De Ioan Slavici

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL COMPUNERE

Parintele Trandafir este personajul principal al nuvelei,fiind prezent in

toate momentele actiunii.El este fiul dascalului Pintilie din satul Butucani,
Caracterizarea directa este apelata inca din expozitiune. Naratorul ii
evidentiaza atat calitatile cat si defectele Parintelui Trandafir.
El este:”om bun ;a invatat multa carte si canta mai frumos decat chiar
raposatul tatal sau”.
Este un om care ” totdeauna vorbeste drept si cumpanit ca si cand ar citi din
carte”, deci spunde lucrurilor pe nume.
Ni se spunde apoi ca ”Si harnic si grijitor om este parintele Trandafir”. El
este abil, deoarece “Aduna din multe si face din nimica ceva” si are grija sa nu
le lipseasca nimic celor dragi (”sa aiba pentru sine si pentru altii”).
Defectele se rasfrang intr-un mod neplacut asupra preotului. El era ” cam
greu la vorba,cam aspru la judecata:prea de-a dreptul verde-fatis”. Si naratorul
admite ca “nu e bines a fie omul asa”. Cum le vorbea satenilor raspicat si fara
ocolisuri, satenii s-au plans protopopului. Acesta l-a transferat in satul Saraceni,
al carui nume era predestinate.
Caracterizarea indirecta, care lasa faptele sa vorbeasca de la sine, incepe
prin raportarea la situatie.
Ajuns in Saraceni, preotul analizeaza situatia cu luciditate si isi da
seama ca trebuie sa faca ceva pentru a chimba lucrurile. De aceea,parintele
Trandafir incearca mai intai sa-i surprinda pe sateni prin slujbe deosebite
tinute la biserica. In prima duminica el tine satenilor predica despre fiul
risipitor. Apare din nou caracterizarea directa de celelalte personaje (“Asa
popa n-a mai fost in sarac
Popa Tanda este o nuvela scrisa de Ioan Slavici care elogiaza puterea actiunii capabile sa
transforme o întreaga comunitate.
Personajul principal al nuvelei este parintele Trandafir, fiul dascalului Pintilie din Butucani. El
este urmarit pe parcursul relatiei sale cu satenii din Saraceni.
Personajul este lipsit de portret fizic, dar principalele trasaturi ale portretului sau moral sunt
fixate chiar de la început de catre narator prin caracterizare directa: "om bun”, "învatat”, "harnic
si grijitor”. Defectele sale care declanseaza conflictul cu satenii din Butucani sunt de fapt calitati
împinse oarecum la extrem : sinceritatea totala, înclinatia catre o critica aspra "cam greu la
vorba, cam aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde-fatis”.
Personajul nu evolueaza pe parcursul actiunii, caracterul lui ramâne neschimbat, însa portetul lui
moral este nuantat si ilustrat prin situatii noi, autorul folosind caracterizarea indirecta, prin
fapte.Astfel în dorinta sa de a insufla saracenenilor dragoste de munca dovedeste hotarâre,
tenacitate, energie. Desi trec luni si ani în care eforturile preotului sunt zadarnice, acesta nu
renunta ci cauta mereu noi metode pentru a-i schimba pe sateni, asfel încearca pe rând predica,
sfatul, ironia , batjocura, ocara.
Îngrijindu-si gospodaria preotul Trandafir dovedeste inteligenta, inventivitate, initiativa si spirit
practic. Repara casa, fara a avea pregatire sau experienta cultiva o mica gradina de zarzavaturi,
mai apoi porumb, chiar împleteste lese pe care le vinde la târg.
Imaginea finala a preotului Trandafir, în ipostaza de bunic, este cea a unui om împlinit, ce nu si-
a pierdut vigoarea si bucuria de a trai. Epitetele în enumeratie " verde, vesel si harnic” subliniaza
trasaturile esentiale ale personajului.
Ceea ce se modifica pe parcursul nuvelei este felul în care preotul este perceput de catre
personajul colectiv al satenilor din Saraceni. Primul contact este pozitiv, oamenii sunt încâtati de
inteligenta, capacitatile oratorice si de bunele intentii ale preotului, dar mai târziu ajung sa fie
 agasati de insistentele si critica acestuia. Portretul preotului din perspectiva satenilor este foarte
plastic prin folosirea unor expresii si comparatii populare "Parintele Trandafir e însa ca si capra
în gradina cu curechi” sau " a ajuns ca si ciuma”. Porecla "Popa Tanda” sugereaza insistentele
zadarnice ale personajului , dar si nemultumirea colectivitatii fata de acesta.
Dupa ce satenii vad primele realizari ale preotului, uimirea si admiratia pe fundalul înca existent
al nemultumirii si antipatiei e surprinsa în exclamatia "Popa e omul dracului!”. Excamatia din
final " e omul lui Dumnezeu!” indica recunostinta si dragoste satenilor ce înteleg si apreciaza
meritele preotului.
Prin personajul principal al nuvelei "Popa Tanda”, Slavici creeaza o figura luminoasa, optimista
ce întrupeaza respectul si dragoste fata de viata ce trebuie celebrata prin munca si bucurie nu
risipita prin tristete si necumpatare.
Slavici este primul dintre scriitorii nostri care urmareste conditia si problema intelectului rural in
nuvelele sale. Nuvela “Popa Tanda” este construita pe ideea “omul sfinteste locul”.
Parintele Trandafir este personajul principal al nuvelei fiind prezent in toate momentele actiunii si
infatisat in evolutia sa. El este unul dintre cei doi copii ai dascalului Pintilie, devine preot, isi
intemeiaza o familie si isi profeseaza meseria aproape doi ani in Butucani, satul natal. In urma unor
dispute cu enoriasii, este mutat la Saraceni, un sat sarac, cu oameni lenesi.
Apeland la caracterizare directa, inca din expozitiune, naratorul evidentiaza unele calitati ale
personajului. El este “un om bun” ;a invatat multa carte si chiar mai “frumos decat chiar raposatul
tatal sau…”. Vorbeste, cumpatat drept, este harnic. Aceste calitati: bunatatea, inteligenta, darul de a
canta, vorba inteleapta si cumpatata, harnicia sunt puse in antiteza cu defectele, prezentate, de
asemenea, direct. Nu-i placea sa mearga la oaspeti si pomeni, era si “cam aspru la judecata, prea de-
a dreptul, prea verde-n fatis”. Era deci prea aspru in relatiile cu oamenii.
Insusirile si defectele sunt infatisate in continuare in mod indirect, prin faptele, prin atitudinea
acestuia, prin felul de a vorbi. Ajuns preot in Saraceni analizeaza cu luciditate situatia si isi da seama
ca trebuie “sa faca din poporanii sai oameni harnici” altfel “ei vor ramane saraci si eu flamand”.
Cu energie si tenacitate incepe actiunea prin predici care-i impresioneaza pe ascultatori, dar nu au
consecinte practice. Cu darzenie apeleaza la sfat, merge la oameni acasa: “nu veniti voi la mine, ma
duc eu la voi”. Neobtinand nici astfel rezultate, parintele Trandafir apeleaza la batjocura.
Este neiertator, aspru cu cei lenesi, ii ironizeaza dar tot nu obtine rezultate. Ocara se dovedeste la fel
ineficienta, avand efect invers “incepura si ei sa ocarasca pe popa”.Momentul cand enoriasii nu-l
mai vor preot ii zdruncina credinta in posibilitatea schimbarii lor, apoi isi da seama ca singura
modalitate este exemplul personal. De aceea cu aceeasi energie, vointa si tenacitate repara casa, isi
imprejmuieste curtea, isi cultiva pamantul, ceea ce ii uimeste pe sateni care cred ca este ceva
necurat: “Popa e omul dracului”.
Prin exemplul personal,preotul isi atinge scopul si satenii isi dau seama ca este “omul lui
Dumnezeu”, Ceea ce dovedeste schimbarea atitudini lor fata de munca. Imaginea din final a satului
este cu totul alta decat cea de la inceput.
Daca atitudinea satenilor este oscilanta si evolueaza de la toleranta, la ostilitate si pana la admiratie,
naratorul isi exprima admiratia fata de personaj: “Tot om bun ramane parintele Trandafir”.
Cumpatat, stapan pe sine, cu unele momente de indoiala, preotul Trandafir ajunge in final sa se
bucure de fericirea caminului si de respectul satenilor.
Insusirile personajului sunt prezentate direct de catre narator prin descriere in care se remarca
enumeratiile si inversiunile: “harnic si grijitor este parintele” ,”a ramas precum a fost: vesel si
harnic”. Tot direct il caracterizeaza si saracenenii.
Alte insusiri sunt evidentiate indirect prin fapte, comportament, felul de a vorbi. Alteori, relatia cu
satenii sau cu alte personaje evidentiaza trasaturi caracteristice.
Monologul interior devine mijloc de caracterizare, dezvaluind gandurile si framantarile personajului
care traieste un conflict interior, determinat de dorinta de a-i schimba pe oamenii din Saraceni.
Parintele Trandafir este un model spiritual al satului romanesc ,un model uman de chibzuinta si
intelepciune care-si capata fericirea prin iubirea de oameni.Caracterizarea personajului principal din
“Popa Tanda”~ Personajul principal este părintele Trandafir poreclit “Popa Tanda”, dupa cum
sugereaza titlul format din substantivul “popa”, numele profesiei lui, şi substantivul propriu
“Tanda”. Această poreclaă este dată preotului de satenii din Sărăceni care vine de la verbul “a
tăndăli”. Părintele Trandafir este personajul principal al nuvelei deoarece este prezent în toate
momentele acţiunii. Este fiul dascălului Pintilie din satul Butucani, unde ajunge preot. Apoi este
mutat în Sărăceni. Personajul este caracterizat în mod direct de către autor prin intermediul descrierii
şi folosirea enumeraţiilor, ca fiind “un om bun”, învăţat “a învăţat multă carte”, familist, strângător
“adună din multe şi facea din nimica ceva, strânge, drege şi culege ca să aibe pentru sine şi pentru
alţii”, “harnic, grijitor şi priceput”. El este un om care nu vorbeşte pe ocolite “totdeauna vorbeşte
drept şi cumpătat”. Tot printr-o caracterizare directă se arată evoluţia sa în timp prin intermediul
descrierii . Chiar dacă a ajuns un om bătrân cu “ părul cărunt şi barba căruntă”, trăsăturile sufleteşti
au ramas aceleaşi, “mereu tânăr, precum a fost: verde, vesel şi harnic”. Dar Popa Tanda nu era un
om perfect, avea şi defecte “minunat om ar fi dacă nu l-ar strica un lucru: este cam greu la vorbă,
cam aspru la judecată, prea de-a dreptul verde-făţiş” adică era un om fără diplomaţie. Preotul
Trandafir este caracterizat şi în mod indirect prin faptele sale, prin comportamentul său, prin felul de
a vorbi, prin relaţia cu celelalte personaje, dar şi prin porecla primită sunt evidenţiate alte însuşiri ale
preotului. Cu multă speranţă personajul îşi începe misiunea pentru a-i convinge pe săteni, de
necesitatea muncii. Încearcă mai întâi cu predici şi sfaturi. Neobţinând niciun rezultat a trecut la
batjocură. Dacă ambele strategi nu au avut efectul dorit preotul îţi dă seama că singura modalitate
rămasă este exemplul personal. Astfel îşi repară casa şi se îngrijeşte şi de alte treburi. În final , el îşi
atinge scopul , transformând întreg satul, iar el ajunge în stadiul deplinei sale mulţumiri, fiind
prezentat în postura de bunic, înconjurat de nepoţii săi. În concluzie evoluţia personajului se
realizează printr-un conflict exterior caci preotul este într-o luptă cu poporenii, dar şi printr-un
conflict interior pentru că preotul este într-o luptă cu el însuşi. La sfârşit devenind din “omul
dracului” în “omul lui Dumnezeu”. După părerea mea Ioan Slavici a creat un personaj real,
memorabil şi demn de urmat. Personajul principal este parintele Trandafir poreclit “Popa Tanda”,
dupa cum sugereaza titlul format din substantivul “popa”, nume de profesie si substantivul propriu
“Tanda”, porecla data preotului de satenii din Saraceni, derivat de la verbul “a tandali”, care
inseamna a merge de colo pana colo fara rost. “Tandalitura”, preotului avea drept scop sa-I
determine pe sateni sa munceasca pentru a-si schimba viata.Parintele trandafir este personajul
principal al nuvelei deoarece este prezent la toate momentele actiunii. Ioan Slavici a format acest
personaj ca un model spiritual al satului romanesc. El este un personaj complex, real fiind o
individualitate bine conturata. Dupa trasaturile morale el este un erou pozitiv deoarece prin influenta
sa a reusit sa transforme o comunitate intreaga.Apeland la caracterizarea directa inca din expozitie,
naratorul evidentiaza unele calitati morale ale personajului principal prin intermediul descrierii si
folosirea enumeratiilor, ca fiind un om harnic, energic, strangator si de isprava El este “un om bun”,
“a invatat multa carte”. “Vorbeste drept cumpatat”. El este harnic, grijitor, si priceput. “Aduna din
multe si facea din nimica ceva, strange drege si culege ca sa aibe pentru sine si pentru altii”. Tot
printr-o caracterizare directa se arata evolutia sa in timp. Daca fizic vremea sapa semne  pe chipul
sau: parul carunt si barba carunta, in schmb trasaturile sufletesti au ramas aceleasi, “mereu tanar,
precuma a fost”, “verde, vesel si harnic”. Om invatat cu carte, ajunge dupa moartea tatalui sau preot
in Butucani. Naratorul ii gaseste aici si asa zisele “defecte” pe care le prezinta tot printr-o observatie
directa:” este cam greu la vorba, cam aspru la judecata, prea de-a dreptul”. Deoarece era prea sincer
si prea direct, “prea verde-n fata”, oamenii din Butucani s-au simtit deseori jugniti de vorbele sale,
de-aceea a fost mutat in Saraceni, un sat dezolant prin saracia oamenilor. Analizand cu luciditate
situatia ca atata timp cat saracenii vor fi lenesi, nu va avea nici el ce manca. “Ei vor ramane saraci si
eu flamand”. Se hotareste sa faca din poporenii sai oameni harnici.Prin caracterizare indirecta, prin
faptele sale, prin comportamentul sau, prin felul de a vorbi,prin relatia cu celelalte personaje sunt
evidentiate alte insusiri ale preotului. Cu o energie iesita din comun isi incepe actiunea pentru a-I
convinge pe sateni, de necesitatea muncii. Incearca mai intai cu predici si sfaturi. Neobtinand
nici un rezultat isi diversifica strategiile, trecand la batjocura. Fin observator a ceea ce se intampla in
jurul sau, aspru si neiertatori cu cei trandavi, cu o limba muscatoare, ii ironizeaza pe satenii lenesi
dar nici cu aceasta nu a inregistrat rezultatele dorite. Ocara, urmatorul mijloc la care apeleaza, se
dovedeste ineficienta, avand chiar un efect invers: satenii incepura si ei sa ocareasca pe popa. Toate
aceste strategii nu au efectul dorit. Pentru saraceni, preotul Trandafir ramane un om dinafara
comunitatii care vrea sa le strice vechile oisnuinte iar actiunile sale sunt considerate o pierdere de
vreme, o tandalitura.Momentul cand enoriasii nu-l mai vor preot in sat, zdruncina credinta preotului
in posibilitatea schimbarilor, dar nu pentru mult timp. El isi da seama ca singura modalitate
ramasa este exemplul personal. Astfel isi repara casa si se ingrijeste si de alte treburi, (gradina,
comercializarea unor produse naturale), iar folosind metoda de influenta din aproape in aproape, ii
antreneaza si pe sateni.
In final , el isi atinge scopul , transformand intreg satul, iar el ajunge in stadiul deplinei sale
multumiri, fiind prezentat in postura de bunic, inconjurat de nepotii sai.
Daca atitudinea sa fata de sateni evolueaza de la toleranta la ostilitate, satenii considerandu-l omul
dracului in aceasta perioada, evolueaza la acceptare si chiar admiratie , cand este vazut ca omul lui
Dumnezeu. In schimb atitudinea naratorului ramane constanta, exprimandu-si o admiratie neretinuta
pe tot parcursul nuvelei “Tina-l Dumnezeu, tot om bun ramane preotul Trandafir”.
Prin folosirea mijloacelor de caracterizare directe de catre narator, prin intermediul descrierii, si din
partea satenilor, precum si prin evidentierea indirecta, prin faptele sale, prin felil de a se comporta,
de a le vorbi satenilor, prin relatia parintelui cu alte personaje, Ioan Slavici a creat un personaj real,
complex, memorabil, demn de urmat.