Din punctul de vedere al lui Johan Huizinga, „jocul este mai vechi ca și cultura” însă animalele nu au

așteptat omul să le învețe să se joace. Chiar și în viața animalelor, jocul este mai mult decât un
fenomen fiziologic.

Toate trăsăturile de bază ale jocului sunt și în viața animalelor. De exemplu cățelușii se invită unii pe
alții la joacă prin anumite atitudini și gesturi.

În textul „Homo Ludens” ,Johan Huizinga spunea că: „Natura-pare să spună mintea logică-ar fi putut
să le dea progeniturilor sale toate acele funcții folositoare-descărcarea energiei de prisos,
destinderea după încordare, pregătirea pentru cerințele vieții și compensarea pentru ceea ce nu s-a
realizat-și sub forma unor practici și reacții pur mecanice. Dar nu: ea ne-a dat Jocul, cu încordarea lui,
cu bucuria lui, cu „hazul” lui . ”

Orcine poate observa că această realitate numită „Joc” acoperă atât categoria oamenilor, cât și pe
cea a animalelor.

În concluzie joaca oamenilor nu este mai importantă decât cea a animalelor, dar nici invers, iar jocul
este important atât pentru oameni, cât și pentru animale deoarece acesta destinde ființele după
încordare fiind o activitate recreativă excelentă.