cu piciorul, se pot enumera:
- cu interiorul labei piciorului(latul)
- cu şiretul plin (ristul)
- cu şiretul exterior
- cu şiretul interior
- cu exteriorul labei piciorului
- cu vârful labei piciorului
- cu călcâiul
- prin deviere cu şiretul exterior sau cu exteriorul labei piciorului
- prin deviere cu şiretul interior sau cu interiorul labei piciorului
- cu genunchiul
- aruncarea mingii cu piciorul
- lovirea mingii din drop(demi- vole)
- lovirea mingii prin foarfecă
Greşelile frecvente întâlnite ţin de neconcordanţa dintre intenţie şi execuţie:
Lovirea mingii cu latul
- aşezarea piciorului de sprijin cu vârful în afară.
- laba piciorului care execută lovirea nu este suficient răsucită în afară şi de aceea
mingea capătă o mişcare de rotaţie.
- piciorul de sprijin este aşezat înaintea mingii, lovirea mingii este scurtă, ceea ce
nu asigură o precizie şi forţă în lovitură.
Lovirea mingii cu şiretul plin
- glezna nu este încordată şi laba piciorului bine întinsă în momentul lovirii
- elanul nu se face în linie dreaptă
- jucătorul nu se înalţă în momentul lovirii pe vârful piciorului de sprijin.
- înclinarea trunchiului pe spate.
14
Lovirea mingii cu şiretul interior

- contactul cu mingea se face cu partea care corespunde degetului mare rezultând
un nivel de imprecizie destul de ridicat.
Lovirea mingii cu şiretul exterior
- laba piciorului răsucită prea accentuat în interior.
- piciorul de sprijin aşezat cu vârful în direcţia unde transmite mingea.
- glezna nu se încordează din articulaţie în mimentul lovirii.
Lovirea mingii cu exteriorul labei piciorului
- piciorul de sprijin este aşezat foarte aproape de minge
- lovitura nu se aplică tangenţial pe minge şi de aceea „efectul” este foarte mic.
Lovirea mingii cu vârful labei piciorului
- mingea nu este lovită în mijlocul ei.
Lovirea mingii cu călcâiul
- piciorul de sprijin nu este aşezat alături de minge pentru a putea permite labei
piciorului care execută lovirea, un elan înainte.
Lovirea mingii prin deviere cu şiretul exterior
- piciorul de sprijin se află lângă minge şi în faţa mingii.
- laba piciorului care execută devierea este relaxată.
Lovirea mingii prin deviere cu şiretul interior
- partea labei piciorului care ia contact cu mingea nu este bine încordată.
Lovirea mingii cu genunchiul
- flexia femurului pe bazin se face lent ceea ce face ca forţa de lovire să fie destul
de redusă.
- contactul cu mingea se face în treimea superioară a femurului.
Aruncarea mingii cu piciorul
- vârful labei piciorului care execută aruncarea, nu este introdus sub mijlocul mingii
ceea ce duce la o transmitere a mingii într-o direcţie greşită.
- piciorul de sprijin este aşezat prea înalt sau prea înapoi faţă de minge.
Lovirea mingii din demi-vole
- nu este sincronizată lovirea cu momentul ricoşării mingii din pământ.
- glezna nu este încordată şi laba piciorului nu este bine întinsă.
15
Lovirea mingii din vole

- jucătorul nu aşteaptă mingea să cadă la înălţimea momentului optim de lovire.
- poziţia trunchiului, de cele mai multe ori este spre înapoi, influenţând traiectoria
mingii.
Lovirea mingii prin forfecare
- jucătorul nu loveşte mingea în momentul optim al traiectoriei mingii.
- nu există o coordonare între piciorul de execuţie şi piciorul de elan.
- jucătorul pregăteşte prea devreme aterizarea şi nu mai este preocupat de lovirea
propriu-zisă.
Lovirea mingii cu capul
Lovirea mingii cu capul este un element tehnic tot atât de important ca şi lovirea
mingii cu piciorul.
În funcţie de situaţia din teren, lovirea mingii cu capul, prin conţinutul său tactic,
poate fi utilizată în diferite momente ale jocului: respingerea mingii, pasarea mingii, în
situaţia atacării porţii adverse pentru înscrierea unui gol.
Lovirea mingii cu capul se poate face prin mai multe procedee:
1. În funcţie de poziţia jucătorului în momentul lovirii mingii:
- lovirea mingii cu capul de pe loc
- lovirea mingii din alergare
- lovirea mingii cu capul din săritură cu bătaie pe ambele picioare sau pe un picior
- lovirea mingii cu capul din plonjon
2. În funcţie de direcţia în care se duce mingea:
- lovirea mingii cu capul – înainte
- lovirea mingii cu capul – lateral
- lovirea mingii cu capul – înapoi (pe spate)
Elementele care compun şi se regăsesc în toate procedeele de lovirea mingii cu
capul, sunt:
- poziţia de elan.
- mişcarea pe care o realizează trunchiul faţă-spate cu revenire pentru lovirea
mingii.
- poziţia braţelor, cu rol de echilibru.
- revenirea în poziţia iniţială.
- privirea.
16
Lovirea mingii cu capul de pe loc, cu picioarele la acelaşi nivel

Poziţia corpului este următoarea: picioarele sunt la acelaşi nivel, genunchii fiind
puţin flexaţi, centrul de greutate fiind pe ambele picioare; trunchiul realizează o mişcare
din faţă spre spate iar pentru lovirea mingii cu capul, trunchiul revine rapid spre înainte;
braţele sunt îndoite cu rol de echilibru; în momentul lovirii, muşchii gâtului sunt încordaţi,
mingea fiind lovită cu fruntea.
- picioarele sunt apropiate, având o susţinere mică.
- nu se realizează extensia trunchiului, ceea ce duce la o lovitură slabă.
- neutilizarea braţelor, ducând la dezechilibrări.
- lovirea nu se face cu fruntea.
- nu este atacată mingea în momentul lovirii.
Lovirea mingii cu capul de pe loc, cu un picior în faţă
Poziţia corpului este următoarea:un picior este mai în faţă, genunchii fiind puţin
flexaţi; trunchiul realizează o mişcare din faţă spre spate, transferând centrul de greutate pe
piciorul din spate, iar pentru lovirea mingii cu capul, trunchiul revine rapid spre înainte,
transferându-se centrul de greutate pe piciorul din faţă; braţele sunt îndoite cu rol de
echilibru; în momentul lovirii, muşchii gâtului sunt încordaţi, mingea fiind lovită cu
fruntea.
- picioarele sunt apropiate, având o susţinere mică.
- nu se realizează extensia trunchiului, ceea ce duce la o lovitură slabă.
- neutilizarea braţelor, ducând la dezechilibrări.
- lovirea nu se face cu fruntea.
- nu este atacată mingea în momentul lovirii.
Lovirea mingii cu capul, de pe loc, spre lateral
Poziţia corpului este următoarea: piciorul opus direcţiei în care se transmite mingea
se află mai în faţă, puţin fandat; trunchiul este puţin răsucit spre partea în care se transmite
mingea; braţele au rol de echilibru; mingea se loveşte cu frunte sau cu partea suturii
temporo-parietale, capul fiind puţin răsucit spre partea în care se transmite mingea, muşchii
gâtului fiind încordaţi.
Greşeli frecvente întâlnite la lovirea mingii cu capul,de pe loc, spre lateral:
- contactul cu mingea nu se face cu fruntea sau cu partea suturii temporo-parietale.
17
- viteza de răsucire a trunchiului nu se face în concordanţă cu viteza cu care vine

mingea.
Lovirea mingii cu capul din săritură, cu bătaie pe un picior
Această lovitură este compusă din elan, bătaie pe un picior,lovirea mingii şi
aterizare. Elanul poate fi reprezentat de un pas sau doi, sau din alergare, până în momentul
bătăii pe un picior. În momentul bătăii, piciorul de sprijin este flexat, urmat imediat de o
extensie puternică, cu desprindere de la sol. În timpul zborului, trunchiul face o extensie cu
revenire puternică, cu lovirea mingii cu capul. După lovire, aterizarea se face pe ambele
picioare, iar braţele au rol de echilibru.
Greşeli frecvente:
- nu se realizează flexia piciorului de bătaie.
- nu se realizează extensia trunchiului în aer.
- nu se anticipează traiectoria mingii astfel încât, mingea să fie lovită în punctul
maxim al săriturii.
- mingea nu este lovită cu fruntea sau cu partea suturii temporo-parietale.
Lovirea mingii cu capul din săritură, cu bătaie pe ambele picioare
Se execută o flexie a ambelor picioare simultan cu ducerea braţelor întinse înapoi,
trunchiul fiind înclinat. Cu ajutorul braţelor se execută o extensie puternică a picioarelor cu
desprindere de la sol. În timpul zborului, trunchiul face o extensie cu revenire puternică, cu
lovirea mingii cu capul. După lovire, aterizarea se face pe ambele picioare.
Greşeli frecvente:
- nu se realizează flexia picioarelor pentru desprindere.
- nu se realizează extensia trunchiului în aer.
- nu se anticipează traiectoria mingii astfel încât, mingea să fie lovită în punctul
maxim al săriturii.
- mingea nu este lovită cu fruntea sau cu partea suturii temporo-parietale.
- mingea este lovită cu ochii închişi.
- teama de a nu greşii.
Lovirea mingii cu capul, din alergare
Tehnica de lovire a mingii cu capul este aproape aceeaşi cu tehnica lovirii mingii cu
capul de pe loc, cu un picior în faţă, deosebindu-se prin faptul că se realizează din alergare.
Mingea trebuie lovită cu fruntea care trebuie orientată spre direcţia unde se transmite
mingea.
18
Greşeli frecvente:
- lipsa anticipaţiei jucătorilor a direcţiei, unde vor să trimită mingea.
- nesincronizarea alergării cu momentul lovirii mingii.
Lovirea mingii cu capul, din plonjon
Această lovitură este compusă din elan, ghemuire, bătaia, lovirea mingii şi
aterizare. Acest procedeu se realizează fie de pe loc, fie din deplasare (alergare). Elanul
reprezintă o alergare uşoară şi constantă, urmată de o ghemuire, o coborâre a centrului de
greutate, cu un picior în faţă. Bătaia constă în extensia energică a picioarelor. Trunchiul şi
capul sunt puţin ridicate pentru a putea aprecia distanţa faţă de minge. Lovirea mingii se
realizează cu fruntea, muşchi gâtului fiind foarte bine încordaţi. Braţele au rol de echilibru
şi amortizare la aterizare. Aterizarea se face prin amortizare pe braţe, piept, coapse, sau
prin rostogolire (rulare) umăr, trunchi, coapse.
La acest procedeu cele mai frecvente greşeli sunt:
- teama de nu se lovii.
- în momentul lovirii jucătorii ţin ochii închişi.
- jucătorii sunt preocupaţi de aterizare şi mai puţin de lovirea mingii.
Aruncarea mingii de la margine
Aruncarea de la margine este o modalitate de reluare jocului, fiind un element
tehnic prevăzut în legile jocului de fotbal.
În momentul aruncării de la margine executantul trebuie:
- să fie cu faţa la terenul de joc.
- să aibă o parte a fiecărui picior pe linia de margine sau în exteriorul acestei linii.
- să ţină mingea cu ambele mâini.
- să arunce mingea din spate şi pe deasupra capului.
Aruncarea mingii de la margine se poate executa prin mai multe procedee:
- aruncarea mingii de la margine, de pe loc, cu picioarele la acelaşi nivel.
- aruncarea mingii de la margine, de pe loc, cu un picior în faţă.
- aruncarea mingii de la margine, cu elan.
Aruncarea mingii de la margine, de pe loc, cu picioarele la acelaşi nivel.
La aruncarea mingii de la margine, jucătorul, cu mingea în mâini, execută; o
extensie a trunchiului cu ducerea braţelor flexate înapoia şi deasupra capului; picioarele
sunt flexate, având fiecare parte a piciorului pe linia de margine sau în afara lui;
19
în momentul aruncării, trunchiul revine energic spre înainte simultan cu îndreptarea

picioarelor şi ducerea braţelor înainte; mingea fiind aruncată cu ambele mâini din spate şi
pe deasupra capului.
Aruncarea mingii de la margine, de pe loc, cu un picior în faţă.
La aruncarea mingii de la margine, jucătorul, cu mingea în mâini, execută; o
extensie a trunchiului cu ducerea braţelor flexate înapoia şi deasupra capului; picioarele
sunt flexate şi puţin depărtate; în faza de extensie a truchiului centrul de greutate se află pe
piciorul din spate, iar în faza de revenire a trunchiului, energic spre înainte , se realizează o
translaţie a centrului de greutate spre piciorul din faţă; în momentul aruncării, trunchiul
revine energic spre înainte simultan cu îndreptarea picioarelor şi ducerea braţelor înainte;
mingea fiind aruncată cu ambele mâini din spate şi pe deasupra capului.
Aruncarea mingii de la margine, cu elan
Acest procedeu se realizează aproape identic cu celălalte procedee, diferenţa
constând în elanul pregătitor aruncării de la margine. Elanul constă într-o alergare de 3-4
metri, dar cu 1-2 metri înainte, se duce mingea deasupra capului şi se continuă identic ca şi
la celelalte procedee până în momentul aruncării, când, din cauza elanului trunchiul îşi
continuă mişcarea spre înainte.
Greşelile întâlnite la executarea aruncării de la margine:
- mingea nu este aruncată cu ambele mâini simultan.
- mingea nu este aruncată din spate şi pe deasupra capului.
- în momentul aruncării, executantul nu are ambele picioare pe sol sau execută prin
săritură.
- centrul de greutate nu este repartizat uniform pe ambele picioare.
ELEMENTE TEHNICE FĂRĂ MINGE
În jocul de fotbal, pe lângă elementele tehnice fără minge, se regăsesc şi elemente
tehnice fără minge. După cum se ştie în timpul unui joc de fotbal, un jucător are mingea în
posesie doar foarte puţin timp, între 3 şi 5 minute.
Din 90 de minute cât durează un meci de fotbal, timpul efectiv de joc este
aproximativ de 50-55 minute. În restul timpului jucătorii de fotbal se folosesc de aceste
elemente tehnice pentru a putea primi şi juca mingea, pentru deposedări.
Dintre acestea, se pot amintii, următoarele elemente:
- alergările ( variante)
- schimbările de direcţie
20
- căderile
- ridicările de la sol
- săriturile
- opririle
- rostogolirile
Aceste elemente tehnice fără minge nu se pot manifesta decât împreună cu
elementele tehnice cu minge, implicate în fazele de joc, atât în atac cât şi în apărare.
ELEMENTELE TEHNICE ALE PORTARULUI
În privinţa elementelor tehnice ale portarului trebuie remarcat faptul că acestea sunt
diferite de elementele tehnice specifice celorlalţi jucători. Această diferenţă se datorează
faptului că, regulamentul de joc îi poate permite să joace mingea şi cu mâna, în propria
suprafaţă de pedeapsă. Regulamentul de joc prezintă însă şi câteva excepţii, şi anume:
- portarul nu are voie să ţină mingea în mâini mai mult de şase secunde înainte de a-i da
drumul.
- portarul nu are voie să atingă mingea cu mâinile, după ce i-a dat drumul, fără să fie atinsă
de un alt jucător.
- portarul nu are voie să atingă mingea cu mâinile, transmisă de un coechipier, direct dintr-
o aruncare de la margine.
- portarul nu are voie să atingă mingea cu mâinile, transmisă de un coechipier cu piciorul,
în mod intenţionat.
Dintre elementele tehnice specifice portarului, se pot enumera:
- poziţia fundamentală
- deplasările în poartă şi în teren
- prinderea mingii
- boxarea mingii
- devierea mingii
- blocarea mingii
- repunerea mingii în joc cu mâna
- repunerea mingii în joc cu piciorul
Poziţia fundamentală
Poziţia fundamentală, care poate fi înaltă, medie sau joasă, se modifică în funcţie de
locul unde se află mingea pe terenul de joc, astfel: dacă mingea se află în jumătatea
21
adversă, poziţia fundamentală este înaltă; dacă mingea se găseşte în jumătatea proprie,
poziţia fundamentală este medie iar dacă se află în zona suprafeţei de pedeapsă sau în
interiorul ei, poziţia fundamentală a portarului este joasă.
Practica demonstrază că cele mai multe greşeli sunt cele în care centrul de greutate
nu se află la înălţimea corespunzătoare situaţiei de joc, greutatea corpul nu este egal
repartizată pe ambele picioare.
Deplasări în poartă şi teren
Zona de deplasare a portarului este cu predilecţie cea a suprafeţei de pedeapsă, dar
în unele situaţii de joc, poate depăşi linia suprafeţei de pedeapsă, în terenul de joc,
devenind un jucător de câmp ca şi ceilalţi coechipieri.
Dintre greşelile pe care un portar le poate face în deplasarea sa, se pot enumera
câteva: distanţa, traiectoria şi viteza mingii sunt greşit apreciate; deplasarea spre minge nu
se face prin cea mai eficientă modalitate.
Prinderea mingii
Un portar poate prinde mingea în mai multe feluri, dintre acestea, se pot enumera
următoarele:
- prinderea mingii venită din faţă, pe jos, fără plonjon.
- prinderea mingii venită din lateral, fără plonjon.
- prinderea mingii venită la nivelul genunchiului, fără plonjon.
- prinderea mingii venită la nivelul abdomenului, fără plonjon.
- prinderea mingii venită la nivelul pieptului, fără plonjon.
- prinderea mingii cu traiectorie înaltă, fără plonjon.
- prinderea mingii venită pe jos din lateral, cu plonjon.
- prinderea mingii cu traiectorie înaltă cu plonjon.
Prinderea mingii venită din faţă, pe jos
Prinderea mingii în această situaţie poate fi realizată prin două modalităţi: din
picioare cu îndoirea înainte a trunchiului şi prinderea mingii; din stând pe un genunchi cu
trunchiul aplecat în aşteptarea mingii.
Greşelile frecvente care se întâlnesc la acest procedeu, se referă la neapropierea
picioarelor în aşteptarea mingii ceea ce face posibil la scăparea acesteia printre picioare
sau grăbirea prinderii mingii direct în palme, ceea ce poate duce la lipsa controlului mingii.
Prinderea mingii venită din lateral, pe jos, fără plonjon
Acest procedeu este identic cu cel anterior, diferenţa constând în faptul că, portarul
22
face deplasarea spre lateral, pentru a putea fi pe direcţia mingii.

Prinderea mingii venită la nivelul genunchiului, fără plonjon
La acest procedeu, picioarele pot fi la acelaşi nivel sau cu un picior în spate, în
ambele cazuri sunt flexate. Trunchiul este aplecat, cu braţele puţin flexate în faţa
picioarelor şi palmele orientate spre direcţia de unde vine mingea. În momentul contactului
cu palmele, mingea rulează pe acestea, pe antebraţ, conducând-o spre piept, simultan cu
prinderea mingii şi îndreptarea truchiului. Nesincronizarea tuturor paşilor privind prinderea
mingii venită la nivelul genunchiului, fără plonjon, duc la cele mai frecvente greşeli.
Prinderea mingii venită la nivelul abdomenului, fără plonjon.
Poziţia corpului la acest procedeu este următoarea: picioarele sunt flexate, cu
greutatea dispusă pe ambele picioare; trunchiul este aplecat; braţele sunt flexate pe lângă
corp, cu palmele orientate spre interior. În momentul contactului cu corpul, abdomenul
realizează o amortizare, simultan cu aplecarea accentuată a trunchiului şi strângerea
braţelor în jurul mingii. Dintre greşeli se pot aminti: abdomenul nu realizează amortizarea;
braţele nu strâng imediat ce mingea a intrat în contact cu abdomenul; toate acestea duc la
posibilitatea scăpării mingii din braţe.
Prinderea mingii venită la nivelul pieptului, fără plonjon.
Poziţia corpului la acest procedeu este orientată spre înainte; picioarele sunt întinse
sau chiar pe vârfuri, depărtate la nivelul umerilor; braţele sunt flexate la 90 de grade,
poziţionate în faţa pieptului; palmele sunt orientate spre interior, sau o mână deasupra şi
cealaltă dedesubtul mingii. În momentul în care mingea ia contact cu pieptul, acesta
realizează o uşoară amortizare, simultan cu strângerea braţelor în jurul mingii. La acest
procedeu cea mai întâlnită greşeală este cea prin care braţele nu strâng imediat mingea,
precum şi încordarea pieptului( teamă), care fac ca portarul să scape mingea din braţe.
Prinderea mingii cu traiectorie înaltă, fără plonjon.
Pentru ca un portar să poată avea şansă de reuşită la acest procedeu, poziţia
corpului trebuie să fie următoarea: picioarele sunt depărtate la nivelul umerilor, genunchi
fiind uşor flexaţi; braţele sunt ridicate oblic înainte şi deasupra capului, puţin flexate, cu
palmele orientate spre minge; privirea urmăreşte mingea. Dintre greşeli: rigiditatea
corpului, în momentul contactului cu mingea, portarul stă pe călcâi, mingea nu este
amortizată cu ambele braţe.
Prinderea mingii venită pe jos, din lateral, cu plonjon. Plonjonul se realizează
atunci când portarul nu poate să prindă mingea, nici din poziţie statică nici din deplasare,
23
atunci când mingea se deplasează pe jos, spre dreapta sau spre stânga portarului.
Dintre greşeli se pot amintii: contactul cu solul nu se face progresiv producând
dureri, concentrarea asupra căderii duce la neatenţia asupra direcţiei şi traiectoriei mingii.
Prinderea mingii cu traiectorie înaltă cu plonjon.
Portarul pentru a putea ajunge la mingea venită cu traiectorie înaltă, face o flexie
accentuată a picioarelor simultan cu aplecarea trunchiului. În momentul plecării în plonjon,
picioarele, trunchiul şi braţele, realizează o extensie puternică spre partea în care se
execută plonjonul. Aterizarea se face pe partea laterală a corpului. Mingea poate fi prinsă
sau respinsă. Contactul cu solul nu se face pe partea laterală, concentrarea asupra căderii
duce la neatenţia asupra direcţiei şi traiectoriei mingii, sunt câteva din greşelile frecvente
întâlnite în cadrul acestui procedeu.
Boxarea mingii
Boxarea mingii este un element tehnic specific portarului, care în funcţie de situaţia
de joc, portarul se poate folosii de acest element. Boxarea mingii se poate realiza cu o
mână sau cu ambele, de pe loc, din săritură de pe loc, din săritură cu elan din plonjon.
Dintre greşeli: neaprecierea corectă a traiectoriei mingii, lovirea mingii nu se face
în momentul maxim al săriturii, se loveşte cu pumnii strânşi.
Blocarea mingii
Blocarea mingii se realizează perpendicular pe direcţia de alergare a adversarului.
Greşelile cele mai frecvente la acest procedeu: aprecierea greşită a distanţei dintre
minge şi adversar, contactul cu mingea nu se ia cu palmele, ducând la pierderea
controlului mingii.
Devierea mingii
În momentul în care portarul nu poate prinde mingea şutată de un adversar pe
spaţiul porţii, acesta încearcă să-i schimbe direcţia, deviind-o în afara spaţiului porţii.
Devierea mingii se poate realiza cu piciorul, cu o mână sau cu ambele mâini, de pe loc, din
săritură sau din plonjon. Dintre greşeli, cele mai frecvente sunt legate de lipsa forţei în
segmentele cu care se face devierea; aprecierea eronată a traiectoriei şi vitezei mingii.
Repunerea mingii în joc cu mâna
Repunerea mingii în joc cu mâna asigură un mai mare control şi precizie asupra
mingii. Dintre repunerea mingii în joc cu mâna, portarul dispune de mai multe procedee, şi
anume:
- prin lansare pe jos ( popice)
24
- pe deasupra umărului (handbal)

- prin lansare laterală (disc)
- prin rotarea braţului ( rotativ-volei)
Repunerea mingii în joc cu mâna prin lansare de jos ( popice)
Portarul are mingea într-o mână, situată înapoia corpului; realizează o fandare
înainte cu picior opus braţului de aruncare; cealaltă mână are rol de echilibru. În momentul
lansării braţul cu mingea execută o mişcare spre înainte, iar în momentul în care braţul
ajunge paralel cu corpul, mingea este lansată. Este foarte des folosită la repunerea mingii în
joc, constituind un ajutor pentru jucătorul care intră în posesia mingii, uşurându-i sarcina
de a o controla.
Repunerea mingii în joc cu mâna pe deasupra umărului (handbal)
Portarul ţine mingea în mână, situată înapoia truchiului, care este răsucit pe partea
aruncării; celălalt braţ are rol de echilibru; centrul de greutate se află pe piciorul din spate.
În momentul aruncării, braţul cu mingea execută o mişcare din spate spre în faţă, pe
deasupra umărului, cu braţul flexat; centrul de greutate realizează o translaţie de pe piciorul
din spate spre cel din faţă. Prin zvâgnire puternică mingea este aruncată din mână, care îşi
continuă traseul spre înainte.
Repunerea mingii în joc cu mâna prin lansare laterală(disc)
În momentul aruncării, braţul cu mingea este întins, care execută o mişcare din spate spre
în faţă, prin lateral; centrul de greutate realizează o translaţie de pe piciorul din spate spre
cel din faţă. Când mingea ajunge la acelaşi nivel cu corpul este lansată spre înainte.
Repunerea mingii în joc prin rotarea braţului(rotativ-volei)
În momentul aruncării, braţul cu mingea execută o mişcare din spate spre în faţă, pe
deasupra capului; centrul de greutate realizează o translaţie de pe piciorul din spate spre cel
din faţă. Când mingea ajunge la vericală, este lansată spre înainte.
Repunerea mingii în joc cu piciorul
Repunerea mingii în joc de către portar se poate realiza prin trei procedee:
- repunerea mingii în joc, de pe sol
- repunerea mingii în joc, din drop
25
- repunerea mingii în joc din vole

Repunerea mingii în joc, de pe sol
La acest procedeu, portarul poate repune mingea în joc, atât de pe loc cât şi prin
rostogolire. Mecanismul de repunere a mingii în joc cu piciorul este cel folosit pentru
lovirea mingii cu piciorul( şiretul plin). Este utilizat la transmiterea mingii spre coechipieri
aflaţi în jumătatea adversă, la declanşarea contraatacului. Greşelile frecvent întâlnite ţin de
neconcordanţa dintre intenţie şi execuţie: glezna nu este încordată şi laba piciorului bine
întinsă în momentul lovirii, elanul nu se face în linie dreaptă, jucătorul nu se înalţă în
momentul lovirii pe vârful piciorului de sprijin, înclinarea trunchiului pe spate.
Repunerea mingii în joc, din drop
Este un procedeu mai greu de realizat, portarul trebuie să aprecieze exact momentul
lovirii mingii. Mingea va fi lovită cu şiretul plin, imediat ce a atins solul şi s-a ridicat.
Reuşita acestui procedeu depinde de poziţia piciorului de sprijin şi de momentul loviturii.
Repunerea mingii în joc din vole
Portarul are următoarea poziţie: piciorul opus celui de lovire este înainte, mingea
se află în mâna opusă piciorului de lovire sau în ambele mâini. În momentul declanşării
loviturii, mingea este aruncată în sus la nivelul pieptului iar piciorul din spate se
deplasează spre înainte şi loveşte mingea cu laba piciorului bine întinsă, tot timpul privirea
urmăreşte mingea.
2.2. Particularităţi psihologice ale copiilor de 12-14 ani

Munca de pregătire a copiilor impune antrenorului buna cunoaştere a
particularităţilor pe grupe de vârstă ca o condiţie obligatorie a instruirii. S-a afirmat în
nenumărate rânduri despre copil că este un adult în miniatură, dar, datorită organismului
aflat în plină creştere şi dezvoltare, el are o serie de particularităţi morfo-funcţionale şi
psihologice aparte.
Psihologul G. Ionescu descrie la copii două tipuri de creştere: una lentă şi o a doua
în salturi. Acest din urmă tip determină apariţia aşa-numitei “perioade critice” din viaţa
copilului; în consecinţa se vor deosebi doua perioade:
 perioada de “plenitudine” (1-4 ani şi 8-10 ani)
 perioada de “înălţare” (5-7 ani şi 11-15 ani)
Aşadar, în perioada 12 – 14 ani ne vom confrunta cu anumite caracteristici care ţin
26
de a doua perioadă de creştere şi deci va fi necesar stabilirea vârstei reale a copilului, iar în
mod deosebit va interesa pe antrenor criteriul biologic şi cel psihologic fără a scăpa din
vedere vârsta cronologică şi vârsta sportivă.
În legătură cu vârsta psihologică trebuie menţionat încă de la început că trecerea de
la o etapă fiziologică la alta nu reprezintă numai o avansare în timp, ci, pe lângă
dezvoltarea dimensională, avansarea cronologica atrage după sine şi o diferenţiere de ordin
calitativ. De asemenea, este necesar de ştiut că o grupă de vârstă în care au fost incluşi
copii cu aceleaşi vârstă cronologica rămâne totuşi eterogenă biologic şi psihologic, aspect
determinat de variabilitatea ritmului de maturizare sexuală a subiecţilor ce o compun. Ca o
primă concluzie, se impune tratarea diferenţiată în funcţie de vârsta reală a copilului.
Etapa pubertară (de la 10 la 14 ani, conform clasificării făcute de Ursula Şchiopu şi
Emil Verza), unde este inclusă grupa de tineri fotbalişti cu care am lucrat în demersul
respectiv, este preconizată a fi corespunzătoare începutului practicării fotbalului în mod
organizat (grupele de juniori III). Respectiva perioadă corespunde stadiului I de pregătire
când ale loc selecţia preliminară al cărei obiectiv central este orientarea sportivă printr-o
pregătire generală. Şcolarul mic poate fi analizat atât din perspectivă pur psihologică, cât şi
prin prisma implicaţiilor acestor particularităţi de vârstă asupra procesului de antrenament.
Referitor la categoria de vârstă corespondentă grupei cu care am lucrat, trebuie
menţionat că particularităţile evoluţiei psihice sunt puternic marcate de trecerea într-o altă
etapă de şcolarizare ce dă noi dimensiuni poziţiei sociale şi relaţiilor copilului. Apar o serie
de condiţii stimulatoare ale dezvoltării psihice ce derivă din plusul de răspundere pe care o
are faţă de şcoală şi din noile relaţii din noua activitate. Relaţia ce se stabileşte între
dezvoltarea psihică şi învăţare este complexă şi reciprocă în sensul că nivelul funcţiilor
psihice condiţionează învăţarea , la rândul ei învăţarea stimulând şi restructurând funcţiile
psihice. Stadiul este dominat de o intensă creştere (puseu), de accentuarea dimorfismului
sexual cu o largă gamă de rezonanţe în dezvoltarea psihică, de o mare dezvoltare a
sociabilităţii.
La 12 ani se înregistrează momentul culminant al pubertăţii dominat de puseul de
creştere, mult mai evident între 13 şi 14 ani la băieţi. Are loc în special o creştere în
înălţime, dar care nu este proporţională şi concomitentă în toate segmentele corpului ; mai
întâi se lungesc membrele inferioare şi superioare, iar apoi cresc şi se măresc articulaţiile şi
în final trunchiul. La băieţi este semnificativă dezvoltarea masei musculare, dispare
grăsimea şi apare pe primul plan forţa fizică, puterea fizică. Acest lucru aduce cu sine o
27
schimbare importantă în conţinutul antrenamentului de fotbal, antrenorilor revenindu-le

sarcina de a adapta pregătirea în acord cu transformările specifice vârstei, dar şi în raport
cu obiectivele fixate.
Din punct de vedere psihologic, creşterea şi maturizarea din această perioadă sunt
asociate cu numeroase stări de disconfort provocate de durerile osoase şi musculare, dar au
şi o natură mai subtilă. Creşterea inegală a diferitelor părţi ale corpului creează aspecte
caricaturale şi dizgraţioase ale taliei şi înfăţişării. Puberul capătă un aspect ciudat ceea ce
conduce la disconfort psihic, la care se adaugă o mare sensibilitate emoţională.
În finalul vârstei băieţii manifestă o schimbare de conduită, adeseori intră în faze de
exagerare, impertinenţă cu substrat sexual sau agresivitate în vocabular ( după Rousellet ).
Problema principală a perioadei 12 – 14 ani este aceea identificării cu sine (personale) sau
a dezvoltării conştiinţei de sine. Este vorba despre propria-i imagine corporală,
identificarea sensului, primele căutări şi conturări de statut ; percepţia de sine şi imaginea
corporală devin critice datorită schimbărilor de siluetă, fizionomie şi ţinută, în acest
context educaţia fizică prin mijloacele sale specifice precum şi antrenamentul sportiv (în
cazul lucrării de faţă) căpătând un rol determinant.
Maturizarea biologică, sexuală, intelectuală şi morală nu se realizează concomitent,
deşi există tendinţe interne puternice de a echilibra aceste planuri. Dezvoltarea senzorial –
perceptivă prezintă modificări generate de noile însuşiri dobândite în această perioadă,
erotizarea senzorialităţii mai ales sub aspect vizual, auditiv şi tactil. Activitatea intelectuală
este caracterizată prin restructurarea determinată de construcţia aparaturii logice –
formale ; apar instrumentele gândirii discursive, dar acestea pot fi perturbate ( între 12 –14
ani ) de puseul de creştere cu angoasa şi negativismul vârstei, precum şi de o eventuală
sărăcie culturală şi informaţională.
Memorarea şi învăţarea sunt însă acelea care suferă cele mai importante
transformări. Memoria logică devine forma centrală de memorare, ceea ce duce la creşterea
eficienţei în asimilarea de informaţii, cunoştinţe, deprinderi (inclusiv motrice şi perceptiv –
motrice), mecanisme, strategii de abordare a situaţiilor, legi sau comportamente. Similar,
procesele reglatorii, reprezentate de afectivitate şi voinţa, sunt în continuă maturizare.
Complicarea motivelor activităţii şi dezvoltarea voinţei vor genera tensiuni specifice luptei
dintre tentaţii şi sentimentul răspunderii. Pe plan volitiv el dovedeşte anticipare, organizare
prealabilă a operaţiilor şi durată crescută de urmărire a scopului, dar nu rezistă totuşi
diferitelor tentaţii ce se interpun realizării lucrului început.
28
Antrenorul, care va pune accent pe latura pedagogică a pregătirii, este direct

răspunzător de parcurgerea acestor stadii de la 12 până la 14 ani, precum şi de anticiparea
schimbărilor esenţiale ale pubertăţii propriu-zise (13-14 ani) ce se va instala în anii
imediat următori ai vieţii şcolarului.
2.3. Aspecte psihologice ale practicării fotbalului la vârsta de 12-14 ani

După cum spuneam aspectele particulare de vârstă influenţează activitatea
instructiv-educativă din clubul de fotbal unde copilul s-a încadrat. Implicaţiile acestor
caracteristici tipologice sunt de ordin morfologic, funcţional şi psihologic.
Din punct de vedere psihic se va pune accent pe exerciţii de viteză şi îndemânare,
evitând eforturile de lungă durată şi plictisitoare ce solicită o mai mare atenţie voluntară
decât poate dezvolta copilul. Deprinderile motrice şi stereotipurile dinamice vor fi repetate
continuu, insistându-se asupra însuşirii corecte încă de la început a lor, în scopul
perfecţionării şi stabilirii lor. Volumul şi intensitatea efortului vor fi adaptate şi se va da
preponderent o tentă ludică acestuia pentru a nu solicita atenţia - concentrarea şi
stabilitatea - în mod obositor. Atmosfera de lucru se recomandă a se în scrie în aceeaşi
direcţie a jocului, mijloc prin care se vor forma relaţii interpersonale pozitive şi
comunicarea în grupul respectiv. Practicarea fotbalului de către copii oferă posibilitatea
dobândirii unui număr mare de deprinderi motrice, situaţie în care trebuie respectate
etapele formării unei deprinderi - familiarizare cu structura motrică, învăţare analitică,
organizare şi sistematizare, sintetizare şi automatizare, perfecţionare . De asemenea, în
formarea acestor deprinderi se va ţine cont de legile transferului şi interferenţei. Atenţia în
timpul jocului de fotbal are un caracter voluntar, copilul concentrându-se conştient.
Diferitele structuri motrice solicită pentru învăţarea lor un anumit nivel al
operaţiilor, de aceea nu se vor alege mijloace complexe pentru care gândirea copilului, încă
legată de concret, nu este capabilă de prelucrare, iar aspecte legate de tactică vor viza doar
acţiuni fundamentale, prezentate global şi simplu. Cerinţele performanţiale la aceasta
categorie fiind mai reduse, obiectivul principal va consta în formarea cât mai multor
deprinderi corecte şi specifice jocului de fotbal, dar şi generale.
În concluzie, între 12 –14 ani, copii înregistrează progrese rapide în învăţarea
motrică, de aici necesitatea utilizării acestui interval pentru pregătirea generală a copiilor,
facilitând selecţiile ulterioare.
29
Specificul conţinutului pregătirii jocului de fotbal, a antrenamentului copiilor în

cadrul acestei etape de vârstă (stadiului I) constă în accentul pus pe acţiuni ludice, prin
structuri sub formă de întrecere practicate pe teren redus şi cu reguli simplificate.
În această abordare a antrenamentului trebuie menţionat că activitatea sportivă a
unui individ este rezultatul intervenţiei a trei niveluri de modelare, ce se intercalează şi
acţionează concomitent. Este vorba, desigur, despre treptele pregătirii psihice care sunt
întâlnite la orice vârstă a sportivului şi în diferent de experienţa sa (după M. Epuran):
 pregătirea psihică de bază ;
 pregătirea psihică specifică ramurii de sport ;
 pregătirea psihică pentru concurs sub aspectul general, sau pentru un anumit
concurs.
Aşadar, la această grupă de vârstă demersul antrenorului se canalizează (ca cerinţă)
pe formarea personalităţii sportivului – cetăţean, constând în construirea caracterului
acestuia.
Pregătirea psihomotrică a cunoscut în ultimii ani o evoluţie ascendentă ca urmare a
analizei detaliate a conduitelor motrice tehnico – tactice ; s-a constatat că măiestria
executanţilor depinde de gradul dezvoltat unor funcţii psihomotrice importante (schema
corporală, lateralitatea, percepţiile spaţio-temporale, chinestezia, echilibrul static şi
dinamic, timpul de reacţie şi labilitatea, anticipare, viteza de execuţie şi de repetiţie. Sub
aspect intelectual (cognitiv) se urmăreşte dezvoltarea funcţiilor şi mecanismelor de
cunoaştere (informare) şi apreciere - decizie. Este vorba despre calităţile atenţiei, percepţia
specializată, gândirea ca proces de cunoaştere raţională şi operaţională, dar în acelaşi timp
şi de creativitate şi decizie, dezvoltarea memoriei de lucru şi imaginaţiei - toate fiind
funcţii şi mecanisme situate în sfera solicitărilor specifice ale fotbalului.
Performanţa solicită eforturi mari şi îndelungate ce trebuie susţinute de calităţile de
voinţă ale fotbalistului, privite atât sub aspectul lor activ, de dezlănţuire a energiilor şi de
susţinere a nivelului angajamentului, cât şi sub aspect pasiv, de abţinere, reţinere, răbdare,
suportare. Caracterul reglator al voinţei constă din echilibrarea deplină a celor două
direcţii. Dintre calităţile voinţei se desprind orientarea spre scopuri stabilite conştient,
perseverenta, dârzenia, răbdarea, iniţiativa, de domeniul volitiv fiind legate energia
susţinerii actelor motrice, dar şi învăţarea acestora.
Personalitatea este un sistem foarte complex ce constituie dezideratul principal al
tuturor factorilor educativi. Legat de fotbal interesează influenţa sistematică a
30
antrenamentului asupra principalelor componente ale structurii personalităţii: concepţia

despre lume şi viaţă, interesele, atitudinile, temperamentul, aptitudinile specifice şi
inteligenţa ca aptitudine generală, creativitatea. Legate de aceste structuri psihice sunt
obiectivele ce au în vedere idealul de sportiv şi echipă pe care dorim să-l realizăm pe toată
durata procesului de formare şi dezvoltare a personalităţii şi a comportamentelor sportive
eficiente. În fotbal, obiectivele procesului de antrenament, la această vârstă 12 –14 ani se
pot concentra (din punct de vedere al factorului psihologic al antrenamentului şi al
particularităţilor psihologice ale respectivilor copii) în jurul următoarelor puncte :
 dezvoltarea capacităţii de adaptare şi autoreglare la cerinţele şi situaţiile specifice
fotbalului ;
 orchestrarea funcţiilor biologice cu cele psiho – sociale ;
 fiabilitatea întregului sistem psihocomportamental ;
 dezvoltarea aspiraţiilor spre rezultate superioare ;
 dezvoltarea capacităţii de refacere psihica şi fizică ;
Aşadar, metodologia pregătirii sportivului, inclusiv a micilor fotbalişti, este un
proces îndelungat, dificil şi complex, ce solicită implicarea multor domenii, printre care şi
cel privitor la aspectele psihologice ale antrenamentului şi la particularităţile psihologice
ale copiilor de 12 – 14 ani. Acest fapt impune o planificare riguroasă, pe baza unei
pregătiri multilaterale a antrenorului, urmărind obiectivele amintite, programate, concret
formulate şi realizând controlul curent al lor.
2.4. Preselecţia fotbaliştilor juniori (12-14 ani)

Selecţia poate fi inclusă chiar pe primul loc în ierarhia componentelor
antrenamentului. Obţinerea performanţei nu poate fi concepută fără actele selecţiei, de la
începutul pregătirii, pe toată durata ei şi chiar în timpul stadiului superior al măiestriei.
De calitatea selecţiei iniţiale şi a celei efectuate pe toate treptele pregătirii, va
depinde randamentul muncii depuse în relaţia antrenor-echipă-jucător, respectiv
îndeplinirea obiectivelor de instruire şi performanţă, eşecurile sau pierderile.
Dacă pentru factorii genetici antropologici, fiziologici şi motrici (generali şi
specifici) au fost stabilite criterii mai mult sau mai puţin măsurabile şi aplicate prin probe,
norme şi modele publicate, pentru componenta psihologică a selecţiei, criteriile şi
conţinutul lor este mai puţin cunoscut.
31
M. Epuran, vine în sprijinul domeniului şi aduce câteva aspecte necunoscute până

acum şi de care trebuie să ţină seama orice antrenor care se respectă.
Selecţia psihologică este demersul ştiinţific prin care se realizează cunoaşterea
particularităţilor psihologice ale copilului şi corespondenţa acestora cu cerinţele precis
delimitate ale unei anumite activităţi (în cazul de faţă fotbalul). Selecţia implică alegerea
celor mai bine dotaţi pentru activitatea de performanţă după criteriile optime stabilite.
În cazul selecţiei definitive timpurii pentru o ramură sportivă, responsabilitatea
morală pentru destinul sportiv al copilului este deosebit de mare şi însoţită de riscuri ce-l
privesc direct, mai ales pe el şi mai puţin pe antrenor.
Antrenorii observându-i aproximativ 6 luni, timp în care diferenţele de pregătire
fizică şi tehnică s-au mai nivelat, trebuie să folosească tehnica psihodiagnozei, astfel
putând trece la selecţia propriu zisă pentru fotbal, evitând în mare măsură pierderile umane
cu consecinţe uneori ireversibile.
Selecţia iniţială – are un caracter de investigaţie complexă şi urmăreşte să
stabilească aptitudinea sau implitudinea pentru fotbal
Orientarea se realizează pentru fotbal la vârsta şcolară medie 10-14 ani şi poate
dura după posibilităţile clubului respectiv între 6 luni şi 1-2 ani.
Limitele sau dificultăţile în selecţia pentru fotbal
1. Contradicţia dintre aptitudini şi dinamica personalităţii
2. Contradicţia dintre selecţia timpurie a jucătorilor şi maturizarea relativ târzie a
personalităţii lor. În acest sens trebuiesc respectate 3 reguli metodice:
- schimbarea de pantă din personalitatea sportivului impune un nivel superior de
pregătire psihologică şi pedagogică din partea antrenorilor
- sportul de performanţă solicită calităţi psihice adecvate competiţiei, o atentă
organizare şi conducere a pregătirii psihice a copiilor
- înţelegerea justă a caracteristicilor psihologice ale diferitelor vârste şi a limitelor
de vârstă ale unor funcţii psihice şi trăsături ale personalităţii
3. Contradicţia dintre caracterul analitic al examenului psihodiagnostic şi caracterul
complex al personalităţii juniorului.
4. Contradicţia dintre caracterul benevol al practicării iniţiale a fotbalului şi marea
răspundere a performerului.
Rolul aptitudinilor în selecţie
Aptitudinile sunt acele însuşiri, izolate sau organizate în sistem, care îi permit
32
individului să realizezeperformanţe superioare mediei. Acestea sunt dublu condiţionate:

ereditar şi de mediul social (educaţie, exersare). Orice act de selecţie porneşte de la ideea
că prin testarea aptitudinilor se poate face şi prognoza performanţelor viitoare ale
subiectului.
Bilanţul frecvenţei calităţilor psihice este prezentat de Ioan Drăgan astfel:
- locul 1 – calităţile de voinţă cu rezistenţă la oboseală şi stres
- locul 2 – calităţile de ordin psihomotric în care sunt incluse viteza de reacţie,
coordonarea generală şi îndemânarea
- locul 3 – calităţile de concentrare şi stabilitate
- locul 4 – inteligenţa generală şi specifică
- locul 5 – spiritul de echipă
Pentru fotbal se poate considera ca fiind temporar următoarea structură a selecţiei:
- indicatori biologici
- antropomotrici
- fiziologici
- motrici
- indicatori tehnici şi tactici
- indicatori psihologici şi sociologici
2.5. Aspecte metodice ale instruirii juniorilor 12-14 ani

Instruirea copiilor preselecţionabili urmăreşte în primul rând formarea fondului de
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi tehnico-tactice necesare practicării organizate a
fotbalului şi în mai mică măsură construirea unei echipe al cărei ţel principal să-l reprezinte
victoria în competiţii.
Componenţii echipei de juniori, cu excepţia portarului, nu trebuie supuşi
specializării pe posturi. Ponderea instruirii copiilor cade asupra însuşirii corecte a
principalelor procedee tehnice şi mai ales a aplicării lor în condiţiile variate ale jocului.
Câteva precizări necesare:
- dezvoltarea imaginaţiei copiilor, asigurarea caracterului labil al tehnicii;
- instruirea juniorilor trebuie să cuprindă procedee tehnice evoluate, caracteristice
stadiului dezvoltării fotbalului la momentul dat;
- atenţie deosebită asupra dezvoltării echilibrului, capacităţii de stăpânire
multilaterală a aparatului locomotor, educării vederii periferice şi dezvoltării orientării în
33
spaţiu;
- exersarea efectuării procedeelor tehnice cu ambele picioare, în sensul stăpânirii
mingii, chiar în situaţii dificile – ambilateralitatea;
- dezvoltarea calităţilor motrice;
- preocuparea permanentă pentru dezvoltarea armonioasă a indicilor morfologici ai
organismului;
- preponderenţa efectuării exerciţiilor prin intermediul unor jocuri atractive şi
stimulative ( de mişcare, ajutătoare).
Ţinând cont de aceste particularităţi ale instruirii, la acest eşalon de vârstă faţă de
conţinutul activităţii fotbalistice, se impune să se respecte următoarele norme metodice:
- ponderea predării exerciţiilor fizice să cadă asupra dezvoltării, îndemânării,
concretizată în indici sporiţi de stăpânire a aparatului locomotor la condiţiile variate de
echilibru
- cultivarea, în toate împrejurările,a acţionării rapide cu indici crescuţi în viteză de
reacţie şi execuţie
- dezvoltarea rezistenţei şi forţei trebuie făcută cu prudenţă, exerciţiile fiind
întotdeauna succedate de pauze pentru refacerea capacităţii de efort a organismului
- ponderea organizării, sub formă de joc, a exerciţiilor să fie judicios îmbinată cu
însuşirea analitică şi corectă a mecanismului de bază al principalelor procedee tehnice
- dezvoltarea treptată a gândirii tactice, cunoscând că posibilitatea de abstractizare a
copiilor de 12-14 ani sporeşte, fiind în creştere
- organizarea exemplară a instruirii pentru asigurarea caracterului său educativ
- influenţarea, în toate împrejurările instruirii, a trăsăturilor pozitive de caracter
Calităţile voinţei se formează direct în procesul pregătirii fizice şi tehnice. În acest
scop, lecţiile de antrenament trebuie să includă, obligatoriu, elemente de dificultate în
raport cu vârsta şi nivelul de pregătire ale jucătorului.
Gradul de dificultate se măreşte treptat. În fiecare etapă de pregătire, dificultăţile
trebuiesc depăşite de către juniori, prin solicitarea efortului de voinţă. Exerciţiile care au
încetat să mai fie dificile pentru jucător îşi pierd importanţa şi eficienţa în educarea
calităţilor de voinţă.
Toate aceste aspecte trebuiesc înţelese şi aplicate de către antrenor pentru a putea
realiza o eficienţă maximă la nivelul juniorilor; dar aceste lucruri nu trebuie să fie aplicate
în mod mecanic iar transmiterea cunoştinţelor şi mijloacelor să se facă fără o contribuţie
34
analitică a tuturor capacităţilor şi experienţei proprii; toate acestea se obţin numai prin
muncă susţinută, continuă, prin studierea materialelor de specialitate, a publicaţiilor străine
etc.
În vederea practicării jocului de fotbal la nivel superior, jucătorii trebuie să
stăpânească tehnica acestui joc. Tehnica nu trebuie să constituie un scop în sine, de aceea
învăţarea şi perfecţionarea ei trebuie să fie strâns legată de întreaga complexitate a
cerinţelor jocului competiţional. Reuşita în pregătirea tehnică este determinată în primul
rând de corelarea logică ce trebuie să existe între toate componentele pregătirii.
Pregătirea tehnică propriu-zisă cuprinde următoarele etape:
A. Etapa învăţării izolate de joc (analitic) în condiţii uşoare – optime formării
mecanismului de bază al mişcării. În această etapă se va urmării executarea corectă a
mecanismului de bază al elementelor tehnice şi particularităţile în execuţie a procedeelor
tehnice exersate analitic şi în condiţii optime prin:
- demonstraţii corecte şi explicaţii precise şi concise folosindu-se şi materiale
intuitive (fotografii, kinograme, filme, etc)
- exersarea analitică a mişcării şi legarea părţilor componente înlăturându-se
greşelile în execuţie
- stabilirea ordinii în învăţarea elementelor şi procedeelor tehnice, ţinând cont de
utilitatea şi ponderea lor în joc, totodată respectându-se principiile învăţării
- execuţii cu şi fără minge
- execuţii de pe loc de la distanţă mică şi cu ritm alert
- execuţii din deplasare la distanţă şi unghiuri corespunzătoare
- înlăturarea greşelilor şi factorilor care duc la apariţia greşelilor
- exersarea tehnicii la aparatele şi instalaţiile tehnice ajutătoare
B. Etapa exersării tehnicii în condiţii mai dificile şi variate, apropiate de joc
Formrmându-se mecanismul de bază al mişcării, execuţiile tehnice vor fi exersate
în condiţii dificile şi variate apropiindu-se treptat de condiţiile concrete de joc. Aceste
condiţii se pot realiza prin:
- mărirea vitezei de execuţie – variaţii de ritm
- mărirea distanţei de transmitere
- execuţii rapide de bază a unei amplitudini reduse a mişcării (percuţie scurtă în
lovire, etc)
- schimbarea unghiurilor în execuţie
35
- circulaţie variată în deplasarea jucătorilor şi a mingii

- apariţia coechipierului şi a tuturor formelor de adversar (la început pasiv,
semiactiv şi activ)
- condiţii noi în execuţie pentru orientarea în spaţiu
- execuţii tehnice în condiţii de efort maxim
- esersarea proceselor tehnice legate de post în condiţii apropiate de joc, atât pentru
situaţia fundamentală de atac cât şi pentru apărare.
C. Etapa asamblării (legării) în complexe de procedee tehnice
În această etapă procedeele tehnice se leagă între ele în diferite variante, folosind
complexe de procedee asemănptoare jocului, consolidându-se în condiţii de efort fizic şi
psihic de joc. Înlănţuirea procedeelor tehnice raţional şi variat în complexe de procedee la
început simple apoi mai complicate duce la învăţarea şi îmbunătăţirea jocului pe faze.
D. Etapa perfecţionării procedeelor în jocuri de antrenament cu sarcini speciale
Jocurile de al sfârşitul lecţiei, jocurile şcoală, cele de antrenament cu sarcini
speciale de rezolvat de către jucători prezintă o dublă importanţă. Pe de o parte jucătorii au
ocazia să exerseze diferite procedee tehnice în condiţii de joc, pe de altă parte profesorul îşi
poate da seama care este gradul de stabilitate a procedeului tehnic şi a conţinutului tactic
prezent în aplicarea lui. Pentru a perfecţiona procedeele tehnice în jocuri cu diferite
caractere trebuie să respectăm unele indicaţii:
- înainte de începerea jocului, antrenorul să dea lămuriri şi îndrumări clare asupra
sarcinii în legătură cu aplicarea procedeului tehnic respectiv
- sarcinile date spre rezolvare să fi fost în prealabil exersate la antrenamente
- jucătorii să fie preocupaţi în permanenţă de realizarea sarcinilor date, iar
antrenorul să persevereze în realizarea lor.
Fixarea definitivă a procedeelor tehnice se face în timpul jocului oficial. Jocul de
antrenament ca şi participarea în competiţii sunt elemente indispensabile în formarea
jucătorului de fotbal.
Parcurgând toate etapele învăţării şi perfecţionării tehnicii, ajungem la realizarea
pregătirii tehnice superioare – cerinţă a jocului modern, care se poate caracteriza prin:
- precizie în executarea procedeelor de bază şi a celor specifice postului adaptată la
toate situaţiile cerute de joc
- viteză în execuţii prin rapiditate în mişcări şi alegerea procedeului cel mai potrivit
la un moment dat
36
- uşurinţă în execuţii fără efort vizibil chiar în situaţii dificile de joc

- varietatea în execuţii, în realizarea unei situaţii de joc folosindu-se mai multe
procedee tehnice şi alegerea soluţiei celei mai eficiente
- utilitate – folosind întreg bagajul de cunoştinţe pentru rezolvarea creatoare a
situaţiilor date de joc în folosul echipei şi nu în scopul evidenţierii personale.
2.6. Structuri complexe de exerciţii pentru consolidarea şi perfecţionarea tehnicii

jocului de fotbal
Ex.1
Fig.2.1. Conducerea mingii printre jaloane, amplasate în diferite figuri geometrice (pătrat,
triunghi, dreptunghi) (Motroc, I. 1991)
Ex.2
Fig.2.2. Pasă în triunghi după dribling printre jaloane(Motroc, I. 1991)

Jucătorul A, conduce mingea printre jaloane după care pasează jucătorului B şi
trece în viteză la coada şirului unde a pasat. Jucătorul B preia şi conduce mingea printre
jaloane şi pasează jucătorului C, ş.a.m.d.
Ex. 3 Doi jucători, faţă în faţă, la o distanţă 25-30m, mingea la jucătorul A.
Jucătorul A, cu mingea, pleacă în dribling printre jaloane pasează jucătorului B, ocoleşte
jucătorul B, static, conduce mingea în viteză în linie dreaptă la locul de plecare după care
37
pasează jucătorul B care va face acelaşi lucru.
Fig.2.3. Exemplificare ex.3 (Motroc, I. 1991)

Ex. 4 Jucătorii aşezaţi pe două şiruri faţă în faţă la o distanţă de 30-40m. jucătorul
A conduce mingea până la jumătatea distanţei dintre şiruri apoi pasează jucătorului D.
Jucătorii B şi C devin apărători pasivi după care îşi schimbă locurile între ei.
Ex. 5 Joc pe spaţiu restrăns şi o echipă în inferioritate numerică – 2 contra 1, 3
contra 2, 5 contra 3. echipa în superioritate numerică joacă numai cu preluare, pasă , iar
echipa în inferioritate numerică are voie să conducă mingea pentru a găsi soluţii mai bune
de transmitere.

38
Ex. 6
Fig.2.6. Pase în trei cu schimb de locuri, cu şi fără finalizare (Motroc, I. 1991)
Ex. 7 Jucătorii aşezaţi pe un şir, fiecare cu minge, pasează în diagonală la un

coechipier, aleargă, reprimeşte mingea, conduce mingea, după care şutează la poartă.
Procedeu la alegere.

Ex. 8 Jucătorul A pasează jucătorului B aşezat lateral dreapta, primeşte mingea,
conduce mingea, pasează jucătorului C aşezat lateral stânga, o reprimeşte, execută un „un-
doi” cu jucătorul D de pe 16m după care şutează la poartă.

39
Ex.9 La 10m de la linia de centru, înaintea fiecărui şir se află câte o portiţă formată
din două jaloane la distanţa de 2m între ele. Jucătorii vor căuta să trimită mingea direct
prin portiţe, iar dacă au reuşit sar peste portiţe, preiau mingea şi trag la poartă de la 16m.

Ex. 10 La 30m de linia de centru înaintea fiecărui şir se află 3 jaloane. Jucătorii
conduc mingea în dribling printre 3 jaloane, trimit mingea direct prin portiţe, iar dacă au
reuşit aleargă, preiau, conduc mingea şi trag la poartă de la 16m.
Ex. 11 Pase în 2 cu schimb de locuri, ajungând în preajma careului mare, jucătorul

cu mingea calcă mingea iar celălalt executând un şut la poartă prin procedeul indicat.

40
Ex. 12 Doi jucători la o minge. Jucătorul A la centrul terenului, trimite o pasă lungă
jucătorului B pe poziţie extremă, care preia, conduce mingea în viteză până la linia de
poartă, de unde centrează jucătorului A care vine la finalizare. Rolurile se schiombă. Se
poate introduce şi un apărător care la început va fi pasiv apoi semiactiv şi activ.

Ex. 13 Pe două echipe conducerea mingii cu întoarcere sub formă de concurs.

Ex. 14 „Cros cu mingea în teren”. Indicaţii – ajută la perfecţionarea conducerii
mingii şi a controlului ei în diferite condiţii de teren, îi obligă pe jucători să privească locul
pe unde conduc mingea iar privirea periferică să urmărească obstacolele.

41
Ex. 15 Joc 2 la 2. 3 la 3, 5 la 5 la porţi mici pe un teren delimitat. Indicaţii – pasa

obligatorie după dribling.
Ex. 16 Portarul P degajează mingea cu mâna jucătorului A aflat în apropiere de

centrul terenului care preia, conduce mingea printre jaloane 10-15m pasează mijlocaşului
dreapta B care preia în viteză şi lansează extrema dreaptă C după care, prin învăluire,
reprimeşte mingea pe extremă o conduce până la linia de poartă şi centrează jucătorului A
venit la finalizare. Rolurile se schimbă.
42
CAPITOLUL 3
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI
3.1. Scopul și ipoteza, obiectivele studiului

Valorificând experienţa personală în selecţia, pregătirea şi promovarea tinerilor
fotbalişti, prin lucrarea de faţă îmi propun următoarele:
- ameliorarea, pe bază de experiment, a orientării şi selecţiei pe verticală a
juniorilor cuprinşi în grupele de fotbal ale asociaţiei sportive
- alcătuirea unor complexe de exerciţii în vederea accelerării învăţării,
consolidării şi perfecţionării tehnicii de bază în jocul de fotbal – condiţie de
bază, esenţială, a valorificării superioare a celorlalte componente ale pregătirii
sportivului (fizică, tactică şi morală) concretizate într-un model de joc la
cerinţele actuale moderne
Pornind de la faptul că jocul de fotbal este un mijloc al educaţiei fizice, consider că,
în cadrul orelor de antrenament din cadrul unui ciclu săptămânal, prin alcătuirea şi
folosirea unor structuri moderne de exerciţii adecvate la vârsta juniorilor, se poate alcătui o
echipă competitivă în campionatul de juniori, cu obiectiv situarea echipei, într-unul din
locurile fruntaşe.
Pentru realizarea ipotezei stabilite, mi-am propus determinarea modelului de
instruire de fotbal la vârstă 12-14 ani şi realizarea următoarelor sarcini:
- determinarea nivelului de dezvoltare motrică generală, necesară în cadrul
antrenamentului;
- determinarea modelului de instruire tehnico-tactică;
- experimentarea unor procedee metodice şi a unor mijloace de pregătire fizică şi
tehnico-tactică cu influenţe multiple, care să accelereze procesul de consolidare
şi perfecţionare a tehnicii jocului de fotbal la această vârstă;
- organizarea şi desfăşurarea unui experiment care să evidenţieze realizarea
sarcinilor cercetării.
3.2. Metode de cercetare folosite

Numărul metodelor de cercetare este foarte mare, pentru că fiecare domeniu îşi
creează propriile instrumente de investigaţie. Din diferitele încercări de clasificare a
43
metodelor, lăsând la o parte împărţirea filosofică se desprinde tendinţa de a grupa într-o

parte metodele de investigaţie propriu-zise şi în alta metodele de preluarea şi interpretare.
Dintre metodele de investigare propriu-zise pentru realizarea cercetării s-au folosit
următoarele:
- studiul literaturii de specialitate;
- observaţia;
- metoda înregistrării;
- metoda statistico-matematică.
Studiu literatură de specialitate
În realizarea oricarei lucrări de cercetare cunoașterea aprofundată a realității
existente și a experienței trecute este cu atât mai importantă cu cât, prin cercetare, se
urmărește surpinderea noului și valorificarea lui.
Prin studiul se specialitate se urmăreşte nu numai cunoaşterea a aceea ce s-a
realizat în domeniu ci şi surprinderea problemelor, tendintelor, ipotezelor, îndoielilor
formultate de specialiști.
Problema documentării devine tot mai dificilă în condițiile exploziei internaționale,
fapt ce determină realizarea unei selecții cât mai corecte a mijloacelor utilizate.
În domeniul forbalului, la noi literatura este insuficientă, perimată, iar accesul la
lucrările străine sau la traduceri este îngreunat. Acest lucru determină imposibilitatea
realizării unei imagini de ansamblu asupra problemei studiate prin cunoașterea punctelor
de vedere a mai multor specialiști.
Pe parcursul întregii perioade de cercetare și întocmire a lucrării am studiat o serie
de volume din literatura de specialitate, am consultat și discutat cu persoane angajate în
viața fotbalistică, în special antrenori.
Observația
Este componenta intenționată a unui obiect, document, fenomen sau proces.
Cunoașterea științifică a unei realități prin contemplare intenționată și metodică este
condiționată de prelucrarea prin rațiune a datelor obținute.
În observație sunt angajate, cu ponderi diferite, atât procesele senzaționale ale
cunoașterii, cât și cele logice.
De regulă, observația este vizuală, dar sunt cazuri în care participă și alţi
analizatori, în funcţie de caracteristicile fenomenelor urmărite. Ea însăşi este un proces
activ care presupune interes, atenţie vie şi susţinută, o intenţie (scop) chiar dacă nu are la
44
bază o ipoteză clar formulată subînţeles observaţiei este procesul de înregistrare,

consemnare a celor văzute în general, ce anume a observat, cum au variat în timp faptele,
sub ce formă cantitativă şi calitativă au prezentat cele observate.
Tipul de observaţie utilizat a fost cea sistematică (activă, internatională, structurală,
provocată) care este proprie cercetării ştiinţifice.
În domeniul educaţiei fizice şi sportului observarea actelor, acţiunilor şi activităţilor
se realizează prin procedee şi tehnici adecvate genului de fenomene, cât şi scopuri
urmărite. Prin aceasta metodă au fost investigate caracteristicile (parametrii şi indicatorii)
de timp şi spaţiu ale actelor motrice, cele de ordin tehnic – metodic, precum şi cele
comportamentale tactici şi operaţionale ale jucătorilor de atac.
Totuşi informaţiile obţinute prin utilizarea observaţiei au un caracter fragmentar
deoarece desemnează doar o parte din componentele jocului de fotbal. De aceea aceste date
trebuie coroborate cu altele obţinute în urma unor demersuri ştiinţifice pentru a realiza în
acest fel o imagine cât mai fidelă a jocului de fotbal actual.
Metoda statistico-matematică
Utilizarea largă a acestei metode este legată de studiul cantitativ al lucrurilor și
fenomenelor pe care fiecare domeniu le cuprinde. În același timp, însă, datorită relației
strânse obiective care există între variațiile cantitative și calitative ale acestor fenomene.
Matematica este etapa de abstractizare superioară a unei științe, care prin utilizarea
conceptelor metamatice, formularea ipotezelor și regulilor de deducere matematică,
dobândește precizie în formularea concluziilor și capacitate predictivă superioară.
Utilizarea matematicii în diferite științe particulare, cum este educația fizică și
sportul, începe prin aspectul inclusiv, utilizarea diferitelor forme matematice, a graficelor
pentru prezentarea suplimentară și confirmarea unor teze; continuă, apoi, prin tehnici
matematice de cercetare alcătuite dinainte, cum este prelucrarea statistică.
Metoda statistică
Statistica este ramură a matematicii, devenită ea însăși știință și metodă. S-a
dezvoltat în mod deosebit din necesitățile științifice sociale de a explica natura
determinismului probabilistic.
Ca metodă, statistica desprinde din studiul fenomenelor de masă conexiuni și
corelații, semnificative ale rezultatelor obținute asupra unor eșantioane ca și anticiparea
evoluției unor parametrii ai acestora.
45
Teoria matematică a posibilităților stă la baza prelucrării statistice a datelor

empirice.
Ca metodă de prelucrare și interpretare a datelor recoltate în cercetare, statistica s-a
impus în ultimele decenii, cunoașterea ei fiind indispensabilă oricărui cercetător și
specialist. Aceasta este destinată prezentării fișelor de înregistrare și calcul statistic.
Prelucarea datelor constă în:
- ordonarea, gruparea și reprezentarea grafică a acțiunilor înregistrate în fișe,
operații care scot în evidență distribuția caracteristicii studiate;
- calcularea unor valori tipice, indicatorii tendinței centrale și dispersiei.
Interpretarea – care constă în aprecierea critică a datelor empirice, posibilitatea
generalizării informațiilor înregistrate prin fișe, formularea unor prognoze asupra
desfășurării viitoare a jocului mijlocașilor.
Fazele aplicării metodei statistice sunt interdependente și condiționează global
valabilitatea concluziilor.
Recoltarea unor date eronate va duce evident la concluzii false, iar prelucrarea
incorectă a datelor duce, de asemenea, la concluzii greșite.
3.3. Condiţiile cercetării (subiecții, organizarea și desfășurarea studiului)
Experimentul s-a desfăşurat pe o perioadă de aproximativ 10 luni, din perioada

august 2021- mai 2022, în cadrul Clubului Sportiv Municipal Rm.Sărat, pe juniorii
fotbalişti, cu vârsta cuprinsă între 12-14 ani. Echipa C.S.M. Rm.Sărat a fost angrenată în
campionatul județean de fotbal U14, o singură serie cu un număr de 8 echipe participante:
Metalul Buzău; Viitorul Buzău; LPS Buzău; Gloria Buzău; Team Săgeata; FC Buzău; LPS
2 Buzău; CSM Rm.Sărat.
Antrenor: B.S.
Echipa C.S.M. Rm.Sărat îşi dispută jocurile oficiale, considerate pe teren propriu,
pe terenul II, din Complexul ,,OLIMPIA” Rm.Sărat.
Echipa dispune de un teren de iarbă, un teren sintetic, vestiare, anexe şi alte
materiale necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului de pregătire.
46
Fig.3.1. și 3.2. Lotul de jucători ai echipei C.S.M. Rm.Sărat, 12-14 ani (sursă
proprie)
Tabel nr. 3.1. Lotul de jucători ai echipei C.S.M. Rm.Sărat, 12-14 ani (sursă proprie)
Nr. Nume, Prenume Data naşterii Postul pe care evoluează
Crt.
1. N.S 2009 Portar
2. O.G 2009 Portar
3. D.D. 2009 Fundaş dreapta
4. L.D. 2009 Fundaş dreapta
5. B.M. 2009 Fundaş central
6. M.A. 2009 Fundaş central
7. V.T. 2009 Fundaş stânga
8. N.S. 2009 Fundaş stânga
9. B.V. 2009 Fundaş central
10. M.A. 2009 Mijlocaş central
11. M.R. 2009 Mijlocaş central
12. C.V. 2009 Mijlocaş dreapta
13. S.R. 2009 Mijlocaş dreapta
14. H.A. 2009 Mijlocaş stânga
15. V.S. 2009 Mijlocaş stânga
16. I.D. 2009 Atacant
17. L.C. 2009 Atacant
18. N.A. 2009 Atacant
47
Sistemul probelor de control

În vederea stabilirii nivelului tehnic, am verificat jucătorii la următoarele probe de
control:
1. Menţinerea mingii în aer – cu orice picior, sau ambele alternativ. Se va
contabiliza numărul total de execuţii.
Fig.3.3. și 3.4. Menținerea mingii în aer (sursă proprie)

2. Menţinerea mingii pe cap – de pe loc. Se va înregistra numărul total de loviri.
Fig.3.5. și 3.6. Menținerea mingii pe cap (sursă proprie)

3. Oprirea mingii cu talpa piciorului venită din ricoşare cu solul. Se va
contabiliza numărul de execuţii reuşite dintr-un total de 10 încercări.
Fig.3.7. Oprirea mingii cu talpa piciorului venită din ricoşare cu solul (sursă proprie)
48
4. Lovirea mingii cu piciorul. Se înregistrează distanţa la care este trimisă

mingea.
Fig.3.8. Lovirea mingii cu piciorul (sursă proprie)

5. Lovirea mingii cu capul. Se apreciază corectitudinea execuţiei în calificative –
nesatisfăcător, satisfăcător, bine şi foarte bine.
Fig.3.9. și 3.10. Lovirea mingii cu capul (sursă proprie)
6. Aruncarea de la margine. Se înregistrează distanţa maximă de aruncare de la

margine, în urma unei execuţii corecte.
Fig.3.11. Aruncarea de la margine (sursă proprie)

49
7. Conducerea mingii printre jaloane. Se înregistrează timpul de execuţie, care

nu trebuie să depăşească 30 de secunde. Jucătorul pleacă de la linia mediană a
terenului de joc, conduce mingea, trece printre jaloane (8), după care şutează la
poartă, de la 16m.
Fig.3.12. și 3.13. Conducerea mingii printre jaloane (sursă proprie)
8. Şuturi la poartă din toate direcţiile. Din fiecare colţ al suprafeţei de pedeapsă,
de pe partea centrală a suprafeţei de pedeapsă. Câte 5 lovituri din fiecare loc de
execuţie.
Fig.3.14., 3.15., 3.16. și 3.17. Şuturi la poartă din toate direcţiile (sursă proprie)
50
CAPITOLUL 4
REZULTATELE ŞI INTERPRETAREA DATELOR
4.1. Prezentarea datelor

Testarea iniţială – august 2021
Tabel nr.4.1. Testarea iniţială – august 2021(sursă proprie)
Nr. Nume, Prenume I II III IV V VI VII VIII
crt.
1. N.S 12 6 3 28 Ns 10 31 6
2. O.G 15 8 4 25 Ns 9 32 8
3. D.D. 18 8 4 24 S 11 29 7
4. L.D. 16 9 3 26 S 12 32 5
5. B.M. 20 11 5 28 B 12 33 7
6. M.A. 21 9 4 30 B 8 29 8
7. V.T. 16 6 5 26 S 9 34 8
8. N.S. 25 8 6 34 Fb 11 29 9
9. B.V. 22 10 4 29 Fb 7 31 4
10. M.A. 17 6 6 25 S 8 35 6
11. M.R. 19 5 5 29 S 9 30 7
12. C.V. 29 7 3 32 B 6 29 8
13. S.R. 32 12 5 35 B 8 29 8
14. H.A. 35 15 6 30 B 13 31 9
15. V.S. 40 12 7 30 S 11 28 10
16. I.D. 31 10 5 32 Ns 10 37 9
17. L.C. 33 13 6 22 B 8 31 6
18. N.A. 28 8 6 24 S 9 33 7
19. Total 429 163 87 507 171 534 132
20. Media 23.8 9.05 4.83 28.1 S 9.5 29.6 7.33
I – menţinerea mingii în aer; II – menţinerea mingii pe cap; III – oprirea mingii cu talpa
piciorului, venită din ricoşare din sol; IV – lovirea mingii cu piciorul; V – lovirea mingii
cu capul; VI – aruncarea de la margine; VII – conducerea mingii printre jaloane; VIII –
şuturi la poartă din toate direcţiile.
51
Testarea intermediară – ianuarie 2022

Tabel nr.4.2. Testarea intermediară – ianuarie 2022 (sursă proprie)

crt.
1. N.S 14 8 5 30 S 13 30 8
2. O.G 17 10 6 27 S 12 31 9
3. D.D. 20 10 6 26 B 14 28 8
4. L.D. 18 11 5 28 S 15 31 7
5. B.M. 22 13 7 30 B 15 32 7
6. M.A. 23 11 6 32 B 11 28 9
7. V.T. 18 8 7 28 B 12 33 10
8. N.S. 27 10 8 36 Fb 14 28 9
9. B.V. 24 12 6 31 Fb 10 30 6
10. M.A. 19 8 8 27 B 9 34 8
11. M.R. 21 7 7 31 B 10 29 8
12. C.V. 31 9 5 34 B 7 28 9
13. S.R. 34 14 7 37 B 9 28 8
14. H.A. 37 17 8 32 B 14 30 11
15. V.S. 42 14 9 32 S 12 27 10
16. I.D. 33 12 7 34 S 11 36 11
17. L.C. 35 15 8 24 B 9 30 8
18. N.A. 30 10 8 26 B 10 32 8
19. Total 465 199 123 543 198 516 154
20. Media 25.8 11.05 6.83 30.1 B 11 28.6 8.55
52
Testarea finală – mai 2022
Tabel nr.4.3. Testarea finală – mai 2022 (sursă proprie)

crt.
1. N.S 16 9 6 31 B 13 29 9
2. O.G 19 11 7 28 B 15 30 10
3. D.D. 22 11 7 27 B 14 27 9
4. L.D. 20 12 6 29 B 15 30 8
5. B.M. 24 15 8 31 Fb 15 30 8
6. M.A. 25 13 7 33 B 14 27 10
7. V.T. 20 10 8 29 B 15 32 11
8. N.S. 29 12 9 37 Fb 14 27 10
9. B.V. 26 11 7 32 Fb 10 29 7
10. M.A. 20 9 9 28 B 12 32 9
11. M.R. 22 8 8 31 B 10 28 9
12. C.V. 32 10 6 34 B 10 27 10
13. S.R. 35 15 8 37 Fb 10 27 9
14. H.A. 38 18 9 32 B 14 29 12
15. V.S. 43 15 10 32 B 12 26 11
16. I.D. 34 13 8 34 Fb 11 33 12
17. L.C. 35 16 9 24 B 11 29 10
18. N.A. 33 11 9 26 B 10 30 10
19. Total 492 227 141 563 216 492 174
20. Media 27.3 12.11 7.83 31.2 B- 12 27.3 9.66
Fb
53
4.2. Interpretarea rezultatelor
Testarea iniţială a fost realizată în august 2021, imediat după venirea din
cantonament de la mare, Eforie Sud, pentru a putea verifica nivelul tehnic al lotului de
jucători şi pentru a lua o decizie în vederea stabilirii jucătorilor pe care se vor pune baza în
ediţia de campionat.
La probele de control, lotul de jucători a obţinut următoarele medii: menţinerea
mingii în aer – 23.8 de execuţii dintr-un total pe echipă pe echipă de 429; menţinerea
mingii pe cap – 9.05 execuţii din totalul pe echipă de 163; oprirea mingii cu talpa
piciorului, venită din ricoşare din sol – 4.83 execuţii din totalul de 87, pe echipă; lovirea
mingii cu piciorul – 28.1 din totalul de 507; lovirea mingii cu capul – calificativul
satisfăcător; aruncarea de la margine – 9.5 m ; conducerea mingii printre jaloane – 29.6
secunde; şuturi la poartă din toate direcţiile – 7.33 cu un total de 132.
Testarea intermediară a avut loc în luna ianuarie 2022, după venirea jucătorilor din
cantonamentul de la munte, efectuat la Predeal. Media înregistrărilor lotului de jucători a
fost următoarea: menţinerea mingii în aer – 25.8 de execuţii dintr-un total pe echipă pe
echipă de 465; menţinerea mingii pe cap – 11.05 execuţii din totalul pe echipă de 199;
oprirea mingii cu talpa piciorului, venită din ricoşare din sol – 6.83 execuţii din totalul de
123, pe echipă; lovirea mingii cu piciorul – 30.1 din totalul de 543; lovirea mingii cu capul
– calificativul bine; aruncarea de la margine – 11 m ; conducerea mingii printre jaloane –
28.6 secunde; şuturi la poartă din toate direcţiile – 8.55 cu un total de 154.
Testarea finală a fost efectuată după terminarea campionatului, în luna mai 2022 şi
s-a soldat cu următoarele înregistrări: : menţinerea mingii în aer – 27.3 de execuţii dintr-un
total pe echipă pe echipă de 492; menţinerea mingii pe cap – 12.1 execuţii din totalul pe
echipă de 227; oprirea mingii cu talpa piciorului, venită din ricoşare din sol – 7.83 execuţii
din totalul de 141, pe echipă; lovirea mingii cu piciorul – 31.2 din totalul de 563; lovirea
mingii cu capul – calificativul bine spre foarte bine; aruncarea de la margine – 12 m ;
conducerea mingii printre jaloane – 27.3 secunde; şuturi la poartă din toate direcţiile – 9.66
cu un total de 174.
54
Media testărilor pe fiecare probă şi progresul înregistrat
Tabel nr.4.4. Media testărilor pe fiecare probă şi progresul înregistrat

(sursă proprie)
Nr. I II III IV V VI VII VIII
crt
1. Testarea iniţială 23.8 9.05 4.83 28.1 S 9.5 29.6 7.33
2. Testarea 25.8 11.05 6.83 30.1 B 11 28.6 8.55
intermediară
3. Testarea finală 27.3 12.11 7.83 31.2 B- 12 27.3 9.66
Fb
4. Progresul 3.5 3.06 3 3.1 2.5 2.3 2.33
înregistrat
Din aceste rezultate se poate desprinde ideea că lotul de jucători ai echipei C.S.M.
Rm.Sărat, grupa de vârstă 12-14 ani, s-a apropiat destul de mult de valorile ideale ale
probelor tehnice înregistrate de-alungul celor 10 luni.
Politica clubului, este de a înregimenta cât mai mulţi, iar în cadrul procesului de
pregătire, în urma unui proces dirijat, ştiinţific şi metodic a lecţiilor de antrenament, fondul
motric să poată să corespundă nivelului de performanţă fotbalistică la categoria de vârstă
respectivă.
Datele obţinute nu reflectă în totalitatea nivelul tehnic al jucătorilor, dar poate da un
reper de ansamblu asupra nivelului de însuşire a acestor elemente şi procedee tehnice atât
de necesare în jocul de fotbal.
De aceea, modul în care aceşti copii sunt pregătiţi la toate capitolele, depinde
viitorul lor ca fotbalişti, precum, arată şi faptul că antrenorul a muncit sau nu degeaba în
aceşti ani de pregătire, cu repercursiuni pe psihic, atât din partea antrenorului, dar mai ales
din partea jucătorului.
În urma pregătirii efectuate, rezultatele au fost considerate destul de bune, dacă se
are în vedere faptul că această echipă a plecat la „drum” de numai 16 luni.
Locul 5 ocupat la sfârşitul campionatului a fost calificat de conducerea clubului,
dar pentru anul următor obiectivul impus de conducere va fi ocuparea unui loc în primele
trei.
55
Roșu Marian_______________________________________________________Concluzii
CONCLUZII
Aşa cum reiese din cuprinsul lucrării, factorul tehnic reprezintă unul din factorii de
bază ai jocului de fotbal, fiind considerat suportul exprimării celorlalţi factori.
Nimic nu exprimă mai bine valoarea şi posibilităţile unui junior sau unui jucător de
fotbal, decât factorul tehnic care vine şi completează însuşirea celorlalţi factori.
Trebuie subliniată importanţa acestui factor la nivelul juniorilor de toate categoriile,
că rămâne unul din mijloacele de selecţie, urmând ca pe parcursul pregătirii să adopte
forme şi metode adecvate astfel ca juniorul sau jucătorul de fotbal să crească în valoare
odată cu vârsta şi experienţa sa.
Lucrarea de faţă pune la dispoziţia antrenorilor ce se ocupă cu pregătirea juniorilor
câteva modele orientative, dar fiecare este liber să-şi aleagă modele şi metodele sale, care-i
exprimă mai bine.
De asemenea, din cuprinsul lucrării reiese clar că nu trebuiesc neglijaţi în pregătire
nici ceilalţi factori ai antrenamentului.
Pentru o bună pregătire a juniorilor, factorii antrenamentului trebuiesc folosiţi nu
separat ci concomitent, în procentaje diferite în funcţie de vârsta şi periodizarea
antrenamentului.
Atât din cuprinsul lucrării cât şi experienţa mea personală reiese că trebuie să se
ţină cont de particularităţile de vârstă în folosirea metodelor de pregătire.
Cred că această lucrare este un sprijin şi un îndrumar orientativ pentru antrenori, ei
având libertatea să-şi valorifice propria experienţă şi cunoştinţele aşa cum le-au acumulat
şi în funcţie de colectivul sau colectivele cu care lucrează.
Chiar şi tehnica trebuie să progreseze şi să ţină pasul cu noile cerinţe ale fotbalului
actual, evident sprijinindu-se pe o foarte bună formă fizică şi o exprimare tactică adecvată
şi o pregătire psihică fără cusur.
Antrenorul sau profesorul trebuie să folosească mijloace care permit sistemului
nervos al jucătorului să fie permanent în stare optimă pentru rezolvarea sarcinii de joc,
pentru a-i educa raţiunea şi calmul.
Problema în sine este destul de anevoioasă şi este influenţată, în primul rând, de
particularităţile psihice ale juniorilor, apoi de lipsa de experienţă.
Calităţile voinţei se formează direct în procesul pregătirii fizice şi tehnice. În acest
scop, lecţiile de antrenament trebuie să includă, obligatoriu, elemente de dificultate în
56
Roșu Marian_______________________________________________________Concluzii
raport cu vârsta şi nivelul de pregătire ale jucătorului.

Gradul de dificultate se măreşte treptat. În fiecare etapă de pregătire, dificultăţile
trebuiesc depăşite de către juniori, prin solicitarea efortului de voinţă. Exerciţiile care au
încetat să mai fie dificile pentru jucător îşi pierd importanţa şi eficienţa în educarea
calităţilor de voinţă.
Cel mai mic insucces trebuie să provoace dorinţa de a învinge dificultăţile, studiind
greşelile şi cauzele lor; astfel se evită apariţia sentimentului de renunţare, adesea întâlnit
mai ales la juniori.
Toate aceste aspecte trebuiesc înţelese şi aplicate de către antrenor pentru a putea
realiza o eficienţă maximă la nivelul juniorilor; dar aceste lucruri nu trebuie să fie aplicate
în mod mecanic iar transmiterea cunoştinţelor şi mijloacelor să se facă fără o contribuţie
analitică a tuturor capacităţilor şi experienţei proprii; toate acestea se obţin numai prin
muncă susţinută, continuă, prin studierea materialelor de specialitate, a publicaţiilor
străine, etc.
În vederea practicării jocului de fotbal la nivel superior, jucătorii trebuie să
stăpânească tehnica acestui joc. Tehnica nu trebuie să constituie un scop în sine, de aceea
învăţarea şi perfecţionarea ei trebuie să fie strâns legată de întreaga complexitate a
cerinţelor jocului competiţional. Reuşita în pregătirea tehnică este determinată în primul
rând de corelarea logică ce trebuie să existe între toate componentele pregătirii.
57
Roșu Marian_____________________________________________________Bibliografie
BIBLIOGRAFIE
1. Alexe, N. (1980). Selecţia în sport. vol.III Bucureşti: CNEFS

2. Apolzan, D. (1999). Fotbal – 2010. Bucureşti: Editura F.R.F.
3. Bârsan, M. (1980). Fotbal – Probleme generale, tehnica jocului. Bucureşti: Editura
IEFS
4. Bompa, T. (2001). Teoria şi metodica antrenamentului sportiv – periodizarea.
Bucureşti: Editura Ex. Ponto
5. Bota, C. & Djomo, O. (1999). Fiziologia generală şi fiziologia efortului fizic.
Bucureşti: Editura ANEFS
6. Cârstea, Gh. (2000). Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Bucureşti:
Editura An-Da
7. Cernăianu, C. (2001). Fotbal- Manualul antrenorului profesionist. Bucureşti:
Editura Rotech Pro
8. Cojocaru, V. (2001). Fotbal. Noţiuni generale. Bucureşti: Editura Axis Mundi
9. Colibaba, E. & Dumitru, B.I. (1998). Jocuri sportive – teorie şi metodică.
Bucureşti: Editura Aldin
10. Comucci, N. & Viani, M. (1988). Manualul antrenorului de fotbal. Bucureşti:
Editura CNEFS
11. Cucoş, C. & Bârzea, C. (1998). Psihopedagogie. Iaşi: Editura Polirom
12. Demeter, A. (1972). Fiziologia sportului. Bucureşti: Editura Stadion
13. Dragnea, A. (1984). Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport. Bucureşti:
Editura Sport-Turism
14. Dragnea, A. (1991). Antrenamentul sportiv- teorie şi metodologie. vol. I şi II
Bucureşti: M.T.S.
15. Epuran, M. & Egon, H. (1985). Mecanisme de influenţare a comportamentului în
fotbal. Bucureşti: Editura Sport- Turism
16. Epuran, M. & Holdevici, I. (1980). Compendiu de psihologie pentru antrenori.
Bucureşti: Editura Sport-Turism
17. Manno, R. (1992). Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. Bucureşti: Editura
Revue-CCPS
18. Motroc, I. (1989). Fotbalul la copii şi juniori. Bucureşti: CNEFS
58
Roșu Marian_____________________________________________________Bibliografie
19. Motroc, I. & Cojocaru, V. (1991). Fotbal – curs de bază. vol. I,II,III, Bucureşti:
Editura ANEFS
20. Miu, Ş. & Velea, F. (2002). Fotbal – Specializare. Bucureşti: Editura Fundaţiei
România de Mâine
21. Niculescu, M. (2001). Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport.
Bucureşti: Editura ANEFS
22. Petrescu, T. & Dehelean, O. (2001). Fotbal – Probleme de antrenament şi joc.
Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine
23. Stănculescu, V. (1999). Ghidul antrenorului profesionist de fotbal pentru 364 de
zile ale unui an competiţional. Braşov: Editura Transilvania Express
25. Todea, S.F. (2001). Teoria educaţiei fizice şi sportului. Bucureşti: Editura Fundaţiei
România de Mâine
26. Weineck J. (1992). Biologia sportului. vol. I şi II Bucureşti: Editura Vigot-CCPS
27. F.R.F. (2003-2004). Şcoala Naţională de Antrenori, Colecţia Revistei Antrenorul
Bucureşti: Editura F.R.F.
59
Roșu Marian_________________________________________________________Anexe
ANEXE
Mijloace pentru învăţarea şi perfecţionarea tehnică a fotbaliştilor juniori
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA / PERFECŢIONAREA PRELUĂRII MINGII

Ex.1 Lovirea mingii în perete şi oprirea ei din rostogolire înapoi. Se efectuează cu piciorul
(latul, talpa, şiretul, exteriorul) stâng şi drept.
Ex.2 Aruncarea mingii în sus cu mâna şi oprirea ei, sub talpă.
Ex.3 Aruncarea mingii în sus cu mâna şi oprirea ei cu şiretul prin amortizare.
Ex.4 Exerciţii de oprire a mingii, atârnată de o bară transversală. Se execută prin deferite
procedee şi cu fiecare picior.
Ex.5 Aruncarea mingii peste cap, întoarcere şi preluarea mingii prin diferite procedee.
Ex.6 Din aşezat, aruncarea mingii în sus, ridicare şi efectuarea preluării mingii.
Ex.7 Aruncarea mingii în sus sau lovirea ei cu piciorul şi preluarea mingii pe coapsă.
Ex.8 Aruncarea mingii în sus şi oprirea ei cu ajutorul abdomenului, după ricoşare.
Ex.9 Aruncarea mingii în sus şi preluarea ei cu ajutorul pieptului prin amortizare.
Ex.10 Aruncarea- lovirea mingii în zid şi din ricoşare, cu preluarea mingii cu pieptul.
Ex.11 Aruncarea- lovirea mingii în zid şi din ricoşare preluarea ei concomitent cu o
întoarcere de 90 de grade spre stânga sau spre dreapta.
Ex.12 Aruncarea- lovirea mingii în sus şi preluarea ei cu capul prin amortizare sau
contralovire.
Ex.13 Aruncarea- lovirea mingii în perete şi din ricoşare, preluarea ei cu capul, cu o
întoarcere de 90 de grade spre stânga sau spre dreapta.
Ex.14 Exerciţii de preluare cu capul a mingii atârnate prin diferite procedee; din alergare,
din săritură cu întoarcere,etc.
Ex.15 Lovirea mingii în sus prin lovituri de picior cu preluare prin amortizare cu şiretul
sau preluare spre stânga sau dreapta cu ricoşare din sol.
Ex.16 Preluarea mingii, prin diferite procedee, pe care un jucător o pasează din mai multe
direcţii, de la distanţa de 5-40 metri, la celălalt jucător care o preia şi pasează spre
coechipier.
Ex.17 Preluarea mingii oferită de partener cu mâna sau cu piciorul prin diferite procedee.
Ex.18 Preluarea mingii cu capul din pasa unui coechipier aflat la 10-20 metri distanţă. Se
execută preluări cu amortizare, contra-lovire, cu întoarcere,etc.
Ex.19 Preluarea mingii cu capul şi întoarcere de 180 de grade cu deplasare într-o nouă
direcţie, cu conducerea mingii. Exerciţiul se efectuează dintr-o pasă înaltă dată de un
coechipier.
Ex.20 Pase între doi jucători aflaţi la distanţă de 5-15 metri. Toate pasele sunt precedate de
opriri sau preluări cu piciorul. Întensitatea paselor este mai mică, după care poate creşte.
Ex.21 Pase şi preluări între doi jucători, la distanţă de 5-15 metri. Înaintea fiecărei preluări
jucătorii efectuează câte o întoarcere de 360 de grade.
Ex.22 Pase şi preluări între doi jucători, cu efectuarea unei întoarceri de 90 de grade la
stânga sau la dreapta.
Ex.23 Pase înalte (2-4metri) între doi jucători, cu opriri şi preluări pe cap sau pe piept prin
amortizare. După fiecare preluare, jucătorii efectuează câteva pase de control individuale
în aer.
Ex.24 Un jucător oferă mingea cu mâinile sau printr-o pasă cu piciorul, partenerului aflat
la 2-10 metri. Acesta preia mingea peste cap, se întoarce 180 de grade, o preia din nou prin
amortizare şi o ridică apoi partenerului care realizează aceeaşi execuţie.
Ex.25 Pase în doi din deplasare, la un interval de 2-20 metri, cu preluarea mingii înaintea
fiecărei loviri.
Ex.26 Pase în trei jucători aşezaţi în triunghi, cu oprirea şi preluarea mingii înaintea
fiecărei pase. Se execută cu intensităţi variate.
Ex.27 Suveică între trei jucători cu oprire- preluare înaintea fiecărei pase. Distanţa variază
între 10 şi 30 metri.
Ex.28 Pasă între doi jucători la distanţă de 7-15 metri, la înălţimea pieptului, cu oprirea şi
preluarea mingii cu pieptul. Exerciţiul se poate îngreuna prin realizarea unei întoarceri de
90 de grade, concomitent cu efectuarea preluării.
Ex.29 Pasă în doi jucători la distanţă de 10-20 metri, la înălţimea capului, cu oprire şi
preluarea mingii pe cap.
Ex.30 Pase între trei jucători, din deplasare înainte, având între ei un interval de 5-20
metri, cu oprirea- preluarea mingii. La început mingea circulă pe jos după care se încearcă
la semiînălţime. Preluarea se face cu piciorul exeterior deplasării.
Ex.31 Trei jucători sunt aşezaţi în linie, având o distanţă între ei de 5-25 metri. Jucătorii
din extreme sunt orientaţi cu faţa spre cel din mijloc, având fiecare câte o minge.
Extremele pasează alternativ spre cel din mijloc care preia mingea şi o retransmite
partenerilor. După un timp se schimbă rolurile.
Ex.32 Pase între trei jucători care se deplasează in cerc, cu oprirea şi preluarea mingii.
Jucătorul din mijloc pasează celor aflaţi pe cerc la 2-3 metri înaintea lor; la început pe jos
după care la semiînălţime sau înălţime. Se preia cu piciorul exterior deplasării. Raza
cercului variază între 5-30 metri.
Ex.33 Pase între trei jucători din deplasare, cu schimb de locuri şi oprirea- preluarea
mingii. Intervalul dintre jucători este de 20-40 metri. Pasele se dau puternic pe jos la 3-5
metri înaintea jucătorului, apoi la semiînălţime.
Ex.34 Pase între patru jucători dispuşi în dreptunghi. Pasele se dau la alegere, pe jos,
semiînălţime şi înălţime cu intensitate variată.
Ex.35 Pase între patru jucători din alergare în linie, aflaţi la un interval de 10-20 metri, cu
accentuarea opririi şi preluării. Mingea se transmite la 3-5 metri înaintea jucătorului,
circulând de la o extremă la cealaltă
Ex.36 Pase între 6-8 jucători dispuşi în cerc care opresc şi preiau mingea. Circulaţia mingii
este liberă, cu intensităţi diferite dar mereu alternantă.
Ex.37 Un jucător stă în mijlocul unui cerc de unde pasează pe rând cu 1-2 mingi jucătorilor
de pe margine care fac preluare şi retransmit jucătorului din mijloc. După un timp se
schimbă rolurile.
Ex.38 5-6 jucători sunt dispuşi pe o linie, la intervale de 3-6 metri. Un jucător este aşezat
în extremitatea dreaptă sau stângă cu mingea la picior. El pasează pe rând fiecărui jucător
din linie, reprimind pasa şi executând preluări. Când ajunge la cealaltă extremitate cedează
mingea primului printr-o pasă lungă şi se aşează în formaţie.
Ex.39 6-8 jucători dispuşi în cerc cu diametrul de 30-50 metri. Un jucător conduce mingea
2-3 metri şi o pasează puternic oricărui alt partener, care aleargă spre ea, o preia şi o
pasează la rîndul său, altui partener. După ce controlează mingea şi o retransmite, jucătorul
se retrage la locul său.
Ex.40 8-10 jucători se deplasează din alergare uşoară, pe o jumătate de teren. Ei execută
pase puternice pe jos, la semiînălţime sau înălţime, oricărui jucător, la alegere, care execută
preluări şi retransmite mai departe altui jucător. Se poate lucra cu mai multe mingi
simultan.
Ex.41 8-10 jucători se deplasează din alergare uşoară, pe o jumătate de teren. Ei lovesc în
sus (15-30 metri) cele 4-6 mingii cu care se lucrează în orice direcţie. Fiecare jucător va
căuta să preia mingiile venite de sus, după care, jucătorul respectiv va degaja mingea înalt
pentru a fi preluată de un alt jucător, urmărind în continuare alte mingii pentru a efectua
altă preluare.
Ex.42 Jocul „Opreşte mingea în cerc”. Se trasează un cerc cu diametrul de aproximativ 1
metru. Un jucător pasează puternic pe jos sau la semiînălţime spre jucătorul aflat în cerc,
care va încerca să preia mingea fără ca ea să ricoşeze în afara cercului. Se poate face şi sub
formă de concurs.
Ex.43 Jocul ”Cine preia primul mingea”. Doi jucători se aşază la distanţe egale faţă de o
linie. Profesorul aruncă mingea în sus în dreptul acestei linii, iar jucătorii vor alerga s-o
preia. Câştigă acela care preia primul mingea. Concursul se poate desfăşura şi în sistem
eliminatoriu pentru a stabilii un câştigător.
Ex.44 Două echipe sunt aşezate în suveică. Fiecare echipă are câte o minge. Jucătorul din
fiecare echipă aruncă mingea patenerului din faţa sa care o preia si retransmite următorului
partener din faţa sa. Fiecare jucător, după ce a transmis mingea trece la coada şirului
propriu. Câştigă echipa al cărei prim jucător ajunge din nou la linia de start.
Ex.45 5-6 jucători lovesc mingea în sus(5-10 metri), după care fiecare încearcă şă preia
oricare altă minge decât cea pe care a lovit-o. Jucătorul care nu reuşeşte să preia nici o
minge este penalizat cu un punct.
Ex.46 Din formaţii pe şiruri, jucătorii, pe rând, parcurg cu mingea un traseu în formă de
pătrat, cu latura de 20 de metri, marcat de patru jaloane. Pe o latură se execută menţinerea
mingii în aer cu piciorul şi capul, pe următoarea conducere.
Ex.47 6-8 jucători, răspândiţi pe o suprafaţă de teren delimitată la distanţă de 2 metri unul
de altul, caută să menţină trei mingii în aer prin lovituri directe cu piciorul şi capul. Nu este
voie ca un jucător să lovească consecutiv mai mult de două ori aceeaşi minge.
Ex.48 Doi jucători stau faţă în faţă, la 20 metri distanţă. Unul pasează pe jos puternic, iar
celălalt loveşte mingea cu şiretul plin, astfel încât mingea să capete efect depărtându-se 2-3
metriînainte şi să revină.
Ex.49 Trei jucători aşezaţi în triunghi la distanşă de 30-35 metri unul de celălalt, execută
lovirea mingii cu traiectorie medie. Preluarea se face pe piept, coapsa sau piciorul, fără să
atingă solul, după care transmite colegului direct din vole.
Ex.50 Doi jucători aruncă mingiile cu mâna alternativ unui al treilea, situat la 10 metri.
Acesta retrimite mingiile alternativ, o dată cu piciorul, o dată cu capul.
Ex.51 4 jucători se află în afara marginilor unui pătrat la jumătatea fiecărei laturi de 15
metri, cu o minge în mână. Un alt jucător se află în mijlocul pătratului. Fiecare jucător cu
mingea aruncă mingea jucătorului din mijloc care face preluare cu interiorul labei
piciorului şi retransmite partenerului. După ce trece pe la fiecare partener de 3-4 ori,
jucătorul din mijloc este înlocuit de unul din afara pătratului. Preluarea se poate face şi pe
coapsă, piept sau pe cap.
Ex.52 4 jucători se află în afara marginilor unui pătrat la jumătatea fiecărei laturi de 15
metri, cu o minge în mână. Un alt jucător se află în mijlocul pătratului. Fiecare jucător cu
mingea aruncă mingea jucătorului din mijloc care face preluare pe picior, coapsă, piept sau
cap şi o retransmite partenerului opus direcţiei de unde a venit mingea. După ce trece pe la
fiecare partener de 3-4 ori, jucătorul din mijloc este înlocuit de unul din afara pătratului.
Ex.53 Două linii poziţionate una în faţa celeilalte la 10 metri, formate din 6-8 jucători la 3
metri unul de altul, cu mingea în mână. Un jucător pătrunde pe culoarul dintre cele două
linii, la început din mers apoi din alergare uşoară, unde primeşte alternativ de la jucătorii
celor două linii mingea care este preluată cu laba piciorului, coapsa, pieptul sau capul şi o
retransmite partenerului opus direcţiei de unde a venit mingea.
Ex.54 4-6 jucători poziţionaţi în jurul unui cerc cu raza de 9 metri, fiecare cu minge,
menţinând-o în aer. Un alt jucător se află în centrul cercului de unde primeşte mingea de la
cei din exterior,o preia cu piciorul, o menţine de 2-3 ori, o ridică pentru a putea fi preluată
cu capul, menţinere 2-3 lovituri şi o retransmite celui care i-a pasat, continuând să menţină
mingea în aer. După un timp, cel din mijloc este înlocuit de către un partener din afara
cercului.
Ex.55 Acelaşi exerciţiu, dar cu o singură minge. Cel din mijloc, după ce a primit mingea
preluând-o pe cap, o retransmite altui jucător din exterior, tot cu capul care execută acelaşi
lucru. Mingea trebuie să treacă pe la cel din mijloc.
Ex.56 Pe perechi, faţă în faţă, fiecare cu mingea. Jucătorii aruncă simultan mingea cu
piciorul, la înălţime medie, partenerului care fac preluare cu partea interioară a labei
piciorului şi retransmit. Se poate executa şi cu preluare pe coapsă, piept, sau cu preluare pe
cap, cu retransmitere.
Ex.57 Două perechi, faţă în faţă fiecare cu minge. Între perechi 2-3 metri. Un jucător din
fiecare pereche face preluarea mingii pe cap transmisă de fiecare partener, pe care i-o
retransmite, după care schimbă locul cu cel din cealaltă pereche, unde execută acelaşi
lucru. Se poate executa şi cu preluare pe coapsă, piept cu retransmitere cu piciorul sau cu
preluare cu laba piciorului.
Ex.58 Fotbal-Tenis între două echipe a câte 2-3 jucători. După serviciu înalt, un jucător al
echipei adverse preia mingea fără să atingă solul, după care o retransmite coechipierului
care execută acelaşi lucru cu pasă înaltă în terenul advers sau coechipierului.
Ex.59 Individual cu minge, din poziţia aşezat, menţinerea mingii pe cap sau pe picior. Se
poate executa şi sub formă de concurs; cine menţine cel mai mult timp.
Ex.60 Un jucător centrează mingea spre un coechipier aflat în în suprafaţa de pedeapsă,
preia pe piept mingea după care o loveşte din vole spre poartă.
Ex.61 Un jucător aflat la linia mediană, transmite mingea cu traiectorie înaltă spre un
coechipier aflat în cercul median, care face preluare pe piept şi pleacă în conducerea
mingii spre poartă. La 30 metri de poartă, retransmite partenerului venit în alergare care
face preluare, conduce mingea până la linia de poartă, centrează spre coechipier venit în
alergare la colţul suprafeţei de poartă, unde face preluare şi şut la poartă.
Ex.62 Jucătorii sunt dispuşi pe linia de poartă, fiecare cu mingea. Din mers, menţin mingea
în aer, iar la semnal lovesc mingea puternic în sus şi aleargă pentru a realiza preluare cu
piciorul stânga/dreapta. Exerciţiul durează până la cealaltă linie de poartă a terenului de
joc.
Ex.63 6-8 jucători dispuşi în afara unui cerc aruncă mingiile într-un ritm crescut,cu diferite
traiectorii, spre un jucător aflat în cerc care face doar preluare, în funcţie de traiectoria
mingii. La semnal, jucătorul din mijloc este schimbat.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA DEPOSEDĂRII

ADVERSARULUI DE MINGE
Ex.1 În dreptul unei mingii statice, doi jucători faţă în faţă simulează în acelaşi timp
lovirea mingii cu latul, ducând apoi uşor trunchiul cu umărul înainte pe celălalt partener.
Ex.2 Acelaşi exerciţiu, dar acum se face din mers şi din uşoară alergare
Ex.3 Un jucător conduce mingea din mers sau alergare uşoară, iar un adversar încearcă
deposedarea din faţă.
Ex.4 Un jucător conduce mingea, iar un adversar încearcă deposedarea din lateral.
Ex.5 Un jucător conduce mingea, iar un adversar încearcă deposedarea prin urmărire.
Ex.6 Un jucător conduce mingea cu mişcări înşelătoare, iar un adversar încearcă
deposedarea din faţă, lateral sau prin urmărire.
Ex.7 Un jucător conduce mingea cu mişcări înşelătoare, iar un adversar încearcă
deposedarea prin alunecare.
Ex.8 2-3 jucători, fiecare având o minge, le conduc într-un spaţiu limitat, iar un adversar
încearcă deposedarea alternativă a acestora. La semnal rolurile se schimbă.
Ex.9 4-8 jucători conduc mingea cu fente într-un spaţiu limitat, iar alţi 2-4 jucători încearcă
deposedarea, la oricare dintre ei.
Ex.10 4-6 jucători, plecând de la mijlocul terenului spre poartă pentru finalizare, sunt
atacaţi de unul sau doi adversari, care îi deposedează succesiv.
Ex.11 Joc 1 la 1 la două porţi mici.
Ex.12 Joc 2 la 1 la două porţi mici.
Ex.13 Joc 2 la 2 la două porţi mici şi 2-3.
Ex.14 Jocul „Leapşa” cu deposedare. 4-5 jucători conduc mingea într-un spaţiu limitat, iar
2-3 jucători tot cu mingea la picior încearcă deposedarea; în caz de reuşită rolurile se
schimbă.
Ex.15 6-7 jucători conduc mingea într-un spaţiu limitat, iar 3-4 jucători fără minge îi
deposedează pe oricare dintre ei; în caz de reuşită, rolurile se schimbă.
Ex.16 Jocul „ Şeful la mijloc” 2 la 1, 3 la 1, 4 la 1, 4 la 2 jucători. Jucătorii la minge
pasează între ei, iar cei din mijloc încearcă deposedarea. Când reuşesc acest lucru, îi
schimbă pe cei care au greşit.
Ex.17 Jocul „ Apărarea porţii”. 2-4 apărători încearcă deposedarea a 2-4 atacanţi, care
circulă pe teren şi încearcă finalizarea. După deposedare, apărătorii degajează mingea spre
centrul terenului, de unde se reiau atacurile.
Ex.18 Apărătorii deposedează pe atacanţi care circulă în faţa porţii. Când reuşesc acest
lucru, încep să paseze între ei, iar atacanţii încearcă prin presing recuperarea mingii.
Ex.19 Jocul”Pasează partenerului şi apoi deposedează”. Un apărător la 30 de metri de
poartă pasează unui partener, care vine spre el de la mijlocul terenului. Acesta preia
mingea şi o conduce pentru finalizare, iar apărătorul încearcă deposedarea şi se schimbă
rolurile.
Ex.20 Acelaşi joc cu doi apărători.
Ex.21 Jocul”Cine deposedează de mai multe ori”. Joc între două echipe, de câte 5-6
jucători, la două porţi mici. Fiecare echipă este la minge sau la deposedare un timp limitat.
Se numără deposedările efectuate de fiecare echipă în cadrul timpului de joc şi apoi se
stabileşte echipa câştigătoare.
Ex.22 Joc cu deposedare, la o poartă. O echipă susţine 10-15 atacuri, încercând finalizarea
împotriva celeilalte, care apără. Rolurile se schimbă. La final, după acelaşi număr de
atacuri, se stabileşte scorul final.
Ex.23 Joc 1 la 1 în spaţiu delimitat. Balonul este condus de atacant care protejează mingea,
iar apărătorul încearcă să-l deposedeze. Dacă reuşeşte să-i scoată mingea din posesie, se
schimbă rolurile.
Ex.24 Joc 1 la 1 cu împingerea adversarului afară din teren. Jucătorul nu încearcă
deposedarea adversarului, ci împingerea adversarului afară din terenul de joc. Câştigă cel
care a stat mai mult în spaţiul de joc.
Ex.25 Un jucător aflat cu mingea la picior trebuie să protejeze mingea şi să o conducă într-
un anumit loc, iar adversarul încearcă să-l impidice.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA PROTEJĂRII MINGII

Ex.1 Conducerea mingii cu procedee variate în direcţii diferite.
Ex.2 Unul contra unul într-un spaţiu delimitat, unul protejează mingea celălalt încearcă să-l
deposedeze. La semnal se schimbă rolurile.
Ex.3 Jucătorul conduce mingea printre jaloane, aşezate dispersat într-un spaţiu delimitat.
Ex.4 Jucătorul conduce mingea în sensuri diferite, pe spaţii de teren şi cu schimbări de ritm
liber alese.
Ex.5 În cercul de la centrul terenului se află 6 jucători din care 5 jucători conduc mingea
protejând-o de al 6-lea jucător fără minge, care caută să scoată mingiile în afara cercului.
Cel căruia i-a fost trimisă mingea în afară ia locul jucătorului fără minge.
Ex.6 Un jucător A trimite mingea pe jos unui coechipier B aflat la 15-20 metri distanţă
care face preluare şi încearcă să protejeze mingea de jucătorul A, venit în alergare pentru
deposedare.
Ex.7 Jucătorii sunt dispuşi liberi pe teren având fiecare câte o minge. Ei vor executa
deplasări laterale în jurul mingii simulând protejarea mingii fără contact cu ea.
Ex.8 Jucătorii sunt dispuşi liberi pe teren având fiecare câte o minge. Ei vor conduce
mingea 2-3 metri, apoi vor executa protejarea mingii de pe loc cu contact( cu talpa) pe
minge, cu stângul şi cu dreptul alternativ.
Ex.9 Jucătorii sunt dispuşi în linie de-a lungul liniilor de margine şi de poartă ale terenului
având fiecare câte o minge. Ei vor conduce mingea 4-5 metri paralel cu liniile respective
apoi vor executa (la semnal sonor) protejarea mingii de pe loc cu contact pe minge, cu
stâgul şi cu dreptul alternativ.
Ex.10 Jucătorii sunt dispuşi pe linia de poartă având fiecare câte o minge. Ei vor conduce
mingea 4-5 metri în linie dreaptă, apoi vor executa (la semnal sonor) protejarea mingii din
deplasare fără contact pe minge.
Ex.11 Jucătorii sunt dispuşi pe perechi liberi pe teren având câte o minge. Jucătorul cu
mingea va executa uşoare deplasări(rulări) ale mingii pe loc, păstrând contactul permanent
cu talpa pe minge, cu stângul şi cu dreptul alternativ, partenerul opunând rezistenţă
semiactivă.
mingea va conduce mingea 2-3 metri, apoi va executa protejarea mingii de pe loc cu
contact pe minge, cu stângul şi cu dreptul alternativ, partenerul opunând rezistenţă
semiactivă.
Ex.13 Jucătorii sunt dispuşi pe perechi de-a lungul unor linii ale terenului având câte o
minge. Ei vor conduce mingea 4-5 metri paralel cu linia respectivă apoi vor executa
protejarea mingii din deplasare fără contact cu mingea, partenerul opunând rezistenţă
semiactivă.
mingea va conduce mingea 2-3 metri apoi va executa protejarea mingii prin combinarea
unor variante de procedee adaptate situaţiei, partenerul fiind activ, încercând să-l
deposedeze.
Ex.15 Jocuri pe teren redus în condiţii de adversitate activă: 1 contra 1, 2 contra 2. Se
lucrează sub formă de întrecere timp de 10-12 minute, schimbând rolurile în funcţie de
posesia mingii.
Ex.16 Joc bilateral. Jucătorul care are mingea trebuie ca înainte de a pasa unui coechipier
să protejeze mingea de un adversar. Regula este valabilă doar până la 6 metri de poartă.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA CONDUCEREA MINGII

Ex.1 Jucătorul conduce mingea, alternativ stângul- dreptul, într-un spaţiu delimitat.
Ex.2 Jucătorul conduce mingea până la un jalon pe care îl ocoleşte şi revine la locul iniţial.
Ex.3 Jucătorul conduce mingea printr-un şir de jaloane dispuse la distanţe din ce în ce mai
mici.
Ex.4 Jucătorul conduce mingea printre jaloane aşezate în şir, ocolindu-le pe fiecare.
Ex.5 Jucătorul conduce mingea printre jaloane, aşezate dispersat într-un spaţiu delimitat.
Ex.6 Jucătorul conduce mingea într-un cerc marcat de jaloane. Se execută în ambele
sensuri, cu fiecare picior.
Ex.7 Jucătorul conduce mingea de-a lungul liniei de margine cât mai drept posibil pe
această linie, fără să se abată stânga-dreapta.
Ex.8 Jucătorul conduce mingea 4-5 metri înainte după care 4-5 metri înapoi, călcând
alternativ cu fiecare picior.
Ex.9 Jucătorul conduce mingea în sensuri diferite, pe spaţii de teren, cu schimbări de
direcţie şi de ritm.
Ex.10 Pase în doi din alergare, cu prelungirea timpului de conducere(5-15 metri).
Ex.11 Conducerea mingii în tandem. Doi jucători sunt dispuşi unul înapoia celuilalt, la
distanţă de 5-7 metri, care se deplasează înainte. Jucătorul din spate conduce mingea, îl
depăşeşte pe cel din faţă şi apoi îi cedează mingea, prin călcare acestuia, el încetinind
viteza. Cel din faţă rămas înapoi, preia mingea şi continuă exerciţiu. Se lucrează pe toată
lungimea terenului.
Ex.12 Acelaşi exerciţiu dar că acum cel din faţă are mingea. La semnal, jucătorul din spate
accelerează şi preia din alergare mingea de la coechipier continuând conducerea mingii. Se
lucrează pe toată lungimea terenului.
Ex.13 Conducerea individuală a mingii în condiţiile urmăririi de către adversar. Doi
jucători avansează umăr la umăr din alergare. Unul conduce mingea cu protejare, iar
celălalt execută urmărirea pasivă, la început, după care urmărirea devine activă.
Ex.14 Conducere în doi din alergare, cu schimb de locuri.
Ex.15 Conducerea mingii printre parteneri dispuşi în linie. 7-10 jucători sunt aşezaţi în
linie sau şir, câte unul, stând pe loc sau se deplasează. Un jucător conduce mingea printre
parteneri, care după ce ajunge la ultimul îi cedează mingea şi se aşează în continuarea
formaţiei.
Ex.16 Conducere printre 8-10 jucători dispuşi în cerc.
Ex.17 Conducerea mingii în interiorul cercului ( diametru 30 metri) format de parteneri, cu
cedarea ei unuia dintre aceştia şi aşezare pe locul respectivului jucător.
Ex.18 3-8 jucători având fiecare câte o minge, o conduc unii printre ceilalţii, într-un spaţiu
delimitat.
Ex.19 Exerciţii pentru conducerea în linie dreaptă prin ştafete simple şi combinate pe 2,3,4
grupe. Conducerea se execută cu stângul, dreptul, cu exteriorul, cu interiorul.
Ex.20 Conducerea mingii cu întoarcere sub formă de concurs pe două grupe. Se execută cu
un singur picior sau cu ambele picioare alternativ, printre jaloanele aşezate la distanţe din
ce în ce mai mici şi cu viteză din ce în ce mai mare. Se poate executa şi sub formă de
concurs.
Ex.21 8-10 jucători cu mingea la picior într-un spaţiu delimitat. Fiecare conduce mingea
printre coechipieri, încercând să evite contactul ceilalţi jucători, crescând viteza de
conducere a mingii.
Ex.22 2-4 echipe a câte 5 jucători care sunt dispuşi în coloană câte unul, înapoia liniei de
plecare. La semnal, primul jucător din fiecare echipă conduce mingea până la un jalon, îl
ocolesc, întorcându-se tot prin conducerea mingii la propriile echipe. Se poate executa şi
sub formă de concurs.
Ex.23 Ştafetă printre jaloane. Concurs de conducere printre jaloane, aşezate în şir, între 2-4
echipe.
Ex.24 Ştafetă de conducere şi pasă. Jucătorii conduc mingea în prima parte a traseului, iar
după ocolirea jalonului/jaloanelor, o pasează coechiperului, care execută acelaşi exerciţiu.
Se poate executa şi sub formă de concurs.
Ex.25 Ştafetă de conducere cu rostogolire. Jucătorii conduc mingea în prima parte a
traseului, iar la întoarcere execută o rostogolire înainte, conducând apoi mingea spre
următorul din formaţie.
Ex.26 Ştafetă cu conducere înapoi şi înainte. În prima parte a traseului, mingea se conduce
înapoi, prin călcarea şi tragerea ei cu talpa, iar în partea a doua conducere înainte.
Ex.27 Concurs individual de conducere printre jaloane. Stabilirea câştigătoarei se face prin
cronometrare.
Ex.28 Concurs de conducere, cu ocolirea şirului, între 2-3 echipe. Fiecare jucător din
echipă este numerotat. Antrenorul strigă un număr, iar jucătorii care au numărul respectiv
din fiecare echipă, iau mingea din faţă, o conduc (o dată sau de două ori) în jurul echipei,
lăsând-o în faţa şirului. Rezultatele se stabilesc prin cumularea punctajului obţinut de
jucători.
Ex.29 Leapşa între 5-10 jucători, fiecare conducând în timpul jocului o minge.
Ex.30 Jucătorii stau cu faţa la un zid, la 30 metri şi execută: lovire puternică, alergare în
întâmpinarea mingii şi preluare; conducerea mingii 8-10 metri, lovire şi preluare;
conducere cu schimbări de direcţie 8-10 metri, lovire, alergare în întâmpinarea mingii şi
din nou lovire cu preluare.
Ex.31 Două şiruri a câte trei jucători fiecare, stau faţă în faţă la 25-30 metri. La mijlocul
distanţei se află de o parte şi de alta la 5 metri, câte un jucător. Primul jucător din fiecare
şir conduce mingea şi pasează jucătorului aflat lateral care îi retransmite pe o poziţie
viitoare, unde face preluare, conduce mingea şi o pasează unui jucător din şirul opus,
trecând la coada şirului opus. Se poate executa pe ambele părţi, stânga–dreapta.
Ex.32 Jucătorii sunt dispuşi pe echipe a câte 5, dispuşi în coloană la linia de poartă a
terenului, cu spatele la poarta unde se lucrează. În dreptul fiecărei echipe la 25 metri de
linia de poartă se află cinci mingii. La semnal, primul din fiecare echipă, se întoarce,
sprintează, intră în posesia mingii şi conduce mingea în viteză până la 20 metri de poarta
cealaltă unde şutează la poartă. Se urmăreşte ca fiecare jucător să conducă mingea cât mai
aproape de el.
Ex.33 Câte doi jucători aflaţi la linia de margine unul în spatele celuilalt la 5 metri.
Jucătorul din faţă stă aşezat cu spatele la direcţia de deplasare iar jucătorul din spate stă
culcat facial cu spatele la direcţia de deplasare. O minge se află la 10 metri în teren.La
semnal, ambii jucători se întorc cu faţa la direcţia de alergare; jucătorul din faţă sprintează,
intră în posesia mingii, conducând-o în viteză cât mai mare până în cealaltă parte a
terenului, la linia de margine. Jucătorul din spate sprintează la acelaşi semnal şi încearcă
să-l deposedeze pe cel din faţă. Se urmăreşte ca cel cu mingea să conducă într-o viteză cât
mai mare mingea, astfel încât cel din spate să nu-l poată deposeda.
Ex.34 Jucătorii sunt dispuşi pe perechi unul lângă celălalt pe linia de poartă. Unul dintre
jucători va conduce mingea cu şiretul interior în viteză maximă în linie dreaptă până la
centrul terenului, iar partenerul urmărindu-l va opune rezistenţă fizică semiactivă( umăr la
umăr), la întoarcere schimbând rolurile.
Ex.35 Jucătorii sunt dispuşi câte 5 în şir pe linia de centru. Aceştia vor executa conducerea
mingii printre 3-4 jaloane cu interiorul labei piciorului(latul) urmată de conducere în linie
dreaptă cu şiretul interior finalizată cu şut la poartă. Se poate schimba procedeul de
conducere.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA MIŞCĂRII

ÎNŞELĂTOARE
Ex.1 Jucătorii sunt dispuşi pe tot terenul, execută de pe loc înclinare laterală pe un picior,
pe celălalt, cu schimbarea centrului de greutate şi revenire în poziţia iniţială.
Ex.2 Alergare pe tot terenul cu schimbarea direcţiei şi trecerea centrului de greutate de pe
un picior pe celălalt.
Ex.3 Jucătorul, în timpul conducerii mingii, execută fente de trunchi, de picior.
Ex.4 Conducerea mingii printre jaloane,cu efectuarea de fente înaintea depăşirii acestora.
Ex.5 Conducerea mingii cu opriri şi plecări bruşte şi dese, cu schimbări de direcţie.

Ex.6 Conducerea mingii cu permanente schimbări de direcţie şi sens.
Ex.7 Un jucător execută înainte de preluare o mişcare înşelătoare, iar după aceasta, încă
una.
Ex.8 Un jucător conduce mingea spre partener pe care îl fentează şi îl depăşeşte, printr-o
mişcare înşelătoare.
Ex.9 Un jucător conduce mingea spre un partener pe care îl depăşeşte printr-o mişcare
înşelătoare dublă de trunchi.
Ex.10 Un jucător conduce mingea, urmărit de un adversar, pe care îl fentează şi îl
depăşeşte.
Ex.11 Un jucător conduce mingea într-un spaţiu de 10x10 metri, printre 4-5 parteneri care
aleargă, depăşindu-i.
Ex.12 Într-un spaţiu de 10x10 metri, 3-6 jucători, fiecare având o minge, circulă unii
printre alţii, depăşindu-se reciproc.
Ex.13 Într-un spaţiu limitat, 5-6 jucători conduc mingea şi încearcă să depăşească prin
fente, 3-4 adversari, care deposedează pe oricare dintre jucătorii aflaţi la minge.
Ex.14 Concurs de conducere a mingii printre jaloane, între 3-4 echipe.
Ex.15 Ştafetă cu depăşirea adversarului. Două echipe plasate faţă în faţă, fiecare având un
adversar. Se desfăşoară sub formă de concurs, în care jucătorii trebuie să depăşească
adversarul şi apoi să paseze partenerilor din formaţie.
Ex.16 Jocul „Şeful la mijloc, între jucători”. Doi jucători menţin mingea într-un spaţiu
limitat, iar al treilea încearcă să o preia.
Ex.17 Jucătorii sunt dispuşi câte 6 în două şiruri faţă în faţă la o distanţă de 10 metri, iar la
jumătatea distanţei aflându-se un adversar semiactiv. Jucătorul cu mingea va conduce
mingea până în dreptul adversarului unde va executa mişcarea înşelătoare cu trecerea
piciorului peste minge depăşindu-l şi continuând deplasarea spre şirul opus unde va
transmite mingea primului jucător şi se va aşeza la coada şirului opus.
Ex.18 Acelaşi exerciţiu, dar jucătorul cu mingea va depăşii adversarul prin mişcări
înşelătoare de trunchi, cu trecerea centrului de greutate de pe un picior pe celălalt.
Ex.19 Acelaşi exerciţiu, dar jucătorul cu mingea va depăşii adversarul prin transmiterea
mingii prin stânga sa iar jucătorul va depăşii prin dreapta sa.
Ex.20 Jucătorii sunt dispuşi pe perechi faţă în faţă la o distanţă de 15-20 metri, având câte
o minge. Jucătorul cu mingea va conduce de la linia de centru în linie dreaptă spre poartă
încercând depăşirea adversarului activ prin mişcări înşelătoare în funcţie de situaţie, iar
apoi finalizând cu şut la poartă. La semnal se schimbă rolurile.
Ex.21 Acelaşi exerciţiu, dar cu doi adversari apărători la distanţă de 4-5 metri unul în
spatele celuilalt iar apoi finalizând prin şut la poartă.
Ex.22 Jocul „Şeful la mijloc, între 4-8 jucători”. Jucătorul din mijloc încearcă preluarea
mingii de la cei din jurul său, situaţi într-un cerc, care pasează între ei, iar după ce reuşeşte,
trece în locul celui de la care a preluat-o.
Ex.23 Joc între două echipe a 4-5 jucători fiecare, fără finalizare. Se urmăreşte menţinerea
mingii în cadrul aceleiaşi echipe prin pase, conduceri, protejări, fente.
Ex.24 Joc 1 la 1, fără finalizare, într-un spaţiu delimitat.
Ex.25 Joc 2 la 2, 2 la 3, 3 la 3, etc., într-un spaţiu delimitat fără finalizare.
Ex.26 Acelaşi joc, cu finalizare la una sau două porţi mici.
Ex.27 Joc 3 la 3, 4 la 4, la o poartă mare.
Ex.28 Joc 4 la 4, 5 la 5, la trei porţi mici, cu finalizare la oricare dintre ele. Jucătorii apără
toate cele trei porţi.
Ex.29 Joc 8 la 8, la două porţi mici, pe un spaţiu redus.
Ex.30 Joc 1 la 1, pe terenul de handbal, la porţi mari. Joacă 2-4 perechi independent unele
de altele. Balonul trebuie introdus direc în poartă din afara semicercului, fără să atingă
solul decât dincolo de linia de poartă. Cel cu mingea trebuie să-şi depăşească adversarul,
care este activ, utilizând diferite fente şi să înscrie gol. Se joacă aproximativ 10 minute,
după care se schimbă rolurile.
Ex.31 Joc 1 la 1 la patru porţi. În interiorul cercului de la centrul terenului joacă două
echipe constiuite în perechi. Fiecare pereche dispune de o minge şi i se atribuie două porţi,
aşezate la 2 metri în afara cercului, la distanţe egale. Mingea trebuie introdusă în poarta
adversă. După gol, jucătorul care a marcat reintroduce mingea în joc. Dacă mingea
părăseşte cercul, posesia mingii o va avea adversarul. Fiecare joacă contra jucătorului care
i-a fost desemnat, dar nu-l poate ajuta pe coechipier. După 2 minute jucătorii se schimbă.
Jocul se termină când fiecare participant a jucat împotriva tuturor celorlalţi. Echipa care
înscrie cele mai multe goluri este declarată câştigătoare.
Ex.32 Joc bilateral cu temă. Jucătorul care are mingea la picior, trebuie să execute cel puţin
o fentă, înainte de a transmite mingea unui coechipier.
Ex.33 Fiecare jucător cu minge aflat la linia mediană, pleacă în conducerea mingii spre
poartă; pe traseul său sunt poziţionate jaloane a căror distanţă este din ce în ce mai mică pe
măsură ce se apropie de poartă, după care se şutează la poartă.
Ex.34 Fiecare jucător, aflat pe linia de poartă, cu faţa la terenul de joc, pleacă în
conducerea mingii, pe un traseu cât mai neregulat, spre cealaltă linie de poartă. Pe traseul,
jucătorul cu mingea este întâmpinat de diferiţi adversari semiactivi,care încearcă să-l
deposedeze. Jucătorul cu mingea, se va folosi de registrul său tehnic, pentru a realiza
depăşirea. La 16 metri de poartă jucătorul şutează la poartă. Jucătorii care se află pe traseu
se pot transforma şi în adversari activi.
Ex.35 Un jucător cu mingea se află într-un spaţiu delimitat, în care se găsesc şi 4-5 jucători
fără minge care au rolul de a-i îngreuna execuţiile. Jucătorul cu mingea execută fente
printre jucătorii adverşi semiactivi, care îl împing, trag, ţin de jucător pentru a-l scoate din
posesia mingii.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA LOVIRII MINGII CU

PICIORUL
Ex.1 Trimiterea mingii într-un perete de la 5-10 metri distanţă, cu revenire, preluare şi
controlarea balonului.
Ex.2 Mingea ţinută în mâini, trimiterea ei cu piciorul în perete de la 5-10 metri distanţă cu
prindere după revenirea din perete şi repetarea loviturii.
Ex.3 Lovituri directe într-un perete( fără preluare) de la 2-5 metri distanţă, alternativ cu
ambele picioare.
Ex.4 Lovirea peretelui de la 10-15 metri distanţă cu mingea aşezată la un punct fix.
Ex.5 Lovirea peretelui de la 10-15 metri distanţă precedată de o conducere a mingii pe 5-
10 metri.
Ex.6 Trimiterea mingii în două panouri(pereţi) aşezate perpendicular unul faţă de celălalt.
Se execută alternativ lovituri din întoarcere în cele două panouri.
Ex.7 Jucătorul, dispus între două panouri aflate la 10-12 metri distanţă unul de celălalt,
care trimite mingea alternativ în fiecare dintre ele.
Ex.8 Jucătorul, dispus între cele două panouri, execută serii de 5-6 lovituri cu preluare la
fiecare panou.
Ex.9 Jucătorul, dispus între cele două panouri, execută serii de 5-6 lovituri fără
preluare(direct) la fiecare panou.
Ex.10 Pasarea mingii de pe loc la un partener aflat la 5-10 metri distanţă.
Ex.11 Pe perechi; jucătorul A pasează jucătorului B, alternativ la piciorul stâng şi drept, iar
acesta o retransmite după ce a făcut în prealabil o preluare.
Ex.12 Pe perechi: jucătorul A pasează pe sus mingea jucătorului B aflat la 5-10 metri
distanţă; acesta o retransmite jucătorului A, după ce mingea a ricoşat din sol.
Ex.13 Pe perechi, la cercul de la centrul terenului; jucătorul A aleargă în jurul cercului care
repasează mingea jucătorului B aflat în centrul cercului. Se execută în ambele sensuri.
Ex.14 Pase între doi jucători dispuşi faţă în faţă, la distanţă de 5-10 metri. Fiecare pasă se
execută după o prealabilă preluare a mingii.
Ex.15 Pase între doi jucători aflaţi la distanţă de 5-10 metri. Se execută fără preluare a
mingii; atac asupra mingii, lovire şi retragere la poziţia iniţială.
Ex.16 Pase între doi jucători printre 2 jaloane dispuse la o distanţă de 1-2 metri unul de
celălalt. Pasele se execută direct sau după preluare.
Ex.17 Pase între doi jucători peste o bară înaltă de 1,50-2,50 metri şi lată de 5-8 metri(fileu
de volei).Pasele se execută după ce mingea ricoşează din sol de 1-2 ori sau din vole.
Ex.18 Pase între doi jucători cu ricoşare din panou. Jucătorii fiind aşezaţi uşor lateral îşi
pasează prin intermediul panoului.
Ex.19 Pase între doi jucători din interiorul a două careuri. Fiecare dintre cei doi jucători se
aşează în interiorul unui careu, pe care îl împart în 4 părţi egale, numerotate de la 1 la 4.
Mingea se pasează într-unul dintre cele 4 careuri mici. Exerciţiul se poate desfăşura şi sub
formă de concurs.
Ex.20 Pase între doi jucători pe un teren de volei. Mingea se loveşte din vole peste fileu,
prin procedeul „drob” sau după 1-3 ricoşări.
Ex.21 Pase între doi jucători din alergare. Se pasează după preluarea şi conducerea mingii,
apoi direct. Pasele se dau de obicei, cu piciorul exterior deplasării.
Ex.22 Pase între doi jucători din alergare cu întoarcere de 360 de grade înaintea fiecărei
lovituri. Fiecare jucător în deplasarea sa spre înainte va efectua din conducere o întoarcere,
după care va pasa partenerului şi îşi va continua alergarea.
Ex.23 Suveică între doi jucători cu ajutorul panoului. Alternativ jucătorii trimit mingea în
panou, efectuând apoi o retragere de 1-2 metri.
Ex.24 Pase între doi jucători din alergare, cu schimb de locuri. Fiecare jucător pasează
mingea spre înainte partenerului, trecând pe locul acestuia prin înapoia sa.
Ex.25 Pase în doi, cu schimb liber de poziţie.
Ex.26 Pase în doi, cu lovituri din vole. Exerciţiul se desfăşoară şi din alergare uşoară, cu
un interval de 1-5 metri între jucători.
Ex.27 Pase între trei jucători, din mişcare de pe loc. Jucătorii sunt aşezaţi în triunghi şi se
execută pasele în sens unic. Se execută la început cu preluare, apoi direct. Mingea se
pasează pe diferite traiectorii şi cu diferite intensităţi.
Ex.28 Pase între trei jucători din suveică, cu trecere la şirul opus.
Ex.29 Pase intre trei jucători din suveică la un panou. Jucătorul care loveşte se retrage 2-3
metri.
Ex.30 Pase între trei jucători din alergare, în jurul unui punct fix. Se pasează cu şi fără
preluare, cu schimbarea sensului.
Ex.31 Pase, din alergare înainte, între trei jucători dispuşi în linie. Mingea circulă de la un
jucător la celălalt, pasîndu-şi pe poziţie viitoare. Intervalul între jucători este de 2-10 metri.
Ex.32 Pase între trei jucători cu schimb de locuri. Jucătorii schimbă continuu zonele în
care se află la un moment dat.
Ex.33 Pase între trei jucători concomitent cu trei mingi. Mingiile avansează pe direcţia lor
iniţială, iar jucătorii schimbă locurile intre ei.
Ex.34 Trei jucători sunt aşezaţi în linie la distanţa de 5-20 metri. Jucătorii aşezaţi la extrem
au câte o minge şi sunt orientaţi către cel din mijloc. Ei îi pasează alternativ celui din
mijloc, care le va repasa, la început aceluiaşi partener, apoi celuilalt. Rolurile se schimbă
după o anumită perioadă.
Ex.35 Pase între trei jucători, aflaţi la distanţe mari(20-40 metri), aşezaţi în triunghi şi
executând mişcări pe loc.
Ex.36 Pase între trei jucători din alergare, cu două mingi şi schimb de locuri. Jucătorii se
află la distanţe mari (20-40 metri). Exerciţiul se poate încheia şi cu tras la poartă.
Ex.37 4 jucători A,B,C,D, sunt aşezaţi în formaţie de dreptunghi la distanţă de 10 metri cei
de pe latura mică şi 15 metri cei de pe latura mare. A şi B pasează direct cu C şi D şi după
fiecare lovire a mingii schimbă rapid locirile între ei(A cu B şi C cu D).
Ex.38 Pase între 4-6 jucători din alergare circulară în jurul unui coechipier. Pasele se dau
cu şi fără preluare. La un anumit interval de timp se schimbă sensul de alergare.
Ex.39 Pase între 4-6 jucători dispuşi în cerc, cu unul aşezat în mijloc. Jucătorul din centru,
după ce primeşte mingea de la unul dintre coechipieri de pe cerc, se deplasează în locul
acestuia în timp ce, celălalt jucător care a pasat, ocupă locul din centru, continuând
exerciţiu.
Ex.40 Suveică între 4-8 jucători, cu variante: varianta 1- cu trecere la şirul propriu;
varianta 2 – cu trecere la şirul opus.
Ex.41 6-10 jucători sunt aşezaţi pe trei grupe în formă de triunghi. Mingea pleacă de la
primul jucător şi circulă mereu spre dreapta; jucătorul, după ce pasează, se deplasează la
coada şirului din stânga sa.
Ex.42 În linie pe două rânduri faţă în faţă, pe perechi, la diferite distanţe, de pe loc şi din
deplasare, pasarea mingii sub formă de concurs. Se apreciază care pereche execută mai
corect, mai precis, mai relaxat; care pereche reuşeşte cele mai multe pase într-un minut,
două, trei; care pereche reuşeşte să ajungă mai repede la 100,200,300 de pase.
Ex.43 Jucătorii sunt aşezaţi pe o linie la intervale de 3-4 metri între ei. Un jucător este
aşezat în faţa liniei şi lateral faţă de aceasta, având o minge. El o pasează şi o reprimeşte pe
rând de la fiecare jucător, deplasându-se în faţa liniei. Când ajunge la capătul liniei se
aşează lângă ultimul jucător, pasând în prealabil mingea jucătorului din capătul opus al
liniei, care reîncepe exerciţiul.
Ex.44 Jucătorii sunt dispuşi pe două şiruri, faţă în faţă, la 15 metri. Lateral, la 10 metri de
şiruri, se plasează doi parteneri. Primii din fiecare şir sprintează 3-4 metri, primesc mingea
de la parteneri, o retransmit, apoi aleargă la coada şirului propriu.
Ex.45 8 jucători sunt dispuşi pe două linii faţă în faţă la intervale de 3-4 metri. Mingea
porneşte de la primul jucător al liniei A, care o pasează la primul jucător al liniei B. Acesta
retransmite mingea celui de-al doilea jucător al liniei A şi aşa mai departe, executând pase
în zig zag până la capătul liniei şi înapoi.
Ex.46 Acelaşi exerciţiu cu două mingi, care pleacă în circulaţie de la capetele opuse ale
rândurilor.
Ex.47 Pase între mai mulţi jucători, dintr-o deplasare liberă pe o porţiune de teren. Mingea
circulă de la un jucător la celălalt, într-o succesiune neregulată. Jucătorii schimbă continu
locurile între ei.
Ex.48 Acelaşi număr de jucători, din aceeaşi deplasare liberă, pasează între ei cu 2-3 mingi
simultan.
Ex.49 Pasa cu obstacole. 6-8 jucători stau în cercul de la centrul terenului. Doi aleargă în
afara cercului schimbând pase. Apoi se aleargă în sens opus. Fiecare pasă corectă înseamnă
un punct. Perechile se schimbă periodic. Perechea care termină se aşază în locul celei care
urmează să joace. Câştigă perechea care acumulează cele mai multe puncte.
Ex.50 Pasa prin culoar. În suprafaţa de pedeapsă împărţită în 6 pătrate joacă două echipe a
câte 9 jucători. Echipa A joacă în pătratele 1,3 şi 5, iar echipa B joacă în pătratele 2,4 şi 6.
Echipa A1 încearcă găsirea unui culoar prin echipa B1 pentru a transmite mingea echipei
A2. echipa A2 poate transmite atât echipei A1 cât şi A3. Fiecare trecere prin culoar se
notează cu un punct. Dacă adversarul interceptează mingea, jocul îl continuă echipa care a
interceptat. Echipele din mijloc îşi schimbă periodic locurile. Câştigă echipa care obţine
cele mai multe puncte într-un timp prestabilit
Ex.51 Vânătoarea cu mingea. Jucătorii sunt împărţiţi în funcţie de spaţiu, pe un loc mic.
Unul dintre ei este vânător şi se află în posesia mingii. El conduce balonul printre jucătorii
care aleargă şi încearcă să atingă cu mingea unul din ei. Cel atins devine vânător. Acum
ambii jucători, pasează încercând să se apropie cât mai mult de unul dintre ceilalţi jucători,
pentru a atinge pe următorul jucător cu mingea. Fiecare jucător atins devine vânător. Nu se
admit săritura peste minge. Câştigătorul va fi cel care este atins ultimul.
Ex.52 Vânarea mingii. Jucătorii ambelor echipe stau în spatele unei linii trasate în careu.
Fiecare jucător are câte 2-3 mingi, cu care încearcă lovirea mingii medicinale, aşezate pe
punctul de la 11 metri, în aşa fel ca aceasta să pătrundă în terenul adversarului. Zona
centrală nu este accesibilă decât pentru scoaterea unei mingii. Echipa care reuşeşte să
trimită mingea medicinală dincolo de linia de demarcaţie a terenului advers, va învinge.
Ex.53 Cine loveşte la distanţă mai mare?. Lovitura se execută de pe sol, din aer, sau drop.
Se pot face întreceri cu piciorul drept şi cu piciorul stâng şi prin adiţionarea ambelor
lovituri prin totalizarea celor mai bune lovituri realizate cu câte un picior. Variantă:
întrecere pe perechi. Perechile se aşază una vis-a-vis de cealaltă, una la linia de mijloc, iar
cealaltă la linia de 16 metri şi execută lovituri de pe aceste linii.pentru fiecare balon trimis
dincolo de linie se acordă un punct. Variantă: se întrec două echipe. Cei alăturaţi formează
o echipă. Punctele se acordă ca mai sus, dar punctele se contabilizează în favoarea echipei
lor.
Ex.54 Pase lungi pe perechi. Perechile se aşază pe lăţimea terenului de joc, la 10 metri în
interiorul terenul de joc. Se pasează cu un procedeu dinainte indicat. Fiecare lovitură
reuşită care aterizează în spaţiul stabilit, obţine un punct. Dacă balonul este preluat înainte
de a atinge solul, se obţine un punct. Va câştiga echipa care a realizat cele mai multe
puncte în timpul stabilit. Se pot adăuga şi punctele jucătorilor de pe una din laturi.
Ex.55 Atac contratimp cu diagonale. O jumătate de teren se împarte longitudinal în trei
zone. Jucătorii se aşează, perechi, la linia de mijloc a zonelor exterioare. Perechile pornesc
la semnal schimbând până la linia de poartă. Fiecare jucător execută cel puţin trei
diagonale. În final, balonul trebuie condus dincolo de linia de poartă. Execuţia se
cronometrează. Pentru fiecare atingere a mingii în zona de mijloc se acordă 10 secunde
penalizare. Jucătorii iau loc la coada echipei adverse. După un număr stabilit de încercări,
câştigă echipa care a terminat în timpul cel mai scurt.
Ex.56 Jucătorii, fiecare cu minge, dispuşi pe tot terenul, îşi aruncă mingea cu piciorul cât
mai sus, după care fac preluare cu piciorul spre stânga să spre dreapta.
Ex.57 Fiecare jucător cu minge, conduce mingea, iar la semnal loveşte mingea cu călcâiul,
se întoarce, conduce în direcţia opusă şi repetă execuţia.
Ex.58 Un jucător aflat la linia mediană, conduce mingea spre poartă iar la 16 metri de
poartă, opreşte mingea cu talpa, aruncă mingea cu piciorul în sus, urmată de o lovitură din
drop cu piciorul.
Ex.59 Acelaşi exerciţiu, dar, jucătorul execută un şut la poartă lăsând-o să atigă solul o
singură dată, din semivole, după ce în prealabil şi-a aruncat mingea în sus cu piciorul.
Ex.60 Pe perechi, faţă în faţă, cu câte o minge. Jucătorul cu mingea transmite mingea
partenerului, lăsând mingea să cadă de la nivelul pieptului, cu lovire din drop, după care
execută acelaşi lucru.
Ex.61 Din culcat lateral, un jucător loveşte mingea cu piciorul, transmisă de un partener
situat în faţa sa.
Ex.62 Din culcat dorsal, cu spatele la un jucător care îi aruncă mingea pentru a putea fi
lovită cu piciorul din foarfecă.
Ex.63 Acelaşi exerciţiu, dar jucătorul care loveşte mingea din foarfecă, se află în poziţie
fundamentală medie/înaltă, iar aterizarea se face, pentru început, pe o suprafaţă
moale/nisip/gazon/.
Ex.64 Un jucător centrează din lateral în suprafaţa de pedeapsă, spre un coechipier care
încearcă să lovească mingea din foarfecă, direct în poartă.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA LOVIRII MINGII CU

CAPUL
Ex.1 Jucătorul are mingea în mâini şi o aruncă în sus la aproximativ un metru deasupra lui,
apoi o loveşte cu capul şi o prinde din nou.
Ex.2 Jucătorul se deplasează înainte, în mers sau în alergare, îşi aruncă mingea deasupra
lui şi o loveşte cu capul oblic în sus.
Ex.3 Jucătorul aleargă încet, îşi aruncă mingea deasupra capului şi trimite cu capul (fără
săritură) într-un perete.
Ex.4 La mingea atârnată, jucătorul exersează lovirea cu capul: de pe loc, din săritură, din
alergare.
Ex.5 Jucătorul trimite mingea în perete de cât mai multe ori, fără să cadă.
Ex.6 Jucătorul încearcă menţinerea mingii în aer cu capul prin lovituri uşoare.
Ex.7 Jucătorul izbeşte mingea de sol şi după ricoşare o trimite cu capul în perete.
Ex.8 La mingea atârnată, jucătorul încearcă să lovească mingea din sărituri succesive de pe
loc.
Ex.9 Jucătorul încearcă să trimită mingea cu capul de cât mai multe ori la sol.
Ex.10 Menţinerea mingii în aer prin lovituri cu capul din mers şi apoi din alergare.
Ex.11 Din aşezat, menţinerea mingii în aer prin lovituri cu capul.
Ex.12 Un jucător oferă mingea din mână unui partener, care o retrimite cu capul de pe loc.
Procedee diferite.
Ex.13 Un jucător oferă mingea unui partener, care printr-o întoarcere de 90 de grade
trimite cu capul mingea în perete.
Ex.14 Un jucător oferă mingea pe sus unui partener, care o retrimite din mers.
Ex.15 Un jucător oferă mingea unui partener care o retrimite din alergare.
Ex.16 Un jucător oferă înalt mingea unui partener care o retrimite din săritură.
Ex.17 Un jucător oferă înalt mingea unui partener care o retrimite din alergare şi săritură.
Ex.18 Menţinerea mingii în aer între doi jucători, prin lovituri cu capul.
Ex.19 Pase în doi cu capul, precedate de preluare.
Ex.20 Pase în doi cu capul, dintr-o atingere, în care unul din jucători se deplasează înainte,
iar celălalt înapoi.
Ex.21 Pase în doi cu capul, dintr-o deplasare laterală.
Ex.22 Pase în doi cu capul, precedate de o întoarcere de 360 de grade.
Ex.23 Pase în doi cu capul, dintr-o deplasare în jurul unui punct fix.
Ex.24 Pase în trei cu capul. Fiecare jucător transmite mingea colegului din partea dreaptă.
La semnal se schimbă sensul de transmiterea a mingii.
Ex.25 Doi jucători sunt aşezaţi unul înapoi celuilalt. Un al treilea oferă mingea cu mâna
jucătorului din spate, care o respinge cu capul din săritură. Fiecare jucător trece prin cele
trei roluri.
Ex.26 Pase în trei cu capul fără întrerupere. Se execută în sensuri libere. Se execută de pe
loc sau din deplasare.
Ex.27 Pase între trei jucători. Un jucător se retrage, ceilalţi doi, la distanţă de 2-3 metri,
înaintează. Mingea se pasează continuu jucătorului care se retrage.
Ex.28 Acelaşi exerciţiu. Cei doi jucători care înaintează, schimbă locurile între ei, în
momentul în care mingea se află la jucătorul care se retrage.
Ex.29 Doi jucători aruncă alternativ mingea unui al treilea, care o respinge cu capul spre
jucătorul de la care a primit-o.
Ex.30 Pase cu capul în suveică, între trei jucători.
Ex.31 Pase cu capul între trei jucători aşezaţi în triunghi, în şezând.
Ex.32 Pase cu capul între trei jucători aşezaţi în linie (2-3 metri), din deplasare înainte.
Mingea circulă de la un jucător la celălalt, în ambele sensuri.
Ex.33 Trei jucători dispuşi în linie. Cei din margine sunt aşezaţi cu faţa spre cel din centru,
căruia îi pasează continuu cu capul. Acesta, primind mingea de la un partener, o preia,
apoi, din întoarcere de 180 de grade, o pasează celuilalt. Rolurile se schimbă continuu.
Ex.34 Pase cu capul înapoi între trei jucători. Aceştia sunt dispuşi în şir, câte unul, la
distanţe de 1-2 metri. Primul pasează mingea cu capul înapoi jucătorului dinapoia sa şi
apoi se deplasează la coada şirului.
Ex.35 4-5 jucători formează un cerc. Unul dintre ei, stând la mijlocul cercului, oferă
mingea pe rând fiecăruia, care vor retransmite mingea printr-o lovitură cu capul. Se pot
executa lovituri de pe loc, din mers, din alergare şi din săritură. Jucătorul din centru va fi
schimbat.
Ex.36 4-6 jucători sunt aşezaţi în linie, având între ei intervale de 2-3 metri. Un jucător
stând în faţa formaţiei, oferă mingea cu cu mâna pe rând fiecărui jucător. Când ajunge la
capătul formaţiei cedează mingea ultimului jucător, care îi ia locul.
Ex.37 4-6 jucători sunt aşezaţi în cerc şi pasează mingea între ei cu capul. Sensul de
circulaţie al mingii este la alegere.
Ex.38 4-6 jucători se deplasează în cerc, în jurul unui coechipier. Acest coechipier oferă
mingea pe rând fiecărui jucător din deplasare, care o retransmite cu capul. Sensul
deplasării se schimbă continuu.
Ex.39 Suveică de 4-6 jucători şi pase cu capul.
Ex.40 Pase cu capul între 4-6 jucători aşezaţi în linie, din deplasare înainte.
Ex.41 Pase cu capul între patru jucători, în suprafaţa de pedeapsă. Mingea circulă
alternativ în cele două sensuri.
Ex.42 Un jucător oferă mingea cu mâna unui partener, care stă ghemuit. Acesta, din cădere
înainte, trimite mingea cu capul spre partenerul său. Rolurile se schimbă după 10-15
lovituri.
Ex.43 Un jucător oferă mingea unui partener, care din cădere-plonjon o retrimite
coechipierului. După 10-15 lovituri rolurile se schimbă.
Ex.44 Pase în doi cu capul. Un jucător loveşte mingea, atunci când traiectoria o permite,
din plonjon. Rolurile se schimbă.
Ex.45 Un jucător pasează mingea unui partener cu piciorul, de la distanţă de 10-20 metri,
la semiînălţime. Acesta o respinge din plonjon. Rolurile se schimbă.
Ex.46 Un jucător îşi aruncă mingea în sus, de la linia suprafeţei de pedeapsă, aleargă şi
trage cu capul la poartă.
Ex.47 Un jucător oferă mingea unui coechipier în dreptul liniei suprafeţei de poartă, care
din mers (apoi din alergare) trage la poarta.
Ex.48 Pase în doi din deplasare, cu tras la poartă.
Ex.49 Un jucător pe post de extremă centrează înalt unui partener, care din alergare şi din
săritură trage la poartă.
Ex.50 Un jucător centrează unui partener, care cu capul o pasează unui al treilea. Acesta
trage la poartă cu piciorul sau cu capul.
Ex.51 Un jucător aflat pe extremă centrează mingea spre centrul suprafeţei de pedeapsă.
Aici sar la minge doi jucători, unul încercând să tragă cu capul la poartă, celălalt s-o
respingă în teren.
Ex.52 Un jucător centrează, iar 3-4 jucători sar, în acelaşi timp, spre minge, fiecare
încercând să o trimită spre poartă.
Ex.53 Antrenorul centrează mingea, iar jucătorii o trimit cu capul spre poartă, din plonjon.
Ex.54 Antrenorul pasează mingea de la distanţă unui jucător, acesta o respinge cu capul
spre antrenor.
Ex.55 Antrenorul pasează înalt de la distanţă. Doi jucători sar împreună la minge, fiecare
încercând să o respingă.
Ex.56 4 jucători sunt dispuşi în suprafaţa de pedeapsă. Mingea se pasează înalt, în
diagonală şi se respinge cu capul, lateral, jucătorilor alăturaţi.
Ex.57 Două linii de jucători (3-4 în fiecare linie) sunt dispuse la distanţă de 25-30 metri,
faţă în faţă. Jucătorii unei linii degajează de jos, înalt, spre jucătorii celeilalte linii, care
resping mingea cu capul.
Ex.58 Antrenorul centrează pe sus mingea, în faţa unui grup de 3-6 jucători. Aceştia sar la
minge şi fiecare încearcă să o respingă spre antrenor.
Ex.59 Doi jucători sunt aşezaţi unul înapoi celuilalt. Un al treilea oferă mingea cu mâna
jucătorului din faţă. Jucătorul din spate trece în faţa partenerului care respinge mingea cu
capul din săritură. Fiecare jucător trece prin cele trei roluri.
Ex.60 Jocul „ Apără cu capul”. Un jucător de câmp ia locul portarului, iar ceilalţi jucători
execută lovirea mingii spre poartă (finalizare) numai la înălţimea de 1,5-2 metri. Portarul
are dreptul să apere doar cu capul. Jocul poate decurge şi sub formă de concurs.
Ex.61 Jocul „ Cine loveşte mingea de mai multe ori cu capul”. Concurs individual de
menţinere a mingii în aer prin lovituri succesive cu capul.
Ex.62 Concurs de menţinere a mingii în aer între perechi. Mai multe perechi de jucători
încep la semnal pase în doi cu capul. Perechea care scapă mingea pe sol este leiminată din
concurs. Perechea care rămâne ultima în joc, câştigă întrecerea.
Ex.63 Concurs de menţinere a mingii în aer, prin lovituri cu capul, între grupe de trei
jucători. Jucătorii care după semnalul de începere scapă mingea pe sol, sunt eliminaţi din
concurs. Câştigă grupa care rămâne ultima în joc.
Ex.64 Concurs „Cine înscrie mai multe goluri cu capul”, individual sau pe echipe. De la o
linie aflată la 6-7 metri de poartă, fiecare jucător execută ( cu mingea pe care şi-o oferă
singur) 5-8 lovituri cu capul la poartă. La sfârşit se stabileşte un clasament.
Ex.65 Concurs individual „ Cine trimite mingea mai departe”. Fiecare jucător îşi oferă
mingea şi o degajează cât mai departe. Locul unde cade mingea este marcat iar la sfârşit se
stabileşte un clasament.
Ex.66 Joc la două porţi cu capul. Se aşază două porţi faţă în faţă, la o distanţă de 6-7 metri.
Se dispută un joc între două echipe a 2-3 jucători, după următorul regulament: într-o echipă
un jucător este portar, iar ceilalţi jucători de câmp; portarul poate prinde mingea în mâini,
dar între jucătorii aceleiaşi echipe se permit numai pase cu capul; scopul este de a înscrie
cât mai repede un anumit număr de goluri.
Ex.67 Jocul”Gol în poarta mică”. Jucătorii se împart în două echipe egale ca număr. În faţa
lor se găseşte o poartă cu dimensiuni reduse ( 1 metru). De la o linie stabilită, fiecare
jucător al aceleiaşi echipe încearcă, oferindu-şi mingea, să o introducă în poartă. Apoi
efectuează aceeaşi încercare şi jucătorii echipei adverse.
Ex.68 Ştafetă între două sau mai multe echipe. Echipele sunt dispuse înapoia aceleiaşi linii,
în şir câte unul. Câte un jucător din fiecare echipă se află în faţa propriei sale echipe, la
distanţă de 2-3 metri, având în posesia lui o minge. La semnal, jucătorii plasaţi în faţă
aruncă mingea la cap, primului din echipa proprie, care o repasează înapoi cu capul,
aşezându-se. Apoi, jucătorul din faţă aruncă în continuare mingea fiecărui component al
echipei sale, care execută identic( pasă cu capul şi aşezare). Echipa care termină mai
repede jocul, câştigă concursul.
Ex.69 Ştafetă în suveică, cu echipe de trei jucători, pasele executându-le cu capul. După
pasă, fiecare jucător se deplasează la coada şirului opus. Câştigă echipa ai cărei jucători
ajung mai repede la locurile iniţiale.
Ex.70 Concurs de pase înapoi cu capul. 2-3 echipe sunt aşezate în şir câte unul, înapoia
unei linii de plecare. Primii jucători din fiecare echipă pasează la semnal, cu capul, înapoi,
partenerilor din spate şi aşa mai departe până la sfârşitul şirului. După aceasta, întreg şirul
se întoarce la stânga împrejur şi reîncepe cocursul de la ultimul jucător, devenit acum
primul. Câştigă echipa care, fără să scape mingea pe sol, o readuce la primul jucător.
Ex.71 Joc de volei cu capul. Pe un teren de volei sau pe un altul improvizat, se plasează
două echipe de câte 4-9 jucători. Jocul decurge după următorul regulament: serviciul se
execută de la 2-3 metri de fileu cu capul; pasele se efectuează identic ( se permit 3-5 pase
în cadrul aceleiaşi echipe); când mingea atinge solul, după ricoşare, poate fi preluată cu
capul; se înregistrează punct când mingea nu mai poate fi jucată cu capul; se joacă 3-5
seturi, fiecare până la 15 puncte.
Ex.72 Joc de baschet cu capul. Se joacă la un coş sau la două coşuri. Mingea se poate pasa
numai cu capul sau şi cu piciorul şi nu trebuie să atingă solul.La coş se transmite mingea
numai cu capul.
Ex.73 Jocuri pe teren redus: 4 contra 1, 5 contra 2, fiind permisă numai lovirea mingii cu
capul care trebuie menţinută în aer.
Ex.74 Jocuri pe teren redus cu restricţii: 5 contra 5, se joacă numai cu mâna şi cu capul,
dar golul este valabil numai dacă este marcat cu capul.
Ex.75 Joc bilateral în condiţii normale de joc, dar golul este acordat numai dacă este
marcat printr-un procedeu de lovire a mingii cu capul.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA ARUNCĂRII MINGII DE

LA MARGINE
Ex.1 De pe loc, individual, exerciţii de prindere a mingii-priza la minge.
Ex.2 De pe loc, pase în doi cu ambele mâini de deasupra capului şi din lateral dreapta-
stânga, de la nivelul umărului.
Ex.3 Jucătorii, stând depărtat în coloană câte unul, la distanţă de 1 metru, transmit mingea
cu ambele mâini deasupra capului partenerului din spate până mingea ajunge la ultimul din
coloană, care vine cu ea în fruntea coloanei şi exerciţiul continuă.
Ex.4 Pe perechi faţă în faţă, la distanţa de 8-10 metri. Un jucător aruncă mingea unui
partener care execută preluare (piept, coapsă, cap) şi apoi retransmite mingea partenerului
printr-o aruncare de la margine.
Ex.5 Un jucător execută aruncarea de la margine cu elan unui partener aflat la 15-20 metri,
care face preluare cu pieptul, prinde mingea şi execută aruncarea de la margine tot cu elan
partenerului.
Ex.6 Exerciţii de aruncare a mingii de la margine între doi jucători, de la distanţe variabile.
Se execută de pe loc, din mers şi din alergare.
Ex.7 Exerciţii de aruncare a mingii în doi, din culcat facial.
Ex.8 Aruncarea mingii de la margine între 3-4 jucători.
Ex.9 Aruncarea mingii într-un cerc format din 6-8 jucători. Se poate executa cu 2-4 mingii
concomitent.
Ex.10 Aruncarea mingii în zig-zag, jucătorii fiind dispuşi la distanţe variabile, pe două
linii.
Ex.11 4-6 jucători sunt dispuşi în cerc, cu diametru de 15-20 metri. Jucătorul cu mingea,
aruncă mingea spre partener după care se deplasează în locul acestuia şi aşa mai departe.
Exerciţiul continuă timp de 10 minute.
Ex.12 3 jucătorii sunt aşezaţi în triunghi, la distanţa de 15-20 metri. Jucătorul cu mingea,
aruncă mingea spre partener după care se deplasează în locul acestuia. Jucătorul care a
preluat mingea o conduce spre locul de unde aplecat partenerul şi execută o aruncare de la
margine spre celălalt coechipier, iar exerciţiul continuă ca în prima parte.
Ex.13 Câte doi jucători la o minge, la distanţa de 15-20 metri. Un jucător execută aruncare
de la margine cu elan, partenerul preia mingea cu pieptul sau cu piciorul, o conduce paralel
cu linia de margine 4-5 metri, apoi pasează mingea coechipierului care între timp s-a
deplasat la acelaşi nivel cu el.
Ex.14 Doi jucători aflaţi la o distanţă de 10-15 metri. Un jucător execută aruncarea de la
margine, de pe loc, partenerului care iese în întâmpinarea mingii, preluând-o prin ricoşare
cu solul, după care o conduce în altă direcţie, în viteză.
Ex.15 Câte trei jucători la o minge. Un jucător execută o aruncare de la margine spre cei
doi coechipieri aflaţi cu spatele, la distanţa de 10-15 metri. La semnal se întorc spre
partenerul care execută aruncarea de la margine încercând să intre în posesia mingii, prin
preluare pe piept sau cu piciorul, după care retransmit înapoi jucătorului.
Ex.16 Doi jucători având fiecare câte o minge, execută aruncare de la margine spre un al
trilea jucător aflat la 10-15 metri, în terenul de joc. Acesta loveşte alternativ mingiile,
trimise din aruncare de la margine de parteneri, cu capul şi cu piciorul din vole.
Ex.17 Ştafetă cu aruncarea mingii între 2-4 echipe. Jucătorii sunt dispuşi pe 2-4 şiruri, în
poziţia ghemuit. Fiecare echipă are un jucător în faţă, care aruncă mingea, pe rând, celor
din formaţia lor. Cei din formaţie după ce aruncă mingea jucătorului din faţă se ghemuiesc
înapoi în formaţie.
Ex.18 Un jucător aruncă mingea unui coechipier care se demarcă paralel cu linia de
margine, dar, un alt coechipier se demarcă şi el pentru a atrage atenţia adversarilor.
Adversarii vor acţiona prin marcarea strictă a celor doi jucători.
Ex.19 Concurs” Cine aruncă mai departe”. În cadrul concursului jucătorii vor folosii orice
procedeu de aruncare de la margine.
Ex.20 Joc bilateral cu temă: toate abaterile de la regulament, produse în timpul jocului, se
sancţionează cu aruncare de la margine care se execută din locul de unde s-a produs
abaterea.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA ELEMENTELOR

TEHNICE FĂRĂ MINGE
Ex.1 În linie pe un rând cu faţa la terenul de joc;diferite tipuri de alergare( alergare cu
genunchi sus, cu pendularea gambelor la şezută, alergare laterală, cu spatele )
Ex.2 Jucătorii plasaţi pe tot terenul; alergare cu schimbări de direcţie la semnal sonor dat
de către antrenor.
Ex.3 Jucătorii dispuşi pe tot terenul; la semnal sonor jucătorii se aşază în poziţie de culcat
facial, dorsal, ventral.
Ex.4 Jucătorii sunt dispuşi în linie; la semnal se aruncă în culcat facial imitând plonjonul.
Ex.5 Jucătorii sunt dispuşi în linie în poziţia de culcat dorsal, cu spatele la direcţia de
alergare; la semnal se ridică şi aleargă înapoi în viteză, 20 metri.
Ex.6 Acelaşi exerciţiu dar din poziţia de culcat dorsal, ghemuit cu faţa şi cu spatele la
direcţia de alergare.
Ex.7 Jucătorii sunt dispuşi pe tot terenul; în alergare, la fiecare al 5- lea pas ,săritură cu
imitarea lovirii mingii cu capul.
Ex.8 Jucătorii sunt dispuşi pe ½ de teren în alergare; la semnal, ei se opresc în cel mai
scurt timp în joc de glezne, la semnalul următor continuă alergarea.
Ex.9 Jucătorii sunt dispuşi în linie cu faţa la terenul de joc; la semnal, rostogolire înainte
urmată de alergare de viteză pe 20 metri.
Ex.10 Acelaşi exerciţiu dar rostogolire înapoi cu întoarcere şi alergare de viteză pe 20
metri.
Ex.11 Individual, jucătorii conduc mingea pe toată suprafaţa de joc. La semnal, jucătorii
schimbă direcţia de alergare schimbând piciorul şi procedeul de conducere a mingii. Se
poate conduce alternativ, stângul-dreptul.
Ex.12 Jucătorii conduc mingea printre jaloane dispuse lateral la 10-15 metri, la un interval
de 5 metri. În alergare de viteză cu mingea la picior trebuie să treacă printre aceste jaloane.
Ex.13 Jucătorii conduc mingea printre jaloane dispuse în zig-zag, la distanţa de un metru,
după care, conduc mingea în linie dreaptă şi sutează la poartă.
Ex.14 Jucătorii aleargă grupat în tempo de ¼, în interiorul terenului de joc. La semnalul
antrenorului, care le transmite direcţia de alergare, aleargă în acea direcţie.
Ex.15 Jucătorii sunt dispuşi pe linia de poartă, cu spatele la terenul de joc. Aceştia aleargă
cu spatele la direcţia de alergare, în poziţie fundamentală medie. La semnalul antrenorului,
le transmite direcţia de alergare, stânga, dreapta, înainte, înapoi, oblic stînga-dreapta,
înainte-înapoi.
Ex.16 Câte doi la o minge. Un jucător are mingea care o aruncă partenerului care este
culcat facial cu faţa la partener pentru a fi lovită cu capul. Jucătorul se ridică în viteză
loveşte mingea cu capul şi se întinde pe sol. Se execută în tempo ridicat.
Ex.17 Acelaşi exerciţiu, dar jucătorul culcat facial este cu spatele la partenerul care aruncă
mingea.
Ex.18 Câte doi la o minge. Un jucător aflat în picioare la distanţa de 3-5 metri de partener
care este în poziţia de culcat facial în faţa sa, aruncă mingea spre partener care trebuie să
lovească mingea din acea poziţie, cu capul. Jucătorul care loveşte mingea, efectuează o
extensie a trunchiului.
Ex.19 Câte doi la o minge. Un jucător aflat în picioare la distanţa de 3-5 metri de partener
care este în poziţia de culcat facial în faţa sa, aruncă mingea spre partener care execută un
plonjon, de pe genunchi, lovind mingea cu capul şi aterizând pe braţe.
Ex.20 Acelaşi exerciţiu, dar jucătorul efectuează un plonjon din picioare, loveşte mingea
cu capul şi aterizează prin amortizare pe braţe.
Ex.21 Pe perechi, un jucător efectuează întoarceri în jurul axei sale, iar la semnalul
antrenorului, partenerul aruncă mingea spre a fi lovită cu capul. La semnal, cel care
execută întoarceri, trebuie ca în cel mai scurt timp să se poziţioneze cu faţa spre jucătorul
cu mingea.
Ex.22 Pe perechi, un jucător stă cu spatele la partenerul său, în joc de glezne, la distanţa de
10 metri. La semnalul dat de jucătorul cu mingea, pe care o aruncă în acelaşi timp spre
partener, acesta se întoarce şi loveşte mingea, fără să atingă solul, cu orice parte a corpului(
mai puţin braţele), transmiţând-o partenerului.
Ex.23 4 jucători se află fiecare cu o minge în mână, în afara unui cerc cu raza de 5 metri.
Un alt jucător se află în centrul cercului. Jucătorii din afara cercului vor arunca aproape
simultan mingiile spre jucătorul din centru care va încerca să le retransmită partenerilor din
afara cercului. La semnal, jucătorul din mijloc va fi înlocuit de către un jucător din
exteriorul cercului.
Ex.24 5 jucători, cu o minge, se află în afara unui cerc cu raza de 9 metri, iar un alt jucător
se află în centrul cercului în poziţia de sprijin în culcat dorsal. Cei din exterior nu au voie
să intre în cerc; ei trebuie să-l lovească pe cel din mijloc în trunchi sau cap, iar cel din
mijloc să se apere doar cu picioarele. Jucătorul din centru se poate deplasa în interiorul
cercului. Toţi jucătorii vor trece prin cerc iar câştigător va fi cel care a fost lovit de cele
mai puţine ori.
Ex.25 Jucătorii sunt dispuşi pe linia de poartă, cu faţa la terenul de joc, în sărituri cu
genunchii la piept. La semnal, sprint pe distanţa de 20 metri cu rămânere în joc de glezne.
La următorul semnal, alergare cu spatele pe 20 metri şi rămânere în culcat facial cu spatele
la direcţia de alergare; la următorul semnal, sprint pe 20 metri cu rămânere în culcat dorsal
cu spatele la direcţia de alergare, iar la următorul semnal, răstogolire laterală şi târâre pe 10
metri urmată de alergare uşoară pe 20 metri.
Ex.26 Un jucător, pleacă spre poartă cu mingea la picior, la 25 de metri de poartă îşi
depărtează mingea mai mult, execută o rostogolire înainte, continuă să alerge spre minge şi
o şutează spre poartă de la aproximativ 16 metri.
Ex.27 Pe perechi. Un jucător are mingea în mâini care o transmite partenerului pentru a
putea fi lovită cu capul din săritură. Jucătorul care loveşte mingea cu capul trebuie să
execute o rostogolire înainte urmată de săritură.
putea fi lovită cu capul din plonjon. Jucătorul care loveşte mingea cu capul trebuie să
execute o rostogolire înainte urmată de plonjon.
putea fi lovită cu capul din săritură. Jucătorul care loveşte mingea cu capul trebuie să
execute o rostogolire înapoi urmată de săritură.
Ex.30 Jucătorii sunt dispuşi pe linia de margine, paralel cu aceasta. Ei sunt în poziţia de
culcat dorsal cu mâinile în prelungirea corpului. Jucătorii trebuie să execute rostogoliri
laterale spre stânga şi spre dreapta. Semnalul este dat de antrenor.
Ex.31 Acelaşi exerciţiu, dar, la semnalul antrenorului, jucătorii se ridică şi execută sărituri
de pe ambele picioare simulând lovirea mingii cu capul.
Ex.32 Alergare şerpuită pe toată lungimea terenului. Jucătorii sunt dispuşi unul în spatele
celuilalt la 3 metri distanţă, în joc de glezne. La semnal, jucătorii sprintează în zig-zag pe
prima lăţime, unde se opresc în poziţia aşezat; la următorul semnal, pe lăţimea următoare,
jucătorii aleargă cu spatele la direcţia de alergare şi se opresc în culcat facial; după care, la
următorul semnal, joc de glezne cu frecvenţă maximă; după care pe următoarea lăţime se
execută rostogolire înainte.
Ex.33 Individual, jucătorii menţin mingea pe cap, simultan cu întoarceri de 180 de grade
şi/sau 360 de grade.
Ex.34 Individual, jucătorii execută sarituri ca mingea pe ambele picioare, alternativ stânga-
dreapta, înainte-înapoi, peste o minge.
Ex.35 Individual, jucătorii execută sărituri ca mingea, cu întoarceri de 45-90 de grade, cu
lovirea palemelor alternativ, faţă, spate sau sus deasupra capului.
Ex.36 Individual, jucătorii se deplasează prin sărituri pe un picior, cu două mingii în mâini,
prin zone marcate de la 1 la 10, dispuse la alegere.
Ex.37 Individual, jucătorii execută sărituri cu coarda de gimnastică, cu desprindere pe un
picior sau pe ambele.
Ex.38 Pe perechi, unul în faţa celuilalt, la distanţa de 5-10 metri, în poziţia aşezat. Un
jucător transmite mingea de deasupra capului cu braţele întinse, partenerului care după ce o
prinde în braţe se culcă pe spate şi revine puternic pentru a retransmite mingea
partenerului.
MIJLOACE PENTRU ÎNVĂŢAREA /PERFECŢIONAREA ELEMENTELOR

TEHNICE SPECIFICE PORTARULUI
Ex.1 Mers, înainte-înapoi-lateral, cu pas adăugat- lateral cu pas încrucişat, pe vârfuri-pe
călcâie.
Ex.2 Din mers, rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit şi din ghemuit în depărtat.
Ex.3 Din mers cu spatele, rostogolire înapoi din ghemuit în ghemuit sau din ghemuit în
depărtat.
Ex.4 Deplasare laterală cu paşi adăugaţi sau cu paşi încrucişaţi.
Ex.5 Deplasare cu spatele, rostogolire înapoi cu aterizare în picioare, urmată de deplasare
laterală, în poziţie fundamentală joasă, medie sau înaltă.
Ex.6 Din alergare uşoară, la semnal, deplasări 3-5 metri, cu faţa, cu spatele, cu pas
adăugat, cu pas încrucişat.
Ex.7 Din alergare, oprire în poziţie fundamentală joasă, medie, înaltă, la semnal.
Ex.8 Sărituri cu mâinile pe şold, iar la semnal oprire în poziţie fundamentală.
Ex.9 Pe perechi, faţă în faţă, deplasări laterale, înainte, înapoi iar la semnal, oprire în
poziţie fundamentală.
Ex.10 Rostogolire înainte/înapoi, cu aterizare în poziţie fundamentală joasă,medie, înaltă.
Ex.11 Exerciţiu pentru acomodarea cu mingea; portarul execută priza prin ridicarea mingii
de pe sol.
Ex.12 Din stând depărtat, portarul execută trecerea mingii printre picioare, pe după bazin,
pe deaupra capului, dintr-o mână în alta.
Ex.13 Pe perechi, faţă în faţă. Din poziţia fundamentală aleasă, transmiterea mingii cu
mâinile de la nivelul pieptului sau de deasupra capului, cu accentuarea prizei pe minge.
Ex.14 Pe perechi, faţă în faţă, din deplasare laterală în poziţie fundamentală medie,
transmiterea mingii cu o mână sau cu ambele, la diferite nivele ale corpului.
Ex.15 Îndividual, cu faţa la un perete se transmite mingea cu mâna sau cu piciorul în perete
iar la revenire din perete se prinde mingea cu o mână sau cu ambele, cu accent pe priză la
minge.
Ex.16 Doi jucători sunt dispuşi lateral, cu faţa la un perete. Un jucător transmite mingea în
perete care trebuie să revină la partener, executând prinderea mingii şi invers.
Ex.17 Din deplasare înainte/înapoi/lateral, căderi şi ridicări de la sol fără ajutorul braţelor.
Ex.18 Rostogolire înainte/înapoi, cu cădere lateral stânga-dreapta.
Ex.19 Din stând pe genunchi, între două mingi poziţionate lateral, cădere alternativă pe
mingii, stânga-dreapta.
Ex.20 Din alergare, portarul îşi aruncă mingea în sus,10-15 metri şi din săritură, o
respinge.
Ex.21 Portarul loveşte puternic mingea de sol în faţa sa şi o reprinde din ricoşare.
Ex.22 Portarul aruncă mingea într-unul dintre stâlpi porţi sau în transversală, de la 1-3
metri, după care o reprinde din ricoşare.
Ex.23 Portarul aruncă mingea în zid şi o reprinde din ricoşare. Aruncările se efectuează la
nivel înalt, mediu sau jos.
Ex.24 Portarul sare şi prinde mingea atârnată, statică, apoi în balansare.
Ex.25 Portarul rostogoleşte mingea pe sol şi la intervale egale o prinde cu două mâini, o
ridică şi apoi o rostogoleşte din nou.
Ex.26 Portarul rostogoleşte două mingi simultan, poziţionate lateral, după care le ia în
mâini şi le degajează cu piciorul.
Ex.27 Portarul aruncă mingea în lateral,1-3 metri, şi după ce aceasta atinge solul de 1-2
ori, plonjează lateral şi o prinde.
Ex.28 Portarul îşi aruncă mingea înapoi, peste cap, apoi se întoarce şi o prinde din plonjon.
Ex.29 Portarul îşi aruncă mingea pe jos, oblic înainte stânga/dreapta şi plonjează pentru a o
prinde.
Ex.30 Portarul îşi aruncă mingea în lateral stânga/dreapta şi plonjează pentru a o prinde,
peste obstacole cu înălţime mică.
Ex.31 În faţa unui perete, doi jucători dispuşi lateral, unul cu faţa celălalt cu spatele.
Jucătorul cu faţa la perete transmite mingea în perete cu piciorul sau cu mâna, iar jucătorul
cu spatele se întoarce brusc şi încearcă să prindă mingea.
Ex.32 Acelaşi exerciţiu dar în condiţii de adversitate pasivă, semiactivă şi activă.
Ex.33 Pe perechi; portarul plasat în poartă, încearcă să prindă mingea trimisă de partener,
aflat la 5-10 metri de poartă, cu mâna sau cu piciorul, la diferite înălţimi.
Ex.34 Un jucător aflat în colţul suprafeţei de pedeapsă, şutează la poartă alternativ colţul
lung şi scurt, iar portarul încearcă să prindă mingea sau să o respingă peste poartă. La
semnal, se trece în celălalt colţ al suprafeţei de pedeapsă.
Ex.35 Portarul aflat pe linia suprafeţei de poartă, cu spatele la terenul de joc, încearcă să
prindă mingea transmisă de un jucător stânga/dreapta, întorcându-se brusc la semnal.
Ex.36 Portarul stă ghemuit în poartă, cu faţa la partener, care îi oferă mingii înalte, pentru a
le putea prinde din săritură.
Ex.37 Acelaşi exerciţiu, dar portarul plonjează după mingii aruncate lateral de către
partener.
Ex.38 Un jucător conduce mingea spre poartă iar portarul iese în întâmpinare şi îl
blochează la picioare.
Ex.39 Un jucător oferă portarului, de la 5-10 metri, mingii alternativ stânga/dreapta.
Ex.40 Acelaşi exerciţiu, dar portarul trebuie să prindă sau să respingă mingiile aruncate de
de partener, alternativ stânga/dreapta.
Ex.41 Pe perechi, faţă în faţă; un jucător aruncă mingea deasupra partenerului şi în spatele
acestuia care se deplasează cu spatele şi încearcă să o prindă/boxeze/devieze.
Ex.42 Pe perechi, faţă în faţă; un jucător lasă să cadă mingea de la nivelul umerilor iar
partenerul încearcă să prindă mingea imediat ce a atins solul.
Ex.43 Un jucător şutează la poartă spre portarul aflat cu spatele la partener, fiind legat de
bazin şi cei doi stâlpi ai porţii, de cordoane elastice. La semnal portarul se întoarce şi
încearcă să prindă mingea.
Ex.44 Un jucător aflat în afara suprafeţei de pedeapsă, cu 10 mingii, şutează la poartă la
intervale de timp din ce în ce mai scurte iar portarul încearcă să prindă/boxeze/devieze
mingea prin săritură sau plonjon.
Ex.45 Doi jucători, având fiecare o minge, trag la poartă, modificând treptat intensitatea
şutului şi distanţa de lovire.
Ex.46 Un jucător aflat în afara suprafeţei de pedeapsă în lateral, centrează spre un
coechipier care încearcă să introducă mingea în poartă, dar portarul iese şi încearcă să
respingă mingea.
Ex.47 Un atacant centrează din partea laterală a terenului spre doi coechipieri care încearcă
să marcheze gol. Portarul iese din poartă şi încearcă să prindă mingea sau să o boxeze.
Ex.48 Doi jucători cu mingea la picior şutează simultan spre aceeaşi parte a porţii iar
portarul încearcă să le respingă.
Ex.49 3-6 jucători, cu 3-6 mingii, trag alternativ la poartă. Densitatea loviturilor este din ce
în ce mai mare şi din ce în ce mai puternice. Portarul încearcă să prindă/respingă mingiile.
Ex.50 Acelaşi exerciţiu, însă portarul este plasat lângă un stâlp al porţii, încercând să
prindă/boxeze/devieze mingiile din cealaltă parte a porţii.
Ex.51 3-4 jucători sunt plasaţi la 30-40 metri de poartă, care execută centrări înalte în
suprafaţa de pedeapsă. Portarul iese, încercând să prindă/boxează/devieze mingea.
Ex.52 3-7 jucători sunt aşezaţi la distanţe diferite de poartă (30-40 metri); trag la poartă
alternativ crescând intensitatea şuturilor.
Ex.53 3-6 jucători trag alternativ la poartă, din afara suprafeţei de pedeapsă. Se
cronometrează câte goluri primesc 2-3 portari, în intervale de timp egale.
Ex.54 Concurs între portari. Doi portari, fiecare în poarta sa ( distanţa dintre porţi-15-20
metri), dintr-un număr de lovituri, câte goluri marchează fiecare în poarta adversă.
Ex.55 Portarul se găseşte în mijlocul unui cerc format de 5-8 jucători, care pasează între ei.
Portarul încearcă să prindă mingea. Dacă reuşeşte, este înlocuit de cel căruia i-a prins
mingea.
Ex.56 Jocul”Portarul între două linii”. Portarul se află între două linii formate din 4-5
jucători, dispuse faţă în faţă, pe o distanţă de 6-8 metri. Jucătorii celor două linii pasează
între ei, pe jos şi la semiînălţime, iar portarul încearcă să prindă aceste pase. La semnal,
portarul se schimbă. Se poate face şi sub formă de concurs.
Ex.57 În suprafaţa de pedeapsă,8-16 jucători pasează între ei, iar 2-3 portari încearcă să
prindă mingea din alergare liberă, în interiorul suprafeţei de pedeapsă.
Ex.58 Jocul”Cine degajează mingea mai departe”. Fiecare portar execută cu mâna sau
piciorul degajări din propria suprafaţă de poartă. Se acordă 5 încercări de fiecare portar.
Ex.59 Jocul” cine aruncă cel mai precis mingea”. Acelaşi exerciţiu ca cel anterior, dar,
portarul trebuie să transmită mingea în zona indicată de antrenor. Degajarea se poate
efectua cu mâna sau cu piciorul, la alegere.
Ex.60 Momente fixe de joc cu adversar/adversari (lovitură de colţ, lovituri libere,
combinaţii), executate în suprafaţa de poartă, iar portarul încearcă să
respingă/boxeze/devieze/prindă mingea, în funcţie de traiectorie. Adversarii pot fi
semiactivi sau activi.
Ex.61 Un jucător aruncă mingea înalt cu boltă spre doi portari care încearcă să boxeze
mingea. Se poate face şi sub formă de concurs. Jucătorul poate transmite mingea şi prin
lovire tare de sol.
Ex.62 Jocul” Cine sare mai înalt?”. Un jucător transmite mingea peste bara transversală a
porţii fără plasă, portarului care se află în spatele liniei de poartă şi încearcă să boxeze
mingea înapoi spre partener, aflat la 11 metri de poartă.
Ex.63 Un portar degajează mingea înalt cu piciorul, spre un alt portar, care încearcă să
prindă mingea ca la rugby, după care retransmite prin acelaşi procedeu partenerului.
Ex.64 Acelaşi exerciţiu, dar portarul lasă să cadă mingea pe sol o dată, după care imediat
ce a lovit solul o prinde în braţe, după care retransmite prin acelaşi procedeu partenerului.

Studiu Privind Învăţarea Şi Consolidarea Tehnicii Jocului de Fotbal La Nivelul Juniorilor

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu Privind Învăţarea Şi Consolidarea Tehnicii Jocului de Fotbal La Nivelul Juniorilor

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

STUDIU PRIVIND ÎNVĂŢAREA

1.1. Actualitatea temei

Alături de această latură recreativă a sportului, sesizăm şi cealaltă latură a

junioratului să se modeleze efortul structurilor de joc la cerinţele reclamante de competiţie.

- un sistem de învăţământ sportiv;

1.2 Motivarea alegerii temei

cât mai viabile care să surprindă adversarii.

2.1. Tehnica jocului de fotbal

- poziţia finală a corpului la intrarea în posesie a mingii este greşită;

- nu se tatonează înainte de deposedare.

jocul de fotbal, care pune în valoare nivelul de tehnicitate al jucătorului.

- piciorul de sprijin (se aşază cu vîrful spre direcţia de lovire).

Lovirea mingii cu şiretul interior

Lovirea mingii din vole

Lovirea mingii cu capul de pe loc, cu picioarele la acelaşi nivel

- viteza de răsucire a trunchiului nu se face în concordanţă cu viteza cu care vine

în momentul aruncării, trunchiul revine energic spre înainte simultan cu îndreptarea

face deplasarea spre lateral, pentru a putea fi pe direcţia mingii.

- pe deasupra umărului (handbal)

- repunerea mingii în joc din vole

2.2. Particularităţi psihologice ale copiilor de 12-14 ani

schimbare importantă în conţinutul antrenamentului de fotbal, antrenorilor revenindu-le

Antrenorul, care va pune accent pe latura pedagogică a pregătirii, este direct

2.3. Aspecte psihologice ale practicării fotbalului la vârsta de 12-14 ani

Specificul conţinutului pregătirii jocului de fotbal, a antrenamentului copiilor în

antrenamentului asupra principalelor componente ale structurii personalităţii: concepţia

2.4. Preselecţia fotbaliştilor juniori (12-14 ani)

M. Epuran, vine în sprijinul domeniului şi aduce câteva aspecte necunoscute până

individului să realizezeperformanţe superioare mediei. Acestea sunt dublu condiţionate:

2.5. Aspecte metodice ale instruirii juniorilor 12-14 ani

- circulaţie variată în deplasarea jucătorilor şi a mingii

- uşurinţă în execuţii fără efort vizibil chiar în situaţii dificile de joc

2.6. Structuri complexe de exerciţii pentru consolidarea şi perfecţionarea tehnicii

Fig.2.2. Pasă în triunghi după dribling printre jaloane(Motroc, I. 1991)

pasează jucătorul B care va face acelaşi lucru.

Fig.2.3. Exemplificare ex.3 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.4. Exemplificare ex.4 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.5. Exemplificare ex.5 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.6. Pase în trei cu schimb de locuri, cu şi fără finalizare (Motroc, I. 1991)

Ex. 7 Jucătorii aşezaţi pe un şir, fiecare cu minge, pasează în diagonală la un

Fig.2.7. Exemplificare ex.7 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.8. Exemplificare ex.8 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.9. Exemplificare ex.9 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.10. Exemplificare ex.10 (Motroc, I. 1991)

Ex. 11 Pase în 2 cu schimb de locuri, ajungând în preajma careului mare, jucătorul

Fig.2.11. Exemplificare ex.11 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.12. Exemplificare ex.12 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.13. Exemplificare ex.13 (Motroc, I. 1991)

Fig.2.14. Exemplificare ex.14 (Motroc, I. 1991)

Ex. 15 Joc 2 la 2. 3 la 3, 5 la 5 la porţi mici pe un teren delimitat. Indicaţii – pasa

Fig.2.15. Exemplificare ex.15 (Motroc, I. 1991)

Ex. 16 Portarul P degajează mingea cu mâna jucătorului A aflat în apropiere de

Fig.2.16. Exemplificare ex.16 (Motroc, I. 1991)

3.1. Scopul și ipoteza, obiectivele studiului

3.2. Metode de cercetare folosite

metodelor, lăsând la o parte împărţirea filosofică se desprinde tendinţa de a grupa într-o

bază o ipoteză clar formulată subînţeles observaţiei este procesul de înregistrare,