Sunteți pe pagina 1din 2

Marea Neagră este întinderea de ape din bazinul geomorfologic denumit pontic, unul din bazinele

complexului tectonic tethysian, el însuși parte a orogenezei alpino-himalayene, din care fac parte și
munții care o mărginesc la nord (în Crimeea), la nord-est (Caucazul) și la sud (lanțurile pontice). Este
situată între Europa și Asia, având ca state riverane Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia.
Prin strâmtoarea Kerci este legată de Marea Azov, prin Bosfor de Marea Marmara, iar prin strâmtoarea
Dardanele de Marea Egee și deci de Marea Mediterană. Marea Neagră este, din punct de vedere
hidrologic, un rest al Mării Sarmatice și prezintă o serie de aspecte unice în lume : ape salmastre (în
medie 16-18 grame de sare pe litru față de 34-37 în alte mări și oceane), stratificare între apele de
suprafață oxigenate și cele adânci anoxice (fenomen denumit euxinism), limane la gurile fluviale, floră și
faună cu multe specii-relicve. În zona litoralului românesc salinitatea scade și mai mult, în mod obișnuit
fiind între 7 și 12 la mie.

Marea Neagră se întinde pe o suprafață de 423.488 km². Cel mai adânc punct se află la circa 2212 m[1] sub
nivelul mării în apropiere de Ialta. Mareele sunt în general de mică amplitudine (circa 12 cm).

Hidrologie[modificare | modificare sursă]


Dispunerea circulară a surselor de apă și existența unei singure legături externe - prin Strâmtoarea
Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de încălzirea relativ
moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenților marini verticali și existența
doar a curenților orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.
Temperatura apei variază la suprafață: vara până la 29 de grade Celsius care ajung iarna până la 0 grade
Celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150–200 m. Oxigenul este inexistent la
adâncime [CO2,H2S]. Curenții au intensitate redusă pe verticală și mai mare pe orizontală; iarna sau în
timpul unor variații ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5–10 m.

Fluvii și râuri[modificare | modificare sursă]

Imagine din satelit a Mării Negre

Schema hidrologică a Mării Negre

Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele sunt
Casimcea, Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul și Kubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea
Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-Irmac și Ieșil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră sunt Cioruhul
în Armenia, Rionul în Georgia, Provadia și Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de ape este primit de
Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov. Pe de altă parte, în august 2010, grup de
cercetători britanici de la universitatea din Leeds au studiat sub partea de nord-vest a Mării Negre o
importantă scurgere de apă freatică dulce, al cărei debit este de 350 de ori mai mare decât cel al Tamisei.
[2]
Scurgerea de apă freatică se găsește aproximativ sub valea Carasu, provine parțial și din Dunăre, și
ajunge în mare, prin nisipul de la fund, în largul Constanței, oraș ale cărui puțuri de captare prelevează o
parte din ea. Dacă s-ar afla la suprafață, această scurgere ar forma un fluviu care ar fi al șaselea din lume,
din punctul de vedere al debitului.[2] Scurgerea are loc la o adâncime de 35 de metri și pe o lărgime de
peste 800 de metri,[2] iar viteza apei ajunge la 6,5 kilometri pe ora.[2]

Salinitate[modificare | modificare sursă]


Apa oxigenată din straturile superioare ale mării are o salinitate relativ mică: circa 17 la mie, datorată
revărsării fluviilor, cu circa 600 km³ de apă dulce pe an. În straturile mai adânci, mai jos de 150 de metri,
conținutul de sare este mult mai ridicat, deoarece aceste ape provin, prin Strâmtoarea Bosfor, din Marea
Mediterană. Anual se scurg prin Bosfor circa 450 km³ de apă salmastră la suprafață dinspre Marea Neagră
spre Mediterana, cu o concentrație a sării de 17-19 ‰, iar de-a lungul fundului circa 50 km³ de apă cu o
concentrație a sării de 38-39 ‰ dinspre Mediterana spre Marea Neagră, [3] provocând în strâmtoare
curenți primejdioși pentru navigație. Circa 200 km³ de apă se evaporă anual.

Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin de apă salmastră al lumii, cu biotopuri variate și cu o faună
ce a fost supusă unor transformări continue datorate puternicelor influențe contrarii exercitate de apele
dulci și de Marea Mediterană. Apele Mării Negre au toate caracteristicile apelor salmastre, au o mare
variabilitate a salinității totale în corelație cu suprafața, adâncimea și sezonul, o puternică variabilitate
ionică, nu numai față de Mediterana, dar și de diferitele sale părți.[4] Ecosistemul depinde de aceste
condiții hidrologice.

Ecosistem[modificare | modificare sursă]


Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere al salinității, Marea
Neagră se împarte în:

 zona de suprafață;
 zona de adâncime.

Sub aspect biocenotic găsim trei zone:

 zona litorală;
 zona pelagică;
 zona abisală.

Biocenoza cuprinde alge inferioare, alge verzi, brune și roșii. Animalele sunt reprezentate prin viermi,
moluște, pești iar în atmosfera apropiată păsări și pescăruși.

Faună[modificare | modificare sursă]


Vezi și: Peștii din Marea Neagră.

De la o anumită adâncime, apa mării nu mai conține oxigen decât în cantități neglijabile. [5] Există totuși
microorganisme care folosesc sulfat pentru oxidarea hranei și produc hidrogen sulfurat și dioxid de
carbon.[5] Ele formează un biosistem anaerob care se apropie tot mai mult de suprafață.[5] Biologii se tem
că Marea Neagră ar putea deveni o mare moartă, sulfuroasă. [5]

Numărul delfinilor a scăzut de la 1,5 milioane de exemplare, în anii 1950, până la câteva zeci de mii de
exemplare, în 2006.

S-ar putea să vă placă și